Miracolul vindecării stă în gândurile noastre despre sănătate.

“Ţineţi minte! Tot ceea ce facem, de la gând, privire, gest, vorbă, faptă, se înregistrează undeva, în finitul care ne înconjoară şi când plecăm din viaţă ne întâlnim cu noi, fiind direct răspunzători pentru tot ceea ce am făcut”.

Fiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. Acest lucru reprezintă puterea miraculoasă prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice şi deci, boală; emitem gânduri pozitive, primim starea de bine şi de sănătate. Trebuie să învăţăm să deţinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gândire, supraveghindu-l în permanenţă. 

Marea putere a gândului ne poate vindeca bolile şi astfel, ne face fericiţi din nou, plini de viaţă şi de forţă. Puterea vindecătoare infinită îşi are rădăcinile în subconştientul nostru, al oamenilor. Schimbându-ne radical modul de a gândi ne vom influenţa benefic drumul vieţii. 

Gândurile noastre creează mediul înconjurător şi lumea noastră. Dacă avem gânduri sănătoase, ne putem păstra sănătatea. Dacă întreţinem gânduri de boală, nu vom avea niciodată o sănătate bună şi nici frumuseţe şi armonie. Nu trebuie să uităm: corpul este produsul minţii şi mintea noastră îl controlează. Dacă ne menţinem pe poziţia gândurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gândurile de iubire, pace, mulţumire, puritate, perfecţiune promovează o sănătate radioasă. 

Sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică. Dacă mintea este sănătoasă, corpul va fi sănătos. Dacă mintea emite gânduri pure, bolile vor părăsi corpul. 

Fiecare gând, cuvânt sau emoţie provoacă o vibraţie în fiecare celulă a corpului şi lasă acolo o impresie adâncă. Tebuie să învăţăm să înlocuim gândul nociv cu gânduri bune. De exemplu: gândul de curaj va servi imediat drept antidot puternic contra urmărilor gândului de frică. 

Este foarte important de ştiut că fiecare celulă a corpului creşte, suferă, primeşte un impuls de viaţă sau de moarte la fiecare gând care ne trece prin minte. 

Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinţa unei alimentaţii dezechilibrate, cum se crede, ci şi rezultatul unor factori emoţionali. Supărarea, furia, nemulţumirea modifică funcţionarea corectă a bilei, a ficatului şi inflamează mucoasa intestinului subţire. Teama transformă mucoasa intestinului gros. Drept urmare, abdomenul se balonează apărând disconfortul fizic, insomniile, dereglările metabolice. Toate aceste modificări determină o reacţie imunitară anormală. 

Gândurile negre sunt direct răspunzătoare de “otrăvurile” din mental, apoi se răsfrâng asupra corpului fizic. Aşa iau naştere bolile. Sentimentele negative reprezintă otravă şi stres pentru întregul organism. 

Orice boală are şi o cauza mentală. Gândurile rele, grijile, fricile, toate răutăţile şi negativităţile noastre produc boli în planul mental, care, în timp se manifestă în plan fizic.De aceea, pentru a trata o boală, este necesar să-i cunoaştem originea, cauza. Degeaba vom trata cu medicamente o boală care îşi are originea în planul mental. Cel mai bun medicament este să-l facem pe pacient să înţeleagă mecanismele îmbolnăvirii şi vindecării. Când va înţelege acest lucru, prin programare mentală pozitivă el se va putea vindeca singur, dacă nu cumva boala are şi o cauză spirituală. 

Să înţelegem deci, miracolul vindecării stă în gândurile noastre despre sănătate. 

de Sandra Ştefan, Valeriu Popa, Raluca Dumitrache

RÂSUL ESTE MAI BUN DECÂT ORICE MEDICAMENT!

Râd şi dansez în ploaia vieţii. Bucuria şi tristeţea sunt molipsitoare. Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea! Cine a cunoscut măcar o dată pe Dumnezeu nu mai poate fi trist!

"Copiii nu râd cu motiv, copiii râd fără motiv. Adevăratul râs e fără motiv!"

De ceva timp sunt pasionat, dincolo de formarea şi dezvoltarea personală, de fel de fel de terapii care au dat rezultate pozitive pe întreg mapamondul. În toate psihoterapiile studiate, precum şi în şcoala de psihologie am învăţat că pastila magică nu există. Atitudinea faţă de problemele şi presiunile din exterior ajută să întrevedem şi alte viziuni. Modul în care mă poziționez și văd, modul în care amplific sau nu firul de praf, modul în care rămân blocat în trecut sunt stopurile dintre minte și inimă. O legătură vie, puternică şi constantă cu Doamne ne ajută să găsim Sensul, Oxigenul şi Viaţa. Din când în când avem nevoie ca gândurile să se detoxifice. Aşa cum avem o igienă corporală, se cuvine să avem şi o igienă psihică şi o igienă sufletească. Mintea e cauza tuturor bolilor, în timp ce sufletul e sursa vindecărilor. Sfatul sufletului vine atunci când mintea tace. Baia spovedaniei, acest botez al lacrimilor, al pocăinţei, are rolul ei, însă acum vreau să însemn câteva rânduri despre râsul terapeutic pentru psihic. Râsul e mai bun decât orice medicament! Râsul ne ajută să ne reconectăm oricând cu copilul din noi.

Există mai multe căi de a urca muntele, finalitatea este aceeaşi. Curăţenie în şifonierul emoţiilor: frică, tristeţe, dezamăgire, mânie, stres, etc. Voluptatea suferinţei domină societatea occidentală. Logică a ieşirii din patima trupului. Scenariile suferinţei pe care minţile sclipitoare le cristalizează în tristeţe, doliu lăuntric permanent, fac să trăim într-o fabrică a morţii. Ideea bucuriei unde este?! Trecutul nu mă apasă. Trecutul este doar un manual de istorie şi atât! De acolo iau lecţiile pentru prezent şi viitor. Nimic mai mult. Fără spasme şi obsesii compulsive. Înţeleg şi accept că aşa gândeam, acţionam atunci. Cel de astăzi nu mai este cel de ieri. Am crescut şi mă accept, mă iert. Dacă Hristos mă iartă, am nevoie să mă iert și eu! Chipul meu nu este un bâlci. Pot părea bufon în ochii unora, însă învăţ şi înţeleg că suntem diferiţi.

Nervii consumă mai multă energie decât un zâmbet. Studiile psihoterapeuţilor spun că un copil până în 6 ani râde şi de 200-300 de ori pe zi, pe când un adult râde de 10-15 ori pe zi. Râs cristalin şi unic specific copiilor. Orice adult vibrează la clinchetul râsului de copil. Copiii au o energie pozitivă în râs. Doctrină a râsului care nu are nevoie de religie. Toți râdem și plângem la fel indiferent de culoarea pielii, de credință, de statut sau de alte etichete alte lumii acesteia. Registru al râsului este o stare internă, o stare de bine. Nu am nevoie de stimuli externi ca să râd. Motivaţia râsului adeseori ne cenzurează și punem măscuța pe față, ori zâmbim englezește sau ca la foto. Copiii nu râd cu motiv, copiii râd fără motiv. Adevăratul râs e fără motiv!

Realism şi încredere. Sunt vesel, dar mă tratez. Râd cu poftă, autentic. Vitalitate. Energie. Oamenilor nu le mai place să râdă: suntem prea săraci ca să mai zâmbim, aud adeseori. Ce motive avem să râdem, nu vedeţi cât este de greu, ar spune alții?! Suntem deranjaţi când cineva râde lângă noi. Teama de penibil, timiditate, frică, invidie. Ne încurcăm de momente în care suntem stânjeniţi. Ne este jenă să râdem. Aşadar veselia altora ne încurcă teribil. Să nu uităm să zâmbim! Şi pentru noi, şi cu cei din jurul nostru. Greutăţi, necazuri, probleme au fost şi vor mai fi. Aşa e viaţa, aşa e lumea. Îndrăznesc zilnic să zâmbesc, să-mi ofer o porție de bine. Poporul român nu e un popor trist. Relaxare. Dinamism. Interactiv. Istorie şi actualitate. Simbol al bucuriei. Manifestarea lui Dumnezeu este starea de bucurie, de iubire.

Când râdem, suntem în prezent. Beneficiile râsului sunt foarte multe. Râsul e bun şi pentru psihic, ne oferă o strălucire interioară. Ne relaxează şi ne eliberează de stresul cotidian. Nu avem nevoie să sunăm la 112 ca să râdem sau să luăm anumite „pastile ajutătoare”. Să ne prescriem singuri pe reţeta vieții şi o doză zilnică de râs. Un zâmbet este o poartă deschisă către suflet. Producem singuri endorfine pe care le eliberăm în sânge. Ne îmbunătăţim musculatura facială, respiraţia, circulaţia sanguină. Dinamizăm, revitalizăm organismul. Zâmbetul este un buton care ne dă puterea să râdem. Râsul este cel mai bun remediu pentru orice problemă sau boală. Sistemul imunitar crește de la un simplu râs. Virtuţile curative ale râsului sunt mari și multe din ele neștiute. Nu încetăm să râdem pentru că îmbătrânim, ci dimpotrivă îmbătrânim pentru că am uitat să râdem. Terapia prin râs este cea mai puternică! Râsul ne face mai frumoşi, mai sănătoşi, mai sociabili. Râdeţi de fiecare dată când aveţi ocazia. Haz de necaz din înţelepciune. Decât să înjuraţi, mai bine scoateţi limba. Apoi priviţi în oglindă cum vă strâmbaţi. Aţi trezit copilul din voi. Momente vesele care detensionează. Nu am nevoie de stimuli externi ca să fiu fericit, ca să râd. Atitudinea este cheia către bine. Corect, corespunzător cu interiorul, se poate să fii vesel fără să ai mare lucru. O lume frumoasă, fascinantă, percepută prin experienţa proprie şi personală. Elasticitate şi plasticitate. Vulnerabilitate şi armură. Manipulare şi eliberare.

Peisajul vieţii fiecăruia dintre noi adeseori ne taie respiraţia. Excursie între minte şi inimă. Ateliere de râs. Dacă noi transmitem un zâmbet şi persoana din faţa noastră va duce mai departe un zâmbet. Râsul e contagios, se transmite, se prelungeşte. Omul râde mult mai bine în grup, în mediul social, decât singur. Oamenii care râd bine împreună, lucrează bine împreună. Autentic, liber, împăcat cu sine, cu încredere în interiorul lui, omul poate exersa zilnic, măcar câteva secunde, zâmbetul. Tristeţea nu este antinomică faţă de fericire, ci este o altă cale de a ajunge la bucurie, la lumină, la adevăr. Relaxarea totală şi completă a creierului se face prin râs. Aşadar, zâmbetele lungi şi dese cheia marilor succese! Armonie şi integrare.

Ortodoxia este o stare a bucuriei, nu doar a crucii şi a suferinţei. Ne bucurăm de fiecare secundă în care Dumnezeu se află cu noi şi nu se merită să fim depresivi, anxioşi, trişti, nefericiţi, cu sufletele şi minţile constipate. Ludic. Dansăm cu fiecare clipă, cu fiecare provocare. În zâmbet stă tainic dragostea. Iubirea este puterea de a rămâne împreună, de a trece prin toate, indiferent de valurile vieţii. În povestea de iubire încape totul, aşa cum cerul acoperă întreg pământul, chiar şi acolo unde este deşert sau gheaţă… O iubire care nu riscă nimic, care nu rabdă nimic, care nu suferă nimic, nu valorează nimic. Cine vrea să aibă dreptate întotdeauna, caută să aibă ultimul cuvânt. Cine are dreptate cu adevărat, a încetat să vorbească demult! Cel ce nu mai are nicio opţiune, are brusc toate opţiunile din lume. Dorinţa omului de a cuceri lumea exterioară nu are limite şi cu cât plecăm spre exterior dorinţa e tot mai mare. Dar lumea interioară cui o lăsăm?! Vocea sufletului cântă balade şi modelează lăuntricul. Emoţiile produc lacrimi. Ego-ul suferă, nu sufletul. Exorcizăm tensiuni psihice. Râdem şi plângem ca să nu ne stricăm mecanismele, tiparele. Pendulăm între tragedie şi comedie. E mai uşor să acuzi, e mai uşor să dai cu piatra, e mai uşor să ridici tonul, e mai ușor să înțepi cu cuvinte și priviri, decât să recunoşti meritele cuiva. Cine ne răpeşte bucuria?! Bucuria ta nu depinde de mine şi invers. Frumuseţea constă în drum, nu în punctul final. Fiecare sfârşit are veleităţile unui nou început.

Râsul nu blamează tristeţea şi nici zâmbetul nu acuză plânsul, ci ambele sunt într-un dans complementar. Să ne şlefuim viaţa cu un zâmbet sănătos şi curat. Capacitatea de a empatiza nu ţine de societate care este o „mamă vitregă”, ci de fiecare din noi. Avem nevoie să râdem, dar ţine de puterea fiecăruia să aleagă. Nu trebuie, ci ar fi de dorit să înţelegem că lucrurile mici, la îndemână, care nu costă, sunt adevărate şi autentice surse de bucurie. Fără ecuaţii, fără formule speciale, fără taxe şi impozite. Râd şi dansez în ploaia vieţii. Bucuria şi tristeţea sunt molipsitoare. Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea! Cine a cunoscut măcar o dată pe Dumnezeu nu mai poate fi trist! În Porunca Iubirii, mântuirea are la temelie cele 9 Fericiri, garanţia de a merge mai departe:

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”! (Matei 5, 3-12).

de Hrisostom Filipescu
http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

False tradiţii şi libertăţi în Ortodoxia de azi

“Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt LUPI răpitori“
(Matei 7,15).

Pornind de la ideea raportului dintre “Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă”, doresc să vă prezint unele învăţături şi practici, care deşi îngreuiază evlavia unor creştini ortodocşi, totuşi nu ţin de Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre Ortodoxe. În general, aceste noi “experienţe religioase” reprezintă un adaos păgubos la tradiţia creştin-ortodoxă, uneori sfidând chiar bunul simţ elementar şi prin aceasta discreditând Ortodoxia însăşi. De aceea, se cuvine nouă a le cunoaşte şi a le combate, demonstrându-le iraţionalitatea lor de principiu şi inutilitatea lor într-o viaţă duhovnicească echilibrată. 

“Credinciosul angajat de dezechilibrul său într-o experienţă falsă, stabileşte relaţii arbitrare între cauze şi efecte, face abstracţie de corelaţia obiectivă şi raţională dintre fenomene şi se antrenează în excese şi generalizări unilaterale. Mizează pe false intuiţii şi principializează sentimente nebuloase, accentuând până la exclusivitate pe afectivitate în dauna vieţii raţionale, a simţirii raţionale de care vorbesc Sfinţii Părinţi. Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza minţii şi a inimii, pe introducerea minţii în inimă care are şi acest sens de colaborare a intelectului cu simţirea”. 

Plecând de la acest dezechilibru duhovnicesc între raţiune şi simţire, între cunoaşterea şi improprierea trăirii Tradiţiei Bisericii, credinciosul angajat în false experienţe mistice se îndepărtează de reperele unei vieţi religioase sănătoase, luându-şi libertatea nu numai de a-şi crea alte repere (cele proprii îi devin singurele normative) ci şi de a şi le propaga între credincioşii apropiaţi lui. Cunoaşterea Tradiţiei ortodoxe autentice, aşadar, fereşte pe orice credincios ortodox de excese, de exagerări şi de erori, uneori chiar fatale, în calea mântuirii personale şi comunitare prin Biserică. 

1. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti 

Promotorii unor învăţături şi practici noi, străine de Tradiţia şi de Duhul Bisericii Ortodoxe, sunt oameni adesea ei înşişi nelămuriţi în probleme de credinţă şi de viaţă bisericească. Alteori ei sunt de-a dreptul impostori care folosesc minciuna ca metodă de îmbogăţire materială şi de alterare a bunei credinţe a oamenilor cu care vin în legătură. 

1.a. Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având nenumărate “convorbiri cu Dumnezeu” şi “vedenii de sus” prin care îşi autoalimentează mândria sa cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă. 

Între aceşti ”prooroci” autointitulaţi, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţă medicală şi tratarea lor necesită cu precădere o intervenţie clinică (tratament, internare în spital....). Alţii, însă, a căror boală nu e totdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice cucerindu-şi adepţii prin credinţa lor puternică în ceea ce spun, credinţă susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, chiar ridicole, şi prin “reţete” proprii de spiritualitate. 

Totdeauna se dau pe sine ca ceva mare şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea “vedenii în duh” sau “ convorbiri cu îngeri” despre a căror valoare nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care nu le raportează niciodată la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care ei comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi încât ajung să se propovăduiască pe ei şi nu pe Dumnezeu. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socoteală, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin dreptmăritor. 

Toţi aceşti “prooroci”, având “comunicări directe cu Dumnezeu”, se cred mai presus de Sfânta Scriptură chiar, pe care o folosesc doar ca să-şi argumenteze “misiunea” lor, făcând de obicei propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar şi logica şi bunul simţ şi omenia însăşi; provoacă mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi, terorizandu-i, aproape, cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea unui om sfânt, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de forţele duhurilor viclene care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii. 

1.b. Tipul primitiv. Este omul sănătos la minte şi la trup, dar care din motive de neputinţă intelectuală, este aproape totdeauna ignorant; deseori se mulţumeşte cu “lămuriri” strâmbe şi poate fi ucenic credincios al unui “prooroc” de tipul întâi. Totuşi, se poate îndrepta mai uşor, se poate educa. 

În predicile lui, acordă prioritate unor lucruri minore ca regulile de mâncare, de somn, de îmbrăcăminte, de respectarea ad literăm a unor rânduieli bisericeşti; obsedat de tipic, are o credinţă neluminată de raţiune, consumând excesiv cărţi şi cărticele apocrife (Epistolia, Talismanul Mântuitorului, Visul Maicii Domnului,...). De aici groaza aproape paralizantă care-l îndeamnă să execute, fără vreo cercetare lucidă, tot felul de “reţete sigure” care circulă între cei de o stare cu el. Creştinul devenit “primitiv”, ca “babele”, este robul formelor care fără Duh sunt moarte, fără sens; practicarea automată, exterioară, dar riguros şi fără cârtire a acestor reţete devine un act de magie. În fond, atenţia omului îi este deviată de la întâlnirea conştientă şi vie cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, la simple practici care prin ele însele pot oferi senzaţia falsă a unei vieţi cât se poate de religioase. Omul se poate desfigura treptat, când îşi reduce demersul duhovnicesc doar la repetarea exterior-formală a unor rânduieli (mai mult sau mai puţin bisericeşti) fără a-şi lumina gândirea cu înţelesul lor. Se crede lesne împăcat cu Dumnezeu prin execuţia corectă şi la timp a formulelor din reţetă, după care îşi poate lua libertăţi morale apărat de faptul că această împăcare e astfel sigură şi uşoară. Tipul primitiv, frecvent atât printre habotnici şi neinstruiţi, cât şi printre sectanţii extremişti şi adepţii vechiului calendar la noi, nu poate afecta totuşi pe oamenii care au o cât de mică cultură şi pregătire religioasă şi obişnuitul bun simţ românesc. El poate antrena, însă, mulţimi rămase încă la o mentalitate scăzută şi poate da mult de lucru slujitorilor Bisericii, deoarece strâmbă cu totul spiritul larg şi înţelegător al Ortodoxiei. 

Dacă tipul patologic trebuie internat şi vindecat, tipul primitiv trebuie lămurit prin mijloacele pe care Biserica le are la îndemână. Deseori înşişi credincioşii rămaşi la o mentalitate scăzută, mai ales femeile exaltate şi căutătorii de sfinţi la tot pasul, incapabili de a discerne duhurile, ajută pe un asemenea “propovăduitor” să ajungă “vedetă duhovnicească” şi mai ales când acesta e călugăr. Reţetele lui sunt mult mai bine primite decât ale preoţilor mireni (chiar dacă aceştia sunt trăitori autentici, ireproşabili, ai Ortodoxiei), iar numele lui ajunge unitate de măsură a evlaviei. 

1.c. Impostorul, sau “misticul” mascat, vine cu gând precis de a induce în eroare asupra persoanei şi valorii sale, simulând sfinţenia pe care n-o poate realiza de fapt şi prin aceasta asemănându-se cu întâiul impostor, ocrotitorul lui (adică diavolul). Precum acela a vrut să fie ca Dumnezeu, aşa şi acesta vine ca (un) Hristos, ca profet, ca om sfânt şi luminat. Impostorul şi făţarnicul, “lupi îmbrăcaţi în haine de oi” , simulează şi, în acelaşi timp, deformează şi discreditează conţinutul doctrinar al Ortodoxiei, urmărind cu intenţie înşelarea bunei credinţe a celorlalţi. Resortul interior care-i stimulează în avânt şi în perseverenţă, uneori chiar în eforturi ascetice exagerate, e un orgoliu nemăsurat, o sete demonică de celebritate pe lângă interesele materiale care nu sunt excluse deloc. Prin felul de a vorbi, de a se mişca, de a simula minuni, de a profeţi, impostorul face “scamatorie” spirituală dezbinând credinţa şi pe credincioşi; el începe în Biserică, dar sfârşeşte în afara ei. Impostorul se foloseşte de Evanghelia lui Hristos nu pentru folosul Bisericii şi al credincioşilor, ci pentru folosul propriu. 

Toate aceste trei mari categorii de persoane pseudo-duhovniceşti, care apar peste noapte, provocând şi curente (mişcări) de evlavie falsă, se recrutează în general prin imitaţie; cei ce cad victime învăţăturilor şi practicilor unor asemenea “prooroci mincinoşi”, ei înşişi fac dovada unei comodităţi (lenevii) duhovniceşti, a unei necunoaşteri elementare a dreptei credinţe în Tradiţia ei autentică. 

De aceea, din momentul apariţiei unui nou “prooroc”, se cuvine imediat ca Biserica sã-l cerceteze şi sã-l demaşte public. Aş completa...chiar fiecare persoană obişnuită ce a întâlnit astfel de oameni cu asemenea îndeletniciri, e dator a-i demasca, pentru a nu cădea în plasa acestora!

********

de Ieromonah Mihail (M-rea Antim-Buc)

Bolile şi deblocarea lor energetică

Am crezut mereu că bolile sunt consecinţa directă a lecţiilor noastre de viaţă, însuşite prost, în legatură directă cu “energia” moştenită de la strămoşii noştri. Deşi am citit acest lucru pentru prima dată în “Karma pură” a lui Lazarev; ulterior, am găsit, în literatura de specialitate, mai multe teorii având acest fundament. Conform acestora, dacă înlăturăm cauza “karmică” a unei boli, aceasta dispare.Totuşi, există mulţi vindecători care se laudă că te pot debloca energetic şi te pot vindeca de orice boală. La origine, vindecarea era o practică strâns înrudită cu magia.

Iată ce declară un renumit cercetător, care şi-a dedicat întreaga viaţă studiind ceremoniile de vindecare din diferite regiuni ale lumii:
”În timpul studiilor mele alături de şamani, am descoperit că există o diferenţă între însănătoşire şi vindecare. Însănătoşirea ţine de remedii şi implică rezolvarea problemelor externe, ca atunci când vulcanizezi un cauciuc, tratezi o muşcătură de şarpe sau foloseşti chimioterapia pentru a controla o tumoare. Ea nu te ajută să eviţi cuiele de pe şosea, şerpii din pădure şi nici boala care a cauzat tumoarea. Vindecarea este mult mai extinsă – este globală şi completă. Vindecarea transformă viaţa omului şi, adesea - chiar dacă nu întotdeauna - produce o tămăduire fizică. Am văzut multe cazuri de însănătoşire medicală,în care vindecarea nu a survenit. De asemenea, am văzut cazuri în care s-a produs vindecarea, dar pacientul a murit. Vindecarea rezultă din experimentarea nemărginirii. Vindecându-ne, măsurăm succesul printr-o stare sporită de bine, printr-un nou sentiment de pace, putere şi comuniune cu tot ceea ce înseamnă viaţă"
Dar să revenim la ideea de bază a acestui articol- la începuturile ei, vindecarea a fost o practică strâns înrudită cu magia. Iată ce scrie faimosul cercetător:

Magia neagră şi albă- traducere din Alberto Villoldo
”Pe când aveam vreo douăzeci de ani, mă pregăteam pentru o expediţie în Amazon, când am primit un telefon de la fundaţia care îmi sponsoriza cercetările. Aveau nevoie de un antropolog care să încheie un studiu despre vindecătorii Voodoo din Haiti. Am şovăit, pentru că ştiam foarte puţine despre practicile de vindecare de origine africană din Haiti. Funcţionarul de la fundaţie a explicat că este vorba despre doar zece zile - timp în care voi fi asistentul unui antropolog senior ce se va ocupa de proiect - şi m-a convins atunci când a precizat că îmi revizuia cererea de a mă întoarce în Amazon. Cinci zile mai târziu, am aterizat în Port-au-Prince. Antropologul senior avea aproape patruzeci de ani şi îşi petrecuse o mare parte a ultimului an în Haiti. Mi-a explicat că francezii care colonizaseră insula fuseseră cei mai răi stăpâni de sclavi din Lumea Nouă. Dacă speranţa de viaţă a unui sclav african, după venirea în America, era de treizeci de ani, speranţa de viată a unui sclav care avea nenorocul sa ajungă în Haiti, era de doar doi ani. El a continuat explicându-mi că Voodoo a fost la bază o practică de vindecare din Africa subsahariană şi că, în Haiti, a fost,de asemenea, folosită pentru a face rău duşmanilor, în special stăpânilor care se purtau fără milă cu sclavii. Tehnicile erau identice, mi-a explicat el. Practicile pe care le foloseai ca să vindeci pe cineva puteau fi folosite pentru a face rău. Aceleaşi tehnici care erau folosite pentru a stimula sistemul imunitar, pentru eliminarea tumorilor canceroase, puteau fi utilizate şi pentru a distruge sistemul imunitar, astfel încât victima să moară de pneumonie,în doar câteva săptămâni. Având în jur de douăzeci de ani, eram convins că ştiu despre ce este vorba. Magia neagră, am presupus, putea funcţiona doar asupra celor care credeau în ea. Dacă nu te supuneai acelui sistem de credinţe, nu te putea afecta. Îmi aduc aminte că îi expuneam această teorie antropologului senior, pe când stăteam la o cafenea micuţă, cu vedere la apă. M-a privit şi a zâmbit:
„Pot să pun pariu", am spus. „S-a făcut", mi-a replicat el. Am pariat pe o sută de dolari că Voodoo nu mă poate afecta. Ne-am îndreptat spre casa unui preot Voodoo, alături de care lucrase el. Bătrânul locuia într-o cocioabă din lemn, pe vârful dealului, de unde se vedea întregul oraş. După prezentările de rigoare, în creola haitiană a locului, pe care colegul meu o vorbea fluent, acesta a început să-i explice bărbatului că eu eram un sceptic, ce consideră magia sa drept o făcătură şi că dorea să-mi dea o lecţie. Înţelegeam destulă franceză cât să prind câteva cuvinte. „Nu-i face rău", a spus el. Bătrânul s-a întors spre mine şi a zâmbit. „Vrei, crezi?" a întrebat el într-o engleză stâlcită şi a râs zgomotos. Am convenit că avea să-şi facă magia în ziua de luni a săptămânii următoare, după care m-am întors în California. În ziua cu pricina, am luat cina cu prietenii, pentru a le povesti despre experienţa mea haitiană şi despre puterile vindecătoare ale Voodoo. Predicam despre importanţa ingredientului credinţă în întreaga ecuaţie, atât pentru vindecarea celor bolnavi, cât şi pentru a le face rău duşmanilor. Daca trăiai în afara unui sistem de credinte, am explicat eu, pur şi simplu nu funcţiona, iar eu eram dovada vie, de vreme ce, chiar în acea seară, cel mai priceput preot Voodoo din Haiti acţiona asupra mea - însă, inutil. Toată lumea şi-a ridicat paharul în sănătatea mea. Aceasta s-a întâmplat luni seara. Marţi şi miercuri m-am simţit bine, dar joi după-amiază am simţit o durere de cap, care, până seara, s-a transformat în migrenă. La ora opt, simţeam deja un nod în stomac, aveam spasme intestinale şi vomam incontrolabil. La miezul nopţii, am primit un telefon de la antropologul din Haiti. Nu reuşiseră să acţioneze asupra mea luni, aşa cum convenisem, dar o făcuseră în această zi. El tocmai se întorsese de la ceremonie la hotel şi voia să ştie dacă simt ceva. Am gemut în telefon şi i-am spus să se întoarcă la preotul Voodoo şi să-i ceară să desfacă vraja pe care o făcuse, în acel moment, chiar şi moartea ar fi fost o uşurare pentru mine. Dar, în dimineaţa următoare, m-am simţit bine şi am reuşit să mă conving că mă pricopsisem cu vreun vierme intestinal. Am mers la centrul medical al universităţii, unde doctorul meu mi-a făcut o serie de teste şi a constatat că nu aveam niciun fel de paraziţi. Această lecţie m-a costat o sută de dolari, care, la vremea respectivă, reprezentau o sumă considerabilă pentru un student, şi una dintre cele mai îngrozitoare nopţi din viaţa mea. Am descoperit că, aşa cum poţi ajuta oamenii folosind vindecarea energetică, le poţi face şi rău. Mai târziu, aveam să aflu că vindecarea energetică practicată de o persoană slab pregătită este adesea egală cu magia neagră, indiferent cât de bine intenţionat este vindecătorul. Magia neagră nu este practicată doar în Haiti şi pe malurile mlăştinoase din Louisiana, ci oriunde indivizi bine intenţionaţi, dar prost pregătiţi, încearcă să vindece alte persoane şi,fără să ştie, le transmit energie toxică.” 

Personal, cred cu tărie în SACROTERAPIE. Sunt absolut convinsă de faptul că şi un preot, (de ex. orthodox în cazul meu) te poate ajuta să te vindeci, cu condiţia să înţelegi cauza spirituală a bolii tale şi să te pui în armonie cu Dumnezeu.

Haideţi să parcurgem împreună câteva posibile cauze legate de neplăcerile fizice.

PICIOARELE Persoanele care au probleme în această regiune sunt cele afectate de o teamă legată de viaţa materială, de viaţa fizică. Se simt izolate, abandonate. Au impresia că sunt singure pe lume, cu o grămadă de probleme de rezolvat. Această zonă a corpului are rolul de a ne conecta cu pământul, care este mama noastră. Iar pământul dispune întotdeauna de toate cele necesare pentru a-şi hrăni creaturile. De îndată ce o persoană nu mai crede în ajutorul pe care-l poate primi din jur, începe să simtă frica. Atunci corpul îi trimite un mesaj pentru a o face să devină conştientă de această frică. De multe ori, persoana respectivă devine foarte dependentă de lucruri şi de alte persoane pentru a fi fericită. În general, cei ce au probleme în această zonă sunt oameni care nu au un scop în viaţă sau se tem să îl pună în aplicare. Aşteaptă prea mult pentru ca totul să fie perfect. In general, persoanele care au probleme cu PICIOARELE, coccisul sau fesele sunt cei ce au nevoie de lucruri exterioare - lucruri sau persoane - pentru a se simţi în siguranţă, în plus, se luptă cu o situaţie sau o persoană din anturaj care pare să le ameninţe siguranţa. Nu sunt deloc în contact cu marea lor putere interioară. Le lipseşte credinţa. Problemele legate de LABELE PICIOARELOR şi de GLEZNE exprimă teama de viitor şi teama de a-şi asuma responsabilităţi. Problemele legate de DEGETELE DE LA PICIOARE se regăsesc la cei ce îşi fac griji în legătură cu detalii mărunte privind viitorul. Ar trebui să-şi folosească energia pe care o au în prezent pentru lucruri mai importante. O DURERE DE PICIOARE indică teama de viitor, teama de a merge înainte. Mesajul corpului este să acţionezi, să avansezi cu mai multă încredere şi cu bucurie, ştiind că totul merge spre mai bine. Să rămâi pe loc, în prezent nu-ţi este benefic

RINICHII Cei ce au probleme cu rinichii sunt persoane care au simţit deseori că în viaţa lor există multă nedreptate şi, în consecinţă, se simt neputincioase. Au decis fie că viaţa a fost nedreaptă în ce le priveşte, fie că părinţii au avut o atitudine nedreaptă faţă de ele. Aceasta le-a determinat să fie mereu puse pe critică. Dacă ai probleme de acest gen, e foarte important să devii conştientă de faptul că ai puterea să decizi în ceea ce priveşte propria ta viaţă. Încearcă să-ţi dai seama că toate aceste sentimente de neputinţă, senzaţia de a fi prea autoritară sau, dimpotrivă, complet lipsită de autoritate, vin din decizii luate anterior, decizii ce nu-ţi sunt neapărat benefice. PIETRELE LA RINICHI demonstrează o acumulare de lungă durată a ceea ce am descris mai sus. Persoana încearcă în van să fie mai „dură", refulându-şi emoţiile. NEFRITA este o maladie inflamatorie pe care o regăsim la cel ce reacţionează mult prea puternic faţă de dezamăgire şi eşec. Dar toate câte ni se întâmplă nu sunt decât experienţe din care învăţăm mereu câte ceva. Nu e bine să le regretăm şi să avem remuşcări. BOALA LUI BRIGHT este o altă maladie gravă a rinichilor. Cauza sa profundă este aceeaşi cu a bolilor de rinichi în general, dar mai pronunţată. Cel care suferă de această boală se consideră un eşec total.

ABDOMENUL În această zonă are loc o intensă activitate energetică fiindcă ea girează energia sexuală, energia creativităţii. Este o parte a corpului unde se situează puterea de a ne crea propria viaţă. Zona este activată când suntem în căutare de senzaţii. E bine să reţinem că, cu cât o persoană se simte atrasă numai de plăcerile simţurilor, de plăcerile pământului, cu atât mai mult se abate de la adevăratul scop al vieţii. Acest scop este de a urmări în principal trezirea conştiinţei, a înţelepciunii, a lui Dumnezeu. Simţurile trebuie utilizate pentru a-L simţi pretutindeni pe Dumnezeu şi nu numai pentru a ne procura senzaţii fizice prin hrană, băutură, sex etc. Persoana care are probleme în această zonă, în loc să-şi creeze propria viaţă, vrea să creeze viaţa celorlalţi. Respectiva se teme că nu are destulă putere şi crede că ceilalţi ar putea să-şi impună voinţa asupra sa, sau, pur şi simplu, îi lasă să o facă. Se simte deci neputincioasă faţă de cineva sau faţă de o situaţie. Toate acestea dau naştere la sentimente de frică ce afectează atât această regiune, cât şi regiunea de bază. Problemele de acest gen sunt frecvente şi la cei ce caută mereu senzaţii venite din exterior. Zona abdominală este afectată şi la cei ce au culpabilităţi sexuale.

PANCREASUL este o glandă importantă pentru digestie. Prin insulina pe care o secretă, ajută la stabilizarea nivelului de zahăr în sânge. Una dintre problemele pancreasului este hipoglicemia. Persoana afectată nu reuşeşte să se bucure de viaţă, găseşte că aceasta nu e suficient de „dulce", după gustul său. Doar zahărul reprezintă recompensa, tandreţea, afecţiunea, manifestările de dragoste. în zilele noastre, societatea în general duce lipsă de dragoste, tandreţe şi afecţiune. Cei mai mulţi aşteaptă ca fericirea să vină din exterior. Oamenii caută o recompensă consumând mai multe dulciuri. Cel afectat de hipoglicemie este o persoană care nu ştie să se apere, trece prin multe angoase şi trăieşte multă ostilitate faţă de cei din jur când aşteptările sale nu se împlinesc. Corpul îi spune că e vremea să înveţe să digere tot ce i se întâmplă, să accepte evenimentele din viaţa sa şi să se adapteze mai bine la orice situaţie, fie că a ales-o în mod conştient sau nu. Îi transmite să se bucure de viaţă, să-şi ofere mai multe recompense, ţinând cont de propriile dorinţe, în loc să le facă plăcere celorlalţi sperând că astfel va fi apreciat sau iubit mai mult.

DIABETULUI, a cărui cauză o constituie tot un pancreas bolnav, îi este caracteristic sentimentul lipsei de dragoste. Îi afectează pe cel căruia îi e foarte greu să primească dragostea şi crede că nu merită să se bucure de viaţă. Diabeticul suferă de o tristeţe profundă de care, în majoritatea cazurilor, nu e conştient. In compensaţie, are chef să mănânce multe dulciuri, paste făinoase, pâine sau orice alt aliment care produce glucoza, în afară de credinţa că-i lipseşte afecţiunea, diabeticul e convins că are şi lipsuri financiare. Cum întotdeauna culegem ce am semănat, e foarte important ca el să înţeleagă faptul că, de vreme ce-i lipseşte afecţiunea, trebuie s-o semene. Dacă îi lipsesc banii, trebuie să-i dăruiască - fără a se aştepta la ceva în schimb! Mesajul PANCREATITEI este similar cu cel al diabetului şi al hipoglicemiei. In plus, apar mânia şi sentimentul de frustrare. Mesajul pe care îl primeşti prin intermediul problemelor de pancreas este următorul: încetează să mai crezi că ai nevoie.

INIMA - O CRIZĂ CARDIACĂ este consecinţa unei vieţi trăite cu ideea că banii şi/sau puterea trebuie să aibă prioritate în raport cu bucuria şi dragostea. Inima strigă: „Ajutor! Nu mai vreau să trăiesc o asemenea viaţă! Vreau să iubesc şi să fiu iubită!".

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ provine dintr-o tulburare emoţională de origine îndepărtată. Trăind prea multă vreme aceleaşi emoţii, ele se amplifică şi viaţa devine din ce în ce mai dramatică. Se regăseşte deseori la cineva care îşi înghite furia. Se poate manifesta şi la cineva care este centrat excesiv pe intelect, pe imaginaţie, care gândeşte prea mult şi astfel îşi pierde energia, trăind prea multe emoţii. Aceasta are ca efect tulburarea sângelui. Corpul îi spune să se calmeze, să nu mai dramatizeze si critice atât.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ este contrariul hipertensiunii. Apare la cineva care se simte învins înainte de a începe lupta şi vrea să oprească totul, spunând: „N-o să meargă, n-o să ducă la nimic!". Această persoană îşi reduce rapid nivelul de energie vitală pentru că nu se simte în stare să poarte pe umeri evenimentele din viaţa sa. Şi-a pierdut curajul şi nu mai vrea să-şi asume nici o răspundere. Dimpotrivă, se poate întâmpla ca la unele persoane hipotensiunea, dacă nu e prea accentuată, să fie normală. Dacă ai o uşoară hipotensiune, dar te simţi în plină formă, nu ai tendinţe depresive şi nici dorinţa de a abandona totul, înseamnă că aceasta e tensiunea normală pentru tine şi nu-ţi afectează calitatea vieţii.

(traducere şi adaptare după Lise Bourbeau)
Alina Maria Albert (Neagu)

Dacă vă iubiţi...

Dragii mei, vă ofer cu bucurie această frumoasă dedicație făcută iubirii, de către o persoană deosebită Irina Binder, pe care o admir sincer, pentru tot ceea ce este și ceea ce ne împărtăşeşte nouă, celor ce o citim!

Bune să vă fie inimile! 

Știți că nu prea le am eu cu sărbătorile astea americănești și comerciale, cu atât mai puțin Valentine's Day, fiindcă eu cred că iubirea nu are nevoie de o zi pentru a fi celebrată... 

Iubirea este celebrată în fiecare moment în care iubim și în care ne dăruim și n-are nevoie de declarații forțate... Iubirea este celebrată și dovedită cu fiecare îmbrățișare care oferă pace și siguranță, cu fiecare mângâiere, cu fiecare privire care îl face pe celălalt să se simtă minunat, frumos, prețuit, unic. Iubirea este celebrată și dovedită cu fiecare împăcare, cu iertarea, cu răbdarea și cu dăruirea cu care îl ajuți pe celălalt să evolueze, să își împlinească menirea și visurile. Iubirea este celebrată și dovedită în acele momente grele, în care unul dintre cei doi trece prin momente dificile, prin decăderi și prin rătăciri omenești, iar celălalt îl ajută să depășească etapa grea, uitând de egoism și de orgolii...

Eu vă doresc să iubiți și să fiți iubiți, așa cum au nevoie sufletele voastre!

Și nu uitați: prea târziu să te îndrăgostești este doar la ultima bătaie a inimii!

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce-ţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, că bărbat, ţi se par copilăreşti. Respect-o şi încearcă să-i faci pe plac cu acele nimicuri pe care ar vrea să le faci de dragul armoniei în cuplu. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză. Nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face câte o bucurie. 

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă. 

Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, determin-o să fie nebună de dorul tău, să caute cu disperare braţele tale şi sărutările tale. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu de minusurile pe care le are, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine. 

Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog. 

Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune “N-o să reuşeşti!”, ci “O să încercăm împreună!” 

Dacă o iubeşti, aminteşte-i asta mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte care ştii că ar face-o fericită. 

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i străduinţa. 

Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Nu-l cicăli de îndată ce intră pe uşă şi nu-i aminti mereu de lucrurile pe care nu le-a făcut. Apreciază ceea ce a făcut şi învaţă-l să facă lucrurile mult mai bine. Dar fă totul cu iubire şi cu răbdare, nu cu un aer superior şi nemulţumit. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie.

Dacă îl iubeşti nu-l agasa cu gelozia ta şi nici cu toanele tale. Nu fii egoistă şi gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. 

Dacă îl iubeşti susţine-l şi ajută-l să fie bărbatul demn, elegant şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească.

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri urâcioase, nu mai ridicaţi tonurile vocilor şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate. În situaţii de criză lăsaţi inimile din voi să vorbească,nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica. 

Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi lucrurile mai bine ca în trecut. 

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi, discutând cu alte persoane… Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu. Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt. 

Dacă vă iubiţi nu prețuiți mai mult lucrurile decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună… La sfărșit, acele lucruri de care sunteți înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață vor fi averea voastră.

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criterii neesenţiale… Acordaţi-vă timp să vă cunoaşteţi, să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile şi nici oamenii rău intenţionaţi.

Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.

Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

de Irina Binder

http://www.irinab.com/2014/02/daca-va-iubiti.html

Valentine's day - o pseudo sărbătoare

Ziua de 14 februarie a devenit de ceva vreme, o zi pentru consumatorii de cantitate. Sunt multe persoane care, în această zi, se înghesuie când aud de un concurs care are la baza sărutul. Nu contează că nu cunoşti persoana pe care urmează să o săruţi, că eşti lipsit de simţăminte, important e să câştigi premiul. Iar dacă o cunoşti, sau mai mult, dacă o iubeşti, ce rost are să te iei la întrecere cu alţii sărutând? Are, devii penibil.

Dacă iubirea comercială durează doar o zi, negustorii nu stau cu mâinile în sân. Împachetează tot ce au, în inimioare. Iar oamenii sunt dornici să adune cât mai multe inimioare de acest gen. Se cer mai mult astea, decât cele care bat...în piept.

E uimitor cu câtă lejeritate împrumută românul pseudo sărbători. A iubi înseamnă a fi într-o continuă sărbătoare. Deci, iubirea nu are termen de garanţie, ea nu este valabilă doar o zi.

Sunt posibile astfel de zile pentru că purtăm măşti. Iar sărbătorile de acest gen, întreţin măştile. Cei care nu poartă măşti, sunt dezgustaţi de cum primesc oamenii ziua de 14 februarie. Oamenii fireşti, nu se îndrăgostesc doar pentru că există o zi de acest gen, iar cei ce iubesc, nu iubesc mai aprins pentru că s-a ridicat o zi la rangul de "ziua îndrăgostiţilor". Se uită că nu sărbătoarea provoacă iubirea, ci iubirea naşte sărbătoarea, ca bucurie a întâlnirii.

Sfântul Valentin, cinstit pe 30 iulie (în calendarul răsăritean), a fost martirizat pentru că a căsătorit tineri, în secret, în timpul împăratului Claudius al II-lea, iar noi, în această zi, vrem căsătorii de o zi. Menţionăm că împăratul Claudius eliberase un decret prin care interzicea oficierea căsătoriilor soldaţilor, pe motiv că nu putea avea o armată puternică cu soldaţi căsătoriţi. Acest sfânt, luptând împotriva desfrâului impus de împărat, poate fi considerat sfântul căsătoriei.

Eşti considerat depăşit, inactual, demodat, dacă nu săruţi şi îmbrăţişezi în această zi. În ochii celor ce preţuiesc Valentine's day, sărutul şi îmbrăţişarea sunt lipsite de valoare în celelalte zile. Acest lucru ne aminteşte de serbările păgâne, numite Lupercalia. În cadrul acestor serbări, există şi obiceiul că numele tinerilor necăsătoriţi să fie introduse într-o urnă, din care burlacii trăgeau câte un bilet. Conform obiceiului, trebuia să o curteze şi să aibă o relaţie trupească cu ea, în vederea potrivirii pentru căsătorie.

Au fost şi poate mai sunt persoane care au spus că nu e nimic rău în a avea o zi închinată dragostei. Ţinând seama de faptul că dragostea trebuie trăită, nu o putem reduce la o singură zi, pentru că ea nu poate fi consumată.

de Adrian Cocoşilă

Chirurgie sufletească

Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase.

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9)

Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii virtutea este incomodă. Orice neputință, viciu, păcat va avea întotdeauna scuza sa. Voință slabă, oameni înlănțuiți în temnița propriilor slăbiciuni. Justificări. Prezență la absență. Păcatul, versatil de cele mai multe ori, picură în suflet ideea reușitei și amestecă gândurile, sentimentele, emoțiile. Autoiluzionări cu privire la sine. Păcatul știe că e urât, de aceea își pune mască sau măști. Păcatele sunt cuie pe care le țintuim în suflet. Virtuțile pot fi plasturi, pansamente, medicamente, stare de bine, sănătate. Păcatul este mai contagios decât o faptă bună. Păcatul moare odată cu trupul, pe când virtutea ne înveșmântează sufletul spre veșnicie, spre bucurie. Succesul adus de păcat este înșelător, iar insomnia conștiinței trezește răbdarea și înfrânarea. Identitate, stil de viață, alegeri. Boli morale, boli sufletești, boli trupești.

Toate pe lume au o completare, o atracție și o opoziție. Bine fără rău, iubire fără ură, frumusețe fără urâțenie nu prea există. Orice om cu neputințe are virtuțile lui, după cum orice om cinstit are slăbiciunile lui. Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. Curățenie interioară, cumințenie, credință. Faptele se dăruiesc, nu se vând. Răul poate lua în lumea aceasta diferite forme, dintre cele mai degradante: de la dispreţ, până la satisfacţie sadică, patologică. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău e cu desăvârşire rău, atunci când se preface că e bun. Însă ceea ce s-a dobândit prin rău, rău se va sfârşi. Aşa e legea universului. Rău faci, rău găseşti! Bine faci, bine găseşti! Şi cu acestea ne înveşmântăm sufletul.

Sunt invidiaţi şi cei din morminte, darămite cei vii! Critic, caustic. Vremuri în care excesul de egoism metabolizează interese de moment. Forme fără fond. Sacrificii la nivelul conștiinței individuale. Unele amintiri sunt uitate, altele nu. Te-ai accidentat? Vindecă rana și mergi mai departe! Ceea ce alege omul, fie rău sau bine, îl va urma. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător! E viața ta! Petele se scot cu detergent, iar necazurile cu gânduri bune, cu rugăciune. Alege un drum și mergi pe el. Poți deveni mai bun, mai frumos, mai puternic. Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase. Nobilă disponibilitate a sufletului omenesc.

Aşadar, suflete, nu numai să nu faci o nedreptate, dar nici măcar să nu te îndulceşti în mintea ta cu gânduri întunecate. Pentru că prima haină a faptei este intenţia. Iar dacă vorbim despre o faptă rea consumată, să nu te răzbuni! Răzbunarea te face egalul adversarului, iar iertarea te face superior lui pentru că aduce îndreptarea celuilalt. Răzbunarea ţine rana deschisă, care s-ar vindeca şi s-ar închide dacă am elibera răul şi am schimba chimia sufletului. Şterge datoriile interioare. Binele lărgeşte inima, pe când răul o micşorează. Iertarea este o călătorie spre eliberare care te eliberează de furie, resentimente, amărăciune, precum şi de toate modelele comportamentale autodistructive care însoţesc aceste sentimente. Procesul iertării funcţionează în cazul oricărei persoane și a oricărei probleme! Prima persoană pe care iertarea o schimbă este chiar persoana care iartă. Dacă cineva iartă, se maturizează ca persoană, fiind capabilă de curaj, iubire şi preocupare pentru cei din jur. Tensiune între dreptate şi milă, între compasiune şi reconciliere.

Sunt păsări care niciodată nu-şi vor împleti cuibul în colivie, pentru a nu lăsa sclavia moştenire puilor săi… Să căutăm şi să urmăm binele. E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viaţa noastră este un timp pe care Dumnezeu doreşte să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci doreşte să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. Astăzi în casa inimii Tale vreau să rămân, zice Domnul! Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne?!… Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…

sursa http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Bărbatul și Femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.

Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.

Bărbatul este creierul, femeia este inima.

Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia de orice sacrificiu.

Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.

Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.

Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeiii este îndreptată către virtutea desăvârşită.

Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.

Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.

Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.

A gândi înseamnă a avea creier superior.

A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.

Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia o privighetoare ce cântă.

A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

 Victor Hugo

Minte-emoţie-comportament

„Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Antoine de Saint-Exupery)

"Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun.

Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe!"

Mintea noastră consumă multe resurse şi se adaptează zilnic la noi trăiri, la noi provocări. Mintea este un panou pe care proiectăm mereu vrute şi nevrute. Inconştientul e un loc unde adeseori nu ai vrea să intri, un loc plin de conflicte nerezolvate purtate încă din copilărie. Şi paradoxal, în inconştient există toate resursele necesare pentru a supravieţui. Inconştient pozitiv, inconştient psihanalitic. Logică inconştientă versus logică conştientă (emoţii, acţiuni, gânduri, credinţe). Inconştientul munceşte la maximum doar ca să stai cu ochii în tavan, de pildă. E o falsă senzaţie că stai şi nu faci nimic. Pentru a face sau a nu face, se depune acelaşi efort pentru că inconştientul nu se opreşte niciodată. Cu inteligenţa noastră ne creăm singuri probleme pe care încercăm să le rezolvăm.

Când ai un ciocan în mână vezi cuie peste tot! Atunci când ne învinuim singuri pentru diferite lucruri pe care le-am gândit sau le-am făcut cândva, adeseori nici nu mai avem nevoie să fim acuzați de alții. Știm să o facem „bine”, uneori prea bine! Factorul de insecuritate a responsabilizării propriei conştiinţe poartă dureri ale eului moral. De tine însuţi nu te poţi ascunde şi mai devreme sau mai târziu travaliul de a te privi aşa cum eşti trebuie înfruntat şi acceptat. „Sentimentul ruşinii” reprezintă sensibilitatea morală a dorinţei de îndreptare, de schimbare în mai bine, de creştere armonioasă. Dezlegi, eliberezi, corectezi, protejezi. Gândeşti altfel despre tine în relaţie cu eu-tu-situaţie. E alegerea ta! Menţinerea iertării înseamnă corectarea mentalului de fiecare dată când mă trezesc în „contracte”. Observarea propriei dependenţe şi alegerea de a pleca din „baltă”. Schimbarea ta declanşează schimbarea celuilalt. Dă-ţi voie şi alege să ieşi din buclă.

Într-un sistem o problemă rămâne o problemă pentru că fiecare îşi joacă rolul. Ne învârtim, dar nimeni nu pune degetul pe buton, pe rană. Cine crede că deţine adevărul e un tiran şi avem destule exemple în istoria lumii de oameni care credeau că deţin adevărul şi ce au făcut cu acel adevăr. Au murit cu adevărul între dinţi, pătat cu sânge. De acolo încă mai picură şi pe alte pagini ale conştientului colectiv. Toată viaţa învăţăm şi la sfârşit tot neînvăţaţi murim. Am învăţat de curând că uşa se deschide în două părţi şi fiecare e liber să aleagă dacă o închide sau o deschide. Şi nu trebuie să te simţi vinovat sau dator pentru asta! Viaţa te obligă, te dă cu nasul de realitate. Poate ai ceva de învăţat, poate ai ceva de iertat…

Nu poţi controla comportamentul celuilalt şi nici comportamentul celuilalt nu îţi dă ţie valoare. Stăm în viitor visând, sau în trecut regretând. Copiii stau în prezent și sunt conectați mereu la tot ce e viu. Chiar dacă îţi place o haină foarte mult şi corpul creşte şi nu mai încapi în ea, la un moment dat e nevoie să te dezbraci de ea şi să-ţi cauţi altă haină. Mergi odată cu schimbările din viaţa ta. După cum certificatul de căsătorie nu îți oferă un certificat de garanție, tot la fel nu poţi controla totul prin „contracte” cu tine sau cu cei din jur. Oricând poate apare neprevăzutul şi e nevoie să fii pregătit emoţional şi mental pentru orice. Trecem prin toţi paşii pierderii, travaliul pierderii (şoc, negare, tristeţe, acceptare) şi gustăm iertarea, pacea şi speranţa. Pisica nu face depresie pentru că nu a prins şoricelul, ci mai încearcă iar şi iar şi iar…

Comunicarea este o formă exterioară a unei realităţi interioare. Unii oameni sunt bronzați pe trup, alții sunt bronzați pe suflet. Unii au cicatrici pe suflet, alții au cicatrici pe trup, însă omul trebuie iubit cu răni cu tot. Iubeşte şi rana şi pe cel ce a făcut rana! Nu ajută să găsim un vinovat şi să plângem de milă victimei, ci să căutăm soluţii reale. Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toţi rămânem orbi. Nu ai putut ventila sau nu ai putut vorbi despre ce ai simţit atunci, e un început bun să vezi cine eşti acum, ce s-a dărâmat şi ce a rămas în picioare. Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe! Lacrimile se transformă în gânduri şi devin parcă un organ interior care ne ajută să vedem mai bine. Te dor strămoşii? Nu uita că sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată!

Povestim crude sau coapte, dar e o muncă de arheologie interioară. Avem nevoie să ne îndreptăm oasele minţii şi sufletului pe o gândire magică. Nu putem pune mintea în clor, dar putem ierta, putem face oricând „actualizare” la „programul” nostru interior. Iertarea dă naştere la sentimente, gânduri, comportamente pozitive. Şi e super ofertă să-ţi faci acest cadou! De astăzi, nu de mâine.

de ieromonah Hrisostom Filipescu
http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

15 moduri de a vedea cât de fericit eşti!

Cella Delavrancea, care a trăit 101 (102?) ani spunea: "Pe mine m-a ferit Dumnezeu de trei rele: de invidie, de orgoliu, de gelozie".

1. Oamenii fericiţi nu bârfesc.

Singurii oameni care nu bârfesc sunt aceia care în adâncul lor simt că viaţa lor este destul de împlinită. Dacă eşti fericit şi împlinit cu viaţa ta, de ce ţi-ar mai păsa ce se întâmplă în viaţa altcuiva? Nu e nevoie să ne ocupăm vieţile cu un astfel de comportament, căci acesta nu face decât să ne portretizeze într-un mod patatetic, ne face să părem geloşi... 

2. Oamenii fericiţi nu îşi bat capul cu problemele altora. 

Oamenii care nu reuşesc să îşi vadă de treburile lor, se simt, cel mai probabil, "mizerabil". Caută greşelile altora doar ca să se simtă într-un fel, mai bine. Aceşti oameni nu prea ştiu să îşi pigmenteze viaţa cu activităţi interesante şi atunci îşi consumă timpul "preocupându-se" de cele care li se întâmplă celorlalţi. 

3. Oamenii fericiţi nu gândesc negativ. 

Există oameni care, simţindu-se mereu neîmpliniţi, se plâng mereu de orice, iar de cealaltă parte îi avem pe oamenii fericiţi care văd mereu, mai degrabă jumătatea plină a paharului şi caută în mod constant lucruri din ce în ce mai interesante în viaţa lor. Să gândeşti pozitiv este o condiţie esenţială în economia unei vieţi fericite.Concentrează-te pe aspectele pozitive din viaţa ta şi nu asupra celor negative! 

4. Oamenii fericiţi nu sunt invidioşi. 

Pentru că un om fericit nu are absolut nici un motiv să fie invidios pe alţi oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viaţa lor, care nu trebuie să fie identice cu ale celorlalţi şi le preţuiesc. Ei nu se compară cu ceilalţi, pentru că sunt mulţumiţi cu propriul drum în viaţă, cu ceea ce au. În loc să se poarte cu invidie, ei se bucură sincer pentru succesul celor din jur şi celebrează reuşitele alături de ei. 

5. Oamenii fericiţi nu au nevoie de confirmările altora. 

Oamenii fericiţi nu îşi doresc cu ardoare aprecierea şi confirmările celorlalţi. Ei îşi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate şi nu trăiesc în funcţie de aşteptările celorlalţi. Ei ştiu că trebuie să facă lucruri pentru ei înşişi, lucruri care să îi ajute să evolueze în viaţă iar, faptul că nu sunt preocupaţi de părerile celorlalţi îi ajută să îşi traseze un drum al evoluţiei personale. 

6. Oamenii fericiţi nu caută răzbunare. 

Asta o fac pentru că nu există nici un motiv pentru care ne-am dori să ne răzbunăm pe o altă persoană. E mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, în voia legilor universale, iar noi să ne continuăm viaţa, fără a ne lăsa copleşiţi de gânduri negative şi dorinţa de răzbunare. Singura metodă prin care poţi să te desprinzi de dorinţa de răzbunare este a renunţa şi a accepta o persoană sau o situaţie, exact aşa cum este. 

7. Oamenii fericiţi nu au resentimente. 

Oamenii fericiţi nu au resentimente... Dacă te tot gândeşti la ceva care te-a marcat într-un fel, nu faci decât să îţi amplifici suferinţa interioară, iar oamenii pozitivi ştiu acest lucru şi în consecinţă preferă să nu se mai gândească la ceea ce le-ar putea face rău. Învaţă să renunţi! Sentimentul de a renunţa la furie este unul cu adevărat eliberator. 

8. Oamenii fericiţi nu ţin neapărat să aibă ei dreptate. 

Foarte mulţi oameni au tendinţa de a ţine cu dinţii de convingerile lor, pentru că nu îşi doresc decât să aibă doar ei dreptate. Mulţi nu renunţă la ceea ce cred nici măcar atunci când le sunt prezentate argumente solide, astfel încât în faţa unor astfel de oameni este mai bine să nu deschizi subiecte asupra cărora ştii că nu vor deloc să reflecteze, pentru că discuţiile cu ei nu sunt decât o risipă de energie. A nu accepta şi alte perspective trădează un ego puternic, infatuare. Este mai bine să ne menţinem opiniile cu mult calm ştiind să ascultăm argumentele celorlalţi. În final, ambele părţi pot fi de acord că pot fi de acord. 

9. Oamenii fericiţi nu au aşteptări. 

Una dintre cele mai mari provocări ale vieţii este aceea de a-i accepta pe oameni exact aşa cum sunt. Odată ce înveţi că aşteptările pe care le ai tu nu îi vor schimba pe ceilalţi, viaţa ta va fi din ce în ce mai bună. Problemele apar atunci când aşteptările nu se materializează. Aşteptările nearealiste duc de cele mai multe ori către mari dezamăgiri în legătură cu ceilalţi. A nu avea aşteptări te ajută să trăieşti liber, fără presiunea imensă a preconcepţiilor despre ce ar trebui să fie o situaţie, sau cum ar trebui să fie ceilalţi. 

10. Oamenii fericiţi nu evită problemele pe care le au. 

Atunci când se ivesc probleme, cum este de altfel normal, în viaţa fiecăruia, unii oameni au tendinţa de "a le ascunde sub preş", în loc să gasească metode pentru a le soluţiona. A ignora problemele înseamnă să te îngropi şi mai tare în sentimente de anxietate şi stres. 

11. Oamenii fericiţi caută fericirea în adâncul lor şi nu în exterior. 

Astfel, pentru aceşti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arată, de maşina pe care o deţin, sau geanta de firmă pe care şi-au achiziţionat-o. Pentru aceşti oameni, fericirea este în interior. Avem puterea de a da noi o conotaţie lumii înconjurătoare, ceea ce este crucial pentru a rămâne pozitivi. Caută în interiorul tău pentru a găsi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/ă, de nimeni, nici măcar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Să îşi caute fericirea în exterior este o greşeală pe care o fac atât de mulţi oameni în viaţa lor! 

12. Oamenii fericiţi nu se gândesc atât de mult la probleme. 

Să te gândeşti necontenit la ceva care îţi cauzează un incovenient nu este cea mai bună soluţie. De multe ori, modul în care supra-exagerăm o problemă cauzează şi dispute, certuri între oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerării unei situaţii. Cu cât analizăm mai tare, cu atât avem tendinţa de a deveni mai negativi, mai anxioşi, iar soluţia va întârzia să apară. Este mai bine să tratăm totul cu mai multă detaşare şi încredere în viaţă, că totul este şi va fi bine. 

13. Oamenii fericiţi nu trăiesc în trecut. 

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce să rămânem acolo, agăţaţi mental, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au făcut pace cu trecutul lor, sau se află pe acest drum, trăind cu intensitate tot ceea ce le oferă prezentul şi creându-şi un viitor aşa cum şi-l doresc. În mod activ ei încearcă să obţină tot ce este mai frumos în vieţile lor. 

14. Oamenii fericiţi nu urmează turma 

Încrederea în ei înşişi, în tot ceea ce îşi doresc este esenţială pentru aceşti oameni. Ei sunt atât de încrezători în valorile pe care le au încât nimic nu pare să îi zdruncine. Au înclinaţia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor. 

15. Oamenii fericiţi nu iau totul personal. 

Şi, în final. dar nu lipsit de importantă, este faptul că oamenii fericiţi nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagerează o situaţie sau un comentariu la adresa lor. Ascultă cu atenţie ce au ceilalţi să le transmită, fie că este "de bine", fie că este o critică. Unii oameni trăiesc chiar mici drame neînţelegând un mesaj exact aşa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emoţională. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretăm lucrurile. Gândeşte-te cât de mult ai de câştigat atunci când priveşti o perspectivă nouă asupra unei situaţii ,decât dacă ai fi privit doar prin propriii ochi. 

Motto 

Amintiţi-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show.

Părintele Arsenie. Interviu în Sfânta Biserică

Noaptea sufletului și ieșirea din ea

Înainte de a vorbi despre noapte, vreau să ofer o imagine a speranței, a zilei care urmează nopții. Cred că numai acei care au cunoscut noaptea, pot prețui cu adevărat ziua. Este vorba de începutul poveștii pescărușului Jonathan Livingston, foarte dragă mie. Acest cântec îi este închinat pescărușului și este interpretat de Neil Diamond.

Ar fi multe de spus despre această noapte, pentru că fiecare dintre noi a cunoscut-o, probabil, măcar o dată în viață. Cel puțin, călătorii spre lumină trebuie să o fi întâlnit, neapărat.

Nu este vorba de o noapte oarecare! În drumul nostru, trecem și prin nopți mai mici, cauzate de suferințe inevitabile ale vieții: pierderi, despărțiri, neîmplinirea viselor noastre, etc. Și din ele putem ieși schimbați și întăriți, dacă știm cum să le întâmpinăm și mai ales, dacă alegem să Îl lăsăm pe Dumnezeu să aducă lumina pentru noi.

Dar noaptea despre care vorbesc aici, este o noapte totală. Este conștiința separării, a ruperii de Dumnezeu, o singurătate absolută, cosmică. Și, ca o consecință - lipsa oricărei speranțe. Singurul gând pe care îl putem avea atunci, este că acesta trebuie să fie iadul: lipsa oricărei speranțe. Nimic nu ne mai poate înspăimânta, și cu atât mai puțin, bucura. Orice idee de condamnare ne lasă reci, pentru că ne simțim deja condamnați, pentru că nimic nu ar putea fi mai rău de atât. De fapt, nimic nu mai poate trezi ceva în noi, pentru că știm că nu mai există nimic pentru noi, nu mai avem nimic în față decât un gol imens, o gaură neagră.

Desigur, rațiunea rămâne intactă, mai ales dacă suntem obișnuiți să analizăm mereu cauzele lucrurilor, și să cunoaștem în profunzime. Și uneori Dumnezeu ne mai lasă și celelalte simțuri și posibilități de cunoaștere pe care ni le-a îngăduit - probabil, tocmai pentru a înțelege că, fără El și fără speranță, nu ne folosesc la nimic. Putem afla, de exemplu, că Lucifer a fost, probabil, într-o situație asemănătoare nouă. El era înger, deci se afla deasupra noastră. Fiind înger, desigur că avea și iubire. (Și noi aveam, și credeam că era de-ajuns ca să fim salvați, dar nu era așa.) Însă la el, orgoliul depășea iubirea. De aceea, probabil că s-a îndoit de înțelepciunea lui Dumnezeu și a început să creadă că el ar putea avea o înțelepciune mai mare. 

Noi însă putem ajunge să ne îndoim nu de înțelepciunea, ci de iubirea Sa. Putem ajunge să credem că o Ființă atât de mare, puternică și înțeleaptă - și desigur, dreaptă - ne-ar putea ajuta mai mult, dacă ar voi. Iar dacă nu ne ajută, deși ar putea-o face cu ușurință și ne lasă pradă suferinței, atunci, unde este iubirea Sa? Mergând pe acest fir, putem ajunge să credem că singura iubire adevărată o putem găsi, de fapt, doar pe pământ, la ființele asemeni nouă, care deși slabe și limitate, nu pregetă să ne sară în ajutor atunci când pot, și nu ar răbda să ne vadă suferind. 

Desigur, să nu ne închipuim că ajungem să simțim așa dintr-o dată, sau la cele mai mici pierderi și încercări. Este vorba doar de situația în care ne aflăm chiar pe marginea prăpastiei, când simțim că am putea pierde absolut totul pe această lume. ”La marginea nimicului”, după cum frumos și adevărat spune părintele Stăniloae. Dar tot el adaugă: ”Trăim în vecinătatea nimicului, la marginea nimicului, dar nu ajungem niciodată acolo, pentru că Dumnezeu nu ne lasă să ajungem acolo.”

Cât de simplu! Și cât de ușor uităm uneori...

Dar care ar fi, până la urmă, ieșirea? Suntem la margine, nu ne mai pasă de nimic, nu mai vedem în față decât golul...Ne simțim părăsiți, aruncați și într-un fel, așa și este. Tocmai pentru că am fost mai sus, acum ne-am prăbușit mai jos decât oricare.

Ei bine, salvarea noastră pot fi cuvintele de înțelepciune ale vechilor următori ai Drumului. Sau, mai bine-zis, sfatul bun ! Totdeauna, dacă ascultăm numai de gândul nostru, după cum zice un sfânt părinte, putem ajunge la o mare cădere. Și iată ce sfat simplu și ușor de urmat putem găsi: ”Cine nu are rugăciunea neîncetată a inimii, nu are nici o rugăciune de folos.” Degeaba ne rugam noi din când în când, haotic...iar pe urmă, încetând cu totul, din dezamăgire. 

Și începem a ne ruga doar cu aceste simple cuvinte: ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă !” Și, de necrezut, sufletul nostru ostenit, amorțit de durere, pe care îl mai simțeam doar ca pe un fel de piatră în capul pieptului, începe să se vindece ! Simțim aproape fizic cum coboară o energie vindecătoare.

Desigur, vindecarea nu se petrece dintr-o dată. Dar simțim că, în clipa următoare, s-a schimbat ceva, și lumea devine mai vie, mai colorată. Parcă începem iar să trăim. Piatra din capul pieptului începe să se înmoaie. Și urmarea vindecării se petrece a doua zi, și a treia, și tot așa. Încetul cu încetul, începem să simțim din nou viața, speranța. Ba chiar, ne recăpătăm și liniștea pe care o avusesem, dar n-o prețuisem. 

Și toate acestea, fără nici o schimbare în plan fizic, al vieții reale, ci doar prin rugăciune, și schimbarea gândului și simțirii noastre. Simțim că ne-am reîntors la Dumnezeu, nu mai suntem singuri, nu mai suntem izolați.

Apoi, putem găsi fraza următoare, tot a unui sfânt părinte al Filocaliei: ”Dacă ne întoarcem nădejdea, fie și pentru o clipă, de la Dumnezeu, și El se întoarce de la noi.” Iată ce simplă explicație a tuturor complicatelor fenomene psihice petrecute !

Și, desigur, dacă recitim din experiențele tuturor vechilor următori ai Drumului, vedem că încercarea părăsirii și a pierderii de Dumnezeu nu este nici nouă, și nici atât de rar întâlnită. Este o încercare a multor ucenici, sau ”prunci duhovnicești”, care nu au încă suficientă credință, și speranță. Și desigur, este încercarea celor care la un moment dat, nu au ascultat, și au voit cu orice preț altceva decât voia El pentru ei.

Mă întrebam la un moment dat - fără înțelepciune, desigur - cum de unii oameni pot urma un drum spiritual atât de simplu și frumos, să îi învețe și pe ceilalți, și să aibă vieți atât de ordonate și pline de tot ce e e necesar! Că sunt oameni buni, și cred în ceea ce spun, se vede și se simte. Dar de ce alții, la fel de buni, trebuie să treacă prin tot felul de suferințe și neîmpliniri, să fie chiar pe pragul de a pierde totul, și niciodată să nu fie siguri care va fi, și când va începe următoarea încercare?

Răspunsul l-am aflat în sufletul meu, după ce am studiat viețile multor sfinți, și ai altor învățători autentici ai tuturor religiilor. Aceasta este calea cea adevărată, și nu o alta ! Calea este strâmtă și îngustă, și nu promite numaidecât fericirea aici, jos. Iisus însuși a mers pe ea.

Cei care cred că ”își pot atrage” tot ceea ce doresc în viețile lor prin gândire pozitivă, sugestie și alte metode, că își pot schimba singuri destinul, alegând numai ceea ce ei văd a fi un bine și o împlinire, sunt încă la marginea ignoranței. Desigur, ei pot face aceste lucruri, dar dacă Dumnezeu îi lasă, nu înseamnă numaidecât că sunt pe calea cea bună. Dumnezeu îi lasă, probabil pentru că ei au hotărât că se pot descurca și fără El. Dar, nici ei nu știu, de fapt, unde vor ajunge, după această viață. Toți acești maeștri și coach - de regulă americani - care ne promit o viață mai bună prin utilizarea sugestiei, a afirmațiilor repetate, chiar a sugestiei combinată cu relaxarea, și alte metode asemenea, fără însă a spune un cuvânt despre Dumnezeu și voia Sa, nu fac decât un fel de magie. Schimbarea realității, pentru a o adapta dorințelor noastre, aceasta înseamnă magia. Dar ei nu se întreabă dacă Dumnezeu chiar aprobă aceste schimbări, aceste intervenții în viețile oamenilor care nu și-au conștientizat greșelile, și vor doar o viață mai bună. 

Desigur, toate aceste metode pot fi foarte bune, folosite în scop limitat: pentru sănătate, sau pentru dobândirea speranței de mai bine. Dar, chiar și așa, după ce le folosesc, ei ar trebui să adauge: ”Facă-se voia Ta.” Adică, toate acele schimbări, văzute de ei drept bune, să se petreacă numai dacă sunt și în planul divin pentru ei.

Iată câte înțelegeri și luminări pot veni după ce ieșim din adevărata noapte a sufletului! Care, acum că ne gândim, poate ne era necesară și ea....Ca să ne vedem limitele, și să devenim mai smeriți. Și nu pot încheia mai bine decât tot prin cuvintele unui părinte al Filocaliei, carte de mult folos sufletesc, și chiar salvatoare, pentru cei care îi ascultă sfaturile:

”Dacă s-ar socoti o parte păcat și smerenie, și o altă parte desăvârșire și mândrie, mai primită de Dumnezeu ar fi prima.”(Sf. Ioan Gură de Aur)

Mulțumesc Florina. 

http://iscrestnow.blogspot.ro/