Este în regulă să simți tristețe și melancolie câteodată. Este în regulă să vrei să te izolezi și să te lași îmbrățișat de singurătate. Este în regulă să simți că vrei să plângi, că vrei să te oprești, că vrei un moment de liniște și pace în viața ta. Este în regulă să te simți sufocată de griji și frământări, de întrebări, de necunoscut. Este în regulă să simți că nu mai poți, să simți că ai nevoie de o schimbare, să simți că totul în jurul tău se destramă și că nu poți face nimic în această privință. Este în regulă să te simți obosită, apatică, nervoasă, neliniștită, pesimistă, abandonată. Este în regulă să simți nepăsare, dezamăgire, regret, să simți că vrei să te întorci în timp, să repari greșeli, să ai alte reacții, să iei alte decizii. Este în regulă să te simți lipsită de viață, plictisită, supărată, măcinată de întrebări.
Suntem oameni, iar oamenii greșesc. Nu este o scuză, este realitatea. Toate aceste sentimente sau resentimente au un rost al lor. Este în regulă să le simțim fiindcă le trăim în această viață. Fie că plângem, râdem, urâm, iubim, sau iertăm, fiecare dintre aceste sentimente au locul lor în sufletul nostru. Nu trebuie să ne blamăm fiindcă nu putem fi perfecți. Nu putem să ne certăm sau să fim supărați fiindcă ne-am permis să ne simțim neputincioși în fața vieții. Toate obstacolele pe care le întâmpinăm în drumul nostru sunt trecătoare. Azi sunt, mâine nu. Așa suntem și noi pe acest pământ. Trecători. De aceea este în regulă să nu ne simțim întotdeauna bine, să nu ne simțim întotdeauna fericiți sau mulțumiți.
Dar știți ce nu este în regulă ?
Nu este în regulă să nu facem nimic în această privință. Nu este în regulă să ne lamentăm, să ne dăm bătuți, să renunțăm. Nu este în regulă să abandonăm lupta, să nu ne înarmăm împotriva tuturor încercărilor. Nu este în regulă să avem impresia că putem trăi pentru totdeauna în acest fel, supărați pe viață, pe oameni, pe timp, pe noi. Nu este în regulă să nu ne schimbăm, să nu profităm de lecțiile gratuite pe care ni le oferă viața, să nu ne agățăm cu putere de primul colac de salvare, să nu profităm de iubirea și suportul celor dragi. Nu este în regulă să stăm și să privim secundele cum se scurg și să ne dorim să nu mai apucăm o nouă zi. Nu este în regulă ca resentimentele să-ți întunece judecata, să nu-ți permită să vezi și partea frumoasă, partea bună a lucrurilor, oamenii minunați care sunt alături de tine. Nu este în regulă să persistăm în nebunia noastră că nu am fi oamenii de care au nevoie cei dragi, oamenii frumoși și perfecți la care ei se așteaptă, că nu am putea avea o viață fericită și plină de iubire. Nu este în regulă să simțim că nu merităm iubire, iertare și blândețe, că nu merităm o a doua sau o a treia șansă, că nu suntem suficienți de buni încât să avem parte de lucruri minunate. Nu este în regulă să crezi că nu ai nevoie de oameni, de căldură, de suport, de cuvinte de încurajare.
Și nu este în regulă să crezi că lumea întreagă te-a părăsit sau că Dumnezeu și-a întors fața de la tine. El va Fi întotdeauna lângă tine, indiferent că treci prin momente de bucurie sau de tristețe și încercări.
Oamenii care te iubesc vor fi întotdeauna alături de tine și te vor ajuta să traversezi acele momente de încercări la care ești supus, dacă tu le vei permite. Nu este în regulă să nu vrei mai mult de la viață și sa nu depui toate eforturile pentru a avea lucrul visat. Nu este în regulă să-ți micșorezi ambițiile, să pui lacăt viselor, să îndepărtezi lucrurile care-ți luminează viața.
Profită de timpul pe care îl ai la dispoziție, de fiecare clipă dăruită ție, de iubirea și grija Lui Dumnezeu pentru copiii lui. Adu-ți aminte că ești om și că ești predispus la greșeli însă nu persista în neputința ta, trezește-te la realitate, la viață și fă tot posibilul pentru a demonstra că ești genul de om care nu se lasă doborât niciodată, care se ridică după fiecare rundă și așteaptă pregătit să înfrunte necunoscutul.
sursa: http://dincolo-de-vise.blogspot.ro/