Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan)
O să vă prescriu acum, dragii mei, cea mai simplă şi eficientă reţetă eliberată vreodată. O reţetă universală. Vreţi să fiţi sănătoşi? Vreţi să aveţi succes? Vreţi să aveţi o viaţă împlinită, fericită, relaţii armonioase şi orice altceva vă doriţi? Reţeta e atât de simplă: trebuie să aveţi CURAJ şi atât. Curaj să renunţaţi la tot ce v-a împiedicat până acum să obţineţi tot ce vă doriţi şi curaj că de acum încolo să acţionaţi spre a obţine.
Ce v-a împiedicat până acum? Frica. Frica este un parazit care ucide. Este un fapt demonstrat ştiinţific. Frica de boală ucide mai repede decât boala în sine. Inversul efectului placebo, efectul nocebo este chiar mai puternic, devastator de puternic. Ceea ce credem, convingerile pe care le avem, născute din frică, ne distrug viaţa mai repede decât orice altceva. Dacă un medic, în care pacientul are mare încredere, îi spune acestuia că mai are câteva luni de trăit şi că suferă de o boală incurabilă, pacientul îşi va instala acest gând şi frica îl va ucide mai repede decât boala în sine. Fiindcă boala nu există, de fapt. E doar o materializare energetică, iar acest proces poate fi reversibil: aşa cum l-am creat, dacă devenim conştienţi de mecanismul prin care l-am creat, la fel de bine îl putem demonta.
Inelia Benz, laolaltă cu mulţi oameni care au ales o nouă paradigmă spirituală, consideră că frica este energia fundamentală a întunericului. Alţii spun că frica este, de fapt, singura formă de întuneric. Maestrul nostru spiritual autohton, Zamolxe (şi nu numai el), spunea că întunericul nici nu există, de fapt. De asta afirm eu că nici bolile nu există. Întunericul nu este decât absenţa luminii. O minte înfricoşată naşte demoni şi trăieşte o viaţă de coşmar, o viaţă falsă, ireală, în compania lor.
Aceşti demoni ne bântuie zilnic, prin toate manifestările fricii din noi. Gândiţi-vă o clipă, profund, de ce vă este frică. Toate motivele noastre de frică ne fură un pic câte un pic viaţa, la propriu. Pentru că ne mănâncă energia vitală: frica este energie şi se hrăneşte cu energie. Ne vampirizează, pur şi simplu. Ne fură bucuria, libertatea, ne scurtează viaţa, ne împiedică să avem succes, să ne manifestăm pe noi înşine, să iubim, să ne vindecăm, să explorăm realitatea, să îndrăznim, să ne adaptăm la schimbare, la nou, să creăm, etc.
Frica, la propriu, este un parazit energetic. Se fixează în mental şi de acolo se hrăneşte cu energia noastră. Ca orice parazit, elimină “toxine”, care ne îmbolnăvesc, în timp ce ne devorează. Aceste “toxine” devin, în timp, blocajele care ne împiedică să ducem o viaţă sănătoasă, împlinită, echilibrată, adaptată realităţii, plină de iubire şi succes.
Există ceva mult mai rău decât moartea: frica. Frica de moarte ne duce mai repede către moarte. Frica de acţiune ne blochează în vieţi goale. Frica de iubire ne rupe de noi înşine şi de ceilalţi. Frica de boală ne îmbolnăveşte mai repede decât orice virus cunoscut. E necesar să conştientizăm profund că ceea ce trăim, realitatea fiecăruia, povestea de viaţă a fiecăruia dintre noi, cu succesele şi insuccesele sale, sunt create de noi înşine, fie din iubire, fie din frică.
Iubirea îţi dă curaj să înfrunţi orice, să fii fericit cu tine însuţi în absolut orice condiţii de viaţă, să creezi. Frica te blochează să trăieşti bucuria chiar şi atunci când ai toate motivele să te bucuri, fiindcă apar nesiguranţa, indoiala, demonul gândului: “Dar dacă…”. Avem nenumărate exemple de oameni curajoşi, care şi-au depăşit condiţionări grave, de tipul infirmităţilor, handicapurilor, reuşind să ducă o viaţă fericită, abundentă, devenind un exemplu pentru ceilalţi şi contribuind astfel la această lume, nu rămânând dependenţi de ajutorul altora. Avem nenumărate exemple de oameni puternici care au eşuat şi nu şi-au mai revenit din cauza că nu şi-au putut infrunta şi demonta propriile frici şi au rămas dependenţi de anumite obiceiuri.
Nimeni nu este scutit de frică. Oricât te-ai dezinfecta, nu poţi trăi într-un glob de cristal. Venim zilnic în contact cu bacterii, cu viruşi, care pot fi potenţial fatali. Tocmai de aceea nu trebuie să ne ferim, cu frică, cu atât mai puţin să ne învăţăm copiii să se ferească şi să se teamă. Suntem dotaţi cu un sistem imunitar perfect adaptabil, care poate infrunta şi înfrânge orice. Trebuie doar să avem încredere în el şi să-l lăsăm să-şi facă treaba. Fiindcă ce nu te omoară te face mai puternic, iar asta este însăşi legea evoluţiei: să devenim mereu alţii decât am fost.
Unii spun că frica de moarte este sursa voalată a tuturor celorlalte forme de frică. Eu aş spune că frica de necunoscut este izvorul tuturor fricilor. Hai să gândim logic: de ce ne putem teme? Doar de ceva ce nu ştim, corect? Ne temem mereu de ceva ce nu ştim, nu ştim cum va fi, cum ne va afecta, ce vom trăi, cum ne vom simţi, cum ne vom schimba, şamd. Şi vrem să ştim, vrem asigurări. Dar nimeni ne ne poate pregăti pentru necunoscut, pentru ceva ce încă n-am experimentat, pentru surpriză, pentru confruntarea cu noi înşine, care ne transformă. Fiecare nouă experienţă ne transformă şi moare mereu un vechi “eu” şi se naşte unul nou, mai evoluat, mai experimentat. Împiedicăm această “naştere” a noului eu din cauză că ne este frică să devenim altceva decât suntem şi ne-am obişnuit să fim, ne e teamă să învăţăm ceva nou, care ne schimbă, să facem altceva decât ne-am obişnuit. Dacă am refuza schimbarea şi adaptarea din fragedă pruncie, atunci toată viaţa ne-am târî de-a buşilea şi am conţinua să ne sugem degetul.
Înlocuieşte frica de necunoscut prin curiozitate
Viaţa, în sine, e o călătorie în necunoscut. Asta e esenţa ei. De o astfel de călătorie nu poţi decât să te bucuri, entuziasmat de surpriza necunoscutului, sau să te temi, imaginând mereu scenarii periculoase. Dacă pruncul s-ar teme mereu, în mintea sa, de faptul că va cădea şi se va lovi, n-ar mai încerca iar şi iar să se ridice în două picioare şi să meargă. Copilul nu gândeşte astfel, fiindcă nu are mintea astfel antrenată, nu are informaţii despre pericol, aşa că, instinctiv, continuă până reuşeşte. Plânge în mod firesc atunci când cade, îşi şterge lacrimile, apoi râde şi continuă să încerce. Adultul are o groază de informaţii setate în mintea sa, instalate de educaţie, mass-media, dar mai ales de persoane răuvoitoare, etc, şamd, aşa că nu mai reacţionează ca un copil, şi adeseori, când cade, nu se mai ridică, abandonează, nu mai încearcă. Ba chiar începe să se “protejeze” de posibile eşecuri şi nu mai încearcă deloc să exploreze necunoscutul, căutând mereu zona de confort. Iar zona de confort este cea mai cruntă himeră.
Zona de confort este zona obişnuinţelor noastre. Acolo ne simţim comod şi în “siguranţă”, chiar dacă suntem profund nemulţumiţi, nefericiţi, bolnavi. Ca să ieşi din zona de confort trebuie să îţi înfrunţi frica, aşadar să te înfrunţi pe tine însuţi, fiindcă tu ai creat frica. Asta e singura luptă pe care o aveam de purtat în această viaţă, lupta cu noi înşine. Nimeni şi nimic nu ne poate împiedica să credem şi să încercăm imposibilul. Aşa au reuşit oamenii să transforme ce era considerat “imposibil” în posibil. Asta este singura formă de “miracol” din această realitate.
“Nu trebuie să mă tem. Frica este ucigaşul minţii. Frica este moartea cea mică, aducătoare a anihilării complete. Voi infrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine şi prin mine. Şi după ce va fi trecut, mă voi întoarce şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Numai eu voi rămâne.” (Bene Gesserit: Litania împotriva fricii, din cartea “Dune”)
Iubirea este manifestarea luminii, a divinităţii, a esenţei din care suntem creaţi. Frica este manifestarea întunericului, este anti-creaţia. Atât iubirea, cât şi frica, singurele sentimente/emoţii din care izvorăsc toate gândurile şi acţiunile noastre, sunt forme de energie. Energia iubirii este o expansiune creatoare. Energia fricii este e o contracţie limitativă. Frica sufocă, la propriu. Gândiţi-vă, ce se întâmplă atunci când vă temeţi? Simţiţi că vă sufocaţi, că respiraţi mai greu, că vi se pune un nod în gât, arterele vi se îngustează, muşchii se contractă. Dar când simţiţi iubire? Atunci trăiţi cu deplină încredere, respiraţia este profundă şi relaxată, muşchii sunt complet relaxaţi, iar arterele se lărgesc, asigurând un flux optim de sânge. Iubirea deschide, lărgeşte, frica închide, îngustează.
Oamenii care se tem îşi limitează acţiunile, încercând să evite ceea ce le provoacă teamă. În cazuri extreme, devin incapabili să se mişte, să vorbească, să acţioneze, ca şi cum ar fi paralizaţi, de altfel există şi vorba “a paraliza de frică”. Oamenii care au încredere se mişcă liber, vorbesc fluent şi au curaj să meargă unde vor şi să facă ce vor în viaţă.
Toţi creştem cu frici inoculate, frica e o parte din experienţa noastră umană. În copilărie, am fost învăţaţi să nu facem asta sau aia, altfel vom fi pedepsiţi. Sau am avut experienţe traumatizante pe care nu vrem să le retrăim. Frica noastră primordială este legată de supravieţuire. E programată în corpul nostru, de aceea suntem dotaţi cu instincte. Când suntem copleşiţi de manifestarea unei energii, a unui eveniment sau a unei situaţii de viaţă, corpul şi sufletul reacţionează prin eliberarea fricii, încercând astfel să blocheze ceea ce ne copleşeşte sau să ne ajute să evadăm de acolo. Toate acţiunile noastre se bazează pe această dualitate primitivă de iubire şi frică. Întreaga noastră existenţă se bazează pe frică. Ne temem de atât de multe: de moarte, de dezaprobare, de neacceptare, de pedeapsă, de vină, de excludere, de conflict, de boli, de eşec, etc.
Manifestarea fricii în corp
Frica este o energie care contractă. În corp, se manifestă în mod evident, la nivel muscular. Frica şi trauma se stochează în muşchi. Energia experienţei traumatizante, energia fricii se instalează în muşchi, având ca efect o contracţie permanentă sau o tensiune în muşchiul respectiv. După o vreme, corpul se obişnuieşte cu acea contracţie şi nu mai trasmite semnale de durere, iar noi rămânem toată viaţă cu acea contracţie, cel mai adesea în mod inconştient. De aceea masajul este extrem de benefic, detensionând muşchii încordaţi din cauza energiei stocate a fricii. Toate tehnicile de vindecare pornesc de la relaxare musculară şi respiraţie profundă, liberă.
Tot ce facem devine, până la urmă, un obicei. Obiceiul este acea energie care se tot repetă. Cu cât se repetă mai mult, cu atât crează un tipar, un şablon al existenţei noastre. Cu cât devine mai puternic acest şablon, cu cât creşte intensitatea, prin repetare, a energiei care alimentează acest şablon, cu atât mai hotărât va curge întreaga noastră energie direcţionată prin canalul creat de acest şablon. În acest mod putem conştientiza cum şi unde ne canalizăm energia vitală. Frica este şi ea un obicei, unul nedorit. În istoria omenirii, frica pentru supravieţuire a devenit un obicei extrem de puternic, fiind necesar existenţei. Fricile pe care ni le-am creat singuri, de-a lungul vieţii, sunt mai uşor de anihilat, deşi procesul în sine poate fi dificil sau de durată.
Precum spuneam, frica se stochează în muşchi, dar nu numai, poate să se fixeze în orice altă parte a corpului. Frica creează blocaje energetice, astfel încât noi nu mai dispunem de întregul potenţial al energiei noastre vitale. De aceea ne îmbolnăvim, de aceea simţim că nu mai avem putere, speranţă, de aceea suntem paralizaţi în a acţiona sau amânăm mereu. Gândiţi-vă că energia noastră este limitată, oricum. Frica blochează mare parte din această energie. E ca şi cum am porni la drum cu o maşină căreia nu i se alimentează bine acumulatorul. Alimentarea energiei noastre, purificarea sa, reciclarea sa se fac de la sursă. De exemplu, prin somn. Sau prin conştientizarea sentimentelor de iubire şi de compasiune profundă. Atunci ne “depăşim” pe noi înşine, ego-urile noastre, fiindcă ele creează şi întreţin frica, ne de-conectăm de povestea/identitatea noastră şi ne conectăm la tot ce există, prin noi şi mai presus de noi.
Frica este calea către întuneric. Frica duce la furie. Furia duce la ură. Ura duce la suferinţă.
Vă reamintesc că frica acţionează ca un parazit. Vindecarea totală înseamnă să conştientizăm sursa contractării care a îngustat canalul energetic ce hrănea corespunzător organul îmbolnăvit între timp. Să ne conştientizăm frica. S-o relaxăm, s-o punem la îndoială, s-o alungăm. Numai aşa se va elibera din nou fluxul energetic, numai aşa va reveni la normal. Absolut toate problemele pe care le avem în viaţă – fizice, emoţionale, mentale – sunt rezultatele fricilor noastre.
Renunţă la frică
Trebuie să conştientizăm că, de ce ne temen, aia atragem. Românul are o vorbă înţeleaptă: “De ce ţi-e frică, nu scapi.” Frica este o emoţie, o formă de energie, şi atunci când eliberăm/emitem această energie, ea atrage energii asemănătoare, de aceeaşi frecvenţă. Frica este o energie negativă şi creează situaţii negative de viaţă. “Ce semeni, aia culegi.” Trebuie să conştientizăm că, temându-ne, vom atrage şi mai multă frică, vom atrage toate energiile similare şi conectate cu frica. Ba mai mult, vom atrage persoane similare şi ne vom “hrăni” şi mai mult fricile împreună. De aceea suntem sfătuiţi să ne înconjurăm de persoane optimiste, pozitive, curajoase, luminoase, de succes. De aceea e bine să luăm astfel de persoane ca model şi să nu-i ascultăm pe cei care ne hrănesc fricile. E atât de simplu: persoanele curajoase vor insufla curaj, persoanele optimiste vor elibera în jurul lor energia speranţei, pe când fricoşii vor emana şi vor induce doar griji nefondate şi temeri.
E absolut necesar să ne schimbăm obiceiurile, obiceiurile negative. Când vă temeţi de ceva sau nu îndrăzniţi să faceţi ceva, creaţi încredere în dvs, hrăniţi încrederea care vă învinge energia negativă, emoţia negativă. Cum? Gândiţi! Gândiţi logic, conştient, puneţi la îndoială şi demontaţi-vă motivele de frică, le veţi descoperi pe toate nefondate, dacă le observaţi atent. De ce vă puteţi teme, în mod serios şi justificat? De boală, de moarte? Păi, nu vă e clar că oricum veţi muri, mai devreme sau mai târziu, şi asta e un fapt cât se poate de concret şi sigur? Atunci, ce rost are să trăiţi răstimpul ăsta în teamă? Vă e frică de eşec, pe plan material sau amoros? Va temeţi de pierdere? Păi, am venit pe lumea asta goi şi vom pleca fără să luăm nimic cu noi. Am venit singuri şi vom pleca singuri. Atunci, de ce ne-am teme? Oricât de cumplite ar fi circumstanţele în care un om a ajuns să trăiască, creându-şi inconştient o realitate negativă, el tot poate fi liber şi pe deplin fericit în interiorul său, dacă începe să gândească astfel, tot îi rămân nenumărate motive de bucurie, mult mai autentice decât dependenţa de lucruri, persoane, şamd., tot poate găsi motive de bucurie în absolut orice: într-un zâmbet, într-o frunză, într-o adiere, într-un răsărit de soare, etc. Dacă uităm asta, tot restul e inutil. Tot restul e doar o dependenţă extrem de dureroasă care ne umple de frica de a nu pierde nimic. Nimic din ce nici măcar n-avem sau oricum nu putem păstra.
Frica este închisoarea minţii tale
Există multe tehnici de alungare a fricilor, dar cea mai eficientă este aceea de a gândi conştient, de a analiza şi de a pune la îndoială frica, în timp ce ne vizualizăm pe noi înşine ca fiind o fiinţă care radiază lumină. Fiinţele care radiază lumină nu se tem de nimic. Ele au încredere în sine şi în puterea divină din interiorul lor. Amintiţi-vă că frica este o energie care contractă. Dacă sunteţi atenţi şi o observaţi, puteţi simţi asta. Daţi drumul contracţiei conştient, înlocuiţi teama cu lumină. E ca şi cum aţi aprinde o lanternă într-o cameră întunecoasă. Lăsaţi emoţiile negative să se scurgă în mod conştient, ca şi cum din acea cameră ar ţâşni diverse creaturi urâte: gândăci, etc. Lăsaţi lumina să curgă şi să înlăture întunericul şi frica va dispărea de la sine. Daţi drumul contracţiei şi limitării care va sufocă. Acordaţi-vă timp, cu răbdare, concentrare, determinare. Nu-i uşor să renunţăm la un obicei negativ, ne trebuie multă răbdare.
Suntem nişte fiinţe tare leneşe, fiindcă ne lăsăm viaţa condusă şi dominată de obiceiurile pe care ni le formăm. Practic, ajungem să trăiască obiceiurile în locul nostru, iar noi trăim prin ele experienţe extrem de limitate. Ajungem să trăim doar prin puţină energie care ne rămâne după strangularea, contracţia fricii, după ce frica însăşi se hranește. Obiceiurile pot fi schimbate, dar cine are curaj să-şi înfrunte fricile? Să se confrunte sincer cu sine? Presupunând că suferiţi de o boală incurabilă, în termeni medicali, asta înseamnă că toate zilele care v-au rămas de trăit trebuie să le trăiţi în întuneric şi tristeţe? Fie şi numai o zi dacă vă rămâne de trăit, puteţi găsi infinite motive s-o trăiţi în lumină şi bucurie.
Nimeni nu-şi înfruntă fricile de bună voie, voluntar, în mod normal, de asta evităm lucrurile de care ne temem. Depinde numai de noi să ne luăm viaţa în propriile mâini şi s-o schimbăm în bine. Depinde de noi să înţelegem că fricile ne întunecă viaţa, ne creează necazuri şi ne împiedică să trăim viaţa la maxim şi să ne bucurăm de ea. Cea mai simplă cale e să ne victimizăm, să ne autocompatimim, să ne plângem, să ne pară rău că trăim ceea ce trăim, în loc să punem mâna şi să ne schimbăm obiceiurile, să ne anihilăm fricile.
Nu există vinovaţi!
Frica este singurul lucru, singurul întuneric care ne împiedică să experimentăm iubirea. Iar iubirea este însăşi esenţa fiinţei noastre, a existenţei. Mă refer la iubirea necondiţionată, nu la “te iubesc dacă şi tu mă iubeşti”, atitudine care se bazează tot pe frică, pe teamă că nu vei obţine ce-ţi doreşti. Ego-ul se teme mereu, de aceea ego-ul va căuta mereu ceva, în afară, pe care să dea vina, prin care să-şi justifice frica. Astfel, ego-ul ne împiedică să vedem că sursa fricii se află adânc înrădăcinată în noi înşine, că frica este un zid care ne împiedică să ajungem în contact cu adevăratul nostru sine, cu adevărata noastră natură, care este iubirea. De aceea este nevoie să privim adânc în noi înşine şi să dărâmăm acel zid de protecţie, să renunţăm la defensive, victimizare şi justificări. Trebuie să ne reconectăm cu adevăratul nostru sine, cu adevărata noastră natură divină care radiază iubire infinită şi necondiţionată. E nevoie să cedăm, să ne “predăm” şi să avem totală încredere ca să putem renunţa la frici şi pentru a le anihila.
Societatea în care trăim şi întreaga lume se bazează pe frică şi neîncredere. Oare nu ne-ar fi mai bine dacă am avea încredere unii în alţii? Frica atrage şi mai multă frică şi devine distructivă. Încrederea atrage şi mai multă încredere şi devine constructivă. Prin încredere am duce o viaţă mult mai sănătoasă, având în vedere că sursa bolilor e frica şi de ce ne temem exact aia atragem.
E timpul nu doar să aflăm adevărul şi să învăţăm altceva decât am fost obişnuiţi să credem orbeşte, ci să şi practicăm renunţarea la ego, alegând încrederea în sine şi în natura noastră divină. De atâtea secole trăim cu toţii în frică. E timpul să renunţăm la ideea că trebuie să fim cei mai buni, cei mai puternici, cei mai bine adaptaţi, să renunţăm la eforturile colosale de a fi perfecţionişti, altfel vom eşua mereu, într-un fel sau altul. E timpul să renunţăm la vină şi la vinovaţi. E timpul să încetăm să mai credem ce ne spun alţii, să renunţăm la vechile noastre credinţe şi convingeri, pe care le-am adoptat din teamă de a nu fi excluşi dintr-un grup, dintr-o comunitate, din societate. E timpul să renunţăm la toate aceste frici şi să avem deplină încredere în natura noastră divină, în iubirea Lui Dumnezeu, E timpul să gândim şi să realizăm că toate fricile noastre nu sunt decât nişte iluzii mentale, care n-au nicio bază şi niciun fundament reale. Singura realitate este natura noastră divină, acesta e singurul adevăr în care trebuie să credem şi în care trebuie să avem deplină încredere.
Ştiţi de ce se spune că “pe lumea cealaltă” nu există “nici durere şi nici suspin”? Fiindcă n-are cine să le creeze, fiindcă în stare spirituală pură nu există frică.
de Livia