”Cristina, scrie te rog despre cazurile în care femeile nu se pot desprinde de trecut. Oriunde merg întâlnesc aceeaşi problemă. Deşi ştiu că le face rău , fetele astea sunt prinse în trecut de foşti prieteni, foste relaţii şi chiar relaţii actuale. Nu au scăpare. Fostul prieten sau actualul reprezintă un magnet pentru ele, deşi raţional vorbind ele nu au niciun motiv pentru a sta alături de ei. Într-un fel m-am săturat să întâlnesc numai femei care aduc cu ele bagajul emoţional din fostele relaţii. Chiar nu mai există niciuna care să aibă o gândire sănătoasă? Chiar nu mai există niciuna care să înţeleagă că o relaţie de tranziţie nu le va vindeca? Până când mitul asta :’’Cui pe cui se scoate?”
Cum începe?
Ea: La început era totul atât de frumos, era atât de atent cu mine şi romantic. Astăzi pare complet dezinteresat. Când îl întreb ce s-a întâmplat, îmi spune că aşa e el şi nu are cum să se schimbe. Sentimentul este groaznic, încetul cu încetul înnebunesc. Relaţia asta a ajuns să mă consume enorm de mult. Mă simt atât de obosită şi atât de îngrozitor însă nu pot să-l părăsesc. Nici nu pot să concep această alternativă.
El: Nu ştiu cum se întâmplă, dar ajungem să ne certăm din orice. Relaţia noastră a devenit o bătălie continuă. La un moment dat chiar am discutat că poate ne-ar fi mai bine despărţiţi. Ne facem rău unul altuia. Însă nicicum nu mă pot despărţi de ea.
Ea: Nu-l mai iubesc de foarte mult timp. Aş pleca chiar acum dacă aş putea. Şi totuşi nu pot. Avem atâtea lucruri în comun, am investit atât de mult în relaţia asta. Ce se întâmplă cu casa, afacerea, copiii, amintirile? Sunt prinsă între 2 extreme. Într-un fel parcă m-aş bucura să nu mai vină într-o zi acasă dar în acelaşi timp nu-mi pot imagina o viaţă fără el.
El: Nu ştiu, parcă nici nu simt că e momentul să mă leg la cap să ne căsătorim dar nici nu pot rupe relaţia cu ea. A trecut atâta timp. Nu ştiu dacă o altă femeie mi-ar accepta toate apucăturile şi asta mă sperie un pic. Ea cel puţin e acolo şi îi pasă de mine. Ştiu că orice ar fi am la cine să mă întorc, are cine să mă întrebe cum mi-a fost ziua. Gândul că aş putea să nu mai am nimic mă sperie. E mai bine aşa cum e acum decât nimic.
Dacă te regăseşti într-unul din scenariile de mai sus probabil guşti şi tu din acest fruct dulce-otrăvitor al dependenţei. Dacă încă nu eşti sigură, citeşte mai departe.
Dependenţa în relaţii, această dependenţă emoţională seamănă cu dependenţa de alcool, droguri sau ţigări. Oricum ce pot spune sigur e că nu obiectul este de vină ci tu eşti responsabilă pentru dependenţa ta.
A rămâne într-o relaţie toxică nu este ceva banal este o ameninţare la adresa sănătăţii tale, atât mentale cât şi fizice. Nimeni nu spune că nu ai încercat să rezolvi lucrurile, să transformi relaţia. Probabil ai făcut-o. N-a mers. Eşti dezamăgită complet. Simţi că toate eforturile tale au fost în zadar. Cu toate astea nu eşti capabilă să îţi faci bagajul şi să pleci. Eu îţi spun că uşa e deschisă, tu s-ar putea să nu o vezi aşa. Poate că prietenii, rudele, toţi din jurul tău ţi-au spus să o faci dar pur şi simplu nu poţi. E ca şi cum ai fost condamnat la închisoare şi nu se ştie pentru cât timp. Există totuşi o şansă pentru tine. Ai putea fi eliberată dacă ai comportamentul adecvat.
Uneori admiţi că te afli într-o închisoare, încerci să faci un pas să ieşi dar te întorci înapoi. Ceva din tine îţi spune că nu mai poţi astfel, nu mai poţi trăi astfel şi totuşi continui să o faci. Sentimentul este atât de apăsător şi obositor. Uneori începi chiar să-ţi decorezi închisoarea, să o faci mai călduroasă, mai prietenoasă. Încerci să o împachetezi astfel încât să te simţi mai confortabil, dar în interiorul tău eşti conştientă că vei muri în această celulă.
Trucurile la care decurgem noi, oamenii pentru a ne înşela pe noi înşine sunt uimitoare. Scuzele pe care le invocăm să rămânem în această capcană sunt dintre cele mai variate, de la cele iraţionale până la cele mai rationale (aparent).
Iată câteva exemple:
- Este extrem de rece cu mine, dar aşa este el. Vrea să pară dur dar eu ştiu că în spatele acestei răceli se ascunde o sensibilitate mult mai mare. Nu ştie să o arate.
- Dacă îl părăsesc nu voi mai întâlni pe nimeni niciodată!
- Poate că dragostea nu e aşa importantă, probabil aşa se întâmplă la toată lumea.
- Nu pot să-l părăsesc acum. După tot ce a făcut pentru mine, nu merită una ca asta. M-aş simţi foarte vinovată.
- Ştiu că pare insensibil dar poate nu e el de vină, poate eu sunt prea sensibilă şi aştept prea multe de la el.
- Cine altcineva se va mai uita la mine?
- Mi-a zis că nu mă mai iubeşte dar a zis-o doar aşa. Nu are cum. Dragostea nu dispare aşa dintr-o dată. M-a iubit o dată, cu siguranţă mă mai iubeşte şi acum.
- Uneori ne simţim atât de bine unul cu altul, sunt sigură că în curând o va părăsi pe soţia lui şi vom fi doar noi doi.
- Da, e adevărat că mă tratează foarte urât, ca pe un preş. Dar îl iubesc, ce să fac? Asta îmi dă putere să rezist. De fapt cred că toate sunt un test de rezistenţă pentru a-mi demonstra adevărata iubire.
- Într-o zi cu siguranţă, vom fi din nou împreună. După ce va realiza că nu va mai găsi alta ca mine, se va întoarce. Eu aştept.
- Nu pot trăi fără el. Am să mor dacă ne despărţim.
Repertoriul tău cum arată? Recunoşti replicile? Le foloseşti, le-ai auzit în filme, le-ai citit undeva? Dacă le regăseşti în viaţa ta vreau să-ţi pun o întrebare:
De cine te temi? Ce anume vrei să aperi? Care sunt credinţele care îţi umbresc judecata atât de puternic încât nu mai ştii ce e rău şi ce e bine pentru tine?
Relaţia ta este bazată pe constrângeri?
Poţi înţelege mai uşor dacă te afli într-o relaţie generată de preferinţe sau de dependenţă dacă eşti atentă la următoarele semne:
• Cauţi să inventezi motive pentru a rămâne şi a contrabalansa aspectele profund nesatisfăcătoare al relaţiei.
• Deşi propria ta gândire obiectivă (sau a altora) îţi spune că relaţia nu funcţionează şi nu te poţi aştepta la nimic bun, nu întreprinzi nimic concret pentru a o finaliza sau stopa.
• Te cuprinde frica şi teroarea când te gândeşti să pui punct relaţiei.
• Când în sfârşit te hotărăşti să acţionezi, eşti copleşită de tot felul de simptome care dispar imediat ce îl vezi.
• După ce relaţia s-a terminat, te simţi singură în lumea asta mare şi ostilă.
Dacă distingi aceste semne în propria ta relaţie, poţi fi sigură că vulnerabilitatea personalităţii tale a ajuns la cote care ţi-au distrus capacitatea ta de a te mişca liberă prin viaţă, însă nu este totul pierdut. Poţi admite că eşti dependentă. Dacă ai o părere extrem de bună despre tine, asta s-ar putea să te doară puţin. Dar fără acest pas necesar vindecarea ta este imposibilă.
Doar o nouă atitudine te va ajuta să priveşti de jos în sus şi eventual să găseşti o cale de salvare.
Cum ştii că ai trăit o relaţie dependenţă?
Într-o relaţie de dependenţă poate exista multă dragoste, dăruire şi angajament. Ceea ce o face nesănătoasă este caracterul compulsiv al acesteia. Cu alte cuvinte într-o relaţie dependentă, nu alegi liber partenerul ci eşti împins într-un mod magnetic şi iraţional spre această persoană. Această nevoie compulsivă îţi limitează drastic libertatea ta de a alege şi te converteşte într-o sclavă. Eşti atrasă fără să-ţi dai seama de această relaţie ca de un drog deşi ştii că aceasta îţi face rău. Parcă ceva necunoscut îţi cere să ramâi în această relaţie cu orice preţ, cu orice risc.
Panică. Aşa cum fumătorii intră în panică când se gândesc la un loc unde nu se poate fuma, la fel cei dependenţi de o persoană experimentează acest sentiment atunci când se gândesc că relaţia s-ar putea termina. Oricât de mult se chinuie să îşi comunice hotărârea, se decid să pună capăt de acasă, atunci când vine momentul întâlnirii uită tot. Acel crâmpei în care a dorit să evadeze din această relaţie toxică dispare sub incidenţa întâlnirii cu obiectul dependenţei.
Al treilea semn este agonia pe care o trăieşti când ai încercat să închei relaţia de dependenţă. Durerea fizică, de stomac, de cap, insomniile, plânsul prelungit, sentimentul că totul s-a sfârşit pentru totdeauna sunt primele indicii ale devastării emoţionale. Dorinţa uneori e atât de puternică încât dependentul nu-şi poate duce până la capt decizia şi se întoarce în capcană.
Al patrulea semn şi singurul pozitiv din această serie este sentimentul de uşurare care urmează perioadei de suferinţă. Prin intensitatea lui diferă de tristeţea şi acceptarea blândă asociate cu pierderea unui partener într-o relaţie de non-dependenţă.
Ce îi caracterizează pe toţi dependenţii, indiferent care este obiectul dependenţei, este sentimentul de a fi cumva pierdut, incomplet, gol, în absenţa legăturii cu ceva sau cineva. Acest cineva sau ceva devine centrul existenţei persoanei dependente şi totul ar fi în regulă dacă acest cineva sau ceva ar fi un factor generator de echilibru şi armonie în viaţa individului.
Din păcate este exact pe dos. Dependentul ajunge la disperare dacă pierde contactul cu acest cineva şi este dispus chiar să-şi lezeze integritatea fizică sau psihică pentru a rămâne în contact cu acest cineva.
Examenul tău în şcoala vieţii ţine cont de 2 aspecte importante.
O relaţie robustă cu cineva ne pune în contact cu ceea ce este mai bun înlăuntrul nostru. O relaţie toxică pe de altă parte , antrenează exact acele elemente care se opun unei libertăţi superioare: libertatea de a te dărui celuilalt fără a te simţi obligat să faci asta, libertatea de a alege să pleci sau să stai. Toate aceste sunt anulate de constrângerile dependenţei aşa cum ţi-am spus mai sus.
Să nu crezi încă că dacă te izolezi şi eşti incapabilă să stabileşti o relaţie cu cineva eşti perfect sau auto-suficient. Să nu crezi că dacă îţi spui că nu ai nevoie de nimeni altcineva aceasta nu este o capcană. A stabili o legătură puternică , solidă cu cineva este un semn de maturitate şi sănătate mentală.
Însă acest lucru trebuie să vină un urma unei alegeri nu pentru a umple un gol care există în interiorul tău.
Să nu crezi că nu ştiu cât de greu este să accepţi că te afli în această închisoare. Să nu crezi că nu ştiu ce înseamnă să invoci scuze peste scuze pentru a nu accepta că ai ajuns aici. Am fost şi eu acolo, în urmă cu mult timp şi când privesc în ochii persoanelor din jurul meu care se confruntă cu acest lucru astăzi, îmi amintesc exact cum am fost eu.
Mai ştiu că indiferent de ce ţi-aş spune eu, puterea trebuie să vină din interiorul tău. Orice ţi-ar spune cei din jurul tău, tu doar să cauţi în interiorul tău adânc şi să îţi dai seama dacă mai poţi suporta această povară. Primul pas este într-adevăr cel mai greu însă sentimentul de uşurare, triumful că ai depăşit aceste momente merită travaliul.
Sentimentul că eşti liberă din nou, că poţi alege ceea ce e bine pentru tine este înălţător. Fă astăzi primul pas şi admite dacă eşti dependentă. Gândeşte-te la câtă putere vei căpăta şi cât de mândră vei fi că ai avut curajul şi ai reuşit să faci acest pas.
Crede-mă, cei care te vor judeca vor fi dintre aceia care nu sunt capabili să facă acest lucru aşa că lasă teama la o parte şi ieşi în faţă.
de Cristina Miculete
sursa: http://artafeminina.ro/
Cum începe?
Ea: La început era totul atât de frumos, era atât de atent cu mine şi romantic. Astăzi pare complet dezinteresat. Când îl întreb ce s-a întâmplat, îmi spune că aşa e el şi nu are cum să se schimbe. Sentimentul este groaznic, încetul cu încetul înnebunesc. Relaţia asta a ajuns să mă consume enorm de mult. Mă simt atât de obosită şi atât de îngrozitor însă nu pot să-l părăsesc. Nici nu pot să concep această alternativă.
El: Nu ştiu cum se întâmplă, dar ajungem să ne certăm din orice. Relaţia noastră a devenit o bătălie continuă. La un moment dat chiar am discutat că poate ne-ar fi mai bine despărţiţi. Ne facem rău unul altuia. Însă nicicum nu mă pot despărţi de ea.
Ea: Nu-l mai iubesc de foarte mult timp. Aş pleca chiar acum dacă aş putea. Şi totuşi nu pot. Avem atâtea lucruri în comun, am investit atât de mult în relaţia asta. Ce se întâmplă cu casa, afacerea, copiii, amintirile? Sunt prinsă între 2 extreme. Într-un fel parcă m-aş bucura să nu mai vină într-o zi acasă dar în acelaşi timp nu-mi pot imagina o viaţă fără el.
El: Nu ştiu, parcă nici nu simt că e momentul să mă leg la cap să ne căsătorim dar nici nu pot rupe relaţia cu ea. A trecut atâta timp. Nu ştiu dacă o altă femeie mi-ar accepta toate apucăturile şi asta mă sperie un pic. Ea cel puţin e acolo şi îi pasă de mine. Ştiu că orice ar fi am la cine să mă întorc, are cine să mă întrebe cum mi-a fost ziua. Gândul că aş putea să nu mai am nimic mă sperie. E mai bine aşa cum e acum decât nimic.
Dacă te regăseşti într-unul din scenariile de mai sus probabil guşti şi tu din acest fruct dulce-otrăvitor al dependenţei. Dacă încă nu eşti sigură, citeşte mai departe.
Dependenţa în relaţii, această dependenţă emoţională seamănă cu dependenţa de alcool, droguri sau ţigări. Oricum ce pot spune sigur e că nu obiectul este de vină ci tu eşti responsabilă pentru dependenţa ta.
A rămâne într-o relaţie toxică nu este ceva banal este o ameninţare la adresa sănătăţii tale, atât mentale cât şi fizice. Nimeni nu spune că nu ai încercat să rezolvi lucrurile, să transformi relaţia. Probabil ai făcut-o. N-a mers. Eşti dezamăgită complet. Simţi că toate eforturile tale au fost în zadar. Cu toate astea nu eşti capabilă să îţi faci bagajul şi să pleci. Eu îţi spun că uşa e deschisă, tu s-ar putea să nu o vezi aşa. Poate că prietenii, rudele, toţi din jurul tău ţi-au spus să o faci dar pur şi simplu nu poţi. E ca şi cum ai fost condamnat la închisoare şi nu se ştie pentru cât timp. Există totuşi o şansă pentru tine. Ai putea fi eliberată dacă ai comportamentul adecvat.
Uneori admiţi că te afli într-o închisoare, încerci să faci un pas să ieşi dar te întorci înapoi. Ceva din tine îţi spune că nu mai poţi astfel, nu mai poţi trăi astfel şi totuşi continui să o faci. Sentimentul este atât de apăsător şi obositor. Uneori începi chiar să-ţi decorezi închisoarea, să o faci mai călduroasă, mai prietenoasă. Încerci să o împachetezi astfel încât să te simţi mai confortabil, dar în interiorul tău eşti conştientă că vei muri în această celulă.
Trucurile la care decurgem noi, oamenii pentru a ne înşela pe noi înşine sunt uimitoare. Scuzele pe care le invocăm să rămânem în această capcană sunt dintre cele mai variate, de la cele iraţionale până la cele mai rationale (aparent).
Iată câteva exemple:
- Este extrem de rece cu mine, dar aşa este el. Vrea să pară dur dar eu ştiu că în spatele acestei răceli se ascunde o sensibilitate mult mai mare. Nu ştie să o arate.
- Dacă îl părăsesc nu voi mai întâlni pe nimeni niciodată!
- Poate că dragostea nu e aşa importantă, probabil aşa se întâmplă la toată lumea.
- Nu pot să-l părăsesc acum. După tot ce a făcut pentru mine, nu merită una ca asta. M-aş simţi foarte vinovată.
- Ştiu că pare insensibil dar poate nu e el de vină, poate eu sunt prea sensibilă şi aştept prea multe de la el.
- Cine altcineva se va mai uita la mine?
- Mi-a zis că nu mă mai iubeşte dar a zis-o doar aşa. Nu are cum. Dragostea nu dispare aşa dintr-o dată. M-a iubit o dată, cu siguranţă mă mai iubeşte şi acum.
- Uneori ne simţim atât de bine unul cu altul, sunt sigură că în curând o va părăsi pe soţia lui şi vom fi doar noi doi.
- Da, e adevărat că mă tratează foarte urât, ca pe un preş. Dar îl iubesc, ce să fac? Asta îmi dă putere să rezist. De fapt cred că toate sunt un test de rezistenţă pentru a-mi demonstra adevărata iubire.
- Într-o zi cu siguranţă, vom fi din nou împreună. După ce va realiza că nu va mai găsi alta ca mine, se va întoarce. Eu aştept.
- Nu pot trăi fără el. Am să mor dacă ne despărţim.
Repertoriul tău cum arată? Recunoşti replicile? Le foloseşti, le-ai auzit în filme, le-ai citit undeva? Dacă le regăseşti în viaţa ta vreau să-ţi pun o întrebare:
De cine te temi? Ce anume vrei să aperi? Care sunt credinţele care îţi umbresc judecata atât de puternic încât nu mai ştii ce e rău şi ce e bine pentru tine?
Relaţia ta este bazată pe constrângeri?
Poţi înţelege mai uşor dacă te afli într-o relaţie generată de preferinţe sau de dependenţă dacă eşti atentă la următoarele semne:
• Cauţi să inventezi motive pentru a rămâne şi a contrabalansa aspectele profund nesatisfăcătoare al relaţiei.
• Deşi propria ta gândire obiectivă (sau a altora) îţi spune că relaţia nu funcţionează şi nu te poţi aştepta la nimic bun, nu întreprinzi nimic concret pentru a o finaliza sau stopa.
• Te cuprinde frica şi teroarea când te gândeşti să pui punct relaţiei.
• Când în sfârşit te hotărăşti să acţionezi, eşti copleşită de tot felul de simptome care dispar imediat ce îl vezi.
• După ce relaţia s-a terminat, te simţi singură în lumea asta mare şi ostilă.
Dacă distingi aceste semne în propria ta relaţie, poţi fi sigură că vulnerabilitatea personalităţii tale a ajuns la cote care ţi-au distrus capacitatea ta de a te mişca liberă prin viaţă, însă nu este totul pierdut. Poţi admite că eşti dependentă. Dacă ai o părere extrem de bună despre tine, asta s-ar putea să te doară puţin. Dar fără acest pas necesar vindecarea ta este imposibilă.
Doar o nouă atitudine te va ajuta să priveşti de jos în sus şi eventual să găseşti o cale de salvare.
Cum ştii că ai trăit o relaţie dependenţă?
Într-o relaţie de dependenţă poate exista multă dragoste, dăruire şi angajament. Ceea ce o face nesănătoasă este caracterul compulsiv al acesteia. Cu alte cuvinte într-o relaţie dependentă, nu alegi liber partenerul ci eşti împins într-un mod magnetic şi iraţional spre această persoană. Această nevoie compulsivă îţi limitează drastic libertatea ta de a alege şi te converteşte într-o sclavă. Eşti atrasă fără să-ţi dai seama de această relaţie ca de un drog deşi ştii că aceasta îţi face rău. Parcă ceva necunoscut îţi cere să ramâi în această relaţie cu orice preţ, cu orice risc.
Panică. Aşa cum fumătorii intră în panică când se gândesc la un loc unde nu se poate fuma, la fel cei dependenţi de o persoană experimentează acest sentiment atunci când se gândesc că relaţia s-ar putea termina. Oricât de mult se chinuie să îşi comunice hotărârea, se decid să pună capăt de acasă, atunci când vine momentul întâlnirii uită tot. Acel crâmpei în care a dorit să evadeze din această relaţie toxică dispare sub incidenţa întâlnirii cu obiectul dependenţei.
Al treilea semn este agonia pe care o trăieşti când ai încercat să închei relaţia de dependenţă. Durerea fizică, de stomac, de cap, insomniile, plânsul prelungit, sentimentul că totul s-a sfârşit pentru totdeauna sunt primele indicii ale devastării emoţionale. Dorinţa uneori e atât de puternică încât dependentul nu-şi poate duce până la capt decizia şi se întoarce în capcană.
Al patrulea semn şi singurul pozitiv din această serie este sentimentul de uşurare care urmează perioadei de suferinţă. Prin intensitatea lui diferă de tristeţea şi acceptarea blândă asociate cu pierderea unui partener într-o relaţie de non-dependenţă.
Ce îi caracterizează pe toţi dependenţii, indiferent care este obiectul dependenţei, este sentimentul de a fi cumva pierdut, incomplet, gol, în absenţa legăturii cu ceva sau cineva. Acest cineva sau ceva devine centrul existenţei persoanei dependente şi totul ar fi în regulă dacă acest cineva sau ceva ar fi un factor generator de echilibru şi armonie în viaţa individului.
Din păcate este exact pe dos. Dependentul ajunge la disperare dacă pierde contactul cu acest cineva şi este dispus chiar să-şi lezeze integritatea fizică sau psihică pentru a rămâne în contact cu acest cineva.
Examenul tău în şcoala vieţii ţine cont de 2 aspecte importante.
O relaţie robustă cu cineva ne pune în contact cu ceea ce este mai bun înlăuntrul nostru. O relaţie toxică pe de altă parte , antrenează exact acele elemente care se opun unei libertăţi superioare: libertatea de a te dărui celuilalt fără a te simţi obligat să faci asta, libertatea de a alege să pleci sau să stai. Toate aceste sunt anulate de constrângerile dependenţei aşa cum ţi-am spus mai sus.
Să nu crezi încă că dacă te izolezi şi eşti incapabilă să stabileşti o relaţie cu cineva eşti perfect sau auto-suficient. Să nu crezi că dacă îţi spui că nu ai nevoie de nimeni altcineva aceasta nu este o capcană. A stabili o legătură puternică , solidă cu cineva este un semn de maturitate şi sănătate mentală.
Însă acest lucru trebuie să vină un urma unei alegeri nu pentru a umple un gol care există în interiorul tău.
Să nu crezi că nu ştiu cât de greu este să accepţi că te afli în această închisoare. Să nu crezi că nu ştiu ce înseamnă să invoci scuze peste scuze pentru a nu accepta că ai ajuns aici. Am fost şi eu acolo, în urmă cu mult timp şi când privesc în ochii persoanelor din jurul meu care se confruntă cu acest lucru astăzi, îmi amintesc exact cum am fost eu.
Mai ştiu că indiferent de ce ţi-aş spune eu, puterea trebuie să vină din interiorul tău. Orice ţi-ar spune cei din jurul tău, tu doar să cauţi în interiorul tău adânc şi să îţi dai seama dacă mai poţi suporta această povară. Primul pas este într-adevăr cel mai greu însă sentimentul de uşurare, triumful că ai depăşit aceste momente merită travaliul.
Sentimentul că eşti liberă din nou, că poţi alege ceea ce e bine pentru tine este înălţător. Fă astăzi primul pas şi admite dacă eşti dependentă. Gândeşte-te la câtă putere vei căpăta şi cât de mândră vei fi că ai avut curajul şi ai reuşit să faci acest pas.
Crede-mă, cei care te vor judeca vor fi dintre aceia care nu sunt capabili să facă acest lucru aşa că lasă teama la o parte şi ieşi în faţă.
de Cristina Miculete
sursa: http://artafeminina.ro/