Iubesc oamenii. De toate felurile. Şi cred că toţi suntem frumoşi. Indiferent de defectele pe care le avem, de comportamentele uneori neadecvate, de felul în care acţionăm sau în care reacţionăm. În fiecare dintre noi există un strop de bunătate, o undă de lumină, o flacără ce pâlpâie uşor sau un foc ce arde intens.
Iubesc oamenii. Pe cei trişti, pe cei fericiţi, pe cei pozitivi, pe cei negativişti, pe cei ce plâng, pe cei ce zâmbesc, pe cei ce râd din toată inima. Pe cei care suferă şi pe cei plini de speranţă. Cred că suntem cu toţii fiinţe minunate. Şi în spatele fiecărei vorbe, fiecărui comportament, fiecărei acţiuni sau fiecărei atitudini există ceva bine întemeiat. Ceva-ul acela pe care încerc să-l înţeleg şi să nu-l judec. Pe care încerc să îl accept.
Ştiu totuşi că, oricât de mult aş înţelege, oricât de mult aş accepta, oricât de mult aş iubi, vor exista mereu oameni a căror prezenţă nu-mi va fi benefică. Oameni care, deşi înţeleşi, nu mă vor putea înţelege, oameni care, deşi acceptaţi nu mă vor putea accepta, oameni care, deşi susţinuţi nu mă vor putea susţine, oameni care, deşi iubiţi, nu mă vor putea iubi. Oameni care mă vor critica, mă vor judeca, mă vor respinge. Oameni care, orice s-ar întâmpla, nu mă vor putea ajuta în creşterea mea.
Dar am învăţat să trăiesc cu asta. În anii mei de viaţă pe acest pământ am înţeles că este în regulă să-i iubesc pe ceilalţi, că este normal să-mi doresc să ajut, dar că este de asemenea important să nu mă pun mai prejos de nimeni şi că ar fi inutil să îmi consum energia încercând să-i ascult pe cei care nu vor să fie ascultaţi, să-i învăţ pe cei ce nu vor să fie învăţaţi, să-i schimb pe cei care nu vor să fie schimbaţi sau să-i salvez pe cei ce nu vor să fie salvaţi.
Nu cred că viaţa este o junglă, că oamenii sunt răi şi nici că fiecare este pentru el. Cred că ne-am născut pe acest pământ pentru a trăi unii cu alţii, pentru a ne ajuta unii pe alţii, pentru a ne bucura unii de alţii. Pentru a interacţiona, pentru a crea legături, pentru a consolida relaţii, pentru a nu ne simţi singuri într-o lume în care sunt atâţia ca noi. Cred însă că, indiferent de cât de mult i-am iubi pe ceilalţi, este dreptul nostru de a alege oamenii cu care vrem să ne petrecem timpul, oamenii alături de care ne dorim să ne dezvoltăm, să creştem, să evoluăm. Oamenii alături de care vrem să trecem frumos prin viaţă.
Oricât de dureros ar fi, la un moment dat trebuie să ne desprindem de cei a căror prezenţă nu ne face bine. Pentru că este mai benefic un discomfort temporar decât unul permanent. Este mai utilă o suferinţă limitată decât o durere permanentă. Chiar dacă la prima vedere nu pare a fi aşa.
De-a lungul existenţei mele am înţeles că există mai multe tipuri de oameni. Există oameni pe care se merită să-i ţii în preajmă dar şi oameni pe care îi poţi iubi şi atât, alături de care nu poţi trăi o viaţă aşa cum meriţi. Sunt oameni care îţi consumă energia, care te menţin într-un cerc de negativism şi care îţi încetinesc evoluţia. Aceştia sunt:
1. Dramaticii
Sunt acele persoane care exagerează tot. Cei cărora le place să facă din orice lucru un spectacol şi care tind să devină uşor agresivi pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Când interacţionezi cu astfel de persoane tinzi să devii pasiv şi să baţi în retragere sau te simţi provocat să răspunzi la rândul tău cu agresivitate. Încearcă să te exprimi dintr-un loc al păcii şi al calmului, să-ţi spui punctul de vedere fără să le permiţi să te frustreze. Nu vei putea evita niciun tip de oameni, nici nu este indicat, însă ai posibilitatea de a alege să ţii aproape doar acele persoane care nu-ţi consumă energia implicându-te în conflicte repetitive, fără sens sau fără rezolvare.
2. Nemulţumiţii
Sunt acei oameni cărora nu le vei putea sparge zidurile, orice ai face. Întotdeauna vor avea ceva de spus, vor găsi lucruri pe care să le critice, de care să se plângă, de care să se agaţe. Nu ai prea multe şanse să le câştigi aprobarea, aşa că de cele mai multe ori încercările tale vor fi fără sens. Nu te consuma cu asta, întotdeauna vor exista persoane care te vor discredita, care nu te vor plăcea, care nu te vor accepta, iar asta nu are neapărat legătură cu cine eşti, cu ceea ce eşti sau cu ce faci ci cu felul în care ei sunt construiţi.
3. Neîncrezătorii
Nu le mai da credit celor care nu cred în visurile tale! Ei sunt cei care, dacă li se permite, reuşesc să-ţi stingă flacăra interioară de la primul suflu şi să-ţi altereze imaginea de sine. Dacă le dai voie să-ţi spună că eşti mai puţin decât eşti cu adevărat, nu vei reuşi niciodată să ajungi în vârf, acolo unde îţi este locul. Nu permite ca viziunea lor să devină povestea ta! Ceea ce poţi face nu este presupunerea a ceea ce cred ei că e posibil pentru tine ci este urmarea a ceea ce crezi tu că poţi face pentru tine. Priveşte dincolo de limitările lor pentru că, atunci când îţi dai voie să fii ceea ce eşti cu adevărat, viaţa devine o călătorie fantastică.
4. Manipulatorii
Sunt oamenii aceia care îşi canalizează energia în scopul de a te intimida pentru a câştiga ceva de pe urma ta. Aceştia pun întotdeauna propriile sentimente şi nevoi mai presus de orice şi fug cu prima ocazie în care ai nevoie de ei. Uneori sunt capabili de a spune sau de a face orice, doar pentru că lucrurile să iasă întotdeauna aşa cum vor. Nu te lăsa impresionat de cuvinte sau de lacrimi şi nu te simţi niciodată vinovat fără să fii cu adevărat.
5. Insensibilii
Poate că cel mai onorabil lucru pe care îl poţi face nu este neapărat acela de a nu greşi, ci actul de a recunoaşte când o faci, de a-ţi cere iertare şi de a încerca să îndrepţi lucrurile. Greşelile sunt parte din creştere. Dacă o persoană refuză să te susţină pentru greşelile pe care le-ai făcut în trecut, atunci nu merită atenţia ta. A te menţine în trecut este un lucru care te împiedică să creezi un prezent frumos. Dacă cineva te judecă continuu pentru ceea ce ai făcut cândva, dacă refuză să te ierte şi-ţi reaminteşte constant de lucrurile greşite din urmă, atunci poate că prezentul tău va fi mai bun fără acea persoană.
Atunci când oamenii îţi discreditează visurile, când îţi prezic un viitor departe de cum ţi-ai imaginat tu că o să fie, când te critică, când nu te înţeleg şi nu te apreciază pentru ceea ce eşti, aminteşte-ţi întotdeauna că de fapt ei îşi spun propria poveste şi îşi exprimă propria suferinţă. Iubeşte-i în continuare, dar nu-i ţine în preajma pe cei care nu te pot ajuta să creşti.
Dacă mai sunt şi alte tipuri de oameni de care crezi că ar trebui să te fereşti, spune-ne câteva cuvinte despre asta într-un comentariu, sub articol.
de Andreea
sursa: AICI