În rolul de amantă

Multe femei ajung la un moment dat în rolul de amantă pentru bărbatul iubit. Unele habar nu au că domnul care le face asiduu curte este foarte însurat, altele se fac că nu ştiu, iar altele ştiu prea bine dar nu le deranjează, încă.

Despre cele care ştiu, aş vrea să vă vorbesc. De ce ar accepta o femeie locul al doilea în viaţa unui bărbat? De ce ar accepta să se mulţumească cu jumătate când poate avea totul, în altă parte? De ce s-ar mulţumi cu frânturi de timp din partea lui? 

Din mai multe motive. Unele femei nu-şi doresc o relaţie serioasă care să le afecteze libertarea mult preţuită. Aşa că acceptă să fie amantele cuiva care are deja o relaţie serioasă. În felul acesta nu se va pune niciodată problema de căsătorie sau copii. Domnul îi are deja în altă parte. În felul acesta, rolul de amantă oferă şi libertate şi o relaţie, însă o relaţie doar pentru distracţii. Fără prea multă implicare, fără asumarea de responsabilităţi. 

Apoi sunt femeile care îşi doresc o relaţie dar sunt indisponibile emoţional. Deşi doresc să se implice, în realitate nu sunt pregătite. Aşa că îşi vor alege, în mod inconştient, bărbaţi care nu sunt disponibili în totalitate. Unei femei indisponibile emoţional îi este frică să se implice, de teamă că va suferi. Acesta este cel mai întâlnit motiv de indisponibilitate şi are la bază o rană nevindecată. Când rana se va închide, şi femeia va fi pregătită să iubească din nou, se va orienta către un bărbat liber. 

Urmează femeile ce au o rană emoţională în urma unei despărţiri de un bărbat ce le-a părăsit pentru o altă femeie. În acest caz, femeile speră să fie amante pentru scurt timp şi apoi să ocupe rolul principal. În felul acesta se vor simţi alese şi importante pentru cineva, sperând că această alegere să şteargă, sau măcar să estompeze, durerea de a fi fost părăsită pentru o altă femeie. Binenţeles că acest raţionament nu este unul conştient. 

Sunt şi femei care, din cauza sechelelor emoţionale din copilărie, consideră că pentru a trăi iubirea adevărată trebuie să suferi la început. Să plăteşti un preţ pentru care apoi vei fi recompensată. Rolul de amantă e preţul pe care sunt dispuse să-l plătească pentru a deveni soţii cu drept la fericire. Însă aceasta este o iluzie, nu există astfel de reguli sau garanţii. 

Şi în cele din urmă sunt femeile care acceptă locul de amantă sperând să fie pentru scurt timp. Sunt îndrăgostite, naive şi cred sincer în povestea domnului care se plânge cât este de nefericit şi de neiubit acasă. Sunt dispuse să accepte şi să înţeleagă atât cât este necesar. Pentru cele norocoase timpul e scurt, pentru altele e mai lung, iar pentru altele nu se sfârşeşte niciodată aşteptarea. 

sursa: http://psihologinconcediu.ro

Cele mai simple lucruri sunt minuni

Niciodată nu ai să vezi un lup căruia să-i pese de părerea oilor. Chiar dacă cineva face o gaură în tine prin care poți vedea îngerași plângând, viața înseamnă să găsești mereu soluții în orice situație… Toți oamenii au o rană vindecată sau una încă deschisă și ar vrea să dea timpul înapoi. Sufletul se liniștește când se inundă în dragostea lui Hristos și se predă voii Lui. El ne caută clipă de clipă. Chiar și atunci când trupul vieții noastre Îi bate cuie. Iubirea este o stradă cu două sensuri de mers. Iubirea spală, iubirea naște, iubirea sărută creația. Liniștea Lui șoptește totul… Spune îngerilor despre norii ascunși la spate.

A-l asculta pe celălalt este un act de iubire. Cuvintele goale au tot mai puține motive să rămână în noi. Clopotele cerului cheamă Adevărul în oameni. Călătorie în jurul inimii și metanie la întâlnirea cu Dumnezeu. Ne întâlnim în iubire. Vorbești cu sufletul, vorbești cu nemurirea. Cine privește spre exterior visează, cine privește în interior se trezește.

La școala vieții nu se dau diplome. Promovarea este pecetluită cu fericirea, iar corigența cu nefericirea. Se dau restanțe până se iau note de trecere la toate examenele. Fiecare clipă pe care o trăim reprezintă șansa de a schimba totul în viața noastră. Rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste.

Orice om are o poveste. Dacă ar sta cineva să te asculte ar scrie o carte sau poate ar face un film la care unii ar plânge, alții ar râde. Într-o zi vom zâmbi cu toții dintr-o poză de album. Învățăm să privim spre cruce, spre Hristos, spre Înviere. Adorm mestecând cele trei cuvinte… Această clipă nu se mai întoarce niciodată!

de ieromonah Hrisostom Filipescu

Ne cosmetizăm viaţa când încercăm să fim ca alţii, fără să ştim de fapt cum suntem noi

Celebrate your Life

Din dorinţa de a fi ca şi ceilalţi, de a fi acceptaţi şi apreciaţi, vrem să părem altfel decât suntem în realitate. Atunci alegem să ne ”cosmetizăm” viaţa. Ne uităm la cei din jurul nostru şi ne căutăm repere în standardele unei societăţi care alege să valorizeze aparenţele şi superficialitatea. Aşa ajungem să ne judecăm după câte avem şi uităm cine suntem. Sub stratul gros de superficialitate, nu ne mai regăsim pe noi. Ştim însă, ce avem de arătat ca să fim apreciaţi. Intrăm în competiţii şi ne lăsăm copleşiţi de frustrări. Nu mai avem timp şi energie să ne găsim cu adevărat dincolo de încercările de a ne lustrui existenţa. Nici nu ne dăm seama că frustrarea pe care o trăim este determinată de aşteptări, iar aşteptările noastre reflectă mai ales oglinda socială şi mai puţin valorile şi priorităţile noastre personale. Pe acestea le descoperim abia după ce ne lăsăm prinşi de tentaţia de a ne crea o existenţă după cerinţele celorlalţi. Ne cosmetizăm viaţa când încercăm să fim ca alţii, fără să ştim de fapt cum suntem noi, când ne căutăm modele în exterior şi ne rătăcim de modelul din interiorul nostru, când facem din valorile altora, propriile noastre valori. Ne cosmetizăm viaţa când nu avem îndrăzneala de a ne arăta lumii aşa cum suntem, sau când nu ştim exact cum suntem, când am preluat standardele altora pentru că nu le-am ştiut crea pe ale noastre. Când teama de a fi marginalizaţi şi neînţeleşi, de a ne simţi singuri printre mulţi, ne încolţeşte în suflete, ne cosmetizăm viaţa pentru a îndrăzni să ne privim în oglinda socială fără teama că nu ne va plăcea ce descoperim. Mă întreb, însă, dincolo de ”machiaj” şi retuşuri, câţi suntem cu adevărat mulţumiţi de cum trăim? Câţi putem spune că avem viaţa pe care ne-o dorim şi suntem fascinaţi de miracolul fiecărei zile?

Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi şi de toţi cei dragi vouă!

Cu iubire şi lumină, 

Daniela

Cel mai frumos gen de femeie

Unora le plac blondele, alţii preferă brunetele, unii se dau în vânt după roşcate. Unii preferă femeile slabe, alţii mai plinuţe, unii cele cu pistrui, alţii cele cu părul scurt. Gusturile nu le discutăm de aia e şi frumos.

Suntem liberi să alegem ce vrem, să gustăm fix ce ne place. În capul fiecărui bărbat există o idee despre cum să arate femeia ideală. Vrem nu vrem ne gândim la asta. Ne place să fie senzuală, tandră, poate ne place o femeie sigură pe ea, poate una foarte sensibilă şi naivă.

Fiecare cu filmul lui.

Există femeia “de bifat”. Femeia aia pe care orice bărbat o vrea lângă el la un moment dat. E o chestie de marcat. Toţi ne gândim la ea, unii au avut aşa ceva lângă, alţii nu. Există femeia...femeie. Aia naivă, sensibilă, aia care mereu zboară, plină de vise şi idealuri. Aia care vrea să trăiască totul ca în filme, ca în basme, ca în vise. Femeia care crede că poate ajunge cu tine acolo unde îşi doreşte.

Există femeia “ideală”. Aia de care te îndrăgosteşti pentru că e aşa cum îţi place însă în cel mai scurt timp se transformă. Adică a jucat un rol. Este foarte frumoasă şi pare să fie aşa şi la interior. Eu îi spun femeia tapet. Toate sunt tipuri de femei pe care la un moment dat ni le dorim, cu ardoare. Experienţa cu ele este benefică. Poţi învăţa o grămadă de lucruri. Şi amândoi sunteţi mai bogaţi după o astfel de experienţă. În general. 

Mai există un tip de femeie. Şi despre ea vorbim astăzi.

Întâlneşti la un moment dat în viaţa ta o femeie de genul ăsta. Habar nu am cum să o cataloghez. Este o femeie sensibilă, normală, nu îţi pică faţa pe jos când o vezi, nu îţi iese aparent cu nimic în evidenţă la prima vedere. Nu este o frumuseţe care să te tâmpească, care să rupă ceva în tine de la prima vedere. Este ceva mult mai tare. Are o privire blândă, pătrunzătoare, este o femeie care are multă afecţiune şi care nu se sfieşte să o împărtăşească cu tine, pur şi simplu, natural, fără să îşi pună semne de îndoială, fără să se gândească că ea oferă prea mult.

Este o femeie caldă, delicată, completă din multe puncte de vedere. O femeie care te completează prin simpla prezenţă, o femeie care face exact de trebuie să facă fix în momentul în care trebuie să facă. O femeie care o să acţioneze exact aşa cum ai vrea tu să acţioneze, o femeie care te va lăsa cu gura căscată în clipa în care o să facă un gest simplu. Un gest care o să îţi placă la nebunie, care o să te marcheze, prin simplitate şi inocenţă, prin frumuseţe şi naturaleţe.

Este femeia pe care vrei să o descoperi în fiecare zi, vrei să mai te îmbogăţeşti cu puţin din bogăţia ei. Este genul de femeie care când ai păţit ceva, ai o problemă, o să te privească fix în ochi, o să te mângâie delicat pe faţă şi o să îţi spună că atâta vreme cât sunteţi amândoi orice problemă se poate rezolva. Este genul de femeie care te pune pe gânduri şi asta e de bine. Te face să te gândeşti că eşti un om fericit. Că ea te-a ales, că eşti al ei, că toţi au pierdut războiul ăsta şi că tu eşti singurul care l-a câştigat. Este femeia lângă care îţi faci gânduri, planuri, femeia lângă care poţi să visezi, femeia lângă care poţi să plângi, să te impresioneze ceva şi să arăţi asta.

Femeia pe care vrei să o strângi de mână pe stradă, femeia lângă care vrei să şi dormi nu doar să te culci, este femeia aia cu care dimineţile friguroase ţi se par calde, femeia cu care vrei să stai toată ziua în pat, doar să o vezi acolo, cu tine doar voi, voi doi. E femeia cu care nu vrei să pari altceva decât ceea ce eşti, nu vrei să o impresionezi prin ceea ce nu eşti îi spui franc în faţă cine eşti, ce vrei, cum vrei…este femeia lângă care eşti gol şi atunci când eşti îmbrăcat. Este femeia care te înţelege, care te mângâie şi îţi spune o vorbă bună, din suflet. Nu vrea să fii zmeul zmeilor, nu vrea să te dai leu. Ea te vrea fix aşa cum eşti. Ăla de care s-a îndrăgostit ea.

Femeia asta ştie să gestioneze perfect o relaţie. Ştie că nu eşti doar al ei, ştie că ai prieteni, că vrei să ieşi cu ei, înţelege că nu mergi cu ea în locul X doar pentru că nu îţi place acolo şi nu vrei să îi strici seara. Este înţelegătoare şi are încredere în tine. Îţi dă o siguranță pe care nicio altă femeie nu o dă. Nu aşteaptă de la tine chestii pe care nu poţi să le oferi. Nu vrea să te bage în filmele ei care ţie nu îţi plac. Nu vrea să facă din tine nimic altceva decât ceea ce eşti. Femeia asta ştie una şi bună...că trebuie totul să fie natural, firesc. Te vrea fix aşa cum eşti.

Cu glumele tale câteodată proaste, cu carisma ta, cu imaturitatea ta. Te vrea aşa alintat, câteodată nesigur, te vrea pentru umorul tău, pentru că mereu eşti optimist, mereu eşti cu zâmbetul pe buze. Te vrea pentru că eşti timid, retras, te vrea pentru că spui că nu ai nevoie să socializezi într-o seară şi ea chiar apreciază asta şi te lasă în pace, te vrea pentru copilăriile din capul tău, te vrea pentru că eşti cu picioarele pe pământ, te vrea pentru că îi oferi siguranţă, maturitate. Te vrea pentru dragostea pe care o oferi, te vrea pentru stângăciile tale, pentru slăbiciunile tale, pentru bunătatea ta.

Te vrea pentru că eşti altruist, te vrea pentru că spui tâmpenii câteodată la care ea se amuză, te vrea pentru că te superi aiurea pe o prostie, te vrea pentru că îi dai un mesaj gol la cinci dimineaţa şi asta înseamnă că te gândeşti la ea. Femeia asta este cea care te face să îţi reconfigurezi traseul. Să vezi unele lucruri la ea care să îţi placă enorm de mult şi la care nu te găndeai niciodată. Şi uite aşa..ajungi în mijlocul patului cu această femeie şi ai în colţul gurii un zâmbet tâmp în timp ce ea se alintă în braţele tale şi spune lucruri simple şi frumoase. Este o treabă greu de explicat.

Femeia asta este un pachet minunat. Adică este o combinaţie letală. O combinaţie frumoasă. Cea mai frumoasă. Femeile astea sunt un palat care la interior arată la fel de bine ca la exterior. Nu este nimic lăsat de izbelişte. Totul este aşezat cu grijă la locul lui. Este un univers în care vrei să ajungi şi nu îţi doreşti să mai ieşi. Este o uşă pe care odată ce ai intrat vrei să o închizi cu o mie de zăvoare. Să nu între nimeni şi nici tu să nu mai ieşi de acolo.

sursa: AICI

Depresia: Cele 3 CAUZE Emoțional - Energetice ale stărilor depresive

Cei care se autoînvinovățesc sunt îngâmfaţi pentru că se cred "atât de perfecţi" încât nu ar trebui să greşească. Compătimirea exagerată a altora produce autocompătimire, iar un om care îşi plânge de milă este perceput ca un factor agresiv de către ceilalţi. Descoperă care sunt cele 3 cauze energetice majore ce conduc către instalarea stărilor depresive.

 

Este evident că stările depresive fac parte în mod natural din viaţa psihică a individului. Dacă însă stările de tristeţe persistă şi vă afectează viaţa, nu ezitaţi să căutaţi un psiholog bun.

 

Cauzele majore ale stărilor depresive sunt următoarele:

Autoînvinovățirea

 

Cei care se autoînvinovățesc sunt îngâmfaţi - pentru că se cred "atât de perfecţi," încât nu ar trebui să greşească.

 

Cei care se autoînvinovățesc sunt laşi. Vinovăţia face din tine o fiinţă fără vlagă şi lipsită de reacţie.

 

Societatea, media fac din tine un depresiv şi un nevrotic. Când greşeşti, este în firea lucrurilor să se întâmple asta, pentru că ai moştenit o inteligenţă imperfectă şi ai fost învăţat să fii iraţional de către o armată întreagă de oameni (părinţi, profesori, prieteni) care au moştenit şi ei inteligenţe la fel de imperfecte. Din copilărie, modelul nostru social ne antrenează să devenim deprimaţi.

 

Depinde doar de noi să schimbăm răul care ni s-a făcut.

 

Autocompătimirea

 

Este un semn de nevroză să ne aşteptăm ca alţii să ne trateze întotdeauna corect, ca bunătatea noastră să fie răsplătită tot cu bunătate sau ca lumea să fie atât de acceptabilă pe cât vrem noi să fie.

 

Este important să ştii că celorlalţi oameni nu le plac cerşetorii şi nici cei care îşi expun suferinţa în piaţa publică. Un om care îşi plânge de milă este perceput ca un factor agresiv de către ceilalţi. Cu alte cuvinte, văicăreala de sine îi agresează pe ceilalţi. Energia unui astfel de om nu este de dorit în preajma nimănui.

Compătimirea altora

 

Compătimirea exagerată a altora produce autocompătimire. În linii mari, mila faţă de ceilalţi reprezintă o reacţie naturală. Şi frumoasă. Dar există situaţii în care acest model de compătimire a altora devine obsesiv şi nociv propriei vieţi. În plus, ne expune la un şantaj emoţional din partea celor aflaţi în suferinţă.

 

Teama că vom fi consideraţi lipsiţi de inimă ne îndeamnă adeseori să ne complicăm inutil viaţa. Nu este normal să ne însuşim suferinţele celorlalţi. Îmi aduc aminte de isteria provocată acum un an când un băieţel a fost omorât de câini. Pe toate canalele media vedeai oameni plângând şi manifestându-se exagerat, de parcă ar fi trăit cu adevărat durerea familiei băieţelului. Acele reacţii erau nevrotice şi false! Eticheta socială pretinde ca anumite evenimente să fie însoţite de emoţii specifice. Dacă nu te manifeşti zgomotos, înseamnă că eşti lipsit de inimă, ar crede unii....nimic mai fals!

 

Focusați-vă pe soluţii, mai puţin pe emoţii. Uneori, emoţiile amplificate artificial distrug orice şansă de rezolvare.

 

de Alina Maria Albert (Neagu)

sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle

Asumă-ți răbdarea cu care cauți iubirea. Și curajul de a fi acolo atunci când o vei găsi.

 

Dragostea nu doare. Nu te face să plângi. Nu te scufundă în deprimare și singurătate. Dragostea atinge suflete, scaldă în căldură și frumusețe inimile care se caută, unește gânduri și emoții, umple goluri și lipește bucăți de suflet pierdute pentru totdeauna. Dragostea este generoasă și blândă, chiar și cu cei care o confundă, chiar și cu cei care spun „te iubesc” dar nu-i înțeleg adevărata semnificație, chiar și cu cei care se mulțumesc cu câteva nopți de pasiune. Dragostea nu pedepsește. Nu ține ranchiună. Nu te ceartă. Nu te învinuiește pentru faptul că uneori tinzi să accepți sentimente banale, suflete goale și reci lângă tine de teama singurătății. Dragostea rămâne la fel de pură și încântătoare ca întotdeauna. La fel de misterioasă și tăcută. La fel de frumoasă și zâmbitoare. Noi suntem cei care ne schimbăm. Noi suntem cei care ne mulțumim cu puțin ca mai apoi să aflăm că nu este suficient. Noi suntem cei care ne plângem alegerile. Cei care nu știu să aștepte, să spere, să creadă într-un suflet asemănător cu al nostru. Noi suntem cei care ne grăbim să acceptăm lângă noi persoane care ne vor face nefericiți, oameni care nu ne pot întregi oricât am încerca. Pentru că pasiunea, atracția, chimia dintre două trupuri nu înseamnă neapărat și întregire, regăsirea a două suflete. E ca și cum te-ai trezi în mijlocul iernii cu nimic altceva decât cu o păturică care să-ți acopere trupul, astfel încât gerul singurătății să nu te înghețe. Și nu vei îngheța. Îți va fi frig totuși. Și vor fi unele nopți cu ger cumplit care îți vor transforma sufletul în țurțuri de gheață. Și vor fi momente în care îți vei dori să fi așteptat, să fi înfruntat teama de a rămâne singur decât cumplita dezolare care te cuprinde în timp ce sufletul ți-a înghețat.

Dragostea ține de cald sufletelor pereche. E ca și cum în miezul celei mai cumplite ierni arde un soare numai pentru ele. Un soare numai al lor.

Dragostea își revarsă magia și frumusețea numai asupra celor care împărtășesc aceleași emoții, aceleași gânduri, aceleași trăiri.

Este dătătoare de pace, de armonie, de simplitate și frumusețe.

Așa că nu fi în căutare de înlocuitor al iubirii. Nu te mulțumi să îmbraci sufletul în haine contrafăcute, chiar dacă alții nu văd diferențele tu singur vei ști că nu sunt originale. Nu te grăbi să alegi un suflet doar pentru ambalajul frumos în care vine. Poate alții vor fi înșelați de hârtia lucioasă și scumpă în care este împachetat, dar tu vei știi că nu este nimic de valoare înăuntru.

Dragostea este cel mai frumos sentiment din lume. Să poți simți și avea în viața ta un suflet cu care să o împarți, cu care să te bucuri și să te simți fericit este cel mai mare dar pe care ți-l poți face în viața aceasta. Căci dragostea nu se oprește la omul pe care îl iubești. Dragostea este mereu în căutare de iubire, de suflete pure, greu încercate, care vor ști să-i prețuiască calitățile, care vor ști să o dea mai departe altor suflete.

Dragostea este un izvor nesecat de bunătate, blândețe, generozitate, căldură și speranță pentru cei care știu să aștepte, pentru cei care știu să aleagă corect, pentru cei care știu să vadă dincolo de exterior și să citească în adâncul sufletelor.

sursa: http://anasstassya.wordpress.com/

Septembrie. Marți – Viața e o bucurie

"Ridică-ți privirea. Nu-i așa că viața e minunată?"

Viața este o bucurie. Un dar neprețuit. Și știu că există uneori momente care ne fac să nu o vedem așa cum este ea în realitate, clipe care ascund de noi esențialul și promisiunile ei.

A ști să simți, să trăiești și să acționezi plin de iubire, de înțelegere și maturitate se reflectă asupra vieții tale în toate aspectele ei. De aceea sunt momente plăcute, momente de pură fericire dar și clipe de tristețe în viața noastră. Pentru că tot ce se întâmplă este condiționat de noi, de alegerile pe care le facem zilnic, de gândurile și emoțiile care ne inundă mintea și sufletul.

Suntem mici în acest Univers însă puterea care ne-a fost dăruită este imensă. Ne putem transforma viețile, ne putem schimba mințile, putem lucra la îmbunătățirea sentimentelor, putem să ne modelăm în ceva frumos dacă avem suficientă răbdare și perseverență.

Viața în sine este un cadou comun. Toată lumea îl are. Însă nu toată lumea se bucură de el. Sunt oameni și oameni. Suflete și suflete. Însă dacă ești un suflet rătăcit, trist și solitar care crede că viața este grea și nu merită trăită atunci trezește-te! Ea ți-a fost dăruită cu un scop anume. Ea merită tot efortul, toate lacrimile și toată răbdarea care ești. Ea merită mai mult decât poți tu dărui. Așa că străduiește-te să o respecți, să-i oferi locul pe care îl merită. Simte-o, trăiește-o, bucur-o și iubește-o și o să vezi că la rândul ei o să-ți întoarcă înzecit sentimentele. O să simți schimbarea care are loc în momentul în care vei renunța la vechile și prăfuitele gânduri.

Viața nu este un joc.Nu este o povară. Nu este ceva pe care să-l cari în spate și la care să renunți când drumul pare să nu se mai termine și devine aproape imposibil de parcurs. Viața nu este o lecție. Este o serie de lecții minunate care te transformă puțin câte puțin în omul care meriți să fii. Omul cu gânduri minunate. Omul care simte magia și lucrarea Domnului. Omul cu sentimente frumoase. Omul care nu se sfiește să pornească la drum cu desaga goală dar cu inima plină de recunoștință și credință. Omul care simte și dăruiește iubire.

Viața este mai mult decât credem noi. Mai mult decât vedem la prima întâlnire. Mai mult decât capacitatea noastră de înțelegere. Povestea ei este simplă dar plină de provocări ascunse în fiecare zi.

Simte viața. Descoperă-i tainele. Bucură-te de surprizele cu care te așteaptă în fiecare moment. Alege să nu lași timpul să curgă în defavoarea ta. Oprește-i curgerea trăind frumos și simplu fiecare bucățică de timp, fiecare fragment din călătoria care-ți așteaptă pașii. Ridică-ți privirea. Nu-i așa că viața e minunată?

sursa: http://anasstassya.wordpress.com

“Log in” to life

Oare mai au nevoie să ne implanteze cipuri? Când purtăm peste tot telefoanele astea care ştiu mai multe lucruri – poate chiar mai bine!- despre noi decât ştim noi înşine…Ne însoţesc peste tot, zi şi noapte, ele, singurele care sunt mereu cu noi, peste tot, singurele pe care le lăsăm atât de aproape de inima noastră, singurele care dau buzna fără să bată la uşă, cu bipăitul lor nesuferit, năvălind la ceas târziu din noapte cu vibraţia vreunui whatsapp insomniac, invadându-ne din ce în ce mai mult, din ce în ce mai îndrăzneţe, fiinţa interioară pe care le-o lăsăm pe zi ce trece fără încă o barieră…

Memoria ni se atrofiază pe zi ce trece, fiindcă găsim cu un click orice informaţie de care avem nevoie – o fi din sursă sigură? Nici nu ne mai întrebăm… 

Gândim, citim şi ne rugăm din ce în ce mai puţin, fiindcă viaţa ne prinde anesteziaţi, apăsând robotic telecomanda, cu privirea goală privind mecanic ecranul televizorului, cu sufletul deschis primind fără discernământ otrava, veninul, mizeriile, bârfele, răutăţile, vulgarităţile care se revarsă şuvoi, la ceas de seară, spre inimile noastre care şi-au dat jos scutul şi primesc neprotejate tot ce în loc să le ridice, le scufundă din ce în ce mai tare, pe zi ce trece…

Oare nu ar fi timpul ca, măcar pentru o săptămână anul acesta să arunci telefonul? Să închizi televizorul, laptopul, tableta, Ipod-ul, DVD playerul… Tot…

Învaţă o poezie, reaminteşte-ţi un cântec vechi pe care îl cântai alături de prieteni odinioară la ghitară, pe dealul copilăriei, reîmprieteneste-te cu îngerul tău păzitor în loc să îţi mai faci încă un prieten virtual care nici măcar nu te va saluta pe stradă, calcă desculţă prin iarbă în loc să îţi mai cumperi încă o pereche de pantofi overpriced …sau dăruieşte o pereche de pantofiori pe care nu îi mai porţi unei fetiţe sărace …iar tu fugi spre mare să alergi din nou prin nisip desculţă, să te întinzi în nisipul fierbinte…şi să nu te grăbeşti să pleci de pe plajă chiar dacă ai rămas singură şi ţi-e frig…Nu îţi mai cumpăra încă un fond de ten, ci îndrăzneşte să te laşi iubită aşa cum eşti, împodobeşte-te doar cu zâmbetul acela pe care îl aveai când erai copil şi credeai în miracole şi iertai imediat orice ţi s-ar fi greşit…. Priveşte cerul şi reînvaţă să îi vorbeşti, să îi ceri cu credinţă că îţi va răspunde negreşit, numără stelele şi aplaudă apusul…reîndrăgosteşteste-te, chiar dacă va fi pentru a mia oară, de aceeaşi persoană… Bucură-te de fiecare respiraţie şi de toate lucrurile simple pe care le-ai uitat…

Pentru o săptămână măcar, apasă “Log Out” din viaţa virtuală, uită de TV, telefon, asfalt, pereţi, magazine şi de toate locurile astea de unde nu se vede cerul … Şi de toate măştile din cauza cărora cerul nu te mai poate vedea…

Apasă cu îndrăzneală, hotărâre, bucurie şi dor ….”Log In”. To Life!

de Alexandra Svet 

sursa: http://activenews.ro/

Crucea, chipul în care Hristos îşi îmbrăţişează în Iubire creaţia

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”

Crucea ne însoţeşte în toată viaţa noastră, de la botez până la mormânt, când ne odihnim întru nădejdea Învierii sub umbra crucii. Crucea are multe semnificaţii în viaţa creştinului. Pentru cineva, crucea poate să însemne lipsa sănătăţii, faptul că s-a născut foarte sărac şi necăjit ori a căzut într-o boală incurabilă pe care o poartă toată viaţa. Crucea poate fi şi un eşec ori regretul unei neîmpliniri. Crucea copilului orfan este lipsa de dragostea părintească. Crucea cuiva care şi-a pierdut soţul sau soţia este crucea văduviei, durerea provocată de dor şi de singurătate. Există şi o cruce a sărăciei, a celor lipsiţi de bunuri materiale, după cum există şi o cruce a grijilor oamenilor bogaţi, dar singuri, izolaţi şi invidiaţi.

Crucea este şi lupta sau osteneala de a săvârşi binele, a mărturisi adevărul şi a face dreptate într-o lume plină de răutăţi şi de invidie. Avem datoria de a ne lua crucea ostenelii săvârşirii faptelor bune, căci nimeni nu se poate mântui fără osteneală. Cu toţii avem o Cruce de purtat. În faţa Crucii lui Hristos, putem alege: 

Să luăm Crucea. Este greu, atât de greu, încât e posibil să cădem de mii de ori pe acest drum al crucii. Să fim zdrobiţi de greutatea ei, mai ales că nu lipsesc cei ce ne biciuiesc pe drum, ne ocărăsc şi îşi scuipă ura adunată în inimă asupra noastră, numai pentru că am ales să Îi urmăm lui Hristos. Dar fie şi căzând de mii de ori, Domnul va fi acolo să ne ajute. Esenţialul în aceste clipe este să strângem Crucea şi mai tare în braţe, să nu îi dăm drumul, să ne legăm prin ea de Hristos. Să nu cedăm, orice ar fi! 

O altă variantă ar fi să cârtim împotriva Crucii. Crucea, când cârteşti, devine de mii de ori mai grea, devine insuportabilă, chin, iad. Dar nici în acest caz nu suntem lipsiţi de nădejdea mântuirii. Domnul aşteaptă, cu drag, cu dor, cu îndelungă răbdare ca acesta să renunţe la egoism, să renunţe la gândul că ar putea să mai taie din greutatea Crucii, să nu fie nevoit să se jertfească întreg. 

Iar ultima variantă ar fi să trădăm Crucea. Trădăm Crucea fiecare dintre noi când nu avem putere să combatem păcatul, abuzurile, nedreptăţile, când ne îndulcim cu vorba poporului "lasă, că merge şi aşa!". La Hristos nu se merge cu jumătăţi de măsură, cu compromisuri. 

Părintele Dumitru Stăniloae, marele teolog şi dogmatist român, spune că cel mai frumos şi convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea lui Hristos de pe Cruce. Crucea ne învaţă că din orice cădere există şi ridicare, totul depinde de noi! 

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

Banii aduc frumusețea?

Toată lumea ştie că din cele mai vechi timpuri frumuseţea era asociată cu femeia. Era o specialitate feminină şi încă este. De aceea, priceperea de a măslui fizicul era o preocupare feminină. Bărbaţilor li se cereau alte calităţi. Ei bine, lucrurile s-au schimbat şi nu s-au schimbat. Femeile încă trebuie să fie frumoase, ba chiar această prescripţie a căpătat forme sălbatice. Dar vechea zicală: bărbatul să fie puţin mai frumos ca dracul, deşi rămâne în picioare, mai are şi varianta bărbat frumos. 

Din ce în ce mai mult în mass media se fac referiri la fizicul bărbaţilor şi din ce în ce mai mult bărbaţii se ocupă de fizicul lor şi de felul în care arată. Aflăm că fotbaliştii mor după haine scumpe, că pot concura femeile la investiţiile financiare în imagine. Există chiar şi la noi cabinete de beauty pentru ei: depilări, cosmeticale. Aromele şi parfumurile nu mai sunt rezervate doar femeilor.

Dacă luăm în consideraţie cele două atribute – frumos şi bogat - deci frumuseţe şi bani, nu putem obţine decât patru situaţii: frumos-bogat, frumos-sărac, urât-bogat, urât-sărac. Şi, dacă eliminăm extremele – mare nenorocire, indiferent de sex - nu ne rămân decât două în care frumuseţea şi bogăţia concurează pe piaţa alegerilor. Ce alegem? Ce preferinţe avem? Ce decizie iei când ai de ales? Sau, către cine-ţi îndrepţi alegerea când banul se asociază urătului?

Pusă astfel problema, veţi vedea că alegerea aceasta este foarte dificilă. Mai întâi, pentru că dacă bogăţia, banii, sunt ceva precis – în fond, poate fi redusă la o cifră, frumuseţea este discutabilă. Ca şi urâţenia. Cu alte cuvinte, ne aflăm în faţa definirii inacceptabilul. Oricine poate face acest exerciţiu, dacă nu porneşte de la cum să fie, ci de la cum să nu fie. Adică, cum ne stabilim minimele exigenţe, de la care negocierile interioare încep să lucreze. Este ca atunci când auzim pe cineva spunând “nu m-am făcut doctor, pentru că nu pot să văd sânge”. Aici intrăm în lumea lui “în niciun caz”. Aşa stând lucrurile şi cum fiecare are în cap o reprezentare personală a urătului, o lume a preferinţelor, atunci când vorbim despre fizic, inacceptabilul nu este dificil de definit: bărbaţii trebuie să nu aibă defecte fizice, handicapuri. Aceştia sunt excluşi din câmpul alegerilor. Poate că accepţi un bărbat cu picioare scurte, dar trebuie să le aibă. Putem spune că unele defecte pot fi trecute cu vederea, altele nu, chiar dacă vederile sunt diferite.

Se mai adaugă şi timpul. Dacă-ţi propui o legătură scurtă şi avantajoasă, poţi strânge din dinţi şi face rabat la urâţenie. Poţi răbda. Dar şi frumosul este perisabil şi nu te ţine-o viaţă. 

Un cântec popular nu mai pare, în această perspectivă, valabil astăzi. În cântec se vorbeşte despre vânzarea bărbatului frumos, despre intenţia unei neveste de a-şi vinde bărbatul frumos la târg: “Într-o zi de dimineaţă/ Mă dusei cu-al meu în piaţă/ E bărbatul frumuşel/ Cât dai lele pe el?” Suma oferită e bunicică, dar pe nevastă o apucă îndoielile. Aşa că nu-l mai vinde pentru că “Banul trece, e lucru drăcos /Eu rămân cu-al meu frumos”.

Cea mai mare dificultate în alegerea cu pricina este presiunea socială a prezentului. Din totdeauna frumuseţea şi banii au contat. Dar astăzi, ele contează mai mult ca niciodată. Peste tot mesajul este mai mult sau mai puţin agresiv. Reclama “cine-ţi rezistă la o asemenea maşină”, o spune clar. Se subînţelege că frumuseţea nu este importantă la bărbaţi. Sau că ea este facultativă. Să fii frumos, să ai bani, sunt mesajele prezentului. Pe vremuri, fetele alegeau “băieţi de viitor” – care vor face bani, astăzi ele aleg “băieţi de prezent” – care au bani -. Nimeni nu aşteaptă.

Invazia bărbaţilor în zona chirurgiei estetice şi a industriei frumuseţii ne arată că şi ei au înţeles că banii nu ajung, că există bărbaţi cu bani – finanţele sunt mai ales masculine – şi că şansele de reușită cresc dacă la bani se adaugă frumuseţea. Şi, mai este ceva. Femeile, şi ele, aleargă după bani. Şi unele chiar şi au... 

Şi atunci dacă ele au bani, de ce să nu aleagă un bărbat cu bani şi frumos. Mai ales, că nimeni nu te obligă să stai cu ele toată viaţa. Adică “ban la ban trage” se schimbă în “ban la ban şi frumuseţe trage”. 

În sfârşit, avantajele de a alege un bărbat urât şi bogat nu trebuie uitate. Ele sunt mai mari decât cele ale alegerii unui frumos bogat: invidia surorilor de sex este mai mică, te poţi obişnui şi la o adică-l poţi părăsi mai uşor când un alt ofertant bifează ambele calităţi. Dublă meritocraţie – naturală, deci frumuseţea şi cea socială, banii – tentează şi este comfortabilă dacă nu te bântuie mitul duratei. Bărbatul urât şi bogat ştie că banii contează, cel frumos şi bogat, poate fi traversat de confuzii.

La toate acestea se adaugă un ingredient care descurajează şi complică alegerea, deşi astăzi nu se mai stă mult pe gânduri: interiorul, sufletul, caracterul, firea sau cum vreţi să-i spuneţi. Dar cine mai are timp de aşa ceva? Imaginea contează şi ce zic alţii despre tine. Şi chiar dacă ai putea stârni compasiune – doar stai cu urâtul! - fruntea sus: ai bani!

de Aurora Liiceanu

sursa: http://www.revistatango.ro/body-soul/psihologie/

5 tipuri de oameni de care trebuie să te ferești

Iubesc oamenii. De toate felurile. Şi cred că toţi suntem frumoşi. Indiferent de defectele pe care le avem, de comportamentele uneori neadecvate, de felul în care acţionăm sau în care reacţionăm. În fiecare dintre noi există un strop de bunătate, o undă de lumină, o flacără ce pâlpâie uşor sau un foc ce arde intens.

Iubesc oamenii. Pe cei trişti, pe cei fericiţi, pe cei pozitivi, pe cei negativişti, pe cei ce plâng, pe cei ce zâmbesc, pe cei ce râd din toată inima. Pe cei care suferă şi pe cei plini de speranţă. Cred că suntem cu toţii fiinţe minunate. Şi în spatele fiecărei vorbe, fiecărui comportament, fiecărei acţiuni sau fiecărei atitudini există ceva bine întemeiat. Ceva-ul acela pe care încerc să-l înţeleg şi să nu-l judec. Pe care încerc să îl accept.

Ştiu totuşi că, oricât de mult aş înţelege, oricât de mult aş accepta, oricât de mult aş iubi, vor exista mereu oameni a căror prezenţă nu-mi va fi benefică. Oameni care, deşi înţeleşi, nu mă vor putea înţelege, oameni care, deşi acceptaţi nu mă vor putea accepta, oameni care, deşi susţinuţi nu mă vor putea susţine, oameni care, deşi iubiţi, nu mă vor putea iubi. Oameni care mă vor critica, mă vor judeca, mă vor respinge. Oameni care, orice s-ar întâmpla, nu mă vor putea ajuta în creşterea mea.

Dar am învăţat să trăiesc cu asta. În anii mei de viaţă pe acest pământ am înţeles că este în regulă să-i iubesc pe ceilalţi, că este normal să-mi doresc să ajut, dar că este de asemenea important să nu mă pun mai prejos de nimeni şi că ar fi inutil să îmi consum energia încercând să-i ascult pe cei care nu vor să fie ascultaţi, să-i învăţ pe cei ce nu vor să fie învăţaţi, să-i schimb pe cei care nu vor să fie schimbaţi sau să-i salvez pe cei ce nu vor să fie salvaţi.

Nu cred că viaţa este o junglă, că oamenii sunt răi şi nici că fiecare este pentru el. Cred că ne-am născut pe acest pământ pentru a trăi unii cu alţii, pentru a ne ajuta unii pe alţii, pentru a ne bucura unii de alţii. Pentru a interacţiona, pentru a crea legături, pentru a consolida relaţii, pentru a nu ne simţi singuri într-o lume în care sunt atâţia ca noi. Cred însă că, indiferent de cât de mult i-am iubi pe ceilalţi, este dreptul nostru de a alege oamenii cu care vrem să ne petrecem timpul, oamenii alături de care ne dorim să ne dezvoltăm, să creştem, să evoluăm. Oamenii alături de care vrem să trecem frumos prin viaţă.

Oricât de dureros ar fi, la un moment dat trebuie să ne desprindem de cei a căror prezenţă nu ne face bine. Pentru că este mai benefic un discomfort temporar decât unul permanent. Este mai utilă o suferinţă limitată decât o durere permanentă. Chiar dacă la prima vedere nu pare a fi aşa.

De-a lungul existenţei mele am înţeles că există mai multe tipuri de oameni. Există oameni pe care se merită să-i ţii în preajmă dar şi oameni pe care îi poţi iubi şi atât, alături de care nu poţi trăi o viaţă aşa cum meriţi. Sunt oameni care îţi consumă energia, care te menţin într-un cerc de negativism şi care îţi încetinesc evoluţia. Aceştia sunt:

1. Dramaticii

Sunt acele persoane care exagerează tot. Cei cărora le place să facă din orice lucru un spectacol şi care tind să devină uşor agresivi pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Când interacţionezi cu astfel de persoane tinzi să devii pasiv şi să baţi în retragere sau te simţi provocat să răspunzi la rândul tău cu agresivitate. Încearcă să te exprimi dintr-un loc al păcii şi al calmului, să-ţi spui punctul de vedere fără să le permiţi să te frustreze. Nu vei putea evita niciun tip de oameni, nici nu este indicat, însă ai posibilitatea de a alege să ţii aproape doar acele persoane care nu-ţi consumă energia implicându-te în conflicte repetitive, fără sens sau fără rezolvare.

2. Nemulţumiţii

Sunt acei oameni cărora nu le vei putea sparge zidurile, orice ai face. Întotdeauna vor avea ceva de spus, vor găsi lucruri pe care să le critice, de care să se plângă, de care să se agaţe. Nu ai prea multe şanse să le câştigi aprobarea, aşa că de cele mai multe ori încercările tale vor fi fără sens. Nu te consuma cu asta, întotdeauna vor exista persoane care te vor discredita, care nu te vor plăcea, care nu te vor accepta, iar asta nu are neapărat legătură cu cine eşti, cu ceea ce eşti sau cu ce faci ci cu felul în care ei sunt construiţi.

3. Neîncrezătorii

Nu le mai da credit celor care nu cred în visurile tale! Ei sunt cei care, dacă li se permite, reuşesc să-ţi stingă flacăra interioară de la primul suflu şi să-ţi altereze imaginea de sine. Dacă le dai voie să-ţi spună că eşti mai puţin decât eşti cu adevărat, nu vei reuşi niciodată să ajungi în vârf, acolo unde îţi este locul. Nu permite ca viziunea lor să devină povestea ta! Ceea ce poţi face nu este presupunerea a ceea ce cred ei că e posibil pentru tine ci este urmarea a ceea ce crezi tu că poţi face pentru tine. Priveşte dincolo de limitările lor pentru că, atunci când îţi dai voie să fii ceea ce eşti cu adevărat, viaţa devine o călătorie fantastică.

4. Manipulatorii

Sunt oamenii aceia care îşi canalizează energia în scopul de a te intimida pentru a câştiga ceva de pe urma ta. Aceştia pun întotdeauna propriile sentimente şi nevoi mai presus de orice şi fug cu prima ocazie în care ai nevoie de ei. Uneori sunt capabili de a spune sau de a face orice, doar pentru că lucrurile să iasă întotdeauna aşa cum vor. Nu te lăsa impresionat de cuvinte sau de lacrimi şi nu te simţi niciodată vinovat fără să fii cu adevărat.

5. Insensibilii

Poate că cel mai onorabil lucru pe care îl poţi face nu este neapărat acela de a nu greşi, ci actul de a recunoaşte când o faci, de a-ţi cere iertare şi de a încerca să îndrepţi lucrurile. Greşelile sunt parte din creştere. Dacă o persoană refuză să te susţină pentru greşelile pe care le-ai făcut în trecut, atunci nu merită atenţia ta. A te menţine în trecut este un lucru care te împiedică să creezi un prezent frumos. Dacă cineva te judecă continuu pentru ceea ce ai făcut cândva, dacă refuză să te ierte şi-ţi reaminteşte constant de lucrurile greşite din urmă, atunci poate că prezentul tău va fi mai bun fără acea persoană.

Atunci când oamenii îţi discreditează visurile, când îţi prezic un viitor departe de cum ţi-ai imaginat tu că o să fie, când te critică, când nu te înţeleg şi nu te apreciază pentru ceea ce eşti, aminteşte-ţi întotdeauna că de fapt ei îşi spun propria poveste şi îşi exprimă propria suferinţă. Iubeşte-i în continuare, dar nu-i ţine în preajma pe cei care nu te pot ajuta să creşti.

Dacă mai sunt şi alte tipuri de oameni de care crezi că ar trebui să te fereşti, spune-ne câteva cuvinte despre asta într-un comentariu, sub articol.

de Andreea
sursa: AICI

Puteți fi sexi și frumoase și pentru noi, cei de acasă? Ia încercați…

Să presupunem că cei doi şi-au dat Like sau chiar le-a zis preotul “Să vă dea Dumnezeu Like”. Deci sunt oarecum pe-o potrivă, ţin unul la altul şi vor să rămână împreună cel puţin până la divorţ, Ghencea Civil sau “du-te dracu’, boule!”, că doar ştiţi că la început de relaţie se alintă cu nume de animale mici, iar la sfârşit cu nume de animale mari. 

La început erau scoşi din cutie, unul pentru alta, cu largul concurs al ambelor familii, care-şi stucheau în sân şi-şi făceau cruci agabaritice, plus “hai, dea Domnul să iasă odată!”, zis cu voce tare şi cu mireasma de tămâie discretă. 

Ulterior au ajuns în zona casnică. Şi uite-aşa am ajuns la ea, miezu’, responsabilă cu bunul mers emoţional, că profesional şi financiar e doar declarativ. Da, ştiu, o să săriţi excepţiile pişcate de centrul de greutate, că la voi e invers, corect, dar sunteţi excepţii şi nu se pune, când vorbim de majoritate. 

Ne doriţi fideli faţă de voi. Dar cine ne “ajută” să ne uităm peste gard? Tot voi. Da, da, voi, 100%. Ne împingeţi de la spate chiar, apoi vă miraţi de rezultate şi vă întâlniţi în crâşme, cu unicul subiect “bărbaţii este nişte porci şi nu ne merită”. Cum o faceţi? Foarte simplu. Niţică istorie casnică, de cuplu: ea se trezeşte, el o vede, o scanează printre gene, constată că da, e a lui, offf... Ea se sperie şi fuge la baie. Intră cine intră, dar iese Ileana Cosânzeana. Se îmbracă şi pleacă la job. Seara vine, se demachiază rapid, ia ceva comod şi sexi ca o cărămidă pe ea, iar el compară imaginea de seară cu cea de dimineaţă şi-şi zice că da, tot ea e. 

Dar de ce el, care o strânge în braţe, o dragălește, o alintă, are grijă când e bolnavă, vine cu micul dejun la pat în weekend şi nu numai, îi mai spală şi maşina şi-i mai face şi câte-o nefăcută, ca un shopping memorabil la Milano sau un trandafir pe pernă, totuşi are parte de Scary Movie cu fustă 5.0, versiunea crushed, pe când toţi ăia din trafic şi de la job au parte de Ileana Cosânzeana, îngrijită, scoasă din cutie, sexi şi feminină maxim, pe tocuri cum tu n-o vezi, şi, în plus, ai naibii beneficiază de toate astea gratis? 

Răspunsul e simplu: home sweet home e confundat cu un depou cu sursă de regenerare gratis şi fără obligaţii. Dar ia să apară norii despărţirii sau divorţului, odată să vezi cum Ileana Cosânzeana e numai pentru tine, no matter what happens outside. Păi şi e nevoie să rabzi cu lunile/anii, să ţi se facă lehamite şi să-i arăţi pisica, altfel nu se poate? Nu-i e mai uşor ei să-şi înceapă şi să-şi termine ziua gândindu-se că, după copii, propria ei persoană, părinţi şi colecţia de Loubies viaţa ei se împarte între el şi restul, care nu contează? Ok, şi nea Vasile trabă să fie ras, sport, atent cu burta, să nu ia proporţii, cu musculatura tonifiată, cât se poate şi alte alea, dar nu aştepta, femeie, să faci un pas, numai dacă-l face el. 

Vrei Clooney sau Brad Pitt? Păi fii şi tu Claire Forlani sau Ashley Judd...

de Sorin Lucian Ichim

sursa: http://www.121.ro/lifestyle/

Cum regretele se pot transforma în gânduri pozitive

Cu toții avem regrete. Sentimente de frustrare. De ce-uri. Întrebări și gânduri care ne tulbură sufletul și ne provoacă tot felul de stări de neliniște. Cu toții am trecut prin așa ceva și posibil să mai trecem. Uneori regretul este acel sentiment negativ care ne urmărește în prezent și acționează ca și un parazit asupra minții noastre. Ne determină să ne pierdem încrederea, curajul, să nu mai știm în ce să credem sau cum să rezolvăm anumite situații prin care trecem. Un regret poate fi însoțit de o teamă reală că orice ai face va fi greșit și că este mai bine să nu răspunzi provocărilor vieții. Însă în spatele regretelor se pot ascunde posibilități, șanse reale, semne, chiar și oportunități de viață. Uneori ne este prea teamă ca să citim dincolo de ceea ce înseamnă un regret, să înțelegem că există șansa de a acționa greșit, de a nu vedea la timp soluția corectă. Totuși asta nu înseamnă că va trebui să ne trăim viața cu frică sau să stăm pe tușă din cauza faptului că nu ne mai simțim capabili să facem față unui nou eșec. Cu toții avem regrete și trăim cu propriile noastre greșeli. Uneori învățăm din mișcările neinspirate pe care le facem din grabă, impulsivitate sau chiar lipsă de experiență, alteori nu. Uneori știm cum să reacționăm în fața unei situații dificile, cunoaștem soluția corectă la dilema cu care ne confruntăm, însă sunt și clipe în care pur și simplu acționezi fără să mai stai să analizezi la rece problema. Și desigur, decizia ta poate duce la regret. Însă poate duce și la împlinirea unui vis. La realizarea unui obiectiv. La schimbarea ta ca persoană. De ce să te temi de propriile regrete și decizii greșite în loc să faci o transformare în bine a vieții tale? De ce să renunți la vise și la oportunitățile care vor veni odată cu acestea? De ce să renunți la împlinire și fericire doar ca să trăiești în trecut? Gândește-te la ele ca la niște beneficii, fiindcă din fiecare putem extrage un adevăr și o soluție potrivită oricărei circumstanțe.

Așadar, data viitoare când te vei simți obosit și tulburat de tot ce ți se întâmplă, când lucrurile nu ies așa cum îți dorești, când planurile se transformă în simple gânduri, amintește-ți să ai întotdeauna în vedere succesul și zecile de oportunități care îți vor ieși în cale. Pentru că lucrurile bune se întâmplă doar oamenilor curajoși, puternici, frumoși sufletește, oamenilor care nu se tem să-ți suflece mânecile și să se apuce de treabă, oamenilor care știu că fără ploaie nu s-ar putea bucura de priveliștea unui curcubeu. 

Fă din regretele tale propriul curcubeu de culoare, optimism și credință și nu renunța niciodată la un lucru atâta timp cât ți-l dorești, atâta timp cât îl crezi potrivit pentru tine.

sursa: http://anasstassya.wordpress.com

Mulţumesc pentru că-mi citiţi blogul, pentru că vă place şi pentru că-mi permiteţi să ajung în gândurile voastre!

Ne-am obişnuit să ne plângem frecvent, să observăm cât de grasă e capra vecinului şi ce slabă e a noastră, cât de amărâţi şi ghinionişti suntem noi pentru că nu avem nimic. Oare? Aşa să fie, chiar atât de săraci suntem încât să devenim depresivi pentru că ne lipseşte x sau y lucru?

Am devenit atât de superficiali încât am orbit, şi-am surzit, şi-am muţit. Singurul lucru care ne interesează pe toţi şi după care alergăm toată viaţă este fericirea. Trăim o cursă nebună în căutarea fericirii. Încercăm să o găsim în lucruri mai mici sau mai mari, dar niciodată acolo unde trebuie.

Am uitat să ne bucurăm. Am “evoluat”! Acum căutăm să cumpărăm fericirea cu sume care să conţină cât mai multe zerouri. O căutăm în maşini, case, bijuterii, vacanţe, sex, alcool şi droguri. Descoperim stupefiaţi că indiferent de suma oferită, achiziţionăm un produs care ne îndepărtează şi mai mult de scopul nostru.

Oameni buni, fericirea nu are preţ, o primiţi gratis!

Când te-ai bucurat ultima oară de ceea ce ai? Când ai mulţumit pentru ce ai primit fără să te coste nimic?

V-am pus pe gânduri, nu? Ştiu, acum contabilizaţi, eronat, lucrurile deţinute şi oftaţi trăgând linie. Nu aveţi nimic, nu-i aşa?

Parcă vă aud…

- maşina mea e veche, o urăsc;

- am rate la bănci pentru a-mi achita casa;

- nu am mai făcut shopping de câteva luni;

- nu îmi permit să merg în vacanţă;

- aş vrea să..(completaţi voi)

Nu aveţi motive de fericire, nu-i aşa?

Dar faptul că vedeţi toate minunile din jurul vostru? Vă bucuraţi de culori, de mişcare, de expresiile de pe chipul oamenilor dragi? De răsărit sau apus? Auziţi zgomotele din jurul vostru? Vă bucuraţi de muzică? De vocea persoanei iubite? Auziţi cum sună “te iubesc”, “îmi lipseşti”…vă bucuraţi de surâsul fiinţei dragi, oricine ar fi ea? Mirosiţi florile? Mirosiţi trupul persoanei iubite? Al mâncării preferate? Al parfumului preferat?

Sunteţi sănătoşi?

Fii sincer şi spune-mi cât de banale şi depăşite ţi se par întrebările mele? Cât de lipsite de importanţă sunt toate cele enumerate de mine? Fii sincer!

Ştiu că trăim într-o lume în care altele sunt valorile. Dacă nu ai, nu exişti! Dacă nu eşti superficial nu eşti important, nu eşti interesant! Şi atunci dacă totul e atât de cool, de ce suntem aşa de nefericiţi?

Vrei să ştii de ce ţi se par banale întrebările mele? Pentru că ţi se pare că a vedea, a auzi, a mirosi e ceva normal, ceva banal. Unele răspunsuri m-au şocat…nu tu le-ai cerut, le-ai primit pur şi simplu.

Ai încercat să trăieşti fără ele? Ai fi surprins să descoperi cât de esenţiale sunt. Când te-ai bucurat ultima oară că poţi vedea ceva atât de frumos încât să te emoţioneze până la lacrimi? Ai apreciat vreodată? Ai mulţumit vreodată?

Te rog să faci un exerciţiu. Trăieşti o zi din viaţa ta altfel, legat la ochi sau la gură, sau cu dopuri în urechi. Spune-mi, cum a fost?

Am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem. Ne dorim întotdeauna mai mult, sau altceva. Pentru că în lipsa materialului, ne simţim săraci.

Mai uită-te o dată la tine şi vezi cât de bogat eşti? Mulţumeşte pentru ce ai!

“Mulţumesc” ar trebui să fie cel mai uzitat cuvânt din vocabularul nostru.

Mulţumesc pentru ziua de azi. 

Mulţumesc pentru sănătate.

Mulţumesc pentru tot ceea ce am.

Mulţumesc pentru provocări, mă vor face mai puternic.

Mulţumesc pentru că exist.

Personal, vă mulţumesc pentru că-mi citiţi blogul (în număr destul de mare), pentru că vă place şi pentru că-mi permiteţi să ajung în gândurile voastre!

Tu pentru ce mulţumeşti?

de Loredana 

http://psihologinconcediu.ro/

Cât de mult ne iubește Maica Domnului!

Iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174)
http://www.doxologia.ro/

Interpretări ale faptelor vieții

Atunci când în viața unui om se petrec lucruri dureroase, neînțelese sau părute nedrepte, el are mai multe posibilități de interpretare. Desigur, ne referim aici la cei credincioși, indiferent de forma pe care o adoptă credința lor. Întrucât ceilalți - ateii, agnosticii și nehotărâții - nu văd decât o singură interpretare: cea ”literală”, după cum se spune; sau, faptele în înlănțuirea lor, și rodul vizibil al acestora. Orice sensuri colaterale le scapă, ca și orice alte interpretări posibile, în sensul ”scopului ascuns” al evenimentelor.

Deci, să luăm un credincios care, dintr-o dată, intră într-un fel de ”vârtej al nefericirilor”, sau într-o ”groapă de potențial” a vieții lui - și asta, indiferent de eforturile lui, de iubirea lui, și de faptele lui bune. Sau, se pare că, tocmai acestea îi atrag și mai multă nefericire...

Explicația clasică pe care acest credincios o poate găsi - dincolo, desigur, de banala: ”plată pentru păcatele lui” - este aceea a unor încercări trimise de Sus, în sensul îmbunătățirii sale, sau a înduhovnicirii. Este o explicație minunată, care poate aduce liniște unui spirit tare, sigur de credința sa, și care nu are alt țel în viață decât desăvârșirea. 

Hmmm... oare, câți ne-am recunoscut în această definiție ? Ca să fim cu totul sinceri, cred că nici măcar 1%... :) Desigur, există lungi perioade în viețile noastre când poate simțim astfel... sau cel puțin, la începutul drumului spiritual, când suntem hotărâți să mutăm până și munții din loc! Dar pe urmă, când mai creștem, când ne realizăm cu adevărat îndatoririle, și ecourile faptelor noastre în viețile celorlalți, ne dăm seama că acest țel - desăvârșirea personală cu orice preț- poate aduce multă durere și neînțelegere celor dragi și nepregătiți. Și atunci, ne vom găsi în fața unei alegeri...

Și, desigur, mai contează și felul drumului pe care ni l-am ales! Dacă am ales drumul pustniciei, sau al slujirii directe - într-o instituție bisericească, de exemplu - atunci acest fel de a interpreta vicisitudinile vieții poate dura întreaga viață. Pentru că ne simțim susținuți de Sus, sau de către comunitate, și îndatoririle noastre față de Divinitate ni se reamintesc în fiecare clipă. Și desigur, oricât de mari ar fi încercările, nu avem totuși alte griji lumești ! Masa, casa ne sunt asigurate, și la fel și celor din apropiere. În acest fel, avem toate condițiile pentru a ne gândi numai la Dumnezeu, și la desăvârșire. Chiar dacă suntem pustnici, oricum nu avem decât grija rugăciunii zilnice, nu și pe cea a zilei de mâine. Știm că Dumnezeu, dacă va voi, ne va hrăni! Nu trebuie să ne mai gândim la impozite, și alte datorii la stat, sau cum să le asigurăm ziua de mâine celor dragi. Numai Dumnezeu, și desăvârșirea! 

Aceste afirmații nu se vor peiorative, sau defăimătoare, ci dimpotrivă. Vreau doar să spun că totul depinde de felul drumului ales, și că nu se pot cere aceleași lucruri unui om din lume, și unui pustnic. Nici măcar să privească la fel încercările vieții! 

Deci, începusem prin interpretarea nefericirilor și pierderilor unei vieți drept încercări. Oricum, în cele din urmă, gândul că sunt doar încercări, și vor trece odată, le face mai ușor suportabile, chiar și oamenilor din lume. Și totuși, de multe ori, ele nu trec prea repede, sau prea ușor... Uneori, ele ne aduc până la limită, sau chiar dincolo de ea! Și atunci, începem să ne gândim dacă acea afirmație: ”știe Dumnezeu cât putem duce”; e chiar adevărată... Sau, dacă.... aceste încercări sunt doar încercări, sau, pot fi și altceva! Poate că sunt și un fel de... atenționări, sau ”bătăi cu linia peste degete”, pentru ceea ce am greșit, sau nu am ascultat, cândva. 

E foarte posibil și acest mod de interpretare! Pentru că toți greșim, toți nu ascultăm, cel puțin o dată în viață. Și, uneori nici nu ne căim... din diferite motive! Poate pentru că, nu vedem acel lucru drept o greșeală; sau, ni se pare o greșeală prea mică pentru o pedeapsă atât de mare... Poate pentru că, deși știm că am greșit, simțim că, pur și simplu, nu puteam face altfel.... E, deci, o neputință, și nu merită o pedeapsă atât de îngrozitoare... după părerea noastră! Sau poate pentru că, ne gândim că am fost, cumva, îndemnați, atrași să greșim, și apoi, tot noi - cei învinuiți. 

Desigur, atunci când vrem să ne justificăm, găsim întotodeauna motive - mai ales dacă nu suntem chiar ignoranți. Se spune că un copil inteligent este cel mai rebel aluat! Și în fața Divinității, suntem cu toții copii. 

Dar, să zicem că am acceptat ideea că suntem pedepsiți pentru o greșeală - și totuși, nici această interpretare nu ne aduce liniștea. Pentru că, pur și simplu, nu știm cât va dura pedeapsa, și care va fi statutul nostru după aceea. Sau - caz și mai grav - nici măcar nu ne mai pasă ce va fi după aceea! Pentru că pedeapsa ni se pare prea aspră pentru bunele noastre intenții, și începem să ne îndoim de iubirea Divinității, și chiar de înțelepciunea Lui. Începem să ne îndoim de tot ceea ce mai înainte am considerat drept sigur; chiar și de drumul nostru... 

Desigur, nu există o desfășurare prestabilită a lucrurilor, și aceeași pentru toată lumea! Urmarea acestei situații poate fi - fie o cădere definitivă, fie, doar o ”restructurare”, o reconsiderare a drumului pe alte baze.

Ultimul caz este, desigur, cel mai fericit, dar ca să ajungem acolo, tot e nevoie de puțin ajutor de Sus... din partea unor spirite iubitoare! E vorba de spirite concrete, Persoane care au trăit în trup, și în care simțim că putem avea încredere. 

Și acest ajutor îl vom primi, de regulă, dacă îl vom cere în rugăciune, cu toată sinceritatea și smerenia - atâta câtă o avem.

Și, aceste minunate spirite iubitoare ne vor oferi și o altă variantă a înțelegerii! Putem să ne gândim, de pildă, că da, am greșit, și am fost alungați din Paradis, precum Adam și Eva în vechime. De atunci încolo, am fost nevoiți să ne câștigăm pâinea ”în sudoarea frunții” - pentru că asta am căutat: coborârea în materie. Am trecut prin greutăți de neimaginat pentru a ne ispăși pedeapsa - urmare a părăsirii drumului ceresc. Dar totuși, pentru că aveam în noi scânteia divină, pentru că aveam iubirea, iar căderea noastră nu a fost din motive total egoiste (după cum și Eva, nu a păstrat mărul doar pentru ea, ci a vrut să împartă ceea ce credea ea mai bun cu omul iubit), atunci chiar și în adâncurile materiei, nu am fost cu totul părăsiți! Am fost ajutați, cu încetul, să ne tăiem un drum prin tina uscată, să o desțelenim și să ne creem un ogor al nostru. Am fost ajutați să avem chiar și o mică recoltă.... și cu timpul, tot mai mare! 

Desigur, nici așa nu am fost scutiți de greutăți: ba ploaia nu venea la vreme, ba nu aveam semințe pentru la anul, ba veneau prădătorii și ne furau munca... și atunci, tot cârteam, și ne vedeam prea tare bătuți de soartă! Însă pe ansamblu, am fost ajutați să ieșim la liman. Așa, în materia pe care am ales-o ! 

Acum, nu mai putem spera - și nici nu ne dorim - să mai urmăm drumul ceresc de mai înainte. Nici să îi mai învățăm pe alții despre el! Însă, putem urma un drum prin țărână, care să ne ducă tot acolo. Mai lung, mai greu, dar totuși, conținând și el un dram de praf de stele. Căci orice are iubirea și sacrificiul la bază, poate ajunge până la stele !

Și poate, cu timpul, vor veni chiar și alte interpretări, mai avansate... Poate, după cum spunea cineva, căderea noastră a fost, cumva, ”prevăzută”, pentru ca noi să căpătăm și experiența deplină a materiei. Să vedem cum este să fim ”propriii noștri stăpâni”, și câte responsabilități și greutăți implică asta....

Da, poate că, nici un alt drum nu ar fi fost mai potrivit pentru noi, cei ce iubim libertatea! Dacă am fi fost încurajați să intrăm iarăși ”sub aripa ocrotitoare” a cuiva din materie, după ce abia alunecasem de sub o altă aripă, de mai sus, atunci, nu am fi înțeles nicicând ce înseamnă libertatea. Am fi fost doar suflete de sclavi ce își iubesc sclavia ce le asigură pâinea zilnică. 

Iată, deci, după cum spune Sartre, că ”oamenii nu sunt influențați atât de mult de lucruri, ci de modul în care le percep.” Și abia așteptăm să creștem ceva mai mult, ca să ajungem la interpretările ce ne vor aduce cea mai mare libertate, și înlăturarea suferinței nenecesare. 

de Florina R

sursa: http://univcrestact.blogspot.ro

Nu te lăsa contaminat de oamenii toxici

Poate vă întrebaţi la ce anume mă refer. Cum pot fi oamenii toxici. De când se poate spune despre un om că-i toxic? Cum îl recunoaştem? Cum ne poate schimba viaţa interacţiunea cu un astfel de om?

Oamenii toxici sunt mereu (sau în cea mai mare parte a timpului) nervoşi, negativişti, pesimişti, egoişti, invidioşi, posaci, supăraţi pe ei, pe tine, şi pe viaţă în general. Pentru ei nimic nu este posibil, nimic nu este bun, nimic nu străluceşte, nimic nu are valoare. Se plâng tot timpul în legătură cu orice, oricine, oriunde. În viaţa lor nu există speranţă şi dacă vrei să le vorbeşti despre speranţa din viaţa ta, vor încerca să te convingă că speri degeaba. Dacă le vorbeşti despre visele tale, vor încerca să ţi le ucidă, să-ţi aducă argumente pentru care visezi în zadar. Sunt acei oameni care te încarcă cu negativismul lor, îţi dau o stare proastă şi îţi ruinează ziua. Sunt ucigaşi de vise, ale lor şi ale oricărei persoane cu care intră în contact.

În viaţă, indiferent de situaţia cu care te confrunţi, ai la dispoziţie 3 opţiuni – să accepţi, să pleci sau să schimbi. Aceşti oameni, o aleg pe a patra, aleg să se plângă şi să nu facă nimic în privinţa a ceea ce îi nemulţumeşte. Mai mult, încearcă să te contamineze şi pe tine.

Ţi s-a întâmplat vreodată să vorbeşti cuiva despre vsele tale şi să-ţi spună că nu o să obţii nimic, că şi el a încercat dar nu a reuşit, că nimeni nu reuşeşte cu adevărat? Să-ţi spună că visezi degeaba, nu vei avea nimic din ceea ce speri sau intenţionezi să obţii?

Poate că în prima fază vei încerca să îi convingi că lucrurile nu stau aşa cum cred ei, că este important să ai un vis al tău şi să ţi-l urmezi, că este important să crezi în tine şi în faptul că vei reuşi. Tocmai asta te va ajuta să reuşeşti. Va fi în zadar, nu îi vei putea schimba. Pe oameni nu îi poţi schimba. Te poţi schimba doar tu!

Oamenii toxici aleg să vadă întotdeauna jumătatea goală a paharului şi ţi-o arată şi ţie până când o vei vedea, la rândul tău. Caută de fiecare dată să se axeze pe lipsuri şi defecte pentru a-şi justifica nefericirea. Sunt mereu nefericiţi, ba de una, ba de alta.

Din nefericire, acest gen de oameni sunt peste tot, pot fi prietenii tăi, părinţii tăi, socrii tăi, colegii tăi etc. Este foarte important să îi recunoşti pentru a limita interacţiunea cu ei, altfel te vor intoxica şi pe tine cu negativismul şi posăcia lor.

Poate că deja ai renunţat la unele vise sau le-ai amânat, poate că deja aceşti oameni te influenţează în mod constant, fără să realizezi. Poate că nu ştiai cum de uneori, nu ai încredere că vei reuşi, alteori renunţi să visezi, sau să mai crezi că ai putea să-ţi îndeplineşti visul.

E timpul să faci curăţenie în viaţa ta, să-ţi dezinfectezi mediul relaţional şi să-i păstrezi lângă tine doar pe acei oameni care îţi împărtăşesc felul în care ai ales să vezi viaţa, să crezi, să speri. În felul acesta nu îţi vei mai consuma energia încercând să te lupţi cu negativismul oamenilor toxici ci vei investi în tine şi visul tău, fără ca nimeni să-ţi pună beţe în vise.

sursa: http://psihologinconcediu.ro/