Răsfăţul pe care îl merităm

Azi voi scrie o postare diferită de ceea ce scriu eu de obicei, mai ales că nu numai o dată m-aţi întrebat de ce nu fac recenzii sau câte un review despre lucruri care îmi plac sau care îmi displac şi despre lumea mea şi obiceiurile mele. Eu mă gândisem că sunt deja bloguri dedicate pentru tot felul de lucruri, dar voi scrie şi eu cu plăcere atunci când voi simţi nevoia să scriu despre lucruri pe care le cunosc şi pe care le consider utile pentru cititorii mei.

Azi voi scrie despre noi, femeile, despre felul în care ne îngrijim frumuseţea. Sau urâţenia (pentru cele care se simt urâte), pentru că şi ea trebuie îngrijită până la urmă.

Să fim sincere: nu toate suntem nişte frumuseţi răpitoare, nu toare reuşim să avem siluete de vis şi ten imaculat. Dar cu siguranţă toate putem fi frumoase, cu condiţia să ne îngrijim frumuseţea dată de natură, să ascundem micile imperfecţiuni şi să evidenţiem calităţile cu care am fost înzestrate. Putem fi frumoase chiar și mai plinuțe, chiar și când nu mai suntem tocmai în floarea vârstei și chiar și cu defectele cu care ne-a lăsat natura.

Multe femei îşi imaginează că îngrijirea personală presupune tratamente cosmetice sofisticate şi costisitoare și mult timp dedicat. Greşit.

Mă întristează să văd din ce în ce mai multe femei lipsite de orice preocupare pentru sănătatea, frumuseţea şi feminitatea lor, faţă de felul în care apar în faţa lumii. Nu mai ies din zona lor de confort şi nu renunţă la jeanşi, adidaşi, părul prins într-o coadă sau lăsat în voia sorţii (netuns, nevopsit, deshidratat), bijuterii prost asortate, neadecvarea ţinutelor şi a machiajului la locaţie şi timp. Paiete şi ştrasuri ziua, converşi şi şlapi seara în restaurant.

Tot trist mi se pare că mai există încă persoane care consideră îngrijirea personală ca pe un fel de depravare. Li se pare greșit să te fardezi, să mergi la coafor, să ai o manichiură îngrijită. Iar aiurea de tot mi se par bărbații care ne vor frumoase, dar care nu înțeleg că frumusețea trebuie întreținută și că pentru a o întreține avem nevoie de timp și de produse și care ne reproșează că ne cumpărăm cosmetice și parfumuri. Bine zicea tata: "Fă cumva să ai bănuții tăi, să nu fii nevoită să-i ceri bărbatului tău bani pentru un săpun bun și să nu îți poată reproșa niciodată că ai cheltuit pe ceva ce îți trebuie și îți place!"

Dacă detest ceva la o femeie, atunci detest să o văd neîngrijită, cu părul nespălat (nu admit scuza “n-am avut timp!"), unghiile neîngrijite, machiajul prost şi părul inutil de pe corp. Nu înţeleg de ce e greşit să avem păr pe picioare (şi-l epilăm) dar e corect să avem păr pe mâini? Sau mustaţă.

Sunt femei care consideră cosmeticele inutile, care n-au descoperit încă plăcerea de a le folosi și beneficiile lor. Am o prietenă dragă care, ori de câte ori vine la mine, se miră că am multe “creme şi cremuțe”. Într-o zi m-a întrebat dacă îmi trebuie într-adevăr atâtea. Nu îmi trebuie chiar atâtea câte am de obicei… dar nici nu mă limitez la strictul necesar, pentru că trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru cosmetice şi parfumuri… şi îmi cumpăr, pentru că le folosesc cu plăcere şi mă bucur de ele. Fiecare cu nebuniile lui. Bine că nu sunt vicii nesănătoase, nu?

Aceeaşi prietenă mi-a spus că şi-ar dori şi ea să aibă un ten frumos, dar nu are nici timp, nici banii necesari şi nici răbdare să se dea cu creme.

Aici a început teoria.  “Cum adică nu ai răbdare şi timp pentru tine?” Timp pentru propria persoană şi pentru îngrijirea personală îţi faci şi dacă ar fi să găseşti doar noaptea târziu, înainte de culcare. Vă asigur că nu veţi fi mai obosite pentru că aţi “pierdut” 20-30 minute de somn în baie, din contră.

A te îngriji nu ar trebui să fie un efort sau un supliciu, ci o plăcere binemeritată după o zi de muncă. Un răsfăţ.

Fiecare femeie ar trebui să îşi aloce câteva minute (în funcţie de posibilităţi) doar pentru ea. O baie cu spumă sau chiar un duş relaxant, apoi răsfăţul cremelor şi al uleiurilor catifelate și parfumate… Cum să nu ai răbdare şi timp pentru aşa ceva? Cum să nu te bucuri de linişte, de senzaţii şi de arome? Învățați să vă bucurați de produse, să le aplicați cu plăcere și vă asigur că își vor face efectul pe măsură.

Ştiu, multe dintre voi sunteţi mămici şi îmi veţi spune că nu prea găsiţi timp pentru un asemenea răsfăţ. Nu sunt de acord. Seara, înainte de culcare sau când copilaşii voştri dorm, meritaţi câteva momente ale voastre. Aceste momente vă vor ajuta să vă relaxaţi, vă vor îmbunătăţi calitatea somnului şi îşi vor arăta beneficiile chiar şi a doua zi, când vă veţi trezi mai odihnite şi mai frumoase. Iar cei pe care-i iubim ne merită frumoase și mai puțin tensionate, nu?  Refuz să cred că sunt femei care aleg să meargă la culcare mirosind a mâncarea pe care au gătit-o, a produse chimice cu care au făcut curat, cu mâini aspre și tenul neglijat, în loc să fie curate, delicate, parfumate și relaxate...

Vreau să cred că fiecare femeie, indiferent de vârstă, îşi doreşte să se simtă frumoasă şi se simte bine când este curată, parfumată, fină, aranjată.

Insist pe răsfăţul de seară, aşa cum îi spun eu, pentru că este necesar pentru corp, minte şi suflet. Sunt momente benefice în care fiecare femeie are posibilitatea să fie singură cu gândurile ei, să nu o mai preocupe nimic din grijile lumeşti, să îşi facă ordine în gânduri, să îşi stabilească priorităţile, să aibă răgazul de a se gândi ce ar trebui să facă pentru a-şi îmbunătăţi starea şi viaţa, de a deveni cea mai frumoasă variantă a sa şi de a visa. Avem nevoie de asta…  

Nu mai daţi vina pe timp, renunţaţi la câteva minute de privit la televizor (sau navigat pe internet) şi acordaţi-vă atenţia pe care o meritaţi.

Ştiu că unele dintre voi vă veţi supăra pe mine dacă vă spun că preferaţi mai bine să “răsfăţaţi” mobila şi covoarele din casă, în loc să vă răsfăţaţi pe voi înşivă. Uneori, din dorinţa (obişnuinţa sau chiar obsesia) de a avea o casă foarte curată, unele femei se neglijează pe ele însele. Nu este corect. Trebuie să existe un echilibru, să nu neglijăm nici una, nici alta.

Trist este că atunci când vârsta începe să îşi arate semnele, devenim disperate şi nu mai ştim ce să facem şi cât să cheltuim pentru a salva ceea ce nu am îngrijit la timp.

Şi acum să discutăm şi despre produse şi despre ce ne permitem şi ce nu, poate scăpăm de prejudecata că e prea scump şi că nu ne permitem .

Sunt sigură că anumite doamne vor gândi că ele nu au bani de creme, seruri şi alte minuni cosmetice. Dar există creme pentru fiecare buzunar. Şi vă rog să mă credeţi că există creme ieftine, cu ingrediente naturale care sunt mai bune decât multe creme renumite şi scumpe. Eu nu folosesc numai game de top, ci produse care îmi fac bine. Am o gamă preferată, dar schimb des cosmeticele pentru a le testa, dar şi pentru că după folosiri îndelungate tenul se obişnuieşte cu o anumită cremă şi devine imun la “farmecele” ei.

Nu îmi aleg cosmeticele cu snobism… Nu trebuie neapărat să avem produse scumpe, că nu doar acelea sunt eficiente. Există uleiuri natural inegalabile (din argan, avocado, orhidee, sâmburi de caise, etc) care fac minuni şi pe care şi le-ar putea permite oricine. Important este să ne cunoaştem tenul. Să nu-i dăm surplus din ceea ce are prea mult şi să-l lipsim de ceea ce-i trebuie mai mult.

Aşadar, fiecare femeie poate găsi cosmetice care să o ajute, important este ca ele să fie alese cum trebuie, în funcţie de necesităţile tenului, nu după ureche, nu după reclame şi nu după părerile altora.

Ştiu femei care se îngrijesc perfect cu produse accesibile şi care au succes cu ele, aşa cum ştiu femei care folosesc toate minunile cosmetice mult lăudate şi scumpe şi care nu au parte de niciun rezultat favorabil.

Dar dacă totuşi buzunarul vă permite, n-ar trebui să vă zgârciţi să cheltuiţi pentru sănătatea şi frumuseţea voastră. Vă asigur că sunt multe femei care se consideră prea sărace să cheltuiască 150 lei pe o cremă (de care s-ar folosi 2-3 luni), dar care cheltuiesc câte 3-400 lei lunar pe ţigări şi pe alte prostii (care mai sunt şi nesănătoase). Nu faceți rabat de la calitate când este vorba despre propria persoană, studiați ingredientele, comparați și alegeți ceea ce este mai bun.

Este musai să te îngrijeşti sau e doar o plăcere şi o fiţă? Este şi musai şi o plăcere.

Am auzit adesea femei spunând: „Eu nu am folosit cremă în viaţa mea şi uite, nu am riduri“.

Desigur, vorbim despre femei care au trăit alte vremuri, mai puţin expuse radicalilor liberi (poluare, stress, soare nociv şi alimente chimizate), dar au avut noroc şi de o genetică bună.

Dar cremele nu folosesc doar la prevenirea/diminuarea sau estomparea ridurilor. Rolul lor este să întreţină pielea, aşa cum rolul apei este să întreţină vegetaţia (de exemplu), iar una dintre cele mai importante necesităţi ale pielii este hidratarea. Din păcate nu toate femeile ştiu asta şi trăiesc cu impresia că îşi îngrijesc tenul corect, folosind uleiuri şi creme inutile, inadecvate tenului lor (antirid la 25 de ani!).

Este important de ştiut că pielea îşi pierde hidratarea (indiferent cât de bună este crema hidratantă pe care o folosim) dacă nu se aplică înainte de cremă o barieră care să menţină hidratarea (care să nu permită pierderea apei). Nu vreau să vă plictisesc şi nu vorbim aici despre chestii complicate şi costisitoare, ci despre o formulă simplă: înainte de a folosi crema hidratantă (de care are nevoie orice ten), folosiţi un ser (loţiune sau spray) care menţine hidratarea. Altfel, crema este inutilă, pentru că se va purta aşa cum se poartă apa: după un timp se va evapora, deci nu va mai avea niciun efect.

Lipsa de hidratare = ofilire. Aşa se explică de ce femei foarte tinere au tenul tern, lipsit de luminozitate, necatifelat, obosit.

Nu voi insista foarte mult, mi-am dorit să vă încurajez să vă acordaţi răsfăţul şi atenţia pe care le meritaţi. Să nu consideraţi că îngrijirea personală şi răsfăţul sunt un lux inutil sau o extravaganţă.

Sunt sigură că fiecare femeie va căuta să afle ce necesităţi are tenul și trupul ei şi va găsi cea mai bună formulă pentru a le întreţine.

Paşii cei mai importanţi sunt: curăţarea (demachierea și neapărat exfolierea), apoi hidratarea şi revitalizarea sau nutriţia (acolo unde este necesar). Nu ne ajută cu nimic să ne copleşim tenul cu toate cremele posibile dacă nu cunoaştem rolul fiecăreia şi etapele de folosire.

Aveţi grijă de voi, femei frumoase! Nu vă abandonaţi şi nu vă neglijaţi. Meritaţi să fiţi luminoase şi fericite!

de Irina Binder

sursa: http://www.irinab.com/

Cu mintea întreagă!

 

Cel mai mult au de pierdut în viaţă, oamenii care insistă aiurea să obţină ceea ce nu li se cuvine, ceea ce nu este pentru ei, ceea ce nu-şi permit să aibă, ceea ce numai în capul lor le este “menit”. Evident că este vorba despre toate aspectele vieţii, însă pe primul loc, în categoria “vieţi distruse”, se situează cei ce rămân ancoraţi în relaţii sentimentale din trecut. Ei visează la împăcări, reveniri, resuscitări şi tot felul de intervenţii divine. Acestea nu se întâmplă niciodată, şi astfel, acest gen de oameni, trăiesc în tot felul de halucinaţii şi fantezii bazate pe un trecut care nu mai revine. O altă categorie de oameni, aflaţi într-o adâncă prăpastie, este reprezentată de către cei care îşi imaginează, în mod bolnăvicios, că un anumit om le este sortit. Bineînţeles că această idee este doar în mintea lor.

 

Este foarte simplu: CINE ÎŢI ESTE SORTIT, ŞI ESTE PENTRU TINE, RĂMÂNE LÂNGĂ TINE PENTRU TOATĂ VIAŢA CHIAR DE LA PRIMA ÎNTÂLNIRE!

 

Din păcate cei ce trăiesc la nivel imaginativ, sperând că vine ziua în care doritul şi adulatul “Suflet Pereche” soseşte triumfător, explicându-şi cu argumente solide întârzierea, ajung să dezvolte boli psihice. De obicei este vorba despre o combinaţie între schizofrenie şi paranoia. Şi cu bolile psihice nu se glumeşte. Sunt necesare îngrijiri medicale de specialitate. Dacă aceste persoane mai au şi o formare “spirituală” atunci lucrurile sunt şi mai grave. Şi asta pentru că Spiritualitatea prost înţeleasă, sau defectuos asimilată, îţi poate crea nişte scenarii demne de Science Fiction. Unii ating tot felul de puncte imaginare prin care cred, cu desăvârşire, că trebuie să se lupte pentru a obţine un Suflet. Minţile lor nasc câmpuri de lupte mistice şi apocaliptice. Îşi dezvoltă idei prin care consideră că au tot felul de misiuni. Am asistat, pe parcursul carierei, la tot felul de cazuri de acest gen, cazuri în care oamenii au dorit să-şi explice prin parapsihologie sau spiritualitate decepţiile lor, neacceptările lor. S-au gândit că totuşi există o soluţie miraculoasă care le poate salva viaţa, le poate confirma “acurateţea” gândirii. Nu, nu există nicio asemenea soluţie. Spiritualitatea corectă nu are rol încurajator asupra unui psihic labil sau dezechilibrat. Astfel de oameni au nevoie de psihoterapie serioasă dacă doresc să mai revină la realitate. Unii pot să revină, pentru alţii este prea târziu. Depinde de cât de mult au lucrat la alimentarea propriilor fantezii. Este de înţeles faptul că un om îşi doreşte pe cineva alături, îşi doreşte un Suflet cu care să-şi petreacă tot restul vieţii, însă de aici şi până la fantasme demne de filme artistice, de aici şi până la a trăi înglodat într-o disfuncţionalitate satisfăcută de un orgoliu uriaş, de aici şi până la a ajunge în situaţia prin care toată viaţa ta depinde de un suflet “menit”, vorbim deja despre un dezechilibru mental puternic. Parapsihologia şi Spiritualitatea se adresează oamenilor care au un bun discernământ, persoanelor care posedă un simţ dezvoltat al echilibrului, celor ce doresc să evolueze, nu să dezvolte “până la cer” sâmburi de boli psihice. Recomand multă atenţie în paşii spirituali şi multă răbdare celor ce doresc o anumită creştere, recomand împăcarea cu trecutul, recomand trăirea în clar şi concret, recomand mult discernământ în alegerea informaţiilor cu caracter spiritual. De ce? Simplu: spiritualitatea poate să te înalţe sau să te termine psihic. Depinde întru totul de tine ce alegi!

de parapsiholog: Adrian Valerian Antonovici

Cele mai importante NU-uri în viață!

Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi şti ce e mai bine pentru tine.

Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modalitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas.

sursa: https://anasstassya.wordpress.com/

Eu decid, eu îmi cunosc mai bine viața

S-a încheiat încă un an. Spre fericirea mamei mele, m-a prins cu portofelul în mână. Din păcate, am pășit în 2015 cu sufletul obosit, dezamăgit și puțin trist. Anul ce a trecut m-a făcut să cunosc oameni noi și să pierd persoane care probabil n-au avut ce căuta în viața mea de la bun început deși eu m-am încăpățânat să le găsesc în loc în inima mea.

A fost un an plin cu învățături, cu dezamăgiri dar și ocazii care mi-au oferit încredere în valorile și în visele mele. Ca întotdeauna, când facem acest pas imaginar către un an nou, ne propunem lucruri noi, decidem să renunțăm la anumite tabieturi pentru obiceiuri mai bune, ne simțim pregătiți pentru a lupta din nou dar în același timp ne pregătim sufletul pentru obstacole, greutăți și momente grele.

Într-adevăr, ne-am născut cu pesimismul în brațe. Realizez că de multe ori pun răul în fața și nici nu reușesc să mă bucur de frumusețea vieții; când lucrurile merg prea bine, parcă aștept să vină o veste proastă sau mă preocup pentru că ce e mult strică. Merg pe stradă și realizez că oamenii sunt grăbiți, nu mai avem timp pentru a admira ce este frumos în jurul nostru, ne călcăm în picioare pentru propriul câștig; practic trăim într-o junglă. Printre clădiri înalte, mașini de lux, trăim o viață aparent frumoasă pentru că am ajuns să credem că bunurile materiale ne pot aduce fericirea.

Printre oamenii grăbiți, care nu se uită pe unde merg, parcă sunt haiduci, neștiind nici măcar ce-și doresc, mai există și oameni care nu caută ceartă, oameni care răspund calm și nu jignesc, oameni care își văd de drum și încă mai zâmbesc. În buzunare probabil au ascuns griji, probleme și multă tristețe dar pe chipul lor citești omenia, dragostea și respectul. Sunt oameni care încă mai păstrează calități delicate, oameni care nu judecă faptele altora și stau demni în fața vieții.

Anul care a trecut m-a învățat să nu mai pretind nimic de la ceilalți, să mă bazez pe mine și să lupt pentru ce-mi doresc. Am realizat că am obosit, am încetat să lupt pentru a-i mulțumi pe toți ceilalți, oameni care la un moment dat vor pleca și vor uita. Am ajuns să nu mai cred în promisiuni, să nu mai dai explicații unor oameni care oricum nu vor să înțeleagă, oameni care caută oricare motiv pentru a discuta și nu deosebesc între un sfat bun sau prefăcut.

Am realizat că este mai bine așa, să-i țin strânși lângă mine pe oamenii de la care am ce învăța, care mi-au înțeles slăbiciunile și mă susțin, oameni care cred în mine și nu mă bârfesc pe la colțuri, oameni care nu-mi zâmbesc fals.

După anul care a trecut, am decis să fac curățenie prin viața mea și să ofer prioritate celor care contează cu adevărat, celor care mă pot ajuta cumva și mă pot învăța să fiu un om mai bun. Încă o dorință pentru 2015? Să ajut pe cine are cu adevărat nevoie, pentru că eu sunt un om norocos iar tu, drag cititor, ca și mine poți ajuta la rândul tău. Vreau să ofer puțin din ce am eu, am început să nu mai suport oamenii care se vaită deși au totul și parcă niciodată viața nu le oferă îndeajuns.

Vreau să râd mai mult, să renunț la stres, să ma bucur de lucrurile mărunte, să fac cât mai multe fotografii și mai ales, să-mi clădesc amintiri. Momentele trec dar amintirile rămân; peste ani și ani, acestea vor aduce căldură în sufletul nostru și ne vor bucura în momentele de singurătate. Vreau să trăiesc fiecare zi ca o bucurie deși realizez că este greu; printre responsabilități și lucruri de rezolvat, de multe ori aducem gândurile negative acasă și nu reușim să ne desprindem de ele.

Regula pentru anul 2015: când intrați în casă, lăsați grijile în buzunarul de la geacă și zâmbiți, bucurați-vă de familie, de părinți, de frați și surori, de persoana iubită, de cei care vă așteaptă cu brațele deschise acasă.

Iubiți mai mult, nu vă încărcați sufletul cu oameni cărora nu le pasă, fiți bucuroși, comunicați mai mult, îmbrățișați persoana iubită mai des, alegeți o zi în care puteți face ceea ce vă place și aveți grijă de sănătatea voastră. De la viață ați primit un stilou cu cerneală aurie, acum aveți șansa de a scrie o nouă carte în care sunteți autorul și personajul principal. Povestea voastră depinde doar de voi, de perseverența și voința voastră.

de Maria Cristiana Tudose 

sursa:http://www.gazetaromaneasca.com/

Rugăciune de iertare şi dezlegare

Te rog fierbinte pe Tine, Tată Ceresc, pe Tine Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Sfinte Duh, în faţa Ta, PreaSfântă Treime şi a Maicii Preacurate, îmi cer iertare pentru tot ce am greşit faţă de întreaga Ta Creaţie Divină, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altădată, împreună cu arborele meu genealogic, cunoscut sau necunoscut.

Îi iert, îi dezleg şi îi binecuvintez pe cei ce mi-au greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă, cu voie sau fără de voie, acum, în trecut sau altădată.

Şi Te rog din suflet, PreaSfântă Treime, să ne ierţi, să ne dezlegi şi să ne binecuvintezi şi pe unii şi pe alţii.

Facă-se Voia Ta, Doamne, pentru noi toţi!

Amin!

de Alina Maria Albert (Neagu)

EȘTI ASTĂZI GÂNDUL TĂU DE IERI

"Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți!"

Unora le mai cade pălăria. O scutură de praf și o pun înapoi pe cap ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În general trebuie să te loveşti cu capul de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos. Aşa e viaţa, aşa e evoluţia personală a fiecăruia. Greşelile altora ne impresionează, greşelile noastre ne schimbă. Fiecare zi din viaţa noastră are o poveste, o lecţie.

S-a tot vorbit recent despre violenţă. Cred că violența psihică este mai puternică decât cea fizică și se manifestă prima. Astăzi nu ne mai lovim cu pumnii sau picioarele, ci din cuvinte și priviri. Sau prin tăceri de mormânt. Uneori poți ucide pe celălalt cu o singură privire plină de venin care îi taie respirația și îl paralizează. Rămâne rănit ca și cum ar fi fost împușcat cu gloanțe. Măcinaţi de griji, greşind des, reparând rar, cu multe întrebări fără răspuns, oamenii se rănesc tot mai mult. Cuvintele dor, cuvintele sunt săbii sau cuțite. Produc răni care se vindecă în timp sau se anesteziază. Violenţa implică grabă şi o „soluţie” aparentă, de moment. Acum l-ai pus la podea pe celălalt dar mâine îi vei lua locul. Aşa e viaţa, roata se întoarce…

Amintirile umede sunt cele mai preţioase. Ne împrietenim cu lacrimile. Ele ne ajută să depăşim pierderile. Cu toţii suntem răniţi. Unii mergem mai departe, alţii rămânem răniţi, blocaţi în spatele unei măşti. Cine şi-a spălat ochii cu lacrimi vede mult mai limpede decât cei care au ochii uscaţi. Toți se ceartă, dar prea puțini se mai iartă. Când vă certați țineți-vă de mână și vedeți cât vă ține. Unde există frică, iubirea nu poate exista. Forța cea mai puternică este iubirea… Cea mai bună metodă de creştere a copiilor, dar şi de îndrumare a adulţilor este iubirea. Renovăm toate etajele emoţionale cu răbdare, înţelegere şi dragoste. Când iubim simplu, credem în oameni, lăudăm mai mult decât criticăm, lucrurile se limpezesc. Mă gândesc la binele meu sau la binele nostru?! Invăţăm să iubim zilnic. Iar şi iar. Cu multe restanţe până luam note de trecere. Nimănui nu îi este uşor să iubească atunci când respiră sacadat. Cu vorba rănești o dată, cu privirea de mai multe ori. .. Fac prezenţă la absenţa ta!…

Niciodată nu-i putem schimba pe cei de lângă noi. Să ne oprim să jucăm roluri de victimă, salvator sau persecutor. Posibilele conflicte, rivalităţi sau invidii pot fi rezolvate în alte contexte. Să ne asumăm viața pe care o avem luându-ne înapoi puterea de a ieși din relațiile nocive! Când ceva te deranjează, pune piciorul pe frână. Repară ce este de reparat sau trimite la casat.

„De ce”,„până când” sunt întrebări care produc panică și răzvrătire în suflet, făcându-l să se zbată ca un animal încolțit. Acceptarea este soluția. Mă mut în întrebare sau în răspuns? Ești așa cum te văd ochii mei. Poate că în ochii tăi se vede altfel. Însă când ochii mei sărută ochii tăi aceștia privesc doar spre cer… Și niciodată nu mai ating pământul…

Printr-un zâmbet oamenii devin pur şi simplu mai frumoşi. Fii motivul pentru care cineva zâmbeşte astăzi. Bucurați-vă de oamenii din jurul vostru, de voi cei compleţi și frumoși, de clipele minunate care nu se mai întorc niciodată! Povestea de iubire e sfântă și nu are sfârșit. E tot ce contează în viaţă. Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți! Un om poate iubi de cel puțin atâtea ori cât spune că nu mai poate iubi. Astăzi am învățat că Iubirea niciodată nu se sfârșește, ci se transformă…

Decât să închizi gura celuilalt cu un cuvânt, mai bine să o închizi cu un sărut… Sau cu un zâmbet dulce. Cald. Iubirea unește, iartă, vindecă. ..

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

sursa: https://hrisostomfilipescu.wordpress.com

Te cunosc de undeva?!

Postare dedicată celor care mi-au scris și m-au întrebat exact așa: "Te cunosc de undeva?!"

 

Poate din cămările inimii luminate de zâmbetul tău ce nu se lasă pervertit de rău. Sau poate de pe străzile prăfuite de pașii ce au obosit să caute o iubire atât de pură și autentică.

 

Te cunosc de undeva? Sau doar imaginea ta ce naște năluci o port în minte și în inimă așa cum tu ai învățat să mă porți în chipul cel mai fin și conturat de anii scurși cu grabă în nesimțirea veșniciei noastre.

 

Te cunosc de undeva? Poate din rândurile așternute cu atâta iubire pe hârtia pătată cu grijă de cerneala albăstruie și vie. Sau poate din visele în care te caut atât de mult și te găsesc de atâtea ori…femeie!

Te cunosc de undeva? Din golurile umplute de fericirea împărtășită în doi și din stațiile ce adăpostesc atâția oameni ce așteaptă-un autobuz numit: Iubire! Din drumurile bătătorite cu trudă și înmuiate în lacrimile transparente ale suferinței tămăduitoare. Poate din această Viață în care două inimi își rostesc pe veci, credința!

Te cunosc de undeva? Atunci când trec pe lângă oamenii mirați de măștile trecutului și când respir aerul curat de cald în absența unui “Tu” atât de drag! Așa cum păsările se cunosc cu cerurile și vorbesc aceeași limbă de demult. Asemenea sufletelor pereche ce trăiesc un deja vu atât de viu și autentic.

Te cunosc de undeva …Pentru că doar așa am ajuns să mă cunosc pe mine! :)

 

de Alexandru Chermeleu

În armonie cu lumea sau liber?

Dacă vrei să fii liniştit, să fii plăcut şi acceptat de lume, dacă vrei să nu te urască nimeni, atunci nu ieşi în evidenţă cu nimic. Nu arăta că poţi mai mult, că ştii mai mult, că ai mai mult. Nu face greşeala să ieşi din tipare şi nu îndrăzni să fii diferit. Pentru că dacă o faci, unii te vor invidia şi nu vor mai putea trăi în armonie cu tine sub acelaşi cer. Nu, nu vor mai putea împărţi planeta asta cu tine...Pentru că cine eşti tu să fii mai altfel? Şi de ce crezi tu că meriţi să ai mai mult decât unii, să poţi mai mult, să fii mai mult? Şi cum îndrăzneşti să fii diferit şi să nu te asimilezi turmei? Trebuie să simți la fel ca toată lumea, să gândești la fel, să îți dorești la fel. Ține cont de faptul că a fi asertiv reprezintă un handicap. 

Nu epata cu nimic. Bucură-te de ceea ce ai, în linişte şi singur. Nu-ţi împărtăşi fericirea cu nimeni, pentru că vor avea grijă să ţi-o tulbure. Fii la fel ca ceilalţi: veşnic nemulţumit, agitat, patetic, plângăcios şi împotriva lumii. Iar dacă eşti suficient de generos şi vrei să-i faci fericiţi, adoptă o atitudine de om nefericit, apăsat. Crede-mă, se vor bucura de nefericirea ta!

Apoi, îţi place sau nu, musai fii rău. Arată că nu te laşi călcat în picioare, nu ierta şi nu tolera, că jar mănânci. Te vor acuza de ipocrizie, de prefăcătorie, de faptul că faci pe sfântul ca să epatezi, fiindcă în opinia lor un om nu este Iisus ca să ierte şi ca să înţeleagă greşeli şi slăbiciuni omeneşti.

Nu te apuca să le vorbeşti despre principiile şi despre valorile tale morale, că vei fi tratat ca un extraterestru venit să strice armonia pe planetă.

Fii în armonie cu turma.

Dacă nimereşti într-un grup în care se bârfeşte, ascultă-i mut de uimire şi musai cu gura căscată, ca şi cum auzi cea mai extraordinară informaţie şi ai fi extrem de interesat de subiect. Şi exclamă din când în când câte un “Hai, du-te, nu pot să cred!”, plus cât mai multe epitete de genul „ce nenorocit/ă”, în funcţie de subiect şi de persoană, ca să arăţi cât de implicat şi de afectat eşti.

Apoi spune neapărat că tu n-ai putea să faci niciodată aşa ceva, ca să susţii nevoia disperată a grupului de a se simți mai presus, superior nemernicilor dezagreabili care îndrăznesc să fie într-un fel sau altul.

Dacă grupul are o dispută cu cineva, alătură-te lor. Să nu cumva să le spui că greşesc, să nu cumva să îndrăzneşti să aplanezi conflicte, că te ia mama naibii. Se vor întoarce dintr-o dată împotriva ta, te vor spurca în ultimul hal şi vor avea grijă să-ţi arate cine eşti dacă nu eşti la fel ca ei şi de partea lor. Te vor transforma dintr-o dată într-un monstru detestabil şi te vor expune oprobiului public, inventându-ți o mie și una de defecte și păcate reprobabile.

Dacă vrei să faci schimbări în viața ta, să te căsătorești, să divorțezi, să faci copii sau să te tunzi, cere-le voie. Nu lua decizii de capul tău, fără să-i informezi ce ai de gând să faci, că nu ești de capul tău, da? Nu le place să fie luați prin surprindere. Arată-le că simți nevoia ca ei să-ți valideze orice alegere. Vrei să-ți iei mașină? Anunță-i cu mult timp înainte și cere-le părerea. După ce vei asculta o mie de argumente cu privire la ce merită să îți iei și ce nu, ia-ți neapărat un jaf, altfel te vor acuza ca ai vrut să le faci în ciudă și oricum vor găsi alte o mie de argumente pentru care nu le va plăcea mașina ta (oricât de mișto ar fi).

Dacă faci bine, fă-l pe ascuns. Altfel te vor trata ca pe un escroc sentimental, acuzându-te că încerci să impresionezi cu generozitatea ta şi că sigur ai nişte scopuri ascunse în acţiunile tale filantropice.

Iar dacă totuși nu-ți place să fii bufon și clovn, dacă nu ții neapărat să fii în amonie cu toți și iubești libertatea, atunci fii cine vrei să fii și trăiește așa cum vrei, fără a cere aprobarea lumii, fără să-ți pese ce gândesc și ce spun unii despre tine. Nu face niciun compromis. Mai devreme sau mai târziu ar fi ajuns oricum să te deteste și să fie împotriva ta...indiferent cum ești și ce faci!

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/2015/01/in-armonie-cu-lumea-sau-liber.html

Am genunchi loviți și suflet de copil.

 

Rareori îmi este dor de trecut pentru că am interiorizat fiecare experiență și am înțeles că viața oricum ne schimbă. Din când în când se întâmplă să mă imaginez în fața unei oglinzi și în fața mea să descopăr copilul care am fost cândva. Ce i-aș spune? Aș încerca să protejez copilul din mine, să-l apăr de schimbările vieții sau i-aș spune să nu schimbe nimic, că acele trăiri, acele dezamăgiri și nenumăratele vise îl vor transforma într-un om matur, care își cunoaște limitele și are frică de Dumnezeu? Nu știu exact dar cred că l-aș strânge în brațe pentru a-i proteja sufletul.

 

De când mă știu am avut frică de Dumnezeu. Mama mi-a spus că atâta timp cât Dumnezeu îmi este alături și mă îndrumă, n-am de ce să mă tem.

 

Mă imaginez copil și realizez că sufletul îmi este încă tânăr. Este o tinerețe delicată: un suflet tânăr este un suflet optimist, care riscă și visează. Deși este obosit, nu renunță. Un suflet tânăr este un suflet schimbător, veșnic flămând după noi lecții de viață.

 

Ce sfat i-aș da copilului care am fost cândva? Să se bucure de viață, să nu se grăbească, să zâmbescă cât mai mult și să iubească oamenii indiferent de situație. Să nu uite când a fost rănit dar să nu-și încarce sufletul cu decepții. Probabil i-aș spune să nu se arunce în brațele altora, să aștepte, să cunoască bine, să nu aibă încredere în oricine.

 

sursa: http://eusuntfemeie.com/

Bărbații care ne tratează cu indiferență ne iubesc?

Aveți grijă ce alegeți dragele mele, dar mai ales, ce suportaţi în numele iubirii!

Discuțiile recente cu femeile angajate în relații cu bărbați indiferenți emoțional m-au determinat să mă întreb care e cauza care le ține pe ele în aceste relații, câtă vreme tot ce primesc este un ”sărut mâna pentru masă!” sau vreun ”Adu-mi, te rog, și mie un sandvici!”, iar restul rămâne de discutat cu prietenii de pahar, de meci sau de amantlâc!

Unele mi-au răspuns că așa le-au învățat mamele acasă, că bărbatul e mai rece, mai insensibil, pentru că el trebuie să aibă grijă să aducă bani în casă și e mai mereu obosit, și-atunci se uită și el la un meci cu un pahar-două de vin și e de înțeles de ce nu are timp și chef de discutat cu noi sau de făcut vreo surpriză sau de cumpărat vreo floare!

Altele mi-au spus că atâta timp cât au ce mânca și cu ce se îmbrăca, nu sunt interesate de nopți de dragoste, de plimbări romantice, de povestit despre nevoile lor de atașament, de un TE IUBESC spus înainte de o partidă de sex care se încheie cu sforăitul bărbatului care nu dă doi bani pe o mângâiere sau o îmbrățișare caldă.

De la unele am auzit că n-au unde să se ducă, altfel ar pleca în clipa aceea și nu le-ar mai interesa un alcoolic sau un insensibil, însă n-au avut ele norocul să aibă joburi care să le permită acest lux, de a-și alege ele bărbații, și atunci s-au lăsat ele alese de bărbați care cer să fii acolo pentru ei, oricând vor ei, oricum vor ei!

De la altele am auzit că dragostea înseamnă să le cumpere parfumuri scumpe și haine de firmă, nu au valoare sentimentele. O partidă de sex pe săptămână e de ajuns pentru amândoi, căci iubirea nu se exprimă prin senzualitate.

Unele erau sigure că am probleme grave dacă sper să găsesc vreodată un bărbat care să lase tv-ul pentru o oră de stat la povești cu mine, altele că sunt naivă crezând că bărbații vor admite vreodată să aspire covorul, să îți pregătească o masă caldă când ești obosită.

M-au privit unele cu milă când le-am spus că eu sunt convinsă că voi găsi bărbatul care să mă prețuiască pentru faptul că sunt călăuza lui în frica de necunoscut și femeia care îl așteaptă acasă cu brațele, nu cu picioarele deschise!

Mi-au râs altele în față când le-am spus că există și bărbați care iubesc femeia ce oferă sprijin, nu pe cea care are mereu nevoie de sprijin!

M-am simțit de pe altă planetă când unele mi-au spus că femeia trebuie să fie supusă bărbatului în sensul de a asculta ce spune el, pentru că depind de el și emoțional, și financiar, este mai deștept și mai puternic decât ele!

M-am simțit umilită când mi s-a spus că bărbații înșală pentru că așa e firea lor și nu trebuie să mă simt jignită, ci va trebui să mă obișnuiesc cu gândul că eu nu voi fi excepția care confirmă această regulă.

M-am întrebat dacă femeia a fost creată de Dumnezeu pentru a fi sclavă sau parteneră și când am îndrăznit să le întreb pe femei asta am lăcrimat auzind că bărbații nu tratează femeia ca pe o ființă, ci ca pe un obiect! Căci așa au văzut în familie și așa fac și ei cu soțiile lor!

M-am întrebat dacă bărbatul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu sau după chipul și asemănarea unui animal care nu are nici rațiune și nici un sfert din sentimentele unui câine! Și m-am înfricoșat când mi-au răspuns femeile că bărbații iau femeia de nevastă ca să aibă cine le spăla, călca, satisface poftele sexuale oricând și oricum au ei nevoie, să aibă cine le crește copiii făcuți la beție sau din întâmplare, și a le educa odraslele pe care le tratează asemenea mamelor lor, sau puțin mai emoțional, luându-le saci cu jucării în locul unei îmbrățișări calde!

Mi-a fost greu să admit că trebuie să mă țin tare chiar dacă părerile acestor femei sunt altele decât ale mele, dacă visele lor sunt altele decât ale mele sau sunt la fel, însă ele nu au curajul să rămână singure până întâlnesc bărbatul cu care să lupte pentru împlinirea lor!

Mi-a fost greu să rămân în picioare când ele mă aruncau la pământ pentru naivitatea de a crede că Făt Frumos există! La fel de greu cum mi-a fost să scot două vorbe când am avut în fața mea un bărbat care mi-a spus sigur pe el:

”Dragostea adevărată nu înseamnă sex, mâncare, băutură și copii! Înseamnă asumarea riscului de a face pentru femeia pe care ți-ai ales-o tot ce poți ca ea să fie soția perfectă, mama perfectă și prietena devotată pe care Dumnezeu a trimis-o pentru tine! Dacă mă aștept ca bărbat să facă ea totul, timp în care eu stau la TV urmărind politica și emisiunile stupide ale unora care lipsesc de acasă să facă bani pentru a-și duce soțiile în concedii de lux, tot ce fac este să mă înjosesc eu însumi. Căci Dumnezeu m-a creat să fiu stâlp în familie, nu sponsor și vizitator. Sau, mai rău, client într-un bordel în care prostituată e propria-mi soție! Iar bordelul mi-e propria casă!”

Mi-am șters lacrimile cu degetele tremurânde și m-am întrebat cum de am putut admite în viața mea bărbați care mi-au oferit mai puțin decît este capabil să ofere acest bărbat?

M-a privit cu ochii înlăcrimați și mi-a spus bărbătește: ”o femeie adevărată nu stă la cratiță și așteaptă să i se umplă frigiderul! Ea merge cu bărbatul ei la cumpărături, se sfătuiește cu el, îl întreabă dacă mai pune sare în mâncare, are grijă să aibă cămașa călcată și paltonul periat când iese din casă, dar asta numai după ce s-a asigurat că acestui bărbat nu-i lipsesc îmbrățișările calde, TE IUBESC-urile blânde, încurajările blajine și mai presus de toate, nu-i lipsește demnitatea de a o pune pe ea înaintea tuturor femeilor, și pe Dumnezeu înaintea ei! Femeia adevărată nu are nevoie de diamante pentru a străluci, de rujuri pentru a avea buze care să rostească TE IUBESC, de poșete de lux pentru a ține în ele o carte despre CUM SĂ FII O SOȚIE PLĂCUTĂ LUI DUMNEZEU, un corp modelat de bisturiu pentru a obține dorința bărbatului ei și perfecțiune pentru a-și garanta singurul loc în viața soțului ei!”

Să fie un vis discuția aceasta, sau să fie realitatea pe care noi, femeile care am admis lângă noi jumătăți de măsură, am crezut-o mit și am râs de ea?

de Monica Berceanu

În 2014, am observat ( mai bine) că:

-oamenii persistă uneori ani întregi în tipare negative numai pentru a-şi hrăni egoul şi aparenţele şi chiar acceptă preţuri inimaginabile: pierderea celor apropiaţi, pierderi financiare, însingurare;

-avem cu toţii daruri speciale şi le putem folosi din plin;

-că geniul se cultivă şi mintea trebuie permanent curăţată şi antrenată;

-că moderaţia şi odihna sunt literă de lege;

-că oricine alege cu putere să se transforme şi e consecvent, reuşeşte;

-că obiectivele sunt extrem de importante, fără ele, viaţa te poartă ca pe o frunză;

-că în primul rând contează ce fac oamenii şi abia apoi ce spun;

-că prietenii adevăraţi sunt puţini;

-că fără sănătate nu ne putem bucura de nimic;

-că e necesar să rămânem fideli visului nostru şi să facem în fiecare zi ceva pentru el şi astfel rezultatele apar;

-că e vital să ne înconjurăm de oameni pozitivi şi agili mental.

sursa: http://www.life-and-executive-coach.com/

Pentru cineva care aşteaptă să se căsătorească

Ajung uneori în situaţia de a discuta cu fete necăsătorite, „aşteptând” un soţ cu gândul că acesta, copiii pe care-i vor avea, vor fi antidotul singurătăţii, împlinitorul golului din inimă. Fiecare astfel de conversaţie mă face să meditez asupra propriei căsnicii. Şi de fiecare dată îmi vine gândul că „a găsi un soţ” nu e de fapt marea problemă, aşa cum „a reuşi la facultate” nu e scopul în sine, atunci când vrei să-ţi alegi orice profesie. Privit din partea de dincoace de nuntă, pentru unele fete găsirea soţului potrivit poate părea a fi „totul”. A-l întâlni pe „ales” poate echivala cu găsirea fericirii, a împlinirii şi a siguranţei. Şi totuşi… a aştepta pe cineva care să te facă să te simţi fericit, împlinit şi în siguranţă înseamnă a aştepta mult şi bine. Asta poate spune oricine e căsătorit. 

Mihaela, o femeie de 30 de ani, are un soţ extraordinar. Cu lacrimi în ochi, mi-a spus ultimele cuvinte pe care le-a rostit soţul ei înainte de a ieşi din casă, pentru a pleca în delegaţie: „Când îţi vei da seama ce pot face eu ca să te simţi împlinită, să-mi spui şi mie”. Aceste cuvinte au lovit-o profund, rămânând cu un soi de deznădejde. 

Poate că mulţi aţi trecut prin situaţii similare, chiar dacă nu aţi folosit aceste cuvinte. Şi poate că nu soţul ori soţia erau cei faţă de care aţi simţit această neîmplinire, pentru că nu sunteţi căsătoriţi, dar aveţi gândul că, odată căsătorit, aceasta va dispărea. E bine de ştiut că atâta vreme cât aştept ca să mă simt împlinit pe deplin printr-o relaţie cu o persoană, voi fi dezamăgit. Toţi suntem umani. Toţi suntem muritori. Şi toţi păcătuim. Şi oricine ar fi, oricât de moral, de iubitor, de deschis, tot nu ne poate împlini pe deplin, încât, de la un punct, ajungem la cuvântul psalmistului: „Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?” (ps. 72, 24). El e Cel care ne poate aduce înapoi în comuniune.

Deşi la un moment dat l-am vrea pe celălalt ca să ne împlinească, orice încercare de a aduce întreaga lume, ca să ne susţină, să ne mângâie, să ne ajute e total fără efectul dorit, dimpotrivă, parcă ne afundă mai tare în propria stare solitară; cu cât vedem că celălalt nu poate ajunge la durerea aceea să ne-o aline, cu atât ne simţim mai singuri. 

Numai Duhul poate mângâia cu adevărat. Doar pe Domnul Îl putem chema cu adevărat să trăim asta, pentru că numai şi numai El ne poate scoate de fapt de pe traiectoria asta a neîmplinirii, care e iadul propriu, numai El e Cel care ne poate aduce înapoi în comuniune. El e singurul care ne poate împlini cu adevărat nevoia noastră profundă, acel gol interior, acel dor. Şi a privi la Dumnezeu astfel, nu e doar un lucru concret, ci e esenţial pentru supravieţuire în lumea asta în care lăsăm emoţiile să ne dicteze stările, atitudinile şi fericirea. Doar Dumnezeu este perfect, incapabil să ne dezamăgească, şi doar El ne poate cunoaşte cel mai profund. Nu vom fi niciodată înţeleşi total de soţ, copil ori cel mai bun prieten. Dar Domnul ne ştie. Acest dor, pe care El Însuşi l-a sădit în noi, ne creşte dorinţa de a fi cu El aici şi în viaţa veşnică. Şi cu cât ajungem să-L cunoaştem mai profund şi devenim mai intimi cu El, prin participare la slujbe, prin Împărtăşire, devenim din ce în ce mai conştienţi că, într-adevăr, El chiar ne umple acel dor inconsolabil din inimă, aşa cum citim şi în rugăciunile de la Sfânta Împărtăşanie: „Că Tu eşti dorirea cea adevărată şi veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc” Domnul e cea mai importantă Persoană din viaţa noastră. Nu putem spune că ne apropiem de Dumnezeu doar pentru că mergem duminica la Sfânta Liturghie. O relaţie apropiată cu cineva îl aduce pe celălalt în permanenţă în inima şi sufletul meu. Cum nu va fi aşa şi cu Domnul? Voi vedea că devine prezenţă permanentă, luându-L martor la tot ce spun, tot ce fac. Tot ce am în gând, în inimă, Îi voi spune Lui mai întâi. Bineînţeles, El deja ştie, orice ar fi. Dar spunându-i Lui mai întâi, eu devin conştient că El e cea mai importantă Persoană din viaţa mea. Şi fiind mereu conştient de prezenţa Lui, încep să mă rog neîncetat. Apoi, am nevoie să-L iau cu adevărat în serios. Uneori avem o teamă de Dumnezeu, pentru că aşa am învăţat, că ne bate dacă păcătuim. Dar nu-L luăm în serios. 

Într-o relaţie cu cineva, încercăm să aflăm ce preferinţe are, ce-i displace, dar când e vorba de relaţia cu Domnul, nu ştim ce-I place, ce iubeşte El, ca să facem aşa (şi găsim asta dacă citim în Sfânta Scriptură) şi nu ştim ce nu-I place, ca să evităm (şi putem afla, dacă citim, de asemenea). Avem nevoie să-I luăm în serios cuvintele: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (In 14, 15). „Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înţeleg” Mai există ceva ce ne întăreşte relaţia cu El, aşa cum întăreşte orice relaţie: încrederea. Nădejdea în El, în iubirea Lui şi în faptul că, orice ar fi, oricâtă suferinţă, asta e cu adevărat o premisă pentru mai binele meu. 

Arhim. Simeon Kraiopoulos spune, referindu-se la suferinţă: „Să mai ştiţi şi acest lucru: după ce suferinţa îşi va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă. De aceea, când suferim, când persistă o durere, să gândim aşa: „Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înţeleg, doar mă tânguiesc şi mă chinuiesc.” Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ţi facă bine.” Orice relaţie se bazează pe încredere. Câtă încredere aveţi în Dumnezeu? Dacă vom începe să medităm mai adânc asupra acestor aspecte şi vom lucra la ele, vom vedea că Domnul, Mirele nostru Cel ceresc, a fost dintotdeauna şi va fi întotdeauna cu noi, să ne împlinească şi să ne iubească. Şi orice persoană ar intra în viaţa noastră va deveni un dar de la Dumnezeu pentru noi, cu care ne vom putea bucura împreună pe Calea, care este Hristos. 

sursa: http://ortodox.md/

Moldova Ortodoxă

Unde şi când se termină iubirea?

Şi de ce? Pentru că unii spun că iubirea adevărată nu se termină uşor. Că omul care iubeşte nu pleacă de îndată ce apar câţiva nori pe cerul relaţiei. Că dacă iubeşti faci compromisuri şi sacrificii. Dar câte? Şi până când? 

Iubirea se termină deodată cu nesiguranța...Se termină atunci când doi oameni descoperă că s-au grăbit să se iubească înainte să se cunoască. Când încep să se incomodeze unul pe celălalt cu tabieturile şi capriciile personale. Când trece euphoria îndrăgostelii şi descoperă că cel de care s-au îndrăgostit n-are doar calităţi, ci şi defecte majore cu care nu se pot împăca.

Iubirea se termină atunci când, deşi eşti împreună cu omul iubit, te simţi singur şi ţi-ai dori să fii oriunde în altă parte şi cu oricine altcineva. 

Când trupurile sunt foarte aproape, dar sufletele foarte îndepărtate. Când privirile, gândurile și atingerile nu mai generează nicio emoție.

Se termină atunci când aştepţi ceva ce ştii că nu se va întâmpla şi când oboseşti să visezi şi să te hrăneşti cu iluzii frumoase, când promisiunile nu mai valorează nimic. 

Iubirea se termină atunci când, în loc să te smți iubit, te simți folosit. Se termină atunci când omul de lângă tine are ambiţii atât de mici, încât îţi limitează întreg universul. Şi se termină atunci când oricine şi orice pare a fi mai important decât tine.

Se termină atunci când privirea celuilalt nu mai are nicio sclipire de bucurie că te vede, când nu te mai simţi frumos/frumoasă în privirea celuilalt, când nu te mai regăseşti în părerile pe care le are despre tine, când braţele sale nu ţi se mai par confortabile şi protectoare. 

Se termină atunci când celălalt îţi adresează mai multe reproşuri decât vorbe spuse cu drag, făcându-te să simţi că tot ce faci este greşit, că nu eşti destul de bun/ă, că nu te străduieşti destul, că eşti o povară, că doar chinuieşti, irosești și abuzezi. 

Se termină atunci când tocmai omul de lângă tine, pentru care însemnai totul, îţi arată cât de puţin însemni, de fapt, când te face să te simţi mic/ă şi invizibil/ă.

Se termină atunci când vă simţiţi sufocaţi de aşteptările celuilalt, când lucruri banale pe care altă dată le făceaţi cu drag, necesită acum eforturi obositoare. 

Se termină atunci când celălalt nu mai reprezintă un motiv să te grăbeşti să ajungi acasă. 

Se termină atunci când nu mai aveţi niciun vis comun, niciun dor comun…

Se termină atunci când “împreună” nu mai înseamnă o bucurie, ci un supliciu…

de Irina Binder

sursa: http://www.irinab.com/

În viitorul unei femei…

“Fără un bărbat, să știi că n-ai viitor. Ce faci singură? Oamenii te vor judeca!”

Am îndreptat privirea către prietena mea, care era vizibil obosită pentru că cine știe de câte ori a auzit asemenea răspunsuri. Mi-am dres vocea.

“Nu cred că viitorul unei femei depinde de o relație cu un bărbat. De vreau să devin un om de succes, sunt nevoită să fac alegeri. Nu caut un bărbat pentru că am nevoie de cineva care să-mi ofere susținere. Dacă vreau, trebuie să fiu convinsă de calitățile mele și să devin o femeie independentă. Nu caut un bărbat care să mă întrețină sau care, și mai rău, să mă oprească din drum. Să nu-mi fie alături într-un vis, să n-avem lucruri în comun, să nu știm ce înseamnă să râzi împreună. Îmi veți răspunde că anii trec dar aș vrea să știți că nu mă sperie timpul, mă sperie posibilitatea ca eu, în grabă, să-mi leg destinul unui om, să-l încurc pe el, să mă încurc pe mine. O femeie singură nu este o femeie slabă, ea pur și simplă știe că acolo în lume există sufletul ei pereche. O femeie singură nu este neapărat o femeie fără principii, care n-a primit o educație. Ba chiar are timp pentru a-și hrăni setea în ceea ce privește cultura, visele și schimbările din viața ei. Viitorul meu depinde doar de mine; n-are legătură cu bărbatul care-mi va sta alături. Într-adevăr, dacă mă iubește, va rămâne lângă mine și la bine și la rău dar nu voi permite nimănui să aleagă în locul meu. Să nu mi-o luați în nume de rău dar n-am nevoie de un bărbat care să-mi impună anumite decizii, am nevoie de un om care să-mi asculte sufletul, să-mi ofere susținere și să știe că la un moment dat ne vom aștepta unul pe celalalt pentru că amândoi avem ambiții.”

sursa: http://eusuntfemeie.com

Iubirea – cu pipeta, sexul – zăhărel

Citind revoltată – cum mi-e firea -, adevărul despre Ioana d’Arc din fiecare din noi, femeile care susținem sus și tare că putem vindeca bărbații ”deplasați”, îmi vine în minte povestea tristă a unui bărbat trecut de 40 de ani, care-mi spunea cu ceva timp în urmă că a fost părăsit de soția lui după 20 ani de căsnicie, deși i-a oferit mereu tot ce avea mai bun și a sacrificat totul pentru a o mulțumi, însă ea a fost veșnic cu ”ne” în față.

Eh, acum, dacă vouă vi se pare că sunteți nedreptățite, doamnelor, să vă văd cum jucați piesa asta, în care el este cel făcut praf de o duduie care cerea de toate asemenea unui sac fără fund. Cineva zicea că femeia care sacrifică totul absurd e o Ioana d’Arc; eu zic că bărbații ce se sacrifică pe altarul așa-zisei iubiri sunt un Sisif veritabil! Construiește, frate, tu, căci are ea grijă să dărâme!

De judecat nu judecați, oameni buni, căci e dureros să fii în locul femeilor veșnic nemulțumite! Știți ce greu e să privești cum se zbate săracul om să te ducă pe tine în concedii de lux și tu să găsești mereu câte-un defect ba avionului, ba patului, ba sexului din concediu, ba te miri cui? Cred că femeia veșnic nemulțumită duce o luptă cruntă cu ea însăși, atât de cruntă că pentru a uita de ea, mai ia o porție de drog și se îmbufnează… cercul vicios se formează și dă dependență, nu glumă!

Am cunoscut astfel de femei și oricât de greu mi-ar fi să le înțeleg, le compătimesc, căci și ele își trăiesc suferința adânc: ”Doamne, nu știu cum de mă suportă, mi-e o frică teribilă că dacă mă părăsește, o să dau peste unul ca mine și se inversează rolurile! Ca să fiu sigură că nu mă lasă, îi dau iubire cu pipeta, sexul e pe post de zăhărel și stau îmbufnată cu orele să vină el să mă împace, așa păstrezi un bărbat lângă tine, parol!”

Și nu e glumă povestea asta, mă înfioară și mă pune la zid, de-mi vine să spun că nu-s femeie!

Duduia asta nici frumoasă, nici urâtă, dar care se aranjează mereu de frica de a nu fi părăsită și ajunge obsedată de imaginea ei în oglindă, pune pe jar bărbații ca pe rug! Să zic oare eu BRAVO, O MERITĂ, NEMERNICII? Aș spune, cred, în clipe în care mi se urcă și mie la cap amintirile cu Feți Frumoși care s-au dat jos de pe cal cum le-am încălțat pantoful și-au devenit, vorba aceea, pietoni de-a dreptul sau compostatori de bilete! Dar nu prea-mi iese în situația asta, căci mă gândesc – deh, sunt femeie, n-ai ce face! – că biata femeie, mult a suferit în copilăria ei, mamă tulburată a avut, de-a învățat-o că dacă nu e cel puțin Ileana Cosânzeana, bărbatul o lasă și-i pleacă toate colierele, botoxul și gențile Prada! E greu să fii femeie, domnilor, dar să fii femeie veșnic nemulțumită e și mai greu! Și dacă ăsta mai e și un joc de-al ei pentru a vă păstra, aveți două variante: fie mergeți la psihiatru să vă prescrie niște anxiolitice și răbdați frigul nepăsării ei, fie o lăsați singură, după ce evident că v-ați asigurat că biata femeie are bani să-și plătească gențile, pantofii, rujurile… eventual îi deschideți un cont în caz de …

Domni drăguți, vă spun curat: aveți probleme de rezolvat cu dvs înșivă! Vreți să mulțumiți ceea ce nu veți reuși niciodată! Vreți să salvați pentru a primi un premiu pe care când erați mici nu l-ați primit de la mamele care trebuiau să vi-l ofere! Lipsa aceea de afecțiune de la cea care v-a dat viață, sau din contră, tocmai obsesia mamei pentru dvs, și răceala unui tată absent emoțional, vă atrage acum ca un magnet către ființe pentru care trebuie să luptați clipă de clipă să le captați atenția!

Credeți că veți reuși, iar ele vor fi mândre de dvs! Aș, de unde?! Credeți că ele vor admite că ați fost buni și vă vor ridica altare? Sigur vor aprinde o lumânare la biserică pentru că le-ați făcut doamne, le-ați ținut în puf, dar mai mult, din păcate, nu au de unde să vă dea! Dar nu pentru că sunt nemernice, domnilor, ci pentru că problemele lor emoționale sunt atât de grave, că numai apariția altuia cu mai multă răbdare ca dvs ar potoli-o! Femeile de acest gen sunt dependente de aprecierea altora! Din cauza lipsei de apreciere suferite în copilărie! Una în care de cele mai multe ori tații lor au fost alcoolici!

Și dacă n-au căzut în partea Ioanei D’Arc, SĂ FIE ELE TRIMISELE LUI Dumnezeu pe pământ să salveze bărbații care nu le acordă nici o atenție, au căzut în extrema asta, a obsesiei pentru frumusețe și nemulțumire veșnică!

Domnilor, ați crescut din nefericire în familii în care nu v-a fost satisfăcută decât nevoia alimentară, cea afectivă a lipsit cu desăvârșire și acum, adulți fiind, vreți să creați prezentul prin care să câștigați lupta cu trecutul trist, în care orice ați fi făcut nu era bine! Să dovediți că sunteti demn de iubire, credeți că trebuie să ajutați femeia aceea, s-o mulțumiți, pentru a primi și dvs un Mulțumesc frumos împachetat! Dureros e însă că, deși uneri e posibil să-l primiți, când îi desfaceți fundița, rămâne la fel de gol ca lipsa lui!

Vă concentrați atenția pe femeia asta care, deși pentru alții ar părea că cerșește, pentru dvs este de fapt o zeiță căreia sunteți datori să-i trudiți pentru a-i plăti pentru sexul perfect (în timpul căreuia ea de obicei stă, căci deh, zeițele nu fac eforturi, ele doar primesc!) și atunci îi cumpărați haine, îi oferiți jumătate din averea dvs, îi găsiți un loc de muncă, vă schimbați casa pentru că ea nu se simte bine în acea arie geografică, îi plătiți saloane de frumusețe, un terapeut care s-o ajute să-și găsească liniștea sufletească și mai apoi îi permiteți să vă denigreze, jignindu-vă somptuos, căci ea, săraca, a suferit în copilărie și trebuie înțeleasă până își revine!

Credeți, domnilor, că aveți defecte atât de îngrozitoare, încât trebuie să compensați prin a face numai fapte bune și cum v-a trimis Dumnezeu un înger de femeie care arată trăsnet și vă acceptă așa nesemnificativ cum sunteți, trebuie să-i faceți altar din coliere, mașini, și toate cele necesare unei prințese care acceptă lângă prezența-i magică Bestia în persoană!

Sunteți siguri că femeia asta dumnezeiască se va schimba într-o zi, atunci când dvs veți fi terminat de bifat toate câte vi s-a cerut din lista ei! Credeți că numai ajutorul dvs o va ajuta să crească, să se dezvolte, să fie deșteaptă, să vă mândriți cu dvs, mândrindu-se ea mai întâi cu bărbatul ce sunteți! Aș, vă spun, oare de când trebuie să te crucifici pentru a primi binecuvântarea femeilor?

Uneori, domnilor, din frica de a fi singuri (și-asta vine tot de la mamele/tații care v-au strigat în copilărie că nu sunteți buni de nimic și nu va sta nimeni cu dvs!) acceptați în viața dvs astfel de femei care, cu un sex bun sau o friptură făcută după rețeta mamei voastre, (căci trebuie să copieze, atingându-vă punctul sensibil!) vă prinde în mrejele ei și vă face să credeți că ea e singura care v-ar accepta așa defect cum sunteți! Intrați în sevraj fără o femeie ca ea, pe care să vă concentrați clipă de clipă!

Vă injectați în vene, domnilor, drogul numit ”Femeie de salvat”, pentru că altfel v-ați lua cu droguri, cu alcool, cu pornografie, cu te miri ce alte dependențe! Și cum în copilărie trebuia să vă reprimați toate trăirile și furiile când nu erați înțeleși de părinți prin alte mijloace, sau chiar prin alcoolul însuși, acum, la maturitate, v-ați găsit substitut! Folosiți femeia pe post de substanță psihotropă!

Doamne, ce liniștitor trebuie să fie efectul, din moment ce mereu vă întoarceți la el, cu toate durerile de cap, de stomac, cu toate bolile căpătate ca urmare a anxietății și a fricii de a nu fi destul de bun pentru ea!

Domnilor, femeile normale, care v-ar putea oferi ce aveți nevoie, nu vă atrag, căci n-au probleme! Nu vă incită cu nimic! Cică ele se dăruiesc și cu asta greșesc, că nu mai au farmec apoi! Păi nu le dați voi voie să și-l folosească, dragilor, pentru că sunteți repede atrași de cele care cer! Și cum voi sunteți niște vânători înnăscuți, nu aveți ce vâna la o femeie normală, care se comportă ca o doamnă cu voi, care vă iubește, care vă respectă, care nu stă zi de zi îmbufnată, care face pentru voi, pe lângă o ciorbă bună, și-un masaj blând, și-o terapie frumos construită pe dragostea ei! Nu vă atrage, domnilor, femeia pentru care nu sunteți salvator, căci ea e independentă și știe că dragostea nu înseamnă să dai cu zăhărelul, ci să dăruiești din inimă.

Habar n-aveți cum s-o tratați pe cea normală, căci vi se pare că se crede deșteaptă și e prea sigură pe ea, căci ea își permite să își cumpere singură mașină, dar preferă să dea banii aceia pe concedii cu voi sau pe perfecționări profesionale!

Vă e frică să aveți o așa femeie lângă voi, domnilor, pentru că mămica și tăticul v-au spus că nu sunteți demni de așa ceva, și atunci vă duceți după duduia care valorează bani, aur, mărgele. Căci pe alea vă permiteți să le cumpărați, câtă vreme comunicarea afectivă cu femeia normală nu aveți de unde s-o cumpărați, oricâți bani ați avea!

Alo, Salvarea, vă strig, numai Dumnezeu e capabil să vindece, nu dvs! Femeile cu tipare greșite de comportament nu se salvează cu bărbați ca dvs, ci cu Dumnezeu adevărat, în care, din păcate, ele nu cred suficient, deși, dacă le întrebi, îți arată chiar și icoana pe care-o poartă cu ele în poșeta de firmă!

Femeile acestea nu au, domnilor, credință, au siguranța că vor avea mereu un bărbat care să le întrețină când se sclifosesc și se smiorcăie la alinturile voastre de tați-sponsori ce le-ați devenit!

Dragilor, femeile normale vă provoacă sictir, căci plictiseala vine repede acolo unde nu ai ce face! Și culmea, nu că n-ai avea ce face cu una normală, însă dvs credeți că trebuie să faceți ceva PENTRU ea, nu ÎMPREUNĂ CU!

Nu blamați, oameni buni, acești bărbați bolnavi de dependență, ci lăsați-i să-și facă rău singuri până nu mai pot! Puteți doar să-i îndrumați spre Dumnezeu sau spre vreun terapeut! Și să sperați, rugându-vă pentru ei, că vor merge să caute scăpare acolo!

de monica Berceanu
sursa: http://www.catchy.ro/

Să nu-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă

Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.

Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?

Cu omul simplu trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciune duhovnicească trebuie să grăieşti despre cele cereşti.

Oamenii plini de înţelepciune duhovnicească judecă felul de a fi al unui om oarecare după Sfânta Scriptură, căutând să se încredinţeze dacă spusele lui sunt după voia lui Dumnezeu. Şi numai după aceea îşi dau o părere sau alta despre el.

Când se întâmplă să fii în lume, în mijlocul unui grup de oameni, nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufletului, mai ales dacă între ei nu observi nici o dorinţă de a asculta asemenea lucruri. În acest caz, trebuie urmată învăţătura Sfântului Dionisie Areopagitul, care spune: «Cel ce s-a îndumnezeit pe sine prin cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti, şi ascunde în taină sfânta înţelepciune în faţa norodului celui neluminat, să şi-o păstreze ca pe una ce ar fi asemenea cu a lor, căci nu este bine, cum zice şi Scriptura, să arunci mărgăritarele cele înţelegătoare înaintea porcilor, căci acelea sunt o podoabă curată, luminată şi de mare preţ».

Pentru aceasta trebuie să ascunzi întru tine, cu toată luarea aminte, comoara darurilor. Altfel le vei pierde şi nu le vei mai găsi. Iar când nevoia va cere sau când va veni vorba şi de lucruri duhovniceşti, atunci trebuie să-ţi deschizi gura şi să grăieşti deschis pentru slava lui Dumnezeu, după cuvântul care zice: Căci calea este acum deschisă.

(Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Shihăstria, pp. 377-378)

Proprietăţile fizice ale apei se schimbă în ziua de Bobotează

Boboteaza este o sărbătoare mare, foarte populară, o sărbătoare în care se sfințesc apele, și prin ape se stropesc oamenii, aducând sfințirea iubitoare a lui Dumnezeu prin această apă, pe care a sfințit-o Fiul lui Dumnezeu ca om, botezându-se în apele Iordanului.

Institutul Sysin de Cercetare a Ecologiei Umane și a Igienei Mediului din Rusia a descoperit acum câțiva ani că toate apele, inclusiv cele din conducte, și-au schimbat proprietățile fizice în ziua de Bobotează și în ziua de dinainte. Cercetătorii institutului au studiat zilnic proprietățile și calitatea apei de pe o conductă măsurând cantitatea de radicali de ioni. De pe 4 ianuarie nivelul radicalilor ionici a început să crească iar apa a început să se limpezească. A început să crească și nivelul pH-lui din apă, micșorându-i aciditatea.

După cum era de așteptat, maximul de activitate a fost atins în seara de 5 ianuarie. Cantitatea mare de radicali ionici a făcut ca apa să aibă o conductibilitate electrică egală cu cea a unui catalizator artificial (adică o apă saturată cu electroni).

Activitatea electromagnetică a început să scadă pe 6 ianuarie și a atins nivelul normal la data de 7 ianuarie.

Motivul acestei creșteri rapide a activității electromagnetice a apei de Bobotează a fost o acumulare de radicali ionici în litosfera pământului, „un adevărat izvor de electroni pe care îi transferă în mare parte în apă, „a declarat cercetătorul Anatoly Stekhin.

Cercetătorii au măsurat de asemenea de Bobotează nivelul de structurare al apei, înghețând pentru acest scop niște apă de la robinet, din râul Moscova și dintr-o fântână a bisericii. „Până şi apa de la robinet, care este de obicei departe de a fi excelentă, arăta armonios atunci când am îngheţat-o și am studiat-o la microscop,” a declarat Stekhin.

sursa http://www.doxologia.ro/

Descoperă-te şi pune-te în valoare, femeie frumoasă!

Dragă femeie,

Dacă nu ştiai, ai un rol primordial în această lume, deoarece tu eşti cea care dă naştere. Nu întâmplător ai inspirat dintotdeauna artiştii şi Renaşterea, căci tot tu ai fost cea care a dat naştere artei şi frumuseţii în această lume.

Inspirată de replica lui Simone de Beauvoir "Nu te naşti femeie, ci devii femeie", am pornit şi eu pe acest drum al re-naşterii ca femeie. Am fost uimită de ceea ce am descoperit, motiv pentru care am hotărât să împărtăşesc şi cu alte femei aceste lucruri.

Într-o lume din ce în ce mai fadă şi superficială, sufletul femeii tânjeşte din ce în ce mai mult după iubire. Dar femeia a uitat că pentru a se putea bucura cu adevărat de iubire, e nevoie să înveţe întâi să se accepte pe ea însăşi, să-şi recapete încrederea în sine, să-şi asculte corpul şi să-l trateze ca pe un templu în care sufletul ei slujeşte divinului.

Nu există femei urâte, ci doar femei care nu au învăţat să se iubească şi să se pună în valoare. Dintotdeauna au fost femei care au învăţat această artă şi au pus-o în aplicare, dar a fost păstrată secretă mult timp din cauza ignoranţei celorlalţi.

Acum trăim vremuri în care avem acces la toate această informaţie şi ar fi păcat să nu o accesăm. Însă informaţia nu e de ajuns, e nevoie de timp şi exerciţiu pentru a o integra, pentru a-i face loc în viaţa ta. De aceea, se întâmplă lucruri minunate atunci când mai multe femei se adună împreună cum făceau şi în alte vremuri, pentru a-şi sărbători feminitatea, şi nu pentru a bârfi sau pentru a se victimiza.

Aşa că, indiferent ce roluri ţi-ai luat în această viaţă: soţie, mamă, iubită, gospodină, director sau chiar guvernator al băncii mondiale, înainte de toate astea, aminteşte-ţi că eşti…femeie.

Nu poţi pretinde atenţie şi iubire de la partenerul tău dacă nu ţi-o acorzi întâi ţie însăţi. Şi nu te poţi aştepta ca ceilalţi să te aprecieze dacă tu nu te apreciezi cu adevărat sau să fii admirată dacă tu te uiţi în oglindă cu nemulţumire… 

E inutil să mai aştepţi bărbatul potrivit sau un anumit moment din viaţă ca să înfloreşti, începe de acum!

de Adela Moldovan

"Să începem Noul An cu curaj!"

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu o câmpie neprihănită și curată, care este acoperită cu zăpadă. Și vă ceream să luați aminte la faptul că trebuie să mergeți cu responsabilitate pe acolo unde se întinde peisajul alb, care este încă feciorelnic, deoarece, potrivit cu modul în care vom merge, va exista fie un drum care-l va străbate, atunci când urmăm voia lui Dumnezeu, fie pași rătăcitori care nu vor face altceva, decât să murdărească albul zăpezii. Însă un lucru nu putem și nici nu trebuie să uităm în acest an, mai mult decât în dățile trecute, și anume că există un întuneric care cuprinde și acoperă, ca o cupolă, acest alb și chiar acest peisaj necunoscut; un întuneric cu puține sau mai multe stele, dar un întuneric neclar, primejdios și înspăimântător. Ieșim dintr-un an în care cu toții am observat întunericul în care încă mai este răspândită violența și cruzimea.

Cum să întâmpinăm Noul An? Ar fi naiv și foarte necreștin să cerem de la Dumnezeu să ne ocrotească, să facă pământul un rai al păcii, în timp ce în jurul nostru nu există pace. Există controversă, tensiune, descurajare, teamă, violență, crimă. Nu putem cere pace pentru noi, când această pace nu se poate răspândi în afara Bisericii, când nu vine ca niște raze de lumină care să risipească întunericul. Un scriitor duhovnicesc din Apus a scris că este creștin acela căruia Hristos i-a încredințat responsabilitatea pentru ceilalți oameni, iar această responsabilitate trebuie să fim pregătiți s-o ducem până la capăt. Peste câteva minute Îl vom implora pe Dumnezeu pentru necunoscutul an ce vine, rostind cea mai frumoasă rugăciune care există în slujbele liturgice: „Binecuvântată este Împărăția a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”.

Aceste cuvinte se rostesc rar. La începutul Liturghiei, ca rugăciune pentru Noul An și în clipele în care se unește timpul cu veșnicia, atunci când, cu ochii sufletului, putem vedea veșnicia indisolubil legată cu timpul. Creștinul este singurul care trebuie să fie destoinic să vadă istoria, așa cum o vede Dumnezeu, ca o taină a mântuirii, dar ca și o tragedie a păcatului și căderii omului. În legătură cu cele din urmă trebuie să luăm poziție. Hristos spune în Evanghelie: „Când veți auzi despre războaie și vești de războaie, să nu vă înfricoșați”, ci ridicați în sus capetele voastre. Căci nu există loc în inima și în viața creștinului pentru șovăire, teamă și frică, care sunt fiicele egoismului, a grijii numai pentru noi înșine, chiar și atunci când această grijă se îndreaptă înspre cei pe care îi iubim. Dumnezeu este Dumnezeul istoriei, dar trebuie să devenim împreună-lucrători cu El și să ne trimită în această lume a Sa, ca să schimbe societatea discordantă a oamenilor în armonia care se va numi Împărăția lui Dumnezeu.

În lumea de astăzi trebuie să fim gata să fim judecați și să răbdăm multe. Dar trebuie să rămânem neclintiți în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar când privim în urmă la anul ce a trecut, cerem de la Dumnezeu să ne ierte de tot ce am făcut sau pentru cele care au rămas neterminate în anul precedent. Susținem că suntem ortodocși. Dar a fi ortodox nu înseamnă numai să mărturisim Evanghelia în totalitatea ei și s-o propovăduim în simplitatea ei, ci ni se cere ceva mai mult decât aceasta, ni se cere să trăim conform cu ea. Și știm că Hristos nu este înduplecat de nimic altceva, decât de măreția omului și de mesajul său de dragoste și adorație.

Și dacă vom face astfel, oamenii vor spune despre noi, așa cum spuneau despre primii creștini: „Uitați-vă cum se iubesc unul pe altul!”. Cine ne va vedea, va spune că noi deținem sensul vieții, al dragostei care ne înalță mai presus de orice comparație și se va întreba: „De unde are el aceasta? Cine i-a dat-o? Cum poate suferi încercarea?”.

Dacă vrem ca anul acesta să ne facem vrednici de Dumnezeu, de chemarea noastră creștinească, de sfântul nume al Ortodoxiei, se cuvine ca fiecare în parte și toți, ca un trup, să fim pentru toți și pentru fiecare persoană care poate are trebuință de noi, o imagine vie a ceea ce trebuie să fie omul și a ceea ce o comunitate poate fi, atunci când este umbrită de Harul lui Dumnezeu.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte pe noi care până acum am fost departe de chemarea noastră. Să ne rugăm ca Domnul să ne dea bărbăție, curaj, voință să ne îndreptăm, să ridicăm crucea, să mergem pe urmele pașilor lui Hristos, acolo unde ne cheamă.

La începutul războiului s-a spus ceva pe care îl putem spune iarăși la fiecare An Nou. În mesajul său către popor citește un extras:

„I-am spus omului care stătea în pragul Anului Nou: Dă-mi o lumină ca să merg cu siguranță spre necunoscut! Iar acela mi-a spus: Ieși afară la lumină și pune-ți mâna ta în mâna lui Dumnezeu, iar aceasta va fi mai bine pentru tine decât orice lumină și mai sigur decât orice drum obișnuit”.

Aceasta suntem chemați să facem. Și poate astăzi vom lua hotărârea să fim credincioși chemării noastre și să începem Noul An cu curaj. Amin.

de Mitropolit Anthony Bloom

sursa: http://www.marturieathonita.ro/in-pragul-anului-nou/