marți, 3 februarie 2015

Nu e drept să te iubesc și tu să nu mă iubești

"Dacă Dumnezeu ar fi negustor…"

Noi, oamenii, cerem neîncetat ceva: sănătate, bani, mașină, casă, iubire, soție, copii, concedii… și lista e lungă. Cerem unui izvor nesecat. Dacă Dumnezeu ar fi negustor, cu siguranță ar fi de temut. Dar fiindcă e Dumnezeu și ne permite să cerem fără a plăti pe loc, Îl tratăm ca pe lampa lui Aladin.

De parcă ceva din ceea ce suntem ni s-ar cuveni, cerem minuni fără să ne gândim că tot ce primim e cu împrumut. ”Avans 0, rate fără girant și fără dobândă!” Câteva cuvinte și gata, facem creditul și continuăm să cerem. Nici măcar nu ni se impune o sumă maximă pentru risipă. Putem lua cât vrem. Profităm, căci ”pomeni” nu-s multe pe lumea asta! Iar proști sunt destui să ne împrumute dacă n-avem cu ce să plătim o lună-două.

Noi, oamenii, credem că ne jucăm cu Dumnezeu Război. Care adună mai mult, câștigă: Doamne, uite, acum am mai mult ca Tine! Am luat eu! Punctajul la final! Hai, Doamne, continuă să joci cu mine, poate de data asta câștig eu!

Dumnezeu intră în joc ori de câte ori Îl chemi. Pentru că El ia toate șansele ca oportunități de a ni Se dezvălui. Chiar și-n război. Deși vede că la final a câștigat mai mult, ne lasă să-L păcălim. El știe că ne păcălim singuri. Îl chemăm în război și în pace Îl lăsăm la ușă. În pacea cu alții. ”Doamne, lucrează Tu la inima lui, să mă poată ierta pentru cât i-am greșit! Doamne, îți promit că dacă… ”

Și El lucrează. Și suntem iertați. Și după ce primim iertarea greșim altcuiva. Sau tot lui, dar în alte feluri. Și iar cerem împrumut de la Dumnezeu. Și-i cumpărăm omului iertarea. Da, i-o cumpărăm, căci nimic nu ni se dă pe gratis. Ci cu preț de sânge. Sânge de Domn.

Și vine o zi când și omul acela ne greșește nouă. Ne revoltăm. Îi întoarcem spatele și după umilințe, îl iertăm. Iar la prima următoare greșală reproșăm: ”Ai mai greșit o dată! Nu ți-ai ținut promisiunea! Mi-ai înșelat încrederea! Eu, care de atâtea ori te-am ajutat, eu, care atâtea am făcut pentru tine… eu, care te-am iubit, eu, care te-am pus pe primul loc mereu, eu, care m-am sacrificat!”

Oh, da! SACRIFICAT! Noi vorbim de sacrificii de parcă am vorbi de aerul pe care-l respirăm. Nu-i așa că noi am fost răstigniți, biciuiți, huliți, scuipați? Pentru greșelile altora! ”Da, eu m-am sacrificat în relația asta să-ți fie ție bine, am muncit să-ți asigur ție decența, să ajungi cine ești, să ajungi CE ești, să te vindeci, să te descoperi, să îți faci relații…” și atâtea ”Să”-uri … Chiar așa, tocmai eu, care am așteptat atâta să te întorci tu la mine, care am avut atâta răbdare să nu mai joci la poker, să nu mai fumezi, să nu mai bei, să nu mai lipsești nopțile! Tocmai pe MINE să mă părăsești, să mă înșeli, să mă lovești, să mă folosești, să mă acuzi… și tot atâtea ”Să”-uri… avem atâtea drepturi și o singură obligație: SĂ CEREM!

Dacă Dumnezeu ar fi negustor…

Căutăm dreptatea la semenii noștri, să ni se dea cu aceeași mână cu care am dat, să ni se măsoare cu aceeași măsură cu care am măsurat (nici mai mult nici mai puțin, dar, Doamne, dacă se poate… pune la mine mai mult!)!

”Nu e drept să te iubesc și tu să nu mă iubești, și pe deasupra să mă mai și minți! Nu e drept să mă folosești, și pe deasupra să mă mai și rănești!” Nu sunt drepte atâtea nedreptăți care ni se fac!

Și vă întreb acum: dacă pentru noi nu e drept, pentru El cum a fost? Pentru El cum e când noi promitem și uităm să împlinim, când luăm și nu mai plătim, când judecăm și nu mai cerem iertare, când aruncăm și nu mai luăm înapoi? Când avem mândrie, și nu știm nici măcar antonimul ei?

”ce-ar fi fost cu noi, ce s-ar fi ales de noi, oamenii, dacă tot Dumnezeu n-ar fi încercat să ” facă pace” cu noi? să ne aducă la Pace?…fiindcă, dacă s-ar fi purtat cu noi după adevăr, după dreptatea dumnezeiască… s-ar fi ales praful de noi!…”

Dacă Dumnezeu ar fi negustor…

Oare dacă am da oamenilor pacea noastră, mai degrabă decât dreptate în ceea ce fac, am putea să lăcrimăm mai puțin? Dacă am plânge mai degrabă pentru noi, decât după alții pe care-i acuzăm că nu ne-au iubit și am plânge neputința lor de-a ne iubi, am putea să vedem că Dumnezeu NU E NEGUSTOR și noi nu suntem judecători?

de Monica Berceanu

luni, 2 februarie 2015

Îmi cer iertare…


Îmi cer iertare dacă am tăcut când trebuia să vorbesc sau am vorbit când trebuia să tac.

Îmi cer iertare dacă m-am grăbit să trag concluzii fără să îmi acord timp pentru a înțelege.

Îmi cer iertare dacă nu am avut răbdare sau dacă am așteptat prea puțin.

Îmi cer iertare dacă vorbele mele au fost cuțite și nu au mângâiat.

Îmi cer iertare dacă am plecat când trebuia să rămân sau nu am venit deloc. 

Îmi cer iertare dacă într-un moment de slăbiciune sau nesiguranță am devenit o altă persoană decât ceea ce sunt.

Îmi cer iertare dacă ai plâns și nu ți-am șters lacrima sau dacă am fost mai întâi egoistă înainte de a fi prietenă.

Îmi cer iertare dacă propriile dureri mi-au întunecat judecata și m-au făcut mai aspră.

Îmi cer iertare dacă timpul ne-a fost dușman și nu prieten.

Îmi cer iertare dacă nu am spus întotdeauna ce trebuia sau când trebuia.

Îmi cer iertare dacă uneori am fost prea încăpățânată și poate prea orgolioasă.

Îmi cer iertare dacă vreodată am invadat un spațiu care nu era pentru mine.

Îmi cer iertare dacă uneori mi-am revărsat neîmplinirile asupra unor oameni care nu meritau asta.

Îmi cer iertare. Pentru tot ce am spus, pentru tot ce n-am spus, pentru tot ce am gândit rău, pentru tot ce m-a urâțit și pentru tot ce m-a îndurerat. 

Îmi cer iertare…

de Iustina Ţalea

duminică, 1 februarie 2015

Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei - Arsenie Boca


Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite: Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine!

A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, duce la stări sufleteşti în care blestemi părinţii, lumea şi poţi învinui şi pe Dumnezeu. Ideile greşite ameninţă să-ţi dărâme şi ultimul suport sufletesc: credinţa.

Dumneata să fii recunoscătoare purtării de grijă a lui Dumnezeu, că ai cu cine te ajuta, cine să te îngrijească şi celelalte. A cere o minune e prea mult. Credinţa nu implică numaidecât o tămăduire organică. Credinţa numai atât ne dă: „linişte sufletească" în orice împrejurare ne-am găsi.

Viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă. Bine ar fi să fim atât de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa - mai ales cea inevitabilă - poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.

Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei. Suferinţa e singura condiţie de purificare a sufletului. De aceea Iisus n-a înlăturat toate suferinţele întâlnite, ci a corectat, prin pilda proprie, modul de a le primi. Iisus n-a fugit de suferinţă, cum fugim noi...

Deci nu putem cere să-Şi schimbe învăţătura, fiindcă noi suntem prea slabi. Printre ideile greşite, sunt bănuielile, prejudecăţile, care distrug
.

Din caietul maicii Timoteia de la Prislop. Sfaturi date unei persoane de către parintele Arsenie Boca.
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Cine nu a întâlnit oameni falși? Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun.


Cine nu a întâlnit oameni falși? Cine nu s-a mânjit cu problemele altora pentru ca apoi să rămână singur în fața loviturilor primite de la viață? Cine nu a pierdut prietenii pe drum, cine nu s-a îndepărtat de oameni dragi, oameni care au ales alte drumuri și au uitat de unde plecat? Cine nu a simțit ce înseamnă să ajuți cu un sfat dar apoi să primești indiferență și reproșuri? Cine nu a savurat din invidie, răutate și falsitate? Cine nu s-a simțit părăsit pentru că la un moment dat nu avea ceva de oferit, deoarece trecea printr-o perioadă mai grea?

Să legi prietenii este greu. Se spune că există prietenii care pot dura o viață, o perioadă sau câteva luni. Există prietenii care se formează după ani lungi, prin care cei doi se cunosc, știu de unde au plecat, au întâmpinat împreună greutățile vieții, s-au sprijinit unul pe celălalt ca apoi să se îndepărteze fizic, nu sufletește. Am auzit despre aceste prietenii și le-am considerat basme minunate, pentru că acești oameni deși nu se mai văd, ei nu se pierd și atunci când se întâlnesc parcă nu-i mai poți desprinde. Sunt povești rare dar sunt incredibile.

Apoi există prieteniile care durează o simplă perioadă; noi oamenii simțim nevoia de a găsi un cuvânt pentru oricare sentiment, impresie sau legătură față de un om sau un obiect. Pe această persoană o numim cunoștință. Timpul unește sau desparte oameni; în momentele grele oamenii se leagă unul de celălalt pentru un interes comun, altfel fiecare ar continua pe propria stradă nepăsător, pentru că ceea ce nu ne lovește direct parcă nu ne mai interesează.

Oamenii care ne sunt alături în momentele grele sau pur și simplu ne cuceresc prin anumite comportamente, devin prieteni. Atunci demonstrăm prețuirea și respectul nostru prin întâlniri, povestiri și sfaturi. Există oameni care trec prin grădina noastră doar pentru a ne învăța mici secrete despre flori și pomi; oameni care intră în viața noastră pentru a ne arăta unde greșim și ce mai putem schimba. Apoi dispar. Ei nu fac gălăgie, nu pretind nimic.

Oamenii sunt un mister, de multe ori devin vulnerabili în fața altora, mai ales când au de a face cu sentimentele. Este ușor să spui că ești puternic, este ușor să ascunzi câteva lacrimi, este ușor să eviți privirile altora. 

Drag cititor, adevărul este că suntem mai fragili decât o floare, pentru că și aceasta rezistă sub ploaie și vânt. Când vine vorba de sentimente, parcă suntem o păpădie părăsită într-un câmp.

Câteodată greșim, oferim altora ocazia de a ne controla bunadispoziție, deși aceștia nu realizează sau altori o fac intenționat, pentru a ne face să suferim. Când iubim, punem în palmele persoanei iubite, al nostru destin. Suntem atât de orbiți încât parcă nu ne interesează ce vor face cu această iubire, deși realizăm că fericirea noastră depinde de un alt om. Suntem fragili, de multe ori picăm și nu ne mai putem ridica. E ca și cum cineva te lovește de infinite ori iar tu trebuie să te ridici. 

Astăzi realizez că nu mai am răbdarea de altădată; nu mă mai aștept la nimic, nu mai vreau nimic din ceea ce n-am obținut prin munca mea, nu mai alerg după oameni, nu mă mai obosesc cu explicații, nu mai încerc să-i mulțumesc pe toți dar știu că orice s-ar întâmpla, nu mă voi schimba, nu voi renunța la principiile mele doar pentru că cineva, cândva, mi-a târât sufletul prin mocirlă. Nu mă voi schimba, voi continua să fiu un om bun și modest pentru că nimeni nu mă poate transforma în ceea ce nu sunt.

Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun. Fiecare pentru el, regula principală este să nu pretinzi, să te pregătești sufletește pentru orice, să ai curaj și să nu renunți la vise, să nu te schimbi și în oricare ocazie, nu uita: fii tu.

de Maria Cristiana Tudose

vineri, 30 ianuarie 2015

Puţine cuvinte, multă iubire


Nu contează ce ai pierdut în viață, ci ce ţi-a rămas. Multumește lui Dumnezeu, bucură-te și mergi mai departe!...

Viaţa nu e doar o simplă autostradă dreaptă pe care să o poţi parcurge cu o viteză foarte mare, să nu îţi dai seama când ai finalizat-o şi ai ajuns la Destinaţie. Viaţa înseamnă şi drumuri accidentate, gropi, curbe, suişuri şi coborâşuri, popasuri, intersecţii, sensuri giratorii, sens unic, semafor, etc. Viaţa e un drum parcurs pe îndelete, chiar dacă unii îl termină brusc, alergaţi fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viața înseamnă să mergi pe partea dreaptă a drumului, să fii optimist, pozitiv, să vezi binele din orice rău, lumina din întuneric.

Să încercăm o clipă să mai ieşim din cea mai grea luptă; lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăți-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de prețuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportuniţăţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.

Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greșelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba. Nu își au rost nopțile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe. Toate trec și într-un final, oricum ar fi, va fi bine!

Greutăţile, necazurile, suferinţele ne modelează caracterul în viaţă. Atunci când durerea îţi curge prin vene, înveţi Adevărul vieţii. Iertând, binecuvântând, iubind, orice se poate ! Nu avem suficientă credinţă, speranţă, vise, libertate interioară şi fireşte că suferim. Natural, autentic, firesc, cu un suspin al firii, fiecare om a ars pe pământ păcatul măcar cu o lacrimă, învăţând că totul se poate repara, totul ! Mai ales după ce guști din bucuria de a ierta și a fi iertat!

fragment din cartea 
http://www.libris.ro/putine-cuvinte-multa-iubire-ieromonah-hrisostom-PIM978-606-13-1577-2--p807663.html
de Ieromonah Hrisostom Filipescu

joi, 29 ianuarie 2015

Bărbatul manipulator, bărbatul care se joacă cu mintea ta pentru a-ți face praf inima


Îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale imense şi ale tacticii incredibile de a controla prin emoţii.

Îl cauţi cu speranţa că de data aceasta ai găsit bărbatul potrivit. Te îndrăgosteşti de el pentru că tot ceea ce face, tot ceea ce spune, tot ceea ce afişează îţi demonstrează că da, este bărbatul potrivit pentru tine. Eşti măgulită, fericită şi te consideri norocoasă că un astfel de bărbat se poate îndrăgosti de tine, că tocmai el te poate iubi. Şi crezi că alături de el, în limitele posibile ale iubirii, vei câştiga încredere, putere şi independenţă. Crezi că îi poţi şterge tristeţea din ochi şi îi poţi vindeca durerea din suflet. Te face să crezi că poţi. Eşti convinsă că te-ai născut cu posibilitatea de a a-i face bine acestui bărbat, de ai lua grijile cu un sărut, de a-l face fericit.

Adulmeci totuşi pericolul, însă atâta timp cât te face să te simţi vie, vibrând de dor, iubire şi suferinţă, nu ai nici cea mai mică intenţie de a fugi din calea pericolului. Şi totuşi ceva, ceva, un semnal, un cuvânt, un gest al lui, un indiciu, o remarcă a prietenilor îţi deschide în faţa ochilor o scânteie de îndoială. O ştergi însă repede cu puterea minţii şi o stîngi cu tocul pantofului. De ce? Pentru că deja te-ai prins în plasa lui şi nu vrei, nu îţi doreşti, nu ai avea cum să te desprinzi din capcana lui. Pentru că odată ce te-ai legat la inimă, îţi este imposibil să te dezlegi fără să te doară… Pentru că este abil şi ştie să manipuleze, ştie să se joace cu mintea şi inima ta. Şi te-a făcut să te implicit trup şi suflet într-o relaţie construită din praf şi fum. Te-a făcut să îl iubeşti. Fără să îţi ofere acelaşi lucru în schimb. El, bărbatul manipulator, bărbatul care îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale şi ale tacticii de a controla prin emoţii…

Şi nu te-ai înşelat deloc.. Nu, nu… La începutul relaţiei, ba de multe ori şi pe parcursul ei, bărbatul manipulator este incredibil de fermecător. Ştie cum să se poarte cu tine, ştie să rostească cuvântul potrivit la momentul potrivit, te face să te simţi importantă şi îţi demonstrează cât de importantă eşti pentru el. Poate folosi un comportament pozitiv, constructiv pentru a-ţi gâdila orgoliul, dar şi un comportament negativ, menit să-ţi submineze personalitatea şi să-ţi distrugă încrederea în tine. Stăpânul artei manipulare poate să îţi ceară fie frumos şi subtil, fie brutal şi evident, să-i rezervi lui timpul din lume şi te poate îndepărta pe nesimţite de familie şi prieteni. Mai niciunul dintre prietenii tăi nu îi sunt pe plac şi îţi poate da argumente “solide” în raport cu el. Niciunul nu este suficient de bun pentru el… Fiecare minut pe care îl petreci departe de el înseamnă să-i ieşi din sfera de control şi influenţă şi acest lucru îl nemulţumeşte. O să-ţi ceară în curând toate detaliile întâlnirilor tale şi o să te trezeşti mărturisindu-i ce ai făcut în clipele, secundele şi minutele pe care nu le-aţi petrecut împreună.

Iar până să-ţi dai seama, va veni şi ziua răsturnării de roluri. Tu, salvatoarea şi protectoarea bărbatului puternic, însă rănit şi suferind, te vei trezi “slabă” şi “fragilă” în faţa unui bărbat care se consideră salvatorul şi eroul tău. Încetul cu încetul, micile lui tertipuri emoţionale, cultivate pe terenuri solide şi maleabile, reuşesc. Tu, femeia puternică şi sigură pe ea, te simţi puternică atunci când te afli sub protecţia lui. Îţi spune că eşti frumoasă când te îmbraci după gusturile lui. Scoate în evidenţă greşelile tale, mai puţin pe ale lui, îşi proclamă anumite drepturi pe care ţie ţi le refuză, vorbeşte în termini de “noi”, însă acţionează în sensul de “eu”. Iar dacă se scuză, nu o face niciodată cu adevărat pentru că nu regretă, nu îi pare realmente rău.

Una peste alta, vorbele şi cuvintele sunt punctul culminant al tacticii lui şi îl plasează într-o poziţie de superioritate din care îşi rezervă dreptul de a fi “afectuos” şi “înţelegător” cu tine. Nu acceptă un “nu” ca un răspuns şi se va folosi de iubirea şi slăbiciunea ta pentru el, pentru a obţine ceea ce-şi doreşte (“dacă nu vrei să vii cu mine, iau copiii şi plec”). Uneori încearcă să te facă să te simţi vinovată pe tine pentru atitudinea lui (“din cauza ta..”. Este mândru de tine, şi afectuos şi apreciativ dacă acţionezi într-o manieră care îi este pe plac (“eşti cea mai inteligentă când”… Curând, de dragul lui, doar pentru a menţine armonia şi liniştea în relaţie, te vei trezi acţionând şi luând decizii injuste, cu care altădată nu ai fi fost sub nicio formă de acord. Curând, doar de dragul unui astfel de bărbat, te vei trezi că tu… nu mai eşti tu. Şi într-o bună zi, când o să te trezeşti la realitate şi o să înţelegi crudul adevăr de dincolo de minciună şi manipulare, o să te rogi să nu fie prea târziu pentru adevărata TU.

de Dana Negoiţă

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ce înseamnă pentru tine "a fi femeie"?


A fi femeie înseamnă a te accepta aşa cum eşti, a-ţi oferi permisiunea de a evolua şi de a învăţa de la cei pe care îi consideri modele în viaţa ta. Aşează-te pe primul loc în lista ta şi încearcă să devii propriul idol, cu atenţie însă, să nu cumva să cazi în capcana narcisismului.
Feminitate şi emoţii

Da, emoţiile vin la pachet cu feminitatea. Femeile sunt un ocean de emoţii: fericire, dragoste, ură, speranţă, teamă, durere, surpriză, extaz, griji şi lista poate fi completată de voi. Ne temem prea mult, iubim prea mult, investim sentimente fără nicio limită.

Nu de puţine ori, auziţi: „voi, femeile sunteţi foarte dificile”. Care este baza acestei presupuneri? Ei bine, femeile iubesc fără margini şi urăsc fară sfârşit, se supără într-o secundă şi le trece într-o clipă. Feminitatea este o serie antonimică de stări prin care trecem la un moment dat în viaţă şi care nu pot fi înţelese cu uşurinţă de bărbaţi. Aceştia sunt modelaţi pe un tipar mult mai simplu, clar şi concis, comparativ cu femeile care au darul de a nuanţa orice pată albă.

Feminitate şi societate

Moralitate, responsabilitate, răspundere, fidelitate, reguli, obiceiuri, superstiţii sunt ornamente sociale obligatorii pe care le poartă femeia şi pe care bărbatul le consideră opţionale. Încă ne confruntăm cu fenomenul discriminării când vine vorba de feminitate, tradusă în comparaţie cu masculinitatea prin: voce dulce, păr mai lung, ten echitabil, înălţimea mai mică şi oase moi faţă de bărbat s.a.m.d.

Pe lângă rolurile sociale importante pe care le poate îndeplini femeia, rolul consacrat şi care nu poate fi egalat, este acela al maternităţii.

Feminitatea este marcată de suferinţă şi durere pe perioada sarcinii dar şi de împlinire sufletească, „viaţă nouă” odată cu naşterea bebeluşului. Femeia are posibilitatea de a se reinventa odată cu bebeluşul său; are şansa de a-şi juca un alt rol în filmul vieţii ei, rolul principal cu final neştiut şi cu personaje alese.

Feminitate şi contradicţii

Subiectul feminităţii este foarte larg şi rămâne deschis discuţiilor. Feminitatea a dat naştere şi unor contradicţii ce acompaniază „definiţiile” acesteia:
1. Feminitatea este o luptă constantă între inimă şi minte.
2. Feminitatea este un amestec continuu între rigiditate şi fragilitate.
3. Feminitatea este o schimbare frecventă între sensibilitate şi duritate.
4. Feminitatea este o modificare regulată între rigiditate şi supunere.
5. Feminitatea este arta de trăi în contradicţii dar de a continua în echilibru.
Aşa suntem noi femeile!
-Da! Cumpărături, make-up, bârfe şi chicotelile sunt drepturile noastre din naştere.
-Da! Avem nevoie de 4-5 ore pentru a fi gata. Iar timpul nostru începe atunci când alţii au ajuns deja la uşă. Răbdare domnule!
-Da! Nu avem nevoie continuă de oxigen pentru a trăi. Avem nevoie de un „non-stop” să vorbim.
-Da! Noi nu înţelegem gadget-uri, motociclete, fotbal şi matematică. Şi ne pasă cel mai puţin.
-Da! Ştim doar două adjective: dulce şi drăguţ! Şi doar o singură interjecţie: " Awwwww… nu este atât de dulce?” Etc.

În încheiere, „de-a lungul secolelor femeile au servit drept ochelari, având însuşirea magică şi încântătoare de a reflecta figura bărbatului de două ori mai mare decât e în realitate.”(Virginia Woolf).

Nu vă fie frică doamnelor, domnişoarelor de feminitatea voastră! Nu o ascundeţi, ci din contră celebraţi-o! Recunoaşteţi că fără ea, lumea ar fi sărăcită de graţie, râsete cristaline, copii fericiţi, soţi împliniţi, nuri atrăgători…

Când v-aţi gândit ultima oară la feminitatea voastră? Când aţi îngrijit-o ultima dată?

sursahttp://www.garbo.ro/

marți, 27 ianuarie 2015

Dragoste cu sila nu se poate. Sindromul ‘Te vreau pentru că tu nu mă vrei’ într-o relație


Cum se întâmplă că deşi partenerul te tratează prost, te simţi respinsă de el, se joacă de-a faţa ascunselea în relaţie, pentru tine este invers…îl vrei şi mai mult, rămâi blocată şi fixată aproape obsesiv pe această persoană?!

Devii convinsă că eşti îndrăgostită şi încerci repetat să confirmi şi să dovedeşti, să arăţi obiectului afecţiunii tale că meriţi afecţiunea şi iubirea din partea lui.

Sindromul "Te vreau pentru că tu nu mă vrei"

Deseori e greu să recunoşti că motivul pentru care o persoană nu este interesată nu are nici o legătură cu tine. E mai ‘uşor’ să internalizezi respingerea şi să tragi concluzia că este din cauza ta, că nu eşti suficient de ok pentru ei şi că nu mai sunt interesaţi.

Când se întâmplă asta, interesul tău se transformă într-o obsesie şi toate eforturile se canalizează pe acţiuni pentru ca el să te observe. Te dai peste cap să îi arăţi cât de minunată şi specială eşti, ca el să se răzgândească.

Cum se face că nu te gândeşti la: ‘de fapt cât de benefică este situaţia asta pentru mine?’ sau ‘cât de fericită mă face acest bărbat în această relaţie?’. Te concentrezi doar pe faptul că nu te vrea deşi ar trebui să te concentrezi pe motivul pentru care tu îl vrei pe el, deoarece primordial, o relaţie sănătoasă este cea în care ambii parteneri doresc să fie în ea.

Este sindromul ‘Te vreau pentru că tu nu mă vrei’.

Când te aştepţi ca alţii să îţi arate care e valoarea ta, eşti mereu dezamăgită. În primul rând pentru că nu este treaba altcuiva să îţi ofere stima de sine – asta este treaba ta. În al doilea rând, oamenii sunt destul de centraţi pe sine şi pe propriile nevoi şi le pasă prea puţin despre cum simţi tu faţă de tine – faptul că te dai peste cap şi că îl tratezi ca un premiu este doar un stimul pentru Ego-ul lui.

Când stima de sine este scăzută, de fapt eşti aşa obişnuită cu propriile gânduri şi credinţe negative despre tine, încât vei căuta, mai mult sau mai puţin conştient, oameni şi situaţii care să îţi confirme aceste gânduri şi credinţe. Este demonul pe care îl cunoşti şi te simţi ca acasă. Te-ai obişnuit că dragostea înseamnă durere şi ceea ce tu numeşti iubire este de fapt o călătorie de a căuta validare şi cineva care să îţi arate cât de mult valorezi. Trist? Stai că nu am terminat!

Dacă prin minune, apare cineva cu ataşament sănătos, care chiar este interesat de tine şi este dispus să îţi ofere relaţia pe care pretinzi că o vrei, vei fugi mâncând pământul, deoarece este împotriva a tot ceea ce crezi inconştient despre tine şi este inconfortabil.

Problema este că atunci când cineva nu este hotărât în privinţa ta, este un preţ de plătit. Când stând şi încercând să îl convingi că eşti destul de bună pentru el, îţi sacrifici stima de sine. Doar simplul fapt că ai ajuns în acest stadiu, spune că ai stimă de sine scăzută, în caz contrar îl invitai afară din viaţa ta cu mult timp în urmă.

Când te angajezi cu un ‘spectator’ sau continui o relaţie cu cineva care te tratează sărăcăcios, vei afla că găseşte mereu un alt obstacol, un alt motiv pentur care nu îţi poate oferi relaţia pe care o doreşti. În acest timp tu plăteşti scump şi îţi confirmi în continuare că nu eşti destul de bună. Ajungi să te simţi ca şi cum eşti doar opţiunea pentru zilele ploioase.

Această dinamică devine un ciclu nesfârşit şi poţi zbura din relaţie în relaţie, şi cumva, te găseşti în aceeaşi situaţie, cu acelaşi ‘personaj’ lângă tine, doar că are o figura diferită. Când vei realiza că doar tu îţi determini valoarea, că meriţi mai mult decât firimituri de atenţie şi când te vei trata cu dragoste şi respect şi ceilalţi îţi vor călca pe urme. Tu îi înveţi pe ceilalţi cum să se poarte cu tine. Încetează să cauţi validare şi relaţii de la surse indisponibile. Este ca şi cum cauţi prăjituri la magazinul de unelte, poţi să aştepţi mult şi bine!

Prostituţie emoţională pentru aprobare?

Aceste ‘personaje’ pe care le găseşti au compasiunea unei stânci şi trăiesc pe insula EU-EU-EU, unii nici nu au capacitatea să vadă mai departe de vârful propriului nas şi au zero înţelegere şi interes despre ce vorbeşti tu. De fapt, nu contează ce ar spune, ei au un interes real faţă de tine foarte limitat. Totul se învârte în jurul nevoilor lor, dorinţelor lor şi aşteptărilor lor – ceea ce ai TU nevoie, TU doreşti sau te aştepţi nu face parte din ecuaţie.

Ştiu, este greu să auzi asta. Dacă el nu este în relaţie şi tu eşti, dacă tu continui să investeşti şi el nu, singurul lucru pe care îl va valida este capitolul de credinţe negative despre tine. Cauţi validare de la cineva care prin natură sa te invalidează prin acţiunile sale şi prin tipul de relaţie pe care îl aveţi.

Cel mai uşor de arătat paradoxul este descrierea dinamicii: Tu îl cauţi activ şi experimentezi relaţia despre care zici că nu o doreşti. Investeşti emoţional în relaţii pe care nu le doreşti. Îl doreşti pe el, dar nu în ‘pachetul’ în care a venit. Doar câteva mici schimbări are nevoie… Multe din contradicţiile tale reies din a nu acţiona. Când realizezi că interesul tău nu este acelaşi şi din partea lui, totuşi te angajezi în ideea unei relaţii şi să te simţi respinsă, trăind într-o fantezie.

Drama nu este dragoste, Suferinţa nu este dragoste. Drama este dramă. Suferinţa este suferinţă.

de Mihaela Iordache, psiholog

luni, 26 ianuarie 2015

Afară e vopsit gardul

"Ce contează cum ne este sufletul dacă zâmbetul e la locul lui, nu?"

Ne place sa ne cumpărăm haine. Mai ales nouă, femeilor, deşi cunosc şi bărbați care nu ar renunța la o sesiune de shopping pentru nimic in lume. Ne place să ne îmbunătățim în permanență exteriorul, să avem un trup frumos, haine frumoase, un parfum bun, accesorii potrivite, totul ales cu gust. Sau, măcar, încercăm. Ideea este că ne preocupă. Mult. Exteriorul e important. Imaginea e totul. Vindem ce se caută. Nimic rău în asta. 

Însă ce facem cu interiorul? Are şi el nevoie de îmbunătățiri.

Din păcate ce nu se vede, a ajuns să ne preocupe din ce în ce mai puţin. Ce contează cum ne este sufletul dacă zâmbetul e la locul lui, nu? Pentru că ne pricepem să zâmbim şi fals. Nu-i aşa? Însă cât durează această şaradă? Nu mult. Zic eu. Dacă sufletește nu suntem îmbrăcați de sărbătoare, nu putem sărbători. Dacă nu suntem împăcați cu alegerile noastre, nu avem liniște. Dacă nu am găsit ce căutăm, nu ne putem opri. Dacă nu suntem unde trebuie, simțim că ne lipsește ceva.

Degeaba ne cumpărăm haine şi ne înfrumusețăm trupul dacă sufletul strigă după ajutor. Degeaba avem totul dacă nu avem ce ne trebuie. Degeaba suntem înconjurați de oameni minunați dacă nu sunt minunați pentru noi.

Sufletul are nevoie de puţin pentru a fi fericit. Nu avem nevoie de un buget extravagant. Are nevoie de îmbrățișarea oamenilor care contează, de o vorbă bună spusă când avem mai mare nevoie, de aprecierea şi susținerea celor importanți pentru noi.

Avem nevoie de iubire, de atenție, de respect. Avem nevoie să simțim că suntem importanți și că viața jumătății noastre nu ar mai fi completă fără noi.

Dar avem nevoie și să fim generoși, să ajutam, să mângâiem suflete, sa schimbăm vieți, să fim indispensabili.

Se întâmplă des să vrem să astupăm un gol interior cu lucruri materiale, menite să ne bucure ochii și să ne ofere o clipă de fericire. De obicei funcționează, însă pentru scurt timp. Sufletul e lihnit, își vrea hrana, iar hrana sa nu-i materială. 

duminică, 25 ianuarie 2015

Vindecare...prin smerenie


1) Nu-ți judeca aproapele. 

2) Arată-i aproapelui iubirea în orice împrejurare. 

3) Socotește-l pe cel de lângă tine, din afara ta, mai presus de sine. 

4) Ascunde faptele tale bune și virtuțile tale (nu te lăuda cu ele). 

5) Recunoaște-ți greșelile proprii și nu le repeta. 

6) Iartă-te pe tine și pe ceilalți. 

7) Nu te încrede în voința proprie, ci în Voia lui Dumnezeu. 

8) Fii răbdător. 

9) Nu agonisi. 

10) Practică tăcerea. 

11) Înfrânează-te. 

12) Fii blând și simte compasiunea. 

A atinge iubirea din inima noastră

Dacă noi am practica aceste virtuți, numai pe ele singure, am crește în interior, am simți cu adevărat iubirea pe care inima noastră o poartă în ascunsul inimii, căci acolo, în inimă, cum spun sfinții părinți, e lăcașul lui Dumnezeu. Inima noastră fizică e vehiculul iubirii, căruia îi dăm putere să funcționeze, practicând smerenia, respectiv cele două mari forme ale iubirii: iubirea pentru Dumnezeu și iubirea pentru oamenii din jurul nostru. Scopul vieții nu este acela de a dobândi lucruri, de a poseda oamenii la fel ca pe niște obiecte, de a obține titluri și a apărea mari în fața lumii și de ochii lumii, ci acela de a conștieniza iubirea și adevărata sursă a iubirii, care este în noi înșine, este Dumnezeu în inima noastră. Aceasta este cea mai înaltă formă de iubire posibilă, adevărata iubire, este țelul și capătul căutărilor noastre: doar atingând iubirea aceasta și trăind-o în noi înșine avem șansa mântuirii și a îndumnezeirii. În mod potențial, oricărui om îi este dăruită șansa de a atinge iubirea în propria sa inimă și comuniunea cu divinul din sine, numai că omul caută sprijinul în afara sa, omul se atașează periculos de alți oameni, devine dependent de alții, de oamenii apropiați, de un om iubit și, prin aceasta, el încalcă însăși legea iubirii. Într-un fel sau altul, practica smereniei ne ajută să iubim, iar iubirea ne ajută să ne smerim, înțelegând că treapta esențială către iubirea de Dumnezeu, treapta ultimă este abandonul Egoului nostru , a voinței proprii, ceea ce înseamnă că-i permitem iubirii divine să lucreze prin noi, să se manifeste prin noi și să ne vindece, deopotrivă pe noi și lumea din jurul nostru. Dependența de un alt om sau de lucrurile lumii este cauzată de eșecul nostru de a găsi iubirea în noi și aceasta este- poate- lupta fundamentală a omului, căci în dependență el crede că iubirea și vindecarea vin din lume, dintr-o ființă iubită, din a avea bani 
sau diferite alte forme de posesiune. Când suntem dependenți de formele lumii, punem voința noastră mai presus de voința divină și suferim cumplit; când suntem liberi de lume înseamnă că liberul nostru arbitru a ales să se supună Voinței divine și să-i permită iubirii adevărate să se exprime prin noi. A iubi cu iubirea lui Dumnezeu înseamnă a fi vindecați...

Vindecarea este un proces de transformare de sine

Cu alte cuvinte, vindecarea presupune un proces de transformare de sine, care poate dura mulți ani, desigur, practicând iubirea și smerenia în mod conștient, în toate situațiile vieții, fără nici o excepție. Chiar dacă eșuăm, chiar dacă nu reușim întotdeauna, chiar dacă Egoul omenesc ne atrage și ne ispitește, chiar dacă întreaga lume ne-ar sta împotrivă, noi suntem iubiți și susținuți continuu din interior, adesea și din exterior, prin Grația Divină, să atingem vindecarea ființei noastre sau măcar să pășim apăsat către ea. Vindecarea nu este doar un proces fizic, cum tindem să credem, ci unul spiritual, profund, care ne cere să ”coborâm mintea noastră în inimă”, cum spun tot sfinții părinți, pentru ca gândurile noastre omenești să fie impregnate cu mireasma desăvârșită a iubirii lui Dumnezeu, ce izvorăște din inima noastră. Gândurile omenești sunt precum norii negri, care ascund soarele, iar atunci când soarele e ascuns, viața se ofilește, viața suferă, viața se rătăcește și noi suferim, iar suferința noastră e semnul separării de Sine și semnul separării de divinul care-i atât de aproape, atât de frumos și de puternic...în inima noastră. Redescoperirea iubirii divine din inima noastră și trăirea în această iubire se numește vindecare. Restul este doar...ameliorare! 

de Maria Timuc

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Nu mai căutați fericirea acolo unde ați pierdut-o!


Intrăm în relații plini de speranță, visând că ne vom găsi sau întreține fericirea. Ne îndrăgostim, suntem cu capul în nori și ne imaginăm că în felul acesta va decurge viața noastră, de acum înainte. În jurul nostru miroase a fericire. Însă după ce îndrăgosteala se duce și ar trebui să trecem la nivelul următor, lucrurile pot lua o altă turnură.

Poate pentru că nu suntem pregătiți pentru mai mult decât pentru ceea ce tocmai s-a terminat.

Poate pentru că nu concepem că relațiile sunt și altceva, nu doar lapte și miere.

Poate pentru că încă nu suntem suficient de maturi să gestionăm problemele care pot apărea.

Poate pentru că descoperim că, de fapt, nu avem în comun ceea ce ne trebuie pentru un drum mai departe.

Sau poate pentru că iubim diferit, sau, pur și simplu, nu suntem unul pentru celălalt. 

Și atunci suntem nevoiți să ne luăm la revedere, să rămânem cu amintirile frumoase și să mergem mai departe. Separat! Ideal așa ar fi, însă suntem oameni, avem slăbiciuni și, uneori, ne este imposibil să ne detașăm și să vedem din afară cât de clar este că s-a terminat.

Ne încăpățânăm să reluam firul relației, din nou și din nou, pentru a realiza unde am greșit și cum am putea repara. Întoarcem relația pe toate părțile, încercăm să o resuscităm și refuzăm să acceptăm prezentul.

Suntem chinuiți de “cum ar fi fost dacă…”, iar acest gând nu ne dă pace, ne dă speranțe, ne facem iluzii. 

Nu acceptăm că nu vom mai regăsi fericirea în locul în care am pierdut-o. Am vrea să fie posibil să o luăm de la capăt, să dispară tot ce-a fost urât și prost, să ne purtăm altfel, să avem alte reacții, să fim altfel. Însă asta este imposibil. Chiar de-am avea șansa să retrăim totul, nu știu dacă am schimba ceva. Și asta pentru că suntem dispuși să ne schimbăm comportamentul abia după ce am pierdut relația.

Însă fericirea nu mai este de mult acolo, așa că perseverenţa cu care o căutăm nu va da roade.

O căutăm și sperăm, poate pentru că ne este teamă. Teamă că s-a dus, că asta a fost și am ratat-o. Ne e teamă că alta nu va mai veni.

Dar fericirea e în noi, nu în relații, nu în cei de lângă noi. Data viitoare, în relațiile ce vor veni, putem fi și mai fericiți. E alegerea noastră! Fie alegem să batem pasul pe loc, răscolind printre amintiri după bucăți de fericire, fie alegem să adunăm ce-a fost frumos în relație, și să mergem mai departe. Cu demnitate și speranța că data viitoare vom greși mai puțin, vom fi mai înțelepți, mai atenți, mai pregătiți, sau mai potriviți. 

vineri, 23 ianuarie 2015

Să TRĂIEŞTI, nu să exişti: 6 semne că îţi iroseşti viața


Funcţia adevărată a unui om este să trăiască, nu să existe. Nu îmi voi irosi zilele încercând să le lungesc. Am să încerc să îmi folosesc timpul. – Jack London

Iată 6 semne care îţi arată că, poate, îţi pierzi timpul vieţii. Dacă găseşti că anumite aspecte dintre cele enumerate ţi se potrivesc, nu te panica, nu te autocritica. Mai bine priveşte totul cu umor şi apoi încearcă să te scoţi din acea trapă şi să începi o nouă viaţă. Mai frumoasă. Mai sănătoasă.

Îţi iroseşti viaţa dacă…

1. Ai un corp nesănătos, o minte şi un suflet bolnave

Dacă ai tendinţa de a te îngrijora prea mult, ai tendinţa de a te plânge în legătură cu trecutul tău şi nu te străduieşti să faci mai mult pentru prezent, atunci s-ar putea să nu fii prea bine la nivel mental. Este esenţial să mănânci sănătos, să faci exerciţii fizice să practici forme de liniştire a minţii (chiar şi ruga fac
e parte din aceeaşi arie); este esenţial să îmbrăţişezi natura în solitudine.

2. Eşti foarte negativ/ă

· „Cea mai bună armă împotriva stresului este abilitatea noastră de a alege un gând faţă de un altul.” – William James

Fericirea este cu adevărat o alegere. Dacă eşti prea negativ/ă, dacă mereu vezi mai degrabă jumătatea goală a paharului şi te plângi prea mult, atunci alegi tristeţea. Dar viaţa este miraculoasă şi merită să te bucuri de ea. Bucură-te de savoarea ei. Începi chiar acum.

Cu destul exerciţiu, gândurile negative vor începe să dispară. Şi chiar atunci când ţi se pare că în jurul tău lucrurile nu stau deloc bine, chiar şi atunci poţi aprecia modul cum gândurile pozitive te fac atât de puternic/ă. Gândirea pozitivă ne ajută să ne păstrăm un organism sănătos, după cum au arătat chiar mai multe studii în ultima perioadă.

3. Nu te-ai schimbat îndeajuns

· „Nu drumul este dificil. Dificultatea este drumul.” – Søren Kierkegaard

Pentru a avea parte de exeperiențe transformatoare, trebuie să părăsim zona noastră de confort. Dacă nu călătoreşti, dacă nu schimbi peisajul vieţii tale, din toate punctele de vedere şi îţi cauţi mereu scuze. Există atât de multe lucruri de învăţat, de aflat. De experimentat. Nu te închide în tine bucură-te de toate darurile vieţii. Imbratișează uraganul, dansează cu apocalipsa. Limitează-ţi pe cât posibil limita de confort, pentru a evolua, pentru a te preschimba şi pentru a învăţa. Vei rămâne uimit/ă de câte eşti capabilă să faci!

4. Îi laşi pe ceilalţi să îţi dicteze ce să faci

· “Oamenii furioşi vor că tu să îi vezi cât sunt de puternici. Oamenii care te iubesc vor să vadă cât eşti de puternic.“ - Chief Red Eagle

Nu există nimic greşit în a primi un sfat bun din partea cuiva. Dar ţine minte, doar tu poţi evalua cât este de bun acest sfat. Nimeni nu ştie mai bine decât tine, anumite aspecte ale vieţii tale. Dacă laşi pe oricine altcineva să îţi conducă viaţa, să îţi spună ce să faci, să îţi spună ce e mai bine pentru tine, atunci poate că de fapt ţi-o iroseşti.

5. Nu te simţi valoros/valoroasă

· „Devenim cu atât mai valoroşi cu cât ne antrenăm minţile să devină mai impersonale. Devenim mai buni cu cât acceptăm universul, ne gândim mai mult la măreţia sa şi mai puţin la micimea noastră.” – Rebecca Goldstein

· Să învăţăm a ne auto-preţuim este un lucru în acelaşi timp dificil şi... uşor. Dacă te auto-surprinzi adesea minimalizându-te, este timpul să îţi schimbi atitudinea şi să înţelegi că eşti o fiinţă valoroasă, pentru simplul fapt că... EXIŞTI.

6. Îţi petreci prea mult timp îngrijorându-te din cauza banilor

„Nu te
simțí invidios/ invidioasă pe aceia care trăiesc într-un paradis al proştilor, căci doar un prost poate crede că aceea este fericirea” - Bertrand Russell

Crezi că munca este singurul lucru care contează pe lume? Te înşeli… Dacă munca este doar acel ceva care îţi aduce bani, atunci înseamnă că îţi iroseşti viaţa.

Banii sunt probabil, cea mai mare distracţie a vieţii pentru noi oamenii, dar ei nu înseamnă totul. Din păcate, din punct de vedere cultural, li s-a dat o prea mare importanţă banilor şi trăim astăzi bazaţi pe un sistem de valori nesustenabil.

Mulţi dintre noi credem că averile ne-ar putea cumva salva, că banii ne pot aduce fericire şi iubire. De fapt, banii sunt doar o unealtă prin care putem potenţa anumite aspecte care sunt deja frumoase în viaţă. Problemele apar atunci când ne transformăm noi înşine în maşinării de făcut bani. Dar trebuie să renunţăm la această condiţionare socială. Căci altfel… NE IROSIM VIAŢA!

sursa:
http://www.garbo.ro/

joi, 22 ianuarie 2015

Răsfăţul pe care îl merităm


Azi voi scrie o postare diferită de ceea ce scriu eu de obicei, mai ales că nu numai o dată m-aţi întrebat de ce nu fac recenzii sau câte un review despre lucruri care îmi plac sau care îmi displac şi despre lumea mea şi obiceiurile mele. Eu mă gândisem că sunt deja bloguri dedicate pentru tot felul de lucruri, dar voi scrie şi eu cu plăcere atunci când voi simţi nevoia să scriu despre lucruri pe care le cunosc şi pe care le consider utile pentru cititorii mei.

Azi voi scrie despre noi, femeile, despre felul în care ne îngrijim frumuseţea. Sau urâţenia (pentru cele care se simt urâte), pentru că şi ea trebuie îngrijită până la urmă.

Să fim sincere: nu toate suntem nişte frumuseţi răpitoare, nu toare reuşim să avem siluete de vis şi ten imaculat. Dar cu siguranţă toate putem fi frumoase, cu condiţia să ne îngrijim frumuseţea dată de natură, să ascundem micile imperfecţiuni şi să evidenţiem calităţile cu care am fost înzestrate. Putem fi frumoase chiar și mai plinuțe, chiar și când nu mai suntem tocmai în floarea vârstei și chiar și cu defectele cu care ne-a lăsat natura.

Multe femei îşi imaginează că îngrijirea personală presupune tratamente cosmetice sofisticate şi costisitoare și mult timp dedicat. Greşit.

Mă întristează să văd din ce în ce mai multe femei lipsite de orice preocupare pentru sănătatea, frumuseţea şi feminitatea lor, faţă de felul în care apar în faţa lumii. Nu mai ies din zona lor de confort şi nu renunţă la jeanşi, adidaşi, părul prins într-o coadă sau lăsat în voia sorţii (netuns, nevopsit, deshidratat), bijuterii prost asortate, neadecvarea ţinutelor şi a machiajului la locaţie şi timp. Paiete şi ştrasuri ziua, converşi şi şlapi seara în restaurant.

Tot trist mi se pare că mai există încă persoane care consideră îngrijirea personală ca pe un fel de depravare. Li se pare greșit să te fardezi, să mergi la coafor, să ai o manichiură îngrijită. Iar aiurea de tot mi se par bărbații care ne vor frumoase, dar care nu înțeleg că frumusețea trebuie întreținută și că pentru a o întreține avem nevoie de timp și de produse și care ne reproșează că ne cumpărăm cosmetice și parfumuri. Bine zicea tata: "Fă cumva să ai bănuții tăi, să nu fii nevoită să-i ceri bărbatului tău bani pentru un săpun bun și să nu îți poată reproșa niciodată că ai cheltuit pe ceva ce îți trebuie și îți place!"

Dacă detest ceva la o femeie, atunci detest să o văd neîngrijită, cu părul nespălat (nu admit scuza “n-am avut timp!"), unghiile neîngrijite, machiajul prost şi părul inutil de pe corp. Nu înţeleg de ce e greşit să avem păr pe picioare (şi-l epilăm) dar e corect să avem păr pe mâini? Sau mustaţă.

Sunt femei care consideră cosmeticele inutile, care n-au descoperit încă plăcerea de a le folosi și beneficiile lor. Am o prietenă dragă care, ori de câte ori vine la mine, se miră că am multe “creme şi cremuțe”. Într-o zi m-a întrebat dacă îmi trebuie într-adevăr atâtea. Nu îmi trebuie chiar atâtea câte am de obicei… dar nici nu mă limitez la strictul necesar, pentru că trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru cosmetice şi parfumuri… şi îmi cumpăr, pentru că le folosesc cu plăcere şi mă bucur de ele. Fiecare cu nebuniile lui. Bine că nu sunt vicii nesănătoase, nu?

Aceeaşi prietenă mi-a spus că şi-ar dori şi ea să aibă un ten frumos, dar nu are nici timp, nici banii necesari şi nici răbdare să se dea cu creme.

Aici a început teoria.  “Cum adică nu ai răbdare şi timp pentru tine?” Timp pentru propria persoană şi pentru îngrijirea personală îţi faci şi dacă ar fi să găseşti doar noaptea târziu, înainte de culcare. Vă asigur că nu veţi fi mai obosite pentru că aţi “pierdut” 20-30 minute de somn în baie, din contră.

A te îngriji nu ar trebui să fie un efort sau un supliciu, ci o plăcere binemeritată după o zi de muncă. Un răsfăţ.

Fiecare femeie ar trebui să îşi aloce câteva minute (în funcţie de posibilităţi) doar pentru ea. O baie cu spumă sau chiar un duş relaxant, apoi răsfăţul cremelor şi al uleiurilor catifelate și parfumate… Cum să nu ai răbdare şi timp pentru aşa ceva? Cum să nu te bucuri de linişte, de senzaţii şi de arome? Învățați să vă bucurați de produse, să le aplicați cu plăcere și vă asigur că își vor face efectul pe măsură.

Ştiu, multe dintre voi sunteţi mămici şi îmi veţi spune că nu prea găsiţi timp pentru un asemenea răsfăţ. Nu sunt de acord. Seara, înainte de culcare sau când copilaşii voştri dorm, meritaţi câteva momente ale voastre. Aceste momente vă vor ajuta să vă relaxaţi, vă vor îmbunătăţi calitatea somnului şi îşi vor arăta beneficiile chiar şi a doua zi, când vă veţi trezi mai odihnite şi mai frumoase. Iar cei pe care-i iubim ne merită frumoase și mai puțin tensionate, nu?  Refuz să cred că sunt femei care aleg să meargă la culcare mirosind a mâncarea pe care au gătit-o, a produse chimice cu care au făcut curat, cu mâini aspre și tenul neglijat, în loc să fie curate, delicate, parfumate și relaxate...

Vreau să cred că fiecare femeie, indiferent de vârstă, îşi doreşte să se simtă frumoasă şi se simte bine când este curată, parfumată, fină, aranjată.

Insist pe răsfăţul de seară, aşa cum îi spun eu, pentru că este necesar pentru corp, minte şi suflet. Sunt momente benefice în care fiecare femeie are posibilitatea să fie singură cu gândurile ei, să nu o mai preocupe nimic din grijile lumeşti, să îşi facă ordine în gânduri, să îşi stabilească priorităţile, să aibă răgazul de a se gândi ce ar trebui să facă pentru a-şi îmbunătăţi starea şi viaţa, de a deveni cea mai frumoasă variantă a sa şi de a visa. Avem nevoie de asta…  

Nu mai daţi vina pe timp, renunţaţi la câteva minute de privit la televizor (sau navigat pe internet) şi acordaţi-vă atenţia pe care o meritaţi.

Ştiu că unele dintre voi vă veţi supăra pe mine dacă vă spun că preferaţi mai bine să “răsfăţaţi” mobila şi covoarele din casă, în loc să vă răsfăţaţi pe voi înşivă. Uneori, din dorinţa (obişnuinţa sau chiar obsesia) de a avea o casă foarte curată, unele femei se neglijează pe ele însele. Nu este corect. Trebuie să existe un echilibru, să nu neglijăm nici una, nici alta.

Trist este că atunci când vârsta începe să îşi arate semnele, devenim disperate şi nu mai ştim ce să facem şi cât să cheltuim pentru a salva ceea ce nu am îngrijit la timp.

Şi acum să discutăm şi despre produse şi despre ce ne permitem şi ce nu, poate scăpăm de prejudecata că e prea scump şi că nu ne permitem .

Sunt sigură că anumite doamne vor gândi că ele nu au bani de creme, seruri şi alte minuni cosmetice. Dar există creme pentru fiecare buzunar. Şi vă rog să mă credeţi că există creme ieftine, cu ingrediente naturale care sunt mai bune decât multe creme renumite şi scumpe. Eu nu folosesc numai game de top, ci produse care îmi fac bine. Am o gamă preferată, dar schimb des cosmeticele pentru a le testa, dar şi pentru că după folosiri îndelungate tenul se obişnuieşte cu o anumită cremă şi devine imun la “farmecele” ei.

Nu îmi aleg cosmeticele cu snobism… Nu trebuie neapărat să avem produse scumpe, că nu doar acelea sunt eficiente. Există uleiuri natural inegalabile (din argan, avocado, orhidee, sâmburi de caise, etc) care fac minuni şi pe care şi le-ar putea permite oricine. Important este să ne cunoaştem tenul. Să nu-i dăm surplus din ceea ce are prea mult şi să-l lipsim de ceea ce-i trebuie mai mult.

Aşadar, fiecare femeie poate găsi cosmetice care să o ajute, important este ca ele să fie alese cum trebuie, în funcţie de necesităţile tenului, nu după ureche, nu după reclame şi nu după părerile altora.

Ştiu femei care se îngrijesc perfect cu produse accesibile şi care au succes cu ele, aşa cum ştiu femei care folosesc toate minunile cosmetice mult lăudate şi scumpe şi care nu au parte de niciun rezultat favorabil.

Dar dacă totuşi buzunarul vă permite, n-ar trebui să vă zgârciţi să cheltuiţi pentru sănătatea şi frumuseţea voastră. Vă asigur că sunt multe femei care se consideră prea sărace să cheltuiască 150 lei pe o cremă (de care s-ar folosi 2-3 luni), dar care cheltuiesc câte 3-400 lei lunar pe ţigări şi pe alte prostii (care mai sunt şi nesănătoase). Nu faceți rabat de la calitate când este vorba despre propria persoană, studiați ingredientele, comparați și alegeți ceea ce este mai bun.

Este musai să te îngrijeşti sau e doar o plăcere şi o fiţă? Este şi musai şi o plăcere.

Am auzit adesea femei spunând: „Eu nu am folosit cremă în viaţa mea şi uite, nu am riduri“.

Desigur, vorbim despre femei care au trăit alte vremuri, mai puţin expuse radicalilor liberi (poluare, stress, soare nociv şi alimente chimizate), dar au avut noroc şi de o genetică bună.

Dar cremele nu folosesc doar la prevenirea/diminuarea sau estomparea ridurilor. Rolul lor este să întreţină pielea, aşa cum rolul apei este să întreţină vegetaţia (de exemplu), iar una dintre cele mai importante necesităţi ale pielii este hidratarea. Din păcate nu toate femeile ştiu asta şi trăiesc cu impresia că îşi îngrijesc tenul corect, folosind uleiuri şi creme inutile, inadecvate tenului lor (antirid la 25 de ani!).

Este important de ştiut că pielea îşi pierde hidratarea (indiferent cât de bună este crema hidratantă pe care o folosim) dacă nu se aplică înainte de cremă o barieră care să menţină hidratarea (care să nu permită pierderea apei). Nu vreau să vă plictisesc şi nu vorbim aici despre chestii complicate şi costisitoare, ci despre o formulă simplă: înainte de a folosi crema hidratantă (de care are nevoie orice ten), folosiţi un ser (loţiune sau spray) care menţine hidratarea. Altfel, crema este inutilă, pentru că se va purta aşa cum se poartă apa: după un timp se va evapora, deci nu va mai avea niciun efect.

Lipsa de hidratare = ofilire. Aşa se explică de ce femei foarte tinere au tenul tern, lipsit de luminozitate, necatifelat, obosit.

Nu voi insista foarte mult, mi-am dorit să vă încurajez să vă acordaţi răsfăţul şi atenţia pe care le meritaţi. Să nu consideraţi că îngrijirea personală şi răsfăţul sunt un lux inutil sau o extravaganţă.

Sunt sigură că fiecare femeie va căuta să afle ce necesităţi are tenul și trupul ei şi va găsi cea mai bună formulă pentru a le întreţine.

Paşii cei mai importanţi sunt: curăţarea (demachierea și neapărat exfolierea), apoi hidratarea şi revitalizarea sau nutriţia (acolo unde este necesar). Nu ne ajută cu nimic să ne copleşim tenul cu toate cremele posibile dacă nu cunoaştem rolul fiecăreia şi etapele de folosire.

Aveţi grijă de voi, femei frumoase! Nu vă abandonaţi şi nu vă neglijaţi. Meritaţi să fiţi luminoase şi fericite!

de Irina Binder

miercuri, 21 ianuarie 2015

Cu mintea întreagă!

 
Cel mai mult au de pierdut în viaţă, oamenii care insistă aiurea să obţină ceea ce nu li se cuvine, ceea ce nu este pentru ei, ceea ce nu-şi permit să aibă, ceea ce numai în capul lor le este “menit”. Evident că este vorba despre toate aspectele vieţii, însă pe primul loc, în categoria “vieţi distruse”, se situează cei ce rămân ancoraţi în relaţii sentimentale din trecut. Ei visează la împăcări, reveniri, resuscitări şi tot felul de intervenţii divine. Acestea nu se întâmplă niciodată, şi astfel, acest gen de oameni, trăiesc în tot felul de halucinaţii şi fantezii bazate pe un trecut care nu mai revine. O altă categorie de oameni, aflaţi într-o adâncă prăpastie, este reprezentată de către cei care îşi imaginează, în mod bolnăvicios, că un anumit om le este sortit. Bineînţeles că această idee este doar în mintea lor.
 
Este foarte simplu: CINE ÎŢI ESTE SORTIT, ŞI ESTE PENTRU TINE, RĂMÂNE LÂNGĂ TINE PENTRU TOATĂ VIAŢA CHIAR DE LA PRIMA ÎNTÂLNIRE!
 
Din păcate cei ce trăiesc la nivel imaginativ, sperând că vine ziua în care doritul şi adulatul “Suflet Pereche” soseşte triumfător, explicându-şi cu argumente solide întârzierea, ajung să dezvolte boli psihice. De obicei este vorba despre o combinaţie între schizofrenie şi paranoia. Şi cu bolile psihice nu se glumeşte. Sunt necesare îngrijiri medicale de specialitate. Dacă aceste persoane mai au şi o formare “spirituală” atunci lucrurile sunt şi mai grave. Şi asta pentru că Spiritualitatea prost înţeleasă, sau defectuos asimilată, îţi poate crea nişte scenarii demne de Science Fiction. Unii ating tot felul de puncte imaginare prin care cred, cu desăvârşire, că trebuie să se lupte pentru a obţine un Suflet. Minţile lor nasc câmpuri de lupte mistice şi apocaliptice. Îşi dezvoltă idei prin care consideră că au tot felul de misiuni. Am asistat, pe parcursul carierei, la tot felul de cazuri de acest gen, cazuri în care oamenii au dorit să-şi explice prin parapsihologie sau spiritualitate decepţiile lor, neacceptările lor. S-au gândit că totuşi există o soluţie miraculoasă care le poate salva viaţa, le poate confirma “acurateţea” gândirii. Nu, nu există nicio asemenea soluţie. Spiritualitatea corectă nu are rol încurajator asupra unui psihic labil sau dezechilibrat. Astfel de oameni au nevoie de psihoterapie serioasă dacă doresc să mai revină la realitate. Unii pot să revină, pentru alţii este prea târziu. Depinde de cât de mult au lucrat la alimentarea propriilor fantezii. Este de înţeles faptul că un om îşi doreşte pe cineva alături, îşi doreşte un Suflet cu care să-şi petreacă tot restul vieţii, însă de aici şi până la fantasme demne de filme artistice, de aici şi până la a trăi înglodat într-o disfuncţionalitate satisfăcută de un orgoliu uriaş, de aici şi până la a ajunge în situaţia prin care toată viaţa ta depinde de un suflet “menit”, vorbim deja despre un dezechilibru mental puternic. Parapsihologia şi Spiritualitatea se adresează oamenilor care au un bun discernământ, persoanelor care posedă un simţ dezvoltat al echilibrului, celor ce doresc să evolueze, nu să dezvolte “până la cer” sâmburi de boli psihice. Recomand multă atenţie în paşii spirituali şi multă răbdare celor ce doresc o anumită creştere, recomand împăcarea cu trecutul, recomand trăirea în clar şi concret, recomand mult discernământ în alegerea informaţiilor cu caracter spiritual. De ce? Simplu: spiritualitatea poate să te înalţe sau să te termine psihic. Depinde întru totul de tine ce alegi!

de parapsiholog: Adrian Valerian Antonovici

marți, 20 ianuarie 2015

Cele mai importante NU-uri în viață!


Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi şti ce e mai bine pentru tine.

Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modalitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas.

sursa:
https://anasstassya.wordpress.com/

luni, 19 ianuarie 2015

Eu decid, eu îmi cunosc mai bine viața


S-a încheiat încă un an. Spre fericirea mamei mele, m-a prins cu portofelul în mână. Din păcate, am pășit în 2015 cu sufletul obosit, dezamăgit și puțin trist. Anul ce a trecut m-a făcut să cunosc oameni noi și să pierd persoane care probabil n-au avut ce căuta în viața mea de la bun început deși eu m-am încăpățânat să le găsesc în loc în inima mea.

A fost un an plin cu învățături, cu dezamăgiri dar și ocazii care mi-au oferit încredere în valorile și în visele mele. Ca întotdeauna, când facem acest pas imaginar către un an nou, ne propunem lucruri noi, decidem să renunțăm la anumite tabieturi pentru obiceiuri mai bune, ne simțim pregătiți pentru a lupta din nou dar în același timp ne pregătim sufletul pentru obstacole, greutăți și momente grele.

Într-adevăr, ne-am născut cu pesimismul în brațe. Realizez că de multe ori pun răul în fața și nici nu reușesc să mă bucur de frumusețea vieții; când lucrurile merg prea bine, parcă aștept să vină o veste proastă sau mă preocup pentru că ce e mult strică. Merg pe stradă și realizez că oamenii sunt grăbiți, nu mai avem timp pentru a admira ce este frumos în jurul nostru, ne călcăm în picioare pentru propriul câștig; practic trăim într-o junglă. Printre clădiri înalte, mașini de lux, trăim o viață aparent frumoasă pentru că am ajuns să credem că bunurile materiale ne pot aduce fericirea.

Printre oamenii grăbiți, care nu se uită pe unde merg, parcă sunt haiduci, neștiind nici măcar ce-și doresc, mai există și oameni care nu caută ceartă, oameni care răspund calm și nu jignesc, oameni care își văd de drum și încă mai zâmbesc. În buzunare probabil au ascuns griji, probleme și multă tristețe dar pe chipul lor citești omenia, dragostea și respectul. Sunt oameni care încă mai păstrează calități delicate, oameni care nu judecă faptele altora și stau demni în fața vieții.

Anul care a trecut m-a învățat să nu mai pretind nimic de la ceilalți, să mă bazez pe mine și să lupt pentru ce-mi doresc. Am realizat că am obosit, am încetat să lupt pentru a-i mulțumi pe toți ceilalți, oameni care la un moment dat vor pleca și vor uita. Am ajuns să nu mai cred în promisiuni, să nu mai dai explicații unor oameni care oricum nu vor să înțeleagă, oameni care caută oricare motiv pentru a discuta și nu deosebesc între un sfat bun sau prefăcut.

Am realizat că este mai bine așa, să-i țin strânși lângă mine pe oamenii de la care am ce învăța, care mi-au înțeles slăbiciunile și mă susțin, oameni care cred în mine și nu mă bârfesc pe la colțuri, oameni care nu-mi zâmbesc fals.

După anul care a trecut, am decis să fac curățenie prin viața mea și să ofer prioritate celor care contează cu adevărat, celor care mă pot ajuta cumva și mă pot învăța să fiu un om mai bun. Încă o dorință pentru 2015? Să ajut pe cine are cu adevărat nevoie, pentru că eu sunt un om norocos iar tu, drag cititor, ca și mine poți ajuta la rândul tău. Vreau să ofer puțin din ce am eu, am început să nu mai suport oamenii care se vaită deși au totul și parcă niciodată viața nu le oferă îndeajuns.

Vreau să râd mai mult, să renunț la stres, să ma bucur de lucrurile mărunte, să fac cât mai multe fotografii și mai ales, să-mi clădesc amintiri. Momentele trec dar amintirile rămân; peste ani și ani, acestea vor aduce căldură în sufletul nostru și ne vor bucura în momentele de singurătate. Vreau să trăiesc fiecare zi ca o bucurie deși realizez că este greu; printre responsabilități și lucruri de rezolvat, de multe ori aducem gândurile negative acasă și nu reușim să ne desprindem de ele.

Regula pentru anul 2015: când intrați în casă, lăsați grijile în buzunarul de la geacă și zâmbiți, bucurați-vă de familie, de părinți, de frați și surori, de persoana iubită, de cei care vă așteaptă cu brațele deschise acasă.

Iubiți mai mult, nu vă încărcați sufletul cu oameni cărora nu le pasă, fiți bucuroși, comunicați mai mult, îmbrățișați persoana iubită mai des, alegeți o zi în care puteți face ceea ce vă place și aveți grijă de sănătatea voastră. De la viață ați primit un stilou cu cerneală aurie, acum aveți șansa de a scrie o nouă carte în care sunteți autorul și personajul principal. Povestea voastră depinde doar de voi, de perseverența și voința voastră.

de Maria Cristiana Tudose 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...