Fie și de o mie de ori să ai dreptate, ce rost are, dacă femeia ta plânge?

 

O femeie alături de un bărbat trebuie să fie fericită. Atât. Da, împreună construiesc, împreună rezolvă probleme, împreună discută, se ceartă și se împacă. Însă doar atât timp cât femeia este împlinită alături de bărbatul ei. Cât se simte fericită și are motive să îl susțină și să-i fie alături, oricând. Nu există condiția să obții fericirea în timp, să crezi că lucrurile se vor schimba, că el se va schimba, că fericirea va avea un alt sens în viitor. O altă direcție. Lucrurile se fac în doi și pentru doi, altfel nu merge. Dar felul în care se simte o femeie, felul în care se știe protejată sau nu, admirată sau nu, iubită sau nu, depinde nu de ea. Ci de bărbatul ei. Omul ei. Jumătatea ei.

Un bărbat deștept va ști când să asculte și când să se facă ascultat. Când să tacă și când să spună. Când să rezolve și când să îmbrățișeze. Nu femeile sunt vinovate de faptul că plâng într-o relație. Sau că suferă. Sau că reproșează prea mult. Ele o fac cu un sens, fiind indignate, geloase, supărate sau dezamăgite de cel de alături. Și iarăși, nu pentru că femeia ar trebui să primească totul de-a gata și vezi bine, nu primește nimic. Femeile așteaptă un pas în plus din partea unui bărbat. Chiar dacă ele pot lua decizii, să mai ia și el. Chiar dacă ele pot fi puternice, să mai fie și el. Să vadă că în momente de grijă au pe cine se baza și în momente de fericire au cu cine se bucura. Un bărbat deștept nu va căuta un reproș la reproșul ei. Nici motive la motivele ei. Pentru că reproșurile și motivele nu duc la nimic bun. Când le aude un bărbat, el fie rezolvă, fie iese pe ușă, fie reproșează. Când le aude o femeie, ea plânge. De cele mai multe ori nu de neputința lor, ci de a celui de alături. Ele vor dori ca el să fie alături. Să le iubească, să le admire. Dar mai hotărât, mai puternic, mai bărbat. Chiar dacă ei au dreptate.

Poți să ai dreptate. Să știi că capriciile ei și reproșurile și toată isteria nu-și au argumente. Poți să te crezi mai bun, mai implicat în relația asta, mai decis. Poți să știi că azi ea nu a făcut nimic corect, să începi să strigi, să reproșezi la rândul tău, să vii cu pretenții, lovituri în ușă și masă. Poți să te dai puternic și deștept. Un adevărat macho sau un geniu al construirii unei relații. Poți să ai milioane și cu fiecare milion să îi cumperi 10 motive de fericire. Să știi că așa ai rezolvat și cu dreptatea ta. Poți să fii cel mai corect. Sincer. Bărbat. Dar, ce rost va avea, dacă femeia ta va plânge. Dimineața de indiferență, ziua de absență și seara de reproșuri. Atunci bărbăția ta va fi egală cu un mare semn de întrebare. Pentru că a fi bărbat înseamnă uneori și să cedezi, să asculți și să susții de zece ori mai mult decât ea, cât nu ți s-ar părea de straniu. Fă fericită femeia de alături și atunci fericit vei fi și tu.

Fie și de o mie de ori să ai dreptate, ce rost are, dacă femeia ta plânge.

sursa: http://devorbacutine.eu/

Extraordinarul este acum și aici!

Atâtea amânări şi irosiri în aşteptarea extraordinarului!

Pentru mine, extraordinarul înseamnă, pur şi simplu, viaţa. Viaţa cu tot ce înseamnă din clipa în care deschid ochii în zorii unei zile şi până noaptea târziu, când adorm cu gândul la oamenii dragi, la planurile de viitor şi când îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşite, pentru şanse şi pentru oamenii minunaţi pe care mi i-a adus aproape.

Mie mi se pare extraordinar faptul că pot vedea. Şi că pot merge. Mirosul cafelei mi se pare extraordinar.

Florile din balconul meu şi faptul că le pot îngriji, ajutându-le să fie frumoase, mi se pare extraordinar.

Zâmbetele oamenilor pe care îi întâlnesc, micile atenţii şi dovezi de prietenie pe care ni le oferim unii altora, mi se par extraordinare. Îmbrăţişările şi mângâierile mi se par extraordinare. Împăcările mi se par extraordinare. Muzica, râsetele copiilor şi vocile oamenilor dragi mi se par extraordinare. Aromele şi culorile fructelor mi se par extraordinare. Ploaia, nuanţele naturii, anotimpurile cu toate capriciile lor, cerul în toate stările lui şi razele soarelui care încălzesc tot ce ating, mi se par extraordinare. Liniştea din mijlocul naturii mi se pare extraordinară. Momentul în care împart cu cineva un covrig, pe o bancă în parc, mi se pare extraordinar.

Braţele primitoare şi confortabile ale iubitului meu mi se par extraordinare. Mâinile mici şi harnice ale mamei mele mi se par extraordinare. Faptul că o mai pot vizita pe mama mi se pare extraordinar.

Exuberanţa prietenilor mei mi se pare extraordinară. Faptul că în fiecare zi am ceva de făcut mi se pare extraordinar. Faptul că pot dărui, că am pe cine mângâia, că am pe cine iubi, mi se pare extraordinar. Faptul că pot hrăni un animal flămând mi se pare extraordinar. Faptul că pot aduce bucurie unui suflet mi se pare extraordinar.

Şansa de a cunoaşte oameni, de a vorbi cu ei, de a împărtăşi învăţături şi visuri, mi se pare extraordinară.

Voi sunteţi extraordinari!

Extraordinarul nu este atunci şi acolo. Este acum şi aici. În clipa de faţă, în tot ce avem, în oamenii de lângă noi.

Extraordinarul înseamnă viaţa trăită, nu acele momente la care visăm şi pe care le plănuim mult timp, sacrificând ceea ce suntem, ceea ce avem şi timpul atât de preţios, netrăit...

Vă doresc să aveţi o zi extraordinară!

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/

ZECE motive pentru care ar trebui să ierţi persoana pe care o urăşti cel mai mult

“Când vom ierta totul, le vom câştiga pe toate” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Cele mai importante texte ale spiritualităţii ne îndeamnă să iertăm persoana pe care o urâm cel mai mult. În acele momente în care duşmanii noştri imaginari dispar, egoul se prăbuşeşte. Această lecţie pe care am învăţat-o încă de la începutul vieţii ne va fi prezentată iar şi iar până vom ajunge să o înţelegem şi să trăim în conformitate cu aceasta.

Iată care sunt motivele pentru care ar trebui să-i iertăm pe cei din jurul nostru şi nu în ultimul rând pe noi înşine:

1. Iertarea ne permite să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru propria noastră fericire.

Ceea ce atragem în viaţa noastră nu este altceva decât o reflecţie a lumii noastre interioare. Gândurile şi acţiunile noastre creează lumea noastră exterioară. Zicala populară “cine se aseamănă se adună” nu face referire numai la cele pe care le atragem în viaţa noastră, ci şi la gânduri, emoţii sau intenţii. Tot aceasta este legea care ne învaţă că nu putem avea o călătorie cu un final fericit, în cazul în care întreaga noastră călătorie a fost una nefericită. Lăsându-ne exploataţi de propria mânie şi de propriile noastre resentimente nu facem altceva decât să pavăm drumul călătoriei noastre cu mânie şi resentimente. Felul în care ne simţim şi emoţiile pe care le trăim sunt cele care ne deschid calea către experienţele viitoare.

2. Iertarea ne permite să-i vedem pe cei din jurul nostru ca pe nişte profesori ai vieţii

Membri ai familiei, soţi, prieteni, şefi, etc. – fiecare dintre aceste persoane se află în viaţa noastră pentru a ne învăţa cât mai multe despre noi înşine. Este necesar să le mulţumim acestor persoane pentru lecţiile la care ne supun şi pentru oportunitatea de dezvoltare pe care ne-o oferă. Acesta este un pas uriaş în dezvoltarea nivelului conştiinţei.

Aceeaşi filosofie se aplică şi relaţiilor pline de negativism sau relaţiilor eşuate. De îndată ce ai învăţat cu adevărat lecţia şi motivul pentru care a pătruns în viaţa ta o relaţie plină de negativism, nu vei mai atrage astfel de relaţii în viaţa ta, relaţii care vor încerca să te înveţe aceeaşi lecţie. Astfel, eşti precum un absolvent de liceu care a trecut la nivelul următor. De ce ai mai face încă o dată liceul dacă ai luat toate examenele?

3. Iertarea ne împiedică să mai jucăm rolul de victimă

Schimbându-ne perspectiva către un loc al iertării ne va împiedica să mai jucăm rolul de victimă. De cele mai multe ori nu eşti victimizat de o altă persoană, ci de propriul tău nivel vibraţional şi nivel de conştientizare. Atunci când alegi să învinovăţeşti pe altcineva, îi oferi acelei persoane în mod automat controlul asupra vieţii tale. Mai grav este că această “identitate” pe care ţi-o alegi te poate urmări tot restul vieţii tale, cu excepţia cazului în care conştientizezi acest tipar mental-emoţional.

4. Iertarea ne ajută să înţelegem că majoritatea oamenilor fac tot ceea ce pot cu adevărat

Înţelegând acest lucru, vom putea să-i tratăm pe cei din jurul nostru cu compasiune în loc să-i judecăm pentru fiecare greşeală pe care o fac în preajma noastră. Fiecare dintre noi face tot ceea ce-i stă în putinţă, în concordanţă cu nivelul fiecăruia de înţelegere şi de conştientizare.

5. Iertarea ne aminteşte proverbul “Ce semeni aia culegi"

Fiecare dintre noi suntem oameni şi fiecare dintre noi am greşit la un moment dat. În profunzimea sufletului nostru, fiecare dintre noi tânjim după aceeaşi iertare. Atunci când îi vom elibera pe ceilalţi de greşelile acţiunilor lor, vom crea un spaţiu în care vor putea fi iertate propriile noastre acţiuni necugetate pe care le-am făcut împotriva celorlalte persoane.

6. Iertarea îţi dezvoltă nivelul de conştiinţă

Procesul de dezvoltare personală şi spirituală este un proces continuu. Momentul în care încetăm să mai învăţăm, momentul în care încetăm să mai căutăm lecţii şi să încercăm să ne dezvoltăm nivelul conştiinţei, ego-ul preia controlul. Fiecare dintre noi ne aflăm într-o călătorie către un scop mult mai profund decât îşi poate imagina “micul eu”. Iertarea ne poate ajuta să ajungem acolo mult mai repede, prin eliminarea legăturilor care ne ţin prizonierii trecutului nostru.

7. Iertarea ne învaţă să ne temperăm aşteptările

Nu ar trebui să aştepţi nimic de la nimeni. Atunci când aştepţi ceva de la o anumită persoană, toată puterea ta de a lua decizii este neglijată. Noi suntem creatorii propriului nostru univers, iar atunci când ne aflăm într-o conexiune cu propria noastră lume interioară, nu mai avem nevoie de nimic de la nimeni. Este extraordinar să primeşti mici cadouri, dar nu ai nevoie de aceste mici cadouri pentru a avansa în viaţă.

8. Iertarea ne învaţă să atenuăm puterea instinctelor de auto-conservare

De prea multe ori îi rănim pe cei din jurul nostru cu scopul de a ne proteja pe noi înşine din punct de vedere financiar, emoţional şi nu numai. Fiecare dintre noi am făcut acest lucru. Devenind conştienţi de acest model de gândire putem să încetăm să-i mai rănim pe cei din jurul nostru pentru propriul nostru beneficiu.

9. Iertarea creează un spaţiu în care apare libertatea şi dragostea

Nu toată lumea şi nu fiecare situaţie este menită să facă parte din viaţa noastră pentru totdeauna. Uneori, aceste persoane se află în viaţa noastră pentru a ne ajuta să deschidem un nou capitol al poveştii noastre de viaţă. Renunţarea ne ajută să facem loc noilor persoane şi noilor experienţe.

10. Iertarea este cea mai bună răzbunare

Există un pic de sarcasm în această afirmaţie, dar este pe cât se poate de adevărat. Vei putea întotdeauna să-ţi cauţi răzbunarea înfăptuind ceva pozitiv şi prin crearea unui viitor mai bun pentru tine. Nimic nu deranjează un adversar sau o forţă negativă din viaţa ta mai tare, decât să te vadă zâmbind după ce l-ai iertat.

sursa: e-dimineaţa.ro

Cum mă rog? Cer o schimbare în mintea mea, nu în lume!

Cineva a întrebat de curând: "Cum mă rog?" I-am răspuns: "Eu nu mă rog pentru intervenţia divină în lumea din jur, ci pentru intervenţia divină în mintea mea, pentru că în ea se află rădăcina nemulţumirii mele.

De obicei ne gândim la rugăciune ca un apel la Dumnezeu, sau o altă entitate spirituală, de a schimba lumea într-un anumit fel. S-ar putea să ne rugăm pentru vindecarea cuiva, pentru a avea succes într-o acţiune riscantă, pentru o viaţă mai bună, sau pentru îndrumare în unele aspecte provocatoare. În spatele unor asemenea rugăciuni se află recunoaşterea faptului că nu avem puterea de a crea lumea în modul în care ne-am dori să fie - dacă am făcut-o, pur şi simplu, mergem mai departe cu treaba - aşa că am implora o putere şi mai mare să schimbe lucrurile pentru noi.

Schimbarea lumii într-un fel sau altul ne ocupă majoritatea timpului şi atenţia. Ne dorim să obţinem proprietăţi, oportunităţi, sau experienţe, care credem că ne vor face fericiţi - sau invers, îi evităm pe cei care ne fac să suferim. Noi credem că, dacă lucrurile ar fi fost diferite, am fi fericiţi.

Acesta este modul de gândire al ego-ului. Acesta se bazează pe convingerea că, modul în care ne simţim în interior depinde de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci când lumea nu este cum credem noi că ar trebui să fie, devenim nemulţumiţi. Acest lucru poate lua multe forme - insatisfacţie, nemulţumire, frustrare, supărare, iritare, depresie, disperare, tristeţe, nervozitate, intoleranţă, judecată, nemulţumire, cârtire. Cu toate acestea, indiferent de ce formă poate lua nemulţumirea, aceasta este de fapt o creaţie a minţii noastre. Ea provine de la felul în care vedem lucrurile, de la interpretările pe care le-am pus cu privire la experienţa noastră.

De exemplu, dacă sunt blocat în trafic, fie pot să-l văd ca pe ceva care mă va face să sufăr mai târziu - întârziind la o întâlnire, lipsindu-mă de o anumită experienţă, sau nemulţumind pe cineva - şi astfel, încep să mă simt anxios, frustrat, sau nerăbdător. Fie pot să-l văd ca pe o şansă de a mă relaxa, de a o lua uşor, şi a nu face nimic pentru câteva minute. Aceeaşi situaţie; două reacţii total diferite. Iar diferenţa este pur în mintea mea.

Ego-ul consideră că are la inimă interesele mele cele mai bune, şi are punctul său de vedere asupra a ceea ce am nevoie. Închis într-o percepţie fixă că aceasta, este greu pentru mine să văd că sunt blocat. Eu cred că greşeala este în lumea de acolo, mai degrabă, decât în convingerile mele despre cum ar trebui să fie lucrurile. Aşa îmi spun o poveste cu ce ar trebui să se schimbe, ca eu să fiu fericit, şi mă apuc să încerc să fac acest lucru să se întâmple.

Când descopăr că nu pot face lumea în felul în care cred eu că ar trebui să fie, atunci s-ar putea, dacă nevoia pare suficient de importantă, să implor o putere mai mare să intervină şi să schimbe lucrurile pentru mine. Eu îi cer, de fapt, să îndeplinească porunca ego-ului meu. Cu toate acestea, aşa cum mulţi dintre noi au descoperit, ego-ul ştie rareori ce este cu adevărat cel mai bine pentru noi.

Dacă, pe de altă parte, recunosc că suferinţa mea ar putea veni din modul în care privesc lucrurile, atunci are mai mult sens să cer, nu o schimbare în lume, ci o schimbare în gândirea mea. M-aş putea ruga ca blocajul din trafic să dispară, când ar fi mai înţelept să mă rog ca sentimentele mele de frustrare şi tensiune să plece.

Ajutorul de care am nevoie este sprijinul în a ieşi din modul de a vedea al ego-ului.

Aşa că, atunci când mă rog, eu întreb, cu o atitudine de curiozitate inocentă: "Ar putea exista, probabil, un alt mod de a vedea acest lucru?" Nu încerc să îmi răspund la întrebare, pentru că ar activa fără îndoială mintea-ego, care iubeşte să încerce şi să facă lucrurile să funcţioneze pentru mine. Deci, pur şi simplu pun întrebarea, îi dau drumul şi aştept.

Ceea ce se întâmplă de multe ori este că un nou mod de a vedea coboară asupra mea. Acesta nu vine ca un răspuns verbal, el vine ca o schimbare reală în percepţie. Eu personal văd situaţia într-un mod nou.

Unul din primele momente în care m-am rugat în acest fel, era legat de unele dificultăţi pe care le aveam cu partenera mea. Ea nu se comportă în felul în care m-am gândit că ar trebui (şi câţi dintre noi nu s-au simţit aşa uneori?). După câteva zile de relaţie tensionată, am decis să mă rog, doar întrebând dacă ar putea fi posibil un alt mod de a percepe această situaţie.

Aproape imediat, m-am trezit că o văd într-o lumină diferită. Aici era o altă fiinţă umană, cu propria ei istorie şi propriile ei nevoi, luptând pentru a naviga într-o situaţie dificilă. Dintr-o dată totul arată altfel. Am simţit compasiune pentru ea, mai degrabă decât animozitate, înţelegere, mai degrabă decât judecată. Am realizat că în ultimele două zile am fost în afara iubirii; dar acum iubirea s-a întors.

Cu o rugăciune convenţională, probabil că m-aş fi rugat ca ea să se schimbe. Dar intervenţia divină, de care aveam nevoie, nu a fost în comportamentul ei, ci în mintea mea, în starea mea de spirit, care mi-a condus gândirea.

Rezultatele acestui tip de rugăciune nu încetează niciodată să mă impresioneze. Invariabil, mi se pare că temerile şi judecăţile mele pleacă rând pe rând. În locul lor este un sentiment de uşurinţă. Oricine sau orice m-a deranjat, privesc acum prin ochii iubitori şi plini de compasiune. Mai mult decât atât, noul mod de a vedea pare de multe ori atât de evident: De ce nu am văzut acest lucru înainte? Adresarea acestei întrebări simple îmi permite accesul la cunoaşterea interioară, şi îi permite acesteia să strălucească în viaţa mea.

Răspunsul nu vine întotdeauna la fel de repede, ca în exemplul de mai sus. Uneori, schimbarea apare mai târziu - într-un vis, sau când te relaxezi fără a face nimic. Rugăciunea pune sămânţa; ea germinează în propriul timp. Nici nu am întotdeauna răspunsurile la astfel de rugăciuni. Cu toate acestea, chiar şi dacă am primi un răspus jumătate din timp, aceste momente fac ca ruga să fie binemeritată.

Frumuseţea acestei abordări este că eu nu mă rog pentru o putere dincolo de mine însămi. Mă rog la propriul meu sine, pentru ghidare. Dincolo de gândirea de suprafaţă a minţii-ego, fiinţa mea interioară ştie adevărul. Se vede unde am devenit prins într-o anumită stare de spirit, şi este tot mai dispusă să mă ajute să mă eliberez.

Mai mult decât atât, de când rugăciunile mele sunt îndreptate către interior, către propria mea esenţă, nu mai am nici o grijă dacă ele vor fi sau nu auzite. Cel care oferă rugăciunea şi cel care o primeşte sunt unul şi acelaşi.

sursa: http://www.astrocafe.ro/

„AŞ VREA” – PENTRU TINE …

"Aș vrea să începi fiecare zi a vieții tale gândind optimist, colorat,
mulțumind Domnului pentru tot ceea ce ai, fiind recunoscător vieții
și destinului pentru ceea ce ești și pentru că ești"

Aș vrea să dai uitării sentimentele de neputință ce te încearcă. Aș vrea să lași în urmă temerile și neliniștile care îți înconjoară sufletul. Aș vrea să te axezi doar pe lucrurile care contează, care merită concentrarea, dăruirea și pasiunea ta. Aș vrea să ai în minte mereu, ca un motto numai al tău, că iubirea este tot ce contează în viață, că fericirea depinde numai de tine, că poți să ai tot ce îți dorești atâta timp cât ai un țel bine definit în mintea ta. Aș vrea să ai încredere în forța ta interioară și să folosești acest gând atunci când o să te simți neputincios, obosit și mult prea trist. Aș vrea să nu găsești scuze comportamentului tău, momentelor de lașitate, plictiseală sau indiferență. Aș vrea să profiți de fiecare clipă pentru a da tot ce poți, să iei în calcul fiecare lecție pe care viața ți-o predă în mod constant, să te agăți de fiecare oportunitate care îți iese în cale. Aș vrea să dansezi în ciuda picioarelor obosite, să cânți în ciuda vocii răgușite, să te înalți în ciuda aripilor frânte. Aș vrea să înțelegi că numai tu poți găsi calea spre fericire, mulțumire și împlinire sufletească. Aș vrea să nu uiți niciodată oamenii care te-au iubit, care au însemnat ceva în viața ta, care ți-au redat zâmbetele pierdute, încrederea în forțele proprii, visele și speranța uitate. Aș vrea să începi fiecare zi a vieții tale gândind optimist, colorat, mulțumind Domnului pentru tot ceea ce ai, fiind recunoscător vieții și destinului pentru ceea ce ești și pentru că ești. Aș vrea să nu te gândești la trecut, la greșeli, la modul în care ai reacționat în diverse situații cu tristețe, dezamăgire, rușine, ci cu pricepere, maturitate și înțelepciune. Aș vrea să nu te resemnezi în fața faptului împlinit și să nu știi ce este supunerea. Ești propriul tău stăpân și nu trebuie să te lași influențat de nimeni în viață. Aș fi vrut să-ți pot spune toate acestea înainte de a da piept cu viața. Aș fi vrut să te pregătesc înainte de marele meci al vieții, dar toate aceste lecții au scopul și timpul lor. Nu te dezice de oamenii care te iubesc, de ceea ce ești tu în interior, de principiile însușite, de valoarea ta. Ești un luptător în ciuda pierderilor suferite și fiecare cicatrice de pe trupul și sufletul tău reprezintă curajul și forța ta.

de Anasstassya

Secvență dintr-un film alb-negru...

Mă simt atât de străină uneori de timpurile în care trăim. De prea multă stridenţă în tot. De prea multă goliciune de peste tot. De prea multă grabă în toate. De prea multă vulgaritate. De prea multul zgomot de peste tot din jur.

Lumea mea e uneori ca un film alb-negru... dar cu oameni care încă mai roşesc. Uneori e fără sonor, alteori îţi mângâie sufletul Chopin, Haydn, Mozart...Uneori cântec divin de heruvimi, alteori doar glasul tainic al vreunui vânt de seară...

Uneori lumea mea are tihna şi manierele unui ceai de la ora 5...Şi parfumul unei scrisori trimise după multe ezitări, scrise pe multe pagini cu litere tremurate... pe care primitorul o sărută şi o păstrează o viaţă întreagă, ca pe cea mai de preţ comoară.

Se găsesc în ea uneori gesturi de un eroism care astăzi poate părea superfluu, naiv, utopic, de-a dreptul caraghios. Se găsesc uneori în ea oameni cu suflet de copil şi cu gesturi de o candoare ce îţi topeşte sufletul.

Lumea mea pare uneori o călătorie cu Orient Expressul alături de cei mai fascinanţi companioni: cartea, amintirile, visele, versurile, neapărat versurile, florile, rugăciunile prietenilor şi omul care te iubeşte pentru sufletul tău. Şi care rămâne acolo, cu tine în compartiment, orice ar fi şi oriunde îl va duce această călătorie.

În lumea mea cel mai frumos machiaj e bunătatea, cele mai de preţ accesorii sunt faptele frumoase, făcute neapărat în taină aici delicateţea şi nobleţea nu sunt un handicap, dacă ierţi nu înseamnă că eşti "fraier", iar ridurile sunt iubite, pentru că fiecare spune, într-un fel sau altul, o poveste de iubire.

Filmul meu alb-negru capătă din ce în ce mai mult contur, construindu-se singur, pas cu pas, din ce în ce mai clar de când am constatat că mă simt din ce în ce mai străină de lumea în care trăim. Dar că nu mă opreşte nimeni să construiesc eu una mai frumoasă....

Ca un film alb negru, uneori. Dar în care, foarte important!, oamenii încă mai roşesc...

de Alexandra Svet

Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente

Totul se întoarce în viața asta: și răul și binele și zâmbetele și lacrimile, doar timpul este ireversibil și atât de prețios.

Am fost crescuți cu frică de Dumnezeu, cu principii sănătoase și cu maniere potrivite. Am fost iubiți, respectați, privilegiați, protejați. Am fost certați la nevoie, consolați în anumite momente, iertați pentru fiecare greșeală. Iubirea care ni s-a arătat și modul în care am fost crescuți se reflectă asupra modului în care suntem astăzi, asupra mentalității și sufletului. Știm deja că darul din inimă se va întoarce la noi multiplicat. La fel este și cu iubirea și celelalte sentimente frumoase. Tot ce faci bun în viață, tot ce lași în urma ta nu va fi de prisos.

Și dacă totuși simți că nu ai căpătat nimic plăcut de la viață, nimic special și ești înconjurat de gânduri și frământări, adu-ți aminte de toate lucrurile bune care ți s-au întâmplat, de toate visurile care s-au realizat, de faptul că ești sănătos, că ești iubit și ai o viață împlinită.

Amintește-ți doar momentele frumoase, doar țelurile din mintea ta și eliberează-te de tot ce presupune regretul. Spune un cuvânt bun acolo unde este cazul, zâmbește deschis și sincer tot timpul, oferă ajutor celor care au nevoie, fii onest și corect în orice împrejurare, alină suflete triste și niciodată nu răni intenționat.

Ni s-a dat totul pentru a ne construi așa cum credem de cuviință viitorul. La fel trebuie să facem și noi la rândul nostru. Experiența trebuie împărtășită. Viața trebuie trăită. Haosul trebuie stopat. Lumea schimbată. Nu putem face acest lucru decât dacă punem iubire și credință în tot ceea ce facem. Fiecare dintre noi își face și desface viața după propriu-i ritm. Nu îmbătrânim din cauza timpului care trece, ci în funcție de energia pe care o consumăm și-o reînnoim în strădaniile noastre.

sursa: https://anasstassya.wordpress.com

Fericirea vine din lucruri mărunte

Când am fost copii viața a fost mai simplă, așa-i? Cred că nu sunt singura care crede uneori acest lucru. Adevărul este că viața a fost, este și va fi mereu simplă, doar că noi o complicăm. Să te bucuri de lucrurile simple e aproape o garanție a fericirii .

Suntem într-o permanentă grabă prin viață, într-o concurență unul cu celălalt. Mergem pe stradă dând din coate încercând să îi depășim pe cei din fața noastră. Dar oare unde ne grăbim? Când am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple din jurul nostru?

Dimineața ne bem cafeaua pe fugă, ne plângem mereu de vreme indiferent dacă e cald sau frig, uităm să ne bucurăm de oamenii din jurul nostru și de fiecare dată îi respingem sau îi exepediem, deoarece tindem să credem că ne opresc din atingerea idealurilor. Am devenit precauți și stăm de fiecare dată cu garda sus când cineva ne zâmbește sau ne vorbește frumos, bănuindu-l de intenții ascunse.

Am ajuns să facem lucrurile mecanic, ne trezim dimineața și fără să ne dăm seama și fără să simțim ajungem la locul de muncă, ne întoarcem obosiți, ne aruncăm în pat pentru a o lua mâine din nou de la capăt. Trecem prin viață superficial, iar în puținele momente de meditație ne gândim la fericire ca la un obiect pe care trebuie cândva să îl găsim. Tânjim dupa fericire fără să ne dăm seama că aceasta vine din sentimente și trăiri.

Știm exact ce nu ne place, ce ne deranjează, ce ne scoate din sărite, inventariem cu exactitate toate neplăcerile, dar oare știm cu adevarat și ce ne place?

În graba noastră zilnică dupa beneficiile materiale, lucrurile simple au ajuns să nu ne mai atragă atenția. Unde oare am pierdut simplitatea? Pentru că în momentul în care o vom redescoperi, ne vom regăsi pe noi înșine.

Un apus sau un răsărit de soare, gustul cafelei de dimineață, o plimbare într-o zi însorită prin parc, cititul unei cărți frumoase sau un zâmbet oferit. Acestea sunt doar câteva din bucururile simple care nu costă nimic, dar fiind prea împovărați de griji uităm să le trăim.

A venit timpul să investim în oameni, în dragoste și în bucuria produsă de lucrurile mărunte. Să încetăm să vânăm himere și să ne oprim din această goană prin viață și să ne bucurăm de lucurile mărunte și simple și de fericirea care se află exact în fața noastră.

A venit timpul să ne regăsim fericirea uitată. Te rog, bucură-te de lucrurile mici din viață. Într-o zi vei realiza că acestea au fost într-adevăr lucrurile mari!

sursa: http://www.dragaviata.ro/

Nu e drept să te iubesc și tu să nu mă iubești

"Dacă Dumnezeu ar fi negustor…"

Noi, oamenii, cerem neîncetat ceva: sănătate, bani, mașină, casă, iubire, soție, copii, concedii… și lista e lungă. Cerem unui izvor nesecat. Dacă Dumnezeu ar fi negustor, cu siguranță ar fi de temut. Dar fiindcă e Dumnezeu și ne permite să cerem fără a plăti pe loc, Îl tratăm ca pe lampa lui Aladin.

De parcă ceva din ceea ce suntem ni s-ar cuveni, cerem minuni fără să ne gândim că tot ce primim e cu împrumut. ”Avans 0, rate fără girant și fără dobândă!” Câteva cuvinte și gata, facem creditul și continuăm să cerem. Nici măcar nu ni se impune o sumă maximă pentru risipă. Putem lua cât vrem. Profităm, căci ”pomeni” nu-s multe pe lumea asta! Iar proști sunt destui să ne împrumute dacă n-avem cu ce să plătim o lună-două.

Noi, oamenii, credem că ne jucăm cu Dumnezeu Război. Care adună mai mult, câștigă: Doamne, uite, acum am mai mult ca Tine! Am luat eu! Punctajul la final! Hai, Doamne, continuă să joci cu mine, poate de data asta câștig eu!

Dumnezeu intră în joc ori de câte ori Îl chemi. Pentru că El ia toate șansele ca oportunități de a ni Se dezvălui. Chiar și-n război. Deși vede că la final a câștigat mai mult, ne lasă să-L păcălim. El știe că ne păcălim singuri. Îl chemăm în război și în pace Îl lăsăm la ușă. În pacea cu alții. ”Doamne, lucrează Tu la inima lui, să mă poată ierta pentru cât i-am greșit! Doamne, îți promit că dacă… ”

Și El lucrează. Și suntem iertați. Și după ce primim iertarea greșim altcuiva. Sau tot lui, dar în alte feluri. Și iar cerem împrumut de la Dumnezeu. Și-i cumpărăm omului iertarea. Da, i-o cumpărăm, căci nimic nu ni se dă pe gratis. Ci cu preț de sânge. Sânge de Domn.

Și vine o zi când și omul acela ne greșește nouă. Ne revoltăm. Îi întoarcem spatele și după umilințe, îl iertăm. Iar la prima următoare greșală reproșăm: ”Ai mai greșit o dată! Nu ți-ai ținut promisiunea! Mi-ai înșelat încrederea! Eu, care de atâtea ori te-am ajutat, eu, care atâtea am făcut pentru tine… eu, care te-am iubit, eu, care te-am pus pe primul loc mereu, eu, care m-am sacrificat!”

Oh, da! SACRIFICAT! Noi vorbim de sacrificii de parcă am vorbi de aerul pe care-l respirăm. Nu-i așa că noi am fost răstigniți, biciuiți, huliți, scuipați? Pentru greșelile altora! ”Da, eu m-am sacrificat în relația asta să-ți fie ție bine, am muncit să-ți asigur ție decența, să ajungi cine ești, să ajungi CE ești, să te vindeci, să te descoperi, să îți faci relații…” și atâtea ”Să”-uri … Chiar așa, tocmai eu, care am așteptat atâta să te întorci tu la mine, care am avut atâta răbdare să nu mai joci la poker, să nu mai fumezi, să nu mai bei, să nu mai lipsești nopțile! Tocmai pe MINE să mă părăsești, să mă înșeli, să mă lovești, să mă folosești, să mă acuzi… și tot atâtea ”Să”-uri… avem atâtea drepturi și o singură obligație: SĂ CEREM!

Dacă Dumnezeu ar fi negustor…

Căutăm dreptatea la semenii noștri, să ni se dea cu aceeași mână cu care am dat, să ni se măsoare cu aceeași măsură cu care am măsurat (nici mai mult nici mai puțin, dar, Doamne, dacă se poate… pune la mine mai mult!)!

”Nu e drept să te iubesc și tu să nu mă iubești, și pe deasupra să mă mai și minți! Nu e drept să mă folosești, și pe deasupra să mă mai și rănești!” Nu sunt drepte atâtea nedreptăți care ni se fac!

Și vă întreb acum: dacă pentru noi nu e drept, pentru El cum a fost? Pentru El cum e când noi promitem și uităm să împlinim, când luăm și nu mai plătim, când judecăm și nu mai cerem iertare, când aruncăm și nu mai luăm înapoi? Când avem mândrie, și nu știm nici măcar antonimul ei?

”ce-ar fi fost cu noi, ce s-ar fi ales de noi, oamenii, dacă tot Dumnezeu n-ar fi încercat să ” facă pace” cu noi? să ne aducă la Pace?…fiindcă, dacă s-ar fi purtat cu noi după adevăr, după dreptatea dumnezeiască… s-ar fi ales praful de noi!…”

Dacă Dumnezeu ar fi negustor…

Oare dacă am da oamenilor pacea noastră, mai degrabă decât dreptate în ceea ce fac, am putea să lăcrimăm mai puțin? Dacă am plânge mai degrabă pentru noi, decât după alții pe care-i acuzăm că nu ne-au iubit și am plânge neputința lor de-a ne iubi, am putea să vedem că Dumnezeu NU E NEGUSTOR și noi nu suntem judecători?

de Monica Berceanu

Îmi cer iertare…

Îmi cer iertare dacă am tăcut când trebuia să vorbesc sau am vorbit când trebuia să tac.

Îmi cer iertare dacă m-am grăbit să trag concluzii fără să îmi acord timp pentru a înțelege.

Îmi cer iertare dacă nu am avut răbdare sau dacă am așteptat prea puțin.

Îmi cer iertare dacă vorbele mele au fost cuțite și nu au mângâiat.

Îmi cer iertare dacă am plecat când trebuia să rămân sau nu am venit deloc. 

Îmi cer iertare dacă într-un moment de slăbiciune sau nesiguranță am devenit o altă persoană decât ceea ce sunt.

Îmi cer iertare dacă ai plâns și nu ți-am șters lacrima sau dacă am fost mai întâi egoistă înainte de a fi prietenă.

Îmi cer iertare dacă propriile dureri mi-au întunecat judecata și m-au făcut mai aspră.

Îmi cer iertare dacă timpul ne-a fost dușman și nu prieten.

Îmi cer iertare dacă nu am spus întotdeauna ce trebuia sau când trebuia.

Îmi cer iertare dacă uneori am fost prea încăpățânată și poate prea orgolioasă.

Îmi cer iertare dacă vreodată am invadat un spațiu care nu era pentru mine.

Îmi cer iertare dacă uneori mi-am revărsat neîmplinirile asupra unor oameni care nu meritau asta.

Îmi cer iertare. Pentru tot ce am spus, pentru tot ce n-am spus, pentru tot ce am gândit rău, pentru tot ce m-a urâțit și pentru tot ce m-a îndurerat. 

Îmi cer iertare…

de Iustina Ţalea

Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei - Arsenie Boca

Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite: Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine!

A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, duce la stări sufleteşti în care blestemi părinţii, lumea şi poţi învinui şi pe Dumnezeu. Ideile greşite ameninţă să-ţi dărâme şi ultimul suport sufletesc: credinţa.

Dumneata să fii recunoscătoare purtării de grijă a lui Dumnezeu, că ai cu cine te ajuta, cine să te îngrijească şi celelalte. A cere o minune e prea mult. Credinţa nu implică numaidecât o tămăduire organică. Credinţa numai atât ne dă: „linişte sufletească" în orice împrejurare ne-am găsi.

Viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă. Bine ar fi să fim atât de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa - mai ales cea inevitabilă - poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.

Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei. Suferinţa e singura condiţie de purificare a sufletului. De aceea Iisus n-a înlăturat toate suferinţele întâlnite, ci a corectat, prin pilda proprie, modul de a le primi. Iisus n-a fugit de suferinţă, cum fugim noi...

Deci nu putem cere să-Şi schimbe învăţătura, fiindcă noi suntem prea slabi. Printre ideile greşite, sunt bănuielile, prejudecăţile, care distrug.

Din caietul maicii Timoteia de la Prislop. Sfaturi date unei persoane de către parintele Arsenie Boca.

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.

Cine nu a întâlnit oameni falși? Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun.

Cine nu a întâlnit oameni falși? Cine nu s-a mânjit cu problemele altora pentru ca apoi să rămână singur în fața loviturilor primite de la viață? Cine nu a pierdut prietenii pe drum, cine nu s-a îndepărtat de oameni dragi, oameni care au ales alte drumuri și au uitat de unde plecat? Cine nu a simțit ce înseamnă să ajuți cu un sfat dar apoi să primești indiferență și reproșuri? Cine nu a savurat din invidie, răutate și falsitate? Cine nu s-a simțit părăsit pentru că la un moment dat nu avea ceva de oferit, deoarece trecea printr-o perioadă mai grea?

Să legi prietenii este greu. Se spune că există prietenii care pot dura o viață, o perioadă sau câteva luni. Există prietenii care se formează după ani lungi, prin care cei doi se cunosc, știu de unde au plecat, au întâmpinat împreună greutățile vieții, s-au sprijinit unul pe celălalt ca apoi să se îndepărteze fizic, nu sufletește. Am auzit despre aceste prietenii și le-am considerat basme minunate, pentru că acești oameni deși nu se mai văd, ei nu se pierd și atunci când se întâlnesc parcă nu-i mai poți desprinde. Sunt povești rare dar sunt incredibile.

Apoi există prieteniile care durează o simplă perioadă; noi oamenii simțim nevoia de a găsi un cuvânt pentru oricare sentiment, impresie sau legătură față de un om sau un obiect. Pe această persoană o numim cunoștință. Timpul unește sau desparte oameni; în momentele grele oamenii se leagă unul de celălalt pentru un interes comun, altfel fiecare ar continua pe propria stradă nepăsător, pentru că ceea ce nu ne lovește direct parcă nu ne mai interesează.

Oamenii care ne sunt alături în momentele grele sau pur și simplu ne cuceresc prin anumite comportamente, devin prieteni. Atunci demonstrăm prețuirea și respectul nostru prin întâlniri, povestiri și sfaturi. Există oameni care trec prin grădina noastră doar pentru a ne învăța mici secrete despre flori și pomi; oameni care intră în viața noastră pentru a ne arăta unde greșim și ce mai putem schimba. Apoi dispar. Ei nu fac gălăgie, nu pretind nimic.

Oamenii sunt un mister, de multe ori devin vulnerabili în fața altora, mai ales când au de a face cu sentimentele. Este ușor să spui că ești puternic, este ușor să ascunzi câteva lacrimi, este ușor să eviți privirile altora. 

Drag cititor, adevărul este că suntem mai fragili decât o floare, pentru că și aceasta rezistă sub ploaie și vânt. Când vine vorba de sentimente, parcă suntem o păpădie părăsită într-un câmp.

Câteodată greșim, oferim altora ocazia de a ne controla bunadispoziție, deși aceștia nu realizează sau altori o fac intenționat, pentru a ne face să suferim. Când iubim, punem în palmele persoanei iubite, al nostru destin. Suntem atât de orbiți încât parcă nu ne interesează ce vor face cu această iubire, deși realizăm că fericirea noastră depinde de un alt om. Suntem fragili, de multe ori picăm și nu ne mai putem ridica. E ca și cum cineva te lovește de infinite ori iar tu trebuie să te ridici. 

Astăzi realizez că nu mai am răbdarea de altădată; nu mă mai aștept la nimic, nu mai vreau nimic din ceea ce n-am obținut prin munca mea, nu mai alerg după oameni, nu mă mai obosesc cu explicații, nu mai încerc să-i mulțumesc pe toți dar știu că orice s-ar întâmpla, nu mă voi schimba, nu voi renunța la principiile mele doar pentru că cineva, cândva, mi-a târât sufletul prin mocirlă. Nu mă voi schimba, voi continua să fiu un om bun și modest pentru că nimeni nu mă poate transforma în ceea ce nu sunt.

Trăim într-o junglă și în pericol sunt oamenii cu suflet bun. Fiecare pentru el, regula principală este să nu pretinzi, să te pregătești sufletește pentru orice, să ai curaj și să nu renunți la vise, să nu te schimbi și în oricare ocazie, nu uita: fii tu.

de Maria Cristiana Tudose

Puţine cuvinte, multă iubire

Nu contează ce ai pierdut în viață, ci ce ţi-a rămas. Multumește lui Dumnezeu, bucură-te și mergi mai departe!...

Viaţa nu e doar o simplă autostradă dreaptă pe care să o poţi parcurge cu o viteză foarte mare, să nu îţi dai seama când ai finalizat-o şi ai ajuns la Destinaţie. Viaţa înseamnă şi drumuri accidentate, gropi, curbe, suişuri şi coborâşuri, popasuri, intersecţii, sensuri giratorii, sens unic, semafor, etc. Viaţa e un drum parcurs pe îndelete, chiar dacă unii îl termină brusc, alergaţi fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viața înseamnă să mergi pe partea dreaptă a drumului, să fii optimist, pozitiv, să vezi binele din orice rău, lumina din întuneric.

Să încercăm o clipă să mai ieşim din cea mai grea luptă; lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăți-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de prețuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportuniţăţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.

Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greșelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba. Nu își au rost nopțile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe. Toate trec și într-un final, oricum ar fi, va fi bine!

Greutăţile, necazurile, suferinţele ne modelează caracterul în viaţă. Atunci când durerea îţi curge prin vene, înveţi Adevărul vieţii. Iertând, binecuvântând, iubind, orice se poate ! Nu avem suficientă credinţă, speranţă, vise, libertate interioară şi fireşte că suferim. Natural, autentic, firesc, cu un suspin al firii, fiecare om a ars pe pământ păcatul măcar cu o lacrimă, învăţând că totul se poate repara, totul ! Mai ales după ce guști din bucuria de a ierta și a fi iertat!

fragment din cartea http://www.libris.ro/putine-cuvinte-multa-iubire-ieromonah-hrisostom-PIM978-606-13-1577-2--p807663.html
de Ieromonah Hrisostom Filipescu

Bărbatul manipulator, bărbatul care se joacă cu mintea ta pentru a-ți face praf inima

Îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale imense şi ale tacticii incredibile de a controla prin emoţii.

Îl cauţi cu speranţa că de data aceasta ai găsit bărbatul potrivit. Te îndrăgosteşti de el pentru că tot ceea ce face, tot ceea ce spune, tot ceea ce afişează îţi demonstrează că da, este bărbatul potrivit pentru tine. Eşti măgulită, fericită şi te consideri norocoasă că un astfel de bărbat se poate îndrăgosti de tine, că tocmai el te poate iubi. Şi crezi că alături de el, în limitele posibile ale iubirii, vei câştiga încredere, putere şi independenţă. Crezi că îi poţi şterge tristeţea din ochi şi îi poţi vindeca durerea din suflet. Te face să crezi că poţi. Eşti convinsă că te-ai născut cu posibilitatea de a a-i face bine acestui bărbat, de ai lua grijile cu un sărut, de a-l face fericit.

Adulmeci totuşi pericolul, însă atâta timp cât te face să te simţi vie, vibrând de dor, iubire şi suferinţă, nu ai nici cea mai mică intenţie de a fugi din calea pericolului. Şi totuşi ceva, ceva, un semnal, un cuvânt, un gest al lui, un indiciu, o remarcă a prietenilor îţi deschide în faţa ochilor o scânteie de îndoială. O ştergi însă repede cu puterea minţii şi o stîngi cu tocul pantofului. De ce? Pentru că deja te-ai prins în plasa lui şi nu vrei, nu îţi doreşti, nu ai avea cum să te desprinzi din capcana lui. Pentru că odată ce te-ai legat la inimă, îţi este imposibil să te dezlegi fără să te doară… Pentru că este abil şi ştie să manipuleze, ştie să se joace cu mintea şi inima ta. Şi te-a făcut să te implicit trup şi suflet într-o relaţie construită din praf şi fum. Te-a făcut să îl iubeşti. Fără să îţi ofere acelaşi lucru în schimb. El, bărbatul manipulator, bărbatul care îţi joacă mintea şi emoţiile la zarurile de noroc ale sorţii, ale voinţei sale şi ale tacticii de a controla prin emoţii…

Şi nu te-ai înşelat deloc.. Nu, nu… La începutul relaţiei, ba de multe ori şi pe parcursul ei, bărbatul manipulator este incredibil de fermecător. Ştie cum să se poarte cu tine, ştie să rostească cuvântul potrivit la momentul potrivit, te face să te simţi importantă şi îţi demonstrează cât de importantă eşti pentru el. Poate folosi un comportament pozitiv, constructiv pentru a-ţi gâdila orgoliul, dar şi un comportament negativ, menit să-ţi submineze personalitatea şi să-ţi distrugă încrederea în tine. Stăpânul artei manipulare poate să îţi ceară fie frumos şi subtil, fie brutal şi evident, să-i rezervi lui timpul din lume şi te poate îndepărta pe nesimţite de familie şi prieteni. Mai niciunul dintre prietenii tăi nu îi sunt pe plac şi îţi poate da argumente “solide” în raport cu el. Niciunul nu este suficient de bun pentru el… Fiecare minut pe care îl petreci departe de el înseamnă să-i ieşi din sfera de control şi influenţă şi acest lucru îl nemulţumeşte. O să-ţi ceară în curând toate detaliile întâlnirilor tale şi o să te trezeşti mărturisindu-i ce ai făcut în clipele, secundele şi minutele pe care nu le-aţi petrecut împreună.

Iar până să-ţi dai seama, va veni şi ziua răsturnării de roluri. Tu, salvatoarea şi protectoarea bărbatului puternic, însă rănit şi suferind, te vei trezi “slabă” şi “fragilă” în faţa unui bărbat care se consideră salvatorul şi eroul tău. Încetul cu încetul, micile lui tertipuri emoţionale, cultivate pe terenuri solide şi maleabile, reuşesc. Tu, femeia puternică şi sigură pe ea, te simţi puternică atunci când te afli sub protecţia lui. Îţi spune că eşti frumoasă când te îmbraci după gusturile lui. Scoate în evidenţă greşelile tale, mai puţin pe ale lui, îşi proclamă anumite drepturi pe care ţie ţi le refuză, vorbeşte în termini de “noi”, însă acţionează în sensul de “eu”. Iar dacă se scuză, nu o face niciodată cu adevărat pentru că nu regretă, nu îi pare realmente rău.

Una peste alta, vorbele şi cuvintele sunt punctul culminant al tacticii lui şi îl plasează într-o poziţie de superioritate din care îşi rezervă dreptul de a fi “afectuos” şi “înţelegător” cu tine. Nu acceptă un “nu” ca un răspuns şi se va folosi de iubirea şi slăbiciunea ta pentru el, pentru a obţine ceea ce-şi doreşte (“dacă nu vrei să vii cu mine, iau copiii şi plec”). Uneori încearcă să te facă să te simţi vinovată pe tine pentru atitudinea lui (“din cauza ta..”. Este mândru de tine, şi afectuos şi apreciativ dacă acţionezi într-o manieră care îi este pe plac (“eşti cea mai inteligentă când”… Curând, de dragul lui, doar pentru a menţine armonia şi liniştea în relaţie, te vei trezi acţionând şi luând decizii injuste, cu care altădată nu ai fi fost sub nicio formă de acord. Curând, doar de dragul unui astfel de bărbat, te vei trezi că tu… nu mai eşti tu. Şi într-o bună zi, când o să te trezeşti la realitate şi o să înţelegi crudul adevăr de dincolo de minciună şi manipulare, o să te rogi să nu fie prea târziu pentru adevărata TU.

de Dana Negoiţă

Ce înseamnă pentru tine "a fi femeie"?

A fi femeie înseamnă a te accepta aşa cum eşti, a-ţi oferi permisiunea de a evolua şi de a învăţa de la cei pe care îi consideri modele în viaţa ta. Aşează-te pe primul loc în lista ta şi încearcă să devii propriul idol, cu atenţie însă, să nu cumva să cazi în capcana narcisismului.

Feminitate şi emoţii

Da, emoţiile vin la pachet cu feminitatea. Femeile sunt un ocean de emoţii: fericire, dragoste, ură, speranţă, teamă, durere, surpriză, extaz, griji şi lista poate fi completată de voi. Ne temem prea mult, iubim prea mult, investim sentimente fără nicio limită.

Nu de puţine ori, auziţi: „voi, femeile sunteţi foarte dificile”. Care este baza acestei presupuneri? Ei bine, femeile iubesc fără margini şi urăsc fară sfârşit, se supără într-o secundă şi le trece într-o clipă. Feminitatea este o serie antonimică de stări prin care trecem la un moment dat în viaţă şi care nu pot fi înţelese cu uşurinţă de bărbaţi. Aceştia sunt modelaţi pe un tipar mult mai simplu, clar şi concis, comparativ cu femeile care au darul de a nuanţa orice pată albă.

Feminitate şi societate

Moralitate, responsabilitate, răspundere, fidelitate, reguli, obiceiuri, superstiţii sunt ornamente sociale obligatorii pe care le poartă femeia şi pe care bărbatul le consideră opţionale. Încă ne confruntăm cu fenomenul discriminării când vine vorba de feminitate, tradusă în comparaţie cu masculinitatea prin: voce dulce, păr mai lung, ten echitabil, înălţimea mai mică şi oase moi faţă de bărbat s.a.m.d.

Pe lângă rolurile sociale importante pe care le poate îndeplini femeia, rolul consacrat şi care nu poate fi egalat, este acela al maternităţii.

Feminitatea este marcată de suferinţă şi durere pe perioada sarcinii dar şi de împlinire sufletească, „viaţă nouă” odată cu naşterea bebeluşului. Femeia are posibilitatea de a se reinventa odată cu bebeluşul său; are şansa de a-şi juca un alt rol în filmul vieţii ei, rolul principal cu final neştiut şi cu personaje alese.

Feminitate şi contradicţii

Subiectul feminităţii este foarte larg şi rămâne deschis discuţiilor. Feminitatea a dat naştere şi unor contradicţii ce acompaniază „definiţiile” acesteia:

1. Feminitatea este o luptă constantă între inimă şi minte.

2. Feminitatea este un amestec continuu între rigiditate şi fragilitate.

3. Feminitatea este o schimbare frecventă între sensibilitate şi duritate.

4. Feminitatea este o modificare regulată între rigiditate şi supunere.

5. Feminitatea este arta de trăi în contradicţii dar de a continua în echilibru.

Aşa suntem noi femeile!

-Da! Cumpărături, make-up, bârfe şi chicotelile sunt drepturile noastre din naştere.

-Da! Avem nevoie de 4-5 ore pentru a fi gata. Iar timpul nostru începe atunci când alţii au ajuns deja la uşă. Răbdare domnule!

-Da! Nu avem nevoie continuă de oxigen pentru a trăi. Avem nevoie de un „non-stop” să vorbim.

-Da! Noi nu înţelegem gadget-uri, motociclete, fotbal şi matematică. Şi ne pasă cel mai puţin.

-Da! Ştim doar două adjective: dulce şi drăguţ! Şi doar o singură interjecţie: " Awwwww… nu este atât de dulce?” Etc.

În încheiere, „de-a lungul secolelor femeile au servit drept ochelari, având însuşirea magică şi încântătoare de a reflecta figura bărbatului de două ori mai mare decât e în realitate.”(Virginia Woolf).

Nu vă fie frică doamnelor, domnişoarelor de feminitatea voastră! Nu o ascundeţi, ci din contră celebraţi-o! Recunoaşteţi că fără ea, lumea ar fi sărăcită de graţie, râsete cristaline, copii fericiţi, soţi împliniţi, nuri atrăgători…

Când v-aţi gândit ultima oară la feminitatea voastră? Când aţi îngrijit-o ultima dată?

sursa: http://www.garbo.ro/

Dragoste cu sila nu se poate. Sindromul ‘Te vreau pentru că tu nu mă vrei’ într-o relație

Cum se întâmplă că deşi partenerul te tratează prost, te simţi respinsă de el, se joacă de-a faţa ascunselea în relaţie, pentru tine este invers…îl vrei şi mai mult, rămâi blocată şi fixată aproape obsesiv pe această persoană?!

Devii convinsă că eşti îndrăgostită şi încerci repetat să confirmi şi să dovedeşti, să arăţi obiectului afecţiunii tale că meriţi afecţiunea şi iubirea din partea lui.

Sindromul "Te vreau pentru că tu nu mă vrei"

Deseori e greu să recunoşti că motivul pentru care o persoană nu este interesată nu are nici o legătură cu tine. E mai ‘uşor’ să internalizezi respingerea şi să tragi concluzia că este din cauza ta, că nu eşti suficient de ok pentru ei şi că nu mai sunt interesaţi.

Când se întâmplă asta, interesul tău se transformă într-o obsesie şi toate eforturile se canalizează pe acţiuni pentru ca el să te observe. Te dai peste cap să îi arăţi cât de minunată şi specială eşti, ca el să se răzgândească.

Cum se face că nu te gândeşti la: ‘de fapt cât de benefică este situaţia asta pentru mine?’ sau ‘cât de fericită mă face acest bărbat în această relaţie?’. Te concentrezi doar pe faptul că nu te vrea deşi ar trebui să te concentrezi pe motivul pentru care tu îl vrei pe el, deoarece primordial, o relaţie sănătoasă este cea în care ambii parteneri doresc să fie în ea.

Este sindromul ‘Te vreau pentru că tu nu mă vrei’.

Când te aştepţi ca alţii să îţi arate care e valoarea ta, eşti mereu dezamăgită. În primul rând pentru că nu este treaba altcuiva să îţi ofere stima de sine – asta este treaba ta. În al doilea rând, oamenii sunt destul de centraţi pe sine şi pe propriile nevoi şi le pasă prea puţin despre cum simţi tu faţă de tine – faptul că te dai peste cap şi că îl tratezi ca un premiu este doar un stimul pentru Ego-ul lui.

Când stima de sine este scăzută, de fapt eşti aşa obişnuită cu propriile gânduri şi credinţe negative despre tine, încât vei căuta, mai mult sau mai puţin conştient, oameni şi situaţii care să îţi confirme aceste gânduri şi credinţe. Este demonul pe care îl cunoşti şi te simţi ca acasă. Te-ai obişnuit că dragostea înseamnă durere şi ceea ce tu numeşti iubire este de fapt o călătorie de a căuta validare şi cineva care să îţi arate cât de mult valorezi. Trist? Stai că nu am terminat!

Dacă prin minune, apare cineva cu ataşament sănătos, care chiar este interesat de tine şi este dispus să îţi ofere relaţia pe care pretinzi că o vrei, vei fugi mâncând pământul, deoarece este împotriva a tot ceea ce crezi inconştient despre tine şi este inconfortabil.

Problema este că atunci când cineva nu este hotărât în privinţa ta, este un preţ de plătit. Când stând şi încercând să îl convingi că eşti destul de bună pentru el, îţi sacrifici stima de sine. Doar simplul fapt că ai ajuns în acest stadiu, spune că ai stimă de sine scăzută, în caz contrar îl invitai afară din viaţa ta cu mult timp în urmă.

Când te angajezi cu un ‘spectator’ sau continui o relaţie cu cineva care te tratează sărăcăcios, vei afla că găseşte mereu un alt obstacol, un alt motiv pentur care nu îţi poate oferi relaţia pe care o doreşti. În acest timp tu plăteşti scump şi îţi confirmi în continuare că nu eşti destul de bună. Ajungi să te simţi ca şi cum eşti doar opţiunea pentru zilele ploioase.

Această dinamică devine un ciclu nesfârşit şi poţi zbura din relaţie în relaţie, şi cumva, te găseşti în aceeaşi situaţie, cu acelaşi ‘personaj’ lângă tine, doar că are o figura diferită. Când vei realiza că doar tu îţi determini valoarea, că meriţi mai mult decât firimituri de atenţie şi când te vei trata cu dragoste şi respect şi ceilalţi îţi vor călca pe urme. Tu îi înveţi pe ceilalţi cum să se poarte cu tine. Încetează să cauţi validare şi relaţii de la surse indisponibile. Este ca şi cum cauţi prăjituri la magazinul de unelte, poţi să aştepţi mult şi bine!

Prostituţie emoţională pentru aprobare?

Aceste ‘personaje’ pe care le găseşti au compasiunea unei stânci şi trăiesc pe insula EU-EU-EU, unii nici nu au capacitatea să vadă mai departe de vârful propriului nas şi au zero înţelegere şi interes despre ce vorbeşti tu. De fapt, nu contează ce ar spune, ei au un interes real faţă de tine foarte limitat. Totul se învârte în jurul nevoilor lor, dorinţelor lor şi aşteptărilor lor – ceea ce ai TU nevoie, TU doreşti sau te aştepţi nu face parte din ecuaţie.

Ştiu, este greu să auzi asta. Dacă el nu este în relaţie şi tu eşti, dacă tu continui să investeşti şi el nu, singurul lucru pe care îl va valida este capitolul de credinţe negative despre tine. Cauţi validare de la cineva care prin natură sa te invalidează prin acţiunile sale şi prin tipul de relaţie pe care îl aveţi.

Cel mai uşor de arătat paradoxul este descrierea dinamicii: Tu îl cauţi activ şi experimentezi relaţia despre care zici că nu o doreşti. Investeşti emoţional în relaţii pe care nu le doreşti. Îl doreşti pe el, dar nu în ‘pachetul’ în care a venit. Doar câteva mici schimbări are nevoie… Multe din contradicţiile tale reies din a nu acţiona. Când realizezi că interesul tău nu este acelaşi şi din partea lui, totuşi te angajezi în ideea unei relaţii şi să te simţi respinsă, trăind într-o fantezie.

Drama nu este dragoste, Suferinţa nu este dragoste. Drama este dramă. Suferinţa este suferinţă.

de Mihaela Iordache, psiholog

Afară e vopsit gardul

"Ce contează cum ne este sufletul dacă zâmbetul e la locul lui, nu?"

Ne place sa ne cumpărăm haine. Mai ales nouă, femeilor, deşi cunosc şi bărbați care nu ar renunța la o sesiune de shopping pentru nimic in lume. Ne place să ne îmbunătățim în permanență exteriorul, să avem un trup frumos, haine frumoase, un parfum bun, accesorii potrivite, totul ales cu gust. Sau, măcar, încercăm. Ideea este că ne preocupă. Mult. Exteriorul e important. Imaginea e totul. Vindem ce se caută. Nimic rău în asta. 

Însă ce facem cu interiorul? Are şi el nevoie de îmbunătățiri.

Din păcate ce nu se vede, a ajuns să ne preocupe din ce în ce mai puţin. Ce contează cum ne este sufletul dacă zâmbetul e la locul lui, nu? Pentru că ne pricepem să zâmbim şi fals. Nu-i aşa? Însă cât durează această şaradă? Nu mult. Zic eu. Dacă sufletește nu suntem îmbrăcați de sărbătoare, nu putem sărbători. Dacă nu suntem împăcați cu alegerile noastre, nu avem liniște. Dacă nu am găsit ce căutăm, nu ne putem opri. Dacă nu suntem unde trebuie, simțim că ne lipsește ceva.

Degeaba ne cumpărăm haine şi ne înfrumusețăm trupul dacă sufletul strigă după ajutor. Degeaba avem totul dacă nu avem ce ne trebuie. Degeaba suntem înconjurați de oameni minunați dacă nu sunt minunați pentru noi.

Sufletul are nevoie de puţin pentru a fi fericit. Nu avem nevoie de un buget extravagant. Are nevoie de îmbrățișarea oamenilor care contează, de o vorbă bună spusă când avem mai mare nevoie, de aprecierea şi susținerea celor importanți pentru noi.

Avem nevoie de iubire, de atenție, de respect. Avem nevoie să simțim că suntem importanți și că viața jumătății noastre nu ar mai fi completă fără noi.

Dar avem nevoie și să fim generoși, să ajutam, să mângâiem suflete, sa schimbăm vieți, să fim indispensabili.

Se întâmplă des să vrem să astupăm un gol interior cu lucruri materiale, menite să ne bucure ochii și să ne ofere o clipă de fericire. De obicei funcționează, însă pentru scurt timp. Sufletul e lihnit, își vrea hrana, iar hrana sa nu-i materială. 

sursa: http://psihologinconcediu.ro/

Vindecare...prin smerenie

1) Nu-ți judeca aproapele. 

2) Arată-i aproapelui iubirea în orice împrejurare. 

3) Socotește-l pe cel de lângă tine, din afara ta, mai presus de sine. 

4) Ascunde faptele tale bune și virtuțile tale (nu te lăuda cu ele). 

5) Recunoaște-ți greșelile proprii și nu le repeta. 

6) Iartă-te pe tine și pe ceilalți. 

7) Nu te încrede în voința proprie, ci în Voia lui Dumnezeu. 

8) Fii răbdător. 

9) Nu agonisi. 

10) Practică tăcerea. 

11) Înfrânează-te. 

12) Fii blând și simte compasiunea. 

A atinge iubirea din inima noastră

Dacă noi am practica aceste virtuți, numai pe ele singure, am crește în interior, am simți cu adevărat iubirea pe care inima noastră o poartă în ascunsul inimii, căci acolo, în inimă, cum spun sfinții părinți, e lăcașul lui Dumnezeu. Inima noastră fizică e vehiculul iubirii, căruia îi dăm putere să funcționeze, practicând smerenia, respectiv cele două mari forme ale iubirii: iubirea pentru Dumnezeu și iubirea pentru oamenii din jurul nostru. Scopul vieții nu este acela de a dobândi lucruri, de a poseda oamenii la fel ca pe niște obiecte, de a obține titluri și a apărea mari în fața lumii și de ochii lumii, ci acela de a conștieniza iubirea și adevărata sursă a iubirii, care este în noi înșine, este Dumnezeu în inima noastră. Aceasta este cea mai înaltă formă de iubire posibilă, adevărata iubire, este țelul și capătul căutărilor noastre: doar atingând iubirea aceasta și trăind-o în noi înșine avem șansa mântuirii și a îndumnezeirii. În mod potențial, oricărui om îi este dăruită șansa de a atinge iubirea în propria sa inimă și comuniunea cu divinul din sine, numai că omul caută sprijinul în afara sa, omul se atașează periculos de alți oameni, devine dependent de alții, de oamenii apropiați, de un om iubit și, prin aceasta, el încalcă însăși legea iubirii. Într-un fel sau altul, practica smereniei ne ajută să iubim, iar iubirea ne ajută să ne smerim, înțelegând că treapta esențială către iubirea de Dumnezeu, treapta ultimă este abandonul Egoului nostru , a voinței proprii, ceea ce înseamnă că-i permitem iubirii divine să lucreze prin noi, să se manifeste prin noi și să ne vindece, deopotrivă pe noi și lumea din jurul nostru. Dependența de un alt om sau de lucrurile lumii este cauzată de eșecul nostru de a găsi iubirea în noi și aceasta este- poate- lupta fundamentală a omului, căci în dependență el crede că iubirea și vindecarea vin din lume, dintr-o ființă iubită, din a avea bani 

sau diferite alte forme de posesiune. Când suntem dependenți de formele lumii, punem voința noastră mai presus de voința divină și suferim cumplit; când suntem liberi de lume înseamnă că liberul nostru arbitru a ales să se supună Voinței divine și să-i permită iubirii adevărate să se exprime prin noi. A iubi cu iubirea lui Dumnezeu înseamnă a fi vindecați...

Vindecarea este un proces de transformare de sine

Cu alte cuvinte, vindecarea presupune un proces de transformare de sine, care poate dura mulți ani, desigur, practicând iubirea și smerenia în mod conștient, în toate situațiile vieții, fără nici o excepție. Chiar dacă eșuăm, chiar dacă nu reușim întotdeauna, chiar dacă Egoul omenesc ne atrage și ne ispitește, chiar dacă întreaga lume ne-ar sta împotrivă, noi suntem iubiți și susținuți continuu din interior, adesea și din exterior, prin Grația Divină, să atingem vindecarea ființei noastre sau măcar să pășim apăsat către ea. Vindecarea nu este doar un proces fizic, cum tindem să credem, ci unul spiritual, profund, care ne cere să ”coborâm mintea noastră în inimă”, cum spun tot sfinții părinți, pentru ca gândurile noastre omenești să fie impregnate cu mireasma desăvârșită a iubirii lui Dumnezeu, ce izvorăște din inima noastră. Gândurile omenești sunt precum norii negri, care ascund soarele, iar atunci când soarele e ascuns, viața se ofilește, viața suferă, viața se rătăcește și noi suferim, iar suferința noastră e semnul separării de Sine și semnul separării de divinul care-i atât de aproape, atât de frumos și de puternic...în inima noastră. Redescoperirea iubirii divine din inima noastră și trăirea în această iubire se numește vindecare. Restul este doar...ameliorare! 

de Maria Timuc

Nu mai căutați fericirea acolo unde ați pierdut-o!

Intrăm în relații plini de speranță, visând că ne vom găsi sau întreține fericirea. Ne îndrăgostim, suntem cu capul în nori și ne imaginăm că în felul acesta va decurge viața noastră, de acum înainte. În jurul nostru miroase a fericire. Însă după ce îndrăgosteala se duce și ar trebui să trecem la nivelul următor, lucrurile pot lua o altă turnură.

Poate pentru că nu suntem pregătiți pentru mai mult decât pentru ceea ce tocmai s-a terminat.

Poate pentru că nu concepem că relațiile sunt și altceva, nu doar lapte și miere.

Poate pentru că încă nu suntem suficient de maturi să gestionăm problemele care pot apărea.

Poate pentru că descoperim că, de fapt, nu avem în comun ceea ce ne trebuie pentru un drum mai departe.

Sau poate pentru că iubim diferit, sau, pur și simplu, nu suntem unul pentru celălalt. 

Și atunci suntem nevoiți să ne luăm la revedere, să rămânem cu amintirile frumoase și să mergem mai departe. Separat! Ideal așa ar fi, însă suntem oameni, avem slăbiciuni și, uneori, ne este imposibil să ne detașăm și să vedem din afară cât de clar este că s-a terminat.

Ne încăpățânăm să reluam firul relației, din nou și din nou, pentru a realiza unde am greșit și cum am putea repara. Întoarcem relația pe toate părțile, încercăm să o resuscităm și refuzăm să acceptăm prezentul.

Suntem chinuiți de “cum ar fi fost dacă…”, iar acest gând nu ne dă pace, ne dă speranțe, ne facem iluzii. 

Nu acceptăm că nu vom mai regăsi fericirea în locul în care am pierdut-o. Am vrea să fie posibil să o luăm de la capăt, să dispară tot ce-a fost urât și prost, să ne purtăm altfel, să avem alte reacții, să fim altfel. Însă asta este imposibil. Chiar de-am avea șansa să retrăim totul, nu știu dacă am schimba ceva. Și asta pentru că suntem dispuși să ne schimbăm comportamentul abia după ce am pierdut relația.

Însă fericirea nu mai este de mult acolo, așa că perseverenţa cu care o căutăm nu va da roade.

O căutăm și sperăm, poate pentru că ne este teamă. Teamă că s-a dus, că asta a fost și am ratat-o. Ne e teamă că alta nu va mai veni.

Dar fericirea e în noi, nu în relații, nu în cei de lângă noi. Data viitoare, în relațiile ce vor veni, putem fi și mai fericiți. E alegerea noastră! Fie alegem să batem pasul pe loc, răscolind printre amintiri după bucăți de fericire, fie alegem să adunăm ce-a fost frumos în relație, și să mergem mai departe. Cu demnitate și speranța că data viitoare vom greși mai puțin, vom fi mai înțelepți, mai atenți, mai pregătiți, sau mai potriviți. 

sursa: http://psihologinconcediu.ro/