Astăzi voi vorbi despre oameni. Subiectul acesta controversat poate aduce pace sau tulburare în inima celui care îl dezbate sau îl citește. Important totuși este să aducă limpezime în gândire și în suflet, orice primă reacție ar avea cel ce îl citește acum.
Deși spun mulți din experiența lor că lucrul cu oamenii este foarte dificil, totuși el poate deveni puțin mai ușor dacă sunt respectate anumite reguli morale. Știți că impulsurile inimii pe care noi le denumim sentimente, par la prima vedere, cel mai important lucru într-o relație interumană. Probabil așa și sunt, dar părerile sunt împărțite. Uneori, cred eu că dozajul acestor sentimente de către minte către exteriorul ei, contează cel mai mult. Dacă ai ideea că fiecare om care a apărut în viața ta, îți va fi alături până la sfârșitul vieții, atunci te înșeli cu idealisme. Idealisme sunt visurile la care ne place să visăm sub influența gândirii societății de astăzi sau pur și simplu a realității care se desfășoară fără nici cel mai mic inconvenient sub ochii noștri. De aceea când avem idealisme, unii plutesc în realitate iar noi ne izbim de visurile noastre. Dacă această izbire produce durere dar nu schimbă cu nimic atitudinea noastră față de cei din jurul nostru, durerea se va repeta până când ne vom învăța lecția. Referitor la ideea de mai sus, cea cu a rămâne un om în viața ta până la sfârșitul ei, schimbând modul de gândire, ideea se poate adapta așa; un om va rămâne în viața ta cât e nevoie pentru el sau pentru tine, iar nu până la sfârșitul vieții. Astfel nu vei suferi, ci te vei împăca știind că ai făcut ceea ce trebuie și atât a fost să fie de la Doamne Doamne. Aceasta este prima regulă.
Toți simțim nevoia de afecțiune. Stă în adâncurile umanului această nevoie. Afecțiunea este împărtășirea sentimentelor frumoase și dorința de a sprijini pe celălalt în greutățile vieții lui. Este o cale de a descoperi pe Dumnezeu și de a fi noi înșine prin intermediul celuilalt. Doar că...și cel care împarte afecțiune, așteaptă la rândul lui afecțiune. Iar aceasta este un lucru greșit. Deși stă în firea ta de om, totuși trebuie schimbată această atitudine. Propriu oamenilor le este slăbiciunea, sentimentul acela de clătinare pe căile vieții. Propriu diavolilor le este păcatul, reaua voință și răzvrătirea. Propriu îngerilor și sfinților le este virtutea, supunerea și dragostea de Dumnezeu și de oameni. De aceea, deseori în fața vieții te simți singur. Oamenii sunt neputincioși să te înțeleagă și chiar uneori și să te mângâie. Durerea ta, în adevarata ei intensitate, nu o poate simți decât Cel de Sus. Mama poate doar pe jumătate, cel care a trecut prin așa ceva, la fel, iar rudele și prietenii apropiați în funcție de cât de profundă și adevărată este iubirea lor pentru tine. Iar bucuria, la fel. Când vei căuta mângâiere de la oameni și nu de la Dumnezeu, nu vei fi înțeles pe deplin și atunci vei avea dezamăgiri. Când vei căuta mângâiere de la Dumnezeu și nu de la oameni, atunci nu îți va mai păsa de amarul vieții. Și iarăși; când vei căuta mângâiere de la Dumnezeu prin oameni, atunci fiecare te va mângâia cum va simți sau va ști, dar nu în totalitate. Iar când vei căuta mângâiere de la oameni prin Dumnezeu, atunci Dumnezeu va pune în gura lor, cuvintele Lui.
Deci, încearcă să te consideri în viața aceasta trecătoare ca un vis, singur, doar tu cu Dumnezeu, oferind afecțiune oricărei ființe întâlnite, dar așteptând mângâiere numai de la Dumnezeu. Aceasta este a doua regulă.
În lucrul cu oamenii va exista tot timpul vulnerabilitate. Te va durea când un om te jignește, spune lucruri neadevărate despre tine, te folosește în scopuri urâte sau mai rău de atâta, nu te ascultă. Pentru a nu fi vulnerabil în totalitate, (pentru că atâta timp cât există implicare sentimentală va exista și vulnerabilitate) trebuie să fii foarte conștient de slăbiciunile și neputințele oamenilor, dar mai ales de intenția omului respectiv și de scopul tău în relația cu el. Dacă scopul tău este de a ajuta dezinteresat, atunci să fii foarte conștient că îl vei atinge doar în momentul în care binele pe care l-ai făcut, îți va fi răsplătit cu rău. Astfel, te vei amărî puțin la început, dar cu timpul vei ajunge să înțelegi scopul lui Dumnezeu în privința sufletului tău; acela de nu numai a fi un om bun în totalitate, ci de a rămâne neschimbat de nimeni ca fiind bun. Iar intenția omului respectiv în relația pe care o aveți contează foarte mult să o afli. Aflându-o, vei ști ce fel de om este, dacă a greșit față de tine premeditat sau din neputinţa sa, cât suportă și cât trebuie să îi spui pentru folosul și îndreptarea lui și mai ales, cât din universul tău îți este îngăduit să îi descoperi. Deci: nu uita că oamenii sunt neputincioși și binele făcut îți va fi întotdeauna răsplătit cu rău. Aceasta este a treia regulă.
Într-o relație, înafara faptului că trebuie să fie încredere reciprocă, unul dintre lucrurile cele mai importante este convingerea sau puterea de convingere. Vorba frumoasă, chiar dacă e dreasă cu sare literară sau academică, nu încălzește cu nimic sufletul omului. Nu îi atinge corzile sufletului, ci doar îi desfată preț de câteva secunde tărâmul minții. Dar dacă ceea ce au rostit buzele tale sunt lucrurile pe care te-ai străduit să le faci iar nu visurile pe care dorești să ți le ai sau să ți se îndeplinească, atunci fii sigur că lucrul care pornește de la suflet la suflet ajunge. Cuvintele tale vor avea tăria lucrurilor pe care le-ai făcut. Și atunci, va rămâne în sufletul celui care l-a auzit sau l-a citit.
Deci; orice spui sau scrii, trebuie să fi făcut înainte, altfel nu își va atinge scopul. Aceasta este a patra regulă.
O altă regulă, dar prima ca importanță este ca în toate lucrurile tale, acțiunile tale, sentimentele tale, felul tău de a fi, scopul tău, să Îl promovezi pe Dumnezeu sub absolut toate formele Sale, după felul fiecăruia de a-L percepe, iar nu pe tine. Dacă te vei promova pe tine și nu pe Dumnezeu, natura slăbiciunilor tale îți va da de gol identitatea și caracterul, interesul și aspirațiile. Vei suferi mai devreme sau mai târziu, pentru că nici o minciună nu își poate ascunde identitatea la nesfârșit în fața adevărului. Dacă Îl vei promova pe Dumnezeu, atunci oricât amar vei gusta la început, oricâtă suferință vei avea, de oricâtă invidie vei avea parte, Dumnezeu va fi întotdeauna de partea ta. Iar acest sentiment este incomparabil.
Să nu uiți să spui întotdeauna ceea ce trebuie, iar nu ceea ce crezi sau ceea ce simți. Astfel făcând, spusele tale vor fi întotdeauna de actualitate și vor avea valoare. Nu trebuie să fii dintr-o bucată, chiar dacă ai reguli, principii sau experiență. Ci de la caz la caz. Iar mai presus de toate, nu uita să fii smerit. Smerenia își are drumul său. Nu e atentă la vorbele oamenilor, nu le caută, nu se desfată și nici nu se mâhneşte de sensul lor. Smerenia își știe foarte bine identitatea, țelul în viaţă, datoriile către Dumnezeu și nevoia permanentă de a iubi oamenii.
Respectând regulile pe care le-am scris, îți va fi mai ușor să lucrezi cu oamenii, suflete drag! Ține minte: nu privi la durerea pe care o simți din mâhnirile tale, ci la dragostea pe care Dumnezeu ți-o dă și vei avea liniște. Cu drag. ...pentru sufletul tău !
sursa: facebook
Deși spun mulți din experiența lor că lucrul cu oamenii este foarte dificil, totuși el poate deveni puțin mai ușor dacă sunt respectate anumite reguli morale. Știți că impulsurile inimii pe care noi le denumim sentimente, par la prima vedere, cel mai important lucru într-o relație interumană. Probabil așa și sunt, dar părerile sunt împărțite. Uneori, cred eu că dozajul acestor sentimente de către minte către exteriorul ei, contează cel mai mult. Dacă ai ideea că fiecare om care a apărut în viața ta, îți va fi alături până la sfârșitul vieții, atunci te înșeli cu idealisme. Idealisme sunt visurile la care ne place să visăm sub influența gândirii societății de astăzi sau pur și simplu a realității care se desfășoară fără nici cel mai mic inconvenient sub ochii noștri. De aceea când avem idealisme, unii plutesc în realitate iar noi ne izbim de visurile noastre. Dacă această izbire produce durere dar nu schimbă cu nimic atitudinea noastră față de cei din jurul nostru, durerea se va repeta până când ne vom învăța lecția. Referitor la ideea de mai sus, cea cu a rămâne un om în viața ta până la sfârșitul ei, schimbând modul de gândire, ideea se poate adapta așa; un om va rămâne în viața ta cât e nevoie pentru el sau pentru tine, iar nu până la sfârșitul vieții. Astfel nu vei suferi, ci te vei împăca știind că ai făcut ceea ce trebuie și atât a fost să fie de la Doamne Doamne. Aceasta este prima regulă.
Toți simțim nevoia de afecțiune. Stă în adâncurile umanului această nevoie. Afecțiunea este împărtășirea sentimentelor frumoase și dorința de a sprijini pe celălalt în greutățile vieții lui. Este o cale de a descoperi pe Dumnezeu și de a fi noi înșine prin intermediul celuilalt. Doar că...și cel care împarte afecțiune, așteaptă la rândul lui afecțiune. Iar aceasta este un lucru greșit. Deși stă în firea ta de om, totuși trebuie schimbată această atitudine. Propriu oamenilor le este slăbiciunea, sentimentul acela de clătinare pe căile vieții. Propriu diavolilor le este păcatul, reaua voință și răzvrătirea. Propriu îngerilor și sfinților le este virtutea, supunerea și dragostea de Dumnezeu și de oameni. De aceea, deseori în fața vieții te simți singur. Oamenii sunt neputincioși să te înțeleagă și chiar uneori și să te mângâie. Durerea ta, în adevarata ei intensitate, nu o poate simți decât Cel de Sus. Mama poate doar pe jumătate, cel care a trecut prin așa ceva, la fel, iar rudele și prietenii apropiați în funcție de cât de profundă și adevărată este iubirea lor pentru tine. Iar bucuria, la fel. Când vei căuta mângâiere de la oameni și nu de la Dumnezeu, nu vei fi înțeles pe deplin și atunci vei avea dezamăgiri. Când vei căuta mângâiere de la Dumnezeu și nu de la oameni, atunci nu îți va mai păsa de amarul vieții. Și iarăși; când vei căuta mângâiere de la Dumnezeu prin oameni, atunci fiecare te va mângâia cum va simți sau va ști, dar nu în totalitate. Iar când vei căuta mângâiere de la oameni prin Dumnezeu, atunci Dumnezeu va pune în gura lor, cuvintele Lui.
Deci, încearcă să te consideri în viața aceasta trecătoare ca un vis, singur, doar tu cu Dumnezeu, oferind afecțiune oricărei ființe întâlnite, dar așteptând mângâiere numai de la Dumnezeu. Aceasta este a doua regulă.
În lucrul cu oamenii va exista tot timpul vulnerabilitate. Te va durea când un om te jignește, spune lucruri neadevărate despre tine, te folosește în scopuri urâte sau mai rău de atâta, nu te ascultă. Pentru a nu fi vulnerabil în totalitate, (pentru că atâta timp cât există implicare sentimentală va exista și vulnerabilitate) trebuie să fii foarte conștient de slăbiciunile și neputințele oamenilor, dar mai ales de intenția omului respectiv și de scopul tău în relația cu el. Dacă scopul tău este de a ajuta dezinteresat, atunci să fii foarte conștient că îl vei atinge doar în momentul în care binele pe care l-ai făcut, îți va fi răsplătit cu rău. Astfel, te vei amărî puțin la început, dar cu timpul vei ajunge să înțelegi scopul lui Dumnezeu în privința sufletului tău; acela de nu numai a fi un om bun în totalitate, ci de a rămâne neschimbat de nimeni ca fiind bun. Iar intenția omului respectiv în relația pe care o aveți contează foarte mult să o afli. Aflându-o, vei ști ce fel de om este, dacă a greșit față de tine premeditat sau din neputinţa sa, cât suportă și cât trebuie să îi spui pentru folosul și îndreptarea lui și mai ales, cât din universul tău îți este îngăduit să îi descoperi. Deci: nu uita că oamenii sunt neputincioși și binele făcut îți va fi întotdeauna răsplătit cu rău. Aceasta este a treia regulă.
Într-o relație, înafara faptului că trebuie să fie încredere reciprocă, unul dintre lucrurile cele mai importante este convingerea sau puterea de convingere. Vorba frumoasă, chiar dacă e dreasă cu sare literară sau academică, nu încălzește cu nimic sufletul omului. Nu îi atinge corzile sufletului, ci doar îi desfată preț de câteva secunde tărâmul minții. Dar dacă ceea ce au rostit buzele tale sunt lucrurile pe care te-ai străduit să le faci iar nu visurile pe care dorești să ți le ai sau să ți se îndeplinească, atunci fii sigur că lucrul care pornește de la suflet la suflet ajunge. Cuvintele tale vor avea tăria lucrurilor pe care le-ai făcut. Și atunci, va rămâne în sufletul celui care l-a auzit sau l-a citit.
Deci; orice spui sau scrii, trebuie să fi făcut înainte, altfel nu își va atinge scopul. Aceasta este a patra regulă.
O altă regulă, dar prima ca importanță este ca în toate lucrurile tale, acțiunile tale, sentimentele tale, felul tău de a fi, scopul tău, să Îl promovezi pe Dumnezeu sub absolut toate formele Sale, după felul fiecăruia de a-L percepe, iar nu pe tine. Dacă te vei promova pe tine și nu pe Dumnezeu, natura slăbiciunilor tale îți va da de gol identitatea și caracterul, interesul și aspirațiile. Vei suferi mai devreme sau mai târziu, pentru că nici o minciună nu își poate ascunde identitatea la nesfârșit în fața adevărului. Dacă Îl vei promova pe Dumnezeu, atunci oricât amar vei gusta la început, oricâtă suferință vei avea, de oricâtă invidie vei avea parte, Dumnezeu va fi întotdeauna de partea ta. Iar acest sentiment este incomparabil.
Să nu uiți să spui întotdeauna ceea ce trebuie, iar nu ceea ce crezi sau ceea ce simți. Astfel făcând, spusele tale vor fi întotdeauna de actualitate și vor avea valoare. Nu trebuie să fii dintr-o bucată, chiar dacă ai reguli, principii sau experiență. Ci de la caz la caz. Iar mai presus de toate, nu uita să fii smerit. Smerenia își are drumul său. Nu e atentă la vorbele oamenilor, nu le caută, nu se desfată și nici nu se mâhneşte de sensul lor. Smerenia își știe foarte bine identitatea, țelul în viaţă, datoriile către Dumnezeu și nevoia permanentă de a iubi oamenii.
Respectând regulile pe care le-am scris, îți va fi mai ușor să lucrezi cu oamenii, suflete drag! Ține minte: nu privi la durerea pe care o simți din mâhnirile tale, ci la dragostea pe care Dumnezeu ți-o dă și vei avea liniște. Cu drag. ...pentru sufletul tău !
sursa: facebook