sâmbătă, 25 aprilie 2015

Mărturia șocantă a unui tânăr care a practicat yoga și tehnici de bioenergie

Dragii mei, vă recomand să lecturaţi cu atenţie această postare şi sper să aveţi răbdare să parcurgeţi un text atât de lung, dar totodată plin de învăţăminte şi mai ales avertismente. Este un fenomen cât se poate de clar explicat, al vremurilor pe care din păcate le trăim şi a pericolelor ce ne pândesc, practicând aceste sisteme păgâne. "Din experienţa trăită în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o îndrăcire treptată a celui ce le practică şi că oricând pot apare tulburări mintale şi comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată şi acceptată, ea venind cu acordul şi prin voinţa noastră, şi deşi ştii că ceilalţi te consideră nebun, pentru ceea ce crezi şi faci, tu îţi argumentezi şi demonstrezi că de fapt tu eşti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc şi nu înţeleg adevărata realitate". Toată viaţa îi voi mulţumi Bunului Dumnezeu că nu m-a părăsit şi m-a trezit la realitate şi nu în ultimul rând, celor ce m-au ajutat să revin pe Calea cea adevărată. Doamne ajută!
Cu iubire şi lumină, Daniela.


La îndemnul duhovnicului meu am pornit la scrierea acestor rânduri cu gândul de a împărtăsi si altora tulburătoarea experientă trăită de mine prin practicarea de: yoga, tantra-yoga, dianetică, qi-qong, vindecare bioenergetică, vorbire cu supraeul, meditatie pozitivă, regimuri alimentare-bionaturiste. Aceste rânduri le scriu atât pentru cei ce practică acestea, cât si pentru cei care nu le practică, în dorinta de a le arăta unde si cum se poate gresi, si mai ales, unde se poate ajunge.

Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând a fost vorba de educatia primită în familie. Trăind în plin comunsm, părintii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre normele si perceptele materialismului stiintific.

In al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufletesti. Eu am fost un băiat timid, tăcut, rusinos, relativ calm, cam fricos, destul de slăbut din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obisnuită si având o inteligentă medie. Eram iertător, inclinat spre a face binele, eram putin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-i judec pe altii, să mă înalţ, să domin si îmi plăcea să visez, să las gândurile să-mi zboare.

Alţi factori care au uşurat foarte mult receptivitatea fată de practicile orientale au fost: lecturarea din abundenţă a – literaturii ştiinţifico-fantastice şi a filmelor pe această temă, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizaţiei omenesti, cărti despre OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte martiale în care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor fată de europeni sau americani.

Toti factorii enumerati mai sus stimulează imaginatia tânărului, îl duc să viseze si să creadă că în afară de realitatea pe care o stie, mai există si altele nestiute, pline de mister, exotism si supranatural. în aceste conditii eu am primit de la un coleg de serviciu o revistă de propagandă a practicilor, exercitiilor si universului yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc si cel de-al doilea număr al revistei. .

Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai bună carte stiintifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume si o realitate mai uluitoare si mai fascinantă decât cea pe care o propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să descopăr că în afara lumii obisnuite în care trăim există o alta, că ce este stiut de mine si de lume în general este doar o intimă si mutilată parte a realitătii si că această realitate este una spirituală.

Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut pentru mine, pentru sufletul si pentru mintea mea, atunci când am citit aceste reviste a fost acela al întâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat si simtit cu tot sufletul că există Dumnezeu, că el ne-a creat si ne iubeste; că adevărata ratiune a vietii este aceea de progres spiritual, de neîncetată slefuire spirituală pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adică a fi buni si nu răi, de a fi asemănători cu Dumnezeu si nu doar niste creaturi de carne si oase care se zbuciumă fără nici o ratiune si scop între momentul nasterii si cel al mortii.

O viată întreagă refuzasem să cred că există Dumnezeu pentru că nimeni nu stiuse să-mi explice existenta Lui într-un mod logic si stiintific, într-un mod care să mă scoată din realitatea inconjurătoare care îl nega pe Dumnezeu si să mă ducă într-una în care existenta Divinitătii să se descopere de la sine, să fie demonstrată logic, faptic, să se impună intuitiv si prin dovezi.

Nimeni nu-mi vorbise până atunci că există un univers sufletesc, că trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet, că adevăratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care animă acest trup cu viată si îl foloseste ca un suport în această lume materială. Dumnezeu există, El a creat lumea cea văzută si cea nevăzută, El a creat tot ce vietuieste, El a creat omul. Omul este alcătuit din trup si suflet. După moartea pământească sufletul nu moare. Oamenii trebuie să se lupte cu ei însisi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumosi sufleteste. Dumnezeu ne iubeste si are grijă de fiecare dintre noi în orice clipă.

Când după o viată trăită după fel de fel de modele false, artificiale, pline de rău care te duc pană la disperata situatie de a te întreba ”dar oare ce rost are viata aceasta a mea, pentru ce trăiesc?”’ îti sunt prezentate aceste adevăruri, atunci sufletul, strigând de bucurie că a găsit sau regăsit adevăratul sens al vietii si adevărul despre Dumnezeu si realitatea în care trăieste, fuge si îmbrătisează pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adică, în cazul meu, asupra sistemului de practici si credinte orientale yoghine.

Insă alături de aceste adevăruri de care sufletul meu fusese despărtit atâta amar de vreme si de care era atât de însetat, adevăruri pe care orice crestin ortodox le învată la cel mai elementar nivel, erau multe alte cunostinte si lucruri care erau adevărate doar pentru cei care practicau sau învătau pe altii să practice yoga, adică: credinta în reîncarnare, în existenta corpurilor omenesti invizibile pentru privirea oamenilor obisnuiti, credinta într-un univers fizic, astral, cauzal, credinta că scopul vietii este acela de a te elibera de orice dorintă lumească si în final să te unesti cu divinitatea, ca fiind o parte din ea.

Deci, pe langă adevărurile si sensurile de viată pe care sufletul meu le căuta de mult, eu am îmbrătisat si acceptat de bune si restul de credinte si practici care alcătuiesc sistemul filozofico-religios yoghin. Multe din credintele si practicile yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înteles si crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevărate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar păreau dubioase. Insă eu mi-am zis că n-am încă nivelul spiritual ca să realizez si să înteleg adâncimea adevărurilor si întelepciunii yoghine.

Pentru că citisem în revistele yoga că universurile invizibile si cel vizibil sunt brăzdate de o multime de energii insesizabile pentru oamenii obisnuiti si care nu erau detectabile de către aparatele construite până in prezent, mi-am zis că acestea trebuie să fie energiile cu care lucrează pentru însănătosire bioenergetienii. Si într-adevăr, când am fost să audiez o sedintă tinută de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de ”Holoterapie”, am crezut că nu gresisem.

La Casa Tineretului, unde am asistat prima dată la o sedintă de dezengramare hibridă, după o oră si jumătate de privit la cei ce se dezengramau, am crezut că am nimerit într-un salon de la spitalul de nebuni. Care mai de care se tăvălea cuprins de spasme, atunci când retrăia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile la altii, în timp ce altii le suceau picioarele pentru a-i face să retrăiască mai din plin engramele, altii răgeau ca niste animale înjunghiate, altii, mai linistiti, vorbeau de ti se înfioarau urechile, altii râdeau ca nebunii sau ca istericii, altii plângeau în cea mai mare disperare. La sfârsit, toti s-au linistit, au făcut meditatie, păreau foarte destinsi si relaxati.

I-am povestit doamnei Ana despre toate experientele avute de mine de când începusem să practic qi-qong si dezengramare dianetică si despre cei trei maestri ai mei, despre faptul că luasem legătura cu supraeul. Mi-a răspuns că este foarte bine, că e posibil, că si ea si altii au maestri în astral si cauzal, că toti marii maestri yoghini, tibetani si de qi-qong au maestri în celelalte universuri, care îi ghidează si îi îndrumă, si deci, să merg înainte până voi deveni propriul meu maestru. Numai să fiu cu băgare de seamă că există si entităti si spirite negative care imită foarte bine supraeul sau pe maestri si pot să-ti trimită niste mesaje care să te ducă să faci prostii. De aceea, înainte de a trece la o actiune, trebuie să analizăm foarte bine orice mesaj sau comunicare si să vedem dacă vine de unde trebuie. Cu privire la rezultatele la care am ajuns mi-a zis că e foarte bine si că pot să-i dau bătaie inainte. (Deci se acceptă prezenta fortelor malefice, satanice, a dracilor, dar măsurile care se iau sunt minime si oricând poti fi înselat n.n.).

Am ajuns până acolo încât puteam să misc obiecte, să ajut pe cei bolnavi. Astfel, o colegă de serviciu mi-a povestit despre fratele ei care era grav bolnav si m-a rugat să o ajut dacă pot.

Ajuns acasă, supraeul a intrat în legătură cu mine si mi-a zis că trebuie să mă duc să-l vindec pe acel om, cu precizarea că de acum încolo tot ceea ce fac, fac în numele lui Dumnezeu, aceasta fiind o misiune incredintată de Dumnezeu si că voi primi forta si mijloacele necesare împlinirii ei. Am lucrat în ziua aceea aproape 6 ore de exercitii de tip qi-qong si dezengramări, ajungând la un potential energetic deosebit de mare (stiam acum să-l si măsor).

A doua zi am mers la acel bolnav care era atât de topit de boală încât picioarele sale nu erau mai groase decât mâinile mele. I-am dat foarte multă bioenergie si a putut să-si miste mâna si piciorul care erau paralizate.

Incurajat de astfel de rezultate am repetat sedintele de trei ori în decurs de cinci zile cu aceleasi efecte. Supraeul mă punea să lucrez cât mai mult qi-qong si dezengramări pentru a-mi mări potentialul bioenergetic. De asemenea el mi-a indicat în această perioadă alti oameni cu care trebuie să lucrez si să-i vindec. Aveam mare încredere în supraeul meu pentru că datorită lui realizasem tot ce era bun de când mă apucasem de practicile energetice.

Tot el îmi permise accesul la cunoasterea pură si la puteri paranormale. In acest fel mi s-au relevat alte chakrasuri în configuratia corpurilor energetice care erau stiute în secret numai de marii maestri bioenergeticieni (sapte centri principali despre care află orice începător plus încă patru centri principali si mai multi centri secundari). Apoi am învătat să anihilez entitătile negative.

In acele zile a urmat o avalansă de revelatii în domeniul cunoasterii universului bioenergetic, o avalansă de dezengramări cu pătrunderi în vietile anterioare, chiar si în prima viată trăită de mine pe pământ acum 136786 de ani pe continentul antedilurian Mti.

Intr-o zi de joi supraeul mă avertizase că Dumnezeu îngâduise ca să-mi fie deschisă vederea spirituală a lumilor invizibile si pe măsură ce voi lucra pentru curătirea impuritătilor fizice si spirituale voi vedea din ce în ce mai clar realitătile din lumea astrală, univers energetic invizibil pentru oamenii obisnuiti.

Aceste metode mi le perfectionasem sub asistenta supraeului în sedintele de vindecare ale bolnavului afectat de paralizie, iar rezultatele le văzusem cu ochii mei si eu si cei ce asistau; bolnavul restabilindu-se oarecum, începând să-si miste mâna si piciorul paralizat, desi cu greutate si dureri mari. Ii revenise pofta de mâncare, se mai întărise putin.

Tot atunci supraeul m-a învătat să operez pe corpurile energetice, asa-zisa chirurgie energetică, făcând bolnavului câteva transplanturi energetice. Vă dati seama ce mândru eram de mine că Dumnezeu mă învrednicise cu o asemenea misiune si că îmi dăduse asemenea puteri si cunostinte în domeniul bioenergetic. Tot atunci mi s-a dat un alt nume si era suficient să-l pronunt ca un noian de energie să se reverse asupra mea.

Din când în când mă fulgera un gând de frică cum că ceea ce fac eu nu e bine, că este o nebunie, dar imediat înlăturam acel gând stiind că eu sunt trimisul lui Dumnezeu si că am de îndeplinit misiunea pe care mi-o încredintase, fiind si multe intâmplări care confirmau acest lucru. Ceea ce m-a convins pe deplin că ce fac eu e bine a fost faptul că am reusit să vindec instantaneu o migrenă foarte putemică unei colege de birou. Alt lucru care m-a fâcut să cred că tot ce fac e bine a fost diagnosticarea făcută tot atunci unui coleg care fusese la medic cu o zi înainte si-i spusese acelasi lucru pe care i l-am spus eu (avea un rinichi căzut si o coastă fisurată). El a recunoscut înmărmurit că asa este.

Până la urmă colegii si-au dat seama că am luat-o razna si au anuntat salvarea pentru a merge la spitalul de psihiatrie. Eu am acceptat aceasta ca pe o misiune de anihilare a entitătilor negative care bântuiau spitalul. Pe drum, supraeul mi-a sugerat să-i pun mâna la ochi soferului ca să le arât celor de fată că nu se întâmplă nimic, pentru că noi suntem acum în lumea astrală unde nu se poate întâmpla nimic rău. Si am fâcut-o. Bine că soferul a oprit repede si nu s-a întâmplat nimic grav. Toti cei din masină s-au uitat stupefiati la mine, dar si-au dat seama că nu e nimic neobisnuit pentru un om care era dus la spitalul de psihiatrie.

Am fost intemat, iar după două zile mama s-a dus la doamna Ana să o roage să mă scoată din starea în care eram. Ea a venit, mi-a ars o palmă si m-a dezengramat o jumătate de oră spunându-mi la sfârsit să nu mai vorbesc cu supraeul si să nu mai primesc nici o revelatie, căci entitătile negative care puteau imita foarte bine vocea supraeului si în genere a oricui, m-au păcălit si m-au adus în starea în care eram. M-a sfâtuit să stau linistit si să mă mai odihnesc, să nu mă mai gândesc absolut de loc la nimic legat de bioenergie si că totul va fi bine. Mi-a zâmbit încurajator si a plecat (Lipsa aceasta de responsabilitate se manifestă la toti îndrumătorii pseudo-spirituali: G. Bivolaru si D. Bozaru la Yoga, precum si la cei de la Sahadja-Yoga si Elta Universitate n.n.).

Doctorii de la spital, si de altfel din toată lumea, spuneau că nu eram nici primul, nici ultimul care angajându-se în acest fel de practici ajungea la ei la spital. Eu însă nu i-am crezut pe ei, ci pe doamna Ana convins fiind că nu practicile în sine duc spre asa ceva, ci aplicarea lor gresită. Dealtfel convenisem cu doamna Ana ca după o perioadă de relaxare să mă apuc din nou de aceste practici, dar de acum încolo cu experienta si cu lectia căpătată, voi sti să mă feresc de astfel de greseli. Si tot amândoi am tras concluzia că Dumnezeu a vrut să mă încerce în acest fel, ca să-mi arate orgoliile negative care mă stăpâneau.

Când am fost din nou la doamna Ana acasă, rugând-o să mă testeze din punct de vedere bioenergetic, să vadă dacă m-am refăcut si dacă pot să mă apuc iarăsi de qi-qong, mi-a răspuns că pot să încep să lucrez, dar foarte putin, ca să vedem mai întâi reactiile organismului. Am mai întrebat cum voi putea să recunosc dacă este supraeul meu sau nu si ea mi-a răspuns că atunci când supraeul mă va contacta în gând voi sti si voi simti pur si simplu că el este si nu altul. Acestea fiind zise a lucrat asupra mea cu bioenergie cam un sfert de oră după care a cazut într-o transă profundă. Ca să nu o deranjez am rămas alâturi de ea lăsându-mi gândurile la voia întâmplării. Si mi-a venit în minte imaginea mea când eram mic copil, iar la un moment dat, eu, cel de la vârsta de patru ani, s-a întors spre mine, m-a privit si m-a întrebat spunându-mi pe nume: ”Ce mai faci? Sunt eu, supraeul tău! Adevăratul tău supraeu! în sfârsit am reusit să fim fată în fată”. Uimit de cele ce auzisem si vedeam, am exclamat: ”Bine, dar din cauza ta am ajuns la spital!”. ”Nu din cauza mea, mi-a răspuns el, căci de mine nu ai mai ascultat încă de când au început cursurile de vindecare bioenergetică de la clubul CFR”. ”Si de ce nu m-ai tras de urechi, de ce nu m-ai avertizat că ascult de cei râi?”. ”Datorită orgoliilor în care erai blocat nu am mai avut acces la tine si nu ai vrut să mă mai auzi. De acum însă ai să mă recunosti si nu ai să mă mai respingi. Te voi contacta mai târziu. Să stii că mi-a fost dor de tine!”. Zicând acestea, copilul din mintea mea a dispărut si s-a astemut peste mine o liniste cum nu mai fusese în capul meu niciodată!

Nu după mult timp si doamna Ana a iesit din transă si i-am povestit ce s-a întâmplat, la care ea m-a întrebat: ”Si tu ce ai simtit, el e sau nu?”. I-am răspuns că da, e el. ”Atunci el e! a zis ea, întărindu-mi convingerea! Numai să ai grijă ca totdeauna tot ce-ti spune să treci prin filtrul ratiunii, căci oricând spiritele rele pot să se substituie supraeului încercând să ne transmită mesaje si comenzi cu care vor să ne facă rău, sau să ne pună să facem rău. Deci fii foarte atent!”.

Am plecat de la ea bucuros că pot din nou să lucrez si că în sfârsit, de acum înainte, voi sti să vorbesc cu adevăratul meu supraeu. De acum înainte eu urmam să primesc mesajele supraeului sub forma propriilor mele gânduri sau prin imagini ce îmi apăreau în minte; am învătat să recunosc gândurile si imaginile care îmi erau trimise de supraeul meu.

Doamna Ana recomandă tuturor participantilor la curs să lucreze foarte mult qi-qong si dezengramare pentru a ajunge cu nivelul de vibratie în spectrul indigo. Abia după aceea vor avea siguranta că sunt în stare să lucreze asupra altora pentru vindecare sau să vorbească cu supraeul fără a fi bruiati.

Am discutat personal cu ea despre identificarea mea cu supraeul si despre etapele pe care le-am parcurs în comunicare cu el, iar ea m-a încurajat să merg înainte pentru că acum, spunea ea, procedam corect.

Intr-o zi maestrul din astral Sri Yukeshwar mi-a cerut să fac împreună cu doamna Ana o excursie pe Muntele Ceahlău. Era într-o zi de miercuri. Joi am fost la doamna Ana acasă si i-am raportat ce îmi spusese maestrul si supraeul meu, rugându-o să se consulte cu supraeul ei si să vadă dacă mergem sau nu. Răspunsul a fost afirmativ. I-am spus ce-mi ceruse maestrul să facem: să plecăm în lunea următoare pe Ceahlau, să lucrăm impreună exercitii de dezengramare si energizare, după care să ne reîntoarcem miercuri. Alte amănunte ni le va comunica maestrul atunci când vom ajunge pe Ceahlău. A ramas stabilit să plecăm luni.

Cu o săptămână inainte supraeul mi-a făcut cunoscut că de fapt engramele pe care le scoteam noi prin dezengramare erau niste fiinte vii, având fel de fel de forme si că ele parazitau corpurile noastre energetice hrănindu-se cu energia noastră si influentându-ne negativ. Am fost învătat să le simt si să le anihilez. Metoda era foarte putenică si rezultatele spectaculoase; chiar doamna Ana aprobând-o si mirându-se de eficacitatea ei.

Incepând din această perioadă a început să învete doamna Ana de la mine. Era de fapt uimită si ea la ce nivel de cunoastere aveam eu acces si ce cunostinte îmi fuseseră relevate de supraeu. Intr-una din dezengramări îl văzusem cu ochii mintii chiar pe Satana, stăpânul dracilor, dându-mi târcoale, insă maestrii si supraeul îmi puseseră la îndemână arme de lumină spirituală foarte puternice cu care puteam să-l alung.

Sâmbâtă, cu două zile înainte de plecare, în cursul unei meditatii mi s-a arătat în chip de om Dumnezeu Tatăl Ceresc si a vorbit cu mine numindu-mă fiul Lui si felicitându-mă pentru marele progres spiritual pe care-l făcusem, spunându-mi că voi fi cel mai mare vânător de diavoli pe care l-a cunoscut vreodată omenirea. Am căzut la pământ si nu-mi venea să cred ce văzusem si auzisem.

Duminică dimineata, în cadrul altei meditatii, l-am vâzut pe Iisus Hristos răstignit pe cruce si atunci supraeul meu si întregul meu suflet mi-au spus că eu sunt cel ce am fost atunci pironit pe cruce. De data aceasta am realizat că asa este, ba chiar am simtit în palme durerea provocată de cuiele cu care mă pironiseră atunci.

In tot timpul excursiei de pe Ceahlău eu am fost conducătorul iar doamna Ana m-a urmat pas cu pas.

Smgurul om care a mai stiut de adevărata mea personalitate în această perioadă a fost viitoarea mea sotie căreia i-am povestit toată excursia si tot ce a decurs din ea. Cred că atunci ar fi fost singurul om în stare să înteleagă si să accepte cât de cât că asa ceva ar fi fost posibil. Ea îsi dădea seama de nefirescul si nebunia acestor lucruri, insă realiza si faptul că dacă m-ar fi contrazis nu a-si fi acceptat nici un argument de-al ei si poate ar fi trebuit să ne despărtim. Faptul că doamna Ana acceptase si aprobase tot ce eu îi povestisem despre mine si despre practicile mele bioenergetice au făcut-o pe de altă parte să accepte că, desi ea nu putea să creadă si să facă asa ceva, altii erau în măsură să facă si să simtă acele lucruri.

Era o nebunie plăcută, plină de romantism, de escapade misionare în numele lui Dumnezeu care de fapt toate erau menite să ne facă să ne cunoastem mai bine si să ne iubim mai mult. Sotia mea a intuit că odată si odată mă voi trezi din această nebunie si că atunci vom rămâne împreună doi oameni simpli si obisnuiti.

Avalansa de revelatii si de trăiri care ne asaltau de mai bine de o lună ne epuizaseră. Erau deja câteva nopti în care dormisem foarte putin sau deloc. In aceste conditii, mergând în vizită la mama mea mi s-a revelat că ea ar vrea să-mi facă mult rău. M-am supărat si am plecat. Pe drum, sotia mi-a atras atentia că nu m-am purtat frumos cu mama. Atunci a apărut primul semn de întrebare. Pentru prima dată mi-am dat seama de nebunia comportamentului meu, fiindcă dacă exista vreun lucru pe lumea asta de care să fiu absolut sigur,era acela că mama mea mă iubeste si îmi doreste doar binele. Dându-mi seama de nebunia acestei revelatii am reusit în decursul unei ore să realizez toată nebunia trăită până atunci. Si dintr-o dată tot esafodajul pe care eu îl construisem de atâta amar de timp s-a prăbusit iar eu efectiv nu mai stiam cine sunt; dacă nu eram de fapt Dumnezeu si nici Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci cine eram? Umblam asa prin casă vorbind de unul singur.

Atunci sotia si-a zis că trebuie să am un diavol în mine si a vrut să-l descopere si să-l alunge din mine, si într-adevăr, prin gura mea, din mine, a început să vorbească un diavol. A început să înjure, să tipe că el nu pleacă, că el stă de mult timp în mine si că eu l-am chemat; a început să ne ameninte, ne-a spus că el este supraeul care m-a condus pe mine atâta timp. O ameninta pe sotie că o să o omoare si voia să sară la ea, dar n-avea putere să-mi folosească cum voia trupul, iar eu mă opuneam. Tot timpul căuta să o scuipe si o înjura groaznic, spunând că o urăste si sa-l lase în pace, să nu-l mai chinuie.

La un moment dat mi-am recăpătat stăpânirea de sine si din clipa aceea am înteles că tot ce făcusem până atunci era foarte rău.

Cu câteva ore înainte de asta, în timp ce eram acasă la mama, si făceam o repriză de exercitii qi-qong, corpul fiindu-mi miscat de supraeu, deodată am început să execut un dans cu adevărat satanic. Sotia s-a uitat îngrozită la mine, la figurile pe care le făceam, la sunetele pe care le scoteam, la respiratia pe care o aveam atunci, la privirile absolut demonice pe care le aruncam în toate părtile. Mi-a spus că îi e frică de mine si că ar fi bine să mă uit în oglindă să mă văd cum arăt, iar când m-am uitat, m-am speriat si eu de privirea mea.

Ne-am gândit amândoi ce să facem si cum să iesim din această stare. Amândoi eram epuizati de tot ce făcusem timp de o lună si nu stiam unde gresisem. Credeam că este vorba de o greseală a noastră. Diavolul încerca iarăsi să vorbească prin mine si să-mi folosească trupul dar reuseam totusi să nu-l las să facă nimic. Revelatiile îmi asaltau mintea si nu puteam să mă mai concentrez la nimic. Până la urmă, am decis să nu mai facem absolut nimic din domeniul bioenergetic, să încetăm orice relatie intimă pentru o perioadă de timp, să dormim cât mai mult si să mâncăm multă carne si mâncăruri greu digerabile ca să ne îngreuiem mintea si s-o oprim din avalansa nebună în care se pornise.

Abia a doua zi am reusit să adorm putin, să-mi adun si eu oarecum mintea, căci o simteam ca pe o masină dereglată care nu mai putea fi oprită din mers. După ce m-am trezit, m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să scap din situatia în care intrasem. L-am rugat să mă ierte pentru ce făcusem, pentru că eu crezusem că slujesc binelui. L-am rugat să mă aducă pe calea cea bună si să-mi arate cum trebuie cu adevărat să slujesc binelui. Cand mă rugam mă simteam ca. un copil neascultător, care fugind de acasă se rătăcise într-un pustiu foarte mare, de unde nu mai stia cum să iasă.

De atunci am putut dormi din ce în ce mai bine si mai mult iar mintea mea încetul cu încetul, a început să se oprească din necontenita gândire si reflectie si si-a domolit ritmul. Sotia mea, care nu se implicase atât de mult si-a revenit mult mai repede, singura problemă pentru ea fiind marea oboseală pe care o acumulase. Abia după două săptămâni de zile am revenit la un comportament cât de cât normal.

La o lună de zile după aceste evenimente, niste prieteni care si ei practicaseră yoga mai demult, ne-au dat să citim niste cărti ortodoxe: ”Sfântul Serafim de Sarov” si ”Pelerinul roman”, apoi, împreună cu ei am fost la un preot si am abordat câteva subiecte pe această temă. După discutia cu preotul si citirea celor două cărti am realizat că religia ortodoxă este mult mai complexă si mai frumoasă decât orice altă cale de eliberare spirituală. Incetul cu încetul am înteles că este singura cale adevărată.

Ne-am dus la o mânăstire si ne-am spovedit din copilărie, duhovnicul de acolo interzicandu-ne să mai practicam exercitii bioenergetice sub orice formă ar fi fost ele. Ne-a spus că nu suntem singurii care au pătit asa ceva si că multi din cei ce apucă pe aceste căi ajung la spitalul de psihiatrie. Am găsit apoi în Iasi un duhovnic, acesta fiind chiar preotul cu care vorbisem prima dată, dusi de prietenii nostri. I-am povestit si lui ce pătisem, iar el ne-a recomandat să împărtăsim si altora din experientele noastre.

Acum, la aproape un an de la încetarea oricărei activităti pe tărâmul bioenergetic cred că putem formula câteva interpretări, concluzii si recomandari în legătură cu ele:

In primul rând am dori să atragem atentia tuturor celor ce vor să urmeze calea acestor practici, fie pentru dobândirea unor puteri paranormale, fie pentru dobândirea sănătătii trupesti sau sufletesti, fie câstigarea întelepciunii si a eliberării spirituale, că absolut toate provin din sânul unor credinte filosofico-religioase păgâne. Este binecunoscut că popoarele păgâne se închină la idoli si că dumnezeul sau zeii care îi venerează nu sunt altceva decât niste închipuiri cu care satana i-a înselat.

Incă de la crearea lumii de către Dumnezeu, diavolul i-a înselat pe primii oameni, iar acestia, crezând în cele spuse de el si nu în cele spuse de Dumnezeu, au fost izgoniti din Rai. De atunci si până la venirea pe pamânt a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, care prin jertfa Sa a spălat tot păcatul omenirii si a întemeiat singura credintă adevărată, credinta crestină ortodoxă, oamenii au fost înselati de către diavol să se închine la fel de fel de dumnezei care de fapt nu existau. Fie că acestia se chemau marele spirit universal, sau principiul cosmic universal, sau divinul, sau Baal sau Ra sau fel de fel de zei, de spirite si de forte supranaturale, toti nu au fost altceva decât înselări aduse în mintea omenească de către demoni care au fost apoi adeverite si fundamentate prin intermediul minunilor si faptelor supranaturale făcute cu puterea Satanei.

De la înăltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos si până în ziua de astăzi nenumărate fapte si minuni făcute în numele Său si cu puterea Sa, au dovedit fără putintă de tăgadă că singurul dumnezeu adevărat este Dumnezeul crestinilor care tin dreapta credintă apostolică ortodoxă.

De aceasta s-au convins multi păgâni, asupra cărora puterea adevăratului Dumnezeu a făcut minuni si a căror idoli au fost sfărâmati de această putere. Niciodată puterea idolilor nu a putut întrece puterea adevăratului Dumnezeu, după cum niciodată puterea Satanei n-a putut depăsi puterea lui Dumnezeu Care l-a creat. Cu toate acestea diavolii nu au încetat o clipă să încerce înselarea oamenilor prin credinte idolatre sau prin devierea ori ruperea de la dreapta credintă.

Dar se pune întrebarea: De ce se străduie diavolul atât de mult să însele oamenii în această privintă? Răspunsul e simplu: Răsplata celor care cred în idoli si a ereticilor sunt muncile iadului, iar Satana tocmai acest lucru l-a dorit tuturor oamenilor. Toti oamenii care au trăit înainte de Hristos, după moarte, au fost trimisi în iad. prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu, a venit ca să-i scoată de acolo. Unul dintre păcatele care a trimis cei mai multi oameni în iad a fost tocmai această închinare la idoli, iar diavolul se străduie din răsputeri, si în zilele noastre, să cufunde toată omenirea în credintele idolatre.

Toti cei care încearcă să popularizeze la noi în tară si în întreaga lume practicile bioenergetice de provenientă orientală sau cele de magie africană, asiatice, arabe, sud-americane, încearcă să le prezinte desprinse din contextul filosofico-religios din care provin. Ei încearcă să le înfătiseze la început ca pe niste tehnici bioenergetice de vindecare si autovindecare, după care, celor ce se angrenează în practicarea lor, le sunt prezentate ca niste practici al căror scop final este însănătosirea sufletească, căpătarea de puteri paranormale si apoi eliberarea spirituală, subliniindu-se caracterul secret al acestor stiinte oculte. Abia după câtiva ani de practicare adeptului îi este înfătisată adevărata fată a acestor practici: puternicul substrat religios si ocult pe care se sprijina, si, că rezultatele apar doar la cei ce încep să se închine la zei.

Ei sunt initiati apoi prin niste ritualuri oculte de către maestrii lor pentru a putea ajunge la realizări deosebite. In această fază totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind considerată ca un sacrilegiu si pedepsită ca atare. Ei formează vârful de lance al sistemului filosofico-religios din care provin.

Cei ce vor să se elibereze spiritual, să se mântuiască, pe aceste căi, urmează în realitate niste căi idolatre, iar unirea finală este unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc o îndrăcire treptată a individului până când, ajungând la etapa finală, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri paranormale-supranaturale care impresionează si coplesesc pe oamenii simpli. Pentru ca înselarea să fie completă diavolul îti insuflă o întelepciune si o falsă curătenie sufletească care pot induce în eroare pe orice om neavizat.

Adevărata fată a acestor oameni o cunosc foarte putini, iar câteodată nici ei însisi nu realizează ce se întâmplă în mod real cu ei, însă, după cum spunea Mântuitorul, după roadele lor îi veti cunoaste. Uitati-vă bine la ei, la roadele pe care le aduc, dar nu numai la cele cu care ei se afisează, ci si la cele pe care le ascund.

Cu două săptămâni înainte de a scrie aceste rânduri am fost acasă la doamna Ana si i-am povestit tot ceea ce pătisem, întrebând-o unde crede ea că este greseala. Mai intai i-am cerut să-mi explice unde gresisem când am ajuns prima dată la spital. Ea mi-a spus că atunci m-am grăbit putin si a apărut un dezechilibru între corpurile mele energetice si cel fizic iar personalitătile mele negative din alte vieti au imitat vocea supraeului meu si eu în loc să ascult de vocea lui, am ascultat de o astfel de personalitate, care vrea cu orice pret să stopeze progresul spiritual al individului. Una din metodele pe care le utilizează aceste personalităti este aceea de a te pune să faci niste lucruri care să te dezechilibreze psihic si să ajungi la spital, sau te îndeamnă să faci cine stie ce lucruri rele.

”Dar cu maestrii din astral si cauzal, cum a fost?”, am intrebat-o. ”Pai, toti maestrii în practicile acestea au un maestru în universurile superioare, care îi conduc si îi indrumă, asa că nu e nimic anormal în toate acestea”!

”Dar a doua oară când era să o luăm razna amândoi ce s-a întâmplat?”. ”Păi ce să se întâmple? Iarăsi v-a inselat o asemenea personalitate care s-a substituit supraeului si era să vă ducă să o luati razna. Bine ati făcut ca ati incetat orice activitate pe acest plan. Asa trebuie facut când esti păcălit astfel, iar după ce revii la normal tragi concluziile unde ai gresit si o iei din nou de la capăt”.

”Bine dar de data aceasta am respectat tot ce m-ati invătat dumneavoastră! Eram cu nivelul de vibratii în indigo, m-am identificat cu supraeul, am analizat tot ce-mi spunea si admiteam doar ce mi se părea bun! De altfel, totdeauna am venit la dumneavoastră să mă verificati, iar în excursia făcută pe Ceahlău ati aprobat tot ce vă spusesem si toate erau venite de la supraeul meu. Ori stiti bine că si atunci mă credeam Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că vorbeam cu Dumnezeu Tatăl!” .

”Da, dar eu atunci tocmai de asta am mers cu tine, pentru că am vrut să-ti arăt că nu erai cine te credeai! Atunci s-a întâmplat cu tine acelasi lucru care se întâmplă cu toti atunci când se aprinde în noi lumina cristică, moment in care simtim că în noi este un sâmbure de dumnezeire. Mai tii minte când te-a piscat un tântar si eu ti-am spus că pe sfinti tântarii nu-i piscă? Dar când ai spus că ai ancorat vortexul de forte care va declansa apocalipsa, nu ti-am spus eu că un maestru nu are nevoie să se teamă că ceva creat de el va fugi sau se va pierde? ti-am dat să întelegi, deci, de două ori că nu erai cine te credeai, dar tu nu ai prins mesajul, si după aceea nu ai mai trecut pe la mine si am crezut că ti-ai dat seama de greseala ta!”.

Eu si sotia mea mea ne-am uitat uimiti unul la altul când am auzit această explicatie, căci amândoi stiam că abia cu o zi înainte de plecarea pe Ceahlău căpătasem certitudinea că sunt Iisus Hristos, abia în acea zi am avut revelatia răstignirii pe cruce si tot atunci arătându-mi-se Dumnezeu Tatăl vorbind cu mine. Doamnei Ana, toate aceste lucruri i le spusesem doar în timpul excursiei, deci ea plecase în excursie cu mine fără să stie aceste lucruri!

”Doamnă Ana, dar spuneti-mi cum putem fi siguri că vorbim cu supraeul nostru cel adevărat, căci iată, eu mi-am luat toate măsurile de protectie si totusi m-a înselat!”

”Când vorbesti cu supraeul, niciodată nu poti fi sigur că vorbesti cu el sau cu altcineva. Totdeauna trebuie să treci prin filtrul ratiunii tot ceea ce îti comunică si să iei numai ce consideri că este bun. Vorbirea cu supraeul e ca mersul pe sârmă, în orice clipă poti să cazi. De altfel si eu, cu câtiva ani în urmă, căpătasem o mare încredere în supraeul meu si mă lăsam condusă de el, iar într-o zi acesta mi-a spus că trebuie să mă sinucid pentru ca monada mea din astral să poată progresa spiritual, căci eu prin ceea ce făceam atunci o tineam în loc. L-am ascultat si am fost la un pas de sinucidere, pregătind si punând în ordine tot ce era necesar pentru a pleca din lumea aceasta. Dar în ultima clipă, mi-a trecut prin cap să trec si pe la o biserică. Numai trecerea acestui gând prin mintea mea a fost suficient pentru a amâna punerea în practică a hotărârii de a mă sinucide. M-am dus acolo si am vorbit cu un popă, un mosulică dulce, care mi-a zis că nu stie ce să-mi spună în legătură cu ceea ce practicam eu, dar că Sfânta Treime este iubire, este credintă si este sperantă si nu cumva să-mi pun capăt zilelor. Mi-a mai zis el ceva, nu mai tin minte ce, mi-a făcut si o rugăciune si am plecat. Si cum mergeam spre casă, brusc mi-a venit în cap ce-mi spusese mosulică: că Dumnezeu este sperantă si atunci deodată am realizat că Dumnezeu nu a creat nimic pentru a distruge, deci nici pe mine. Din clipa aceea am renuntat la gândul sinuciderii.

A doua zi a venit mama la mine si mi-a spus că în noaptea ce trecuse i se arătase un înger care-i spusese să nu mai fac nimic din ce făcusem până atunci, arătându-i tot ce făcusem rău si spunându-i să înlătur din casă si din activitătile mele tot ce rezultase din acele practici”.

”I s-a arătat mamei dumneavoastră un inger în vis? am întrebat-o noi uimiti!”

”Nu în vis, ci chiar fizic, real! A trezit-o spunându-i ce avea de spus si a dispărut, după care mama a stat trează până dimineata, ca să nu uite nimic din ce-i spusese si a venit imediat la mine. Atunci eu am înteles că nu făcusem cum trebuie lucrurile, iar de acum încolo trebuia să le fac altfel. Ei, si de atunci am început să vorbesc cu supraeul trecând prin filtrul ratiunii tot ce-mi spunea!”.

Si eu si sotia am rămas uimiti de felul în care interpretase ea cele spuse de înger. ”Dar teoria aceasta a supraeului, de unde ati luat-o, am insistat noi”?

”Toată lumea vorbeste cu supraeul, unii vorbesc telepatic, altii prin scriere automată (procedeu spiritist de comunicare cu spiritele–în cazul de fată cu supraeul), si eu la început luam legătura cu el prin scriere automată, dar după mesajul pe care l-am primit de la înger am înteles că trebuie să vorbesc cu el în alt mod, si anume, pe cale telepatică”.

Am insistat să aflăm sursa sau teoria care fundamentează practicarea acestei convorbiri cu supraeul dar ea nu a vrut să ne-o dezvăluie.

Si totusi, am insistat eu, dacă în orice clipă poti fi înselat în această convorbire cu supraeul si el te pune să te sinucizi, te duce la nebunie, poti să ajungi la comiterea de crime si multe alte acte iresponsabile, n-ar fi mai bine să renuntăm la orice comunicare cu el? A, nu! mi-a răspuns ea, fiecare trebuie să-si trăiască experienta lui de viată din care trebuie să învete ceva. Dacă unul se sinucide, este treaba lui, este experienta lui din această viată, chiar dacă ea e negativă; dacă unul dă în cap la altul, e la fel; dacă voi era să o luati razna, a fost o experientă pe care trebuia să o trăiti. Acum v-ati dat seama de tot răul si orgoliul care era în voi! Vedeti ce lectie v-a oferit Bunul Dumnezeu? Si-apoi fiecare mai are înainte alte vieti de trăit, asa că nu trebuie să ne facem probleme!

”Deci, dumneavoastră admiteti că se poate întâmpla orice când vorbim cu supraeul!”. ”De ce nu? Experientele de viată sunt nenumărate”!

Sotia a mai încercat să o convingă pe doamna Ana că totusi este periculos să lasi o multime de oameni nesupravegheati, să vorbească cu supraeul, dar ea a argumentat că nu este asa.

Am plecat în acea seară acasă înmărmuriti de cinismul si nebunia de care dădea dovadă cea pe care o crezusem un om care vrea binele semenilor săi: o vindecătoare prin bioenergie.

Peste câteva zile am revenit la doamna Ana, încercând imposibilul, să-i prezint si ei calea credintei crestine ortodoxe ca pe o altenativă, astfel încât, îmi ziceam eu dacă va adera la ea, îsi va da seama mai târziu de nocivitatea practicilor în care se angajase. Erau de fată si doi ucenici de-ai ei. Abia atunci am văzut adevărata ei fată. Reactia la ceea ce-i spuneam eu a fost violentă. Nu a acceptat sub nici o formă că ortodoxia ar fi bună de ceva, din contră i-a făcut în toate felurile pe slujitorii Bisericii; pe mine nici nu mai spun, a încercat să mă lovească în piept, să-mi dea palme, a tipat si s-a enervat cumplit, si asta mai ales când le-am povestit ucenicilor ei întâmplarea cu ”mosulică” (preotul care a ajutat-o să nu se sinucidă) si ingerul. Cumplită tulburare i-am produs prin acea încercare de a-i prezenta calea credintei ortodoxe.

Dându-si seama că nu se comportă prea civilizat, a simulat apoi, că în principiu ar fi si aceasta o cale pe care oamenii pot merge.

Am plecat si de această dată înmărmurit de adevărul care se ascunde în spatele cuvintelor ei frumoase, care spunea că toate căile spre mântuire sunt bune. Intr-adevăr, pentru doamna Ana erau bune toate în afară de una singură: credinta crestină ortodoxă si chiar dacă ea sustine cu tarie că este crestină, adevărul este cu totul altul. Ea îsi închipuie că e crestină de un nivel spiritual foarte înalt care depăseste manifestările crestine obisnuite. Din aceste motive ea nu are nevoie de duhovnic si interpretează cum vrea Sfintele Scripturi, scrierile si învătăturile Sfintilor Părinti, ajungând la o totală rupere de Sfânta Biserică, la niste erezii ce depăsesc orice închipuire sfidând orice bun simt. Toate acestea sunt argumentate si sustinute de către ea logic, cu lux de amănunte, cu deplină încredere în justetea celor gândite si afirmate.

Aceasta este de fapt adevărata doamnă Ana si dacă ati sti adevărul si despre alti instructori si vindecători prin practici yoghine, qi-qong etc. cred că v-ati cutremura.

Din experienta trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o indrăcire treptată a celui ce le practică si că oricând pot apare tulburări mintale si comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată si acceptată, ea venind cu acordul si prin vointa noastră, si desi stii că ceilalti te consideră nebun, pentru ceea ce crezi si faci, tu îti argumentezi si demonstrezi că de fapt tu esti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc si nu înteleg adevărata realitate.

După părerea noastră puterea de a vindeca prin bioenergie sau sănătatea obtinută prin practici de provenientă orientală sunt de natură satanică si de aceea nu vom apela niciodată la ele, oricât de bolnavi am fi si chiar dacă nu am găsi vindecare prin tehnicile medicale clasice. ”Pentru păcatele mele mi se imbolnăveste trupul si slăbeste sufletul meu”. Vindecare prin puterile diavolului noi nu mai vrem! (Gheorghe V. – sfaturiortodoxe.ro).

vineri, 24 aprilie 2015

Oamenii puternici mental: 13 lucruri pe care le evită

Iată o listă cu lucrurile pe care le evită persoanele puternice mental, întocmită de Amy Morin, psihoterapeut și asistent social clinic licențiat.

În primul rând dacă un om îi cere cu tot sufletul Lui Dumnezeu să îl întărească și să îl facă puternic mental, să îi întărească autocontrolul, e imposibil să nu primească acest lucru. Un creștin adevărat e puternic mental și nu se lasă doborât de nimic rău sau negativ.


1. Nu pierd timpul compătimindu-se. N-ai să întâlnești oameni puternici mentali care să se plângă de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e corectă. Ei sunt capabili să iasă din situațiile dificile cu conștiință de sine și recunoștință pentru lecțiile învățate. Când o situație se termină rău, ei răspund cu expresii cum ar fi „Ei, bine…” Sau poate, pur și simplu, „Mergem mai departe!”

2. Nu-și cedează puterea. Oamenii puternici psihic evită să dea altora puterea de a-i face să se simtă inferiori sau prost. Ei înțeleg că sunt în control în ceea ce privește acțiunile și emoțiile lor. Ei știu că puterea lor stă în capacitatea de a-și gestiona modul în care răspund.

3. Nu sunt timizi în fața schimbării. Oamenii puternici psihic îmbrățișează schimbarea și întâmpină provocarea. Cea mai mare „frică” a lor – dacă au una – nu este de necunoscut, ci de a deveni impasibili și de a stagna. Un mediu de schimbare și chiar incertitudinea poate energiza o persoană puternică mental și scoate ce e mai bun din ea.

4. Nu își pierd energia cu lucruri pe care nu le pot controla. Oamenii puternici mental nu se plâng (mult) de traficul îngreunat, bagajele pierdute sau, mai ales, de alte persoane, pentru că ei își dau seama că toți acești factori sunt dincolo de controlul lor. Într-o situație proastă ei își dau seama că singurul lucru pe care îl pot controla este întotdeauna propriul lor răspuns și atitudinea pe care o au, și folosesc aceste atribute cât se poate de bine.

5. Nu se preocupă să le facă altora pe plac. Cunoști persoane care caută mereu să facă pe plac celorlalți? Sau invers, oameni care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Nici o poziție nu este una bună. O persoană puternică mental se străduiește să fie bună și corectă și să îi mulțumească pe alții, după caz, dar nu îi este teamă să-și susțină poziția. Ei sunt capabili să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lor și să navigheze prin această situație cu grație.

6. Nu le este teamă să își ia riscuri calculate. O persoană puternică mental este dispusă să își asume riscuri calculate. Acesta este un lucru cu totul diferit de a sări cu capul înainte în riscuri prostești. Cu puterea sa mentală, o persoană poate să evalueze riscurile și beneficiile, cât și dezavantajele, și să ia în calcul cele mai rele scenarii înainte de a stabili măsuri.

7. Nu trăiesc în trecut. Ai nevoie de forță să îți accepți trecutul și, în special, să înveți din experiențele trecute. O persoană puternică mental însă, evită să își împotmolească energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie de altădată. Ei își investesc majoritatea energiei în a crea un prezent și un viitor optim.

8. Nu fac aceleași greșeli din nou și din nou. Știm cu toții definiția nebuniei, nu? Este atunci când faci același lucru sperând că vei obține un rezultat diferit și mai bun decât înainte. O persoană puternică mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și este dispusă să învețe din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una din cele mai mari forțe ale managerilor și antreprenorilor de succes.

9. Nu se simt iritați de succesul altor persoane. Ai nevoie de tărie de caracter să simți bucurie autentică și entuziasm pentru succesul altora. Oamenii puternici mental au această capacitate. Ele nu devin geloși și nu poartă pică altora atunci când aceștia reușesc (deși pot învăța din ceea ce ei au făcut bine). Sunt dispuși să lucreze din greu pentru propriile șanse la succes, fără a se baza pe comenzi rapide.

10. Nu renunță după eșec. Fiecare eșec este o șansă de a îmbunătăți. Chiar și cei mai mari antreprenori sunt dispuși să admită că eforturile lor timpurii le-au adus multe eșecuri. Oamenii puternici mental sunt dispuși să eșueze din nou și din nou, dacă este necesar, atât timp cât experiența de învățare de la fiecare „eșec” îi poate duce mai aproape de obiectivele lor finale.

11. Nu le este teamă de timpul petrecut în singurătate. Oamenii puternici mental se bucură și chiar prețuiesc timpul petrecut singuri. Ei folosesc aceste perioade pentru a reflecta, a planifica și pentru a fi productivi. Cel mai important, fericirea și stările lor de spirit nu depind de alții. Ei pot fi fericiți cu alții, pot și fericiți și singuri.

12. Nu simt că lumea le datorează ceva. În special în economia actuală, managerii și angajații de la fiecare nivel încep să realizeze că lumea nu le datorează un salariu, un pachet de beneficii și o viață confortabilă, indiferent de pregătirea și școlarizarea lor. Oamenii puternici mental intră în lume pregătiți să lucreze și să aibă succes pe meritele lor, în fiecare etapă a jocului.

13. Nu se așteaptă la rezultate imediate. Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, oamenii puternici mental se implică pe termen lung. Ei își folosesc energia și timpul în doze măsurate și sărbătoresc fiecare piatră de hotar de care trec pe drumul succesului.

articol primit pe email

joi, 23 aprilie 2015

Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii


"Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie. Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Iisus Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu este mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă.

Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii…

Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia. Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama!

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa este în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă! Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit.

Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi."

de Hrisostom Filipescu

miercuri, 22 aprilie 2015

Astăzi vreau să știi….

"Dacă te găseşti într-un moment al vieţii tale în care trebuie să iei o decizie,
rămâi în linişte, câteva zile, şi apoi acţionează din deplinătatea inimii tale"

Noi oamenii avem o tendinţă ca mereu să încercăm să reparăm ceea ce credem că e stricat. În aroganţa noastră credem că atunci când ne încăpăţânăm şi ne punem mintea, putem să controlăm absolut tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, că putem repara totul dacă întreprindem suficiente acţiuni.

Când ceva nu iese precum în scenariile pe care ni le facem, devenim neliniştiţi, furioşi şi depunem eforturi majore pentru a corecta drumul. De cele mai multe ori ceea ce dorim să obţinem nici măcar nu este ceea ce avem cu adevărat nevoie .

Uneori ne îngrijorăm prea mult. Când timpurile devin dificile în loc să ne odihnim capul în poala vieţii şi să avem încredere că totul se întâmplă spre binele suprem al tuturor, începem să ne răzvrătim.

Încercăm din răsputeri să ne luăm la trântă cu realitatea pe care o trăim şi în loc să găsim claritatea şi liniştea, ne alegem cu zbuciumul şi îndoiala. Se pare că nu ne mai învăţăm minte că nu te poţi împotrivi curgerii unui fluviu precum viaţa. Oricâte paravane am încerca să punem, oricât de mult am încerca să oprim ploaia, nu vom reuşi niciodată. La fel şi viaţa are cursul ei natural. Ploaia se va opri singură, la un moment dat. La fel şi situaţia în care te găseşti, se va rezolva de la sine.

Paradoxal, claritatea după care atâta alergăm, o putem găsi atunci când facem linişte şi pace cu noi, cu tot ceea ce se întâmplă şi curgerea firească a vieţii.

De cele mai multe ori oamenii caută soluţii în mijlocul unui cutremur, prin agitaţie zbucium şi eforturi mari. Dar cu toţii ştim că cea mai bună soluţie pentru a supravieţui unui cutremur este să găseşti un loc sigur şi să aştepţi până când acesta încetează.

Nu ai nici o putere să opreşti acest fenomen, şi dacă vei încerca să te lupţi cu el, probabil că nu vei face decât să te afunzi şi mai tare printre ruine.

Vreau să te întreb, tu ce faci atunci când nu ştii ce să faci? Când viaţa te pune faţă în faţă cu o situaţie care îţi provoacă disconfort, durere, cât de tare te lupţi şi opui rezistenţă?

Multă lume crede că, cu cât îţi foloseşti mai mult raţiunea, cu cât ai un Iq mai dezvoltat, eşti mai inteligent, însă acest lucru este fals. Apoi credem că dacă vom lupta suficient de mult împotriva cursului evenimentelor care se întâmplă astăzi în viaţa noastră, vom reuşi să le oprim să se întâmple.

Dar, atunci când plantezi ceva, nu poţi să culegi decât acelaşi lucru. Aşadar cu cât vei lansa rezistenţă împotriva a ceea ce trăieşti astăzi, cu atât mai tare ţi se va răspunde cu rezistenţă.

Poate ţi-am mai spus de multe ori că acea parte din noi care vrea să păstreze controlul cu orice preţ este mintea şi nu mi-am schimbat părerea.

Cu cât eşti mai mult în minte şi raţiune, cu atât te vei pierde mai mult în confuzie şi îndoială, mai ales în momentele pe care le consideri de cotitură în viaţa ta.

În spatele cuvintelor care vin o dată cu intelectualitatea mai există ceva care poate fi perceput doar de inimă. Oamenii inteligenţi ştiu acest lucru, ştiu că de fapt calea inimii este cea care poate să îţi împlinească cele mai profunde dorinţe. Inima nu priveşte suprafaţa ci se caută întotdeauna seva care se află dincolo de aparenţe.

Mintea se întreabă: De ce mi se întâmplă mie asta? De ce lucrurile nu stau aşa cum vreau eu? Ascunzând în spate o aroganţă enormă şi o convingere că ea e Dumnezeu.

Se răzvrătește, se înfurie, responsabilizează pe altcineva şi judecă în permanenţă. Nu poate înţelege că trăim în unitate şi că totul se întâmplă cu un motiv pentru ca întregul sistem, să funcţioneze aşa cum trebuie şi în acelaşi timp pentru evoluţia sufletului.

Mintea este cea care suferă şi opune rezistenţă, pentru că viaţa a îndrăznit să-i strice planurile, însă nimic nu e permanent în această lume şi dacă te vei baza pe gândire şi pe minte, întotdeauna ajungi dezamăgit.

Sunt momente în care nu ştim ce să facem şi cea mai eficientă strategie pe care o poţi adopta astfel încât să ai pacea sufletului, este să stai în linişte.

Când te afli într-un moment în care trebuie să iei o decizie şi nu găseşti calea, tot ce trebuie să faci, este să te opreşti, să stai în tăcere, şi apoi când timpul vine, să acţionezi din acel parfum al intuiţiei.

Soluţiile care sunt cele mai potrivite pentru sufletul tău, întotdeauna vor veni, fără efort, dintr-un loc care se află dincolo de căutarea şi agitaţia minţii.

Astăzi vreau ca tu să ştii că:

Dacă te găseşti într-un moment al vieţii tale în care trebuie să iei o decizie, rămâi în linişte, câteva zile, şi apoi acţionează din deplinătatea inimii tale.

Dacă te găseşti într-un moment al vieţii tale în care experimentezi durere, atunci întreabă-te: La ce opun rezistenţă în acest moment? Şi o dată ce descoperi, care este acest lucru, împacă-te şi acceptă că lucrurile sunt aşa cum sunt şi oricât te-ai chinui să te împotriveşti, viaţa are cursul ei şi schimbarea este singura constantă. Ai încredere că totul te conduce spre un bine superior, acceptă ce nu vrei să accepţi şi ai să vezi cum lucrurile încep să se calmeze şi îţi vei recăpăta perspectiva mai înaltă, din care poţi vedea, că întreaga experienţă prin care ai trecut a avut un rol în viaţa ta şi acum e timpul să mergi mai departe.

Dacă te găseşti într-o situaţie în care lucrurile sunt neclare în viaţa ta, în exteriorul tău, e momentul să îţi dai seama, că în interiorul tău există confuzie. E esenţial să te decizi ce vrei, şi făcând acest lucru în interior, lucrurile se vor calma şi în exterior.

Dacă ţi-ai stabilit un obiectiv în viaţa ta şi întâmpini rezistenţă în a-l împlini, înseamnă că în interiorul tău există credinţe limitative care te reţin să ajungi la el. Priveşte în jurul tău, vezi în ce formă vine rezistenţa şi poţi să îţi dai seama, care sunt credinţele limitative care te opresc. O dată ce le descoperi, acestea vor avea forma unor adevăruri în care crezi. Pune-le la îndoială, întrebând: Este într-adevăr adevărat? Oare nu a fost nici o situaţie în care acest lucru nu a fost adevărat? Şi deîndată ce faci acest lucru, vor începe să se dizolve. Un următor pas, ar fi să începi să le înlocuieşti cu alte credinţe care să te împuternicească, în funcţie de domeniul vieţii în care întâmpini rezistenţă.

Dacă primeşti o cantitate de iubire în viaţa ta care nu te mulţumeşte, înseamnă că încă nu ai înţeles că tu eşti deja iubire şi încă nu ştii cum să faci să ajungi la această realizare, înseamnă că nu ai trezit în tine iubirea care îţi doreşti să se manifeste în viaţa ta. Vreau să ştii, că pentru a putea să manifeşti viaţa dorită, este esenţial să începi să înţelegi dictonomia dintre interior şi exterior. Nimic din ceea ce este în afara noastră nu este izolat de ceea ce se află în interiorul nostru.

sursa: artafeminină.ro

marți, 21 aprilie 2015

Să nu-ți bârfești părinții nimănui oricât de nevrednici ar fi!


Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.

La vârsta dumitale sunt foarte mulţi copii care n-au apucat să se nască. Şi, dacă te gândeşti şi-i săruţi mâna mamei în fiecare dimineaţă în gând: „Sărut mâna, mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, şi că mi-ai dat viaţă”, se vor schimba multe. Chiar şi dintre copiii noştri numiţi „copiii străzii”, au conştientizat acest dar… Ei, vă daţi seama, erau foarte supăraţi pe mamele lor pentru că aveau nişte vieţi, aveau nişte mame, majoritatea erau abandonaţi sau mamele se prostituau în prezenţa lor, şi îi trimiteau la cerşit…. Nici nu vă puteţi imagina ce-au putut să sufere acei copii, şi sigur că-şi urau mamele…

Şi, atunci când îţi urăşti mama sau tatăl, viaţa este cel mai cumplit chin, pentru că o urăşti în sângele tău, în originea ei! Ei, încercând eu să-i ajut să se împace cât de cât cu mama, să aibă o relaţie cât mai aproape de normal, îi întrebam dacă le-ar fi plăcut să nu fie, să nu se fi născut. Şi ei spuneau: „Nu, nu, nu, îmi pare bine că sunt!” Şi le explicam: „Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai fi fost”. „Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulţumesc mamei”, aveau un motiv pentru care să-i mulţumească…

Voi, sunt sigură că aveţi mai multe motive să-i mulţumiţi, nu? Apoi, cum spunea părintele Vasile Mihoc la o conferinţă la noi, la Craiova, faceţi-i o bucurie cât de mică, aşa, cât un „bip” de celular! Din toate impulsurile astea pe care le aveţi pe telefonul mobil, risipiţi unul ca să-i daţi mamei un bip, cum se spune. Da? Şi îi spui: „Mamă, când primeşti un „bip” de la mine, să ştii că eu îţi spun: „Sărut mâna, te iubesc şi mi-am adus aminte de tine”. Sau, dacă descoperi la tine ceva care nu ţi-a plăcut la mama, sau la tata, să nu-i judeci, ci să zici: „Doamne, ce bine că eu, cu ajutorul Tău, voi putea să lucrez, să vindec această neputinţă a mamei mele”.

Niciodată să nu zicem: „Eu n-am să fac niciodată ca mama!”, că vă veţi trezi că veţi face exact ca mama sau exact ca tata pe care-i judecăm. Să nu-i judecăm, ci să-i cinstim! Să-i cinstim oricum ar fi pentru că nu ei cer asta, ci Dumnezeu! Vedeţi, Dumnezeu nu ne cere să-i iubim pe părinţi mai mult decât pe aproapele, ba chiar ne cere să nu ne lepădăm de ei la maturitate, ci să-i cinstim. Şi să întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinţii?”, şi El ne suflă. Îţi doresc să biruieşti.

interviu cu Monahia Siluan Vlad

luni, 20 aprilie 2015

Fiecare din noi suntem o poezie...


Şi după ce a terminat de făcut totul, lui Dumnezeu i-a mai rămas iubire. Care n-a mai avut loc pe pământ. Nici în cer. Şi atunci a făcut poetul.

De atunci, poetul caută încontinuu iubirea. Şi o scrie. Dacă nu o găseşte, şi-o inventează. Caută încontinuu iubirea, fără să ştie că, de fapt, caută mâna care l-a scris. Fără să ştie că el este, de fapt, o poezie. Că noi toţi, fiecare din noi, suntem o poezie. Scrisă de Cel căruia, după ce dăruieşte totul, îi mai rămâne, întotdeauna, un surplus de iubire. Pe care nu mai are unde să o verse. Şi atunci, mai scrie o poezie.

Şi poate că de-asta este pe aici poetul. Să ne reamintească asta. Că suntem vers revărsat din prea multă iubire care n-a mai avut loc pe pământ. Nici în cer.

Că suntem, toţi, şi fiecare din noi, o poezie.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

duminică, 19 aprilie 2015

Atunci când ne certăm cu Dumnezeu...

"Atunci când ne certăm cu Dumnezeu, ne certăm cu noi"

Atunci când ne certăm cu Dumnezeu, începem prin a nu mai fi oameni. Atunci când nu Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească, de fapt ne certăm cu El. Știți cât de important e ca într-o conversație în care adresăm o întrebare, să îl lăsăm pe receptor să ne răspundă la ea? Cum ar fi dacă am întreba pe cineva dacă vrea să ne ajute cu ceva, dar apoi ori să vorbim tot noi continuu, ori să plecăm fără să îi așteptăm răspunsul? Evident, nu l-am primit, dar în starea noastră de orbire sufletească, socială am putea spune, am crede că problema nu e la noi, ci la cel care nu a vrut să ne sprijine. Nu fac nicio exagerare spunând asta, ci afirm cu tărie că mi s-a și întâmplat să fiu întrebată ce fac, dar să nu se mai aștepte răspunsul meu. Culmea, am fost singura din tot grupul care s-a prins că ceva nu funcționa în comunicarea cu ceilalți. Acestea fiind spuse, după cum știm că rugăciunea ar trebui să fie, în esența ei și un dialog, tragem concluzia că avem tendința să nu Îl ascultăm pe Dumnezeu.

A repeta cuiva de sute de ori aceeași rugăminte este, în mod clar, obositor și sâcâietor, și nu e tocmai cea mai bună variantă. Nici cu Dumnezeu nu putem comunica decât într-un mod frumos, cu multă răbdare și sinceritate mai ales. Trebuie să Îi lăsam timp să ne răspundă, asta e, de asemenea, foarte important. Dar nu știu cum Se întâmplă că patimile din sufletele omului îl fac ca uneori să își dorească tot felul de lucruri care nu-i sunt de niciun folos sau chiar spre pagubă sufletească. Acela e momentul în care omul își dorește ceea ce nici Dumnezeu nu vrea pentru el. Când omul își dorește altceva, El nu forțează lucrurile, așa cum nici noi nu ar trebui să îi forțăm pe ceilalți să vrea ceea ce nu își doresc. Din fericire pentru noi, Dumnezeu nu face tot ce îi cerem noi pentru că știe cât de mult rău ne dorim singuri, deși inițial ni se pare că răul e un bine extraordinar. Domnul are căile Sale neînțelese de sufletul împătimit al omului, de ochii lui orbi de neștiință, de uitare… 

Răul de acum câteva luni e cel mai inedit bine care ni se poate întâmpla. Încrederea pe care I-o acordăm lui Hristos este directă proporțional cu darurile pe care le vom primi de la El. Așa de tare cred în asta! Sunt atât de conștientă că Hristos știe cel mai bine ce am eu nevoie, ce nu am nevoie, ce oameni trebuie să îmi treacă pragul sufletului și ce oameni nu. Noi nu știm bine cum stau treburile cu cei din jurul nostru, dar Dumnezeu îi cunoaște pe toți și poate avea mare grijă de acest aspect. Mă bucur să văd cum Domnul lucrează atât de finuț cu sufletul meu, cum îmi umblă prin trecut pentru că L-am lăsat să facă asta, pentru că L-am rugat să facă asta tocmai din pricina faptului că e Singurul care poate fi acolo, care poate repara ceea ce neștiința și încăpățânarea mea a rănit. Uitându-mă în trecut îmi dau seama că cel mai mult m-am rănit singură. Nimeni nu a lovit mai tare în sufletul meu în afară de mine. Dar bucuria cea mai mare nu e pentru că conștientizez asta, ci pentru că nu mai contenesc să Îi mulțumesc pentru cum a rânduit lucrurile și oamenii din viața mea. Cum a știut să trimită oameni pentru fiecare durere, pentru fiecare gol existent în sufletul meu. Îmi aduc aminte de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care spunea că Dumnezeu intervine în viețile oamenilor atunci când totul duce la pieire. Cred asta pentru că văd atâtea exemple în jur! Dumnezeu schimbă lucrurile atunci când te aștepti mai puțin, atunci când crezi că nu va fi mai bine, că totul e într-o monotonie din aceea care omoară și ultimul gram de nădejde din tine. 

Poate cea mai gravă și periculoasă boală a perioadei pe care-o trăim este tristețea. Voi reveni cu un articol despre una din cele mai impresionante cărți pe care le-am citit până acum, carte ce conține scrisorile din exil ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Găsim acolo cele mai bune sfaturi pentru a reuși să ne ridicăm din depresie, dintr-o tristețe care ne fură lumina ochilor și puterea de a vedea frumosul fiecărei zile, binecuvântarea acestei vieți minunate. 

Atunci când ne certăm cu Dumnezeu, ne certăm cu noi. Avem nevoie de o împăcare cu sufletul nostru înainte de o împăcare cu cei din jur. Dacă ne împăcăm cu noi și acceptăm ceea ce ni se întâmplă, fără a fi frustrați și triști că starea materială sau sufletească în care ne găsim nu este ceea ce ne-am dorit, nu este încă la stadiul la care am vrut, am programat noi să fie, ne va fi bine. De-abia atunci când ne vom lăsa trecutul să fie vindecat de Hristos și ne vom trăi prezentul cu o mulțumire a binecuvântării Sale revărsată zilnic asupra sufletului nostru în căutare de frumos, vom vedea și minunea de a primi de la Domnul un viitor liniștit în brațele Lui. 

de Cătălina Dănilă

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Arsenie Boca şi cea mai profundă lecţie: „Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“



Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.

Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:

„O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!” El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala povestirii este următoarea, arat
ă duhovnicul Arsenie Boca:


„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.

vineri, 17 aprilie 2015

Deschideţi ochii sufletului, iertaţi precum copiii şi iubiţi fără condiţionări.

BUCURIA PRIMĂVĂRATECĂ A INIMII


Primăvara nu lasă loc de regrete, eşecuri, resentimente, pierderi, dezamăgiri. E timp doar pentru înflorit.

E primăvară. Soarele jucăuş începe să îşi facă tot mai mult curaj. Verdele crud şi timid colorează pământul. Copacii înmuguresc. Florile ne înmiresmează simţurile. Ghiocei, toporași, narcise, lăcrămioare, lalele. Totul se trezeşte la viaţă. Veselie, forţă, vioiciune. Simfonie de culori. Prospeţime, bucurie, răbdare.

Odată cu primăvara înflorim şi noi sufleteşte. Noi provocări, noi dorințe, noi aşteptări. Trecuţi prin viroze sau astenii, ori nu, cu toţii zâmbim la căldura oferită de anotimpul învierii. Suntem chemaţi să fim mai buni, mai frumoşi, mai iertători, mai iubitori. Primăvara nu lasă loc de regrete, eşecuri, resentimente, pierderi, dezamăgiri. E timp doar pentru înflorit. Inima există pentru iubire şi nu pentru orgolii, răutăţi şi lucruri mici. Să preţuim pe cei ce ne-au fost alături în iarna vieţii şi au rămas mereu aproape înfrumuseţându-ne viaţa.

Căutăm noi începuturi, fabricate din momente mici, încântătoare. Să îndrăznim să zâmbim, să fim fericiţi şi mulţumiţi. Să ne îndreptăm privirea nu în jos cu deznădejde, nu în sus cu mândrie, nu la stânga sau la dreapta pentru comparaţii şi frustrări, ci spre Lumină, spre Hristos. Florile îşi desfac petalele spre lumină. Priveşte cerul! Reverie!

Eşti un boboc de floare ce se deschide primăvăratic: o îmbrăţişare caldă, un zâmbet viu, o privire blândă, un compliment sincer. A fi bogat nu înseamnă cât de mult ai, ci cât de mult dăruiești.

Nu încetați să visați! Speranța e îngerul care zboară mereu în preajma voastră. Deschideţi ochii sufletului, iertaţi precum copiii şi iubiţi fără condiţionări. Lăsaţi primăvara să vă cuprindă şi surprindă!

de Hrisostom Filipescu

joi, 16 aprilie 2015

Iubirea este cel mai frumos sentiment!


Nu numai o dată am fost considerată habotnică doar pentru că am vorbit sau am scris despre Dumnezeu… Unii au şi condamnat asta la mine, aducând tot felul de argumente conform cărora credinţa se poartă în suflet şi nu se cade să vorbeşti despre ea. Mai există şi suspiciunea că oamenii care vorbesc despre Dumnezeu vor doar să defileze cu credința în El, în semn de laudă… Greşit!

Oamenii vorbesc despre lucruri în care cred şi pe care le iubesc.

Atunci când iubeşti pe cineva, când eşti îndrăgostit de cineva, îţi vine să îţi strigi iubirea în gura mare, să povesteşti tuturor despre omul minunat pe care îl ai în viaţa ta şi despre fericirea pe care ţi-o oferă.

O mamă care naşte un copil, vorbeşte numai despre el, vrea să împărtăşească lumii bucuria ei, realizarea ei, dragostea ei, minunea ei.

De ce simţim nevoia să vorbim lumii despre omul iubit, despre copiii noştri şi despre alte persoane dragi? Fiindcă le iubim. Din IUBIRE. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu. Cei care vorbesc despre el nu sunt habotnici, nu îşi doresc să convingă sau să manipuleze lumea, nu vor să se laude, ei doar îl iubesc şi simt nevoia să povestească lumii despre iubirea pentru El, despre frumuseţea lui, despre miracolele pe care el le înfăptuieşte, despre felul în care dragostea pentru el le schimbă viaţa.

Nu ştiu de ce unii îl consideră pe Dumnezeu un subiect tabu… Din cauză că nu îl cunosc pe Dumnezeu îl consideră un fel de Bau-Bau, de care se tem… Aici sunt de vină şi cei care, fără pic de discernământ folosesc adesea expresia: „Te va bate Dumnezeu”, transformându-l într-un călău nemilos şi răzbunător… Nu, Dumnezeu nu bate, drept dovadă, dacă ar fi bătut, cred că eram cu toţii vai de noi. 

Dumnezeu iubeşte şi iartă neobosit…

Cert este că atunci când nu cunoaştem pe cineva, nu putem avea păreri obiective.

Oamenii ar trebui să respecte ceea ce alţii iubesc, fie că este iubirea pentru omul cu care îşi împart viaţa, fie că este vorba despre iubirea faţă de propriul copil, fie că este iubirea pentru Dumnezeu.

Iubirea este cel mai frumos sentiment! Datorită iubirii se întâmplă miracole, datorită iubirii suntem frumoşi, buni, devenim familii, prieteni, părinţi, copii…Iar Dumnezeu este IUBIRE!

miercuri, 15 aprilie 2015

Viața, un ocean adânc, plin de mistere


Atunci când începi să-ți trăiești cu adevărat viața, să realizezi ce presupune ea și ce trebuie să faci, e ca și cum te-ai trezi deodată în mijlocul oceanului. Înaintezi, puțin câte puțin, uneori grăbit, mărind viteza, alteori, plutind în derivă purtat de valuri. Și pentru început ți se pare simplu. Ba mai mult, ai impresia că tu ești unicul stăpân al vieții tale și că nimeni și nimic nu te poate zdruncina.

Sunt zile în care soarele se oglindește în apa limpede, iar tu ești fericit pentru liniștea care te înconjoară și zile în care de nicăieri apar nori negri, vestitori de furtuni periculoase pe care n-ai cum să-i eviți și nici să-i alungi. Vei rămâne acolo unde ești, așteptând să treacă furtuna de la sine sau vei lupta, vei îndura frigul și ploaia care îți biciuie fața și poate că nici nu vei observa lacrimile care o iau la fugă pe obraji în jos, confudandu-le cu stropii de ploaie. 

Vor fi momente când vei fi învins deși ai luptat cu vitejie. Te vei aduna de unde ai căzut și vei merge mai departe pentru că soarele îți va fi zâmbit din nou. 

Apoi îți vei simți din nou inima plină de miracolul și frumusețea fiecărui răsărit și vei admira tăcut, gânditor, fiecare apus. 

Iar timpul va trece. Vei învăța să accepți că zilele liniștite vor fi mereu urmate de cele pline de furtuni și invers. Îți vei însuși faptul că valurile îți pot fi prieteni și dușmani deopotrivă și că cele mai importante bătălii le vei duce în singurătate. 

Vei păstra în adâncul tău câte o comoară de la fiecare om care îți va ieși în cale și cu timpul, doar cu timpul, poate vei învăța să te aperi și de rechini… 

© Iustina Ţalea

marți, 14 aprilie 2015

Mai bogată cu o taină...


Între lucrurile pe care cred că le ştiu numai eu, dar sunt clare pentru toţi ceilalţi,

Lucrurile pe care le ştiu toţi, în afară de mine,

Între lucrurile pe care le aflu prea târziu

Şi lucrurile pe care le aflu prea devreme,

Între lucruri pe care nu trebuie să le ştiu, dar le aflu

Şi lucruri pe care ar trebui să le ştiu, dar nu le aflu,

Între toate aceste lucruri

Stau aşezate cuminţi tainele...

Taine de care, în sfârşit, am învăţat să nu mă apropii

Pentru că ele vor veni singure

Doar la mine

La timpul lor

Doar când vor vrea ele

Şi doar atunci când va trebui să le întâlnesc.

Cu unele nu ne întâlnim niciodată.

Cu toate astea, fără să ştim, ne îmbogăţim cu ele.

Poate chiar astăzi sunt mai bogată cu o taină...

Şi nimeni nu ştie. Doar ea.


"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...