Viața este frumoasă, simplă, minunată, nu ai cum să n-o adori, să nu dorești să ți-o apropii, să nu tânjești după „banalitatea” ei.

Sunt îndrăgostită. De viață. De frumos. De provocările zilnice. De fiecare oportunitate care-mi trezește pasiunea și încrederea. De fiecare prilej care îmi permite să demonstrez cât de puternică sunt. 

Ador mersul rapid al timpului. Viteza cu care străbate suflete, minți, kilometri întregi. Magia pe care o lasă în urma lui, parfumul amintirilor și al trecutului, amprenta fiecărei decizii luate de mine. Îi ador metodele, mângâierile, lecțiile dar și forța cu care ne împinge dincolo de limitele noastre. Îi iubesc fiecare trăsătură, fiecare impuls pe care mi-l dă, fiecare schimbare pe care chipul și sufletul meu le poartă, cosmetizarea pe care o face minții și gândurilor noastre, modul în care mă determină să conștientizez câte lucruri mi-au mai rămas de făcut, câte bucurii de trăit, câți oameni de iubit. 

Iubesc fiecare zi , fiindcă nici una nu este la fel, fiindcă fiecare zi este un dar prețios și deosebit, care trebuie privit ca atare. Cum nu pot întoarce această binecuvântare fac tot posibilul să mă bucur de acest minunat dar și să-mi arăt recunoștința în fiecare clipă. 

Sunt îndrăgostită de simplitate, de naturalețe, de fiecare loc sau om care mă ajută să mă schimb în bine.Viața este frumoasă, simplă, minunată, nu ai cum să n-o adori, să nu dorești să ți-o apropii, să nu tânjești după „banalitatea” ei. O iubesc și mă bucur că ea îmi întoarce iubirea. 

Așadar, sunt îndrăgostită de viață, pe viață. 

de anasstassya

A înțelege totul înseamnă a ierta totul!

Emoții de artist. Arunc fluturi în păr. Așez zâmbetul pe buze. Doamne, spune-mi povestea de noapte bună! Sunt o sărbătoare cu suflet de copil. Mărgăritare. Nu mă lăsa să mă pierd când visez cu ochii deschiși! Răul este amestecat cu bine. Cred că totul e posibil! Iubirea este cheia cu care deschid orice dimineață a vieții mele și tot iubirea este zăvorul care îl pun pe ușa nopții… Iubirea A Fost, Este și Va Fi nemuritoare!… Ce mohorâtă ar fi viața fără iubire!… Oamenii reacționează frumos, oamenii sunt sensibili, oamenii vibrează la poezii. Căutare 
nesfârșită. Iubirea nu se explică, iubirea se trăiește și atât, cu bucuriile și lacrimile ei… O iubire teoretizată nu mai este iubire, ci o ideologie… Adunare de cuvinte. Cuvinte grele, cuvinte ușoare. Pansament sau ciocan. Iubesc iubirea. Magnet. Iubirea nu are margini, nici spațiu, nici timp. Este atât de puternică încât străbate cerul, străpunge iadul, mângâie mormântul și topește orice inimă înghețată… Iubiți mult, Hristos vă poruncește!

Sunt tuturor toate. Nu sunt un moft. Viața mea este un poem, o carte, un film și mai mult de atât. Îmi doresc să ajung la contemplație, acolo, la începutul cuvintelor. Carte de despărțire. Mărturisire. Și cuvintele cele mai alese ne varsă în simplitate. Am învățat că în viață este de folos să nu găsești toate răspunsurile la o întrebare… Adâncimea lucrurilor e o taină; dincolo de om, de cuvânt, de trăire. Atât înseamnă atât… Clipă de taină. Este nedrept să cred că toți înțeleg totul. Scurtimea nu se condamnă și nici nu trebuie confundată cu virtutea. Dumnezeu ne cheamă să cuprindem abisul prin experienţă cu celălalt. Privesc dincolo, din spatele tabloului… Mai fac pași în urmă ca să pătrund prezentul rostuit. Mă bucur!

La început cei doi îndrăgostiți vor să se impresioneze unul pe celălalt. El îi scrie ei o poezie, ea îl mângâie într-un fel anume. El îi spune cuvinte dulci și moi, ea îi dăruiește desene cu el. El îi aduce trandafiri în care și-a înțepat inima, ea îi cântă balade de dor. Pasiune, romantism, dragoste, afecțiune, neîndoială, vis, magie. Iubirea crește… Apoi ajung la acea măsură când stau unul lângă celălalt și se privesc în ochi sau își reazemă capul unul pe pieptul celuilalt. Și nu mai au nevoie de cuvinte, de gesturi, de dovezi, de… pentru că ei ştiu totul. Doar simplul fapt că sunt împreună, în comuniune, e tot ce contează. Sunt în Sine. Se bucură într-o stare de prezenţă continuă unul în celălalt şi invers. Simţiri. Întrepătrundere reciprocă într-o împreună petrecere. Perihoreză. După ce trecem de rugăciunea buzelor, de rugăciunea minții și a inimii, ajungem şi noi în relaţia cu Doamne la starea de prezenţă continuă şi mai mult de atât. Ne bucurăm Unul de celălalt şi nu mai avem nevoie de cuvinte că ştim Totul. Ne împărtăşim din dragoste şi dulceața netrăcătoare într-o pace lăuntrică și bucurie sfântă. Și asta rămâne peste timp şi spaţiu. Uneori timpul se dilată, alteori ne fuge de sub picioare. Întotdeauna vor exista cuvinte nespuse aduse până la marginea inimii și uitate acolo ca niște semințe nesemănate. Ziua despărțirii…

Hoinăresc prin viață, dar știu căutarea. Mă mut de pe un deal pe altul al inimii și privesc tot mai departe. Toate sunt la îndemână la momentul potrivit. Scrisul este un gest al dragostei… Nu pot să nu scriu. Dacă scrisul nu ar fi existat ce dureri am fi suferit. Suflet nobil. Uneori chinui texte în prisosul inimii. Revin. În inimă și în minte se duce un ultim ceas al concluziilor, al dăruirilor, al vederii. Sufletul se deschide și notez. Binele trăit bine. Uit. Nu mă mai tem! Cât de bogată poate fi clipa! Cât de multe se pot întâmpla în inima unui om!… Doamne nu mai calculez eu, ci Te las să lucrezi în viața mea. A înțelege totul înseamnă a ierta totul! Iubirea nu se comentează, ea nu iubește comentariul. Felul în care „citim” iubirea îi dă valoare și putere. Când iubim dăruim. Taina Treimii este Taina Iubirii. Când nu ne mai bucurăm că ne vedem, unul pe celălalt, în ceasul acela am murit… Când închidem uşa spre celălat, ni s-a închis uşa în cer…

Dacă timpul ar avea fulgi de zăpadă, ce iarnă…

de ierom. Hrisostom Filipescu

sursa: http://www.doxologia.ro/

Tot eu să mă schimb?

O cititoare m-a întrebat de ce într-o relație tot ea trebuie să facă primul pas, să se schimbe, de ce nu scriu și cum îl poți schimba pe celălalt, în așa fel încât relația să meargă mai bine.

În primul rând trebuie să-ți definești clar ce înseamnă pentru tine să meargă o relație mai bine. Apoi, dacă aș scrie un articol despre cum să schimbi partenerul de cuplu, ar conține câteva cuvinte și anume: Poți să-ți schimbi partenerul; cu un altul.

Cel mult, poți să inspiri un om, să-l susții în transformările pe care el simte să le facă și să-i oferi un cadru unde să-și manifeste potențialul. Poți să fii un catalizator. Însă să-l schimbi doar pentru că așa vrei tu și crezi că așa relația ar fi satisfăcătoare, nu merge. E o formă perversă de a crede că știi tu cel mai bine cum vă este bine la amândoi. Nu este un câine ce trebuie dresat să-ți împlinească așteptările și să-ți aducă jucăria la pat, ci este o ființă umană cu valori, experiențe, convingeri și atâtea altele, de cele mai multe ori diferite de ale tale.

Uită-te în oglindă!

Nu fugi la baie, mă refer la omul cu care împarți viața. El este oglinda ta. Ce te scoate din minți la el? Cum te simți în acele situații? Ce parte din tine a atins și ce anume din comportamentul lui practici și tu cu tine însuți?

De exemplu, dacă te simți ignorat, întreabă-te tu în ce măsură te ignori? Cât te iubești pe tine și câtă atenție îți acorzi ție, gândurilor, emoțiilor, visurilor tale?

Ce răni ți-a activat? Gândește-te ce roluri joci în relație. Scrie o listă care să descrie cum te definești tu într-o relație și alea sunt rolurile tale preferate. Când îți sunt amenințate, scoți colții. Nu din răutate, ci mai degrabă ca măsură de protecție.

Punctul comun.

Care este punctul comun al relațiilor din viața ta? Ce anume s-a repetat în istoria ta din nou și din nou…și din nou?

Fii sincer cu tine și conștientizează care este punctul tău vulnerabil. Acolo e bine să lucrezi, Partenerul n-are nicio treabă cu rana ta. Te doare pentru că nu e tratată, așa că te poate atinge și cu iubire că tot te va chinui. Dacă sângerezi și pupi tot doare, nu te lăsa păcălit.

De ce tot eu să mă schimb?

1. Pentru că tu ești nefericit. Celuilalt poate îi e bine așa cum e și e mulțumit de atitudinea lui.

2. Pentru că ai responsabilitatea doar asupra vieții tale. Dacă ți-o asumi vei înțelege cum se simte libertatea. Și puterea.

3. Pentru că experiențele vieții tale nu sunt împotriva ta, ci pentru tine. Tu ești punctul lor comun, iar dacă nu schimbi tu ceva, istoria se repetă până când vei înțelege. Alt actor, același rol. Altă ramă, aceeași poză.

4. În momentul în care tu faci o schimbare (chiar și mică) la tine, universul tău se lărgește și va fi influențat un întreg sistem.

5. Și cel mai important motiv pentru care să începi cu tine este că o viață întreagă o vei petrece în compania ta. Este singura relație asupra căreia ai controlul și dacă schimbi ceva aici, ceea ce va veni spre tine se va schimba de la sine.

Fii responsabil.

Și pentru că știu că teoria este una, iar practica vine la pachet cu provocări, îți spun că cel mai important pas pe care-l poți face este să-ți asumi responsabilitatea asupra vieții tale. Gândurile, emoțiile, acțiunile și experiența ta îți aparțin. Nu te judeca sau învinovăți, însă învață să lași oamenii din jurul tău să-și vadă de treaba lor. Tu poți să le transmiți ce ai prefera, ce ți-ai dori, însă ei au libertatea de a spune “da” sau “nu”. Tu ai de asemenea libertatea de a accepta omul de lângă tine și a-ți schimba percepția sau a pleca de lângă el pentru a trăi așa cum dorești.

Când dai vina pe ceilalți, îți pierzi puterea. De fiecare dată când te încrunți la partenerul tău că nu e așa cum ai așteptat tu sau pretinzi să-ți umple golurile, îi lași pe el la cârma vieții tale. Și habar n-are ce să facă. Poate că ai dreptate să învinovățești anumiți oameni. Cu siguranță ți-au greșit câțiva, însă și aici este tot responsabilitatea ta, căci să ai dreptate nu te ajută cu nimic. Ce te susține din interior este să fii responsabil pentru cum percepi lucrurile, cum mergi mai departe și ce atragi în continuare în viața ta, în funcție de energia pe care o emani.

Ai dreptul să-ți trăiești emoțiile negative

Poți să te superi, să te enervezi sau să te revolți. Ai dreptul să faci asta și este chiar de preferat să-ți îmbrățișezi stările, în loc să le alungi sau ascunzi. Însă asumă-ți în totalitate emoțiile și decide ce vrei să faci mai departe. Schimbarea celuilalt nu este o alternativă. Știi și tu că e ușor să te schimbi în momentul când dorința vine din interior, însă în caz contrar, e doar o formă fără fond.

Ție îți ești dator cu o schimbare și meriți să te eliberezi din lanțurile învinovățirii și a victimizării.

Acum eu te întreb. Tot tu să te schimbi? Răspunsul îți va veni tot dintr-o întrebare. Ești fericit? Daca da, perfect. Dacă nu…atunci cine altcineva să schimbe asta? Este viața ta! Partenerul tău, oricât de mult și-ar dori să te facă fericit, nu știe, nu poate și nu are toate uneltele necesare pentru a te conduce într-o direcție pe care nici măcar tu nu o știi clar. Ia-ți propria viață în mâini și condu-o tu! Pentru că poți!

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm.

sursa: http://entuziasm.ro/

O rugăciune este un remediu puternic

Fiindcă astăzi este o zi de mare sărbătoare, vă invit să ne întoarcem spre rugăciune, însă nu numai acum! Fiți binecuvântați cu iubire și lumină. Daniela.

Rugăciunea este cea mai firească mişcare sufletului smerit, care îşi recunoaşte neputinţa şi aleargă la Ziditorul său, Dumnezeu, pentru a lua izbăvire şi uşurare în durerile sale. Fără rugăciune, credinţă în puterea divină şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: “Rugăciunea este arma cea mai tare vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie.

Eu însă vorbesc de rugăciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridică din adâncul inimii. Cu atât mai sus se înalţă rugăciunea când iese dintr-o inima strâmtorată şi evlavioasă. Şi, ca să ştii că rugăciunea care se săvârşeşte la moment de nevoie, este mai întâi ascultată, iată ce zice profetul: „În necazul meu am chemat pe Domnul şi m-a auzit” (Ps. 119.1).”

Despre forţa rugăciunii s-au convins şi oamenii de ştiinţă, iar rezultatele studiilor au fost, de-a dreptul spectaculoase. “O rugăciune este un remediu puternic”, spunea Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

„Stingerea” completă a cortexului

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut: a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit această stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Grijile dispar

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică, spun oamenii de ştiinţă. Cercetările medicale din ultima vreme au demonstrat ca rugăciunea pentru sine, dar şi cea spusă pentru alţii scad nivelul hormonilor de stres, reduc tensiunea arterială, durerile cronice, tulburările de somn, anxietatea.

Biserica ortodoxă binecuvântează rugăciunile făcute „pentru tot sufletul necăjit şi întristat”, mulţi credincioşi adresându-se Maicii Domnului.

„Sunt sfinţi care ocrotesc îndeosebi pe cineva, dar Sfânta Parascheva, Sfânta Filofteia apără, în general, de toate relele. Noi o avem întotdeauna pe Maica Domnului, apărătoarea tuturor celor necăjiţi, aşa se numeste şi acatistul pe care i-l adresam. Deci, pentru orice situaţie ne adresăm unor sfinţi cu puteri mari, cum e Maica Domnului, la care ne rugăm în toate împrejurările”, spune părintele Nicuşor Dascălu.

Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. Când avem necazuri, când suntem bolnavi, când suntem în grele încercări cerem ajutor de la Maica Domnului. Sfânta Fecioară este o bună mijlocitoare către Dumnezeu şi ori de câte ori îi cerem ajutorul, rugăciunile noastre nu rămân neascultate.

Există numeroase rugăciuni atrunci când trupul este slăbit şi măcinat de boală. Ele pot fi rostite de cei apropiaţi bolnavului, de preoţi sau chiar de cel căzut în suferinţă. Preoţii spun că se fac rugăciuni pentru omul bolnav, pentru bolnavul căzut în deznădejde, pentru bolnavul înainte de operaţie. Există, de asemenea, rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire, rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc, rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi, dar şi rugăciunea la sfâna Muceniţă Filofteia care aduce alinare şi mângâiere prin vindecarea celui suferind.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli:

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

http://adevarul.ro/

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!

De câte ori am făcut sau am spus lucruri la supărare, la nervi, sau de câte ori am făcut lucruri despre care nu ne-am gândit că ar întrista pe cineva, dar totusi cei din jur au fost supărati?

Şi ce dacă vrei să îndrepţi lucrurile, cuvintele spuse care au rănit pe cineva nu se mai pot lua înapoi, poţi veni să îţi ceri iertare, uneori e de ajuns, alteori nu, ştiţi acea vorbă poţi scoate cuiul din uşă dar gaura va rămâne mereu, nu poţi scăpa de gaură decât dacă schimbi uşa, dar avem noi cum să ne schimbăm inima?

Eu zic totuşi că există o altă soluţie, şi aceea ar fi că: tot ce faceţi trebuie să fie făcut cu dragoste.

Poţi să îi arăţi unui prieten că greşeşte prin dragoste, să îl îndrumi pe calea corectă, dar nu-l poţi jigni. 

Poţi să vorbeşti frumos din dragoste chiar şi atunci când doreşti să te cerţi, doar încearcă să asculţi punctul de vedere al celuilalt, fii răbdator până vine rândul tău şi explică-i cald, cu dragoste că nu e bine, asta în cazul în care ai tu dreptate.

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, iar dacă împliniţi aceste cuvinte s-ar putea ca şi cei de lângă voi să vă ia drept exemplu, şi ştiţi cât este de frumos când cineva se poartă cu tine cu dragoste? 

Viaţa ar fi mai frumoasă, şi greutăţile mai uşor de dus, dacă am pune un pic de dragoste în ceea ce facem.

Ştiţi, cred că asta este cea mai mare problemă a noastră, că uităm cum e dragostea adevărată, care se vede în toate lucrurile mici şi mari, suntem superficiali până şi aici, şi tocmai de aceea trebuie să facem o schimbare!

Până la urma asta este ce Dumnezeu a vrut, ca noi să ne iubim unii pe alţii, cum oare să facem asta dacă nu prin dragostea pe care o punem în tot ceea ce facem?

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, e greu dar nu imposibil!

Bun, şi ce se întâmplă dacă faci totul cu dragoste şi vin alţii care îşi bat joc de tine, sau vorba aceea "eşti luat de prost" pentru că eşti bun, fie îi laşi în pace şi continui să pui dragoste în orice, fie te superi şi zici că nu are rost să fii bun etc, adevărul este că mereu vor exista oameni care vor dori să ne facă rău, depinde de noi dacă îi lăsăm sau nu, dar dragostea nu face rău la nimeni, poate într-o zi vei surprins să vezi că acei oameni au şi ei inimă, şi pot dărui la rândul lor dragoste.

Voi vedeţi câtă dragoste e aici la mine în articol? Ia mai luaţi şi pe la voi, e un ordin! :))

de Lavinia

CUVINTE PENTRU SUFLET

"Haideți să ne bucurăm de frumusețea zilei de astăzi
și să ne hrănim cu gânduri pozitive și cu vise îndrăznețe!"

Văd tot mai mulți oameni care se blamează pentru greșelile trecute, care nu încetează să se lamenteze pentru lipsa de noroc din viața lor, care nu văd frumusețea zilei de azi din cauza umbrelor zilei de ieri.

E din ce în ce mai „normal” la noi, oamenii, să punem accentul pe ceea ce nu avem, decât pe ceea ce avem din belșug.

Parcă lipsurile din viețile noastre ne definesc și vorbesc despre noi. Parcă dincolo de ceea ce nu avem, nu suntem nimic. Parcă succesul nostru este unul și același lucru cu a avea cât mai mult.

Vă spun, nu are rost să căutăm vinovați pentru lipsurile din viața noastră. Am greșit, e adevărat, însă nu putem repara acea eroare plângându-ne pentru un timp trecut, pentru un moment care s-a dus.

Nu rezolvăm nimic dacă persistăm în negativitatea atât de caracteristică nouă, oamenilor. Nu rezolvăm nimic dacă ne plângem și căutăm compasiune. Nu rezolvăm nimic dacă ne este teamă de noi încercări.

Sufletul este pregătit de noi și noi oportunități. De schimbare. De lucruri noi. De efort. Este singura noastră armă împotriva depresiei, dezamăgirii și a lamentării. Este singura armă care ni s-a dat pentru a aduce schimbarea în viața noastră.

Și atunci de ce preferăm să ne plângem de eșecuri? De ce optăm pentru a aștepta ceva care nu o să vină niciodată în viața noastră fără muncă, dorință și pasiune? De ce să nu ne mobilizăm și să atragem în viețile noastre succesul?

Haideți să abordăm dintr-un alt unghi această caracteristică de a ne plânge constant unii altora și să ne schimbăm atitudinea. Haideți să tratăm dintr-un unghi diferit această mentalitate negativistă și să punem accent pe toate lucrurile frumoase din viețile noastre.

Haideți să ne bucurăm de frumusețea zilei de astăzi și să ne hrănim cu gânduri pozitive și cu vise îndrăznețe! Dar mai ales, să mulţumim pentru tot ceea ce avem bun în viaţa noastră.

Haideți să nu ne epuizăm resursele pe lucruri care nu merită energia noastră!

Haideți să facem primul pas în direcția corectă – atragerea succesului în viața noastră prin schimbarea mentalității.

sursa: https://anasstassya.wordpress.com

Sunt bogat, mulţumesc Doamne!

Fiecare zi în care râzi, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te simți binecuvântat, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai iertat, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care nu ai trecut nepăsător pe lângă oamenii în nevoie, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care nu ai renunțat la visele tale și ai luptat pentru ele, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ți-ai înfruntat și învins temerile și regretele, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care spui ”te iubesc”, este o zi câștigată.

Fiecare zi în care emani bună dispoziție, armonie și speranță pentru cei din jur, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care descoperi câte ceva nou și frumos despre tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care primești cu brațele deschise și inima împăcată noul și necunoscutul, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care îți pasă de altcineva decât tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care iubești, apreciezi, înțelegi și ajuți, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care îi permiți lui Dumnezeu să-ți fie alături, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te rogi și mulțumești pentru darurile primite, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te simți bine, ești sănătos și te bucuri de viață, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care gândești pozitiv, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai reușit să aduci zâmbete pe chipul cuiva, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care făcut ceva pentru alții și nu pentru tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai ales adevărul și nu minciuna, cinstea și nu trădarea, bunătatea și nu invidia, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te-ai bucurat de compania oamenilor dragi și de dragostea lor, este o zi câștigată. 

Și acum trage linie și vezi cât de bogat ești cu adevărat!

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sursa facebook

Păcatul nedeclarat al dezvoltării personale

Nevoia oamenilor de a-şi confirma propria existenţă se manifestă astăzi printr-o explozie de senzaţii, prin căutări frenetice de energii vitale, dar mai ales absorbirea unor filosofii şi teorii de viaţă din cele mai exotice.

Fie trecem nepăsători pe lângă ele, fie ne lăsăm ademeniţi de reţete care ne promit negreşit fericirea şi împlinirea, în numele unei foarte difuze noţiuni de dezvoltare personală. Dar ce înseamnă acest ideal al devenirii personale şi cum ni-l putem asuma, fără a ne rătăci pe căi greşite?

Pentru a putea avea un astfel de parcurs de viaţă, de la bun început, trebuie să ne echipăm cu virtutea esenţială pentru orice explorator, discernământul.

A şti să distingi binele de rău şi adevărul de fals este primul pas spre o autentică dezvoltare personală. Nu poţi progresa fără să ai capacitatea alegerilor bune.

De asemenea, trebuie spus că dezvoltarea personală a omului nu reprezintă doar o sumă de achiziţii de noţiuni şi experienţe psihologice, ci în primul rând un progres interior, sufletesc.

Pentru ca omul să atingă acest nivel trebuie să evite păcatul nedeclarat al acestui concept care este concurenţa. Dincolo de faptul că această concurenţă în raport cu celălalt este un reflex al egoismului, asumată fără discernământ ea poate duce la grave stări de alienare.

A te raporta la cel de lângă tine doar pentru a-ţi măsura puterile şi pentru a-l depăşi, în iluzia că acest exerciţiu îţi va confirma propria valoare, este o mare greşeală.

Iar exemplele cotidiene de copii antrenaţi de părinţi să îi depăşească în mod programatic pe colegii lor de clasă sau de angajaţi dornici de afirmare care se raportează la colegii lor ca la obstacole pe care trebuie să le depăşească pentru a cuceri admiraţia şefilor, sunt expresia acestei stări de lucruri în care ne trăim existenţa cotidiană.

Uităm foarte uşor că omul are înscris în datele lui spirituale sentimentul comuniunii şi al solidarităţii, în care binele din mine trebuie să întâlnească binele din cel de lângă mine, iar suma lor să sporească în mod calitativ atât existenţa mea personală cât şi pe cea a lumii.

Concurenţa excesivă este semnul că ne-am pierdut sentimentul iubirii faţă de semeni şi că nu mai avem noţiunea responsabilităţii faţă de soarta şi viaţa lor.

Dacă în termeni creştini supremul ideal al dezvoltării personale este mântuirea, acest lucru nu înseamnă altceva decât asumarea propriei vieţi ca un exerciţiu al solidarităţii şi comuniunii cu cei de lângă tine, în care succesul lor devine şi al tău, iar neîmplinirea lor o simţi ca pe propria neîmplinire.

Alergând în această viaţă nu trebuie să o facem doar gândindu-ne la cum să îl depăşim pe cel care e lângă noi, ci cu sentimentul că, doar inimă lângă inimă şi suflet lângă suflet vom reuşi să ne câştigăm cu adevărat propria noastră dezvoltare personală, care este iubirea.

Şi aceasta pentru că singurul şi adevăratul progres al omului nu este tehnologia, ci cantitatea de iubire pe care reuşeşte să o asimileze şi să o transmită celor din jur.

Pentru că, ajungând la linia de sfârşit a vieţii nu suntem aşteptaţi doar noi, ci şi cei lângă care am alergat, dar mai ales cei care au căzut şi pe care am reuşit să îi ridicăm.

de Pr. Bogdan Ivanov

sursa: http://radiocluj.ro/

Despre întâlnirea cu tine

Întâlnim oameni în fiecare zi. Pe unii îi ținem minte, pe alții îi uităm, alții ne rămân aproape, alții pleacă fără să știm cum, unde și de ce.

Viața este o înșiruire de întâlniri.

Avem sau nu puterea de a decide cu cine să ne petrecem timpul, cine să ne fie alături azi și mâine. Aceste întâlniri, însă, nu depind de noi, ci de mediul în care ne aflăm, de circumstanțe.

Ce ne facem, însă, când trebuie să ne întâlnim cu noi?

Ei bine, este cea mai grea încercare. Să pleci să te întâlnești cu tine, tu, cea care te trezești în fiecare dimineață cu părul răvășit, cu ochii nemulțumiți de încercările zilei de ieri, cu sufletul amorțit care se întinde de prea puțină odihnă.

Îți faci curaj și pleci, desculţă și cu părul împletit într-un vis. Uneori, îți ia mult până să te afli, până să te regăsești. Drumul pare că se afundă iar oglinzile par să te sufoce. Oglinzi în care te privești. Cu teamă, cu bucurie, cu tristețe, cu dezamăgire, cu entuziasm. Oglinzi în care te admiri, te critici, te redescoperi.

Ajunsă acolo, îți vei pune întrebări, vei certa copilul din tine și vei privi femeia care ești astăzi. Îți vei accepta greșelile, trecutul și prezentul.

Dar ce faci dacă, întâlnindu-te cu tine, găsești oameni care încă se mai află acolo, în adâncul tău și care vor să-ți vorbească?

Fii puternică! Vei regăsi pe cineva în interiorul tău ori de câte ori vei merge să te întâlnești cu tine. E cineva în fiecare dintre noi, în întunericul din fiecare dimineață. În mine și-n tine.

Iar dacă oasele tale au încă mirosul unei nopți de vară, iar printre gene îți vor ieși mâini pe care le-ai strâns de atâtea ori, întoarce-te.

Acceptă-ți sufletul și îmbrățișează-te!

Cu drag, Xenia
sursa: http://frumusetefeminina.ro/

Ideea de a construi oameni

Mi-a plăcut în mod deosebit ideea aceasta de a "construi oameni". Mult mai mult decât ideea de a construi ziduri, cetăți, orașe și alte lucruri. Mulți mi-au spus că deși e foarte frumos acest ideal, totuși este foarte dificil de îndeplinit. Dar așa simt eu viața. Doar în acest mod. Inima mea pulsează cu toată forța ei la auzul veștii că trebuie să participe la construirea unui om. Sufletul meu simte că ar fi în stare ca să treacă peste toate dezamăgirile posibile dacă i s-ar lua această pasiune înfocată, această dorință fără odihnă de a construi oameni. Te simți extraordinar de bine în pielea ta după ce prin ajutorul ce ți s-a acordat de Doamne Doamne, ai reușit ca să stârnești ceva frumos într-o inimă de om. Nu mult deodată. Puțin. Dar ai stârnit. Sau mai bine zis, Dumnezeu a lucrat prin tine.

Mulți vor ca să se asemene cu Dumnezeu. E o nebunie ceea ce își propun cu atâta exces de zel. Unii vor să dovedească că pot fi la fel de buni ingineri ca El. Dar sunt în rătăcire. Ne putem asemăna cu Dumnezeu prin iubire, îngăduință, bun simț, respect și simțul măsurii. El a construit ceva deosebit în sufletul meu, al tău și al fiecăruia dintre noi. Noi trebuie să urmăm exemplul Său. Dar noi doar urmăm, nu creăm. Oricum, e foarte plăcut să stârnești frumosul într-o inimă umană care și-a uitat valoarea și menirea. Încercați suflete dragi!

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Cuvânt despre dragoste

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39). 

Dragostea nu are nevoie de cuvinte multe. Dragostea este sau nu este. Cuvintele niciodată nu au atras dragostea şi nu au convins-o să rămână, să ştiţi, după cum nici tăcerea nu a alungat dragostea niciodată. Ba, dimpotrivă, multele cuvinte o golesc de frumuseţea ei. O dragoste cu multe cuvinte este ca o femeie frumoasă machiată. Nu are nevoie de lucrul ăsta, pentru că asta îi arată că are neajunsuri. Nu trebuie să adăugăm nimic dragostei, trebuie să o ascultăm. Aşa că riscul dragostei este s-o exploatăm la nivelul ăsta conceptual, aşa…Să facem din ea o modă filosofică, pentru că vorbele multe despre un lucru care trebuie pur şi simplu făcut, devin o filosofie. Hristos nu a făcut filosofie despre dragoste. Hristos a spus: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu-i nici un fel de filosofie. Ce doriţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor. E foarte, foarte simplu. N-o să găsiţi nicăieri cuvinte ascunse despre dragoste în Evanghelie, ieşite din gura lui Hristos. Toate sunt atât de simple, încât nimeni nu le mai poate uita după ce le-a auzit o dată, chiar fiind ateu sau de altă credinţă. Toţi ateii ştiu că trebuie să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi. Nu poţi să uiţi asta. Asta trebuie să ţinem minte. Asta e porunca lui Hristos. Hristos nu ne-a spus să-i facem pe toţi ca noi, nu ne-a spus să-i facem desăvârşiţi pe alţii, ci pe noi, pe noi, fiecăruia dintre noi ne-a dat poruncă: Fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl ceresc desăvârşit este, dar faţă de alţii a zis: Să-i iubeşti ca pe tine însuţi şi ce doreşti să-ţi facă ţie oamenii fă şi tu. N-a mai vorbit despre desăvârşire. Dar ce dorim noi să ne facă oamenii? Să ne culce atunci când suntem obosiţi, să ne dea de mâncare când ne e foame, să ne ierte că ne-am supărat, să tacă atunci când strigăm şi aşa mai departe. Nu asta dorim, până la urmă? Asta trebuie să facem şi noi cu ceilalţi, fără să le punem condiţii. Adică să fim ca şi cum n-am fi lângă celălalt, nu în sensul că să nu fim receptivi la nevoile lui, ci să nu-l strâmtorăm prin prezenţa noastră, să-i lăsăm libertatea lui, fiind gata să răspundem atunci când ne cheamă. E mult mai simplu, deşi e foarte greu de făcut. Dar dacă nu poţi…dar mai bine taci, ăsta e riscul dragostei - să faci ceva greşit.

Părintele Savatie Baştovoi, Mănăstirea Noul Neamț

Nu dau doi bani pe prima impresie

Îi știți, nu-i așa? Pe cei ce vă scrutează necruțători în timp ce le vorbiți. Dvs. le expuneți ideile sau, mă rog, după caz, le puneți sufletul pe tavă – cu vise, dureri și tot ce intră într-una bucată accesoriu unicat și de neînlocuit – în timp ce ei vă examinează nestingheriți – și fără un minim efort de a o face mai cu discreție – pantofii! Care, după grimasa lor de-abia perceptibilă, vă par dintr-odată demodați, prea mari, prea strâmți și prea murdari, deși ați petrecut jumătate de oră să îi curățați.

Roșiți, vă simțiți mic, le mai spuneți un vis.

Zâmbesc condescendent ca și cum v-ar urmări.

Însă analizează cu atenție fiecare cută a pantalonului, fiecare scamă de pe sacou – of, parcă fiecare dintre ele vă apasă dintr-o dată cu greutatea unui munte.

Nu vă preocupați, v-au ghicit etichetele și v-au estimat valoarea totală a investiției în garderobă și în accesorii încă din primele 9 secunde. Fiți mulțumiți că mai stau de vorbă cu Dvs. Sau, puneți-vă întrebarea dacă nu o fac doar în virtutea respectului pe care îl poartă pantofului Dvs. Sau numelui care tronează la vedere pe geanta Dvs. Sau diamantului de pe inelul pe care l-ați primit în dar…

Deja vă bâlbâiți, vă simțiți ca un școlar de clasa întâi înconjurat de priviri ostile și amenințat de privirea critică a unei învățătoare ce vă pare uriașă și parcă totuși prea exigentă.

Încercați să mai expuneți o idee. Mai devreme vă părea genială. Acum vi se pare stupidă. Interlocutorul vă studiază coafura. Simțiți că vă ia foc șuvița rebelă pe care n-ați reușit să o îmblânziți dimineață.

Citați dintr-un om muuult mai deștept decât Dvs – garantat, nu aveți cum să dați greș. Nici o schimbare. Interlocutorul zâmbește plictisit, studiindu-vă îndeluuung manichiura. Gata, v-a eliminat din lista persoanelor cu care vrea să fie văzut. Vă studiază apoi cu un zâmbet trădând parcă milă… un coș! Care s-a mărit parcă brusc de când vi-l privește! Îl simțiți cum stă să explodeze sub privirea ucigătoare a interlocutorului impecabil, scrobit, fără suflet, aflat în fața Dvs.

Mai bâiguiți o ultimă idee despre sensul vieții și plecați. Dorindu-vă doar să fiți mort. Să nu mai simțiți rușinea de a fi atât de imperfecți, de umani și de idealiști, într-o lume care nu pune preț decât pe aparențe.

Exagerez, desigur. Însă îi mulțumesc Domnului că nu mi s-a dat atenția asta excesivă la detalii. Cred că asta-i deja o boală. Ce bine că nu sufăr de ea! Ci mai degrabă de opusul ei, căci risc chiar să vorbesc cu un om două sau trei ore fără să îmi dau seama că are un defect major, fără să știu apoi ce culoare avea la păr sau cum era îmbrăcat. (Pentru că îmi pasă mai mult de suflet. Și de idei. Și de Omul din fața mea nu de Numele după care se ascunde sau cu care se ascunde – că e trecut pe genți, costum, mașină sau în certificatul de căsătorie)

Slavă Domnului că sunt așa! Și că mai sunt muulți alții ca mine, oameni cu care chiar poți vorbi. Oameni care nu dau doi bani pe prima impresie, aceea formată înainte ca omul din fața ta să apuce să spună un cuvânt- ăsta-i un mit pe care vrea să ni-l vândă o societate axată strict pe aparențe și pe consum. Mă lași? Dacă am gândi așa, n-am fi stat de vorbă niciodată cu marea majoritate a geniilor lumii. Cei mai grozavi oameni pe care îi cunosc sunt un D e z a s t r u. Vestimentar și în tot ce ține de Aparențe.

Vă dați seamă dacă aș fi fost altfel? Riscam să stau de vorba cu Nichita și să nu pot urmări nimic din ce îmi spune, din cauza celebrului său pulover – singurul pe care îl avea și purta într-o bună bucată de vreme… Sau, cine știe, puteam să mă-ntâlnesc cu Eminescu, fără să pot reține vreo fărâmă din geniul lui, preocupată fiind de pardesiul lui ponosit și de degetele lui pătate cu cerneală… Și mai era și înfiorător de sărac! Țuțea avea o scufiță nașpa pe cap și trăia în condiții și mai nașpa… în timp ce toți ăia care au murit ca fraierii în închisori nu erau chic deloc! Sau cei din rezistența anticomunistă din munți, care nu se spălau, sau mai știu eu ce… riscam să judec un medic care a salvat mii de vieți după pantofii lui scâlciați, un muzician genial, după cine știe ce alt detaliu judecă ei, Inchizitorii aparențelor. Riscam să judec o doamnă minunată îmbrăcată prea simplu fără să știu că alege să dăruiască mare parte din ce câștigă unor copii orfani. Riscam să judec un tip care a ajuns la întâlnire ceva mai târziu și cu hainele dezordonate de fugă, căci s-a oprit să facă o faptă bună când toți ceilalți, scrobitii, impecabilii fără suflet au trecut pe lângă cel ce avea nevoie de ajutor fără să-l vadă! Și atâtea alte cazuri în care aparențele ne pot înșela…

Ferească Dumnezeu s-ajung să gândesc așa! Căci, la urma urmei, puteam să mă întâlnesc cu Iisus și să Îl evit: auzi! născut în iesle, intrat în Ierusalim pe un măgar, sărac, umblând desculț…

Nu mă înțelegeți greșit, tuturor ne place Frumosul și toți ar trebui să fim preocupați să dăruim lumii cea mai frumoasă versiune a noastră… atât în ceea ce privește forma, cât și fondul. Să nu uităm însă pe drum de fond! Hai să nu lăsăm ceea ce e în afară să ne oprească să ne întâlnim cu sufletul celui din fața noastră. Sau, uneori și mai grav, chiar cu sufletul nostru!

De vă mai întâlniți cu ei, oamenii regi și reci, mergeți mai departe fără să vă mai doriți să intrați în pământ! Cred că oamenii cu adevărat mari n-o să vă facă niciodată să vă simțiți mic!

de Alexandra Svet
sursa: http://www.catchy.ro/

"Să cerem ajutorul sfinţilor români şi al SFINŢILOR ÎNCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”

Pomelnic

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând

Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,

Cei ce în clipa morţii au avut în gând

Numele Treimii preablagoslovite,

Şi pe toţi aceia care au râvnit

Slava şi cununa mai presus de minte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.

Pe toţi mucenicii Neamului, eroi,

Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,

Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi

Şi ne scot în grabă tainic din ispite,

Şi pe toţi aceia care pentru neam

Au trăit în temniţi ca-n morminte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt,

Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,

Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ,

În hotarul ţării noastre prea alese,

Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi

Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.

Şi pe toţi aceia care neştiuţi

Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,

Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi

Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane,

Pe toţi sfinţii care numai Tu îi ştii,

Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.

Poezie dedicată Sfintilor Români, sărbătoriţi astăzi
de Zorica Latcu - Maica Teodosia Latcu
sursa: http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa

Farfuria sufletului meu

Postare dedicată rătăcirilor mele din trecut. Daniela. 

"Oh, cât de preţioasă îmi este acum farfuria sufletului meu!" 

Mi-am amintit de farfuria sufletului meu  şi am vrut să o văd, să o cunosc....

Şi când în sfârşit am găsit-o, nu îmi venea să cred ochilor.

Era o farfurie măricică, dar foarte murdară şi chiar crăpată în mai multe locuri.

Şi deodată am vrut să o spăl, ca nu cumva să mă ruşineze şi să mă dea de gol. Dar nu am putut.

Am încercat toate soluţiile posibile, cele mai noi invenţii. Dar nu am reuşit.

Am hotărât să caut ajutor în alte surse.

Am căutat şi în cele mai moderne reviste, în mass-media, în progres. Dar nu am găsit.

Atunci m-am învăluit în disperare, neîncredere, slăbiciune şi neputinţă. Am fost dominată de întrebarea la care nu puteam răspunde. Ce a provocat acea murdărie, acel iz, de ce anume farfuria sufletului meu?

Mi-am dat seama de neputinţa mea, şi atunci mi-am amintit acele adevăruri considerate reproşuri şi aiureli. Mi-am amintit de rugăciune şi de Dumnezeu.

Am apelat la El, ca să mă ajute să-mi curăţ farfuria sufletului. L-am rugat să mă îndrume şi să-mi dea soluţia. Și m-a ajutat.

Mi-a întins o carte pe care scria: „Biblia”. Am început cu deznădejde să caut soluţia care să mă ajute. Dar nu o vedeam, căci nu înţelegeam sensul celor scrise. M-am dezamăgit.

Si iarăşi am apelat la Dumnezeu, şi El mi-a arătat o cărare. Am urmat-o. şi am ajuns în faţa unei Bisericuţe. Am intrat în ea.

Am încercat să caut soluţia în acele icoane frumos pictate. Am încercat să caut soluţia în cele spuse şi cântate de părinte, în Biserică. Dar nu am găsit. Căci nici nu puteam înţelege sensul celor auzite şi văzute. M-am dezamăgit.

Şi iarăşi am apelat la Dumnezeu. I-am cerut să mă lumineze. Să mă ajute a înţelege cele citite, văzute şi auzite. şi el m-a ajutat.

Mi-a dat puterea de a vedea, de a auzi şi de a citi. Mi-a dat puterea de a Crede.

Atunci m-am apropiat de farfuria sufletului meu. şi am văzut păcatele comise care mi-au murdărit-o. Murdărie care cu rapiditate s-a înmulţit, a mucegăit şi s-a întărit. Dar eu nu am putut vedea, fiindcă eram oarbă.

Am auzit vocea sufocată, slăbită şi disperată a farfuriei sufletului meu. Care cerea ajutor, care rîvnea spre curăţenie, Dar eu nu o puteam auzi, fiindcă eram surdă.

Am citit acea soluţie care era scrisă la baza farfuriei mele. Aplicând-o, puteam spăla cu uşurinţă gunoiul de pe farfuria sufletului meu. Dar eu nu puteam citi, căci eram analfabetă.

Şi atunci m-am bucurat de darul primit. Doar atunci am putut înţelege cele scrise în Sfînta Scriptură. Doar atunci am putut înţelege cele văzute şi auzite în Biserică. şi i-am mulţumit Domnului pentru acest mare dar.

Şi am început cu sârguinţă şi insistenţă să spăl farfuria sufletului meu. Încetul cu încetul. Zi de zi. Cu fiecare gînd şi acţiune. Şi ea devenea mai curată.

Am văzut curăţică farfuria sufletului meu. Vocea ei era bine auzită, şi mi-am dat seama că pot mânca din ea. Dar oricum, nu puteam repara acele fisuri provocate de greutatea gunoiului, nu puteam ajunge la cele mai întunecate locuri. Şi m-am rugat Domnului. Şi m-a ajutat.

Mi-am pus farfuria sufletului meu în faţa duhovnicului. Care, cu ajutorul mărturisirii mi-a curăţit farfuria şi mi-a astupat fisurile. Iar cu ajutorul împărtăşaniei a dat luciu nemaivăzut farfuriei sufletului meu.

Oh, cât de preţioasă îmi este acum farfuria sufletului meu! Câtă grijă port pentru ea acum! Ca în ziua marii serbări să-mi fie curată şi gata de a primi mâncarea veşnică a Domnului.

Şi mi-aş dori din toată inima ca fiecare gospodină şi gospodar, cu ajutorul Domnului să aibă o grijă deosebită anume de farfuria sufletului său, în schimbul celei de marmură.

Maria C. (Chişinău)

Amintiri cu mulţumiri

Oare e bine că avem amintiri? Ne ajută sau mai mult ne încurcă, ne fac să avem tot felul de sentimente confuze, uneori chiar dăunătoare? În frumusețea aceea pură a amintirilor frumoase, există uneori și altele la care nu prea am mai vrea să cugetăm. Sunt clipe care reușesc cu ușurință să ne șteargă zâmbetul de pe buze. Și-n momentele acelea, uneori (chiar des în zilele noastre), omul se întreabă: Unde este Dumnezeu ? El nu vede prin ce clipe grele trec eu ? Sunt ani de când aud întrebarea. Răspunsul e simplu. L-am citit într-un articol al părintelui Eugen Tănăsescu. Hristos e pe Cruce, acolo unde L-am pus. E pe Crucea pe care va fi răstignit în curând, dar de pe care va învia. Dacă Hristos nu ar mai coborî de pe Cruce, am putea începe să plângem fără să ne mai oprim. Am și avea de ce. Viața cu termen de valabilitate n-are niciun sens…

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Dumnezeu intervine în viața noastră chiar atunci când totul duce la pieire. Există, într-adevăr, momente în care avem impresia că nu vom mai rezista nicio secundă în plus. Toate ca toate, dar trebuie avut clar în vedere faptul că una dintre cele mai cumplite boli ale contemporaneității este depresia. Lumea în general, dar mai ales tinerii, au impresia că niciodată nu le va fi bine. Nu trebuie condamnați. Fiecare față schimonosită de plictiseală, frustrare, oboseală și nemulțumire îi hrănesc omului deprimarea, așa că ne putem considera vinovați și noi de nemulțumirile apropiaților… Românii își hrănesc unii, altora depresia. Oare de ce? Tocmai pentru că obișnuindu-se așa, nu mai pot schimba cursul acesta monoton al vieții. Zâmbetele și bunătatea încep să fie privite cu suspiciune. Dacă cineva vrea să te ajute, deja te gândești că ceva nu e curat la mijloc, că sigur are vreun motiv ascuns, că nu s-ar interesa cineva de viața pe care o duci decât dacă ar avea ceva de câștigat de pe urma asta… Mi se întâmplă des să întreb oamenii din jurul meu ce fac, iar ei să mă întrebe De ce?.. Nu am niciun motiv ascuns, dar mi se pare importantă socializarea aceasta, credeți-mă că ducem mare lipsă, noi, toți românii. M-aș bucura să îi simt pe toții frații mei și să am curajul de a apela la fiecare dintre ei ca la un om care îmi vrea binele. Și am un motiv foarte bun pentru gândirea aceasta idealistă : avem cu toții un Tată…

Așadar, îmi aduc aminte de clipele în care nu reușeam să zâmbesc de prea multe ori. Îmi doream o schimbare, dar nu știam ce ar trebui să vreau. El a știut foarte bine ce am nevoie, iar ceea ce simt acum mă încredințează că a avut dreptate. A trimis alături de mine un om minunat care mi-a devenit soț și care îmi arată zilnic cât de frumoasă e viața aceasta dacă știi să o trăiești așa cum trebuie…

Dumnezeu ne lasă uneori să gustăm și clipe mai puțin plăcute la prima vedere, dar care ne fac să le înțelegem pe cele viitoare. Ne trebuie stagii de pregătire și la materia de trăire a vieții, nu numai la specialitatea pe care o urmăm. Dumnezeu ne pregătește, nu ne ia niciodată fără să ne fi dat șansa să învățăm. Ne spune zilnic că trebuie să ne bucurăm și ne dă atâtea motive pentru asta! Ne lasă uneori să fim răniți pentru a aprecia oamenii care vor veni să ne îmbrățișeze, să ajute vindecării. Ne dă impresia că ne uită, ca să vedem cum e fără El… Ne permite să plângem, ca să vedem cât e de frumos un zâmbet. Ne permite să sperăm, dar și să deznădăjduim, să iubim, să urâm, să fim mulțumiți și nemulțumiți, să fim cum vrem noi, numai să fim. Fiind, avem posibilitatea de a ne cunoaște și forma. Atunci vom putea păși spre El, recunoscându-L ca pe un adevărat Prieten. Însă și până atunci, ne trimite oameni de care să ne bucurăm. Atunci când credem că nu mai rezistăm, aproape că pică din cer tot felul de oameni frumoși. Cred că Dumnezeu așteaptă uneori să avem încredere în El, să credem cu tărie că El chiar știe ce avem nevoie și că în marea Sa iubire, va avea permanent grijă de noi. Așa cum a avut de tine, de tine, de tine… și de mine. Să nu vă fie frică! Dumnezeu vă iubește și va ieși întru întâmpinarea voastră atunci când vă așteptați mai puțin. Nu ne rămâne decât să Îi mulțumim din nou…Doamne, nu ne da ce nu ne este de folos, chiar dacă noi vrem!

de Cătălina Dănilă

sursa http://www.catalinadanila.ro/

Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari.

"Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă! Fii liniştit!" (ierom.Hrisostom Filipescu)

Când e mai bine să taci, decât să vorbești?

Cu cel ce nu te ascultă cu poftă nu te întinde la convorbiri lungi, ca să nu-l dezguşti şi să nu-l faci a te urî, cum e scris: „Cel ce înmulţeşte cuvinte va fi urât” (Sirah 20, 7).

Nu vorbi aspru şi cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte şi produc suspiciunea că eşti gol şi prezumţios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relaţiile tale, decât la mare trebuinţă; iar atunci, cât mai scurt şi mai concis posibil. Dacă ţi se pare că alţii vorbesc de dânşii prea mult, nu te sili a-i imita, chiar presupunând că ale lor cuvinte ar fi smerite.

Vorbeşte cât mai puţin de aproapele tău şi de cele ce-l privesc pe dânsul, acolo şi când este nevoie pentru binele lui (când vorbeşti adu-ţi aminte să păzeşti porunca Sfântului Talasie: „Alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” – Filocalie, p. 460).

Cele trei feluri de vorbire, după Nicolae Katascliepinos, sunt „da”, „nu” şi „desigur”. Al patrulea este „îndoiala”, iar al cincilea „obscurul”.

Vorbeşte despre lucrurile ce ştii că sunt adevărate ori neadevărate, evidente (clare), iar despre cele dubioase şi necunoscute nu vorbi.

Ori, cum spune Vlemide în Logica lui, sunt cinci feluri de cuvinte: „numire”, când numim pe cineva; „întrebare”, cu care întrebăm; „rugare”, cu care ne rugăm; „hotărâtor”, când hotărâm şi vorbim în mod sigur şi „poruncire”, când poruncim în chip autoritar. Foloseşte în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor şi poruncitor să nu-l foloseşti.

Despre Dumnezeu vorbeşte cu toată înclinarea ta! Mai ales de dragostea şi bunătatea Lui! Dar cu frică, având în vedere că şi atunci poţi cădea în greşeală. De aceea, să preferi a asculta când alţii vorbesc despre acestea, păzind cuvintele lor în cele mai dinăuntru ale inimii.

Iar despre celelalte când vorbesc, glasul lor numai să atingă auzul tău, dar mintea să stea ridicată la Dumnezeu. Chiar când e nevoie să asculţi pe cel ce vorbeşte ca să-l înţelegi şi să-i răspunzi, ridică-ţi mintea la Cer, unde locuieşte Dumnezeul tău: cugetă la înălţimea Lui şi gândeşte-te că vede totdeauna nimicnicia ta.

Cercetează bine toate lucrurile care-ţi vin în inimă a le vorbi, înainte ca ele să treacă pe limbă şi vei afla multe cărora e mai bine să nu le dai drumul din gură. Dar în legătură cu aceasta să ştii că și din cele ce ţi se par bune de spus sunt multe care e mai bine a le îngropa în tăcere. De aceasta îţi vei da seama după ce va trece acea convorbire.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut)

Bunele şi relele FaceBook-ului

Se vorbeşte mult despre toxicitatea, nocivitatea acestei reţele de socializare...

Se spun multe adevăruri, însă şi multe minciuni sub forma unor afirmaţii exagerate atunci când sunt accentuate anumite elemente potenţial-negative ale utilizării de către noi toţi a acestei reţele.

Anume cred că se exagerează mult prea mult această demonizare a FB-ului atunci când este prezentat fie ca o uneală a diavolului, fie ca unealtă a serviciilor, fie ca un factor de imbecilizare inlectuală ori fie ca un factor cauzator de fatale distorsiuni psihologice ori emoţionale.

Orice lucru din lumea aceasta poate deveni rău sau bun. Nici un lucru nu este rău în sine, ci proasta sau reaua întrebuinţare îi poate induce sau ataşa o încărcătură de rău sau de bine unui obiect, unui instrument de lucru, unui fenomen, etc. oricum s-ar numi FB, Internet, TV…

Ce este, de fapt FB-ul? O platformă a internetului unde mai multe persoane care se cunosc sau nu, consimt să comunice într-un fel sau altul. Asemănătoare FB-lui sunt şi alte instrumente de comunicare de pe Internet, cum ar fi: Messenger, Twitter, Flick, Instagram etc. Deci nimic nou sub soare…Formele de comunicare se diversifică, se dezvoltă cu repeziciune…

Este clar că unii oameni îl pot folosi în scop infracţional (prostituţie, escrocherii financiare, şantaj, etc.), că se pot ascunde în spatele unor conturi false indivizi care manifestă tulburări ce aparţin patologiei psihiatrice: obsedaţi sexual, psihopaţi, narcisişti, etc., dar a generaliza situaţia la toţi sau la marea majoritate prin afirmaţii de genul: pe FB stau toţi tâmpiţii şi alţi neisprăviţi, imbecili şi proşti, tot felul de “pierde vară”, “pierde iarnă” şi de frustraţi de toate genurile, deja e prea mult neadevăr în aceste afirmaţii, prea multă aroganţă…

Desigur că există riscul utilizării fără discernământ, fără măsură a FB… Desigur există şi astfel de oameni cu probleme; ei sunt şi în societate, oriunde şi există şi pe FB…Însă oricare utilizator are posibilitatea, după caz, să selecteze acele persoane care pătrund în lista de prieteni ori să elimine, să restricţioneze sau chiar să reclame prezenţa sau activitatea acestora dacă se manifestă cu agresiuni de orice fel.

Până la urmă, cred că fiecare îşi defineşte şi îşi alege motivaţiile prezenţei sale pe o reţea de socializare…care de-a lungul timpului se pot configura sau reconfigura în funcţie de diferite oportunităţi, necesităţi, obiective, etc.

În ce mă priveşte, iniţial, contul meu mi l-a făcut un prieten, care dorind să-mi salveze câteva zeci de poze făcute cu familia într-o călătorie în străinătate şi neavând un stick sau o altă posibilitate pe moment de a le stoca şi transporta pe un suport electronic, mi-au fost virate pe contul creat în străinătate, avându-le şi acasă la întoarcere. De aici a început toată aventura feisbucistă…

Ulterior am descoperit o modalitate de a comunica foarte uşor cu prieteni de departe, cu foşti colegi descoperiţi pe FB, prin mijlocirea căruia ne-am regăsit după foarte mulţi ani, prieteni despre care nu mai ştiam absolut nimic. Deci este şi un mijloc de apropiere a oamenilor…

După o vreme motivaţiile s-au reconfigurat realizând necesitatea unei prezenţe de informaţie cu caracter religios în spaţiul virtual, unde foarte mulţi tineri dar şi oameni în vârstă, care nu mai vin sau nu mai pot veni la biserică, au nevoie de o mărturie creştină, de subiecte şi teme de reflecţie creştină.

M-am gândit că ar putea fi un cârlig, o nadă aruncată în apele acestea tulburi pentru unii creştini care sunt mai reţinuţi sau care pot fi impulsionaţi, treziţi într-un fel sau altul la o viaţă creştină pe care poate o caută…

Desigur am găsit şi eu o mulţime de oameni minunaţi cu aceleaşi afinităţi spirituale cu care am intrat în comuniune, în dialog, în dezbateri edificatoare. De asemenea, am stabilit prietenii noi, am primit sfaturi, am dat sfaturi atunci când mi-au fost cerute, am răspuns la tot felul de întrebări, etc.

Am aflat despre mulţi oameni aflaţi în suferinţă care au fost ajutaţi şi prin mobilizări făcute pe FB…

De asemenea, am luat la cunoştinţă despre foarte multe site-ri creştine, bloguri, pagini personale, publicaţii online, etc. care conţin imense informaţii cu caracter creştin şi nu numai, care pot să completeze cultura generală a oricărui om dornic să se îmbogăţească şi prin aceste lecturi.

Bineînţeles că, FB poate să servească în doze mici, acceptabile şi ca un mijloc de divertisment, de amuzament recreativ prin vizionarea unor postări din zona aceasta, în pauza dintre 2 cărţi sau 2 activităţi stresante de peste zi ori la sfârşitul unei zile de muncă…

Prin urmare, oricare dintre posesorii unui cont de FB îşi poate defini prezenţa şi motivaţia utilizării FB, având libertatea de a-şi limita timpul de folosinţă ori de a-şi delimita interferenţele socializării şi aria circumscrisă a preocupărilor în zona de virtual în aşa fel încât să nu-şi prihănească propria persoană, dar nici pe ceilalţi să nu-i afecteze…

Pr. Alin-Cristian Preotu
sursa: http://www.crestinortodox.ro/