În viaţă, iubiţilor, învăţaţi să vă clădiţi sentimentul de încredere

Uluirea este un lucru bun. Te anunţă că eşti în viaţă şi îţi spune că viaţa îţi rezervă mai multe decât ştii că îţi rezervă în prezent. Este bine să fiţi uluiţi. Nu ştiţi unde vor duce toţi paşii. Nu ştiţi care este întreaga semnificaţie a paşilor pe care îi faceţi. Şi de ce credeţi că trebuie să ştiţi aceste lucruri? 

Atunci când înţelegeţi viaţa, sau credeţi că aţi înţeles-o, voi proiectaţi planuri şi rezultate. Credeţi că le proiectaţi, dar şi atunci voi nu cunoaşteţi. Aşa că preziceţi o anumită rută şi o anumită destinaţie. Iubiţilor, este mai bine să urmaţi, pur şi simplu, calea. În loc să descifraţi, mai bine descoperiţi. Harta nu vă oferă starea reală a lucrurilor. Probabil că mulţi au mers pe o anumită cale, şi totuşi, până nu urmaţi ruta, cine poate spune că e potrivită pentru voi? Şi cine poate spune că nu este potrivită? 

În viaţă, iubiţilor, învăţaţi să vă clădiţi sentimentul de încredere. Poate aţi crezut că viaţa v-a învăţat să nu aveţi încredere. Atunci când nu aveţi încredere, aţi tras anumite concluzii şi aţi decis asupra unui curs de acţiune, şi anume de a lăsa lipsa de încredere să învingă. Mai bine să clădiţi sentimentul de încredere, decât pe cel de lipsă de încredere. Când aveţi încredere, nu gândiţi atât de mult înainte. Când aveţi încredere, sunteţi mult mai deschişi, pentru a lăsa ca viaţa să-şi urmeze cursul. Încrederea vă va purta spre multe locuri neexplorate. Lipsa de încredere vă ţine legaţi acolo unde sunteţi. Lipsa de încredere va îndeamnă să fiţi precauţi. Lipsa de încredere crede că încrederea este prostească şi periculoasă. 

Încrederea nu gândeşte aşa. Încrederea este deschisă spre viaţă şi aventură. Încrederea ştie că leii şi tigrii trăiesc în junglă. Încrederea nu se pripeşte şi nu este nesăbuită, dar ştie întotdeauna că în junglă există şi păsări şi flori divine, nuci de cocos şi comori neştiute. Încrederea pariază pe posibilităţile pe care le favorizează. Încrederea ştie că neîncrederea este mult prea costisitoare. 

Neîncrederea vă face să sacrificaţi ceea ce ar putea fi, pentru ceea ce a fost. 

Neîncrederea se bazează pe trecut şi pe statisticile sale. Neîncrederea este un jucător foarte slab la jocurile de noroc. 

Încrederea se aventurează înainte. Încrederea se îndreaptă către ceea ce poate fi şi se îndepărtează de ceea ce a fost. 

Deoarece inima voastră a fost frântă cândva, asta nu înseamnă că se va frânge şi a două oară. 

Pentru că aţi fost respinşi cândva, asta nu înseamnă că se va mai repeta. 

Pentru că nu aţi avut şanse cândva, nu înseamnă că nu veţi mai avea. Puteţi să vă bazaţi pe schimbare, dar bazaţi-vă cu încredere. 

Dacă ar domni doar neîncrederea, nu aţi putea să faceţi nimic, iubiţilor. A venit timpul ca neîncrederea să dispară. A venit timpul ca încrederea să înflorească. Voi sunteţi Tarzan ce zboară deasupra junglei, cu ajutorul unei liane. El nu poate să testeze fiecare liană înainte. Nici voi nu puteţi. Uneori, trebuie să alegeţi, pur şi simplu, liana care vi se oferă, să o trageţi spre voi, să o apucaţi bine şi să vă luaţi zborul cu ea. 

Dacă trebuie să va gândiţi la eventualităţi, gândiţi-vă la acelea pe care vi le-aţi dori. 

Câţi oameni sunt accidentaţi, în fiecare zi, în afara casei lor? Cifrele v-ar face să rămâneţi acasă. 

Câţi oameni sunt accidentaţi, în fiecare zi, în casele lor? Cifrele v-ar face să ieşiţi afară. 

Şi totuşi, sunt mulţi mai mulţi oameni care nu sunt răniţi nici în afara caselor, nici în interiorul lor. 

Este în regulă dacă zâmbiţi. Nu vă mai păziţi atât, iubiţilor! În schimb, orientaţi-vă mai mult spre iubire. Preziceţi că viaţa nu este periculoasă pentru voi, că străinii nu sunt periculoşi, că lumea nu este periculoasă. Acest lucru nu înseamnă să vă acoperiţi ochii. Acest lucru presupune să înlăturaţi viziunea îngustă despre pericol pe care o dă purtatul de ochelari. 

Priviţi dintr-o perspectivă mai largă, iubiţilor! 

sursa: internet

Propun, să fim buni unii cu alții măcar o zi!

Eu aș propune să ne iubim unii pe alții. Să fim buni unii cu alții, să avem răbdare, să nu ne mai pândim fiecare gafă, să nu mai vânăm greșeli, să nu ne mai irosim cu discuții neconstructive, cu orgolii și lupte care ne fac urâți. Să acceptăm că niciunul dintre noi nu este și nu va fi perfect, că avem dreptul să mai și greșim, iar asta nu înseamnă că trebuie să devenim detestabili și să fim judecați și respinși. Mai frumos și mai constructiv decât să ne criticăm și să ne dăm în cap ar fi să ne ajutăm unii pe alții, să învățăm unii de la alții. 

Să lăsăm măștile jos și să recunoaștem atunci când avem câte o cădere, fiindcă slăbiciunile sunt omenești. Să nu mai fim într-o continuă competiție, să nu ne mai străduim să arătăm că știm mai mult, că putem mai mult, că avem mai mult, că suntem diferiți... fiindcă niciunul dintre noi nu știe, nu poate și nu are totul... Întotdeauna va exista cineva mai bun, mai frumos, mai deștept, mai fericit...ideea este să încercăm fiecare să fim cea mai bună variantă a noastră, așa cum putem și cu resursele pe care le avem. 

Relațiile nu sunt despre a arăta mereu că ești superior, nu sunt despre oameni cu bani și oameni fără bani, nici despre oameni cu carte și oameni fără carte, nu sunt despre competiții, sunt pur și simplu despre OAMENI și singura condiție necesară într-o relație este iubirea. Când iubești, respecți, înțelegi, nu te simți inferior și nici superior, nu invidiezi, nu te preocupă să concurezi, să depășești, să dovedești... 

Eu aș propune să fim buni unii cu alții măcar o zi. Să încercăm și să vedem cum arată lumea cu noi buni și cum ne simțim după o zi în care ne-am purtat cu ceilalți cu iubire. O zi în care să nu punem înaintea oricui cuvintele "eu", "mie", "al meu", în care să nu fim egoiști și nici concentrați strict pe scopurile proprii. O zi în care să ne gândim că fiecare din noi duce o luptă interioară neștiută de ceilalți, că fiecare are un defect, un complex, un dor, o durere, un vis... dar mai ales nevoie de iubire. 

de Irina Binder

Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Când ajunge un om să Se minuneze Dumnezeu de el, atunci se poate numi a fi un om adevărat.

Cum se poate tălmăci versetul: Cred, Doamne, ajută necredinței mele? 

Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuțiuni pe care le cunoaștem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: Crezi tu că pot să fac eu asta? Iar el spune: Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Aceasta înseamnă că era conștient de ce spunea, deoarece el credea. Dacă nu ar fi crezut, nu s-ar fi dus la Iisus. Trebuie, însă, să înțelegem că, în sine, credința omului nu este niciodată suficientă în fața lui Dumnezeu. Eu v-am vorbit de rugăciune, de puterea credinței, dar să știți un lucru: omenește, noi suntem limitați. Întotdeauna, între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate, rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har. Părintele Nicolae Steinhardt are o imagine care mi-a plăcut, într-o predică de-a lui, făcând o paralelă între cum se comportă diavolul și cum se comportă Dumnezeu. Diavolul se comportă ca un contabil: stă cu tăblița și cu condeiul după tine și te notează: toate păcatele, mai mari sau mai mici, tot, tot, ca să umple tăblița. Și-o umple cu multă trudă, dar, până la urmă, vine Dumnezeu, care se poartă ca un boier, ia mâneca și șterge tăblița. Dumnezeu se comportă ca un rege, care e foarte bogat, dar și foarte generos. De aceea, în Cred, Doamne, ajută necredinței mele, pe de o parte este vorba de expresia credinței, iar, pe de altă parte, de expresia corectă a conștiinței, căci credința ta de om nu este niciodată suficientă ca să umple măsura de sus și numai Dumnezeu este Acela care ți-o umple. Când ajunge un om să Se minuneze Dumnezeu de el, atunci se poate numi a fi un om adevărat.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 64-65)

Nu vă tăiaţi rădăcinile! Restabilirea armoniei energetice cu părinţii noştri

Nu vă "tăiaţi" rădăcinile, veţi suferi mult energetic şi spiritual. Părinţii sunt veriga energetică de bază. Chiar dacă au greşit fundamental faţă de noi, sunt părinţii noştri - o verigă energetică solidă pe care, oricât de mult te-ai chinui s-o tai definitiv, nu vei reuşi s-o "anihilezi" niciodată.

Tot mai mulţi oameni, în ultima vreme, îmi solicită ajutorul pentru că întâmpină mari probleme cu părinţii, "tata mă jigneşte mereu", "mama nu este de acord cu căsătoria noastră", "mama îmi spune că soţul meu este un nenorocit şi că eu sunt oarbă şi nu văd, să aleg: ori ea, ori el"....etc.

"Cinsteşte pe mama şi pe tatăl tău". De ce este esenţial să restabilim armonia energetică cu părinţii noştri?

Uneori, părinţii greşesc. Chiar foarte grav. Este de luat în calcul faptul că şi părinţii noştri au fost, cândva, copii. Poate că şi ei, la rândul lor, au fost lipsiţi de iubirea părintească.

Oricât de grea vi se va părea lecţia, fără a stabili armonia energetică între noi şi ei, nu vom putea construi spiritual mare lucru. Părinţii sunt rădăcinile noastre. Sunt prima verigă pe acest pământ - că ne convine sau nu. Fără rădăcini (oricât de proaste ar fi ele), orice plantă moare. Te poţi hrăni artificial, o vreme, dar spiritului tău nu-i va fi bine, în final.

Soluţia? IERTAREA! Iartă-ţi părintele care greşeşte, căci pe tine te ierţi, de fapt.

de Alina Albert

Eu cred în tine. Că tu poți. Că tu ești puternic.

Eu cred în tine. Cred că poți găsi în tine forța de a te ridica după ce cazi, că după ce plângi îndeajuns vei zâmbi mai frumos ca niciodată, că după ce pierzi nu te vei lăsa copleșit de sentimentul că ai fi putut face mai mult și vei lupta din nou, că după ce te-ai simțit trădat sau folosit vei putea să crezi din nou în oameni și în prietenie. Cred că tu poți. Poți să crezi din nou, să speri din nou, să iubești din nou, să dăruiești, să ierți, să te schimbi. Da, poți să te schimbi, să devii mai înțelept, mai calm, mai încrezător în propriile tale forțe.

Poate că acum ești acolo jos, poate că nu te-ai ridicat încă pentru că nu crezi că mai poți, nu crezi că ești suficient de puternic ca să depășești și asta. Dar poți. Tu poți. Pentru că, vezi tu, sunt momente când viața te surprinde și te obligă să fii puternic pentru că nu-ți oferă altă variantă. Adevărul este că uneori poți fugi, te poți ascunde o vreme, îți poți repeta într-una că ești slab și că nu poți, dar la un moment dat, va trebui să ieși din ascunzătoare sau să te ridici din locul în care ai zăcut o vreme, plângându-ți de milă, să te înfrunți pe tine însuți și să-ți înfrunți problemele, pierderile și să-i înfrunți pe oamenii care te-au doborât. Crezi sau nu, deși totul pare întunecat și fără scăpare acum, va veni un moment în care cu curaj sau fără, vei trece peste. Și vei lupta. Și vei câștiga. Sau nu vei câștiga. Dar ai fost acolo, ai stat în picioare, ai luptat. Ai devenit un om mai puternic decât credeai, decât sperai să fii vreodată. În cele din urmă, toate aceste bătălii în care luptăm pentru supraviețuirea spiritului sunt cele care ne întăresc.

Notă: Am scris aceste rânduri în primul rând pentru mine, pentru momentele mele de slăbiciune, pentru toate acele zile în care nu vedeam decât întuneric și tânjeam să aud de la cineva toate aceste cuvinte. Că eu pot. Că eu sunt puternică. Și le-am scris pentru fiecare dintre voi, pentru acele zile în care nici măcar tăcerea nu vă mai răspunde la întrebări, iar singurul lucru de care ai nevoie este să auzi de la cineva că poți. Că tu poți. Că tu ești puternic.

de Iustina Ţalea

sursa: http://momenteinviata.ro/

Întrebări pe care mi le pun zilnic…

Oare de ce ?

Oare de ce oamenii își pun atât de des sufletul în ghipsul grijilor zilei de mâine și caută afecțiune în locurile în care nu ar trebui să o cerșească, ci să o merite cu demnitate?

Oare de ce atunci când mintea nu se mai îndulcește de înțelesul cald și tainic pe care privirea ochiului îl desprinde din literele rugăciunii ce-i fug pe dinainte, sufletul simte că obosește în rugăciune?

Oare de ce inima omului visează la ceea ce a avut sau scrie scenarii visând la ceea ce va fi și face orice numai să nu prețuiască ceea ce are?

Oare de ce trupul își simte puterile slăbite atunci când sufletul se îmbolnăvește subit de vreo obișnuință cu influență rea asupra lui?

Oare de ce unii dintre noi ne ascundem sufletul în spatele minții și căutăm să hrănim orgolii, iar nu necesități?

Oare de ce mai toți cerem sinceritate și visăm la un suflet bun și cald care să ne ofere siguranță, dar noi nu îndrăznim să fim sinceri cu noi atât cât ar trebui să fim?

Oare de ce ne-am obișnuit să scoatem masca fericirii din cutie și să ne afişăm cu ea în public, pentru a ne ascunde durerile? Contează oare atât de mult ce spun alții despre noi? Nu e mai bine oare să ne înfruntăm durerea cu demnitate?

Oare de ce îndrăznim să spunem că durerea noastră este cea mai grea fără să ne gândim câtuși de puțin că și a aproapelui nostru e la fel de grea sau poate chiar mai mult?

Cert este un singur lucru. Intensitatea cu care Îl iubești pe Dumnezeu este egală cu intensitatea cu care îți iubești viața sau sufletul.

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Cum Să Elimini Suferinţa Din Viaţa Ta

Pentru cel rănit, pentru cel care suferă, pentru cel care-a căzut şi crede că nu se va mai putea vreodată ridica pentru tine scriu acum! Pentru cel ce nu mai vede frumuseţea vieţii, pentru cel ce se zbate, pentru cel ce şi-a pierdut speranţa pentru tine scriu acum! Pentru cel derutat, confuz, dezamăgit, pierdut, înfricoşat, neputincios, pentru tine scriu acum! Pentru că vreau să ştii că în tine este puterea, în tine este comoara, în tine domneşte, amorţit, arhitectul propriei tale vieţi!

Tu, cel ce suferi profund acum, trebuie să ştii şi să înţelegi că viaţa este o succesiune de lupte. Lupte din care cu toţii ne dorim să ieşim învingători. Uneori câştigăm, alteori ne prăbuşim, sfâşiaţi, în tranşee. Uneori ne aruncăm cu capul înainte, încrezători că vom reuşi, alteori ezităm, de frică de a fi învinşi. Din când în când ne predăm, în speranţa că vom reuşi să mai salvăm ceva.

Unele lupte sunt duse în exterior, însă cel mai grele lupte sunt acelea pe care le duci cu tine însuţi, cu demonii interiori. Sunt luptele în care, de cele mai multe ori, capitulezi, încercând să limitezi pagubele. Pentru că nu ştii cum să pui capăt haosului care domneşte înăuntru. Opreşti sângerarea, îţi tratezi rănile, aduni bucăţile de suflet care s-au împrăştiat pe parcurs şi încerci să recreezi întregul. Pentru că doar aşa poţi merge înainte.

Dar o viaţă fără lupte este o viaţă netrăită. Iar suferinţa nu va dispărea nicicând din viaţa ta. Pentru că face parte din natura umană. Poţi să-o accepţi şi să îi scazi intensitatea. Dar nu poţi să o elimini.

Şi chiar dacă fiecare luptă doare, e necesar să o duci şi să rezişti, ştiind că în tine există întotdeauna o flacără. O flacără ce uneori arde intens, alteori pâlpâie, iar câteodată pare că aproape se transformă în scrum. O flacără pornită din scânteia vieţii, activată prin însăşi propria ta existenţă. Chiar dacă intesitatea nu este întotdeauna aceeaşi, ea nu se stinge niciodată şi, atâta timp cât trăieşti, în interiorul fiinţei tale va exista măcar o mică sclipire, gata oricând să reaprindă torţele sufletului şi să le facă să ardă mai intens, mai mult şi mai puternic decât până acum. Indiferent de pagube, indiferent de cât de devastatoare a fost lupta, indiferent de câte răni a trebuit să-ţi coşi…

Şi ce dacă doare? Şi ce dacă plângi, suferi şi te zbaţi? Dacă crezi că vei scăpa vreodată cu adevărat de suferinţă, te înşeli! Şi cred că până la urmă în viaţă lucrurile se întâmplă cu un scop. Cred că eşti acolo unde eşti şi duci lupta pe care o duci, cu un motiv. Şi când ajungi să-l înţelegi, viaţa capătă sens. Iar când viaţa capătă sens, dincolo de nori vezi curcubeul, dincolo de furtună vezi soarele, dincolo de ceaţă vezi culorile. Când ajungi să înţelegi scopul vieţii, dincolo de durere vezi bucurie.

Chiar dacă câteodată pare că focul interior te-a mistuit moleculă cu moleculă, atom cu atom, din camerele sufletului tău nu vei colecta niciodată scrum. Pentru că, deşi uneori nu-ţi dai seama, eşti puternic! Mai puternic decât ţi-ai putea vreodată imagina. Şi, când iei contact chiar şi cu o părticică din puterea ta interioară, devii măreţ. Devii de neoprit… Iar fiecare luptă câştigată te duce mai aproape de propriile comori.

Da, poate că uneori simţi că eşti în prăpastie, şi că nu va fi niciodată mai bine, că în loc să te ridici către lumină, te afunzi din ce în ce mai mult în întuneric. Şi poate că e adevărat tot ce trăieşti. Dar vreau să înţelegi un singur lucru… În tine e puterea! Puterea de a te ridica, de a te aduna, de a te scutura, de a-ţi reîncărca armele şi de a conţinua lupta. Pentru că doar aşa, la sfârşitul fiecărei zile, te poţi declara învingător!

Tu ce lupte duci azi?

de Andreea
sursa: http://artaeducatiei.com/

"Nu, n-o fotografia! În inima mea este şi va rămâne mult mai frumoasă decât o poate surprinde orice aparat..."

‒ Un prieten bun la naşterea fetiţei sale...

Mi-a reamintit că unele lucruri, poate cele mai dragi sufletului nostru, ar rămâne mai bine şi mai frumos păstrate, cu tot cu taină, dacă le-am fotografia doar cu inima. Părintele Amfilohie Brânză spunea că trebuie să alegem: "Sau în inimă, sau pe cameră".

O lecţie pe care încă încerc să mi-o însuşesc...mă convinge însă exemplul acesta, mai mult decât orice până acum ‒ ce cameră ar putea surprinde cu adevărat mirarea şi lumina unui suflet care tocmai a fost trimis de Dumnezeu pe pământ, făcându-i cu adevărat dreptate? Prinzându-i pe de-a-ntregul frumuseţea şi taina?

Poate că ar trebui totuşi să fotografiem mai mult cu inima... Fiindcă, într-adevăr, se pare că trăim zile în care facem mii de fotografii, însă vedem cu adevărat din ce în ce mai puţine lucruri. Avem computerele pline de mii de poze, pe care nici nu mai apucăm să le revedem, însă trăim din ce în ce mai puţin. (Spunem că o să se uite la ele urmaşii noştri, dar în ritmul ăsta ei n-o să aibă timp să îşi vadă propriile poze. Am doar câteva poze de la bunici şi străbunici, şi totuşi sunt atât de vii în inima mea!) Trăim zile în care alergăm bezmetici dintr-o parte în alta cu camerele în mână, dar rareori ne luăm timp să privim îndelung ceva, grăbiţi să prindem un alt cadru. Fotografiem tot ce ni se întâmplă, fără să ne mai luăm timp să înţelegem. Avem albume superbe de nuntă ‒ dar câţi dintre noi mai înţeleg ce înseamnă taina cununiei? Copiii noştri au mii de fotografii, dar când ne-am luat timp să stăm cu adevărat de vorbă cu ei? Avem mii de fotografii din vacanţe din care ne întoarcem din ce în ce mai obosiţi. Fotografiem din ce în ce mai mult, în contexte din ce în ce mai intime, iubiţi şi iubite pe care îi cunoaştem din ce în ce mai puţin şi îi părăsim din ce în ce mai repede. Arătăm din ce în ce mai bine în poze din ce în ce mai retuşate şi suntem din ce în ce mai goi pe dinăuntru. Ne luăm modele, standarde şi repere de frumuseţe false din fotografii photoshopate, care nu au nicio legătură cu realitatea şi suntem din ce în ce mai dezamăgiţi de noi, de cei din jur, de viaţă. Ne preocupăm din ce în ce mai mult de cum arătăm în fotografii, decât să aflăm cine suntem. Pozăm din ce în ce mai bine, însă îndrăznim din ce în ce mai puţin să fim noi. Avem mii de fotografii ale aparenţelor şi idei din ce în ce mai vagi despre esenţial. Ne aruncăm cu mii de clickuri în vâltoarea superficialului şi ajungem din ce în ce mai rar la profunzimi. Fotografiem din ce în ce mai mult. Privim, cunoaştem, înţelegem, iubim din ce în ce mai puţin.

Gata. De azi incerc sa fotografiez mai puţin şi iubesc mai mult. De astăzi mă voi concentra să fac singurele fotografii care surprind cu adevărat frumuseţea şi nu îţi pot fi niciodată furate, şterse sau aruncate în uitare. Azi am descoperit cel mai minunat aparat foto. L-am avut mereu la mine, l-am folosit însă prea puţin: Inima!

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Pentru toţi copiii care susţin examene în aceste zile. 

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii.

Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu.

Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/

Câți oameni se vor mântui?

Părintele Tadei: Păi, Domnul știe! Domnul vrea ca toți să se mântuiască. Toți sunt chemați. Dar sunt mulți chemați, puțini aleși!

Să ne rugăm Domnului să fim în rândul aleșilor Săi. Să nu ne părăsească, căci sântem slabi. Sântem firi atât de iubitoare de lumea aceasta! Nu suntem ca îngerii. Îngerii nu se îndrăgostesc de lucruri. Dar noi, orice vedem că ne ajută și e după gustul nostru, degrabă am vrea să fie al nostru. Și de îndată ce-l dobândim, degrabă ne plictisim de lucrul acela. Și numai pentru puțin timp, și de îndată trecem la alt lucru. Am dori altceva. Și niciodată nu sântem mulțumiți de aceste simțăminte ale noastre. Dacă noi sântem astfel, ce să așteptăm de la semenii noștri – când noi sântem atât de nestatornici? Acum una, mâine alta, poimâine a treia… 

Așadar, trebuie să ne lipim de ceea ce este neclintit. Noi căutăm reazem aici pe pământ, și fiecare sprijin piere. Nu avem acel sprijin care să fie neschimbător, statornic. Singurul astfel de sprijin este Domnul. El este neschimbător, același, în veci. Și cine nădăjduiește în El nu va fi rușinat!

Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Ed.Predania 2010
sursa: http://ortodox.md/

Viața este frumoasă, simplă, minunată, nu ai cum să n-o adori, să nu dorești să ți-o apropii, să nu tânjești după „banalitatea” ei.

Sunt îndrăgostită. De viață. De frumos. De provocările zilnice. De fiecare oportunitate care-mi trezește pasiunea și încrederea. De fiecare prilej care îmi permite să demonstrez cât de puternică sunt. 

Ador mersul rapid al timpului. Viteza cu care străbate suflete, minți, kilometri întregi. Magia pe care o lasă în urma lui, parfumul amintirilor și al trecutului, amprenta fiecărei decizii luate de mine. Îi ador metodele, mângâierile, lecțiile dar și forța cu care ne împinge dincolo de limitele noastre. Îi iubesc fiecare trăsătură, fiecare impuls pe care mi-l dă, fiecare schimbare pe care chipul și sufletul meu le poartă, cosmetizarea pe care o face minții și gândurilor noastre, modul în care mă determină să conștientizez câte lucruri mi-au mai rămas de făcut, câte bucurii de trăit, câți oameni de iubit. 

Iubesc fiecare zi , fiindcă nici una nu este la fel, fiindcă fiecare zi este un dar prețios și deosebit, care trebuie privit ca atare. Cum nu pot întoarce această binecuvântare fac tot posibilul să mă bucur de acest minunat dar și să-mi arăt recunoștința în fiecare clipă. 

Sunt îndrăgostită de simplitate, de naturalețe, de fiecare loc sau om care mă ajută să mă schimb în bine.Viața este frumoasă, simplă, minunată, nu ai cum să n-o adori, să nu dorești să ți-o apropii, să nu tânjești după „banalitatea” ei. O iubesc și mă bucur că ea îmi întoarce iubirea. 

Așadar, sunt îndrăgostită de viață, pe viață. 

de anasstassya

A înțelege totul înseamnă a ierta totul!

Emoții de artist. Arunc fluturi în păr. Așez zâmbetul pe buze. Doamne, spune-mi povestea de noapte bună! Sunt o sărbătoare cu suflet de copil. Mărgăritare. Nu mă lăsa să mă pierd când visez cu ochii deschiși! Răul este amestecat cu bine. Cred că totul e posibil! Iubirea este cheia cu care deschid orice dimineață a vieții mele și tot iubirea este zăvorul care îl pun pe ușa nopții… Iubirea A Fost, Este și Va Fi nemuritoare!… Ce mohorâtă ar fi viața fără iubire!… Oamenii reacționează frumos, oamenii sunt sensibili, oamenii vibrează la poezii. Căutare 
nesfârșită. Iubirea nu se explică, iubirea se trăiește și atât, cu bucuriile și lacrimile ei… O iubire teoretizată nu mai este iubire, ci o ideologie… Adunare de cuvinte. Cuvinte grele, cuvinte ușoare. Pansament sau ciocan. Iubesc iubirea. Magnet. Iubirea nu are margini, nici spațiu, nici timp. Este atât de puternică încât străbate cerul, străpunge iadul, mângâie mormântul și topește orice inimă înghețată… Iubiți mult, Hristos vă poruncește!

Sunt tuturor toate. Nu sunt un moft. Viața mea este un poem, o carte, un film și mai mult de atât. Îmi doresc să ajung la contemplație, acolo, la începutul cuvintelor. Carte de despărțire. Mărturisire. Și cuvintele cele mai alese ne varsă în simplitate. Am învățat că în viață este de folos să nu găsești toate răspunsurile la o întrebare… Adâncimea lucrurilor e o taină; dincolo de om, de cuvânt, de trăire. Atât înseamnă atât… Clipă de taină. Este nedrept să cred că toți înțeleg totul. Scurtimea nu se condamnă și nici nu trebuie confundată cu virtutea. Dumnezeu ne cheamă să cuprindem abisul prin experienţă cu celălalt. Privesc dincolo, din spatele tabloului… Mai fac pași în urmă ca să pătrund prezentul rostuit. Mă bucur!

La început cei doi îndrăgostiți vor să se impresioneze unul pe celălalt. El îi scrie ei o poezie, ea îl mângâie într-un fel anume. El îi spune cuvinte dulci și moi, ea îi dăruiește desene cu el. El îi aduce trandafiri în care și-a înțepat inima, ea îi cântă balade de dor. Pasiune, romantism, dragoste, afecțiune, neîndoială, vis, magie. Iubirea crește… Apoi ajung la acea măsură când stau unul lângă celălalt și se privesc în ochi sau își reazemă capul unul pe pieptul celuilalt. Și nu mai au nevoie de cuvinte, de gesturi, de dovezi, de… pentru că ei ştiu totul. Doar simplul fapt că sunt împreună, în comuniune, e tot ce contează. Sunt în Sine. Se bucură într-o stare de prezenţă continuă unul în celălalt şi invers. Simţiri. Întrepătrundere reciprocă într-o împreună petrecere. Perihoreză. După ce trecem de rugăciunea buzelor, de rugăciunea minții și a inimii, ajungem şi noi în relaţia cu Doamne la starea de prezenţă continuă şi mai mult de atât. Ne bucurăm Unul de celălalt şi nu mai avem nevoie de cuvinte că ştim Totul. Ne împărtăşim din dragoste şi dulceața netrăcătoare într-o pace lăuntrică și bucurie sfântă. Și asta rămâne peste timp şi spaţiu. Uneori timpul se dilată, alteori ne fuge de sub picioare. Întotdeauna vor exista cuvinte nespuse aduse până la marginea inimii și uitate acolo ca niște semințe nesemănate. Ziua despărțirii…

Hoinăresc prin viață, dar știu căutarea. Mă mut de pe un deal pe altul al inimii și privesc tot mai departe. Toate sunt la îndemână la momentul potrivit. Scrisul este un gest al dragostei… Nu pot să nu scriu. Dacă scrisul nu ar fi existat ce dureri am fi suferit. Suflet nobil. Uneori chinui texte în prisosul inimii. Revin. În inimă și în minte se duce un ultim ceas al concluziilor, al dăruirilor, al vederii. Sufletul se deschide și notez. Binele trăit bine. Uit. Nu mă mai tem! Cât de bogată poate fi clipa! Cât de multe se pot întâmpla în inima unui om!… Doamne nu mai calculez eu, ci Te las să lucrezi în viața mea. A înțelege totul înseamnă a ierta totul! Iubirea nu se comentează, ea nu iubește comentariul. Felul în care „citim” iubirea îi dă valoare și putere. Când iubim dăruim. Taina Treimii este Taina Iubirii. Când nu ne mai bucurăm că ne vedem, unul pe celălalt, în ceasul acela am murit… Când închidem uşa spre celălat, ni s-a închis uşa în cer…

Dacă timpul ar avea fulgi de zăpadă, ce iarnă…

de ierom. Hrisostom Filipescu

sursa: http://www.doxologia.ro/

Tot eu să mă schimb?

O cititoare m-a întrebat de ce într-o relație tot ea trebuie să facă primul pas, să se schimbe, de ce nu scriu și cum îl poți schimba pe celălalt, în așa fel încât relația să meargă mai bine.

În primul rând trebuie să-ți definești clar ce înseamnă pentru tine să meargă o relație mai bine. Apoi, dacă aș scrie un articol despre cum să schimbi partenerul de cuplu, ar conține câteva cuvinte și anume: Poți să-ți schimbi partenerul; cu un altul.

Cel mult, poți să inspiri un om, să-l susții în transformările pe care el simte să le facă și să-i oferi un cadru unde să-și manifeste potențialul. Poți să fii un catalizator. Însă să-l schimbi doar pentru că așa vrei tu și crezi că așa relația ar fi satisfăcătoare, nu merge. E o formă perversă de a crede că știi tu cel mai bine cum vă este bine la amândoi. Nu este un câine ce trebuie dresat să-ți împlinească așteptările și să-ți aducă jucăria la pat, ci este o ființă umană cu valori, experiențe, convingeri și atâtea altele, de cele mai multe ori diferite de ale tale.

Uită-te în oglindă!

Nu fugi la baie, mă refer la omul cu care împarți viața. El este oglinda ta. Ce te scoate din minți la el? Cum te simți în acele situații? Ce parte din tine a atins și ce anume din comportamentul lui practici și tu cu tine însuți?

De exemplu, dacă te simți ignorat, întreabă-te tu în ce măsură te ignori? Cât te iubești pe tine și câtă atenție îți acorzi ție, gândurilor, emoțiilor, visurilor tale?

Ce răni ți-a activat? Gândește-te ce roluri joci în relație. Scrie o listă care să descrie cum te definești tu într-o relație și alea sunt rolurile tale preferate. Când îți sunt amenințate, scoți colții. Nu din răutate, ci mai degrabă ca măsură de protecție.

Punctul comun.

Care este punctul comun al relațiilor din viața ta? Ce anume s-a repetat în istoria ta din nou și din nou…și din nou?

Fii sincer cu tine și conștientizează care este punctul tău vulnerabil. Acolo e bine să lucrezi, Partenerul n-are nicio treabă cu rana ta. Te doare pentru că nu e tratată, așa că te poate atinge și cu iubire că tot te va chinui. Dacă sângerezi și pupi tot doare, nu te lăsa păcălit.

De ce tot eu să mă schimb?

1. Pentru că tu ești nefericit. Celuilalt poate îi e bine așa cum e și e mulțumit de atitudinea lui.

2. Pentru că ai responsabilitatea doar asupra vieții tale. Dacă ți-o asumi vei înțelege cum se simte libertatea. Și puterea.

3. Pentru că experiențele vieții tale nu sunt împotriva ta, ci pentru tine. Tu ești punctul lor comun, iar dacă nu schimbi tu ceva, istoria se repetă până când vei înțelege. Alt actor, același rol. Altă ramă, aceeași poză.

4. În momentul în care tu faci o schimbare (chiar și mică) la tine, universul tău se lărgește și va fi influențat un întreg sistem.

5. Și cel mai important motiv pentru care să începi cu tine este că o viață întreagă o vei petrece în compania ta. Este singura relație asupra căreia ai controlul și dacă schimbi ceva aici, ceea ce va veni spre tine se va schimba de la sine.

Fii responsabil.

Și pentru că știu că teoria este una, iar practica vine la pachet cu provocări, îți spun că cel mai important pas pe care-l poți face este să-ți asumi responsabilitatea asupra vieții tale. Gândurile, emoțiile, acțiunile și experiența ta îți aparțin. Nu te judeca sau învinovăți, însă învață să lași oamenii din jurul tău să-și vadă de treaba lor. Tu poți să le transmiți ce ai prefera, ce ți-ai dori, însă ei au libertatea de a spune “da” sau “nu”. Tu ai de asemenea libertatea de a accepta omul de lângă tine și a-ți schimba percepția sau a pleca de lângă el pentru a trăi așa cum dorești.

Când dai vina pe ceilalți, îți pierzi puterea. De fiecare dată când te încrunți la partenerul tău că nu e așa cum ai așteptat tu sau pretinzi să-ți umple golurile, îi lași pe el la cârma vieții tale. Și habar n-are ce să facă. Poate că ai dreptate să învinovățești anumiți oameni. Cu siguranță ți-au greșit câțiva, însă și aici este tot responsabilitatea ta, căci să ai dreptate nu te ajută cu nimic. Ce te susține din interior este să fii responsabil pentru cum percepi lucrurile, cum mergi mai departe și ce atragi în continuare în viața ta, în funcție de energia pe care o emani.

Ai dreptul să-ți trăiești emoțiile negative

Poți să te superi, să te enervezi sau să te revolți. Ai dreptul să faci asta și este chiar de preferat să-ți îmbrățișezi stările, în loc să le alungi sau ascunzi. Însă asumă-ți în totalitate emoțiile și decide ce vrei să faci mai departe. Schimbarea celuilalt nu este o alternativă. Știi și tu că e ușor să te schimbi în momentul când dorința vine din interior, însă în caz contrar, e doar o formă fără fond.

Ție îți ești dator cu o schimbare și meriți să te eliberezi din lanțurile învinovățirii și a victimizării.

Acum eu te întreb. Tot tu să te schimbi? Răspunsul îți va veni tot dintr-o întrebare. Ești fericit? Daca da, perfect. Dacă nu…atunci cine altcineva să schimbe asta? Este viața ta! Partenerul tău, oricât de mult și-ar dori să te facă fericit, nu știe, nu poate și nu are toate uneltele necesare pentru a te conduce într-o direcție pe care nici măcar tu nu o știi clar. Ia-ți propria viață în mâini și condu-o tu! Pentru că poți!

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm.

sursa: http://entuziasm.ro/

O rugăciune este un remediu puternic

Fiindcă astăzi este o zi de mare sărbătoare, vă invit să ne întoarcem spre rugăciune, însă nu numai acum! Fiți binecuvântați cu iubire și lumină. Daniela.

Rugăciunea este cea mai firească mişcare sufletului smerit, care îşi recunoaşte neputinţa şi aleargă la Ziditorul său, Dumnezeu, pentru a lua izbăvire şi uşurare în durerile sale. Fără rugăciune, credinţă în puterea divină şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: “Rugăciunea este arma cea mai tare vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie.

Eu însă vorbesc de rugăciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridică din adâncul inimii. Cu atât mai sus se înalţă rugăciunea când iese dintr-o inima strâmtorată şi evlavioasă. Şi, ca să ştii că rugăciunea care se săvârşeşte la moment de nevoie, este mai întâi ascultată, iată ce zice profetul: „În necazul meu am chemat pe Domnul şi m-a auzit” (Ps. 119.1).”

Despre forţa rugăciunii s-au convins şi oamenii de ştiinţă, iar rezultatele studiilor au fost, de-a dreptul spectaculoase. “O rugăciune este un remediu puternic”, spunea Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

„Stingerea” completă a cortexului

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut: a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit această stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Grijile dispar

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică, spun oamenii de ştiinţă. Cercetările medicale din ultima vreme au demonstrat ca rugăciunea pentru sine, dar şi cea spusă pentru alţii scad nivelul hormonilor de stres, reduc tensiunea arterială, durerile cronice, tulburările de somn, anxietatea.

Biserica ortodoxă binecuvântează rugăciunile făcute „pentru tot sufletul necăjit şi întristat”, mulţi credincioşi adresându-se Maicii Domnului.

„Sunt sfinţi care ocrotesc îndeosebi pe cineva, dar Sfânta Parascheva, Sfânta Filofteia apără, în general, de toate relele. Noi o avem întotdeauna pe Maica Domnului, apărătoarea tuturor celor necăjiţi, aşa se numeste şi acatistul pe care i-l adresam. Deci, pentru orice situaţie ne adresăm unor sfinţi cu puteri mari, cum e Maica Domnului, la care ne rugăm în toate împrejurările”, spune părintele Nicuşor Dascălu.

Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. Când avem necazuri, când suntem bolnavi, când suntem în grele încercări cerem ajutor de la Maica Domnului. Sfânta Fecioară este o bună mijlocitoare către Dumnezeu şi ori de câte ori îi cerem ajutorul, rugăciunile noastre nu rămân neascultate.

Există numeroase rugăciuni atrunci când trupul este slăbit şi măcinat de boală. Ele pot fi rostite de cei apropiaţi bolnavului, de preoţi sau chiar de cel căzut în suferinţă. Preoţii spun că se fac rugăciuni pentru omul bolnav, pentru bolnavul căzut în deznădejde, pentru bolnavul înainte de operaţie. Există, de asemenea, rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire, rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc, rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi, dar şi rugăciunea la sfâna Muceniţă Filofteia care aduce alinare şi mângâiere prin vindecarea celui suferind.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli:

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

http://adevarul.ro/

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!

De câte ori am făcut sau am spus lucruri la supărare, la nervi, sau de câte ori am făcut lucruri despre care nu ne-am gândit că ar întrista pe cineva, dar totusi cei din jur au fost supărati?

Şi ce dacă vrei să îndrepţi lucrurile, cuvintele spuse care au rănit pe cineva nu se mai pot lua înapoi, poţi veni să îţi ceri iertare, uneori e de ajuns, alteori nu, ştiţi acea vorbă poţi scoate cuiul din uşă dar gaura va rămâne mereu, nu poţi scăpa de gaură decât dacă schimbi uşa, dar avem noi cum să ne schimbăm inima?

Eu zic totuşi că există o altă soluţie, şi aceea ar fi că: tot ce faceţi trebuie să fie făcut cu dragoste.

Poţi să îi arăţi unui prieten că greşeşte prin dragoste, să îl îndrumi pe calea corectă, dar nu-l poţi jigni. 

Poţi să vorbeşti frumos din dragoste chiar şi atunci când doreşti să te cerţi, doar încearcă să asculţi punctul de vedere al celuilalt, fii răbdator până vine rândul tău şi explică-i cald, cu dragoste că nu e bine, asta în cazul în care ai tu dreptate.

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, iar dacă împliniţi aceste cuvinte s-ar putea ca şi cei de lângă voi să vă ia drept exemplu, şi ştiţi cât este de frumos când cineva se poartă cu tine cu dragoste? 

Viaţa ar fi mai frumoasă, şi greutăţile mai uşor de dus, dacă am pune un pic de dragoste în ceea ce facem.

Ştiţi, cred că asta este cea mai mare problemă a noastră, că uităm cum e dragostea adevărată, care se vede în toate lucrurile mici şi mari, suntem superficiali până şi aici, şi tocmai de aceea trebuie să facem o schimbare!

Până la urma asta este ce Dumnezeu a vrut, ca noi să ne iubim unii pe alţii, cum oare să facem asta dacă nu prin dragostea pe care o punem în tot ceea ce facem?

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, e greu dar nu imposibil!

Bun, şi ce se întâmplă dacă faci totul cu dragoste şi vin alţii care îşi bat joc de tine, sau vorba aceea "eşti luat de prost" pentru că eşti bun, fie îi laşi în pace şi continui să pui dragoste în orice, fie te superi şi zici că nu are rost să fii bun etc, adevărul este că mereu vor exista oameni care vor dori să ne facă rău, depinde de noi dacă îi lăsăm sau nu, dar dragostea nu face rău la nimeni, poate într-o zi vei surprins să vezi că acei oameni au şi ei inimă, şi pot dărui la rândul lor dragoste.

Voi vedeţi câtă dragoste e aici la mine în articol? Ia mai luaţi şi pe la voi, e un ordin! :))

de Lavinia

CUVINTE PENTRU SUFLET

"Haideți să ne bucurăm de frumusețea zilei de astăzi
și să ne hrănim cu gânduri pozitive și cu vise îndrăznețe!"

Văd tot mai mulți oameni care se blamează pentru greșelile trecute, care nu încetează să se lamenteze pentru lipsa de noroc din viața lor, care nu văd frumusețea zilei de azi din cauza umbrelor zilei de ieri.

E din ce în ce mai „normal” la noi, oamenii, să punem accentul pe ceea ce nu avem, decât pe ceea ce avem din belșug.

Parcă lipsurile din viețile noastre ne definesc și vorbesc despre noi. Parcă dincolo de ceea ce nu avem, nu suntem nimic. Parcă succesul nostru este unul și același lucru cu a avea cât mai mult.

Vă spun, nu are rost să căutăm vinovați pentru lipsurile din viața noastră. Am greșit, e adevărat, însă nu putem repara acea eroare plângându-ne pentru un timp trecut, pentru un moment care s-a dus.

Nu rezolvăm nimic dacă persistăm în negativitatea atât de caracteristică nouă, oamenilor. Nu rezolvăm nimic dacă ne plângem și căutăm compasiune. Nu rezolvăm nimic dacă ne este teamă de noi încercări.

Sufletul este pregătit de noi și noi oportunități. De schimbare. De lucruri noi. De efort. Este singura noastră armă împotriva depresiei, dezamăgirii și a lamentării. Este singura armă care ni s-a dat pentru a aduce schimbarea în viața noastră.

Și atunci de ce preferăm să ne plângem de eșecuri? De ce optăm pentru a aștepta ceva care nu o să vină niciodată în viața noastră fără muncă, dorință și pasiune? De ce să nu ne mobilizăm și să atragem în viețile noastre succesul?

Haideți să abordăm dintr-un alt unghi această caracteristică de a ne plânge constant unii altora și să ne schimbăm atitudinea. Haideți să tratăm dintr-un unghi diferit această mentalitate negativistă și să punem accent pe toate lucrurile frumoase din viețile noastre.

Haideți să ne bucurăm de frumusețea zilei de astăzi și să ne hrănim cu gânduri pozitive și cu vise îndrăznețe! Dar mai ales, să mulţumim pentru tot ceea ce avem bun în viaţa noastră.

Haideți să nu ne epuizăm resursele pe lucruri care nu merită energia noastră!

Haideți să facem primul pas în direcția corectă – atragerea succesului în viața noastră prin schimbarea mentalității.

sursa: https://anasstassya.wordpress.com

Sunt bogat, mulţumesc Doamne!

Fiecare zi în care râzi, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te simți binecuvântat, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai iertat, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care nu ai trecut nepăsător pe lângă oamenii în nevoie, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care nu ai renunțat la visele tale și ai luptat pentru ele, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ți-ai înfruntat și învins temerile și regretele, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care spui ”te iubesc”, este o zi câștigată.

Fiecare zi în care emani bună dispoziție, armonie și speranță pentru cei din jur, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care descoperi câte ceva nou și frumos despre tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care primești cu brațele deschise și inima împăcată noul și necunoscutul, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care îți pasă de altcineva decât tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care iubești, apreciezi, înțelegi și ajuți, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care îi permiți lui Dumnezeu să-ți fie alături, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te rogi și mulțumești pentru darurile primite, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te simți bine, ești sănătos și te bucuri de viață, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care gândești pozitiv, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai reușit să aduci zâmbete pe chipul cuiva, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care făcut ceva pentru alții și nu pentru tine, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care ai ales adevărul și nu minciuna, cinstea și nu trădarea, bunătatea și nu invidia, este o zi câștigată. 

Fiecare zi în care te-ai bucurat de compania oamenilor dragi și de dragostea lor, este o zi câștigată. 

Și acum trage linie și vezi cât de bogat ești cu adevărat!

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sursa facebook

Păcatul nedeclarat al dezvoltării personale

Nevoia oamenilor de a-şi confirma propria existenţă se manifestă astăzi printr-o explozie de senzaţii, prin căutări frenetice de energii vitale, dar mai ales absorbirea unor filosofii şi teorii de viaţă din cele mai exotice.

Fie trecem nepăsători pe lângă ele, fie ne lăsăm ademeniţi de reţete care ne promit negreşit fericirea şi împlinirea, în numele unei foarte difuze noţiuni de dezvoltare personală. Dar ce înseamnă acest ideal al devenirii personale şi cum ni-l putem asuma, fără a ne rătăci pe căi greşite?

Pentru a putea avea un astfel de parcurs de viaţă, de la bun început, trebuie să ne echipăm cu virtutea esenţială pentru orice explorator, discernământul.

A şti să distingi binele de rău şi adevărul de fals este primul pas spre o autentică dezvoltare personală. Nu poţi progresa fără să ai capacitatea alegerilor bune.

De asemenea, trebuie spus că dezvoltarea personală a omului nu reprezintă doar o sumă de achiziţii de noţiuni şi experienţe psihologice, ci în primul rând un progres interior, sufletesc.

Pentru ca omul să atingă acest nivel trebuie să evite păcatul nedeclarat al acestui concept care este concurenţa. Dincolo de faptul că această concurenţă în raport cu celălalt este un reflex al egoismului, asumată fără discernământ ea poate duce la grave stări de alienare.

A te raporta la cel de lângă tine doar pentru a-ţi măsura puterile şi pentru a-l depăşi, în iluzia că acest exerciţiu îţi va confirma propria valoare, este o mare greşeală.

Iar exemplele cotidiene de copii antrenaţi de părinţi să îi depăşească în mod programatic pe colegii lor de clasă sau de angajaţi dornici de afirmare care se raportează la colegii lor ca la obstacole pe care trebuie să le depăşească pentru a cuceri admiraţia şefilor, sunt expresia acestei stări de lucruri în care ne trăim existenţa cotidiană.

Uităm foarte uşor că omul are înscris în datele lui spirituale sentimentul comuniunii şi al solidarităţii, în care binele din mine trebuie să întâlnească binele din cel de lângă mine, iar suma lor să sporească în mod calitativ atât existenţa mea personală cât şi pe cea a lumii.

Concurenţa excesivă este semnul că ne-am pierdut sentimentul iubirii faţă de semeni şi că nu mai avem noţiunea responsabilităţii faţă de soarta şi viaţa lor.

Dacă în termeni creştini supremul ideal al dezvoltării personale este mântuirea, acest lucru nu înseamnă altceva decât asumarea propriei vieţi ca un exerciţiu al solidarităţii şi comuniunii cu cei de lângă tine, în care succesul lor devine şi al tău, iar neîmplinirea lor o simţi ca pe propria neîmplinire.

Alergând în această viaţă nu trebuie să o facem doar gândindu-ne la cum să îl depăşim pe cel care e lângă noi, ci cu sentimentul că, doar inimă lângă inimă şi suflet lângă suflet vom reuşi să ne câştigăm cu adevărat propria noastră dezvoltare personală, care este iubirea.

Şi aceasta pentru că singurul şi adevăratul progres al omului nu este tehnologia, ci cantitatea de iubire pe care reuşeşte să o asimileze şi să o transmită celor din jur.

Pentru că, ajungând la linia de sfârşit a vieţii nu suntem aşteptaţi doar noi, ci şi cei lângă care am alergat, dar mai ales cei care au căzut şi pe care am reuşit să îi ridicăm.

de Pr. Bogdan Ivanov

sursa: http://radiocluj.ro/

Despre întâlnirea cu tine

Întâlnim oameni în fiecare zi. Pe unii îi ținem minte, pe alții îi uităm, alții ne rămân aproape, alții pleacă fără să știm cum, unde și de ce.

Viața este o înșiruire de întâlniri.

Avem sau nu puterea de a decide cu cine să ne petrecem timpul, cine să ne fie alături azi și mâine. Aceste întâlniri, însă, nu depind de noi, ci de mediul în care ne aflăm, de circumstanțe.

Ce ne facem, însă, când trebuie să ne întâlnim cu noi?

Ei bine, este cea mai grea încercare. Să pleci să te întâlnești cu tine, tu, cea care te trezești în fiecare dimineață cu părul răvășit, cu ochii nemulțumiți de încercările zilei de ieri, cu sufletul amorțit care se întinde de prea puțină odihnă.

Îți faci curaj și pleci, desculţă și cu părul împletit într-un vis. Uneori, îți ia mult până să te afli, până să te regăsești. Drumul pare că se afundă iar oglinzile par să te sufoce. Oglinzi în care te privești. Cu teamă, cu bucurie, cu tristețe, cu dezamăgire, cu entuziasm. Oglinzi în care te admiri, te critici, te redescoperi.

Ajunsă acolo, îți vei pune întrebări, vei certa copilul din tine și vei privi femeia care ești astăzi. Îți vei accepta greșelile, trecutul și prezentul.

Dar ce faci dacă, întâlnindu-te cu tine, găsești oameni care încă se mai află acolo, în adâncul tău și care vor să-ți vorbească?

Fii puternică! Vei regăsi pe cineva în interiorul tău ori de câte ori vei merge să te întâlnești cu tine. E cineva în fiecare dintre noi, în întunericul din fiecare dimineață. În mine și-n tine.

Iar dacă oasele tale au încă mirosul unei nopți de vară, iar printre gene îți vor ieși mâini pe care le-ai strâns de atâtea ori, întoarce-te.

Acceptă-ți sufletul și îmbrățișează-te!

Cu drag, Xenia
sursa: http://frumusetefeminina.ro/

Ideea de a construi oameni

Mi-a plăcut în mod deosebit ideea aceasta de a "construi oameni". Mult mai mult decât ideea de a construi ziduri, cetăți, orașe și alte lucruri. Mulți mi-au spus că deși e foarte frumos acest ideal, totuși este foarte dificil de îndeplinit. Dar așa simt eu viața. Doar în acest mod. Inima mea pulsează cu toată forța ei la auzul veștii că trebuie să participe la construirea unui om. Sufletul meu simte că ar fi în stare ca să treacă peste toate dezamăgirile posibile dacă i s-ar lua această pasiune înfocată, această dorință fără odihnă de a construi oameni. Te simți extraordinar de bine în pielea ta după ce prin ajutorul ce ți s-a acordat de Doamne Doamne, ai reușit ca să stârnești ceva frumos într-o inimă de om. Nu mult deodată. Puțin. Dar ai stârnit. Sau mai bine zis, Dumnezeu a lucrat prin tine.

Mulți vor ca să se asemene cu Dumnezeu. E o nebunie ceea ce își propun cu atâta exces de zel. Unii vor să dovedească că pot fi la fel de buni ingineri ca El. Dar sunt în rătăcire. Ne putem asemăna cu Dumnezeu prin iubire, îngăduință, bun simț, respect și simțul măsurii. El a construit ceva deosebit în sufletul meu, al tău și al fiecăruia dintre noi. Noi trebuie să urmăm exemplul Său. Dar noi doar urmăm, nu creăm. Oricum, e foarte plăcut să stârnești frumosul într-o inimă umană care și-a uitat valoarea și menirea. Încercați suflete dragi!

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/