Semnul cel dintâi de punctuație...

Ferice de cel care crede în tine,

ferice de cel ce te poartă la sân,

de semnul acesta nu mi-e rușine,

cum nu mi-e rușine că sunt bătrân!

Cât de mult mi-a fost drag din pruncie

când mă rugam și-l făceam pe ascuns!

Nu avea voie copchilul să știe

de Adevărul din el nepătruns...

Câtă lumină e în numele sfânt,

cât întuneric și câtă durere!

În semnul acesta de pe pământ

e atâta împăcare și Înviere!

Învățat-am Semnul Crucii de la Mama,

Ca semnul cel dintâi de punctuație-

Oriunde mergi copile, tu ia seama

Ce mult a suferit această nație!

Cu Biblia-i străpunsă de pumnale,

Cu sângele ce-a curs din ea șuvoi

Strămoșii tăi au însemnat o cale,

Tu de lumina ei să nu te îndoi!

Ce nobilă, ce trainică putere

Avură ei, sărmani plugari și-oieri

Când se rugau prin tainice unghere

În limba asta, plină de tăceri.

Ce teafără-i și dreaptă rădăcina,

Întreg copacul pare un tumult,

În ochii lor n-a scormonit rugina

De două mii de ani și mai de mult

Și-oriunde-ar fi prin viață să te duci,

Mânat de vreme și purtat de soartă,

Tu nu uita de Semnul Sfintei Cruci,

De Crucea care vindecă și iartă...

de Nicolae NICOARĂ-HORIA

Crucea - semn omenesc și dumnezeiesc

Crucea este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea, Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău...” (Vecernia duminicii, glas 7). Cele două înţelesuri au rămas împreună; în viaţa noastră pământească, cele două cruci se suprapun şi alcătuiesc Crucea mântuirii noastre, Crucea pe care trebuie s-o ducă tot creştinul în urma Hristosului său, după cuvântul Domnului: „Cine vrea să vină după Mine ... să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).

Privită omeneşte deci, Crucea este osteneală, răbdare, suferinţă, luptă împotriva răului; şi, fiindcă acestea nu pot fi ocolite în viaţă, nici crucea nu poate fi ocolită, tot omul trebuie să-şi poarte crucea sa. Plata păcatului este moartea: crucea ispăşirii şi a suferinţei este firească în acest veac. Prin suferinţa Sa, Mântuitorul însă a deschis o nouă perspectivă Crucii: suferinţă, dar nu spre moarte, ci spre viaţă; popas spre bucuria învierii. Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morţii. De aceea, Hristos aştepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau şi se bucurau de chinuri, ştiind că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 9, 18).

Privită dumnezeieşte, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere şi de întărire, semn de biruinţă asupra morţii şi a diavolului, „armă nebiruită”, „viaţa şi învierea”. „Mare este puterea Crucii tale, Doamne” se minunează Biserica.

sursa: doxologia.ro

(Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 73)

„Sunt credincios, dar nepracticant”

„cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi?

Sunt credincios, dar nepracticant” sau „cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”. Iată frazele pe care le repetă zeci de mii de tineri astăzi. Iată că atât de mulţi „credincioşi” - botezaţi cel mai adesea în Biserica Ortdoxă - , nu „merg la biserică” şi declară că nu sunt „practicanţi”. Dar care este această credinţă pe care nu o punem în aplicare? Cine este acest Dumnezeu în care credem dar pe care nu căutăm să-L întâlnim? Cine este acest Hristos pe care Îl cinstim şi cu care nu vrem să ne unim? Ce este această biserică de care ne ţinem departe?

„Cred că este cineva acolo sus”, „Îl admir şi Îl respect pe Hristos”... Este adevărat, aceşti oameni nu sunt atei. Ei sunt în confuzie în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, cred că Iisus este o persoană admirabilă, însă nu caută prea mult să aprofundeze legătura cu El. Această credinţă şi această admiraţie nu îi angajează la nimic; inima lor rămâne împietrită. Le inspiră doar câteva sentimente bune: ei nu vor să facă rău nimănui, nu le place violenţa, sunt mereu gata să ajute pe cineva; de fapt, sunt nişte „oameni de treabă”.

În faţa lui Hristos, avem de ales: ori Îl iubim, ori Îl răstignim! El este ori piatra din capul unghiului ori piatra de care ne poticnim. Dacă credem în El, îi urmăm Lui; dacă avem credinţa că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Lui îi dăm toată viaţa noastră. Credinţa în Cel Înviat devine astfel ţelul vieţii noastre. Liturghia de duminică dimineaţă, unirea cu Trupul şi Sângele Său prin Euharistie, devin momentul crucial al săptămânii.

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi? Dacă cineva îţi dă întâlnire pentru a-ţi da un miliard de dolari, şi dacă tu îl crezi, nu te duci la întâlnire? Ei bine, Hristos îşi promite mult mai mult, El îţi dă Duh Sfânt, adică pe Însuşi Dumnezeu: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi cele bune fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri vă va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El?” Pentru aceasta El îţi dă întâlnire la Potir. Poţi tu să-L crezi şi să nu te duci la întâlnire? Poţi fi tu credincios sincer şi să nu fii şi practicant?

sursa: http://www.doxologia.ro/

30 de lucruri bune pe care ai putea să le faci pentru tine

Ţine minte ziua de azi, pentru că este începutul. Azi este ziua care marchează începutul unui nou viitor, curajos.

Iată o listă cu 30 de lucruri pozitive pe care să începi să le faci pentru tine:

1. Petrece-ţi timpul cu persoanele potrivite. – Acestea sunt persoanele de a căror prezenţă te bucuri, pe care le iubeşti şi le apreciezi şi care te încurajează să te îmbunătăţeşti, în diverse moduri sănătoase şi palpitante. Aceşti oameni sunt genul care te fac să te simţi mai în viaţă şi care nu numai că te fac să te accepţi aşa cum eşti, însă de asemenea te acceptă şi îmbrăţişează cine vrei tu să fii, necondiţionat.

2. Dă piept cu probeleme tale, fără rezerve. – Nu problemele din viaţa ta sunt cele care te definesc, ci modul în care reacţionezi şi te recuperezi în urma acestora. Problemele nu vor dispărea dacă nu acţionezi. Fă ce poţi, când poţi şi conştientizează ceea ce ai făcut. Este vorba despre a face paşi mici, în direcţia care trebuie, centimetru cu centimetru. Aceştia sunt cei care contează, ei se adună şi formează metrii şi kilometrii, pe termen lung.

3. Fii sincer cu tine, în absolut orice privinţă. – Fii sincer despre ce este bine, precum şi despre ce este necesar să fie schimbat. Fii sincer despre ce doreşti să obţii şi cine vrei să devii. Fii sincer în fiecare aspect la vieţii tale, întotdeauna, deoarece tu eşti singura persoană pe care poţi conta în orice moment. Cercetează adevărul din sufletul tău, astfel încât să ştii cine eşti cu adevărat. Odată ce faci acest lucru, vei şti şi vei înţelege mai bine unde eşti şi cum ai ajuns acolo, vei fi mai bine pregătit să identifici unde anume vrei să ajungi şi cum.

4. Începe să-ţi faci din propria fericire o prioritate. – Nevoile tale contează. Dacă nu te preţuieşti, dacă nu ai grijă de tine şi nu te susţii, atunci te auto-sabotezi. Ţine minte, este posibil să ai grijă de propriile nevoi în timp ce ai grijă şi de cei din jur. Iar odată ce nevoile tale sunt satisfăcute, vei fi şi mai capabil să îi ajuţi pe cei din jurul tău care au nevoie mai mult.

5. Fii tu însuţi, autentic şi mândru. – Să încerci să fii altcineva este o risipă de cine eşti, de fapt şi de drept. Fii tu însuţi. Îmbrăţişează individualitatea din tine, care are idei, puncte tari şi frumuseţe, ca nimeni altcineva. Fii persoana care ştii tu să fii – cea mai bună versiune a ta – în condiţiile tale. Mai presus de toate, fii autentic cu tine însuţi, iar dacă nu îţi poţi pune sufletul în ceva, mai bine nu o face.

6. Observă şi trăieşte în prezent. – Momentul de acum este un miracol. Acum este singurul moment care îţi este garantat. Acum este viaţă. Încetează să te gândeşti despre cât de minunate vor fi lucrurile în viitor. Încetează să mai sapi în trecut, în ceea ce s-a întâmplat sau nu acolo. Învaţă să fii „aici şi acum” şi experimentează viaţa pe măsură ce se desfăşoară. Apreciază lumea pentru frumuseţea sa, acum.

7. Preţuieşte lecţiile pe care propriile greşeli ţi le oferă. – Greşelile sunt fireşti. Ele stau la baza progresului. Dacă mai şi cazi, din când în când, atunci nu încerci suficient şi nu înveţi. Asumă-ţi riscuri, împiedică-te, cazi şi apoi ridică-te şi încearcă din nou. Apreciază faptul că te împingi, că înveţi, creşti şi că te îmbunătăţeşti. Realizările importante sunt aproape invariabil atinse la capătul unui drum lung, plin de eşecuri. Una dintre „greşelile” de care te temi s-ar putea să fie întocmai pasul către cea mai mare realizare a ta.

8. Fii mai politicos cu tine însuţi. – Dacă ai avea un prieten care ţi-ar vorbi aşa cum o faci tu cu tine însuţi câteodată, cât timp ai mai accepta acea persoană în viaţa ta? Felul în care te porţi cu tine însuţi setează standardele şi pentru ceilalţi. Trebuie să iubeşti cine eşti, altfel nimeni altcineva nu o va face.

9. Începe să te bucuri de lucrurile pe care deja le ai. – Problema cu mulţi dintre noi este că ne gândim că vom fi fericiţi atunci când vom atinge un anumit nivel în viaţă – un nivel la care îi vedem pe alţii trăind (şeful cu biroul mare, acel prieten al unui prieten care are ditamai casa pe plajă etc.). Din păcate, ia ceva timp până ajungi acolo, iar când ai ajuns, cel mai probabil vei avea deja altceva setat în minte. Vei sfârşi prin a-ţi trăi întreaga viaţă muncind pentru ceva nou, fără a te opri să de bucuri de lucrurile pe care le ai acum. Aşa că ia-ţi câteva clipe în fiecare dimineaţă, imediat după ce te trezeşti, pentru a aprecia unde eşti şi ceea ce ai deja.

10.Începe să îţi creezi propria fericire. – Dacă aştepţi ca altcineva să te facă fericit(ă), atunci ai ratat tot. Zâmbeşte pentru că poţi. Alege fericirea. Fii schimbarea pe care ceilalţi doresc să o vadă în lume. Fii fericit(ă) cu cine eşti acum şi lasă pozitivitatea ta să inspire călătoria ta în ziua de mâine. Fericirea este adesea găsită în momentul şi locul în care te decizi să o cauţi. Dacă încerci să găseşti fericirea în oportunităţile pe care le ai, eventual, o vei găsi. Însă dacă în mod constant cauţi altceva, din păcate, asta vei şi găsi.

11. Acordă ideilor şi visurilor tale o şansă. – În viaţă, rar este vorba despre a primi o şansă, ci despre a-ţi acorda una, asumându-ţi un risc. Nu vei fi niciodată 100% sigur(ă) că va funcţiona, însă cu siguranţă (de 100%), nu va merge, atâta timp cât nu faci nimic. În majoritatea cazurilor trebuie doar să o faci! Şi, indiferent de ce se va întâmpla, întotdeauna va fi aşa cum trebuie să fie. Indiferent că reuşeşti sau că înveţi ceva. E un câştig în ambele cazuri.

12. Începe să crezi că eşti pregătit(ă) pentru pasul următor. – Eşti pregătit(ă). Gândeşte-te. Ai tot ce ai nevoie chiar acum, pentru a face următorul pas mic, realist, înainte. Aşadar, îmbrăţişează oportunităţile ce apar în calea ta şi acceptă provocările – acestea sunt daruri care te vor ajuta să creşti.

13. Intră în relaţii noi din motivele potrivite. – Intră în relaţii noi cu persoane oneste, pe care poţi conta şi care reflectă cine eşti tu şi cine ai vrea să fii. Alege-ţi prieteni de care să fii mândru(ă) că îi cunoşti, pe care îi admiri, care îţi oferă iubire şi respect – persoane care îţi pot oferi înapoi bunătatea şi fidelitatea pe care le oferi tu. Şi fii atent(ă) la ce fac oamenii, deoarece faptele unei persoane sunt mult mai importante decât ceea ce spune sau ce spun alţii despre ea.

14. Acordă persoanelor noi pe care le întâlneşti o şansă. – Sună dur, însă nu poţi păstra toţi prietenii pe care ţi i-ai făcut. Oamenii şi priorităţile se schimbă. Pe măsură ce unele relaţii se sting, altele înfloresc. Apreciază posibilitatea unei noi relaţii pe măsură ce renunţi la altele care nu mai funcţionează. Ai încredere în propria judecată. Îmbrăţişează noile relaţii, fiind conştient(ă) că intri pe un teritoriu nefamiliar. Fii pregătit(ă) să înveţi, fii gata pentru o provocare şi pentru a întâlni pe cineva care ar putea să schimbe viaţa ta pentru totdeauna.

15. Fii în competiţie cu versiunea ta anterioară. – Fii inspirat(ă) de alţii, apreciază-i, învaţă de la ei, însă fii conştient(a) că a intra cu ei în competiţie este o pierdere de timp. Eşti în competiţie numai cu o singură persoană – cu tine însuţi, pentru a fi versiunea ta cea mai bună. Ţinteşte să îţi depăşeşti propriile recorduri.

16. Bucură-te de victoriile celorlalţi. – Începe să observi ce îţi place la cei din jur şi spune-le acest lcuru. Să apreciezi cât de minunaţi pot fi cei din jur duce numai la lucruri bune – productivitate, împlinire, pace. Aşadar, bucură-te pentru cei care dau înainte. Bucură-te pentru victoriile lor. Fii recunoscător pentru binecuvântările lor, în mod deschis. Ceea ce se duce se şi întoarce, iar mai devreme sau mai târziu, cei pentru care te bucuri se vor bucura pentru tine.

17. Uită-te la aspectele pozitive ale unei situaţii dificile. – Atunci când lucrurile sunt grele, când eşti jos, respiră de câteva ori şi caută acea parte pozitivă – acel crâmpei de speranţă. Aminteşte-ţi că poţi şi că vei creşte mai puternic din aceste momente grele. Şi rămâi conştient(ă) de binecuvântările şi reuşitele tale – toate acele lucruri din viaţa ta care sunt bune. Concentrează-te pe ceea ce ai, nu invers.

18. Începe să te ierţi pe tine şi pe ceilalţi. – Cu toţii am fost răniţi de propriile decizii sau de deciziile celorlalţi. Iar în timp ce durerea acestor experienţe este normală, câteodată trenează prea mult. Retrăim durerea iar şi iar şi ne este greu să ne eliberăm. Iertarea este remediul. Asta nu înseamnă că ştergi trecutul sau că uiţi ce s-a întâmplat. Înseamnă ce laşi să plece resentimentul şi durerea, iar în loc, înveţi din acea întâmplare şi îţi vezi mai departe de viaţă.

19. Ajută-i pe cei din jurul tău. – Ai grijă de oameni. Ghidează-i, dacă ştii o cale mai bună. Cu cât îi ajuţi mai mult pe ceilalţi, cu atât mai mult vor fi dispuşi şi ei să te ajute. Iubirea şi bunătatea nasc acelaşi lucru – iubire şi bunătate. Şi aşa mai departe...

20. Ascultă-ţi vocea interioară. – Dacă te ajută, discută ideile tale cu cei mai apropiaţi ţie, însă acordă-ţi suficient spaţiu pentru a-ţi urma propria intuiţie. Fii autentic(ă). Spune ceea ce ai de spus. Fă ceea ce simţi în inima ta că este bine să faci.

21. Fii atent(ă) la nivelul de stres şi ia pauze scurte. – Încetineşte. Respiră. Permite-ţi o pauză, recalibrează-te şi mergi înainte cu claritate şi scop. Atunci când eşti cel mai ocupat, o scurtă pauză/vacanţă îţi poate împrospăta mintea şi creşte productivitatea. Aceste pauze scurte te vor ajuta să îţi recâştigi sănătatea mintală şi să poţi reflecta la acţiunile recente, astfel încât să te poţi asigura că eşti în aliniament cu propriile scopuri.

22. Începe să observi frumuseţea momentelor mici. – În loc să aştepţi să se întâmple lucruri mari (căsătorie, copii, acea promovare, câştig la loto), găseşte fericirea în lucrurile mici care se întâmplă în fiecare zi. Lucurile mici precum a bea o cafea dimineaţa, în linişte sau gustul şi mirosul unei mâncări bune, făcute în casă sau momentul în care te ţii de mână cu partenerul. Observând aceste mici plăceri zilnic, o mare diferenţă va fi făcută în calitatea vieţii tale.

23. Acceptă situaţiile atunci când nu sunt perfecte. – Ţine mine – „perfect” este inamicul lui „bun”. Una dintre cele mai mari provocări pentru oamenii care îşi doresc să se imbunatățească pe ei înşişi şi lumea din jur este să înveţe să accepte lucrurile aşa cum sunt. Uneori, este mai bine să accepţi şi să apreciezi lumea şi oamenii aşa cum sunt, decât să încerci să îi faci pe toţi să se confomeze unui ideal (aproape) imposibil. Asta nu înseamnă că ar trebui să acceptăm mediocritatea, însă trebuie să învăţăm să iubim şi să preţuim lucrurile, chiar şi atunci când nu sunt perfecte.

24. Lucrează pentru scopurile tale în fiecare zi. – Ţine minte, călătoria de o mie de kilometri începe cu un singur pas. Indiferent care este visul tău, începe prin a face paşi mici, logici, în fiecare zi, pentru a-l putea realiza. Ieşi şi fă ceva! Cu cât lucrezi mai mult, cu atât mai norocos vei deveni. În timp ce mulţi dintre noi decid la un moment dat din viaţa lor că vor să răspundă chemării pe care o au, numai câţiva mai ageri şi fac ceva în acest sens. Însă „a lucra” pentru asta înseamnă să te dedici complet, până obţii rezultatul final.

25. Fii mai deschis în ceea ce priveşte ce/cum te simţi. – Dacă suferi, acordă-ţi spaţiul şi timpul necesare pentru a suferi, însă fii deschis în această privinţă. Vorbeşte cu cei care îţi sunt apropiaţi. Spune-le adevărul despre ceea ce simţi. Lasă-i să asculte. Simplul fapt că spui ceea ce ai pe suflet deschis este primul pas pentru a te simţi bine din nou.

26. Asumă-ţi responsabilitatea complet pentru propria viaţă. – Asumă-ţi propriile alegeri şi greşeli şi fii dipsus să faci paşii necesari pentru a îmbunătăţi situaţia. Fie preiei frâiele propriei vieţi, fie altcineva o va face. Iar atunci când o va face, tu vei deveni un sclav al ideilor şi viselor lor, în loc să le trăieşti pe ale tale. Tu eşti singurul care poate să controleze în mod direct rezultatele din viaţa ta. Şi nu, nu va fi întotdeauna uşor. Fiecare persoană are o stivă de obstacole în faţa să. Însă trebuie să ne asumăm situaţiile respective şi să depăşim aceste obstacole. Dacă alegi să nu faci asta, alegi practic să trăieşti o viaţă aievea.

27. Hrăneşte-ţi activ cele mai importante relaţii. – Adu bucurie reală şi sinceră în viaţa ta şi a celor pe care îi iubeşti, spunându-le pur şi simplu cât de mult înseamnă aceştia, constant. Nu poţi fi tot pentru toată lumea, însă poţi fi tot pentru câteva persoane. Decide cine sunt acele persoane din viaţa ta pentru care să faci asta şi tratează-le regeşte. Ţine minte, nu ai nevoie de un anumit număr de prieteni, doar de un număr de care poţi fi sigur.

28. Concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla. – Nu poţi schimba totul, însă întotdeauna poţi schimba ceva. Să îţi pierzi timpul, talentul şi energia emoţională pe ceva care este în afara puterii tale de control reprezintă reţeta perfectă pentru frustrare, durere şi stagnare. Investeşte-ţi energia în lucruri pe care le poţi controla şi acţionează în acest sens acum.

29. Concetrează-te pe posibilitatea unui rezultat pozitiv. – Mintea trebuie să creadă că poate face ceva înainte de a fi capabilă să facă efectiv acel lucru. Modul în care putem depăşi gândurile negative şi emoţiile distructive este de a dezvolta opusul – emoţii pozitive care sunt mai puternice. Ascultă-te când vorbeşti cu tine însuţi şi înlocuieşte gândurile negative cu unele pozitive. Indiferent de cum se prezintă o situaţie, concentrează-te pe ceea ce vrei să se întâmple şi fă următorul pas pozitiv înainte. Nu, nu poţi controla tot ce ţi se întâmplă, însă poţi controla modul în care reacţionezi la acestea. Viaţa tuturor are aspecte pozitive şi negative –fericirea şi succesul tău pe termen lung depind într-o foarte mare măsură de aspectele asupra cărora te concentrezi.

30. Începe să observi cât de bogat eşti acum. – Henry David Thoreau a spus la un moment dat: „bogăţia este abilitatea de a trăi viaţa din plin.” Chiar atunci când treci prin momente grele, este important să priveşti în perspectivă. Nu te-ai culcat flamand aseară. Nu ai dormit afară. Ai avut haine din care să alegi în această dimineaţă. Abia dacă ai transpirat azi. Nu ai petrecut niciun minut în frică. Ai acces la apă potabilă curată. Ai acces la îngrijire medicală. Ai acces la internet. Poţi citi. Unii ar putea spune că eşti incredibil de bogat, aşa că adu-ţi aminte să fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai.

sursă: http://www.astrocafe.ro/

Atunci când oamenii pleacă, lasă-i să plece. Viața mereu elimină ce e nepotrivit. Nu înseamnă că acei oameni au fost buni sau răi, dar că rolul lor în viața ta deja a fost jucat

Postare dedicată lui Marian şi nu numai lui, tuturor celor care îmi scriu pe această temă.

Nu toți oamenii vin în viața ta ca să rămână pentru totdeauna, așa cum nici tu nu vei fi în viața altor oameni mai mult decât e necesar. Unele momente pot fi trăite cu adevărat doar lângă cineva și apoi acel cineva pleacă. De asta și sunt momente, cât de intens nu le-ai trăi. Apoi vin alte emoții, apoi apar alți oameni. Apoi tu dispari din viața altora. Uneori tot ce contează e să-ți joci rolul și alții să joace același rol în lumea ta.

Atunci când el îți spune că nu te mai vrea alături și iese pe ușa din spate, lasă-l să plece. Înseamnă că nu a fost bun decât pentru niște săruturi și vorbe goale. Sau pur și simplu nu v-ați potrivit. În schimb poate te-a învățat ceva, poate ți-a oferit un moment de neuitat. Poate că tu nu vei mai fi la fel. Poate că el va regreta. Toate astea nu vor conta. Rolul lui va fi jucat. Atunci când între doi oameni ceva nu mai merge și unul dintre ei vrea să caute fericirea la brațul altcuiva, nu mai poți întoarce. Sau dacă întorci, mereu vei ști că el odată a fost gata să te schimbe. Tu pur și simplu lasă-l. Uneori există și dragoste de moment, cu lecții dure. Uneori există și fericire temporară, cu cicatrici.

Viața mereu le pune pe toate la locul potrivit. Ce nu merge bine, e experiență. Ce merge bine, e fericire. Așa și cu oamenii: cei alături de care te simți prost, îi lași să plece și cei lângă care ești fericit îi păstrezi. Dar niciodată să nu judeci un om pentru venirea sau plecarea lui. Așa a fost să fie. Așa a fost rolul lui.

Atunci când oamenii pleacă, lasă-i să plece. Viața mereu elimină ce e nepotrivit. Nu înseamnă că acei oameni au fost buni sau răi, dar că rolul lor în viața ta deja a fost jucat. 

devorbacutine.eu

Unele femei își măresc sânii, altele buzele și doar puține își măresc doza de iubire și înțelepciune

Femei sunt multe și interesele lor sunt la fel de multe. Unele vor o viață perfectă, altele un om perfect alături. Unele sunt sincere, altele doar sunt. Unele se schimbă, altele schimbă pe alții. Unele își măresc sânii, altele doza de înțelepciune și dragoste pe care o au. Femei sunt multe și totuși atât de puține.

Așa cum un bărbat își demonstrează bărbăția prin fapte, așa și o femeie arată cât de educată și devotată e în momentele ei de sinceritate. Nu e suficient să fii frumoasă și să vrei ceva, cum nu e de ajuns să visezi la un bărbat puternic și plin cu bani. Sau cu dragoste. Până la el ești tu. Și dacă tu ești incorectă, dacă nu te respecți și nu ai valoare, nu va mai fi el. Va fi doar un bădăran pe care îl vei lăsa plictisită. Sau un om corect care te va lăsa îngrozită. E firesc să îți trăiești viața și libertatea, dar mai contează și cum o faci. Contează să-ți știi limitele. Să nu te dai în grosolănii. Femei sunt diferite și nu e neapărat să arăți ca un top model sau să bați recorduri de inteligență. Trebuie doar să fii tu. Să ai acel farmec, acea doză de iubire pentru un bărbat, acea înțelepciune care atrage. Frumusețea vine și pleacă, ce rămâne după? 

Unele femei încetează să mai creadă în farmecul unui cuvânt, în puterea lor de a impresiona nu prin sâni și picioare dezgolite, dar prin replici, prin sinceritate, prin atitudine. Unele femei dau goană prin cluburi și apoi doresc un om corect. Unele femei fumează ca la ușa cortului și vor flori și gesturi frumoase. Unele femei dau averi pe silicoane și nici un ban pe o carte, pe lucruri care să le dezvolte intelectual, ca personalitate. Și cum să privească un bărbat așa fel de femei? Cu dragoste? Cum admirație? E amuzant pentru o femeie să creadă că bărbații cad în plasă când văd un sân. Asta o fac afemeiații. E haios să creadă femeile că un bărbat vede valoarea unei femei în formele ei. Atunci nu mai e femeie, e marfă. Iar marfa are termen de valabilitate. Femeia admirată de un bărbat nu. Așa că, dragi femei, încetați să cereți ceva de la un bărbat, dacă nu sunteți voi corecte. Încetați să vă plângeți că nu dați de un bărbat adevărat, dacă voi sunteți false. Încetați să gândiți ca un profitor, gândiți ca o femeie ce poate iubi și fi pe poziții. Și afișați-vă valoarea, nu sânii. 

Unele femei își măresc sânii, altele buzele și doar puține își măresc doza de iubire și înțelepciune. 

sursa: devorbacutine.eu

Este greu să nu fii tu!

Este greu să renunți la comoditate. La ceea ce nu te sperie, nu te îngrijorează, nu îți provoacă insomnii.

Este greu să o iei de la capăt… atât de greu …

… însă atât de frumos

și mai ales … extraordinar pentru suflet.

Suntem suflete puternice și tari, însă deseori ne îndoim de rezistența noastră. Avem impresia că un început reprezintă mai mult decât o provocare pentru noi, un obstacol peste care nu avem siguranța că vom păși.

Și ne mulțumim să hibernăm în propriile gânduri. Propria amărăciune. Propriile întrebări.

… ce-ar fi fost dacă ..?

Este greu să spui ” DA” provocărilor, este greu să cauți acel ceva care te face să te simți important și extraordinar de mândru de tine, este greu să răspunzi vieții cu entuziasm, însă nu imposibil.

Câteodată este nevoie să ne rupem de frânghia comodității de care stăm agățați și să plonjăm cu tot sufletul în mijlocul vieții.

Ce s-ar putea întâmpla dacă am face asta? Dacă nu ne-ar păsa de temeri, de frământări, de erori sau regrete?

Ce s-ar putea întâmpla în afară de a descoperi cât suntem de unici, de puternici, de uimitori?

Unii au făcut-o … le citești poveștile de succes pe facebook sau pe bloguri.

Te întrebi dacă să o faci …

… eu aș spune că e timpul dacă nu te mai găsești în propria ta poveste …

dacă vrei să cunoști alte capitole ale persoanei tale …dacă vrei să te redescoperi …

Începe cu ceva micuț, un pas, o decizie, un vis ascuns … și pornește de acolo.

Vei vedea cum greul se transformă în ceva uimitor, în ceva ce-ți trezește întreaga ființă la viață.

de Anasstasya

Părintele Arsenie Papacioc – Cuvinte despre Maica Domnului

“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.

O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!

„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunse: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. 

Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!

La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de astăzi. Fie ca  Maica Domnului să vă ocrotească cu iubirea ei, neîncetat. 

Cu drag, Daniela.

Gânduri bune pentru fiecare zi

Îmi doresc ca în viața mea să reușesc să aduc armonia și speranța … în fiecare zi … în fiecare minut în care mă simt copleșită de griji… în fiecare secundă în care mă îndoiesc de ceea ce pot sau de ceea ce vrea Dumnezeu de la mine.

Îmi doresc să pot crede și înțelege cuvintele marilor înțelepți sau cel puțin ale celor care și-au depășit propriile temeri, și-au dărâmat propriile bariere și s-au contopit cu visele lor.

Avem nevoie de cuvinte frumoase, cuvinte care să ne motiveze, care să ne întărească sufletul, care să ne fortifice gândurile.

Avem nevoie de cuvinte venite din partea celor dragi, cuvinte care să spună „ mi-e dor de tine” sau „ ești în gândurile mele”.

Ne pasă, indiferent de ce recunoaștem sau nu, de vorbele celor din jurul nostru. Ne doare atunci când ne simțim judecați, neînțeleși, respinși. Ne bucurăm și înflorim când suntem încurajați.

Fiecare zi ar trebui presărată cu gânduri bune, pozitive, frumoase, menite să aducă soarele în viața noastră.

Fiecare zi ar trebui trăită gândind curat, simplu, entuziast.

Zilele noastre se măsoară în cuvinte care mângâie, în gesturi care alină inimi, în îmbrățișări care spun „ sunt alături de tine”.

Zilele noastre nu sunt temerile și grijile care ne fură somnul, ci momentele în care ne-am ridicat deasupra lor, clipele în care ne-am demonstrat întreaga putere interioară.

Fii gândul bun de fiecare zi pentru cei pe care-i iubești. Și încearcă să fii sămânța care încolțește gânduri frumoase în sufletele celor cu care interacționezi.

Gândește frumos despre alții și frumos se va gândi și despre tine. :)

Simte iubire și prietenie pentru cei din jur și exact asta vor simți ei pentru tine.

Totul se întoarce în viața aceasta, bun sau rău, de aceea caută să semeni doar pozitivism, căldură și blândețe acolo unde poposești.

Ia-ți porția zilnică de gânduri nutritive și hrănește-ți spiritul. Apoi împărtășește-le celorlalți rețeta care te ține ferit și zâmbitor zi de zi.

Și un gând bun din partea mea pentru cititorii mei dragi pe care să-l savurați cu plăcere:

„ Găsește timp să fii prietenos – e drumul spre fericire. 

Găsește timp să iubești și să fii iubit – este privilegiul zeilor. 

Găsește timp să privești în jur – ziua e prea scurtă ca să fii egoist. 

Găsește timp să râzi – e cântecul sufletului”

de Anasstasya

https://anasstassya.wordpress.com

Alegând să cred și să mă încred în puterea și iubirea lui Dumnezeu am cunoscut împlinirea.

Alegând speranța m-am regăsit pe mine cea din trecut, cea pe care am dorit să o uit, să o las undeva în urmă.

Alegând prezentul m-am detașat de regretele și dezamăgirile trecutului, un trecut care m-a schimbat și m-a transformat complet.

Alegând viața și necunoscutul am întins mâinile către viitor, un viitor despre care îmi place să gândesc că va fi blând, colorat, plin de iubire și armonie.

Alegând iubirea și iertarea mi-am acordat o șansă nouă, o a doua parte din romanul vieții mele pe care-l scriu zi de zi, clipă de clipă.

Alegând să aleg și să nu fiu constrânsă de nimeni și nimic am câștigat un lucru neprețuit - dreptul la viață. Acum pot să fac lucruri care mi se păreau neobișnuite, să iubesc oameni unici prin felul lor de a fi, să accept lucruri și să înțeleg sentimente cărora nu le dădeam importanță. Acum viața nu-mi mai este umbrită de norii neîncrederii, iar toamna, ei bine nu mai trezește în sufletul meu melancolie și tristețe ca altădată. Mă simt cumva o nouă ”eu” , renăscută din cenușa propriilor greșeli, transformată într-o femeie puternică, caldă, iubitoare, încrezătoare.

Alegând să cred și să mă încred în puterea și iubirea lui Dumnezeu am cunoscut împlinirea. Sunt un om obișnuit dar unic prin felul său. Și mă iubesc pentru ceea ce am devenit astăzi. Și sunt recunoscătoare fiecărei clipe care a reușit să-mi coloreze sufletul, fiecărui moment în care am simțit binecuvântarea și iubirea Lui.

sursa: http://dincolo-de-vise.blogspot.ro/

10 lucruri pe care fetele nu ar trebui să le facă niciodată

Fiecare bărbat are interesul și pasiunea lui pentru o femeie. Fiecare gest și zâmbet este consumat cu poftă, apreciat, admirat și iubit. Dar și analizat. Da, bărbații iubesc cu inima, dar și cu ochii, urechile și cu ambele mâini. Se întâmplă însă că felul de a fi al unei femei te pune pe gânduri. Și cât de frumoasă nu ar fi ea, dacă te uimește nu în cel mai plăcut mod, restul e doar poveste.

Lucruri care sunt a naibii de greu de consumat la o femeie sunt destule. Nu zic nu, e și inversă chestia. Și cu siguranță vor veni comentarii de genul: ”mai bine să vă uitați la voi, că sunteți niște tipi din urma cărora mereu trebuie să repari ceva”. Și asta e corect, uneori. Însă o femeie care vrea un bărbat potrivit alături, care vrea încredere, atitudine bună și dragoste sinceră, nu poate fi doar frumoasă sau doar interesantă.

Dar, revin. Cu 10 lucruri pe care fetele, femeile şi toate reprezentantele sexului frumos nu ar trebui să le facă niciodată.

1. Să bârfească. Bârfa e bună doar într-un singur sens: atunci înțelegi ce reprezintă o femeie cu adevărat, dacă se respectă pe ea și are valori. Dincolo de ce-i place sau nu-i place unui bărbat, e de atitudinea unei femei să înțeleagă că vorba multă nu duce la nimic bun. Mai ales când o transformi în calitate personală.

2. Să tacă. E invers, nu? Și totuși are sens. Femeile au obiceiul să tacă, atunci când le supără ceva și apoi tot ele reproșează că el ar fi trebuit demult să își dea seama de asta. Tăcerea e bună în dragoste, dar nu atunci când poate rupe o relație. Comunicarea e primul pas pentru a apropia un bărbat, mai ales atunci când ceva nu merge bine.

3. Să posede. O femeie trebuie să știe că un bărbat are și prieteni, și părinți, și job, și multe alte chestii care îi iau din timp. O femeie nu trebuie să monopolizeze o discuție: fie că discuția are loc la o cafea, pe o bancă în parc sau în pat. Și trebuie să accepte pe oamenii din jur așa cum sunt ei, fără ”aere” sau ”fiţe”.

4. Să se îmbrace dezbrăcîndu-se. Aici găsești o întreagă teorie. Cică fusta care se termină până la fese este un nou trend în modă, iar hainele cu decolteu provoacă mai multă atracție decât forța unei bombe cu efect întârziat. Unele cred că asta încă mai funcționează. Da, merge pentru bărbații care nu vor căuta niciodată să îți descopere sufletul. În rest, mai multă decență și mia mult respect de sine.

5. Să se creadă mai importante ca bărbații. Să nu mă înțelegeți greșit. Un bărbat singur va prețui și va iubi o femeie, dacă o va ști a lui, corectă și bună. Dar sunt femei care se cred prințese, care vor totul din prima, care nu fac decât să omoare bărbăția unui om care vrea doar să protejeze, să construiască, să susțină. O femeie nu e în fața și nici în spatele bărbatului, e alături de el.

6. Să fie femei de bani gata. Dacă vrei să fii tratată ca obiect, cere bani. Dacă vrei să fii o femeie iubită, cere dragoste. Nu mori de foame alături de bărbatul care te iubește, crede-mă. Dar sigur pierzi respectul și afecțiunea lui odată ce începi să pui preț pentru toate lucrurile pe care le faci. Nu aștepta iubire infinită atunci când te oferi ca marfă și gesturile tale sunt drept servicii. Până la urmă totul e reciproc.

7. Să fumeze și să consume alcool în exces. Nu am nimic cu fetele care au decis că acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face în viața lor. Da, chiar sunt fericit că nu am nimic cu fetele care au decis acest lucru.

8. Să se complexeze de la nimic. Dar chiar de la nimic. Că nu îi şade bine pălăria, că se uită lumea, că spui tâmpenii de la care tot ea râde copios. Să te plimbi desculţ pe stradă, să dansezi în ploaie, să umbli în halat prin cameră, să ieși de la baie mai mult goală, să râzi în maxi-taxi, să dai din mâini când asculți muzica în căști…trăiește viața mai firesc, mai cu dragoste, mai alături de omul iubit. Restul nu e decât rest.

9. Să critice. Să comunice e binevenit, asta va apropia un bărbat. Să spună ce nu-i place e ok, asta va face un bărbat să se corecteze. Dar nu să critice. Dacă în fiecare zi primul lucru pe care îl face ea când vine bărbatul ei acasă e să înceapă cu reproșurile și insatisfacțiile, nimic bun nu mai iese din asta. Dacă cu prima ocazie e pusă pe ceartă, atunci nu faci familie bună din asta. Să încerci să schimbi unele lucruri e normal, dar să transformi un bărbat după propria plăcere e nepotrivit.

10. Să nu asculte. Nu, nu e vorba de momentul ăla când devii dependentă de omul de alături. Să asculți înseamnă să înțelegi. Să-ți pese de părerea lui și de sufletul lui. Să fii parte din lumea lui și să-i permiți lui să fie parte din lumea ta. Să simți ce simte.

Nu am scris aceste rânduri ca să reveniți cu reproșuri. Nu am scris nici ca să dau o direcție femeilor. Am scris comunicând cu sute de femei și înțelegând în mare parte de unde vine nemulțumirea, neajunsurile sau nefericirea lor.

Și dacă vor și se simt stăpâne pe situație, fetele pot să nu țină cont de așa sfaturi, inclusiv și de acest gen. Dacă îți place machiajul în exces, fumezi sau ești femeie de bani gata, e normal. Dacă mâine vei trăi aceeași viață, e normal. Dacă nu îți place acest articol, tot normal. Pe cât e de normal ca noi, bărbații acestei lumi, să iubim femeile corecte și adevărate.

sursa: http://www.devorbacutine.eu/

Frumusețea ”ochiului” care privește

 

Să-l faci pe celălalt conștient de ceea ce poate, de ceea ce-i valoros în el, de calitățile sale, de frumusețea caracterului, a acțiunilor sale, să-l încurajezi, să-i mulțumești, să-i spui ”ești bun, e minunat ce faci”, asta-i ceva cu adevărat puternic. Asta-i o formă de exprimare a iubirii, un fel de a-ți încuraja ție însuți calitățile, de a ți le sublinia în propria conștiință doar pentru că ai puterea să le vezi în alții. Iubirea se manifestă subtil, într-o mulțime de forme, ea e o stare de spirit, e ceva atât de adânc și atât de puțin înțeles uneori încât singuri ne autoprivăm de ea și proiectăm apoi această lipsă, această incapacitate de a iubi asupra oamenilor dragi, iar manifestarea concretă a proiecției noastre se regăsește în tendința permanentă de a-i critica pe ceilalți și a-i vedea ca pe niște neisprăviți. Nici nu știm ce eroare-i aceasta, ce consecințe are o asemenea eroare, ce ne facem nouă înșine când privim cu inconștiență și dintr-o stare de inconștiență neputiințele celorlalți. În ce nesiguranță, în ce ce stare de neîncredere în sine, în ce absurde și adânci prăpăstii ale inconștienutlui ne aruncăm, crezând că alții ne-au făcut-o!

Fără să iubim nu suntem conștienți cu adevărat, iar a nu fi conștienți înseamnă, de fapt, a nu găsi cu mintea noastră, a nu vedea niciodată binele din preajma noastră. Numai iubirea poate lua partea bună și numai ea poate găsi chiar și atunci când omul e căzut într-o prăpastie adâncă, soluția de ieșire. Fără iubire simțim frică, urâm, respingem, suferim, nu vedem ieșirea și dacă ea-i la un centimetru de respirația noastră. Iubirea înseamnă a fi conștient de sine, iar sinele înseamnă putere, puterea de a depăși obstacolele, de a vedea căile frumuseții și ale succesului chiar și în eșec. Subconștientul omenesc, programat negativ, programat pe ”nu pot”, ”nu-i bine”, ”cineva sau ceva îmi face rău”, ”sunt în nesiguranță”, ” totul e pierdut”, ”nu am nici o soluție”, ” am eșuat” sau programat prin percepția că alții sunt cauza slăbiciunilor noastre, ne va condiționa permanent să gândim, să simțim și să acționăm greșit și fără iubire. Liberul arbitru al omului devine inactiv atâta vreme cât iubirea nu-i luminează mintea și nu-i deschide inima, căci fără un liber arbitru funcțional, coerent, pozitiv în esența sa, omul se simte înlănțuit de emoții negative, privat de libertate și constrâns să-și asume starea de inconștiență din care gândește și acționează. Revenirea noastră la iubire înseamnă și revenirea la rațiune, la logică, la acțiune corectă și la înțelegerea naturii reale a existenței. Forțele întunecate, cărora le atribuim iraționalitatea noastră, întreaga cauză a suferinței pe care-o trăim, nu-s altceva decât gânduri și acțiuni create tot de noi, sunt expresii ale inconștienței noastre.

 

A-l pune pe celălalt în valoare trădează capacitatea ta personală, existentă în propria conștiință, de a vedea acea valoare. Dacă-l vezi pe altul frumos e semn că în conștiința ta e frumos. Iată că noi nu descriem lumea cu adevărat, ci starea de conștiință din care privim lumea. Frumusețea e-n ochii privitorului și, așa cum ne-a spus Iisus, ”bârna” e-n ochiul celui ce vede paiul din ochiul altuia. Conștiența luminată de iubire poate vedea adevărul, poate vedea binele, poate vedea șansele, poate și stie că întotdeauna e ceva bun de văzut în toate pe lumea asta. Cel ce vede binele, vede adevărul și ”adevărul” e șansa noastră de a simți și înțelege libertatea.

 

de Maria Timuc

O mulțime de alegeri și o singură obligație

"Mă gândesc că afară e soare. Câţi l-or fi văzut? Singuri între problemele lor"

Urmăresc chipurile câtorva tineri în metrou. O fată limpede de frumoasă, cu o mapă mare de desen, poposită cuminte lângă picioarele ei, citind absorbită. O femeie puţin trecută prin toamnă, în ochii căreia văd nopți prea lungi sau prea devreme trezite, cu mâinile întristate de muncă, moi culcate în poală, singura ei îmbrăţişare până la ceasul asta al zilei. Câţiva oameni mâncând câte ceva, cu ochii în gol, a oboseală. Apoi multe, multe priviri închise în orizontul mărunt al câte unui ecran de telefon, butonând absent în aşteptarea staţiei-acasă. 

Mă apasă tăcerile lor prea obişnuite să nu fie băgate în seamă, așa că ieşind la lumina zilei încep să zâmbesc eu trecătorilor. Fără răspuns. Prea mult gol, prea puţin senin. 

Mă gândesc că afară e soare. Câţi l-or fi văzut? Singuri între problemele lor.

Nu rezolvasem nici eu ce aveam de rezolvat în drumurile mele, dar nici prin cap nu-mi trecuse că nu voi reuşi până la urmă. 

Îmi urmez ziua şi încet, încet, primesc toate lucrurile de care am nevoie. 

De ceva vreme de acum, nu mai spun: Doamne, vreau! Spun Doamne, dă-mi ce știi tu că am nevoie!

Și e bine. E singurul Bine fără cusur.

Fericirea e simplă. Și de cele mai multe ori îți e deja alături. Aleargă tot timpul în jurul tău, fără să obosească. 

Îţi răsare soarele pentru fiecare dimineaţă, îţi trimite în cale iubire la fiecare pas. În ochii recunoscători ai unui câine pe care îl hrăneşti, în palmele cuiva care îţi strânge mâna, bucuros că te vede, în ochii omului de lângă tine pentru care eşti şi care îţi este casă, cu inima şi tot restul zilelor. 

Poate n-o să primeşti mereu lucrurile pe care ţi le doreşti. Cele despre care crezi de multe ori că îţi sunt vitale, atunci când îţi sunt de fapt doar trecere, praguri, trepte, uşi închise care să te oblige să ridici ochii din pământ, căutând fereastra deschisă. N-o să primeşti mereu vacanţele dorite, slujba, şcoala, maşina, casa, banii pe care ţi-i doreşti. N-am să spun să te opreşti din a ţi le dori, n-ai face-o oricum. Nici nu trebuie. Oamenii care îşi doresc doar lucruri le obţin aproape întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, de cele mai multe ori fără să le ia în seamă prețul.

Dacă au noroc înţeleg repede atunci când le capătă că nu de ele aveau nevoie.

Pentru a ține pasul cu fericirea trebuie să alergi şi tu. Nu după ea, ci odată cu ea. 

Abia când îţi potriveşti bătăile inimii cu ale ei ai s-o poți recunoaște în tot ce te înconjoară. 

Tot ce poți greși se iartă, se repară, se dărâmă şi se ridică din nou din temelii, fuga de fericire nu trece însă decât cu Viaţă. 

Ştiu, ştiu, toate îţi sunt importante acum, azi, te strivesc, te ocupă, te consumă, te împiedică, te rup de miezul tău. Dar o vor face doar dacă le deschizi tu uşa mai întâi. Te vor împunge cu toate ezitările tale, cele de fiecare dată când ai dat un pas înapoi şi te-ai gândit că nu meriţi să fii fericit. Nu încă sau nu acum. 

Dar și albul şi negrul gândurilor tale nu sunt altceva decât propriile tale umbre de frică, neîncredere, amânare, evitare. Ai nevoie de culori, multe culori în locul ăstor două umbre care-şi stau spate în spate. 

Lasă îndoielile să treacă de la tine, închide ochii şi aminteşte-ţi ce ţi-ai dorit cândva, în oricare din zilele copilăriei tale. Apoi priveşte-ţi viaţa ta azi şi vezi dacă ar fi ales-o copilul din tine. 

Ce vei putea spune la final sufletului tău dacă nu îi vei fi găsit calea? Că ţi-ai făcut datoria la slujba, că ţi-ai irosit timpul oftând după ce n-ai putut avea sau alergând să păstrezi ce nu poate rămâne niciodată al tău? 

Sau poate crezi ca vei putea spune ca ai renuntat la tine pentru binele altora. 

Am să te intreb cum crezi că poţi lumina viaţa oricui atâta vreme cât nu faci asta în primul rând cu tine.

Ai în faţă o mulțime de alegeri și o singură obligaţie. 

De a fi fericit. 

Vor fi zile în care îți va fi greu. Nu renunța! Vor fi zile în care nu vei avea putere. Învață să ceri ajutor! Vor fi zile în care în sufletul tău va rămâne tăcut. Cântă oricum! Dacă în tine rămâne vie credința că vei reuși, Universul ți se va alinia fără greș. 

De fiecare dată!

de Anca Constantin

Cum poate să crească iubirea?

Iubirea o vezi – în zâmbetul cald al bunicilor care te așteaptă în prag, în privirea nerăbdătoare sau complice a soțului, sau în entuziazmul copilului tău.

Este iubirea mamei pentru copilul ei, este iubirea dintre frați, este iubirea dintre iubit și iubită, este iubirea pentru părinți. Ce le apropie și ce la adună la un loc toate aceste iubiri? De unde vine și unde pleacă? Se termină, sau nu a fost iubire, daca am pierdut-o? Este iubirea de mai multe feluri?

Iubirea o simți și o atingi – când cazi și cineva este lângă tine și te sprijină, când râzi și râsul tău are ecou, când cauți și căutarea ta are un partener. Și totuși de unde vine?

Atunci când închizi ochii, ar putea să îți treacă prin cap, că a dispărut. Și îi deschizi din nou, dar ea este acolo, cu tine. Pentru că iubirea vine din tine, din ceea ce dai și din ceea ce iubești.

Sufletul tău este singurul loc în care iubirea poate să crească. Când sprijini, când îmbrățișezi, când râzi împreună, când plângi pentru cel ce îl iubești, când te dai celuilalt, fără să te îngrijorezi de ceea ce vrei primi, primești iubire. Ea se termină când începi să ceri – dă-mi și dă-mi și dă-mi pentru că e dreptul meu. Și s-ar putea să primești o vreme ceea ce ceri, dar iubirea crește din a da, iar atunci când aștepți cu înfrigurare să o primești, de fapt ai sugrumat-o.

Sigur ca ceri iubirea să îți oblojești rănile și fricile și durerile. Dar le faci mai mari și mai adânci când fugi de ele, așteptând de la ceilalți.

Iubirea este cu tine și crește din tine, atunci când tu iubești, fără grija că iubind te vei împuțina. Dimpotrivă.

de Corina Dobre

1 Septembrie – începutul Anului Bisericesc – o nouă invenţie a Bisericii?

 

Nu de puține ori ne este dat să auzim una sau alta despre „ce mai inventează Biserica”. Între multe nedumeriri, o întrebare e de actualitate zilele acestea în mediul online. Ea este legată de ziua de 1septembrie, în care Sinaxarul anunţă „Începutul indictonului şi al anului bisericesc”. Totuşi, spun unii: „De ce Biserica nu poate să fie în rând cu lumea, să înceapă anul la 1 ianuarie, lunea să fie prima zi a săptămânii, iar ziua să înceapă cu miezul nopţii? Mereu ortodoxia a fost contratimp şi pe dos!”…

Mereu am fost fascinat de acea icoană bizantină de factură athonită, în care Hristos Dumnezeu ţine în mână globul pământesc şi îl măsoară cu un compas, parcă prea mare pentru planeta noastră. Şi mai surprins am fost atunci când am aflat că, de fapt, icoana se referă la timp şi nu la spaţiu! Totuşi cu un compas se măsoară o distanţă fizică, de ce oare Hristos măsoară timpul cu un compas? O altă întrebare mi-a fost: de ce în bisericile noastre nu îşi găseşte rostul un ceas, care să ne ticăie toată Liturghia?

Întrebările acestea îşi găsesc răspunsul într-o formulă pe care o rostim aproape obsesiv în cultul liturgic al Bisericii noastre: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Prin aceste puţine cuvinte mărturisim că în Biserică şi în Liturghie timpul fizic încetează, se înveşniceşte şi se sfinţeşte. În Biserică şi în Liturghie timpul are o valoare mistagogică, tainică şi eshatologică – el tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu. Spunea un teolog al zilelor noastre că viaţa noastră se desfăşoară între un Paşti şi altul, între o Duminică şi altă Duminică, între o Liturghie şi următoarea Liturghie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum, dar şi pururea şi în vecii vecilor…, totul devine astăzi în timpul liturgic. Aşa înţelegem cum, ascultând şi trăind cuvintele Sfintei Evanghelii, devenim contemporani cu Însuşi Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli şi cu Maica Domnului. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic, sunt aduse într-unprezent real şi întru-un veşnic astăzi.

Timpul Bisericii nu este altul decât cel care se scurge prin ceasurile noastre. Este acelaşi, numai că toate clipele petrecute la Biserică şi la dumnezeiasca Liturghie au o altă valoare şi o altă semnificaţie. Nu este o pretenţie absurdă a Bisericii de a fi altfel decât lumea, pentru că lumea îşi revendică rădăcinile firave şi neputincioase în Biserică – trupul tainic al lui Hristos Dumnezeu.

Explicaţia ar avea şi argumente istorice. Cu mult timp înainte ca astronomul italian Luigi Lilio să pună bazele unui calendar modern, cu secole înaintea germanului Peter Henlein, care a construit primul ceas în adevăratul sens al cuvântului, Biserica a avut, prin cultul liturgic, ceasornicul propriu. Credeţi că din fantezie Ceaslovul are în componenţa sa Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX? Nu din lipsă de ocupaţie, ci pentru că aşa îşi calculau primii creştini timpul – după orele de rugăciune!

Înainte de fixarea unei ordini temporale lumeşti, civile, părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea au stabilit ca anul bisericesc să înceapă la 1 septembrie. Considerentul dumnezeieștilor părinţi a fost legat de un amănunt biblic – începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul s-a făcut la începutul lunii septembrie. După calendarul iudaic, intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorului a fost în luna a şaptea, numită Tişri – septembrie (Luca 4,14-19). Primele cuvinte ale lui Hristos, rostite în sinagoga din locul său natal au anunţat marea operă mântuitoare pentru neamul omenesc: „Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19). 1 septembrie nu este o reminiscenţă din cultul iudaic, ci este momentul în care Dumnezeu a sfinţit timpul!

Așadar, 1 septembrie nu este o invenţie nouă a Bisericii. De mai bine de 1800 de ani, această zi este considerată început al unui nou an – liturgic, mai ales. Liturgic, pentru că toate cele trei mari perioade – Octoih, Triod, Penticostar, toate cărţile de cultul şi, în principal, cele 12 Minee, au ca referinţă 1 septembrie.

Toate sărbătorile din calendarul nostru gravitează în jurul acestei zilei. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului la 15 august şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august şi începe imediat, la 8 septembrie, cu Naşterea Maicii Domnului. Tot la 1 septembrie, inima creştinismului răsăritean pentru mai bine de o mie de ani – Imperiul Bizantin – îşi începea noul an. Acesta este și sensul cuvântului de la începutul sinaxarului – indicton. Prima zi a calendarul constantinopolitanilor se numea indicton, adică prăznuirea momentului în care Dumnezeu a început crearea lumii.

Sunt motive istorice şi liturgice. Dar pentru mine, credinciosul de rând, care sunt coordonat de alt timp, care mă presează şi niciodată nu îmi ajunge, pentru care motiv este importantă această sărbătoare? Dincolo de toate semnificaţiile teologice şi istorice enumerate, 1 septembrie devine un nou moment special de rugăciune. Nu avem timp de biserică de multe ori, dar în fuga tramvaiului ne putem aminti că, dincolo de duşmanul timp, există un timp care ne sfințește. O clipă de rugăciune sinceră şi curată cântăreşte, poate, cât un an întreg de zbucium lumesc.

 

Asta ne învaţă şi rugăciunea Bisericii, dedicată zilei de 1 septembrie:

 

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin”.

 

sursa: http://www.doxologia.ro

Viața nu înseamnă singurătate

Viața noastră, cea de toate zilele.

Indiferent cât de multă iubire avem în noi, ne este din ce în ce mai greu să o dăruim. Și să o primim. Ne temem de oameni. Ne temem de sentimente. Ne temem din ce în ce mai mult de relații.

Ne plac relațiile fără complicații, prin telefon sau chat. Nu față în față. Resprirație în respirație. Ochi în ochi. Responsabilitate în responsabilitate. Acestea nu dor atât de mult când se rup.

La urma urmei, am îmbrăcat un suflet în cuvinte și l-am văzut doar cum am dorit noi. Poate niciodată cum a fost el. Dar e mai accesibil așa. Și mai ușor de iubit. Este mai impersonal, deoarece după ce închidem chatul, ne putem vedea de viața noastră. E ca și cum ai putea da delete și accept cuiva în viața, în gândurile și trăirile tale. Atât cât vrei. Atât cât simți. Atât cât vor mușchii tăi. Cardiaci sau restul.

Cuvintele însă, nu ne țin de singurătate. Nu ne țin de frig noaptea când ajungem acasă. Nu ne țin de mână când suntem bolnavi. Nu ne privesc în ochi. Nu se plimbă cu noi prin parc, pe malul mării. Ne dăruiesc aproape totul, dar ne lasă atât de goi. Ca o Fata Morgana: o simți că e acolo, o vezi oarecum, dar nu o vei avea niciodată. Va fi mereu o himeră dulce, frumoasă, care va naște în tine roiuri de emoții, dar atât.

Bineînțeles că poți trăi și astfel o viață întreagă, dar viața înseamnă mult mai mult. Înseamnă să poți să te scalzi în privirea cuiva, să îl poți alinta, să vă certați, să vă împăcați, să poți clădi, să poți avea copii, să poți avea o familie. Să poți sta seara pe terasă și să privești în aceiași direcție. Mână în mână. Să simți căldura palmelor cuiva cuibărite ție, nu doar să îți induci o stare! Să râzi, să te bucuri și să îți împarți viața cu cineva. Să fii și să devii martorul vieții și sufletului cuiva. Și viceversa.

Viața înseamnă să înveți să dăruiești, să faci compromisuri, să clădești, să primești, să trăiești înainte de toate! Da, e mai bine în doi și în mijlocul unei familii decât singur. Sunt multe greutăți și responsabilități, dar e mult mai frumos să privești în urmă și să vezi cât de multe vieți, clipe și amintiri au răsărit acolo. Și au crescut. Și au dat mlădițe.

Și totuși, oamenii aleg să devină impersonali. Au ales să devină litere nu oameni. Au ales să transforme viața într-un alfabet nu într-o familie. Pentru că teama de viață e mai mare decât dorința de a trăi.

sursa: http://webcultura.ro/

Când eşti la pământ, întoarce-te spre ceilalţi

În momentele de impas, mai mult ca oricând, te orientezi spre tine. Priveşti în sufletul tău, analizezi şi diseci până la ultimul atom ceea ce ţi se întâmplă, ceea ce simţi. Crezi că nu e drept să ţi se întâmple ţie aşa ceva. Poate că nici nu e drept. Şi, după concluzia asta, o iei de la capăt. Revezi la nesfârşit filmul evenimentelor, te sfărâmi căutând exact cuvântul, acţiunea, contextul care a declanşat totul. Te tot întrebi ce ai face diferit dacă ai putea. Ignori sau răneşti oameni buni care sunt balsam pe sufletul tău fiindcă durerea ta e cea mai de preţ.

Ai ajuns să coabitezi cu durerea ta. Aşa cum faci cu un partener drag. Îi dedici primul gând din zi, o duci cu tine între prieteni, la muncă, în lume. Investeşti în ea mare parte din energia ta. O hrăneşti cu toată energia emoţiilor, gândurilor şi cuvintelor tale. Adormi seară cu ea în gând şi o duci cu tine în lumea viselor alimentând-o cu puterea subconştientului.

Dar într-o zi îţi iese în cale un om a cărui dramă e incomparabil mai mare ca a ta. Sau, poate, chiar mai reală. Şi, dintr-o dată, te trezeşti şi-ţi vezi toată viaţa cu alţi ochi şi aproape că ţi se face ruşine de lamentările tale. De faptul că te-ai simţit distrusă fiindcă un singur aspect al vieţii tale nu funcţiona perfect. Şi începi să fii recunoscătoare pentru că eşti vie, pentru că eşti întreagă tu şi ai tăi  şi poţi sta acum să citeşti aceste rânduri.

Toţi ducem cu noi dureri ce sapă caverne în sufletele noastre. Şi toţi avem în apropierea noastră oameni ce cunosc disperarea – dar nu-i vedem fiindcă egoismul ne orbeşte.

Încetează să-ţi plângi de milă. Priveşte în jurul tău. Când eşti la pământ, întoarce-te spre ceilalţi. Oferă vorbe bune şi un zâmbet cuiva care nu a zâmbit de mult fiindcă nu a avut motive. Oferă companie unui om abandonat. Găteşte ceva bun şi pune la pachet pentru un om flămând – nu ce nu ţi-a trebuit ţie, ci din bunul tău! Oferă celor ce au nevoie ce ai tu bun, nu ceea ce ai de aruncat. Tratează-i pe ceilalţi aşa cum tu ai nevoie, cum sufletul tău tânjeşte.

Nimic nu alină un suflet zdrobit mai mult decât altruismul şi compasiunea.

de Gina Butiuc