"...zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel."
Daca dupa tot ce s-a intamplat acolo, daca dupa tot ce marturisesc acesti tineri intorsi din iad, daca dupa tot ce povestesc ingroziti doctorii, pompierii, martorii, nu intelegem decat sa iesim in strada, schimbandu-l pe unul cu altul la fel de corupt ca el, fara a ne schimba cu adevarat, in mod esential, fiecare din noi si fara a ne intoarce cu adevarat la Cel care a invins iadul... suntem pierduti! Chiar daca oamenii care au iesit in strada sunt minunati, chiar daca este fantastic felul in care romanii s-au unit, ca niciodata parca, si au ajutat si au dat dovada de atata omenie, mila, bunatate, solidaritate...chiar daca iesitul in strada pare a da rezultate ...(desi nu am incredere in schimbarile astea atat de rapide, asa cum nu am incredere ca o schimbare adevarata poate veni din strada, asa cum cred in evolutie, nu in revolutie, asa cum cred ca e mai simplu sa ceri altcuiva sa se schimbe, decat sa te schimbi tu, asa cum nu cred in revolte de moment ce se consuma repede lasand in urma schimbari pe termen scurt, care mai rau ne fac.....dar asta e mai putin important!...) Sa fie asadar iesitul asta in strada suficient? Copiii aia au murit in iad si tot ce am inteles a fost sa il schimbam pe Ponta? Si sa atacam Biserica?
Fiecare invata din ceea s-a intamplat vineri seara ce vrea si ce poate. Fiecare alege pe cine sa asculte, alaturi de cine sa ramana si pe cine sa caute de astazi mai mult. Fiecare este responsabil pentru cuvintele, deciziile, alegerile sale, atat pentru el insusi, pentru copiii sai, cat si pentru cei din jurul sau. Pentru oamenii pe care ii calca in picioare doar pentru a se prabusi apoi cu totii in foc sau pentru cei dupa care se intoarce in foc pentru a-i aduce la viata- si atentie!, asta facem zilnic si prin cuvintele pe care le rostim! Cuvinte care smintesc sau cuvinte care pot aduce Viata si lumina.
Dumnezeu a ingaduit din motive doar de El stiute o asemenea durere, din care fiecare dintre noi ar trebui sa invete ceva. Asa ca poti alege sa ii asculti si sa ii urmezi pe cei care se cocoata pe trupuri din care inca iese fum pentru audiente, pentru ratiuni politice sau, cel mai grav, pentru a arunca in nestire cu pietre si cu minciuni, pentru a improsca turbati cu venin, orbiti de-o ura viscerala si demonica - poate doar naivi spalati pe creier sau poate indraciti de-a dreptul, manipulatori cu buna stiinta si cu o agenda extrem de clara- in singurul loc de unde ne mai vine lumina!
Sau poti alege sa ii asculti cu atentie pe cei care au scapat din iad si sa cauti de acum incolo mai mult, mai serios, mai responsabil, mai bun, mai smerit si cu mai multa durere pentru pacatele noastre si pentru cele colective, singura prietenie care va conta daca va fi sa trecem- Doamne pazeste!- prin astfel de clipe. Cea cu Dumnezeu!
Sa cauti mai intai asta- mai presus de schimbarile in plan social, importante, dar nu esentiale, cu atat mai mult cu cat ele se aseaza de la sine in bine doar in urma schimbarii profunde a fiecaruia dintre noi. Altfel e doar praf in ochi...si gunoiul se aduna sub pres...iar puroiul se aduna in rani si in suflete. Iar urmatoarea explozie va fi si mai grava....
Pentru ca despre Dumnezeu vorbesc cu teama cei care au scapat, doar la El cauta alinare cei care se zbat acum in chinuri, la El urli cand treci prin astfel de clipe de cosmar si cand implori sa ti se mai dea sansa unei respiratii sau binecuvantarea unei noi zile fara dureri. De la El implori bunatate si doar El te poate ajuta -acum si atunci! Unde vor fi cei care improasca acum casa Domnului- si tot ce are neamul asta mai sfant de mii de ani - cu spume, pietre si venin? Unde vor fi cei care ii asculta fara discernamant, fara sa isi dea seama ca biserica suntem noi, toti cei botezati? Nu doar Patriarhul - al carui fiecare cuvant si gest oricum iti este prezentat distorsionat? Cu ce te vor ajuta ei? Nu ar disparea oare cu totii, cu tot cu lozincile lor, cu minciunile lor nascocite pentru audienta, cu argumentele lor care nici macar nu stau in picioare, cu tot cu logica si aroganta lor, cand flacari din ce in ce mai mari s-ar napusti - Doamne fereste!- asupra ta sau a copiilor tai? Sau daca pamantul s-ar cutremura? Sau daca...dar cate nenorociri nu s-ar putea intampla daca doar 5 secunde s-ar da Dumnezeu cu smerenie deoparte si ar ingadui raului sa isi faca de cap?...ca parca prea Il alungam si Il lovim si declaram raspicat ca nu avem nevoie de El si de tainele Lui.... !!! De unde ne-ar veni atunci scaparea? La cine am striga? Pe cine am chema? Sa nu fie!
(Cum or fi strigat sufletele in copiii aceia...
"Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea inaintea Ta.
Sa ajunga inaintea Ta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta spre ruga mea, Doamne,
Ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om neajutorat, intre cei morti slobod.
Ca niste oameni raniti ce dorm in mormant, de care nu ti-ai mai adus aminte si care au fost lepadati de la mina Ta.
Pusu-m-au in groapa cea mai de jos, intru cele intunecate si in umbra mortii.
Asupra mea s-a intaratat mania Ta si toate valurile Tale le-ai adus spre mine.
Departat-ai pe cunoscutii mei de la mine, ajuns-am uraciune lor.
Inchis am fost si n-am putut iesi. Ochii mei au slabit de suferinta.
Strigat-am catre Tine, Doamne, toata ziua, intins-am catre Tine mainile mele.
Oare, mortilor vei face minuni? Sau cei morti se vor scula si Te vor lauda pe Tine?
Oare, va spune cineva in mormant mila Ta si adevarul Tau in locul pierzarii?
Oare, se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta in pamant uitat?
Iar eu catre Tine, Doamne, am strigat si dimineata rugaciunea mea Te va intampina....")
In cuvintele celor care au scapat din iadul de vineri seara un singur cuvant ramane in picioare cand totul pare ca se prabuseste in jur ca intr-un cosmar: "Dumnezeu". Nu am citit la ei in primele momente nici teorii despre biserici, nici despre spitale, nici despre politica, nici despre autorizatii...DUPA marea intalnire, DUPA marea decizie, DUPA cele cateva clipe in care Singurul care conteaza a spus ce a avut de spus.... sau a tacut, nu se desprinde din marturiile celor care au scapat - singurele care conteaza poate cu adevarat si de unde ar trebui sa invatam ceva, restul sunt doar pareri- decat o tacere adanca de om care a vazut moartea cu ochii, o groaza tacuta a omului care a vazut pentru cateva clipe iadul dezlantuit pe pamant si a scapat din gheare despre care nu si-ar fi imaginat vreodata ca pot fi atat de dureros de reale- o spaima care ar trebui sa ne cuprinda pe toti si, mai intai de toate, o recunostinta profunda fata de Singurul de care a depins tot: Dumnezeu.
Un tanar erou discret care spune ca traieste printr-o minune si ca Dumnezeu i-a mai dat o sansa la viata... Tanarul care spune ca s-a inchinat pentru prima oara dupa nu stiu cati ani multumind Domnului ca e teafar... Tanarul care spune ca isi incheie acum fiecare conversatie cu "Fereasca Dumnezeu"... altul care scrie "Dumnezeu m-a luat de mana si m-a scos afara" ...Si poate cuvintele care ar trebui sa ne ramana cel mai adanc intiparite in inima, in suflete, in minte, rasunandu-ne pururi in constiinta, cu ecou mai puternic de miile de glasuri ale intunericului pe care le auzim peste tot in jur - sunt cele lui Paul Slayer Grigoriu, scapat din morti cu ele pe buze:
"Nu trebuie sa ne lasam impinsi spre concluzii pripite. Ci mai degraba spre pocainta, in duhul cuvintelor Mantuitorului: "Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel." Dumnezeu sa-i ierte pe cei morti, sa-i intareasca pe cei ramasi si pe noi sa ne calauzeasca in calea bunatatii si a smereniei. Multumesc.”
Sa ne fereasca Dumnezeu sa trecem prin asa ceva...sau de va trebui sa se intample, din motive doar de El stiute, El sa ne tina de mana, El sa ne intareasca si El sa ne treaca prin foc spre unde va vrea sa ne duca! Prietenia cu El sa ne fie singura armura, pavaza si scapare in orice va veni peste noi.
Daca dupa acest avertisment pe care l-am primit cu totii chiar din gura unuia dintre ei, daca dupa durerea tuturor acestor copii, a familiilor lor, a medicilor si a fiecarui om care de atunci nu isi mai poate reveni, daca acum, cand ar trebui sa cautam cu totii, cu orice pret prietenia cu El, se arunca mai mult decat oricand cu pietre in biserica si ne oprim doar la a schimba marionete si a le inlocui cu altele, oare nu e totul pierdut?
...Mila imi e si teama de cine indrazneste sa plece la drum fara El...
...Cu uimire ma uit la cei care au curajul de a isi trimite copiii la drum fara nadejdea in El, fara binecuvantarea Lui, a Celui care coboara printre noi, pentru noi, la fiecare Sfanta Liturghie in biserica (da, in biserica!- nu in scoli, nu in spitale, nu in cluburi si nu in ONG uri finantate din bani ce cumpara suflete pe banda rulanta....)
...si imi pare ca mai mult decat oricand astazi ar trebui sa revenim la cuvintele "Nimic fara Dumnezeu!"
Intamplator sau nu, ieri a plecat din Bucuresti inima Reginei Maria. Mama Romaniei Mari. Regina a carei deviza a fost :"Nihil sine Deo!". Desi visam la clipa aceasta si ma rog de ani buni sa se intample, ma ingrozeste totusi coincidenta. Ma cutremura amintirea iadului desfasurat pe pamant in seara de vineri, care pare ca nu se mai termina, imi da fiori iadul dezlantuit ulterior in online, in atacuri furibunde si spume la gura navalind de peste tot din jur, simt ca lucrurile, oamenii, sufletele nu mai au cum sa mai fie la fel de acum incolo si ma rog doar atat: Sa ne fereasca Dumnezeu de o lume, de o zi, de o seara, de cateva secunde fara El!
Sa ne fereasca de o lume fara Sfanta Liturghie, fara lacrimi de pocainta, fara tamaduirile sfantului Maslu, fara glasuri de maici cantand "Lumina Lina" la apus, fara binecuvantarile sfintilor ale caror suflete si trupuri au invins moartea- spre ciuda tuturor dihoniilor care innebunesc cand aud de sfinte moaste- fara Sfanta Impartasanie, fara mangaierea unei spovedanii facute din inima, fara durerea slujbelor din Saptamana Mare, fara lumanari tremurande in noaptea de Prohod, fara biruinta Invierii, cu lumina si iubirea ei molipsitoare, fara oua rosii, fara Craciun, colinde, coliva si zile de sfinti cand ii simti mai aproape ca oricand. Sa ne fereasca Domnul de o lume lipsita de randuiala, de miracol, de traditii, de radacini, de bucurie, de minune, de inviere, de mir, de tamaie, de Sfanta Cruce, de aghiazma, de parinti smeriti care fac milostenii in taina, de ajutor din ceruri, de credinta, nadejdea si iubirea, de linistea si pacea pe care numai in tainele bisericii le poti gasi! Sa ne fereasca Dumnezeu de biserici transformate in spitale, carciumi sau grajduri. Si sa ne fereasca Dumnezeu de cei fara Dumnezeu!
Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte! Si sa ne dea Domnul intelepciunea si lumina de a nu ne face frate cu dracul nici pentru a trece puntea celor mai bune intentii. (Steinhardt: "Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.")
Sa stam bine. Sa stam cu frica. Sa luam aminte!
"Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel...."
Cine are urechi de auzit sa auda.
Dumnezeu sa ne ajute!
