Când nu înțelegi ceva, ai răbdare

 

Uneori nu înţelegem cum şi de ce se întâmplă un lucru sau cum de ni se întâmplă tocmai nouă. Sau nu înţelegem ce avem de înţeles de acolo. Şi e atât de mare tentaţia de a intra cu totul în povestea lui „de ce?” încât începem să ne învârtim în jurul acestei întrebări, nu pentru că am vrea să găsim răspunsuri, ci mai ales pentru că dorim să stăm în dramă şi luptă. Există o anumită plăcere în a sta acolo şi e ca o esenţă a vieţii pe care vrem să o extragem din centrul problemei. Poate că de aia ne tot adâncim în ea, şi tot săpăm, chipurile pentru a ajunge la adevăr.

Numai că, ce să vezi, cu cât sapi mai mult, cu atât te îndepărtezi de adevăr, pentru că începi să vânezi, de fapt, doar răspunsurile care se potrivesc în şablonul poveştii tale, în definiţiile pe care le-ai dat experienţei, în judecăţile pe care deja le-ai emis şi continui s-o faci despre tine şi cei implicaţi. Practic, cauţi şi permiţi să ajungă la tine doar răspunsurile care-ţi validează durerea, lupta, încrâncenarea, dreptatea pe care vrei să o ai, tiparul în care vrei să stai.

De aceea, în astfel de situaţii, deşi ne simţim pierduţi (şi pe bună dreptate, pentru că ne pierdem de cine putem fi dincolo de problemă), persistăm în situaţia respectivă, croşetând gânduri, plimbându-ne între o judecată şi alta, între dorinţa declarativă de a înţelege şi dorinţa inconştienţă de a NU înţelege cu adevărat.

Acesta este unul din modurile în care ne lăsăm distraşi din prezent, din starea naturală a fiinţei de uşurinţă şi graţie. Suntem împotriva curentului şi singurul lucru pe îl avem de acceptat poate fi că, în acel moment, singura soluţie sau cea mai potrivită şi benefică este să avem răbdare.

Da, când nu înţelegi ceva, ai răbdare. Nu scotoci, ci aşteaptă. Nu iscodi, ci priveşte. Nu (te) certa, ci îngăduie să fie ce este. Nu forţa, acceptă.

Viaţa are căile ei prin care ne ajută să înţelegem tot ce avem nevoie. Înţelepciunea nu poate fi grăbită. Fiecare experienţă are anotimpurile ei. Fiecare etapă din viaţă poate fi un pas către un nivel mai înalt de conştiinţă. Orice proiect trece prin nişte anotimpuri. Dacă e în anotimpul îngheţului, degeaba îl forţezi să fie în cel al înfloririi. Degeaba grăbeşti o plantă să crească, rişti s-o omori din prea multă „bună intenţie”.

În plus, fiecare cădere este mereu urmată de un salt. Cădere, salt, cădere, salt… nimic nou, nu-i aşa? Diferenţa o face CUM treci PRIN ele. Cât de conştient eşti de importanţa acestora. Şi cât de deschis spre a creşte şi a câştiga înţelepciune prin tot ce apare în viaţa ta.

Până la urmă asta e frumuseţea vieţii, acesta este jocul. Imaginează-ţi, dacă ai avea toate răspunsurile, dacă totul s-ar întâmpla şi crea cât ai pocni din degete, ar mai fi aşa de atractiv/distractiv jocul? Nu şi-ar pierde rostul? Dar dacă toate lucrurile ar arăta instant, exact aşa cum le gândeşti şi le impregnezi cu emoţie? Cum ar arăta viaţa ta? Unii îi mulţumesc Cerului că nu le dă tot ce gândesc şi mai ales după cum gândesc în fiecare moment. Că Universul pare să aibă un delay în a răspunde. De fapt, întârzierea este la noi, ne ia ceva până să ne fie clar. Şi mai ales, ne ia ceva până obosim şi renunţăm la luptă.

Aşadar, când nu înţelegi, ai răbdare! Când te prinzi că ai un „de ce” în cap, sau mai multe, opreşte-te. Ai o cădere? Crezi că ai un blocaj? Aşa, şi?! N-ai mai avut?

Ce altceva e posibil? Cum altfel poţi privi? Ce-ar fi dacă ai aştepta, pur şi simplu, să se aşeze totul? Ce-ar fi dacă ai fi atent cu adevărat şi te-ai extrage din „problemă”? Cum ar fi dacă nu te-ai mai scufunda în drame, mai mult sau mai puţin ale tale? Şi ce ai crea dacă ai alege să te dai jos de pe gânduri şi să recunoşti ce vrei cu adevărat?

Poţi să alegi lupta. Sau poţi să alegi pacea. Nici una, nici cealaltă nu e greşită. Doar că… să ştii, e mereu alegerea ta.

de Nicoleta Svârlefus

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi.

Ni se întîmplă, tuturor, să acceptăm unele lucruri în tăcere. Ni se arată, fără să înțelegem, senzații și fapte pe care nu le putem explica. Căutăm răspunsuri, explicații, sensuri sau orice altceva. Și nu găsim… În tăcere.

Am asistat, recent, la o imagine de acest gen. Un creator, foarte cunoscut după nume, dar foarte puțin după chip, stătea alături de opera lui. Gînditor, mulțumit și întrebător, cu chipul emanînd lumină. Prețuind ce mai e de făcut și unde mai trebuie să insiste. Scormonind idei pentru ce ar trebui, de acum încolo, să dea lumii. Alături de el, o mare mulțime care venea și aprecia capodopera, într-un flux continuu. Oamenii auziseră de rodul mîinilor și minții lui și veniseră aici ca în pelerinaj. Și admirau. El, tăcut, stătea și privea…

Am stat și m-am gîndit că astfel de momente avem multe în viață: cînd trecem pe lîngă lucruri frumoase, le admirăm, le apreciem și le lăudăm, ne umplem de starea pe care ne-o inspiră și de bucuria pe care ne-o dau, însă nu știm să vedem dincolo de aceste lucruri. Poate că – și așa este – în spatele lor este de multe ori cineva care, în tăcere, stă și privește.

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi. Iar noi reușim să apreciem rezultatul, nu și omul care s-a jertfit, făcînd un bine. Ni se întîmplă chiar cu cei apropiați, care poate că, uneori, au nevoie și de recunoașterea noastră sinceră. Și nu știm să mulțumim pentru grija pusă în palme și dăruită prin lucruri și gesturi care, de multe ori, avem impresia că ni se cuvin… Așa e truda mamei, care nu va fi înțeleasă și apreciată de copii la adevăratul ei sacrificiu. Pînă la schimbarea rolurilor.

Se spune că oamenii mari fac lucruri în tăcere. Capodoperele nu sînt însoțite de gălăgie sau trîmbițe. De reclamă sau zgomot. De baloane colorate sau artificii. Lumina nu coboară pe pămînt cu sunet, cu excepția fulgerului, care e de scurtă durată. Lumina adevărată, plină, care coboară în lume vine încet, în tăcere, cuprinzînd și copleșind noaptea, învingînd întunericul.

Lumina de pe chipurile celor dragi din jurul nostru ar trebui, mai mult, să ne dea de gîndit. La fel ca și gesturile lor. În tăcere.

de Mihai Pătrașcu

Vă aștept alături de mine, alături de noi.

Aproximativ 100 de copii și cei ce-i îngrijesc au nevoie de ajutorul nostru. Încercăm să constituim, în principal, o bancă de alimente pentru ei. Dar nu numai. Nu e greu, dacă ne unim. Vă mulțumesc. Daniela.

Știți că se apropie Crăciunul, da? Și cu siguranță vă amintiți de campaniile noastre din fiecare an, când Școala de make-up Anca Rădulescu și Asociația Ioana și... Copiii Îngeri (organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune să dăruiască zâmbete celor mai puțin norocoși, în special copiilor) și prietenii noștri cu inimi calde și pline de compasiune se gândesc, mai înainte de toți dragii lor, la copiii care se află – sau nu! - doar pe listele de cadouri ale autorităților (!) și ale oamenilor cu suflete mari. 

De ce nu am face, în general - și cu atât mai mult de sărbători -, o preocupare de căpătâi din a aduce bucurie și un strop de mai bine copiilor lipsiți de norocul copiilor noștri?
Pentru noi, cei mai sus numiți, implicarea an de an în acțiuni umanitare e o imensă onoare, iar încrederea voastră și a tuturor celor ce ni s-au alăturat, an după an tot mai mulți și mai generoși, înseamnă enorm. 

Bucuria și zâmbetele de pe chipurile copiilor pe care-i întâlnim de fiecare dată ne fac, de ani de zile, sărbătorile mai senine, mai tihnite, mai frumoase. Și ne ajută să avem inimile mai pline de bucurie, adică exact așa cum se cuvine în preajma sărbătorilor creștine.
De Crăciun, cea mai frumoasă sărbătoare creștină, avem însă și o datorie: cea pentru cele mai nevinovate victime ale unei societăți nepăsătoare: copiii. Ca să putem celebra cu adevărat nașterea fiului lui Dumnezeu, e o datorie morală să-l ajutăm pe Moș Crăciun să-și umple sacul și pentru copiii abandonați. 

Nu vă cerem sacrificii materiale imense, ci un dar pe care l-ați face oricum unui copil din familia dumneavoastră, deși chiar nu-i lipsește nimic. Dar pentru copiii părăsiți de părinți ori lăsați în grija statului de familiile lor mult prea sărace, grija și gestul vostru de omenie ar avea valoarea bucuriei. Ar avea greutatea lui în aur. Ar avea forța de a aduce fericire în ochii lor triști.

 Ca în fiecare an, vă invităm alături de noi și de această dată, așa cum ați fost mereu, și împreună să încercăm să ajutăm copiii din câteva centre și spitale din Moldova, acolo unde mergem noi în fiecare an, acolo unde nevoile sunt mereu mari și de tot felul, din păcate. 

 Pe lista noastră pentru ajutorarea copiilor și a celor ce-I îngrijesc cu responsabilitate, în acest an, se află:

1. Ca de fiecare dată, copiii abandonați în secția de pediatrie de la Spitalul Județean din Piatra Neamț (nu avem niciodată, în niciun an, un numar exact de copii dar, din păcate, el crește de la o zi la alta. Făcând o medie, sunt cam 30 de nou-născuți) ce au nevoie urgentă de:
- scutece de tip Pampers, numerele 2,3,4,5
- șervețele umede- hăinuțe (nou-născuți 0-6 luni)
- produse pentru îngrijire
- lapte praf pe categorii de vârstă, de la 0 luni până la 2 ani
- cearceafuri absorbante
- role hârtie bucătărie

2. Casa Ozana – Târgu Neamț - 17 copii cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani; au nevoie de orice fel de alimente, le lipsesc cam toate, așa că vă sugerăm următoarele:
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse pentru igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

3. Casa Ray – Dobreni, județul Neamț - adăpostește aproximativ 25 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani.
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

4. Fundatia Casa Lidia - Comuna Domnești, județul Ilfov - 18 copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

Dragii și bunii noștri, noi am întocmit listele așa cum ne-au fost trimise de către persoanele de contact ale centrelor și în funcție de experiența noastră din anii trecuți, însă ele pot suferi modificari legate de posibilitatea fiecăruia de a dărui. Rugămintea noastră este să nu ne mai trimiteți hăinuțe și jucării, copiii au mare nevoie de alimente și medicamente. Jucării și îmbrăcăminte, slavă Dumnului, acum au.
În acest an, haideți să facem o bancă de alimente pentru cei ce au nevoie, ce ziceți de asta?
Peste tot este nevoie de următoarele:

ALIMENTE NEPERISABILE – zahar, ulei, faina, malai, gris, pesmet, orez, paste, conserve diverse etc.;
MEDICAMENTE: - pentru copii și adolescenți - doar antitusive (împotriva tusei) și antitermice (pentru scăderea febrei), vitamine, calciu, magneziu etc. În general, medicamente pentru care nu este nevoie de prescripția medicului și care pot fi administrate fără probleme deosebite.
DULCIURI - vă rog, să evităm ciocolata neagră și produsele cu un conținut mare de cacao! O lista orientativă ar conține: cozonac, biscuiți, ouă Kinder, bomboane Sugus, ciocolată albă și cu lapte, napolitane, eugenii, cereale, croissante, acadele, dropsuri cu fructe, prăjitura casei, prajitura Măgura etc. FRUCTE- banane, portocale, mere etc. – acestea trebuie aduse într-o zi cât mai apropiată de ziua evenimentului, fiind perisabile.
LEGUME PROASPETE - acestea trebuie aduse într-o zi cât mai apropiată de ziua evenimentului, fiind perisabile.
SUCURI NATURALE – nimic acidulat, vă rugăm!
DETERGENTI – pentru rufe, pentru vase, produse de curățenie, produse pentru igienă personală etc.
ALTE SUGESTII DE PRODUSE- lapte uht, iaurt cu fructe pentru copii (atenție la termenul de garanție, sunt perisabile!), turtă dulce, compoturi, legume conservate etc.

Ajutorul vostru poate veni în mai multe moduri. Puteți să cumpărați din produse, puteți să distribuiți evenimentul și informația pe facebook, bloguri etc. Sau dacă știți oameni buni si generosi sau chiar firme care doresc să participe la o astfel de acțiune, puteți să le povestiți despre evenimentul nostru - noi, Moș Crăciun și niște copii nevinovati v-am fi recunoscători!
 

IMPORTANT: Dacă doriți să contribuiți la această acțiune sau pentru alte detalii, vă rog să ne scrieți pe Facebook la următoarele pagini: Școala de make-up Anca Rădulescu, Anca Rădulescu, Anca Rădulescu persoană publică, Asociația Ioana și copiii îngeri, Carmen Voinea-Răducanu, Rădi Popescu și Machiaj profesional Irina Șerban. Sau pe mail la irina@scoalademake-up.ro.

Dacă doriți să participati cu produse, le puteți aduce chiar de mâine la sediul nostru din strada Lt. Aviator Vasile Fuică nr. 19, de luni până joi, între orele 16.00 și 21.00.
Puteti deasemenea să faceți donații în contul Asociației Ioana și Copiii Îngeri: RO53BRDE445SV91369214450,SWIFT:BRDEROBU.
Ultima zi pentru a aduce darurile la noi este este joi, 10 decembrie 2015 – astfel vom avea timp să facem restul de cumpărături și să pregătim pachetele până sâmbătă, 12 decembrie, când preconizam plecarea pentru distribuirea ajutoarelor în Moldova.
Înainte de plecare vom merge mai întâi la Fundația Casa Lidia, la Domnești, județul Ilfov.

Pentru orice sugestii, întrebări sau idei, întreaga echipă vă stă la dispoziție. Vă rog mult să distribuiți evenimentul nostru ca întotdeauna, avem doar puțin peste o lună la dispozitie, iar ajutorul vostru este dorit, așteptat și va fi binecuvântat!

Vă mulțumim cu infinită dragoste tuturor.
Echipa “Școala de make-up Anca Rădulescu
”Asociația Ioana și Copiii Îngeri
și mereu a dumneavoastră, Anca Rădulescu

sursa: https://www.facebook.com/asociatiaioanasicopiiiingeri/
 

Cuvinte pentru tine

"Să transpui prin intermediul trăirilor tale,
suflete care nu au cunoscut iubirea într-un loc al iubirii"

Cred că viața ar vrea să îți ofere multe posibilități de a o trăi în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta dacă ai binevoi să o lași un pic. Să îi dai o șansă. Să nu mai fii așa pesimist în privința ei și așa de supărat. Viața nu este numai suferință, tristețe, scepticism, neșansă, răzbunări, orgolii și păreri proprii despre cum și în ce fel trebuie trăită. Bucuriile de chiar și numai o singură clipă, iubirea fie ea și numai de o vară, răspunsurile întrebărilor care te frământau enorm ivite chiar și în ultimul moment de interes, pot fi combustibil pentru viața ta interioară pentru multă vreme. Numai că trebuie să îți înveți inima să privească spre ele. Cu dorire, cu plăcere, nu cu regrete. Întâi o înveți să se mulțumească cu lucrurile pe care le are. După aceea să scoată la iveală partea plină a paharului întotdeauna, din orice situație. La final, să își simtă credința drept o cale de împlinire a tuturor visurilor îngăduite unei muritoare de rând ca ea. Și, după aceea...urmează viața.

Cred că viața ar vrea să îți scoată în cale mulți oameni frumoși pe care să îi poți cunoaște cu adevărat. Aceasta dacă ai avea puțină încredere în tine și în ei. Dacă durerea și dezamăgirile tale nu ar crea din tine un om autosuficient pentru el și cei din jurul lui. Dacă nu ai sta să verifici pe fiecare om în parte la capitolul plusuri și minusuri compatibile cu idealurile și mentalitățile tale. Dacă ți-ai deschide inima într-un mod plăcut, atrăgător. Nu de ocazie, nu forțat de împrejurări. Ai învăța astfel ce este încrederea. Liant între oameni, născută din respect și creată pentru iubire.

Cred că viața ar vrea să îți încânte sufletul cu mirajul multor locuri frumoase. Aceasta dacă te-ai desprinde puțin de realitatea pe care ai creat-o tu pe calculator. Într-o lume fără curent electric, ar domni simplitatea. Într-o lume guvernată de simplitate, toate lucrurile s-ar face și ar fi profunde. Dar dacă totuși, beneficiezi de curent electric, aceasta nu te-ar împiedica să te rupi câteva ore de el ca să poți lucra la omul simplu din tine.

Într-o lume pesimistă, un om naiv ar fi considerat de prost gust, demodat, învechit în principii, atipic timpurilor sale. Dar știi ce înseamnă să fii naiv cu adevărat? Înseamnă să aduci soarele pe zâmbetul inimilor celor care nu cred în existența lui. Înseamnă să transpui prin intermediul trăirilor tale, suflete care nu au cunoscut iubirea într-un loc al iubirii. Dacă totuși ai încercat și nu ai reușit, atunci încearcă să lași viața să îți ofere ce are de oferit ea mai bun. Ia-o de la capăt cu multă răbdare de fiecare dată, cu fiecare suflet. Până devii tu răbdare.

de Ochii Caprui

7 cuvinte de la 7 Părinți despre folosul participării la Sfânta Litughie

"Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi." (Pr. Arsenie Papacioc)

"Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități." (Sf. Justin Popovici)

"Sfanta Liturghie mai tine lumea." (Pr. Arsenie Boca)

"Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic." (Cuv. Paisie Aghioritul)

"Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte." (Pr. Ioan Iovan)

"Participarea la Sfânta Liturghie duminica este spre bucuria omului şi înaintarea lui în credinţă." (Pr. Teofil Paraian)

"Ştim noi ce este Sfânta Liturghie? Ştim că fără Liturghie nu este mântuire pe pămînt, pentru că nu putem avea Sfînta Impărtăşanie, adică Trupul şi Sîngele Domnului care se sfinţesc numai în timpul Sfintei Liturghii? Ştim noi ca dumnezeiasca Liturghie cuprinde în sine toată credinţa noastră, toată bucuria şi speranţa mântuirii şi a răposaţilor noştri şi toată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni? O, de am şti valoarea Sfintei Liturghii, ne-am mântui mult mai uşor, am preţui mai mult slujba dumnezeieşti Liturghii, am dori mai mult Sfânta Impărtăşanie şi ne-am învăţa de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să iubim şi noi mai mult, să răbdăm cu bărbăţie necazurile vieţii şi să ne jerfim mai mult pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru sufletele noastre!"(Arhimandrit Ioanichie Balan)

Vor fi persoane care vor pleca cu bucăți din sufletul tău…

De ce întâlnim anumite persoane pe drumul vieții sau de ce nu le întâlnim pe altele, de ce le întâlnim în perioadele agitate ale vieții și nu în cele liniștite, de ce le întâlnim prea devreme sau uneori prea târziu? Sunt multe întrebări la care încă nu vom găsi un răspuns, dar nimic nu e întâmplător.

Uneori visăm alături de aceste persoane, zâmbim, ne atașăm, iubim. Unele întâlniri se vor încheia frumos, iar altele trist. Unele persoane vor sta lângă tine pentru totdeauna, iar altele vor pleca din viața ta, vor pleca probabil cu bucăți din sufletul tau. Vor pleca pentru a putea face loc altor persoane care să vină să îți completeze golurile lăsate de cele care au plecat. Nu ne atingem întâmplător sufletele. Există o voce interioară în fiecare dintre noi care fără să ne dăm seama cheamă anumite suflete pe parcursul vieții. Și astfel ne întâlnim…

Lăsăm sufletul să ne îndrume pașii, ne apropiem, luptăm împreună ca mai apoi uneori să ajungem în final să luptăm unul împotriva celuilalt. Cu timpul uităm să ne mai ascultăm sufletul și în schimb ne ascultăm orgoliul. Ne trezim prea tarziu că am uitat să ne zâmbim, am uitat să ne ținem de mână, am uitat de sentimentele care ne legau, am uitat să ne iubim și am uitat de tot ce am construit împreună. Uităm pur și simplu de suflet și de vocea acestuia și de faptul că ne-am întâlnit dintr-un anumit motiv.

Chiar dacă vor fi persoane care vor ramâne doar o perioadă în viața ta sau persoane pe care a fost nevoie să le scoți pentru a nu îți face rău, uită de răzbunări sau vorbe fără rost. Ai doar de câștigat dacă dupa experiențe neplăcute avute cu unii oameni, poți să te uiți în urmă fără să ai resentimente și să lași gândurile bune să iasă la suprafață, atât fața de tine, cât și față de celelalte persoane. Mergi în cotinuare pe drumul tau, mergi ascultându-ți în continuare sufletul și poti fi sigur că nimic rău nu se poate întâmpla. Iubește în continuare, iubeste din ce în ce mai mult, deoarece aceasta este singura slăbiciune a oamenilor puternici, dorința de a da din ce în ce mai mult indiferent de consecințe.

Invață lecția și mergi mai departe. Nu lovi înapoi, deorece te va durea și pe tine. Refuză să te împotmolești și crede în continuare în oameni, în tot ce-i frumos, în iubire și în lucrurile care ne apropie. Îți vei da seama că nu ai facut altceva decat să mai faci un pas spre tine, ca ai mai urcat o treaptă spre locul unde îți dorești să ajungi. Vei trăi și dezamăgiri și vei crede că totul în jurul tău și mai ales în sufletul tău se destramă, dar va veni clipa când îți vei da seama că de fapt în interior sufletul tău îți construia caracterul, il contruia pentru ca mai apoi să își continue strigătul. Cu fiecare vorbă urâtă la care ai răspuns cu bunătate, sufletul tău mai punea o cărămidă. Și uite așa… ceva cu adevărat frumos se găsește acum în interiorul tău.

Nu uita, nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător… iar drumul spre iubire și fericire începe cu tine.

sursa: http://www.dragaviata.ro/

Ceva am uitat şi trebuie să ne amintim

Alţi îngeri şi-au deschis aripile în cer... Dumnezeu să le fie alături...

"În timp ce scriu, o altă veste, adusă de un mesaj pe telefon. Un coleg talentat şi foarte tânăr, îl cunoşteaţi acum doi ani la Preţuieşte Viaţa, află subit că are nevoie de o operaţie pe creier, de care viaţa lui atârnă firav ca de-un fir de aţă... părinţii nu-şi găsesc cuvintele să îşi aştearnă durerea... aşteptăm verdictul clar al medicilor pentru a şti drumul de urmat...

Caut să nu mă pierd, căci ştiu că au nevoie de sprijin şi să împrumute de la mine putere. Aşa am fost de când mă ştiu: om cu lacrimile vărsate pe dinăuntru, stâlp de sprijin pe dinafară. Aşa mi-a fost dat...

Respir adânc şi mă ridic cumva deasupra lucrurilor. Să înţeleg mai bine şi să văd mai clar ... Privesc de sus în jos... ceva se întâmplă cu noi toţi...ceva trebuie schimbat profund în noi, nu doar în jurul nostru. Ceva am uitat şi trebuie să ne amintim. Ne-au devenit firave rădăcinile. Ne-am îndepărtat de noi înşine ca oameni, de esenţă, bun simţ, normalitate. Am vrut din ce în ce mai mult, dar am dăruit din ce în ce mai puţin. "N-am mai avut timp"... Nu am mai găsit vreme de privit direct în ochi şi de spus de la suflet la suflet, ne-am tastat sentimentele de la distanţă pe ecrane moderne, literă cu literă, zi de zi, până când inimile, nu tastele, ni s-au tocit. "Te iubi, nu pot să vb, te sun mai târziu! Sunt în meeting!". Şi iată, uneori e prea târziu "mai târziu".

Odinioară, când eram copil şi-ntr-o zi totul a durut cumplit, m-am lepădat (în vorbe, nu şi în fapte...), cu revoltă, de Dumnezeul sufletului meu. "Unde e El când se întâmplă toate astea? Cum de stă spectator şi permite ?" Peste ani, o altă clipă fierbinte m-a făcut să spun instinctiv şi cu sufletul plin: "Doamne ajută!" Şi ne-am reîmprietenit... Căci a fost tot timpul acolo, cu mine. Doar eu nu am mai fost alături de El.

Ceva se întâmplă acum. Ceva îmi spune să tac şi să fac. Să-i judec mai puţin pe ceilalţi şi să mă îndrept spre oglinda din mine. Să reconstruiesc pe dinăuntru. Să reînvăț să iert şi să clădesc, în loc să arunc vorbe-otravă şi să dărâm, fără să ştiu ce pot să pun în loc mai bun. Să regândesc viaţa, să o privesc dintr-un alt unghi, să o redesenez ca pe-o poveste cu un nou început. Mai simplă, autentică, mai cu picioarele pe pământ. Lăsând visele "mari" să arate cum sunt - goale pe dinăuntru la sfârşitul zilei - şi lăsând împlinirile mici de zi cu zi să fie mari izbânzi, pentru că ele construiesc, pas cu pas, firescul fericirii de lungă durată...

Să fac toate astea cu mâna lui Dumnezeu pe umărul meu. Fără să-mi pese de judecata pripită, poate nu prea înţeleaptă, a celor ce nu înţeleg alegeri care nu sunt şi-ale lor. Cel puţin deocamdată. E un timp pentru toate. Să reîncepem de undeva. Fără încrâncenare, vindecând altfel revolta din noi. Poate asta vor să ne-nveţe îngerii ce zăbovesc printre noi şi-apoi se înalţă: să facem totul, TOTUL, oricât de greu ar fi, oricât de boem şi nerealizabil ar părea, cu credinţă şi cu nesfârşită dragoste. Să încercăm şi să vedem unde duce asta. Omenia pură, simplă, onestă, goală de straie scumpe şi plină de bune intenţii. Smerenia ce îşi ia din când în când câte-o palmă şi-ntoarce şi celălalt obraz. Dacă nu încercăm, vom presupune doar, dar NU VOM ŞTI. Şi dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Îngerii vor să ne-nveţe ceva. Ca să zâmbească după ploaia de lacrimi, cineva trebuie să-i şi asculte..."

 

de Andreea Marin

Mulțumiri

 

Vei întâlni în spatele fiecărui om cu suflet mare, o duzină de oameni mici, dornici să stea în întunericul anonimatului, pentru a nu fi deranjați în lucrarea lor. Oameni care și-au pus la dispoziție timpul lor, banii lor, sănătatea lor și ceea ce este mai important: o parte din sufletul lor. 

Pe aceștia probabil nu îi va observa nimeni. 

Vei observa însă munca lor, rezultatele colaborării lor în privința omului pe care îl susțin, îi împărtășesc pe deplin zâmbetul durerii, ideile sale în toată profunzimea înțelesurilor descoperite, și mai ales: dragostea de viață și de frumos pe care omul acesta o inspiră altora. 

Fiecare dintre noi avem alți oameni în spatele nostru, oameni care ne susțin, ne echilibrează, ne motivează, ne transmit emoții, dar mai ales; ne fac să trăim cu adevărat. Eu…nu am o duzină, ci o mulțime de duzine!!! Vă am pe voi. Fără voi, fără susținerea plină de dragoste pe care mi-aţi arătat-o de atâtea ori, fără frumoasele voastre comentarii (care de altfel, recunosc că uneori mă pun pe gânduri), fără gândurile voastre și discuțiile despre viață pe care le avem aici (în ultima vreme, din în ce mai des), astăzi nu aș fi ceea ce sunt.

Blogul meu e locul fermecat, unde știu că mă pot retrage din tumultul lumii mele, în siguranță, fără să mi se poată întâmpla ceva rău. Mă retrag cu dor, cu bucurie, cu nesaț de a scrie, de a împărtăși dragostea voastră. Știu că nu suntem mulți aici (deși în ultima vreme, am observat că oamenii care vin aici să-şi odihnească privirea, sunt mult mai mulți decât aceia care pleacă în căutarea lucrurilor noi), dar atâția câți suntem, suntem o familie de oameni cu sufletul de Ochii Caprui. Iar acest lucru, mărturisesc sincer că mă încântă grozav de mult.

M-aş bucura dacă aș vedea din partea voastră, mai ales a acelora care stau pitiți în umbra molcomă a tăcerii, mai multe comentarii. Foarte mult mi-ar tresări sufletul!. Să apuc să cunosc cât de cât mentalitatea cititorilor mei este unul dintre visurile mele. Așa că: vă rog, îndrăzniți. Țin să mulțumesc din adâncul sufletului fiecăruia dintre voi pentru prezența permanent simțită pe acest blog de suflet. 

 

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina protectorul celor păgubiți

Nu știu dacă am cuvinte pentru a spune toate facerile de bine primite de la Sfântul Mare Mucenic Mina. Îți mulţumesc din toată inima! Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te în continuare Lui Dumnezeu pentru noi! Doamne ajută! Amin! Daniela.
 

 

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați sau se roagă pentru a găsi servici.

 

"O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin"

sursa: http://www.doxologia.ro/

Între trecut, prezent și viitor

Am vrut să scriu deseori despre lucruri frumoase, despre momentele plăcute din viața oamenilor, despre partea aceea frumoasă a vieții. Și am scris. Însă de fiecare dată când am făcut-o, realitatea m-a plesnit cu atâta putere peste față încât urme adânci mi-au rămas pe obraz.

Am scris despre acei oameni care credeam că sunt speciali, că au un caracter admirabil și o personalitate de neclintit. Mai târziu însă am descoperit stupefiată că special era doar felul lor de a îmbrăca minciunile în cuvinte frumoase, că acel caracter admirabil era inexistent, iar personalitatea era bine mascată de câteva fapte bune.

Am scris deseori despre prietenie și despre oamenii care credeam că-mi arată în fiecare zi ce înseamnă ea. Am descoperit deseori că și ei aveau deseori cuțite la capătul brațelor.

Am scris despre oameni care mă inspirau și îmi dădeau speranțe. De fapt, ei vindeau doar iluzii de care eu deveneam dependentă și le doream cu lăcomia unui om privat de ceea ce-și dorea.

Acesta este motivul pentru care mi-e teamă să mai scriu despre partea frumoasă a vieții și despre momentele frumoase pe care mi le dăruiesc uneori oamenii. Mi-e teamă ca realitatea să nu mă găsească iarăși și să mă pălmuiască zdravăn. Palmele ei sunt reci, umede și au o forță pe care nu o pot învinge. 

Şi totuşi voi scrie, viaţa merită trăită cu bucurie!

Amintirile frumoase sunt clipe pe care noi le furăm timpului. Amintirile dureroase sunt cele pe care realitatea ni le oferă forțat. Ele au un ecou puternic, care ne răsună în suflete vreme îndelungată. Pe ele timpul nu-și așterne praful, lăsându-le să provoace în continuare durere și amărăciune, o amărăciune care îți invadează toată ființa.

Se spune că nu e bine să trăim în trecut și să păstrăm dezamăgirile în suflet. Eu spun că asta nu e posibil. Nu e de ajuns voința, dorința sau autocontrolul pentru a ne scutura de trecut. În fond, de ce am face-o? Trecutul e ceea ce suntem în prezent, e drumul acela mai scurt sau mai lung pe care l-am parcurs fiecare în parte. Sunt multe întrebări ale prezentului la care doar trecutul ne oferă răspunsuri și multe întrebări ale trecutului la care ne răspunde viitorul. E un cerc în care ne învârtim la nesfârșit, la fel cum fac șoarecii în acea rotiță care se învârte amețitor de repede, cu marea diferență că noi nu ne putem opri. Nu putem ieși din acest cerc, ci continuăm să ne învârtim în același ritm amețitor și obositor.

Ca și în trecut, dezamăgirile, trădările, înșelăciunile și ipocrizia mă trag deseori de mânecă și acum.

Și știu. Știu că deși nu recunosc, oamenii le-au simțit biciul pe propria piele. Doar că îi doare să își găsească gândurile pierdute printre rândurile altcuiva…

© Iustina T.
sursa: http://momenteinviata.ro/

MINUNILE SFÂNTULUI NECTARIE MARE FĂCĂTOR DE MINUNI!

''Pe cel născut in Silivria și ocrotitorul Eghinei, pe cel ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate tămăduiri celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează printru tine tuturor tămăduiri !''

 

Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. A trecut la cele veșnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria să, din insulă Eghina: Mănăstirea Sfântă Treime.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nectarie în ziua de 9 noiembrie, potrivit crestinortodox.ro.

Printre nenumăratele daruri primite de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie a fost preaslăvit și cu darul facerii de minuni. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut și încă le mai face Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie, acesta din urmă a fost numit "Taumaturgul", adică "Vindecătorul".

 

Când te simți fericit și binecuvântat:

1. Când iubești. Fie că e vorba de iubirea părinților, a prietenilor, a omului care te completează. Iubirea e combustibilul cu care mașinăria vieții funcționează în fiecare zi.
Îmi vei spune că iubirea te face fericit doar atunci când este împărtășită. Greșit. Când e împărtășită te face cel mai fericit. Te poți considera un om fericit atunci când poți iubi și o poți arăta.

2. Când faci ceea ce îți place. Munca făcută din plăcere te motivează și îți dă o stare generală de bine chiar dacă ceea ce faci e obositor sau greu.

3. Când te simți liber. Atunci când pui capul pe pernă și nu simți nici o apăsare și nici un gol în suflet.

4. Când ai prieteni pe care poți conta. Ești un om fericit dacă atunci când pământul îți fuge de sub picioare ai un om de bază care știi cu siguranță că va fi acolo.

5. Când lumea îți zâmbește. E foarte plăcut să îți începi ziua întâlnind oameni care îți zâmbesc și sunt amabili. Dat fiind faptul că oamenii zâmbesc tot mai rar fără motiv, este într-adevăr o bucurie să primești un zâmbet din senin.

6. Când cânți și dansezi și te eliberezi de orice energie negativă. N-ai voce? Ești antitalent la dans? Și ce dacă! În camera ta ești doar tu. Acolo lumea e doar a ta.

7. Când privești filme care te emoționează până la lacrimi sau când citești cărți în care te regăsești, sau în care primești răspunsuri la întrebări pe care nu știai că le ai.

8. Când te simți apreciat.

9. Când privești în urmă și nu te simți rușinat pentru nimic. E plăcut să îți dai seama că drumul tău a fost unul în urcare și că ești un om de onoare.

10. Când bei ceai fierbinte în zile geroase sau când mănânci ceva de care ți-e poftă exact atunci când ți-e poftă.

11. Când îți descoperi un scop. Uneori, îți ia ceva timp să îți dai seama care e scopul tău și ce vrei să faci atunci când devii un adult cu acte în regulă.

12. Când visele devin realitate. Ce sentiment de împlinire… nu-i așa?

13. Când te reîntâlnești cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de foarte mult timp și de care îți era extrem de dor.

14. Când ai parte de mici bucurii care te fac să uiți de tot ce n-a mers până în momentul respectiv.

15. Când îți dai seama că ai depășit un moment care te ținea în loc.

16. Când ți se întinde o mână exact în clipa în care ai cea mai mare nevoie.

17. Când ești sănătos. Dacă în afara câtorva răceli sau boli care se vindecă rapid nu ai probleme grave de sănătate ești cu adevărat un om fericit.

… și lista poate continua!

Am fost deseori nerecunoscătoare și mi-am dorit de multe ori ce nu aveam, pierzând din vedere toate aceste lucruri care mă fac fericită zi de zi.
Atunci când vă simțiți nefericiți alcătuiți o astfel de listă. Sunt sigură că în afara acelui motiv care vă prăbușește lumea mai sunt încă multe lucruri pentru care să vă simțiți recunoscători și fericiți. ツ

© Iustina Ţalea

Rugăciune adresată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

La marele praznic al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil să ne rugăm să ne ajute și să alunge din viața noastră dușmanii știuți și neștiuți, să ne dea sănătate și linişte sufletească. La mulţi ani luminoşi şi binecuvântaţi tuturor celor ce poartă numele sfinte. Cu iubire şi lumină, Daniela.

Din vremuri îndepărtate, Arhanghelii veghează la binele tuturor creștinilor. Sfinții părinți consideră că Sfinții Arhangheli îi ocotesc pe oameni de la naștere și până la moarte. În același timp, Arhanghelii sunt patroni ai casei noastre; ei ard și păcatele patimilor omenești și ne purifică prin post și rugăciune.

Sfântul Gavriil este cel care aduce veștile bune, ne ajută să fie armonie în relațiile cu rudele și cu persoanele din comunitatea în care trăim. Arhanghelul Mihail poartă cu sine cheile raiului. El ne ajută să fim sănătoși și alungă ispitele diavolului din calea noastră.

"O, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor. Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi. Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre. Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, ale celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri. Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor. Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate! Amin!"

Jos Chanel?

Sa ceri demisia Patriarhului cand tu nu ai mai intrat intr-o biserica de ani de zile e ca si cum nu ti-ai face duş cu anii si ai iesi in strada sa ceri demisia managerului de la CHANEL. Ca nu e bun parfumul, ca-i prea scump si ca totul in jur iti miroase urat!

Tara arde, astia ne fura din toate partile si toti nedusii la biserica -unde ar putea invata sa isi vada mai intai de bârna din ochiul lor si apoi de aschiile altora - dau vina pe Patriarh si pe Biserica pt orice! Si ii mai smintesc si pe altii saracii care n-au timp sa citeasca, sa gandeasca si se lasa mult prea usor spalati pe creier.

Vad peste tot in jur oameni care se transforma usor usor in zombii cu acelasi discurs- ei n-au nevoie de preoti... vorbesc direct cu Iisus. (Ce tare! Chiar asa? ) Nu merg duminica la biserica pentru ca ei il au pe Dumnezeu in suflet ( cum bine spunea un prieten de-al meu Emilian e ca si cum nu ai mai merge sa iti vezi mama, ca oricum o ai in suflet!) 

Toti popii fura - chiar daca putini dintre ei au stat de vorba cu mai mult de 3 preoti in viata lor. Patriarhul e antipatic - de parca e pus acolo ca hostess, sau PR de Club, sau sa danseze din buric! Habar nu au ce inseamna Sfanta Liturghie , nu au mai pus mana pe o carte ortodoxa de nu stiu cand, dar ei nici n- au nevoie: in loc de Filocalie il au pe Mandruta, in loc de Parintele Staniloae il au pe Banciu, ca asa frumos face spume la gura....iar din Vietile Sfintilor n-au inteles decat showul pe care il dau la TV cei de la Stirile de la ora 5. Nu au nevoie de spovedanie, de Sfanta Impartasanie, de post si in general nu dau doi bani pe nimic din ceea ce ne-a tinut ca neam pana in 2015- ca ei le stiu pe toate. De la televizor.

Daca n-ar fi tragic ar fi chiar amuzant. Dar totusi ramane tragic.

Inca mai e timp insa sa inchidem televizoarele, sa punem mana pe un Steinhardt, sa ne uitam in jur sa vedem ca la un parinte cu defecte sunt cel putin alti 10 cu har, sa cunoastem inainte sa judecam si sa constientizam ca nu Biserica va avea de suferit daca ne rupem noi de ea....Noi avem de pierdut! Ea e acolo de mii de ani!!! Si va ramane pana la sfarsit! Si nu o sa avem o scuza ca n-am stiut!

N. Steinhardt – "Un crestin-ortodox nu poate zice: N-am stiut! Sunt lucruri pe care le poate afla oricine…

N-am stiut – raspunsul celor carora li se vorbeste de tortura, de lagare, de inchisori, de recunoasteri totale ale acuzatiilor, de internari politice in ospicii de nebuni – „nu tine”, nu e o scuza valabila.

Nimeni nu este obligat sa inventeze praful de pusca ori sa descopere teoria cuantelor. Altminteri insa, elementara desteptaciune e o indatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Dar nu numai pentru crestin – si aceasta din pricina unei constatari experimentale obiective: nimeni nu stie nimic, dar toata lumea stie totul.

Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada.

Altfel, de ce le-ar spune Domnul oamenilor: acesta este ceasul vostru; ori de ce i-ar indemna sa vada cu ochii, sa auda cu urechile si sa inteleaga cu inima; ori cum de-ar fi putut ei sti ca Domnul e flamand, insetat, strain, bolnav sau in temnita ca sa-L poata hrani, sa-I poata da de baut, sa-L poata primi, sa-L poata imbraca sau sa poata veni la El?

Jean Cau ii raspunde lui Roger Garaudy (care si el spune ca n-a stiut) cum nu se poate mai bine: dar eu unul care n-am fost profesor universitar si membru in comitetul central, eu cum de-am stiut? Milioane de oameni de pe strazi cum de-au stiut?

Adevarul este ca nu-i nevoie de cine stie ce secrete informatii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai sa vrea catusi de putin. (Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de doua ori inutil: pentru ca se stia, pentru ca nu sunt crezuti.) Sunt lucruri pe care le simti daca nu-ti astupi urechile si nu-ti acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar daca e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuza pentru ca nimeni nu e atat de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopati; aia, saracii, sunt exclusi) – incat sa nu-si poata da seama ca doi plus doi fac patru si ca doi plus doi nu fac noua.

Nu ne convine s-o recunoastem, ne adapostim indaratul obiectivitatii stiintei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire si zac in sufletul, inima, rarunchii, mintea, bojocii, maruntaiele, celulele, tropismele si sinapsiile oricui. Toata lumea stia ca Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticalos.

Chibrite aprinse aruncate peste benzina. Dar eu parca am stiut ceva? Am stiut eu ceva despre lumea aceea fara de asemanare in mijlocul careia m-am pomenit? Despre suferintele ascunse? Despre eroii nestiuti? Despre cei ce douazeci si patru de ore din douazeci si patru isi pastrau demnitatea in celule concepute sa duca numai la denunt si spurcaciune, la prabusire si dementa?

Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie. "

Sa ne lumineze Dumnezeu!

de Alexandra Svet

sursa: http://www.activenews.ro/

Unde era Dumnezeu în momentul incendiului din Club Colectiv?

Făină întrebare !

Era exact în acelaşi loc, în care era şi în urmă cu aproape 2000 de ani, când Fiul Său era în agonie, scuipat şi înjunghiat, pe Crucea de pe Golgota.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, iar apoi L-a înzestrat cu RAŢIUNEA de a gândi, VOINŢA de a face şi AFECTIVITATE, pentru a IUBI. Toate acestea pentru ca omul să poată deveni şi după Asemănare cu El, pentru a-L îndumnezei.

Off…dar Dumnezeu i-a mai dăruit ceva omului: LIBERTATEA… libertatea de a alege, libertatea de a-L crucifica chiar pe Dumnezeu, libertatea de a da cu pietre, chiar dacă pentru asta a trebuit să poarte EL Însuşi povara acestei SUFERINŢE ! Dumnezeu a rămas întotdeauna fidel creaţiei Sale. Nu şi-a retras niciodată darurile, chiar şi atunci când omul a optat pentru a-L nega !

NU DUMNEZEU este cauza RĂULUI ! RĂUL are legătură cu opţiunea omului !!!

La Club Colectiv, NU Dumnezeu a tăiat bilete la intrare…NU Dumnezeu a dat aprobările de funcţionare pentru acel loc, NU El a făcut să dispară extinctoarele şi nici Sprinklerele… nu El s-a jucat cu artificiile…nu EL, ci oamenii, semenii noştri !

În schimb, El se află în fiecare lacrimă pe care o varsă omul aflat în suferinţă…şi pe fiecare cruce despre care avem senzaţia că ne aparţine.

de George Grigoriu

Sa luăm aminte!

"...zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel."

Daca dupa tot ce s-a intamplat acolo, daca dupa tot ce marturisesc acesti tineri intorsi din iad, daca dupa tot ce povestesc ingroziti doctorii, pompierii, martorii, nu intelegem decat sa iesim in strada, schimbandu-l pe unul cu altul la fel de corupt ca el, fara a ne schimba cu adevarat, in mod esential, fiecare din noi si fara a ne intoarce cu adevarat la Cel care a invins iadul... suntem pierduti! Chiar daca oamenii care au iesit in strada sunt minunati, chiar daca este fantastic felul in care romanii s-au unit, ca niciodata parca, si au ajutat si au dat dovada de atata omenie, mila, bunatate, solidaritate...chiar daca iesitul in strada pare a da rezultate ...(desi nu am incredere in schimbarile astea atat de rapide, asa cum nu am incredere ca o schimbare adevarata poate veni din strada, asa cum cred in evolutie, nu in revolutie, asa cum cred ca e mai simplu sa ceri altcuiva sa se schimbe, decat sa te schimbi tu, asa cum nu cred in revolte de moment ce se consuma repede lasand in urma schimbari pe termen scurt, care mai rau ne fac.....dar asta e mai putin important!...) Sa fie asadar iesitul asta in strada suficient? Copiii aia au murit in iad si tot ce am inteles a fost sa il schimbam pe Ponta? Si sa atacam Biserica?

Fiecare invata din ceea s-a intamplat vineri seara ce vrea si ce poate. Fiecare alege pe cine sa asculte, alaturi de cine sa ramana si pe cine sa caute de astazi mai mult. Fiecare este responsabil pentru cuvintele, deciziile, alegerile sale, atat pentru el insusi, pentru copiii sai, cat si pentru cei din jurul sau. Pentru oamenii pe care ii calca in picioare doar pentru a se prabusi apoi cu totii in foc sau pentru cei dupa care se intoarce in foc pentru a-i aduce la viata- si atentie!, asta facem zilnic si prin cuvintele pe care le rostim! Cuvinte care smintesc sau cuvinte care pot aduce Viata si lumina.

Dumnezeu a ingaduit din motive doar de El stiute o asemenea durere, din care fiecare dintre noi ar trebui sa invete ceva. Asa ca poti alege sa ii asculti si sa ii urmezi pe cei care se cocoata pe trupuri din care inca iese fum pentru audiente, pentru ratiuni politice sau, cel mai grav, pentru a arunca in nestire cu pietre si cu minciuni, pentru a improsca turbati cu venin, orbiti de-o ura viscerala si demonica - poate doar naivi spalati pe creier sau poate indraciti de-a dreptul, manipulatori cu buna stiinta si cu o agenda extrem de clara- in singurul loc de unde ne mai vine lumina!

Sau poti alege sa ii asculti cu atentie pe cei care au scapat din iad si sa cauti de acum incolo mai mult, mai serios, mai responsabil, mai bun, mai smerit si cu mai multa durere pentru pacatele noastre si pentru cele colective, singura prietenie care va conta daca va fi sa trecem- Doamne pazeste!- prin astfel de clipe. Cea cu Dumnezeu!

Sa cauti mai intai asta- mai presus de schimbarile in plan social, importante, dar nu esentiale, cu atat mai mult cu cat ele se aseaza de la sine in bine doar in urma schimbarii profunde a fiecaruia dintre noi. Altfel e doar praf in ochi...si gunoiul se aduna sub pres...iar puroiul se aduna in rani si in suflete. Iar urmatoarea explozie va fi si mai grava....

Pentru ca despre Dumnezeu vorbesc cu teama cei care au scapat, doar la El cauta alinare cei care se zbat acum in chinuri, la El urli cand treci prin astfel de clipe de cosmar si cand implori sa ti se mai dea sansa unei respiratii sau binecuvantarea unei noi zile fara dureri. De la El implori bunatate si doar El te poate ajuta -acum si atunci! Unde vor fi cei care improasca acum casa Domnului- si tot ce are neamul asta mai sfant de mii de ani - cu spume, pietre si venin? Unde vor fi cei care ii asculta fara discernamant, fara sa isi dea seama ca biserica suntem noi, toti cei botezati? Nu doar Patriarhul - al carui fiecare cuvant si gest oricum iti este prezentat distorsionat? Cu ce te vor ajuta ei? Nu ar disparea oare cu totii, cu tot cu lozincile lor, cu minciunile lor nascocite pentru audienta, cu argumentele lor care nici macar nu stau in picioare, cu tot cu logica si aroganta lor, cand flacari din ce in ce mai mari s-ar napusti - Doamne fereste!- asupra ta sau a copiilor tai? Sau daca pamantul s-ar cutremura? Sau daca...dar cate nenorociri nu s-ar putea intampla daca doar 5 secunde s-ar da Dumnezeu cu smerenie deoparte si ar ingadui raului sa isi faca de cap?...ca parca prea Il alungam si Il lovim si declaram raspicat ca nu avem nevoie de El si de tainele Lui.... !!! De unde ne-ar veni atunci scaparea? La cine am striga? Pe cine am chema? Sa nu fie!

(Cum or fi strigat sufletele in copiii aceia...
"Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea inaintea Ta.
Sa ajunga inaintea Ta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta spre ruga mea, Doamne,
Ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om neajutorat, intre cei morti slobod.
Ca niste oameni raniti ce dorm in mormant, de care nu ti-ai mai adus aminte si care au fost lepadati de la mina Ta.
Pusu-m-au in groapa cea mai de jos, intru cele intunecate si in umbra mortii.
Asupra mea s-a intaratat mania Ta si toate valurile Tale le-ai adus spre mine.
Departat-ai pe cunoscutii mei de la mine, ajuns-am uraciune lor.
Inchis am fost si n-am putut iesi. Ochii mei au slabit de suferinta.
Strigat-am catre Tine, Doamne, toata ziua, intins-am catre Tine mainile mele.
Oare, mortilor vei face minuni? Sau cei morti se vor scula si Te vor lauda pe Tine?
Oare, va spune cineva in mormant mila Ta si adevarul Tau in locul pierzarii?
Oare, se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta in pamant uitat?
Iar eu catre Tine, Doamne, am strigat si dimineata rugaciunea mea Te va intampina....")

In cuvintele celor care au scapat din iadul de vineri seara un singur cuvant ramane in picioare cand totul pare ca se prabuseste in jur ca intr-un cosmar: "Dumnezeu". Nu am citit la ei in primele momente nici teorii despre biserici, nici despre spitale, nici despre politica, nici despre autorizatii...DUPA marea intalnire, DUPA marea decizie, DUPA cele cateva clipe in care Singurul care conteaza a spus ce a avut de spus.... sau a tacut, nu se desprinde din marturiile celor care au scapat - singurele care conteaza poate cu adevarat si de unde ar trebui sa invatam ceva, restul sunt doar pareri- decat o tacere adanca de om care a vazut moartea cu ochii, o groaza tacuta a omului care a vazut pentru cateva clipe iadul dezlantuit pe pamant si a scapat din gheare despre care nu si-ar fi imaginat vreodata ca pot fi atat de dureros de reale- o spaima care ar trebui sa ne cuprinda pe toti si, mai intai de toate, o recunostinta profunda fata de Singurul de care a depins tot: Dumnezeu.

Un tanar erou discret care spune ca traieste printr-o minune si ca Dumnezeu i-a mai dat o sansa la viata... Tanarul care spune ca s-a inchinat pentru prima oara dupa nu stiu cati ani multumind Domnului ca e teafar... Tanarul care spune ca isi incheie acum fiecare conversatie cu "Fereasca Dumnezeu"... altul care scrie "Dumnezeu m-a luat de mana si m-a scos afara" ...Si poate cuvintele care ar trebui sa ne ramana cel mai adanc intiparite in inima, in suflete, in minte, rasunandu-ne pururi in constiinta, cu ecou mai puternic de miile de glasuri ale intunericului pe care le auzim peste tot in jur - sunt cele lui Paul Slayer Grigoriu, scapat din morti cu ele pe buze:

"Nu trebuie sa ne lasam impinsi spre concluzii pripite. Ci mai degraba spre pocainta, in duhul cuvintelor Mantuitorului: "Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel." Dumnezeu sa-i ierte pe cei morti, sa-i intareasca pe cei ramasi si pe noi sa ne calauzeasca in calea bunatatii si a smereniei. Multumesc.”

Sa ne fereasca Dumnezeu sa trecem prin asa ceva...sau de va trebui sa se intample, din motive doar de El stiute, El sa ne tina de mana, El sa ne intareasca si El sa ne treaca prin foc spre unde va vrea sa ne duca! Prietenia cu El sa ne fie singura armura, pavaza si scapare in orice va veni peste noi.

Daca dupa acest avertisment pe care l-am primit cu totii chiar din gura unuia dintre ei, daca dupa durerea tuturor acestor copii, a familiilor lor, a medicilor si a fiecarui om care de atunci nu isi mai poate reveni, daca acum, cand ar trebui sa cautam cu totii, cu orice pret prietenia cu El, se arunca mai mult decat oricand cu pietre in biserica si ne oprim doar la a schimba marionete si a le inlocui cu altele, oare nu e totul pierdut?

...Mila imi e si teama de cine indrazneste sa plece la drum fara El...

...Cu uimire ma uit la cei care au curajul de a isi trimite copiii la drum fara nadejdea in El, fara binecuvantarea Lui, a Celui care coboara printre noi, pentru noi, la fiecare Sfanta Liturghie in biserica (da, in biserica!- nu in scoli, nu in spitale, nu in cluburi si nu in ONG uri finantate din bani ce cumpara suflete pe banda rulanta....)

...si imi pare ca mai mult decat oricand astazi ar trebui sa revenim la cuvintele "Nimic fara Dumnezeu!"

Intamplator sau nu, ieri a plecat din Bucuresti inima Reginei Maria. Mama Romaniei Mari. Regina a carei deviza a fost :"Nihil sine Deo!". Desi visam la clipa aceasta si ma rog de ani buni sa se intample, ma ingrozeste totusi coincidenta. Ma cutremura amintirea iadului desfasurat pe pamant in seara de vineri, care pare ca nu se mai termina, imi da fiori iadul dezlantuit ulterior in online, in atacuri furibunde si spume la gura navalind de peste tot din jur, simt ca lucrurile, oamenii, sufletele nu mai au cum sa mai fie la fel de acum incolo si ma rog doar atat: Sa ne fereasca Dumnezeu de o lume, de o zi, de o seara, de cateva secunde fara El!

Sa ne fereasca de o lume fara Sfanta Liturghie, fara lacrimi de pocainta, fara tamaduirile sfantului Maslu, fara glasuri de maici cantand "Lumina Lina" la apus, fara binecuvantarile sfintilor ale caror suflete si trupuri au invins moartea- spre ciuda tuturor dihoniilor care innebunesc cand aud de sfinte moaste- fara Sfanta Impartasanie, fara mangaierea unei spovedanii facute din inima, fara durerea slujbelor din Saptamana Mare, fara lumanari tremurande in noaptea de Prohod, fara biruinta Invierii, cu lumina si iubirea ei molipsitoare, fara oua rosii, fara Craciun, colinde, coliva si zile de sfinti cand ii simti mai aproape ca oricand. Sa ne fereasca Domnul de o lume lipsita de randuiala, de miracol, de traditii, de radacini, de bucurie, de minune, de inviere, de mir, de tamaie, de Sfanta Cruce, de aghiazma, de parinti smeriti care fac milostenii in taina, de ajutor din ceruri, de credinta, nadejdea si iubirea, de linistea si pacea pe care numai in tainele bisericii le poti gasi! Sa ne fereasca Dumnezeu de biserici transformate in spitale, carciumi sau grajduri. Si sa ne fereasca Dumnezeu de cei fara Dumnezeu!

Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte! Si sa ne dea Domnul intelepciunea si lumina de a nu ne face frate cu dracul nici pentru a trece puntea celor mai bune intentii. (Steinhardt: "Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.")

Sa stam bine. Sa stam cu frica. Sa luam aminte!

"Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel...."

Cine are urechi de auzit sa auda.

Dumnezeu sa ne ajute!

de Alexandra Svet - autoarea cărţii http://www.floareadinasfalt.ro

Să prețuim viața!

În fața marilor tragedii, adevăratelor tragedii, ne dăm seama, cu spaimă, cât suntem de mărunți, de neputincioși.

Atunci când aceste tragedii li se întâmplă altor oameni, iar noi asistăm înspăimântați de pe margine la prăbușirea lumii cuiva, realizăm ce înseamnă, de fapt, viața. Un fir de ață! Chiar așa este. În fața morții suntem cu adevărat uimiți de cât de repede se poate rupe acest fir de ață, cum un „pe curând” sau „ne vedem mâine” spus în grabă, se transformă într-o secundă în „adio”. 

Câte vise năruite și câte întrebări fără răspuns rămân în urma acelor oameni pentru care „mâine” pur și simplu nu mai există…

Noi, cei care rămânem, cei care căutăm vinovați și așteptăm pedepse, ar trebui să învățăm, dar să învățăm cu adevărat ceva din tragediile altor oameni, la care suntem cu voie sau fără voie spectatori.

Să învățam să ne bucurăm de absolut fiecare zi, fie că e luni, că plouă, că ninge, că e frig, că e prea cald, că nu mai avem bani în portofel, că planurile nu ne-au ieșit așa cum voiam sau că ne simțim singuri, trădați, blamați. De prea multe ori ne propunem să facem asta, dar de prea puține ori reușim cu adevărat să prețuim fiecare zi care ne este dăruită.

Să nu mai amânăm. Să trăim, să ne simțim vii, să ne simțim cu adevărat binecuvântați pentru că suntem sănătoși, pentru că ne putem bucura de lumină, de soare, de oameni dragi.

Să ne facem timp, în agendele noastre super încărcate să comunicăm mai mult cu oamenii din viața noastră, să le mulțumim că sunt, că îi avem, că îi putem iubi. Să le arătăm asta cât de des se poate.

Oameni buni, haideți să ne trezim în fiecare dimineață cu gândul lui Paler în gândul nostru: „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.” și să trăim. Cu bune, cu rele, să trăim. Să prețuim viața! 

de Iustina Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/

BISERICI vs SPITALE!

Oricat de ciudat o sa vi se para nu pot sa nu-i „felicit” pe cei care au reusit sa creeze acest brand... aaa si mai exista unul: BISERICI vs SCOLI (dar acesta este folosit mai mult in luna septembrie, sau cu ocazia altor evenimente scolare majore). DE CE ? Pt. ca mesajul este pervers de simplu si diabolic. Este precum ciocolata cu ardei iute, zapaceste creierul, te enerveza, nu-i intelegi gustul si atunci consumi ca PROSTUL.

Care este SCOPUL ? Este simplu : „Divide et impera”, adica reuseste sa incaiere o comunitate, sa-i abata atentia de la fondul problemei, s-o abata de la ADEVAR !

Dar care este ADEVARUL ????

Auzim ca in Romania se construiesc BISERICI in detrimentul SPITALELOR ! –

FALS, FALS, FALS !!!

1. In primul rand NU EXISTA O COMPETITIE intre cele doua, AMBELE SUNT PENTRU OAMENI, nu impotriva oamenilor ( Eu ma tratez intr-un SPITAL si ma rog intr-o Biserica, am nevoie atat de MEDIC cat si de PREOT)

2. Daca Bisericile ar fi nefolositoare, de ce sunt pline ? Simplu: pt ca prezenta lor este ceruta de comunitatea respectiva

3. Biserica construieste biserici pt ca asta este menirea ei, dar asta nu inseamna ca nu construieste si spitale sau scoli ( de ex. in Bucuresti avem spitalul Sf Nectarie ( pt tratament paliativ) scolile Sf Sofia sau Sf Macrina ( in ambele se pregatesc in jur de 200 de copii).( La Margineni exista o scoala construita de Biserica si are o capacitate de 150 de locuri) Lista exemplelor e lunga, dar o putem detalia oricand daca este cazul. De multe ori se intampla si invers, adica Spitalele construiesc capele in incinta lor !

4. APROPO ! Aveti idee cat sange a fost colectat prin campania BISERICII „DONEAZA SANGE SALVEAZA O VIATA” ? : cel putin 7 TONE de SANGE ! ( Pr Ciprian Gradinaru a dat startul inca de saptamana trecuta celei de-a noua campanii, iar sangele care a fost folosit pentru victimele de la Colectiv, de acolo fusese colectat – ce ironie, nu-i asa ? ( apropo, acolo tot Biserica a dat autorizatiile de functionare ? Ma gandeam eu ca NU !

5. De ce s-au inchis SCOLILE si SPITALELE ? Simplu: pt ca de 25 de ani suntem condusi de bolnavi mintal si analfabeti ( pe care, in aparenta, tot noi i-am votat). Pt ca in cei 25 de ani, de la Revolutie, urmasii comunistilor nu aveau nevoie de un popor sanatos si inteligent, ci de niste oi care sa poata fi manipulate la urna de vot ! Faceti un calcul simplu: Costa mai putin un cozonac, o sticla de tuica si un pui recongelat, o data la 4 ani, decat scolarizarea unui elev timp de 16 ani

6. Cine a inchis spitalele ? Un număr de 67 de spitale au fost închise la 1 aprilie 2011 !!! DE CE ? DE CE ? DE CE ? Cine le-a inchis ? Biserica ? NUUU ! GUVERNUL, POLITICIENII !!!

7. De ce nu se construiesc SPITALE ? Pt ca tot „ei” le-au inchis ! Pt ca daca am avea SPITALE moderne n-am mai avea bolnavi, daca nu avem bolnavi nu mai cumpara nimeni medicamente !!! ups !!! mi-e frica sa continui ...

8. Cand se construieste o BISERICA este nevoie de un preot care deserveste cel putin 200 de credinciosi. Tot ei in mare masura ii asigura salarizarea. Apropo de salariul popilor: Preotul primeste de la buget o parte din bani ( vreo 5-6 mil) iar de la parohie isi completeaza veniturile. Atunci cand plateste impozitele o face pe toata suma, adica plateste Statului, mai mult decat primeste !

9. Cand se construieste un SPITAL ( daca se construieste) e nevoie de cel putin 50-100 de medici si asistente (pai oamenii acestia trebuie scolarizati, platiti ... daca cheltuim banii de la buget pe ei, n-or sa ne mai ramana pentru autostrazile fictive, sau alea care pleaca singure la vale, pt borduri si panselute ... )

10. Apropo de medici ... aproape toti prietenii doctori ( si nu sunt putini) au plecat sau sunt pe punctul de a pleca din tara ( iar motivul nu este BISERICA ! ci tratamentul jegos pe care STATUL il are fata de ei)

11 NU sunt bani pentru SANATATE ! BA DA sunt fooooarte muuuulti bani, dar ATENTIE cine ii imparte si cum !

12. Nu BISERICA tine posturile blocate in SANATATE ci ... stilourile cu „cerneala magica” ale ...( ati ghicit !!! ) acelorasi politicieni influenti si ale „functionarilor de casa”.

Ps

1. Concluziile va rog sa le trageti fiecare. Este clar cine sunt papusarii din spatele acestei piese triste, cei care servesc de fiecare data la "timpul potrivit" melodia pe care incep sa tzopaie diferitii "formatori" ...

2 .Am o curiozitate: de ce aceste suflete active ale societatii care sunt deranjate de construirea bisericilor nu-si canalizeaza energia construind de ex un spital ??? e simplu: din IPOCRIZIE, scopul lor nu este sa creeze SOLUTII ci CONFUZII ... iar acest lucru le iese foarte bine !

3.ASADAR, dragilor :

Deschideti ochii si ganditi cu mintea voastra ! Avea dreptate Mark Twain inca de acum 200 de ani :“Dacă nu citeşti ziarele eşti neinformat, dacă le citeşti eşti dezinformat” ...

„Cunoasteti Adevarul iar Acesta va va face LIBERI !”

de Grigoriu George