Să vedem încotro aleargă cerneala…

 

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…

- Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
- Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
- Ce faci toată ziua?
- Te iubesc.
- Te voi mai vedea?
- Când te vei privi în oglindă…

…Vine un moment în viață când se trage linie și se plătește un preț: pentru muncă, pentru iubire, pentru neiertări, pentru răutăți, pentru gândurile toxice, pentru… Călătoria vieții poate începe cu adevărat în orice clipă. Într-o secundă viața se schimbă. Și nu întotdeauna ce dăm mai departe putem păstra pentru noi… ”

 

de Hrisostom Filipescu

Scrisoare către liceeni

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-cola şi bananele şi am crezut că dacă noi citim, şi ei vor citi. Şi că toţi vom progresa şi ţara o să aibă scăpare. Noi ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo şi tânjesc după oraşul ăsta împuţit. Voi însă, voi aveţi o şansă. Voi, aveţi şansă.

Nu vă gândiţi la furat. E calea cea mai simplă. Ştiu că aţi aflat că aşa te îmbogăţeşti. Dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Ştiţi voi ceva despre tva şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă. Sunteţi tineri şi totuşi habar n-aveţi ce înseamnă un Bucureşti în care se circulă normal. Dacă voi habar n-aveţi şi dacă Ei continuă să fure, gândiţi-vă la copiii noştri. Nu e nici o şansă.

Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce va pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectură, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haită de oameni deştepţi o să reuşiţi. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însă, s-ar putea să reuşiţi. Gândiţi-vă de pe acum să-l înlocuiţi. Timpul lor trebuie să se termine. Trebuie să-i dominaţi. Dar nu cu gândul că veţi fura mai mult ca ei. Asta e calea simplă care vă va sufoca moştenitorii. Ce-o să faceţi cu milioanele într-un oraş mort? Ce-o să cumpăraţi, cu banii grămezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii?

Nu vă duşmăniţi profesorii. Sunt oameni amărâţi, din ale căror drame puteţi învăţa. Îşi dau priceperea pe un salariu de nimic şi vă învaţă carte. Nu vă bateţi joc de ei. Au muncit, şi nu e vina lor că părinţii voştri s-au descurcat mai bine. N-aveţi nici un drept să-i dispreţuiţi. Nu le sunteţi superiori. Banii părinţilor voştri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteţi scoate pe gură. Aveţi grijă ce scoateţi pe gură. Vremea pumnului şi a bodiguarzilor a trecut. O să călătoriţi, iar copiii francezi învaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoţii de la putere nu sunt în stare să va spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.

Nu vă mai luaţi după ziare. Nu dau doi bani pe generaţia voastră, nu vă daţi seama? Pentru ei, cu cât sunteţi mai proşti, cu atât le va fi mai uşor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veţi cumpăra va fi obţinut de la proşti, plătiţi pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiţi ziarele. Citiţi câteva, cele care va informează. Nu marşaţi la orice promoţie. Fiţi mai selectivi.

Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool, cu orice preţ. O să le daţi apă la moară inculţilor şi hoţilor de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generaţie de distruşi, iar banii destinaţi salvării voastre, îi vor fura. E timp şi pentru iarbă, e timp şi pentru tequilla. Acum însă trebuie să învăţaţi, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot, şi e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergaţi după bani cu orice preţ. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. Veţi domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Europa cumpără inteligenţă. România nu cumpără nimic pentru că hoţii nu construiesc, hoţii fură. Nu uitaţi că vă fură pe voi şi asta trebuie să vă oprească. O să auziţi toată viaţa de Napoleon şi de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii voştri nu vor şti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteţi tineri. Nu vă gândiţi că sunteţi slabi. Puterea voastră stă în curăţenie. Sunteţi curaţi, n-au apucat să vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaşte cu noroiul străzilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbaţi asta. Care e calea? Să citiţi. Literatura universală o să vă înveţe să deosebiţi Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toţi deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de ţări nu puteţi învăţa Binele. Binele puteţi fi voi. Şi cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul. Nu e imposibil. Daţi scrisoarea asta mai departe. Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele.

Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. După treizeci şi nouă de ani le va rămâne doar o listă lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când îmbătrâneşti şi trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveţi şansa să lăsaţi ceva în urma voastră. Banii nu sunt Calea. Priviţi unde ne-a adus setea de bani.

Nu vă resemnaţi, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia îl taie. Protestaţi, luptaţi, protestaţi. Cu scop, însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învăţaţi legile. Învăţaţi-vă drepturile. Atunci veţi şti când are cineva voie să vă legitimeze. Veţi şti cum să luptaţi, dacă veţi şti legile. Apoi o să vedeţi că legile sunt proaste. Şi veţi înţelege că trebuie să le schimbaţi. Pare greu şi cere timp. Dar, Doamne, voi aveţi timp şi pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înţelegeţi că SUNTEŢI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsaţi ţara asta pe mâna hoţilor, atunci, de-abia copii voştri vor mai avea o şansă! Căci şansa vine o dată la o generaţie. Noi am pierdut. Câţiva dintre noi, şi nu suntem puţini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă şi Setilă, dar voi sunteţi Harap-Alb. Alegeţi dintre voi pe adevăraţii lideri. Să-i alegeţi şi să nu-i invidiaţi. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar şi coşmarul. Vor fi salvatorii voştri, dar se vor pierde pe ei înşişi. Liderii trebuie să fie dintre voi. Şi trebuie să-i căutaţi de pe acum. Uitaţi-vă unii la alţii în fiecare zi şi căutaţi-vă căpitanii. Altfel veţi pieri o dată cu noi. Şi atunci porţile libertăţii ne vor fi închise şi EI vor castiga. Cine sunt ei? Ştiţi foarte bine. Îi vedeţi în ziare, în fiecare zi.

Salvaţi-vă! Salvaţi-ne! Este o singură cale! Lupta cunoaşterii!! Şi când veţi fi câştigat lupta cunoaşterii, de-abia atunci veţi cunoaşte să luptaţi cu adevărat!!!

Nu vă amăgiţi cu prezentul... Salvaţi-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceţi?

de Tudor Chirilă

Te iubesc fără nici un semn de punctuaţie

Te iubesc, 

Virgulă 

... Urmează un "Dar" 

un "Însă", 

un "Şi", 

un "Poate..." 

Te iubesc! 

Semnul Exclamării 

Aici. Acum. Nebuneşte. Ard. 

Cu fluturi în stomac, 

Cu bătăi nebune de inimă, 

Cu crize de-a dreptul copilăreşti de gelozie, 

Cu senzaţia acută că nu mai am aer dacă nu eşti lângă mine. 

Şi că îmi ia sângele foc atunci când eşti. 

Cu dor. Cu poftă. Cu durere. 

Mai mult decât am iubit vreodată pe altcineva. 

Pătimaş. Posesiv. Hotărât. 

Vreau să fii a mea/al meu. A nimănui altcuiva. 

Vreau să am drept de viaţă şi de moarte asupra ta. 

Vreau să îţi dau şi să îmi dai totul. 

Te iubesc. 

Punct. 

Asumat. Conştient. Acum mai liniştit. Echilibrat. Determinat. 

Putem începe să construim următoarea propoziţie împreună. 

Te accept. Cu bune şi cu rele. 

Am trecut împreună prin bune şi prin rele. 

Avem cicatrici. 

Dar avem şi amintiri frumoase. 

Nu pot fără tine. 

Vreau să fim împreună. 

La bine şi la rău. 

Te iubesc 

Dincolo de timp spaţiu şi limită 

Veşnicie. 

Unul. 

O singură inimă. 

Tu îmi răspunzi fără măcar că eu să ştiu că mă întreb.... 

Pur 

şi simplu 

Te iubesc 

Fără condiţii. 

Multumindu-ţi că te iubesc. 

Fără aşteptări. 

Iubindu-ţi defectele pe care alţii ţi le acceptă. 

Mulţumind pentru bucuria de a mă putea jertfi pentru tine. 

Pentru bucuria de a-ţi dărui. 

Fericirea ta mă face fericit. 

Chiar dacă are preţul nefericirii mele. 

Pot fără tine. 

Pentru că eşti în mine. 

Oriunde şi cu oricine ai fi. 

Te port în inima mea. 

Dintotdeauna. 

Pentru totdeauna. 

de Sasha

Gust amar

Tot ceea ce se petrece cu noi, bun sau rău, ne influențează gândurile și deciziile. Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne marchează viața, ne schimbă pe dinăuntru, ne transformă complet.

Nu poți alege să nu treci prin încercări dificile. Nu poți alege o viață doar cu împliniri, zâmbete și vise împlinite. Nu poți alege doar oameni veseli, optimiști și sinceri în jurul tău.

Însă poți alege să înveți lecțiile predate de viață și să iei atitudine.

Dacă un prieten continuă să te dezamăgească fă-ți curaj și rupe-te de el. Dacă prietenii cu care ieși continuă să se comporte urât, deși le-ai spus că acest lucru te deranjează scoate-i din viața ta.

Nu îți recomand să nu-i ierți dacă ți-au greșit, însă dacă simți că ceea ce fac te sufocă, te deprimă, îți știrbește încrederea și speranța pune punct.

Lucrurile care te deranjează, vorbele care nu-ți plac, trădările, bătaia de joc, bârfele reacționează ca o otravă pentru sufletul tău.

Nici nu vei ști când te vei trezi cu sufletul trist, obosit, neputincios și cu sentimente de ură. Nici nu vei simți când te vei contamina de răutate, invidie și vei fi și tu asemeni lor.

Îți recomand să ai grijă pe cine primești în viața ta. Gândește-te la sufletul tău ca la cea mai frumoasă cameră unde primești oaspeții. Este luminoasă, caldă, colorată, aerisită, primitoare. Nu vrei să o vezi aglomerată și intoxicată de oameni cărora nu le pasă dacă intră încălțați și murdari.

Tot ceea ce nu-ți place la o persoană se va alipi sufletului tău ca pata de o cămașă urâtă. Nu imediat, ci cu timpul. Dacă nu ai grijă și nu sortezi sentimentele bune de cele neplăcute te vei simți ca o rufă murdară aruncată într-un colț prăfuit. Te vei simți ca și cum nimănui nu-i pasă de tine, nimeni nu te mai vrea în viața sa, nimeni nu dă doi bani pe tine.

Nu permite nimănui să te facă să te simți așa.

Suntem unici în felul nostru. Și putem trece cu zâmbetul pe buze peste orice defect al oamenilor pe care-i iubim. Dar, asta nu înseamnă că ar trebui să ne lăsăm dominați și călcați în picioare. Nu înseamnă că nu avem un cuvânt de spus în privința lor. Nu înseamnă că trebuie să acceptăm totul și să închidem ochii.

Între prietenii adevărați, indiferent de ceea ce a fost sau va fi, întotdeauna va exista sinceritate. Întotdeauna vei putea spune ceea ce vei simți, întotdeauna le vei împărtăși gândurile tale, întotdeauna te vei simți ca făcând parte din viețile lor.

Nu permite fricii de singurătate să te facă victima celor mai negre sentimente. Nu îți dorești sufletul încărcat cu emoții negative, cu temeri și regrete, cu dezamăgiri și gelozii.

Ia o decizie pentru binele tău. Nu atât pentru binele fizic, cât pentru cel mental și sufletesc. Ai nevoie de căldură, iubire și înțelegere în viața ta. Dă-ți voie să simți aceste lucruri și să te bucuri de viață și prieteni. :)

de Anasstassya

Atât de simplu să fim fericiți

 

Atâta lume aleargă după fericire. Şi-o doresc mai ceva ca pe un bilet câştigător la loto. Visează la ea cu ochii deschişi sau închişi. O pretind de la ceilalţi şi speră să aibă parte de ea. Dar ce înseamnă fericirea, de fapt? Mulţi nu ştiu, o cer, o vor, apoi o aşteaptă. Şi ea vine, întotdeauna vine, dar dacă nu ştii ce-i, nu poţi s-o recunoşti. Şi trece pe lângă tine, se duce la altcineva. Iar tu rămâi să o aştepţi, poate revine… Fericirea e lângă tine, întotdeauna, la o privire distanţă, dacă ai şti să o vezi. Cu ochii sufletului, pentru că cei ai trupului se uită întotdeauna după altceva.

Fericirea e în micile bucurii de peste zi. Nu trece zi fără să nu ai motive de fericire. Îţi garantez. Indiferent de felul în care arată viaţa ta. Indiferent de câte lipsuri ai, tot ai motive să fii fericit.

Fericirea începe de dimineaţă, atunci când te trezeşti lângă cineva drag, atunci când ai cui să spui “bună dimineaţa”. Atunci când ai cui să zâmbeşti şi cine să-ţi zâmbească. Fericirea înseamnă să ai părinţii în viaţă, să ai copii, să ai o casă şi ce să pui pe masă, să ai ce îmbrăca, să vezi, să simţi, să te plimbi, să ai un job, să fii sănătos. Mai ales să fii sănătos. Preţuim aşa puţin faptul că suntem sănătoşi încât nici nu considerăm că ăsta ar fi motiv de fericire. Nu apreciem că tot ceea ce facem se datorează faptului că suntem sănătoşi.

Fericirea este în pupicul pe care ţi-l dă copilul tău, cu braţele strânse în jurul gâtului, în momentele de tandreţe şi alint, în privirea aceea inocentă şi sinceră. Când îi citeşti povestea de seară, când alergaţi în parc, când îi oferi jucăria mult aşteptată. Când îţi oferă primul surâs, când face primul pas, când te strigă prima dată.

Fericirea stă în îmbrăţişarea persoanei iubite, în atingerea umărului pe care ştii că te poţi baza să muţi munţii, dacă ar fi nevoie. Fericirea e în dragostea ce vă uneşte şi vă face mai frumoşi, mai buni, mai puternici.

Fericirea stă în vorba bună venită de la un prieten, exact atunci când ai nevoie, în sfatul care te ajută să mergi mai departe când nu vedeai nicio ieşire. În telefonul salvator, în întâlnirea potrivită.

Fericirea stă în dragostea părinţilor care te-au crescut cu trudă şi iubire, în casa părintească unde te poţi întoarce oricând să-ţi încarci bateriile sau să-ţi lingi rănile. În ajutorul necondiţionat pe care ştii că îl găseşti oricând acolo.

Fericirea înseamnă să poţi să ajuţi, să ştergi lacrima unui om, să-i dai motive să zâmbească, să-i redai speranţa. Aceasta este pentru mine fericirea. Să te bucuri de ceea ce ai şi să fii recunoscător. De aceea cred că foarte puţini sunt oamenii care pot afirma că nu au motive de fericire. Şi aceia sunt oameni care se luptă cu multe lipsuri şi poate chiar cu o boală.

Dacă tu citeşti acest text de pe computer/smartphone/tabletă, nu cred că te poţi plânge de lipsuri. Totul este o chestiune de percepţie, depinde unde te uiţi, ce alegi să vezi şi ce înseamnă fericirea pentru tine.

 

sursa: http://psihologinconcediu.ro/

Scrisoare mie…

 

De când mă știu, am căutat să pășesc cu grijă în sufletele oamenilor pe care i-am cunoscut. Fără să îmi las prea multe amprente ale personalității mele pe la ei prin suflet. Aceasta am încercat eu și nu pot spune că mi-a reușit în mare măsură. Dar măcar am încercat. Nu m-am dat în lături. Nu m-am îngrețoșat niciodată de neputințele oamenilor pe care îi iubesc, considerând că și ei sunt oameni ca și mine. Și eu sufăr de aceleași traume ca și ei. Și ei sunt sensibili ca și mine. La toate. Pentru aceasta am căutat să îi respect, oricât de greu mi-ar fi fost în anumite situații.Unii mi-au deschis bucuros sufletul și mi-au oferit ceea ce aveau ei mai frumos și mai de preț: dragostea lor. Alții însă, mi-au dat jos doar un lacăt din cele șapte pe care le aveau pe suflet. Și le sunt recunoscător că au încercat și astfel. Înseamnă mult pentru mine. Am învățat lucruri mici despre oameni mari și lucruri mari de la oameni mici. Cine a spus că ”Aparențele înșeală”, a știut profunzimea lucrurilor în sine.

Am avut și am in continuare mare grijă să nu poposesc în sufletul unui om care nu m-ar iubi. Nici măcar de fațadă. Că poposește el în sufletul meu și va sta acolo mult și bine, aceasta-i altă treabă. Dar eu nu stau acolo unde nu mă simt dorit. Nu îmi priește. Prefer să plec singur cu aceeași decență și demnitate pe care am avut-o atunci când am intrat, decât să fiu dat pe ușă afară. Sufletele oamenilor sunt ca și locurile pe care le vizitezi. În unele dintre ele, datorită terenului accidentat, pășești repede și cu grijă, ca nu cumva să strici sau să te lovești instantaneu, având mereu tendința ca să te aperi. În altele, când ochii ți-s răpiți de atâta frumusețe și desfătare, la fel: tinzi să pășești rar, cu grijă, cu atenție, ca să nu rupi ceva, să nu distrugi ceva din neatenție. Cert însă este faptul că dacă vei umbla cu dragoste în orice loc, vei reuși să treci fără să deranjezi. Se vor deranja doar aceia cărora nu le convine dragostea. Și dacă ai umblat în multe locuri și ai experiența călătoriilor în sine, atât de adânc încrustată în sufletul tău încât ai ajuns ca să deduci ceea ce va urma să vizitezi încă de la început, sigur trebuie să știi că vor fi multe locuri în care nu vei fi primit cu brațele deschise și atunci nu te descuraja, dar nici nu te victimiza. Viața are legile ei, iar tu ca să poți călători în pace, trebuie să îți creezi reperele tale. Nu contează câte suflete ai vizitat, ci felul în care ai făcut-o. Nu contează câți oameni ai iubit, ci intensitatea iubirii pe care ai avut-o către ei. Nu contează câți au vrut să scape de tine, ci felul în care tu te-ai despărțit de ei. Nu contează cine ești, atâta timp cât te-ai străduit să devii, să fii, să rămâi un om bun. Cine nu te-a vrut, nu te va plânge. Cine nu te-a iubit, nu își va aminti de tine. Cine nu ți-a cunoscut sufletul în profunzime, te-a și uitat de atunci demult. Și la final, viața se va decide între voi doi: Tu și Doamne Doamne pe care L-ai iubit.

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com

Amărăciunea

 

Suntem amari pentru că trăim ce ar trebui să fim. Suntem acri deoarece considerăm că viaţa pe care o trăim nu e ceea ce ar trebui să fie viaţa; dacă asta e tot, atunci e nimic. Trebuie să mai existe ceva şi parcă nu găsim acel ceva în plus, nu ne putem lepăda de amărăciune. Din această amărăciune rezultă supărarea, invidia, violenţa, ura - tot felul de trăiri negative.

Suntem nemulţumiţi continuu, însă adevărata nemulţumire se află în altă parte, ascunsă adânc în noi. Este nemulţumirea împotriva existenţei. "Ce caut eu aici? De ce mă aflu aici? Nu se întâmplă nimic. De ce sunt obligat să trăiesc dacă tot nu se întâmplă nimic?" Timpul trece şi viaţa nu aduce nici o fericire. Aşa apare amărăciunea.

Nu e deloc întâmplător faptul că bătrânii sunt persoane foarte amare. E greu să trăieşti cu bătrânii, chiar dacă sunt părinţii tăi. E greu din simplul motiv că toată viaţa lor s-a dus pe apa Sâmbetei şi ei sunt amărâţi. Profită de orice prilej ca să-şi verse negativismul. Se agită şi le sare ţandăra din orice. Nu suportă să le fie copiii fericiţi, să cânte, să danseze, să strige de bucurie. Nu tolerează lucrurile astea, pentru că ei şi-au ratat viaţa. Orice toană a lor vrea să spună: "Cum îndrăzneşti să fii atât de vesel?!". Ei sunt împotriva tinerilor, şi tot ce fac tinerii, bătrânii consideră că e greşit.

De fapt, amărăciunea lor e cauzată de viaţă şi ei caută întruna pretexte. Foarte rar întâlneşti un bătrân care să nu fie amar - asta înseamnă că acel bătrân a trăit cu adevărat frumos, că este cu adevărat adult. Astfel de bătrâni au o frumuseţe pe care nu o are nici un tânăr. Ei au văzut şi au trăit atâtea încât îi sunt fantastic de recunoscători Lui Dumnezeu.

Dar e greu de găsit genul ăsta de bătrâni. Pentru cei mai mulţi - majoritatea copleşitoare - bătrâneţea nu e nici o fericire, căci viaţa s-a dus, moartea bate la uşă, de ce să fii fericit? Eşti amărât, supărat, acru.

Amărăciunea este o stare a ignoranţei. Trebuie să o depăşiţi! În clipa în care ai depăşit toate nemulţumirile, energia care a fost amară devine parfum.

 

sursa: http://www.astrocafe.ro/

Emoţii care ”ne leagă” de trecut

 

La o anumită vârstă, mulţi oameni pot privi în trecut cu uimire. O iubire, care te-a sufocat, te-a durut, te-a întors pe toate feţele cândva, poate deveni peste ani...un soi de ”nimic”. Faţă în faţă cu omul pentru care ţi-ai fi dat viaţa, se poate ca acum să priveşti spre el ca dinspre ”un deşert”. ”Probabil nu l-am iubit/n-am iubit-o, a fost o amăgire”, te gândeşti.

 

Etapa iubirii, etapa urii, etapa respingerii, etapa oricărei alte emoţii s-a stins ca o flacără, sub mâna vindecătoare a timpului. Iubitul sau iubita din trecut nu-ţi mai spun nimic şi se întâmplă asta pentru că...au dispărut gândurile, s-au topit emoţiile şi s-au disipat miraculos sentimentele care te purtau prin iluzia unei poveşti de viaţă. Emoţia şi sentimentul, propriul tău gând, propria ta lume interioară îţi arătau o lume reală, o poveste, o iubire, o realitate, dar – iată – una care a dispărut la fel de straniu ca lumea dinozaurilor.

Sunt, însă, oameni care rămân blocaţi în trecut, agăţaţi de trecut şi asta în virtutea emoţiilor dureroase, pe care nu le-au vindecat. Fără acele emoţii, fără acele sentimente şi fără acele gânduri, care au deformat cumva experienţa, ei ar privi în trecut cu detaşare, ca spre o şcoală binefăcătoare a vieţii. Sentimentul de a nu fi fost iubit în copilărie capătă forme de manifestare dintre cele mai ample, mai stranii şi creşte o dată cu fiecare experienţă. ”Eu nu sunt iubit/a nu m-a iubit mama/tata/ femeile/bărbaţii/ fraţii/surorile/ prietenii etc”, iată adevărata traumă, adevărata iluzie a minţii omeneşti, durerea durerilor, rana din care-şi trage seva toată neliniştea minţii şi a sufletului unui om. Rana din trecut rămâne agăţată în memorie şi pare să creeze acolo, în interiorul nostru, o legătură cu toate experienţele în care am simţit că nu suntem iubiţi, cu toată nesiguranţa, cu abandonul, cu neliniştea şi angoasa pierderii de sine. Rădăcina durerii e o simplă percepţie, dar gândurile, emoţiile şi sentimentele o perpetuează, o fac vie, încă, fac ca ea să ardă în noi şi să ne ţină legaţi de sentimentul că nu avem iubire. Fără sentiment, fără resentiment, fără gânduri care judecă, doar cu puţină compasiune, cu un strop de răbdare, cu puţină râvnă pentru înţelegere şi pentru iertare a celor care părea că nu ne iubesc, dispar emoţiile negative şi, de îndată ce emoţia negativă s-a topit, începem să trăim în prezent.

Trecutul rămâne în noi atâta vreme cât nu corectăm lăuntric trăirile, mai ales cele nefericite, percepţia suferinţei şi a lipsei de iertare. O problemă pe care o avem în prezent este, de asemenea, atât de importantă pe câtă emoţie, pe cât sentiment şi câtă atenţie investim în ea. La baza emoţiei negative stă o percepţie greşită; la baza blocării noastre în trecut sau într-o poveste care ne zdruncină chiar acum stă o neiertare, o percepţie care trebuie corecată. Corectarea percepţiei greşite înseamnă vindecare interioară, detaşare şi desprindere de trecut. Dispariţia emoţiei e semnul clar, fericit, consistent al faptului că ne-am învăţat lecţia în relaţia cu o persoană, o situaţie sau un subiect de viaţă. Fără emoţie dispare legătura şi, pentru ca emoţia să dispară, noi trebuie să schimbăm ceva în mintea noastră, în felul nostru de a gândi, să înţelgem – mai presus de orice – că oamenii (problemele) care trec prin viaţa noastră sunt expresia întrupată a propriei conştiinţe. Ca nişte oglinzi fidele ei ne arată ridurile minţii şi deformările inimii, iar atunci când păstrăm legătura cu ei, fie şi numai prin durerile emoţionale, este semnul că nu am schimbat ceva important în mintea noastră şi ceva a rămas încă nevindecat.

 

de Maria Timuc

Dumnezeu, preocuparea mea?!

Îmi place să-l citesc pe Tolstoi atunci când vreau să petrec momente de linişte, o manieră prin care să meditez la Dumnezeu. Iată una dintre notiţele sale: „Demonstrarea existenţei lui Dumnezeu! Poate fi ceva mai prostesc decât ideea de a demonstra existenţa lui Dumnezeu? E ca şi cum ţi-ai demonstra propria existenţă. A-ţi demonstra existenţa? Pentru cine? Cui? Prin ce? În afara lui Dumnezeu nu există nimic.”

Vă mărturisesc că sunt frapată de numărul îngrijorător de mare al oamenilor care nu vor să creadă în Dumnezeu, care neagă existenţa Lui şi se cred proprii dumnezei. E dureros să vezi atât de mulţi oameni care uită că viaţa nu atârnă de ei, dar – mai ales – dureros pentru Hristos (care a murit pentru ei şi totuşi aceştia refuză să accepte darul Său, viaţa veşnică).

Mă doare că uneori noi suntem vinovaţi pentru faptul că nu purtăm în noi chipul lui Dumnezeu ori evităm fie că ne este ruşine fie că nu vrem fie că nu avem curajul să le vorbim oamenilor despre Dumnezeul nostru, Dumnezeul în care credem.

Existenţa noastră, viaţa de zi cu zi, ar trebui să fie o nouă dovadă a trăirii lui Dumnezeu în noi sau – cum acelaşi Tolstoi spune mereu, adresându-se lui Dumnezeu „eu, trăitorul în Tine” – dacă noi, trăitorii în Dumnezeu am lăsa la vedere această faţetă a vieţii noastre poate că multe dintre îndoielile şi întrebările oamenilor care sunt nesiguri de existenţa lui Dumnezeu s-ar spulbera. Dacă L-ar vedea pe Dumnezeu în noi…

Obişnuim să ne cerem drepturile în calitate de oameni şi am merge până în pânzele albe să avem sorţi de izbândă, uităm însă că, oameni fiind, avem şi responsabilităţi, nu doar drepturi. Tindem mai degrabă să-L avem pe Dumnezeu la degetul mic şi uităm că datoria noastră este să purtăm chipul Lui în noi, pentru a fi văzut în preajma noastră!

Încerc să-mi imaginez cum ar arăta lumea dacă am începe fiecare dimineaţă preocupaţi de cum să-L arătăm mai bine pe Dumnezeu peste zi, preocupaţi de cum să facem să fie mai clar şi mai luminos chipul Lui, din noi, pentru cei din jur, preocupaţi să vorbim despre El! Cred ca mulţi, mulţi nu s-ar mai îndoi de existenţa lui Dumnezeu!

sursa: https://camarasufletului.wordpress.com/

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă ce se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în Biserica Domnului şi se aşează în Sfânta Sfintelor, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/intrarea-biserica-maicii-domnului

Timp. Fiecare cu timpul lui.

 

Trece timpul. Oh, dar cum trece timpul! Parcă nu mai sunt omul de ieri, de săptămâna trecută, de acum 5 ani. Nici în oglindă, nici în suflet. Timpul mi-a erodat şi chipul şi sufletul, aşa cum apa modelează piatra după ciocniri repetate. Tot ce am simţit, ce am trăit, ce m-a bucurat şi ce m-a durut şi-a pus amprenta pe care omul care sunt astăzi şi o va face în continuare cu omul care voi fi peste ani.

Sunt momente uneori, când mă filtrez prin oglinda timpului şi parcă nu-mi vine să cred că cea pe care o privesc faţă în faţă sunt chiar eu. Nu-mi vine să cred că a fost o vreme când idealurile mele erau altele, că oamenii care mă înconjurau erau alţii sau altfel, că eu însămi aveam un alt spirit. Parcă în fiecare an devin un alt eu, iar acest lucru, recunosc, mi se pare destul de straniu uneori. Să par aceeaşi, dar să fiu totuşi altfel.

A trecut timpul, au trecut anii, unele iubiri au dispărut în neant, ca şi cum n-ar fi fost, unii oameni au rămas prezenţi în sufletul meu ca şi cum n-ar fi plecat niciodată, viaţa mi-a dat şi mi-a luat, m-a ingenucheat şi m-a ridicat.

A trecut an după an, timp în care în viaţa mea s-au produs schimbări mai mici sau mai mari, care cu o precizie nevăzută mi-au modelat atât chipul, cât sufletul.

Astăzi, văd pe chipul meu o seninătate de care uitasem, iar în suflet simt o linişte pe care o pierdusem.

de Iustina Dinulescu

Când nu înțelegi ceva, ai răbdare

 

Uneori nu înţelegem cum şi de ce se întâmplă un lucru sau cum de ni se întâmplă tocmai nouă. Sau nu înţelegem ce avem de înţeles de acolo. Şi e atât de mare tentaţia de a intra cu totul în povestea lui „de ce?” încât începem să ne învârtim în jurul acestei întrebări, nu pentru că am vrea să găsim răspunsuri, ci mai ales pentru că dorim să stăm în dramă şi luptă. Există o anumită plăcere în a sta acolo şi e ca o esenţă a vieţii pe care vrem să o extragem din centrul problemei. Poate că de aia ne tot adâncim în ea, şi tot săpăm, chipurile pentru a ajunge la adevăr.

Numai că, ce să vezi, cu cât sapi mai mult, cu atât te îndepărtezi de adevăr, pentru că începi să vânezi, de fapt, doar răspunsurile care se potrivesc în şablonul poveştii tale, în definiţiile pe care le-ai dat experienţei, în judecăţile pe care deja le-ai emis şi continui s-o faci despre tine şi cei implicaţi. Practic, cauţi şi permiţi să ajungă la tine doar răspunsurile care-ţi validează durerea, lupta, încrâncenarea, dreptatea pe care vrei să o ai, tiparul în care vrei să stai.

De aceea, în astfel de situaţii, deşi ne simţim pierduţi (şi pe bună dreptate, pentru că ne pierdem de cine putem fi dincolo de problemă), persistăm în situaţia respectivă, croşetând gânduri, plimbându-ne între o judecată şi alta, între dorinţa declarativă de a înţelege şi dorinţa inconştienţă de a NU înţelege cu adevărat.

Acesta este unul din modurile în care ne lăsăm distraşi din prezent, din starea naturală a fiinţei de uşurinţă şi graţie. Suntem împotriva curentului şi singurul lucru pe îl avem de acceptat poate fi că, în acel moment, singura soluţie sau cea mai potrivită şi benefică este să avem răbdare.

Da, când nu înţelegi ceva, ai răbdare. Nu scotoci, ci aşteaptă. Nu iscodi, ci priveşte. Nu (te) certa, ci îngăduie să fie ce este. Nu forţa, acceptă.

Viaţa are căile ei prin care ne ajută să înţelegem tot ce avem nevoie. Înţelepciunea nu poate fi grăbită. Fiecare experienţă are anotimpurile ei. Fiecare etapă din viaţă poate fi un pas către un nivel mai înalt de conştiinţă. Orice proiect trece prin nişte anotimpuri. Dacă e în anotimpul îngheţului, degeaba îl forţezi să fie în cel al înfloririi. Degeaba grăbeşti o plantă să crească, rişti s-o omori din prea multă „bună intenţie”.

În plus, fiecare cădere este mereu urmată de un salt. Cădere, salt, cădere, salt… nimic nou, nu-i aşa? Diferenţa o face CUM treci PRIN ele. Cât de conştient eşti de importanţa acestora. Şi cât de deschis spre a creşte şi a câştiga înţelepciune prin tot ce apare în viaţa ta.

Până la urmă asta e frumuseţea vieţii, acesta este jocul. Imaginează-ţi, dacă ai avea toate răspunsurile, dacă totul s-ar întâmpla şi crea cât ai pocni din degete, ar mai fi aşa de atractiv/distractiv jocul? Nu şi-ar pierde rostul? Dar dacă toate lucrurile ar arăta instant, exact aşa cum le gândeşti şi le impregnezi cu emoţie? Cum ar arăta viaţa ta? Unii îi mulţumesc Cerului că nu le dă tot ce gândesc şi mai ales după cum gândesc în fiecare moment. Că Universul pare să aibă un delay în a răspunde. De fapt, întârzierea este la noi, ne ia ceva până să ne fie clar. Şi mai ales, ne ia ceva până obosim şi renunţăm la luptă.

Aşadar, când nu înţelegi, ai răbdare! Când te prinzi că ai un „de ce” în cap, sau mai multe, opreşte-te. Ai o cădere? Crezi că ai un blocaj? Aşa, şi?! N-ai mai avut?

Ce altceva e posibil? Cum altfel poţi privi? Ce-ar fi dacă ai aştepta, pur şi simplu, să se aşeze totul? Ce-ar fi dacă ai fi atent cu adevărat şi te-ai extrage din „problemă”? Cum ar fi dacă nu te-ai mai scufunda în drame, mai mult sau mai puţin ale tale? Şi ce ai crea dacă ai alege să te dai jos de pe gânduri şi să recunoşti ce vrei cu adevărat?

Poţi să alegi lupta. Sau poţi să alegi pacea. Nici una, nici cealaltă nu e greşită. Doar că… să ştii, e mereu alegerea ta.

de Nicoleta Svârlefus

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi.

Ni se întîmplă, tuturor, să acceptăm unele lucruri în tăcere. Ni se arată, fără să înțelegem, senzații și fapte pe care nu le putem explica. Căutăm răspunsuri, explicații, sensuri sau orice altceva. Și nu găsim… În tăcere.

Am asistat, recent, la o imagine de acest gen. Un creator, foarte cunoscut după nume, dar foarte puțin după chip, stătea alături de opera lui. Gînditor, mulțumit și întrebător, cu chipul emanînd lumină. Prețuind ce mai e de făcut și unde mai trebuie să insiste. Scormonind idei pentru ce ar trebui, de acum încolo, să dea lumii. Alături de el, o mare mulțime care venea și aprecia capodopera, într-un flux continuu. Oamenii auziseră de rodul mîinilor și minții lui și veniseră aici ca în pelerinaj. Și admirau. El, tăcut, stătea și privea…

Am stat și m-am gîndit că astfel de momente avem multe în viață: cînd trecem pe lîngă lucruri frumoase, le admirăm, le apreciem și le lăudăm, ne umplem de starea pe care ne-o inspiră și de bucuria pe care ne-o dau, însă nu știm să vedem dincolo de aceste lucruri. Poate că – și așa este – în spatele lor este de multe ori cineva care, în tăcere, stă și privește.

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi. Iar noi reușim să apreciem rezultatul, nu și omul care s-a jertfit, făcînd un bine. Ni se întîmplă chiar cu cei apropiați, care poate că, uneori, au nevoie și de recunoașterea noastră sinceră. Și nu știm să mulțumim pentru grija pusă în palme și dăruită prin lucruri și gesturi care, de multe ori, avem impresia că ni se cuvin… Așa e truda mamei, care nu va fi înțeleasă și apreciată de copii la adevăratul ei sacrificiu. Pînă la schimbarea rolurilor.

Se spune că oamenii mari fac lucruri în tăcere. Capodoperele nu sînt însoțite de gălăgie sau trîmbițe. De reclamă sau zgomot. De baloane colorate sau artificii. Lumina nu coboară pe pămînt cu sunet, cu excepția fulgerului, care e de scurtă durată. Lumina adevărată, plină, care coboară în lume vine încet, în tăcere, cuprinzînd și copleșind noaptea, învingînd întunericul.

Lumina de pe chipurile celor dragi din jurul nostru ar trebui, mai mult, să ne dea de gîndit. La fel ca și gesturile lor. În tăcere.

de Mihai Pătrașcu

Vă aștept alături de mine, alături de noi.

Aproximativ 100 de copii și cei ce-i îngrijesc au nevoie de ajutorul nostru. Încercăm să constituim, în principal, o bancă de alimente pentru ei. Dar nu numai. Nu e greu, dacă ne unim. Vă mulțumesc. Daniela.

Știți că se apropie Crăciunul, da? Și cu siguranță vă amintiți de campaniile noastre din fiecare an, când Școala de make-up Anca Rădulescu și Asociația Ioana și... Copiii Îngeri (organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care își propune să dăruiască zâmbete celor mai puțin norocoși, în special copiilor) și prietenii noștri cu inimi calde și pline de compasiune se gândesc, mai înainte de toți dragii lor, la copiii care se află – sau nu! - doar pe listele de cadouri ale autorităților (!) și ale oamenilor cu suflete mari. 

De ce nu am face, în general - și cu atât mai mult de sărbători -, o preocupare de căpătâi din a aduce bucurie și un strop de mai bine copiilor lipsiți de norocul copiilor noștri?
Pentru noi, cei mai sus numiți, implicarea an de an în acțiuni umanitare e o imensă onoare, iar încrederea voastră și a tuturor celor ce ni s-au alăturat, an după an tot mai mulți și mai generoși, înseamnă enorm. 

Bucuria și zâmbetele de pe chipurile copiilor pe care-i întâlnim de fiecare dată ne fac, de ani de zile, sărbătorile mai senine, mai tihnite, mai frumoase. Și ne ajută să avem inimile mai pline de bucurie, adică exact așa cum se cuvine în preajma sărbătorilor creștine.
De Crăciun, cea mai frumoasă sărbătoare creștină, avem însă și o datorie: cea pentru cele mai nevinovate victime ale unei societăți nepăsătoare: copiii. Ca să putem celebra cu adevărat nașterea fiului lui Dumnezeu, e o datorie morală să-l ajutăm pe Moș Crăciun să-și umple sacul și pentru copiii abandonați. 

Nu vă cerem sacrificii materiale imense, ci un dar pe care l-ați face oricum unui copil din familia dumneavoastră, deși chiar nu-i lipsește nimic. Dar pentru copiii părăsiți de părinți ori lăsați în grija statului de familiile lor mult prea sărace, grija și gestul vostru de omenie ar avea valoarea bucuriei. Ar avea greutatea lui în aur. Ar avea forța de a aduce fericire în ochii lor triști.

 Ca în fiecare an, vă invităm alături de noi și de această dată, așa cum ați fost mereu, și împreună să încercăm să ajutăm copiii din câteva centre și spitale din Moldova, acolo unde mergem noi în fiecare an, acolo unde nevoile sunt mereu mari și de tot felul, din păcate. 

 Pe lista noastră pentru ajutorarea copiilor și a celor ce-I îngrijesc cu responsabilitate, în acest an, se află:

1. Ca de fiecare dată, copiii abandonați în secția de pediatrie de la Spitalul Județean din Piatra Neamț (nu avem niciodată, în niciun an, un numar exact de copii dar, din păcate, el crește de la o zi la alta. Făcând o medie, sunt cam 30 de nou-născuți) ce au nevoie urgentă de:
- scutece de tip Pampers, numerele 2,3,4,5
- șervețele umede- hăinuțe (nou-născuți 0-6 luni)
- produse pentru îngrijire
- lapte praf pe categorii de vârstă, de la 0 luni până la 2 ani
- cearceafuri absorbante
- role hârtie bucătărie

2. Casa Ozana – Târgu Neamț - 17 copii cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani; au nevoie de orice fel de alimente, le lipsesc cam toate, așa că vă sugerăm următoarele:
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse pentru igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

3. Casa Ray – Dobreni, județul Neamț - adăpostește aproximativ 25 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani.
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

4. Fundatia Casa Lidia - Comuna Domnești, județul Ilfov - 18 copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
- alimente de primă necesitate
- fructe
- dulciuri
- medicamente
- detergenți
- produse de igienă (săpun, șampon, pastă de dinți etc.)

Dragii și bunii noștri, noi am întocmit listele așa cum ne-au fost trimise de către persoanele de contact ale centrelor și în funcție de experiența noastră din anii trecuți, însă ele pot suferi modificari legate de posibilitatea fiecăruia de a dărui. Rugămintea noastră este să nu ne mai trimiteți hăinuțe și jucării, copiii au mare nevoie de alimente și medicamente. Jucării și îmbrăcăminte, slavă Dumnului, acum au.
În acest an, haideți să facem o bancă de alimente pentru cei ce au nevoie, ce ziceți de asta?
Peste tot este nevoie de următoarele:

ALIMENTE NEPERISABILE – zahar, ulei, faina, malai, gris, pesmet, orez, paste, conserve diverse etc.;
MEDICAMENTE: - pentru copii și adolescenți - doar antitusive (împotriva tusei) și antitermice (pentru scăderea febrei), vitamine, calciu, magneziu etc. În general, medicamente pentru care nu este nevoie de prescripția medicului și care pot fi administrate fără probleme deosebite.
DULCIURI - vă rog, să evităm ciocolata neagră și produsele cu un conținut mare de cacao! O lista orientativă ar conține: cozonac, biscuiți, ouă Kinder, bomboane Sugus, ciocolată albă și cu lapte, napolitane, eugenii, cereale, croissante, acadele, dropsuri cu fructe, prăjitura casei, prajitura Măgura etc. FRUCTE- banane, portocale, mere etc. – acestea trebuie aduse într-o zi cât mai apropiată de ziua evenimentului, fiind perisabile.
LEGUME PROASPETE - acestea trebuie aduse într-o zi cât mai apropiată de ziua evenimentului, fiind perisabile.
SUCURI NATURALE – nimic acidulat, vă rugăm!
DETERGENTI – pentru rufe, pentru vase, produse de curățenie, produse pentru igienă personală etc.
ALTE SUGESTII DE PRODUSE- lapte uht, iaurt cu fructe pentru copii (atenție la termenul de garanție, sunt perisabile!), turtă dulce, compoturi, legume conservate etc.

Ajutorul vostru poate veni în mai multe moduri. Puteți să cumpărați din produse, puteți să distribuiți evenimentul și informația pe facebook, bloguri etc. Sau dacă știți oameni buni si generosi sau chiar firme care doresc să participe la o astfel de acțiune, puteți să le povestiți despre evenimentul nostru - noi, Moș Crăciun și niște copii nevinovati v-am fi recunoscători!
 

IMPORTANT: Dacă doriți să contribuiți la această acțiune sau pentru alte detalii, vă rog să ne scrieți pe Facebook la următoarele pagini: Școala de make-up Anca Rădulescu, Anca Rădulescu, Anca Rădulescu persoană publică, Asociația Ioana și copiii îngeri, Carmen Voinea-Răducanu, Rădi Popescu și Machiaj profesional Irina Șerban. Sau pe mail la irina@scoalademake-up.ro.

Dacă doriți să participati cu produse, le puteți aduce chiar de mâine la sediul nostru din strada Lt. Aviator Vasile Fuică nr. 19, de luni până joi, între orele 16.00 și 21.00.
Puteti deasemenea să faceți donații în contul Asociației Ioana și Copiii Îngeri: RO53BRDE445SV91369214450,SWIFT:BRDEROBU.
Ultima zi pentru a aduce darurile la noi este este joi, 10 decembrie 2015 – astfel vom avea timp să facem restul de cumpărături și să pregătim pachetele până sâmbătă, 12 decembrie, când preconizam plecarea pentru distribuirea ajutoarelor în Moldova.
Înainte de plecare vom merge mai întâi la Fundația Casa Lidia, la Domnești, județul Ilfov.

Pentru orice sugestii, întrebări sau idei, întreaga echipă vă stă la dispoziție. Vă rog mult să distribuiți evenimentul nostru ca întotdeauna, avem doar puțin peste o lună la dispozitie, iar ajutorul vostru este dorit, așteptat și va fi binecuvântat!

Vă mulțumim cu infinită dragoste tuturor.
Echipa “Școala de make-up Anca Rădulescu
”Asociația Ioana și Copiii Îngeri
și mereu a dumneavoastră, Anca Rădulescu

sursa: https://www.facebook.com/asociatiaioanasicopiiiingeri/
 

Cuvinte pentru tine

"Să transpui prin intermediul trăirilor tale,
suflete care nu au cunoscut iubirea într-un loc al iubirii"

Cred că viața ar vrea să îți ofere multe posibilități de a o trăi în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta dacă ai binevoi să o lași un pic. Să îi dai o șansă. Să nu mai fii așa pesimist în privința ei și așa de supărat. Viața nu este numai suferință, tristețe, scepticism, neșansă, răzbunări, orgolii și păreri proprii despre cum și în ce fel trebuie trăită. Bucuriile de chiar și numai o singură clipă, iubirea fie ea și numai de o vară, răspunsurile întrebărilor care te frământau enorm ivite chiar și în ultimul moment de interes, pot fi combustibil pentru viața ta interioară pentru multă vreme. Numai că trebuie să îți înveți inima să privească spre ele. Cu dorire, cu plăcere, nu cu regrete. Întâi o înveți să se mulțumească cu lucrurile pe care le are. După aceea să scoată la iveală partea plină a paharului întotdeauna, din orice situație. La final, să își simtă credința drept o cale de împlinire a tuturor visurilor îngăduite unei muritoare de rând ca ea. Și, după aceea...urmează viața.

Cred că viața ar vrea să îți scoată în cale mulți oameni frumoși pe care să îi poți cunoaște cu adevărat. Aceasta dacă ai avea puțină încredere în tine și în ei. Dacă durerea și dezamăgirile tale nu ar crea din tine un om autosuficient pentru el și cei din jurul lui. Dacă nu ai sta să verifici pe fiecare om în parte la capitolul plusuri și minusuri compatibile cu idealurile și mentalitățile tale. Dacă ți-ai deschide inima într-un mod plăcut, atrăgător. Nu de ocazie, nu forțat de împrejurări. Ai învăța astfel ce este încrederea. Liant între oameni, născută din respect și creată pentru iubire.

Cred că viața ar vrea să îți încânte sufletul cu mirajul multor locuri frumoase. Aceasta dacă te-ai desprinde puțin de realitatea pe care ai creat-o tu pe calculator. Într-o lume fără curent electric, ar domni simplitatea. Într-o lume guvernată de simplitate, toate lucrurile s-ar face și ar fi profunde. Dar dacă totuși, beneficiezi de curent electric, aceasta nu te-ar împiedica să te rupi câteva ore de el ca să poți lucra la omul simplu din tine.

Într-o lume pesimistă, un om naiv ar fi considerat de prost gust, demodat, învechit în principii, atipic timpurilor sale. Dar știi ce înseamnă să fii naiv cu adevărat? Înseamnă să aduci soarele pe zâmbetul inimilor celor care nu cred în existența lui. Înseamnă să transpui prin intermediul trăirilor tale, suflete care nu au cunoscut iubirea într-un loc al iubirii. Dacă totuși ai încercat și nu ai reușit, atunci încearcă să lași viața să îți ofere ce are de oferit ea mai bun. Ia-o de la capăt cu multă răbdare de fiecare dată, cu fiecare suflet. Până devii tu răbdare.

de Ochii Caprui

7 cuvinte de la 7 Părinți despre folosul participării la Sfânta Litughie

"Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi." (Pr. Arsenie Papacioc)

"Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități." (Sf. Justin Popovici)

"Sfanta Liturghie mai tine lumea." (Pr. Arsenie Boca)

"Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic." (Cuv. Paisie Aghioritul)

"Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte." (Pr. Ioan Iovan)

"Participarea la Sfânta Liturghie duminica este spre bucuria omului şi înaintarea lui în credinţă." (Pr. Teofil Paraian)

"Ştim noi ce este Sfânta Liturghie? Ştim că fără Liturghie nu este mântuire pe pămînt, pentru că nu putem avea Sfînta Impărtăşanie, adică Trupul şi Sîngele Domnului care se sfinţesc numai în timpul Sfintei Liturghii? Ştim noi ca dumnezeiasca Liturghie cuprinde în sine toată credinţa noastră, toată bucuria şi speranţa mântuirii şi a răposaţilor noştri şi toată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni? O, de am şti valoarea Sfintei Liturghii, ne-am mântui mult mai uşor, am preţui mai mult slujba dumnezeieşti Liturghii, am dori mai mult Sfânta Impărtăşanie şi ne-am învăţa de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să iubim şi noi mai mult, să răbdăm cu bărbăţie necazurile vieţii şi să ne jerfim mai mult pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru sufletele noastre!"(Arhimandrit Ioanichie Balan)

Vor fi persoane care vor pleca cu bucăți din sufletul tău…

De ce întâlnim anumite persoane pe drumul vieții sau de ce nu le întâlnim pe altele, de ce le întâlnim în perioadele agitate ale vieții și nu în cele liniștite, de ce le întâlnim prea devreme sau uneori prea târziu? Sunt multe întrebări la care încă nu vom găsi un răspuns, dar nimic nu e întâmplător.

Uneori visăm alături de aceste persoane, zâmbim, ne atașăm, iubim. Unele întâlniri se vor încheia frumos, iar altele trist. Unele persoane vor sta lângă tine pentru totdeauna, iar altele vor pleca din viața ta, vor pleca probabil cu bucăți din sufletul tau. Vor pleca pentru a putea face loc altor persoane care să vină să îți completeze golurile lăsate de cele care au plecat. Nu ne atingem întâmplător sufletele. Există o voce interioară în fiecare dintre noi care fără să ne dăm seama cheamă anumite suflete pe parcursul vieții. Și astfel ne întâlnim…

Lăsăm sufletul să ne îndrume pașii, ne apropiem, luptăm împreună ca mai apoi uneori să ajungem în final să luptăm unul împotriva celuilalt. Cu timpul uităm să ne mai ascultăm sufletul și în schimb ne ascultăm orgoliul. Ne trezim prea tarziu că am uitat să ne zâmbim, am uitat să ne ținem de mână, am uitat de sentimentele care ne legau, am uitat să ne iubim și am uitat de tot ce am construit împreună. Uităm pur și simplu de suflet și de vocea acestuia și de faptul că ne-am întâlnit dintr-un anumit motiv.

Chiar dacă vor fi persoane care vor ramâne doar o perioadă în viața ta sau persoane pe care a fost nevoie să le scoți pentru a nu îți face rău, uită de răzbunări sau vorbe fără rost. Ai doar de câștigat dacă dupa experiențe neplăcute avute cu unii oameni, poți să te uiți în urmă fără să ai resentimente și să lași gândurile bune să iasă la suprafață, atât fața de tine, cât și față de celelalte persoane. Mergi în cotinuare pe drumul tau, mergi ascultându-ți în continuare sufletul și poti fi sigur că nimic rău nu se poate întâmpla. Iubește în continuare, iubeste din ce în ce mai mult, deoarece aceasta este singura slăbiciune a oamenilor puternici, dorința de a da din ce în ce mai mult indiferent de consecințe.

Invață lecția și mergi mai departe. Nu lovi înapoi, deorece te va durea și pe tine. Refuză să te împotmolești și crede în continuare în oameni, în tot ce-i frumos, în iubire și în lucrurile care ne apropie. Îți vei da seama că nu ai facut altceva decat să mai faci un pas spre tine, ca ai mai urcat o treaptă spre locul unde îți dorești să ajungi. Vei trăi și dezamăgiri și vei crede că totul în jurul tău și mai ales în sufletul tău se destramă, dar va veni clipa când îți vei da seama că de fapt în interior sufletul tău îți construia caracterul, il contruia pentru ca mai apoi să își continue strigătul. Cu fiecare vorbă urâtă la care ai răspuns cu bunătate, sufletul tău mai punea o cărămidă. Și uite așa… ceva cu adevărat frumos se găsește acum în interiorul tău.

Nu uita, nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător… iar drumul spre iubire și fericire începe cu tine.

sursa: http://www.dragaviata.ro/

Ceva am uitat şi trebuie să ne amintim

Alţi îngeri şi-au deschis aripile în cer... Dumnezeu să le fie alături...

"În timp ce scriu, o altă veste, adusă de un mesaj pe telefon. Un coleg talentat şi foarte tânăr, îl cunoşteaţi acum doi ani la Preţuieşte Viaţa, află subit că are nevoie de o operaţie pe creier, de care viaţa lui atârnă firav ca de-un fir de aţă... părinţii nu-şi găsesc cuvintele să îşi aştearnă durerea... aşteptăm verdictul clar al medicilor pentru a şti drumul de urmat...

Caut să nu mă pierd, căci ştiu că au nevoie de sprijin şi să împrumute de la mine putere. Aşa am fost de când mă ştiu: om cu lacrimile vărsate pe dinăuntru, stâlp de sprijin pe dinafară. Aşa mi-a fost dat...

Respir adânc şi mă ridic cumva deasupra lucrurilor. Să înţeleg mai bine şi să văd mai clar ... Privesc de sus în jos... ceva se întâmplă cu noi toţi...ceva trebuie schimbat profund în noi, nu doar în jurul nostru. Ceva am uitat şi trebuie să ne amintim. Ne-au devenit firave rădăcinile. Ne-am îndepărtat de noi înşine ca oameni, de esenţă, bun simţ, normalitate. Am vrut din ce în ce mai mult, dar am dăruit din ce în ce mai puţin. "N-am mai avut timp"... Nu am mai găsit vreme de privit direct în ochi şi de spus de la suflet la suflet, ne-am tastat sentimentele de la distanţă pe ecrane moderne, literă cu literă, zi de zi, până când inimile, nu tastele, ni s-au tocit. "Te iubi, nu pot să vb, te sun mai târziu! Sunt în meeting!". Şi iată, uneori e prea târziu "mai târziu".

Odinioară, când eram copil şi-ntr-o zi totul a durut cumplit, m-am lepădat (în vorbe, nu şi în fapte...), cu revoltă, de Dumnezeul sufletului meu. "Unde e El când se întâmplă toate astea? Cum de stă spectator şi permite ?" Peste ani, o altă clipă fierbinte m-a făcut să spun instinctiv şi cu sufletul plin: "Doamne ajută!" Şi ne-am reîmprietenit... Căci a fost tot timpul acolo, cu mine. Doar eu nu am mai fost alături de El.

Ceva se întâmplă acum. Ceva îmi spune să tac şi să fac. Să-i judec mai puţin pe ceilalţi şi să mă îndrept spre oglinda din mine. Să reconstruiesc pe dinăuntru. Să reînvăț să iert şi să clădesc, în loc să arunc vorbe-otravă şi să dărâm, fără să ştiu ce pot să pun în loc mai bun. Să regândesc viaţa, să o privesc dintr-un alt unghi, să o redesenez ca pe-o poveste cu un nou început. Mai simplă, autentică, mai cu picioarele pe pământ. Lăsând visele "mari" să arate cum sunt - goale pe dinăuntru la sfârşitul zilei - şi lăsând împlinirile mici de zi cu zi să fie mari izbânzi, pentru că ele construiesc, pas cu pas, firescul fericirii de lungă durată...

Să fac toate astea cu mâna lui Dumnezeu pe umărul meu. Fără să-mi pese de judecata pripită, poate nu prea înţeleaptă, a celor ce nu înţeleg alegeri care nu sunt şi-ale lor. Cel puţin deocamdată. E un timp pentru toate. Să reîncepem de undeva. Fără încrâncenare, vindecând altfel revolta din noi. Poate asta vor să ne-nveţe îngerii ce zăbovesc printre noi şi-apoi se înalţă: să facem totul, TOTUL, oricât de greu ar fi, oricât de boem şi nerealizabil ar părea, cu credinţă şi cu nesfârşită dragoste. Să încercăm şi să vedem unde duce asta. Omenia pură, simplă, onestă, goală de straie scumpe şi plină de bune intenţii. Smerenia ce îşi ia din când în când câte-o palmă şi-ntoarce şi celălalt obraz. Dacă nu încercăm, vom presupune doar, dar NU VOM ŞTI. Şi dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Îngerii vor să ne-nveţe ceva. Ca să zâmbească după ploaia de lacrimi, cineva trebuie să-i şi asculte..."

 

de Andreea Marin

Mulțumiri

 

Vei întâlni în spatele fiecărui om cu suflet mare, o duzină de oameni mici, dornici să stea în întunericul anonimatului, pentru a nu fi deranjați în lucrarea lor. Oameni care și-au pus la dispoziție timpul lor, banii lor, sănătatea lor și ceea ce este mai important: o parte din sufletul lor. 

Pe aceștia probabil nu îi va observa nimeni. 

Vei observa însă munca lor, rezultatele colaborării lor în privința omului pe care îl susțin, îi împărtășesc pe deplin zâmbetul durerii, ideile sale în toată profunzimea înțelesurilor descoperite, și mai ales: dragostea de viață și de frumos pe care omul acesta o inspiră altora. 

Fiecare dintre noi avem alți oameni în spatele nostru, oameni care ne susțin, ne echilibrează, ne motivează, ne transmit emoții, dar mai ales; ne fac să trăim cu adevărat. Eu…nu am o duzină, ci o mulțime de duzine!!! Vă am pe voi. Fără voi, fără susținerea plină de dragoste pe care mi-aţi arătat-o de atâtea ori, fără frumoasele voastre comentarii (care de altfel, recunosc că uneori mă pun pe gânduri), fără gândurile voastre și discuțiile despre viață pe care le avem aici (în ultima vreme, din în ce mai des), astăzi nu aș fi ceea ce sunt.

Blogul meu e locul fermecat, unde știu că mă pot retrage din tumultul lumii mele, în siguranță, fără să mi se poată întâmpla ceva rău. Mă retrag cu dor, cu bucurie, cu nesaț de a scrie, de a împărtăși dragostea voastră. Știu că nu suntem mulți aici (deși în ultima vreme, am observat că oamenii care vin aici să-şi odihnească privirea, sunt mult mai mulți decât aceia care pleacă în căutarea lucrurilor noi), dar atâția câți suntem, suntem o familie de oameni cu sufletul de Ochii Caprui. Iar acest lucru, mărturisesc sincer că mă încântă grozav de mult.

M-aş bucura dacă aș vedea din partea voastră, mai ales a acelora care stau pitiți în umbra molcomă a tăcerii, mai multe comentarii. Foarte mult mi-ar tresări sufletul!. Să apuc să cunosc cât de cât mentalitatea cititorilor mei este unul dintre visurile mele. Așa că: vă rog, îndrăzniți. Țin să mulțumesc din adâncul sufletului fiecăruia dintre voi pentru prezența permanent simțită pe acest blog de suflet. 

 

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina protectorul celor păgubiți

Nu știu dacă am cuvinte pentru a spune toate facerile de bine primite de la Sfântul Mare Mucenic Mina. Îți mulţumesc din toată inima! Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te în continuare Lui Dumnezeu pentru noi! Doamne ajută! Amin! Daniela.
 

 

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați sau se roagă pentru a găsi servici.

 

"O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin"

sursa: http://www.doxologia.ro/