joi, 7 ianuarie 2016

Cercetătorii ruși au dovedit că rugăciunea reface structura deteriorată a conștiinței, elimină stresul și grăbește vindecarea!

 
Pentru cei devotaţi, puterea de vindecare a rugăciunii nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării.

Acum, din ce în ce mai multe universităţi şi centre de cercetare medicală din cadrul unora dintre cele mai importante spitale din S.U.A. concluzionează cu tărie beneficiile oferite de credinţa în Dumnezeu. Cercetătorii susţin credinţa şi beneficiile sale, datorită faptului că poate face un om mult mai fericit şi sănătos, ajutându-l astfel să trăiască mai mult.

“Studiile au arătat că rugăciunea poate preveni apariţia afecţiunilor – şi când se îmbolnăvesc, rugăciunea îi poate ajuta pe aceştia să-şi revină mult mai repede.”, a declarat Dr. Harold G. Koening, din partea Universităţii Duke.

O analiză amănunţită a peste 1.500 de studii medicale de renume indică faptul că “persoanele religioase şi cele care se roagă au o sănătate fizică şi psihică mult mai bună.”, spune Dr. Koening.

Prin definiţie, rugăciunea este o formă de comunicare cu Dumnezeu, stabilirea unei relaţii cu divinitatea, cu sfinţii sau cu îngerii.

Recent, oamenii de ştiinţă ruşi de la Universitatea din Sankt-Petersburg au dovedit că vindecarea miraculoasă asociată cu spiritualitatea este o realitate şi au constatat că numeroase schimbări fizice şi mentale pot avea loc într-un moment de rugăciune sau de ceremonie religioasă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că persoanelor aflate într-o stare de rugăciune profundă li se opreşte complet cortexul cerebral, fapt ce indică un sentiment de siguranţă deplină şi o lipsă completă a stresului.

Profesorul Slezin a fost capabil să măsoare puterea rugăciunii şi a constatat că un călugăr, care se roagă, are cortexul cerebral complet oprit, fapt ce a fost observat doar la copiii de până la trei luni, atunci când se simt în siguranţă în apropierea mamelor lor.

Pe măsură ce oamenii cresc, sentimentul de siguranţă este tot mai redus şi activitatea cerebrală creşte. Această activitate este redusă numai în timpul somnului profund şi în perioadele de rugăciune.

“Rugăciunea este un remediu puternic, şi nu numai că reglează toate procesele la nivelul corpului uman, dar, de asemenea, reface structura deteriorată a conştiinţei.”, a declarat profesorul Slezin, directorul Laboratorului de Neuropsihologie din cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare a Neuropsihologiei din St. Petersburg.

Oamenii de ştiinţă au dovedit că în urma ceremoniilor spirituale şi religioase, tensiunea arterială se normalizează, la fel ca şi celelalte valori sanguine. Cele mai multe boli sunt cauzate de situaţii negative şi de probleme mentale, probleme care dispar complet în timpul momentelor de rugăciune.

sursa: e-dimineaţa.ro

miercuri, 6 ianuarie 2016

Botezul Domnului


Şi când nu pot să mă rog, iubesc mai mult.

 
Iubesc şi sărut mâini care cândva m-au rănit. Poate pe nedrept.

Ochi care m-au judecat. Poate pe nedrept.

Inimi care m-au alungat. Poate pe nedrept.

Iubesc şi îmbrăţişez, tare tare de tot, orice suflet care m-a făcut cândva să plâng. Poate pe nedrept.

Iubesc şi sărut uşor orice rană făcută cândva de cei care m-au iubit prea puţin. Sau prea mult. De cei care m-au înţeles prea puţin. Sau deloc. Şi mulţumesc, cu iubire, în gând. Pentru rana care m-a învăţat să zbor. Pentru suferinţa care m-a făcut să caut bucuria pe care nu ţi-o poate lua nimeni.

Şi după ce iubesc în gând tot ce ar fi în mod normal mai greu de iubit, iubesc aşa, pur şi simplu, un necunoscut.

Iubesc un copil care plânge astă-seară, cu lacrimi grele, neştiute şi neşterse de nimeni aici pe pământ. Adunate sus în ceruri, în coşuleţele acelea cu lacrimi curate de jertfă purtate de îngeri spre rai.

Iubesc şi mângâi în gând omul bolnav care priveşte pe geamul spitalului trecătorii, dorindu-şi să mai fie ca ei.

Iubesc şi învelesc în gând bătrânul sărac care a adormit în sfârşit întins lângă chioşcul de ziare, bucuros că iarna mai întârzie puţin. Bucuros pentru pâinea caldă pe care a căpătat-o astă-seară. Bucuros că luna i-a zâmbit, mare ca un dovleac, aşa cum era în copilărie. Bucuros că parcă astă-seară nu se mai simte atât de singur şi de al nimănui.

Iubesc şi mângâi în gând bătrânica de la ţară, care adoarme singură în căsuţa ei, cu grija zilei de mâine, cu teamă pentru pământul ei de care nu ştie ce se va alege de mâine încolo, cu dor de copii şi de nepoţii ei pe care nu i-a mai văzut de atâţia ani. O învelesc uşor şi o sărut pe frunte în gând, aşa cum ar săruta-o nepoata ei, de-ar fi aici, dându-i uşor la o parte şuviţa albă de pe fruntea brăzdată de riduri. Rostim împreună Tatăl Nostru în şoaptă şi o ţin de mână până adoarme, în sfârşit liniştită.

Iubesc inima femeii care astă-seară plânge de prea multă iubire care nu-şi găseşte locul într-o lume prea săracă de suflet. Şterg în gând lacrima de sânge a altei femei care iubeşte un bărbat pe care l-a întâlnit prea târziu. Şi o şterg şi pe a lui, cel care adoarme cu ea în gând. Iubesc lacrima iubirii lor imposibile, care se duce şi ea în rai, în coşuleţul cu lacrimi purtat de îngeri. De data asta, de îngeri mai mari. Iubesc sufletul trist al altei femei care se simte atât de singură încât dacă nu ar fi credincioasă s-ar sinucide... şi iubesc mâinile muncite ale unei mame, epuizate după o zi dăruită toată altora... zi în care nu a avut timp nici să se aşeze câteva clipe. Iubesc inima bărbatului dezamăgit care a realizat astăzi că femeia adorată nu era Dulcineea. Şterg în gând lacrima altuia care a fost trădat de cea de la care se aştepta cel mai puţin. Când se aştepta mai puţin. Iubesc inima puştoaicei de liceu care adoarme în sughiţuri de plâns că băiatul de care e îndrăgostită n-a văzut-o nici azi... Iubesc atâtea inimi care sângerează acum, parcă mai mult la cea târziu din noapte...

Chiar dacă ei nu ştiu, îi iubesc. Aşa, de nicăieri, din necunoscut.

Fiindcă uneori nu pot să mă rog. Şi atunci, iubesc mai mult.

E atâta nevoie de iubire în lume... Chiar dacă pare să vină de nicăieri, din necunoscut.

Iubirea e iubire, îşi face ea drum... Către atâtea inimi care adorm astă-seară plângând. Şi poate totuşi vreuna din inimi va zâmbi. Ca de-o mângâiere venită de nicăieri, din necunoscut. Şi poate va adormi, totuşi, astăzi, zâmbind. Fără să ştie de ce. Fără să ştie că o inimă care astăzi nu s-a putut ruga, s-a hotărât, pur şi simplu, să iubească mai mult. Aşa…un necunoscut.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

marți, 5 ianuarie 2016

Energia unui om care dăruiește

 
Omul care dăruiește are resurse interioare bogate. Indiferent ce primești de la el – un gând, o privire, un zâmbet, un cadou sau o oportunitate – vine la pachet cu o energie frumoasă. Ceva care te face să te simți în largul tău și să-ți deschizi brațele cu zâmbetul pe buze.

Omul care oferă urmărește să compenzeze lipsa unor resurse de care are nevoie – o imagine de sine bună, admirația celorlalți, influență, putere de convingere și chiar obținerea unui avantaj la schimb (material sau nu). Iar asta, din nou, se simte.

Cel care dăruiește are. Are pentru că își dăruiește. Generozitatea autentică se naște din grija pe care o ai față de tine. Nu poți dărui ceea ce nu ai.

În relațiile cu oamenii, când simulăm, nu stimulăm. Dacă oferi fără ca tu însuți să fii plin, ceea ce dai nu are suficientă forță energetică de a trezi ceva similar în celălalt. Putem ajunge cu adevărat la oamenii din jurul nostru în măsura în care dăruim. Indiferent ce. Energia unui om care dăruiește atinge suflete, produce transformări şi schimbă destine.

Iar asta presupune să fii prioritate în viața ta. Cu iubire. Să știi să te faci fericit. Să te hrănești cu frumos. Să înflorești cu fiecare zi ce trece tot mai bogat. Să-ți dăruiești.

Ceea ce suntem este ceea ce aducem în viața noastră și în relațiile cu oamenii. Întâi suntem, apoi facem. Iar ceea ce facem este impregnat cu energia şi intenţiile noastre.

Un om care dăruiește înţelege asta. Conștient sau intuitiv. Iar resursele interioare, ceea ce suntem, sunt în continuă dezvoltare. Totul depinde de noi. De ceea ce ne dorim să dăruim.

„Dacă nu ai grijă de tine, dacă nu te iubeşti pe tine şi nu îţi faci binele pe care spui că îl faci pentru celălalt, consideri că asta te face altruist? Nu faci decât să te minţi şi să te sacrifici pe tine în favoarea celorlalţi, crezând astfel că iubeşti oamenii şi ai grijă de ei, dar de fapt îţi hrăneşti propriul ego, îţi alimentezi imaginea bună despre sine, de om bun.”

sursa:
https://atractiasuccesului.wordpress.com/

luni, 4 ianuarie 2016

Pentru a iubi bine ai nevoie de curaj și încredere

 
Facebook-ul bubuie zilnic de iubire reală, de iubire adevărată. Sute de citate – cele mai multe neverificate, ba chiar ilogice pe alocuri; mii de texte – care mai de care mai “convingătoare”; râuri de sirop şi miere; poze cu îndrăgostiţi care se ţin de mână – sau cu ea care îşi lasă uşor capul pe umărul lui… toate astea îţi apar zilnic pe wall. Ce să zic – Facebook-ul pare a fi un adevărat bastion al iubirii.

Pe acest fond, ai putea jura că trăim într-o lume ideală, într-o lume fără pată, într-o lume de poveste.

Ei bine, dacă ai curiozitatea să speli siropul care-ţi năclăieşte zilnic wall-ul, vei vedea că oamenii intră şi ies din relaţii într-un ritm ameţitor.

Parcă eşti un spectator aflat din greşeală într-o sală de jocuri mecanice şi te uiţi buimac la oamenii aia care ‘dau în ele’, fără să înţelegi mare lucru

Şi totuşi, Facebook-ul are două faţete – cea aflată la vedere – unde oamenii zâmbesc frumos, stau la poză de parcă ar reprezenta fericirea în forma ei pură; afişează o stimă de sine ridicată până la cer şi o siguranţă fantastică şi cea din ‘private’ – care ascunde frustrări, lacrimi, suferinţă, angoase, mânie, ură, resentimente etc…

Cele două lumi sunt paralele şi foarte rar se întâlnesc!

De-a lungul celor 5 ani de blogging, timp în care am atins multe subiecte sensibile, am observat că cei mai mulţi oameni preferă să mintă, să se mintă… şi fac asta din teamă! Din teama de etichetare, de teamă să nu fie consideraţi slabi, vulnerabili.

Ei bine, ei fac parte din prima zonă a Facebook-ului – din cea aflată la vedere! Aia este realitatea online, adică cea pe care trebuie să o vadă ceilalţi – este ambalajul.

Eu o prefer pe aia din private – pentru că reflectă exact ceea ce simt oamenii care îmi scriu; de acolo îmi extrag ideile – de cele mai multe ori; acolo dau piept cu poveşti de viaţă care, uneori, mă lasă fără replică. Acolo se exprimă realităţi crude, directe, acolo se deschid răni care supurează de mulţi ani de zile…

Da, oamenii vor să afle despre iubire, despre conexiune, despre relaţii. Vor să afle pentru că au suferit mult şi nu mai vor!

Este lesne de înţeles interesul oamenilor pentru această zonă! Este zona profundă a existenţei lor, zona care produce cele mai mari traume sufleteşti.

Din păcate, şcoala nu ne ajută prea mult să învăţăm despre relaţiile interumane, viaţa de cuplu, iubire etc… familia nici atât – oferindu-ne tipare (de multe ori disfuncţionale) pe care tindem să le repetăm când devenim adulţi; media carnalizează simţirea, transformând totul într-un negoţ sentimentalo-sexual.

Şi uite aşa oamenii trăiesc în orb, fiind lipsiţi de informaţii importante. Trăiesc în orb şi suferă! Suferă la greu!

Şi ce face un om care suferă? Tinde să se închidă, să între într-o zonă de negare, să se protejeze cu armuri groase!

Un om închis nu are încredere în oameni – teama de abandon fiind puternică – şi nu îi va permite unui viitor potenţial partener să îl cunoască. Or fără deschidere este greu de crezut că o relaţie poate funcţiona.

“Nu putem avea parte de conexiuni puternice dacă nu le permitem partenerilor să ne cunoască sau dacă aceştia nu îşi doresc acest lucru. Noi avem nevoie ca partenerii să răspundă durerilor şi traumelor noastre, însă ei nu pot să facă acest lucru dacă noi nu le arătăm suferinţele noastre. Pentru a iubi bine este nevoie de curaj şi încredere” – spune Sue Johnson – terapeut de cuplu.

Curaj înseamnă deschidere! Adică să-ţi deschizi viaţa, să ţi-o pui pe tavă, fie şi cu riscul de a fi dezamăgit – din nou; iar încrederea trebuie să fie în primul rând în propria persoană!

De aici pleacă totul – de la tine!!

Dacă nu ai încredere în propriile forţe, dacă nu reuşeşti să înţelegi cine eşti şi ce vrei de la viaţă, este complicat să poţi avea încredere în altcineva. Fără încredere… viaţa e pustie

Încrederea este baza oricărei relaţii! Iar dacă baza nu există, acoperişul cade la prima adiere de vânt!

Ăsta cred că este motivul pentru care asistăm la acest flipper al relaţiilor pe Facebook – oamenii nu au curaj şi, cu atât mai puţin, încredere!

Or iubirea chiar nu poate funcţiona din spatele zidurilor groase de apărare! Din păcate, mulţi, poate prea mulţi oameni, nu vor să înţeleagă asta şi, în loc să înveţe, continuă să (se) mintă că ştiu ei mai bine!

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Alege sa întâmpini viaţa cu o atitudine de ÎNVINGĂTOR!

„Nimic nu-i poate opri pe oamenii cu o atitudine POZITIVĂ! Nimic nu-i poate ajuta pe cei cu o mentalitate GREŞITĂ!”-Thomas Jefferson-


ATITUDINEA ta face DIFERENŢA!

Există două ATITUDINI cu care omul poate întâmpina viaţa: aceea de ÎNVINGĂTOR sau aceea de VICTIMĂ!

Cel care adoptă o atitudine de ÎNVINGĂTOR vede tot mereu oportunităţile de evoluţie care îi ies în cale, chiar şi în situaţiile mai dificile de viaţă. Nu îşi plânge de milă când trece prin situaţii dificile, ci caută să se automotiveze.

Nu aşteaptă să-i „pice din cer” nimic sau să dea norocul peste el, ci ACŢIONEAZĂ în direcţia dorinţelor şi viselor lui.

NU se plânge de cât de nedreaptă e viaţa cu el, ci iubeşte viaţa şi caută să o înţeleagă în loc să o judece.

Omul cu o atitudine de învingător, merge tot mereu înainte cu încredere, trecând cu succes şi peste eşecurile întâmpinate, ştiind că eşecurile nu sunt altceva decât părţi din drumul spre succesul său personal.

Nu se lasă doborât de eşecuri sau greutăţi, ci alege să le înfrunte cu mult CURAJ. El ştie că e creatorul vieţii sale, de aceea, trăieşte viaţa conştient şi ştie cum să şi-o conducă pentru a trăi o viaţă minunată, cu cât mai multe reuşite.

Astfel, omul cu o atitudine de învingător îşi trăieşte viaţa mai simplu şi cu mult mai puţine suferinţe inutile, obţinând mult mai multe reuşite pe toate planurile vieţii sale!

Cel care adoptă o atitudine de VICTIMĂ, îşi plânge tot mereu de milă, condamnă viaţa şi consideră că viaţa sau ceilalţi sunt de vină pentru lipsurile şi eşecurile sale.

Caută tot mereu să dea vina pe ceilalţi atunci când i se întâmplă ceva, evitând să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce i se întâmplă. E preocupat tot mereu de bârfă, critică şi judecaţi, în loc să se preocupe de evoluţia sa personală. Caută tot mereu susţinere şi ajutor din partea celorlalţi, nesimţindu-se în stare să se descurce singur.

În loc să se automotiveze atunci când trece prin situaţii dificile de viaţă, caută să se victimizeze pentru a atrage asupra sa milă şi ajutor.

Trăieşte viaţa pe pilot automat, inconştient, lăsând lucrurile să i se întâmple, în loc să preia frâiele vieţii sale şi să o conducă după cum îşi doreşte.

NU crede în el şi în visele sale, deoarece consideră că a fi un visător e o prostie, de aceea alege să fie „realist” şi să pună „răul” înaintea binelui.

Credinţele după care îşi conduce viaţa sunt: „nu se poate”,”e imposibil”,”nu am bani”,”eu nu merit”,”viaţa e nedreaptă”,”toate mi se întâmplă numai mie”,”viaţa e grea”,”ceilalţi sunt răi” etc.

Astfel,omul VICTIMĂ, trăieşte o viaţă mult mai grea şi cu multe suferinţe inutile, obţinând multe eşecuri pe toate planurile vieţii sale.

Aşadar, alege să-ţi trăieşti viaţa adoptând o atitudine de ÎNVINGĂTOR şi astfel viaţa ta va fi una mult mai frumoasă!

de Camelia Şerban

joi, 31 decembrie 2015

Dragostea, Pacea şi Harul Lui Dumnezeu să fie peste noi toţi!


Dragii mei, este o zi specială din toate punctele de vedere. O zi în care ne luăm rămas bun de la anul prezent și ne punem toate speranțele în anul ce stă să înceapă.

Este o zi în care ne gândim mai mult la tot ceea ce am făcut de-a lungul anului, vieții, la tot ceea ce suntem astăzi, la toate realizările și eșecurile, la toți oamenii minunați pe care viața ni i-a scos în cale, la toate visurile împlinite și dorințele rămase în așteptare.

Vă mulțumesc din suflet pentru prezența voastră aici, pentru gândurile minunate din fiecare zi, pentru cuvintele pline de căldură și generozitate, pentru toate comentariile si mesajele pe care mi le-aţi transmis public şi privat. 

Dragostea, Pacea şi Harul Lui Dumnezeu să fie peste noi toţi! La mulţi ani cu Iubire şi Lumină!

Vă îmbrăţişez cu drag, Daniela.

miercuri, 30 decembrie 2015

Când cauți să negociezi iubirea


De cele mai multe ori nu știm ce căutăm într-o relație, ce anume ne-a atras de am ajuns împreună și nici încotro ne îndreptăm, dar știm că dacă anumite părți din noi nu mai sunt satisfăcute, relația respectivă începe să se destrame.

Se spune ca unul din aspectele care cu siguranță ține doi oameni împreună e satisfacerea anumitor nevoi, dar că lucrurile se complică când oamenii confundă nevoia cu persoana alături de care acea nevoie e împlinită, cum ar fi „nevoia de a fi iubit”.

Am auzit foarte des în jurul meu expresii de genul „Am nevoie de un bărbat/femeie care să mă iubească, înțeleagă, accepte, etc.” sau „Am nevoie să primesc cutare sau cutare lucru de la partenerul/partenera mea..”, etc. Rareori mi-a fost dat să aud „Am nevoie să dăruiesc cuiva iubirea mea, compania mea, să ofer din ceea ce sunt” sau „Am nevoie să împărtășesc bucuria/fericirea mea cu cineva..”.

Ce negociem de fapt?

Am fost educați că suntem mereu incompleți și că trebuie să ne completăm prin cineva sau prin ceva (avuție, statut social, carieră, etc) pentru a ne simți întregi. Am fost educați să căutăm mereu să primim, chiar să cerșim indirect, iar însuși actul de a dărui se face de cele mai multe ori cu scopul de a primi ceva la schimb.

Asta nu e neapărat ceva rău, dar din când în când e nevoie să chestionăm ce căutăm de fapt la ceilalți, de ce așteptăm mereu să primim ceva de la alții și de ce ne punem atât de rar întrebarea „eu ce am de oferit? Care e darul meu în această relație și cum pot să-l ofer cât mai bine, FĂRĂ să pretind ceva în schimb?”.

În societatea consumeristă de azi ți se sugerează inconștient să iei mai mult decât să oferi, să cauți mereu care îți este câștigul din orice sau cum să faci să primești mai mult decât dai. Din păcate tranzacțiile de genul acesta s-au extins și în relația de cuplu. Oamenii au ajuns să negocieze și să tranzacționeze în numele „iubirii”, pe principiul „eu îți dau asta, tu îmi dai aia”. Fie că e vorba de bani, sex, statut social, familie sau orice alte „nevoi” egotice, în multe relații oamenii doar se folosesc unii de alții și atât timp cât li se pare echitabil schimbul, consideră relația a fi reușită. Dar consecințele sunt pe măsura suferinței care urmează.

La începutul relației, ironia face ca ceea ce are omul înăuntrul său să nu poată fi măsurat, motiv pentru care celălalt poate doar să spere că a dat peste cineva care are multe să-i ofere. Așa se face că fiecare stă și așteaptă ca celălalt să facă mai mult, să ia inițiativa sau să se facă preș pentru celălalt, iar asta nu se prea întâmplă. De aici se nasc așteptările nerealiste, calculele de profit, proiecțiile și ulterior…dezamăgirile și despărțirile! La un anumit nivel, puțini sunt cei dispuși să recunoască acest mecanism inconștient care caută doar să fie în avantaj, însă abia după ce e observat (și nu acuzat), se poate trece dincolo de el.

Cum ești tu atunci când într-adevăr iubești?

Ei bine, atunci când mintea umană a ajuns să gândească astfel într-o relație de cuplu, relația respectivă nu mai are cum să ajungă la un nivel intim de conexiune, iar sufletul încetează să mai fie hrănit, în favoarea egoului. Însă atunci când într-adevăr iubim, calculele, contractul și profitul devin irelevante. Iubirea pur și simplu nu mai ține cont de contracte, iar despre asta am mai scris și aici.

Când iubești nu îți mai pasă atât de mult de ceea ce ai de primit, întrucât simplul fapt că iubești înseamnă implicit că primești enorm, ceea ce te hrănește la nivelul cel mai profund. Nu poți decât să fii recunoscător în acel moment pentru ceea ce îți este dat să trăiești.

Când iubești, nu îți mai pui problema că viața ta depinde de această relație, întrucât realizezi că relația nu e decât instrumentul prin care iubirea a reușit să ajungă la voi.

Când iubești, nu mai pretinzi că ți se cuvine ceva sau că ai vreun drept asupra celui drag, întrucât totul este atât de natural, încât tot ce poți face este să fii recunoscător și să savurezi la maxim ceea ce se întâmplă.

Când iubești, nu-ți mai pui problema cât va dura pentru că te simți atât de împlinit cu ceea ce simți, întrucât momentul prezent e tot ce contează.

Deși nu-mi place să vorbesc despre iubire, întrucât observ că este cel mai confundat termen din toate timpurile, te invit cu această ocazie să te întrebi dacă într-adevăr iubești așa cum declari sus și tare prin tot felul de locuri, mai mult sau mai puțin reale sau virtuale. Dar mai ales, să îți aduci mai des aminte de cum ești tu atunci când simți că iubești, nu când ești iubit.

Să-ți aduci mai des aminte de cum ești tu când ești recunoscător pentru momentul de acum, și nu atunci când așteptările tale nerealiste vor fi îndeplinite. Să-ți aduci mai des aminte de cum ești tu când împărtășești, nu când cerșești un strop de atenție,

Să-ți aduci aminte de cum ești tu atunci când realizezi că prezența celuilalt e un mare dar pe care ți-l oferă, nu un drept care ți se cuvine.

Să-ți aduci aminte că nu e nevoie să cauți ceva într-o relație, întrucât fiecare relație este deja tot ce ai nevoie pentru cine ești în momentul în care relaționezi. Și dacă tot ce îi oferi celuilalt îți oferi de fapt ție, atunci ce mai negociem? Iluzii?
 
de Adela Haru
life in balance

marți, 29 decembrie 2015

Mahmureala zilelor noastre

 
Nu mi-am propus să arăt cu degetul înspre careva, ci doar să stârnesc niscaiva semne de întrebare. Pentru anul acesta care va veni în curând, îmi doresc foarte mult claritate în toate domeniile vieţii mele, o minte limpede, netulburată mai ales de anumite soiuri de gânduri… Iar dorinţa aceasta a pornit de la o concluzie pe care am considerat-o cel puţin evidentă. De multe ori cred că nu mai ştim încotro ne e drumul, nu ştim când să ne mai oprim, suntem stăpâniţi de o veselie falsă, indusă şi neînţeleasă. Ne lipseşte claritatea minţii, o perspectivă certă, corectă, limpede şi desluşită asupra vieţii. Seninul din suflet este acoperit cu nori de îngrijorări, oboseală şi tristeţe. Nu mai ştim să ne bucurăm, nu mai ştim să ne bucurăm de rutina vieţii. Şi când spun rutină, mă gândesc în mod specific la lucrurile mărunte pe care le facem zilnic alături/împreună cu cei dragi.

Trăim într-o mahmureală, într-o îmbătare cu apă rece, o lume fantastică, imaginată de noi, unde minţile ne sunt amorţite de „tărie”, tăria cu care cel rău ne umple nu doar gurile, ci şi minţile. Adesea suntem luaţi de iureşul lumii în care trăim, nu mai ştim când sau unde s-au dus anii şi nu ne mai este la fel de limpede visul şi gândul veşniciei. M-am întrebat de ce… şi unul dintre motive a fost – consider eu – că atunci când ni s-a umplut paharul, n-am ştiut să ne vărsăm amarul în faţa lui Dumnezeu, ci ne-am băut singuri fierea, amarul, plângându-ne de milă (ca şi când doar noi am fi neînţeleşi, doar noi suferim). Pentru o minte limpede, pentru o viziune clară, o perspectivă senină, desluşită… este nevoie să ieşim din această stare de ameţeală şi amorţeală, de ceaţă. E nevoie să mergem pe propriile picioare, să hotărâm pentru noi (mai cu seama în privinţa a ceea ce gândim/credem), nelăsându-i pe alţii să ne dicteze cum să trăim, ci trecând totul prin filtrul personal (acordat cu cel al scripturii), luând viaţa în piept şi fiind gata să luptăm cu toată puterea.

Mă tem că nu întotdeauna suntem gata să plătim preţul, să facem tot ce ne stă în putere. Mă tem că există momente când nici măcar nu ne deranjează ceaţa care ne înconjoară. Mă mai tem că realizăm că ştim puţin – ca dovadă ceaţa în care trăim – dar nici nu suntem gata să oferim timp pentru a face lumină în toate cotloanele sufletului.

Şi dacă am ajuns unde am ajuns, este numai vina noastră. Putem fi afectaţi în multe feluri, însă nimeni nu poate să ne forţeze să gândim altceva decât hotărâm. Aşa că dorinţa mea este să vă doriţi din plin acea claritate şi limpezire de care cu toţii avem atât de mare nevoie.
 
Prindeţi curaj! Nu mai lăsaţi cârma vieţii pe mâinile altora, risipiţi orice nor şi bucuraţi-vă din plin de seninatate şi claritate!

sursa:
https://camarasufletului.wordpress.com/

luni, 28 decembrie 2015

Fă-ți timp pentru iubire, prieten drag

 
Fă-ți timp pentru un Mulțumesc. Spus din inimă. Căci nu îți poate lua mai mult de câteva secunde. Pentru unii, doar câteva momente sunt îndeajuns sa fie praf de stele.

Fă-ți timp pentru un zâmbet cald. Purtat pe buzele celor dragi. Fii tu motivul bucuriei lor. Un zâmbet la momentul potrivit, e o minune pentru cel lovit.

Fă-ți timp pentru o ținere de mână. Fii tu un umăr pe care celălalt își poate sprijini trupul rănit. In ceasuri de nevoie și necaz. Mulți dintre noi fug de înghit pământul. Fii tu mai tare ca pământul, azi.

Fă-ți timp pentu o vizită la cei bătrâni. Căci pașii lor s-ar îndrepta spre tine de vârsta lor i-ar mai lăsa s-alerge. S-ar bucura nespus de mult. Să-ți vadă chipul pe al lor pridvor. Să guști din ciorba lor gătită cu atâta dragoste. Să-i pupi pe frunte când te desparți de ei, cu dor.

Fă-ți timp pentru ai tăi prieteni dragi. Îmbrățișează-i sincer și mulțumește că există-n viața ta. Mulți dintre ei s-ar arunca în foc ca să-ți ferească inima. Unii s-ar îneca în valurile tale numai pentru a-ți potoli marea sufletului. Prietenii adevărați se numără pe degete. Nu-i pierde printre ele și pe ei.

Fă-ți timp și pentru tine. Pentru un film. Pentru o înghețată bună și un pahar de vin. Pentru o zi în care te poți împrieteni cu gândurile tale. Sa le miroși printre petale. Precum o floare a ființei pe care ai uitat să o mai uzi.

Fă-ți timp pentru iubire, prieten drag. Când totul ți se pare-acum pierdut, gândește-te la lupta inimii ca la un nou și pașnic început.

Iubește-te acum. Iubește mult.

de Alexandru Chermeleu

duminică, 27 decembrie 2015

O sărbătoare de iubire...

Omul cu suflet luminos este cel care luptă din toate puterile cu umbrele şi cu iluziile pe care Egoul le întinde înaintea sa în fiecare zi.

Omul cu suflet bun este cel care a înţeles că nu există sentiment mai perfect decât bunătatea pe care o dăruieşte neconditionat celor din jurul său....

Omul cu suflet puternic este cel care a învăţat că ideea de perfecţiune umană este pur şi simplu absurdă şi că cel mai bun lucru pe care îl poate face în fiecare zi este să scoată tot ce e mai bun din experienţele prin care îl trece viaţa.

Omul cu suflet iubitor este cel care în pofida tuturor greutăţilor prin care a trecut continuă să iubească şi să dăruiască iubire. Este cel care a acceptat în inima sa adevărul că Iubirea este singurul adevăr, că Iubirea este comuniune a frumuseţii, a bunătăţii şi a puterii în eternitate. Că atunci când iubeşte adevărat, când iubeşte cu toată puterea lui, când iubeşte frumos, devine parte din Divinitate. Este cel care a învăţat că suntem suflete nelimitate într-o lume a limitărilor.

Omul cu suflet frumos este cel care ştie că Dumnezeu trăieşte prin noi şi că suntem declaraţia de dragoste a noastră către El.

Drag suflet iubit, pentru că în curând vine un an nou, fă din fiecare moment al vieţii tale o sărbătoare de iubire. Foloseşte fiecare clipă ca să iubeşti mai mult, să dăruieşti frumuseţe, bunătate şi alinare. Adu iubire, frumuseţe şi bunătate oriunde te-ai afla. Fii ca un înger în vieţile pe care le atingi. Fii un exemplu de Iubire şi de Lumina Vie. Fă din viaţa ta un dar de iubire, de adevăr şi de lumină! Iubeşte şi dăruieşte din toată inima şi cu tot sufletul şi aminteşte-ţi mereu că viaţa ta este darul cel mai de preţ al Lui Dumnezeu! Fii un dar de Iubire, de Frumuseţe şi de Bunătate, pentru cei care îţi intră în viaţă şi pentru orice viaţă în care intri! 

Nu uita niciodată că Lumina Iubirii care îţi străluceşte în inimă este întotdeauna învingătoare şi mai ales nu uita că TU eşti acea Lumină!

Cu iubire şi lumină, 
Daniela

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu?


Suntem mereu grăbiţi. Răspundem la telefon din mers. Ne oprim pentru a ne lega şireturile vieţii iar mai apoi păşim în agitaţie. În agitaţia simţurilor. Uneori suntem nişte sclavi. Dar fără stăpân. Ne biciuim singuri şi ne oblojim rănile cu virtutea unui doctor de suflete. Prea multe pansamente mototolite şi aruncate. Pansamente supurând în amintiri. Pansamente de minţi aruncate ameţitor în inimă.

Când mai avem timp de oameni dragi şi buni? Când mai avem timp de săruturi dezlegate în doi? Când mai avem timp şi pentru noi? Când mai avem timp şi pentru Dumnezeu? Căci timpul Lui e întotdeauna şi al nostru. De multe ori, Dumnezeu rămâne fără timp, doar pentru a ne mai adăuga nouă, clipe în tropotul zilelor.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Când i-ai mulţumit pentru ceea ce ai? Căci alţii n-au nimic şi tot îi spun un noapte bună… în genunchi.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci multe lacrimi ţi-au fost şterse atunci când cel de lângă tine te-ar fi înecat în ele.

Când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Suntem ca nişte fărâmituri de pâine, presărate peste masa anilor. Un ospăţ atât de gras pentru păsările egoului. S-ar înfrupta din noi aşa cum valurile muşcă din nisipul timpurilor.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Astăzi e timp şi pentru îngeri, nu numai pentru demoni. E timpul să îi invităm în oraş. Să alergăm cu ei de braţ şi să râdem în hohote de dracii din trecut. Să-i invităm în casă şi mai apoi în suflet.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci El îţi vorbeşte zi de zi, neîncetat. Chiar dacă tu nu vrei să Îl asculţi.

de Alexandru Chermeleu

vineri, 25 decembrie 2015

Crăciun binecuvântat!


Cerul şi Pământul

Cerul şi Pământul
În cântec răsună.
Îngeri şi oameni
Îngeri şi oameni
Cântă împreună.

Hristos Se naşte
Domnul coboară.
Îngerii cântă
Magii Îl adoră.
Păstori aleargă
Ieslea o-nconjoară
Mari minuni se întâmplară.

Din răsărit vin
Din răsărit vin
Magi cu bucurie.
Cu dar de smirnă, 
Cu dar de smirnă,
Aur şi tămâie.

Hristos Se naşte
Hristos Se naşte
Veniţi la închinare
Cu vesel suflet,
Cu vesel suflet
Veselă cântare.

Vă doresc un Crăciun minunat cu linişte sufletească, dragi prieteni! Să fiți sănătoși și să vă bucurați de fiecare clipă, să vă fie bine în toate. Vă doresc fericire și împliniri nenumărate, vă rog să nu uitați niciodată să fiți copii, este atât de important! Lumină caldă peste voi toţi! Vă îmbrățișez cu iubire şi lumină, Daniela

joi, 24 decembrie 2015

Iar și iară ...pregătiri pentru Crăciun


Să ne alegem cuvintele în această zi a mântuirii; să nu rostim nimic de prisos, ca să nu fim noi de prisos pentru ea! 

Aceasta e noaptea împăcării; nimeni încruntat şi întunecat să nu fie în ea; 

În această noapte care dă pace tuturor nimeni să nu ameninţe şi să nu facă tărăboi! 

Aceasta e noaptea Celui Blând; nimeni să nu fie amar şi aprig în ea! 

În această noapte a Celui Smerit nimeni să nu fie trufaş şi mândru! 

În această zi a iertării, nimeni să nu-şi răzbune vreo greşeală! În această zi a bucuriei să nu împărţim dureri!

În această zi blândă să nu fim aprigi! În această zi liniştită să nu fim arţăgoşi

În această zi în care Dumnezeu a venit la păcătoşi, cel drept să nu se ridice în cugetul său mai presus de cel păcătos! 

În această zi în care Domnul a toate a venit la robii Săi, să se plece şi stăpânii în iubire spre robii lor!

În această zi în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui! 

În această zi ni s-a arătat un dar pe care nu l-am cerut. Să dăm, aşadar, milostenie celor ce ne-o cer cu glas mare! 

Aceasta este ziua care a deschis rugăciunilor noastre uşa înaltului cerului. Şi noi să deschidem uşile noastre celor care ne-au greşit şi ne roagă de iertare.

(Sf. Efrem Sirul Imnele Naşterii şi Arătării Domnuli, Ed. Deisis. Sibiu, p. 23)

miercuri, 23 decembrie 2015

Concluzii...la sfârșit de an

"Cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că
lecțile cele mai importante le învăţăm cu ochii în lacrimi şi cu inima în genunchi"
 
Viaţa îţi dă multe lecţii de-a lungul timpului. Cu siguranţă pe multe le pierdem din vedere, pe altele le ignorăm doar pentru a le învăţa mai târziu, iar pe unele le învăţăm pe loc pentru că nu avem de ales.

Da, acum ştiu sigur că la şcoală era mult mai simplu…Cu timpul, mi-am dat seama că dorinţa pe care ne-o punem cu toţii când suntem mici, şi anume „vreau să fiu mare” se împlineşte fără doar şi poate cam la toţi. Şi nu e deloc atât de simplu precum ne imaginăm.

Am mai învăţat şi faptul că distanţa face parte dintre lucrurile care sunt relative… doi oameni care stau unul lângă altul pot fi la fel de departe ca doi oameni aflaţi la mii de km distanţă! Apropierea se face cu sufletul.

Timpul şterge doar amintirile care nu au nici o valoare. Pe cele care au contat şi vor conta le păstrează intacte. În amintiri, oamenii pot rămâne la fel cum îi ştiai tu chiar dacă ei între timp s-au schimbat altfel decât cum sperai sau pur și simplu au plecat înainte de vreme. Inima păstrează o mulţime de comori.

Mi-am dat seama că în prezentul nostru, să fii exagerat de sincer e un mare defect din cauza căruia ai multe de pierdut. Da. În schimb, cred că diplomaţia şi selecţia informaţiei oferite e mai de preţ.

Acum ştiu că o inimă făcută bucăţi se vindecă în timp. Ea trebuie tratată cu multe lacrimi, cu multe păreri de rău, cu multă durere, apoi cu oameni noi, cu alte zâmbete, cu alte îmbrăţişări.

Am ajuns şi la concluzia că e important să faci ceea ce îţi place. Iar dacă nu ai ceva ce îţi place să faci, trebuie să îl cauţi până îl găseşti. Altfel, iroseşti timp preţios devenind frustrat şi enervându-i pe alţii fiind atât de morocănos şi de posac.

Ştiu că e bine să fi răbdător, calm, dar eu cred că am rămas puţin în urmă la lecţia asta. Mai ştiu şi că singurătatea e bună, e plăcută uneori, după care devine sufocantă. De aceea, prefer oamenii în jurul meu.

Am învăţat să mă „lupt” cu oamenii ca să rămân în picioare!

Am învăţat să mă „lupt” cu mine ca să pot schimba anumite lucruri.

Dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că lecțile cele mai importante le învăţăm cu ochii în lacrimi şi cu inima în genunchi. Altfel, nu le învăţăm deloc.

Şi totuşi, simt că mai sunt de trăit atât de multe…

de Iustina T. ©
momenteinviata

marți, 22 decembrie 2015

Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rau…

 
"Veselește-te cu cei ce se veselesc și plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăției.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plângi cu cei păcătoși.
Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.
Fii prieten cu toți oamenii, dar și singur în cugetul tău.
Fii părtaș la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva și nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în viețuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greșit și acoperă-l. Și dacă nu poți lua asupra ta greșelile lui și nu poți primi certarea și rușinea în locul lui, rabdă-l măcar și nu-l rușina…

De nu te liniștești cu inima, liniștește-te măcar cu limba.
Și dacă nu poți pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar cu trupul tău.
Și de nu poți lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău.
Și de nu poți sta la priveghere, priveghează măcar șezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Și de nu poți posti două zile, postește măcar până seara. Și de nu poți până seara, păzește-te măcar să nu te saturi.
De nu ești curat în inima ta, fii curat măcar în trupul tău.
De nu plângi în inima ta, îmbracă-ți cu jale măcar fața ta.
De nu poți milui, vorbește măcar ca un păcătos.
De nu ești făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.
De nu te poți strădui, fă-te măcar în cuget netrândav.
De nu ești biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândrești față de cei vinovați.
De nu izbutești să închizi gura celui ce bârfește pe soțul tău, păzește-te măcar să nu te faci părtaș în aceasta cu el.

De iubești blândețea, rămai în pace. Și de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

Caută înțelepciunea și nu aurul.
Îmbracă-te în smerenie și nu în mătase..
Caută să dobândești pacea și nu împărăția…

Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ți sporească în suflet până când vei simți în inima ta aceeași milă pe care Dumnezeu o are față de tine."

Sfântul Isaac Sirul – Cuvinte despre sfintele nevoințe în Filocalia X.

luni, 21 decembrie 2015

Prietenii ne arată lumina când vedem întunericul, ne zâmbesc când toţi în jur se încruntă, ne şterg lacrimile, ne mângâie capul şi ne sărută fruntea

 
Bucuria omului e Omul. Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-și deschide sufletele, pentru a suspina și a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Într-o relație de prietenie fiecare primește sau dăruiește câte ceva, uneori mult, alteori puțin. Fiecare om este unic și frumos. Prietenii nu întreabă, ci așteaptă și cred în aceea lumină din noi. Și primesc răspunsul, căci înțelegerea vine de la sine. Învață, iartă și acceptă omenescul, onestitatea, naturalețea celuilalt. Inima deschisă dăinuie. Prietenia iubește fără condiții, vorbește fără intenții, dăruiește fără motive și ține la cineva fără explicații.

Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar și în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiții, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăși. Prietenia se construiește încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare și ploi ale inimii, din bucățele de timp petrecute împreună.

Prietenia nu se sfârşeşte când nu mai ai ce să împarţi, ci abia atunci începe. Prietenia, dragostea nu îmbătrânesc. Prietenii ne arată lumina când vedem întunericul, ne zâmbesc când toţi în jur se încruntă, ne şterg lacrimile, ne mângâie capul şi ne sărută fruntea. Ne oferă batista, ne șterg lacrimile cu dosul palmei, ne invită la dans. Prietenii te acceptă precum soarele, oceanul, luna, arborii, pământul. 
Omule fii fericit că Eşti! 

(Puține lacrimi, multă bucurie)
ieromonah. Hrisostom Filipescu

duminică, 20 decembrie 2015

După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

Icoana Maicii Domnului "Dulcea sărutare" pictată de monahia Petronia Forgaci, Mânăstirea Izvoru Mureşului, Harghita

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie - slava şi domnia, iar cea albastră - cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.

Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.

Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.

Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.

În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.

Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.58)

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Scrisoare către fiica mea


Nu-ți scriu un testament. Nu vreau decât să-ți cer iertare și să te rog să duci tu la capăt ce nu am fost eu în stare să termin. Să-ți construiești singură lumea în care vrei să trăiești, așa cum vrei tu să fie, în care vor trăi și copiii tăi.

La revoluție aveam exact vârsta ta de acum. Aveam la picioare o lume rănită, în refacere, și deasupra un cer înnorat. Credeam că nu trebuie decât să privesc în sus și cerul se va limpezi de la sine. Dar n-a fost așa.

Curând a trebuit să las capul în jos. Am început să mă plâng că sunt fatalmente un învins. Că fac parte dintr-o generație de sacrificiu. Vorbesc de o generație gândindu-mă că istoria va reține doar câteva nume din rândul congenerilor mei. Pe ceilalți ne va îngrămădi pe toți în colectivul anonim al generației. Istoria nu va reține dragostea părinților noștri, a fiecăruia, ci va spune că ne-am născut prin directivă de partid: decreței. Va spune că am crescut ca niște plante de seră într-un climat artificial, obișnuiți de mici cu toxinele, ca să ni se pară firești și necesare când vom fi crescut mari. Că, dacă mai dura comunismul, am fi fost prima generație de mutanți, „oameni noi”, născuți și crescuți în comunism. Însă am ieșit miraculos din închisoarea aceea și am tras în noi sevele proaspete ale libertății. Am crezut că libertatea asta e un dat, că nu trebuie să mai luptăm pentru ea o dată ce o căpătaserăm. Ne-am înșelat. E drept, unii – acela, aceea, celălalt – au văzut lucrurile altfel; dar generația s-a înșelat.

Din zbuciumul anilor ’90, ani de căutări, de aclimatizare la democrație, am intrat în tunelul tranziției. Și ne-am tot târât spre luminița de la capătul tunelului până ne-am ofilit. Am ieșit într-un târziu palizi și desfrunziți. Dar ne-am întremat iar, stând puțin la aer proaspăt, dinspre Europa democratică, sub un cer de speranță. Și când am zis că e gata, când să înflorim și să facem fructe, la maturitate, a venit peste noi bezna crizei. Și mă tem că ne va prinde bătrânețea tot în întuneric și că nu vom mai apuca să fim păduri.

Folosesc alegoria asta fiindcă fac parte, cum ar spune poeta, dintr-o generație vegetală a unui popor vegetal. Cu amărăciune admit asta. Era datoria noastră, a tinerilor de după revoluție, să ne facem lumea în care urma să trăim exact cum o voiam, cum ne plăcea. Și n-am făcut-o. N-am dus treaba până la capăt. Ne-am mulțumit cu un surogat de democrație. Era oricum mai bun decât ceea ce trăiserăm în comunism. Credeam că desțelenim locuri noi și că urmăm cărări nebătute, când, de fapt, ne învârteam în cerc. Și iată-ne acum, aproape bătrâni, blazați și fără vigoare, nu departe de punctul de unde am plecat.

Pentru asta îți cer acum iertare.

Pentru asta te rog acum să ridici armele mele ruginite!

Nu va veni nimeni să-ți aducă pe tavă libertate, respect, demnitate, păpică, drepturi. Dacă vrei ca talentul și învățătura ta să valoreze mai mult decât pumnul de buze și ligheanul de sâni ai fetelor care ocupă ziarele și televiziunile, trebuie să te bați pentru asta. Dacă vrei să trăiești în țara ta. Dacă te revoltă minciuna, prostia, lenea. Dacă te-ai săturat să fii manevrată în calcule electorale, mutată cu pixul dintr-o coloană în alta. Dacă nu mai vrei să fii insultată și umilită de cei pe care îi plătești să se ocupe de treburile publice. Dacă vrei să fii apreciată pentru ceea ce faci, nu după ce mașină ai. Eu n-am putut să te duc într-o tabără, să-ți arăt țara asta, nicidecum una străină, să-ți plătesc lecțiile de chitară, să-ți sprijin concret ambițiile artistice. A trebuit să muncesc, să scriu la ziar doar pentru chirie și pentru mâncare. Dacă vrei să ieși din condiția de sclav al propriei existențe, ca să-ți trăiești viața din plin, nu te aștepta să vină cineva s-o facă pentru tine. Dacă vrei toate acestea, trebuie să le câștigi și să le aperi, să ții cu dinții de ele.

Faci parte din prima generație care nu a cunoscut comunismul. Voi sunteți chemați acum să hotărâți cum va fi ziua de mâine. Nu trebuie să așteptați să murim noi, decrețeii, tot învârtindu-ne prin deșert, cum s-a tot spus, ci puteți construi în continuare și împreună cu noi, retreziți la viață de frenezia voastră.

Voi puteți schimba lumea. Nu cu un clic pe Like, pe Delete sau pe Ignore. Viața e în altă parte, cum ar spune un autor pe care voi îl prețuiți prea puțin, nu în plasma laptopului. Puteți face asta!

Pentru că eu nu cred că faci parte dintr-o generație de tâmpiți scoși pe bandă rulantă de un învățământ desfigurat de atâtea intervenții estetice. Nu sunteți nici mai deștepti, nici mai proști decât noi, părinții voștri. Însă aveți în plus o brumă de libertate pe care noi nu am avut-o, vă bate altă lumină în geam.

Nu sunt de acord cu ce se spune despre voi: că sunteți generația care o arde prin cluburi. Oricum, nu mai tare decât am ars-o noi prin discoteci, părinții noștri și bunicii voștri la ceaiuri și reuniuni tovărășești, iar străbunicii voștri la horă.

Nu sunteți generația a cărei supremă realizare este incendierea câtorva pubele și spargerea câtorva geamuri în centrul Capitalei. Nu tatuajele și metalele din nas vă definesc. Nu tăierea venelor sub sălcii, murmurând cântece triste. Nu te văd plictisită de viață, nu mănânci droguri cu lingura, nu visezi să te măriți cu un fotbalist ca să nu-ți mai dea dureri de cap ziua de mâine, nu leșini de emoție când vezi un manelist, nu te exprimi în treizeci de cuvinte, te rușinezi cânt te cert cu temei, îți spui apăsat punctul de vedere când știi că ai dreptate, știi să te bucuri, ai idei pentru care te lupți, altele pe care le combați, ai idealuri, planuri de viitor la care lucrezi tenace. Toate astea fac parte și ele din portretul generației tale. Plus că sunteți atât de tineri și frumoși – bineînțeles, tu fiind cea mai frumoasă. Aveți totul pentru a spune: ajunge, de aici e partea noastră de istorie!

Dar până să vă exprimați ca generație, te rog pe tine întâi, tocmai fiindcă te iubesc, să strigi: ajunge, e rândul meu acum! Pentru binele tău. Nu lăsa să ți se ia nimic din ce se cuvine. Protestează! Revoltă-te! Spune ce gândești! Scrie! Umple internetul cu nemulțumirea ta! Fă petiții, reclamații, mergi până în pânzele albe! Du-te alături de prietenii tăi, umăr la umăr, când aveți un plan comun, o idee comună. Dacă e nevoie, ieși în stradă! Eu voi veni să te sprijin. Voi fi mereu lângă tine, ca un scutier devotat, gata să iau coate și bastoane în locul tău. Nimeni nu mai crede într-o schimbare făcută de generația mea, care a schimbat și-a tot schimbat până a ajuns totul aproape cum a fost. Mergi tu în față, lângă prietenii tăi cu cercei în buză, fiindcă viitorul vostru e în joc. Fă-ți tu o lume așa cum o vrei tu. Și eu, bătrânul plin de metehne și capricii, voi fi gata să trăiesc în lumea ta. Pentru că am încredere în tine.

sursa:
http://www.viorelilisoi.ro/

vineri, 18 decembrie 2015

Atracția binelui în viața ta…

 
Sunt oameni care reușesc în viață. Cum? Nu știu încă. Dar, am o vagă bănuială că le-au venit în ajutor chiar propriile vise. Visează măreț! – spune o vorbă înțeleaptă. Și poate chiar așa este. Poate că nu am reușit încă să credem că există o legătură puternică între motivație și împlinire, între vis și succes.

Sunt oameni ale căror povești de viață ne inspiră. Ne determină să gândim, să schimbăm ordinea și direcția întrebărilor. Ne fac să ne dorim și noi să avem parte de același succes, fără însă a bănui poate câte au stat la baza acelor împliniri.

Oamenii despre care am citit și despre care am învățat au traversat perioade dificile și au învățat pe parcurs multe lecții de viață. Ce aș fi făcut eu în locul lor? Poate nu voi ști niciodată. Însă, cel mai probabil nu aș fi procedat la fel. Am descoperit despre mine că, în unele cazuri, sunt puternică. Sunt feroce. O iau de la capăt și mă încăpățânez să iasă ca mine. Și spun, în unele cazuri, pentru că poate în cele mai importante situații devin o cu totul altă persoană. Prea speriată de consecințe. Prea nesigură și fragilă. Și atunci caut să mă înconjor de oameni care să mă motiveze. Care să mă inspire. Poate chiar să mă împingă puțin în direcția spre care mi-e teamă să pornesc.

Și știind acest lucru, acum, constat că totul în viața aceasta ține de atracție. Binele atrage după sine bine. Frumusețea atrage după sine frumosul. Succesul atrage după sine succes. Pozitivismul atrage după sine o mare de realizări.

Nu poți reuși în viață dacă tot ceea ce ești este teamă, regret sau îndoială. Nu poți reuși dacă stai într-un colț de stradă, uitându-te furiș la cei care nu se tem să-și trăiască visurile. Nu poți reuși dacă nu faci primul pas. Dacă îți pui limite.

Am învățat că este mult mai bine să îndrăznești. Să visezi. Să speri. Să-ți oferi șansa de a face ceva minunat cu viața ta.

Și spun tare și răspicat ca să ajungă la inimile tuturor: atracția de lucruri pozitive în viața ta începe cu tine, de la tine, dinspre tine.
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...