Scrisoarea unui om imperfect…

Îți scriu ție, omule, tu, cel care faci parte din viața mea. Nu contează cum te numești. Nu mă adresez cuiva anume, ci fiecărui om pe care-l cunosc sau nu.

Îți scriu și-ți spun așa: eu nu sunt un om perfect, să știi. Am defecte cu grămada. Am temeri la care uneori mă gândesc nopți la rând. Am lacrimi pe care le plâng pe ascuns sau pe care nu le plâng deloc. Am visuri abandonate și visuri la care momentan nu îndrăznesc să visez. Am și visuri la care mă gândesc de mult timp și care nu s-au împlinit nici până în ziua de azi. Am regrete care uneori îmi țipă în urechi. Am amintiri despre care nu vreau să vorbesc. Pentru că-mi fac rău.

Să știi că nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii. Din gura mea nu au ieșit întotdeauna cele mai frumoase cuvinte și nici cele mai potrivite sfaturi. Nu m-am purtat de fiecare dată impecabil și nu am fost mereu pe placul tuturor.

Uneori nu răspund la telefon, nu pentru că am ceva cu persoana care sună, ci pentru simplul motiv că în acele momente sufletul și vocea mea nu vor să se facă auzite. Dar asta se întâmplă foarte rar.

Sunt lucruri despre mine, cum ar fi faptul că scriu, pe care nu l-am spus celor mai apropiați oameni, dar pe care alții, pe care îi cunosc de mai puțin timp, le cunosc.

Nu mă consider nici un om foarte frumos, fizic vorbind. Da, știu că frumusețea e de fapt cea interioară, dar spune-mi tu mie, câți mai privesc în interior? Am o neîncredere în mine care uneori mă sperie… Am obiceiul de a crede în oameni și de a-i ierta destul de ușor.

Nu sunt un om perfect nici pe departe… și de multe ori nu înțeleg cum de mi se spune că sunt minunată și că am un suflet minunat. Nu mă consider atât de minunată precum mă văd alții. Mă văd normală, obișnuită. Și dacă mi s-a spus să nu mă compar cu alții, eu totuși, undeva în adânc, o fac… în unele privințe.

Am de muncit în ceea ce mă privește. Cred că mai e până la acel om minunat pe care îl văd unii în mine. De asta spun că oamenilor le trebuie răbdare cu mine. Răbdare și înțelegere. Multă.

Cei mai mulți mă privesc și mă descriu subiectiv, pentru că mă iubesc și nu mi-ar spune niciodată ceva care m-ar răni. Dar ei sunt subiectivi, repet. Ei știu doar ce le arăt eu, amănuntele nu le cunosc. Ei mă îndrăgesc datorită unor cuvinte pe care li le-am spus cândva și datorită faptului că nu am refuzat niciodată să-i ascult și să încerc ulterior să le spun că va fi bine…

Mă îndrăgesc pentru glumele pe care le fac și pentru momentele în care gândurile mele au coincis cu gândurile lor.

Sunt un om foarte sensibil, chiar dacă uneori par a fi cel mai puternic. Mă atașez de oameni și de locuri destul de repede și după ce le las în urmă, plec cu dorul alături de mine. Sensibilitatea asta poate fi o calitate, dar poate fi și un defect. Pentru că e de ajuns să-mi arunci un cuvânt și să mă prăbușești, la fel cum poți să-mi spui ceva și să-mi înseninezi ziua. Puțini știu asta și poate că mulți vor spune că nu e bine… Da, nu e bine, dar ce pot face?

Ultimul lucru pe care îl vreau e să dezamăgesc. Și totuși am făcut-o. Și crede-mă că înainte să doară pe cel pe care l-am dezamăgit, mă doare pe mine. Cu toate astea, mi-e frică de ziua în care nu îmi va mai păsa, asta dacă va exista vreodată o astfel de zi. Mi-e frică de ziua în care voi lăsa pe fiecare să spună ce vrea, iar eu îmi voi continua drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu sunt perfectă, omule drag, sunt un om ca și tine. Un om care greșește, care plânge, care uneori se ascunde în propria carapace, un om care are nevoie de oameni la rândul său, dar care de prea puține ori le cere ajutorul, un om care duce doruri, care e dependent de iubire și lucruri frumoase.

Un om care atunci când primește câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic care absoarbe fiecare silabă ca pe o gură de aer proaspăt.

Un om căruia i se umezesc ochii când e nedreptățit și rănit, un om care iubește să-și pună sufletul mai mult pe hârtie, deși de multe ori și-l pune și-n palmele blânde sau nu ale oamenilor…

Un om care uneori vorbește prea mult, iar alteori tace mâlc.

Un om. Atât.

Cu drag, Un om imperfect.

de GEORGIANA R.

sursa: https://pasajedinviata27.wordpress.com/

Bine-ai venit Aprilie!

Bine-ai venit Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii.

Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte.

Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul.

Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletul ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe panseluţe ca iubirile ce ne colorează vieţile şi magnoliile, reginele zilei, discrete şi iubite, la fel ca sentimentele ce le aştern în poezie. Tu însemni buchetul de primăvară ce l-am pus la reverul gândului.

Aprilie, te-aş mai ruga să mă înveţi să fiu mai bună cu mine şi cu cei din jur, să dăruiesc mai mult din sărăcia sau bogăţia sentimentelor mele, să mă ofer lumii ca un dar de bucurie, de iubire, de lumină, prin jertfirea cuvintelor pe altarul inimilor frumoase. Ajută-mă să râd din inimă, să cunosc puterea dragostei, să creez un bun început pentru a fi mai iertătoare, mai plină de compasiune şi de frumuseţe.

Vă doresc un aprilie plin de soare, de iubire şi de frumos!

de Lavinia Elena Niculcea

Ne pasă de reacțiile celor din jur. Ne pasă de ceea ce cred despre noi. Ne pasă de părerile lor.

 

Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată dacă aceste sentimente vă fac bine, dacă aceste trăiri și gânduri vă produc inspirație, motivare sau determinare. Nu știu dacă v-ați întrebat cum vă schimbă aceste gânduri și întrebări pe care ni le adresăm vizavi de ceea ce gândesc alții despre noi.

Eu m-am întrebat. Pentru că începuse să-mi pese prea mult de alții, comparativ cu mine. Pentru că începusem să gândesc negativ despre mine, despre corpul meu, despre calitățile mele, despre viața mea. Pentru că reacțiile lor au trezit în mine neîncredere, negativism și lașitate. Pentru că deși îmi spuneam că nu îmi pasă sufeream în tăcere, consumându-mă pe interior.

Și totuși de ce ne pasă atât de mult de ce cred ceilalți? De ce credem că avem nevoie de aprobarea lor? De ce avem senzația că suntem ciudați dacă nu suntem la fel ca ei?

În momentul în care am simțit cruzimea și răutatea celor din jurul meu am decis să mă îndepărtez. Să nu mai ascult. Să nu mai văd. Să trec pe lângă ei cu capul sus, cu mintea golită de gânduri negative și cu zâmbetul pe buze. Am decis că nu mai vreau în interiorul meu sentimente de inferioritate vizavi de persoana mea. Eu sunt singura care știe cum este viața mea. Ce pot și ce nu pot face. Care-mi sunt frământările, care-mi sunt visele, care-mi sunt posibilitățile. Nimeni nu este în locul meu și din acest motiv părerea lor nu ar trebui să conteze.

E adevărat, contează uneori. Și ne doare cu atât mai mult cu cât vorbele egoiste și goale vin din partea unor oameni apropiați nouă. Doare pentru că ne-au înșelat încrederea. Doare pentru că i-am considerat prieteni. Doare pentru că noi nu am gândit așa niciodată despre ei.

Am decis să fac acest lucru pentru mine. Pentru sufletul meu deja amărât de egoismul celor din jur. Pentru viața mea care are nevoie ca eu să fiu puternică, curajoasă, plină de încredere, astfel încât să iau cele mai bune decizii. Pentru familia mea care nu trebuie să vadă un om dărâmat de ideile preconcepute ale celor din jur.

Oamenii care te vorbesc pe la spate nu sunt prietenii tăi. Oamenii care te tratează ca pe un nimeni nu au ce căuta în cercul tău social. Oamenii care râd de tine, de modul în care te îmbraci, te comporți sau arăți nu sunt potriviți pentru sufletul tău. Lasă-i în urmă. Treci mai departe. Ești un învingător indiferent de părerile lor. Șterge-ți lacrimile, îndepărtează-ți gândurile cenușii, aruncă la gunoi sentimentele de inferioritate care s-au dezvoltat înăuntrul tău și trăiește-ți viața așa cum simți.

Prieteni îți sunt oamenii care te încurajează la nevoie, care sunt lângă tine când te simți singur, care te acceptă așa cum ești, care te înțeleg când te simți respins, care te servesc cu gânduri frumoase, pozitive, pline de motivație.

Tu alegi dacă le permiți sau nu celor din jur să-ți afecteze sufletul. Tu alegi dacă le permiți să intre înăuntrul tău cu bocancii plini de noroi. Tu decizi dacă îi lași să mânjească sufletul curat și curajos dobândit cu atâta efort. Tu decizi dacă ești inferior lor.

Nu uita: părerea ta contează! Ceea ce simți tu contează! Ceea ce crezi tu contează!

Restul …e doar zgomot.

 

sursa: https://anasstassya.wordpress.com/

10 Moduri de Tranziție de la o Gândire Negativă la o Gândire Pozitivă

Priveşte partea „plină a paharului”!

 

Gândirea negativă poate deveni un viciu asupra vieţii noastre afectându-ne modul în care trăim toate evenimentele din viaţă. A învăţa cum să gândim pozitiv în loc de negativ poate fi greu, mai ales dacă nu ai fost învăţat să faci acest lucru. Cu toate acestea, devenind o persoană care vede tot ceea ce este mai bun la orice lucru pe care îl trăieşte, nu vei face nimic altceva decât să trăieşti noi experienţe şi să ai o existenţă sănătoasă.

Fii recunoscător!

A învăţa să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem în viaţă este fundamental pentru a deveni un gânditor pozitiv. Dacă citiţi acest articol, cel mai probabil aveţi un calculator sau un smartphone sau o tabletă, aveţi acces la internet, aveţi o viaţă! Fii recunoscător cu alţii, care sunt acolo pentru tine, fii recunoscător că ai o viaţă, aşa cum este ea, fericită sau mai puţin fericită. Tot ceea ce aveţi este un privilegiu!

Eliminaţi drama!

Dacă dramatizezi totul, atunci să ştii că nu eşti pe drumul cel bun. Elimină drama din viaţa ta, evită să fii înconjurat de oameni care dramatizează totul în viaţă. În cazul în care continui să stai lângă oameni care dramatizează totul, energiile lor negative te vor acapara şi pe tine. Elimină aceste persoane şi influenţe din viaţa ta pentru că tu ar trebui să te bucuri de fericire şi recunoştinţă.

Înconjoară-te de oameni care te pot susţine!

După ce ai renunţat la dramă, încearcă să-ţi atragi în viaţa ta oameni plini de viaţă, oameni optimişti, oameni care te pot încuraja şi susţine. Ştii bine cine are influenţe negative asupra vieţii tale şi cine nu. Prietenii tăi pot fi acolo pentru tine sau nu. Alegeţi persoanele pe care le laşi în viaţa ta cu înţelepciune!

Asumă-ţi responsabilitatea!

Trecerea la o gândire pozitivă trebuie să înceapă prin luarea iniţiativei. Trebuie să vrei să fii fericit! De asemenea, trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru lucrurile care merg uneori greşit în viaţa ta şi să iei decizia prin care le poţi schimba în bine.

Fii bun!

Poartă-te frumos cu alţii. Este atât de simplu. Purtându-te frumos cu alte persoane vei genera sentimente pozitive pentru tine şi pentru persoana cu care te porţi frumos. Toată lumea va fi câştigătoare în această situaţie. Purtându-te frumos cu toţi oamenii cu care intri în contact este cea mai bună modalitate de trecere la o gândire şi o trăire pozitivă.

Relaxează-te!

Uneori avem nevoie de timp pentru a absorbi puterea propriilor noastre gânduri. Poţi beneficia de toate acestea atunci când scapi puţin de realitate şi devii pierdut în proprile tale idei.

Distrează-te!

O bună modalitate de eliminare a gândirii negative este distracţia. Distracţia duce la râs, emoţie şi bucurie, atâta timp cât nimeni nu este rănit în procesul respectiv.

Învaţă să ierţi!

Este nevoie să devii o persoană puternică pentru a putea ierta. De asemenea, nu trebuie să-ţi iroseşti timpul pentru ceva care a este de domeniul trecutului. Ce a fost, a fost în trecut şi este cazul să rămână acolo. Învaţă din greşelile tale cât şi din greşelile altora oferind iertare. Fericirea şi gândirea pozitivă nu poate fi atinsă sau îmbunătăţită dacă ţinem de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Priveşte partea „plină a paharului”!

Orice se întâmplă în viaţă trebuie tratat ca fiind un lucru bun, nu ca un lucru rău. Dacă ai o zi proastă, priveşte partea bună a lucrurilor care s-au întâmplat în acea zi. Această tehnică este pur şi simplu modalitatea prin care vei învăţa să devii optimist. Gândirea optimistă este o gândire pozitivă. Nu orice situaţie în viaţă ne permite să o gândim cu optimism. Viaţa are şi dificultăţi din când în când. Cu toate acestea, majoritatea zilelor şi evenimentelor din viaţa ta rebuie tratate cu acest tip de gândire.

Nu gândi niciodată „prea departe”!

Dacă gândim prea departe, vom ajunge să nu mai dăm importanţă detaliilor plăcute ale evenimentelor ce se întâmplă şi vor urma să se întâmple.Nu are rost să-ţi iroseşti timpul şi să-ţi umpli mintea cu asemenea lucruri. Gândeşte pozitiv, trăieşte momentul pentru că nu te vei mai întâlni cu el şi nu gândi prea mult în viitor.

 

de Cristian Iacov

sursa: http://www.secretele.com/

Trei ponturi pentru a descoperi oamenii toxici din anturaj. Care le este cea mai nocivă trăsătură de personalitate

Prieteniile autentice sunt greu de legat, dar sunt extrem de preţioase. Unii dintre noi ajung să le aprecieze numai după ce au cunoscut şi cealaltă latură, mai puţin frumoasă, a unei relaţii de prietenie. Psihologii spun că putem să aflăm singuri dacă avem prietenii "toxici" fără prea mare efort, însă trebuie să rămânem perseverenţi în a ne respecta decizia.

O zicală veche spune: "Cu asemenea prieteni, cine mai are nevoie de duşmani?", cam aşa se simt şi cei care sunt mereu înconjuraţi de persoane care pretind că le sunt prieteni, însă prin atitudinea şi comportamentul lor nu fac decât să demonstreze contrariul. 

De obicei, nu ajungem să recunoaştem numai dupâ câteva discuţii dacaă aveam de-a face cu o astfel de persoană, fiind nevoie de o perioadă de timp pentru a afla dacă persoana respectivă este deschisă să lege o relaţie de prietenie autentică,sinceră sau nu vrea decât să profite de condiţia socială, de situaţia financiară sau de faptul că suntem într-un anumit grup pentru a ne face să credem că putem fi prieteni.

Aşteptările pe care le avem şi încrederea pe care o acordăm acestor persoane pot fi în timp motive de dezamăgire dacă nu ne alocăm suficient timp pentru a vedea care sunt motivele pentru care ne-am dori să investim timp şi energie într-o relaţie cu o asemenea persoană. "Atunci când legăm o relaţie de prietenie facem multe proiecţii asupra celuilalt ca urmare a ceea ce ne spune, însă nu putem ştii încă de la început care sunt adevărate intenţii şi ce gândeşte. Abia după ce trece o perioadă, ne dăm seama ce avem în comun, dacă este o relaţie sinceră şi persoana este de încredere", spune psihologul Alina Perşa. 

Cum recunoaştem o prietenie toxică?

Unele persoane au avut ocazia încă din adolescenţă să aibă astfel de prietenii care pentru unii au însemnat o schimbare drastică a comportamentului, în sens pozitiv sau negativ. Unele persoane pot reacţiona drastic atunci cât observă că persoanele în care au avut încredere şi cărora le-au împărtăşit secrete despre băiatul drăgut din clasa paralelă sau divorţul părinţilor. De cele mai multe ori, astfel de prietenii toxice apar încă din adolescenţă şi pot fi destul de periculoase mai ales dacă cei în cauză nu îşi dau seama la timp pe cine au alături. Pe de altă parte, aceşti prieteni toxici au grijă să copieze temele, să îi mintă pe părinţi, având o susţinere solidă pe spatele celorlaţi, să se folosească de anumite lucruri pentru a obţine beneficii în scop personal.

"Când ieşi din copilărie, câmpul se lărgeşte. Conştientizezi poate într-un mod dureros că nu eşti stăpânul Universului cum erai până atunci regele asupra căruia se revărsau iubirea şi atenţia părinţilor. Începi să îţi faci prieteni şi începi să înveţi lucruri despre cei din jur, dar şi despre tine în raport cu ceilalţi, ce îţi place, ce nu, cu ce ai putea să fii de-acord", explică psihologul. 

Ulterior, când devenim adulţi, aceste prietenii toxice sunt mai uşor de identificat, însă asta nu înseamnă că nu pot apărea şi la această vârstă dezamăgiri, mai ales dacă vorbim despre legături care durează de o perioadă lungă de timp. Există câteva indicii care ne pot semnala faptul că prietenul nostru face parte dintr-o astfel de categorie: 

1. Trăsăturile de personalitate - acestea se dezvăluie în timp, însă dacă suntem cu băgare de seamă pot fi identificate mai ales când persoana sau relaţia trece printr-o situaţie de criză sau are o problemă. De obicei, prietenii toxici vorbesc doar despre persoana lor, propun o rezolvare care să fie numai în beneficiul lor, încercând să ne convingă contrariul, ne fac să ne simţim vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă, fără a-şi asuma vreo responsabilitate, nu dau prea multe explicaţii pentru comportamentul lor încercând să exagereze alte aspecte care ţin de alte persoane. 

2. Se compară mereu cu noi sau cu cei din jur - construiesc în mintea noastră afirmaţii care ne fac să ne simţim inferiori, să nu avem respect faţă de propria muncă, de propriul corp prin compararea cu ceilalţi care au sau sunt cu un nivel mai sus din punct de vedere profesional sau personal. Au pretenţia ca prin munca celorlalţi ei să se realizeze ca şi cum cineva le-ar datora ceva subliind că aşa se procedează sau asta ar trebui să faci dacă eşti un "bun prieten".

3. Acţionează în cele mai multe situaţii ghidaţi de impulsul de moment şi nu în funcţie de sentimente şi emoţii, bazându-se pe credinţa fermă că li se vor ierta toate greşelile. 

Psihologii ne recomandă ca să ţinem cont de următoarele aspecte atunci când ne alegem prietenii: "Prietenia înseamnă ajutor reciproc, sprijin afectiv, susţinere în procesul de integrare socială. Relaţia de prietenie se sprijină pe trăirea sentimentului similarităţii în idei, credinţe, apartenenţa socială. Ea apare şi se dezvoltă în timp, prin cunoaştere reciprocă, prin parcurgerea împreună a unor evenimente deosebite, prin probe care trebuie mereu reîntărite", încheie psihologul.

sursa: adevarul.ro

Everyone has a story

Să nu crezi vreodată că dacă vezi pe stradă un om râzând cu gura până la urechi asta înseamnă că e şi cel mai fericit…

Ne-am învăţat să judecăm după aparenţe şi nu mai acodăm deloc timp cunoaşterii. Cel mai uşor e să acuzi, să pui etichete şi să tragi concluzii fără să te gândeşti dacă sunt pripite sau nu. Acel om pe care tu îl vezi aparent bine, poate că în interior e praf, te-ai gândit? Şi poate că nu vrea să strige în gura mare durerea tocmai pentru că nu doreşte să încarce pe alţii cu problemele lui.

În spatele unui zâmbet se ascunde întotdeauna o poveste. O poveste de viaţă. Şi mulţi nu au răbdare să ajungă până la ea. Asta deoarece ne-am obişnuit să fim atât de superficiali!

Ne-am lăsaţi conduşi de aparenţe şi am uitat să privim cu inima.

Ştii…fiecare om are povestea sa. În spatele fiecărui zâmbet se află ceva. În spatele fiecărei bucurii se află un motiv. În spatele fiecărei tristeţi se află o întâmplare care a provocat-o. Şi în spatele fiecărui om pe care-l întâlneşti pe stradă şi nu numai se află o povete… O poveste care poate a rămas nespusă până în ziua de azi pentru că provoacă durere.

De multe ori oamenii îşi închid poveştile în suflet, să le ştie doar ei şi Dumnezeu, pentru că le e teamă să nu fie judecaţi, repinşi, neînţeleşi, le e teamă de pierderi, de urmări, le e teamă de faptul că odată spusă, povestea lor ar putea ajunge pe buzele altor oameni necunoscuţi poate.

Te-ai gândit vreodată că acel om care este arătat cu degetul, pe seama căruia se fac glume, poartă în suflet o durere? Te-ai gândit vreodată că acel om care cerşeşte sau devine alcoolic nu ajunge să facă asta din prea multă fericire?

Te-ai gândit vreodată când ai trecut pe lângă o bătrână care vinde ceva-n piaţă sau pe lângă un om care cântă pe stradă că leul primit de la tine i-ar asigura pâinea în ziua aceea?

Te-ai gândit vreodată că chipul aparent senin al unora ascunde de fapt amărăciune şi griji?

Te-ai gândit vreodată că cel care doarme pe stradă are în spate întâmplări nefericite care l-au adus în situaţia aceea?

Te-ai gândit vreodată că printr-un zâmbet sau o strângere de mână poţi alina ziua grea a cuiva care poate nu a mai vorbit cu cineva de atât de mult timp că nici nu-şi mai aminteşte?

Te-ai gândit vreodată să ai răbdare şi să nu mai judeci oamenii până nu le afli povestea?

GEORGIANA R.

https://pasajedinviata27.wordpress.com/

Bunavestire

Cu înțelepciune despre dragoste și viață.

Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil sa te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.

Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoana doar pentru a-ți întovărăși singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați și că acela care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua pentru tot restul vieții să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveți că a scuza poate oricine, dar că a ierta doar sufletele cu adevărat mari pot.

Cu timpul înțelegi că dacă ai rănit grav un prieten e foarte probabil ca prietenia să nu mai fie niciodată la aceeași intensitate.

Cu timpul îți dai seama că, deși poți fi fericit cu prietenii tăi, într-o buna zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență, trăită alături de fiecare ființă, nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îți dai seama că acela care umilește sau disprețuiește o ființă umană mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă va determina ca, în final, acestea să nu mai fie așa cum sperai.

Cu timpul îți dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai în exact acea clipă.

Cu timpul vei vedea că, deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur, iți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus și nu mai sunt…

Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, sa spui că ai nevoie, să spui că vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are niciun sens.

Dar, din păcate, se învață doar cu timpul…

Jorge Luis Borges
(24 august 1899 – 14 iunie 1986)

Lecţii de viaţă

"Aceste rânduri sunt scrise pentru cei care au puterea să zâmbească în furtună"

 

Sunt momente spectaculoase în viaţa fiecăruia dintre noi când ni se oferă un dar, o şansă extraordinară de a ajunge într-un punct al vieţii pe care noi ni l-am dorit foarte mult. Şi ce facem mulţi dintre noi? Dăm cu piciorul, crezând că astfel de momente sunt la ordinea zilei şi că vor mai fi cu nemiluita de acum înainte. Nu realizăm importanţa momentului pentru că nu suntem destul de pregătiţi pentru acel moment. Nu considerăm o valoare inestimabilă jertfa care s-a făcut pentru noi. Astfel…viaţa trece pe lângă noi.

Sunt momente când ne dorim foarte mult un lucru şi ne sfâşiem sufletul lent şi zgomotos, chiar într-un mod vulcanic, disperat, pe altarul nesătul al dorinţei. Dorinţa devine o patimă în sine şi patima se manifestă ca o dorinţă ale cărei puteri uriaşe devin inexplicabile. Ni se deschid multe uşi, dar nu suntem lăsaţi decât să ne mângâiem sufletul privindu-le de departe, nicidecum ca să intrãm prin ele. Şi atunci ni se pare că Dumnezeu e împotriva noastră. Dar nu e. De ce? Pentru că vrea să ne înveţe să ne asumăm momentele în care am dat cu piciorul. Nu pentru a ne pedepsi. Ci pentru a ne învăţa că un om trebuie să trăiască viaţa din plin. Cu bune şi cu rele. Că trebuie să fie conştient şi pregătit pentru orice fel de valoare a oricărui moment. Astfel…viaţa ţi-o ia înainte.

Sunt clipe când îţi vin favoruri şi lucruri pe care de altfel ştii foarte bine că nu ai mişcat un deget pentru ele, şi totuşi le primeşti cu zâmbetul deschis, mândru de tine, ca şi cum ai fi muncit extraordinar de mult pentru ele. Ceilalţi nu ştiu aceasta. Se lasă duşi de valul aşa zisei întâmplări. Dar tu ştii că nu e o întâmplare şi totuşi nu îți pasă. Ţi-asumi meritele. Astfel…viaţa îţi zâmbeşte. O fi ştiind ea de ce.

La fel, sunt clipe când soarta nu îţi surâde. Nu pentru că nu are chef în acele clipe, ci pentru că trebuie să înveţi că la fel cum o mână spală pe alta şi amândouă ies curate, la fel şi ȋn viaţă: eşecul urmează unei victorii şi câştigul unei pagube. Ambele sunt importante. Fac parte din viaţa ta. Te învață să fii un om echilibrat. Să nu zâmbeşti prea mult când ai o bucurie şi să nu te întristezi prea tare când ai o pierdere. Astfel…viaţa merge înainte.

Aceste rânduri nu sunt scrise pentru a motiva sau a mustra pe cineva. Nu sunt concepute pentru oamenii care nu s-au/se implică în viaţa lor. Sunt scrise pentru cei care au puterea să zâmbească în furtună, care ştiu rostul furtunii şi valoarea unui răsărit de soare. Sunt scrise pentru oamenii care TRĂIESC.

 

de Ochii Caprui

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Exerciții de surâs

 

M-am întrebat când suntem noi cel mai aproape de noi înșine?

Nici nu bănuiam ce întindere are în ființa noastră izvorul simplu, mereu curgător, al dorinței de a fi împăcați cu noi înșine, de a fi senini și fericiți. Si cât de adânc se împletește în alcătuirea noastră nevoia de afectiune cu speranța mereu reînoită că o putem găsi și păstra. Am învătat, cu întârziere ce-i drept, un paradox nedemontabil: dobândim mai mult atunci când dăruim și că, iubind, este un miracol să te risipești în zarea interioară a celuilalt. Eu numesc aceste momente, desi par anodine, clipele noastre de transcendență.

În dinamica vieții de fiecare zi, situați sub spectrul dezirabil al nevoii de a triumfa, ne scapă printre degete clipele în care ne este dată revelația minusculă a faptului că doar situându-ne în zona radiantă a iubirii celui de lângă noi suntem mai aproape de noi înșine.

Pare puțin și nesemnificativ, dar cele mai de preț sentimente și valori sunt cele pe care le păstrăm indiferent că suntem pe turnul Eifel din Paris, în sala de judecată sau pe holul clinicii de oncologie: credința si speranța asistate mereu, dacă se poate, de fiorul blând al iubirii. Restul e spectacol.

 

de Cosmin Neidoni

Iubesc să înfloresc!

Se umplu grădinile de flori şi parfum. Copacii se îmbracă în verde, în timp ce unii mai nerăbdători înfloresc mai repede decît înfrunzesc. Iubesc primăvara, iubesc să înfloresc! Pe fiecare fir de păr din cap îmi simt gîndurile cum urcă încolăcindu-se ca vrejul de fasole pe arac. Vor să iasă la soare şi să-nflorească. Unele vor crea doar parfum şi frumuseţe, altele vor rodi idei gustoase şi hrănitoare. Îmi simt rădăcinile gîndurilor adînc înfipte în lumina sufletului. O sevă plină de emoţii sănătoase şi oligosentimente urcă şi hrăneşte dinlăuntru fiecare gînd ieşit la soare. Iubesc să înfloresc primăvara! Iubesc să vă văd cu gîndurile înflorite!… Sau măcar cu o floricică la ureche…

Concret, dincolo de introducerea poetică, vreau să vă spun că merită să vă jucaţi cu primăvara, să vă apropiaţi de un pom înflorit şi să-i inspiraţi cu nesaţ aroma miilor de flori. Faceţi acest lucru ca şi cum ar fi pentru ultima dată cînd veţi mirosi un pom înflorit. Priviţi de aproape frunzele care cresc şi îndrăzniţi să le atingeţi, să le simţiţi naşterea. Fiţi mai aproape de primăvară şi mai prezenţi în ea. Nu vă plimbaţi prin primăvară ca printr-un muzeu! Multă vreme am făcut asta! Mai şi zimbeam cînd vedeam pe vreun copil cum se joacă cu florile, cum le studiază, le atinge, cum le vorbeşte şi le soarbe parfumul. Zîmbeam cînd vedeam vreun adult, în speţă vreo femeie, în preajma unui pom înflorit cu capul lăsat pe spate şi braţele larg desfăcute, inspirînd adînc parfumul florilor. Mi se părea ceva artificial, un gest de faţadă. Însă anul acesta mi-am permis să-l fac şi eu şi vă spun drept… merită! Apropiaţi-vă mai mult de primăvară. Are daruri ascunse care nu se revelează decît de aproape, prin astfel de gesturi. Ceea ce ca oameni maturi am ajuns să considerăm a fi „prosteli copilăreşti” chiar sînt lucruri pe care merită să le facem! Îndrăzniţi să fiţi mai aproape de viaţă şi pe cît posibil mai lăsaţi cărările bătătorite sau măcar opriţi-vă şi aşezaţi-vă jos la marginea lor şi simţiţi că trăiţi cu toată fiinţa nu numai cu gîndurile.

sursa: http://www.artadeatrai.ro/

Paşi în tăcere

Nu pot să nu spun că nu m-a frapat în mod deosebit cutezanţa acelor persoane care au încercat de-a lungul timpului ca să mă schimbe. Fie că au încercat să îmi impună anumite idei sau mi le-au sugerat într-un mod care lasă de dorit, eu tot acea cutezanţă sinistră sau chiar posacă -pot spune şi astfel- am văzut-o. Nu e un sentiment care să îţi placă nici la prima, dar nici la ultima vedere. Le-a fost tare greu de priceput acestor oameni că eu nu sunt, nu pot şi nu voi deveni vreodată copia personalităţii cuiva. Că nu acesta este scopul meu şi nici felul meu de a fi. Că nu mă interesează şi nu mă identific cu spiritul unei turme înnebunite după conducătorul ei….

Calea mea ȋn viaţă mi-am descoperit-o singură….printre multe lacrimi, dureri, bucurii şi chiar singurătăţi. Printre oameni care nu m-au obligat să cred că ”aşa e bine”, dar care mi-au arătat prin faptele lor cum este bine şi cum nu este. Nimeni nu mi-a băgat credinţa pe gât şi nici felul meu de a fi. Toate au venit ca un efect la felul cum eu am reacţionat la ceea ce trăiam, simţeam şi credeam despre lucrurile care mă înconjurau.

Mi-e milă de sărmanii oamenii care încă se chinuiesc să aibă o influenţă inexplicabilă asupra celor mai tineri ca ei în căutarea sensurilor vieţii. Dacă ai descoperit bucuria și vrei să o împarţi –cu bucurie, aş spune eu- atunci fii atent la modul de percepere al fiecăruia. Nu i-o băga pe gât. S-ar putea să ţi-o scuipe în faţă când ţi-e lumea mai dragă… Va veni fiecare cu părerea sa. Că i-o respecţi ca să fii diplomat, e unul din aşii tăcerii pe care ar trebui să îl ai în mânecă. Dar să nu ştii când să taci şi când anume să reacţionezi, nu ar fi de dorit.

În fine…concluzia ar fi că nu trebuie să schimbãm oamenii de lângă noi. Dimpotrivă. Noi trebuie să ne schimbăm, nu pentru ei, ci pentru noi. Dacă vor vrea şi vor avea ochi să vadă ceva bun şi frumos la noi, vor lua cu siguranţă. Dacă nu, atunci pace şi sănătate. Pentru că fiecare suflet are calea lui de a se cunoaşte pe sine însuşi.

sursa. https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Competiţie sau Posibilităţi?

Am învăţat în lumea în care trăim că atunci când cineva are, este sau face ceva ce noi ne dorim să fim, să avem şi să facem (lucruri pe care nu am reuşit să le creăm pentru noi), să vedem acea persoană ca pe un competitor al nostru, sau chiar ca pe un inamic al nostru.

De multe ori, ce facem este să intrăm în competiţie cu acea persoană, încercând să o distrugem, în orice fel ne e la îndemână. Fie judecăm persoana, fie o vorbim de rău, fie îi manipulăm pe cei din jur să fie de partea noastră. Multe persoane se simt bine să facă acest lucru, probabil o amintire a vremurilor când ne omoram unii pe alţii şi aveam bucurie făcând acest lucru.

Ce creăm cu acest comportament al nostru? Ne distrugem pe noi, distrugem posibilităţi, ne distrugem corpul. La baza competiţiei se află minciuna cum că cineva este mai bun decât altcineva. Suntem toţi diferiţi şi alegerile noastre creează ce avem în viaţa noastră. Când competiţionăm, cumpărăm minciuna că suntem mai mult sau mai puţin decât celălalt. De cele mai multe ori ne judecăm a fi mai puţin şi încercăm să demonstrăm că suntem mai mult. Alegerea de a intra în competiţie este parte din ceea ce a creat lumea în care ne aflăm, conflictele care există în lume.

Când suntem în competiţie nu recunoaştem darul unic care suntem şi darul unic al celorlaţi. Ne micşorăm pe noi, micşorăm pe ceilalţi, omorâm posibilităţi de a crea mai mult şi de a contribui unii altora. Competiţia înseamnă că ne vedem separaţi de ceilalţi şi înseamnă că nu primim contribuţia celorlalţi. Un mod diferit de competiţie, care este de fapt modul care creează posibilităţi mai mari, este competiţia cu noi înşine. Noi suntem singurii cu care putem competiţiona cu adevărat. Noi ne putem depăşi pe noi în ceea ce alegem să fim, să creăm, să avem şi să generăm. Şi, la fel, noi suntem singurii care ne putem opri din a fi TOT ceea ce putem fi.

Avem darul minunat al ALEGERII. Putem alege separare, competiţie, distrugere de posibilităţi sau putem alege includere, contribuţie, posibilităţi mai mari pentru noi şi pentru toţi cei din jur. Ce vrei tu să alegi şi să contribui vieţii tale şi lumii? Adevăr?!
 

de Carleta Tiba
sursa: astrocafe

Și în uitare există iubire!

Nu toți au șansa în această viață să cunoască sau să întâlnească adevărata dragoste.

Când iubim și suntem părăsiți, avem senzația de sufocare. De apocalipsă. Nu mai vedem nimic luminos dincolo de durerea noastră profundă. Ne e teamă să mai credem. Ne e greu să zâmbim, să râdem, să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Oarecum e de înțeles. O jumătate din noi s-a destrămat într-o clipă. Va trebui cumva să găsim în interiorul nostru puterea de a înainta doar într-o jumătate de suflet, de om, de viață, de aer, de aripă... “atât de șchiopi de o aripă, de suflet”.

Totuși, ar trebui să ne considerăm niște fericiți. Niște privilegiați! Nu toți au șansa în această viață să cunoască sau să întâlnească adevărata dragoste. Să adune clipe alături de ea. Să rămână cu amintiri de neprețuit. Într-o viață care de cele mai multe ori e liniară și nu foarte spectaculoasă, în noi s-a născut un univers. Un univers de culoare, de emoții, de trăiri. Am reînvățat să trăim. Am știut că suntem vii! Am făcut lucruri nebunești. Am râs ca niciodată. Am simțit un dor nebun. Ne-am transformat în câteva clipe din ape line în ape înspumate, din jar în vulcani, apoi în liniște absolută oglindiți într-un alt suflet.

Toate acestea nu sunt ceva care să trebuiască îngropate în noi alături de durere. Trebuiesc păstrate și lăsate să ne ajute să înaintăm în continuare. Trebuie lăsate să ne ajute să luminăm din nou. Pentru noi. Pentru acea iubire. Pentru cei care au nevoie de faruri în clipe grele. Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, trebuie să păstrăm acele clipe nestemate pentru a fi oameni mai buni, mai frumoși, mai plini de iubire. Le păstrăm de apă vie, de aer curat… de stea a nordului nostru și poate într-o zi, vom învăța din nou să luminăm corect pentru ca dragostea să ne întâlnească din nou. Cine poate ști? Poate să apară de oriunde, oricum și total neașteptat!

Așa că…nu fiți triști pentru că ați fost părăsiți. În viață se întâmplă de multe ori ca drumurile să fie o răscruce. Bucurați-vă de ceea ce ați trăit! Păstrați în voi floarea acelei iubiri și udați-o zilnic cu credință apoi… zâmbiți vieții. Într-o zi, nu foarte departe, dar nici foarte aproape, neștiută, dar deloc întâmplătoare… viața vă va dărui din nou magia. Nu regretați nimic! E mai greu să regreți ce nu a fost. Să trăiești mereu îndoiala a ce ar fi putut fi. Fiți ferestre deschise prin care să intre briza, soarele și iubirea. Întotdeauna va intra dacă stați deschiși!

Și nu uitați…spuneam cândva: “Și sub gheață există viață! Și sub zăpezi tremură emoțiile! Și în uitare există iubire!”

de Ramona Sandrina
webcultura.ro

împrimăvărează-te!

"strânge în buchet oamenii pe care îi iubești și mergi cu buchetul acesta de mână"

 

dezmorțește-ți sufletul și lasă emoțiile să-ți fie razele care te înseninează.

vezi tu, mugurii de speranță așteaptă să-i crești, să te-ngrijești de grădina viselor.

deschide ferestrele inimii și-n fiecare cameră așează-ți flori proaspete, stropite cu rouă.

împletește-ți cunună de gânduri și poart-o în lume cu mândrie – lasă să înflorească în tine curajul de a fi și-n exterior, așa cum arăți în interior.

poartă-te cu sinceritate și fă un răsărit din fiecare zâmbet.

simte adierea momentelor de bucurie și lasă-le să te scape de întrebările fără răspuns – acelea așezate-n cute, pe frunte.

pune-ți în piept un mărțișor de amintiri frumoase, din care s-aduni energie pentru poveștile ce-așteaptă a fi trăite.

strânge în buchet oamenii pe care îi iubești și mergi cu buchetul acesta de mână.

transformă-te în primăvară. împrimăvărează-te!

sursa: http://cameliacapitanu.ro/

Călătorie frumoasă spre Înviere!

„Iertând altora, vouă înșivă dați iertare!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Începe vremea postului în care sufletele noastre vor parcurge împreună cu Hristos Drumul Crucii spre Înviere. Să dobândim foamea și setea după Dumnezeu și cu acestea călătorind să ne învrednicim de bucuria Ospățului cu Pâinea Vieții și Apa cea vie, pentru mântuirea noastră.

Vă doresc tuturor un post cu mult folos duhovnicesc, iar călătoria spre Acasă să ne fie cu bucurie sfântă, având grijă de liniştea sufletului, pacea minţii, paza gurii şi sporire în Iubire nefăţarnică faţă de aproapele!

Iertaţi-mă, Vă iert şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi! Doamne ajută!

 

 

Postul nu este lăsat să omoare omul

Vă doresc un post binecuvântat cu fapte bune şi cu mult folos duhovnicesc! 

Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune “mersi”, pentru că se reface aievea. Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine.

Este la câte unii această panică: “Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru. Postul creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate şi pricepere.

Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post.

Fraţi creştini, aş vrea să rămâneţi măcar cu două gânduri şi anume: un post cumpătat; şi după un post aspru, să mâncaţi puţin. Unii postesc toată ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le este rău. Este şi un cuvânt în popor: “Crăciunul sătulului, Paştele fudulului” – adică acum se taie bieţii porci şi mâncăm şi ne îmbuibăm cu toate după post, mâncăm pentru tot postul cu un fel de răzbunare şi ne vătămăm trupul (…). E nevoie de post cu adevărat, fraţi creştini.

Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din această râvnă a postului un ideal. Şi ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare, pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea de suferit pe această cale. Şi sfinţii au suferit foarte mult, toţi, fără nici o excepţie. Iar dacă cineva ajunge la vârful faptelor bune şi apoi se ademeneşte şi cade, căderea lui e mare, pentru că îi tulbură pe toţi. Sfântul Timotei ştia că are nevoie de un frâu pentru tinereţea lui – căci tinereţea aceasta de multe ori se preface într-un fel de flacără şi cuprinde totul în jur. De aceea, sfântul Timotei se îngrădea din toate părţile, ca să stingă această flacără a păcatului. Şi el nu părăsea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau în altă parte, oriunde era învăţătorul său, sfântul apostol Pavel. Toţi marii sfinţi au fost bolnavi, fraţi creştini. Începând de la sfântul Pavel, care avea mereu nevoie de sfântul Luca, sau sfântul Ioan Gură de Aur care vomita mereu şi nu putea mânca niciodată cu altcineva la masă, din pricina acestei slăbiciuni… sfântul Nicolae care avea picioarele rănite şi umflate, de la minele de plumb din Asia Mică, unde a fost deportat…

Toţi sfinţii, fără excepţie, au primit suferinţă în trupul lor, ca pe un ghimpe care îi ajuta să fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinţe. Iisus însuşi a suit acest drum al suferinţei, a călătorit pe drumul Crucii şi picioarele Lui au netezit asprimea căii, au făcut-o mai lesnicioasă celor ce vor merge după El.

Ţineţi seama de toate acestea, fraţi creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata – spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel duhovnicesc. Amin.

Postul e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.

Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem “evoluaţi”…

Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi. Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit.

Părintele Sofian duhovnicul, bătrânul cel frumos. Editura Bizantină, București 2012

sursa: http://altarulcredintei.md/

O stare de bine

În mod sigur vi s-a întâmplat să vă simțiți fericiți fără un motiv anume. Chiar dacă ziua a fost una de rutină, plictisitoare pe alocuri sau agitată, după caz, în momentul acela de liniște și de singurătate nu te simți stingher, obosit sau dezamăgit. Parcă tot ce te durea până mai ieri a dispărut și a fost rapid înlocuit de un sentiment de bine și de liniște sufletească. Problemele nu s-au făcut nicidecum nevăzute, grijile au rămas aceleași, oamenii din jur la fel. Numai mie mi s-a mărit optimismul, la fel cum crește aluatul în care se pune drojdie. După zile de furtuni, iată că soarele apare tiptil tiptil și-mi bate în geam. N-am perdea, așa că intră nestingherit și scaldă toată încăperea în raze calde de lumină. Nu mă mai simt îngrădită de propriile-mi deziluzii și neîmpliniri. Mă simt într-un anume fel liberă. Am senzația aceasta dulceagă de libertate atunci când am noi vise, noi idealuri, noi planuri. Renasc din propria cenușă ca o pasăre Phoenix și încep să dau cu putere din aripi pentru a mă scutura de greutatea a ceea ce m-a doborât înainte. 

Regretele. Regretele te îngreunează atât de tare și te macină cumplit. Îți aduc nefericire și nu fac decât să te țină pe loc. Azi mi le-am lăsat undeva jos, îngropate în cenușa din care spuneam că m-am ridicat. Regrete pentru ce am făcut sau n-am făcut, regrete pentru ce am spus sau n-am spus, regrete pentru timp pe care l-am pierdut inutil și regrete pentru timp de care nu am profitat cum trebuia.

Am aripi și zbor. M-am împăcat cu mine!

© Iustina Ţalea

Concluzii...

Probabil că m-am încăpățânat mult prea mult timp să nu accept anumite lucruri. M-am încăpățânat să cred că oamenii sunt așa cum cred eu, și speram, cu naivitate, că poate crezând cu tărie un lucru, acel lucru se va adeveri. La fel ca atunci când îți pui o dorință…

Totuși, obligată de împrejurări a trebuit să accept faptul că…până și bunătatea este ceva relativ, deoarece binele se poate lovi adesea de zidul nepăsării celorlalți și poate fi perceput ca fiind exact opusul lui;

că uneori nu sunt de ajuns cuvintele calde, de prietenie. Deși te vei dărui întreg oamenilor, la final, când se vor fi săturat te tine, te vei regăsi incomplet, greu de recunoscut; 

că intențiile bune se plătesc prea scump uneori, astfel că începi să te gândești mai bine înainte de a încerca să le deschizi ochii oamenilor;

că deși sufletele pot comunica și de la distanțe mari, uneori, e imperios necesar să vezi omul, să-l analizezi îndeaproape pentru a începe să-l cunoști cu adevărat;

că pentru a vedea adevărata față a unui om e suficient să-l dezaprobi o singură dată. Iată un test de prietenie pe care mulți nu-l vor trece;

că inima alege uneori irațional, iar noi va trebui să adunăm apoi rămășițele unei rupturi cu răbdare și cu speranță;

și că într-adevăr singurul și cel mai bun prieten al omului este chiar el însuși.

© Iustina Ţalea

Iubirea este singurul lucru care nu doare

Trăim într-o lume a fricii și a trădărilor. Auzim cum aceste două trairi se manifestă în ziua de zi cu zi. Adevărul e că ne este frică de singurătate și urâm atât de tare trădările. Și totuși nu facem nimic pentru a remedia situația…

Ne irosim timpul căutând vinovații care ne-au străpuns cu o săgeată otravită sufletul, în loc să o scoatem cât mai repede. Și apoi ne întrebăm de ce nu ne mai putem oferi sufletul unei alte persoane, dar oare cum să mai putem când încă acesta e otrăvit cu resentimente. Când o sa înțelegem cu adevărat că doar de noi depinde ce atragem și ce îndepărtăm?

Trăim uneori fiecare zi cu frica de a nu ajunge singuri și din această cauză ne agățăm cu dinții de relații care nu ne fac bine. Suportăm de multe ori chiar și minciuni sau trădări, ca să ajungem în final la același răspuns, nu minciuna e cea care pune capăt unei relații, ci adevărul. Oricât am încerca, odată pierdută încrederea într-o persoană nu o vom mai putea privi la fel, e ca o foaie de hârtie, odată ce ai boțit-o, nu va mai fi niciodată perfectă oricât te-ai strădui să o netezești.

Da, frica este cea care ne oprește de atâtea ori să punem capăt unor relații. Și fără să ne dăm seama frica noastră e cea care contribuie la înfingerea și mai tare a săgetii otrăvite de către cel de lângă noi. Tindem să aruncăm vina pe ceilalți și mai puțin pe noi când de fapt noi suntem cei care ne creăm propriile furtuni și apoi ne supărăm că plouă.

După îndelungi lupte cu sufletul nostru reușim să scoatem săgeata, dar tot frica e cea care va construi un zid în jurul sufletului, tocmai pentru a nu mai suferi. Spunem de multe ori că iubirea doare, dar nu este adevărat. „Iubirea nu doare. Singurătatea doare. Abandonul doare. În realitate iubirea este singurul lucru care trece peste orice durere din lume și care te face să te simți minunat din nou. Iubirea este singurul lucru care nu doare.” (Liam Neeson)

Nu construind ziduri pentru a ține celelalte suflete la distanță e soluția pentru că acestea nu lasă nici dragostea să pătrundă. Fără să ne dăm seama ne ținem sufletul prizioner.

E timpul să dărâmăm zidurile! Nu uitați, iubirea este singurul lucru care nu doare.

 

sursa: http://www.dragaviata.ro/