Şi mi-a spus cineva cândva să scriu despre cum aş vrea eu să fie lumea mea. Nu ştiu dacă e cel mai potrivit moment, dar simt că timpul acelei postări a venit, şi, deşi iniţial am spus ...că trebuie să fiu tare liniştită pentru a o scrie, întrucât va conţine destule dulcegării, iată că realitatea nu e chiar aşa. Cred că o pot scrie şi nefiind cu capul în norişori, ci cu picioarele destul de bine ancorate pe pământ.
Aşadar...
Mi-aş dori ca lumea să fie bună. Bună până la Dumnezeu şi înapoi! Să nu mai umblăm pe stradă morocănoşi, să-i speriem pe alţii cu mutrele noastre îmbufnate, de parcă i-am mânca pe toţi. Să lăsăm ifosele deoparte şi să ajutăm pe cine are nevoie, indiferent că îl cunoaştem sau nu. Are nevoie? Bun, să trecem la treabă. Dar nu, este mai bine să mergem înainte, că doar nu suntem în situaţia celui suferind. Şi fie vorba între noi, ferească Dumnezeu să fim, că nu se ştie cum se întoarce roata.
Mi-aş dori să râdem! Să râdem cu poftă şi din suflet. Oriunde şi oricând, bine, nu în momentele când trebuie să păstrăm totuşi o decenţă, dar în rest să zâmbim în voie, că zău că doar o viaţă avem, şi dacă o trăim şi pe asta plângând şi văitându-ne, cu ce ne-am ales?
Mi-aş dori să nu mai criticăm cât ne ţine gura, în stânga şi-n dreapta şi dacă se poate în faţă şi-n spate. Să nu mai stăm cu ochii bulbucaţi către oameni şi să-i analizăm din cap până în picioare, de parcă noi am fi nişte Dumnezei în miniatură. Pentru că omule, tu nu ai niciun drept să faci asta! Niciunul! Cine eşti tu să spui despre X-ulescu că e gras sau prea slab? Sau că are hainele nu ştiu cum? Sau că vezi dragă Doamne nu s-a asortat... Eh, nu zău? Ţineţi minte un lucru, noi n-am apărut pe planeta asta şi cu înfăţişările astea pentru că avem un moţ în frunte şi am fost făcuţi mai frunoşi decât alţii. Nu! Am apărut şi arătăm aşa cum vrea Dumnezeu, nu aşa cum îşi imaginează mintea noastră!
Mi-aş dori ca femeile să nu mai fie desconsiderate de bărbaţi doar pentru că ele nu pot face anumite lucruri, care apropo sunt destinate bărbaţilor. Şi mi-aş dori să ştim toţi ce-i ăla respect. Şi să ţinem bine minte definiţia cuvântului ăstuia, că prea mulţi l-au făcut bucăţele şi l-au aruncat la gunoi.
Şi Doamne cât mi-aş dori să nu mai existe cuvinte jignitoare! Că aşa urâte sunt şi aşa mult rău fac! Păcat că ne dăm seama prea târziu de asta.
Mi-aş dori să nu mai fim nervoşi şi să reacţionăm ca toate cele! Să înţelegem odată că şi cu nervi, şi fără nervi, problemele tot alea sunt. Faptul că tu omule strigi şi dai cu pumnul în masă nu rezolvă nimic. NIMIC!
Mi-aş dori să nu mai existe copii maltrataţi şi animale chinuite. Ce-o fi aşa greu să priveşti în ochii unui copil şi să vezi cât frumos e acolo şi să mângâi un animal în loc să-i dai una?
Mi-aş dori să fim oameni! Dar oameni în adevăratul sens al cuvântului! Să iubim mai mult! Ştiţi câte minuni poate înfăptui iubirea? Habar n-aveţi!
Mi-aş dori totodată să avem răbdare, că şi pe asta am pierdut-o demult printre degete.
Mi-aş dori să nu mai ţipăm unii la alţii şi să explicăm frumos, că se poate, garantez.
Mi-aş dori să fim uniţi. Să nu mai fugim unii de alţii pe criterii atât de prosteşti cum că cineva are un picior lipsă sau mai ştiu ce altceva. Şi dacă vedem că omul suferă, să alinăm cu o vorbă bună, tare mult ajută!
Mi-aş dori să nu punem pe primul loc înfăţişarea, zerourile din conturi, preţul telefonului, al maşinii şi al ceasului sau al altor brizbrizuri din astea, ci să ne uităm în altă parte, în locşorul ăla numit suflet, pe care se pare că tot mai mulţi îl dau la o parte într-o veselie.
Mi-aş dori să spunem cât putem de des Mulţumesc, Te rog, Te iubesc! Şi să îmbrăţişăm! Mult! Foarte mult!
Şi mi-aş dori să citim! Orice ne place, nu ce citesc alţii, ceva pe gustul nostru, care să ne atragă atenţia. Ştiţi cât de minunat e sentimentul când citeşti o carte şi te regăseşti în ce scrie acolo? Nu există "Mie nu-mi place să citesc". Ba îţi place! Garantez că-ţi place, fiecărui om îi place să citească, dar nu fiecare om a dat peste cărţile potrivite.
Mi-aş dori să ascultăm! Sunt poveşti de viaţă incredibile pe care le putem descoperi dacă suntem atenţi şi nu mergem privind în pământ.
Mi-aş dori să fim demni de încredere, ca atunci când cineva ne mărturiseşte ceva, să nu dăm fuga să ducem mai departe vorba.
Mi-aş dori să nu invidiem! Vai ce bine ar fi dacă n-am invidia!
Mi-aş dori să fim mândri de noi! Să ne iubim şi să ne acceptăm!
Mi-aş dori toate astea şi poate chiar mai multe. Şi nu, nu e nimic siropos, pentru că totul este posibil dacă se vrea şi se începe puţin câte puţin. Picătură cu picătură se umple oceanul, corect?
Vă provoc: Voi ce v-aţi dori? Aştept în comentarii.
P.S: Mulţumesc că aţi citit ditamai textul!
Georgiana R. - O lume a mea care poate deveni a noastră!
