Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc. Nu contează cât fug unul de altul. Nu contează cât refuză să se vadă. Şi nu contează ce alte planuri au ei cu alţi oameni. La momentul potrivit, aceşti oameni se vor întâlni. Şi se vor iubi.

 

Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc. Nu contează cât fug unul de altul. Nu contează cât refuză să se vadă. Şi nu contează ce alte planuri au ei cu alţi oameni. La momentul potrivit, aceşti oameni se vor întâlni. Şi se vor iubi. Viaţa găseşte cele mai încurcate căi pentru a ne conduce în braţele oamenilor potriviţi… De cele mai multe ori întâi ne lasă în suflete oamenii nepotriviţi, ca să-i plângem, să le ducem dorul. Se asigură că în acest fel vom putea zâmbi frumos şi sincer alături de oamenii care ne merită şi pe care, la rândul nostru, îi merităm.

Câteodată ne vom pierde minţile şi inimile pentru oameni fără de care nu vom reuşi să ne imaginăm viaţa, iar ei vor pleca sau ne vor da motive întemeiate să-i părăsim şi pur şi simplu ne vom da seama că suntem oameni puternici şi că putem renunţa la ceea ce iubim dacă ceea ce iubim a început să fie un rău, nu un bine.

Altădată nu suntem capabili să trăim o anumită clipă şi o pierdem definitiiv, iar această clipă ne răpeşte un anume om care, poate, ar fi fost capabil să iubească. Dar noi pierdem clipa, asta pentru că avem răni nevindecate şi ne temem. Ne temem de alt eşec. De parcă eşecul ne-ar defini pe noi ca oameni, nu reuşitele, nu ambiţia, nu determinarea de a găsi fericirea.

Şi la un moment dat o vom găsi pentru că trebuie să ne alăturăm acelor oameni pe care i-am căutat de la bun început, fără să ştim pe cine căutam de fapt. Trebuie să ajungem în braţele oamenilor potriviţi, nu contează dacă pe căi scurte sau lungi, ştie ea, viaţa. De multe ori fugim prea mult de noi până să ne găsim. De multe ori ne refuzăm prea tare până ne acceptăm. Şi o singură dată ne iubim atât de mult încât să nu ne părăsim niciodată şi să ne fim alături întreaga viaţă.

 

sursa: http://damadetrefla.com/

Viaţa o putem înţelege prin surâsul unui copil, prin zborul unui fluture, prin parfumul unei flori sau printr-o strângere de mână.

Parfumul unei flori…

Uneori avem impresia că ne lovim numai de uşi închise. Şi oricât de tare am încerca să batem în ele, acestea rămân la fel de închise…

Dezamăgirea, simțită în acele clipe, ne face să renunţăm! La drumul nostru, la visul nostru, la orizontul care ne cheamă neîncetat!

Dacă avem în astfel de momente pe lângă noi oameni care ne iubesc şi care ne pot sprijini, ne recăpătăm speranţa. Speranţa că într-o altă zi vom încerca iar să trecem de acele uşi.

Poate în acea zi vom avea mai multă forţă interioară!

Un lucru este sigur: oricât de mult ne-ar ajuta cei din jur, pe drumul nostru păşim singuri.

Nu există altă cale de a ne găsi propria strălucire. Doar sufletul nostru ştie cum îşi poate afla liniştea. Noi trebuie doar să facem aşa cum ne cere el. Să-l ducem să cunoască acele experienţe după care tânjeşte de atâta timp…

Cei din jur spun uneori (din simplă politeţe) că ne înţeleg, dar nimeni nu renunţă la propriile convingeri doar de dragul însuşirii altora noi, care nici măcar nu le aparţin. Mai ales că oamenii sunt plini de prejudecăţi.

Un mare om de ştiinţă spunea că este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Ce mare dreptate avea…

Şi obosiţi de-atâtea încercări, înţelegem deodată că liniştea de care avem așa mare nevoie nu se află undeva în exteriorul nostru. Nicidecum!

Nu trebuie să trecem peste şapte munţi şi peste şapte ape pentru a o găsi. Viaţa nu o înţelegem numai plimbându-ne corpul din loc în loc, ci deschizând ochii şi învăţând din cele mai banale situaţii care se desfăşoară în jurul nostru.

Viaţa o putem înţelege prin surâsul unui copil, prin zborul unui fluture, prin parfumul unei flori sau printr-o strângere de mână.

Iar această înţelegere ne deschide deodată toate acele uşi la care băteam cândva în van.

Ignoranţa noastră le ţinea încuiate, iar conştientizarea acestui lucru s-a transformat într-o cheie universală.

O cheie pe care o vom folosi ori de câte ori viaţa ne va închide o altă uşă. Vom şti atunci că ea o închide doar pentru a ne ajuta să creştem.

Doar pentru a păşi cât mai aproape de orizontul care ne cheamă neîncetat.

Acum nu mai avem nevoie să cerem nimănui nimic.

Şi ce am mai putea cere, oare, atâta timp cât toate uşile ne sunt larg deschise?

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Iubiți-vă, dar nu pe Facebook!

 

Recunosc, am făcut parte din grupul celor care și-au publicat pozele în brațele persoanei iubite, crezând că toată lumea se va bucura. La un moment dat lumea se bucura pentru relația mea dar nu știa că eu sufăr. Este ușor să zâmbești într-o poză, să-i faci să creadă că totul este roz, că nu există probleme, că aveți de bifat o listă infinită de locuri pe care le veți vizita, că nu aveți griji, că nu vă certați din cauza lipsurilor și că totul merge ca pe roate. Este foarte ușor! Este suficient un feeling loved, un tag cu numele lui sau al ei și restul este poveste. În adevăratul sens al cuvântului!

După ce m-am păcălit cu chestia asta și am văzut cum mincinoșii se laudă cu noua relație după nici măcar o lună, am realizat că n-am să mai iubesc în public, n-am să arăt tuturor cât sunt de iubită sau cum arată chipul omului pe care îl iubesc. Probabil la ceilalți funcționează, personal eu am doar ghinion când fac acest lucru. În timp am realizat că relațiile despre care n-am vorbit și n-am simțit nevoia de a le expune public… au durat mult mai mult și le-am trăit mult mai bine!

Dacă vreți să vă iubiți… nu o faceți pe Facebook!

Așa că am decis să-mi ascund probabila dragoste, să nu-i cunoască nimeni chipul și să-l țin doar pentru mine! DOAR PENTRU MINE! Restul lumii să știe că sunt fericită. Atât. N-am să-mi expun relația doar de dragul de a dovedi altora că iubesc, că am trecut peste dezamăgările fostului sau pentru a mă lăuda. Nu. Am de gând să iubesc la maxim, să dau tot ce am mai frumos și să-mi petrec momentele lângă omul iubit uitând de telefoane, internet și alte mofturi. Nu judec pe nimeni pentru că și eu le-am făcut; problema este că la un moment dat toți iubeau și admirau o relație în care nici eu nu mai credeam.

Iubiți-vă, dar nu pe Facebook!

Iubiți-vă la maxim, călătoriți împreună, bucurați-vă de momentele voatre de intimitate, de zilele libere în care puteți pleca unde vedeți cu ochii, faceți poze împreună, sărutați-vă, lăsați lumea asta virtuală și trăiți momentele de dragoste! N-aveți nevoie de un feeling loved pentru a vă bucura de omul iubit, nu trebuie să postați o poză doar de dragul de a posta ceva, de a arăta lumii cât sunteți de fericiți: protejați-vă dragostea, nu o arătați întregii lumi pentru că oamenii au tendința de a distruge tot ce este frumos, de a critica tot ce este pur și dragostea este un sentiment mult prea firav pentru a fi povestit tuturor. Mulți nu înțeleg dragostea iar voi meritați să aveți parte de o dragoste ca în povești.

PS: eu am ales să o trăiesc așa, ascunsă de lume! Este minunat să ai un secret neștiut de întreaga lume!

de Maria Cristiana Tudose
eusuntfemeie.com

Cele mai frumoase relații de iubire nu sunt postate pe Facebook

 

Ţineţi minte asta: poveştile de dragoste se trăiesc în viaţa reală, nu se numără în like-uri şi comentarii!

Tot mai multe persoane petrec zeci de ore pe Facebook; tot mai multe persoane îşi postează întreaga viaţă pe Facebook. Într-o relaţie, Singur, Este complicat - aceste statutusuri se schimbă mai ceva ca lenjeria intimă.

Există două tipuri de relaţii care apar pe Facebook - şi ambele sunt rele: În primul rând cuplurile care vorbesc mai mult în comentariile de pe Facebook decât în viaţa reală.

Astfel de persoane ţin cu dinţii de relaţia lor şi fac tot posibilul să facă publice sentimentele pe care le au pentru persoana de lângă ei. Pentru ei nu mai există confidenţialitate. Putem spune că nu mai există nici măcar viaţă reală - totul este pe Facebook.

Însă ce trebuie să reţineţi de la aceste cupluri: nu sunteţi o echipă dacă sunteţi dispuşi să intraţi în ringul de bătălie numit Facebook pentru a vă rezolva problemele.

Da, ştiu că este dragoste adevărată... dar postările tale spun că eşti în căutarea unei validări externe a sentimentelor reale. Ştii ce nu ar face niciodată un cuplu adevărat atunci când ceva nu merge bine? Ar vorbi despre această problemă şi ar încerca să găsească o soluţie fără a se răni reciproc în viitor.

A două variantă de cupluri care apar pe Facebook - sunt cuplurile cu relaţia perfectă. Nu fiţi geloşi! Facebook-ul este doar o fațetă. Este ca şi cum ei încearcă să se convingă că sunt fericiţi. Nu ar trebui ca o relaţie să vorbească de la sine?

Sau poate că este o obsesie nesănătoasă să îţi expună constant imaginea, mai degrabă decât relaţia în sine.

Spunea cineva odată: "Când eşti bun la ceva, vei spune tuturor. Când eşti minunat la ceva, toţi din jurul tău îţi vor spune."

Oamenii observă când eşti într-o relaţie minunată. Ea se reflectă în viaţa ta, în atât de multe feluri. Vrei să strigi de fericire de pe vârful muntelui, dar cât de ciudat ar fi să suni fiecare persoană dragă zi de zi şi să le reaminteşti tuturor cât de mult îţi iubeşti partenerul?

Cam despre asta sunt postările Facebook. Pe scurt, relaţiile frumoase sunt antiteza cuplurilor de mai sus. Persoanele fericite nu "se promovează" pe Facebook şi nici nu îşi doresc să prindă trecători nevinovaţi în viaţa lor. Ei îşi doresc să împărtăşească bucuria relaţiei lor doar în cuplu, nu cu sute de străini.

Ei ştiu că există momente mici care trebuie să rămână secrete, amintiri care sunt doar ale lor, clipe care se trăiesc cel mai bine în doi... Ei ştiu că dragostea pusă pe masă slăbeşte sinceritatea când ai un public de care ştii... totul se simte ca un spectacol.

Ei nu petrec timpul pe Facebook... ei îl petrec unul cu celălalt.

sursa: https://www.kudika.ro/

Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe.

 

– Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. E vină noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totuşi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenta asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

– Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

– Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l trăieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

– Ar trebui atunci să cultivăm toleranţa în dragoste?

– Ar trebui să facem exerciţiul alterităţii, nu al toleranţei. Toleranţa e un fel de îngăduinţă faţă de ceva ce ţie nu-ţi convine, presupui că celălalt are nişte defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranţa presupune mândria. Or, într-o relaţie de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, trebuie să-ţi ceri ţie să-l suporţi pe celălalt. În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe tine în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu e să te înfrumuseţeze pe tine, să te facă să te simţi mai frumos şi mai bun. Iubirea trăită drept schimbă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor îl face şi pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl schimbă în bine. Părintele Teofil Părăian spunea că dragostea niciodată nu calculează şi dragostea totdeauna calculează. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruieşte, ca să-i atragă atenţia celuilalt uite, câte am făcut pentru tine, acum da-mi şi tu la fel. Şi în acelaşi timp calculează mereu cât primeşte, ca să poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată.

– Câteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent şi nu-ţi întoarce nici o fărâmă de dragoste. Cum ştii care e omul pentru care merită să dai tot?

– În ordinea firească, important e să nu te implici într-o relaţie până nu eşti sigur de ea. Potenţialul de afecţiune, de iubire, trebuie păstrat până găseşti o persoană cu care te potriveşti cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate şi se jertfeşte până la capăt, reuşeşte să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubeşte mai puţin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relaţii care erau în pragul eşecului şi au ajuns chiar mai puternice şi mai profunde că înainte. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze crizele. Întrebarea mai are însă şi o capcană. Dacă te opreşti la om, rişti să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu şi pe Dumnezeu, găseşti în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ţi mai fie teamă că ai putea pierde. Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Extras din interviu cu Părintele Pantelimon de la Oasă, Formulă AŞ, nr. 973, anul 2011

sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/

10 sfaturi pentru femeia din tine!

M-am gândit mult timp și am încercat să scriu pe o foaie zece sfaturi pe care le-am primit de la femeile importante din viața mea.

10 gânduri prin care aș vrea să vă amintesc că sunteți frumoase și meritați tot ce este mai bun!

1) Iubește-te așa cum ești: Mama întotdeauna mi-a spus că sunt frumoasă în felul meu deși la început nu o credeam pentru că știam cât mă iubește și cu câtă bunătate îmi înțelege defectele. Fiecare femeie ascunde nenumărate complexe (de multe ori fără rost) și se subestimează. Avem prostul obicei de a ne compara cu celelalte și ne stricăm bunadispoziție gândindu-ne la fosta lui sau la cum ar arăta femeia perfectă pentru el. NU! Singurul om de care trebuie să te îndrăgosești este cel care te iubește așa cum ești! Cel care nu-ți spune defectele pe care le ai ci îți etalează calitățile! Cel care îți iubește zâmbetul morocănos dis-de-dimineață, cel care te privește cu dragoste și cel care te ajută să te iubești!

2) Alege prietenii cu multă atenție, nu pierde vremea cu bârfe și invidii. Nu asculta ce spun oamenii, nu da atenție secretelor pentru că n-are sens să te obosești cu oameni care n-au curaj pentru a spune ce gândesc și se ascund după vorbe fără rost.

3) Nu renunța la răsfățul cotidian: dacă ai un parfum preferat, cumpără-l! Îl meriți! De multe ori femeile greșesc, renunță la un mic răsfăț doar pentru a economisi ceva bani, doar de dragul celorlalți. Este un gest minunat dar nu uitați de voi! Alegeți-vă câteva lucruri absolut necesare și nu renunțați la ele! O zi pe săptămână trebuie să fie a voastră!

4) Nu uita de unde ai plecat! Ajută oamenii la nevoie, ascultă oamenii și nu-i judeca înainte de a-i cunoaște.

5) Citește! Fiți curioase, să vă hrăniți cu informații! Nu trebuie să o faceți pentru a cuceri un bărbat! Învățați pentru voi, pentru viitorul vostru, doar așa puteți fi independente și sigure pe voi! N-aveți nevoie de UN bărbat în viața voastră, aveți nevoie de ACEL bărbat care să știe ce vă place, care respectă ceea ce faceți și nu vă obligă la compromisuri!

6) Nu te baza pe aspectul fizic, fii o doamnă și nu-ți etala frumusețea pentru a ascunde lipsurile! Amintește-ți că inima se îndrăgostește, ochii doar se bucură de ce este frumos! Nu exagera, păstrează eleganța atunci când ceilalți caută cu disperare excesul.

7) Fii răbdătoare atunci când vine vorba de carieră, grăbește-te atunci când vrei să cucerești persoana iubită! Amintește-ți că ce este al tău… TREBUIE SĂ FIE AL TĂU!

8) Ai încredere doar în oamenii care îți sunt aproape, cei care îți sunt alături aproape zi de zi, cei care îți cunosc caracterul și te înțeleg fără a te judeca. Să nu crezi în cuvinte, să n-ai prea mult așteptări! De multe ori este mai bine să ai parte de o surpriză decât să primești încă o dezamăgire.

9) Fii rebelă într-un mod elegant, gândește diferit, surprinde-l cu ceva, încetează să te compari cu restul și concentrează-te asupra voastră! Concentrează-te, luptă pentru visul tău și nu capitula! Când vrei să plângi, plângi! Dar apoi trebuie să zâmbești pentru că viața este frumoasă și fericirea nu este un sentiment imposibil! Gândește diferit, gândește liber, spune ceea ce gândești fără să jignești.

10) NU ÎNJURA! Știu, sună ca un ordin și cred… că este un ordin! Mă deranjează pe mine, ca femeie, să aud o altă femeie înjurând! Îți dai seama ca bărbat! Este jenant și lipsit de educație! Oferă o impresie greșită despre tine! Amintește-ți că oamenii îți răspund după cum te adresezi! Vrei respect? Oferă respect, oferă optimism și educație și vei strânge în jurul tău doar oameni frumoși, care te reprezintă în totalitate.

Acestea sunt sfaturile mele, ale mamei mele și ale străbunicii.

Nu uitați că sunteți SUPERBE, că meritați RESPECT și sunteți LIBERE. Puteți face tot ce vă doriți!

de Maria Cristiana Tudose 

sursa: https://www.eusuntfemeie.com/ro/

Viaţa este in PRIMUL rând despre NOI şi abia apoi despre ceilalţi! Învaţă sa fii independent emoţional!

 

De cele mai multe ori ajungem să suferim pentru că nu ştim să ne ocupăm în PRIMUL rând de sufletul nostru, de fiinţa noastră, de ceea ce ne dorim!

Independenţa EMOŢIONALĂ este un aspect extrem de important al vieţii noastre, pentru păstrarea unei atitudini pozitive şi pentru câştigarea propriei LIBERTĂŢI.

De cele mai multe ori, oamenii au tendinţa să-şi creeze dependente emoţionale faţă de ceilalţi, în special faţă de partenerii de viaţă. Marea majoritate a oamenilor cred că a iubi înseamnă a fi dependent emoţional faţa de celălalt, a simţi ca celălalt reprezintă TOTUL pentru tine, ca fără el/ea nu poţi trăi, ca el/ea îţi dă puterea să mergi mai departe şi să fii fericit, că el/ea te poate scoate din situaţiile emoţionale dificile prin care treci uneori, însă NU este aşa.

Toate acestea nu înseamnă altceva decât DEPENDENŢA emoţională şi nicidecum iubire! A iubi înseamnă în primul rând a fi independent emoţional faţă de celălalt! Atunci când eşti dependent emoţional de celălalt, ai mai mereu tendinţa sa CERI şi să AŞTEPŢI de la el, decât să OFERI. Iar atunci când el/ea nu îţi poate oferi ceea ce aştepţi sau ceri, te simţi dezamăgit şi suferi intens şi începi să-l judeci şi să-l condamni că nu-ţi oferă ceea ce vrei tu.
De multe ori se întâmplă ca partenerul de viaţă să nu ne poată oferi tot ceea ce ne dorim de la el, pentru că pur şi simplu nu poate, dar asta nu înseamnă că nu ne iubeşte. A fi independent emoţional faţă de partener sau faţă de o altă persoană, înseamnă a şti să îţi trăieşti viaţa într-un mod frumos, FĂRĂ ca frumosul din viaţa ta să DEPINDĂ de acea persoană sau de partener. A înţelege că nu persoana iubită îţi oferă fericirea, ci tu o faci, prin aprecierea momentelor frumoase petrecute împreună, însă în a fi conştient de faptul că acele momente se pot termina oricând, că ele nu ţin la nesfârşit, dar la momentul lor trebuie să te bucuri pe deplin de ele fără a-ţi crea dependenţe de ele şi a fi conştient de faptul că, chiar dacă ele se vor termina, cu siguranţă vor veni şi alte momente frumoase.

A fi independent emoţional faţă de partener înseamnă a învăţa să NU-ŢI CONCENTREZI TOATĂ ATENŢIA TA asupra partenerului şi asupra sentimentelor pe care le simţi faţă de el, ci a-ţi concentra atenţia şi asupra visurilor tale, pasiunilor tale, asupra ta şi îngrijirii de propria persoană, de dorinţele sufletului tău. .

O viaţă frumoasă nu înseamnă numai iubirea dintre două persoane, ci şi frumosul din AFARA cuplului, adică dezvoltarea pasiunilor noastre, concentrarea pe îndeplinirea visurilor noastre, pe hobby-urile noastre, realizarea carierei mult dorite…

Vei putea observa că, atunci când îţi concentrezi atenţia, nu numai pe relaţia de cuplu, ci şi pe îndeplinirea visurilor tale, chiar dacă vei suferi o despărţire în relaţia de cuplu, nu vei mai fi atât de afectat ca atunci când toată atenţia ta este concentrată pe relaţie, având dependenţe emoţionale faţă de aceasta, deoarece există atât de multe lucruri frumoase în viaţă care ne pot motiva şi ne pot face să trăim într-un mod frumos şi fericit.

 

http://cameliaserban.ro/

Prieteni? Nu, mulţumesc.

Nu este unul din titlurile pe care la următorul schimb de prefix să-l regret. Pentru că mi-l asum, aşa cum voi lăsa să se-nţeleagă mai jos.

 

Obişnuiesc să-mi deschid braţele, să pot cuprinde un suflet care îşi caută răgaz, poate şi un surâs în obraz. Ştiţi că există oameni care speră că dacă se vor purta cu ceilalţi aşa cum îşi doresc să fie trataţi la rândul lor, de alţii, gestul li se va întoarce într-o anumită măsură? Eu sunt prima care recunoaşte acest lucru. Iar asta înseamnă deja crearea unor aşteptări – şi nu-mi spuneţi că n-aţi aflat încă care-i prognoza aşteptărilor.. Cum nimic nu-i întâmplător, am încercat să prind cât mai mult din mesajul unor lecţii care mi s-au întâmplat, şi care s-au aliniat printre prieteni. Da, o să-i numesc încă aşa.

Cel mai important e că am înţeles un lucru vital: prieteniile nu sunt ceva de care să tragi. Pentru că se rup uşor. Uneori ricoşează, chiar. Şi-atunci să vezi urmări, că doar îţi arde de aşteptări, nu? Ei, pe mine asta mă face să văd unele diferenţe cam foarte mari. Între unii şi alţii. Între cei care fie s-au rupt, fie – au rupt. Şi ceilalţi, care simplu şi fără obligaţii, n-au făcut decât să construiască. Acolo mă trezesc de multe ori adăpostindu-mă. Nu sunt multe locurile astea de oameni dragi, tocmai de aceea şi sunt atât de importante.

Eu îţi voi mulţumi ţie, pentru că mi-ai răbdat atâtea transformări, le-ai lăsat să treacă, şi-ai văzut în mine lucruri neivite încă.

Da, şi ţie îţi voi fi mereu recunoscătoare, ai găsit de fiecare dată o vorbă caldă, de încurajare, încât m-aş fi simţit vinovată dacă nu m-aş fi ridicat să merg mai departe. Aaa, inclusiv atunci când am eu poftă să copilăresc cu îngheţată şi leagăne, iar pe tine nu te lasa o durere să-ţi porţi zâmbetul în voie. Acela pisicesc.

Sigur, nici de tine nu m-aş putea dezlipi niciodată, pentru că sentimentele au cea mai mare viteză când vine vorba de distanţă. Aşa m-ai învăţat tu, şi nu prea am cuvintele potrivite să mulţumesc pentru asta.

N-aveam cum să uit, de tine. Tu, nu ştiu cum ai făcut, dar m-ai învăţat cel mai frumos lucru. Şi continui să-l învăţ, mai ales să-l simt, în fiecare zi.

Acum, le voi mulţumi şi celor pe care i-am primit în viaţa mea, dar care au plecat furişându-se cu părţi dintr-un suflet, care surprinzător pentru ei – era al meu. Zic să nu mergeţi prea departe cu gândul: e vorba despre nevoia mea de a pune câteva bătăi de inimă, în lucruri şi oameni care mă înconjoară. Pentru unii o fi prost obiceiul, mie mi-a prins bine.

Aş putea rezuma destul de scurt – voi fi, aşa cum îmi dai voie să mă implic. Sincer, nu mi-aş dori să-ţi răspund cu un – “Prieteni? Nu, mulţumesc.”. Aşa că te rog, lasă-mă să fiu!

 

de Camelia Căpitanu

sursa: http://cameliacapitanu.ro/

Sunt...

Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;

sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!

sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;

sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!

sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.

sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!

sunt oameni în viaţa mea pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;

sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!

Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!

sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!

Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.

Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!

Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”

 

de Monica Berceanu

sursa: http://www.catchy.ro/

Fiecare om are dreptul la fericire, m-ai înțeles?

 

Ziua în care am pierdut ocazia de a fi iubită și fericită a fost cea în care nu m-am gândit la responsabilități, la viitor și alte lucruri care mi-au îngreunat sufletul, m-au îndepărtat de el și tot ce trebuia să facem împreună.

Când ai suferit de dragul unui om, începi să-ți protejezi sufletul și nu-l mai oferi pe tavă, parcă ai vrea să-l ascunzi într-un loc departe de tot. De ce? Pentru că n-ai vrea să mai treci prin tot ce ai trecut, n-ai vrea să trăiești din nou acele nopți nedormite așteptând un semn de la el, n-ai vrea să oferi totul cu riscul de a pierde din nou, să simți din nou cum pentru câțiva fluturi în stomac riști să nu mai simți pământul sub picioare. Când ai suferit, pașii îți sunt greoi. Te oprești, te întrebi dacă merită și apoi parcă te blochezi. Adevărul este că din cauza unui prost ce ți-a călcat în picioare sufletul, riști să pierzi ocazia de a fi cu adevărat fericită lângă un bărbat ce-și merită locul lângă tine, ce știe să-ți sărute sufletul și să vindece acele răni de care altora nu le-a păsat.

Femeie, să nu pierzi ocazia de a fi fericită. Iubirea merită riscul. Să nu-ți fie teamă de un nou început. Să nu te împotrivești, să iubești dacă simți că merită. Fiecare sfârșit necesită timp pentru a se vindeca, într-adevăr. Dar amintește-ți că meriți iubire! Nu există o vârstă, iubirea nu ține cont de numere ci de suflete.

de Maria Cristiana Tudose

Hristos S-a Înălțat!

O mărturisire frumoasă! 

  

Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.

Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.

Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.

Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.

Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.

Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.

Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.

M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.

Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.

M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.

Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.

Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând,

Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,

Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt

În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.

Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,

Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.

de Adela Moldovan
luminapentrucandeladinsuflet

Iubirea nu se declară atunci când ţi-o cere cineva…

 

Atunci când iubeşti uiţi să mai vorbeşti…Trăieşti doar momentul şi atât! S-ar putea ca acel moment să dispară atunci când îţi doreşti mai tare să-l faci prizonierul tău.

Iubirea nu este o stare de confort. Confortul este căutat de către cei care nu au curaj…

Iubirea este un salt cu parapanta. Iar zborul poate dura atât de puţin încât trebuie să ţii ochii deschişi pentru a nu pierde nici o fărâmă din frumuseţea iubirii.

În acel zbor nu mai vezi valoare nici în bârfe, nici în politică şi nici în părerile celorlalţi. Cum ai mai putea să te gândeşti la altceva?

Starea de iubire este asemănătoare cu starea pe care o simţi atunci când ajungi în faţa unui peisaj care îţi taie răsuflarea prin originalitatea şi pitorescul mister ce erau ascunse până atunci pentru tine…

În acel moment devii egoist într-un mod spontan. Nu că nu ţi-ai dori ca şi alţii să vadă ceea ce vezi tu, dar uiţi pur şi simplu că nu eşti singur pe lume.

Între armonia peisajului şi sufletul tău se formează un pod pe care te plimbi nestingherit. Nu mai poţi să faci nimic altceva în acele clipe…

Iubirea nu înseamnă baloane în formă de inimioară!

Iubirea nu înseamnă cadouri frumos împachetate şi legate cu fundiţă roşie de ziua îndrăgostiţilor!

Iubirea este tot ceea ce încerci să-i spui fiinţei adorate şi ţi se pare mereu că niciun cuvânt nu are o aşa de mare putere de exprimare…

Dacă o persoană îţi cere să-ţi declari iubirea faţă de ea, înseamnă că nu te merită.

Dacă tu te conformezi şi îngaimi câteva cuvinte doar pentru a o linişti, înseamnă că nici tu nu meriţi mai mult.

Vă veţi înconjura de baloane în formă de inimioară şi de cadouri legate cu fundiţă roşie care vor fi cumpărate la reducere de ziua îndrăgostiţilor, iar apoi veţi trăi amândoi cu impresia că aţi cunoscut iubirea…

Dar ce legătură poate avea iubirea cu toate astea?

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Ura mănâncă sufletul celui care urăște, nu al celui care este urât

 

Umbră și vis, totul va dispărea. Totul are un început și un sfârșit. Există un ritm interior pe care îl obișnuim prin ceea ce simțim, gândim sau acționăm. O stare pozitivă, relaxată, plină de speranță, ancorată într-o relație vie cu Doamne și cu cei din jur, aduce bucurii. Înlocuiți gândurile negative cu gânduri pozitive și zâmbiți. Zâmbetul interior este mai puternic decât zâmbetul exterior.

Alungă tristețea din viața ta. Aici, acum. Nu ai nevoie de ea. Distrageți mintea de la vechile ei obișnuințe și surprinde-o cu ceva nou, ceva frumos, ceva ușor. Nu vă repetați acțiunile și filmul tristeții. Fiți inventiv și acționați contrar mecanismelor ce vă duc spre anestezie. Astăzi luăm în brațe pe Nu sau pe Da?!

Șoapta îngerului e delicată, a diavolului este obsedată. Când nu ne place viața așa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect.

Celor care au suferit o pierdere, celor care jelesc, celor care suferă de o boală care le schimbă viața, celor singuri, precum și toturor celor care trec printr-o perioadă de doliu, de orice natură, le transmit că orice poate fi depășit, indiferent ce eveniment traumatic am experimentat fiecare. Renunți la ce ai pierdut, sortezi ce e bun și frumos, te agăți de ce a rămas și ce vine și construiești ceva nou, în tine și în jurul tău.

…Observ ceea ce este rău, dar mă concentrez pe lucrurile bune. Nu urăsc. Cu toții trecem prin momente bune, câteodată rele. Ura mănâncă sufletul celui care urăște, nu al celui care este urât. Dăruiește frumusețe și fericire, atât cât poți. Cea mai grea minte e cea care se plictisește. Optimismul salvează lumea. Ei se tot vaită, dar nimic nu se schimbă. Să înveți, să fii recunoscător. Totul este un cadou. Am învățat să fiu recunoscător pentru tot. Toți învățăm din greșeli.

Viața este scurtă, este un cadou. Amintește-ți ce are valoare. Să te bucuri de viață, să fii iubit și cel mai important să ai iubire în inima ta. Problemele ține-le doar în culegerea de matematică, nu și în suflet. În viață unele lucruri trebuie să le acceptăm, oricât de grele ar părea la moment. Mai târziu vom înțelege ce și cum a fost aici, acum.

Împarte sentimentele la mai mulți oameni, nu doar unuia singur. Câtă vreme sentimentele tale se duc doar către o singură persoană care nu-ți răspunde la fel, vei fi singur. Dăruind sentimente bune și frumoase în mai multe părți, vei primi din zone diferite emoții pozitive. Vocabularul suferinței schimbat cu sintaxa bucuriei. Există fericire în lume! Și lumea suntem noi, fiecare în parte.

Nici plăcerea, nici durerea nu sunt veșnice. Ele se succed una alteia, precum ziua cu noaptea. Unde este plăcere va fi și durere. Și invers. După ce ai urcat și ai ajuns în vârf, trebuie să cobori. După ce ai alergat trebuie să te odihnești. Nimic din exterior nu este sigur. Liniște, pace, calm, seninătate, meditație, tăcere… fericirea nu o poți cumpăra, nu o poți pierde. E mereu în tine, în mine, în noi. Drumul contează mai mult decât capătul lui. Păstrez partea bună. Transmit sănătate și lumină și merg mai departe. Oamenii se schimbă. Și eu. Și ei.

Părintele Hrisostom Filipescu – Extras din ”Puține lacrimi, multă fericire”, Ed. PIM, Iași 2014, pag. 198-201

De ce tocmai mie?

 

Constat ca "De ce tocmai mie?" este o intrebare pe care ne-o punem numai la necaz. Sau ma rog, cel putin eu 😊

Rar ne intrebam de ce primim atata iubire cand sunt in jurul nostru atatia oameni poate mai buni, mai frumosi, mai blanzi si mai plini de daruri care adorm in fiecare noapte singuri, plangand ...poate chiar noi am adormit candva asa, si in momente cand aveam mai multe de daruit...dar cat de repede uitam cand ne e bine de clipele cand ne rugam pentru ceea ce luam acum "for granted", uitand sa multumim.

Rar ne intrebam de ce ni se daruieste atat de mult cand poate sunt atatia oameni care muncesc mult mai mult decat noi, care sunt de-o mie de ori mai pregatiti, mai capabili, mai disciplinati, dar carora nimic nu pare sa le iasa...Si poate ca si noi am fost candva acolo, dar cat de repede uitam ca sunt momente in viata in care orice am face, oricat de mult ne-am stradui, oricat ne-am da peste cap, nimic nu pare sa se lege. Cat de repede uitam asta cand se intampla sa avem succes. Desigur, succesul apare pentru ca suntem noi destepti, pentru ca am invatat noi sa vizualizam, ca am vazut "The Secret", ca avem un coach smecher, ca nu e nimeni ca noi pe pamantul asta si pentru ca asa e absolut normal sa fie...Dumnezeu se insela cand nu primeam noi ceea ce doream...uitam ca sunt in jurul nostru milioane de oameni mai destepti, care fac mult mai multe eforturi, fara a primi nici macar o sutime din ce avem noi...

Rar ne intrebam atunci cand suntem bine de ce tocmai noua ni se intampla sa fim sanatosi, cand atatia oameni-si unii dintre ei atat de tineri- mor in jurul nostru sau se lupta cu boli incurabile....Rar ne intrebam de ce noua ni s-au oferit un acoperis deasupra capului, apa proaspata de baut, liniste, dimineti fara bombe, posibilitatea de a ne imbraca frumos, de a manca un desert sau de a savura un pahar de vin, de a studia, de a calatori, de a ne urma visele, de a iubi..cand sunt atatia oameni in lume, poate mai buni, mai curati, mai lipsiti de pacate, mai destepti, mai frumosi -pe dinauntru si pe dinafara- care nu au parte de nimic din toate astea...

Nu, cand ne este bine este firesc sa fie asa. Este absolut normal. Ni se cuvine. Dumnezeu greseste cand nu ne da tot ce ne dorim si ar fi firesc sa avem, asa ca nu ezitam sa Il tragem la raspundere, sa Ii batem obrazul, sa ne plangem, sa cartim, sa Il mustruluim, sa Il certam cu asprime, sa ne imbufnam, sa suduim sau sa ne victimizam maxim. Uitam sa multumim pentru lucrurile de care ne bucuram- de la cele mai marunte pana la cele mai mari- uitam sa dam la randul nostru ceva inapoi, ne arogam toate meritele cu mandrie si privim in jurul nostru de sus, de la inaltimea tuturor calitatilor noastre, desigur, judecandu-i pe cei ce nu au reusit ce reusim noi, fara sa ne dam seama ca totul, absolut totul, incepand de la marele dar de a putea respira, fara sa poti face tu nimic pentru asta, este un dar de la Dumnezeu. (Asta neinsemnand desigur ca Dumnezeu iti baga in sac sau ca iti inmoaie posmagii, ci doar ca orice efort omenesc va fi zadarnic daca Dumnezeu intoarce privirea rostind "Nu" sau "Nu acum")

Daca am rosti intrebarea "De ce tocmai mie?" mai des si atunci cand ne este bine si am trage linie dupa ce am face bilantul tuturor binecuvantarilor ne-am da seama ca tot, absolut tot ceea ce avem este un dar, ca fiecare mic lucru care nu ne aduce nefericire este un cadou pentru care alti oameni fac poate mult mai multe eforturi, fara insa a se putea bucura de el. Si poate ca lumea ar fi mai buna, mai plina de zambet, de mila, de bunatate si de recunostinta.

de Alexandra Svet
sursa: https://www.floareadinasfalt.ro/

 

Sunt femeie. Mă voi descurca.

 

Sunt femeie, am învățat să mă ridic după fiecare învingere pentru că fiecare eșec reprezintă o lecție de viață.

Nu spun că bărbații n-au sentimente, ci că femeile sunt mult mai sensibile. Punem la suflet fiecare gest, fiecare cuvințel și trăim la maxim fiecare moment. Ne lăsăm duse de val, trăim clipa și învălmășim sentimente, deseori dăm dovadă de puțină ingenuitate.

 

Fie pentru că te-ai îndrăgostit de omul greșit, fie pentru că n-ai reușit să-ți atingi obiectivul, fie pentru că viața te-a pus la încercare, sigur ai trecut printr-o perioadă grea, peste care credeai că nu vei mai trece vreodată. Te închizi în tine, îți vine să strigi, să reproșezi persoanei care te-a rănit tot ce-ți trece prin cap, deși ești conștientă de faptul că niciodată nu ar putea înțelege prin ceea ce treci.

Și când el îți aruncă cuvinte, face un talmeș-balmeș în sufletul tău și te face să-ți închipui că lucrurile se vor schimba în bine. Apoi dintr-o dată omul lângă care dormi noaptea se schimbă totalmente. Să nu uiți că omul cel mai greu de recunoscut este cel rănit, mai ales din dragoste.

Și tu ai învățat să treci peste anumite comportamente care te-au rănit, să nu mai pui la suflet și să nu mai faci compromisuri când vine vorba de respect și demnitatea proprie. În rest probabil că mai poți lăsa de la tine, dar peste anumite chestii nu mai poți trece! Pentru că deja ți-ai luat porția amăruie, deja ai trecut prin anumite comportamente și recunoști omul prefăcut, cel care recită o poezie minunată, deși ascunde un coșmar în suflet. Ai învățat că instinctul tău nu te înșeală și cel care nu te convinge de la început, la un moment dat își dă arama pe față. Și când o face, dacă ți-ai ascultat rațiunea și sufletul, tu ești departe de prostiile lui. Dacă nu, la un moment dat îți vei aminti cine ești și vei înțelege că dragostea nu înseamnă suferință. Vei spune: Sunt femeie. Voi trece și peste asta.

Și dacă nu ai atins acel obiectiv mult dorit, dacă el s-a îndrăgostit de alta, dacă n-ai avut parte de mărirea de salariu, dacă nu înțelege cât de mult îl iubești, dacă s-a terminat între voi, dacă simți că în ultima vreme lucrurile merg pe dos… amintește-ți că este doar o perioadă mai grea, nimic mai mult. Te vei ridica și vei învinge, la un moment dat, privind către trecut vei zâmbi și vei înțelege cât ești de puternică. Pentru că ești, mai mult decât crezi.

 

de Maria Cristiana Tudose

sursa: https://www.eusuntfemeie.com/

NU mai trăi in TRECUT, căci astfel iţi ratezi PREZENTUL!

Un lucru foarte important pe care trebuie să-l facem pentru a avea o viaţă cât mai frumoasă este acela de a nu rămâne niciodată BLOCAŢI în TRECUT.

TRECUTUL nu mai există şi nu va mai exista niciodată, iar a rămâne blocat în trecut poate fi foarte toxic pentru viaţa ta prezentă şi viitoare.

Trecutul nostru trebuie privit doar ca o lecţie de viaţă şi trebuie culese din el doar acele lecţii care ne sunt necesare în evoluţia noastră şi doar atât. Să insistăm să ne gândim tot continuu la trecut şi la tot ce odată a fost foarte dureros, nu va face altceva decât să ne aducă foarte multă suferinţă şi frustrare în prezentul nostru şi cât mai multă nefericire.

Ceea ce trebuie să facem noi, e să analizam foarte bine suferinţele din trecut şi să culegem din ele LECŢIILE pe care le-am avut de învăţat din aceste suferinţe. Să mulţumim trecutului pentru tot ceea ce ne-a învăţat şi să-l lăsăm în urma noastră deoarece el chiar nu mai contează.

Trebuie să înţelegem un lucru: oamenii şi situaţiile din trecut ne-au fost necesare atunci pentru a ne învăţa ce trebuia să învăţăm şi pentru a ne determina să devenim mai puternici, mai buni şi mai înţelepţi acum. Să insistăm să condamnăm situaţiile şi oamenii din trecut şi să ne gândim la ei cu ranchiuna şi repulsie, ne distrage de la a învăţa lecţiile pe care trebuia să le învăţăm din trecut şi în acelaşi timp ne creează un prezent nefericit.

Trebuie să înţelegem că viaţa nu este construită doar din momente plăcute, că uneori apar în viaţă noastră oameni şi situaţii destul de dificile şi neplăcute. Însă ceea ce trebuie să facem noi, e să vedem acele situaţii ca fiind OPORTUNITĂŢI pentru evoluţia noastră prezentă şi viitoare.
Tot ceea ce ni s-a întâmplat odată ne-a fost absolut necesar pentru a ne ajuta să devenim ceea ce suntem astăzi. NU putem schimba trecutul, însă cu siguranţă putem schimba ATITUDINEA pe care o adoptăm faţă de trecut.
Dacă învăţăm să privim trecutul doar ca pe o lecţie de viaţă şi ca pe o oportunitate de evoluţie, cu siguranţă trecutul nostru va căpăta o altă nuanţă, una mult mai puţin tragică şi mai deprimantă. Totul ţine de noi şi de reacţia pe care continuăm să o avem prin gândurile noastre cu privire la trecut.

De ce să nu ne gândim doar la momentele frumoase şi pline de bucurii cu acei oameni din trecut care într-un final ne-au făcut să suferim? De ce să insistam pe gândurile negative care ne fac mai mult rău decât bine?

Da, au fost oameni care ne-au greşit şi ne-au făcut să suferim, dar cu siguranţă au existat şi momente frumoase. De ce să nu păstrăm în sufletul şi mintea noastră doar aceste momente frumoase, iar pe cele urâte să le lăsăm deoparte şi din aceste momente să păstram doar lecţiile pe care le-am avut de învăţat?

Odată ce învăţăm să extragem lecţiile din aceste situaţii şi să ne gândim doar la acele momente frumoase din trecut, ne va fi mult mai uşor să-i IERTĂM pe acei oameni care odată ne-au rănit atât de mult şi vă asigur că doar IERTAREA este adevărata eliberare de trecut. Până nu înveţi să-i ierţi pe cei din trecut, cu siguranţă NU te vei elibera şi nu îţi vei găsi liniştea în prezent.
Trebuie să înţelegem un lucru: oamenii din trecut care ne-au părăsit sau au plecat pe o altă cale, au făcut asta pentru că NU erau destinaţi să rămână în viaţa NOASTRĂ. Ei au venit în acestă lume cu un alt scop şi cu o altă cale, total diferită de a noastră. Tocmai de aceea nici nu au rămas. Cei care trebuie să fie în viaţa noastră şi care au aceeaşi cale cu noi, cu siguranţa vor fi. Aşadar, trebuie să-i lasăm să plece pe drumul lor şi noi să ne vedem de drumul nostru.

Dacă insistăm prea mult să trăim în TRECUT, pur şi simplu ne pierdem PREZENTUL. Trăim nefericiţi şi deprimaţi, blocaţi fiind într-o chestie care chiar nu mai contează, în loc să trăim cu bucurie toate şansele şi situaţiile frumoase pe care viaţa ni le oferă în prezent.

Şi viaţa chiar ne oferă multe şanse la fericire, însă ţine doar de noi să le vedem, să le acceptăm şi să le trăim.

Însă dacă insistăm să trăim în trecut NU vom vedea toate aceste şanse şi vom continua să trăim deprimaţi cu gândul la trecut şi lamentându-ne cât de nedreaptă este viaţa cu noi.
NU viaţa e nedreaptă cu noi, ci NOI INŞINE suntem, atâta timp cât insistăm să trăim într-un trecut trist şi deprimant, în loc să profităm de tot ceea ce viaţa ne dăruieşte frumos în PREZENT.

Aşadar, învaţă să renunţi la gândurile negative legate de trecutul tău, lasă-l în urmă pentru că acolo este locul lui, fii ATENT doar la PREZENTUL tău pentru că doar el contează cu adevărat şi acordă-ţi şansa să fii fericit în fiecare zi trăind doar în PREZENT!

 

de Camelia Șerban

Suferinţă şi desăvârşire.

 

Sunt oameni care au luat drumul bunatatii in viata, dar i-au incercat in vremea aceea atatea poveri, atatea dureri, atatea atacuri si pierderi, incat si-au spus, fie in taina, fie cu voce tare, ca Dumnezeu i-a parasit. "Am decis sa merg des la biserica si sa fac bine cat de mult pot. Ma simteam chemata catre Dumnezeu mai mult decat oricand. Intre altele, le-am dus alimente unor calugari de la un schit izolat, am dat bani si am ajutat oameni bolnavi. Dar, ca un facut, in anul acela m-am imbolnavit si eu si am suferit o operatie cu niste complicatii severe. Apoi, l-am pierdut pe tata si firma pe care o aveam a dat fa­liment", imi spune o prietena, care-a observat adeversitatea fantastica a "experientelor" ce au insotit decizia ei de a se apropia de Dumnezeu.

Parintele Arsenie Boca a dat un raspuns pentru acei oameni porniti pe calea desavarsirii si incercati, in acelasi timp, prin nenumarate si, uneori, grele intamplari; "Acesta e focul celei mai mari nevointe prin care au sa treaca cei ce ajung desavarsirea, ca Dumnezeu insusi se ascunde din fata lor si se pravalesc asupra lor puhoaie de ura, cautand cum sa-i inghita. Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desparte; nici suferinta, nici ingerii, nici viata, nici moartea, nici iadul, de care se do­ve­desc mai presus, caci desavarsirea dragostei nu mai are pe acestea ingradire si hotar. In Biserica se nasc de sus si cresc pe pamant, castigand in razboaie, oamenii mai presus de fire sau dumnezei dupa har". Ce ne spune parintele Arsenie Boca? Dupa puterea luminii tale esti incercat si poti ajunge incercat intr-o asemenea masura ca poti vedea cum Dumnezeu te-a parasit. Dar, iata ce veste minu­na­ta, ce cuvant profund ne spune pa­rin­tele; existenta marilor nevointe, a marilor atacuri in experienta vietii, clipa in care necazurile cele mai grele ne incearca este si semnul ca suntem pe drumul desavarsirii. Ce taina-i aceasta, ce mare taina! Ce bine de-ar fi inteleasa si tinuta minte, pentru ca in clipele noastre de mare durere, in momentele de pierdere, atunci cand deznadejdea si suferinta ne pot pune in genunchi si ne pot face sa credem ca Dumnezeu nu exista, sa ne amintim ca exact acelea sunt semnele care ne arata ca suntem pe drum. Sa nu abandonam calea bunatatii si calea iubirii in fata atacurilor, a urii, a pierderilor si suferintelor omenesti, ba chiar sa stim si sa vedem in ele indiciul precis al dreptei noastre calatorii catre Dumnezeu.

Daca in fata durerii nu ne pierdem sufletul, daca pierdem orice, dar nu ne pierdem pe noi insine si na­daj­duim la iesirea din labirint, fara sa ne ra­mana pe talpi zgura urii, a impot­rivirii rautacioase, a emotiilor distructive si a judecatilor noastre, suntem "mai presus de fire". Iata ca "a fi mai presus de fire" nu-i un dat, nu vine de la sine, nu-i ceva ce castigi ca la loterie sau ceva ce ti-a fost plantat in gene, iar tu nu ai decat sa iei la cu­nostinta de aceasta. A fi mai presus de fire inseamna a pastra sufletul tau in dragoste, in pofida tuturor in­cer­ca­rilor vietii si a face efort pentru asta. A intelege, a tolera, a accepta, a trece prin foc si prin sabie, printr-un raz­boi crunt, dar nu atat cu lumea, nu cu nedreptatile si suferintele ce se ivesc pe drumul tau catre de­sa­var­sire, ci cu ura, cu respingerea, cu fra­man­tarea si cu deznadejdea din tine in­suti. Firea omeneasca se lamen­tea­za. Firea omeneasca simte durerea si, pe buna dreptate, nu-i usor sa ac­cepti durerea, sa nu te opui, sa nu strigi, sa nu fii deloc manios, sa nu-ti pui intrebari si sa nu te gandesti atunci cand te simti zdrobit ca Dumnezeu te-a parasit. Cu toate acestea, iata, preoti cu mare har, se poate spune chiar sfinti, au trecut prin experienta ome­neasca a suferintei pentru a ne spu­ne ca urgia ei este semnul desa­var­sirii noastre. Cata lumina-i in tine, atata intuneric se poate napusti prin viata ta. Dar, daca stii ca-n cea mai mare disperare-i semnul celei mai mari lumini se poate sa sclipesti si se poate ca stralucirea inimii tale sa izbandeasca chiar in clipa aceea. Sa nu disperi in suferinta si sa nu crezi ca-i totul pierdut, orice ar parea pierdut, caci acela-i momentul in care lucrurile lumii se prabusesc, iar cele ale lui Dumnezeu se inalta in tine.

 

de Maria Timuc

 

 

Bărbatul ideal există!

 

Mă fascinează până la mirare acele femei care nu înţeleg dintr-o relaţie decât statutul social şi marca maşinii bărbatului dorit.

Astfel de femei se pot vedea prin cafenele şi pe la terase în agonia lor de a ieşi cât mai mult în evidenţă din punct de vedere fizic. Atât…!

Cum îţi dai seama care sunt femeile cu pricina? În general le auzi vorbind despre iubiţii lor fără a le folosi numele ci pseudonimul care îmbracă forma literelor numărului de înmatriculare al maşinii conduse!

Multe din ele reuşesc să se şi mărite cu distinşii domni. Pentru că în general bărbaţii sunt mai slabi la farmecele unei femei frumoase şi dornice de îmbogăţire.

Bogăţia nu este un păcat, cum nici sărăcia nu este o virtute. Este normal să-ţi doreşti să ai mai mult…! Numai că tot ce faci în această viaţă are un cost. Fără excepţie!

În cazul lor, costul este singurătatea! Peste câţiva ani, rămân părăsite şi cu un copil sau doi, căci bărbatul mult visat a plecat în căutarea unei femei mai tinere care este fascinată la fel de mult de maşina lui. El alege să le cumpere deoarece ştie foarte bine cât de uşor se manipulează o femeie ahtiată după bani!

Părăsitele îşi refac mai greu viaţa căci puţini bărbati îşi doresc să crească un copil al altuia. Şi dacă şi-ar dori, mereu vor exista reproşuri…

Singurătatea le va apăsa din ce în ce mai tare. Forumurile vor fi pline de comentarii răutăcioase la adresa bărbaţilor. Ele se vor întreaba permanent unde dracu’ sunt bărbaţii ideali, că aceştia nu există…!

Haideţi să vă vând un pont. De fapt, vi-l dau gratis căci astăzi sunt un domn:

Bărbatul ideal există! Îl vezi în cuplurile care au ales să construiască ceva împreuna. Bărbatul ideal există în relaţiile în care doi oameni care se iubesc împart de multe ori aceeaşi ţigară şi aceeasi gură de cafea căci nu au mai mult. Deocamdată…! Bărbatul ideal se regăseşte (sau se află) lângă femeile care au vrut un bărbat nu o maşină.

Bărbatul ideal îl vezi în ochii unei femei care deşi merge pe jos, este fericită. Ştie că se poate baza pe cel care îi este alături, chiar dacă la începutul relaţiei nu aveau în casa închiriată decât o plapumă întinsă pe jos şi trei cărţi.

Erau probabil cărţile cele mai valoroase, căci într-una din ele era descris bărbatul ideal: cel care şi-ar da şi viaţa pentru tine, nu cel care te-ar vinde pentru a-şi schimba roata de rezervă de la bolidul extravagant de scump. Este maşina care nu-ţi oferă decât singurătate…!

Ţi-am mai spus că totul are un cost în lumea asta? Chiar şi pentru tine care nu vei vedea bărbatul ideal decât în relaţiile altor femei.

Tu încă-l mai aştepţi scriind pe forumuri…!

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Pentru a trăi o viaţă frumoasă caută să înţelegi MESAJELE Sufletului tău!

 

Atunci când Sufletul nostru este nemulţumit de felul în care ne trăim viaţa, de anumite lucruri din viaţa noastră, el ne avertizează şi ne dă câte un semn de alarmă, fie printr-o boală psihică (depresie, anxietate, atacuri de panică etc.), fie printr-o boală fizică, fie printr-un accident.

Sufletul nostru încearcă prin aceste metode să ne spună că NU ne trăim viaţa aşa cum ne dorim şi astfel, ne trimite un indiciu prin boli şi accidente, pentru a ne AVERTIZA că e nevoie să facem SCHIMBĂRI în viaţa noastră acolo unde ne simţim nemulţumiţi.

Când te confrunţi cu o boală sau cu un accident, întreabă-te ce vrea de fapt să-ţi SPUNĂ sufletul tău. Caută să-ţi analizezi toate aspectele vieţii tale şi să îţi detectezi toate NEMULŢUMIRILE pe care le ai şi apoi începe să faci SCHIMBĂRI.

Dacă ai în viaţa ta oameni care te tratează urât şi te fac să te simţi prost, atunci caută să te detaşezi de ei şi să-ţi vezi de viaţa ta fără ei. Caută să păstrezi în viaţa ta doar pe acei oameni care te sprijină, te iubesc, te respectă şi te susţin şi renunţă la cei care te trag în jos şi te fac să te simţi frustrat şi nefericit. Oamenii din viaţa noastră au un mare impact asupra fericirii sau nefericirii noastre, de aceea este foarte important să fim foarte selectivi în privinţa acestora şi să păstrăm în viaţa noastră doar pe acei oameni care ne fac fericiţi, alături de care simţim că CREŞTEM şi EVOLUĂM şi care dau un plus de valoare vieţii noastre.

Dacă eşti într-o relaţie amoroasă sau într-o căsnicie unde eşti tratat urât, cu lipsă de respect, nu eşti iubit sau eşti abuzat fizic sau psihic, cel mai bine pentru tine şi pentru sănătatea ta este să RENUNŢI la aceste relaţii, altfel, într-un final, vei acumula foarte multă frustrare interioară care te va duce la diferite boli.

Dacă ai un job la care te simţi nefericit şi nemulţumit, e nevoie să te străduieşti să-ţi cauţi un alt job la care să mergi cu plăcere şi să te simţi mulţumit de el, altfel, vei acumula multă frustrare care într-un final te va duce la diverse boli.

Dacă ai o imagine proastă despre tine, nu crezi în tine şi nu te apreciezi, dacă nu te iubeşti pe tine însuţi, dacă nu te tratezi cu respect, dacă trăieşti cu regrete, dacă te autoînvinovăţeşti, dacă te abuzezi muncind foarte mult fără a-ţi acorda pauze de respiro şi timp pentru a te relaxa şi pentru a te distra şi tu, dacă nu te pui pe primul loc în viaţa ta şi tot timpul îi pui pe ceilalţi (soţ, iubit, copii, părinţi, prieteni etc.), dacă nu ştii să spui „NU” atunci când îţi doreşti să spui NU şi te străduieşti tot timpul să le faci celorlalţi pe plac în ciuda a ceea ce simţi tu să faci, dacă nu faci nimic din ceea ce-ţi doreşti, dacă nu îţi trăieşti pasiunile, dacă nu cauţi să-ţi îndeplineşti visele, vei acumula foarte multă frustrare interioară care într-un final te va duce la diferite boli şi accidente.

Sufletul nostru întotdeauna caută să ne ghideze şi să ne spună când ceva e în NEREGULĂ în NOI, însă noi nu îi dăm importanţă şi îl ignorăm, astfel că, el insistă să ne ghideze pe drumul cel bun pentru noi şi ne dă boli şi accidente pentru a ne determina să ne TREZIM, să conştientizăm toate nemulţumirile şi tristeţile din sufletul nostru şi să ÎNCEPEM să facem SCHIMBĂRILE necesare pentru a ajunge să fim fericiţi şi să urmăm drumul bun pentru noi.

Aşadar dragii mei, pentru a evita să ajungeţi la diverse boli şi accidente, căutaţi să va analizaţi viaţa, să vedeţi acolo unde sunteţi nemulţumiţi de ea şi să începeţi să schimbaţi TOT ce va NEMULŢUMEŞTE. Doar aşa puteţi trăi sănătoşi şi fericiti, FĂCÂND CURĂŢENIE în viaţa voastră pe toate planurile ei!

de Camelia Serban

Maica Domnului – bucuria și nădejdea noastră

"Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor şi a tuturor celor neputinciosi, „ajutorul celor fără de ajutor” — aşa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitati că ea este Mama lui Iisus — şi are foarte multa putere de a ne ajuta. Rugaţi-vă ei cu atenţie şi cu părere de rău pentru păcatele dumneavoastră şi veţi afla răspuns, fără îndoială, pentru că ea este cu adevărat Mama noastră a tuturor"

 

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Sf. Siluan Athonitul

sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/