Nu trăi supărat, bucură-te de experiență!

Nu trăi supărat, bucură-te de călătorie şi trăieşte din plin experienţa. Fereşte-te să te implici mai mult decât e cazul acolo unde oamenii au dovedit că îşi urmăresc interesul şi atât. Nu rămâne blocat în trecut, nu te ancora prea mult în viitor, fii autentic. Dacă te împrieteneşti cu viaţa şi o accepţi aşa cum vine către tine, vei fi fericit. Dacă reuşeşti să o înţelegi vei cunoaşte liniştea.

În unele zile simţi că te prăbuşeşti, te saturi să faci ceea ce trebuie să faci şi parcă ceva se rupe în tine. Acel ceva te face să te opreşti şi să hotărăşti să schimbi ceva în viaţa ta. Acel moment a venit, mă bucur că te afli acum aici, sunt încântat să te cunosc. Începem!

Vrei să fii sănătos mental, să te dezvolţi la nivel spiritual şi să trăieşti într-o stare de bine? Alege să trăieşti o viaţă simplă în care să iubeşti oamenii, să preţuieşti momentele şi să te foloseşti de lucruri. Reţine cei trei paşi, iubeşte oamenii, preţuieşte clipele şi foloseşte-te de lucruri, nu invers.

O viaţă simplă şi trăită într-o stare de bine, nu înseamnă o viaţă plictisitoare în care nu se întâmplă mai nimic. Înseamnă o viaţă de calitate în care renunţi treptat la obiceiurile nefolositoare şi la cercurile care te ţin pe loc ameninţându-ţi creşterea. O viaţă simplă este o viaţă trăită cu bucurie, una în care munceşti din pasiune şi eşti recunoscător ţie pentru realizările pe care le-ai obţinut până la această vârstă.

Nu trăi supărat când o persoană se poartă urât cu tine pe nedrept, nici nu o urî. Poate atunci viaţa te pune la încercare. Poţi să îi răspunzi înapoi cu aceeaşi monedă ori poţi să o ierţi şi să ieşi învingător. Şi astfel mergi mai departe. Odată ce ai promovat testul nu vei mai fi pus în situaţii similare. Iar, dacă cineva va dori în mod special să te pună, ele nu vor mai avea efect asupra ta. Atunci ai devenit imun. Răspunzând dar cu aceeaşi monedă te vei împiedica de dezamăgiri la fel cum se izbeşte o muscă în geam.

Folosim expresii populare în vorbire, ne îmbrăcăm toţi la fel, ne e jenă să fim sinceri. Căutăm să ne integrăm, să fim în rând cu turma dar ne străduim să ne convingem cunoştinţele că suntem diferiţi dar nu unici. Cele mai multe dintre idei se împărtăşesc pe Facebook.

Alergăm după lucruri şi ne plictisim de ele. Ne folosim de oameni şi apoi îi aruncăm. Spunem că ne pasă însă trecem indiferenţi prin viaţă. Nu ne pasă, noi ne gândim numai la noi, fără să avem habar că eu sunt eu, iar în aceeaşi măsură sunt aproapele meu. Restul înţelegerilor sunt fabule sau adăugiri „dovedite“ ştiinţific.

Dă frâu liber veseliei, nu trăi supărat. Când viaţa îţi adresează o provocare ego-ul tău te răneşte cel mai tare. Permite-i vieţii să curgă, ia o pauză de la tot. Nu mai impune oamenilor să îţi spună ceea ce îţi place să auzi, dacă ceea ce îţi place să auzi nu este chiar adevărat. Mă urmăreşti?

Spuneam că atunci când negi adevărul, el te loveşte crunt. Tot adevărul te transformă şi te ridică. Nu trăi supărat, nu fii resemnat, fii tu însuţi. Oricine ai fi fă ceea ce ai venit aici ca să faci.

Epuizarea şi îmbolnăvirea minţii

Afacerile, facturile, grijile şi serviciul sau banii, conflictele apărute în familie din cauza neajunsurilor aproape că te-au pus la pământ. Te cerţi cu sora, cu fraţii. Eliberează-te de orice responsabilitate, uite-te la cer. Nu vorbesc despre nicio teorie, nu e nicio şmecherie, uite-te la cer! Aşează-te la masă şi savurează mâncarea, nu o înghiţi şi fugi. Fii recunoscător pentru ea nu din cauză că trebuie şi că procedând astfel Universul te va premia, pentru că gratitudinea este minunea. Fii mulţumirea!

Omenirea s-a îmbolnăvit, tu eşti leacul care a venit şi a însănătoşit rasa. Nu te încrede în oameni, bazează-te pe tine. Pe oameni iubeşte-i, dacă poţi. Nu trăi supărat, atunci când te vei cunoaşte nu te va mai putea dezamăgi nimeni şi în sfârşit vei putea trăi liber, apoi vei simţi la fel. Te vei detaşa de vechiul tu şi vei fi gata să le sari în ajutor celor care caută să îşi depăşească condiţia.


„Suferinţa nu există pentru voi înşivă, ca indivizi, dar este cât se poate de reală în cazul celorlalţi, din exterior, ei pot fi afectaţi. Gândind şi procedând astfel fiecare, vicisitudinea va deveni o carte închisă pentru umanitate“. Vorbind cu Dumnezeu vol. I

Oamenii pasionaţi trăiesc mai mult, mai frumos şi mai sănătos. Pasiunea îţi oferă energia ca să capeţi fericirea. Nu trăi supărat, supărarea şi mânia îţi ucid visele. Înaintează pe calea ta, înalţă-ţi spiritul.

Nu trăi supărat, zâmbeşte puţin!

Eu te învăţ să gândeşti pozitiv, însă nu în sensul de a te feri de orice provocare care te scoate din confort. Eu te încurajez să trăieşti fără frică. Nu trăi supărat, adulmecă viaţa din plin şi observă beneficiile care se ascund în fiecare nereuşită. Vorbesc de rezistenţa de a accepta adevărul. Cei mai mulţi dintre oameni când se confruntă cu o dificultate caută o minciună cu care să se amăgească.

Eu nu scriu ca să devin faimos, eu scriu pentru că simt şi pot şi vreau să te ajut.

Şi nu am nevoie de suport de la cei care sunt convinşi că nu dragostea este soluţia pentru orice problemă, ci indiferenţa. Vouă vă spun că aţi trăit degeaba, iar ceea ce aţi experimentat în cincizeci sau o sută de ani trăiţi, eu simt într-o singură zi. Şi oricât m-aţi întrista cu neştiinţa pe care o dovediţi, dragostea îmi aminteşte că şi voi sunteţi iubiţi.

Răspunde cu un gest cald răutăţii lumii, zâmbind, ştiind că tu nu poţi să fii rănit. Orice altă reacţie ai avea, fie că te răzbuni, că urăşti sau ignori, vine din frica care îţi controlează viaţa. Frica este neputinţă şi frustrare. Nevoia de apărare este o confirmare a faptului că eşti dezgolit şi că poţi fi rănit.

Te invit să fii simplu, sincer şi autentic şi să trăieşti frumos. Cravatele şi etichetele mă fac să mă îndoiesc de rezultatele tale.

de Alberto Bacoi

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

 

Mergi pe drumul tău!

Dragul meu trecut, rămâi cu bine!

 

Se întâmplă uneori ca, deşi tu ai decis să te îndepărtezi de anumiţi oameni, ei să nu accepte acest lucru şi să continue să te caute. Bineînţeles că îi ignori, ...sau cel puţin aşa ar fi de preferat, pentru că efectiv nu ai avea altceva de făcut, eşti conştient că, dacă ai răspunde căutărilor lor, s-ar isca din nou polemici şi sufletul ţi-a ajuns până în punctul de saturaţie în ceea ce le priveşte. 

Aceşti oameni ar trebui să înţeleagă că punctul nu este echivalent cu virgula, şi că, dacă în trecut ai făcut din punct virgulă, acum nu se va mai întâmpla la fel.

Ar trebui să înţeleagă că nu pot ţine lângă ei pe nimeni cu forţa, folosindu-se de tot felul de victimizări, minciuni sau prin intermediul altora. Greşelile se plătesc în viaţa asta, iar cei mai înţelepţi şi dornici de a face din ei cea mai frumoasă versiune a lor, învaţă din ce au greşit. Dar nu declarativ.

Oamenii de care te-ai îndepărtat ar trebui să înţeleagă că odată pierdută încrederea, s-a pierdut totul, şi că aceasta nu este asemenea unui puzzle pe care să-l tot strici şi să-l lipeşti la loc.

Ar trebui să înţeleagă că în viaţă nu există numai câştiguri, există şi pierderi. 

Ar trebui să înţeleagă că oamenii vin şi pleacă şi că pe aceia care vor să plece, nu trebuie să îi roage încontinu să rămână, ci să le dea aripi pentru a merge pe drumul lor. Iar ei să facă la fel.

Ar trebui să înţeleagă că nu au nici cel mai mic drept să vrea să mai intre în sufletul celor pe care i-au rănit, odată ce au lăsat în urma lor furtuni, îndoieli şi dezamăgiri.

Ar trebui să se retragă frumos şi să se arate capabili să înfrunte o despărţire aşa cum se cuvine: civilizat.

Ar trebui să se concentreze pe ceea ce au ales în viaţă, pentru că ce alegi, de aceea vei avea parte.

Şi ar trebui să înceteze să mai umbrească liniştea sufletească a celor despre care spun că-i iubesc. Când iubeşti, nu faci rău. Respecţi, înţelegi şi dai dreptul la fericire, chiar dacă asta înseamnă nefericirea ta.

 

Soarele răsare pe strada fiecăruia. Garantat!

Georgiana R.

sursa: https://www.facebook.com/pasajedinviata

Concentrează-te pe FRUMOS, iubire, bucurie şi fericire, pentru că doar ele contează cu adevărat!

 

Nu te concentra pe oamenii care îţi fac rău, te supăra şi te indispun, ci concentrează-te pe oamenii frumoşi, care îţi spun vorbe frumoase, te încurajează, te ridică şi te sprijină în evoluţia ta…doar ei contează cu adevărat!

Nu te concentra pe situaţiile neplăcute care te fac să te simţi rău, ci concentrează-te pe cele la care visezi…doar ele contează cu adevărat!

Nu te concentra pe amintirile dureroase şi triste, ci concentrează-te pe cele frumoase şi plăcute, care îţi umplu sufletul de bucurie….doar acele amintiri merită atenţia ta!

Nu te concentra pe cât de greu este să îţi îndeplineşti visele, ci pe cât de puternic şi încrezător în tine eşti şi acestea se vor îndeplini la momentul potrivit…şi doar asta contează cu adevărat!

Nu te concentra pe gânduri de lipsa, ci concentrează-te pe gânduri de prosperitate şi astfel te vei direcţiona spre prosperitate şi nu spre lipsa!

Nu te concentra pe „NU POT”, ci concentrează-te pe a te AUTOMOTIVA: ”EU POT”, ”EU MERIT TOT CE E MAI BUN”, ”Eu POT REUŞI în tot ceea ce-mi propun”….

Nu te concentra pe autocompătimire, ci concentrează-te pe AUTOINCURAJARE. A-ţi plânge de milă NU te ajută la nimic, ci te face să te simţi prost şi să-ţi pierzi curajul şi astfel să NU acţionezi în direcţia dorinţelor tale, dar a te autoîncuraja te ajută enorm să acţionezi şi să realizezi ceea ce-ţi doreşti!

Nu te concentra pe TEMERILE tale, pentru că ele te vor paraliza şi NU îţi vor permite să acţionezi în direcţia dorinţelor tale, ci concentrează-te pe a ACŢIONA cu. curaj, ÎNCREZĂTOR ÎN TINE şi în faptul că POŢI reuşi în tot ceea ce-ţi doreşti. Temerile sunt neimportante şi tot ce contează pentru a reuşi e ÎNCREDEREA ÎN TINE!

Nu te concentra pe relaţiile din trecutul tău care ţi-au adus multă suferinţă. Lasă-le în trecut pentru că acolo este locul lor şi concentrează-te pe relaţia ta din prezent pentru că doar ea mai contează!

Nu te concentra pe trecutul tău trist, ci caută să iei lecţiile ce trebuia să le înveţi din el şi cauta să te concentrezi doar pe PREZENT pentru că doar prezentul tău contează cu adevărat!

Nu te concentra pe lucruri care te întristează şi te deprimă, ci caută să te concentrezi pe ceea ce te face să te simţi bine şi te bucură!

Starea ta de BINE sau de RĂU, precum şi reuşitele tale în viaţă, depind de ceea pe ce îţi CONCENTREZI mintea! Fii foarte atent pe ce te CONCENTREZI!

Concentrează-te pe FRUMOS, iubire, bucurie şi fericire, pace, pentru că doar ele contează cu adevărat!

 

sursa: http://devorbacutine.eu/categoria/stil-de-viata/

Vine o zi când îți spui „Gata”

Cu timpul înveţi până la urmă să-ţi vezi de drumul tău şi să-i laşi pe alţii în urmă fără prea mari regrete. Înveţi să te alegi pe tine şi să te respecţi îndeajuns încât să nu mai baţi la aceeaşi uşă închisă la care te încăpăţânai să tot baţi în speranţa că o să primeşti ceea ce aştepţi. De fapt, înveţi să nu mai aştepţi nimic de la nimeni. Oamenii reuşesc să te surprindă plăcut atunci când tu nu ai nici o aşteptare de la ei. În caz contrar dezamăgirea e direct proporţională cu aşteptarea.

Înveţi să iei ca atare fiecare persoană din viaţa ta şi să te îndepărtezi treptat atunci când nu te mai regăseşti într-un loc, într-un om. Înveţi să înlocuieşti mâhnirea cu optimismul, gândind că tot răul e spre bine şi că tristeţea pe care o simţi astăzi e doar preludiul unui mâine mai bun. Dar nu e uşor să înveţi toate astea. Şi nici nu înveţi de pe o zi pe alta. Întâi suferi ca un nebun după fiecare om cu care nu te mai identifici. După un timp ei devin trecut, iar tu înveţi treptat să-i laşi acolo.

Poate că pe unii oameni m-am încăpăţânat eu să-i văd mai buni decât au fost sau cine ştie, poate că eu am purtat vina pentru care ei nu au fost versiunea lor mai bună. Poate că pe unii nu i-am iubit suficient şi i-am determinat să plece, apoi am suferit după ei. Poate că unii nu s-au regăsit în mine, iar prietenia a fost o bătălie pierdută din start pe care am târât-o după noi încercând totuşi să o salvăm. Nu mai este însă timp să privesc înapoi. Nu mai are sens. Am învăţat că e inutil să forţezi lucrurile, agăţându-te cu disperare de oameni ca să nu te simţi singur.

Spuneam cândva că eu nu cred în a doua şansă. Tot nu cred, dar uneori constaţi cu stupoare că unii oameni nu o merită nici măcar pe prima!

Voiam ca aceste gânduri să aibă totuşi o notă optimistă la final, dar văd că nu prea îmi iese. Sunt din nou dezamăgită de oameni şi necăjită pe mine însămi că totuşi îmi pasă şi că încă mai pot fi dezamăgită chiar atunci când îmi spun că nimic nu mă mai poate surprinde… Dar iată, oamenii nu încetează niciodată să te surprindă în cele mai nebănuite şi neaşteptate moduri în ambele sensuri – şi bun şi rău – dar mai ales în cel rău.

Iustina Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/

Trăiești dependent de oameni și de iubirea lor...

 

Te străduiești să le fii pe plac, să îi mulțumești și să li te dăruiești. Plângi și te irosești pentru cei incapabili să te înțeleagă, să te accepte și să te iubească. Pierzi timp din viața ta fără să trăiești sau trăind mai mult pentru alții, pentru bucuria lor, pentru bunăstarea lor și uiți de tine.

 
Iar într-o zi te îmbolnăvești. Te trezești într-un salon de spital cu perfuzia bombă chimică curgându-ți în vene și realizezi că trăiești consecințele alegerilor tale naive și a consumului emoțional, dar că nimeni și nimic nu a meritat chinul prin care treci... Durerea este și mai mare când descoperi cât de singur ești și că aceia pentru care ți-ai distrus sufletul și sănătatea sunt bine, fericiți și nu le pasă de tine. 

 
Dacă te ajută Dumnezeu treci peste etapa grea și te vindeci... Ți se vindecă trupul și înveți să-ți vindeci și sufletul. Privești în oglindă ceea ce a mai rămas din tine și observi că ai îmbătrânit în câteva luni cu ani și că nu mai ai părul frumos de altă dată... Te rușinezi cu părul tău rar și nu te recunoști cu chipul brăzdat de riduri.

 
Îți amintești prin ce ai trecut și cât rău ți-ai făcut... dar mai ales că i-ai lăsat pe alții să-ți facă rău... Abia acum recunoști cât de puțin ți-ai dăruit ție și cât de mult altora. 

 
Și realizezi câtă nevoie ai de iubire și de puțină bunătate... Începi să te iubești și să te bucuri de tine așa cum ești: cu păr mai puțin, cu riduri, cu pielea translucidă, cu toate defectele și slăbiciunile tale. Îți amintești cum te-ai detestat pentru kilogramele în plus, cum ți-ai detestat viciile și lipsa ambiției, cât de intolerant ai fost față de neputințele tale. Acum știi că tu ești același om și cu și fără lucrurile pe care le ai, dar mai ales și cu și fără oamenii de care credeai că depinzi sufletește.

 
Și realizezi că nu au contat și nu vor conta niciodată cei care nu te-au plăcut, care nu te-au iubit și care au plecat, că importanți sunt doar cei care ți-au fost alături... Și dintr-o dată lumea întreagă se reduce la un om. Omul care a dormit pe fotoliu veghind somnul tău chinuit, care ți-a șters lacrimile, care ți-a aranjat cu grijă șuvița firavă de păr ca să-ți ascundă golul care te complexa... Omul care a plâns lângă tine și care nu și-a schimbat sentimentele când nu i-ai mai fost pe plac și util...

 
Și astfel înveţi în câteva luni cât alții într-o viață. Înveţi cine și ce este important, înveţi ca trebuie să te iubești atât de mult încât să nu lași nimic să te descurajeze și să te schimbe.

 
Înveţi că oamenii buni răzbat mereu, că ura altora nu trebuie să te otrăvească, înveţi să te rogi și să fii recunoscător pentru tot ce însemni și ce ai.

 
Înveţi că banii nu-ți aduc ceaiul la pat și nu te îmbrățișează, că nu-ți spun "te iubesc" sau "trecem noi și peste asta".

 
Înveți că pe oameni nu-i cunoști în clipe de bucurie și înveți să le înțelegi egoismul, răutatea, lipsurile... și înveți să nu fii ca ei. 

 
Și astfel, după atâta frustrare și nefericire înveti să fii fericit...asa cum ești, cu cine ești și cu ce ai. Și scopurile tale se schimbă, preocupările tale se schimbă și nu-ți mai pasă decât de viața ta, de cum poți trăi frumos, lăsând ceva frumos în urmă.

 
Înveți să trăiești pentru bucuria ta, nu pentru părerea lumii, nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i mulțumi pe toți, nu pentru a dovedi cine ești sau pentru a convinge pe cineva. 

 
Înveți cât de puțin contează percepția altora asupra ta și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine.

 
Înveți să privești viața și omul din oglinda ta cu iubire.  

 

de Irina Binder

”Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului!” Ce ascunde cifra ”666”?

Părinte Ambrozie Iurasov, cum este privită problema numărului „666” in Rusia?

Această întrebare a fost adresată unui predicator cu nume mare la Moscova, părintele Dmitri Simionov. O femeie a zis: „Părinte, uite, eu am aici, pe hârtia pe care o ţin în mână, trei de ’6’. Cât este de periculos?” Zice părintele: „Întoarce foaia asta şi ai să vezi că o să ai trei de ’9’. Nu este nici un pericol în asta” – i-a zis părintele Dmitri.

Şi Hristos a fost ispitit când a fost întrebat: „Trebuie să plătim impozit Cezarului?” Şi răspunsul a fost: „Ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu îi dăm şi ce este al Cezarului, Cezarului îi dăm.” Deci toate astea sunt ca să ne întoarcem la păgânism. Acum se urmăreşte ca toată lumea să fie „schilodită” în acest plan. Acesta este planul Guvernului Mondial şi se duce o muncă asiduă în acest sens. Deocamdată, însă, „666” nu are nici o legătură cu credinţa şi cu menirea noastră.

Foarte multă lume acum aşteaptă sfârşitul lumii. Trebuie să aşteptăm sfârşitul nostru personal şi nu sfârşitul lumii, şi să ne pregătim pentru acest sfârşit, pentru că Dumnezeu a spus: În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca. Nu trebuie să îl aşteptăm pe antihrist, ci trebuie să ne pregătim să îl aşteptăm pe Hristos. Ce spune Fericitul Augustin despre sfârşitul lumii: Istoria umanităţii se împarte în mai multe perioade: de la primul om până la Potop este perioada prunciei; de la Potop până la Avraam este perioada copilăriei; de la Avraam până la Moise este perioada tinereţii; de la Moise până la Hristos este perioada maturităţii şi ce este de la Hristos până în zilele noastre sunt vremurile din urmă. Aşa scrie Sf. Augustin. Sf. Ioan Teologul scrie şi el în epistolele sale: Copii, sunt vremurile de pe urmă. Şi, cum aţi auzit că trebuie să vină antihristul – ei deja sunt mulţi –, din asta vedem că sunt vremurile de pe urmă. Dacă vă amintiţi prima rugăciune din pravila pentru Sfânta Împărtăşanie, Hristos a venit în vremea de pe urmă. Cine ştie, dacă Dumnezeu va mai îngădui încă 2-500 de ani, şi ăştia vor fi tot vremurile de pe urmă. Cel mai important este că biserica ţine totul sub control; capul bisericii este Hristos şi, deci, Hristos ţine totul sub control – şi biserica.

Dacă vine antihristul, el se va da drept Dumnezeu, se va întrona în biserică şi va cere lumii să i se închine. Şi vor veni proorocii Ilie şi Enoh şi vor începe să propovăduiască. Se va cunoaşte în întreaga lume acest lucru, peste tot se va vorbi despre acest lucru. Iată, atunci, când va începe predica proorocilor Ilie şi Enoh, dacă ni se va propune documentul cu cipul, atunci nu trebuie să acceptăm acest document. Evreii de trei mii de ani tot îl aşteaptă pe Mesia, şi în Ierusalim trebuie să se construiască templul, pe locul unde este acum o moschee.

Dumnezeu Tatăl ţine totul sub control şi veghează. Să nu ne fie frică cu cip-urile, căci totul este sub controlul Lui. De la începuturile existenţei noastre suntem sub veghea lui Dumnezeu, zi şi noapte Ochiul lui Dumnezeu e asupra noastră. Cine se va spovedi sincer, îşi va curăţi inima şi va fi în legătură cu Dumnezeu, Domnul nu îl va lăsa.

Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului. Eu văd acest lucru. Am colindat prin toată Siberia, aproape 14.000 km, de trei ori. Pe toţi îi frământă aceleaşi întrebări: vremurile de pe urmă, antihristul şi „666”. La Moscova ţineam o cuvântare în faţa unor oameni şi am primit aceeaşi întrebare. După ce am dat răspunsul, cineva din sală, o doamnă, se apropie de mine şi îmi zice: „Părinte, aţi fost în vizită la noi, v-am primit atât de bine şi acum dumneavoastră aţi trecut de partea antihristului”. Am văzut că ce a vrut femeia să facă era un gest răutăcios. Dacă suntem cu Dumnezeu, atunci ar trebui să fim plini de dragoste, calmi şi echilibraţi.

Vreau să zic că dacă această problemă ar avea legătură cu mântuirea sufletului, toţi Sfinţii Părinţi ar fi scris foarte clar despre aceste lucruri. Vă amintiţi atunci când Hristos cu apostolii mergeau pe mare şi a început furtuna. Hristos dormea, de parcă Hristos, fiind Dumnezeu, nu ştia ce se întâmplă. Ştia foarte bine. Şi atunci, înspăimântaţi, apostolii au zis: Noi pierim! Atunci Hristos, liniştit, cu un semn a zis: Încetează! – şi s-a făcut linişte pe mare. Deci, în acest moment se prefigurează chipul bisericii lui Hristos. Deci suntem biserica luptătoare, suntem încercaţi de foarte mulţi duşmani, din toate părţile vin asupra noastră încercările. Credeţi că Hristos nu ştie acest lucru, că vin atâtea peste noi? Stă scris: Să nu vă fie frică de nimeni în afară de Dumnezeu. Domnul le cunoaşte pe toate şi pe toate le vede.

În ce priveşte pecetea diavolului: omul trebuie să se lepede de diavol de trei ori, după care se unge cu mir, ceea ce semnifică pecetea Duhului Sfânt. Este o pecete duhovnicească şi, cine nu îşi ridică mâna să se închine, să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, deja a primit pecetea diavolului. Când va veni antihristul, va spune că Hristosul ăla care a venit nu a fost Hristos şi va zice: “Iată, eu sunt Hristos cel adevărat şi acela a fost un mincinos, Hristos în care credeţi voi.” Iar Hristos, vă amintiţi, atâtea minuni a făcut! A înviat din morţi şi multe minuni a făcut Hristos. Toţi cei care studiază Sfânta Scriptură şi îşi trăiesc viaţa după rânduiala dumnezeiască, aceştia nu vor fi lăsaţi de Dumnezeu.

Când Hristos a fost răstingnit pe cruce, jertfa lui a însemnat răstignirea sa pentru întreaga lume, jertfa a fost făcută pentru noi toţi. Această jertfă este nucleul credinţei noastre. Atunci când Sfântul Vas este pus pe Sfânta Masă nu înseamnă nimic altceva decât trupul lui Hristos care este înălţat pe cruce pentru a fi răstignit. Prin analogie, acesta este nucleul Sfintei Liturghii. În acest moment, foarte important, preotul se roagă de trei ori ca Duhul Sfânt să se pogoare Obştea / Monahii mileniului 3 asupra pâinii şi asupra vinului şi în acest moment pâinea se transformă în trupul lui Hristos şi vinul în sângele Domnului, deşi în aparenţă este pâine şi vin. Fiecare dintre creştini se cuminecă cu întreg Hristos, nu cu o părticică din Hristos. Acesta este centrul Sfintei Liturghii. Se spun cuvintele: Să stăm cu frică, să stăm cu cutremur.

din Interviu cu arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia
Lumea monahilor nr. 82, aprilie 2014
sursa: ortodox.md

Noi ar trebui să trăim cu Dumnezeu așa cum trăiesc doi îndrăgostiți

Scopul rugăciunii, în primul rând, este – nici nu știu pe unde s-o apuc și de-aia ezit cu cuvintele – aș zice [că] este un dialog între om și Dumnezeu. Încep cu omul, pentru că noi ne știm mai bine decât pe Dumnezeu, Care ni se pare că e tare departe. Ar trebui să încep cu Dumnezeu în toate, bineînțeles. În acest dialog noi ar trebui să avem permanent un contact cu Dumnezeu și am încercat să insuflu gândul ăsta de mai multe ori când am spus: să trăncănim cu Dumnezeu despre orișice.

Să nu gândim abstract. De exemplu: „Ce-o să fac mâine, că trebuie să ajung acolo și trebuie înainte să merg dincolo și cum o să ajung?” Pune un „Doamne” și gândul tău a devenit rugăciune: “Doamne, cum să ajung acolo, că trebuie înainte să merg dincolo și nu știu cum o să fac. Ajută-mi, Doamne!“ Și a devenit rugăciune și nu-i mai puțin importantă, nici mai puțin lucrătoare decât ceea ce numim, în general, rugăciune.

Există un moment, pe care ar trebui să-l înțelegem ca un moment privilegiat, când rugăciunea trebuie să fie lepădarea lucrurilor lumii ca să fim în intimitate cu Dumnezeu. Pravila – ca să vorbesc călugărește – și pravila, asa cum și-o poate trăi și aplica ne-călugărul în lume (în general, mult mai puțin). Un student în preajma examenului nu mă aștept să se roage două ceasuri în fiecare noapte și două în fiecare dimineată, sau mai știu eu ce. Are și o nevoie de împlinit, acolo. Dar ceva-ceva rugăciune și cât de cât în ale pocăinței, în dinamica vieții veșnice, vrea să nu piardă contactul cu Dumnezeu total și după examen să se trezească în nu știu ce azimut, departe de Dumnezeu. Și atunci, în măsura în care poate și în felul în care poate pravila s-ar reduce, poate, la puțin – cinci minute sau nu știu ce – dar un moment pe care eu îl ințeleg așa: fie că-i mare, fie că-i mic momentul, fie că-i un ceas, fie că-i cinci minute, să te regăsești în intimitatea ta cu Dumnezeu.

Noi ar trebui, literal și practic, să trăim [cu Dumnezeu] asa cum trăiesc doi îndrăgostiți. Ei nu-și fac o pravilă ca să se întâlneasca zilnic zece minute, de la … până la … Dar dacă se întâlnesc, dacă pot, dar… toată ziua tânjesc unul după altul. Le e dor unul de altul, dacă nu se mai vad, dacă unul pleacă la distanță parcă se rupe ceva în el. Așa ar trebui să simțim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu ar fi că Dumnezeul – [aparent] așa de indepartat – niciodată nu-i departe. Zici „Doamne” și [chiar] înainte să zici este cu noi, pentru că este în noi, [chiar] dacă nu mai putem să Îl descoperim acolo.

Raspuns dat de Parintele Rafail Noica in conferinta „Criza in Biserica” (Alba-Iulia, 2003) 

sursa: http://altarulcredintei.md/

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

 

 

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți numesc Sfânta Cruce ca fiind „viața noastră”, căci prin intermediul ei am redobândit raiul pierdut prin păcatul lui Adam.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit astăzi, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Astăzi, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cântăm un tropar care ne arată de ce trebuie să cinstim Sfânta Cruce: „Veniţi toţi credincioşii să preamărim lemnul cel de viaţă făcător; pe el a întins Mâinile Sale, de bunăvoie, Hristos, Dumnezeul nostru. El ne-a ridicat fericirea cea dintâi”. Ea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheia prin care dobândim viaţa veşnică. Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu braţele întinse, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de-a pururea iubirea Sa cea mare pentru noi, cei pe care ne aşteaptă să ne întoarcem la El. Cinstim Sfânta Cruce cea de viaţă dătătoare pentru că în taina ei se vădeşte Învierea lui Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Nu putem concepe, noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce fără Învierea Domnului, deoarece crucea fără Înviere este doar un element de tortură, iar cu Învierea este lemnul cel de viaţă dătător pentru că prin jertfa Domnului Iisus Hristos de pe ea a fost mântuit neamul omenesc.

Pe Cruce, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit cu moartea pe moarte, a biruit moartea prin Învierea Sa din mormânt, Învierea Sa fiind şi arvuna sau pârga învierii noastre proprii. Noi credem şi suntem convinşi că vom învia la Judecata de Apoi, pentru că Iisus Hristos a înviat înaintea noastră. Pârga înseamnă primul sau primele fructe care se coc sau se rumenesc într-un pom. Ele sunt presentimentul şi arvuna că toate celelalte se vor coace şi vor veni după ele şi că întregul pom va da roada cuvenită. Aşa şi Iisus Hristos este numit Pârga învierii noastre.

Crucea este semn omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S-a răstignit, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”.

De la naştere până la moarte şi până la învierea cea de obşte, toată viaţa creştinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăţi a harului. Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa şi a dăruit-o ca pe darul cel mai de preţ ucenicilor Săi, iar prin mărturia lor nouă, tuturor celor care am primit Sfântul Botez. Din momentul naşterii noastre din apa Botezului devenim purtători ai Crucii şi suntem chemați să luăm Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, bărbăteşte, răbdători. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului credincios şi armă asupra diavolului. Toţi sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat Crucea de timpuriu, au luat-o cu bucurie, n-au părăsit-o niciodată. Crucea ocupă un loc central în viaţa credincioşilor creştini. Este cel mai sfânt simbol al Bisericii noastre. Toate Sfintele Taine se pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică toate sunt purtătoare de cruce, în formă de cruce, imprimate cu cruce, închinate cu cruce: sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice.

Creştinul când se roagă şi când începe orice lucrare în cinstea Bunului Dumnezeu se închină cu semnul Sfintei Cruci, pe care îl face cu mâna pe faţa sa, aducându-şi aminte de puterea cea nemăsurată a Celui care a sfinţit Crucea cu scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită asupra celui rău, după cum spunem la Taina Sfântului Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, spunem: În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care, apoi, lăsând mâna în jos, spunem: Amin! Când spunem „în numele Tatălui”, înseamnă că Îl cinstim pe Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, iar când coborâm mâna la piept şi rostim „și al Fiului” Îl preamărim pe Dumnezeu Fiul Care S-a coborât pe pământ pentru mântuirea noastră, iar când ducem mâna la umărul drept şi la cel stâng rostind cuvintele „şi al Sfântului Duh” înseamnă cinstirea pe care o aducem Duhului Sfânt „Domnul de Viaţă Făcătorul”. Astfel, prin însemnarea cu Sfânta Cruce cinstim Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul nostru. De aceea trebuie să ne facem cu evlavie semnul crucii la începutul zilei, al lucrului, trecând pe lângă biserică, intrând în sfântul locaș. Să purtăm crucea pe piept spre ocrotire şi binecuvântare. Să o punem la temelia casei, la capul patului, în automobil, la birou, spre întărire şi apărare, putere şi ocrotire.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul de astăzi Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

 

sursa: http://ziarullumina.ro/

În goana noastră haotică spre viitor uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, dar poate cele mai frumoase.

Maraton spre viitor...

Câteodată mă fascinează scurgerea rapidă a orelor, nici măcar nu realizez când au trecut zilele, săptămânile, lunile… Şi atunci îmi răsare în minte întrebarea „Unde fuge timpul?”, dar realizez că nu el aleargă ca un nebun, ci eu particip în fiecare zi la un maraton imaginar.

Tot timpul suntem pe fugă, aşteptăm cu nerăbdare ziua de vineri, sărbătorile, concediul sau un eveniment special. Trăim zilnic cu gândul doar la momentele şi zilele respective. Ne dorim să treacă timpul mai repede ca să plecăm acasă, în vacanţă sau să trăim doar momente deosebite. Apoi ne întrebăm unde fuge timpul, fără să ne gândim că noi suntem cei care am închis ochii şi am uitat să ne bucurăm şi să savurăm călătoria vieţii.

Nu reuşesc să înţeleg de ce noi, oamenii, desconsiderăm şi ignorăm prezentul, aşteptând mereu o altă zi în care să ni se întâmple ceva minunat. De ce să nu fie chiar AZI ziua în care să facem ceva extraordinar? De ce momentul magic pe care îl aşteptăm toată viaţa să nu fie ACUM?

În goana noastră haotică spre viitor uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, dar poate cele mai frumoase. O îmbrăţişare caldă şi sinceră a unui prieten, zâmbetul unui copil, mirosul inconfundabil al primăverii, trilul pasional al păsărilor, afecţiunea unui căţeluş de pe stradă…

Încercările grele ale vieţii şi energia negativă pe care o simţim uneori în jurul nostru, ne fac să ne închidem sufletul. Dar el nu trebuie să fie încuiat, ci liber pentru a simţi şi a vedea lucrurile care chiar au valoare. Dacă ne oprim din fugă pentru câteva minute şi admirăm frumuseţile din jur, timpul nu va mai părea atât de scurt.

Am uitat să ne trăim prezentul, am uitat cum este să râdem din tot sufletul, am pierdut pe undeva un detaliu magic care ne ajută să vedem viaţa cu alţi ochi. Acum rătăcim în prezent, mereu cu privirea spre viitor. Nu are sens să ne trăim viaţa pe fugă, timpul oricum se scurge repede în clepsidra existenţei. De ce să-l mai gonim şi noi cu îndemnuri îndrăzneţe?

de Viorica Ghinea 

Rugăciune la Nașterea Preacuratei Maici a Lui Dumnezeu

„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică. „

 

 

O, Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată dumnezeiască Pruncă şi Fecioară Maria, care te-ai născut din părinţi drepţi şi fără prihană, spre bucuria şi mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omeneşti, preafrumoasă şi preaînţeleaptă, care din tulpină uscată şi neroditoare ai răsărit şi care, prin a ta naştere, întristarea preafericiților tăi părinţi şi a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoşii şi nevrednicii, care întru întristări şi scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii şi a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioşilor robilor tăi şi, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă şi ne învaţă a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire şi fără de formă.

Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăinţă. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veseleşte cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite şi cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijloceşte la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minţilor şi a inimilor noastre. Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curăţim de întinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însufleţit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasă cea Preasfântă şi cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem şi noi, cei neputincioşi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului şi Maica celor întâi-născuţi. Tu, căruţa Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepţi şi sfinţi. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbreşte-ne pe noi de acea fierbinţeală a poftelor trupeşti şi de aprinderea mâniei şi a iuțimii. Pe tine, ceea ce eşti starea fulgerului dumnezeirii şi raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că şi noi suntem biserici ale lui Dumnezeu şi să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieşte în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovniceşti, ajută-ne să dobândim şi noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor. Tu, sălaş al Duhului Sfânt, mijloceşte cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi şi cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.

Pe tine, Maica îndurării şi a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilinţă a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieţii noastre, ca să ne ajuţi şi să ne mângâi sufletele în vremea despărţirii de acest trup stricăcios şi de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiţa înţelegătoare cu aripi de aur şi cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătoreşti cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoşătoare ale văzduhului şi toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, uşa vieţii, a luminii şi a bucuriei, te rugăm să ne ajuţi să intrăm pe porţile cele sfinte ale împărăţiei cerurilor şi să ajungem, cu darul preasfintelor şi preaputemicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate şi neapropiate.

Pe tine, Împărăteasa cerului şi a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi şi care ai născut pe Ziditorul Serafimilor şi i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare şi înfricoşătoare a Judecăţii de apoi şi să îmblânzeşti mania cea sfântă şi dreaptă a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre. Amin!

SĂ NE FIE DE FOLOS!

DOAMNE AJUTĂ TUTUROR!

 

Plecarea unei femei

Postare dedicată tuturor femeilor care se complac într-o relație de pe urma căreia au numai de suferit și care, din păcate, nu au tăria necesară să se desprindă de tot ceea ce le provoacă durere.

 

Gândurile îmi umblă haotic prin minte și nu știu cum să încep...

Voi începe totuși cu răbdarea. Răbdarea pe care o poate avea o femeie. Pentru că o femeie are o putere de răbdare foarte mare, tace, înghite în sec, își astupă cuvintele și rabdă. Până la un punct, până la acel punct în care ultima picătură ajunge în pahar și-l umple. Atunci pune piciorul în prag și nu mai tace. Spune răspicat ce o doare și ce o nemulțumeşte. Și spune, și spune, și spune... Până în momentul în care constată că spune degeaba și nu este ascultată decât pe jumătate, poate nici atât. Iar atunci, începe să strângă. Amintiri, sentimente, lacrimi, bucurii, cuvinte, trăiri, şi, într-un final, să spunem haine... Le pune pe toate într-o valiză şi pleacă. O face pentru că îşi dă seama că dacă ar rămâne, ar suferi. Şi ea ştie că iubirea înseamnă frumuseţe, nu suferinţă, nu din aia la care se gândeşte ea.

Pleacă pentru că îşi doreşte şi merită să fie respectată, atât prin gesturi, cât şi prin vorbe.

Pleacă pentru că locul doi nu este pentru ea.

Pleacă pentru că a strâns în suflet prea multe cuvinte care au durut-o şi care încă îi răsună în urechi.

Pleacă pentru că visul ei este acela de a avea o familie frumoasă, liniştită, în care să domine dragostea, nu teancurile de bani şi vilele cu piscină.

Pleacă pentru că pune preţ pe suflet şi nu pe lucruri.

Pleacă pentru că nu s-a născut să tolereze greşeli la nesfârşit şi nici să fie minţită cu zâmbetul pe buze şi cu bună ştiinţă.

Pleacă pentru că pentru ea trupul e doar un trup, pe când sufletul este totul.

Pleacă pentru că nu are nevoie de oameni care să o desconsidere şi care să promită una şi alta să facă.

Pleacă pentru că i s-a acrit de scuze, pretexte, şi, după cum spuneam, promisiuni care nu sunt duse până la capăt.

Pleacă pentru că "va fi bine" pentru ea nu mai are nicio valoare.

Pleacă pentru că îndoiala şi-a făcut serios loc în sufletul ei şi ştie că lupta cu aceasta e greu de dus.

Pleacă pentru că a cerut sinceritate şi a primit contrariul.

Pleacă pentru că undeva, în adâncul sufletului, ştie că merită ceva mai bun...

Pleacă pentru că a fost rănită şi dezamăgită.

Pleacă pentru că ştie că o altă şansă ar duce la acelaşi rezultat.

Pleacă... cu inima îndoită, cu nostalgie, dar cu speranţa şi dorinţa de mai bine.

Şi pleacă acum... Mai târziu s-ar putea să fie prea târziu.

de Georgiana R
Pasaje din viaţă

Femei şi… femei

 

Aşa cum sunt femei care se respectă, sunt şi femei cărora nu le pasă ce fac pentru a-şi atinge scopurile.

Aşa cum sunt femei care emană bunătate şi eleganţă, sunt şi femei care transmit răceală şi vulgaritate.

Aşa cum sunt femei sensibile şi frumoase pe interior, sunt şi femei care atunci când zâmbesc o fac răutăcios şi care nu mai ţin cont de niciun suflet atunci când vor să le fie lor bine.

Aşa cum sunt femei cărora le pasă de oamenii din jur şi de sentimentele lor, sunt şi femei care cred că iubirea este de jucărie şi că nu contează dacă atunci când spun cuiva că-l iubesc, sunt sincere sau nu.

Aşa cum sunt femei care ar face orice să obţină un zâmbet de la cineva trist, sunt şi femei care trec nepăsătoare pe lângă dureri şi lacrimi.

Aşa cum sunt femei care înţeleg, care oferă şi care calmează inimi, sunt şi femei care doar pretind.

Aşa cum sunt femei care apar şi rămân pentru totdeauna, sunt şi femei care vin şi pleacă. Şi aşa cum sunt femei care atunci când pleacă lasă amintiri frumoase, sunt şi femei care lasă dezordine, regrete şi un parfum înecăcios de amărăciune.

Aşa cum sunt femei care aduc bucurie, sunt şi femei care aduc deziluzii.

Aşa cum sunt femei minunate, sunt şi femei mincinoase…

Aşa cum sunt femei cu sufletul curat, sunt şi femei cu un interior înceţoşat.

Aşa cum sunt femei care văd în omul de lângă ele un sprijin, un om în braţele căruia se pot refugia, pe umărul căruia pot plânge şi în faţa căruia se pot arăta aşa cum sunt, sunt şi femei ale căror gesturi sunt forţate şi ale căror cuvinte ascund câte o mască frumos împodobită.

Aşa cum sunt care merită totul, sunt şi femei care merită lecţii…

Aşa cum sunt Femei, sunt şi femei…

de Georgiana
sursa: https://pasajedinviata27.wordpress.com/

Bine ai venit Septembrie, prima lună de toamnă, prima lună de nostalgie.

 

Când ne gândim la toamnă, primul lucru care ne vine în minte este nostalgie, și sunt sigură că acest lucru nu se întamplă doar în cazul meu. Dar de ce anume este provocată această nostalgie?

Fără doar și poate de zilele mai puțin însorite, de zilele predominant ploioase, de temperaturile scăzute, de frunzele ruginii, de fețele posomorâte ale oamenilor și așa mai departe.

Dar cum am putea oare preveni această nostalgie? Cum am putea privi luna Septembrie, dintr-o altă perspectivă? Știu că nu este ușor, dar merită să încercăm.

Deoarece, chiar dacă un întreg ansamblu de elemente îi conferă acestei luni un statut aparte, să nu uităm că la urma urmei este o nouă lună din viața noastră pe care avem datoria să o trăim frumos. Trebuie să încercăm să facem abstracție de anumite elemente și să îi conferim un nou statut prin starea noastră de spirit.

Astfel, am putea merge spre locul de muncă cu zâmbetul pe buze chiar și în aceste zile, admirând culorile minunate ale toamnei.

Am putea profita de zilele ploioase, vizionând acele filme pe care le amânăm de ceva timp. 

 

Am putea face o plimbare într-o pădure, bucurându-ne chiar și de banalul foșnet al frunzelor.

Am putea să ne bucurăm de căldura unei biblioteci, citind istorie sau orice alt domeniu.

Iar lista poate continua la infinit. Am putea face atât de multe lucruri, bineînțeles în limita timpului disponibil.

Bine ai venit Septembrie! Ce anume te face atât de specială? Atât de unică?

Dacă am putea afla. Dar până la descoperirea acestui mister, vrem să ne lăsăm și noi vrăjiți, și să devenim speciali asemenea ție!

Bine ai venit Septembrie, prima lună de toamnă! Promitem că ne vom respecta decizia de a te transforma într-o lună unică, în care ne vom îndeplini toate visele!
 

Curaj și o lună plină de împliniri tuturor!

 

de Otilia Andrieș

sursa: http://ro.universestars.com/

Există oameni-șansă, care într-o zi vor intra în viața ta și o vor schimba pentru totdeauna

 

Omul – șansă mai devreme sau mai târziu va apărea în viața ta. Pentru că un alt mecanism în univers, cu excepția dragostei, nu există.

Omul – șansă vede realitatea în imagini mai profunde. El știe că iubirea este reciprocă, restul este durere. De aceea face tot posibilul să-i ofere celui de alături ceea ce-i lipsește. Vrea să evite dezechilibrul și are nevoie de cineva care să fie la același nivel cu el.

Paradoxal e faptul că cel care a cerut ajutor la nivel spiritual nu-și poate aminti de acest lucru la nivel rațional. Iar ego-ul său începe să lupte: pentru autonomie, pentru apărarea valorilor, deoarece cu ele se simte mai confortabil. Impune aceste valori cuiva care le-a depășit deja, astfel încât să nu poată simți eșecul lor.

Ar fi putut zbura... Înțelege foarte multe despre sine… Poate atinge orizonturi de succes… Dar nu se lasă de trecut.
Va veni cel de la care vei avea ce învăța. Totul se va întâmpla cu delicatețe și iubire. Dar ego-ul încearcă să refuze acest ajutor.

Sufletul care vrea să ajute începe să sufere, e zdrobit și presat. Nu poate exista acolo unde nu face față împrejurărilor. Iar dacă acel om știe să se asculte, în interiorul lui începe un conflict: să mai stea în acea relație sau nu.

Dorința de a păstra o relație înseamnă mult efort și multe emoții. Unul dintre ei va fi zdrobit de cel de alături, în intenția de a fi adus la nivelul lui. Iar celălalt se va simți inferior. O dezvoltare dureroasă care poate fi văzută de la bun început.

În acest caz nu există rețete. Toată lumea își aranjează puzzle-ul vieții și fiecare evoluează precum dorește. Eu însă cred că etapa în care conștientizezi cine ești și ce ești este cea mai mare fericire. Lasă fiecare secundă și fii gata să aștepți un pic mai mult sufletul care îți va face față, omul-șansă. Fii gata!

Sunt oameni-șansă care într-o zi vor intra în viața ta și o vor schimba pentru totdeauna.

 

sursa: http://devorbacutine.eu/

cu ochii larg deschiși

"ridică-i din pământ și lasă-i să vadă cerul"

 

încă de pe vremea copilăriei am învățat că dimineața trebuie să ne spălăm pe față, pe ochi, ca să începem ziua cum se cuvine. astăzi vreau să ne uităm puțin la ochii noștri. ce mai fac ei? înspre ce ni-i îndreptăm în fiecare zi și oare cum mai arată la capăt de zi?

așa am pornit într-o scurtă povestire, despre ce le face ochilor bine.

ridică-i din pământ și lasă-i să vadă cerul. dacă-i cu soare, încarcă-i de raze, dacă-i cu nori, amintește-ți că poți să zbori, dacă-i cu stropi de ploaie, lasă-i să-ți spele privirea de imagini ce nu-ți mai sunt de folos.

lasă-i să caute binele din jurul tău. să plece după un zâmbet senin, după un gest de copil. să vadă cum apar motivele de bucurie, atunci când îți dai voie să le observi.

învață-i să ierte. să arate înțelegere și acceptare chiar dacă primul gând e că te doare.

umple-i cu frumos. păstrează în ei întâmplările care te-au făcut să zâmbești, pentru ca atunci când către ceilalți privești, să le povestești dintr-o privire, despre acea frumoasă amintire.

spune-le că fiecare parte rea, ascunde una foarte bună. așa că nu-i nevoie să stea încruntați, pot mai degrabă să privească interesați.

fii sincer cu ei. nu-i pune să poarte priviri mincinoase – că se transformă în gesturi păcătoase.

păstrează-i larg deschiși, ca să poată vedea cum arată viața ta.

ai grijă de tine și cum te arăți prin privire.

sursa: http://cameliacapitanu.ro/

Lecții de viață importante pe care le înțelegem prea târziu

 

Este imposibil să fii fericit dacă vei continua să te compari cu cei din jurul tău, vei merge la serviciul pe care îl detești și te vei întoarce iar și iar în trecut.

Percepția ne creează realitatea

Modul în care interpretăm lumea din jur ne influențează ideile și acțiunile. Cum ai dori să-ți vezi realitatea: limitată sau deschisă? Ești fericit sau îți dorești ceva mai mult?

Fiecare dintre noi își dorește mai mult, anume din acest motiv este atât de prețuită educația. Învățăm și deschidem orizonturi noi, însă oricum multe lucruri nu înțelegem.

Întreabă-te: „Ce nu știu? Ce aș vrea să aflu mai multe?” Și ține minte că să greșești este ceva ok. Fără greșeli nu ai cum să crești.

Nimic nu este veșnic

Binele se sfârșește la un moment dat. Și răul la fel. Bucură-te de momentele fericite pe care le trăiești astăzi și fii recunoscătoare. Iar când vor veni zilele negre, amintește-ți că nici ea nu este veșnică. Fiecare problemă ne oferă o lecție. Important este să o înțelegem.

Trăiește în prezent

Pierdem prea mult timp gândindu-ne la ce se va întâmpla în viitor sau amintindu-ne despre ceea ce s-a întâmplat în trecut. Și chiar dacă trebuie să ai grijă de viitorul tău și să înveți lecțiile trecutului, nu le permite să te împiedice să trăiești în prezent. Savurează momentul, nu amintirile.

Fă ceea ce îți place

Munca este o parte importantă a vieții noastre. Dacă nu ești mulțumit de cariera pe care o ai, această nemulțumire îți va afecta și celelalte domenii ale vieții. Fă doar ceea ce îți place.
Iar asta nu se referă doar la job, ci la tot ceea ce faci.

Trebuie să depui efort pentru a fi fericit

Pentru a fi fericit, trebuie să ai curajul să porți responsabilitate pentru viața ta. Trebuie să depui efort și să te dezvolți. Viața înseamnă să muncești încontinuu asupra ta.

Nu te vei dezvolta dacă vei continua să te compari cu oamenii din jurul tău. Invidia nu te va lăsa să te mulțumești cu ceea ce ai și nu te va determina să muncești asupra ta.

Concentrează-te asupra propriei vieți și fă-o minunată!

 

sursa: http://devorbacutine.eu/

Nici disperarea, nici melancolia, nici tristeţea, nici măcar întunericul unei raţiuni neîmplinite în ideile ei, nu ar trebui să ne desprindă de noi.

Nu reuşim întotdeauna să facem faţă cu brio încercărilor vieţii. Uneori, mai cădem, julindu-ne genunchii sufletului, şi aceia slăbănogiți de atâta oboseala acumulată, şi ne uităm la cei din jurul nostru cu durerea faptului că nu suntem înţeleşi; alteori, viaţa îşi are propria ei geometrie din a cărei canoane devenim absenţi, sau poate chiar imposibili.

Pentru că nu ne mai regăsim în ea, în metafizica ei, în frumuseţea trăirii ei, în absurditatea multor adevăruri ale unor situaţii care în mod incredibil şi irevocabil, nu ne dau de ales, ci ne fac să mergem.

Unde? Spre un dor de noi înşine, de tot ce este frumos şi bun, de tot ce am vrut şi nu am avut, de tot ce-ar putea să ne înalţe din adâncurile pline de neîmpliniri ale inimii noastre visătoare şi etern condamnată la melancolie.

Singuri, în eterna noastră singurătate de noi înşine, plângem destinul neîmplinit al unei lumi care s-ar fi putut naşte din noi.

Nici disperarea, nici melancolia, nici tristeţea, nici măcar întunericul unei raţiuni neîmplinite în ideile ei, nu ar trebui să ne desprindă de noi.

Sentimente şi trăiri inaccesibile oamenilor superficiali, îngheţaţi sub vraja proprie.

În speranţa că vor veni zile mai bune, când ochiul va putea zâmbi liber de sub jugul aspru al urâtului din noi, iar inima nu va ma tresări de spaima unor veşti ucigătoare de bucurie, nu ne rămâne decât să ne rugăm, sau dacă nu putem, nu vrem acest lucru, măcar să fim hotărâţi să ne depăşim condiţia de oameni trişti. E mare lucru şi cel din urmă.
 

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

Maica Domnului - bucuria și nădejdea noastră

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adica Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Sf. Siluan Athonitul

sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

“Femeia să aprindă zilnic candela în casă!” Dacă faci asta zilnic intri într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu!

 

Dominarea, de câteva veacuri, a raţionalismului a produs o cultură centrată pe raportarea cerebrală, exterioară, seacă, uscată, lipsită de conţinut, şi la Dumnezeu, ca şi la omul de lângă noi, precum şi la omenirea întreagă.

Femeile cad mai greu victime acestui risc. Rămân mai sufletiste, mai vii, se raportează la Dumnezeu şi la lumea înconjurătoare mai mult cu inima.

În casă, de asemenea, femeile sunt cele care ţin candela aprinsă, la propriu şi la figurat, urmând mironosiţelor femei. Pentru mine, imaginea bunicii mele, apoi a mamei mele şi, acum, a soţiei mele, aprinzând candela în fiecare zi, o viaţă întreagă, este un gest de o consecvenţă, de un ataşament, de o fidelitate greu de egalat. Ca preot, recomand tinerelor soţii, care devin stăpâne ale casei soţului şi copiilor săi, să ţină cu multă râvnă de această rânduială. Să aprindă zilnic candela în casă. Primul lucru pe care trebuie să-l facă femeia, când se trezeşte dimineaţa, este să aprindă candela. Când va aprinde candela, se va raporta imediat la Dumnezeu, va face şi o cruce şi, eventual, o scurtă rugăciune pentru soţ, pentru copii şi pentru cei din jur. Începe, astfel, ziua cu binecuvântare, începe ziua cu gândul la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu rămâne dator! Binecuvântarea Lui se va revărsa asupra întregii case şi familii. Zona aceasta de aşezare duhovnicească statornică este cea mai roditoare.

Acest lucru îl recomand cu insistenţă femeilor cu educaţie, cu profesiuni dintre cele mai pretenţioase… Le ajută mult să lupte împotriva tentaţiei de a exila pe Dumnezeu în zona speculaţiei teoretice. Celor care vin să se spovedească înainte de Cununie le dau canon, între altele, soţului să cumpere o candelă de argint, preţioasă, iar soţiei să aprindă candela în fiecare zi dimineaţa, sau măcar duminica şi în zilele de sărbătoare. Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest întemeietor, o aşează pe femeie într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va întârzia să răspundă. Cine se îndoieşte, poate verifica adevărul celor spuse de mine făcând experimentul. Este o aşezare firească într-o relaţie, o aşezare completă, care presupune nu numai gândul, ci şi manifestarea gândului, nu numai credinţa, ci şi manifestarea credinţei. Este o mergere spre întâlnirea concretă cu Dumnezeu. Este ca şi cum I-ai da bineţe lui Dumnezeu, dimineaţa când te scoli: „Doamne, unde eşti? Aici eşti? Iată sunt şi eu aici! Bună dimineaţa! Mă rog să mă binecuvântezi pe mine şi toată casa mea! Eu ca semn Îţi aprind această candelă!“

Importanta aprinderii candelei înaintea icoanelor.

Aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

– În primul rând aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumina. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumină cu care Hristos luminează sufletele noastre.
– În al doilea rând să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela-fiindca sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
– În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru dorinţele şi gândurile noatre rele.
– În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi.
– În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru.
– În al şaselea rând, să ne dea imbold la ardere de sine. Precum undelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse todeauna voii lui Dumnezeu.
– În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, aceasta candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără focul sfânt al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, traducere: Adrian Tanescu-Vlas, Vol. I, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p.38-39)

Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Părintele Constantin Coman
“Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Ed. Bizantina.Sursa: http://ortodoxia.me/