Să nu subestimezi niciodată importanța pe care cel drag o are pentru tine din cauză că s-ar putea să te trezești singur într-o zi și să îți dai seama că ai pierdut un om special acordând mai multă importanță și atenție nimicurilor zilnice. Fă din omul iubit o prioritate, altfel ar putea deveni un regret!

De multe ori încercăm să ne schimbăm… pentru noi înșine, pentru alți oameni, pentru diverse împrejurări, dar oricât am încerca, revenim la vechile obiceiuri, la cei care am fost întotdeauna. Până când iubim cu adevărat și ne dăm seama că doar dragostea ne poate schimba și ne poate face mai buni. Până când întâlnim oameni atât de speciali încât ne fac să ne dorim, fără să vrem, să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor lor.

Și deși cu toții ne schimbăm măcar câte puțin atunci când iubim, unii pur și simplu nu își dau seama cât de important este să faci din omul drag o prioritate.

Un mesaj la care ai răspuns repede, o întâlnire la care ai ajuns la timp, o floare, o vorbă bună, un sărut, o îmbrățișare, un ,,Ai grijă de tine!”, toate astea pot părea lucruri mărunte, gesturi simple, dar fac cu adevărat diferența și îi demonstrează celui de lângă tine că iubești, că îți pasă, că te gândești să rămâi pentru totdeauna. Toate astea îl fac pe celălalt să înțeleagă că pentru tine este o prioritate, nu doar una dintre opțiuni, o alegere, nu doar o întâmplare a vieții.

Să nu subestimezi niciodată importanța pe care cel drag o are pentru tine din cauză că s-ar putea să te trezești singur într-o zi și să îți dai seama că ai pierdut un om special acordând mai multă importanță și atenție nimicurilor zilnice. Fă din omul iubit o prioritate, altfel ar putea deveni un regret!

Iar viața e prea scurtă pentru a ne permite să o trăim regretând și prea dură pentru a ne putea oferi nenumărate șanse de a fi fericiți. E bine ca atunci când întâlnim oamenii potriviți să avem grijă să îi păstrăm lângă noi. Cei pe care nu suntem capabili să îi iubim atunci când e cazul, ne pot obliga mai târziu să le ducem dorul.

 

sursa: http://damadetrefla.com/

Alege cu grijă cuvintele. Nu le arunca la voia întâmplării, ci folosește-le ca să aduci bucurie, nu tristețe.

Cuvintele fac lumea să se învârtă.

 

Cred cu tărie, acum mai mult ca oricând, că într-o relație, de orice natură, comunicarea este cea care creează o bază solidă a celorlalte sentimente care apar pe parcurs. Cuvintele sunt cele care fac lumea să se învârtă. Ele pot să schimbe oamenii pentru totdeauna, îi pot determina să se iubească sau să se urască, să aibă încredere sau să devină suspicioși, să rănească sau să vindece. Da, cuvintele au o forță incredibilă și uneori chiar nu suntem conștienți de impactul pe care îl au.

Ceea ce spui rămâne spus, iar ceea ce spui și rănește se poate să nu se vindece niciodată. Vine o vreme când nici un „Iartă-mă” spus din tot sufletul nu mai poate schimba mare lucru într-un suflet care plânge. Am început să cred că noi controlăm destul de puțin ceea ce gândim, pentru că altminteri am fi mai precauți atunci când știm că ceea ce urmează să spunem îl va răni pe celălalt.

Pe de altă parte, și ceea ce nu spui poate să te îndepărteze la fel de bine de oameni care înseamnă ceva pentru tine. Dacă din doi oameni fiecare tace crezând că celălalt va spune primul ceva, acei oameni riscă să se piardă unul pe altul din lașitate, din orgoliu, din prea multă astepare.

Cuvintele leagă și dezleagă prietenii, aduc oamenii împreună, iar apoi îi despart, te duc pe culmile fericirii pentru ca mai apoi să te arunce în prăpastia tristeții. La fel se întâmplă și cu tăcerea.

Alege cu grijă cuvintele. Nu le arunca la voia întâmplării, ci folosește-le ca să aduci bucurie, nu tristețe. De asemenea, nu mai amâna să spui că îți pare rău sau că îți e dor. Cineva trebuie să o spună și nu trebuie să conteze cine o face primul. Așa cum spuneam, într-o relație comunicarea e fundația pe care construiești. În lipsa ei orice clădești se va dărâma mai devreme sau mai târziu.

Alege înțelept când să vorbești și când să taci. Contează enorm!

de Iustina Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/

Vindecarea începe cu Dumnezeu!

 

Vindecarea începe cu Dumnezeu! Ne îmbolnăvim de iubiri înţelese greşit. Puţin câte puţin, cu zâmbetele mirosind încă a primăvară, ne transformăm în fluturi. Zburăm, de mână cu oameni pe care îi iubim pentru tot ce NU NE DAU.

Îi iubim pentru ce ne aşteptăm să ne ofere, pentru tot ce ne-am dori să fie şi încă nu au devenit. Ne asumăm responsabilităţi pentru schimbările lor, pentru bucuria lor, pentru împlinirea şi deznădejdea lor.

Uităm sau nici nu apucăm să învăţăm că iubirea adevărată nu se trăieşte între pastile şi medici. Nu pe paturi de spitale mirosind a depresii, a suferinţe tăiate cu lama pe vene, ori a sinucideri comise în numele ei…

Ne condamnăm apoi, după despărţiri de care ne facem vinovaţi, pentru eşec. Pentru lipsă de respect faţă de omul căruia nu i-am dat tot ce şi-a dorit. Tot ce a cerut. Uneori absurd, alteori egoist. Şi mereu iubindu-ne pentru ce îi oferim, nu pentru ceea ce suntem: copii de Dumnezeu.

Ne condamnăm plângându-ne vinovăţiile în perne pe care celălalt şi-a odihnit capul, după certuri din care el ieşea mereu învingător. În perne pe care el a visat dorul de altcineva, plecarea abia aşteptată de lângă noi şi coşmarul care se numeşte NOI…

Uneori trec ani. Pentru alţii, mai norocoşi puţin, trec luni. Până ce îngenunchem mutilaţi de suferinţe şi strigăm către Dumnezeu. Acela pe care nu L-am întrebat dacă iubirea înseamnă durere. Nefericire. Acuze. Ţipete. Condamnări. Lovituri. Sinucideri. Pastile. Acela pe care nu L-am întrebat dacă persoana pe care o vedem frumoasă, este şi cea pregătită pentru noi.

Ne jucăm de-a Dumnezeu, apoi, când ne dăm seama că nu suntem, alergăm la El să-I cerem ajutor. Să ne scape din închisori, să ne elibereze de nedreptăţi şi să ne ţină în braţe. Nu merităm nici măcar să ne asculte, şi noi cerem vindecare. De suferinţele pe care singuri ni le-am ales. În schimbul unor iubiri de-o vară, de-un an, de-un fior, de-o noapte…

Şi niciodată de-o viaţă!

M-am vindecat de neiubirea de Dumnezeu. Mi-am cerut iertare pentru iubirile pământeşti, trăite pe paturi de iluzii cusute frumos. Cu aţă de minciună. De promisiuni şi trădări.

Şi într-o zi mi-am făcut curaj să-L rog pe acelaşi Dumnezeu, căruia nu i-am cerut niciodată părerea pentru alegerile mele, să mă salveze. Să-mi dea răbdarea de a aştepta iubirea adevărată, născută din El şi scrisă cu sângele Celui ce a murit ca eu să trăiesc. Curat şi biruitor.

Şi-a venit o zi în care El m-a întrebat:

„Vei spune tu lumii despre iubirea divină?”

 

Da, Doamne, am răspuns, voi spune! Ajută-mă doar să n-o mai pierd niciodată! Căci fără Tine sunt Nimic!

 

sursa: https://monicaberceanu.ro/

Scrisoare deschisă către cei care se pregătesc să sărbătorească Haloweenul

 

Iubiţii mei!

Vă scriu cu dragoste despre această sărbătoare numită “Haloween”, care este din ce în ce mai populară în rândul tinerilor, dar şi a copiilor. O sărbătoare care fură şi de la tineri, şi de la copii, bucuria adevărată a unei sărbători autentice. Va întreb, este “Haloweenul” o sărbătoare adevărată? Aduce Haloweenul bucurii durabile? Va îmbogăţeşte în vreun fel acest Haloween sufletul? Acestea sunt, bineînţeles, întrebări retorice, însă aş vrea că fiecare dintre voi să îşi răspundă la ele sincer. Oare ce mai înseamnă astăzi o sărbătoare în această lume secularizată care încearcă să ne fure adevăratele bucurii, înlocuindu-le cu surogate. Adevăratele sărbători, adevăratele tradiţii sunt înlocuite astăzi de sărbători de import cum este şi Haloweenul.

Susţinătorii Haloweenului vorbesc despre caracterul “nevinovat”, “distractiv” şi “multicultural” al acestei sărbători – ceea ce este cu totul fals. Prin aceste sărbători nevinovate se atentează subtil la sufletele noastre. “Mare lucru, o noapte de distracţie”, ar putea spune cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Dar, gândiţi-va bine, că o noapte de o aşa-zisă distracţie v-ar putea costa sufletul. Acest Suflet pe care l-a sădit Dumnezeu în noi şi pentru care vrăjmaşul omenirii duce atâta lupta. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Haloweenul nu este o sarbatoare culturală. Haloweenul este o sărbătoare satanistă. Fie că ne place sau nu, aceasta este realitatea.

Unde este frumosul? Unde este tradiţia? Unde este puritatea şi autenticitatea la acest Haloween? Aş vrea că fiecare dintre dumneavoastră să îşi răspundă încă o dată la aceste întrebări. Să îşi răspundă cu sufletul. Este important să avem discernământ în toate.

Mă tem pentru dumneavoastră, cei tineri. Mă tem să nu daţi drepturi răului. Să nu lăsaţi să se cuibărească răul în sufletele voastre. Răul este dulce şi molipsitor la început, însă devine foarte amar. Răul vrea să pună stăpânire pe sufletele noastre. Iarăşi, va chem la meditaţie şi discernământ. Să ştiţi că “răul” în toată existenţa noastră se ascunde după un aparent “bine”.

Tonul scrisorii mele poate părea unul foarte trist, plictisitor sau incomod, însă, de cele mai multe ori Adevărul deranjează sau este ignorat.

Va scriu cu dragoste. Sărbătorirea Haloweenului s-ar putea să va coste scump. Urmările sărbătoririi Haloweenul ar putea să fie foarte dramatice, de aceea, va rog să gândiţi înainte de orice la ceea ce aveţi dumneavoastra cel mai de preţ – Sufletul.

Dacă va interesează într-adevăr partea mistică, dacă vă interesează să aflaţi mai multe despre Bine şi rău, dacă vreţi să ştiţi cu adevărat mai multe despre această luptă, dacă vă interesează ce se întâmplă cu scheletul morţilor dupa trecerea la Domnul şi dacă vă  preocupă cu adevărat subiectul morţii, căutaţi mai adânc, căutaţi cu sinceritate şi Dumnezeu o să vă descopere cu adevărat tainele din spatele acestor subiecte, El o să vă dea răspunsuri la toate întrebările. Nu va opriţi din căutări! Nu primiţi “de-a gata” tot ce vă serveşte societatea! Treceţi totul prin sită discernământului, prin sita sufletului vostru curat. Săpaţi în adânc, căci acolo se află Comoara!

Scrisoare deschisă adresată studenţilor ruşi, în prag de Haloween, de către Episcopul Pantelimon Satov
traducere şi adaptare Elisabeta Lascu pentru altarulcredintei.md

Iubeşte-te pe Tine însuţi şi vei fi mult mai fericit!

Un pas foarte important în dezvotarea ta personală şi în evoluţia ta este să înveţi ce înseamnă iubirea de sine.

Trebuie să ştii că din LIPSA IUBIRII ŞI A NECUNOAŞTERII DE SINE pornesc cele mai multe lupte interioare, precum şi suferinţele.

Dar ce înseamnă iubirea de sine?

Din păcate, marea majoritate a oamenilor confundă Iubirea de Sine cu narcisismul şi cu egoismul, dar iubirea de sine nu înseamnă nimic din toate acestea.

Încă din copilărie am fost educaţi cu credinţe foarte greşite cum că Iubirea de sine e ceva greşit şi am fost condiţionaţi să ne preţuim doar atunci când oamenii reacţionează pozitiv faţă de noi. Am fost învăţaţi că valoarea noastră este stabilită în exterior. Însă, aceste credinţe sunt foarte greşite.

Un pas extrem de important în evoluţia noastră personală, este să renunţăm la aceste credinţe total greşite şi să învăţăm să ne iubim pe noi înşine.

Trebuie să înţelegi faptul că atâta timp cât tu nu te iubeşti pe tine, nu ai cum să-i iubeşti sincer nici pe ceilalţi, deoarece iubirea adevărată şi necondiţionată porneşte din interiorul tău. Atâta timp cât nu o simţi în interiorul tău, faţă de TINE în primul rând, nu ai cum să o simţi, să o manifeşti şi nici să o vezi în exterior şi în ceilalţi!

Ca să înţelegi lucrul acesta te provoc să te supui auto-observării!

Atunci când te simţi mizerabil, când simţi că eşti nedemn, când simţi că eşti rău, când te simţi frustrat, nervos, anxios, mânios, când te judeci, când gândeşti rău sau urât despre tine, observă cum vezi lumea exterioară.

O poţi vedea frumoasă, minunată, bună şi o poti privi fără a o judeca?

Ei nu, nu o poţi vedea aşa, ci o vezi exact că ceea ce simţi în interiorul tău. O vezi mizerabilă, rea, urâtă, plină de probleme. Şi asta pentru că nu poţi vedea în exterior decât ceea ce simţi tu în interiorul tău, pentru că lumea exterioară nu este altceva decât REFLEXIA a ceea ce simţi tu în interiorul tău.

Atâta timp cât in interiorul tău nu simţi iubire, frumuseţe, bunătate, bucurie, nu ai cum să vezi toate acestea nici în exterior. De aceea, este extrem de important pentru tine şi pentru evoluţia ta, să înţelegi că viaţa ta va deveni mai frumoasă abia atunci când vei scăpa de credinţele greşite cu care ai fost educat şi vei învăţa că cel mai important lucru pentru a-ţi crea o viaţă mai frumoasă, este să înveţi să te iubeşti pe tine însuţi.

Doar aşa vei învăţa să ai încredere în tine şi să-ţi creşti stima de sine. Fără încredere în tine şi fără stima de sine nu există şanse să îţi construieşti o viaţă prea frumoasă.

Dar cum învăţ să mă iubesc pe mine însumi?

În primul rând trebuie să înveţi să RENUNŢI la convingerea că trebuie să te raportezi la PĂREREA celorlalţi pentru a te putea aprecia pe tine însuţi. Trebuie să ştii că PĂREREA TA DESPRE TINE e cea mai IMPORTANTĂ şi singura care contează cu adevărat.

Ceea ce cred sau spun alţii despre tine NU are nicio importanţă. Atâta timp cât ţii cont de părerile celorlalţi despre tine, tu devii sclavul lor. Eliberează-te de această credinţă greşită şi învaţă să ţii cont doar de propria ta părere despre tine şi atât. Învaţă să nu-ţi pese de ce cred sau spun alţii despre tine pentru că asta chiar nu te ajută cu nimic.

Tu ai viaţa ta şi calea ta şi esti singurul responsabil de propria ta fericire. Ceilalţi o au pe a lor şi fiecare e responsabil de propria fericire. Tu trebuie să te concentrezi doar pe fericirea ta, fără să ţii cont de păreri şi opinii din exterior.

Nu te lăsa niciodată influenţat de ceea ce spun ceilalţi, de „GURA LUMII” şi ţine cont doar de ceea ce crezi şi simţi tu, deoarece adevărul vieţii tale doar tu îl ştii cu adevărat, iar fericirea ta depinde doar de tine, nu de ceilalţi şi nici de lumea exterioară. Fii mereu încrezător în tot ceea ce simţi şi ia mereu decizii singur pentru ca doar tu ştii cu adevărat ce este bine sau nu pentru tine.

— Învaţă să te pui pe PRIMUL LOC în viaţa ta. Să NU mai faci mii şi mii de sacrificii şi compromisuri care îţi vestejesc sufletul şi mintea. Iubeşte-te şi îngrijeşte-te. Acordă-ţi o mai mare importanţă şi lucrează la împlinirea dorinţelor şi visurilor tale.

— Învaţă să fii încrezător în tine, învaţă să crezi doar lucruri frumoase despre tine, pentru că tu eşti o fiinţă minunată şi divină la fel ca oricare fiinţă de pe acest pământ. Tu meriţi tot ce e mai bun şi mai minunat în această lume, la fel ca oricare dintre noi.

Nimeni nu e nedemn de iubire şi fericire, deci prin urmare, nici tu nu eşti. Învaţă să nu te mai judeci şi să nu te mai condamni cu nimic şi cel mai important învaţă să nu crezi şi să nu vorbeşti niciodată urât despre tine.

Preţuieşte-te, iubeşte-te, respectă-te, acordăţi încredere în tine şi în forţele tale proprii, crede mereu şi vorbeşte mereu frumos despre tine, pentru că TU nu eşti cu nimic inferior nimănui.

TU eşti UNIC şi minunat, şi la fel ca oricare dintre noi, meriţi tot ce e mai bun şi mai frumos în această lume. Drept urmare, învaţă să te iubeşti, să te apreciezi şi să te accepţi aşa cum eşti!

de Camelia Șerban
sursa: http://cameliaserban.ro/

Timpul ne învață că fericirea și liniștea sufletească sunt cele mai bune medicamente

 

Lumea s-a schimbat mult, a devenit mai rece, oamenii nu mai au timp să se asculte unii pe alții, să se privească mai mult, nu mai au timp de nimic, nu mai știu să vadă viața cu sufletul.

Să întindă o mână, să se salute, să zâmbească…Toate acestea sunt elemente fundamentale pentu a trăi într-o lume mai bună.
Ce ne învață timpul

Cea mai mare parte a timpului este consacrată unor obiective și idealuri false. În ziua în care realizăm toate astea, este momentul să începem să trăim cu adevărat.

Mi se pare firesc să nu putem mulțumi pe toată lumea mereu. Atunci, cel mai bine este să ne asigurăm că avem noi și apropiații noștri satisfacții. La fel oamenii din jur sunt preocupați de nevoile lor.

A lupta împotriva procesului de îmbătrânire este ca și cum ai alerga după vânt ca să-l prinzi. Deschideți brațele și primiți-l. Corpul se schimbă, nu putem face prea multe.

Să nu pierdem timpul încercând să inversăm procesul. Ar fi mai bine să ne schimbăm modul de gândire, ca să vedem frumusețea în tot ce este nou.
Nimeni nu este perfect și nimeni nu este cu adevărat fericit. Dar, când reușim să depășim acest lucru, ne putem bizui pe compasiune și nu pe critică.

Regretăm, poate, anii pe care i-am petrecut tot legându-ne de aspectul nostru. Cu cât vom încheia un “pact” cu nava în care sălășluiește propriul suflet, cu atât ne va fi mai bine. Trupul este important, dar nu el ne definește.

Sănătatea este comoara oricărei ființe. Însă, stresul, grijile, temerile ne pot deranja mult mai mult decât orice mâncare sau băutură delicioasă pe care ne-o interzicem.

Fericirea și liniștea sufletească sunt cele mai bune medicamente. Iubirea și înțelepciunea vor supraviețui mult mai mult decât un nu știu ce lucru material. De aceea, să împărtășim din experiențele noastre, ele pot ajunge mult mai departe decât ne-am putea imagina.
Nu ne aflăm pe Terra pentru o perioadă lungă. Și dacă trăim împotriva curentului acest lucru poate să ne dea sentimentul de a fi condamnați la perpetuitate. Viața nu trebuie să fie o corvoadă, ci să aibă gustul unei aventuri.

Niciodată să nu ezităm să bem o șampanie bună. Este potrivit să folosim lucrurile pe care le păstrăm pentru cel mai bun moment. Mâine nu este garantat pentru nimeni. Astăzi este un cadou și de aceea îl numim “prezentul”.

În concluzie, mâncați, beți (cu măsură!), profitați de fiecare zi, de micile ei bucurii!

 

sursa: https://secretele.com/

De prea multe ori uităm "cine suntem!"

Uităm să privim cerul, să privim apele, să ascultăm suspinul pământului. Nu avem timp decât pentru aşa-zise proiecte minunate care nu valorează, de altfel, nici doi bani. Suntem sufocaţi de obsesii, agasaţi de ştiri proaste, asediaţi de informaţii care ne transmit, seci, că lumea se duce la vale cu o viteză din ce în ce mai mare. Şi, pierduţi sub un astfel de bombardament al puerilului cotidian, începem să credem că nu mai avem timp, că îmbătrânim degeaba, că suntem pierduţi printre alte destine debusolate.

Dar pământul există. Cerul există. Apele există. Există şoaptele lor... Nu ne va fi bine decât atunci când vom reînvăţa să le privim. Şi să le ascultăm!

 

de Cristian Lisandru

Nu trăi supărat, bucură-te de experiență!

Nu trăi supărat, bucură-te de călătorie şi trăieşte din plin experienţa. Fereşte-te să te implici mai mult decât e cazul acolo unde oamenii au dovedit că îşi urmăresc interesul şi atât. Nu rămâne blocat în trecut, nu te ancora prea mult în viitor, fii autentic. Dacă te împrieteneşti cu viaţa şi o accepţi aşa cum vine către tine, vei fi fericit. Dacă reuşeşti să o înţelegi vei cunoaşte liniştea.

În unele zile simţi că te prăbuşeşti, te saturi să faci ceea ce trebuie să faci şi parcă ceva se rupe în tine. Acel ceva te face să te opreşti şi să hotărăşti să schimbi ceva în viaţa ta. Acel moment a venit, mă bucur că te afli acum aici, sunt încântat să te cunosc. Începem!

Vrei să fii sănătos mental, să te dezvolţi la nivel spiritual şi să trăieşti într-o stare de bine? Alege să trăieşti o viaţă simplă în care să iubeşti oamenii, să preţuieşti momentele şi să te foloseşti de lucruri. Reţine cei trei paşi, iubeşte oamenii, preţuieşte clipele şi foloseşte-te de lucruri, nu invers.

O viaţă simplă şi trăită într-o stare de bine, nu înseamnă o viaţă plictisitoare în care nu se întâmplă mai nimic. Înseamnă o viaţă de calitate în care renunţi treptat la obiceiurile nefolositoare şi la cercurile care te ţin pe loc ameninţându-ţi creşterea. O viaţă simplă este o viaţă trăită cu bucurie, una în care munceşti din pasiune şi eşti recunoscător ţie pentru realizările pe care le-ai obţinut până la această vârstă.

Nu trăi supărat când o persoană se poartă urât cu tine pe nedrept, nici nu o urî. Poate atunci viaţa te pune la încercare. Poţi să îi răspunzi înapoi cu aceeaşi monedă ori poţi să o ierţi şi să ieşi învingător. Şi astfel mergi mai departe. Odată ce ai promovat testul nu vei mai fi pus în situaţii similare. Iar, dacă cineva va dori în mod special să te pună, ele nu vor mai avea efect asupra ta. Atunci ai devenit imun. Răspunzând dar cu aceeaşi monedă te vei împiedica de dezamăgiri la fel cum se izbeşte o muscă în geam.

Folosim expresii populare în vorbire, ne îmbrăcăm toţi la fel, ne e jenă să fim sinceri. Căutăm să ne integrăm, să fim în rând cu turma dar ne străduim să ne convingem cunoştinţele că suntem diferiţi dar nu unici. Cele mai multe dintre idei se împărtăşesc pe Facebook.

Alergăm după lucruri şi ne plictisim de ele. Ne folosim de oameni şi apoi îi aruncăm. Spunem că ne pasă însă trecem indiferenţi prin viaţă. Nu ne pasă, noi ne gândim numai la noi, fără să avem habar că eu sunt eu, iar în aceeaşi măsură sunt aproapele meu. Restul înţelegerilor sunt fabule sau adăugiri „dovedite“ ştiinţific.

Dă frâu liber veseliei, nu trăi supărat. Când viaţa îţi adresează o provocare ego-ul tău te răneşte cel mai tare. Permite-i vieţii să curgă, ia o pauză de la tot. Nu mai impune oamenilor să îţi spună ceea ce îţi place să auzi, dacă ceea ce îţi place să auzi nu este chiar adevărat. Mă urmăreşti?

Spuneam că atunci când negi adevărul, el te loveşte crunt. Tot adevărul te transformă şi te ridică. Nu trăi supărat, nu fii resemnat, fii tu însuţi. Oricine ai fi fă ceea ce ai venit aici ca să faci.

Epuizarea şi îmbolnăvirea minţii

Afacerile, facturile, grijile şi serviciul sau banii, conflictele apărute în familie din cauza neajunsurilor aproape că te-au pus la pământ. Te cerţi cu sora, cu fraţii. Eliberează-te de orice responsabilitate, uite-te la cer. Nu vorbesc despre nicio teorie, nu e nicio şmecherie, uite-te la cer! Aşează-te la masă şi savurează mâncarea, nu o înghiţi şi fugi. Fii recunoscător pentru ea nu din cauză că trebuie şi că procedând astfel Universul te va premia, pentru că gratitudinea este minunea. Fii mulţumirea!

Omenirea s-a îmbolnăvit, tu eşti leacul care a venit şi a însănătoşit rasa. Nu te încrede în oameni, bazează-te pe tine. Pe oameni iubeşte-i, dacă poţi. Nu trăi supărat, atunci când te vei cunoaşte nu te va mai putea dezamăgi nimeni şi în sfârşit vei putea trăi liber, apoi vei simţi la fel. Te vei detaşa de vechiul tu şi vei fi gata să le sari în ajutor celor care caută să îşi depăşească condiţia.


„Suferinţa nu există pentru voi înşivă, ca indivizi, dar este cât se poate de reală în cazul celorlalţi, din exterior, ei pot fi afectaţi. Gândind şi procedând astfel fiecare, vicisitudinea va deveni o carte închisă pentru umanitate“. Vorbind cu Dumnezeu vol. I

Oamenii pasionaţi trăiesc mai mult, mai frumos şi mai sănătos. Pasiunea îţi oferă energia ca să capeţi fericirea. Nu trăi supărat, supărarea şi mânia îţi ucid visele. Înaintează pe calea ta, înalţă-ţi spiritul.

Nu trăi supărat, zâmbeşte puţin!

Eu te învăţ să gândeşti pozitiv, însă nu în sensul de a te feri de orice provocare care te scoate din confort. Eu te încurajez să trăieşti fără frică. Nu trăi supărat, adulmecă viaţa din plin şi observă beneficiile care se ascund în fiecare nereuşită. Vorbesc de rezistenţa de a accepta adevărul. Cei mai mulţi dintre oameni când se confruntă cu o dificultate caută o minciună cu care să se amăgească.

Eu nu scriu ca să devin faimos, eu scriu pentru că simt şi pot şi vreau să te ajut.

Şi nu am nevoie de suport de la cei care sunt convinşi că nu dragostea este soluţia pentru orice problemă, ci indiferenţa. Vouă vă spun că aţi trăit degeaba, iar ceea ce aţi experimentat în cincizeci sau o sută de ani trăiţi, eu simt într-o singură zi. Şi oricât m-aţi întrista cu neştiinţa pe care o dovediţi, dragostea îmi aminteşte că şi voi sunteţi iubiţi.

Răspunde cu un gest cald răutăţii lumii, zâmbind, ştiind că tu nu poţi să fii rănit. Orice altă reacţie ai avea, fie că te răzbuni, că urăşti sau ignori, vine din frica care îţi controlează viaţa. Frica este neputinţă şi frustrare. Nevoia de apărare este o confirmare a faptului că eşti dezgolit şi că poţi fi rănit.

Te invit să fii simplu, sincer şi autentic şi să trăieşti frumos. Cravatele şi etichetele mă fac să mă îndoiesc de rezultatele tale.

de Alberto Bacoi

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

 

Mergi pe drumul tău!

Dragul meu trecut, rămâi cu bine!

 

Se întâmplă uneori ca, deşi tu ai decis să te îndepărtezi de anumiţi oameni, ei să nu accepte acest lucru şi să continue să te caute. Bineînţeles că îi ignori, ...sau cel puţin aşa ar fi de preferat, pentru că efectiv nu ai avea altceva de făcut, eşti conştient că, dacă ai răspunde căutărilor lor, s-ar isca din nou polemici şi sufletul ţi-a ajuns până în punctul de saturaţie în ceea ce le priveşte. 

Aceşti oameni ar trebui să înţeleagă că punctul nu este echivalent cu virgula, şi că, dacă în trecut ai făcut din punct virgulă, acum nu se va mai întâmpla la fel.

Ar trebui să înţeleagă că nu pot ţine lângă ei pe nimeni cu forţa, folosindu-se de tot felul de victimizări, minciuni sau prin intermediul altora. Greşelile se plătesc în viaţa asta, iar cei mai înţelepţi şi dornici de a face din ei cea mai frumoasă versiune a lor, învaţă din ce au greşit. Dar nu declarativ.

Oamenii de care te-ai îndepărtat ar trebui să înţeleagă că odată pierdută încrederea, s-a pierdut totul, şi că aceasta nu este asemenea unui puzzle pe care să-l tot strici şi să-l lipeşti la loc.

Ar trebui să înţeleagă că în viaţă nu există numai câştiguri, există şi pierderi. 

Ar trebui să înţeleagă că oamenii vin şi pleacă şi că pe aceia care vor să plece, nu trebuie să îi roage încontinu să rămână, ci să le dea aripi pentru a merge pe drumul lor. Iar ei să facă la fel.

Ar trebui să înţeleagă că nu au nici cel mai mic drept să vrea să mai intre în sufletul celor pe care i-au rănit, odată ce au lăsat în urma lor furtuni, îndoieli şi dezamăgiri.

Ar trebui să se retragă frumos şi să se arate capabili să înfrunte o despărţire aşa cum se cuvine: civilizat.

Ar trebui să se concentreze pe ceea ce au ales în viaţă, pentru că ce alegi, de aceea vei avea parte.

Şi ar trebui să înceteze să mai umbrească liniştea sufletească a celor despre care spun că-i iubesc. Când iubeşti, nu faci rău. Respecţi, înţelegi şi dai dreptul la fericire, chiar dacă asta înseamnă nefericirea ta.

 

Soarele răsare pe strada fiecăruia. Garantat!

Georgiana R.

sursa: https://www.facebook.com/pasajedinviata

Concentrează-te pe FRUMOS, iubire, bucurie şi fericire, pentru că doar ele contează cu adevărat!

 

Nu te concentra pe oamenii care îţi fac rău, te supăra şi te indispun, ci concentrează-te pe oamenii frumoşi, care îţi spun vorbe frumoase, te încurajează, te ridică şi te sprijină în evoluţia ta…doar ei contează cu adevărat!

Nu te concentra pe situaţiile neplăcute care te fac să te simţi rău, ci concentrează-te pe cele la care visezi…doar ele contează cu adevărat!

Nu te concentra pe amintirile dureroase şi triste, ci concentrează-te pe cele frumoase şi plăcute, care îţi umplu sufletul de bucurie….doar acele amintiri merită atenţia ta!

Nu te concentra pe cât de greu este să îţi îndeplineşti visele, ci pe cât de puternic şi încrezător în tine eşti şi acestea se vor îndeplini la momentul potrivit…şi doar asta contează cu adevărat!

Nu te concentra pe gânduri de lipsa, ci concentrează-te pe gânduri de prosperitate şi astfel te vei direcţiona spre prosperitate şi nu spre lipsa!

Nu te concentra pe „NU POT”, ci concentrează-te pe a te AUTOMOTIVA: ”EU POT”, ”EU MERIT TOT CE E MAI BUN”, ”Eu POT REUŞI în tot ceea ce-mi propun”….

Nu te concentra pe autocompătimire, ci concentrează-te pe AUTOINCURAJARE. A-ţi plânge de milă NU te ajută la nimic, ci te face să te simţi prost şi să-ţi pierzi curajul şi astfel să NU acţionezi în direcţia dorinţelor tale, dar a te autoîncuraja te ajută enorm să acţionezi şi să realizezi ceea ce-ţi doreşti!

Nu te concentra pe TEMERILE tale, pentru că ele te vor paraliza şi NU îţi vor permite să acţionezi în direcţia dorinţelor tale, ci concentrează-te pe a ACŢIONA cu. curaj, ÎNCREZĂTOR ÎN TINE şi în faptul că POŢI reuşi în tot ceea ce-ţi doreşti. Temerile sunt neimportante şi tot ce contează pentru a reuşi e ÎNCREDEREA ÎN TINE!

Nu te concentra pe relaţiile din trecutul tău care ţi-au adus multă suferinţă. Lasă-le în trecut pentru că acolo este locul lor şi concentrează-te pe relaţia ta din prezent pentru că doar ea mai contează!

Nu te concentra pe trecutul tău trist, ci caută să iei lecţiile ce trebuia să le înveţi din el şi cauta să te concentrezi doar pe PREZENT pentru că doar prezentul tău contează cu adevărat!

Nu te concentra pe lucruri care te întristează şi te deprimă, ci caută să te concentrezi pe ceea ce te face să te simţi bine şi te bucură!

Starea ta de BINE sau de RĂU, precum şi reuşitele tale în viaţă, depind de ceea pe ce îţi CONCENTREZI mintea! Fii foarte atent pe ce te CONCENTREZI!

Concentrează-te pe FRUMOS, iubire, bucurie şi fericire, pace, pentru că doar ele contează cu adevărat!

 

sursa: http://devorbacutine.eu/categoria/stil-de-viata/

Vine o zi când îți spui „Gata”

Cu timpul înveţi până la urmă să-ţi vezi de drumul tău şi să-i laşi pe alţii în urmă fără prea mari regrete. Înveţi să te alegi pe tine şi să te respecţi îndeajuns încât să nu mai baţi la aceeaşi uşă închisă la care te încăpăţânai să tot baţi în speranţa că o să primeşti ceea ce aştepţi. De fapt, înveţi să nu mai aştepţi nimic de la nimeni. Oamenii reuşesc să te surprindă plăcut atunci când tu nu ai nici o aşteptare de la ei. În caz contrar dezamăgirea e direct proporţională cu aşteptarea.

Înveţi să iei ca atare fiecare persoană din viaţa ta şi să te îndepărtezi treptat atunci când nu te mai regăseşti într-un loc, într-un om. Înveţi să înlocuieşti mâhnirea cu optimismul, gândind că tot răul e spre bine şi că tristeţea pe care o simţi astăzi e doar preludiul unui mâine mai bun. Dar nu e uşor să înveţi toate astea. Şi nici nu înveţi de pe o zi pe alta. Întâi suferi ca un nebun după fiecare om cu care nu te mai identifici. După un timp ei devin trecut, iar tu înveţi treptat să-i laşi acolo.

Poate că pe unii oameni m-am încăpăţânat eu să-i văd mai buni decât au fost sau cine ştie, poate că eu am purtat vina pentru care ei nu au fost versiunea lor mai bună. Poate că pe unii nu i-am iubit suficient şi i-am determinat să plece, apoi am suferit după ei. Poate că unii nu s-au regăsit în mine, iar prietenia a fost o bătălie pierdută din start pe care am târât-o după noi încercând totuşi să o salvăm. Nu mai este însă timp să privesc înapoi. Nu mai are sens. Am învăţat că e inutil să forţezi lucrurile, agăţându-te cu disperare de oameni ca să nu te simţi singur.

Spuneam cândva că eu nu cred în a doua şansă. Tot nu cred, dar uneori constaţi cu stupoare că unii oameni nu o merită nici măcar pe prima!

Voiam ca aceste gânduri să aibă totuşi o notă optimistă la final, dar văd că nu prea îmi iese. Sunt din nou dezamăgită de oameni şi necăjită pe mine însămi că totuşi îmi pasă şi că încă mai pot fi dezamăgită chiar atunci când îmi spun că nimic nu mă mai poate surprinde… Dar iată, oamenii nu încetează niciodată să te surprindă în cele mai nebănuite şi neaşteptate moduri în ambele sensuri – şi bun şi rău – dar mai ales în cel rău.

Iustina Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/

Trăiești dependent de oameni și de iubirea lor...

 

Te străduiești să le fii pe plac, să îi mulțumești și să li te dăruiești. Plângi și te irosești pentru cei incapabili să te înțeleagă, să te accepte și să te iubească. Pierzi timp din viața ta fără să trăiești sau trăind mai mult pentru alții, pentru bucuria lor, pentru bunăstarea lor și uiți de tine.

 
Iar într-o zi te îmbolnăvești. Te trezești într-un salon de spital cu perfuzia bombă chimică curgându-ți în vene și realizezi că trăiești consecințele alegerilor tale naive și a consumului emoțional, dar că nimeni și nimic nu a meritat chinul prin care treci... Durerea este și mai mare când descoperi cât de singur ești și că aceia pentru care ți-ai distrus sufletul și sănătatea sunt bine, fericiți și nu le pasă de tine. 

 
Dacă te ajută Dumnezeu treci peste etapa grea și te vindeci... Ți se vindecă trupul și înveți să-ți vindeci și sufletul. Privești în oglindă ceea ce a mai rămas din tine și observi că ai îmbătrânit în câteva luni cu ani și că nu mai ai părul frumos de altă dată... Te rușinezi cu părul tău rar și nu te recunoști cu chipul brăzdat de riduri.

 
Îți amintești prin ce ai trecut și cât rău ți-ai făcut... dar mai ales că i-ai lăsat pe alții să-ți facă rău... Abia acum recunoști cât de puțin ți-ai dăruit ție și cât de mult altora. 

 
Și realizezi câtă nevoie ai de iubire și de puțină bunătate... Începi să te iubești și să te bucuri de tine așa cum ești: cu păr mai puțin, cu riduri, cu pielea translucidă, cu toate defectele și slăbiciunile tale. Îți amintești cum te-ai detestat pentru kilogramele în plus, cum ți-ai detestat viciile și lipsa ambiției, cât de intolerant ai fost față de neputințele tale. Acum știi că tu ești același om și cu și fără lucrurile pe care le ai, dar mai ales și cu și fără oamenii de care credeai că depinzi sufletește.

 
Și realizezi că nu au contat și nu vor conta niciodată cei care nu te-au plăcut, care nu te-au iubit și care au plecat, că importanți sunt doar cei care ți-au fost alături... Și dintr-o dată lumea întreagă se reduce la un om. Omul care a dormit pe fotoliu veghind somnul tău chinuit, care ți-a șters lacrimile, care ți-a aranjat cu grijă șuvița firavă de păr ca să-ți ascundă golul care te complexa... Omul care a plâns lângă tine și care nu și-a schimbat sentimentele când nu i-ai mai fost pe plac și util...

 
Și astfel înveţi în câteva luni cât alții într-o viață. Înveţi cine și ce este important, înveţi ca trebuie să te iubești atât de mult încât să nu lași nimic să te descurajeze și să te schimbe.

 
Înveţi că oamenii buni răzbat mereu, că ura altora nu trebuie să te otrăvească, înveţi să te rogi și să fii recunoscător pentru tot ce însemni și ce ai.

 
Înveţi că banii nu-ți aduc ceaiul la pat și nu te îmbrățișează, că nu-ți spun "te iubesc" sau "trecem noi și peste asta".

 
Înveți că pe oameni nu-i cunoști în clipe de bucurie și înveți să le înțelegi egoismul, răutatea, lipsurile... și înveți să nu fii ca ei. 

 
Și astfel, după atâta frustrare și nefericire înveti să fii fericit...asa cum ești, cu cine ești și cu ce ai. Și scopurile tale se schimbă, preocupările tale se schimbă și nu-ți mai pasă decât de viața ta, de cum poți trăi frumos, lăsând ceva frumos în urmă.

 
Înveți să trăiești pentru bucuria ta, nu pentru părerea lumii, nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i mulțumi pe toți, nu pentru a dovedi cine ești sau pentru a convinge pe cineva. 

 
Înveți cât de puțin contează percepția altora asupra ta și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine.

 
Înveți să privești viața și omul din oglinda ta cu iubire.  

 

de Irina Binder

”Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului!” Ce ascunde cifra ”666”?

Părinte Ambrozie Iurasov, cum este privită problema numărului „666” in Rusia?

Această întrebare a fost adresată unui predicator cu nume mare la Moscova, părintele Dmitri Simionov. O femeie a zis: „Părinte, uite, eu am aici, pe hârtia pe care o ţin în mână, trei de ’6’. Cât este de periculos?” Zice părintele: „Întoarce foaia asta şi ai să vezi că o să ai trei de ’9’. Nu este nici un pericol în asta” – i-a zis părintele Dmitri.

Şi Hristos a fost ispitit când a fost întrebat: „Trebuie să plătim impozit Cezarului?” Şi răspunsul a fost: „Ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu îi dăm şi ce este al Cezarului, Cezarului îi dăm.” Deci toate astea sunt ca să ne întoarcem la păgânism. Acum se urmăreşte ca toată lumea să fie „schilodită” în acest plan. Acesta este planul Guvernului Mondial şi se duce o muncă asiduă în acest sens. Deocamdată, însă, „666” nu are nici o legătură cu credinţa şi cu menirea noastră.

Foarte multă lume acum aşteaptă sfârşitul lumii. Trebuie să aşteptăm sfârşitul nostru personal şi nu sfârşitul lumii, şi să ne pregătim pentru acest sfârşit, pentru că Dumnezeu a spus: În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca. Nu trebuie să îl aşteptăm pe antihrist, ci trebuie să ne pregătim să îl aşteptăm pe Hristos. Ce spune Fericitul Augustin despre sfârşitul lumii: Istoria umanităţii se împarte în mai multe perioade: de la primul om până la Potop este perioada prunciei; de la Potop până la Avraam este perioada copilăriei; de la Avraam până la Moise este perioada tinereţii; de la Moise până la Hristos este perioada maturităţii şi ce este de la Hristos până în zilele noastre sunt vremurile din urmă. Aşa scrie Sf. Augustin. Sf. Ioan Teologul scrie şi el în epistolele sale: Copii, sunt vremurile de pe urmă. Şi, cum aţi auzit că trebuie să vină antihristul – ei deja sunt mulţi –, din asta vedem că sunt vremurile de pe urmă. Dacă vă amintiţi prima rugăciune din pravila pentru Sfânta Împărtăşanie, Hristos a venit în vremea de pe urmă. Cine ştie, dacă Dumnezeu va mai îngădui încă 2-500 de ani, şi ăştia vor fi tot vremurile de pe urmă. Cel mai important este că biserica ţine totul sub control; capul bisericii este Hristos şi, deci, Hristos ţine totul sub control – şi biserica.

Dacă vine antihristul, el se va da drept Dumnezeu, se va întrona în biserică şi va cere lumii să i se închine. Şi vor veni proorocii Ilie şi Enoh şi vor începe să propovăduiască. Se va cunoaşte în întreaga lume acest lucru, peste tot se va vorbi despre acest lucru. Iată, atunci, când va începe predica proorocilor Ilie şi Enoh, dacă ni se va propune documentul cu cipul, atunci nu trebuie să acceptăm acest document. Evreii de trei mii de ani tot îl aşteaptă pe Mesia, şi în Ierusalim trebuie să se construiască templul, pe locul unde este acum o moschee.

Dumnezeu Tatăl ţine totul sub control şi veghează. Să nu ne fie frică cu cip-urile, căci totul este sub controlul Lui. De la începuturile existenţei noastre suntem sub veghea lui Dumnezeu, zi şi noapte Ochiul lui Dumnezeu e asupra noastră. Cine se va spovedi sincer, îşi va curăţi inima şi va fi în legătură cu Dumnezeu, Domnul nu îl va lăsa.

Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului. Eu văd acest lucru. Am colindat prin toată Siberia, aproape 14.000 km, de trei ori. Pe toţi îi frământă aceleaşi întrebări: vremurile de pe urmă, antihristul şi „666”. La Moscova ţineam o cuvântare în faţa unor oameni şi am primit aceeaşi întrebare. După ce am dat răspunsul, cineva din sală, o doamnă, se apropie de mine şi îmi zice: „Părinte, aţi fost în vizită la noi, v-am primit atât de bine şi acum dumneavoastră aţi trecut de partea antihristului”. Am văzut că ce a vrut femeia să facă era un gest răutăcios. Dacă suntem cu Dumnezeu, atunci ar trebui să fim plini de dragoste, calmi şi echilibraţi.

Vreau să zic că dacă această problemă ar avea legătură cu mântuirea sufletului, toţi Sfinţii Părinţi ar fi scris foarte clar despre aceste lucruri. Vă amintiţi atunci când Hristos cu apostolii mergeau pe mare şi a început furtuna. Hristos dormea, de parcă Hristos, fiind Dumnezeu, nu ştia ce se întâmplă. Ştia foarte bine. Şi atunci, înspăimântaţi, apostolii au zis: Noi pierim! Atunci Hristos, liniştit, cu un semn a zis: Încetează! – şi s-a făcut linişte pe mare. Deci, în acest moment se prefigurează chipul bisericii lui Hristos. Deci suntem biserica luptătoare, suntem încercaţi de foarte mulţi duşmani, din toate părţile vin asupra noastră încercările. Credeţi că Hristos nu ştie acest lucru, că vin atâtea peste noi? Stă scris: Să nu vă fie frică de nimeni în afară de Dumnezeu. Domnul le cunoaşte pe toate şi pe toate le vede.

În ce priveşte pecetea diavolului: omul trebuie să se lepede de diavol de trei ori, după care se unge cu mir, ceea ce semnifică pecetea Duhului Sfânt. Este o pecete duhovnicească şi, cine nu îşi ridică mâna să se închine, să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, deja a primit pecetea diavolului. Când va veni antihristul, va spune că Hristosul ăla care a venit nu a fost Hristos şi va zice: “Iată, eu sunt Hristos cel adevărat şi acela a fost un mincinos, Hristos în care credeţi voi.” Iar Hristos, vă amintiţi, atâtea minuni a făcut! A înviat din morţi şi multe minuni a făcut Hristos. Toţi cei care studiază Sfânta Scriptură şi îşi trăiesc viaţa după rânduiala dumnezeiască, aceştia nu vor fi lăsaţi de Dumnezeu.

Când Hristos a fost răstingnit pe cruce, jertfa lui a însemnat răstignirea sa pentru întreaga lume, jertfa a fost făcută pentru noi toţi. Această jertfă este nucleul credinţei noastre. Atunci când Sfântul Vas este pus pe Sfânta Masă nu înseamnă nimic altceva decât trupul lui Hristos care este înălţat pe cruce pentru a fi răstignit. Prin analogie, acesta este nucleul Sfintei Liturghii. În acest moment, foarte important, preotul se roagă de trei ori ca Duhul Sfânt să se pogoare Obştea / Monahii mileniului 3 asupra pâinii şi asupra vinului şi în acest moment pâinea se transformă în trupul lui Hristos şi vinul în sângele Domnului, deşi în aparenţă este pâine şi vin. Fiecare dintre creştini se cuminecă cu întreg Hristos, nu cu o părticică din Hristos. Acesta este centrul Sfintei Liturghii. Se spun cuvintele: Să stăm cu frică, să stăm cu cutremur.

din Interviu cu arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din Rusia
Lumea monahilor nr. 82, aprilie 2014
sursa: ortodox.md

Noi ar trebui să trăim cu Dumnezeu așa cum trăiesc doi îndrăgostiți

Scopul rugăciunii, în primul rând, este – nici nu știu pe unde s-o apuc și de-aia ezit cu cuvintele – aș zice [că] este un dialog între om și Dumnezeu. Încep cu omul, pentru că noi ne știm mai bine decât pe Dumnezeu, Care ni se pare că e tare departe. Ar trebui să încep cu Dumnezeu în toate, bineînțeles. În acest dialog noi ar trebui să avem permanent un contact cu Dumnezeu și am încercat să insuflu gândul ăsta de mai multe ori când am spus: să trăncănim cu Dumnezeu despre orișice.

Să nu gândim abstract. De exemplu: „Ce-o să fac mâine, că trebuie să ajung acolo și trebuie înainte să merg dincolo și cum o să ajung?” Pune un „Doamne” și gândul tău a devenit rugăciune: “Doamne, cum să ajung acolo, că trebuie înainte să merg dincolo și nu știu cum o să fac. Ajută-mi, Doamne!“ Și a devenit rugăciune și nu-i mai puțin importantă, nici mai puțin lucrătoare decât ceea ce numim, în general, rugăciune.

Există un moment, pe care ar trebui să-l înțelegem ca un moment privilegiat, când rugăciunea trebuie să fie lepădarea lucrurilor lumii ca să fim în intimitate cu Dumnezeu. Pravila – ca să vorbesc călugărește – și pravila, asa cum și-o poate trăi și aplica ne-călugărul în lume (în general, mult mai puțin). Un student în preajma examenului nu mă aștept să se roage două ceasuri în fiecare noapte și două în fiecare dimineată, sau mai știu eu ce. Are și o nevoie de împlinit, acolo. Dar ceva-ceva rugăciune și cât de cât în ale pocăinței, în dinamica vieții veșnice, vrea să nu piardă contactul cu Dumnezeu total și după examen să se trezească în nu știu ce azimut, departe de Dumnezeu. Și atunci, în măsura în care poate și în felul în care poate pravila s-ar reduce, poate, la puțin – cinci minute sau nu știu ce – dar un moment pe care eu îl ințeleg așa: fie că-i mare, fie că-i mic momentul, fie că-i un ceas, fie că-i cinci minute, să te regăsești în intimitatea ta cu Dumnezeu.

Noi ar trebui, literal și practic, să trăim [cu Dumnezeu] asa cum trăiesc doi îndrăgostiți. Ei nu-și fac o pravilă ca să se întâlneasca zilnic zece minute, de la … până la … Dar dacă se întâlnesc, dacă pot, dar… toată ziua tânjesc unul după altul. Le e dor unul de altul, dacă nu se mai vad, dacă unul pleacă la distanță parcă se rupe ceva în el. Așa ar trebui să simțim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu ar fi că Dumnezeul – [aparent] așa de indepartat – niciodată nu-i departe. Zici „Doamne” și [chiar] înainte să zici este cu noi, pentru că este în noi, [chiar] dacă nu mai putem să Îl descoperim acolo.

Raspuns dat de Parintele Rafail Noica in conferinta „Criza in Biserica” (Alba-Iulia, 2003) 

sursa: http://altarulcredintei.md/

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

 

 

Simbolul credinţei noastre creştine este Sfânta Cruce, mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii. Cinstind-o, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S-a răstignit pe ea, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți numesc Sfânta Cruce ca fiind „viața noastră”, căci prin intermediul ei am redobândit raiul pierdut prin păcatul lui Adam.

Biserica noastră o cinsteşte în mod deosebit astăzi, când sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care ne aminteşte de evenimentul din secolul al IV-lea de la Ierusalim, când a fost scos lemnul Sfintei Cruci spre cinstire înaintea binecredincioşilor creştini. A doua oară în cursul anului bisericesc o cinstim în Duminica a treia din Postul Mare, la jumătatea urcușului către Învierea Domnului, pentru că, după cum în mijlocul raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare se află Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de evenimentul din anul 335, când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit la Ierusalim, pe locul unde este Sfântul Mormânt, o biserică închinată Învierii Domnului. Această biserică a fost sfinţită în ziua de 13 septembrie 335, iar a doua zi, pe 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe amvonul noii biserici pentru a fi văzută de mulţimea credincioşilor veniţi la acest eveniment. De atunci în această zi sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci şi o facem postind pentru că ea ne aduce aminte de Sfintele Pătimiri și moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această zi sărbătorim şi aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie. Sfânta Cruce fusese luată de perşi în timpul invaziei lor în Ţara Sfântă din anul 614. Împăratul Heraclius învingând Imperiul persan a primit, în urma păcii pe care a semnat-o cu ei în anul 628, Sfânta Cruce.

Astăzi, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cântăm un tropar care ne arată de ce trebuie să cinstim Sfânta Cruce: „Veniţi toţi credincioşii să preamărim lemnul cel de viaţă făcător; pe el a întins Mâinile Sale, de bunăvoie, Hristos, Dumnezeul nostru. El ne-a ridicat fericirea cea dintâi”. Ea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheia prin care dobândim viaţa veşnică. Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu braţele întinse, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de-a pururea iubirea Sa cea mare pentru noi, cei pe care ne aşteaptă să ne întoarcem la El. Cinstim Sfânta Cruce cea de viaţă dătătoare pentru că în taina ei se vădeşte Învierea lui Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Nu putem concepe, noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce fără Învierea Domnului, deoarece crucea fără Înviere este doar un element de tortură, iar cu Învierea este lemnul cel de viaţă dătător pentru că prin jertfa Domnului Iisus Hristos de pe ea a fost mântuit neamul omenesc.

Pe Cruce, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zdrobit cu moartea pe moarte, a biruit moartea prin Învierea Sa din mormânt, Învierea Sa fiind şi arvuna sau pârga învierii noastre proprii. Noi credem şi suntem convinşi că vom învia la Judecata de Apoi, pentru că Iisus Hristos a înviat înaintea noastră. Pârga înseamnă primul sau primele fructe care se coc sau se rumenesc într-un pom. Ele sunt presentimentul şi arvuna că toate celelalte se vor coace şi vor veni după ele şi că întregul pom va da roada cuvenită. Aşa şi Iisus Hristos este numit Pârga învierii noastre.

Crucea este semn omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S-a răstignit, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău”.

De la naştere până la moarte şi până la învierea cea de obşte, toată viaţa creştinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăţi a harului. Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa şi a dăruit-o ca pe darul cel mai de preţ ucenicilor Săi, iar prin mărturia lor nouă, tuturor celor care am primit Sfântul Botez. Din momentul naşterii noastre din apa Botezului devenim purtători ai Crucii şi suntem chemați să luăm Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, bărbăteşte, răbdători. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului credincios şi armă asupra diavolului. Toţi sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat Crucea de timpuriu, au luat-o cu bucurie, n-au părăsit-o niciodată. Crucea ocupă un loc central în viaţa credincioşilor creştini. Este cel mai sfânt simbol al Bisericii noastre. Toate Sfintele Taine se pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică toate sunt purtătoare de cruce, în formă de cruce, imprimate cu cruce, închinate cu cruce: sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice.

Creştinul când se roagă şi când începe orice lucrare în cinstea Bunului Dumnezeu se închină cu semnul Sfintei Cruci, pe care îl face cu mâna pe faţa sa, aducându-şi aminte de puterea cea nemăsurată a Celui care a sfinţit Crucea cu scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită asupra celui rău, după cum spunem la Taina Sfântului Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, spunem: În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care, apoi, lăsând mâna în jos, spunem: Amin! Când spunem „în numele Tatălui”, înseamnă că Îl cinstim pe Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, iar când coborâm mâna la piept şi rostim „și al Fiului” Îl preamărim pe Dumnezeu Fiul Care S-a coborât pe pământ pentru mântuirea noastră, iar când ducem mâna la umărul drept şi la cel stâng rostind cuvintele „şi al Sfântului Duh” înseamnă cinstirea pe care o aducem Duhului Sfânt „Domnul de Viaţă Făcătorul”. Astfel, prin însemnarea cu Sfânta Cruce cinstim Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul nostru. De aceea trebuie să ne facem cu evlavie semnul crucii la începutul zilei, al lucrului, trecând pe lângă biserică, intrând în sfântul locaș. Să purtăm crucea pe piept spre ocrotire şi binecuvântare. Să o punem la temelia casei, la capul patului, în automobil, la birou, spre întărire şi apărare, putere şi ocrotire.

Biserica noastră şi noi, toţi creştinii ortodocşi, care suntem mădulare ale ei, nu putem viețui fără Sfânta Cruce şi de aceea în troparul de astăzi Îl rugăm pe Dumnezeu: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

 

sursa: http://ziarullumina.ro/

În goana noastră haotică spre viitor uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, dar poate cele mai frumoase.

Maraton spre viitor...

Câteodată mă fascinează scurgerea rapidă a orelor, nici măcar nu realizez când au trecut zilele, săptămânile, lunile… Şi atunci îmi răsare în minte întrebarea „Unde fuge timpul?”, dar realizez că nu el aleargă ca un nebun, ci eu particip în fiecare zi la un maraton imaginar.

Tot timpul suntem pe fugă, aşteptăm cu nerăbdare ziua de vineri, sărbătorile, concediul sau un eveniment special. Trăim zilnic cu gândul doar la momentele şi zilele respective. Ne dorim să treacă timpul mai repede ca să plecăm acasă, în vacanţă sau să trăim doar momente deosebite. Apoi ne întrebăm unde fuge timpul, fără să ne gândim că noi suntem cei care am închis ochii şi am uitat să ne bucurăm şi să savurăm călătoria vieţii.

Nu reuşesc să înţeleg de ce noi, oamenii, desconsiderăm şi ignorăm prezentul, aşteptând mereu o altă zi în care să ni se întâmple ceva minunat. De ce să nu fie chiar AZI ziua în care să facem ceva extraordinar? De ce momentul magic pe care îl aşteptăm toată viaţa să nu fie ACUM?

În goana noastră haotică spre viitor uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, dar poate cele mai frumoase. O îmbrăţişare caldă şi sinceră a unui prieten, zâmbetul unui copil, mirosul inconfundabil al primăverii, trilul pasional al păsărilor, afecţiunea unui căţeluş de pe stradă…

Încercările grele ale vieţii şi energia negativă pe care o simţim uneori în jurul nostru, ne fac să ne închidem sufletul. Dar el nu trebuie să fie încuiat, ci liber pentru a simţi şi a vedea lucrurile care chiar au valoare. Dacă ne oprim din fugă pentru câteva minute şi admirăm frumuseţile din jur, timpul nu va mai părea atât de scurt.

Am uitat să ne trăim prezentul, am uitat cum este să râdem din tot sufletul, am pierdut pe undeva un detaliu magic care ne ajută să vedem viaţa cu alţi ochi. Acum rătăcim în prezent, mereu cu privirea spre viitor. Nu are sens să ne trăim viaţa pe fugă, timpul oricum se scurge repede în clepsidra existenţei. De ce să-l mai gonim şi noi cu îndemnuri îndrăzneţe?

de Viorica Ghinea 

Rugăciune la Nașterea Preacuratei Maici a Lui Dumnezeu

„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru si dezlegând blestemul a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică. „

 

 

O, Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată dumnezeiască Pruncă şi Fecioară Maria, care te-ai născut din părinţi drepţi şi fără prihană, spre bucuria şi mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omeneşti, preafrumoasă şi preaînţeleaptă, care din tulpină uscată şi neroditoare ai răsărit şi care, prin a ta naştere, întristarea preafericiților tăi părinţi şi a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoşii şi nevrednicii, care întru întristări şi scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii şi a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioşilor robilor tăi şi, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă şi ne învaţă a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire şi fără de formă.

Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijloceşti pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăinţă. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veseleşte cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite şi cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijloceşte la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minţilor şi a inimilor noastre. Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curăţim de întinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însufleţit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasă cea Preasfântă şi cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem şi noi, cei neputincioşi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului şi Maica celor întâi-născuţi. Tu, căruţa Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepţi şi sfinţi. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbreşte-ne pe noi de acea fierbinţeală a poftelor trupeşti şi de aprinderea mâniei şi a iuțimii. Pe tine, ceea ce eşti starea fulgerului dumnezeirii şi raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că şi noi suntem biserici ale lui Dumnezeu şi să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieşte în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovniceşti, ajută-ne să dobândim şi noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor. Tu, sălaş al Duhului Sfânt, mijloceşte cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi şi cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.

Pe tine, Maica îndurării şi a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilinţă a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieţii noastre, ca să ne ajuţi şi să ne mângâi sufletele în vremea despărţirii de acest trup stricăcios şi de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiţa înţelegătoare cu aripi de aur şi cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătoreşti cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoşătoare ale văzduhului şi toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, uşa vieţii, a luminii şi a bucuriei, te rugăm să ne ajuţi să intrăm pe porţile cele sfinte ale împărăţiei cerurilor şi să ajungem, cu darul preasfintelor şi preaputemicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate şi neapropiate.

Pe tine, Împărăteasa cerului şi a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi şi care ai născut pe Ziditorul Serafimilor şi i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare şi înfricoşătoare a Judecăţii de apoi şi să îmblânzeşti mania cea sfântă şi dreaptă a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre. Amin!

SĂ NE FIE DE FOLOS!

DOAMNE AJUTĂ TUTUROR!

 

Plecarea unei femei

Postare dedicată tuturor femeilor care se complac într-o relație de pe urma căreia au numai de suferit și care, din păcate, nu au tăria necesară să se desprindă de tot ceea ce le provoacă durere.

 

Gândurile îmi umblă haotic prin minte și nu știu cum să încep...

Voi începe totuși cu răbdarea. Răbdarea pe care o poate avea o femeie. Pentru că o femeie are o putere de răbdare foarte mare, tace, înghite în sec, își astupă cuvintele și rabdă. Până la un punct, până la acel punct în care ultima picătură ajunge în pahar și-l umple. Atunci pune piciorul în prag și nu mai tace. Spune răspicat ce o doare și ce o nemulțumeşte. Și spune, și spune, și spune... Până în momentul în care constată că spune degeaba și nu este ascultată decât pe jumătate, poate nici atât. Iar atunci, începe să strângă. Amintiri, sentimente, lacrimi, bucurii, cuvinte, trăiri, şi, într-un final, să spunem haine... Le pune pe toate într-o valiză şi pleacă. O face pentru că îşi dă seama că dacă ar rămâne, ar suferi. Şi ea ştie că iubirea înseamnă frumuseţe, nu suferinţă, nu din aia la care se gândeşte ea.

Pleacă pentru că îşi doreşte şi merită să fie respectată, atât prin gesturi, cât şi prin vorbe.

Pleacă pentru că locul doi nu este pentru ea.

Pleacă pentru că a strâns în suflet prea multe cuvinte care au durut-o şi care încă îi răsună în urechi.

Pleacă pentru că visul ei este acela de a avea o familie frumoasă, liniştită, în care să domine dragostea, nu teancurile de bani şi vilele cu piscină.

Pleacă pentru că pune preţ pe suflet şi nu pe lucruri.

Pleacă pentru că nu s-a născut să tolereze greşeli la nesfârşit şi nici să fie minţită cu zâmbetul pe buze şi cu bună ştiinţă.

Pleacă pentru că pentru ea trupul e doar un trup, pe când sufletul este totul.

Pleacă pentru că nu are nevoie de oameni care să o desconsidere şi care să promită una şi alta să facă.

Pleacă pentru că i s-a acrit de scuze, pretexte, şi, după cum spuneam, promisiuni care nu sunt duse până la capăt.

Pleacă pentru că "va fi bine" pentru ea nu mai are nicio valoare.

Pleacă pentru că îndoiala şi-a făcut serios loc în sufletul ei şi ştie că lupta cu aceasta e greu de dus.

Pleacă pentru că a cerut sinceritate şi a primit contrariul.

Pleacă pentru că undeva, în adâncul sufletului, ştie că merită ceva mai bun...

Pleacă pentru că a fost rănită şi dezamăgită.

Pleacă pentru că ştie că o altă şansă ar duce la acelaşi rezultat.

Pleacă... cu inima îndoită, cu nostalgie, dar cu speranţa şi dorinţa de mai bine.

Şi pleacă acum... Mai târziu s-ar putea să fie prea târziu.

de Georgiana R
Pasaje din viaţă