Nu aștepta de la alții să te facă fericit, asumă-ți tu acest demers și astfel vei simți cât ești de puternic și întreg

 

Așteptăm prea multe de la relațiile noastre. Ne așteptăm ca alții să ne facă fericiți, să ne aducă bucuria de a trăi, să ne umple golurile interioare, să facă pentru noi tot ceea ce refuzăm să ne asumăm și îndeplinim de unii singuri.

Așteptăm ca alții să se lase pe ei pe locul secund pentru noi, să facă compromisuri și sacrificii în numele "iubirii" pe care spun că ne-o poartă.

Așteptăm ca alții să ne citească gândurile, să ne accepte necondiționat, să ne tolereze derapajele și greșelile fără ca noi să ne simțim responsabili pentru ele.

Ei bine, acest tip de relaționare este posibil doar între copilul mic și părinte până în momentul în care copilul își dezvoltă un aparat psihic autonom.

Nu este normal să ne așteptăm, adulți fiind, ca alți adulți să se raporteze în acest fel la noi. Fiecare om, ajuns la vârsta maturității biologice și psihice, este responsabil de sine însuși și de bunăstarea sa proprie. Nimeni nu a venit pe lume pentru a te face pe tine fericit cu prețul anulării de sine.

Când înțelegi și îți asumi propria-ți persoană și existență, îi eliberezi pe alții de așteptările nerealiste pe care le ai de la ei. Iar odată ce devii responsabil și iei povara aceasta de pe umerii altora, vei vedea că nu te vei mai simți atât de dezamăgit când ei nu fac ce vrei tu și nici nu te vei mai simți ca o victimă lipsită de putere, aflată la cheremul altora.

Nu aștepta de la alții să te facă fericit, asumă-ți tu acest demers și astfel vei simți cât ești de puternic și întreg.

de Ursula Sandner

Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Campania #NuEştiSingurPeLume luptă pentru dragostea adevărată. Pentru ca orice femeie să cunoască libertatea şi eliberarea. Avem nevoie să înţelegem cu toatele că nimeni nu are dreptul asupra vieţii noastre, şi alegerea partenerului înseamnă de fapt alegerea propriului viitor.

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!” Te va costa totul, draga mea…

                Uite de ce IUBIREA COSTĂ

1. Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2. Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3. Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

4. Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!
Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

de Monica Berceanu

sursa: https://monicaberceanu.ro/

 

Cum poți crește încrederea în partener?

 

Încrederea este motorul oricărei relații! Nu dragostea! Să te îndrăgostești e ușor și, de multe ori, se întâmplă să te îndrăgostești de oameni care nu sunt demni de încredere. Rezultatul? Decepți suferință, tristețe!

Ce căutăm prima dată la un partener? Frumusețea fizică? Sigur, contează și aia! Simțul umorului? De acord, este important! Caracterul? Fără îndoială.

Studiile au demonstrat foarte clar faptul că atunci când îți place de o persoană, dar afli ‘nasoale’ despre ea, tendința este să nu o mai consideri atât de dezirabilă.

Întrebarea este: ce înseamnă caracter? Pe lângă purtări alese, nu cumva înseamnă să fie o persoană demnă de încredere? Atunci când ești singur/ă și îți cauți un nou partener, care este primul gând care-ți vine în minte? Ca partenerul/a cu pricina să nu te facă să suferi!

Ce înseamnă asta? Că este o persoană pe care te poți baza, că este o persoană onestă, o persoană care te va respecta, care va fi lângă tine, care nu te va înșela etc… După cum vedeți, cam orice relație are la bază încrederea! Dacă încredere nu e… lucrurile nu prea au cum să funcționeze. Sigur, e posibil să meargă o perioadă, însă nesiguranța aia te face să te urci pe pereți.

‘Când am analizat toate cercetările făcute în Statele Unite pe toate clasele sociale, pe fiecare grup etnic sau rasial, am realizat că problema încrederii/ trădării a fost principala lor problemă’, a declarat John Gottman – unul dintre cei mai respectați cercetători ai vieții de cuplu din lume.

Cu trădarea e simplu – este un eveniment critic ce poate apărea în viețile noastre, iar reacția noastră nu este întotdeauna foarte bună (mulți rămân grav avariați după o trădare).

Ce facem cu încrederea? Cum ne raportăm la ea? La ce ne gândim atunci când folosim acest termen? Gottman spune că la onestitate și dependență. Eu aș pune și siguranța! Suntem oameni și ne place siguranța. Nesiguranța ne excită la început însă, dacă o menții pe termen lung, riști să ajungi la balamuc.

Da, haideți să recunoaștem faptul că siguranța ne face bine. Ne dă voie să evoluăm, să creștem, să devenim ceea ce ne dorim să devenim. Cât despre cupluri, atunci când există încredere, ele sunt extrem de puternice, iar partenerii trec ușor peste momentele dificile. De ce fac asta? Pentru că știu că, orice s-ar întâmpla, ei sunt acolo… unul pentru celălalt!

Iată deci că încrederea este cea mai sexy calitate a unui partener! Sau, cum spune cercetătorul american: ‘încrederea suspendă frica!’

Ei bine, încrederea se construiește cu multă migală, însă este o construcție care merită. Ea nu se construiește neapărat cu lucruri și momente grandioase, ci mai degrabă cu momente mici.

Să ne imaginăm următorul tablou: ‘El vrea să vadă un meci pe care îl consideră important. Ce face? Își aduce lângă canapea câteva beri, semințe… se pune confortabil și se uită la tv. Pentru 90 de minute, timpul este suspendat pentru el. Ce face ea în tot acest timp? Nu există pentru el! Asta se întâmplă în foarte multe cupluri.

Acum gândiți-vă că pe parcursul unei săptămâni pot exista 2-3 meciuri. Ce simte ea? Abandon! Ei bine, aici intervine problema încrederii. Dacă el observă că iubita/soția este supărată, ce face? Cum acționează? O privește și spune: ‘mă piș, nu am chef de ifosele ei! Vreau să mă uit la meci și basta!’ Așa? Sau o întreabă: ‘iubire, ce se întâmplă? De ce ești supărată? Cum pot să te ajut?’

Să disecam puțin cele două situații:

 1. Atunci când el o ignoră și spune: ‘mi s-a luat de căcaturile ei de femeie’; îi arată că îl doare-n ... de ea, ceea ce înseamnă că încrederea ei este făcută scrum.

 2. Atunci când el o întreabă ce se întâmplă, ea se simte băgată în seamă, simte că se conectează cu iubitul ei și că el nu se gândește doar la ceea ce-l interesează pe el. Ăla este un moment în care încrederea acestui cuplu se poate consolida.

Și totul începe cu o întrebare simplă: ‘iubire, ce se întâmplă?’

Cu cât faci asta mai des, cu cât reușești să te conectezi cu partenerul/a mai mult, cu atât reușești să-ți consolidezi încrederea în cuplu. E doar o chestiune de conștientizare!
Conectarea chiar stă la baza încrederii dintre oameni.

Ce înseamnă această conectare?

Tot Gottman ne oferă răspunsul: ‘să pui preț pe emoții, să fii atent la emoțiile partenerului/ei; să accepți că întotdeauna există două puncte de vedere; să încerci să-ți înțelegi partenerul; să nu ai o atitudine defensivă și să răspunzi cu empatie’.

Iată cum ajungem la răspunsul la întrebare din titlu: cum poți crește încrederea în partener? Prin conectare constantă și prin bunătate! O fi greu?

sursa: http://www.vulpescu.eu/

 

Unei mame...

 

Textul Unei fiice, publicat în cartea Insomnii, în care multe mame s-au regăsit, a generat controverse și frustrări în rândul unor fiice adolescente care se simt neînțelese, controlate,

Am fost acuzată că nu mă pot pune în locul lor, că sunt părtinitoare. De aceea astăzi voi scrie...

Draga mea mamă,

știu, mi-ai dăruit viața și îți sunt recunoscătoare, însă viața fiind un dar, nu îl revendica, nu-mi tot reproșa că m-ai adus pe lume.

Dacă mi-ai dat viață, atunci aceasta îmi aparține. Ai tot dreptul să-mi dai sfaturi, desigur că tu ai experiența vieții, știu și că dorești tot ce este mai bine pentru mine, însă nu-mi impune alegerile.

Nu face din mine un trofeu, nu face din mine scopul ambițiilor tale. Nu încerca să realizezi prin mine ceea ce nu ai reușit tu.

Chiar dacă m-ai educat frumos, este posibil ca sistemul nostru de valori să fie diferit. Eu aș vrea să trăiesc după bunul meu plac, nu după așteptările lumii. Te rog arată-mi că îți pasă mai mult de mine decât de părerea lumii și ai încredere că voi avea eu grijă de integritatea mea morală.

Nu mă mai trata ca pe o deșucheată doar pentru că mă îmbrac altfel decât consideri tu potrivit, nu interpreta libertatea ca pe o depravare...

Nu-mi subestima inteligența și te rog să accepți că anumite etape sunt necesare în evoluția unui copil. Dă-mi voie să și greșesc fiindcă anumite greșeli sunt tot etape necesare evoluției mele.

Când mă vezi abătută încearcă să mă mângâi, când am un eșec asupra căruia m-ai prevenit, te rog nu-mi pune sare pe răni cu acel “ți-am spus eu!"

Vorbește-mi ca și celei mai bune prietene, nu răstit ca unui dușman. Și te rog ca pe lângă critici și observații să mă și lauzi când merit, să îmi adresezi și cuvinte duioase și de încurajare, am mare nevoie de ele în lumea asta care atât de mult dezaprobă...

Nu mă mai compara cu alți copii, fiindcă nici eu nu te compar cu alte mame. Nu-mi mai aminti că alți copii, deși au mai puțin decât mine, învață mai bine, fiindcă nici eu nu te compar cu alți părinți care le oferă copiilor mai mult.

Nu-mi reaminti mereu cât de mult ai muncit și ai sacrificat pentru mine și nu mă mai face să mă simt vinovată pentru orice primesc și pentru durerile tale. Știu că nu îți este ușor și cu siguranță va veni ziua când voi înțelege pe propria piele tot ce trăiești tu acum. Însă te rog, lasă-mă să mai fiu copil, să mai fiu naivă, să greșesc, să visez aiurea, să-mi fac prieteni (poate nepotriviți, dar de la care să învăț cum să nu fiu), lasă-mă să mă bucur de adolescență, să nu am încă griji de oameni mari, să mă simt protejată și în siguranță, să mă bucur de acest "acasă" de care îmi va fi atât de dor cândva...

Fii cea mai bună prietenă a mea. Iar dacă uneori nu-ți spun totul, nu este pentru că te subestimez sau pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că vreau să te menajez, să nu te încarc și mai mult, conștientă că orice durere a mea pentru tine ar fi un supliciu.

Chiar dacă nu-ți spun mereu sunt conștientă de eforturile și renunțările tale.

Mi-aș dori mult să nu te mai neglijezi. Să nu uiți că ești și femeie, nu doar mamă, că ai și drepturi, nu doar îndatoriri... Mi-ar plăcea să văd că îți oferi momente de relaxare, că te bucuri și tu, că te răsfeți, că îți permiți din când în când câte o zi în care să faci doar ce vrei și ce-ți place fără să te simți
vinovată.

Te rog iartă-mă pentru toate grijile, pentru toate emoțiile, pentru tot stresul care vine la pachet cu un copil. Iartă-mă pentru toate mulțumescurile pe care nu ți le-am spus, pentru toate momentele în care fără să vreau te-am făcut să crezi că nu te respect, că nu te prețuiesc.

Nu-ți pot promite că voi fi un copil perfect, dar mi-aș dori să fiu, să nu te dezamăgesc, să fii mândră de mine.

Tu pentru mine ești perfectă și inima care-mi bate în piept, bucată din inima ta, te va iubi cu fiecare bătaie a ei până la sfârșit. ❤️
 

de Irina Binder

sursa: http://www.irinab.com/2016/07/unei-fiice.html

Ce ne face cu adevărat fericiți?

 

Din capul locului trebuie spus că fericirea nu este o iluzie sau ceva abstract. Așa credeam și eu, până când am început să pun lupa pe ea cu migală și curiozitate.

Unde greșeam? Nu știam să o definesc exact! În plus, nu mă cunoșteam, așa că aveam impresia că anumite lucruri mă vor face fericit… Mari dezamăgiri am mai trăit. Mai ales de la modelul dacă/atunci!

Ei bine, dacă vrem să vorbim despre fericire, mai ales în condițiile absenței informațiilor utile încă din perioada copilăriei, ar fi bine să încercăm să o definim în termeni cât mai clari.

Dacă mă întrebați pe mine, fericirea înseamnă să rezonezi cu propria viață! E cea mai scurtă definiție care îmi vine. Acum, dacă îmi permiteți să o desfac puțin, înseamnă echilibru – la interior! Pe toate cele 4 imperii, așa cum se spune: fizic, psihic, emoțional și spiritual.

Echilibru, nu norișori roz, așa cum greșit cred unii.

Ce ar mai însemna? Că ceea ce crezi, ceea ce simți și ceea ce faci se află în concordanță! Armonizare!

Bine, bine, dar ce trebuie să facem că să fim fericiți?- vă veți întreba.

Iată ce spune știința despre asta:

1. Să savurezi clipa
Adică să fii prezent în propria viață. Ați văzut câți oameni se duc la tot felul de evenimente, dar nu sunt acolo? Ei sunt prezenți doar fizic și atât. Sunt doar niște corpuri umblătoare. În rest, celelalte imperii nu sunt prezente. Ei nu pot savura momentul pentru că sunt într-o altă lume, cea online. Ia o pauză și bucură-te de nisip, de mare, de natură… conectează-te! Simte! Încearcă să simți clipa. Încearcă să o simți în toată ființa ta. Ce înseamnă asta? Reconectare cu tine și cu Universul. Mulți au pierdut conectarea asta și trăiesc ca niște zombie.

2. Recunoștința
Tu cui îi mulțumești pentru ceea ce ai? Te-ai gândit ca seara, când te întorci acasă, să-ți faci o trecere în revistă a zilei, să vezi câți oameni au participat la ziua ta? Ai mâncat? Le-ai mulțumit oamenilor care au pregătit prânzul tău? Măcar în gând? Nu? Fă-o! Ți-ai mulțumit ție pentru ceea ce ai făcut de-a lungul zilei? Nu? Fă-o! Așa înveți să rămâi prezent în viața ta și să vezi cine o impacteaza pozitiv și cine o impacteaza negativ. Rezultatul? Înveți să-ți cureți viața de ‘buruieni’.

3. Bunătatea
Asta este la-ndemâna oricui și nu doare. Știu că sunt oameni care cred că dacă ești bun… ești luat de prost. Greșit! Dacă ești bun… ești bun și atât! Cine nu știe să aprecieze asta e liber să-și vadă de drum. E simplu. Ia încearcă să ajuți alți oameni. Fă-o și apoi vezi cum te simți. Crede-mă, o astfel de experiență îți crește starea de bine până la 6 luni. Transformă bunătatea în obicei și vezi cum te vei simți pe termen lung…

4. Conexiunile sociale
Nu te închide în casă! Am mai scris asta. Cea mai mare greșeală pe care o fac persoanele care se îndrăgostesc este fix asta – dispar din social. Decid, practic, să se plictisească împreună. Iar creierul uman nu se simte prea bine atunci când îi restrângi ‘arealul’. Nu fă prostia asta. Socializarea este extrem de importantă în economia fericirii umane.

5. Calitatea relațiilor
Un alt aspect extrem de important. Ai stat vreodată să te gândești cu atenție ce fel de relații ai? Ce ai schimba? Nu? Fă-o! Vei afla lucruri interesante. Ce relații ai cu cei din familiei? Dar cu prietenii? Cu colegii? Cu oamenii, în general? Ești deschis spre oameni sau îi rejectezi? Ai încredere în ei sau nu? Fă aceste exerciții. Cunoaște-te!

6. Timpul
Mai precis, cum ți-l folosești. Îl folosești în avantajul tău sau împotriva ta? Ce faci cu timpul tău? Te-ai gândit? Nu? Fă-o! Gândește-te bine ce îți dorești și ce te oprește? Nu cumva modul în care alegi să-ți petreci timpul? Poți să schimbi ceva? Încearcă… E interesant ce afli atunci când începi să te cunoști în profunzime.

7. Controlul minții
Există foarte mulți oameni care cred că emoțiile îi conduc. Eronat. Frumos spunea cineva: emoțiile care credeți că vi se întâmplă sunt produsul vostru. Da, putem să ne controlăm și gândurile și emoțiile. Vrei să fii fericit/ă? Învață să-ți controlezi gândirea și emoțiile! Se numește auto-control.

8. Obiceiuri sănătoase
Fericirea este suma unor obiceiuri sănătoase! Ce intră aici? Cum gândești, ce simți, cât de mult te gândești la trecut, ce mănânci, ce bei, cum dormi (apropo, oamenii nefericiți nu prea dorm), cum te miști, ce citești etc… Te-ai gândit vreodată la obiceiurile tale? Fă-o! Fă-ți o radiografie! Vei afla lucruri foarte interesante

Vedeți, construcția fericirii este cât se poate de practică, de palpabilă. Nimic abstract. Sigur că fiecare punct în parte poate necesita o carte în sine. Important este să știm din ce este formată fericirea. Mai departe, fiecare om este liber să înceapă construcția propriei fericiri.

Eu voi fi aici și voi încerca să dezvolt fiecare componentă în parte.

Și încă ceva, foarte important: FERICIREA ESTE ÎN PRIMUL RÂND DECIZIE!

 

de Andrei Vulpescu

sursa: http://www.vulpescu.eu/

“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi. Trebuie să citeşti:

 

Am decis să scriu această scrisoare în viitor pentru mine însămi, nu pentru că aş vrea astfel să amăgesc scleroza sau să împiedic demența. În acest sens nu cred că mă va ajuta. Dar, probabil, mă va salva de unele erori…

Deci, draga mea, atunci când vei fi bătrână…

1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irita acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă?

2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i.

3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-o bătrână ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.

4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.

5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!

6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.

7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltui pentru călătorii.

8. Nu te uita în oglindă și nu te machia într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.

9. Ai grijă de bărbatul tău, chiar dacă a devenit un bătrân neputincios, zbârcit şi morocănos. Nu uita că odată era tânăr, puternic și vesel. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânără, subțire şi frumoasă, iar acum doar el are nevoie de tine.

10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniacal știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?!

11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.

12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine.

Sursa: http://sevedetot.ro/

Cum recunoști mentalitatea de victimă?

"Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!"

 

Mentalitatea de victimă este, poate, cea mai defectuoasă dintre toate deoarece te împiedică să îți atingi obiectivele și te menține într-o stare de neajutorare, de neputință învățată. Credințele pe care ți le-ai format de-a lungul timpului și pe care continui să le întărești prin acțiunile tale sunt de multe ori contraproductive și, fără să îți dai seama, te ghidează către o autosabotare repetată.

Victima nu poate, este lipsită de putere și, chiar și atunci când are realizări, îi este greu să le susțină pe termen lung deoarece pentru ea totul trebuie să fie dificil, complicat, nedrept și chiar imposibil. Viața nu îi este în control, ba din contră, îi este împotrivă, iar rememorarea nedreptăților sau suferințelor din trecut o face să se zbată în gânduri de regret și neputință. Cu toții am avut probleme sau ne-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, însă acest lucru nu înseamnă că trecutul nostru a fost doar o nesfârșită dramă. Așa cum am avut parte de momente pozitive, am avut parte și de momente negative. Victima se focalizează în principal pe cele negative pentru a-și reconfirma credințele disfuncționale. Oamenii care își îmbrățișează puterea interioară sunt mult mai ancorați în prezent orientându-se spre viitor, iar victimele trăiesc mult mai mult în trecut, având percepția unui viitor scurtat sau limitat.

Victima crede că ceilalți oameni sunt de vină pentru felul în care se simte și arată viața ei - se simte persecutată, nedreptățită, neapreciată. De altfel, neasumarea responsabilității este caracteristica principală a acestei mentalități.

Persoanele cu o astfel de gândire consideră că nu pot face nimic ca să-și schimbe viața și că depind în totalitate de circumstanțe, noroc, soartă sau alți oameni, factori pe care și dau vina atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc. Au o viziune întunecată asupra existenței, exagerează gravitatea problemelor și, chiar și atunci când li se întâmplă lucruri pozitive, găsesc noi motive să se plângă sau să fie nemulțumiți.

Victima simte că nu poate face față situațiilor problematice sau vieții în general. Lumea este un loc înfricoșător, plin de pericole și oameni care caută dinadins să-i facă rău. Critica, fie ea și constructivă, este interpretată ca un atac personal, o devalorizare cumplită.

Și ce îi place victimei cel mai mult să facă? Să se victimizeze, să-și plângă de milă, să se devalorizeze, să se plângă altora cât de greu îi este și câte probleme are, să fie compătimită, ascultată, alinată. Însă nu vrea să caute soluții ori cel puțin să se gândească la ele. Dacă aduci în discuție această variantă sau refuzi să o mai compătimești (întărindu-i astfel neputința), cel mai probabil se va supăra, îți va reproșa că nu-ți pasă, că nu o înțelegi, te va face să te simți vinovat sau rușinat.

Plăcerea victimei este să fie compătimită, ajutată, să i se plângă de milă. Acest lucru este de fapt și principalul beneficiu secundar al acestui rol. Cei din jur se poartă cu mănuși, sunt mai rezervați în a te critica și chiar îți fac pe plac pentru a nu te supăra, iar tu simți că ar trebui să primești un tratament preferențial doar pentru că „suferi”, că „ți-e greu”, că „nu poți”. Cauți să fii ajutat, să-ți rezolve alții problemele, să-și asume alții responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.

De multe ori acest tipar de gândire și acțiune este unul inconștient care funcționează de ani și ani de zile, învârtindu-se în jurul aceluiași punct central: neasumarea puterii interioare. Persoana chiar crede că nu poate face nimic, că viața proprie nu este responsabilitatea sa ori că alți oameni sunt de vină. Problema este că, în momentul în care tu consideri că felul în care trăiești nu depinde de tine, nici nu poți face ceva pentru a schimba ceea ce te nemulțumește. Ești o victimă a circumstanțelor, o frunză în bătaia vântului. Conjunctura trebuie să se schimbe, oamenii trebuie să se schimbe ca să fii tu fericit. Nu vezi soluții sau nu acționezi pentru că ai impresia că oricum nu ai putea schimba nimic, că nu depinde de tine. Ai vrea „să ți se dea” și „să ți se facă”. Îi delegi pe alții cu propria bunăstare. Ești pasiv și îți este greu „să te ridici” atunci când „cazi” ori pur și simplu să faci să se întâmple ceea ce-ți dorești.

Victimele manipulează pentru a-i determina pe cei din jur să le facă pe plac, cel mai frecvent jucând cartea „săracul de mine”, inducându-le celorlalți sentimente de vinovăție și rușine. Dacă te afli într-o relație apropiată cu o astfel de persoană cel mai probabil te simți, de multe ori, folosit. Acest sentiment provine din faptul că victima simte că i se cuvine ca cel apropiat să îi satisfacă nevoile și dorințele.

Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol. Victima care își dă seama că există maniere diferite, benefice, funcționale de a-ți trăi viața, altele decât cele bazate pe autocompătimire și neputință, care conștientizează că ar fi posibil ca totuși problema să fie la ea, și nu la alții, realizează că are în propriile mâini soluția prin care își poate transforma viața - schimbarea propriilor credințe. De fapt, credințele tale te transformă într-o victimă, felul în care te raportezi la tine însuți și la viața ta. Nimeni nu are nimic cu tine. Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața.

Imaginează-ți o persoană care zi de zi își contemplă pasiv viața, care e nemulțumită de relația sa, de job-ul său, de felul în care arată sau de situația sa financiară. Care se simte din ce în ce mai împovărată, captivă în propria viață sau în propriul trup. Care își plânge de milă și care se plânge oricui este dispus să o asculte. Care dă vina pe alții și refuză să se gândească la soluții ori să le implementeze. Care își repetă de fiecare dată că ea nu poate, că nu a avut niciodată noroc, că soarta îi este potrivnică și cine știe ce alte nenorociri o mai așteaptă.

Și acum imaginează-ți o persoană în aceeași situație, care are același tip de probleme, însă care refuză să creadă că nu se poate face nimic. Care își repetă de fiecare dată că, oricât de greu ar fi pe moment să se lupte cu neajunsurile vieții sau cu propriile limitări, nimic nu o va opri să-și transforme viața, să facă pas cu pas schimbările dorite. Care se vizualizează în varianta sa ideală și care face orice îi stă în putință pentru a ajunge acolo. O persoană care își hrănește gândurile care îi dau putere și refuză să accepte în mintea și în jurul său toxicitatea.

Care crezi că este deznodământul în fiecare dintre aceste două cazuri? Orice călătorie începe cu primul pas și orice schimbare necesită, în primul rând, încrederea că vei putea să te descurci cu orice obstacole ți-ar apărea în cale. Nu este ușor să faci schimbări, dar satisfacția faptului că ai reușit să obții ce ți-ai propus te va face să te simți din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și din ce în ce mai puternic.

 

Totul pornește de la un „simplu” gând. Mai multe gânduri de același fel formează un tipar cognitiv, îți conturează credințele față de tine însuți, lume sau viață. Credințele îți dictează alegerile, iar alegerile și deciziile precum și acțiunile tale îți făuresc viața.

 

Fii conștient de ceea ce gândești, pune la îndoială credințele tale, întreabă-te dacă sunt sau nu adevărate, dacă îți sunt sau nu benefice. Schimbă ceea ce nu-ți mai folosește și ai încredere în faptul că poți să îți schimbi viața! Asumă-ți responsabilitatea pentru fiecare gând, trăire și acțiune și preia controlul asupra vieții tale!

 

Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!

sursa: https://www.ursula-sandner.com/

Gândești prea mult și trăiești prea puțin

Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.
 

Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!

 

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

Ca oricare alt om, sunt jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Sunt vulnerabilă, am slăbiciuni, defecte și uneori mai clachez. Obosesc și vreau să mă dau bătută sau chiar renunț definitiv atunci când într-adevăr nu mai pot. Mai cad și cred că nu am să mă ridic niciodată. Dar până la urmă nu așa facem toți? Asta nu înseamnă că suntem slabi, înseamnă că suntem oameni și e normal să obosim. Însă nu e normal să ne învinovățim pentru micile slăbiciuni. Toți le aveam, numai că unii le ascund mai bine.

Nu am reușit mereu să fiu puternică. Au fost momente în care am simțit că cedez și am cedat. Poate nu am arătat asta tuturor, poate sunt puțini aceia care știu ce a fost în sufletul meu în anumite momente, cât de obosită eram, dar nu am fost mereu puternică. Cine e? Nimeni nu poate lupta fără încetare, fără vreun răgaz. Nimeni nu poate rezista fără momente în care să își tragă sufletul și să se liniștească.

Spun toate astea pentru că mulți oameni se învinovățesc pentru momentele lor de slăbiciune. Și nu ar trebui. Cu toții le avem. Nu ai cum să fii o stană de piatră pe care nu o mișcă și nu o afectează nimic. Nu ai cum să lupți la nesfârșit fără să îți încarci bateriile… De suflet vorbesc.

Acum nu îmi mai e teamă să recunosc că am cedat de multe ori și că mai apoi m-am ambiționat și mai tare să reușesc. Nu îmi mai e teamă să recunosc că am slăbiciuni, dar le cunosc și e mai bine să știi care sunt punctele tale slabe pentru că te poți apăra mai ușor atunci când ceilalți încearcă să te rănească… Și cu siguranță vor încerca. Iar uneori obosesc. Dar iau o pauză, mă liniștesc și apoi merg mai departe. 

sursa: http://damadetrefla.com/
                              

Toată lumea gândește că știe ce înseamnă să fii fericit. Dar nu tot ce se gândește si ce se spune despre fericire este întru totul corect și exact.

 

Ce este fericirea permanentă?

Omul consideră că fericirea nu se poate permanentiza! El consideră că fericirea este de moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile, dar nu este permanentă. Dar de ce zice atunci: Sunt fericit? Pentru că nu știe ce este fericirea! Realitatea este următoarea: dacă nu-i permanentă, nu este fericire. Astfel, de cum vei avea o senzație ce îți permie să te bucuri un pic, să te destinzi un pic, să te simți mai bine…consideri că ești fericit, deși nu ai o idee clară a ceea ce înseamnă fericirea?! Și dacă nu știi ce înseamnă fericirea, de unde știi că ești fericit? Doar pentru că așa îți place ție să crezi?
Da, da: confunzi fericirea cu o senzație.

Fericirea este acea stare de conștiință, în care cunoști acel echilibru – moral, emoțional, spiritual – pe care nimeni și nimic nu-l tulbură, nu-l umbrește și nu-l perturbă. Asta nu poate dura un moment; ceea ce este mai important este faptul că fericirea este o stare de echilibru între toate elementele ființei umane: între gândire, emoții, voință, conștiință și corpul fizic.
Fericirea este o stare de conștiință. Este o stare a conștiinței pe care o poți provoca prin educație.

Să îți dau un exemplu. Au fost oameni în viața mea care mă iubeau și erau absolut convinși de această realitate. Eu, însă, nu eram atât de convins: voiam să văd cât timp va dura. Și n-a durat… Ba, mai mult chiar, adesea emoțiile pozitive s-au schimbat în contrariul lor: indiferență sau emoții negative. De ce? Pentru că oamenii nu știu cum se transformă lucrurile dintr-unul într-altul. Eu, însă, am studiat toate acestea. Atunci când cineva este foarte entuziast, și-mi arată că este gata să facă lucruri formidabile, eu reflectez. Cred, bineînțeles: pentru moment, pentru un anumit timp, da. Dar pentru mine ceea ce contează este să fie durabil. Ei bine, sunt oameni care nu se manifestă și nu epatează cu pozitivismul lor, dar la ei se găsește o dragoste care durează toată viața. Si iată cum, după aceea, eu sunt absolut convins. Pentru că este durabil. Acesta este criteriul.

Subiectivismul face ravagii…

Oamenii nu prea se cunosc aceste lucruri, pentru că oamenii nu au un criteriu. Așa se face că oamenii se pot înșela. Spre exemplu, un băiat este îndrăgostit de o fată. Ei bine, el îi vorbește și îi scrie entuziast, îi prezintă lucrurile cum că toată viata și în eternitate o va iubi etc. Iar biata fată, neavând criterii, îl crede și îl urmează. Dar, la un moment relația sucombă, căci el începe să se poarte urât. Și atunci se separă, se despart… De ce ? Pentru că nu au găsit criterii, legate de formele pe care le poate lua o relație, în lumea subiectivă.
Omul subiectiv nu are viziune de ansamblu, de aceea se înșeală fără încetare. Ar fi avut nevoie să învețe anumite lucruri, care-i lipsesc: ce înseamnă o relație, cum gândește un bărbat, cum gândește o femeie, cum se comunică. Dar micile plăceri, sunt mai importante, pentru omul subiectiv. În vreme ce educația, a, nu!, asta nu: este obositor, este plictisitor, este…

Si-acum, poți vedea aceasta în toate domeniile? Dar în toate domeniile! Această viziune este foarte importantă, pentru că ea joacă un rol în menținerea fericirii tale: te poate duce, în timp, la paradigme mult mai îndepărtate și mai dificil de înțeles, pentru ceilalți, dar nu și pentru tine.

Cei care iubesc, au o afinitate cu toți cei care iubesc; oamenii pozitivi au o afinitate pentru oamenii pozitivi. La fel se întâmplă în toate.

Fericirea înseamnă afinitate. Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison: de a face schimburi, de a înțelege, de a se uni, de a se amesteca. Adică: de a vibra împreună, de a avea atracție spre a putea fi împreună.

 

sursa: facebook

Portretul omului mișto

 

După cum vedeți, am preferat să scriu ‘mișto’, nu frumos! Iar motivul este simplu – frumusețea este relativă și îmbracă o plajă stufoasă de discuție.

Știu că ‘mișto’ poate zgâria anumite retine, știu că pare un termen golănesc, însă îmi asum acest cuvânt.

De la bun început, trebuie să vă spun că oamenii ăștia există, trăiesc printre noi, însă nu s-au născut așa, ci au devenit așa.

Iar dacă ar fi să îl creionăm pe omul mișto într-o frază, indiferent că vorbim despre un bărbat sau o femeie, am spune așa: omul mișto este cel care te atrage prin bunătate, prin dezvoltare și prin șarm.

Vedeți, am pus bunătatea ca primă caracteristică. Și e firesc, pentru că și un psihopat poate fi dezvoltat și șarmant Numai că dacă nu există bunătate, nu mai vorbim despre oameni mișto, ci despre manipulatori.

Okay, acum, că am pus lucrurile pe un oarecare făgaș logic, ar fi momentul să-l descriem puțin pe omul ăsta mișto.

Așadar, omul mișto arată așa:

1. Nu se plânge (nu-și plânge de milă)
Să nu înțelegeți că omul mișto nu are probleme. Are, ca orice alt om. Cu toate acestea, el reușește să facă din rahat bici, adică să vadă oportunități din orice sursă de nemulțumire. Și nu, omul mișto nu umblă tot timpul cu un zâmbet tâmp pe față, afișând o exaltare irațională, ci este prezent în propria viață și este orientat spre soluții, nu spre probleme, spre rezolvare, nu spre victimizare.

2. Ascultă
Omul mișto prețuiește conexiunea inter-umană, îi știe valoarea și este mereu curios atunci când intră în contact cu ceilalți. De aceea, de fiecare dată când vorbește cu cineva, el încearcă să vadă ce este viu și bun în acea persoană. Astfel, în prezența omului mișto, oricine va avea senzația că este auzit și văzut. Asta înseamnă conexiune reală…

3. Acționează
El știe că nu e suficient să-ți dorești sau să visezi. Nimeni nu-ți dă, nimic nu-ți pică din cer. Iar măria sa Universul acționează doar în favoarea celor care mizează pe acțiune.

4. Este responsabil
Omul mișto își analizează mereu propria contribuție la orice problemă apare în viața lui. Sigur, pare ușor să dai vina pe alții, însă omul mișto știe că asta nu-l va ajuta să evolueze. Drept urmare, de fiecare dată când apare o problemă, omul mișto se întreabă: care e rolul meu în povestea asta?

5. Are preocupări-resursă
Omul mișto știe că fericirea este un cumul de obiceiuri sănătoase. Drept urmare, el nu se închide în viața de cuplu, ci își păstrează vii o serie întreagă de activități care îi oferă sens: face sport, socializează, iese la degustări, la teatru, la film, citește, cunoaște oameni noi etc…
Astfel, dacă se întâmplă ca relația lui să nu mai meargă, el nu va rămâne niciodată descoperit, nu se va întreba niciodată: ce fac acum cu timpul ăsta apărut din senin?

6. Se informează
Nu de pe site-uri obscure, care prezintă traduceri dubioase ale unor pseudo-oamenii de știință ruși, ci din surse cât se poate de credibile. În plus, el are grijă de propriul sistem de valori și își cultivă abilitățile despre care știe că încă nu sunt la nivelul dorit.

7. Comunică
Un om mișto este convins de faptul că ceilalți nu au capacitatea de a ghici gânduri sau așteptări, deși asta ar rezolva majoritatea problemelor mondiale. Așa că, pornește la lucru și… comunică. Despre sine, despre ce dorește și ce nu, despre ce îl deranjează sau îi place, despre ce așteaptă și ce l-ar dezamăgi. Dar nu se oprește aici, ci se și adaptează la ce i se comunică pentru că, așa cum spuneam, știe sa asculte.

8. Ajută
Doar atunci când i se cere. Omul mișto nu este un salvator, ci este o persoană-resursă pentru ceilalți. Știe că ajutor nu înseamnă a face lucruri în locul celuilalt, pentru că asta nu ajută, ci dăunează. El respectă capacitatea fiecăruia de a fi autonom și se implică doar atunci când i se cere și după ce se convinge că celălalt ar putea beneficia în mod real de acest ajutor, ca resursă, nu ca formă de a-i întări incapacitatea asumată.

9. Își aduce contribuția
Omul mișto știe care este rolul său în lume și este conștiincios. Indiferent unde se află, găsește un mod de a-și aduce contribuția. Are un job care nu-i place sau nu i se potrivește? E perfect. Fie îl schimbă, fie găsește un sens în ceea ce face. Nimeni nu ajunge în locuri în care nu are un rol, oricare ar fi acela.

10. Iubește
Omul mișto iubește, pentru că știe cum să iubească. Omul mișto a aflat deja ce nu este iubirea, așa că nu va clasifica drept iubire: suferința, abuzul, controlul, gelozia, dependența, nemulțumirea, absența etc… Omul mișto se bucură de iubire în toate formele sale și nu-și pierde timpul cu iluziile legate de iubire. Asta îl face un om și mai mișto.

Tu cunoști un om mișto? În câte dintre caracteristicile astea te regăsești?

 

de Andrei Vulpescu

sursa: http://www.vulpescu.eu/

„Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni”

 

„Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie.

Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”

„În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.”

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

"Iubirea"... panaceu, drog sau fuga de responsabilitate?

 

Aud frecvent de la oameni ca isi doresc sa fie iubiti neconditionat, ca fara iubirea altcuiva viata nu are sens, ca fie ca nu au parte de iubire sau ca sufera din iubire, nu mai sunt interesati de nimic altceva s.a.m.d.

Nu este nimic gresit in a-ti dori sa fii iubit si sa iubesti, insa daca aceasta goana dupa iubire este scopul central al vietii tale, iar daca nu o obtii nu te mai intereseaza nimic, situatia devine prob...lematica.

De fapt, ce isi doresc oamenii? Sa primeasca atentie, afectiune, validare, sprijin, suport, siguranta, grija, sex, atasament, dependenta - aceasta este de fapt definita "iubirii" pe care o cauta ei. Isi doresc sa se simta la fel de lipsiti de griji si de rasfatati ca in copilarie sau isi doresc sa compenseze lipsa de iubire din copilarie prin atasamentul/dependenta de un alt adult.

Am observat ca persoanele care sunt avide de "iubire" sunt cele care se iubesc cel mai putin pe ele insele si isi doresc ca altcineva sa le iubeasca ca sa se simta bine - "Daca m-ar iubi si pe mine cineva, viata mea ar avea sens"...

Iubirea nu este un panaceu care rezolva orice problema din viata ta personala. Daca tu nu esti bine cu tine, daca nu stii sa ai grija de tine si sa-ti faci singur viata frumoasa, vei avea tendinta sa intri in relatii disfunctionale sau toxice care iti vor face mai mult rau decat bine.

Daca iti imaginezi ca fiind iubit de altcineva vei putea sa scapi de responsabilitatea asupra vietii tale, exista mari sanse ca pe termen lung sa ai si mai multe probleme de care sa fii nevoit sa te ocupi.

Iar daca doar atunci cand esti iubit te simti bine, iar in rest suferi... viata ta seamana cu cea a unui dependent de drog - ingerarea drogului te face sa te simti bine, iar in lipsa lui intri in sevraj.

Iubirea este o stare de a fi - este ceea ce emani tu din interiorul tau. Iubirea adevarata inseamna sa poti sa daruiesti din prea-plinul tau si nu sa cersesti de la altii ceea ce tie iti lipseste.

Iubeste-te pe tine si daruieste-le si celorlati din iubirea ta. Doar astfel vei avea o viata frumoasa, atat singur cat si alaturi de un partener, iar relatiile tale vor fi echilibrate si armonioase.

Iubirea altora incepe cu iubire de sine.

de dr. Ursula Sandner

Putere nu înseamnă cât poți să duci!

Puterea nu înseamnă cât pot să duci! Viața nu e un concurs cu premii.

Chiar nu îți face nimeni statuie pentru că te-ai cocoșat de la atâta cărat de probleme și greutăți ale vieții.

Ați văzut cum este prezentat un om puternic? De fiecare dată se spune: a trecut prin atâtea prin viață…

Eu vă propun să rescriem puțin ideea de putere/om puternic. Eu vă propun să spunem așa: a avut curajul să ceară ajutor!

Asta mi se pare mie adevărata putere: să ai curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai scăpat caii în miriște.

Să recunoști că ai dat peste o situație căreia nu prea ai idee cum poți să-i faci față și să ceri o părere externă, de la un specialist.

Asta nu înseamnă că ești slab sau nebun. Asta înseamnă că te cunoști bine și, de ce nu, poate și mai important, că îți vrei binele.

Abia asta mi se pare putere.

Însă nouă ne place să apreciem mai degrabă suferința și mai puțin echilibrul. Suferința este ofertantă – vai, ce viață a avut omul ăsta; nu aș vrea să fiu în pielea lui!

Dincolo, echilibrul trece deseori neobservat. Ba chiar poate fi plictisitor. Ca și fericirea.

Și totuși, la ce haos este acum în viețile noastre sociale, ajutorul este aproape o necesitate. Cam ca spălatul pe dinți. A devenit o chestiune de rutină, un soi de obicei. Ceea ce este foarte bine.

‘Să ceri ajutorul este întotdeauna un semn de putere’, spune Michelle Obama.

‘Inima și creierul meu sunt foarte importante pentru mine. Nu văd de ce nu aș cere ajutor pentru a le avea sănătoase, așa cum fac și cu dinții mei’, declară actrița Kerry Washington.

‘Nu este un semn de slăbiciune să spui – am nevoie de ajutor’, John Hamm.

‘Am pierdut mult timp evitând sentimentele. Acum nu mai am timp pentru asta’, Brad Pitt.

‘Nu ai de ce să suferi în tăcere și nu e o rușine să ceri ajutor’, Catherine Zeta Jones.

Sunt câteva declarații ale unor oameni puternici, oameni pe care îi admirăm pentru carierele lor dar care, la un moment dat, au avut, la rândul lor, anumite situații dificile.

Vedeți? Problemele nu țin cont de statut social sau de bogăție.

Așa că haideți să mai terminăm cu puterea asta asociată cu cisterne întregi de probleme și greutăți duse pe umeri și să spunem așa: uite, omul ăla o fost puternic pentru a știut să ceară ajutor și a făcut-o pentru că își dorește să fie fericit.

Cum va sună asta? Pentru mine sună a normalitate!

 

de Andrei Vulpescu

 

Vorbim mult, dar scriem și mai mult decât vorbim. Asta în ultima vreme, mai ales de când alegem să ne trimitem mesaje pe multitudinea de surse prin care, astăzi, ni le putem trimite.

 

Folosim, așadar, multe cuvinte, unele scrise abreviat, deh, să fim mai rapizi. Dar este totodată și ridicol fiindcă nu orice cuvânt poate fi abreviat, de fapt, puține au șansa asta. Și, dacă nu era suficient, folosim și acronime, majoritatea de proveniență străină, „că doar nu mai trăim pe vremea bunicii“. Acum, scriem BTW, FYI, OMG (cu variante picante) și așa mai departe. Interesante sunt și acronimele unor sudalme naționale, nu le reproduc, nu cred să fie om care să nu le știe. Măcar de la copiii săi mai mari. Aici, vă rog să „citiți“ un emoticon care-și arată dantura completă și perfectă.

Vorbim însă unii cu alții din ce în ce mai puțin. Aproape că nici nu mai știm ce să ne spunem. Când ne-ntâlnim, nu putem sta mai mult de două-trei minute fără să ne verificăm telefoanele. Nici nu mai e considerată lipsă de bun-simț să și răspunzi unor mesaje sau să dai câteva telefoane în timpul unei întâlniri față-n față cu altcineva.

Iar atunci când totuși vorbim, observăm că multe dintre „scurtăturile“ pe care le folosim în scris au forțat deja granița oralității și-au intrat în țara vorbei pe gură fără ca măcar noi să ne fi dat seama când s-a întâmplat trecerea frauduloasă a frontierei. Nu e deloc uimitor să nu mai râzi, ci doar să spui: „LOL“.

Însă „carnea“ comunicării nu stă niciodată în limbajul verbal, fie el scris, sau oral, ci în limbajele nonverbale – mimică, gestică – și în cel paraverbal, adică în tonurile pe care alegem să le folosim atunci când avem ceva de spus. Iar dacă pentru mimică și gestică avem nevoie să ne vedem, pentru tonuri e suficient doar să ne auzim. Deși când zâmbești modulezi altfel cuvintele, iar cel de la capătul firului – care fir? – reușește să-ți perceapă zâmbetul, el transmițându-se vocii tale.

Și iată că am ajuns la percepție fiindcă ea e cheia cetății înțelegerilor și neînțelegerilor noastre în comunicare. Dacă voi folosi un limbaj neutru, politicos, dar chipul meu va trăda nemulțumirea, la cel căruia îi vorbesc va ajunge doar nemulțumirea, în ciuda limbajului meu verbal. Dacă sunt un actor atât de bun încât chipul meu e la fel de neutru cum îmi sunt și cuvintele, dar tonul meu este unul de reproș, atunci la interlocutorul meu va ajunge numai reproșul.

Firește, la fel se-ntâmplă când dragul de un om sau chiar dragostea de el ajung la acel om în ciuda încercărilor noastre de a fi cât mai neutri posibil, pentru a nu ne da de gol, pentru a nu ne vulnerabiliza în fața unui om de care ne place sau de care suntem chiar îndrăgostiți.

Atenția noastră atunci când vrem să decodăm mesajul real într-o conversație e bine să nu se abată niciodată de la limbajele nonverbale și de la cel paraverbal fiindcă ele sunt cele care ne dezvăluie cu rapiditate ce se ascunde în spatele unor exprimări pe care, în grabă, le-am putea cataloga drept oarecare sau, invers, am putea fi înșelați de cuvinte frumoase, impresionante, însă false fiindcă nu sunt susținute de o privire care să le confirme, nici de gesturi și nici de ton. Și nu doar că nu sunt susținute, ba pot fi chiar lesne infirmate de limbajul corporal și de tonurile prefăcute.

 

sursa: https://www.educatieprivata.ro/nonverbal-paraverbal/

Mesajul care a făcut înconjurul lumii. Este atât de frumos încât toţi au crezut că este scris de Papa Francisc!

Acest mesaj atat de frumos care s-a viralizat pe internet i-a fost atribuit Papei Francisc, dar nu exista dovezi in acest sens caci pe paginile sociale ale Papei Francisc sau pe site-urile oficiale ale Vaticanului acesta nu este confirmat ca fiind scris de Papa insusi. Foarte probabil ca i-a fost atribuit in mod eronat, iar autorul real ramane anonim. Cu toate acestea, textul cunoscut si sub numele de “Reminder de la papa Francisc” este un text care merita luat in seama si supus atentiei de fiecare din noi, iar unele dintre cuvintele si ideile infatisate se pare ca i-ar apartine totusi Papei…

Nu mai pierdeti timpul!

Viata este atat de scurta si trece atat de repede, nici nu aveti idee. Nu va mai pierdeti timpul certandu-va cu ceilalti oameni, iubiti-i si acceptati-i asa cum sunt si ei va vor imbratisa la randul lor. Traieste-ti viata si lasa-i si pe ceilalti sa si-o traiasca pe a lor. Cu bunatate si calm, oferindu-ne bunatate si generozitate unii altora…

Nu va mai criticati corpurile atat de mult si nici nu mai visati la altele, schimonosindu-le pe ale voastre. Trupul este un dar de la Dumnezeu… sa imbatranesti este un proces firesc, este voia divina care ne striga inspre pamant. Nu iti mai face griji in privinta facturilor si nu iti mai pierde noptile si somnul de nelinistea lor. Esti o persoana onesta? Atunci ai incredere ca cineva acolo sus iti asigura spatele si are grija ca tu sa ai grija de tine. Fericirea noastra interioara nu vine din lucrurile materiale ale lumii.

Inconjoara-te de persoane care te fac fericit, stralucitor, care cred in tine… Nu stiu daca iti dai seama, dar atunci cand ai prieteni, frati si surori care te asculta, alaturi de care poti sa vorbesti orice, sa razi, sa canti, sa plangi, sa fii tu, esti un om cu adevarat bogat. Chiar daca faci o greseala, mergi mai departe. Si mai departe. Si mai departe. Pana cand iti gasesti propria fericire.

Nu inceta niciodata sa fii un parinte bun pentru copiii tai sau un copil bun pentru parintii tai. Timpul, dragostea si imbratisarile tale sunt cele mai bune daruri pe care le poti oferi cuiva. Jucati-va unii cu altii, stingeti televizoarele si vorbiti intre voi in familie. Descoperiti impreuna placerea artei, a literaturii, a jocului si faceti din fiecare duminica o zi de sarbatoare.

Si ce daca locuinta ta nu este in perfecta ordine? Conteaza atat de mult sa fie totul ca la carte cand vezi ce suflete frumoase cresc in ea? Nu mai incerca atat de mult sa cumperi bogatii si lucruri scumpe pentru casa ta, nu te mai ingrijora ca nu ai ce mostenire sa ii lasi familiei tale. Sa iti inveti copiii sa fie oameni este cea mai pretioasa comoara si avutie pe care o lasi in urma. Si fiecare persoana isi castiga existenta in parte, asa cum poate, asa ca in loc sa iti irosesti timpul facand bani, petrece-l mai mult alaturi de cei dragi.

In tinerete suntem precum un parau navalnic, la maturitate devenim rauri care curg liber si in graba, dar la batranete ne transformam in bazine cu apa lina. Bucura-te de viata, de lucrurile marunte. Calatoreste, descopera, bucura-te de drumurile pe care mergi, de locurile pe care le vezi, de micile placeri pe care ti-a fost dat sa le traiesti. Conteaza ca ai calatorit la clasa intai sau la economy? Nu este acelasi tarif cand ajungi in aceeasi destinatie?

Lasa-ti cainii sa se joace cu tine, nu mai pastra pentru musafiri vesela cea mai buna. Si ce daca se intampla sa spargi o farfurie sau un pahar? Asterne-ti pe masa cele mai frumoase vase pe care le ai si pe pat cele mai bune asternuturi. Nu mai pastra pentru zile speciale parfumul tau preferat, da-ti cu el ori de cate ori te intalnesti cu tine insuti. Poarta-ti hainele cele frumoase, pune-ti in picioare pantofii cei mai frumosi, surasul in care te simti un om frumos.

Si ce daca? De ce nu? De ce nu acum? De ce sa nu te rogi acum, de ce sa nu ierti acum, de ce sa nu suni acum o persoana pe care o iubesti? Asteptam Craciunul, duminicile, reuniunile de sarbatori, un inceput de an nou, asteptam sa avem bani, asteptam sa vina dragostea, asteptam ca totul sa fie perfect… si totusi… si totusi iata care este treaba… Nu exista ca totul sa fie perfect. Aici pe pamant fiintele umane nu pot atinge perfectiunea, tot ceea ce putem face aici este sa invatam. Asa ca acceptati cu inimile deschise aceasta provocare care se numeste viata si traiti-o acum.

Iubiti mai mult, iertati mai mult, imbratisati mai mult, iubiti mai intens si lasati restul sa vina de la sine. Iubiti pacea, strigati-o. Pacea poate lasa impresia ca este tacuta, dar nu este niciodata, ea este dinamica, proactiva. Cine a spus ca este usor pentru o fiinta umana? Ea nu cere sa se nasca, dar nici nu vrea sa moara.

Incetati sa mai fiti negativi si sa ii vorbiti pe ceilalti de rau. In loc sa ii puneti pe ceilalti jos, incercati sa va ridicati pe voi. Cand aveti ganduri negative, scapati repede de ele. Doar astfel va veti mentine sanatosi. Respectati natura, aveti grija de ea, nu o mai folositi in mod tiranic. Daca o iubiti, invatati sa o iubiti in mod frumos.

 

Si nu in ultimul rand, creati locuri de munca pentru cei tineri. Ei au un suflet atat de frumos. Lasati-i sa munceasca in mod demn si creativ. “Nu este suficient sa oferi cuiva mancare. Trebuie sa ii oferi si demnitate. Si demnitatea este cand poti aduce acasa mancare din propria munca”.

 

sursa: http://iubitoridefrumos.net/

Nu suntem diferiți!

 

Toți avem propriile noastre dezamăgiri. Cu toții avem propriile noastre speranțe.

Cu toții privim spre ziua de mâine așa cum privim spre un răsărit de soare. Căci de la un răsărit nu te aștepți decât la ceva bun.

Și tocmai asta este frumusețea. Cu toții ne dorim ceva mai bun Cu toții ne dorim ceva mai spectaculos decât am trăit până acum.

Cu toții ne dorim mister. Cu toții ne dorim pasiune. Cu toții ne dorim iubire.

Cu toții ne dorim atingeri. Cu toții ne dorim brațe care să ne strângă atunci când suntem nefericiți. Cu toții ne dorim priviri care să vadă în sufletul nostru atunci când simțim că nu mai putem să mergem înainte.

Și în tot acest drum pe care îl parcurgem prin viețile noastre așteptăm ca cineva să ne spună secretul… Așteptăm ca altcineva să ne arate o scurtătură către împlinire.

Așteptăm ca altcineva să ne arate o ușă prin care putem trece neobservați pentru a putea păcăli destinul. Numai că cel care a găsit o astfel de ușă a trecut deja dincolo de ea. Nu a mai avut răbdarea să ne aștepte și pe noi.

Ne poticnim, ne împiedicăm, plângem, ne ridicăm și mergem mai departe. Unde anume? Fiecare din noi își va găsi propriul răspuns.

Fiecare dintre noi își va găsi propriul adevăr. Și acest adevăr ne va arăta cine suntem cu adevărat. Altă cale nu există!

Atât de multe posibilități…

Atât de multe alegeri…

Atâtea feluri diferite de a ne trăi viața.

Atât de multe senzații ce pot fi experimentate. Atât de multe probleme care pot fi ocolite.

Atât de multe dezamăgiri…

Atât de multe persoane care nu au curajul să trăiască…

Atât de mulți oameni care încă așteaptă să găsească o ușă care i-ar putea ajuta să fenteze destinul.

Ce sentiment de neputință!

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Sunt o Femeie Puternică pentru că am curajul să și Plâng

 

Sunt o Femeie puternică pentru că am curaj să Plâng. Pentru că am curaj să-mi exprim Sentimentele si emotiile. Adevăratele sentimente si emotii. Pentru că am curajul să Spun exact ceea ce simt, într-un mod frumos, fără critică, reproş sau judecată. Pentru că am curajul să FIU eu, exact aşa cum sunt – veselă, dar şi tristă uneori, cu bune, dar şi cu “rele”.

Sunt o femeie puternică, pentru că am ales să NU mai port niciun fel de MASCĂ. Am ales să nu mai port Masca FALSĂ a femeii puternice. Masca femeii care e tot timpul cu zâmbetul pe buze chiar şi atunci când este tristă.

Masca femeii Atotputernice care poate si face orice singură. Masca femeii care nu are nevoie de nimeni şi nici de ajutor. Masca femeii căreia nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Masca femeii dure, indiferente şi reci.

Am ales să fiu EU, exact aşa cum sunt. Femeia extrem de sensibilă şi de profundă. Femeia veselă şi tristă. Femeia bună dar uneori şi “rea”. Femeia care-şi poartă cu mândrie zâmbetul pe buze, dar şi lacrimile pe obraz. Femeia care uneori oboseşte şi are nevoie de odihnă. De sprijin. De ajutor. Femeia care are nevoie de oameni minunaţi în jurul ei. Femeia care iubeşte cu inimă deschisă şi care îşi dă voie să fie iubită. Femeia empatică. Femeia caldă, blândă şi iubitoare!

Sunt o femeie puternică pentru că-mi dau voie să fiu şi “slabă”, vulnerabilă, fără a mă judeca şi a-mi impune să fiu puternică atunci când simt să fiu “slabă”. Pentru că-mi dau voie să fiu FEMEIE şi renunţ la a mai fi tot timpul numai “bărbată” .

Sunt o femeie puternică pentru că refuz să mai afişez masca femeii Fericite atunci când sufletul mi-e trist. Pentru că aleg să fiu Autentică. Pentru că aleg să fiu EU – exact aşa cum sunt şi simt!

 

de Camelia Șerban

sursa: https://cameliaserban.ro/

"Aaaa, păi tu nu mai ieși cu noi..."

Bineînțeles că în mintea unora am fițe de vedetă și alte aberații.

 

Adevărul este altul: nu-mi mai face plăcere să ies cu oameni absenți, care nu mai știu să trăiască în viața reală și care nu mai pot respira fără telefon, fără să verifice din 5 în 5 minute ce mai e pe facebook! Pentru că m-am săturat să fiu singură între prieteni.

Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, sper că nu, dar eu constat cu tristețe că se împuținează din ce în ce mai mult oamenii cu care pot ieși să ne bucurăm cu adevărat unii de alții. Parcă toți sunt obsedați de facebook! Nu au răbdare nici măcar să ajungă la o destinație, să-și descarce bagajele, că tre' să dea checkin... Nu se pot bucura de o masă, nu poți vorbi ceva cu ei, că auzi doar "stai să văd ce zic ăștia pe fb", "stai să postez poza asta", "hai să facem o poză"... sau îi vezi atenți la telefoane, ignorându-te. Rari mai sunt cei care știu să respecte interlocutorul și să-l privească atunci când acesta vorbește... și nu e plăcut să vorbești cu cineva atent la telefon!

Și atunci, de ce să mai ies cu asemenea persoane? Să pierd timpul și să observ cât de puțin contează prezența mea pentru ei? Eu n-am timp de irosit. Mai bine stau singură și citesc o carte sau mă uit la un film.

Am ajuns să-mi fie lehamite de apucăturile astea care denotă o lipsă gravă de bun simț, respect și considerație. Nu exagerez cu nimic, nu sunt negativă, asta este realitatea. M-am săturat să vorbesc cu nimeni, să mă simt penibil la masă în timp ce toată lumea stă cu ochii pe telefon de parcă am fi străini.

Știu, mulți nu vor recunoaște că au o obsesie pentru facebook, dar au o DEPENDENȚĂ GRAVĂ care, din păcate, îi va lăsa singuri. Așa cum te lasă singur patima alcoolului sau purtarea agresivă.

Regret că și copiii învață aceste proaste obiceiuri de la părinții lor, că nici ei nu mai știu să socializeze, să se joace, să se bucure, pur și simplu, de prezența cuiva și trăiesc doar pentru expunere socială.

Pentru unii totul e doar spectacol social, se laudă că au vizitat un loc, dar nu l-au văzut cu adevărat și nu s-au bucurat cu adevărat de el, deoarece le-a fost de ajuns să facă poze și apoi să stea cu ochii în telefon să posteze și să verifice reacțiie cunoscuților.

 Este foarte trist că nu ne mai acordăm șansa să ne cunoaștem cu adevărat... și ne grăbim să fim prieteni, să ne iubim, ca mai apoi, când realizăm că nu ne cunoaștem deloc să ne grăbim să ne despărțim. Păcat că nu ne mai suntem de ajuns și că tratăm relațiile cu multă superficialitate! Ne amăgim că nu suntem singuri, iar unii au ajuns să se mulțumească doar cu viața virtuală?!

Eu îmi reduc lumea la câțiva oameni cu care încă mai pot vorbi, cu care încă mai pot râde, de la care am ce învăța, cu care mă bucur de un petec de iarbă împărțind o pungă de pufuleți...

de Irina Binder