Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor de mine!

Mi-e dor de mine, aşa cum ştiu că pot să fiu primăvara. Mi-e dor să renasc, să înfloresc, să fiu cea mai bună variantă a mea.

Mi-e dor să mă trezesc la viaţă, să ies din bârlogul casei mele, după o lungă hibernare, şi să fiu luată prin surprindere de parfumul discret al pomilor înfloriţi. Mi-e dor de valsul petalelor de cireş ce se desprind alene din corolă, sub adierea blândă a vântului.

Mi-e dor de culoare, de pastelurile graţioaselor flori din grădina mea.

Mi-e dor să mă înveşmântez cu razele delicate ale soarelului şi să mă dezbrac de gerul aspru al iernii.

Mi-e dor de tril şi de zumzet, mi-e dor de cântecul voios al primăverii. Mi-e dor de şoaptele pârâului ce se grăbeşte să dea la o parte crusta rece a iernii.

Mi-e dor de verdele crud al ierbii ce se revarsă dintr-odată peste munţi şi peste văi, izgonind timida zăpadă a ultimelor zile de iarnă.

Mi-e dor să-mi las sufletul să se dezgheţe şi să dau jos, rând pe rând, ca pe nişte cojoace incomode şi inutile, plictisul, apatia, pasivitatea, ce mă caracterizează iarna.

Mi-e dor să am un chef nebun de viaţă. Mi-e dor de mine şi de tine, primăvară!

sursa: http://dani.revistatango.ro/

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:

- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner

Singurătate în 2

Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu sau să fii chiar unul dintre acei oameni. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată!

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate.

de Iustina T. ©

momenteinviata.ro

Monolog - Spre trecut

 

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător în viață. Nicio venire, nicio plecare, nicio întâlnire, nicio despărțire. Nicio apropiere și nicio depărtare ulterioară. Toate se întâmplă pentru că așa trebuie, chiar dacă nu vrem să credem și ne răzvrătim cu vehemență împotriva acestei idei. Și suferim. În cele din urmă înțelegem că așa este în viață: oamenii vin și pleacă. Mai cred însă, cu la fel de multă tărie și altceva: că trebuie să plecăm cu aceeași grijă cu care am venit. Fără să lăsăm îndoieli în sufletul pe care hotărâm să îl părăsim. Unii oameni vor căuta cu anii o explicație acestor îndoieli presărate în sufletul lor uneori cu voie, alteori din nepăsare, luând, între timp, toată vina trecutului asupra lor. Ceea ce nu-i deloc corect.
Cu la fel de multă convingere cred însă și că viața nu îți ia defapt nimic din ceea ce este al tău. Niciodată. Când un om decide să plece, înseamnă ca locul lui nu era lângă tine. Câți alții te cunosc cu bunele si relele tale toate și nu pleacă nicăieri? Sunt oameni care vin pentru a rămâne indiferent de situație si oameni care caută pretexte pentru a pleca de lângă tine cât mai repede. Când oare vom învăța să îi prețuim pe cei dintâi la justa valoare în loc să ne risipim sufletul ca să înțelegem de ce nu ne-au vrut ceilalți, de ce pentru ei nu am fost la fel de buni, mă tot întreb în ultima vreme?

Recunosc că sunt omul trecutului mai mult decât al momentului prezent și că mă risipesc de bunăvoie punându-mi trecutul pe repeat. Nu pot nega ca-mi place să o fac. Mult. Chiar dacă știu că n-am ce mai căuta acolo. Însă trebuie să recunosc și că pe zi ce trece învăț și să îl las în urmă. Nu în aceeași măsură în care îl retrăiesc, dar reușesc. Trăiesc tot mai des aici si acum, alături de tot și toți cei care îl alcătuiesc atât de frumos. Și e bine!

 

sursa: https://filedinjurnalulmarieleiblog.wordpress.com/

Trezește-te. Fă-ți o cafea, pune muzica preferată și fii un om fericit. Nu-ți trebuie lucruri complicate pentru o fericire sinceră!

Viața nu e complicată. Noi o complicăm cu prea multe dorințe fără sens și gânduri deșarte care nu duc la nimic bun. Credem în stereotipuri și de foarte multe ori dorim să fim ca altcineva, nu noi înșine. Nu suntem mulțumiți de ceea ce avem. Mereu supărați, mereu crispați și îngâmfați. Invidiem și dorim răul celor care o duc mai bine, fără să depunem efort, fără să luptăm pentru un viitor promițător.

Ne punem prea multe întrebări, nu ne materializăm visurile și ne lăsăm conduși de gloată. Criticăm viața altora și uităm de a noastră. Iubim pe cei care ne ignoră și îi ignorăm pe cei care ar face orice de dragul nostru.

Considerăm că fericirea constă în lucruri materiale. Muncim pe brânci, ne construim case și ne căsătorim din interes. Îmbrăcăm nuditatea trupului și lăsăm sufletul gol, nu-l hrănim cu cărți bune, cu fapte înălțătoare, Suntem oameni care zâmbesc doar în fotografii, iar adevărul e altul.

Suferim, suntem singuratici și neîmpliniți. Din simplu fapt că am uitat, că nu știm să facem ceea ce ne place, nu știm să punem preț pe lucruri simple.

Deschide ochii, privește în jurul tău, fă loc extraordinarului să pătrundă în inima ta. Bucură-te de tine, de ceea ce ai făcut, de ceea ce ai. Fericirea sinceră nu se ascunde după lucruri complicate, ea e în lucrurile care îți oferă plăcere, care te fac să fii tu, care te ajută să te simți împlinit și în pielea ta.

Ceea ce îți place îți va oferi încredere, creație. Contribuie la viața, la fericirea ta. Fă doar ceea ce dorești tu, nu ce-și doresc ceilalți. Fii tu oricând și oriunde. Trăiește-ți viața după cum simți.

Prețuiește clipa și momentul. Fii stăpân pe tine și pe sentimentele tale, nu lăsa pe străini să-ți dicteze viața. Fericirea e în lucruri mărunte.

sursa: https://devorbacutine.eu/

Un șut în fund un pas înainte!

Atat in experienta mea de viata, cat si a oamenilor pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, aproape intotdeauna "un sut in fund este un pas inainte".

Spun ..."aproape intotdeauna" pentru ca mai sunt si acele cazuri in care o persoana ramane fixata cu privirea in trecut, pe usa care s-a inchis sau pe suferinta pe care o reitereaza clipa de clipa si nu pleaca in cautarea unui nou inceput, a unei noi oportunitati pentru sine insasi si pentru viata sa. Aici este vorba despre acele persoane nesigure, care nu au incredere in sine si care se ataseaza excesiv si devin dependente de orice - chiar si de ceva care nu le aduce neaparat bucuria si fericirea (pentru ca au impresia ca dependenta de ceva din exteriorul lor le da o anumita siguranta).

De exemplu, sunt oameni care au un job de care sunt profund nemultumiti, insa nu indraznesc sa caute altceva, iar atunci cand sunt concediati simt ca le pica cerul in cap si sunt disperati. Devin victime neputincioase, sunt paralizati de frica si ii auzi spunand "ce bine era la acel job"... Un alt exemplu este de o relatie disfunctionala, in care sotia se plange mereu de sotul ei, este vesnic nemultumita si nefericita alaturi de el, insa atunci cand el ia decizia sa divorteze, ea se prabuseste si il implora sa se razgandeasca...

Cat de bine ar fi si pentru persoanele din aceste doua exemple sa constientizeze ca este o binecuvantare ca au scapat de ceva ce nu le facea bine oricum si sa plece hotarati catre noi orizonturi?

Pentru ca da, atunci cand o usa se inchide, se deschide undeva o alta mult mai buna pentru tine si tu doar trebuie sa o cauti. Atunci cand iti este luat ceva, inseamna ca acel lucru nu era bun pentru tine si vei constientiza asta cu siguranta candva in viitor.

Priveste "sutul in fund" ca pe o modalitate prin care viata iti comunica ca nu mai vrea ca tu sa stai intr-o situatie mediocra, in zona de confort, ci ca isi doreste mai mult de la tine - pentru ca POTI!

Nu esti lasat sa lancezesti, sa te multumesti cu putin sau cu ceea ce nu iti mai foloseste... nu este asta oare o binecuvantare?

Accepta ca s-a terminat, multumeste vietii ca ti-a dat un impuls ca sa te trezesti si cauta-ti calea catre fericire si bucuria de a trai!

de Ursula Sandner

2019 Fericit!

 

Timpul... Același timp care pare că nu ne mai ajunge și pare că intră într-un sac, împuținându-se tot mai acut, cel pe care îl condamnăm pentru nefericire, nere...ușite, cel care primește reproșuri nenumărate atunci când ne ia cu nerușinare oamenii dragi, cel care trece prea repede scurtând momentele fericite și care atunci când aduce durere parcă stă pe loc. Timpul...cel care azi ne aduce o poală de zâmbete, iar mâine ne trage mișelește în brațele lungi ale unei tristeți amare, ce nu pare a avea un sfârșit prea curând, cel care schimbă oamenii uneori într-un mod atât de surprinzător! Tot el este cel care schimbă și anii. Cam asta a făcut și cu 2018, a fost tras în acel trecut al anilor și nu-l vom mai putea vedea decât prin intermediul celor trăite în decursul lui, pe care ni le lasă drept amintire.

2018... 

Mi-ai dat și tu câteva lecții serioase. Destul de dure, dacă mă întrebi. Mi-ai arătat din nou că oamenii nu se schimbă... Oricât mi-aș dori eu, oricât aș încerca eu să fac minuni. Nu pot face... Sunt la rândul meu doar un om, o mână de om, care nu se poate lupta cu încăpățânarea și deciziile pe care le iau oamenii referitor la propria viață. Și mai știu în același timp că oricât aș încerca să mă ascund, să-mi smulg durerea din suflet, nu voi reuși, îmi va păsa cât voi trăi, mă voi gândi la ei și voi plânge cu lacrimi știute doar de mine, și mă voi agăța de fiecare dată de ideea că poate acel "va fi bine" chiar există, și că miracolele nu sunt niște simple invenții. 

Am văzut că nici cele mai trainice prietenii nu sunt chiar așa trainice și că poți fi înlocuit foarte ușor fără prea multe explicații. Și am hotărât că așa cum am fost dată uitării și nu am fost căutată, la rândul meu voi păstra tăcerea. 

Mi-am văzut fricile devenite realitate... Astfel am ajuns la concluzia că într-adevăr de ce ți-e teamă, de aia nu scapi, din păcate. Și-am realizat că doi înseamnă mai mult decât ne putem imagina. Că o îmbrățișare înainte de culcare sau una în timpul nopții, dau viață unui suflet. Mă pot numi norocoasă la capitolul ăsta. Recunosc că Dumnezeu a adus soarele către mine exact când am avut mai mare nevoie, și se pare că va străluci în inima mea o viață.

2019...

Ție nu știu ce să-ți spun... Abia ai sosit, ești nou și n-am nici cea mai mică idee ce îmi vei aduce. Sper la bine! Din tot sufletul! Și dacă încă nu știi ce-mi lipsește, îți voi șopti eu curând... Poate adierea șoaptei mele ajunge la tine și ții cont.

Vouă vă doresc să aveți un an frumos, să fiți fericiți, să profitați de momentele de bucurie și să prețuiți oamenii buni din viața voastră! Faceți-vă TIMP! Pentru ceea ce contează cu adevărat!

La mulți ani, dragii mei! 💝🎆

de Georgiana R. ©️
sursa: Pasaje din viaţă

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi!

Fericiți sau triști, îndrăgostiți sau indiferenți?

Când am trecut prin târg, am auzit că, la sfârșit de an, este vremea bilanțurilor și a planurilor de viitor. Se cântărește cu mare grijă tot ceea ce (ni) s-a întâmplat, bun și rău, se pun toate în balanță și se informează populația (sau doar rudele și prietenii, după caz) despre rezultatul obținut.

După care, cu aceeași responsabilitate, se vor face anunțuri publice despre ce își propune fiecare pentru Noul An. Se știe deja – e anul în care vom fi cu toții mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai înalți. Și, eventual, mai bogați. Dacă avem norocul să ne prindă miezul nopții cu niște bani în buzunar.

Și toate acestea se-ntâmplă pe fondul unei agitații nebune pentru că, nu-i așa?, e „noaptea dintre ani”, trebuie să ne distrăm, să avem pe masă tot felul de „mâncărici”, să aflăm ce vor face Gigel și Maricica de Revelion sau dacă Mitică a plecat în „țări de soare pline” – nu de alta, dar, dacă e ceva de invidiat, s-o știm și noi.

Dincolo de ironii și glume, este o perioadă dificilă. Poate nu în sine, ci prin ceea ce proiectăm asupra ei, prin așteptările pe care le avem, mai mult decât în oricare zi din an.

Când eram tristă din diferite (sau aceleași) motive în perioada dintre Crăciun și Revelion, mama nu înceta să-mi spună „tu poți să ai Revelionul tău în oricare altă zi din an – de ce te cramponezi de ăsta, cel al altora?” Târziu am priceput că avea perfectă dreptate. Și câte „revelioane” frumoase aveam de-a lungul unui an… Când oamenii erau gri sau cuprinși de banalitate. Iar eu, într-o lume de poveste.

De ce trebuie să facem bilanțuri pe 31 decembrie? De ce trebuie exact atunci să ne propunem totul? De ce „tragem” de noi nejustificat, în momente stabilite de alții?

De cele mai multe ori, am impresia că ne dorim permanent într-o cursă de 100 m garduri. Iar la 31 decembrie e linia de finish. Și totuși…

Nu știu câți dintre cititorii mei au făcut sau vor face bilanțuri ale anului ce se termină. Nici câți își propun lucruri mai mult sau mai puțin posibile pentru anul care vine. În același timp, nu știu nici câți vor dansa alături de prieteni sau iubiți în noaptea de Revelion și câți vor suspina singuri, acasă; câți vor fi cu persoana potrivită (și dorită) și câți vor face frumos pentru ca imaginea să fie salvată; câți vor râde și câți vor plânge la miezul nopții.

Și, mai ales, nu vreau să știu cum a fost anul care se termină. Sau cum va fi cel care începe. Și nu-mi propun nimic. Cel puțin, nu acum. Ce rost ar avea?! Pot s-o fac altă dată, în fiecare zi sau niciodată.

Poate și aceasta e o definiție a libertății – să nu faci ceea ce trebuie, după regulile nescrise, dar dure, ale oamenilor din jur. Să nu te intereseze ce cred ceilalți despre tine. Să știi să fii cu tine, analizând când vrei tu ce îți face bine și ce nu, ce îți propui (sau nu) pentru viitor.

Să te gândești că legea (unică?) pe care trebuie s-o respecți este, nu degeaba, cea impusă medicilor: Primum non nocere… În primul rând, să nu faci rău. În rest – lumea e a ta. Și a gândurilor tale. A libertății pe care TU o alegi.

*

Zilele trecute am auzit o nouă formulă de a face urări – „Revelion fericit!”. Mi s-a părut hilară, falsă și fără nicio semnificație, de fapt. Pentru că multă lume așteaptă însă niște urări la început de an, o să mă străduiesc să fac și eu una. Poate nu cea sperată, dar, vă asigur, una sinceră.

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi. Fericiți sau triști, bogați sau săraci, calzi sau rezervați, îndrăgostiți sau indiferenți.

La mulți ani!

de Odilia Rosianu

sursa: https://www.literaturadeazi.ro/

Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să trăiești viața pe care ți-o dorești!

 

Tu simți că îți dorești ca viața ta să arate altfel decât acum. Știi că poți și meriți altceva sau mai mult. Te-ai săturat să trăiești ca să le faci altora pe plac, ai experimentat ipocrizia, compromisul și fățărnicia, ți-ai atins limita negării de sine și nu mai poți să continui așa cum ai făcut-o până acum.

Ești cuprins de neliniște, nu te mai bucuri de nimic, ți-a dispărut zâmbetul de pe chip, iar noaptea gândurile și frământările nu te lasă să te odihnești.

Oricât ai încerca să îți amorțești conștiința, ea mereu găsește o cale să se facă auzită.
Te zbați între dorința de a-ți schimba viața și teama de necunoscut, de nou și chiar de eșec.

În astfel de momente, cauți să stai de vorbă cu oamenii cei mai apropiați ție: familia, partenerul de cuplu, prieteni. Speri că ei te vor înțelege și te vor susține în ceee ce-ți dorești să faci. Însă, pe ei schimbarea ta îi sperie și este cumva normal-așa cum ție îți este teamă de nou, la fel le este și lor.

Schimbarea ta va presupune un efort de adaptare și din partea lor, iar oamenii sunt foarte rezistenți la schimbare și au tendința să se agațe de zona lor de confort (chiar dacă le este inconfortabilă).

De mici suntem învățați să stăm în banca noastră, să facem compromisuri ca să fie bine, să lăsăm de la noi ca să le facem altora pe plac. Aceste credințe le ai și tu în minte și le au și apropiații tăi. Astfel, sfaturile lor vor avea tendința să se bazeze pe aceste credințe, iar ele te vor ține pe loc. Poate chiar te vor determina să te răzgândești și să nu îți mai dorești nimic.

Dar conștiința ta, vocea sinelui tău autentic, nu poate să accepte asta fără consecințe. Când îți înăbuși chemarea interioară, devii trist, apatic și chiar depresiv. Bucuria de a trăi dispare și îți vei duce mai departe zilele având o existență banală.

Dar tu nu meriți asta. Simți că poți și că vrei mai mult. Așa că, haide, mobilizează-te! Nu mai asculta de nimeni, ci doar de ceea ce-ți dictează sinele tău. Fă pas cu pas schimbarea pe care ți-o dorești. Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să trăiești viața pe care ți-o dorești.

Da, unii oameni se vor declara răniți. Alții vor lupta cu tine și vor face tot ce le stă în putință ca să te țină pe loc. Oricât de mult te doare, ignoră-i și mergi pe calea ta pentru că în acest moment al vieții tale vei vedea cine te iubește cu adevărat și cine își dorește să facă parte din viața ta doar pentru interesele sale egoiste.

Astfel, prin schimbarea ta ai doar de câștigat: îți urmezi vocea interioară și vei menține lângă tine doar acei oameni care, cu adevărat, țin la tine și își doresc ca tu să fii fericit.

de Ursula Sandner

Siguranța, după care aleargă majoritatea în viață, este o iluzie.

 

Este o iluzie să crezi ca ai un job "sigur" - orice se poate întâmpla, de la restructurări de... posturi, faliment, la concediere, este o iluzie să crezi că ai o căsnicie "sigură" - partenerul tău poate să aleagă o altă cale sau chiar să plece de pe acest pământ, este o iluzie să crezi că oamenii care te înconjoară acum vor fi tot timpul lângă tine, ș.a.m.d. pentru că, de fapt, tot ceea ce este în exteriorul tău este predispus schimbării.

Singurul lucru de care poți să fii sigur este că tu vei trăi în propria ta companie toată viața ta, că te vei baza pe propriile tale forțe până la sfârșit, că tu ai toate întrebările, răspunsurile și puterea de a trăi așa cum îți dorești.

Cea mai valoroasă și mai sigură investiție este cea pe care o faci în tine însuți, în dezvoltarea ta personală și profesională și în puterea ta personală.

Oamenii și situațiile din viața ta vin și pleacă, astfel că este bine să le trăiești din plin și să te bucuri de ele atât cât durează. În orice situație și în orice relație, oferă tot ce ai mai bun din tine, deoarece dăruind îți vei spori bucuria și împlinirea. Însă, nu te atașa și nu te agăța de nimeni și de nimic.

Fiecare om și fiecare întâmplare din viața ta te îmbogățesc, dacă reușești să le dai voie și să le valorifici la maxim. Însă, ține minte, că nu există siguranță și garanții în exteriorul tău, ci doar în tine însuți.

Bucură-te acum de viață, bucură-te acum de oamenii pe care îi întâlnești, bucură-te acum de întâmplările prin care te poartă viața, pentru că totul ți-a fost dat ca să cunoști, să înveți și să dobândești înțelepciunea necesară ca să mergi mai departe.

Viața este o călătorie în care peisajul se schimbă în permanență, iar singura constantă ești tu însuți - în continuă schimbare.

de Ursula Sandner

Like-ul, ce armă redutabilă!

 

„Cum să-mi dau mai mare importanță pe Facebook și să primesc mai multe like-uri, cu alte cuvinte, mai multă atenție?” pare să fie întrebarea din spatele multor dintre postări. Cum să fac să arăt ce viață extraordinară am? Ce locuri vizitez, cu ce haine mă îmbrac, ce oameni mă înconjoară și, nu în ultimul rând, cât de bine arăt, gen „așa m-am trezit în această dimineață”, dar părul e perfect aranjat sau buclele sunt impecabile, iar machiajul desăvârșit?

Despre nevoia de validare, de confirmare, de socializare, fie ea și iluzorie, nu suntem niciunul străin, dar unii dintre noi efectiv strigă cu disperare după atenție și nici măcar nu își dau seama de asta. Sau poate că, dimpotrivă, o fac intenționat, convinși fiind că restul omenirii nu merită să fie privată de niciun detaliu, indiferent cât de anost sau intim, al vieții lor.

Trăim o vreme în care primează tot ce nu contează. În care imaginea e totul. Impresia pe care ceilalți o au despre tine fiind mai importantă – o, cu mult mai importantă! – decât adevărul în sine. Practic, nu mai interesează pe nimeni că realitatea este săracă, tristă și știrbă, dacă este spoită temeinic cu sclipici, astfel încât să transmită iluzia unor performanțe inexistente. O convenție rușinoasă, la care am aderat tacit, și pe care o urmăm orbește. Iar competiția este tot mai acerbă, în timp ce trofeul e mai gol decât un balon de săpun: „Like-ul”! Semnul că am fost văzuți și apreciați. Treapta către o mulțumire de sine iluzorie, treapta către o poziție pe care ne-o inventăm fără scrupule și-o plasăm în mintea celorlalți. Instrumentul pe care îl folosim, la rândul nostru, pentru a ne valida prietenii, fanii sau influencerii, atât cât interesul ne permite.

Despre ipocrizia în lumea virtuală în care trăim de ani buni s-a tot scris și subiectul nu este nici pe departe epuizat, chiar dacă aceasta tinde să devină indispensabilă într-un prezent al măștilor de carnaval, al costumelor de bufoni și al decorurilor de mucava pe care atât de mult le iubim, încât nu ezităm să le ridicăm la rang de filosofie de viață.

Incredibil cât de mult rău poate face un simbol nevinovat, nu credeți?

sursa: https://www.catchy.ro/

Frumosul nu se înțelege: se simte!

 

Dacă ai un suflet frumos, nu îl ține ascuns sub măști mediocre si incomode celor care vor să te privească. Ține-l la vedere! Afișează-te cu el! Să vadă lumea frumosul și, încercând să îl înțeleagă pe deplin, să rămână uimită.

 

Frumosul nu se înțelege: se simte!

 

Că după aceea, vor veni mulți viteji apăruți de nu știu unde, și vor încerca să îți umble hai hui prin suflet, unii să îl pipăie, alții să ți-l împrumute pentru câteva ocazii de impresie artistică, iar cei mai mulți dintre ei să îi afle cusurile si dedesubturile, pentru a-l putea mânji și denigra cu noroiul părerilor lor închipuite, e un lucru necesar si perfect normal. Așa se validează frumusețea. Prin urâțenia celor care o denigrează.

 

Tu ține-l la vedere, astfel încât soarele vieții să ți-l încălzească si să ți-l lumineze. Lasă-l să fie frumos în totalitate și nu doar parțial. Pentru toată lumea, nu numai pentru tine.

 

Frumusețea mustră neghiobia și prostia ochilor care o privesc urât. Cine nu îți simte frumusețea, nu are cum să îți înțeleagă viața, caracterul, educația și limitele, dar mai ales, potențialul.

 

Așa că, dacă ai un suflet frumos și bun, nu îl ține numai pentru tine! Dacă este cu adevărat frumos, atunci va fi în stare să primească pe toată lumea. Pe cei buni, pentru a-l admira și pe cei răi, pentru a-l denigra.

 

de Portretul Sufletului

Sfaturi pentru a aduce fericirea in viata ta :

“Trăiește în fiecare zi ca și când ar fi ultima. Învață în fiecare zi ca și cum ai trăi pentru totdeauna” – Mahatma Gandhi

De foarte multe ori mi s-a spus că fericirea e o alegere. Din păcate, noi ne complicăm viața atât de mult, încât nu mai suntem capabili să aflăm ce este fericirea, chiar dacă aceasta se află sub nasul nostru.

În acest articol îți voi spune care sunt acele 10 lucruri pe care ar fi bine să le sacrifici în numele fericirii:

1. Încetează să îți mai faci griji pentru ce cred alți oameni despre tine

Da, știu, s-ar putea să ți se pară ciudat și nefolositor – până la urmă omul este un animal care nu vrea să fie ignorat. Însă să îți faci griji permanent pentru ce cred alții despre tine, înseamnă să pierzi timp și forțe. Să faci în așa mod ca cei din jur să vadă doar omul bun din tine, nu că este greu de realizat și aproape imposibil, dar nici nu are importanță. Și până la urmă, de ce ți-ar păsa de ce cred alții despre tine?

2. Încetează să le faci tuturor pe plac
Dacă totuși vrei să faci cuiva după plac, atunci să faci doar după placul tău. Dacă vrei proceda așa cum crezi că este corect, vrei atrage oamenii – nu pe oricine, ci pe cei care merită să fie alături de tine.

3. Nu bârfi

Să știi că cei care vorbesc cu tine despre cei din jur, vor vorbi cu mare plăcere cu cei din jur despre tine. Să dai crezare zvonurilor este ca și cum ai paria pe un cal pe care nimeni niciodată nu l-a văzut. Este naiv.

4. Încetează să îți mai faci griji

Energia noastră este consumată acolo unde ne sunt concentrate gândurile. Să îți faci griji – înseamnă să cheltuiești timp și energie pentru gândurile pe care nu ai vrea să le vezi materializate. Mai bine ai cheltui energia pe ceva cu adevărat important, ceea ce poți realiza cu propriile forțe.

5. Scapă de sentimentul de nesiguranță și lipsă de protecție

Atunci când ne luăm prea în serios, începem să gândim că cei din jurul nostru abia așteaptă ca să facem un pas greșit și să cădem. Ajunge! Pur și simplu fii tu însuți – și șterge de pe fața ta această mină plictisitoare. Nimeni nu te urmărește. În orice caz, nu atât de insistent.

6. Nu mai lua totul atât de aproape de inimă

Sincer vorbind, cea mai mare parte a oamenilor este ocupată cu evenimentele din propria viață, pentru a-și face griji pentru ceea ce faci tu. Acțiunile oamenilor din jurul nostru nu au nici o legătură cu noi și nu merită să reacționăm la ele.

7. Nu mai trăi în trecut
Toți au avut momente dificile în viață, nu suntem ideali, pentru că am făcut greșeli, indiferent de sfaturile părinților. Dacă nu ai ascultat atunci sfaturile părinților, de ce îți transformi acum viața într-un coșmar, repetând în cap cuvintele lor. Știi, chiar dacă ai făcut greșeli în trecut, fiecare dintre ele te-a făcut mai puternică acum.

8. Nu cheltui banii pe lucruri de care nu ai nevoie, încercând să-ți cumperi fericirea

Și chiar nu ai nevoie de aceste lucruri. Să cheltuiești banii pe lucruri care mai apoi se vor prăfui în casă – e doar o altă metodă de a-ți complica viața. Uneori, cu cât mai puțin avem, cu atât mai bine trăim.

9. Renunță la furie

Dacă vei continua să ții în sufletul tău furia, mai devreme sau mai târziu, asta va face o gaură în el și nu vei avea cu ce să o astupi. Renunță la furie. Odată și pentru totdeauna.

10. Renunță la ideea de a controla tot ce se întâmplă în jur

Controlul – e doar o iluzie. De fapt, lumea în care trăim nu poate fi controlată nici într-un fel. Și vei trăi mult mai ușor dacă vei înțelege și accepta acest lucru. Învață să renunți la ceea ce nu poate să fie alături de tine niciodată.

Sursa: http://revistasufletului.net/

Ce repede se face tîrziu în viață.

Poate că mai am timp, dar nu mai am răbdare cu cei care nu merită nimic din ceea ce sunt eu. Anii au trecut, am învățat lecții predate de oameni, nu de viață. Am ales să nu chiulesc de la ore și am primit toate testele posibile. De la unele am ieșit plîngînd neștiind încotro să o apuc, însă nu am disperat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oamenii…

Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învățat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii surprins decît să fii dezamăgit. Înțelept ar fi să nu ai așteptări. Să vezi cum, de la o vreme, nu mai tresari cînd sună telefonul. Ăsta e primul semn că ți se rupe-n paișpe.

Te vor întreba apoi fățarnic-grijuliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Parcă nu mai ești tu, te doare ceva?”, iar tu le vei răspunde țintindu-le fruntea cu o privire albastră, ” Oo, nu, abia acum nu mă mai doare nimic.”

Ca un călător flămînd și obosit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răspunsuri în ceea ce ai devenit. Nu te judeca prea aspru, dă-ți o șansă așa cum ai dat de zeci de ori altora. Ești și tu un suflet de om. Cine ți-a zis că trebuie să fii puternică și fericită, ți-a fost dușman. Nu trebuie nimic niciodată, dacă tu nu vrei. Puternice să fie tractoarele în brazdă, nu eu în viață. Eu sunt o inimă-putere și atît.

Copiii au crescut, din mers pricepi cum să-i lași să devină oameni. Deși te sui pe vîrfuri nu mai ajungi să-i cuprinzi de după umeri, ci îi cuprinzi de brîu și îți pui capul în dreptul inimii să îi auzi bătaia. Cînd erau micuți, erai și tu ca argintul viu. Zile și nopți de griji care nu se vor sfîrși atîta vreme cît te vei numi ”mamă”.

Mă uit la noi cum ne transformăm. Cine nu ar vrea glezne subțiri pînă la adînci bătrîneți? Cine nu și-ar dori să nu simtă niciodată ce-i poliartrita?

Fii cuminte și pricepe: dacă ai gușă, nu-ți vor crește aripi. Că nu ești pasăre, ești om. Tu poți crește în iubire, asta se va vedea pe chipul tău.

Ce repede se face tîrziu în viață. Și nu poți să zici că n-ai știut. Ce n-ai știut? Doar nu ți-a furat nimeni timpul cu oboroaca. Am verificat eu, tot 21 de zile au trecut pînă să iasă puii din găoacă.

Irosim timp cu nemiluita, ca niște copii prostuți stăm cu înghețata în mînă sub soarele arzător. Ca să nu se termine, nu mîncăm din ea, însă imediat vedem că ne-a rămas doar cornetul. Ce-a fost mai bun s-a scurs printre degete.

Acum e luni, acum e vineri. Știm doar să alergăm, încetucu nu mai merg decît bătrînii doar pentru că ei cunosc valoarea timpului. Cînd a murit bunica, mama plîngea sfîșietor și zicea încet lîngă sicriu: S-a dus mila mea, doar mama îmi zicea ”Mai odihnește-te, puică, mai trage-ți sufletul!”

Tic-tac, tic-tac, din clepsidră curge și cînd dormi, ființă. Nu te întrista, bucură-te că ți s-a dat și mulțumește.

Fii bun, nu știi niciodată cînd se stinge lumina. Fără lamentări inutile și mofturi, trăiește cuminte pînă în cea din urmă dimineață.

sursa: https://popesculuminia.wordpress.com/

Când iubirea devine un supliciu...

Iubirea unora este de dorit până când te sufocă. Până când ajunge să te streseze, până când te obosește, până când te obligă să te justifici și să convingi mereu, până când te face să te simți vinovat că nu poți oferi mai mult. Până când îți fură liniștea. Până când te îngrădește și te face să nu te mai simți liber. Până când, în loc să te atragă, te gonește și te face să-ți dorești depărtarea și singurătatea.

Iubirea nu e posesivă, nu obligă, nu reproșează, nu revendică drepturi, nu e egoistă.

Iubirea pentru celălalt nu e despre tine, ci despre el. Despre binele lui, despre liniștea lui, despre fericirea lui. Despre ceea ce vrea el, despre ceea ce este el.

Iubirea nu se strigă în gura mare, ci se arată prin fapte mici, prin înțelegere, toleranță, răbdare, bunătate și lipsă de egoism...

de Irina Binder

 

Sfat de la Jane Fonda: "Atâta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană… "

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în față și pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci cînd vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiți.

Aşadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite.

Nu vă gîndiţi să lăsaţi chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreţi să-i transformați în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.

Nu vă faceți griji despre ce-o să se întîmple cu ei sau cum veţi fi pomeniți, pentru că atunci cînd ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile.

Timpul în care v-ați bucurat de viaţa pe pămînt și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atîta trudă se va sfîrşi.
Publicitate

Nu vă frămantați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranţa, drumul în viaţă.

Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns.
Viața înseamnă mai mult decît munca. Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viaţă.

Nu așteptați prea multe de la copiii voștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor.

După vîrsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari muncind până intraţi în mormant . S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.

Cînd să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane?

Mâncaţi câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveţi practic nevoie decît de câțiva metri pătraţi: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie. Atîta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, staţi foarte bine. Ar trebui să fiți fericiţi.

Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social. Nu vă mai comparați cu alţii în ceea ce priveşte potența financiară.

Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai bogatibși se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneţi în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creaţi-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiţi.

Atâta timp cât sunteţi sănătoşi și bine dispuşi, vă veţi face planuri și veţi aștepta cu nerăbdare ziua următoare.

O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută.

O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala…

Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 20-30 de ani în deplină sănătate și vigoare.

Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară.

Și nu uitați de prieteni. Ei sunt una din bogățiile vieții .

Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple: Ascultați-i fără să-i întrerupeți; vorbiți-le fără să le reproșați ceva; faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb; răspundeți-le fără să-i contraziceți; iertați-i fără să-i pedepsiți; promiteți-le fără să uitați.

Așa nu veți fi niciodată singuri.

Vă doresc o viață lungă și împlinită!

de Jane Fonda
sursa: https://citateimpresionante.ro/category/citate-impresionante/

Copilul nu este un instrument, nu vine pe lume ca să trăiască pentru a satisface capriciile, nevoile sau dorințele părinților săi.

 

Copilul, mai ales când a ajuns adult, nu are nicio obligație de a-și face părinții fericiți. Părinții ar fi normal să își găsească împlinirea și fericirea prin ei înșiși, nu prin copilul lor. 
 
Părintele care își acuză copilul că îl dezamăgeste pentru că nu trăiește așa cum își dorește el, care își șantajează emoțional progenitura atunci când nu face alegerile și nu ia deciziile pe care le vrea acel părinte, care spune că suferă când copilul nu se conformează așteptărilor sale, nu dă dovadă de iubire și de bune intenții, ci de egocentrism și egoism. 
 
Părintele care vrea să aibă mereu primul loc în viața copilului său, chiar și după ce acesta își întemeiază propria familie, care încearcă să își împovăreze copilul cu sentimente de vinovăție, milă, rușine sau frică atunci când nu primește atenția pe care și-o dorește, dă dovadă de imaturitate emoțională și, mai ales, de lipsă de respect față de progenitura sa. 
 
Fiecare om are dreptul să își creeze viața pe care și-o dorește, indiferent dacă părintele său aprobă sau nu, este de acord sau nu, cu alegerile și deciziile sale. 
 
Chiar dacă unii părinți fac copii pentru a-i transforma în instrumente, ancore sau extensii ale ego-ului lor, copilul nu are nicio obligație în a se supune sau a se conforma așteptărilor egoiste ale acestora. 
 
Unii părinți își doresc de la copilul lor să trăiască exact așa cum au făcut-o ei, în pofida faptului că nu au dus o viață care să merite să fie copiată la indigo. Au avut relații abuzive, au fost nemulțumiți de nivelul de trăi și de statutul socio-profesional, de alegerile pe care le-au făcut în viață, însă cumva au supraviețuit, iar acest argument este suficient pentru ca să se simtă îndreptățiți să dea sfaturi și directive de viață. 
 
Respectă-ți părinții, însă nu le permite să îți dicteze sau să îți impună cum să trăiești. Ei nu știu mai bine decât tine ce te împlinește pe tine, ce te face fericit sau ceea ce înseamnă pentru tine o viață frumoasă. 
 
Datoria ta este să îți rămâi loial ție însuți în primul rând și să îți creezi viața pe care ți-o dorești. 
 
de Ursula Sandner

Îmi plac la nebunie oamenii asumați.

 

Îmi plac la nebunie oamenii asumați. Cred că este cea mai mare realizare într-o viață de om. Să ajungi la tine, să te privești adânc în suflet, să vezi tot ce-i acolo și să îți spui: ”Ok. Ăsta sunt, mă accept și nu mă judec. Fac tot ce vreau, fără să dau socoteală cuiva”. Să faci alegeri și să îți asumi consecințele. Să accepți că poți greși. Apoi să plătești, ținând capul sus și spatele drept.

Lor nu li se întâmplă nimic. Ei nu au destin. Au liber arbitru. Sunt liberi. Aleg, iau decizii. Și nu se acuză pentru alegerile făcute. Nu se judecă și nici nu își încâlcesc sufletul în ițe nevăzute, din care apoi, se zbat să iasă. Ei nu se zbat. Calcă liniștiți prin viață, așa cum te plimbi prin propria casă. Poate să pice curentul: tu știi clar pe unde îți e așezată mobila, unde sunt pragurile și ușile, și faci slalom printre ele, într-un echilibru perfect. Nu te împiedici, nu cazi și nu te lovești.

Oamenii asumați nu urlă. Nu se înfurie și nu trântesc uși de case ori de suflete. Intră și ies din locuințe și vieți, calmi și fără drame teatrale. În ritmul lor, pe care nimeni și nimic nu îl poate schimba. Sunt ca trestia care, instinctiv, știe când trebuie să se îndoaie ca să nu o rupă vântul.

Sunt statornici și poți să mergi alături de ei până în pânzele albe. Un om care nu se trădează nu va trăda niciodată alți oameni. Sunt ape adânci și calme. Nu oricine le poate intra în suflet. Sunt selectivi, tocmai pentru că știu clar ce își doresc. Dar și când te îndrăgesc, o fac pe viață.

Spun mereu adevărul lor și știu să îl recunoască pe al celorlalți. Nu te vor judeca pentru că ai un alt adevăr decât al lor. Ei știu că fiecare om are dreptul de a-și trăi viața cum crede de cuviință. Tocmai de aceea lângă ei te simți liber. Vrei să dansezi desculț, de nebun, în mijlocul orașului, la o oră de vârf, când e ticsit de lume? Fă-o, iar el va sta imperturbabil lângă tine, te va lăsa să îți faci damblaua și apoi veți pleca mai departe, împreună.

Ei nu generalizează și nu judecă. Ei sunt cei care înțeleg și acceptă. Nu vor spune niciodată că toți bărbații care își părăsesc partenerele sunt porci. Și nici că toate femeile care înșală sunt curve. Nu raportează totul la ei înșiși. Înțeleg că fiecare om are propriul filtru emoțional și lumea este o proiecție. Ei sunt observatori.

Omul asumat nu își plânge de milă și nici nu are nevoie ca alții să o facă. Nu vrea confirmări și nu cere atenție. E sigur, demn și discret. Nu are nevoie să se facă văzut, pentru că el știe că există. Nu are nevoie să îi spună altcineva asta.

Omul asumat e nespus de sensibil. Dacă sapi adânc, sub epiderma sufletului său, vei găsi acolo cicatrici. Frumoase, însă. Pentru că și-a vindecat rănile cu iubire. A învățat că singurul mod prin care poți ajunge la liniște și libertate, e să te lași să fii. Exact așa cum ești. Și așa viața doare pe alocuri dese. De ce să îți meșterești de unul singur alte cruci pe care să ți le pui singur în cârcă? Lasă, că-s îndeajuns ălea by default. Dar, până să înțelegi asta, dai, întâi, o tură prin Iad.

După cum vezi, nu-i chiar așa ușor cum părea la prima citire. Eu am început cu sfârșitul. Dar povestea începe cu iaduri, demoni și suferință. Acum, că știi, tu decizi. Îți asumi alegerea?

 

sursa: Eu sunt femeie

Nu mai fugiti! Stop!

 

Iubirea perfectă? Jale! Nu există așa ceva. Dar asta e minunat. Cum ar fi să trăim toți relația perfectă, la fel? Cum ar fi să iubim la fel, să fim iubiți la fel? Să fie totul perfect, la fel ca la ei, ca la voi, ca la ele. Că perfecțiunea sună bine, dar are un mare defect. E la fel! :)

E foarte ciudată perioada asta în care trăim. Cred că sunt prea multe alegeri. Prea multe opțiuni. Prea mult, prea repede. Vrem rezultate pe loc și nu mai avem răbdare. Nu mai reparăm, înlocuim. Nu mai coasem ceva ce s-a rupt, luăm un tricou nou. Oferte peste oferte. Și în relații. Uităm că lucrăm cu suflete, nu cu obiecte. Și vrem să fie perfect nonstop. Ba chiar și alarma cd dimineața să sune altfel, mai duios, când suntem îndrăgostiți. Și e vina lui, normal, dacă e luni. Sau dacă plouă.

Nu mai fugiți, copii mari. Este magic să fii îndrăgostit, să iubești, să simți că trăiești. Dar magia trece, cand cad cortinele. Și atunci începe viața. Aia pe bune. Luptați pentru voi, pentru iubirea în care credeți. Cuceriți-o pe fata care vă place, chiar daca a zis nu la cafeaua aia, acum un an. Vorbiți între voi, dansați în casă și ieșiți la joacă afară. Închideți telefonul uneori și luați-vă un câine!

Bună dimineața! Nu mai fugiți!

 

sursa: https://www.facebook.com/pg/eupoteusuntmagician/about/?ref=page_internal

Ar trebui să fim mai atenţi cui deschidem uşi spre suflet… Unii vor doar să facă dezastru acolo.

 

Ar trebui să fim mai atenţi cui deschidem uşi spre suflet… Unii vor doar să facă dezastru acolo. Nu foarte mulţi ştiu ce e aceea încredere. Foarte puţini ştiu să o câştige… Şi doar câţiva sunt capabili să n-o trădeze. Cea mai mare încredere trebuie să o ai întotdeauna în tine însăţi şi într-un moment de nebunie curată mai trebuie să ai destul curaj cât să o oferi cuiva care să nu-şi bată joc, deşi ar putea şi ar şti unde să lovească pentru a te durea cel mai tare.

Unor oameni le-aş spune pur şi simplu să plece, apoi le-aş trânti uşa în nas pentru că mi-au ajuns duhoarea de nesimţire pe care o emană, aerul de superioritate pe care au impresia că îl respiră şi altitudinea la care cred ei că se învârt, dar din punctul meu de vedere e o altitudine pe sub pământ. Aşa sunt unii, îi vezi de la distanţă că sunt oameni de nimic şi nu-i vrei sub nicio formă prin preajmă, dar te-ar găsi şi-n gaură de şarpe numai ca să-ţi facă zile negre şi să-ţi scoată peri albi.

Altora le-aş deschide de teamă, dar şi cu teamă. De teamă să nu pierd suflete de valoare din cauza unora pentru care aş da orice să plece, dar şi cu teamă să nu cumva să mă înşel şi să mă pricopsesc cu mai multe bătai de cap şi dureri de suflet.

Şi doar pentru unul simt că aş fi în stare să ies din cochilia mea de granit, aş fi în stare să mă expun unor greutăţi care le-ar putea întrece pe cele pe care le-am trăit până acum, aş fi stare să-mi permit să fiu eu însămi cu defecte şi calităţi, cu naivitate şi maturitate, cu slăbiciuni şi putere, cu tot şi cu nimic.

Dar de unde să ştiu eu sau altcineva pentru cine trebuie să risc totul ca să fiu fericită? De unde să ştiu în care clipă de nebunie am parte de norocul de a întâlni omul potrivit? De nicăieri pentru că nimeni nu mai oferă siguranţă, toţi te lasă cu întrebări, aşa că nu ai decât să le deschizi tuturor uşa sufletului, să-i laşi să intre, să distrugă sau să aibă grijă, apoi să aştepţi să plece sau să rămână, pentru că nu ai de unde să ştii…

 

Dar mă întreb, dacă ţi-aş închide uşa sufletului, ai vrea oare s-o dărâmi din temelii ca să mă poţi iubi?

 

sursa: http://damadetrefla.com/