Ce făptură minunată e mama!

25 martie, de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor creștine care au adus pe lume viață și care s-au ostenit să o ocrotească și să o desăvârșească curat. Zi în care femeia este chemată să îşi aducă aminte de darurile speciale primite de la Dumnezeu, aceste calităţi care pot face universul din jurul lor să înflorească, aceşti talanţi primiţi împreună cu chemarea de a-i folosi şi a-i înmulţi.

''Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.

Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…

Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama!"

(Puține cuvinte, multă iubire - Hrisostom Filipescu)

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

În astfel de momente ca acestea prin care trecem acum, pe langa asumarea responsabilitatii pentru propria sanatate, respectarea instructiunilor date de medici si autoritati – sa ne spalam des pe maini, sa ramanem in casa daca avem simptome de raceala si gripa pentru a nu-i pune pe cei din jur in pericol, sa evitam multimile sau locurile aglomerate, sa ne hranim sanatos cu cat mai multa hrana vie pentru a ne intari organismul, este necesar sa ne asumam responsabilitatea si pentru gandurile si emotiile noastre, pentru felul in care ne raportam la aceasta situatie delicata.

Frica, stresul si panica ne blocheaza capacitatea de a gandi si a lua decizii, ne slabesc sistemul imunitar si ne fac sa ne comportam irational. Este firesc sa simtim teama, insa trebuie sa invatam sa tinem aceasta teama sub control, sa urmarim noutatile din surse sigure pentru a fi informati, dar sa evitam tentatia de a citi orice articol de pe net care ne atrage atentia printr-un titlu catastrofal sau a urmari orice emisiune la TV care induce stari de panica teribile. In momentul in care, de cand ne trezim pana cand ne culcam, avem in minte doar “virusul ucigas”, “mii de victime”, “morti”, nu ne mai putem focaliza pe altceva, poate nici pe masurile care ne ajuta sa ne protejam. Repet, este important sa fim informati din surse oficiale, insa a ne hrani fricile prin a urmari obsesiv orice circula pe net sau apare pe micul ecran, nu face altceva decat sa amplifice panica generala.

Aceasta perioada va trece, insa pana atunci are potentialul de a ne invata multe despre noi insine, despre felul in care reactionam, despre felul in care ne manifestam ingrijorarile – observa cum se manifesta fricile tale, cat de mult ai tendinta de “a-ti face scenarii", cum iti afecteaza comportamentul aceste frici.

Cauta pe cat posibil sa-ti desfasori viata ca si pana acum, respectand instructiunile pe care cu totii trebuie sa le respectam, pastreaza-ti calmul, ratiunea si spiritul civic. Ajuta daca poti ajuta pe cineva (persoanele mai in varsta sau pe cei vulnerabili) sau cel putin nu ii pune in pericol.

Daca te afli in izolare incearca pe cat posibil sa iti hranesti mintea cu lucruri pozitive sau macar neutre si foloseste acest timp inspre binele tau.

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

de Ursula Sandner

Cum gestionăm panica și stresul cauzate de noul coronavirus?

 

Trecem printr-o situație de criză din cauza pandemiei COVID-19.

În mod obiectiv, criza este generată de numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri care poate ajunge să suprasolicite unitățile medicale și de faptul că economia are de suferit prin aceea că multe dintre activitățile de zi cu zi, așa cum le știam până acum, sunt întrerupte sau modificate.

În mod subiectiv, criza prin care trecem este o criză psihologică care combină următoarele aspecte:

- teama de necunoscut și incertitudinea – nu atât teama de boală în sine, cât faptul că nu cunoaștem ce va fi, cum vor evolua lucrurile pe termen scurt, mediu și lung pe toate palierele, faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează panică. Această panică este exacerbată, de fapt, de presupunerile noastre catastrofale, de faptul că, prin contagiune socială, preluăm emoțiile, dar și comportamentele celor din jurul nostru și ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult emoțional. Ne focalizăm foarte mult pe negativ și căutăm în mod special acele informații care să ne confirme că situația e catastrofală. Reținem doar partea de „cinci noi cazuri” și prea puțin partea de „șase vindecări”. Reținem cuvântul „urgență” din „stare de urgență” și îl asociem cu ceva negativ, deși declararea stării de urgență ne ajută să efectuăm mai repede demersurile necesare de prevenție și control, astfel încât această măsură este una pozitivă, nu negativă.

- teama de boală și de moarte – teama de boală care este firească ne poate declanșa, în schimb, dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea direcție. Să ne protejăm și să avem în minte soluții, dar să evităm să intrăm în acest cerc vicios care începe cu „aoleu”, „este groaznic”, „este catastrofal”, „ce mă fac?!”

Dacă anxietatea începe să ne copleșească, să ne gândim ce putem face chiar atunci pentru a diminua acea anxietate. Să observăm (dacă ne deplasăm din poziția de „actor” în poziția de „observator” deja începem să ne distanțăm și de emoțiile negative ca prim pas de a ne redobândi o stare mai calmă și centrată) care sunt acele gânduri care ne sporesc anxietatea, cum le putem modifica astfel încât să adoptăm o atitudine mai rațională, să observăm unde anume în corp simțim acele emoții și cum se schimbă starea noastră fizică din această cauză și să căutăm maniere prin care să ne detensionăm – de exemplu, dacă observăm că respirăm scurt și superficial, să ne așezăm într-un fotoliu și în mod conștient să ne aducem atenția asupra respirației, să inspirăm adânc imaginându-ne că prin fiecare gură de aer ne simțim din ce în ce mai relaxați și prin fiecare expirație eliberăm griji, stres, panică.

- izolarea sau faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă sau numai în casă - dacă ne raportăm la această izolare ca la o înschisoare, bineînțeles că vom simți panică și disperare. Dacă o privim ca pe un lucru pe care îl avem de făcut pentru binele nostru, al tuturor, ca pe o perioadă limitată de timp (pentru că în mod real este limitată, numai că nu știm când exact se va încheia – dacă ai citit aceste rânduri și ai început să simți un ușor sentiment de agitație interioară, amintește-ți că el este cauzat de faptul că nu suntem obișnuiți să tolerăm incertitudinea) în care cu siguranță putem găsi lucruri care să ne facă să ne simțim bine (este important să ne menținem, pe cât posibil, o stare neutră sau pozitivă) cu siguranță nu vom mai simți aceeași disperare sau panică.

Ce ne mai cauzează panică? „Isteria din magazine” sau farmacii – unii oameni cumpără alimente și produse în cantități mult prea mari, de teamă că vor fi raționalizate sau din oricare alte frici stârnite de știri false sau catastrofale, care pot ajunge să expire înainte de a apuca măcar să le folosească. Din punctul meu de vedere, scopul pentru care cumpărăm mai mult este pentru a nu mai fi nevoiți să ieșim în fiecare zi după câte ceva, așa cum poate eram obișnuiți până acum. Mai mult o dată pentru a evita deplasările, însă nu exagerat de mult. Acest spirit „apocaliptic” creează la rândul său multă panică în rândul populației. Însă, desigur, că fiecare face cum consideră.

Nu suntem obișnuiți să acordăm atât de multă atenție aspectelor pe care acum trebuie să le punem pe prim plan, de exemplu faptul de a nu ne atinge fața dacă nu ne-am spălat sau dezinfectat mâinile înainte, păstrarea distanței de cel puțin un metru între noi sau faptul de a dezinfecta cheile atunci când venim acasă; nu suntem obișnuiți să nu putem pleca de acasă când vrem noi, nu suntem obișnuiți să nu găsim făină sau ulei pe rafturile din magazin, nu suntem obișnuiți cu o astfel de stare socială, fapt ce ne poate declanșa stări de frustrare, iritabilitate, oboseală. Ne putem simți nedreptățiți, pedepsiți, putem să ne împotrivim, să devenim agresivi sau să adoptăm o atitudine de victimă. Nimic din toate acestea nu ne sunt de ajutor. Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru, putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se pare ușor străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.

Tot ca mecanism de apărare (psihicul nostru se apără în fața unei realități pe care nu o acceptă pentru că i se pare prea periculoasă sau indezirabilă), la polul opus anxietății unde prin îngrijorări și ruminații avem impresia că putem găsi soluții la fricile noastre, se află negarea sau diminuarea importanței – pretindem că nu se întâmplă nimic, că acest virus nu există, nu ne luăm măsuri de precauție, umblăm nestinghereți prin mulțime deși, poate, ne-am întors dintr-o zonă de risc ș.a.m.d. Bineînțeles că nici acest comportament nu ne este favorabil, nici nouă, nici celor din jurul nostru.

Manieră optimă de raportare la ce se întâmplă, din punctul meu de vedere, este cea rațională – adică, da, acceptăm această realitate pe care nicio persoană nu și-o dorește, însă dacă nu ne-o dorim, nu înseamnă că ea nu există. O acceptăm și acționăm în consecință – momentan știm ce avem de făcut – să ne luăm cu toții măsuri de precauție, să respectăm îndemnurile și regulile impuse de autorități și medici, să evităm aglomerația și ieșirile care nu sunt strict necesare. În timpul acesta să căutăm să ne desfășurăm viața normal pe cât posibil – dacă nu mai putem să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu ei la telefon, dacă stăm mai mult timp acasă, să ne ocupăm de proiectele personale, să căutăm să facem lucruri care să ne dea o stare de bine.

Sunt conștientă de faptul că situația nu este nici roz, însă nici neagră. Este așa cum este. În concluzie, pentru a trece mai ușor prin toate acestea să avem în vedere:
acceptarea situației în loc de a ne împotrivi, a ne frustra, a ne simți nedreptățiți sau pedepsiți;
respectarea măsurilor impuse de autorități și asumarea responsabilității pentru propria sănătate;
folosirea timpului în mod constructiv;
atenție sporită la ce se întâmplă în interiorul nostru – să ne observăm gândurile, să facem un pas înapoi când avem tendința de a ne face scenarii catastrofale, să căutăm să ne îmbunătățim dispoziția emoțională (da, lucrurile mici contează), să învățăm să ne controlăm anxietatea și emoțiile;
să luăm în calcul faptul că de multe ori panica face ca orice situație să se agraveze sau să ni se pară mult mai gravă decât este – să depunem un efort conștient de a ne gestiona emoțiile;
conștientizarea faptului că există totuși un viitor, că vom trece și peste asta împreună;
să observăm ce comportamente ne fac bine (poate ne face bine să vorbim cu apropiații noștri, să citim, să ne informăm din surse oficiale, neîncărcate de emoții puternice) și ce comportamente ne dăunează (să urmărim încontinuu știri alarmiste, de exemplu) și să limităm comportamentele dăunătoare;
să ne păstrăm încrederea că vom depăși cu bine situația prezentă. Depinde de fiecare dintre noi.

Responsabili, raționali, uniți și optimiști trecem cu bine și peste situația actuală!

de Dr. Ursula Sandner

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți

 

Oamenii fac de multe ori greșeala să caute într-o relație de cuplu pe cineva care să îi completeze, să le umple golurile interioare, să le ofere companie ca să nu se plictisească, să le fie un scut împotriva singurătății, să îi ajute să își vindece traumele din trecut, să îi salveze de ei înșiși, să preia poverile pe care au obosit să le ducă singuri.

Și pentru că niciun om nu poate să le satisfacă aceste dorințe (și nici nu ar trebui să facă toate acestea pentru altcineva), se declară nemulțumiți, frustrați, supărați, dau vina pe partener pentru insatisfacția lor din relație și, după multe conflicte și lupte, pleacă în căutarea unui alt partener de la care speră să obțină mai mult. Apoi se reia ciclul iluzii și speranțe urmate de dezamăgire.

Situația aceasta se poate perpetua la nesfârșit dacă nu înțelegem faptul că, cu toate că un partener de cuplu poate să aducă multe lucruri frumoase în viața noastră, fiecare dintre noi este responsabil de propria sa împlinire și bunăstare pe toate planurile. Nimeni nu ar trebui să ne salveze, să ne umple golurile interioare sau de altă natură, să ne întrețină, să ne facă fericiți, să ne distreze ș.a.m.d. Fiecare dintre noi ar fi bine să își asume pe de-a-ntregul propria sa viață, împlinirea personală, profesională, socială etc.

Când tu te simți bine cu tine însuți și ți-ai creat prin propriile forțe viața pe care ți-o dorești, nu vei mai avea tot felul de așteptări nerealiste de la un alt om. Nu vei mai avea nevoie de o relație și nici nu vei mai accepta compromisuri sau jumătăți de măsură doar ca să ai și tu pe cineva.

Când tu te iubești, te prețuiești și te respecți, când viața ta are un sens, partenerul pe care îl accepți este o ființă completă ca tine, de care nu ai nevoie, dar pe care ți-o dorești în viața ta și alături de care poți să te simți liber să-ți trăiești viața visurilor tale.

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți - fără posesivitate, fără control, fără frici, fără limitări, fără manipulare și fără șantaj emoțional.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

Oricâte sacrificii ai face pentru o relație, oricât te-ai zbate, de oricâte ori ai închide ochii sau ai trece cu vederea sau oricâte cărămizi ai pune tu la temelia unei relații, adevărul e că nu va rezista dacă celălalt nu se străduiește la fel de mult. O relație construită pe umerii unui singur om nu rezistă.

Uneori, oamenii potriviți se întâlnesc în momentele nepotrivite. Și se iubesc. Dar nu destul. Sau nu sunt suficient de maturi pentru a-și asuma iubirea și toate responsabilitățile pe care le impune. Uneori oamenii potriviți fac lucruri nepotrivite și greșesc, se rănesc sau nu depun destule eforturi pentru a se opune tuturor lucrurilor care vor să îi despartă.

Uneori oamenii potriviți nu privesc în aceeași direcție și astfel devin nepotriviți. Trist e când totul se întâmplă din cauza unuia singur în timp ce celălalt se zbate pentru a face lucrurile să meargă. Trist e când iubirea se termină de-o singură parte, nu de ambele, și rămâne un om în spate care să se chinuie să-și scoată din suflet acele sentimente care nu îi mai sunt de folos.

Oricâte sacrificii ai face pentru o relație, oricât te-ai zbate, de oricâte ori ai închide ochii sau ai trece cu vederea sau oricâte cărămizi ai pune tu la temelia unei relații, adevărul e că nu va rezista dacă celălalt nu se străduiește la fel de mult. O relație construită pe umerii unui singur om nu rezistă.

O relație pe care ajungi să o simți ca pe o povară, e una care deja s-a terminat, doar că nu vrei încă să recunoști asta.

Caută acel om alături de care să poți construi cu drag o relație, nu unul care să vrea să primească totul de-a gata pentru că nu așa funcționează sentimentele. Trebuie să le crești, dar nu singură, nu singur. Iubirea e o călătorie de doi, nu te încăpățâna să demonstrezi că ai puterea să reușești să faci totul pe cont propriu. Nu are rost, vei vedea.

Rămâi alături de acel om care poate înțelege că ai nevoie de el și că are nevoie de tine și că amândoi aveți nevoie să faceți împreună lucrurile să meargă bine. 

sursa: http://damadetrefla.com/

Omul intelept isi ajusteaza panzele in timpul calatoriei sale.

Nimeni nu se poate intoarce in trecut ca sa o ia de la inceput, insa poti in fiecare zi sa pornesti intr-o noua viata. Nu-ti pierde vremea traind in trecut sau regretandu-l. A fost cum a fost atunci, ai facut alegerile si ai luat deciziile pe care le-ai considerat bune in acel moment, insa daca astazi nu-ti mai place calea pe care esti, spune "stop" si ia-o pe un alt drum. Nu te invinovati ca nu ai stiut mai bine. Poate ca nici nu aveai cum sa stii ce intorsatura vor lua lucrurile. Poate ca te-ai iluzionat si ai sperat ca daca depui suficient efort, iluziile vor deveni realitate. Poate atunci aveai alte nevoi, dorinte sau visuri, iar astazi ele nu mai sunt prioritatea ta. E normal sa ne schimbam. E normal sa ne dorim alte lucruri pe masura ce calatorim in viata. E normal ca tu cel de azi sa fii altfel decat ai fost in trecut - singura constanta in Univers este schimbarea. Omul intelept isi ajusteaza panzele in timpul calatoriei sale. El este flexibil si se adapteaza din mers. Invata din lectiile trecutului si le foloseste pentru a-si crea un viitor pe masura visurilor sale. Tot ce ai trait te-a adus in punctul in care esti astazi. Fii mandru de ce ai invatat din toate experientele tale de viata pentru ca ele te-au transformat in omul care esti acum. Da, ai voie sa schimbi cursul vietii tale de cate ori simti ca iti doresti sa faci asta. Orice ai face in viata ta, adu-ti aminte ca cel mai important lucru este sa iti ramai loial tie insuti si visurilor tale.

de Ursula Sandner

P.S. O primavara frumoasa iti doresc

Încep să învăț că nu trebuie să reacționez la tot ceea ce mă deranjează

 

În tradiția Zen există o adevărată artă, aceea de „a nu da importanță” lucrurilor menite să te rănească, vorbelor jignitoare, persoanelor care vor să-ți facă rău. Nu este ușor de practicat, dar efectele ei asupra vieții noastre sunt cu adevărat vindecătoare.

A înceta să reacționezi impulsiv și conflictual la tot ceea ce te deranjează este o practică de lungă durată, care se deprinde pas cu pas. Înseamnă să-ți trasezi ție însăți lecții pentru viitorul apropiat, pe care să le urmezi cu perseverență, până când viața ta se va transforma complet. Iată ce trebuie să începi să înveți, chiar de astăzi!

Încep să învăț să nu-i mai rănesc pe cei care m-au rănit!

Nu este un lucru ușor să treci peste răul făcut de o persoană, fără a vrea să o rănești la rândul tău, să ripostezi sau să te răzbuni. Dar trebuie să îți repeți, iar și iar, că adevăratul semn al maturității este puterea de a te îndepărta de sursa răului, fără să lovești, la rândul tău.

Vei începe astfel să înveți că energia pe care o investești pentru a răspunde cu violență celor care te rănesc poate fi reorientată spre țeluri mult mai importante. Atunci când te concentrezi doar pe ceea ce se întâmplă rău în viața ta, ești secătuit de lucrurile bune pe care ți le-ar putea dărui fiecare clipă ce vine.

Trebuie să accepți că nu toți oamenii te plac, că unii dintre ei s-ar putea să nu te trateze în felul în care tu îi tratezi pe ceilalți, dar acest lucru nu trebuie să te afecteze. Scopul tău în viață nu este de a-i „câștiga” pe toți de partea ta, ar fi doar o risipă de energie și de timp, care te lasă doar cu o senzație de vid.
Încep să învăț să mă ridic deasupra lucrurilor care îmi fac rău

Atunci când nu reacționezi la lucrurile care te rănesc, nu înseamnă că te simți bine, dar alegi să depășești momentul și să consideri ceea ce ți se întâmplă ca pe o lecție de viață. În felul acesta, te ridici deasupra persoanelor care te lovesc și înveți să accepți întâmplările vieții așa cum vin către tine, cu bune și cu rele deopotrivă. Este calea prin care îți împlinești potențialul tău maxim și devii o persoană mai bună.

Alegi să-ți păstrezi pacea minții, pentru că nu ai nevoie de drame și de tulburare în viața ta, ci de seninătate. Renunță la falsele legături, la oamenii care îți subliniază că nu ești o persoană suficient de bună, la certuri și la lupte de putere. Uneori, a nu spune nimic înseamnă, de fapt, a spune totul.
Încep să învăț să nu las altora puterea asupra emoțiilor mele

Atunci când reacționezi la cuvintele sau faptele unei persoane care intenționează să te rănească, îi dai cale liberă să-ți manipuleze sentimentele, o lași să-ți domine viața interioară. Nu poți controla ce fac cei din jurul tău, dar ai deplina libertate de a-ți stăpâni propriile răspunsuri. Tu decizi cum să percepi replicile și acțiunile celorlalți, cum să le faci față și cum să te detașezi de ele.

Trebuie să înțelegi că, de regulă, ceea ce îți spun alții sau modul în care se poartă cu tine nu spune nimic despre persoana ta, cât despre cel care încearcă să te rănească. Poate că toate dezamăgirile sunt de fapt menite să te învețe să te iubești pe tine însăți și să te protejezi de cei care nu-ți vor binele. În felul acesta, îți vei crea un adevărat scut pentru a-i înfrunta pe inamici, pe cei care vor să te doboare. Vei căpăta, totodată, puterea de a rezista atacurilor lor, de a-ți păstra încrederea în tine și în însușirile tale minunate.
Încep să învăț că atunci când reacționez, nu schimb, de fapt, nimic

O lecție importantă pe care trebuie s-o înțelegi este că reacțiile tale, oricât ar fi de năvalnice, nu schimbă adevărata natură a celor din jurul tău, nu-i fac să te respecte sau să te iubească subit, nu le transformă, în mod magic, mintea.

Uneori este mai bine să lași lucrurile să se întâmple și oamenii să fie așa cum vor să fie. Nu este nevoie întotdeauna să te lupți, să dai explicații, să cauți răspunsuri sau să vrei să-i faci pe ceilalți să te înțeleagă.

Viața este mai bună atunci când înveți să te concentrezi mai puțin pe ce se întâmplă în afara ta și mai mult pe ce se petrece în sufletul tău. Lucrează asupra ta, asupra păcii tale interioare și vei înțelege că a nu reacționa la orice mic lucru care te deranjează este cheia pentru o viață sănătoasă și fericită.

sursa: https://www.divahair.ro/

Dacă vă iubiți...

„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.” - Paul Ferrini

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine,pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu oconsidera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.

Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.

Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.

Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.

Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.

Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva. 

Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber. 

Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.

Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină. Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.

Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”.

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu.

Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt.

Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră.

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici
oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.

Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.

Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/

Într-o lume falsă și plină de măști, oamenii sinceri sunt o raritate. Când îi întâlnești și îi cunoști, prețuiește-i!

 

Sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţiile umane şi în relaţia cu Dumnezeu, fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, fiindcă adevărul este ceea ce ne uneşte pe noi oamenii şi ne face unici.

Sinceritatea înseamnă, gânduri şi fapte care să te reprezinte în totalitate, prin sinceritate om şi adevăr se întâlnesc. A fi sincer înseamnă în primul rând să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi.

Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se decoperă cu bune şi cu rele, care conştientizează că nu este perfect.

Un om sincer recunoaşte când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru acestea şi le asumă şi nu vrea să găsească ţapi ispăşitori pentru ele. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie.

Un om sincer este un om pe faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om care nu încearcă să pară fericit atunci când sufletul lui plânge din cauza unei tristeţi, a unei deziluzii, a unei pierderi, a unei dureri, care îşi lasă lacrimile să-i curgă şiroaie pe obraz, când simte că nu mai poate merge singur pe drumul vieţii.

Un om sincer este un om pe faţa căruia vezi însă şi bucuria pe care o are în suflet, când se simte iubit, când se simte acceptat şi cu bune şi cu rele, care se bucură când primeşte în dar un zâmbet o îmbrăţişare sinceră, care dăruieşte la rândul lui, celor din jur zâmbete şi îmbrăţişări sincere, care dăruieşte celor din jur iubirea lui sinceră, necondiţionată.

Omul sincer este un om cu pace în suflet un om care nu se teme că i se vor descoperi unele minciuni, unele vicleşuguri, este un om care nu are nimic urât de ascuns este un om care are conştiinţa curată care poate pune liniştit capul pe pernă, fiindcă ştie că prin faptele sale nu a pricinuit niciun rău nimănui.

Omul sincer mulţumeşte Bunului Dumnezeu din toată inima sa pentru talanţii cu care a fost înzestrat, mulţumeşte din inimă celor care l-au ajutat când a avut nevoie de sprijin.

Un om sincer îţi poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine şi ce nu-i place la tine şi va şti să îţi arate defectele fără să te jignească, fără să te umilească, fără să te facă să te simţi prost.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim întotdeauna sinceri şi curaţi cu inima, fiindcă Bunul Dumnezeu aceasta doreşte de la noi, o inimă sinceră şi curată, doreşte să iubim sincer şi curat pe El şi pe semeni. Un om sincer iubeşte cu toată puterea sa adevărul.

 

sursa: http://prafdestele.eu/

Lecția despărțirii

Uneori TREBUIE să-ți aduni curajul și să pleci. Câteodată este necesar să alegi să lași oameni în urmă. Viața îți predă până la urmă și lecția asta, indiferent dacă vrei sau nu: lecția despărțirii de cei fără de care ai crezut că nu ai putea trăi.

Viața te obligă în cele din urmă să interiorizezi acest adevăr, să integrezi în propria-ți ființă faptul că sunt oameni care de la un punct încolo nu mai au loc în viața ta, așa după cum nici tu nu mai începi într-a lor. Și asta pentru că ați trăit tot ce aveați de trăit împreună.

Când simți că unii oameni nu-ți mai fac bine prin prezența lor, pleacă. Înțelege că dacă nu o faci tu, oricum te va obliga viața să o faci până la urmă. Nu te agăța de aceste persoane. Cu cât te vei încăpățâna tu să-i ții mai aproape, cu atât mai tare se vor îndepărta ei. Așa TREBUIE să fie.

Am fost și eu în situația asta. M-am încăpățânat să-i țin alături, m-am agățat de oameni, am tolerat ceea ce altă dată mi s-ar fi părut inacceptabil doar ca ei să rămână. Pentru plecarea unora am petrecut mult timp învinovățindu-mă chiar, deoarece spusesem ori făcusem ceva anume. Apoi am înțeles că oamenii ne sunt atât oglinzi cât și lecții. Abia în acel moment vina a început să se estompeze și a făcut loc pentru lecție. Poate că însăși greseala mi-a fost lecția… Și apoi, oamenii „potriviți” vor gravita mereu în jurul tău într-un fel sau altul. Și tu, de asemenea, în jurul lor. Chiar dacă vă veți despărți în anumite circumstanțe, este sigur că vă veți și regăsi.

  

de Cristina Monica Găină, File din jurnalul Marielei,

sursa: https://filedinjurnalulmarieleiblog.wordpress.com/ 

Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi!

"Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta"

 

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit.

Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute.

Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp.

Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu.

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e aşa.

Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire.

Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat!

O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate să doară mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi.

Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi.

Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce.

Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura.

Astăzi greșesc eu și tu mă ierți.

Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi?

Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii.

A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

 

sursa: https://stiriactuale.net/

Trist se moare în singurătate

Moartea în singurătate a Cristinei Țopescu m-a durut și m-a pus pe gânduri.

Strângi mii de prieteni în jurul tău și mori singur. Te culci într-o seară, cine știe cu ce gând frumos pentru a doua zi, și nu te mai trezești. Trupul se răcește în patul ultimului somn, înțepenește, și în acest timp râuri fierbinți de like-uri continuă să se reverse în pagina de Facebook, pe chipul tău de rezervă, oferit tuturor.

S-au umplut rafturile amiciției virtuale până la refuz. 5.000 de nume stau ticsite în algoritmii paginii, alte mii sau zeci de mii de oameni, followers, risipiți în deșertul internetului, tresaltă când publici ceva, cu bucuria pescarului trezit din amorțeală de tremurul brusc al plutei pe luciul apei.

E o bucurie scurtă, tăiată repede cu un clic pe altă postare, a altcuiva, într-o goană continuă după mici bucurii. Scurte dușuri de emoții, nimic mai mult. Clic pe pagină, clic în creier. O secundă, doar o secundă, autorul și cititorul sunt legați cu un fir nevăzut, o vibrație. Apoi, din nou, prăpastia.

Cu mulți dintre ei te saluți pe messenger, schimbi câteva vorbe. Nu mai mult, căci dacă numai unul dintr-o mie te confiscă preț de câteva minute pe zi, deja nu mai ai viață personală, devii un funcționar al propriei imagini. Unul tot mai irascibil, mai morocănos, speriat de ușurința cu care îți poți pierde timpul. Viața, adică. Și oricum nu faci față. Nu ești pâine biblică, să te poți împărți la toți.

Le zicem prieteni „prietenilor” de pe net fiindcă nu ne dă limba română semnificantul potrivit. Dar relația e cu totul alta. Poate să fie de admirație, de respect reciproc, de apreciere, de simpatie sinceră și profundă, poate chiar mai mult de-atât, dar nu o prietenie adevărată. O prietenie adevărată nu se poate consuma decât în viața reală, unde e supusă la teste reale – și rezistă sau nu. Un om nu poate gestiona afectiv și mental mii de relații, de amiciții. Prietenii sunt numărați.

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă împrietenesc de-adevăratelea cu „prieteni” de pe net. Se petrece un fel de osmoză între virtual și real. Dar nici osmoza asta nu poate funcționa la nesfârșit, nu poți transfera în spațiul tău limitat infinitul internetului. Te vezi cu ei din când în când. Schimbi mesaje. Te interesează ce fac, te implici în planurile lor, îi sprijini, te sprijină. Primești și dai o vorbă bună – și asta înseamnă mult, căci de multe ori o încurajare, o îmbrățișare virtuală, un salut, pot fi salvatoare. Nu știi că spui doar o vorbă, dar poate contează cât o operație pe cord.

Nu construiesc aici imaginea unei vedete devorate de admiratori, urmăritori, prieteni, ci vreau doar să spun că notorietatea vine cu un cost pe care de la un moment dat nu ți-l mai poți permite. Și atunci trebuie să alegi invariabil viața ta privată.

Trebuie să te lepezi de iluzia că notorietatea e bună la ceva în viața ta de zi cu zi. Nu mănânci cu 10.000 de prieteni, chiar dacă postezi ceva inteligent în legătură cu prânzul tocmai pus pe masă, ci mănânci tu cu ai tăi, dacă nu cumva singur. Când dormi, dormi în intimitatea patului tău, ai visele tale, durerile tale, coșmarurile tale. Când te doare ceva, 10.000 de clicuri nu te vindecă. Și când mori, mori singur. În liniștea noului tău univers nu se mai aud clicurile.

Trăim un paradox: acela că suntem tot mai singuri cu cât suntem mai mulți. Și suntem tot mai îndepărtați, deși nu ne desparte decât un clic.

Însetați de recunoașterea „prietenilor” nevăzuți, uităm de prietenii reali, cei care vin la tine și se îmbată, care îți aduc portocale când te simți rău, cei care îți plimbă câinele, cei la care te duci cu ultima felie de chec, cei pentru care te împrumuți de la alții ca să-i scoți dintr-un necaz, cu care mergi la pescuit, cei pe care îi suni ca să le citești textul tocmai încheiat. Seduși de internet, care face ca totul să fie facil, uităm să mai trăim omenește. Ni se schimbă gustul vieții. Nu mai trăim, ci jucăm un rol. Și pe scenă, și în sală deopotrivă.

Nu vă mai indignați că o vedetă iubită, precum Cristina Țopescu, poate muri în singurătate, în mijlocul unei mulțimi nemărginite, fără ca nimeni să-i remarce absența două-trei săptămâni. Așa se întâmplă acum. Așa funcționează lucrurile. E o aberație devenită a naibii de normală.

Adunați-vă prietenii aproape. Oamenii în care bate și inima voastră. Oamenii care, când vă strânge de gât gheara depresiei, nu încep să vă certe, ci vin să vă ajute. Cei care vă înțeleg. Cei care vă acceptă și zgura, nu doar strălucirea. Toată iubirea și toată admirația declarate pe net nu fac cât o felie de măr adusă într-un șervețel, încălzită de strânsoarea pumnului, într-o seară insuportabilă.

Toate sentimentele frumoase care se exprimă altfel, prin clicuri, sunt doar substitute. Și sufletul omului, această mașinărie divină, nu funcționează cu înlocuitori.

Trist se moare în singurătate! Dar credeți că învață cineva ceva din asta?

Dacă într-o zi vă veți îngrijora de absența mea, intrați cu grijă în casă, vă rog, să nu-mi speriați pisica. Va fi ascunsă pe undeva, așteptând o mângâiere. Ca un om.

de Viorel Ilisoi

sursa: https://www.viorelilisoi.ro/

La mulți și binecuvântați ani!

Dragii mei,

În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire...

A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă reamintiți de lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, de faptul că meritați tot ce este mai bun și mai frumos și că nu trebuie să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, sa vă bucurați de clipa prezentă, să aveți grijă de voi, pentru că numai în acest fel puteți să-i ajutați pe alții, să vă amintiți că, indiferent cât de greu vi s-ar părea uneori, în interiorul vostru aveți toate resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.

Fie ca Noul An să ne aducă din ce în ce mai aproape de viața visurilor noastre, de armonie și echilibru pe toate planurile! Să fie un an în care să iubim fără compromisuri, să devenim din ce în ce mai puternici și mai încrezători, să trăim în acord cu sufletul nostru, autentici!

La mulți și binecuvântați ani! 

Cu iubire și lumină, Daniela.

Fă o femeie fericită și o să vezi o femeie extrem de frumoasă!

Pentru că îi râde sufletul, iar inima îi arde ca soarele. 

Pentru că ochii îi devin stele, iar brațele ei devin cel mai frumos loc din lume.

Pentru că vorbele îi sunt miere, iar aerul din jurul ei are un miros deosebit.

Din aceste motive femeile fericite sunt cele mai frumoase.

Așadar, tu, cel căruia ea i-a încredințat inima riscând să și-o piardă, fă-o fericită. Nu fii una dintre lacrimile ei de tristețe, ci fii una de bucurie. Nu o compara niciodată cu o altă femeie; amintește-ți ce te-a făcut să o iubești așa cum este ea. Lasă-i demnitatea intactă și nu o jigni. Niciodată nu o jigni. Respect-o, căci respectul tău va fi liantul care vă va ține împreună mult timp. Nu încerca să-i controlezi viața și nici să-i îngrădești spiritul. Oferă-i libertatea de a fi ea însăși în preajma ta, nu o determina să devină o marionetă isterică străduindu-se să fie pe placul tău și la dispoziția ta oricând. Nu o face să se simtă folosită sau inutilă. Nu te va ierta niciodată pentru asta. Nu o lovi. Ea nu are forța ta și oricum nu te-ar lovi. Dar tu îi vei mutila sufletul, nu doar trupul.

Iubește-o, iar dacă nu o poți iubi, las-o să plece. Va suferi o vreme, apoi va regăsi în ea forța de a se dărui unui alt bărbat, unul care o poate iubi așa cum merită iubită. 

de Iustina Ţalea

sursa: http://momenteinviata.ro/

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante.

Fără lecţiile pe care le-am învăţat de voie sau de nevoie nu aş fi reuşit să fiu femeia de azi, responsabilă, înţeleaptă, grijulie şi sufletistă. Nu m-am lăsat doborâtă de oameni sau de rănile pe care mi le-au oferit. Am învăţat ce am putut şi am mers mai departe. Nu m-am schimbat din cauza suferinţelor şi a rănilor, nu în rău, ci am devenit o femeie mai bună.

Am devenit selectivă şi asta doar pentru că a fost o vreme când le dădeam tuturor voie să îmi păşească în suflet şi m-am ales numai cu tâlhari de sentimente, cu dezastru şi ruine prin gânduri şi trăiri. Nu are rost să dau oricui şansa să mă iubească dacă ştiu sigur că nu o va face. Îmi rezerv dreptul să fiu selectivă pentru că merit să fiu iubită.

Şi îmi place să cred că sunt frumoasă atunci când zâmbesc. Mi-au ajuns lacrimile vărsate în zadar. Mi-au ajuns privirile goale, triste şi fără speranţă. Era timpul să fiu frumoasă zâmbind. Era timpul să fiu un om frumos aşa cum nu fusesem niciodată.

M-am ambiţionat să fiu fericită pentru că ştiu că merit. Ştiu că merit să am alături de mine un bărbat care mă poate aprecia, respecta, iubi, asculta şi înţelege. Ştiu că merit tot ce am început să cer de la viaţă. Sunt exact aşa cum vreau să fiu, sunt eu însămi şi mă mulţumesc cu asta. Cel mai important e să fiu eu fericită şi mândră de omul ce sunt, alţii oricum nu vor aprecia mare lucru din ce voi face pentru ei.

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante. Sunt o femeie selectivă pentru că am lăsat cândva pe oricine să mă rănească. Sunt o femeie frumoasă pentru că zâmbesc şi nu mai las oricui ocazia să îmi şteargă zâmbetul de pe buze. Sunt o femeie ambiţioasă pentru că ştiu că merit mai mult şi fac tot posibilul să obţin. Sunt eu însămi. Mi-am dat seama că cei care vor să mă iubească o fac oricum fără să fie nevoie să mă străduiesc.

sursa: http://damadetrefla.com/

Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat.

Sunt oameni care, chiar si atunci cand vad realitatea cu multa claritate, aleg sa o ignore si continua sa se hraneasca cu iluzii si autoamagire.

Sunt oameni care cred ca daca indura umilinte, lipsa de respect, abuz psihic si/sau fizic, la un moment dat vor primi apreciere si iubire de la persoanele carora le-au permis sa se comporte astfel cu ele.

Sunt oameni care traiesc in captivitate, fiind supusi nevoilor si capriciilor celor din jur, de care sunt, in egala masura, dependenti.

Sunt oameni care se imbolnavesc psihic si fizic din cauza relatiilor si situatiilor pe care le accepta in viata lor, insa, cu toate ca viata le este in pericol, nu renunta.

De ce traiesc astfel? Din lipsa de stima, pretuire si respect de sine, din cauza modelelor disfunctionale pe care le-au vazut in jur si le copiaza, ajungand sa considere "normala" o astfel de existenta, din cauza mentalitatii defectuoase care le-a fost imprimata in copilarie si, mai ales, din cauza faptului ca nu au dobandit autonomia specifica unui adult.

Unii dintre oamenii pe care i-am descris mai sus se trezesc si isi dau seama ca nicio o fiinta nu merita sa traiasca astfel. Ei ajung sa inteleaga ca iubirea nu inseamna suferinta, stres, durere, ci bucurie si implinire. Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat. Si, foarte important, ei aleg sa renunte la sperante si la amagire si constientizeaza ca iubirea nu poate sa mai apara acolo unde a fost umilinta, abuz si lipsa de respect.

de dr Ursula Sandner

Cum ți se schimbă viața atunci când încetezi să mai ai așteptări!

 

Am încetat să mai aștept ceva de la viață… și în acea clipă m-am simțit ușurată. Înainte mă gândeam cum să trăiesc, iar acum pur și simplu am început să o fac.

Am încetat să mai aștept ceva partea altor oameni. Am încetat să mai aștept de la ei acțiuni în favoarea mea, că mă vor aprecia și vor avea o atitudine serioasă față de mine. Am încetat să aștept de la partenerul meu că va începe să mă înțeleagă și va face așa cum vreau eu…

Am încetat să mai visez la bani, am acceptat sumele pe care le am și am încetat să mă chinui cu întrebarea cum, în sfârșit, aș putea să-mi schimb radical situația financiară, pur și simplu am început să mă bucur pentru ceea ce aveam în buzunar.

Am încetat să aștept că cineva îmi va face următoarea zi fericită, conștietizând că fericirea vine din interior și nu depinde de circumstanțele din afară.

Am încetat pur și simplu să mă aștept la ceva… Mi s-a făcut indiferent ce se va întâmpla cu mine azi sau mâine, am început să trăiesc fiecare clipă spunându-mi că se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple și doar în cea mai prielnică ipostază. Și odată ce am lăsat lucrurile să meargă de la sine, am observat că viața mea a căpătat forme noi.

Viața mea a căpătat un sens:

– Am început să mă aud pe mine și să-mi realizez ideile care zăceau în neant din cauza ambițiilor mele și așteptărilor nefundate.

– Am început să solicit ceea ce-mi trebuia la anumit moment al vieții și am refuzat să mă gândesc la ceea ce-mi trebuia pentru a-mi afirma ego-ul.

– Am început să-mi ghidez viața și nu doar să reacționez la ceea ce se întâmpla cu mine.

– Am cunoscut persoane noi fără a mă întreba „de ce nu pot face cunoștință?”. Totul se întâmpla de la sine, fără efort din partea mea.

– Am devenit mai productivă.

– Am început să procur doar ceea de ce aveam nevoie în anumite perioade ale vieții, economisind banii pentru lucruri mai importante.

 

Viața mea s-a schimbat radical. Acum am început să observ darurile Lui Dumnezeu care se ascundeau în spatele sentimentului de nemulțumire, ambiție și lăcomie și care nu puteau fi primite din cauza dorinței accentuate a controlului, necesității de a ști cum totul se va întâmpla și a stăpânirii asupra acțiunilor și asupra propriei vieți.

sursa: https://psihologiadeazi.ro/ 

Cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa

La un moment dat am auzit o vorba foarte misto “cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa.” Mi se parea o tampenie. Eu vreau sa impart multe lucruri cu cei din jur…cel putin asta simteam pana acum ceva vreme in urma.

Realitatea este cu totul alta. Trebuie sa imparti cu cei din jur doar ceea ce consideri ca merita impartit si ceea ce iti permiti sa imparti. O mare parte din viata ta se imparte doar cu un om, intre patru pereti si cateva obiecte de mobilier. Imparti totul la doi si nu inmultesti cu doi cand unele lucruri scartaie in relatie. Totul se rezolva acolo. Intre voi. Stiu ca suntem cu totii o turma de oameni fericiti…pe Facebook si mai stiu ca ne dorim de multe ori sa ne strigam fericirea in gura mare…pe wall-uri in loc ca ea sa ne fie vazuta pe chip…insa trebuie sa gasim o granita. Daca vrem sa ne fie bine, daca vrem sa existe cat mai putine situatii delicate. Cu cat sunt implicati mai putini oameni in relatia voastra – preferabil doar voi doi – … cu atat relatia o sa fie mai sanatoasa. Mama imi spunea asa: cu cat iti expui mai putin sentimentele, trairile legate de realtie…cu atat ea (relatia) o sa fie mai buna, mai frumoasa, mai sanatoasa. Nu uitati: aveti grija de inima si de sufletul vostru si nu sa fiti siguri de un lucru extrem de important – iubirea este singura care din doi face unu.

“Daca am putea sa vorbim mai putin si sa facem mai mult, ar fi grozav.” Marcel Iures

de Andrei Vulpescu