Cum este omul care în realitate nu te iubește

 

Te doare să știi că omul pe care îl credeai cel mai aproape de sufletul tău este atât de distant. Te doare atunci când înțelegi că nu e de vină soarta, nici anii ce au trecut, nici unele cuvinte rostite aiurea. Există o banală absență a celei mai importante emoții. Există un fel de a fi care construiește un zid de nepătruns între voi.
Există ziua când, anulând și ultima picătură de speranță, ajungi la o singură concluzie: omul de alături nu te iubește și poate că nu te-a iubit vreodată.

Omul care nu te iubește nu se ascunde sub măști de neînțeles. Sau, chiar de ar încerca acest lucru, nu va reuși să ascundă și emoția primară, acea descoperire de sine, acel autentic exprimat în gesturi și dovezi de atașament.

Vei ști după felul în care refuză să te privească în ochi, atunci când îl provoci să fie sincer. Vei ști asta încercând să-l întrebi despre propria sa lume, despre prieteni și visuri, despre dorințe și trecut, fără a-l simți acolo, gata să-ți spună despre toate. Veți trece unul pe lângă celălalt și de fiecare dată schimbul de emoție va fi o povară, o suferință, un fel de a îndepărta.

Lipsa de iubire îl transformă pe om. Îl face mic sau indiferent în fața realității. Îl supune unui test al timpului pe care sigur nu-l va trece cu brio. Va merge pe un drum periculos, la finalul căruia, resemnat, va recunoaște ceea ce ascundea de mult timp.

Să nu echivalezi acel om cu întreaga lume, refuzând orice schimb de emoție și de energie. Retrage-te din povestea care nu ți-a îmbrățișat iubirea, adună-ți visele toate și păstrează-le în inima ta. Într-o zi, inima ta va bate din nou pentru un om drag și atunci povestea va fi mai frumoasă ca oricând.

Nu regreta un moment consumat, chiar dacă îl vei mai păstra în suflet. Unii oameni nu-și potrivesc dorințele, așteptările, liniștea sau nebunia și este firesc asta. Nu este firesc să porți cu tine o emoție, știind că în timp s-a transformat în lanțuri care te țin pe loc. Ai curajul să te iubești mai mult, să te accepți mai mult, să-ți oferi mai multă libertate.

Timpul îți va oferi răspunsuri. Până atunci, fii sinceră cu tine, crede în tine, investește în tine. Ești cel mai bun prieten al tău, ești firul de lumină al vieții tale. Fii sigură că într-o zi, astăzi sau peste câțiva ani, cineva își va purta pașii pe drumul tău. Va găsi atât de apropiate poveștile voastre, va dori să te asculte și să-ți spună despre orice. Alături de el vei fi liberă și fericită, veți trăi iubirea firesc și cu seninătate. Te va privi în ochi și vei găsi acolo dragoste, multă dragoste.

© Sufletisme.ro

Sunt...

Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;

sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!

sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;

sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!
sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.

sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!

sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;

sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!

Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!

sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!

Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.

Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!

Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”

de psiholog Monica Berceanu

sursa: https://www.catchy.ro/sunt/55478

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

Aproape in fiecare zi aud de la diferite persoane cum isi controleaza partenerul/partenera pe ascuns sau fatis: ii cauta in telefon, in mesajele de pe retelele de socializare, in lista de apeluri, pun microfoane in masina, platesc detectivi particulari sa-i urmareasca etc.

De multe ori, tocmai pentru ca isi doresc asta, gasesc cate ceva compromitator si incep scandalurile, amenintarile cu despartirea si divortul, santajul emotional, dramele si tot ceea ce urmeaza dupa o altfel de "descoperire".

In plus, cu toate ca uneori gasesc dovezi, nu pleaca din relatie, ci se folosesc de ceea ce au gasit pentru a genera conflicte nesfarsite.

Aceasta realitate ne arata cum percepem noi relatiile: "esti al meu/a mea", "am drepturi asupra intimitatii tale", "nu ai voie sa vorbesti cu nicio persoana de sex opus in afara de mine", "faptul ca ai spus ca ma iubesti imi da dreptul sa fac pe politistul cu tine, sa te urmaresc si sa te pazesc"...

Oare asta sa insemne iubirea? Posesivitate, control, gelozie, santaj emotional, drama si scandal?

Daca esti atat de nesigur pe tine sau pe relatia ta, de ce mai continui? Daca nu te simti iubit, apreciat, dorit, daca nu ai incredere in partenerul tau ca sta langa tine pentru ca isi doreste asta, pentru ca te place (si nu pentru ca il controlezi sau il obligi in vreun fel), de ce mai stai in acea relatie?

Un alt aspect asupra caruia vreau sa iti atrag atentia este felul in care te simti atunci cand cauti dovezi ale infidelitatii partenerului tau: incepe sa-ti bata inima cu putere, se descarca adrenalina, ti se strange stomacul etc. - pe scurt, iti dai tot organismul peste cap. Iar cand gasesti, simti ca iti pica cerul in cap... Asa alegi tu sa traiesti?

Iubirea inseamna libertate, inseamna sa intelegi faptul ca un alt om sta langa tine pentru ca isi doreste si atat timp cat isi doreste sa faca asta. Nu poti sa-l tii langa tine cu forta, cu dramele tale, cu santajul emotional. Daca recurgi la astfel de mijloace reusesti doar sa-l indepartezi si mai repede de tine, deoarece nimeni nu vrea sa traiasca in stres si in captivitate.

Un alt om alege sa-ti fie alaturi pentru tot ceea ce aduci tu frumos in relatie - pentru atentia si afectiunea pe care i le oferi. A intrat in relatie cu tine pentru ca se simtea apreciat, valorizat, iubit. Nimeni nu va pleca dintr-o relatie in care exista compatibilitate, armonie, iubire, atentie, afectiune, grija si interes - asta ne dorim cu totii sa primim intr-o relatie, nu scandal, drama, santaj emotional.

Te simti bine in relatie? Perfect, bucura-te. Nu simti ca primesti ceea ce-ti doresti? Pleaca, fara tot acel scandal inutil care oricum nu-l va face pe partenerul tau sa te iubeasca mai mult, din contra. Va ramane langa tine o perioada din mila, dar asta nu are nimic de-a face cu iubirea.

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

de dr Ursula Sandner

Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari.

Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie.

Ai încredere că viața ți-a pregătit ceva bun. Chiar dacă uneori e grea și îți dă bătăi de cap, de suflet. Avem nevoie și de momente mai puțin plăcute, uneori pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne ancora mai bine în realitate, alteori pentru a ne da unele lecții de care avem nevoie pentru a fi fericiți. Câteodată pentru că suntem oameni și avem datorii de plătit, iar altădată pentru că avem nevoie să știm să apreciem mai mult lucrurile frumoase care ne sunt oferite sau oamenii minunați pe care îi avem ori îi vom avea alături.

Câteva dezamăgiri, câteva zile proaste sau acei câțiva oameni care te-au rănit nu înseamnă că viața nu e frumoasă sau că nu merită trăită din plin. Faptul că nu ți s-au îndeplinit toate dorințele atunci când ai vrut nu înseamnă că nu meriți sau că nu se vor împlini când va fi timpul lor. La fel cum unele așteptări prelungite care par a dura la nesfârșit nu sunt neapărat infinite.

Uneori, în foarte puțin timp se poate întâmpla ceea ce nu ți s-a întâmplat o viață întreagă. Poți întâlni în câteva minute oameni minunați care par hotărâți să îți aducă fericirea după ce mult timp ai așteptat ca ea să îți fie oferită de cei care au refuzat cu vehemență să o facă, fie pentru că nu au vrut, fie pentru că nu au putut.

Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie. 

sursa: http://damadetrefla.com/

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui.

 

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Vor încerca să te doboare, să te descuraje, să îţi frângă aripile şi să te facă să îţi pleci privirea în faţa lor. Vor încerca să fie mai buni sau să te mintă. Vor profita de bunătatea sufletului tău, de naivitatea ta şi de faptul că nu poţi spune ,,nu”. Te vor răni de multe ori, iar tu le vei da voie să o facă din nou şi din nou însă vei învăţa, dacă nu ai învăţat deja, că sunt unii oameni care nu te merită şi nu merită nimic din tot ce le poţi oferi tu.

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Nu te agăţa întotdeauna de oameni, chiar dacă îi iubeşti enorm, chiar dacă îi vrei alături de tine pentru întreaga viaţă. Dacă acei oameni nu rezonează cu tine, dacă nu sunt sinceri sau nu te iubesc la fel de mult, lasă-i să plece. Nu te ruga să te iubească, nu te înjosi, nu te întrista. Pur şi simplu mergi mai departe, iartă, uită şi construieşte-ţi viaţa pe care vrei să o trăieşti alături de oameni care nu te obligă să îi aştepţi.

Continuă să ai demnitate, respect de sine şi păstrează-ţi candoarea, frumuseţea sufletului. Dă-le voie oamenilor să te iubească, dar nu le da voie să te calce în picioare. Lasă-i să îţi fie alături, dar nu îi lăsa să te părăsească fără a sta vreo secundă pe gânduri. Învaţă că meriţi mult de la viaţă şi de la oameni. Arată-le că nu te mulţumeşti cu puţin. Cei care vor să te iubească, îţi vor oferi totul. Ceilalţi vor pleca singuri. 

 

sursa: http://damadetrefla.com/

We Heart It

 

Poate toate astea au avut un scop. 

 
Sau poate nu. 

 
Poate am învățat să ne bucurăm din puțin. 

 
Să redefinim libertatea. 

 
Să apreciem prezența unor oameni pe care înainte îi neglijam. 

 
Să prețuim o îmbrățișare, un zâmbet, natura. 

 
Poate am învățat că timpul continuă să treacă, chiar dacă noi stăm pe loc, și că, atunci când avem de ales, ar trebui să nu-l lăsăm să treacă în zadar. 

 
Poate am învățat ce înseamnă de fapt dorul și cât de chinuitor poate fi el atunci când într-adevăr nu poți face nimic pentru a strânge în brațe un om după a cărui atingere tânjești. 

 
Poate ne-am dat seama cât de instabil e viitorul și că tot ce avem de fapt e prezentul pe care ori îl trăim, ori îl ratăm și mai apoi regretăm.

 
Sau poate n-am învățat nimic!?

 
Vom vedea. 

 
#DamaDeTreflă

Meriti sa fii fericit!

 

Poverile pe care le purtam in spate, sub forma de relatii toxice sau disfunctionale, compromisurile de toate felurile, situatiile pe care le acceptam impotriva vointei noastre, incapatanarea de a ne agata de oameni, joburi, conjucturi nocive pentru psihicul nostru s.a.m.d., ne distrug sanatatea si ne intuneca existenta.

De-a lungul anilor, lucrand cu clientii mei, am vazut de nenumarate ori acelasi scenariu care se repeta: oameni care apeleaza la ajutor deoarece sunt tristi, suparati, apasati de probleme, au anxietate, atacuri de panica, depresie sau alte tulburari cauzate de gandirea lor si de stilul lor de viata. Par imbatraniti, le lipseste forta vitala si bucuria de a trai, sunt framantati de problemele pe care le au si se invart zi de zi in acelasi cerc vicios.

In momentul in care imbratiseaza schimbarea, fie ca este vorba de o modificare la nivel de gandire, fie ca este necesar sa-si schimbe conjunctura in care traiesc - adica sa renunte la relatiile toxice, joburile sau alte situatii care le consuma energia inutil si ii imbolnavesc, se produce ceva ce poate fi asemuit unui miracol: intineresc, isi regasesc bucuria de a trai, tulburarile psihice si fizice dispar, incep sa isi faca planuri si isi construiesc o viata in care se simt bine.

Ceea ce vreau sa-ti transmit prin aceasta postare este faptul ca, in orice situatie te-ai afla in acest moment, oricat de lipsita de bucurie ti se pare viata ta, ai cu siguranta in interiorul tau toate resursele ca sa faci schimbarea. Este doar o chestiune de poate cateva luni, de un proces de tranzitie intre situatia ta actuala si viata visurilor tale.

Nu trebuie sa accepti compromisul in care traiesti si nici sa renunti la speranta. Tot ceea ce ai de facut este sa cauti solutiile, sa fii dispus sa renunti la tot ceea ce nu-ti mai foloseste sau te trage in jos si sa ai incredere in tine insuti si in viata ca poti sa fii si sa ai ceea ce visezi.

Meriti sa fii fericit!

de dr. Ursula Sandner

Nu toate relatiile merita sa fie reparate deoarece te-ai pierde pe tine incercand sa faci asta!

Viata este un lung sir de inceputuri si de sfarsituri. Intalnim oameni, experiente, intamplari de toate felurile care au impact asupra noastra si care ne marcheaza existenta. Unele ne imbogatesc in mod direct, iar altele sunt lectii de viata pretioase deoarece, datorita lor, suntem nevoiti sa accesam in interiorul nostru resurse de care nu eram constienti, doar ca sa le facem fata.

Oamenii intra si ies din viata noastra, ne insotesc o perioada de drum si apoi fie pleaca, fie trebuie sa ii parasim noi pentru ca daca nu am face asta, ne-ar seca de energie sau ne-ar intuneca existenta. Chiar daca ai rezonat cu un om, chiar daca l-ai iubit si iubirea ti-a fost impartasita, poate sa vina un moment in care nu mai aveti nimic in comun, iar continuarea acelei relatii ar insemna suferinta, tristete, frustrare s.a.m.d.

Uneori despartirea poate sa se produca fara prea multe explicatii si poate ca este mai bine asa. Accepta ca s-a terminat si nu cauta sa repari ceea ce nu poate fi reparat. Inchide acel capitol si mergi mai departe, fara sa cauti vinovati si fara sa te pierzi intr-o agonie inutila. Daca vei afla, candva in viitor, "de ce" s-a intamplat ceea ce s-a intamplat este ok, insa chiar daca nu vei primi aceste explicatii este necesar sa poti sa-ti continui viata.

Nu toate relatiile merita sa fie reparate deoarece te-ai pierde pe tine incercand sa faci asta, iar unele capitole se incheie fara sa ai parte de o despartire asa cum ti-o doresti. Accepta aceste lucruri ca facand parte din viata si mergi mai departe cu seninatate.

de dr. Ursula Sandner

Gândește-te la bine celuilalt!

Trebuie să te obișnuiești, ți se spune. Trebuie să te obișnuiești să respiri printr-o mască încărcată cu bacterii care se înmulțesc vertiginos în umezeala respirației tale combinate cu căldura de 35 de grade de afară. Nu contează că marea parte a medicilor spun că asta e o aiureală, trebuie să te obișnuiești, că așa vrea statul.Trebuie să te obișnuiești, și dacă nu te gândești la binele tău, gândește-te la binele celorlalți. Nu fi egoist! Microbii tăi egoiști, care fir-ai tu să fii! pe tine nu te omoară, dar îl omoară pe celălalt. Gândește-te la bine celuilalt! Mereu la bine celuilalt, așa se face într-o societate evoluată, progresivă și progresistă! 

Trebuie să te obișnuiești să ți se ia temperatura când intri la magazin, sau în orice instituție, trebuie să te obișnuiești, e spre bine tău ți se spune. Și dacă nu spre al tău, cel mai important spre al celuilalt. Dacă ai 37, 1 ești dat deoparte, testat, analizat. Nu contează că ești la ciclu, sau că un abces, sau că ești dezhidratat, nu contează deloc. 37, 1 ești paria, băăă! Cum vrei tu să intri în magazin cu cetățeni onești, responsabili, cu mască și cu temperatura mai mică de 37. Așa că dacă până acum era nevoie de o hârtie ca să ieși din casă, acum înainte de a merge să-ți iei pâine îți vei lua temperatura, da? Și te vei hidrata, și vei face și-un pipi. 

Trebuie să te obișnuiești să minți, și să spui albului-negru, e spre binele tău și mai ales al celorlalți. Mai ales că apar tot felul de reformiști și binevoitori care te învață cum să fii responsabili. Un înțelept aruncă piatra și o sută de proști se miră. Proștii sunt yesmenii care dârdâie de teama de a-și pierde jobul. Frica, frică, frica. frica de boală, frica de șomaj, frica de celălalt. Sintagma ”iadul e celălal”, are acum iată, aplicații practice.
Noi toți credem că celălalt e iadul! 

Trebuie să te obișnuiești cu plaja făcută între ziduri de plexiglas, trebuie să te obișnuiești cu parcurile în care nu te vezi, nu te întâlnești, doar te auzi. E spre bine tău, ți se spune.

Trebuie să te obișnuiești să trăiești fără Dumnezeu, fiindcă deși putem găsi soluții pentru parcuri, pentru plaje, pentru aeroporturi, pentru alpiniști și traseiști, pentru apropiererea de Dumnezeu nu există nici o soluție!!! Ea nu poate fi făcută în condiții de siguranță. E periculos să te apropii de Dumnezeu, mai ales pentru ceilalți e periculos, trebuie să te gândești la ceilalți, ți se spune. 

Iadul sunt ceilalți,
iadul sunt ceilalți,
iadul sunt ceilalți!
Aceasta e mantra vieții noastre. Fiindcă trebuie spus, rugăciunile nu sunt acceptate, mantrele, da.

Doamne, ce-mi vine să mă duc, cât văd cu doi ochi!

Cel mai tare și mai tare mi se apleacă de românașii noștri care sar imediat în papuci cu un exces de zel demn de zecele Nadiei de la Montreal, să le ceară tuturor să aplice cu bucurie măsurile sociale necesare protejării : a celuilalt, de celălalt. Trebuie să ai mereu grijă de celălalt, zice statul. BĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! celălalt sunt eu! Eu sunt celălalt! Sunt și eu un celălalt, chit că-ți place, chit că nu! Încă mai suflu, încă mai trăiesc, chiar dacă e o viață asimptomatică! 

PS Nu vreau să trăiesc ca să mă adaptez noilor parcuri și noilor plaje, prefer să rămân și să semnez: Un dinozaur asimptomatic!

de Ivona Boitan

sursa Facebook

În vreme de criză nu asculta sfârșitologii

Știu că titlul poate părea cam dur însă cred că e esențial să avem grijă de mintea noastră în astfel de vremuri, poate fi crucial să avem curat în minte și să ne debarasăm de viruși ai gândirii care ne pot omorî fizic chiar.

Nu vreau să minimizez deloc iminența sfârșitului acestei lumi, știu că va veni chiar dacă nu știu multe despre dată, adică doar un lucru, că e în viitor. Știu că pământul are durată limitată de viață și că ceea ce trăim azi e scris deja că trebuie să se întâmple, mai mult, și tu știi asta.

Am văzut abundență de sfârșitologi și de ucenici devotați ai acestora și vreau să vă atenționez să nu vă hrăniți cu informațiile lor, pentru că vă fac rău. Hai să conștientizăm câteva lucruri esențiale.

Știi deja, ca și mine, ca va veni sfârșitul acestui pământ, știm asta din Scriptură. Orice e adăugat alimentează firea nu omul lăuntric. Firea vrea senzație, teamă, groază, palpitație. Deși pare extraordinar senzațional, fenomenal e doar normal.

Nu știi data, așa zice Scriptura. Părerea unora despre date e în gama poftelor firii care vrea senzație. Unii vor să fie un fel de profeți la care oamenii să facă plecăciuni și atunci vin cu aproximări de senzație. Nu vă îndeletniciți cu calcule, ci cu trăirea curată.

Chiar dacă vine noi suntem ai Lui. Dacă nu ai credința asta nici cele mai horror prezentări ale Apocalipsei nu ți-o mai poate da. Asta e credință pe baza Cuvântului, nu e simțire, e credință și gata.

Enumerarea evenimentelor apocaliptice ale ultimilor ani nu îți e străină. Le știi, le-ai trăit. Nu te încărca inutil cu inventarul lor zilnic, nu te ajută la nimic ci te încurcă teribil, te inactivează.
Deși unii se gândesc că e evanghelizare răspândirea mesajelor sfârșitologilor, eu sunt de părere că nu este. Răspândim mesaje disproporționate, bazate pe emoție, teamă constrângere unde pe dragostea lui Dumnezeu se insistă foarte puțin sau deloc, dar pune o doză mare de dreptate și foarte mult scenariu horror, adică sunt mesaje dezechilibrate. Evanghelizarea se face prin viața trăită în ascultare și credință în Cuvânt și acum viețile sunt teribil de vizibile.

Cei mai mulți dintre sfârșitologi sunt și foarte tare ancorați în surse de informare ciudate, conspiraționiste și asta în opinia mea le invalidează mesajele.

Suntem responsabili să ne păstrăm mintea curată mai tare ca niciodată. Trebuie să veghem la fiecare informație pe care o aducem în mintea noastră și să nu lăsăm breșe. De aceea este esențial ca acum să consumăm Scriptură, pură, nediluată, nealterată, necombinată. Pur și simplu Scriptură.

Dacă vreți să citiți diferite cărți sau materiale căutați acele materiale „nedubioase” mai degrabă clasice. E nevoie de materiale cu stabilitate, scrise de ceva vreme și validate de timp.

În mod deosebit cred că e esențial să răspândim mesaje de pace, liniște, siguranță, echilibru nu din cele horror. Și despre sfârșitul lumii se poate scrie sau vorbi echilibrat, cu respect și calm dacă chiar vreți să transmiteți mesaje de acest gen, cred totuși că e nevoie ca noi să fim diferiți, ancorați în realitate, nesperiați și să transmitem asta.

Aveți mare grijă de mintea dumneavoastră și a celor din casa dumneavoastră. Panica, teama, sperietura, anxietatea nu vor ajuta pe nimeni. Suntem la începutul unei perioade dificile, în care rolul nostru poate fi imens dacă nu îl irosim în afirmații ușoare și bombastice. Să fim deci înțelepți și să ne respectăm pe noi și pe semeni.

Nu vă înșelați, ce seamănă omul aceea va și secera…

sursa: https://www.filedinjurnal.ro/

Hristos a Înviat!

Dragii mei,

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale vă urez tuturor zile cât mai liniștite și pline de calm și înțelegere. Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai întunecată, îmi doresc ca noi toți să avem puterea de a vedea dincolo de norii cenușii, să ne păstrăm încrederea și speranța, să ne bucurăm de clipa prezentă și să fim recunoscători pentru ceea ce avem, atât pentru momentele frumoase, cât și pentru obstacolele care ne-au făcut să devenim mai puternici și mai înțelepți, care ne-au ajutat să descoperim în interiorul nostru resurse pe care, poate, nu știam că le avem.

Să ne amintim în aceste zile de faptul că, așa cum am depășit până acum momentele dificile ale vieții, tot așa avem capacitatea de a ne ridica și acum deasupra fricilor noastre ori altor sentimente negative care ne încearcă. Să ne amintim că noi deținem puterea asupra felului în care gândim și ne simțim, asupra felului în care reacționăm și, chiar dacă uneori ne simțim deznădăjduiți, să conștientizăm că noi nu suntem totuna cu stările sau gândurile noastre – ele vin și pleacă precum norii pe cer și nu avem de ce să rămânem agățați de ele.

Să descoperim ori să ne regăsim bucuria de a petrece timp în propria companie, dacă anul acesta nu putem fi în compania celor dragi. Să învățăm să avem mai multă grijă de noi înșine, să ne respectăm nevoile corpului și ale minții, să facem tot ce ne stă în putință pentru starea noastră de bine cu ce avem acum la îndemână.

Să căutăm soluții acolo unde există probleme și să mergem mai departe, să nu rămânem blocați în momentele grele. Să fim alături unii de ceilalți și să ne transmitem gândurile noastre bune și vorbe de încurajare.

Și să spunem toți într-un glas, Hristos a Înviat!

de dr. Ursula Sandner

Suparat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta sa nu il viziteze de Pasti. De ce ar face-o?

De ani buni am transformat Craciunul intr-o petrecere cu rochite rosii si scurte.
O alergatura disperata dupa cadouri inutile, doar pentru a bifa inca o sarbatoare petrecuta cum se cuvine, nu-i asa, in familie.
De cele mai multe ori, in spatele usilor inchise, dincolo de beculete si ornamente, oamenii se regasesc in aceeasi minciuna, pigmentata cu certuri, cu violenta si ura.
Sau multa, infinita, dureroasa indiferenta.
 
Acolo nu e loc pentru El.

Pastele a devenit un necesar pretext al unor petreceri zgomotoase, cu si mai putine haine decat de Craciun.
Dudui pline de piosenie ne invata sa tinem postul corect, sa traim cu Dumnezeu in suflet; apoi ne marturisesc, pline de evlavie, clipind din genele false, cum vor petrece ele Sfintele sarbatori, in cluburi de fite, cu sampanie de 2000 de euro, dupa ce au dat o fuga sa ia nitica Lumina, fara sa le treaca macar prin cap ce ar putea insemna asta.
Craciun sau Paste, le-am transformat in orgii alimentare, cu mancaruri udate din belsug cu alcool, totul culminand cu vizite la urgenta sau un cutit infipt intr-un comesean care ne-a furat, in urma cu jde ani, caii de la bicicleta.
Printre mese intinse si pline, simbol de netegaduit al fibrei crestine traditionale, ne prefacem ca intelegem.
Ca simtim.
Ca traim.
De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Il luam in deradere de sute de ani.
L-am scos din case si din scoli.
L-am alungat si din biserici si am pus in locul Lui tarabe.
 
Ne folosim de El doar cand ne e greu.

Ii batjocorim pe cei care cred. Credinta este desueta, iar lumea are azi alte preocupari si alti idoli.
De fapt, Si-a dat seama de mult ca jucam la cacealma.
A acceptat ca, in tot timpul asta, am trisat. E firea umana, Si-a spus.
A sperat mereu ca vom intelege, doar suntem creati dupa Chipul Sau.
Dar, in final, a obosit, probabil sa ne mai astepte.
Sa nu ne amagim.
Virusul nu va schimba nimic.
Vom mai fi piosi o luna-doua. Ne vom ruga mai abitir acum, pentru ca la anul, pe vremea asta, sa radem iar de cei care isi fac cruce cand trec pe langa o biserica.
Vom mai fi darnici o luna-doua, fara a uita, insa, sa precizam suma, ca doar nu o sa ratam prilejul de a arata cat de buni si generosi suntem.
Vom citi sau cel putin vom posta coperti de carti la moda.
La anul pe vremea asta vom fi iar la gratar si mici si bere si orice altceva pentru ca, nu-i asa, cartile sunt o pierdere de timp.
In timpul asta, supararea Lui e infinit mai mare decat a noastra.
E mult mai indurerat decat noi acum.
 
Suferinta Crucii se repeta iar si iar, fara ca cei pentru care a fost acolo sa inteleaga ca nu putem exista fara El.

Ca dincolo de dogme si teorii, de doctrine si filozofii, singurul mare adevar care va ramane este imensa Lui iubire fata de micile vietati care se cred si se proclama stapanii Universului, care cred ca pot muta muntii si schimba cursul apelor, care cred ca pot ajunge pe alte stele, dar care se prabusesc ca un castel de carti de joc in fata suferintei reale.

de Adriana Stoicescu

IA, SĂ VEZI CUM E LA SFÂRȘIT!

Trăim în secolul vitezei!

Timpul e tot mai scurt,

și tot mai strâmt.

Nu avem timp!

Nu avem timp!

Cândva oamenii

lucrau pământul cu brațele.

Mereu.

Mult.

Mulți.

Greu.

Făceau pâinea în casă,

spălau rufele manual.

Iar timpul era îndestulător.

Acum pâinea se cumpără,

hainele se spală singure,

pământul nu se mai lucră,

pentru că “nu merită”,

și totuși

“Nu avem! Nu avem timp!”

Dar ce se aude?

Uuups!

“S’a oprit Planeta!”

S’a oprit?!?

Dintr’o dată s’a făcut

LI’NI’ȘTE!

Liniște?

Dintr’o dată avem timp.

Timp?

Atâta timp fără timp,

și de’odată atâta timp!

Nici nu prea mai știi

ce să faci cu el.

Breaking News:

“Ceva invizibil a oprit planeta!

CORONAVIRUS?!?”

Nu v’ați putut imagina

cum s’ar putea opri totul.

Nu’i așa?

Așa!

De’odată!

Cum ar putea să ajungă

săracul egal cu bogatul?

Cum să călătorească amândoi

în aceiași barcă?

Așa!

De’odată!

“Hei, încotro?”

Dintre vălătucii de pâclă

cineva, tușind, răspunde:

“Nu cunoaștem destinația!”

“Nu știm nici măcar dacă mergem...”

“Nu știm unde,

nici dacă,

nici cine va ajunge...

Săracul sau bogatul?”

Importantul serviciu,

indispensabilii bani,

nu mai sunt, iată, priorități.

Păreți legați de mâini și de picioare.

Chiar sunteți!

Nu puteți face nimic!

NIMIC!

Călătoriile, vacanțele?

“Nu, nu ne mai interesează!

Tot ce’am vrea, ar fi să fim sănătoși, să avem ce mânca,

să putem umbla liberi...

Descoperim încet, încet,

dincolo de aparențe,

cât de nesiguri

și de singuri suntem.

Nesiguri și singuri!

Acum avem toți aceiași vacanță!

De 5 stele!

Cum altfel?

ACASĂ!

Unde în altă parte?

Unde sunt mai multe stelele

ca acasă?

CASA pe care mulți,

vai, mult timp,

au folosit’o drept simplu dormitor.

Există o scenă terifiantă în cartea

“Se Întorc Morții Acasă”,

chiar despre aceste lucruri.

Acum există timp.

Atâta timp liber!

Liber?

Plictisitor de mult timp.

Timp, da,

dar nu liber.

"Unde faci Paștile?"

Acasă!

În casă!

“Aștepți musafiri?”

Nu!

Nu e cazul!

O,

nu mai trebuie să ostenim?

Nu mai trebuie să fim fițoși?

Nu ne mai cumpărăm

haine tari și musai noi?

Iepurași? Cadouri? Surprize?

“...Nu, mulțumim!

Nu e nevoie.”

Ce’ar fi ca, anul acesta,

să te pregătești, totuși,

pentru un musafir?

Unul singur.

Sin’gu’rul!

Cel mai mare

și mai important Musafir!

Cel Care ar fi dat sens

oricărei întâmplări.

...Dacă L’am fi primit.

Acum avem timp,

și am avea și toate motivele

să’L asteptăm și să’’L primim...

Cum pe cine?

Pe HRISTOS!

Cel mai potrivit oaspete

într’un așa timp.

Nu?

Plin de modestie,

încărcat, însă,

de tot felul de daruri și surprize,

ar merita un loc

la masa voastră.

Credeți’mă!

Hai, primiți’L anul acesta

cum se cuvine,

fie și experimental.

S’ar putea să vă aducă

tocmai ceea ce așteptați.

Câteva paradoxuri:

combustibilul s’a ieftinit,

dar cui îi pasă?

Nu se circulă, deci, unde să’l pui?

Cu proviziile?

Oricum nici cu ele nu e ușor.

În fața blocului SUV’ul

de 100.000 de € stă parcat

lângă o berlină de 5000 de € .

Cum stau ele, egal parcate,

sub același praf și sub aceeași ploaie.

Vezi tu, prietene,

frate dragă, vezi?

Nu Coronavirus ucide.

Fără cruțare omoară

răutatea, invidia, ura...

Ți’ai închipuit vreodată

că “Universul”, “Natura”,

sau indiferent

cum vrei să’i zici lui Dumnezeu,

va crea așa o egalitate între oameni?

Vedem noi oare?

Vai,

Groapa are aceleași dimensiuni!

Și nimic din cele cu care te’ai fălit

nu vei putea lua cu tine acolo.

Știi asta!

Și tu, și tu, și tu...

Doar păcatele!

Dacă accepți că există,

și dacă știi ce sunt acelea.

Grea palmă am primit.

Toți!

Firesc ar fi să ne fie o mare

și importantă lecție.

Dar ne va fi oare?

Ne vom trezi mâine,

înțelegând că suntem

OAMENI?

Vom deveni mai buni,

mai îngăduitori,

mai generoși,

mai credincioși?

Sau ne vom întoarce

la vechile mărșăluieli,

așteptând poate

un alt virus,

ca un prilej “fastuos”,

în care să ni se argumenteze,

mult mai bine,

că OAMENI fiind,

s’ar cuveni să facem

această dovadă mereu,

neuitând niciodată

acest uriaș “amănunt”!

P.S.

În fine, dacă am înțeles ceva

din povestea asta amară,

hai, să dovedim!

Haideți, ca în noaptea de Înviere,

să ieșim cu toții în balcoane

și/sau la ferestre,

tineri și bătrâni,

laolaltă toți,

oriunde ați fi,

cu lumânările aprinse în mâini,

și să cântăm,

de să răsune cerul și pământul:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ar fi un eveniment,

Ar fi un REVIRIMENT!

Dacă ești “pentru”, trimite’i celui care ți’a trimis mesajul un “da”,

și trimite mesajul mai departe!

Să ne auzim

SĂNĂTOȘI,

cântând o țară întreagă,

arătând că viața

NE ESTE GROZAV

DE DRAGĂ!

Să fiți SĂNĂTOȘI

și la inimă FRUMOȘI!

de Anatolii Basarab

Ce făptură minunată e mama!

25 martie, de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor creștine care au adus pe lume viață și care s-au ostenit să o ocrotească și să o desăvârșească curat. Zi în care femeia este chemată să îşi aducă aminte de darurile speciale primite de la Dumnezeu, aceste calităţi care pot face universul din jurul lor să înflorească, aceşti talanţi primiţi împreună cu chemarea de a-i folosi şi a-i înmulţi.

''Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.

Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…

Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama!"

(Puține cuvinte, multă iubire - Hrisostom Filipescu)

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

În astfel de momente ca acestea prin care trecem acum, pe langa asumarea responsabilitatii pentru propria sanatate, respectarea instructiunilor date de medici si autoritati – sa ne spalam des pe maini, sa ramanem in casa daca avem simptome de raceala si gripa pentru a nu-i pune pe cei din jur in pericol, sa evitam multimile sau locurile aglomerate, sa ne hranim sanatos cu cat mai multa hrana vie pentru a ne intari organismul, este necesar sa ne asumam responsabilitatea si pentru gandurile si emotiile noastre, pentru felul in care ne raportam la aceasta situatie delicata.

Frica, stresul si panica ne blocheaza capacitatea de a gandi si a lua decizii, ne slabesc sistemul imunitar si ne fac sa ne comportam irational. Este firesc sa simtim teama, insa trebuie sa invatam sa tinem aceasta teama sub control, sa urmarim noutatile din surse sigure pentru a fi informati, dar sa evitam tentatia de a citi orice articol de pe net care ne atrage atentia printr-un titlu catastrofal sau a urmari orice emisiune la TV care induce stari de panica teribile. In momentul in care, de cand ne trezim pana cand ne culcam, avem in minte doar “virusul ucigas”, “mii de victime”, “morti”, nu ne mai putem focaliza pe altceva, poate nici pe masurile care ne ajuta sa ne protejam. Repet, este important sa fim informati din surse oficiale, insa a ne hrani fricile prin a urmari obsesiv orice circula pe net sau apare pe micul ecran, nu face altceva decat sa amplifice panica generala.

Aceasta perioada va trece, insa pana atunci are potentialul de a ne invata multe despre noi insine, despre felul in care reactionam, despre felul in care ne manifestam ingrijorarile – observa cum se manifesta fricile tale, cat de mult ai tendinta de “a-ti face scenarii", cum iti afecteaza comportamentul aceste frici.

Cauta pe cat posibil sa-ti desfasori viata ca si pana acum, respectand instructiunile pe care cu totii trebuie sa le respectam, pastreaza-ti calmul, ratiunea si spiritul civic. Ajuta daca poti ajuta pe cineva (persoanele mai in varsta sau pe cei vulnerabili) sau cel putin nu ii pune in pericol.

Daca te afli in izolare incearca pe cat posibil sa iti hranesti mintea cu lucruri pozitive sau macar neutre si foloseste acest timp inspre binele tau.

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

de Ursula Sandner

Cum gestionăm panica și stresul cauzate de noul coronavirus?

 

Trecem printr-o situație de criză din cauza pandemiei COVID-19.

În mod obiectiv, criza este generată de numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri care poate ajunge să suprasolicite unitățile medicale și de faptul că economia are de suferit prin aceea că multe dintre activitățile de zi cu zi, așa cum le știam până acum, sunt întrerupte sau modificate.

În mod subiectiv, criza prin care trecem este o criză psihologică care combină următoarele aspecte:

- teama de necunoscut și incertitudinea – nu atât teama de boală în sine, cât faptul că nu cunoaștem ce va fi, cum vor evolua lucrurile pe termen scurt, mediu și lung pe toate palierele, faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează panică. Această panică este exacerbată, de fapt, de presupunerile noastre catastrofale, de faptul că, prin contagiune socială, preluăm emoțiile, dar și comportamentele celor din jurul nostru și ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult emoțional. Ne focalizăm foarte mult pe negativ și căutăm în mod special acele informații care să ne confirme că situația e catastrofală. Reținem doar partea de „cinci noi cazuri” și prea puțin partea de „șase vindecări”. Reținem cuvântul „urgență” din „stare de urgență” și îl asociem cu ceva negativ, deși declararea stării de urgență ne ajută să efectuăm mai repede demersurile necesare de prevenție și control, astfel încât această măsură este una pozitivă, nu negativă.

- teama de boală și de moarte – teama de boală care este firească ne poate declanșa, în schimb, dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea direcție. Să ne protejăm și să avem în minte soluții, dar să evităm să intrăm în acest cerc vicios care începe cu „aoleu”, „este groaznic”, „este catastrofal”, „ce mă fac?!”

Dacă anxietatea începe să ne copleșească, să ne gândim ce putem face chiar atunci pentru a diminua acea anxietate. Să observăm (dacă ne deplasăm din poziția de „actor” în poziția de „observator” deja începem să ne distanțăm și de emoțiile negative ca prim pas de a ne redobândi o stare mai calmă și centrată) care sunt acele gânduri care ne sporesc anxietatea, cum le putem modifica astfel încât să adoptăm o atitudine mai rațională, să observăm unde anume în corp simțim acele emoții și cum se schimbă starea noastră fizică din această cauză și să căutăm maniere prin care să ne detensionăm – de exemplu, dacă observăm că respirăm scurt și superficial, să ne așezăm într-un fotoliu și în mod conștient să ne aducem atenția asupra respirației, să inspirăm adânc imaginându-ne că prin fiecare gură de aer ne simțim din ce în ce mai relaxați și prin fiecare expirație eliberăm griji, stres, panică.

- izolarea sau faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă sau numai în casă - dacă ne raportăm la această izolare ca la o înschisoare, bineînțeles că vom simți panică și disperare. Dacă o privim ca pe un lucru pe care îl avem de făcut pentru binele nostru, al tuturor, ca pe o perioadă limitată de timp (pentru că în mod real este limitată, numai că nu știm când exact se va încheia – dacă ai citit aceste rânduri și ai început să simți un ușor sentiment de agitație interioară, amintește-ți că el este cauzat de faptul că nu suntem obișnuiți să tolerăm incertitudinea) în care cu siguranță putem găsi lucruri care să ne facă să ne simțim bine (este important să ne menținem, pe cât posibil, o stare neutră sau pozitivă) cu siguranță nu vom mai simți aceeași disperare sau panică.

Ce ne mai cauzează panică? „Isteria din magazine” sau farmacii – unii oameni cumpără alimente și produse în cantități mult prea mari, de teamă că vor fi raționalizate sau din oricare alte frici stârnite de știri false sau catastrofale, care pot ajunge să expire înainte de a apuca măcar să le folosească. Din punctul meu de vedere, scopul pentru care cumpărăm mai mult este pentru a nu mai fi nevoiți să ieșim în fiecare zi după câte ceva, așa cum poate eram obișnuiți până acum. Mai mult o dată pentru a evita deplasările, însă nu exagerat de mult. Acest spirit „apocaliptic” creează la rândul său multă panică în rândul populației. Însă, desigur, că fiecare face cum consideră.

Nu suntem obișnuiți să acordăm atât de multă atenție aspectelor pe care acum trebuie să le punem pe prim plan, de exemplu faptul de a nu ne atinge fața dacă nu ne-am spălat sau dezinfectat mâinile înainte, păstrarea distanței de cel puțin un metru între noi sau faptul de a dezinfecta cheile atunci când venim acasă; nu suntem obișnuiți să nu putem pleca de acasă când vrem noi, nu suntem obișnuiți să nu găsim făină sau ulei pe rafturile din magazin, nu suntem obișnuiți cu o astfel de stare socială, fapt ce ne poate declanșa stări de frustrare, iritabilitate, oboseală. Ne putem simți nedreptățiți, pedepsiți, putem să ne împotrivim, să devenim agresivi sau să adoptăm o atitudine de victimă. Nimic din toate acestea nu ne sunt de ajutor. Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru, putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se pare ușor străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.

Tot ca mecanism de apărare (psihicul nostru se apără în fața unei realități pe care nu o acceptă pentru că i se pare prea periculoasă sau indezirabilă), la polul opus anxietății unde prin îngrijorări și ruminații avem impresia că putem găsi soluții la fricile noastre, se află negarea sau diminuarea importanței – pretindem că nu se întâmplă nimic, că acest virus nu există, nu ne luăm măsuri de precauție, umblăm nestinghereți prin mulțime deși, poate, ne-am întors dintr-o zonă de risc ș.a.m.d. Bineînțeles că nici acest comportament nu ne este favorabil, nici nouă, nici celor din jurul nostru.

Manieră optimă de raportare la ce se întâmplă, din punctul meu de vedere, este cea rațională – adică, da, acceptăm această realitate pe care nicio persoană nu și-o dorește, însă dacă nu ne-o dorim, nu înseamnă că ea nu există. O acceptăm și acționăm în consecință – momentan știm ce avem de făcut – să ne luăm cu toții măsuri de precauție, să respectăm îndemnurile și regulile impuse de autorități și medici, să evităm aglomerația și ieșirile care nu sunt strict necesare. În timpul acesta să căutăm să ne desfășurăm viața normal pe cât posibil – dacă nu mai putem să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu ei la telefon, dacă stăm mai mult timp acasă, să ne ocupăm de proiectele personale, să căutăm să facem lucruri care să ne dea o stare de bine.

Sunt conștientă de faptul că situația nu este nici roz, însă nici neagră. Este așa cum este. În concluzie, pentru a trece mai ușor prin toate acestea să avem în vedere:
acceptarea situației în loc de a ne împotrivi, a ne frustra, a ne simți nedreptățiți sau pedepsiți;
respectarea măsurilor impuse de autorități și asumarea responsabilității pentru propria sănătate;
folosirea timpului în mod constructiv;
atenție sporită la ce se întâmplă în interiorul nostru – să ne observăm gândurile, să facem un pas înapoi când avem tendința de a ne face scenarii catastrofale, să căutăm să ne îmbunătățim dispoziția emoțională (da, lucrurile mici contează), să învățăm să ne controlăm anxietatea și emoțiile;
să luăm în calcul faptul că de multe ori panica face ca orice situație să se agraveze sau să ni se pară mult mai gravă decât este – să depunem un efort conștient de a ne gestiona emoțiile;
conștientizarea faptului că există totuși un viitor, că vom trece și peste asta împreună;
să observăm ce comportamente ne fac bine (poate ne face bine să vorbim cu apropiații noștri, să citim, să ne informăm din surse oficiale, neîncărcate de emoții puternice) și ce comportamente ne dăunează (să urmărim încontinuu știri alarmiste, de exemplu) și să limităm comportamentele dăunătoare;
să ne păstrăm încrederea că vom depăși cu bine situația prezentă. Depinde de fiecare dintre noi.

Responsabili, raționali, uniți și optimiști trecem cu bine și peste situația actuală!

de Dr. Ursula Sandner

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți

 

Oamenii fac de multe ori greșeala să caute într-o relație de cuplu pe cineva care să îi completeze, să le umple golurile interioare, să le ofere companie ca să nu se plictisească, să le fie un scut împotriva singurătății, să îi ajute să își vindece traumele din trecut, să îi salveze de ei înșiși, să preia poverile pe care au obosit să le ducă singuri.

Și pentru că niciun om nu poate să le satisfacă aceste dorințe (și nici nu ar trebui să facă toate acestea pentru altcineva), se declară nemulțumiți, frustrați, supărați, dau vina pe partener pentru insatisfacția lor din relație și, după multe conflicte și lupte, pleacă în căutarea unui alt partener de la care speră să obțină mai mult. Apoi se reia ciclul iluzii și speranțe urmate de dezamăgire.

Situația aceasta se poate perpetua la nesfârșit dacă nu înțelegem faptul că, cu toate că un partener de cuplu poate să aducă multe lucruri frumoase în viața noastră, fiecare dintre noi este responsabil de propria sa împlinire și bunăstare pe toate planurile. Nimeni nu ar trebui să ne salveze, să ne umple golurile interioare sau de altă natură, să ne întrețină, să ne facă fericiți, să ne distreze ș.a.m.d. Fiecare dintre noi ar fi bine să își asume pe de-a-ntregul propria sa viață, împlinirea personală, profesională, socială etc.

Când tu te simți bine cu tine însuți și ți-ai creat prin propriile forțe viața pe care ți-o dorești, nu vei mai avea tot felul de așteptări nerealiste de la un alt om. Nu vei mai avea nevoie de o relație și nici nu vei mai accepta compromisuri sau jumătăți de măsură doar ca să ai și tu pe cineva.

Când tu te iubești, te prețuiești și te respecți, când viața ta are un sens, partenerul pe care îl accepți este o ființă completă ca tine, de care nu ai nevoie, dar pe care ți-o dorești în viața ta și alături de care poți să te simți liber să-ți trăiești viața visurilor tale.

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți - fără posesivitate, fără control, fără frici, fără limitări, fără manipulare și fără șantaj emoțional.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner