Ai încredere în mine când spun că Universul îți ascultă rugăciunile. Știe ce vrei și îți oferă ce îți trebuie. Poate că ceea ce îți dă el este diferit de ceea ce ceri tu, însă acceptă că el știe mai bine de ce ai nevoie.

Nu îți face griji cu privire la nimic, în schimb, roagă-te pentru tot. Spune-i Universului de ce ai nevoie și mulțumește-i pentru tot ce a făcut pentru tine.

Fii tare și curajoasă... nu-ți fie frică! Nu te descuraja pentru că lângă tine este tot timpul cineva, oriunde mergi.

Crede-mă când spun că Universul știe ce face. Chiar dacă ești confuză și nu știi cum vei găsi puterea de a te ridica de la pământ și a merge mai departe. Universul este alături de tine și îți va deschide mereu ușa. O ușă neașteptată. O ușă care te-ar putea duce în fața fericirii adevărate, o fericire pe care nu ți-ai imaginat-o niciodată. O ușă care pune capăt zilelor grele și îți arată luminiță de la capătul tunelului. Îți spune că poate acum viața este dificilă, însă în scurt timp lucrurile se vor schimba și vei putea fi din nou tu.

Ai încredere în mine când spun că Universul nu ia din viața ta lucruri fără să îți ofere la schimb ceva mai bun.

Universul știe când ceva a servit scopului său chiar dacă tu nu reușești să îl vezi. Universul știe când lucrurile ar trebui să se încheie chiar dacă tu nu ești pregătită pentru asta. Universul planifică ce urmează pentru tine deoarece știe că trebuie să apară o schimbare frumoasă în viața ta. Știe să te ajute să ajungi pe un drum mai bun care îți va aduce doar beneficii și o viață mai împlinită.

Ai încredere în mine când spun că Universul îți ascultă rugăciunile. Știe ce vrei și îți oferă ce îți trebuie. Poate că ceea ce îți dă el este diferit de ceea ce ceri tu, însă acceptă că el știe mai bine de ce ai nevoie. Atunci când ceri fericire din partea oamenilor pe care îi iubești, el îți va spune că aceștia nu sunt oamenii potriviți pentru tine. Când ceri pace, însă se întâmplă ceva în viața ta, acesta un semn de la Univers pentru a îți spune că viitorul tău va fi mai liniștit în altă parte. Când ceri iubire și primești durere, Universul îți spune că trebuie să faci o alegere mai bună. El îți dovedește că nu trebuie să iubești oamenii răi. Întotdeauna răspunde întrebărilor tale, trebuie doar să ai încredere în răspunsurile lui.

Crede-mă când îți spun că Universul te privește și are grijă de sufletul tău. Este posibil să îți fie dificil să înțelegi asta, însă el nu te va lăsa niciodată singură în întuneric. Chiar și pe timp de noapte, privește luna și vezi cât de frumos strălucește pentru tine - ea este ghidul tău în perioadele întunecate. Universul este pregătit să te ghideze și să te inspire... să aranjeze lucrurile astfel încât să îți poți schimba viața în mai bine. Ai doar încredere în el, pune-ți destinul în mâinile lui.

Ai încredere în mine când spun că Universul vrea să te bazezi pe el. Vrea să îți arate că unii oameni sunt imprevizibili și că își schimbă viața în fiecare secundă. Vrea să știi că nimic în viață nu este sigur. Vrea să știi că vor exista momente când va trebui să te bazezi doar pe tine și pe ce îți spune inima. Vrea să accepți momentele dificile și să înveți din ele astfel încât să mergi mai departe pe drumul pregătit pentru tine.

Ai încredere în mine când spun că Universul are întotdeauna un plan pentru tine... planul lui este să îți ofere tot ce este mai frumos în această lume.

 sursa: https://www.kudika.ro/

Te voi iubi mereu

Mi-e cald, mi-e frig,

 

Mi-e dor,

 

Mănunchi de fior...

 

Revărsat

 

Ascuns

 

Apăsat 

 

Imposibil de Uitat...

 

Mi-e sufletul pătat...

 

Fragmentat...

 

Uneori sfărâmat. 

 

Nu! Tu n-ai plecat...

 

Nu vei putea...

 

Părăsi inima mea.

 

Si nu aș vrea!

 

Că-mi va fi dor...

 

Chinuitor,

 

De noi, de acel fior...

 

Mi-e prea bine..

 

Cu tine... în mine...

 

Suflet în suflet

 

Pe Pământ 

 

Două vieți clandestine.

de Smaranda Voiculescu

Femeia cu lacrimi în glas

Acea femeie cu lacrimi în glas sunt eu, cea de acum!

Nu mai avea nicio expresie. Ochii îi erau goi, secați de lacrimi și fără viață în ei. Plânsese mult. Plânsese câteva nopți la rând, cu suspine și cu lacrimi mari, care i-au sărat obrajii, lăsând dâre de durere până sub bărbie.

Acum nu mai are lacrimi pe chip, căci s-au rostogolit toate și i s-au oprit în gât. Vocea îi e tremurândă și fără vlagă, iar zâmbetul ștrengar i-a dispărut. Nu și-l mai amintește nici ea și îi lipsește atât de mult...

Astăzi, după o zi atât de încărcată, a simțit nevoia să se privească în oglindă. Și-a privit pentru câteva minute goliciunea. Trupească și sufletească. Și-a îndepărtat cu grijă machiajul discret de azi dimineață și și-a dat jos și masca indiferenței. A așezat-o pe noptieră, cu gândul că mâine va trebui să o poarte din nou. Apoi și-a îmbrăcat pijamaua moale, cu parfum de iasomie și s-a cuibărit în patul rece, pe locul care avea deja forma corpului său. Se simțea obosită. Toate acele nopți în care a plâns până la epuizare și toate acele zile în care s-a străduit să mulțumească pe toată lumea și-au lăsat amprenta asupra ei. Chipul pare mai îmbătrânit, iar corpul pare al unei păpuși de lemn, mânuită de niște mâini invizibile. Pleoapele îi devin tot mai grele și adorme cu speranța că poate în vis își va regăsi bucuria de a trăi și de a iubi.

Acea femeie cu lacrimi în glas ești tu. Sunt eu. Iar în dimineața următoare, cine știe ce vom alege... poate că ne vom machia la fel de discret și ne vom pune încă o dată masca indiferenței, poate că vom renunța la masca aceasta și o vom purta pe cea a tăcerii sau nu vom mai purta nicio mască. Poate că vom trece grăbite pe lângă vitrina unui magazin și ne vom aminti să zâmbim în treacăt și poate că vocea nu o să ne mai fie spartă sau tremurândă, ci caldă și veselă.

de Iustina Ţalea
→ http://momenteinviata.ro/femeia-cu-lacrimi-in-glas/

Bărbaților, știu că nu se face primăvară doar cu o floare, dar ce-ar fi viața asta fără singura floare ce înflorește doar pentru ca lumea să poată merge mai departe?

Dacă limba femeii ar fi mai scurtă, zilele bărbatului ar fi mai lungi”, ziceam eu, odată, comentând proverbul de mai sus. Cred că nu este valabil în cazul unei femei adevărate și căreia îi pasă de cât de lungi sau scurte pot fi zilele bărbatului; se îngrijește de el, îl consideră partenerul ei egal și îi oferă toată liniștea necesară unei vieți în doi. Ei, mă rog, nu în toate cazurile! Femeii adevărate nu trebuie să-i spui tot timpul ce să facă, și-a învățat lecția... de încredere și de drum lung, chiar din momentul în care a înțeles care este rostul ei în viață! Nu așteaptă nimic de-a gata și are convingerea că și bărbatul de lângă ea trebuie să priceapă asta, el fiind bărbatul adevărat. Cum arată un bărbat adevărat? Păi, cred că fiecare femeie știe cum arată un bărbat adevărat! Bărbatul adevărat trebuie să fie cel alături de care nu le va fi rușine niciodată să iasă în lume, lor, femeilor! Priceput la toate, înțelept în familie și societate, ferm și constant în opiniile lui, demn în problemele de viață și de moarte, iubitor și atent cu jumătatea lui și cu ceilalți membrii ai familiei, iată doar câteva dintre calitățile bărbatului adevărat. Dacă se vor găsi mai des astfel de bărbați și femeile ar putea să fie mai multe....de casă! Ca și bărbații....de casă! A fi femeie de casă nu mai este chiar un deziderat, însă, un scop al femeilor moderne, dar ar putea ajunge o constatare liniștitoare pentru acele femei ce vor fi etichetate astfel că, de, să recunoaștem, bărbații respectă, încă, femeile de casă, chiar dacă ei nu sunt toți bărbați adevărați; cărui bărbat nu-i place ....femeia de casă de la care știi întotdeauna la ce să te aștepți! Sigur, prin femeie de casă nu trebuie să înțelegeți.....menajeră ci o persoană conștientă de valoarea ei alături de familie și care nu face ceea ce face....din obligație! Pentru o asemenea femeie cred că s-a inventat ”Ziua femeii” , sau, nu? Cadourile, băgați de seamă, ajung, în cea mai mare parte la cele care nu par a fi tocmai tipul femeilor de casă. Cum se întâmplă asta, nu mă întrebați, tocmai acum, de ziua femeii; poate și pentru că nici femeia nu mai este ce era odată, adică, cea care SE NAȘTE pentru alții nu pentru ea, cea care NAȘTE, și pentru alții, dar și pentru ea, și cea care nu mai vrea, și pe bună dreptate, să fie numai femeie de casă, respectând regula sensului în care merge, din păcate,.... PENTRU ALȚII NU PENTRU EA! Bărbaților, știu că nu se face primăvară doar cu o floare, dar ce-ar fi viața asta fără singura floare ce înflorește doar pentru ca lumea să poată merge mai departe?! Gândiți-vă la asta când vă întrebați, de ce este iar Ziua Femeii?! Este doar o zi pe an, în timp ce voi veți avea toate celelalte zile o femeie adevărată alături! Un anonim spunea ceva de genul, Domnul a creat mai întâi bărbatul ideal dar s-a dovedit a fi o schiță, doar, pentru o operă de artă, femeia! Ce ziceți?! 

La mulți ani, suratelor, să fiți iubite așa cum meritați!

sursa: https://www.facebook.com/RadioAntenaSatelor/

Scrisoare către tine, oriunde ai fi...

Și au trecut 4 luni de dor...

Sper că scrisoarea mea te găseşte bine, fiindcă eu chiar nu sunt deloc bine. Nu ştiu cum să fac faţă pierderii tale. Nu ştiu cum să vindec o rană care nu se vede. Nu ştiu cum să fiu „eu” fără tine. Nici nu mi-am putut imagina cât de pustie va fi lumea fără tine. După ce tu ai plecat, eu am rămas singură, izolată şi tristă.
Nu pot face nimic altceva decât să mă gândesc la viaţa noastră. Mi se spune că trebuie să te las în pace, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Nu pot şi nu vreau să renunţ la tine. Mă gândesc întruna că n-o să-ţi mai aud vocea spunându-mi „Bună dimineaţa”, că n-o să-ţi mai văd cana lângă a mea, că n-o să-ţi mai văd haina aruncată pe scaun. Mă gândesc întruna că acum nimeni nu va mai observa cum îmi rod unghiile când sunt stresată şi cum mă joc cu o şuviţă de păr când mă concentrez. N-am ştiut niciodată că sunt capabilă să iubesc atât de profund, atât de absolut şi atât de tare. Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns că m-ai făcut să realizez cât de capabilă sunt, dar, sinceră să fiu, n-o să pot umple niciodată vidul creat de moartea ta. Locul pe care tu l-ai avut în viaţa mea e acum pustiu şi m-ai lăsat cu o inimă frântă în mii de bucăţi. Nimeni nu poate înţelege cât de mult ne iubeam, câte planuri şi visuri aveam. Nimeni nu poate umple golul din sufletul meu, fiindcă nimeni altcineva nu va putea înţelege chestiile mărunte pe care tu le înţelegeai fără să ţi le spun. Şi nimeni nu merită să ocupe acel loc, fiindcă nimeni nu e... tu.
Nu voi înceta niciodată să te iubesc, să-mi fie dor de tine şi să te vreau înapoi. Te voi căuta în fiecare curcubeu şi-n fiecare stea de pe cerul nopţii. Ştiu că mă veghezi şi voi respira eu şi pentru tine. Vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine şi voi preţui până la moarte viaţa pe care am trăit-o împreună.
Sper ca, atunci când şi viaţa mea se va termina, tu să fii ultima mea imagine pe care o văd pe acest tărâm şi tot tu să fii primul suflet care mă întâmpină dincolo.

sursa: https://www.facebook.com/doliul

Dacă vă iubiți...

"Iubirea nu are nevoie de zile speciale pentru a fi sărbătorită. Ea se simte în fiecare zi și la fiecare clipă. Iubește în fiecare zi ca și cum ar fi ultima pe care o petreci alături de persoana iubită, pentru că mâine poate fi, uneori, prea târziu!

„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.”
- Paul Ferrini

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine, pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.

 
Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.
Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.
Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.
Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.
Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.
Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva.
Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea.
Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber.
Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.
Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină.
Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.

 
Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”. 

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu. 

Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt. 

Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră. 

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.
Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.
Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi… 

sursa: http://www.irinab.com/2014/02/daca-va-iubiti.html

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate...

"Cum am fost noi crescuți și învățați că nimeni nu trebuie să știe ce e în sufletul nostru, că rufele se spală în familie, că dacă recunoști că nu te descurci, te faci de rușine…

Am învățat să ne prefacem de mici. Nu plânge, că ești urâtă când plângi. Ce dacă ți se rupe sufletul!?
Zâmbește, să vadă toată lumea cât de bine suntem, chiar dacă acasă ne omorâm între noi.
Am învățat de mici să dăm bine. Ca să ne placă lumea. Lume care nu e atentă la prefăcătoria noastră, că și ea se străduiește să dea bine, ca să credem noi că ea e perfectă.
Purtăm măștile noastre de perfecți, zâmbim mult.
– Ce faci?
– Bine, tu?
– Bine și eu.
– Super, ce noroc cu vremea asta frumoasă!
– Da…

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate...
Iar când ești perfect, nu ai cum să ceri ajutorul, nu ai pentru ce. Poți în schimb să ajuți pe alții, dacă ei, săracii, sunt "imperfecți" și îndrăznesc să ceară sprijin. Te oferi să îi ajuți, și te împovărezi și mai tare. Greu mai stă masca pe chipul tău.
Și știi ce se întâmplă când se întâlnesc două măști perfecte? Nu se întâmplă nimic. Cel mult un zgomot de plastic care atinge alt plastic, ca atunci când ciocnești două pahare de unică folosință. Nici o conexiune. Nici un schimb. Nimic.
Bucuria adevărată vine din relații. Care se nasc când oamenii se cunosc, când se văd așa cum sunt. Prietenie între măști nu există. Dacă vrei să vibreze viața în tine, trebuie să dai masca jos. Măcar cu unii oameni. Să te vadă. Așa cum ești. Imperfect/ă. În nevoie de ajutor. Abia când un om te ajută și tu te lași ajutat/ă, între voi se creează o conexiune. Ajutorul ne leagă, să-l cerem și să-l oferim. Mâinile întinse peste probleme creează rețeaua care ne face să ne simțim vii.
– Ce mai faci?
– Nu prea bine.
– Aoleu, de ce?
– Mă simt singură. Îmi e frică…
– Pot să te îmbrățișez?
E normal să îți fie frică. Tuturor ne e. Exact de aici vine puterea omului de se face bine, din curajul de a merge cu frica alături. Frica de judecată. De rușine.
Nu-i nimic. Le simți pe toate și mergi mai departe, nu cu o mască pe față, ci cu un om, alt om, un prieten, de mână.
Știi ce se întâmplă când dai masca jos? O vor da și ceilalți, pe rând. Pentru că se vor simți falși cu masca pe față.
Magic, nu?"

Nu știm să cerem ajutor pentru că am fost învățați să „dăm bine”. Dar binele vine din a te arăta așa cum ești!

Cum am fost noi crescuți și învățați că nimeni nu trebuie să știe ce e în sufletul nostru, că rufele se spală în familie, că dacă recunoști că nu te descurci, te faci de rușine…

Am învățat să ne prefacem de mici. Nu plânge, că ești urâtă când plângi. Ce dacă ți se rupe sufletul…

Zâmbește, să vadă toată lumea cât de bine suntem, chiar dacă acasă ne omorâm între noi.

Ți-a învinețit bărbatul ochiul? Zi că ai dat cu capul de clanță când te-ai aplecat să culegi florile pe care ți le-a adus.

Am învățat de mici să dăm bine. Ca să ne placă lumea. Lume care nu e atentă la prefăcătoria noastră, că și ea se străduiește să dea bine, ca să credem noi că ea e perfectă.

Purtăm măștile noastre de perfecți, zâmbim mult.

– Ce faci?

– Bine, tu?

– Bine și eu.

– Super, ce noroc cu vremea asta frumoasă!
– Da…

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate, iar statisticile cum că am fi printre cele mai nefericite popoare din UE mint.

Iar când ești perfect, nu ai cum să ceri ajutorul, nu ai pentru ce. Poți în schimb să ajuți pe alții, dacă ei, săracii, sunt imperfecți și îndrăznesc să ceară sprijin. Te oferi să îi ajuți, și te împovărezi și mai tare. Greu mai stă masca pe chipul tău.

Și știi ce se întâmplă când se întâlnesc două măști perfecte? Nu se întâmplă nimic. Cel mult un zgomot de plastic care atinge alt plastic, ca atunci când ciocnești două pahare de unică folosință. Nici o conexiune. Nici un schimb. Nimic.

Bucuria adevărată vine din relații. Care se nasc când oamenii se cunosc, când se văd așa cum sunt. Prietenie între măști nu există. Dacă vrei să vibreze viața în tine, trebuie să dai masca jos. Măcar cu unii oameni. Să te vadă. Așa cum ești. Imperfectă. În nevoie de ajutor. Abia când un om te ajută și tu te lași ajutată, între voi se creează o conexiune. Când ești vulnerabilă și el apreciază asta ca pe un diamant. Și face și el la fel.

Ajutorul ne leagă, să-l cerem și să-l oferim. Mâinile întinse peste probleme creează rețeaua care ne face să ne simțim vii.

Cum faci să înveți să ceri ajutor?

Dai masca jos.
– Ce mai faci?
– Nu prea bine.
– Aoleu, de ce?
– Mă simt singură. Îmi e frică…
– Pot să te îmbrățișez?

E normal să îți fie frică. Tuturor ne e. Exact de aici vine puterea omului de se face bine, din curajul de a merge cu frica alături. Frica de judecată. De rușine. Nu-i nimic. Le simți pe toate și mergi mai departe, nu cu o mască pe față, ci cu un om, alt om, un prieten, de mână.

Știi ce se întâmplă când dai masca jos? O vor da și ceilalți, pe rând. Pentru că se vor simți falși cu masca pe față. Nu mai merge. E ca atunci când mergi la o petrecere cu pene pe cap și acolo vezi cât de bine se simt oamenii în pantaloni scurți. Îți dai penele jos, că te simți ridicol.

Am ținut anul ăsta un atelier de storytelling la o companie. Am avut agenda relaxată, am vorbit despre ce au vrut ei. La început, oamenii erau cu măștile la ei. Eu, fără. M-am învățat să trăiesc fără mască în ultimul deceniu, tot scriind despre mine și fiind mama copiilor mei (copiii detectează și sancționează imediat orice mască, iar eu nu vreau să fiu falsă cu copiii mei). Peste două ore, jumătate plângeau, restul râdeau. Măștile căzuseră. Oamenii vorbeau pe rând sau toți odată despre ei, cereau ajutor, și începuseră să și-l ofere unii altora. Magic, nu?

Așa cred eu că înveți să ceri ajutor. Dai masca jos. Te arăți așa cum ești, om, imperfect, cu dureri și frici. Toți le avem. Dacă ni le-am arăta toți, ne-am salva toți mult mai repede. Ajutorul va veni chiar și fără să rostești vorbele care să-l ceară. Vei primi putere din simpla conexiune care se va crea când ești sinceră și îți pui inima în palmele nesigure ale altui om.

Merită, promit!

Ce bine va fi pentru copiii noștri să-i învățăm să se accepte așa cum sunt, să nu se mintă, să nu-și facă măști, să vorbească deschis despre sine, să ceară ajutorul, să ofere ajutor, să nu mintă, să nu bârfească, să aprecieze sinceritatea altuia, să știe să o ofere necondiționat. Așa au șanse mai mari să fie adulți fericiți, cu relații bune. Și cel mai eficace mod de a îi învăța toate astea este să FIM așa. Să ne arătăm cum suntem. Și ajutorul va veni singur.

sursa: https://www.printesaurbana.ro/

Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…

“Voi cei care va întoarceti acasa si dupa ce-ati închis usa spuneti “buna seara”, voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe usa tacînd!” Octavian Paler

-Maria, ce crezi ca doare cel mai mult in viata?

-Singuratatea, Alexandra….Singuratatea….Cred ca nimic pe lumea asta nu doare mai mult decat singuratatea. Nici un alt sentiment nu ni se cuibareste mai dureros in suflet, asa cum o face singuratatea. Iti trebuie mult curaj ca sa recunosti, nu in fata oamenilor, ci, in fata ta, ca esti singur.

Sunt fericita cand incepe saptamana, deoarece sunt intr-o permanenta agitatie si nu am timp sa ma gandesc la singuratate. Urasc week-end-urile, pentru ca, atunci, imi aduc dureros de des aminte de ea. Imi aduc aminte ca sunt la mii de kilometri de parintii mei, de locurile dragi, de oamenii dragi, atat de departe si, totusi, atat de aproape… Am obosit sa imi beau singura cafeaua duminica dimineata. Am obosit sa ma asez singura la masa. Am obosit sa-mi petrec timpul cu tot felul de nimicuri, doar pentru ca el sa treaca mai repede si sa inceapa o noua saptamana. In singuratate, timpul se transforma dintr-un prieten drag intr-un dusman de moarte… Cand stau si astept, am senzatia ca ceva se macina in mine, ca ceva moare in mine! Astepti un semn, un telefon, un gand, o minune, sau, poate… nimic!

Ca sa fiu sincera cu mine, cel mai mult ma doare singuratatea de sarbatori. De Paste, ma dor clopotele care bat si bucuria pe care fiecare o traieste in familie, alaturi de cei dragi. De Craciun, ma doare dansul fulgilor de nea, ma doare orasul impodobit, goana oamenilor dupa cadouri. Ma dor colindele de acasa si bradul impodobit. Ma doare noaptea de Anul Nou, cand toata lumea isi face urari,se ia in brate si se saruta sub vasc. Da! Singuratea doare cel mai mult de sarbatori! Cred ca,fiecare anotimp are singuratatea lui.Nu as putea spune, cu mana pe inima, care anotimp doare mai mult, care singuratate ne intristeaza mai mult. Sa fie oara primavara, atunci cand, totul renaste intr-o explozie de bucurie? Sa fie vara, atunci cand asculti cantecul pescarusilor si iti vine sa plangi, cu marea in brate, pentru ca iti simti fiinta sparta in mii de cioburi? Sa fie toamna, atunci cand iti simti sufletul asemenea unei frunze in bataia vantului? Sau…sa fie oare iarna, cand stai la gura sobei, iti faci bilantul vietii la sfarsit de an si vezi ca totul da cu minus?

Nicio singuratate nu seamana cu alta. Unii, o traiesc resemnati, fara nicio soapta. Altii o traiesc cu suspine si plans zgomotos. Am trait-o in ambele moduri. Acum, o traiesc amintindu-mi… Imi traiesc singuratatea printre amintiri, fotografii si regrete.

Exista doua tipuri de singuratate. Cea pe care o traiesti de unul singur si cea pe care o traiesti in doi. De multe ori m-am intrebat care dintre cele doua doare mai rau? Si mi-am dat singura raspunsul. Fiecare doare la fel de mult, in felul ei. Si totusi, singuratatea in doi doare mai mult. Cand doi oameni care, la inceput, s-au iubit, au impartit si bune si rele, si care ajung, la un moment dat sa stea in aceeasi casa, dar ca doi straini, lasa in suflet urme greu de sters. Cine sufera mai mult? Cel/cea care traiesti singuratatea la singular, sau cel/cea care traieste singuratatea la plural? Intrebare fara raspuns… Suferinta nu se poate masura cu un cantar. O simti si atat!

Nu este deloc usor, atunci cand singuratea se instaleaza in casa si in sufletul meu. Cand ea devine prietena mea, confidenta mea, cand ii pun intrebari si nu primesc niciun raspuns, cand imi spune buna dimineata, sau cand imi vegheaza somnul. In singuratate, ma simt ca un bunic cu povesti inutile. Nu imi sunt suficienta mie insumi. În singuratate, cateodata, pentru ca imi place sa stau de vorba cu mine, sa imi dau niste raspunsuri, sa ma regasesc, sau sa meditez asupra vietii si a oamenilor, imi este greu sa o accept, cu impacare, ca facand parte din destinul meu.

Cel mai mult ma doare singuratatea atunci cand mi se intampla ceva bun, ceva frumos si nu am cui sa impartasesc. Dar, undeva, cumva, ceva lipseste si doare… Da, domnule Paler, aveati mare dreptate atunci cand spuneati ca: ”singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal”.

Singuratatea, arma letala de distrugere in masa, o sinucidere lenta, dar sigura…Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…. Singuratate infinita… cand batranul lui Hemingway se ridica si pleaca… 

de Alexandra Mihai

Ce m-a învățat anul 2020?

Pe mine personal anul 2020 m-a trântit, la propriu, la pământ! Mi-am pierdut soțul și cu greu încerc să supraviețuiesc durerii și dorului fără margini pe care le simt prin toți porii ființei mele. Am însă credința în Dumnezeu că nu mă va părăsi niciodată la greu, ca de obicei, și că sufletul meu pereche care s-a dus în ceruri îmi va fi înger păzitor atât cât voi trăi. 

Pentru anul care vine, vă doresc sănătate și liniște sufletească, aveți grijă de voi și nu neglijați semnele pe care vi le dau în corp atunci când ceva nu funcționează bine.

La mulți ani! Cu iubire și lumină,

Daniela.
 

1. Niciodată "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Iar acesta e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla pentru că tot ce e neprevăzut e transformator şi revelator în cel mai bun sens cu putinţă. Nimic din ce poţi anticipa nu poate fi la fel de bun ca ceea ce se întâmplă pentru că acolo e lecţia şi eliberarea de care ai nevoie.

 
2. Nu te poți baza pe ce e în afara ta pentru că nu știi când totul poate să se dărâme: ai nevoie să construiești în interiorul tău tot ce vrei să fie în afara ta, ca atunci când lumea se sfârșește tu să ai din ce să o reconstruieşti. 

3. A fi indisponibil pentru ceilalţi înseamnă uneori să devii disponibil pentru tine. Nu poţi să fii tot timpul la dispoziţia celorlalți pentru ca mai apoi să cedezi sub tensiunea acumulată şi să îţi reverşi furia asupra lor. Cineva o să fie mereu nemulţumit de tine. Ce contează cu adevărat e ca acel "cineva" să nu fii tu.

 
4. Fiecare om o să-ţi ofere doar ceea ce este el. Şi ce crede el că meriți tu. Responsabilitatea este doar a ta să evaluezi ce simți, ce crezi, în adâncul ființei tale şi mai ales pe cine primeşti în viața ta. Nimeni nu poate gândi şi simți în locul tău: te poți baza doar pe simțirea şi gândirea ta, care dacă nu sunt intoxicate cu ură şi înverşunare te vor ghida perfect.

 
5. Uneori investeşti emoție, timp, viaţă în proiecte şi oameni care nu există cu adevărat. Ei sunt doar proiecția nevoilor tale de a vedea în ei ceva ce nu există. Chiar şi aşa nimic nu se pierde. Conştiința ta vede tot ce faci şi tot ce eşti, totul vine înapoi ca un bumerang: dar nu când vrei tu, ci când ai cea mai mare nevoie. Lasă timpul să facă treaba pe care tu nu o poți face, tu ocupă-te doar de ce ştii şi poți face azi.

 
6. Cei mai mari susţinători şi cei mai buni prieteni pot să fie complet nerecunoscători şi chiar să te urască, fără ca tu să fi făcut ceva diferit față de atunci când te iubeau. E cea mai bună veste să vezi exact cine era acolo doar de formă, dar de fapt nu exista nicio conexiune. Trebuie uneori să mergi mai departe fără anumiți oameni care erau cei mai importanţi. Dar e la fel de important să nu porți ranchiună, ca nu cumva să porţi în spate povara neiertării altcuiva şi să nu mergi prin viață senin la chip şi suflet.

7. Credința e mai puternică decât orice frică. Te scoate din toate nenorocirile, te susţine în procesul recuperării şi te transformă în tot ce ai visat vreodată să devii, dar poate încă nu ştii cum să fii. Resursele tale de energie sunt limitate şi trebuie direcţionate înspre activităţile, oamenii şi lucrurile care te ajută şi îţi sunt de folos. Tot ce hrăneşti cu grija sau indiferența, cu iubirea sau cu ura ta, creşte şi devine viaţa ta. 

8. Singurătatea e un dar preţios. Dar nu trebuie forţat. E atât de bine atunci când se sfârşeşte planeta, e stare de urgență şi tu ai pe cine să ţii de mână până la supermarket şi înapoi. Pe declaraţie să scrie motivul ieşirii iar în sufletul tău: iubire necondiționată. Fără întrebări, doar un răspuns: sunt lângă tine.

 
9. Nu trăieşti etern dar nu e nevoie dacă înveţi să te bucuri de momentul prezent. Nu avem nevoie de mai mult timp, doar să ne bucurăm de timpul pe care îl avem. Timp care se multiplică la infinit cand laşi la o parte orgoliul, prejudecăţile şi frica. 

10. Lipsa iubirii nu poate fi ascunsă sau înlocuită cu nimic altceva. Sufletul recunoaşte iubirea şi se îmbolnăveşte când i se serveşte altceva sub pretextul iubirii. O relație în armonie te construieşte, una în dezechilibru te distruge. Nu poți menține conexiuni toxice cu niciun om, indiferent de legătura de sânge sau de alt tip care vă leagă: dacă eşti pus în pericol, minţit şi abuzat trebuie să pleci. 

11. Viața nu e doar bună. Şi nu e doar rea. E cu "de toate". E haotică dar şi perfect ordonată. Dacă vei sta înmărmurit căutând victima ideală pentru problemele tale o să ratezi toate momentele frumoase. Optimistul nu este inconştient: el vede tot ce vede şi pesimistul, dar tocmai că lucrurile nu merg cum trebuie ştie să fie pozitiv ca să le rezolve. Dacă ceva merge bine îţi poţi permite să fii trist, dar dacă merge prost atunci ştii că e nevoie neapărată să fii bucuros, ca să poți să transformi totul în favoarea ta. Şi da, mereu există o cale. Pe care tu o faci. Dacă vrei să o vezi...

de Ana Maria Ducuță

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură.

În "Cartea Neștiinței" avem următorul fragment: "Văd moartea și renașterea peste tot".

 

Mă uit la animalele mici și văd cât de scurtă le este viața. Cele mari trăiesc puțin mai mult. Mă uit la râuri. Știu că sunt în continuă schimbare și că într-un final vor muri. Văd vasele în care a fost odată apa. Chiar și munții se schimbă. Mă uit la vulcani. Pot să
erupă, să se racească, să rămână munți sau să repete la nesfârșit ciclul de explozii violente. Văd cum norii vin și se duc, vremea se schimbă și totul imbătraneste și în cele din urmă moare.
Mă uit la stele și mă întreb dacă și ele mor. Știu cum trec cometele, vin
si pleacă. Văd oameni născându-se, trecând prin viață și apoi murind."

Știu eu ce este cu adevărat moartea? Știu eu dacă rezistă cu adevărat ceva după moartea fiecărui lucru? Dar asta este tot ce nu știm? Nici pe departe!

Nu știu care va fi următorul care va muri și din ce cauză. Nu știu de ce moartea este timpurie pentru unii si târziie pentru altii. Nu imi pot prezice moartea, la fel cum nu pot să o influentez în vreun fel.

Nu pot controla moartea mea sau a celorlalți în niciun
loc, în nicio situație. Nici măcar ce atrage moartea într-un anumit moment.

Există oameni care găsesc puterea să trăiască mult timp cu o boală gravă, în timp ce alții care par puternici, mor subit. Accidentele pot avea loc oricând, se pot intâmpla oricui: boli, atacuri violente, dezastre naturale se întâmplă tot timpul.

Pot să știu eu ce mi se va întâmpla mie, ție sau oricui, când și cum? Nu, nu știu. Sau care este cel mai bun mod de a muri? Cum hotărăsc asta? E mai bine să mori pe front,cu simțurile treze dar cu inima plină de ură? Sau la batranete, când ți se scurge viata din trup? Este mai bine să mori cu sau fără suferință? Moartea în somn poate fi mai bună decât să fii complet conștient de momentul în care renunți la viață?

Nu pot decide cine trăiește și cine moare. Știu eu ce să încurajez sau să distrug în mine? Ce gânduri,emotii, idei, imagini sau senzații merită cu adevărat să fie hrănite și îngrijite și care ar trebui lipsite de energia minții mele? Uneori cred că știu, alteori nu.

Cele care au primit energia mea în copilărie și adolescență nu mai sunt relevante. Cu toate acestea, unele gânduri si sentimente trebuie protejate cu siguranță.

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură!

 

sursa: https://elenavasile.ro/

Învață-mă, te rog!

Invata-ma, te rog, cum sa ma vindec de dor, de departare si de neputinta! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai plang si cum sa merg prin desertul fiintei mele acum cand ai plecat! Invata-ma, te rog, cum sa dorm linistita, cand tu esti esti sus la cer! Invata-ma, te rog, cum sa scap de teama ca, intr-o zi ma pot trezi din visul nostru si pot da de realitatea mea, fara tine in ea! Invata-ma, te rog, cum sa respir fara tine! Invata-ma, te rog, cum sa suport mai usor asteptarea reintoarcerii tale acasa! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa treaca mai repede timpul in week-end, cand tu nu mai esti acasa! Invata-ma, te rog, cum sa traiesc cu jumatate de suflet acum cand nu te vad si nu te aud!

Invata-ma, te rog, cum sa ascult un cantec, fara sa ma doara versurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma uit la un film frumos fara sa suspin de dor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand citesc ceva frumos, si, instinctiv, incep sa iti spun ce am citit, te intreb ce crezi si tu imi raspunzi doar in ecoul gandurilor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vad un peisaj frumos si nu ma pot bucura de el, alaturi de tine! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de tot ce ma inconjoara fara tine!

Invata-ma, te rog, cum pot sa te iubesc mai mult, sa te iubesc pentru viata si impotriva mortii! Invata-ma, te rog, cum pot sa fiu mai mult langa tine! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa pot fi mai aproape de tine! Invata-ma, te rog, cum pot sa construiesc mai multe poduri intre noi! Invata-ma, te rog, cum pot sa transform din dusman in prieten moartea care Nu, nu ne va desparti! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai transform visele in realitate! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai dau curaj! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc zambete pe fata ta! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc lumina in sufletul tau! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc liniste in gandurile tale! Invata-ma, te rog, cum pot sa te fac mai fericit! Invata-ma, te rog, cum pot sa fac, iar, un intreg, din cioburile tale de suflet si de viata! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai inteleg trairile si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai fiu geloasa pe vantul si pe briza marii care te saruta mai mult decat te sarut eu! Invata-ma, te rog, cum sa nu fiu geloasa pe pamantul pe care iti porti pasii, sufletul si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de cantecul pescarusilor, fara sa ma simt cioburi de valuri!

Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vin acasa si intru pe usa tacand pentru ca nu te mai gasesc acolo! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand te caut prin casa si te gasesc doar in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa vii acasa, sa vin acasa, sa fim! Invata-ma, te rog, ce cuvinte sa folosesc si cum sa ma rog mai bine pentru ca Dumnezeu sa ma auda mai bine! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi intind bratele sa te imbratisez si te gasesc doar in inima mea! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi este dor sa iti iubesc trupul sfant si nu pot sa te iubesc decat in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa iti sarut ochii tai buni si calzi si nu o pot face decat privind pozele tale, icoane sfinte ale sufletului meu! Invata-ma, te rog, invata-ma!

de Alexandra Mihai

Însingurare

Dragii mei, după cum ați observat, nu am mai avut nicio postare pe blog și chiar am fost pornită să îl șterg, de câteva luni am trecut printr-o dramă personală, moartea soțului meu cu care am împarțit 30 ani din viață, și care m-a destabilizat complet. A fost o moarte care se contura de o vreme relativ scurtă, fiind diagnosticat prea târziu cu o boală incurabilă și pentru care nu s-a mai putut face nimic, din păcate. 

Rămân în urmă amintirile, anii frumoși și mai ales o iubire peste fire cu care am fost binecuvântată 😇

Aveți grijă de voi!   

Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.

Nici toamna nu mai ştie ce să facă,
Nicicând nu i-a mai fost atât de greu,
Dar când însingurarea ne provoacă
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul mai există
Şi vom privi spre el încrezători,
Putem simţi lumina cum rezistă
În trupuri, inimi, lacrimi şi fiori.

Credinţa e puterea care-nvinge,
Să ne rugăm cu dragoste mereu,
Iar când însingurarea ne împinge
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul ne priveşte
În ochii noştri se mai face zi
Şi vom simţi speranţa cum trăieşte
Şi însăşi toamna ne va ocroti.

Sunt vremuri grele care ne subjugă
Şi vor să ne răpească propriul eu,
Însingurarea poate să distrugă,
Dar noi L-avem oricând pe Dumnezeu.

Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
Cu gând ceresc va fi exterminat.

sursa: https://alexandram.ro/

Portretul sufletului meu

Nu îmi știi durerea, pentru că nu ai fost lângă mine când am avut nevoie. M-ai văzut doar când am căzut, nu și atunci când m-am ridicat.

Nu îmi știi ruga sau de câte ori am plâns în noapte și mă zbăteam ca o pasăre în laț, între pământ și cer, între viață și moarte, întuneric și lumină. M-ai prins doar atunci când eram nervos și comentam la adresa Lui pentru că eram supărat.

 
Nu îmi știi traumele și ceea ce m-a format ca om, cât am îndurat și am înghițit din partea altora să pot învăța să iert din suflet și să ajung cine sunt. M-ai văzut doar acum, când sătul de cei ca tine, am închis ochii și am mers tăcut în drumul meu.

 
Nu știi câți mă invidiază și câți mă vorbesc de rău, doar pentru că gândesc cu cinci secunde mai repede decât ei și mă bucur de ce am și de ce pot face. M-ai prins în momentul în care , iritat fiind, le-am arătat că bunătatea mea nu e prostie și în mintea ta am rămas cu eticheta asta.

 
Nu știi decât ce ai văzut și ce ți-am arătat eu despre mine, pentru că nu ai avut răbdare să mă cunoști ca să mă poți iubi așa cum sunt. Te-ai grăbit să tragi concluzii. 

 
Și dacă, totuși, nu știi totul despre mine, de ce te crezi mai bun decât cei ca mine? Cine îți dă dreptul să mă critici din moment ce nu m-ai apărat vreodată în fața cuiva? Dacă nu ai plâns cu mine, nu ai flămânzit cu mine, nu ai dormit trist la fel ca mine, nu te-ai bucurat de cei dragi cu mine împreună, cum îndrăznești să spui că știi cine sunt? 

 
Nu știi nimic.
Dacă știai, tăceai și te bucurai de viață.
Un om înțelept nu face zgomot. Lasă liniște pe unde trece. 

 

de Irina Binder

Cum îţi creează suferinţă faptul că te raportezi la tine ca la o victimă?

Victimizarea, lamentarea, discuţiile frecvente despre neajunsurile tale nu te ajută efectiv la nimic. Da, poţi să atragi mila și simpatia altora, să simţi că primești atenţie și afecţiune din partea lor, însă în afară de a proiecta o imagine de victimă neajutorată, ce obţii în acest fel?

Vrei să pari neajutorat ca să primești ajutor, susţinere și să-și asume alţii responsabilitatea vieţii tale? Îţi dorești să predai puterea asupra ta în exteriorul tău și să devii dependent de ei? Uită-te în jurul tău și observă cât de greu le este, de fapt, acelor oameni care nu au autonomie și independenţă personală și trăiesc la cheremul altora.

Faptul că te raportezi la tine însuţi ca la o victimă, îţi creează suferinţă în două moduri: primul - că prin dialogul tău interior îţi repeţi că ești neajutorat și lipsit de putere și, în al doilea rand, că și ceilalţi te percep ca fiind o fiinţă fragilă și slabă care poate fi abuzată cu ușurinţă.

O victimă atrage agresori, deoarece toţi oamenii au un anumit nivel de agresivitate care se activează inconștient în prezenţa unei victime lipsite de putere. Oamenii te abuzează pentru că le permiţi, pentru că nu-ţi stabilești limite și graniţe clare de interacţiune cu ei și faci asta deoarece tu însuţi crezi despre tine că ești lipsit de putere.

Respectul și admiraţia se obţin atunci când tu ești o fiinţă autonomă, independentă și puternică și nu atunci când te victimizezi. Victimele atrag milă, nu respect și preţuire. În limba engleză există o etichetare pentru victime - „drama queen” - adică persoane care încearcă să atragă atenţia prin dramatism și lamentare, iar astfel de oameni sunt ironizaţi și evitaţi de către ceilalţi.

Foloseste-ţi puterea interioară, asumă-ţi responsabilitatea vieţii tale, acţionează ca să depășești orice neajuns și renunţă la a-ţi mai plânge de milă. Nu te ajută cu nimic în mod real, ci îţi face mai mult rău decât bine.

Fragment din cartea „Puterea ta interioară. Preia controlul asupra vieții tale”.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

Oamenii au nevoie…

Oamenii au nevoie de iubire. 

Au nevoie să se simtă iubiţi, au nevoie ca inima lor să bată la unison cu inima altcuiva. Au nevoie să simtă fluturi în stomac, să li se spună lucruri frumoase, să primească afecţiune. Au nevoie de atenţie, au nevoie de îmbrăţişări calde şi sincere. Au nevoie de acea siguranţă pe care ţi-o dă doar iubirea. Au nevoie de o jumătate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. 

Au nevoie de un suflet care să le fie aproape şi care să-i asculte. Să le asculte bucuriile şi tristeţile. Să se bucure şi să plângă alături de ei. Au nevoie să nu se simtă singuri, neajutoraţi. Au nevoie de două mâini care să se întindă pentru ei atunci când sunt la pământ. Oamenii au nevoie şi caută toată viaţa prieteni.
 

Oamenii au nevoie de speranţă.

Au nevoie să creadă că atunci când lucrurile merg doar prost o să apară ceva care o să schimbe situaţia în bine. Au nevoie să ştie că viaţa nu ia fără să dea înapoi. Oamenii au nevoie de speranţă pentru a continua drumul anevoios al vieţii, pentru că speranţa e calea pe care mergem căutând luminiţa de la capătul tunelului.

 
Oamenii au nevoie de pace. 

Au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie împăcaţi cu viaţa lor, cu realizările şi cu eşecurile lor. Au nevoie să se împace cu trecutul şi cu ce a rămas acolo. Oamenii au nevoie să îşi simtă sufletul uşor şi nu îngreunat de suferinţă. 

Oamenii au nevoie de libertate. 

Au nevoie să nu se simtă îngrădiţi, sufocaţi. Au nevoie să simtă că deţin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie să fie ei înşişi, nu nişte indivizi obligaţi să poarte o mască a societăţii.

 
Oamenii au nevoie de curaj. 

Au nevoie să se simtă puternici. Să simtă că pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fără rezolvare.

 
Oamenii au nevoie de credinţă. 

Au nevoie să simtă că undeva, acolo Sus, cineva îi iubeşte şi îi ocroteşte de tot ce e rău. Au nevoie să simtă că nu le este dat mai mult decât pot ei să ducă.

 
Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

 
Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni! 

de Iustina Ţalea
www.momenteinviata.ro

Astăzi este cea mai frumoasă zi!

Culorile inimii

Fiecare dintre noi cântă partea lui la un instrument în această simfonie a vieții. Problemele apar atunci când vrem să interpretăm partitura altuia. Viața pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu. Cu toţii suntem învăluiţi, clipă de clipă, de dragostea divină. Experienţa şi viaţa fiecăruia schimbă alte vieţi. Misiune. Între noi nu există diferenţe decât cele din mintea noastră. Problema devine problemă în funcție de tălmăcirea pe care o da mintea mea. Nimeni nu este inferior altcuiva, oricine ar fi el. 

 

Suntem taine din marea Taină…

Omule, nu mai privi printre gene, toți norii de unde se aud tunete și unde iau foc fulgere sunt trecători. Gândurile şi emoţiile sunt efemere. Orice om este o icoană și reprezintă un dar pentru ceilalți. Nimănui nu-i trece prin cap să critice o culoare a curcubeului: verde e bun, albastru e păcătos, roşu e ruşinos, galben e mândru. Toate sunt nuanţe ale iubirii. Când ai renunțat să te împotriveşti viața te cuprinde în brațe. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

Iartă-mi, Doamne, lacrima rămasă în colțul inimii ! Cine sunt eu fără Tine?
Totul începe și se termină cu „Te iubesc”!

 

de Hrisostom Filipescu

Bilete către nicăieri

“Binecuvântate fie eșecurile! Lor le datorez tot ce știu.” – Emil Cioran

Toate dorințele noastre călătoresc, cu sau fără de bagaje dar la braț cu tot felul de speranțe – de cele mai multe ori unele mai absurde decât altele. Cum e aceea cu nemurirea, nu? Și cumpărăm aproape în fiecare zi bilete spre nicăieri, plătind fără să crâcnim prețul anticipat pe care viața ni-l prezintă la decontare. Murim încet în toate clipele pe care le traversăm scrutând un orizont tern, lipsit de strălucirea visurilor noastre pline de avânt, de parcă viața ar fi doar închipuirea de a fi binecuvântați cu minime bucurii și cu majore așteptări.

Ne cumpărăm voiaje înspre stele, dar aproape niciodată către miezul lucrurilor, spre centrul universului din noi înșine – deși nu întotdeauna ajungem la înaltul cerului și nu mereu ne atingem cu mâinile sau cu sufletul ținta, țărmul de mare tânjit cu disperare după naufragiul fiecărei Stea a Speranței.

Ți se spune obsedant, clar, pe silabe: “Stai de-par-te! Nu te a-pro-pi-a!”, de parcă visurile de a fi ard, topesc orice materie vie și orice gând, orice pas făcut înspre împlinire. Iar asta e o formă de abuz emoțional, exact ca atunci când oamenii nu-ți sunt nimic mai mult decât ceea ce te fac și cum te fac să te simți, dar pretind de la tine luna de pe cer. Și sfâșiat între neputință și disperare, asculți întocmai îndemnuri care nu fac decât să sporească haosul tău existențial, fără să ajungi oricum să împlinești nici măcar ceea ce ți se cere imperios, darmite ceea ce-și dorește din răsputeri sufletul tău..

Dar cine vine să-ți spună că în drumul către menirea ta, către bunătate, către împlinire, către frumusețe și vis trasformat în realitate ai nevoie fără de tăgadă de adevăr, recunoștință, iubire, lumină și iertare? De sinceritate și dragoste de bine, de înțeleaptă alegere pentru misiunea ta? Nu, nu prea vine nimeni să o facă, pentru că mulți nu știu care este esența divină a trecerii noastre prin viață. Și de cele mai multe ori pentru că oamenii confundă verbul “a fi” cu “a avea”, răspunzând aproape invariabil la întrebarea “Tu cine ești?” cu “Eu am”…

Nu. Nu avem. Nu deținem. Doar suntem. Iar în urma noastră poate rămâne iubire cu o singură condiție: să fim iubire. Să fim adevăr și lumină. Tu ești? Tu cine ești dincolo de zbaterea ta de zi cu zi de a acumula? Câtă iubire, lumină și adevăr îți curge prin vene laolaltă cu sângele? Și de fapt câtă minciună, arivism, trădare, lăcomie și indiferență răspândești în lume, punând o piatră de hotar definitorie între tine și ceea ce va conta odată ajuns la destinație?

Dar atunci când cumperi biletele către nemurire, omule, nu uita că mesajele pe care le trimiți în Univers se vor întoarce precum un bumerang exact la tine, în viața ta. Fii în miezul tău ceea ce-ți dorești să ți se întâmple și vei avea parte de tine multiplicat până la Bine. Astfel nu vei alege să ai, ci să devii.

Nu paria pe calea ușoară, dar îndreaptă-ți toate speranțele și luptă pentru a ajunge pe Calea Adevărului.

Nu alerga după materie, pentru că spiritul se va îndepărta de tine lăsând cât mai mult loc liber bucuriilor de suprafață, lipsite de valoare și profunzime.

Nu te urca într-un carusel de bâlci plin de amețitoare amăgiri, fandoseală, șmecherie și poleială, vei coborî la final într-o viață cu sclipiciul sărit exact în locurile esențiale și care, astfel, va ieși în evidență jenant precum unghiile unor pretinse doamne, gheare scociorâtoare decojite de lacul strălucitor.

Nu apleca urechea la vorbăria plină de viclenie și văicăreala fără cap și fără coadă care ți se insinuează perfid în urechi, viața ta este mai mult decât o bârfă ieftină și o minciună nemiloasă, nerușinată și croită prost.

Nu-ți învrăjbi semenii și nu-i ridica pe unii împotriva celorlalți, pentru că atunci când semeni vânt, nu vei culege decât furtuni care te vor lăsa în urmă devastat și din ce în ce mai singur.

Nu săpa groapa altuia, pentru că, din fericire, pământul e rotund precum roata iar legile fizicii și ale principiilor morale rotesc întâmplările independent de voința ta – asta înseamnă că hăul te va ajunge din urmă mai devreme sau mai târziu și se va căsca fix sub tălpile tale.

Nu-ți așeza pe chip măști făcute să încânte ochi care nu știu cum să privească, negura se va risipi la un moment dat și vălul se va ridica chiar și de pe cea mai încețoșată și naivă privire.

Nu-ți îmbrăca neputințele în straiele urii, nu e nimeni vinovat în afară de tine pentru limitele pe care nu le poți birui, nu te răzbuna pentru tot ceea ce nu ești pe cei care sunt exact ceea ce visezi tu că ai merita să fii.

Nu te erija în Judecătorul Suprem al existenței altora – nu ești decât un bulgăre de tină care și-a uitat apartenența la neant.

Nu-ți trăda aproapele, Iuda, vânzătorul și iubitorul de arginți s-a ascuns bine printre apostoli, dar a sfârșit prin a fi exact cine era în adâncul său: o ființă nedemnă, de ocară peste veacuri.

Nu mai împroșca cu venin înspre cei pe care-i consideri mai slabi și mai lipsiți de noroc decât tine, nu face rău cu bună știință, amintește-ți că cine ridică sabia, de sabie va pieri.

Și mai ales amintește-ți mereu, omule, de legea atracției universale, de faptul demonstrat că întodeauna vei chema înspre tine exact ceea ce trimiți înspre alții, iar biletele către nicăieri pe care ai dat din coate ascuțite ca lamele de pumnal să le obții, nu te vor purta spre libertate ci doar înspre o altă robie, cea a vinovăției fără de sfârșit și fără de iertare, a singurătății sau a falselor prietenii, a îndepărtării de ceea ce ți-a fost dăruit ca misiune: bunătatea sufletească fără de rezerve, iubirea, lumina și adevărul.

“Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.” – nu ar fi păcat să fi trecut prin viață și să nu fi înțeles nimic din ceea ce ne-a spus Petre Țuțea?

Și atunci fii. Fii Bunătate, fii Iubire, fii Adevăr și fii Lumină. Gândește-te că ești o coală albă, pură, pe care ai libertatea să o așezi în mașinăria de scris a eternității și să tipărești acolo, pe ea, o proclamație despre ființa pe care a plămădit-o Dumnezeu cu tot ce e mai bun și frumos pe lume. Un manifest despre tine.

Nu rupe niciodată puntea dintre tine și El. Altfel te vei trezi condamnat să rămâi un suflet etern rătăcitor, pierdut fără scăpare și fără putința de a zări vreun Far al Bunei Speranțe la orizont. Un călător singur și neiubit printre cei pe care i-a nesocotit, pe care i-a lovit, pe care i-a înșelat, i-a mințit, i-a prigonit, i-a vândut, de care s-a folosit și pe care i-a înjosit cu o aroganță pe care a crezut-o a fi calitate umană, nu blestem.

de Carmen Voinea – Răducanu

sursa: http://www.carmenvoinearaducanu.ro/