– Nu vă supărați, aveți cumva o măsură mai mare? Asta mă cam strânge pe crac!
– Ce măsură credeți că vi se potrivește?
– XXL! Iubire XXL, însă aveți grijă la lungime. Să fie 32, nu 34, altfel va trebui să o întorc jos!
Așa ar suna iubirea dacă ar fi o modă. Vestea bună este că, în ciuda miilor de citate zemoase care circulă pe net, iubirea nu este modă. Nu există magazine de la care să o poți cumpăra, nu există sezoane de reduceri sau designeri de specialitate.
Serios, nici măcar marii învățați ai lumii nu sunt designeri de iubire, ci doar oameni de la care te poți îmbogăți cu infuzii de cunoaștere. Iubirea nu iese la spălat, nu se lăbărțează la gât, nu se rărește, nu se strică/rupe și nici nu o poți dona.
Iubirea înseamnă esența vieții. Iar asta nu are cum să poarte etichete și nici cum să-și schimbe forma de la sezon la sezon. Iubirea există de la facerea lumii și nu aș spune că s-a
schimbat prea mult peste timp.
În esență, la bază, ea este aceeași. Contextele sociale sunt cele care s-au schimbat și modul în care ne raportăm noi la ea. Chiar stau și mă întreb: oare cum se iubeau oamenii din peșteri? Oare cum își exprimau ei afecțiunea? Cum își cucereau ei femeile? Ce le ofereau de Crăciun! Stop! Frână… stai așa, Crăciunul a apărut mai târziu. Cum le mângâiau? Oare îi deranja mirosul? Se spălau înainte să…? Își vorbeau? Cum? Cu „fă“? Femeile își certau bărbații pentru că își uitau șosetele pe jos sau capacul ridicat la toaletă? Ooops, stai așa… că nu aveau nici toaletă și nici șosete. Și totuși, fac pariu că și oamenii ăia se iubeau.
Dacă nu s-ar fi iubit, lumea asta nu ar fi ajuns aici. S-ar fi autostins prin neprezentare emoțională. Sigur, oamenii nu-și pictau iubirea pe vremea aia, însă sunt convins că se mângâiau, că aveau forme clare de afecțiune, că aveau limbajele lor prin care să-și exprime iubirea.
Nu cred că aveau timp să scrie versuri sau să cânte pe sub balcoane, cum făceau mai târziu romanticii, însă pariez că, și dacă nu știau în cuvinte ce înseamnă iubirea, o simțeau și și-o exprimau așa cum puteau.
Acum, mii de ani mai târziu, iubirea este împopoțonată ca un pom de Crăciun. Are farduri
țipătoare, poartă haine de firmă și este extrem de complicată. Mai că își dă duhul de atâta brand!
Oamenii sunt cei care încearcă să o transforme într-o modă, neștiind că este imposibil să facă asta. Iubirea are drumul ei, indiferent de vremuri, și nu va pieri niciodată. A… că își va schimba limbajele, da, cu asta pot fi de acord. Nu am nicio îndoială în această prinvință.
Însă, dacă vom privi în profunzime, vom vedea că iubirea va exista mereu, aproape la fel de pură ca pe vremea oamenilor din peșteri. Pentru asta nu trebuie să facem mare lucru, ci doar să o dezbrăcăm de farduri, de preconcepții, de clișee, de abordări eronate, de confuzii, de prejudecăți, de îndoială și nesiguranță.
În momentul în care o vom putea vedea în toată splendoarea goliciunii ei, vom putea exclama cu o lumină aproape divină în ochi: „Wow, cât de simplu era!“
de Andrei Vulpescu