Zile... astăzi, de ziua mea.

Sunt zile în care trebuie să vorbeşti şi zile când trebuie să taci.

Zile în care râzi şi zile în care trebuie să plângi. 

Zile în care îţi scrii dureri adânci, altele în care scrii platitudini. 

Unele în care scrii despre îndrăgostiri, altele în care scrii despre dezîndrăgostiri. 

Sunt însă zile în care e mai bine să nu scrii nimic. Să ai grijă, spunea cineva, să nu scrii mai mult decât citeşti. Decât ai trăit sau trăieşti ‒ aş adăuga. Sau decât te rogi. Sunt zile în care trebuie să fugi şi zile în care trebuie să rămâi.

Zile în care trebuie să visezi şi zile în care trebuie să te înalţi să îţi culegi visul şi să ţi-l cobori pe pământ.

Sunt zile în care trebuie să lupţi şi zile în care trebuie să te pregăteşti pentru luptele ce vor urma.

Sunt zile în care te laşi prea iubit şi zile în care te laşi prea uitat.

Zile în care înveţi să trăieşti şi altele în care trebuie să înveţi să mori.

Zile în care te uiţi ca să te găseşti. 

Altele în care te laşi uitat, să vezi pe cine mai găseşti când te-ntorci. 

Sunt zile în care nu te-a mai aşteptat nimeni. Te întrebi dacă au fost vreodată. 

Şi zile în care, din iubire, ţi-au iertat prea multe plecări, prea multe întârzieri. Şi te-ntrebi dacă i-ai meritat.

Sunt zile în care trebuie să faci ce ai tot spus că vei face. Să mergi în sfârşit la casa visată de pe malul mării. Să te ascunzi în sfârşit într-un sat uitat de timp. Să mergi în sfârşit desculţ până la capătul lumii doar ca să te întorci, cu şi mai mult dor. Să zbori în sfârşit până la capătul lumii tale. Unde nu ai mai fost niciodată. Să faci în sfârşit ceva pentru alţii. Să le ceri în sfârşit iertare celor cărora le-ai greşit. Să trăieşti măcar pentru o vreme, departe de timp şi de "eu." În " a fi". În al cincilea anotimp, în a opta zi, căutând ape vii, tinereţi fără bătrâneţi.

E însă ceva ce ar trebui făcut în fiecare zi. Deşi ne-am obişnuit să ni se pară normal. Ar trebui să mulţumim că am primit cel mai frumos dar ‒ că avem încă o zi.
Deşi cel mai ades uităm, zilele sunt de fapt doar aşa: Zile în care trebuie să mulţumeşti. Şi zile în care trebuie să mulţumeşti.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Să ne ținem în brațe până toate stelele vor cădea, iar pleoapele vor deveni păduri întunecate.

Să ne atingem cu buzele până trupurile noastre se vor cutreiera în tandem cu pământul.

Să cunoaștem fiecare cameră a interiorului nostru și să ieșim vii din toate războaiele tăcute.

Să ajungem pe căi nebântuite ducând în palme păcatul.

Să-mi fie Calea Lactee. 

Să te urmez pe tărâmuri vagi, necunoscute. 

Să nu punem întrebări și să pășim lent peste răni necicatrizate. 

Să nu ne pese de Ieri și nici de Mâine 

Să fie doar acum. 

Să ne plimbăm pe liniile vieții din palmă  Și să nu ne fie frică de ce va urma.

E o nouă poveste 

Poate o trăim fără frică. 

Fără dileme și fără neîncredere 

Să fim pentru noi 

Să nu implicăm iubirile consumate

Și să nu jucăm roluri 

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Și scriem o carte sau o poezie despre noi 

Să privim cerul

Să călătorim 

Să gătim clătite

Să iubim

Apoi, să punem punctul pe G.

Să înconjurăm. Să coborâm. Să ne ridicăm.

Să ne cufundăm în adâncuri.

Să ne ținem în brațe până acest pământ va fi cuprins doar de Iubire.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Poate ca ajungem sa cunoastem oamenii cei mai frumosi pentru noi atunci cand incetam sa mai cautaum, ci incepem sa ne cautam pe noi insine.

Plecam. Plecam mereu. Spre altii. In loc sa venim spre noi. Fugim. Calatorim. Iesim. La restaurante, in cluburi, in parcuri, in oras, la sala, la scoala, in calatorii de afaceri, in vacante. Alergam de colo colo. Cautam. Cautam lucruri. Cautam oameni. Ii sunam. Le dam mesaje. Mailuri. Whatsapp uri. Le scriem pe FB. Pe chat. Asteptam raspuns. Asteptam sa ne sune. Mai mereu asteptam cate ceva. Pe cineva. Suntem aici acum dar ne gandim cum ar fi sa fim altundeva. Sau cu altcineva. Sau cum ar fi altfel. Mereu e un "altfel", desigur mai bun, ascuns in mintea noastra. Fugim mereu dupa alti oameni - chiar daca parem a sta pe loc. Inima noastra sta mereu dupa unul sau altul, asteptand sa fie bagata in seama, culeasa, invelita, laudata, admirata, mangaiata, imbratisata, pretuita, iubita. Asteptam. Mai mereu asteptam. Mai mereu iesim pe drumuri, pribegi nelinistiti in cautare de nici nu stim ce. Plecam. Mai mereu plecam undeva. Ne imbracam frumos, mai punem o masca si ne indepartam din nou de noi. Venim. Mai mereu venim de undeva. Atat de rar din noi. Si venim doar pentru a ne pregati sa plecam. Sa incercam, din nou, sa ajungem inauntru, prin afara. In plan vertical, prin planul orizontal. La noi, prin altii. La El, prin lume. La bucurie, incercand cu orice pret sa evitam suferinta.

 

In tot timpul asta unii oameni aleg sa nu mai fuga. Ci sa se indrepte spre locul acela ascuns din inima lor. Si, paradoxal, de abia cand inceteaza sa mai fuga dupa oameni, le apar in cale alti oameni ce au plecat in aceeasi calatorie. "Ah, si tu? "Si pleaca impreuna mai departe, fiecare mai adanc spre inima lui, si impreuna spre lumina ce ne adaposteste pe toti...

Poate ca ajungem sa cunoastem oamenii cei mai frumosi pentru noi atunci cand incetam sa mai cautaum, ci incepem sa ne cautam pe noi insine. Poate oamenii acestia vin nu cand ii chemam, ci de-abia dupa ce ne-am intalnit intai noi, cu noi insine. Poate ca intalnim oamenii cei mai apropiati sufletului nostru cand incetam sa ne straduim sa ni-i apropiem pe altii, ci ne apropiem, pur si simplu, noi de noi insine. Iar pe drum intalnim alti oameni care fac acelasi lucru. Poate ca oamenii incep sa vina spre noi, cu adevarat, pas cu pas, pe masura ce noi ne indreptam spre noi, pas cu pas. Poate ca cei de care avem cu adevarat nevoie vin in clipa in care nu mai avem nevoie de nimeni. Poate ca cei pe care ii cautam apar in clipa in care incetam sa ii mai cautam. Poate ca ne gasesc de-abia dupa ce ne gasim, mai intai, noi insine.
Plec din nou la drum. Pe bucata de pamant a inimii mele. In sens invers decat pana acum. Dinauntru, spre inafara. Din vertical, spre inainte. Din mine, spre altii. Din El, spre lume...

Merg inainte, usor, pe pamantul invartosat de prea multa instrainare, muncindu-l asa cum l-am vazut pe bunicul, pe ogorul sau. Pe cine voi intalni oare, pe drum, in timp ce voi ara, sapa, sadi, uda cu lacrimi si cu zambet si cu daruri pamantul sufletului meu? Pe cine voi gasi, in afara de mine, cea care trebuie sa fiu? In afara de toti cei ce merg pe acelasi drum- al inimii lor? 

Oare cine ma asteapta acolo, la capat de drum?

de Alexandra Svet 

https://www.catchy.ro/author/alexandra-svet 

Conexiunea, prețuirea și contribuția – temelia relațiilor iubitoare

Relațiile iubitoare se bazează pe valori! Am mai scris asta și mă simt nevoit să o repet până când lucrurile astea vor intra în ADN-ul nostru.

Relațiile iubitoare nu se pot baza doar pe pasiune și emoții. Dacă ar fi așa, am ajunge, mai devreme sau mai târziu, la balamuc.

De ce? Pentru că și pasiunea/ dorința, dar și emoțiile sunt oscilante. Niciodată nu pot fi liniare.
Ăsta este și motivul pentru care unii ajung să spună ‘te-ai schimbat’ sau ‘nu mai ești cel/cea de care m-am îndrăgostit’. În momentul în care apar schimbările – și apar, în mod inevitabil -valorile sunt cele care mențin relația pe un drum firesc.

Care sunt valorile bune pentru orice relație?

Așa cum scrie Russ Harris în cartea sa – ‘Acționează cu dragoste’, valorile sunt: acceptarea, compasiunea, grija, conexiunea, contribuția, corectitudinea, bunătatea, respectul, onestitatea, integritatea, încrederea.

Sigur, toate astea sună bine pe hârtie, însă ce facem cu practica? Aparent, cel puțin pe Facebook, toți suntem campioni ai valorilor bune pentru relații, numai că, în viața de zi cu zi, lucrurile nu arată tocmai așa.

De ce? Pentru că educație! Haideți să admitem faptul că educația noastră în materie de relații este 0. Așa că și la nivelul valorilor fundamentale este cumva firesc să existe probleme.

Să luăm spre exemplu contribuția! Oare câți dintre noi și-au pus vreodată problema: băi frate, eu cum contribui la propria relație? Concret! Nu cu vrăjeli. Câți?

De multe ori, ajungem să greșim omițând propria contribuție în relații. Și ce facem? Dăm vina pe partener/ă.

Revenind la Harris, el susține că toată lista de valori bune pentru relații poate fi redusă la 3: conexiunea, prețuirea și contribuția. Interesant! Dacă așternem aceste 3 valori peste definiția iubirii dată de Sternberg – pasiune, intimitate, angajament; obținem o structură extrem de puternică.

‘Dacă e important pentru tine să fii conectat profund, intim și complet cu partenerul tău, dacă îți pasă cu adevărat de sentimentele, fericirea și vitalitatea partenerului, dacă vrei cu adevărat să contribui la sănătatea, bunăstarea și calitatea vieții partenerului tău, atunci toate celelalte valori de pe lista vor urma natural. Prețuirea, conexiunea și contribuția sunt temeiurile iubirii, căldurii și intimității, așa că, dacă există o lipsă semnificativă de valori în aceste arii, relația ta se va usca, nu va înflori normal’, scrie Russ Harris în cartea sa.

Cum se manifestă cele trei?

Cam așa:
Conexiunea: ‘vreau să fiu intim și apropiat de partenerul meu;, ‘vreau să îl văd și să-i permit și lui mereu să mă vadă’.
Prețuirea: ‘vreau să fiu acolo pentru partenera mea’, ‘vreau să o sprijin si să o ajut’, ‘vreau să îi arăt că e importantă pentru mine’, ‘vreau să acționez cu iubire, bunătate și compasiune față de ea’.
Contribuția: ‘vreau să îi dau partenerului tot ce pot ca să îl ajut în viata’, ‘vreau să îi fiu de folos’.

Harris încheie superb: ‘Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă te-ai armoniza cu valorile tale referitoare la prețuire, conexiune și contribuție oricând apare un conflict sau o tensiune în relația ta? Imaginează-ți că ai folosi prețuirea, bunătatea și respectul că fundație oricând discuți despre probleme‘.

Oare cum ar fi?

Ca o concluzie, cred că ar trebui să începem să ne punem mai des întrebări. Iată câteva exemple: ce fel de partener caut?, ce fel de partener vreau să fiu?, ce fel de caracter vreau să construiesc?, ce fel de relație îmi doresc?, cine vreau sa fiu în relație?

E? Cum ar fi dacă am începe să ne întrebăm mai des anumite lucruri? Cred că răspunsurile ne-ar putea lumina în multe momente!

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti că mai merită.

"E de-ajuns să ai lângă tine oameni dragi pentru a simţi ce înseamnă să ai linişte. E de-ajuns să ai linişte pentru a înţelege că viaţa e un dar. E de-ajuns să ştii că viaţa e un dar pentru a te bucura de fiecare zi. Pofta noastră de viaţă are legătură cu cei cărora ar trebui să le mulţumim pentru simplul fapt că există, că ne dau speranţă, că ne înţeleg şi ne iubesc necondiţionat. Pofta de viaţă a celor dragi are legătură cu noi. Primăvara din noi are legătură cu cei dragi. 

Dacă sufletul are pentru cine să tresară, dacă ochii au pentru ce să zâmbească, atunci primăvara poate veni în orice clipă. Iar dacă într-o zi ni se pare că găsim mai greu rostul nostru aici nu înseamnă decât că am încetat să dăruim şi astfel fluxul iubirii a fost întrerupt din cauza noastră. Degeaba ne încăpăţânăm apoi în aşteptare. De nicăieri nu va veni ceea ce ar trebui, de fapt, să plece de la noi. Respirăm prin tot ce iubim. Prin cerul înalt, prin zâmbetul ochilor dragi. Prin albul din noi. Prin visele ce prind contur atunci când înţelegem că viitorul e în mâinile noastre. Încrederea e cel mai bun aliat. Cu ea poţi trece munţii. Din timp în timp, sufletul ni se înalţă, despovărat de nelinişti. La ceasul răspunsurilor, când încă o etapă a trecut, putem privi limpede. Abia atunci înţelegem de ce a trebuit să căutăm atât de mult primăvara din noi. 

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune că eşti puternic, cel pe care gândul tău şi degetele tale îl caută când simţi că ţi-e greu. Prieten e cel ce nu te trădează pentru nici o avere din lume, care se gândeşte la tine pentru o clipă, când spune în şoaptă rugăciunea de seară. Cel care te face să nu te simţi singur şi nici părăsit, când toată lumea îţi întoarce spatele. Care te iubeşte necondiţionat, indiferent câţi bani ai sau nu în buzunar. Care te acceptă şi pune preţ doar pe cel care eşti şi pe sufletul tău. 

Mă-ntreb dacă-ţi pot fi prietenul pe care-l meriţi"

de Angela Ribinciuc 

sursa: https://plimbarelicumine.ro/2014/03/19/cartesente/

Iubirea nu are nevoie de farduri

– Nu vă supărați, aveți cumva o măsură mai mare? Asta mă cam strânge pe crac!

– Ce măsură credeți că vi se potrivește?

– XXL! Iubire XXL, însă aveți grijă la lungime. Să fie 32, nu 34, altfel va trebui să o întorc jos!

Așa ar suna iubirea dacă ar fi o modă. Vestea bună este că, în ciuda miilor de citate zemoase care circulă pe net, iubirea nu este modă. Nu există magazine de la care să o poți cumpăra, nu există sezoane de reduceri sau designeri de specialitate.

Serios, nici măcar marii învățați ai lumii nu sunt designeri de iubire, ci doar oameni de la care te poți îmbogăți cu infuzii de cunoaștere. Iubirea nu iese la spălat, nu se lăbărțează la gât, nu se rărește, nu se strică/rupe și nici nu o poți dona.

Iubirea înseamnă esența vieții. Iar asta nu are cum să poarte etichete și nici cum să-și schimbe forma de la sezon la sezon. Iubirea există de la facerea lumii și nu aș spune că s-a
schimbat prea mult peste timp.

În esență, la bază, ea este aceeași. Contextele sociale sunt cele care s-au schimbat și modul în care ne raportăm noi la ea. Chiar stau și mă întreb: oare cum se iubeau oamenii din peșteri? Oare cum își exprimau ei afecțiunea? Cum își cucereau ei femeile? Ce le ofereau de Crăciun! Stop! Frână… stai așa, Crăciunul a apărut mai târziu. Cum le mângâiau? Oare îi deranja mirosul? Se spălau înainte să…? Își vorbeau? Cum? Cu „fă“? Femeile își certau bărbații pentru că își uitau șosetele pe jos sau capacul ridicat la toaletă? Ooops, stai așa… că nu aveau nici toaletă și nici șosete. Și totuși, fac pariu că și oamenii ăia se iubeau.

Dacă nu s-ar fi iubit, lumea asta nu ar fi ajuns aici. S-ar fi autostins prin neprezentare emoțională. Sigur, oamenii nu-și pictau iubirea pe vremea aia, însă sunt convins că se mângâiau, că aveau forme clare de afecțiune, că aveau limbajele lor prin care să-și exprime iubirea.

Nu cred că aveau timp să scrie versuri sau să cânte pe sub balcoane, cum făceau mai târziu romanticii, însă pariez că, și dacă nu știau în cuvinte ce înseamnă iubirea, o simțeau și și-o exprimau așa cum puteau.

Acum, mii de ani mai târziu, iubirea este împopoțonată ca un pom de Crăciun. Are farduri
țipătoare, poartă haine de firmă și este extrem de complicată. Mai că își dă duhul de atâta brand!

Oamenii sunt cei care încearcă să o transforme într-o modă, neștiind că este imposibil să facă asta. Iubirea are drumul ei, indiferent de vremuri, și nu va pieri niciodată. A… că își va schimba limbajele, da, cu asta pot fi de acord. Nu am nicio îndoială în această prinvință.

Însă, dacă vom privi în profunzime, vom vedea că iubirea va exista mereu, aproape la fel de pură ca pe vremea oamenilor din peșteri. Pentru asta nu trebuie să facem mare lucru, ci doar să o dezbrăcăm de farduri, de preconcepții, de clișee, de abordări eronate, de confuzii, de prejudecăți, de îndoială și nesiguranță.

În momentul în care o vom putea vedea în toată splendoarea goliciunii ei, vom putea exclama cu o lumină aproape divină în ochi: „Wow, cât de simplu era!“

de Andrei Vulpescu

Nu amânați un sărut pentru o altă zi. Nu amânați o îmbrățișare pentru o altă dată!

În această lume rece, meschină, mediocră, materialistă și crispată, ne grăbim. Suntem mereu grăbiți, alergăm după ceva, uneori nici nu știm după ce. Alergăm… ne rătăcim prin țări străine. Alergăm pe drumuri necunoscute. Alergăm urmărind scopuri și uităm.

Uităm să privim curcubeul după o ploaie de vară. Uităm să ne alintăm picioarele, zdrobind roua dimineții de pe iarba moale. Uităm să spunem „te rog” și „mulțumesc.” Uităm să zâmbim și să prețuim viața. Credem că vom putea recupera unele momente pierdute.

Uităm să iertăm. Uităm să apelăm oamenii dragi, să discutăm cu ei, să-i vizităm. Uităm să iubim.

Doar iubirea este totul. Datorită iubirii s-au construit relații frumose, s-au ruinat imperii. Datorită iubirii ne-am născut. Datorită iubirii am avut prima noapte de amor. Datorită iubirii am spus ,,Da” în fața altarului. Datorită iubirii strălucește soarele, răsare luna și stelele.

Datorită iubirii mai cântă privighetoarea. Datorită iubirii mai există oameni fericiți. Datorită iubirii putem trece peste orice greutate cu capul sus.

Suntem ocupați cu lucruri mărunte încât pierdem frumosul, esențialul. Extraordinarul nu trebuie de căutat. El e aici lângă noi. Extraordinarul e azi, acum.

Nu amânați un sărut pentru o altă zi. Nu amânați o îmbrățișare pentru o altă dată. Nu amânați iubirea, nu căutați ceva, acel ceva poate fi lângă voi.

Deschideți ochii și veți vedea viața. Veți realiza că banii, bogăția nu sunt ceea ce doriți cu adevărat. Banii sunt buni atât timp cât nu te orbesc, cât nu-ți blochează mintea și sufletul. 

Iubiți!

sursa: https://devorbacutine.eu/

 

Când vine vorba de iubire, trebuie să fie reciprocitate

E ușor de dorit pe cineva în viața noastră care să ne iubească.

E mai greu de găsit acel om. E greu de așteptat, de învățat din lecțiile vieții. E greu să nu persistăm în greșeli, să ne debarasăm de stereotipuri, de regulile societății, să fim naturali.

E greu să ne vindecăm sufletul rănit.

Nu toți putem și nici nu toți avem capacitatea, puterea, oamenii potriviți lângă noi, ca să luăm fiecare rană aparte și să o tratăm, să înțelegem de ce suntem plini de angoase, de frici, de temeri. Nu-i ușor să rămânem cu noi înșine și să ne ascultăm.

Doar că, în iubire nu putem clădi o relație durabilă, dacă trăim cu trecutul, dacă ducem cu noi fapte neiertate, răni necicatrizate. Relațiile sănătoase nu sunt egoiste. În relațiile sănătoase nu doar se cere, dar se și oferă. Este egalitate. În relațiile sănătoase oamenii trebuie să-și cunoască interiorul și emoțiile.

În dragoste este nevoie de înțelegere și reciprocitate.

Ne comportăm cu cel de alături așa cum am dori să se comporte alții cu noi. Îl iubim pe omul din viața noastră așa cum am dori noi să fim iubiți. Ne ajutăm reciproc. Ne ascultăm. Ne permitem ambilor să ne dezvoltăm, să ne îndeplinim dorințele. Ne acceptăm imperfecțiunile și momentele de tristețe.

Ne ținem de mână și suntem alături indiferent de circumstanțe.

Dragostea se epuizează, din momentul când unul dintre parteneri oferă mult mai mult decât celălalt. Când doar unul se implică în relație. Când doar unul întreține casa, familia și pasiunea.

Când este vorba de iubire, nu mai există „Eu”, ci este doar „Noi”.

 

sursa:  https://destainuirilemariei.com/

Sărbătoarea de astăzi este un moment minunat pentru mine ca să-ți adresez câteva gânduri, draga mea Femeie!

Dacă ar sta în puterea mea, te-aș face să vezi cât de puternică ești și cât de multe lucruri extraordinare faci: ești fiică, ești mamă, ești soție sau iubită, lucrezi, ai grijă de casa și de cei dragi și nu de puține ori alegi să îi pui pe alții mai presus de tine.

 
Dacă ar sta în puterea mea, te-aș face să vezi că nu trăiești "într-o lume a bărbaților" la care te străduiești să te adaptezi, uneori prin supunere... Te aud atât de des spunând ca "am nevoie de el pentru că nu mă descurc sau mi-e frică să fiu singură" și de fiecare dată vreau să-ți spun că nu este adevărat: tu ești cea care alege să-și predea puterea si să o pună în mâinile unui alt om, care dispune de ea după bunul său plac, de multe ori neținând cont de tine și de dorințele tale. Ține minte mereu că tu îți creezi realitatea și viața prin alegerile și deciziile tale.

 
Dacă ai vrea, tu ai putea sa "muți munții" si să realizezi tot ceea ce vezi în visurile tale cele mai frumoase și nu ai mai aștepta de la nimeni să te facă fericită sau să îți dea (material, emoțional, profesional, social etc.) ceea ce și tu ai putea să obții, fără să fii nevoită să renunți la personalitatea ta.

 
Daca ai ști cat de puternică ești, chiar și atunci când iubești și ești sensibilă și tandră, nu ai mai accepta compromisuri și sacrificii doar pentru ca sa hrănești ego-ul altcuiva sau pentru că îți este frică că nu poți să te descurci în viață singură.

 
Da, este minunat să fii diplomată, caldă și calmă, însă conștientizează te rog că în mănușa de catifea se află o mână de fier. Nu mai permite nimănui niciodată să te facă să te îndoiești de tine, ci fii mereu demnă și încrezătoare în tine și în puterea ta interioară.

 
Evoluția ta si chiar a omenirii depinde de cât de mult îți valorifici tu însușirile naturale: inteligența, iubirea, acceptarea, frumusețea, comunicarea, grija pentru alții, empatia.

 
Îți doresc din suflet "La mulți ani" și te rog, fă-ți astăzi un cadou: privește-ti chipul în oglindă, zâmbește și spune-ți cât de mult te iubești! Ești minunată!

 
Te pup și te îmbrățișez cu drag!"
 

de dr. Ursula Sandner

Spune oamenilor dragi că îi iubești. Astăzi, mâine și în fiecare zi

Trebuie să le spunem mai des oamenilor la care ținem că îi iubim din tot sufletul. Să nu mai presupunem că știu. Să nu mai așteptăm un moment mai potrivit. Să nu mai amânăm... pentru că nu știm ce se va întâmpla mâine.

Nu mai presupune că oamenii la care ții știu că îi iubești. Și chiar dacă știu, întotdeauna cuvintele pot vindeca, pot da putere, pot inspira... de ce să nu le folosim? De ce să le ținem doar pentru noi? Nu știm ce va fi mâine... așa că ar fi bine să nu ne mai ascundem sentimentele, să nu mai amânăm momentele de iubire... și să spunem celor dragi nouă cât de mult înseamnă pentru noi.

"Te iubesc" înseamnă lucruri diferite în contexte diferite. Întotdeauna, totuși, există o modalitate de a cultiva afecțiunea și de a întări o legătură. Le spunem oamenilor că îi iubim pentru a afirmă o conexiune emoțională profundă și semnificativă.
Cum să spui "Te iubesc" fără să spui "Te iubesc"?

Trebuie să recunoaștem, uneori parcă este mai ușor să spui "Te iubesc" câinelui sau pisicii decât unui om drag (chiar și atunci când ești destul de încrezătoare că persoana care te aude îți răspunde cu aceeași monedă).

Chiar dacă există limbaje nonverbale ale iubirii (și acestea sunt de-a dreptul minunate), dragostea verbală este în continuare un mod esențial de a exprima ceea ce simți.

Cum spui "Te iubesc" fără să spui "Te iubesc"? Te învățăm noi mai jos:

1. Viața mea este minunată de când faci parte din ea.

2. Îmi este mult mai bine cu tine în viața mea.

3. Tu ai adus liniște și multă fericire în viața mea.

4. Mă faci să vreau să fiu mai bună decât sunt.

5. Tu mă ajuți să devin cea mai bună versiune a mea.

6. Îmi place de tine până la cer și înapoi.

7. Ești cea mai importantă persoană pentru mine.

8. Voi păstra pentru totdeauna amintirile pe care le creăm împreună.

9. Îmi place să fac lucruri noi cu tine.

10. Vreau să îmi împart viața cu tine.

11. Vreau să visăm împreună la un viitor minunat.

12. Iubesc la nebunie să te văd zâmbind.

13. Scopul meu în viață este să te fac să râzi.


Cum îi spui "Te iubesc" fără să spui nimic?

Folosește limbajul iubirii pentru a spune cuiva că îl iubești fără să te folosești de cuvinte.

Iubirea non-verbală poate include:

- atingerea fizică;
- timpul petrecut împreună;
- dăruirea cadourilor;
- servicii (lucrurile pe care le facem că să îi ușurăm viața celui de lângă noi).

Așadar, dacă nu vrei să folosești cuvintele (deși ar fi bine să faci asta pentru că puterea lor este incredibilă), încearcă să demonstrezi că iubești pe cineva recurgând la dragostea non-verbală.

Iată cum poți spune cuiva că îl iubești prin acțiuni și nu cuvinte:

- pui telefonul departe atunci când sunteți împreună - astfel îi demonstrezi că el este cel mai important pentru tine;

- asculți activ astfel încât să știe că ești atentă la ce îți spune;

- oferi un cadou bine gândit. Fă ceva de tipul do it yourself pentru puncte bonus;

- îl ajuți cu un lucru de care are nevoie;

- te ocupi de treburile casnice când el nu este acasă (deși acestea sunt taskurile lui);

- îți faci timp pentru o activitate preferată de-a lui pe care să o faceți împreună;

- îți amintești lucruri despre el - astfel îi arăți că îl asculți și că te interesează persoana lui;

- ești acolo atunci când are nevoie - cu prezența, cu sfaturi, cu încurajări, cu un umăr pe care să plângă.

sursa: https://www.kudika.ro/

Într-o zi, nu o să mai doară, într-o dimineață oarecare, vei știi cum să zâmbești!

Într-o zi, nu mai doare. Într-o dimineață oarecare, te trezești și a trecut. Amintirile nu îți mai spintecă sufletul. Îți umpli plămânii cu aer proaspăt și expiri cu putere, dorindu-ți să dai afară toată acea neliniște, care noaptea trecută parcă era încă acolo. Lacrimile au dispărut și ele pentru că le-ai plâns pe toate la vremea lor. Azi, după mult timp, îți simți sufletul ușor ca o păpădie. Nu știi de ce, cum și când s-a petrecut această "uitare", dar liniștea pe care o simți e ca o binecuvântare.

Nu te mai doare să faci slalom printre amintiri frumoase și nu-ți mai e teamă nici să ți le amintești pe cele dureroase. E liniște. Sufletul tău nu mai suspină nici de dor, nici de singurătate.

De dimineață, când te-ai privit în oglindă, te-ai redescoperit. Uitasei că poți să zâmbești și că îți stă atât de bine când faci asta. Așa că îți mai zâmbești o dată. Și încă o dată. Ești liberă. Ai reușit să te descătușezi din propriile lanțuri.

Iubim, iar fericirea își face cuib în sufletele noastre. Apoi, dintr-o dată, ea lasă cuibul gol, iar golul începe să doară. E aceeași poveste de fiecare dată. Întotdeauna nouă și întotdeauna veche.

Ne trezim deodată goi, iar golul acela se umple treptat cu amarul întrebărilor "De ce?", "De ce mie?", "De ce acum?", "De ce?". Am simțit-o fiecare în parte. O durere ce nu poate fi explicată în cuvinte, durerea unui gol. Aproape pentru toate durerile există un remediu rapid și eficace. Pentru această durere, însă, remediu nu este decât timpul. El face și desface, îți dă și îți ia, te rănește și te vindecă.

Doar timpul îți dă răgazul pentru a-ți aminti cum să zâmbești după ce ai pierdut și te-ai pierdut. Iar într-o dimineață oarecare, vei știi cum să zâmbești. Într-o zi, nu o să mai doară. Pur și simplu. Te vei trezi și va fi trecut.

de Iustina Ţalea
→ sursa: http://momenteinviata.ro/intr-o-zi-nu-mai-doare/

Lasă-mă să fiu un om trecător prin viața ta, care te-a ținut în brațe când ți-a fost al naibii de rău!

Nu-mi este frică de neiubire.

Nici de un nou început. Nu-mi este frică de „Nu” nici de „Nu ești tu”. Nu-mi este frică de uși închise, nici de durerea din ochi. Nu-mi este frică de „Adio”nici de „Sfârșit”. Nu-mi este frică de tăcere și de reproșuri. Nu-mi este frică de momentul în care totul pare consumat, iar în ochi se citește indiferența. Nu-mi este frică de necunoscut și de înstrăinare.

Nu greșesc jumătăți de sentimente.

Nu te caut. Nu mă impun. Nu dau întrebări. Nu cer mai mult decât poți oferi. Nu vin cu prea multe întrebări și nici nu pretind să fiu o parte din viața ta. Nu încerc să-ți cunosc trecutul și lumea ta interioară. Nu vreau să-ți știu scheletele din dulap. Nu insist să-mi dai răspunsuri la întrebările care îți amintesc de oameni, de trecut, de emoțiile pe care le-ai trăit într-o zi, cândva.

Nu vreau nimic de la tine.

Nici să mă cauți. Nici să-mi scrii „Bună dimineața”. Nici să fii mai cald. Nici să mă iei în brațe său să mă săruți dureros de dulce. Nici să-mi pregătești cafeaua dimineața. Nici să mă asculți sau să mă ții în ale tale brațe mai mult, mai altfel, mai cu dragoste. Nici să mă privești direct în ochi și să fii Tu – sincer și adevărat.

Nu cer să-mi fii totul sau nimic.

Însă, te rog, lasă-mă să fiu cea cu care petreci apusurile, bei un pahar de „Uneori”, privești un film, citești o carte și vorbești despre dorințe și visuri. Da, lasă-mă să fiu un om trecător prin viața ta care ți-a lăsat un fir de parfum, un sărut, niște fiori pe coloană vertebrală și te-a ținut în brațe când ți-a fost al naibii de rău.

sursa: https://destainuirilemariei.com/category/blog/

Epidemia de singurătate

Vă pot spune eu cum este să fii singură! Și nu este chiar atât de ușor să cunoști un alt om care să reușească să te scoată din această stare! După cum știți, eu sunt văduvă de ceva vreme și îmi doresc să cunosc un alt om de suflet, (așa cum mi-a fost alături soțul meu), chiar dacă am peste 50 de ani știu că încă mai pot iubi, deschidere am și încerc să las trecutul în urmă dar... acest dar care este doar după Voia Lui Dumnezeu!

Îmi doresc din suflet să îmi lăsați comentarii la această postare, ce părere aveți? O puteți face și prin email la adresa: iubiresilumina_2011@yahoo.com 

Mulțumesc! Cu iubire și lumină, Daniela.

Oamenii se conectează online, 24 din 24, dar sunt din ce în ce mai singuri.

În ciuda activității de pe Internet, conectarea live este din ce în ce mai problematică.

Pe acest fond, singurătatea a devenit epidemică, a devenit o adevărată problemă de siguranță publică.
În ultimii ani am cunoscut o sumedenie de oameni singuri. Toți, fără excepție, spuneau că se simt foarte bine așa.

În cazul femeilor cu care am intrat în contact și cu care am încercat să construiesc relații, pot să vă spun cu mâna pe inimă, fără nicio exagerare – nu le era deloc bine ‘așa’.

‘Mi-e bine așa’ era doar o scuză. Persoanele astea se aflau într-o negare puternică a unei dorințe firești – cea de conectare, de intimitate.

Motivele erau lesne de înțeles – suferințele produse de anumite alegeri greșite de viață.

Cele mai interesante au fost femeile care mi-au spus că ele pot sta fără sex oricât. Sigur, după 2-3 întâlniri ale trupurilor, au uitat ce spuseseră înainte. Așa se întâmplă mereu – și în cazul bărbaților și în cazul femeilor.

Uneori îmbrățișăm singurătatea fără să realizăm efectele nocive pe care le poate avea asupra noastră. Și vă rog să nu îmi serviți pilula cu ‘singurătatea e bună pentru că te ajută să te cunoști’.

Asta o poți face doar cu ajutor specializat.

În general, atunci când rămâi singur, treci prin toate etapele de doliu și, de foarte multe ori, te cam blochezi la negare, adică nu mai ajungi la conștientizare și revenire. Rămâi blocat acolo!

Și te minți! Am fost acolo, așa că scuzele nu țin!

Singurătatea poate fi o variantă bună doar atunci când ai nevoie de timp să te aduni. Atunci când deja ți-ai făcut curățenie în suflet și viață și te-ai adunat, nu prea ai motive să rămâi singur/ă. Sigur, nu spune nimeni că trebuie să intri în orice relație. Însă atunci când te cunoști, începi să afli ceea ce vrei și apare și persoana care se potrivește. Dacă ești deschis/ă!

Dacă stai în negare, persoana aia nu apare.

Poți să faci tumbe – ești blocat/ă.

Partea nașpa este că atunci când ne aflăm în negare, ne izolăm complet de ceilalți. Nu mai avem chef să ieșim, nu mai avem chef să vorbim cu nimeni. Picăm într-o gaură de aia urâtă.

Or aici intervin problemele actuale – prea multă lume rămâne scufundată în acel hău.

‘Conectarea este un adevărat nutrient al dezvoltării umane’, spune psihologul Michael Bader. Așa este, suntem animale sociale. În singurătate chiar nu ne descurcăm foarte bine. Nu pe termen lung.

Din păcate, foarte mulți oameni se simt singuri sau chiar sunt singuri.

Potrivit unui studiu american recent, un sfert dintre persoanele intervievate au declarat că nu au cu cine să vorbească despre problemele sau realizările lor. Michael Bader susține că dacă excluzi familia din această ecuație, procentul crește la 50%, iar dacă ridici ștacheta de vârstă, el devine dramatic.

Oamenii singuri prezintă un risc dublu de deces prematur; rata mortalității persoanelor singure fiind comparabilă cu cea a deceselor din cauza fumatului. În plus, singurătatea este de două ori mai periculoasă ca obezitatea. Iar asta se întâmplă tocmai din cauza acelui hău care înseamnă lipsă de speranță, gânduri negre etc…

Or, potrivit studiilor, acest hău poate genera consum crescut de alcool/ droguri, dar și sinucidere, mai ales pe segmentul de vârstă 45-54 de ani.

Oamenii au nevoie de intimitate, de conectare cu alți oameni, de interacțiune, de iubire. Altfel sunt nesiguri și, în multe cazuri, dezvoltă o puternică ură de sine

Așa cum spune și Bader, din păcate, oamenii redevin uniți doar la dezastre. În rest, sunt cât se poate de dezbinați, fiind prizonierii acestui ‘individualism competitiv care promovează sloganul fiecare pentru el’.

Eu am mai scris despre singurătate, zilnic vorbesc cu oameni singuri (unii chiar singuri în relațiile lor) și nu e deloc de joacă.

Drept urmare, sunt de acord cu psihologul american, care spune că ‘trebuie să privim singurătatea ca pe o amenințare la adresa sănătății publice, ca pe o amenințare la adresa structurii societății în care trăim și să încercăm să o vindecăm în cele mai sănătoase moduri posibile’.

 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Nu pot intelege despre ce libertate e vorba cand exista o casnicie.

Inarmati cu astfel de credinte, partenerii intra in relatie si se transforma in paznici unul pentru celalalt. Isi imagineaza ca odata ce s-au casatorit, gata cu libertatea de a fi tu insuti, de a-ti urma visurile, de a avea timp si spatiu personal.
Singura responsabilitate este cea fata de familie (chiar si cand nu exista copii) - adica de a munci pentru bunul mers al familiei si de a te preocupa de fericirea celuilalt. Daca sotul nu este fericit cand sotia are hobby-uri care nu il includ si pe el, ea trebuie sa renunte la ele. Daca sotiei nu-i convine ca sotul sa mai aiba si alte interese in afara de serviciu si casa, sotul trebuie sa renunte la ele.
Orice hobby, preocupare, interes, dorinta ar avea un partener, daca nu il include si pe celalalt, trebuie descurajata si anulata pentru ca reprezinta un pericol la adresa familiei. Facem totul impreuna sau nu mai facem nimic.
Fiecare se simte indreptatit sa il controleze pe celalalt, sa detina autoritatea absoluta, sa isi manifeste posesivitatea. Se cronometreaza unul pe altul cat timp le ia sa ajunga de la serviciu pana acasa, iar daca apar intarzieri, se declanseaza scandalul si se acuza reciproc de tradare.
Credem ca doar printr-un control strict ne putem asigura ca partenerul va ramane langa noi. Astfel de relatii se construiesc pe neincredere si frica si nu pe iubire. In astfel de relatii sentimentul de a fi prizonier in inchisoare este mai mereu prezent. Astfel de cupluri nu evolueaza, iar tristetea, depresia, anxietatea, suferinta psihica si boala fizica apar frecvent. Ca sa nu mai vorbim de consum de alcool sau alte dependente.
Iubirea adevarata inseamna libertate. Iubirea adevarata inseamna incredere in celalalt si incredere in sine ca in fiecare zi partenerul tau te va alege tot pe tine ca sa-i fii alaturi. Ca vine acasa pentru ca isi doreste asta si nu pentru ca il stresezi cu telefoane, mesaje, amenintari si alte forme de manipulare si santaj emotional.
Nimeni nu pleaca de langa un partener care il respecta, care intelege ca libertatea de a fi tu insuti este cea mai importanta intr-o relatie, care te incurajeaza sa iti urmezi visurile si sa te simti implinit pe toate palierele existentei tale.
Insa, dintr-o inchisoare mereu suntem tentati sa evadam. Iar intr-o inchisoare iubirea se ofileste si moare sau se transforma in resentimente si ura. Si cand omul atinge limita suportabilitatii pleaca oricum - divorteaza sau pleaca emotional din relatie si se naste acea trista singuratate in doi.
Tu cum alegi sa te raportezi la ideea de relatie? 

de dr. Ursula Sandner

O scrisoare deschisă tuturor femeilor care se dedică bărbaților nepotriviți

În primul rând, ar trebui să știi că este de-a dreptul minunat atunci când încerci atât de mult să ai grijă de alți oameni. Sincer. Astfel de oameni se pot număra pe degete.

Este cu adevărat de necrezut că ești pregătită pentru orice, de dragul relației tale. Dar în același timp – este foarte trist gândul că ești atât de dezinteresată și îți sacrifici cu ușurință propria bunăstare de dragul oamenilor care uneori nu merită deloc.

Tu, fără să eziți vreun minut, ești gata să-ți dai inima oamenilor care nu ar trebui să aibă nimic în comun cu tine.

Există o mulțime de astfel de „rătăciți” în această lume. Și într-un fel incredibil te convingi că îi poți repara. Dar, din păcate, bunătatea ta este de fapt doar folosită.

Da, exact. Cei pe care încerci să îi ajuți cu toată sinceritatea ta. La urma, sunt gata să muște din mâna care îi hrănește. Nu observi acest lucru? Pur și simplu folosesc inima ta mare și bună. Și ei te vor folosi, atât timp cât le poți da orice. Te „beau” până fund, apoi te vor arunca pur și simplu ca pe un lucru inutil. Și vei fi lăsată singură în tristețe, amărăciune și dezamăgire.

Mi-ar plăcea foarte mult să-ți spun că, dacă ești întotdeauna la fel de bună și sinceră acești oameni cu siguranță te vor aprecia și iubi. Dar nu este adevărat. Cert este că există prea multe persoane groaznice în lumea noastră. Iar tu, cu inima ta mare și bună, nu îi poți filtra.

Până la urmă, sfârșești prin a intra într-o relație cu bărbați teribili care se joacă pur și simplu cu sentimentele tale. Mai mult, te vor urmări literalmente pentru a te insulta, umili și manipula. Adică faci tot ceea ce le este benefic și ei te distrug.

Oricât de dureros ar fi să vorbești despre asta, dar aceștia sunt oameni temporari din viața ta. Ei apar la orizont la comoditatea lor și te părăsesc imediat ce nu mai au nevoie de tine pentru propriile lor scopuri.

Astfel de personaje există, acest lucru nu mai poate fi schimbat. Vei întâlni mai mult de un om în viața ta care te va hrăni cu vorbe dulci și false, astfel încât să crezi doar. Cel mai trist lucru este că în spatele tuturor cuvintelor „înflorite” – nu există un singur gram de sinceritate și bune intenții. Tot ce vor ei este să le îndeplinești dorințele. Mai mult, sunt mai mult decât siguri că vor reuși.

Acești tipi au un singur obiectiv – să te folosească la maxim. Ei nu te iubesc. Aceștia sunt bărbații lângă care nu te vei simți niciodată în siguranță. Nu vei fi niciodată calmă și încrezătoarea lângă ei. Nu vei ști niciodată ce pace și armonie meriți. Tot ce obții în schimbul bunătății și deschiderii tale este un stres nesfârșit. Incertitudine și anxietate. Frică și teamă. Îți vor exploata cu brio vulnerabilitatea, provocând dureri infernale.

Uneori, se pare că nimic altceva decât durere și frustrare, nu vei primi în viață. Dar nu este așa. Nu devii diferit. Nu refuza să fii amabilă și plină de bunătate doar pentru că există un anumit număr de persoane egoiste și necinstite pe această lume. Pentru că, până la urmă, vei câștiga tu, nu ei.

Da, au profitat de sinceritatea ta. Dar vor rămâne pentru totdeauna ceea ce au fost – doar niște amărâți. Într-o zi îl vei întâlni pe bărbatul pe care îl meriți, iar răbdarea ta va fi răsplătită. În acel moment vei uita de toți acei ipocriți care te-au jignit.

Pentru a rămâne fidel cu tine însuți, vei primi cea mai valoroasă recompensă – iubirea adevărată. Cea pe care o meriți.

Doar continuă să iubești așa cum faci întotdeauna și în cele din urmă vei găsi pe cineva care îți va răspunde la fel. Meriți să iubești și să fii iubită.

Sursa: https://estiminunata.ro/

V-am pupat și… fiți deștepte!

A apărut o nouă specie: Don Juan-ul de rețea. Cu status în regulă, fotografie verosimilă, la bio neapărat un citat despre iubire, cât mai simplu și mai convingător. Sau o întrebare, mai mult sau mai puțin retorică: „Ce-am fi noi fără iubire?” Procedură deloc complicată, registru protocolar la început: „Vă mulțumesc pentru accept!”.

De obicei, semnele de punctuație spun destul de multe despre genul cu care avem de a face, în sensul că punctele de suspensie indică o atitudine de provocare la răspuns, semnul exclamării poate induce ideea unei pretinse admirații, genul „wooow, cât am așteptat să te cunosc, ești floarea, ești steaua vieții mele…”, iar lipsa oricărui semn poate însemna detașare „ok, am zis mulțumesc, mă mai gândesc dacă te abordez, eventual să mai controbăi prin pozele/postările tale, să știu cum să te atac”.

Poate urma un gif cu trandafiri spoiți cu argintiu din care sclipesc voioase steluțe mii și mii, vreun buchet de floricele bătând din frunzulițe sau vreun emoticon VIP. Desigur că o doamnă nu răspunde la provocări sau blochează direct, intuind nu doar o pierdere de vreme cu masculul respectiv, dar mai ales un afront la educația, pretențiile, statutul, adică ferească Dumnezeu, nu avem nevoie de umplutură pentru mesagerie, nu-i așa?

În fine… spuneam că, în funcție de abordare, putem răspunde civilizat, poate chiar e vorba despre un tip care vrea să dialogheze civilizat, poate e cult, poate nu are gânduri ascunse, poate, poate… A doua replică ar putea fi hotărâtoare, pentru că neinspiratul, văzând că ai dat seen sau ai răspuns oricât de laconic, se lansează, iar gradul de educație începe să se vadă: de la „ce frumoasă ești”, „îmi plac postările tale”, „frumoase citate”, „ce poze superbe!”, care indică totuși o oarecare ponderare, semn că omul caută dialog inocent (deocamdată), până la „cf?” încap câteva tipuri de macho care, în viața reală, ori sunt sub papucul unei mame autoritare care a strivit în ei orice urmă de bărbăție, sau sunt căsătoriți cu vreo tipă care gătește bine, des și cu multă ceapă, dacă nu cu vreo femeiușcă bună doar de cumpărături și pentru asta, la pat, fie sunt curtezani de vocație, care profită de oricine, oricum, oricând. Acceptul tău de a comunica înseamnă o pană cu vârful moale pe orgoliul lor dintr-o dată umflat ca pipota unui curcan în preajma Zilei Recunoștinței. Dacă ești o femeie deșteaptă și omul e totuși rezonabil, excluzând genul imbecil care mănâncă litere intenționat, vrând să pară cool, îl mai lași preț de vreo replică-două, ca să vezi cât îi poate pielea. Sau capul, după situație. Cei mai stilați, dacă pot spune așa, vin cu un citat prețios luat de pe vreun site, ceva la modul: „Oamenii nu se întâlnesc întâmplător”, „Totul se întâmplă cu un sens”, adică să fie bine, să nu fie rău, cu vreo melodie, neapărat muzică clasică sau Il Divo, adică ceva cult, posibil și un fragment din vreo poezioară de dragoste. Mai des Eminescu, mai rar din contemporani, oricum neinteligibili.

Pentru că pământul se învârtește în jurul cifrei trei, poate că merită așteptarea, în definitiv, suntem acasă bine mersi, nu ni se poate întâmpla nimic mai mult decât o porție bună de râs care ne poate aduce bună dispoziție. Nu e neapărat ca asaltul să fie în aceeași seară, acum s-au mai cizelat și ei, lasă câteva zile, că așa e mai misterios (zice-se). Să începem cu formulele soft: „Ce faci deseară?”, „N-ai chef de o plimbare? Mergem unde vrei tu… ”, „Mi-ar place (!) să te cunosc/să ne cunoaștem mai bine”, sau, după caz, „Bag un suc în tine, păpușă?”, „Ce ți-aș face de te-aș prinde”… Acum e momentul să-l blochezi pe amărât, nesimțitoare la propunerile lui prin care se face cârpă la picioarele tale, cu toată adorația lui nemărginită, toată sensibilitatea lui mustind de dorință… Cu siguranță, în timp ce tu te amuzi copios, un bărbat te face „cretină”, „vaca dracului” sau „curvă”, căutându-și o altă țintă spre care să-și emane efuziunile sentimentale. Sau își face un nou profil, caută o poză mai interesantă, un citat/o melodie/trei versuri, și o ia de la capăt. Atenție la numele care se termină în particula de noblețe „Floresco”, „Popesco”, la diminutive „Corneluș”, „Mihăiță”, „Bucurel”, la zoonime „Vulpoiul”, „Pisoiul”, „Bătrânul Șarpe”, la numele de firme „Curăț covoare acasă”, „Mașina la cheie”, „De prin lume adunate”, „Servicii la domiciliu”, că de generalii de Legiune Străină sau ofițerii NATO cred că ai auzit deja… Că tu n-ai cum să știi, din câți nebuni sunt în lumea asta, cam ce procent din ei umblă liber și cu acces la internet.

Dacă n-am dreptate, aștept comentarii. Dacă v-ați prins, între timp, și de alte specimene din astea, tot așa, dați de veste, să (ne) râdem și noi!

V-am pupat și… fiți deștepte!

sursa: https://www.catchy.ro/ 

Renunta la oamenii care nu sunt pregatiti sa te iubeasca pe tine!

Acesta este cel mai greu lucru pe care il vei avea de facut in viata ta, dar va fi si cel mai important: inceteaza sa iti mai oferi iubirea celor care nu sunt pregatiti inca sa te iubeasca.
Inceteaza conversatiile grele cu oamenii care nu vor sa se schimbe.

 
Inceteaza sa fii disponibil pentru oamenii care sunt indiferenti la prezenta ta.
Inceteaza sa-i iubesti pe aceia care nu sunt pregatiti sa te iubeasca pe tine.
Stiu ca instinctele tale te vor ghida sa incerci sa castigi bunavointa tuturor celor din jurul tau, dar acest impuls iti va pierde vremea, iti va fura energia si te va pagubi de sanatatea ta fizica, mentala si spirituala.

 
Atunci cand incepi sa te manifesti PE TINE in viata ta, complet, cu bucurie, interes si angajament, nu toata lumea va fi pregatita sa te intalneasca in acest loc la sinceritatii pure…
Asta nu inseamna ca trebuie sa schimbi cine esti.

 
Inseamna ca e nevoie sa incetezi sa-i iubesti pe cei care nu vor sa te iubeasca inca.
Atunci cand esti exclus, ofensat subtil, uitat sau usor de ignorat de oamenii carora le oferi timpul tau, nu iti faci nici o favoare oferindu-le energia si viata ta.

 
Adevarul este ca nu esti oricine … Si nu oricine este potrivit pentru tine…
Asta este lucrul care face aceasta lume atat de speciala, cand gasesti acei cativa oameni cu care ai o adevarata relatie de prietenie, de iubire…

 
Stii cat de valoros este lucrul asta… Pentru ca ai experimentat ceea ce nu este… Si cu cat petreci mai mult timp incercand sa te faci iubit de cineva care nu poate, cu atata timp pierzi deprivandu-te de adevarata conexiune …

 
Sunt miliarde de oameni pe aceasta planeta, si multi dintre ei vor ajunge sa fie cu tine, de la nivelul lor de vibratie, de la nivelul lor de dezvoltare…Dar, cu cat tu ramai mai mic, mai implicat in cercul strans al celor care te folosesc pe post de perna amortizoare, ca pe o optiune, ca pe un terapeut sau ca pe o strategie pentru vindecarea lor emotionala, cu atata timp te indepartezi de comunitatea si de compania oamenilor pe care ii doresti cu adevarat.

 
Daca incetezi sa mai fii disponibil acolo unde nu esti dorit, daca te opresti din a mai incerca din rasputeri, relatia se va opri… daca incetezi sa mai trimiti mesaje, daca telefonul tau ramane tacut zile si saptamani, poate daca incetezi sa mai iubesti pe cineva, iubirea dintre voi va disparea … DAR ASTA NU INSEAMNA CA TU AI STRICAT RELATIA! Asta inseamna doar ca TOT ce avea acea relatie era DOAR ENERGIA PE CARE TU ERAI DISPUS SA O INVESTESTI!

 
Asta nu este iubire. Asta este atasament.
Asta inseamna sa dai o sansa celor care nu o doresc!
Cel mai valoros lucru si cel mai important pe care il ai in viata ta este ENERGIA TA… Nu e vorba doar de timpul tau, pentru ca e limitat. Este ENERGIA TA.

 
Ceea ce oferi in fiecare zi este ceea ce vei deveni din ce in ce mai mult in viata ta.
Cei care iti vor oferi timp si energie iti vor defini existenta. 

 
Atunci cand realizezi asta, incepi sa intelegi de ce esti atat de nerabdator cand petreci timp cu oameni care nu sunt potriviti pentru tine, sau cand te afli in locuri, situatii sau in miezul unor activitati care nu ti se potrivesc.

 
Incepi sa realizezi ca cel mai important lucru pe care il poti face pentru viata ta, pentru tine si pentru toti cei pe care ii cunosti, este sa iti protejezi energia mai mult decat orice altceva.
Transforma-ti viata intr-un sanctuar sigur in care doar oamenii compatibili cu tine au permis de intrare.

 
NU esti responsabil cu salvarea altor oameni.
NU esti responsabil sa ii convingi ca trebuie sa fie salvati.
NU e treaba ta sa existi pentru oameni si sa le dai viata ta, putin cate putin, moment dupa moment!

 
Pentru ca, daca nu te simti bine, daca te simti obligat, tu esti radacina acestor stari prin faptul ca insisti asupra lor, fiindu-ti teama ca ei contin promisiunea favorurilor pe care tu nu le oferi.
Singurul lucru pe care il ai de inteles este ca TU ESTI CEL IUBIT DE DESTINUL TAU si sa ACCEPTI IUBIREA PE CARE CREZI CA O MERITI.

 
Decide ca meriti o prietenie adevarata. Asteapta apoi putin si observa cum totul incepe sa se schimbe”
 

de Sir Anthony Hopkins

Decât să ții cont de numărul anilor, mai bine fă ca toți anii să conteze!

Noul an să vă găsească în liniște. Să aveți sufletele deschise către bun și frumos, să vă simțiți liberi, fericiți și împliniți. Să iubiți și să fiți iubiți! Să dăruiți. Să primiți. Să sperați iarăși dacă v-ați pierdut speranța. Să credeți în Dumnezeu. Să fiți împăcați cu voi și cu oamenii pe care i-ați lăsat în urmă. Să vă fie dor, căci asta înseamna că vă pasă. Să vă bucurați de cei dragi și să simțiți că nu există un alt loc mai plăcut pe pământ decât în mijlocul familiei.

În anul 2022 să vă ajute Dumnezeu să descoperiți minunea unei vieți împlinite, trăind în pace cu cei de lângă voi! Am mai trăit încă un an și numai bunul Dumnezeu știe câți ani vor mai trece. Timpul este al Lui - că El l-a stabilit.

Dar, important nu este cât timp mai avem, important este ce facem cu fiecare clipă pe care o mai avem. Important este să nu stăm pe loc, ci să creștem în credință, în dragoste și bunătate.

Decât să ții cont de numărul anilor, mai bine fă ca toți anii să conteze!

La mulți ani, dragii mei! 

Cu iubire și lumină, Daniela.

O relatie armonioasa este intre doi adulti autonomi, maturi din punct de vedere psihic si emotional, care isi aduc aportul in egala masura la acea relatie.

Partenerul tau nu este un copil pe care "trebuie" sa il educi, pentru care sa iti asumi responsabilitatea, sa il aduci pe "calea cea buna", sa ii dai tu o directie in viata sau sa ii reprosezi ca nu este asa cum ar trebui.

 
Reprosurile, criticile, devalorizarea, nu au ce sa caute intr-o relatie functionala. Sigur ca poti sa iti spui parerea, sa ii dai feedback-uri constructive, sa comunici asertiv, insa fa diferenta dintre dialog si impunerea realitatii tale prin manipulare si santaj emotional.

 
Partenerul tau este un adult sau cel putin ar fi normal sa fie. Daca simti nevoia sa il monitorizezi, sa il controlezi, sa ii spui tu ce si cum sa faca, nu il tratezi ca pe un adult, ci ca pe un copil neajutorat.

 
Iti place o astfel de relatie? Si daca da, de ce? Ce sta in spatele nevoii tale de control, de ce crezi tu ca stii mai bine, ca tu detii adevarul, iar partenerul tau trebuie sa te asculte ca sa-i fie bine? Despre al cui bine vorbim de fapt aici - al tau sau al lui?

 
O relatie armonioasa este intre doi adulti autonomi, maturi din punct de vedere psihic si emotional, care isi aduc aportul in egala masura la acea relatie.

 
Asumandu-ti responsabilitatea pentru partenerul tau, nu il ajuti sa se maturizeze, ba chiar din contra - il faci sa ramana la fel de neajutorat, iar tu vei fi nevoit sa te raportezi la el ca la o fiinta dependenta de tine. Esti dispus sa iti asumi, pe viata, un astfel de demers?

 
Partenerul de cuplu nu este un copil, ci un om cu o personalitatea proprie. Daca nu iti place de el asa cum este, intreaba-te care sunt motivele pentru care continui totusi aceasta relatie si vei vedea ca raspunsurile tale sunt toate egocentrice (egoiste) si tin de nevoia ta de siguranta, de control si dominare.

 
de dr. Ursula Sandner

Te-ai intrebat vreodata cum de doua persoane care au inceput o relatie bazata pe atractie reciproca si iubire ajung dupa o perioada sa nu se mai suporte?

Ce se intampla intr-o relatie care sfarseste in certuri si scandaluri frecvente?

Mecanismul este urmatorul: la inceput persoana de care ne-am indragostit ni se pare perfecta, are doar calitati - pentru ca asa alegem noi sa o percepem. Ne cream o imagine idealizata despre acel om si ne asteptam ca el sa ne faca fericiti, sa corespunda tuturor nevoilor si dorintelor noastre, sa se comporte asa cum vrem si sa nu faca nimic din ceea ce noi - prin prisma credintelor si asteptarilor noastre - nu acceptam.

Insa, intr-o zi, acel om "perfect" face ceva ce nu este pe placul tau, te dez-amageste intr-un mod sau altul. Iar tu reactionezi: il critici, te plangi, te victimizezi, faci o criza de nervi sau de isterie, il invinovatesti, incerci sa il faci sa se simta rusinat, il ameninti s.a.m.d. El se simte atacat si riposteaza, atacandu-te la randul lui. Asa incepe cearta. In functie de personalitatile voastre si de cat de mult va iubiti, va veti impaca, insa cuvintele pe care vi le-ati spus vor ramane intiparite in mintea fiecaruia dintre voi.

Apoi, unul dintre voi "greseste" din nou. Incepe o alta cearta, care se termina poate prin impacare. Urmarile vor ramane din nou in mintea voastra si incepeti sa aveti resentimente unul fata de celalalt. Relatia continua, cu momente frumoase, insa si cu trairi negative reciproce. Timpul trece, iar iubirea este din ce in ce mai mult amenintata de reprosuri, jigniri, cuvinte negative.

Incet-incet, trairile negative care s-au tot acumulat vor detine suprematia, iar iubirea paleste. Astfel, se ajunge fie la despartire, fie cei doi raman impreuna insa nu se suporta, fiecare cauta alte distractii in afara relatiei ori se afunda in munca sau alte activitati care sa-l tina departe de casa.

De ce s-a ajuns aici? Pentru ca in loc sa comunicam asertiv - adica cu respect ridicat fata de celalalt, dar si fata de noi insine - ne comportam de parca celalalt "trebuie" sa faca ceea ce vrem noi, pentru ca, nu-i asa, a venit pe lume ca sa ne satisfaca noua dorintele si nevoile egoiste.

Daca este ceva ce nu-ti place la partenerul tau, comunica-i asta, dar fa-o intr-o maniera in care el sa nu se simta atacat. Spune-i, de exemplu, cu calm, "atunci cand tu faci x, eu ma simt..." si permite-i sa aleaga daca sa-si schimbe sau nu comportamentul. Daca alege sa o faca, multumeste-i, iar daca nu, fie accepti acel comportament, fie iesi din relatie.
Nimeni nu-ti datoreaza nimic, iar iubirea nu inseamna ca ai dreptul sa-i impui celuilalt ce si cum sa faca.

Orice om merita sa se simta respectat, admirat, pretuit de catre partenerul sau, iar cand asta nu se intampla, se va simti respins si se va indeparta de tine.
Fa remarci pozitive, apreciaza-ti partenerul pentru tot ceea ce aduce frumos in viata ta, accepta-i personalitatea, daruieste-i si tu tot ce ai mai frumos si vei vedea ca relatia ta va avea un cu totul alt destin.

de Ursula Sandner