Cele mai înțelepte cuvinte despre relații, pe care le-am citit vreodată!

Aș vrea să am grijă de tine, fără să vreau să te schimb;

Să te iubesc, dându-ți libertate;

Să te accept, fără să te constrâng.

Să-ți dăruiesc ceva, fără să aștept ceva în schimb.

Să pot să-mi iau rămas bun, fără să mă tem că te voi pierde pentru totdeauna.

Să-ți vorbesc despre sentimentele mele, fără să porți tu responsabilitate pentru ele.

Să-mi împărtășesc cunoștințele, fără să te învăț.

Să mă bucur de tine așa cum ești.

Dacă și tu îmi vei veni în întâmpinare cu aceleași sentimente – ne vom îmbogăți unul pe altul.

(Kahlil Gibran)

Cât este de minunat să trăiești așa, în plină libertate și armonie cu toți, fără să renunți la responsabilitate și grijă unul față de altul! Și nu e vorba despre lanțurile robiei sau limitele impuse reciproc, ci despre puterea de a-ți asuma ceva mai mult decât funcția de reproducere sau continuitatea neamului.

Fațetele ego-ului nostru, pe care noi, oamenii, ni le invocăm reciproc sunt niște nimicuri pe lângă puterea adevărată, care stă mereu de partea libertății și pe lângă capacitatea de a fi responsabil pentru fapte și pentru fiecare alegere, pe care o facem în fiecare secundă, oră sau zi.

Tot universul este țesut cu alegeri și decizii, pornind de la fleacuri și terminând nu iubirea. Omul, în esență, este o alegere, este ceea ce alege și decide. Anume așa se formează „soarta”.

Libertatea este cel mai important indicator al calității vieții – Am făcut alegerea corectă? Am luat decizia corectă? Mă îndrept în direcția potrivită sau nu?

Legea care conduce universul este dezvoltarea continuă, evoluția, progresul și descoperirea de sine. Nimic din toate astea nu se face fără libertate. Dacă mergem împotriva acestui adevăr, noi creștem în sine egoismul și încurajăm răutatea.

Anume așa noi ne autoinsultăm, insultăm realitatea în care trăim, eradicând spiritul și propagând iluzia micilor „eu”. Așa orice relație, sentiment, început, faptă, orice gând măreț și orice concluzie devine un nou concept, regulă, un set de restricții, o împleticire de lanțuri.

Aceasta este calea spre suferință, chin, aceasta este calea spre sclavie.

Cei care din rădăcini sunt puternici, sunt liberi împreună, puri, sinceri unii cu alții, fără falsitate, sunt liberi și fericiți, simultan și oriunde, ei nu au ce ascunde unii față de alții, ei nu se sfiesc, pentru că ei nu trăiesc în minciună, greșeli, ei nu au regrete, ei sunt binecuvântați și împliniți, întrucât relația lor este susținută de univers, este uniunea care trăiește după legile universului și nu împotriva lor.

Un astfel de cuplu este de nedespărțit și nimeni, niciodată nu va putea rupe legătura dintre ei. 

sursa: https://povestiri.net/

Ce faci dacă te îndrăgostești de un om rece?

Nu toți oamenii știu să iubească!
Nu toți oamenii știu să iubească… așa cum vrei tu!
Nu toți oamenii știu să ia în brațe, știu, pot sau vor să fie calzi, să facă complimente, să fie mieroși etc…
Nu toți oamenii știu să-ți ofere un umăr atunci când ai nevoie.
Unii, în loc de umăr, îți oferă o soluție.
Simplu și pragmatic!
Fără o cisternă de emoții.
Să le spunem oameni reci.
Reci și insensibili.

Ce facem cu oamenii ăștia?
Îi evităm?
Îi izolăm în rezervații?
Întreb pentru că am întâlnit destule persoane, mai ales femei, care au ajuns în relații cu asemenea bărbați și au suferit.

De ce au suferit?
Pentru că nu au obținut iubirea dorită!
Nu despre suferință vreau eu să vorbesc acum.
N-am chef să o analizez!
Pe bune, nu ăsta este subiectul.
Aș vrea însă să dăm puțin firul înapoi și să ajungem la momentul 0, la momentul întâlnirii.
Momentul ăla în care simți că placi o anumită persoană și începi să scrii scenariul mental al unei posibile relații.

Ești legat/ă la ochi?
Știu, nu-mi explicați…
Cunosc ce se întâmplă la îndrăgostire. Știu că echivalează cu consumul de cocaină și că ai tendința să nu vezi bine realitatea.
De asta tot invoc eu iubirea matură!
Asta, înainte de orice, evită graba.

Okay, să presupunem că ești o femeie care își dorește să fie iubită așa cum am enumerat mai sus – cu momente luuungi de langurozitate, cu căldură etc….
Iubirea aia cu serioase amenințări de diabet!
Chiar nu te uiți să vezi de la cine o ceri?
Chiar nu te întrebi dacă persoana aia chiar îți poate oferi ceea ce-ți dorești tu?
Mi se par două aspecte extrem de importante!
Mai ales dacă vrei să nu ajungi să suferi și să spui-nu m-am simțit iubită?
Eu cred că este super-important.

Nu te baza pe proiecție. Aia este o ficțiune.
Deschide bine ochii și vezi-eu de la cine îmi doresc iubire?
De la un bloc de gheață?
Îți garantez că vei realiza rapid că e imposibil și că, în loc să mergi mai departe, crezând într-o iluzie/minciună pe care ți-o vei aplica zilnic, mai ceva ca un fond de ten, ar fi cazul să pui punct și să încerci să găsești un om cald, așa cum îți dorești.

Nu vi se pare că sună igienic?
Să deschizi ochii atunci, la început și să vezi de la cine ceri tu lucruri?
Frate, omul ăsta chiar e potrivit pentru ceea ce-mi doresc eu?
Poate duce proiectul numit relație?
Că dacă nu poate, ai toată libertatea să mai cauți.
Mi se pare simplu și de bun simț.

Întrebarea este: de ce refuzăm să deschidem ochii?
Oare pentru că acolo, undeva, așteptăm suferința? 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Afara miroase a tei...

Prea putini oameni inteleg ca nu numai ca nu iesim din Inima oamenilor daca iesim din Viata lor, dar, mai mult decat atat, uneori chiar trebuie sa iesim din Viata lor, pentru a le putea ramane in Inima...

 
Daca stai in casa cum poti simti ca afara miroase a tei?

Oameni buni, iesiti afara din casa. Din timp, din scuze, din critici, din reprosuri, din asteptari, din limitari, din minciuni, din compromisuri, din obisnuinte, din atasamente, din dependente, din iluzii pe care vi le ocrotiti cu atata grija. Recunoasteti ca v-ati inselat si iesiti din vietile unde nu mai e locul vostru. Sau unde nu aveti locul pe care il credeti... Caci afara miroase a tei....

Lasati oamenii sa plece atunci cand vor...Uneori numai lasand oamenii sa plece cand si-o doresc ii putem cu adevarat primi in inima noastra. Iar ei ne vor primi cu adevarat in inima lor. Si numai in inimi miroase tot timpul anului a tei inflorit...

Nu asteptati sa fiti alungati ... Insa daca se ajunge pana acolo, lasati-va alungati...Uneori numai dupa ce ai fost alungat si totusi ai stiut sa nu pleci de tot, vei fi reusit sa intri in inima ce te-a gonit. Si numai in inimi miroase mereu a tei inflorit...

Uneori numai felul in care oamenii stiu sa plece le determina locul pe care il vor avea in inima noastra. Unde miroase tot mereu, tot timpul anului, a tei...

E important sa inveti sa ajungi la timp. E important sa inveti sa ramai. Dar parca mai important decat orice este sa invatam sa plecam....Iubesc oamenii care stiu sa plece frumos...Oamenii care stiu sa plece frumos miros parca mereu a... Tei inflorit!

Da, in viata uneori miroase a tradari, a minciuni, a dezamagiri... Insa in inima - care-i mai mare decat viata - miroase mereu a tei...Sa incercam sa ramanem in inima oamenilor, chiar daca locul nostru in viata celuilalt va ramane poate gol...se vor gandi cu drag la noi in nopti de vara cu miros de tei infloriti...

Astazi viata intreaga imi miroase a tei inflorit. Parca mai mult decat oricand. Poate ca in sfarsit am invatat sa plec. Desi nu cred ca voi invata vreodata sa imi anunt din timp plecarea. Poate ca asa n-as mai putea pleca vreodata. Poate ca in sfarsit am invatat sa las oamenii sa plece. De ce sa raman inauntru?... De ce sa ii tin inauntru? ...cand afara miroase atat de frumos a tei?

Merg inainte, pe aleea cu tei infloriti ai inimii mele...catre inima ce ma asteapta. Poate ca am gasit-o, inca dinainte de a o cauta. Ma grabesc spre ea. Caci numai acolo miroase mereu, tot mereu, tot timpul anului, a tei infloriti..."

Semnat: O inima din care n-a plecat nimeni niciodata. Si in care miroase astazi, parca mai mult decat oricand, a tei infloriti...

sursa: https://www.floareadinasfalt.ro/

De ce îl alegi pe celălalt?

Iubirea este o călătorie, nu un depou!
Este o poveste care se scrie zilnic!
Și cu bune și cu rele!

Este o aventură, o explorare, atât a lumii tale interioare, cât și a lumii relației pe care o construiești alături de partener/ă.

Ca orice aventură, ea are nevoie de curiozitate, implicare, de dorința de a reuși și de multă răbdare.
Știți care este cea mai complicată întrebare a iubirii?
Eu de ce îl/o aleg azi pe cel/cea de lângă mine?

Știu, mulți vor sări ca arși: ‘ce idiot e și Vulpescu ăsta… Cum adică să întrebe așa ceva? Alegi pentru că iubești! E atât de simplu!’
Oare?

Facem pariu că fix acești oameni nu știu care este motivul pentru care se află în relații?
Experiența mi-a dovedit asta și este extrem de trist.
Să spui că iubești și să nu poți să răspunzi la întrebarea: de ce îl alegi azi pe cel de lângă tine, mi se pare absurd!

Mi se pare o alegere de a trăi în orb, la voia întâmplării.
Iar asta poate genera mari găuri emoționale!

Fă o pauză și încearcă să răspunzi la întrebarea asta: de ce îl alegi pe cel de lângă tine?
Nu sări la răspunsurile facile!
Stai și gândește-te bine!
Respiră adânc de câteva ori, concentrează-te și apoi încearcă să îți oferi un răspuns sincer.

Încearcă!
Este un exercițiu de conectare foarte mișto!
Deloc simplu, însă este un exercițiu care te ajută să te conectezi la motivele profunde pentru care te afli în relație cu o persoană.

Nimeni nu ne învață aceste exerciții de conectare.
Ăsta este și motivul pentru care foarte mulți oameni trăiesc în depouri.
Relațiile lor nu sunt călătorii, ci linii moarte!
Singura noutate pe care o poate aduce timpul este rugina!
Rugina care se așterne în straturi tot mai groase peste relația lor.

Vă rog să mă credeți – un om care iubește ar trebui să poate să răspundă și trezit din somn la întrebarea: de ce îl alegi pe cel de lângă tine?
Nu ar trebui să ezite o clipă!
Asta înseamnă conectare!

Și vă garantez că omul ăla este unul cât se poate de liniștit și asumat.
De ce?
Pentru că știe!

Este foarte important să-ți cunoști adevărul!
Mai mult, cu cât reușești să te conectezi mai profund la relația ta, vei observa că motivele se schimbă pe parcursul trecerii anilor.
Și așa îți dai seama mai bine de călătorie, vezi mai bine stațiile prin care ați trecut împreună.
Și e tare frumos.

Altfel, mi-e teamă că oamenii care se retrag în depou, încep să acumuleze frustrări, chiar dacă își bifează caietul de sarcini pe care scrie mare: ROST ÎN VIAȚĂ!, însă rugina relațională le deșertifică sufletele și îi transformă în niște teutoni ai suferinței.

Nu fugiți de cunoaștere, nu fugiți de voi, de relațiile voastre.
Conectați-vă!
Zi de zi!
Vă rog să mă credeți – nimic nu e mai important!
Mai ales dacă vreți să aveți vieți fericite! 

 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Oamenii nu apar în viața noastră întâmplător!

Nu există coincidențe. Nu sunt oameni întâmplători.

Fiecare om din viața noastră are ceva de oferit. Fie ne face mai puternici sau ne doboară la pământ. Unii ne ajută să ne îndeplinim visuri și dorințe. Alții ne învață să ne iubim pe noi înșine, să ne oprim din alergat și să ascultăm ce ne spune natura, să vedem lucrurile mărunte, să ne amintim mame și bunici, de ochi și buze crăpate.

Sunt oameni care ne învață să iertăm sau să iubim din nou.

Oameni care ne demonstrează că există miracole și suflete bune. Oameni care ne ridică, ori ne coboară. Oameni care ne dau mâna și merg pe al nostru drum plin de gropi sau închid ușa după ei din secunda în care au apărut încercările. Oameni care ne învață să privim dincolo de orizont și ne îndrumă să ne ascultăm inimile.

Noi, oamenii, avem dileme și întrebări la care căutăm răspunsuri la miez de noapte sau în timp ce privim cerul.

De multe ori repetăm greșeli și eșuăm în iubire, în relații, în carieră. Spunem „Nu” când ar trebui să zicem „Da” și ne ascultăm egoul când ar fi trebuit să ne ascultăm inima. Nu știm de echilibru și limite sau stăm acolo unde nu suntem iubiți și acceptați. În astfel de momente Universul ne trimite oamenii potriviți. Oameni care să ne ajute sau să ne dea o lecție de viață.

Indiferent de amintirea pe care ți-au lăsat-o unii oameni, iartă-i și fii recunoscător pentru dezamăgire sau pentru zilele în care te-au făcut fericit.

Deschide bine ochii și privește în trecut, află ce te-au învățat și recunoaște-ți greșelile. Deoarece, fiecare om din viața ta te-a influențat la luarea unor alegeri sau te-a ghidat spre calea cea corectă. Suferința te-a făcut mai puternic, iar dezamăgirea mai calculat. 

Nu uita, nimic nu este întâmplător.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

CINE EŞTI TU, DOAMNĂ VIAŢĂ?

 

M-ai făcut să trăiesc fiecare moment,
cu sare și piper.
M-ai culcat la pământ ca să învăț să mă ridic.
M-ai băgat în viața oamenilor să-i pot cunoaște,
m-ai pus în fața lor să-i pot alege.
M-ai călătorit până la răscruci
să-mi aleg drumul singură,
așa cum m-ai pălmuit cu lacrimi
să știu să-nvăț a râde cu poftă.
Sunt un om crescut sub umbra ta.
Mi-ai făcut drumul lung și mărăcinos
ca să-mi potolesc setea cu rouă din iarba dimineții.
Ți-am dat voie să mă-nveți să iubesc.
Să pot cânta cu sufletul și să fredonez iubirea.
Mi-ai rătăcit pașii prin umbrele destinului
să știu cum să mă comport atunci când
lumina îmi bătea în geam.
Să-nvăț să număr stelele, ca să pot ajunge la soare.
Poate nu sunt omul pe care ți l-ai dorit.
Poate nu sunt “frumusețea” pe care ți-ai dorit-o.
Poate nu sunt “perfectul” pe care tu voiai să-l ai.
Poate nu sunt nimic din tot ce ți-ai dorit să fiu.
Dar cine este?
Nu știu cum m-ai dorit tu pentru tine,
dar eu încă mai știu să cresc.
Nu știu cât de “frumos/asă” m-ai vrut,
dar vreau să cred că știu să compensez.
Mă-ncerci în fiecare zi și clipă, doamnă viață.
Te transformi în capcanele iubirii
și mă pui să cochetez cu dezamăgirea.
Mă încerci cu vorbele tale frumoase
și mă lași să mă descurc singură cu virgula
și punctul dintre ele.
Mă transformi adeseori în copil
și pretinzi să mă comport ca un părinte.
Îmi legi gândurile cu sentimentele
fără să mă întrebi de ce le am.
Mă cerți că visez cu ochii deschiși,
chiar dacă de multe ori tu m-ai învățat s-o fac.
Îmi studiezi fiecare gest
să nu cumva să-l transform în iubire.
Fiecare lacrimă, să n-o transform în fericire.
Fiecare sărut, să nu las urme.
Încerci să mă orbești uitând de suflet.
Să-mi legi mersul, uitând de aripi.
Să-mi iei graiul, uitând că inima vorbește.
M-ai rugat să nu plec.
Am rămas.
Mi-ai zis să nu distrug.
Am construit.
Mi-ai spus să nu mă-nsuflețesc.
M-am înmulțit.
Mi-ai comandat să tac.
Eu am gesticulat.
Mă colinzi prin a ta lume mare,
dar mă obligi să fiu absentă.
Mă obligi să nu văd, să nu aud,
să nu simt, să nu cer,
să nu dau, să nu întreb, să nu răspund.
Să nu gândesc, să nu fiu, să nu exist!
De cine și de ce vrei să m-ascunzi?
Doar și pentru cine vrei să fiu?
Cum și în ce fel vrei să exist?
Sau poate îți dorești doar să mă protejezi.
Să mă îndepărtez de tot
și toate și să trăim doar eu cu tine.
Eu, în umbra ta.
Vrei să rămân mereu copilul tău.
Inocent și curat.
De gheață și necuvântător.
Să-mi aduni apa atunci când soarele
îndrăznește să mă topească,
construindu-mă iar, și iar,
și iar, cu gerul din tine.
Să mă faci să vorbesc cu vorbele tale
transformându-le doar în povești.
Să mă modelezi ca un bibelou
și să mă pui în cufărul cu amintiri,
la capitolul trofee.
Oricine ai fi și cum ai fi,
îți mulțumesc oricum.
Pentru tot.
Dar… rolul tău s-a terminat.
Demult.
Ce trebuia să faci, tu ai făcut.
Așa cum ai știut.
Acum, e rândul meu.
E rândul meu să mă lovesc de tine.
Ție-ți rămâne doar să te uiți la ce
și cum ai creat. La mine.
Și chiar dacă nu-ți place, eu sunt tine!
Și pân’ la urmă, cine ești tu… Doamnă Viață,
să te iei de mine?
________

de Daniela P.

Universul nu ia niciodată ceva din viața ta fără să îl înlocuiască cu ceva mai bun

Vor fi momente în care te vei simți pierdută, în care te vei întreba cu ce ai greșit de ai ajuns în această situație. Vor fi momente în care vei pune la îndoială propriile sentimente și când îți vei dori să renunți la tot și la toate.

Treci printr-un moment dificil și spui că viața nu este deloc dreapta. Ești copleșită de tot ce se întâmplă și nu îți mai poți stăpâni emoțiile. Vrei doar să oprești timpul în loc și să nu mai simți nimic.

Nu vrei să treci prin așa ceva. Nu ești pregătită pentru un astfel de moment. Dar știi ce? Nimeni nu este.

Vor fi momente în care nu vei mai găsi puterea de a te ridica de la pământ. Vor fi momente în care te vei simți singură. Tu împotriva morilor de vânt. Acest sentiment copleșitor de a nu ști ce să faci și de unde să începi. Însă noi toți simțim aceleași lucruri la un moment dat în viață.

Nu ai de ales. Trebuie să găsești puterea în sufletul tău pentru a te ridica de la pământ și a merge mai departe. Trebuie să continui cu viața ta. Simți că ești tu împotriva Universului. Simți că toată lumea complotează împotriva ta.

Dar nu este deloc așa. Fiecare are problemele lui. Fiecare duce o luptă în această viață. Nu privi în afară, privește în sufletul tău. Și să îți mai spun ceva. Universul nu este împotriva ta. Din contră. Acesta nu îți ia niciodată ceva din viață fără să îl înlocuiască cu ceva mai bun.

Ai încredere în Univers. Nu îți va da niciodată ceva de care nu poți trece. Cumva, știe că ești mai puternică decât crezi tu că ești, știe că ești capabilă să depășești o furtună, știe că poți face orice atunci când îți propui. Știe că nu ești genul de persoană care nu renunță fără să lupte. În momentul în care înveți să crezi în tine, și Universul va crede în tine.

Mergi mai departe indiferent de cât de puternic este vântul care îți bate în cale și de cât de mari sunt valurile care bat la ușa sufletului tău.

Viața nu a fost, nu este și nici nu va fi vreodată ușoară. Fericirea nu îți va fi servită pe un platou de cristal.

Vor fi momente în care te vei simți pierdută, în care te vei întreba cu ce ai greșit de ai ajuns în această situație. Vor fi momente în care vei pune la îndoială propriile sentimente și când îți vei dori să renunți la tot și la toate.

Universul știe că meriți mai mult. Mult mai mult. Universul știe că meriți mai mult decât lucrurile ușoare în viață. Însă fericirea necesită timp. În momentul în care te afli într-un moment dificil și nu știi ce să mai faci, atunci trebuie să înveți să ai încredere cel mai mult în Univers... atunci trebuie să înveți să ai încredere în tine. Acesta este momentul în care trebuie să te gândești la toate obstacolele peste care ai reușit să treci și să privești adânc în sufletul tău și să găsești puterea de a continua cu viața ta.

Nu dispera. Universul are planuri uimitoare pentru tine. Trebuie doar să ai răbdare și să continui să mergi pe drumul tău. Va veni un moment în care toată durerea ta va fi răsplătită și, în sfârșit, vei înțelege ce înseamnă fericirea adevărată. Vei înțelege cât de puternică ai devenit. Vei învăța că Universul a scris o poveste atât de frumoasă despre viața ta... și că doar timpul potrivit pentru a îți arăta câte lucruri minunate meriți.

sursa: https://www.kudika.ro/

Oamenii intra si ies din viata noastra, ne insotesc o perioada de drum si apoi fie pleaca, fie trebuie sa ii parasim noi

Viata este un lung sir de inceputuri si de sfarsituri. Intalnim oameni, experiente, intamplari de toate felurile care au impact asupra noastra si care ne marcheaza existenta. Unele ne imbogatesc in mod direct, iar altele sunt lectii de viata pretioase deoarece, datorita lor, suntem nevoiti sa accesam in interiorul nostru resurse de care nu eram constienti, doar ca sa le facem fata.

 
Oamenii intra si ies din viata noastra, ne insotesc o perioada de drum si apoi fie pleaca, fie trebuie sa ii parasim noi pentru ca daca nu am face asta, ne-ar seca de energie sau ne-ar intuneca existenta. Chiar daca ai rezonat cu un om, chiar daca l-ai iubit si iubirea ti-a fost impartasita, poate sa vina un moment in care nu mai aveti nimic in comun, iar continuarea acelei relatii ar insemna suferinta, tristete, frustrare s.a.m.d.

 
Uneori despartirea poate sa se produca fara prea multe explicatii si poate ca este mai bine asa. Accepta ca s-a terminat si nu cauta sa repari ceea ce nu poate fi reparat. Inchide acel capitol si mergi mai departe, fara sa cauti vinovati si fara sa te pierzi intr-o agonie inutila. Daca vei afla, candva in viitor, "de ce" s-a intamplat ceea ce s-a intamplat este ok, insa chiar daca nu vei primi aceste explicatii este necesar sa poti sa-ti continui viata.

 
Nu toate relatiile merita sa fie reparate deoarece te-ai pierde pe tine incercand sa faci asta, iar unele capitole se incheie fara sa ai parte de o despartire asa cum ti-o doresti. Accepta aceste lucruri ca facand parte din viata si mergi mai departe cu seninatate.

 

de dr. Ursula Sandner 

sursa: facebook

Orice dependenta este o forma de sclavie.

Atunci cand esti dependent de diferite substante, lucruri, situatii sau oameni, esti la cheremul lor. Tu nu mai detii controlul asupra vietii tale, ci obiectul dependentei tale este cel care dispune de gandirea, emotiile si viata ta.

Intr-o relatie esti dependent de partenerul tau pentru ca:

- nu suporti singuratatea. Adica nu ai reusit sa dai un sens vietii tale si vrei sa fie cineva acolo care sa-ti tina companie si sa te faca sa simti ca existi.

- ai nevoie de suport material. Ai ramas in faza de copil rasfatat, in care nu vrei sa-ti castigi existenta singur sau ti-e lene sa depui orice forma de efort. Mai bine sa gasesti pe cineva care sa te intretina, sa-ti dea totul pe tava si singura ta grija sa fie aceea de a-l manipula ca sa-ti ofere tot ce iti doresti.

- vrei o pozitie sociala. Inca traiesti marcat de o mentalitate invechita, in care daca esti casatorit cu x, care are un anumit statut social, vei avea parte si tu de toate beneficiile “puterii”. Nimic mai fals, deoarece in acest moment singurul criteriu care face diferenta este valoarea personala.

- vrei sa ai pe cineva care sa-ti satisfaca nevoile sexuale sau alte nevoi uzuale.

- nu crezi ca ai putea sa te descurci singur, asa ca vrei sa ai un salvator in viata ta.

- vrei sa-ti satisfaci nevoia de a controla pe cineva, sa simti ca ai putere asupra unei alte fiinte umane.

- te sperie ideea de independenta, autonomie sau libertate, deoarece nu te simti suficient de pregatit sau de puternic ca sa faci fata vietii. Insa, cu cat mai mult timp vei petrece agatat de alti oameni, cu atat mai fragil te vei simti si nu vei avea sansa sa-ti constientizezi resursele interioare de care dispui.

- vrei sa ai parte de “iubire”, deoarece tu nu simti iubire pentru fiinta ta si o cauti undeva in exteriorul tau.

De cate ori alegem sa ne predam puterea in exteriorul nostru, renuntam la o parte din noi, renuntam la tot ceea ce am putea sa devenim. Ne cream propria inchisoare, ne construim zidurile “zonei noastre de confort” si lancezim intreaga viata, fara sa fim constienti de faptul ca ne pierdem incet-incet pe noi insine.

Tu esti mult mai mult decat iti dai voie sa crezi, insa daca alegi “calea usoara” nu vei avea niciodata sansa sa-ti descoperi propria maretie! 

de dr. Ursula Sandner

„Oamenii puternici nu sunt iubiți – sunt incomozi. Ei nu pot fi controlați.”

Cei puternici nu sunt iubiți – sunt incomozi. Ei nu pot fi controlați.

Ei se aud pe sine, știu ce merită și nu sunt pregătiți să renunțe la asta.

Au în interior ancore cu care se țin ferm de dorința de a trăi fără murdărie și de a fi fericiți în ciuda tuturor circumstanțelor. În interior au rădăcini puternice care nu pot fi smulse sau distruse. La fel cum nu pot fi distruse principiile lor de fier, stima de sine, moralitatea și încrederea în ei înșiși.

Cei puternici sunt capabili să reziste oricărui adevăr, loviturilor sorții, torturii trădării și furtunii propriilor emoții.

Nu le este frică de durere, pentru că, după ce au supraviețuit războiului din propria inimă și au trecut prin iadul personal, au învățat să transforme rănile în înțelepciune și să se bucure de viață, păstrând frumusețea și tandrețea în inimile lor.

Cei puternici nu fac schimb de fericire, nu cerșesc dragoste – dar dacă Dumnezeu le trimite acest sentiment, ei îl vor accepta ca pe un mare dar și nu vor trăda niciodată omul pe care îl iubesc.

Ei trăiesc cinstit, acționează conform conștiinței, nu își etalează istoria, nu-i învață pe alții cum să trăiască, ci preferă să se aprofundeze în sine și să se dezvolte. Își poartă crucea fără să o pună pe umerii altora, sunt responsabili pentru ceea ce au spus și au făcut, iar pentru eșecuri se învinuiesc doar pe sine, învață din greșeli – cei puternici preferă să tragă concluziile corecte decât să regrete.

Sunt foarte înțelepți – nu pot fi îndoiți sau impuși să facă ceva împotriva dorinței și voinței lor. Niciodată, în nicio circumstanță.

Și știu cum să plece. Cei puternici știu să plece pentru odată pentru totdeauna. Nu le testați sentimentele, caracterul și răbdarea – pentru că doar vă veți frânge. 

sursa: https://relatii.net/

Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om

Știi, mereu am căutat liniștea.

Liniștea care mă ajută să mă cunosc până în adâncul sufletului. Liniștea care mă lasă să mă contopesc cu ai mei demoni, să-i liniștesc, să-i privesc în ochi, să-i dresez, să-i accept. Liniștea cea profundă care mă lasă să mă sincronizez cu cerul, cu pământul, cu vântul, cu norii, cu natura.

Uneori am căutat liniștea în brațele unui bărbat.

În brațele lui voiam să mă simt mică, să las dilemele, întrebările, fricile. Nu voiam să știu ce va fi mâine cu mine și cu el. Nu voiam să știu dacă va continua să mă țină de mână și îmi va aranja părul după ureche. Îmi puneam capul pe a lui piept și îi ascultam bătăile inimii. Nu mă gândeam la nimic. Trăiam fiecare secundă.

Am căutat liniștea în fluturi, în ploaie, în fulgii care se lăsau peste mine, peste oraș, peste omenii grăbiți, îndrăgostiți sau triști.

Am căutat liniștea pe un val adânc de râu. Am căutat-o la răsăritul soarelui. Am căutat-o în munți și pe nisipul fierbinte al mării.

Însă, niciodată nu am găsit-o pe deplin.

De fiecare dată îmi lipsea ceva. Simțeam un gol imens în al meu interior. Mereu doream ceva mai mult. Voiam să simt o emoție puternică. O emoție care să mă cutremure, care să-mi aducă furnicături pe coloana vertebrală.

Iar într-o simplă zi de vară, un necunoscut cu ochii albaștri m-a îmbrățișat.

M-am simțit din nou mică. Din femeia încrezută în sine m-am transformat într-o adolescentă rușinoasă și cu mâinile tremurânde. Și, de atunci simt că liniștea pe care o căutam mereu era în ochii lui, în brațele lui, în vorbele calculate pe care le spune.

Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur. Iartă, iubește, binecuvântează! Ești o minune!

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute.

Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate să doară mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

 
Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

 
Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi? Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

 
Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

 
Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

 
Iartă, iubește, binecuvântează! Ești o minune!

 
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Extras din ”Puține cuvinte, multă iubire”, Ed. PIM, Iași 2013, pag. 235-238

O Îmbrățișare Puternică Plină De Iubire Și Speranță!

Îți trimit…

O îmbrățișare puternică plina de iubire si sperantã. Astăzi te încurajez să faci bine în continuare, cu resursele pe care le ai!

Folosește tot ce ai pentru a continua cu procesul divin pentru care te-ai născut! Ești o ființă minunată cu o misiune extraordinară!

Te-ai născut pentru a iubi, misiunea ta este pentru a servi, scopul tău este să împărtășești abundența care este în inima ta.

Iți transmit toatā recunostinta mea pentru ca astãzi, nu mai mã simt singur, contez pe sprijinul tãu, cã tu continui si chiar daca nu te am aproape iti simt prezenta, pentru ca tu esti acolo unde simt pacea, tu esti acolo unde simt bucuria! Tu trăiești si te manifesti în armonía spiritului, în principiile care umplu de entuziasm și sperantã această VIAȚĂ. Totul revine la sursa inițială. De la început ai fost alături de mine și încă ești aici umplându-mă de inspirație, si pentru toate astea iti multumesc si iti doresc zile binecuvântate dragã OM. Te iubesc! 

sursa: https://www.leoburtisan.com/

Un suflet uneori prea plin, alteori prea pustiu… de oameni

Oamenii pleacă adesea de lângă noi. Pleacă fizic sau emoțional. Se desprind uneori puțin câte puțin, alteori brutal, lăsându-ne sufletele dezgolite. Iar noi, privind cu jind în urma lor, suntem sfâșiați de durere, de dor, de neputință, de „ce-ar fi fost dacă”-uri, de orgolii peste care nu am putut sau nu am vrut să trecem, de speranțe, de „întoarce-te înapoi” și de „iartă-mă”. Și sufletul rămâne pustiu, singur, fără vlagă.
Oamenii pleacă.

… și oamenii rămân. Sufletul nostru se leagă pentru veșnicie de sufletul lor. Legături speciale. indestructibile. Pe multe dintre ele nu ni le putem explica, le acceptăm cu greu, le conștientizăm târziu, abia atunci când vrem să ne îndepărtăm. Și nu ne putem lipsi de ele pentru că oamenii ne devin drog. Îi alungăm și îi chemăm înapoi, plecăm și ne întoarcem din drum, îi căutăm în vise, în brațe, în inimă. Și devin una cu sufletul. Sunt motivul fiecărui zâmbet și batista fiecărei lacrimi. Sunt tot.
Oamenii rămân.

© Iustina Ţalea

sursa: Momenteinviata

Nu renunţa niciodată să cauţi omul care să te iubească şi pe care să-l iubesti cu adevărat…

 

„În iubire e nevoie să „lupţi” pentru omul mult prea drag sufletului tău, dar doar atunci când şi el „luptă” pentru tine. În iubire e nevoie de Doi „luptători”  şi astfel  „victoria” este garantată!

Putem iubi cu tot sufletul nostru, dar niciodată nu putem determina pe cineva să ne iubească, orice am face noi….

Tot ce putem face e să fim frumoşi în continuare, cu sufletele calde şi blânde, cu inima plină de iubire, cu mintea frumoasă, să fim oameni tot mai minunaţi, şi cei potriviţi nouă, cei care ne pot vedea frumuseţea sufletului nostru şi a minţii noastre, ne vor iubi cu adevărat şi nu vor pleca niciodată…

Nu poti face un om să te iubească… doar cei care Aleg singuri să te iubească o vor face.

 

Nu lupta pentru o iubire neîmpărtăşită, pentru că îţi va aduce foarte multă suferinţă. Mai bine mergi mai departe şi speră în continuare că într-o zi, omul care te va vedea cât de frumos eşti, ce suflet şi ce minte frumoasă ai, se va îndrăgosti cu adevărat de tine şi va şi rămâne…

Doar oamenii care ne văd toată frumuseţea sufletului şi a minţii noastre rămân în viaţa noastră… Ceilalţi sunt doar simpli pasageri…

Fii un om Frumos şi într-o zi, cu siguranţă, un om la fel de frumos ca tine te va vedea cu adevărat şi se va îndrăgosti de tine şi te va iubi exact aşa cum meriţi…

Speranţa moare ultima. Nu renunţa niciodată să cauţi omul care să te iubească şi pe care să-l iubesti cu adevărat”

 

sursa: http://cameliaserban.ro/

Zile... astăzi, de ziua mea.

Sunt zile în care trebuie să vorbeşti şi zile când trebuie să taci.

Zile în care râzi şi zile în care trebuie să plângi. 

Zile în care îţi scrii dureri adânci, altele în care scrii platitudini. 

Unele în care scrii despre îndrăgostiri, altele în care scrii despre dezîndrăgostiri. 

Sunt însă zile în care e mai bine să nu scrii nimic. Să ai grijă, spunea cineva, să nu scrii mai mult decât citeşti. Decât ai trăit sau trăieşti ‒ aş adăuga. Sau decât te rogi. Sunt zile în care trebuie să fugi şi zile în care trebuie să rămâi.

Zile în care trebuie să visezi şi zile în care trebuie să te înalţi să îţi culegi visul şi să ţi-l cobori pe pământ.

Sunt zile în care trebuie să lupţi şi zile în care trebuie să te pregăteşti pentru luptele ce vor urma.

Sunt zile în care te laşi prea iubit şi zile în care te laşi prea uitat.

Zile în care înveţi să trăieşti şi altele în care trebuie să înveţi să mori.

Zile în care te uiţi ca să te găseşti. 

Altele în care te laşi uitat, să vezi pe cine mai găseşti când te-ntorci. 

Sunt zile în care nu te-a mai aşteptat nimeni. Te întrebi dacă au fost vreodată. 

Şi zile în care, din iubire, ţi-au iertat prea multe plecări, prea multe întârzieri. Şi te-ntrebi dacă i-ai meritat.

Sunt zile în care trebuie să faci ce ai tot spus că vei face. Să mergi în sfârşit la casa visată de pe malul mării. Să te ascunzi în sfârşit într-un sat uitat de timp. Să mergi în sfârşit desculţ până la capătul lumii doar ca să te întorci, cu şi mai mult dor. Să zbori în sfârşit până la capătul lumii tale. Unde nu ai mai fost niciodată. Să faci în sfârşit ceva pentru alţii. Să le ceri în sfârşit iertare celor cărora le-ai greşit. Să trăieşti măcar pentru o vreme, departe de timp şi de "eu." În " a fi". În al cincilea anotimp, în a opta zi, căutând ape vii, tinereţi fără bătrâneţi.

E însă ceva ce ar trebui făcut în fiecare zi. Deşi ne-am obişnuit să ni se pară normal. Ar trebui să mulţumim că am primit cel mai frumos dar ‒ că avem încă o zi.
Deşi cel mai ades uităm, zilele sunt de fapt doar aşa: Zile în care trebuie să mulţumeşti. Şi zile în care trebuie să mulţumeşti.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Să ne ținem în brațe până toate stelele vor cădea, iar pleoapele vor deveni păduri întunecate.

Să ne atingem cu buzele până trupurile noastre se vor cutreiera în tandem cu pământul.

Să cunoaștem fiecare cameră a interiorului nostru și să ieșim vii din toate războaiele tăcute.

Să ajungem pe căi nebântuite ducând în palme păcatul.

Să-mi fie Calea Lactee. 

Să te urmez pe tărâmuri vagi, necunoscute. 

Să nu punem întrebări și să pășim lent peste răni necicatrizate. 

Să nu ne pese de Ieri și nici de Mâine 

Să fie doar acum. 

Să ne plimbăm pe liniile vieții din palmă  Și să nu ne fie frică de ce va urma.

E o nouă poveste 

Poate o trăim fără frică. 

Fără dileme și fără neîncredere 

Să fim pentru noi 

Să nu implicăm iubirile consumate

Și să nu jucăm roluri 

Hai, să iubim așa cum nu s-a iubit nimeni!

Și scriem o carte sau o poezie despre noi 

Să privim cerul

Să călătorim 

Să gătim clătite

Să iubim

Apoi, să punem punctul pe G.

Să înconjurăm. Să coborâm. Să ne ridicăm.

Să ne cufundăm în adâncuri.

Să ne ținem în brațe până acest pământ va fi cuprins doar de Iubire.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Poate ca ajungem sa cunoastem oamenii cei mai frumosi pentru noi atunci cand incetam sa mai cautaum, ci incepem sa ne cautam pe noi insine.

Plecam. Plecam mereu. Spre altii. In loc sa venim spre noi. Fugim. Calatorim. Iesim. La restaurante, in cluburi, in parcuri, in oras, la sala, la scoala, in calatorii de afaceri, in vacante. Alergam de colo colo. Cautam. Cautam lucruri. Cautam oameni. Ii sunam. Le dam mesaje. Mailuri. Whatsapp uri. Le scriem pe FB. Pe chat. Asteptam raspuns. Asteptam sa ne sune. Mai mereu asteptam cate ceva. Pe cineva. Suntem aici acum dar ne gandim cum ar fi sa fim altundeva. Sau cu altcineva. Sau cum ar fi altfel. Mereu e un "altfel", desigur mai bun, ascuns in mintea noastra. Fugim mereu dupa alti oameni - chiar daca parem a sta pe loc. Inima noastra sta mereu dupa unul sau altul, asteptand sa fie bagata in seama, culeasa, invelita, laudata, admirata, mangaiata, imbratisata, pretuita, iubita. Asteptam. Mai mereu asteptam. Mai mereu iesim pe drumuri, pribegi nelinistiti in cautare de nici nu stim ce. Plecam. Mai mereu plecam undeva. Ne imbracam frumos, mai punem o masca si ne indepartam din nou de noi. Venim. Mai mereu venim de undeva. Atat de rar din noi. Si venim doar pentru a ne pregati sa plecam. Sa incercam, din nou, sa ajungem inauntru, prin afara. In plan vertical, prin planul orizontal. La noi, prin altii. La El, prin lume. La bucurie, incercand cu orice pret sa evitam suferinta.

 

In tot timpul asta unii oameni aleg sa nu mai fuga. Ci sa se indrepte spre locul acela ascuns din inima lor. Si, paradoxal, de abia cand inceteaza sa mai fuga dupa oameni, le apar in cale alti oameni ce au plecat in aceeasi calatorie. "Ah, si tu? "Si pleaca impreuna mai departe, fiecare mai adanc spre inima lui, si impreuna spre lumina ce ne adaposteste pe toti...

Poate ca ajungem sa cunoastem oamenii cei mai frumosi pentru noi atunci cand incetam sa mai cautaum, ci incepem sa ne cautam pe noi insine. Poate oamenii acestia vin nu cand ii chemam, ci de-abia dupa ce ne-am intalnit intai noi, cu noi insine. Poate ca intalnim oamenii cei mai apropiati sufletului nostru cand incetam sa ne straduim sa ni-i apropiem pe altii, ci ne apropiem, pur si simplu, noi de noi insine. Iar pe drum intalnim alti oameni care fac acelasi lucru. Poate ca oamenii incep sa vina spre noi, cu adevarat, pas cu pas, pe masura ce noi ne indreptam spre noi, pas cu pas. Poate ca cei de care avem cu adevarat nevoie vin in clipa in care nu mai avem nevoie de nimeni. Poate ca cei pe care ii cautam apar in clipa in care incetam sa ii mai cautam. Poate ca ne gasesc de-abia dupa ce ne gasim, mai intai, noi insine.
Plec din nou la drum. Pe bucata de pamant a inimii mele. In sens invers decat pana acum. Dinauntru, spre inafara. Din vertical, spre inainte. Din mine, spre altii. Din El, spre lume...

Merg inainte, usor, pe pamantul invartosat de prea multa instrainare, muncindu-l asa cum l-am vazut pe bunicul, pe ogorul sau. Pe cine voi intalni oare, pe drum, in timp ce voi ara, sapa, sadi, uda cu lacrimi si cu zambet si cu daruri pamantul sufletului meu? Pe cine voi gasi, in afara de mine, cea care trebuie sa fiu? In afara de toti cei ce merg pe acelasi drum- al inimii lor? 

Oare cine ma asteapta acolo, la capat de drum?

de Alexandra Svet 

https://www.catchy.ro/author/alexandra-svet 

Conexiunea, prețuirea și contribuția – temelia relațiilor iubitoare

Relațiile iubitoare se bazează pe valori! Am mai scris asta și mă simt nevoit să o repet până când lucrurile astea vor intra în ADN-ul nostru.

Relațiile iubitoare nu se pot baza doar pe pasiune și emoții. Dacă ar fi așa, am ajunge, mai devreme sau mai târziu, la balamuc.

De ce? Pentru că și pasiunea/ dorința, dar și emoțiile sunt oscilante. Niciodată nu pot fi liniare.
Ăsta este și motivul pentru care unii ajung să spună ‘te-ai schimbat’ sau ‘nu mai ești cel/cea de care m-am îndrăgostit’. În momentul în care apar schimbările – și apar, în mod inevitabil -valorile sunt cele care mențin relația pe un drum firesc.

Care sunt valorile bune pentru orice relație?

Așa cum scrie Russ Harris în cartea sa – ‘Acționează cu dragoste’, valorile sunt: acceptarea, compasiunea, grija, conexiunea, contribuția, corectitudinea, bunătatea, respectul, onestitatea, integritatea, încrederea.

Sigur, toate astea sună bine pe hârtie, însă ce facem cu practica? Aparent, cel puțin pe Facebook, toți suntem campioni ai valorilor bune pentru relații, numai că, în viața de zi cu zi, lucrurile nu arată tocmai așa.

De ce? Pentru că educație! Haideți să admitem faptul că educația noastră în materie de relații este 0. Așa că și la nivelul valorilor fundamentale este cumva firesc să existe probleme.

Să luăm spre exemplu contribuția! Oare câți dintre noi și-au pus vreodată problema: băi frate, eu cum contribui la propria relație? Concret! Nu cu vrăjeli. Câți?

De multe ori, ajungem să greșim omițând propria contribuție în relații. Și ce facem? Dăm vina pe partener/ă.

Revenind la Harris, el susține că toată lista de valori bune pentru relații poate fi redusă la 3: conexiunea, prețuirea și contribuția. Interesant! Dacă așternem aceste 3 valori peste definiția iubirii dată de Sternberg – pasiune, intimitate, angajament; obținem o structură extrem de puternică.

‘Dacă e important pentru tine să fii conectat profund, intim și complet cu partenerul tău, dacă îți pasă cu adevărat de sentimentele, fericirea și vitalitatea partenerului, dacă vrei cu adevărat să contribui la sănătatea, bunăstarea și calitatea vieții partenerului tău, atunci toate celelalte valori de pe lista vor urma natural. Prețuirea, conexiunea și contribuția sunt temeiurile iubirii, căldurii și intimității, așa că, dacă există o lipsă semnificativă de valori în aceste arii, relația ta se va usca, nu va înflori normal’, scrie Russ Harris în cartea sa.

Cum se manifestă cele trei?

Cam așa:
Conexiunea: ‘vreau să fiu intim și apropiat de partenerul meu;, ‘vreau să îl văd și să-i permit și lui mereu să mă vadă’.
Prețuirea: ‘vreau să fiu acolo pentru partenera mea’, ‘vreau să o sprijin si să o ajut’, ‘vreau să îi arăt că e importantă pentru mine’, ‘vreau să acționez cu iubire, bunătate și compasiune față de ea’.
Contribuția: ‘vreau să îi dau partenerului tot ce pot ca să îl ajut în viata’, ‘vreau să îi fiu de folos’.

Harris încheie superb: ‘Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă te-ai armoniza cu valorile tale referitoare la prețuire, conexiune și contribuție oricând apare un conflict sau o tensiune în relația ta? Imaginează-ți că ai folosi prețuirea, bunătatea și respectul că fundație oricând discuți despre probleme‘.

Oare cum ar fi?

Ca o concluzie, cred că ar trebui să începem să ne punem mai des întrebări. Iată câteva exemple: ce fel de partener caut?, ce fel de partener vreau să fiu?, ce fel de caracter vreau să construiesc?, ce fel de relație îmi doresc?, cine vreau sa fiu în relație?

E? Cum ar fi dacă am începe să ne întrebăm mai des anumite lucruri? Cred că răspunsurile ne-ar putea lumina în multe momente!

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti că mai merită.

"E de-ajuns să ai lângă tine oameni dragi pentru a simţi ce înseamnă să ai linişte. E de-ajuns să ai linişte pentru a înţelege că viaţa e un dar. E de-ajuns să ştii că viaţa e un dar pentru a te bucura de fiecare zi. Pofta noastră de viaţă are legătură cu cei cărora ar trebui să le mulţumim pentru simplul fapt că există, că ne dau speranţă, că ne înţeleg şi ne iubesc necondiţionat. Pofta de viaţă a celor dragi are legătură cu noi. Primăvara din noi are legătură cu cei dragi. 

Dacă sufletul are pentru cine să tresară, dacă ochii au pentru ce să zâmbească, atunci primăvara poate veni în orice clipă. Iar dacă într-o zi ni se pare că găsim mai greu rostul nostru aici nu înseamnă decât că am încetat să dăruim şi astfel fluxul iubirii a fost întrerupt din cauza noastră. Degeaba ne încăpăţânăm apoi în aşteptare. De nicăieri nu va veni ceea ce ar trebui, de fapt, să plece de la noi. Respirăm prin tot ce iubim. Prin cerul înalt, prin zâmbetul ochilor dragi. Prin albul din noi. Prin visele ce prind contur atunci când înţelegem că viitorul e în mâinile noastre. Încrederea e cel mai bun aliat. Cu ea poţi trece munţii. Din timp în timp, sufletul ni se înalţă, despovărat de nelinişti. La ceasul răspunsurilor, când încă o etapă a trecut, putem privi limpede. Abia atunci înţelegem de ce a trebuit să căutăm atât de mult primăvara din noi. 

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune că eşti puternic, cel pe care gândul tău şi degetele tale îl caută când simţi că ţi-e greu. Prieten e cel ce nu te trădează pentru nici o avere din lume, care se gândeşte la tine pentru o clipă, când spune în şoaptă rugăciunea de seară. Cel care te face să nu te simţi singur şi nici părăsit, când toată lumea îţi întoarce spatele. Care te iubeşte necondiţionat, indiferent câţi bani ai sau nu în buzunar. Care te acceptă şi pune preţ doar pe cel care eşti şi pe sufletul tău. 

Mă-ntreb dacă-ţi pot fi prietenul pe care-l meriţi"

de Angela Ribinciuc 

sursa: https://plimbarelicumine.ro/2014/03/19/cartesente/