Încetează să-ți faci griji pentru omul, căruia nu-i pasă de tine!

Voi începe acest articol cu un citat spus de Mahatma Gandhi: „Nimeni nu mă poate răni fără permisiunea mea”.

Îl cred cel mai potrivit pentru subiectul pe care îl voi dezbate în continuare. Am fost răniți măcar odată în viață de cineva şi de cele mai multe ori anume de omul pe care l-am iubit cel mai mult. Ne-a dezamăgit sau a profitat de sentimenetele pe care le purtam față de el. De ce? Răspunsul e simplu: pentru că noi am permis acest lucru.

Câți dintre voi au închis ochii, s-au prefăcut că nu au văzut când omul iubit (aici nu mă refer doar la partener) a greșit grav în fața voastră, v-a călcat în picioare demnitatea și prioritățile, v-a mințit, v-a manipulat? Cred că mulți, iar cel de lângă voi a continuat să vă perceapă ca pe niște păpuși care pot fi conduse, fiindcă i-ați permis să o facă în continuare.

De obicei un astfel de comportament îl are cel căruia nu-i pasă de omul care poartă față de el sentimente adevărate, nu mimate, nu teatralizate. Desigur că naivitatea și încrederea celor care îl iubesc, îi sunt convenabile. Astfel are un as în mânecă – profită de încredere și își îndeplinește scopurile bine stabilite.

Purtând griji față de omul căruia nu-i pasă de voi ați putea ajunge victimele manipulării. Totodată folosiți timpul vostru pentru om care nu vă respectă și nici nu vă iubește. Vă consumați pe lucruri care nu au vreo valoare și vă pierdeți energia pe care ați putea să o folosiți în realizarea visurilor și a dorințelor proprii.

Trebuie să știți că manipularea poate induce un sentiment de neputință și vulnerabilitate. De foarte multe ori poate trezi sentimentul de vină, poate scădea respectul față de sine, poate afecta imaginea de sine.

De aceea trebuie să priviți cu claritate propria viață și să întrerupeți cercul vicios. Puteți apela și la un specialist dacă ați ajuns victimele manipulării.

Meritați să fiți iubiți, sunteți pe această lume ca să iubiți oamenii care la rândul lor vă iubesc pe voi. Acolo unde oamenii se iubesc și se respectă reciproc sunt sărbători și zâmbete.

AVERTISMENT

Nu cerșiți atenție și nu vă lasați umiliți. Fiți demni și alegeți oamenii care vor să facă parte din a voastră lume!

sursa; https://realitateapetrileana.ro/

Atunci când faci un pas înapoi și îți privești obiectiv relația de cuplu...

Hey, cum ești?

Atunci când faci un pas înapoi și îți privești obiectiv relația de cuplu,

Îți este mult mai ușor să-ți dai seama dacă ai parte de iubire și de respect din partea celui de lângă tine.

La asta mă gândeam în timp ce o vedeam pe tânăra Laura cum stătea confuză pe banca din fața clubului din care ieșise.

Deși puteam să-mi văd în continuare de petrecere, ceva mi-a atras atenția la ea …

Reacția rece a iubitului care deși a văzut-o zăcând pe bancă, nu a făcut decât să o atingă un pic cu vârful piciorului pentru a se asigura că încă mai mișcă …

Când asiști la o scenă de genul ăsta nu poți decât să fii wtf is wrong with this guy…aproape că îți vine să-l pocnești și să-i ții vreo 8h lecții despre cum să trateze o femeie.

În toată vălmășeala care se crease în fața clubului, unul dintre prietenii ei a rispostat spunandu-i

,,Nu știi deloc să ai grijă de fata asta."

Iubitul nu a părut impresionat de reproșurile care i se aduceau așa că și-a văzut în continuare de petrecere rămânând ca prietenii să o ducă pe tânără acasă.

Tristețea de pe chipul Laurei părea să fie la fel de puternică ca vinul pe care îl savurase înainte să i se facă rău.

Cred că dincolo de starea fizică nefavorabilă în care se afla,

Ce o durea mai tare era faptul că iubitul a lăsat-o baltă într-un moment în care avea nevoie maximă de el.

Se simțea Laura singură?

O da…

Se simțea neauzită…neimportantă?

Mhm…

Pe chipul ei angelic, cu ochii de un albastru năucitor pus în valoare de eyelinerul cu care și-a pictat o linie subțire pe pleoape

I se putea citi cu ușurință tragedia pe care această tânăra o trăia.

Și totuși … ce doborâse îngerul cu aripile frânte care se prăbușise pe asfalt?

Ei bine aceasta uitase lista de afirmații care ar fi ajutat-o să rupă legătura toxică cu partenerul ei și să conștientizeze că nu este deloc iubită și respectată.

Iată care sunt o parte din aceste afirmații:

* Nu o să mai cerșesc lucruri de la oamenii din jurul meu. Dacă un bărbat sau o femeie mă aduce în punctul de a-l implora/de a cerși înseamnă că nu merită timpul meu.

* Nu o să mai tolerez niciun soi de critică legată de corpul meu, vârstă, job sau alte insecurități pe care le am. Partenerii sănătoși nu mă vor pune la pământ, din contră mă vor ajuta să evoluez.

* Voi face un pas înapoi în fiecare lună pentru a-mi privi relația în mod obiectiv și a mă asigura că sunt iubită și respectată.

* Înțeleg că este mai bine să fiu singură decât într-o relație toxică.

* Am încredere în starea mea emoțională. Dacă experimentez emoții negative, nu voiesc să le elimin și să găsesc scuze partenerului care mi le-a provocat.

* Relațiile mele vor fi reciproce și egale. Iubirea nu este despre control și putere.

* Dacă nu sunt sigură de pașii pe care trebuie să-i urmez, voi căuta ajutor la un prieten, grup de suport sau la un terapeut. În acest mod, nu voi reacționa impulsiv.

Acestea sunt doar un parte din afirmațiile care te vor ajuta să te uiți la relația ta și să vezi dacă ești cu adevărat respectată și iubită.

Laura a omis acest aspect, și fix acest lucru a pus-o în situația în care s-a trezit complet neajutorată pe banca rece din fața clubului.

Asta nu înseamnă că odată ce a trăit această experiență, nu poate rupe această legătură toxică. Nu este niciodată prea târziu să faci asta.

În schimb, ai nevoie să știi că cu cât o faci mai devreme, cu atât te vei scuti de o suferință inutilă. Vei putea să eviți niște situații în care nu ai vrea să fii.

Cu drag,

Agripina Ioan

Ce este sortit să fie al tău, va fi oricum, oricând!

Relațiile se vor schimba pentru a face loc oamenilor potriviți în viața noastră. Dragostea va dispărea pentru că acea persoană nu era menită să fie cu noi pentru totdeauna. Locurile de muncă se vor modifica pentru a crea noi oportunități. Planurile se vor schimba pentru a nu rămâne blocați într-un singur loc.

Sunt o luptătoare. Mă lupt cu timpul. Mă lupt cu planurile Universului pentru mine. Mă lupt cu obstacole. Mă lupt cu lucruri care parcă nu se mișcă așa cum mi-aș dori eu. Mă lupt cu tot ce nu este bine. Pentru că mă sperie când totul nu este perfect. Îmi este teamă când nu dețin frâiele vieții mele.

Dar cât de des luptăm împotriva unei bătălii pierdute? Cât de des luptam să ținem de o relație care nu mai funcționează? De câte ori încercam să ne grăbim, să tragem de timp și să lipim bucățile inimilor noastre frânte din nou și din nou?

Însă în toate aceste lupte ale mele, am învăț ceva și vreau să împărtășesc cu voi: ce este sortit să fie al tău va fi oricum. Cine îți este menit, va găsi calea către inima ta... fie că vrei, fie că nu.

Adevărul este că viața nu merge întotdeauna conform planului nostru. Vom avea momente în care totul este aparent perfect și apoi se va dezintegra complet. Vom fi cu o persoană cu care credem că vom fi pentru totdeauna și apoi ne vom uita neputincios cum relația se prăbușește. Vom continua pe drumul profesional pe care vrem să mergem și apoi vom descoperi că nu are sens. Vom urca și vom cădea. Și, în timp, ne vom ridica din nou.

Trebuie să știm că în toate acele momente nu putem avea răspunsurile la toate întrebările din capul nostru. Nu putem înțelege ce se întâmplă, unde ar trebui să mergem, ce ar trebui să facem. Nu putem cunoaște ce este bine și ce este rău sau ce este al nostru de păstrat.

Trebuie doar să avem încredere - în Univers, în Dumnezeu, în destin, în noi înșine. Trebuie să continuăm. Trebuie să știm că ceea ce este sortit să fie al nostru, va fi oricum... va găsi calea către noi. Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă acum sau când ne dorim... nu trebuie să disperăm și nici să ne pierdem răbdarea.

Ceea ce trebuie să fie al nostru... va fi. Relațiile se vor schimba pentru a face loc oamenilor potriviți în viața noastră. Dragostea va dispărea pentru că acea persoană nu era menită să fie cu noi pentru totdeauna. Locurile de muncă se vor modifica pentru a crea noi oportunități. Planurile se vor schimba pentru a nu rămâne blocați într-un singur loc.

Când se întâmplă aceste lucruri este posibil să fim plini de teamă. Am putea simți că totul se destramă în jurul nostru. S-ar putea să plângem, să țipăm, să ridicăm mâinile către cer cu mânie, să ne îndoim de noi, să fim supărați pe ce se întâmplă în jurul nostru - dar adevărul este că uneori totul se prăbușește pentru că ceva mult mai bun să vină către noi. Uneori nu ni se răspunde la rugăciuni pentru că ceva mai frumos este pe drum către noi.

Nu trebuie să ne stresăm. Nu trebuie să ne speriem. Nu trebuie să ne petrecem zilele suferind.

Nu trebuie să pierdem timpul analizând de ce lucrurile și oamenii au plecat din viața noastră. În schimb trebuie să urmăm ceea ce este corect și să avem încredere că, dacă este corect, se va întâmpla. Trebuie să înțelegem că Universul are un plan minunat pentru noi și chiar dacă suntem de părere că nu ne ascultă, el este aici. Întotdeauna va fi.

Trebuie să știm că nu vom avea întotdeauna răspunsurile, dar asta nu înseamnă că suntem singuri. Trebuie să înțelegem că viața nu are sens sau nu merge după planurile noastre pentru că nu suntem pe drumul pe care trebuie.

Ce ne este menit, va fi în viața noastră - oamenii, oportunitățile, slujbele, pasiunile, speranța - totul ne va găsi la momentul potrivit, când trebuie să vină, când Universul știe că suntem pregătiți să acceptăm ce urmează să ni se întâmple.

Nu trebuie să luptăm. Nu trebuie să ne grăbim. Nu trebuie să trăim într-o continuă anxietate. Pur și simplu trebuie să mergem mai departe, să renunțăm la ce nu ne mai face fericiți și să avem încredere. Și să permitem acestor lucruri și oameni să ne găsească.

sursa: https://www.kudika.ro/

Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire

Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici... nimic. Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai ce flori să culegi mai târziu. Bucuria nu e ca valurile mării ce trec repede, nici ca floarea ce se ofileşte. Intâlneşte-te cu tine, descoperă-te, acordă-ţi timp conştient şi nu mecanic!

Copiii au deficit de ataşament parental care nu le validează identitatea. Copilul când vrea atenţie sau timp de calitate, ori se îmbolnăveşte ori face o prostie. Ceva face ca să- ţi atragă atenţie. Şi e nevoie de atenţie pozitivă, nu de atenţie negativă. încredere şi încurajare, şi nu ceartă. Nu suntem maturi emoţional şi adeseori ne comportăm ca nişte copii. Indiferent ce s-a întâmplat există un rost. Fugim de responsabilităţi pentru că nu suntem liberi. Nevoie de libertate versus nevoie de control. Suflete, te iubeşti pe tine? Te-ai acceptat, te-ai iertat? înţelegi ce se întâmplă în viaţa ta?

Viaţa te izbeşte de toţi pereţii, cu sau fără voia ta. Tu duci valul unde vrei şi poţi fi fericit. Omul e un mecanism care acţionează la diferiţi stimuli. Putem ieşi din orice angrenaj creat de noi sau de cei din jur. Avem nevoie de iubire necondiţionată şi pură. Nu te mai lovi cu acceleratul din tine. Ieşim din programul „maşina de cusut” şi schimbăm vibraţia, energia. Nu ne mai „lovim” unul altuia piticii de pe creier. Inteligenţă raţională, maturitate emoţională.

Blocajul energetic al corpului naşte emoţii negative. Avem nevoie de depolarizare în mişcarea interioară, de sincronizare prin procesul iertării. Un conflict biologic există în fiecare din noi. Inversii psihologice, câştiguri pe care le avem din comportament, autosabotare, sunt schemele în care ne învârtim zilnic, activând sau dezactivând diferite emisfere ale creierului. Ne arătăm că suntem tari pentru a ascunde durerea pe care o avem înăuntru. Nu avem nevoie de cârje sau bastoane exterioare pentru a ne sprijini sufletul şchiop.

Ura intră în noi ca şi iubirea. In fiecare zi te descoperi, în fiecare zi te creezi. Ce descopăr eu îţi împărtăşesc şi ţie. Vocea critică moare şi ne suntem propriul duşman. Ne luptăm cu convenţiile, cu normele, cu regulile, cu standardele, cu canoanele care ne îngrădesc libertatea interioară. Sentiment de neputinţă în fata vieţii. Frica de Dumnezeu ucide si nu iubirea de Dumnezeu. Ne sufocăm fiinţa pentru că nu vrem să fim spontani, veseli şi buni. Orice problemă ai avea, dacă sapi în spatele problemei ajungi la frica de moarte. Criticul intern moare la canalele de iubire interne sau externe. Moartea nu e moarte, ci e naştere, viaţă.

Lacrima este durerea care iese din tine şi de care sufletul vrea să se elibereze. Nimeni nu ne face atâta rău aşa cum ne facem noi. Inţeleg şi empatizez cu fiecare. Excesul de limită generează revoltă pentru că înăbuşă creativitatea, vitalitatea, spontaneitatea, naturaleţea, înţelepciunea. Ni se revelează orice nevoie. Cel mai bun profesor este ultima ta greşeală. Dumnezeu îţi arată locul comorii, dar tu trebuie să sapi!

Am învăţat să ofer, nu fiindcă am prea mult, ci pentru că ştiu cum este să nu ai! Am obosit să caut. M-am oprit şi cred. Mă conduce emoţia şi nu raţiunea. Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire. Lasă-te să curgi, iubirea vine de la sine! Respiri iubire şi eşti fericit!

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014

Sunt zile...

Uneori avem zile ca și ale lui Pavel; în care simțim să scriem scrisori și să încurajăm pe alții.

Alte zile le avem ca și ale lui Petru; în care simțim că vrem să ne îndepărtăm de toți și de toate.

Avem zile când ne simțim ca și Iov; vrem să murim, doar ca să sfârșim durerea și suferința.

În unele zile ne simțim ca și Solomon; când căutăm sfaturi ca să luăm decizii.

Apoi sunt zile în care suntem ca și Iona; când vrem să fugim de responsabilități.

Avem și zile asemănătoare lui Moise; în care nu ne putem controla temperamentul din cauza durerilor și presiunilor venite din partea celor de care ne pasă.

Sunt zile când suntem ca și Sarah; triști din cauză că nu am văzut promisiuni încă împlinite, și am râs crezând că sunt imposibile.

Sunt zile când suntem ca și Bunul Samaritean; vrem să facem bine necondiționat.

Sunt zile când ne simțim puternici precum Iosua și Caleb; pregătiți de război.

Sunt zile când ne simțim precum Ieremia; când inima ne plânge, plină de durere.

Sunt zile când ne simțim asemenea lui Daniel; ne găsim tăria în rugăciune și nimeni nu poate să ne oprească.

Avem zile când ne simțim ca și Ilie; preferăm să ne ascundem în peșteră.

Avem zile când precum David; simțim să săltăm de bucurie.

Avem zile când ne simțim ca și Ana; nici nu vrem să mâncăm, ci doar să ne plângem amarul.

Avem zile când precum Avraam; ne simțim biruitori și de neînvins.

Sunt zile când ne uităm sus și zicem: De unde vine ajutorul nostru?

Nu înseamnă că suntem puternici sau suntem slabi; ci înseamnă că suntem umani și avem limite.

Nu știu cum ne va fi ziua, dar să ne amintim că oricum ar fi ea, Atotputernicul Dumnezeu este cu noi, ASTĂZI, MÂINE și pentru TOTDEAUNA!

sursa: ganduriortodoxe

Sunt oameni după plecarea cărora nu vei mai fi niciodată la fel. Și este în regulă să fie așa.

Nu vei mai fi niciodată ca înainte. Însă asta este bine. Trecutul rămâne trecut. Viața ta merge mai departe. Crești. Devii mai puternică. Vezi lucrurile altfel. Gândești altfel. Iubești altfel. Până și zâmbetul este altfel.

Oricât de dificil ar fi, o despărțire (de orice fel) nu trebuie să te distrugă.

Deși acesta ar putea fi sfârșitul relației tale, nu trebuie să fie sfârșitul tău. Nu trebuie să fie sfârșitul zâmbetului tău plin de fericire, al spiritului tău optimist sau al atitudinii tale vesele. Nu trebuie să fie sfârșitul capacității tale imense de a iubi sau a abilității tale de a fi o iubită minunată pentru altcineva.

Ești încă puternică. Ești încă aici. Ești încă tu. Ești o altă versiune a ta - mai bună, mai frumoasă, mai încrezătoare, mai matură.

Permite-ți să suferi. Ai pierdut ceva incredibil de important pentru tine. Este normal să simți asta. Însă nu suferi o veșnicie; găsește puterea de a spera că vor fi și zile mai bune. Ridică-te de la pământ și mergi mai departe cu viața ta. Continuă-ți drumul. Înconjoară-te de oameni cu suflet frumos pentru a trece mai ușor peste. Acceptă sprijin și ajutor. Acceptă iubirea pe care o primești.

Încet, încet te vei vindeca.

Nu se va întâmpla într-un minut sau peste noapte. Este un proces lung. Nu te vei trezi într-o zi și te vei simți incredibil de bine. Însă zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, vei reuși să redescoperi bucuria din viața ta.

Vei găsi puterea în sufletul tău pentru a îți vindeca inima frântă. Vei sărbători din nou fiecare zi în care ai zâmbit.

Vei aprecia din nou lucrurile mărunte și vei găși bucurie într-un apus de soare, într-o cafea fierbinte, într-o adiere de vânt.

Vei fi prudentă la început. Este în regulă. Este ceva firesc să îți dorești să te protejezi. Însă până la urmă vei ajunge să dărâmi din nou barierele construite în jurul inimii tale și vei permite sufletului tău să exploreze și să se bucure de viață. Iar când vei găsi acea dragoste adevărată, vei fi mai puternică datorită tuturor acestor momente dificile. Când îți vei întâlni sufletul pereche vei fi deja fericită, iar el va adăuga încă un strop de fericire la fericirea ta. Vei fi încrezătoare, vei fi curajoasă... vei fi pregătită să o iei de la capăt. 

sursa: https://www.kudika.ro/

“Inainte” si “dupa” Ea

Sunt femei pe care le uiti dinainte de a le avea. .. 

Si femei pe care nu le mai poti uita o viata, chiar daca poate ca nu ai indraznit sa le atingi nici macar in gand...Sau chiar daca poate ai crezut ca le-ai avut, fara sa stii ca astfel de femei nu pot fi vreodata “avute”. Ele vin sa dea, nu sa ia...vin sa sparga sertarele in care incerci sa le inghesui, vin sa dea foc paturilor procustiene in care lumea incearca sa le vare, vin sa dea de pamant cu toate etichetele ce nu le vor putea fi vreodata lipite, vin sa zboare, nu sa se tarasca, vin sa te invie cu un sarut, cu un cuvant sau cu o mangaiere, cand toti cei din jur te omoara cate putin in fiecare zi- sau poate ca o faci chiar tu! -Vin sa iti vindece ranile, sa iti puna aripi si sa ti le mangaie apoi cu incurajarea lor...sau poate cu o mustrare pe care nimeni nu a indraznit vreodata sa ti-o rosteasca, iar ele o fac cu atata nonsalanta...vin sa te inalte fara ca asta sa le umileasca, sa te lase mai bogat fara ca asta sa le saraceasca, vin sa sculpteze cu indrazneala ingerul in blocul de piatra in care il ascundeai, vin sa aduca lumina in viata ta, chiar daca o aduc poate printr-o furtuna, un cutremur sau un uragan... Dispar intr-o zi, la fel de brusc cum au aparut, fara niciun avertisment...si pe masura ce trece timpul te vor uimi cu tot ceea ce nu ai fost capabil sa vezi in ele, in timp ce amintirea lor te va bantui din ce in ce mai tare din fotoliul in care ai da orice sa le mai vezi asezate, ca in zilele cand luai “for granted” darul pe care ti-l facuse Dumnezeu prin zambetul lor prezent acolo, in clipa aceea, in viata ta...doar pentru tine! Cand alte femei iti sunt bolovan pe aripi, ele iti sunt piatra de hotar; atunci cand se lasa prinse, iti vor fi temelie a unei existente noi, in care vei fi tu, in cea mai frumoasa si indumnezeita versiune a ta. Daca esti femeie, fii femeia care a impartit viata cuiva in “inainte” si “dupa” ea. Iar daca esti barbat si ai o astfel de femeie in viata ta, nu o lasa, sub nicio forma-fie ca va trebui sa implori, sa te tarasti, sa ingenunchezi sau sa te reinventezi...- sa plece vreodata din ea... 

sursa: https://www.floareadinasfalt.ro/

"Cand spui cuiva „te iubesc”, e despre tine.

Este sentimentul tău, trăirea ta, experiența ta.
Tu știi cum e dimineața ta, dorul tău, ridicarea ta la cer și spaima că se poate termina.
Sunt visele tale, împăcarea ta cu trecutul, cu tine, cu cei care nu te-au ales, cândva; cu cei care te-au lăsat să mergi mai departe, până ajungi să spui „te iubesc” altcuiva.
Nu trebuie să-ți fie rușine sau teamă de „te iubesc”-ul tău. E viața ta. Sufletul tău.
Tu ești un om frumos, deschis, care iubește.
Restul? Adică „ce-o să fie?”
Nu știu. Uneori e în mâinile tale, uneori Universul decide. Stelele trag la sorți sau cel pe care-l iubești face sau desface. Nimeni nu știe dinainte.
E adevărat, dragostea se face în doi. E un fel de chestie simplă și complicată; construcție, dar și cadou al sorții; care te ridică și te lasă-n jos cu o viteză fantastică. Te face dependentă, dar te și împinge să-ți depășești orice limite, singur.
Dragostea e viață. Nu e „ce-o să fie?”
Uneori, când spui cuiva „te iubesc”, e despre un noroc împărțit la doi. Dar de cele mai multe ori, e despre tine.
Iubiți. Fără teamă, rușine și „ce-o să fie?” 

de Zina Zen

Cand spui cuiva „te iubesc”, e despre tine!

Este sentimentul tău, trăirea ta, experiența ta. Tu știi cum e dimineața ta, dorul tău, ridicarea ta la cer și spaima că... se poate termina. Sunt visele tale, împăcarea ta cu trecutul, cu tine, cu cei care nu te-au ales, cândva; cu cei care te-au lăsat să mergi mai departe, până ajungi să spui „te iubesc” altcuiva. Nu trebuie să-ți fie rușine sau teamă de „te iubesc”-ul tău. E viața ta. Sufletul tău. Tu ești un om frumos, deschis, care iubește. Restul? Adică „ce-o să fie?” Nu știu. Uneori e în mâinile tale, uneori Universul decide. Stelele trag la sorți sau cel pe care-l iubești face sau desface. Nimeni nu știe dinainte. E adevărat, dragostea se face în doi. E un fel de chestie simplă și complicată; construcție, dar și cadou al sorții; care te ridică și te lasă-n jos cu o viteză fantastică. Te face dependentă, dar te și împinge să-ți depășești orice limite, singur.
Dragostea e... viață. Nu e „ce-o să fie?” Uneori, când spui cuiva „te iubesc”, e despre un noroc împărțit la doi. Dar de cele mai multe ori, e despre tine.

 
Iubiți! Fără teamă, rușine și „ce-o să fie?”

 

sursa: http://alinablagoi.ro/consiliereterapie-la-cabinet-sau-online/

Poate că toate au un rost. Doar că, uneori prețul pentru iubire e prea greu și insuportabil!

M-a durut de fiecare dată când am spus „Adio”.

Simțeam cum mă rup din propriul corp și devin praf. M-a durut de fiecare dată când oamenii pe care i-am iubit au ales să plece la prima mea lacrimă, la prima pierdere, la primele simptome ale rutinei. Și, de fiecare dată am ales să lupt până la ultima gură de oxigen. Am ales mereu să dau șanse și timp. Am iertat și am știut că așa sunt oamenii, mai greșesc.

Doar că, trădarea m-a lovit drept în inimă și m-a lăsat fără speranță.

M-am pierdut printre răni. Mi-am închis inima. Am uitat cum e să mă las iubită. Am uitat cum e să mai cred în cuvinte dulci, în săruturi pasionale și în omul care îmi dă mâna ca să mergem pe același drum. Am crezut că nu sunt destul de bună ca să fiu iubită. Am crezut că unii oameni nu au nevoie de sinceritate, de un „Te iubesc” adevărat sau de „Sunt lângă tine indiferent de situație”. Trădarea m-a doborât la pământ și e atât de greu să mă strâng de pe jos.

Sunt ca un puzzle. Mă adun piesă cu piesă.

Mai sunt goluri. Încă mai caut fărâme din mine. Încă îmi mai este al naibii de greu să mă încred în cel care mă ia în brațe și îmi zice că el e altfel. Poate mai sincer. Poate mai matur. Poate mai trecut prin viață. Îmi este frică de eșec și de neiubire. Nu mai vreau să doară, chiar dacă știu că orice început are un sfârșit. Însă, doresc ca sfârșitul trăit de mine să fie cu mai puțină suferință, cu mai puține regrete. Deoarece, nu e ușor să-mi caut leac propriilor traume.

Poate că toate au un rost. Doar că , uneori prețul pentru iubire, e prea greu și insuportabil.

Îmi doresc ca de această dată să lipsească eșecul. Aș dori să nu mai caut vinovatul. Aș dori să cred că fericirea nu are nevoie de sacrificii, că nimănui cu nimic nu-i dator, că putem trăi viața aici și acum, iar orice neînțelegere are o soluție. Vreau să cred că mai devreme sau mai târziu toate trec și vin vremurile când dragostea infantilă, devine matură, fără urmele trecutului încărcat cu frustrări și regrete. Vreau să cred că Tu poți fi pentru totdeauna sau până în ziua când unul dintre noi va deveni un asfințit, o picătură de ploaie, un ciripit, un nor, o amintire.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Cele mai înțelepte cuvinte despre relații, pe care le-am citit vreodată!

Aș vrea să am grijă de tine, fără să vreau să te schimb;

Să te iubesc, dându-ți libertate;

Să te accept, fără să te constrâng.

Să-ți dăruiesc ceva, fără să aștept ceva în schimb.

Să pot să-mi iau rămas bun, fără să mă tem că te voi pierde pentru totdeauna.

Să-ți vorbesc despre sentimentele mele, fără să porți tu responsabilitate pentru ele.

Să-mi împărtășesc cunoștințele, fără să te învăț.

Să mă bucur de tine așa cum ești.

Dacă și tu îmi vei veni în întâmpinare cu aceleași sentimente – ne vom îmbogăți unul pe altul.

(Kahlil Gibran)

Cât este de minunat să trăiești așa, în plină libertate și armonie cu toți, fără să renunți la responsabilitate și grijă unul față de altul! Și nu e vorba despre lanțurile robiei sau limitele impuse reciproc, ci despre puterea de a-ți asuma ceva mai mult decât funcția de reproducere sau continuitatea neamului.

Fațetele ego-ului nostru, pe care noi, oamenii, ni le invocăm reciproc sunt niște nimicuri pe lângă puterea adevărată, care stă mereu de partea libertății și pe lângă capacitatea de a fi responsabil pentru fapte și pentru fiecare alegere, pe care o facem în fiecare secundă, oră sau zi.

Tot universul este țesut cu alegeri și decizii, pornind de la fleacuri și terminând nu iubirea. Omul, în esență, este o alegere, este ceea ce alege și decide. Anume așa se formează „soarta”.

Libertatea este cel mai important indicator al calității vieții – Am făcut alegerea corectă? Am luat decizia corectă? Mă îndrept în direcția potrivită sau nu?

Legea care conduce universul este dezvoltarea continuă, evoluția, progresul și descoperirea de sine. Nimic din toate astea nu se face fără libertate. Dacă mergem împotriva acestui adevăr, noi creștem în sine egoismul și încurajăm răutatea.

Anume așa noi ne autoinsultăm, insultăm realitatea în care trăim, eradicând spiritul și propagând iluzia micilor „eu”. Așa orice relație, sentiment, început, faptă, orice gând măreț și orice concluzie devine un nou concept, regulă, un set de restricții, o împleticire de lanțuri.

Aceasta este calea spre suferință, chin, aceasta este calea spre sclavie.

Cei care din rădăcini sunt puternici, sunt liberi împreună, puri, sinceri unii cu alții, fără falsitate, sunt liberi și fericiți, simultan și oriunde, ei nu au ce ascunde unii față de alții, ei nu se sfiesc, pentru că ei nu trăiesc în minciună, greșeli, ei nu au regrete, ei sunt binecuvântați și împliniți, întrucât relația lor este susținută de univers, este uniunea care trăiește după legile universului și nu împotriva lor.

Un astfel de cuplu este de nedespărțit și nimeni, niciodată nu va putea rupe legătura dintre ei. 

sursa: https://povestiri.net/

Ce faci dacă te îndrăgostești de un om rece?

Nu toți oamenii știu să iubească!
Nu toți oamenii știu să iubească… așa cum vrei tu!
Nu toți oamenii știu să ia în brațe, știu, pot sau vor să fie calzi, să facă complimente, să fie mieroși etc…
Nu toți oamenii știu să-ți ofere un umăr atunci când ai nevoie.
Unii, în loc de umăr, îți oferă o soluție.
Simplu și pragmatic!
Fără o cisternă de emoții.
Să le spunem oameni reci.
Reci și insensibili.

Ce facem cu oamenii ăștia?
Îi evităm?
Îi izolăm în rezervații?
Întreb pentru că am întâlnit destule persoane, mai ales femei, care au ajuns în relații cu asemenea bărbați și au suferit.

De ce au suferit?
Pentru că nu au obținut iubirea dorită!
Nu despre suferință vreau eu să vorbesc acum.
N-am chef să o analizez!
Pe bune, nu ăsta este subiectul.
Aș vrea însă să dăm puțin firul înapoi și să ajungem la momentul 0, la momentul întâlnirii.
Momentul ăla în care simți că placi o anumită persoană și începi să scrii scenariul mental al unei posibile relații.

Ești legat/ă la ochi?
Știu, nu-mi explicați…
Cunosc ce se întâmplă la îndrăgostire. Știu că echivalează cu consumul de cocaină și că ai tendința să nu vezi bine realitatea.
De asta tot invoc eu iubirea matură!
Asta, înainte de orice, evită graba.

Okay, să presupunem că ești o femeie care își dorește să fie iubită așa cum am enumerat mai sus – cu momente luuungi de langurozitate, cu căldură etc….
Iubirea aia cu serioase amenințări de diabet!
Chiar nu te uiți să vezi de la cine o ceri?
Chiar nu te întrebi dacă persoana aia chiar îți poate oferi ceea ce-ți dorești tu?
Mi se par două aspecte extrem de importante!
Mai ales dacă vrei să nu ajungi să suferi și să spui-nu m-am simțit iubită?
Eu cred că este super-important.

Nu te baza pe proiecție. Aia este o ficțiune.
Deschide bine ochii și vezi-eu de la cine îmi doresc iubire?
De la un bloc de gheață?
Îți garantez că vei realiza rapid că e imposibil și că, în loc să mergi mai departe, crezând într-o iluzie/minciună pe care ți-o vei aplica zilnic, mai ceva ca un fond de ten, ar fi cazul să pui punct și să încerci să găsești un om cald, așa cum îți dorești.

Nu vi se pare că sună igienic?
Să deschizi ochii atunci, la început și să vezi de la cine ceri tu lucruri?
Frate, omul ăsta chiar e potrivit pentru ceea ce-mi doresc eu?
Poate duce proiectul numit relație?
Că dacă nu poate, ai toată libertatea să mai cauți.
Mi se pare simplu și de bun simț.

Întrebarea este: de ce refuzăm să deschidem ochii?
Oare pentru că acolo, undeva, așteptăm suferința? 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Afara miroase a tei...

Prea putini oameni inteleg ca nu numai ca nu iesim din Inima oamenilor daca iesim din Viata lor, dar, mai mult decat atat, uneori chiar trebuie sa iesim din Viata lor, pentru a le putea ramane in Inima...

 
Daca stai in casa cum poti simti ca afara miroase a tei?

Oameni buni, iesiti afara din casa. Din timp, din scuze, din critici, din reprosuri, din asteptari, din limitari, din minciuni, din compromisuri, din obisnuinte, din atasamente, din dependente, din iluzii pe care vi le ocrotiti cu atata grija. Recunoasteti ca v-ati inselat si iesiti din vietile unde nu mai e locul vostru. Sau unde nu aveti locul pe care il credeti... Caci afara miroase a tei....

Lasati oamenii sa plece atunci cand vor...Uneori numai lasand oamenii sa plece cand si-o doresc ii putem cu adevarat primi in inima noastra. Iar ei ne vor primi cu adevarat in inima lor. Si numai in inimi miroase tot timpul anului a tei inflorit...

Nu asteptati sa fiti alungati ... Insa daca se ajunge pana acolo, lasati-va alungati...Uneori numai dupa ce ai fost alungat si totusi ai stiut sa nu pleci de tot, vei fi reusit sa intri in inima ce te-a gonit. Si numai in inimi miroase mereu a tei inflorit...

Uneori numai felul in care oamenii stiu sa plece le determina locul pe care il vor avea in inima noastra. Unde miroase tot mereu, tot timpul anului, a tei...

E important sa inveti sa ajungi la timp. E important sa inveti sa ramai. Dar parca mai important decat orice este sa invatam sa plecam....Iubesc oamenii care stiu sa plece frumos...Oamenii care stiu sa plece frumos miros parca mereu a... Tei inflorit!

Da, in viata uneori miroase a tradari, a minciuni, a dezamagiri... Insa in inima - care-i mai mare decat viata - miroase mereu a tei...Sa incercam sa ramanem in inima oamenilor, chiar daca locul nostru in viata celuilalt va ramane poate gol...se vor gandi cu drag la noi in nopti de vara cu miros de tei infloriti...

Astazi viata intreaga imi miroase a tei inflorit. Parca mai mult decat oricand. Poate ca in sfarsit am invatat sa plec. Desi nu cred ca voi invata vreodata sa imi anunt din timp plecarea. Poate ca asa n-as mai putea pleca vreodata. Poate ca in sfarsit am invatat sa las oamenii sa plece. De ce sa raman inauntru?... De ce sa ii tin inauntru? ...cand afara miroase atat de frumos a tei?

Merg inainte, pe aleea cu tei infloriti ai inimii mele...catre inima ce ma asteapta. Poate ca am gasit-o, inca dinainte de a o cauta. Ma grabesc spre ea. Caci numai acolo miroase mereu, tot mereu, tot timpul anului, a tei infloriti..."

Semnat: O inima din care n-a plecat nimeni niciodata. Si in care miroase astazi, parca mai mult decat oricand, a tei infloriti...

sursa: https://www.floareadinasfalt.ro/

De ce îl alegi pe celălalt?

Iubirea este o călătorie, nu un depou!
Este o poveste care se scrie zilnic!
Și cu bune și cu rele!

Este o aventură, o explorare, atât a lumii tale interioare, cât și a lumii relației pe care o construiești alături de partener/ă.

Ca orice aventură, ea are nevoie de curiozitate, implicare, de dorința de a reuși și de multă răbdare.
Știți care este cea mai complicată întrebare a iubirii?
Eu de ce îl/o aleg azi pe cel/cea de lângă mine?

Știu, mulți vor sări ca arși: ‘ce idiot e și Vulpescu ăsta… Cum adică să întrebe așa ceva? Alegi pentru că iubești! E atât de simplu!’
Oare?

Facem pariu că fix acești oameni nu știu care este motivul pentru care se află în relații?
Experiența mi-a dovedit asta și este extrem de trist.
Să spui că iubești și să nu poți să răspunzi la întrebarea: de ce îl alegi azi pe cel de lângă tine, mi se pare absurd!

Mi se pare o alegere de a trăi în orb, la voia întâmplării.
Iar asta poate genera mari găuri emoționale!

Fă o pauză și încearcă să răspunzi la întrebarea asta: de ce îl alegi pe cel de lângă tine?
Nu sări la răspunsurile facile!
Stai și gândește-te bine!
Respiră adânc de câteva ori, concentrează-te și apoi încearcă să îți oferi un răspuns sincer.

Încearcă!
Este un exercițiu de conectare foarte mișto!
Deloc simplu, însă este un exercițiu care te ajută să te conectezi la motivele profunde pentru care te afli în relație cu o persoană.

Nimeni nu ne învață aceste exerciții de conectare.
Ăsta este și motivul pentru care foarte mulți oameni trăiesc în depouri.
Relațiile lor nu sunt călătorii, ci linii moarte!
Singura noutate pe care o poate aduce timpul este rugina!
Rugina care se așterne în straturi tot mai groase peste relația lor.

Vă rog să mă credeți – un om care iubește ar trebui să poate să răspundă și trezit din somn la întrebarea: de ce îl alegi pe cel de lângă tine?
Nu ar trebui să ezite o clipă!
Asta înseamnă conectare!

Și vă garantez că omul ăla este unul cât se poate de liniștit și asumat.
De ce?
Pentru că știe!

Este foarte important să-ți cunoști adevărul!
Mai mult, cu cât reușești să te conectezi mai profund la relația ta, vei observa că motivele se schimbă pe parcursul trecerii anilor.
Și așa îți dai seama mai bine de călătorie, vezi mai bine stațiile prin care ați trecut împreună.
Și e tare frumos.

Altfel, mi-e teamă că oamenii care se retrag în depou, încep să acumuleze frustrări, chiar dacă își bifează caietul de sarcini pe care scrie mare: ROST ÎN VIAȚĂ!, însă rugina relațională le deșertifică sufletele și îi transformă în niște teutoni ai suferinței.

Nu fugiți de cunoaștere, nu fugiți de voi, de relațiile voastre.
Conectați-vă!
Zi de zi!
Vă rog să mă credeți – nimic nu e mai important!
Mai ales dacă vreți să aveți vieți fericite! 

 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Oamenii nu apar în viața noastră întâmplător!

Nu există coincidențe. Nu sunt oameni întâmplători.

Fiecare om din viața noastră are ceva de oferit. Fie ne face mai puternici sau ne doboară la pământ. Unii ne ajută să ne îndeplinim visuri și dorințe. Alții ne învață să ne iubim pe noi înșine, să ne oprim din alergat și să ascultăm ce ne spune natura, să vedem lucrurile mărunte, să ne amintim mame și bunici, de ochi și buze crăpate.

Sunt oameni care ne învață să iertăm sau să iubim din nou.

Oameni care ne demonstrează că există miracole și suflete bune. Oameni care ne ridică, ori ne coboară. Oameni care ne dau mâna și merg pe al nostru drum plin de gropi sau închid ușa după ei din secunda în care au apărut încercările. Oameni care ne învață să privim dincolo de orizont și ne îndrumă să ne ascultăm inimile.

Noi, oamenii, avem dileme și întrebări la care căutăm răspunsuri la miez de noapte sau în timp ce privim cerul.

De multe ori repetăm greșeli și eșuăm în iubire, în relații, în carieră. Spunem „Nu” când ar trebui să zicem „Da” și ne ascultăm egoul când ar fi trebuit să ne ascultăm inima. Nu știm de echilibru și limite sau stăm acolo unde nu suntem iubiți și acceptați. În astfel de momente Universul ne trimite oamenii potriviți. Oameni care să ne ajute sau să ne dea o lecție de viață.

Indiferent de amintirea pe care ți-au lăsat-o unii oameni, iartă-i și fii recunoscător pentru dezamăgire sau pentru zilele în care te-au făcut fericit.

Deschide bine ochii și privește în trecut, află ce te-au învățat și recunoaște-ți greșelile. Deoarece, fiecare om din viața ta te-a influențat la luarea unor alegeri sau te-a ghidat spre calea cea corectă. Suferința te-a făcut mai puternic, iar dezamăgirea mai calculat. 

Nu uita, nimic nu este întâmplător.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

CINE EŞTI TU, DOAMNĂ VIAŢĂ?

 

M-ai făcut să trăiesc fiecare moment,
cu sare și piper.
M-ai culcat la pământ ca să învăț să mă ridic.
M-ai băgat în viața oamenilor să-i pot cunoaște,
m-ai pus în fața lor să-i pot alege.
M-ai călătorit până la răscruci
să-mi aleg drumul singură,
așa cum m-ai pălmuit cu lacrimi
să știu să-nvăț a râde cu poftă.
Sunt un om crescut sub umbra ta.
Mi-ai făcut drumul lung și mărăcinos
ca să-mi potolesc setea cu rouă din iarba dimineții.
Ți-am dat voie să mă-nveți să iubesc.
Să pot cânta cu sufletul și să fredonez iubirea.
Mi-ai rătăcit pașii prin umbrele destinului
să știu cum să mă comport atunci când
lumina îmi bătea în geam.
Să-nvăț să număr stelele, ca să pot ajunge la soare.
Poate nu sunt omul pe care ți l-ai dorit.
Poate nu sunt “frumusețea” pe care ți-ai dorit-o.
Poate nu sunt “perfectul” pe care tu voiai să-l ai.
Poate nu sunt nimic din tot ce ți-ai dorit să fiu.
Dar cine este?
Nu știu cum m-ai dorit tu pentru tine,
dar eu încă mai știu să cresc.
Nu știu cât de “frumos/asă” m-ai vrut,
dar vreau să cred că știu să compensez.
Mă-ncerci în fiecare zi și clipă, doamnă viață.
Te transformi în capcanele iubirii
și mă pui să cochetez cu dezamăgirea.
Mă încerci cu vorbele tale frumoase
și mă lași să mă descurc singură cu virgula
și punctul dintre ele.
Mă transformi adeseori în copil
și pretinzi să mă comport ca un părinte.
Îmi legi gândurile cu sentimentele
fără să mă întrebi de ce le am.
Mă cerți că visez cu ochii deschiși,
chiar dacă de multe ori tu m-ai învățat s-o fac.
Îmi studiezi fiecare gest
să nu cumva să-l transform în iubire.
Fiecare lacrimă, să n-o transform în fericire.
Fiecare sărut, să nu las urme.
Încerci să mă orbești uitând de suflet.
Să-mi legi mersul, uitând de aripi.
Să-mi iei graiul, uitând că inima vorbește.
M-ai rugat să nu plec.
Am rămas.
Mi-ai zis să nu distrug.
Am construit.
Mi-ai spus să nu mă-nsuflețesc.
M-am înmulțit.
Mi-ai comandat să tac.
Eu am gesticulat.
Mă colinzi prin a ta lume mare,
dar mă obligi să fiu absentă.
Mă obligi să nu văd, să nu aud,
să nu simt, să nu cer,
să nu dau, să nu întreb, să nu răspund.
Să nu gândesc, să nu fiu, să nu exist!
De cine și de ce vrei să m-ascunzi?
Doar și pentru cine vrei să fiu?
Cum și în ce fel vrei să exist?
Sau poate îți dorești doar să mă protejezi.
Să mă îndepărtez de tot
și toate și să trăim doar eu cu tine.
Eu, în umbra ta.
Vrei să rămân mereu copilul tău.
Inocent și curat.
De gheață și necuvântător.
Să-mi aduni apa atunci când soarele
îndrăznește să mă topească,
construindu-mă iar, și iar,
și iar, cu gerul din tine.
Să mă faci să vorbesc cu vorbele tale
transformându-le doar în povești.
Să mă modelezi ca un bibelou
și să mă pui în cufărul cu amintiri,
la capitolul trofee.
Oricine ai fi și cum ai fi,
îți mulțumesc oricum.
Pentru tot.
Dar… rolul tău s-a terminat.
Demult.
Ce trebuia să faci, tu ai făcut.
Așa cum ai știut.
Acum, e rândul meu.
E rândul meu să mă lovesc de tine.
Ție-ți rămâne doar să te uiți la ce
și cum ai creat. La mine.
Și chiar dacă nu-ți place, eu sunt tine!
Și pân’ la urmă, cine ești tu… Doamnă Viață,
să te iei de mine?
________

de Daniela P.

Universul nu ia niciodată ceva din viața ta fără să îl înlocuiască cu ceva mai bun

Vor fi momente în care te vei simți pierdută, în care te vei întreba cu ce ai greșit de ai ajuns în această situație. Vor fi momente în care vei pune la îndoială propriile sentimente și când îți vei dori să renunți la tot și la toate.

Treci printr-un moment dificil și spui că viața nu este deloc dreapta. Ești copleșită de tot ce se întâmplă și nu îți mai poți stăpâni emoțiile. Vrei doar să oprești timpul în loc și să nu mai simți nimic.

Nu vrei să treci prin așa ceva. Nu ești pregătită pentru un astfel de moment. Dar știi ce? Nimeni nu este.

Vor fi momente în care nu vei mai găsi puterea de a te ridica de la pământ. Vor fi momente în care te vei simți singură. Tu împotriva morilor de vânt. Acest sentiment copleșitor de a nu ști ce să faci și de unde să începi. Însă noi toți simțim aceleași lucruri la un moment dat în viață.

Nu ai de ales. Trebuie să găsești puterea în sufletul tău pentru a te ridica de la pământ și a merge mai departe. Trebuie să continui cu viața ta. Simți că ești tu împotriva Universului. Simți că toată lumea complotează împotriva ta.

Dar nu este deloc așa. Fiecare are problemele lui. Fiecare duce o luptă în această viață. Nu privi în afară, privește în sufletul tău. Și să îți mai spun ceva. Universul nu este împotriva ta. Din contră. Acesta nu îți ia niciodată ceva din viață fără să îl înlocuiască cu ceva mai bun.

Ai încredere în Univers. Nu îți va da niciodată ceva de care nu poți trece. Cumva, știe că ești mai puternică decât crezi tu că ești, știe că ești capabilă să depășești o furtună, știe că poți face orice atunci când îți propui. Știe că nu ești genul de persoană care nu renunță fără să lupte. În momentul în care înveți să crezi în tine, și Universul va crede în tine.

Mergi mai departe indiferent de cât de puternic este vântul care îți bate în cale și de cât de mari sunt valurile care bat la ușa sufletului tău.

Viața nu a fost, nu este și nici nu va fi vreodată ușoară. Fericirea nu îți va fi servită pe un platou de cristal.

Vor fi momente în care te vei simți pierdută, în care te vei întreba cu ce ai greșit de ai ajuns în această situație. Vor fi momente în care vei pune la îndoială propriile sentimente și când îți vei dori să renunți la tot și la toate.

Universul știe că meriți mai mult. Mult mai mult. Universul știe că meriți mai mult decât lucrurile ușoare în viață. Însă fericirea necesită timp. În momentul în care te afli într-un moment dificil și nu știi ce să mai faci, atunci trebuie să înveți să ai încredere cel mai mult în Univers... atunci trebuie să înveți să ai încredere în tine. Acesta este momentul în care trebuie să te gândești la toate obstacolele peste care ai reușit să treci și să privești adânc în sufletul tău și să găsești puterea de a continua cu viața ta.

Nu dispera. Universul are planuri uimitoare pentru tine. Trebuie doar să ai răbdare și să continui să mergi pe drumul tău. Va veni un moment în care toată durerea ta va fi răsplătită și, în sfârșit, vei înțelege ce înseamnă fericirea adevărată. Vei înțelege cât de puternică ai devenit. Vei învăța că Universul a scris o poveste atât de frumoasă despre viața ta... și că doar timpul potrivit pentru a îți arăta câte lucruri minunate meriți.

sursa: https://www.kudika.ro/

Oamenii intra si ies din viata noastra, ne insotesc o perioada de drum si apoi fie pleaca, fie trebuie sa ii parasim noi

Viata este un lung sir de inceputuri si de sfarsituri. Intalnim oameni, experiente, intamplari de toate felurile care au impact asupra noastra si care ne marcheaza existenta. Unele ne imbogatesc in mod direct, iar altele sunt lectii de viata pretioase deoarece, datorita lor, suntem nevoiti sa accesam in interiorul nostru resurse de care nu eram constienti, doar ca sa le facem fata.

 
Oamenii intra si ies din viata noastra, ne insotesc o perioada de drum si apoi fie pleaca, fie trebuie sa ii parasim noi pentru ca daca nu am face asta, ne-ar seca de energie sau ne-ar intuneca existenta. Chiar daca ai rezonat cu un om, chiar daca l-ai iubit si iubirea ti-a fost impartasita, poate sa vina un moment in care nu mai aveti nimic in comun, iar continuarea acelei relatii ar insemna suferinta, tristete, frustrare s.a.m.d.

 
Uneori despartirea poate sa se produca fara prea multe explicatii si poate ca este mai bine asa. Accepta ca s-a terminat si nu cauta sa repari ceea ce nu poate fi reparat. Inchide acel capitol si mergi mai departe, fara sa cauti vinovati si fara sa te pierzi intr-o agonie inutila. Daca vei afla, candva in viitor, "de ce" s-a intamplat ceea ce s-a intamplat este ok, insa chiar daca nu vei primi aceste explicatii este necesar sa poti sa-ti continui viata.

 
Nu toate relatiile merita sa fie reparate deoarece te-ai pierde pe tine incercand sa faci asta, iar unele capitole se incheie fara sa ai parte de o despartire asa cum ti-o doresti. Accepta aceste lucruri ca facand parte din viata si mergi mai departe cu seninatate.

 

de dr. Ursula Sandner 

sursa: facebook

Orice dependenta este o forma de sclavie.

Atunci cand esti dependent de diferite substante, lucruri, situatii sau oameni, esti la cheremul lor. Tu nu mai detii controlul asupra vietii tale, ci obiectul dependentei tale este cel care dispune de gandirea, emotiile si viata ta.

Intr-o relatie esti dependent de partenerul tau pentru ca:

- nu suporti singuratatea. Adica nu ai reusit sa dai un sens vietii tale si vrei sa fie cineva acolo care sa-ti tina companie si sa te faca sa simti ca existi.

- ai nevoie de suport material. Ai ramas in faza de copil rasfatat, in care nu vrei sa-ti castigi existenta singur sau ti-e lene sa depui orice forma de efort. Mai bine sa gasesti pe cineva care sa te intretina, sa-ti dea totul pe tava si singura ta grija sa fie aceea de a-l manipula ca sa-ti ofere tot ce iti doresti.

- vrei o pozitie sociala. Inca traiesti marcat de o mentalitate invechita, in care daca esti casatorit cu x, care are un anumit statut social, vei avea parte si tu de toate beneficiile “puterii”. Nimic mai fals, deoarece in acest moment singurul criteriu care face diferenta este valoarea personala.

- vrei sa ai pe cineva care sa-ti satisfaca nevoile sexuale sau alte nevoi uzuale.

- nu crezi ca ai putea sa te descurci singur, asa ca vrei sa ai un salvator in viata ta.

- vrei sa-ti satisfaci nevoia de a controla pe cineva, sa simti ca ai putere asupra unei alte fiinte umane.

- te sperie ideea de independenta, autonomie sau libertate, deoarece nu te simti suficient de pregatit sau de puternic ca sa faci fata vietii. Insa, cu cat mai mult timp vei petrece agatat de alti oameni, cu atat mai fragil te vei simti si nu vei avea sansa sa-ti constientizezi resursele interioare de care dispui.

- vrei sa ai parte de “iubire”, deoarece tu nu simti iubire pentru fiinta ta si o cauti undeva in exteriorul tau.

De cate ori alegem sa ne predam puterea in exteriorul nostru, renuntam la o parte din noi, renuntam la tot ceea ce am putea sa devenim. Ne cream propria inchisoare, ne construim zidurile “zonei noastre de confort” si lancezim intreaga viata, fara sa fim constienti de faptul ca ne pierdem incet-incet pe noi insine.

Tu esti mult mai mult decat iti dai voie sa crezi, insa daca alegi “calea usoara” nu vei avea niciodata sansa sa-ti descoperi propria maretie! 

de dr. Ursula Sandner

„Oamenii puternici nu sunt iubiți – sunt incomozi. Ei nu pot fi controlați.”

Cei puternici nu sunt iubiți – sunt incomozi. Ei nu pot fi controlați.

Ei se aud pe sine, știu ce merită și nu sunt pregătiți să renunțe la asta.

Au în interior ancore cu care se țin ferm de dorința de a trăi fără murdărie și de a fi fericiți în ciuda tuturor circumstanțelor. În interior au rădăcini puternice care nu pot fi smulse sau distruse. La fel cum nu pot fi distruse principiile lor de fier, stima de sine, moralitatea și încrederea în ei înșiși.

Cei puternici sunt capabili să reziste oricărui adevăr, loviturilor sorții, torturii trădării și furtunii propriilor emoții.

Nu le este frică de durere, pentru că, după ce au supraviețuit războiului din propria inimă și au trecut prin iadul personal, au învățat să transforme rănile în înțelepciune și să se bucure de viață, păstrând frumusețea și tandrețea în inimile lor.

Cei puternici nu fac schimb de fericire, nu cerșesc dragoste – dar dacă Dumnezeu le trimite acest sentiment, ei îl vor accepta ca pe un mare dar și nu vor trăda niciodată omul pe care îl iubesc.

Ei trăiesc cinstit, acționează conform conștiinței, nu își etalează istoria, nu-i învață pe alții cum să trăiască, ci preferă să se aprofundeze în sine și să se dezvolte. Își poartă crucea fără să o pună pe umerii altora, sunt responsabili pentru ceea ce au spus și au făcut, iar pentru eșecuri se învinuiesc doar pe sine, învață din greșeli – cei puternici preferă să tragă concluziile corecte decât să regrete.

Sunt foarte înțelepți – nu pot fi îndoiți sau impuși să facă ceva împotriva dorinței și voinței lor. Niciodată, în nicio circumstanță.

Și știu cum să plece. Cei puternici știu să plece pentru odată pentru totdeauna. Nu le testați sentimentele, caracterul și răbdarea – pentru că doar vă veți frânge. 

sursa: https://relatii.net/