CELE MAI PUTERNICE FEMEI SUNT FEMEILE CU SUFLET SENSIBIL

A învățat singură să își țină capul sus atunci când haosul din mintea ei punea stăpânire pe ea. Este o femeie puternică care reușește să supraviețuiască fiecărei bătălii pe care o duce, să găsească curajul de a se ridica de la pământ și a merge mai departe.

Este mai puternică decât crezi pentru că nu i-au fost date prea multe opțiuni. În toate problemele ei a fost nevoită să fie puternică.

Ea se luptă cu sensibilitatea ei de ceva timp și continuă să o facă întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Pe cât de firavă este inima ei pe atât de puternică este.

Știe cât de important este să nu renunți deoarece are atât de multe de oferit. Are planuri mărețe, idei frumoase, visuri incredibile pe care vrea să le vadă transformate în realitate.

Da, uneori vrea doar să renunțe. Vrea să se dea bătută doar pentru o scurtă perioadă de timp, să ia o pauză și să își adune puterile. Știe că este capabilă să treacă peste toate, să lupte și să revină din nou pe picioare.

Luptă cu tot și nu renunță la ea. Sunt zile în care nu se simte în apele ei, însă știe că totul este temporar, că aceste lupte se vor încheia și că totul va reveni la normal.

Este cea mai puternică femeie pentru că în cele mai întunecate momente ea încă are speranță. Ea încă mai crede că totul va fi bine, respiră adânc și așteaptă ca furtuna să treacă și soarele să îi ghideze în continuare pașii.

Ea are voință și este curajoasă. Când simte că nu se poate descurca cu toate lucrurile dificile care sunt pe umerii ei, îi șoptește inimii încercând să îi amintească cât de puternică este pentru această lume.

Ea este un erou, o super femeie pentru că a reușit atât de multe. Știe că nu poate renunța, iar curajul ei este suficient pentru a lupta cu toate greutățile și obstacolele pe care le întâmpină zi de zi.

sursa. kudika.ro

Oamenii sunt fericiți sau nefericiți, nu relațiile! Viața este mai frumoasă când o împărtășim!

Trăim într-o lume a relațiilor de toate felurile. Ne conectăm virtual, legăm prietenii profunde sau de conjunctură, iubim și suferim în relații de cuplu, ne unim destine și ne despărțim afectând părți considerabile din viața noastră și mergem mai departe căutând să fim în relații pentru că singurătatea ne sperie mai mult, poate, decât o relație disfuncțională.

Este preferabil să fim împreună dar nu cu orice preț. Este de dorit să ne implicăm și să ne ”făurim” relațiile pe baze solide ca să ne dăm șansa de a fi împreună sănătoși și fericiți.

Fiecare dintre noi avem o părere despre cum ar trebui să fie o relație. Părerea ta despre cum ar trebui să fie relația ta de cuplu este profund influențată de asteptările pe care le-ai asimilat în copilărie, modelele de iubire pe care le-ai văzut, experiențele trăite de tine și emoțiile asociate acestora. Aducem cu noi în viața adultă, tot felul de supoziții neconștientizate și neexaminate despre cum ar trebui să fie relația ideală, cum ar trebui să ne simțim și proiectăm niște așteptări, uneori nerealiste, care ne determină comportamentul în relații, ne afectează felul în care gândim despre partener și, de multe ori, în loc să ne aducă liniște și bucurie, ne aduc presiune și neliniște.

Miturile despre relații ne fac să tindem spre idealuri lipsite de realism pentru ca apoi să ne învinuim pe noi și pe partener când nu reușim să le atingem. Ideile distorsionate creează cercuri vicioase ale nefericirii în care ne învârtim ieșind dintr-o relație pentru a intra apoi în alta care eșuează, dorind mereu să-i schimbăm pe ceilalți pentru că sunt nepotriviți și uităm să ne uităm la persoana care ar putea cu adevărat să producă o schimbare reală: noi înșine!

Oamenii sunt fericiți sau nefericiți, nu relațiile! Ceea ce pare de multe ori să fie o problemă în relație, este mai degrabă una individuală a fiecărui partener. De multe ori, atunci când ne conștientizăm propriile ganduri și așteptări de la noi, de la celălalt, de la viața împreună, când ne observăm comportamentele și ne vindecăm rănile emoționale, devenim parteneri mai buni.

Împreună, sper să reușim să descifrăm o parte din miturile despre relații pe care le-am preluat și le perpetuăm și apoi să le găsim alternativele mai sănătoase pentru a ne spori șansele de a avea relații armonioase pentru că, nu-i așa, viața este mai frumoasă când o împărtășim!

Aveți grijă de voi!

sursa: https://devorbacutine.eu/

8 MOTIVE PENTRU CARE MAJORITATEA BĂRBAȚILOR NU POT FACE FAȚĂ UNEI FEMEI PUTERNICE

Femeia puternică nu are timp de jocuri. Așadar, dacă îți dorești să ai parte de cea mai frumoasă iubire din viața ta, îndrăznește să te îndrăgostești de o femeie puternică.

O femeie puternică a trecut prin multe. Luptele și durerea ei au transformat-o într-o persoană incredibilă, de fier. A depășit orice obstacol cu încredere și a învățat arta iertării. A devenit cea mai bună versiune a ei și este mai puternică ca niciodată.

Iată de ce bărbaților le este dificil să fie în preajma unei femei puternice:

1. O femeie puternică nu are nevoie ca un bărbat să o cucerească

În cazul în care întâlnește un bărbat și îi place de el, ea nu va avea nicio problema în a face primul pas pentru că are suficiență încredere în ea. Nu va aștepta ca bărbatul să fie cel care va încerca să o cucerească.

2. O femeie puternică știe ce își dorește

Are nevoie de un bărbat la fel de puternic, un bărbat cu visuri, cu un plan bine pus la punct cu privire la viitorul lui. O femeie puternică independentă caută integritate, onestitate, inteligență și independență într-o relație. Și nu se va mulțumi niciodată cu mai puțin.

3. Pentru ea independența este importantă

Nu are nevoie de un bărbat care să o verifice la orice pas. Își dorește să fie în continuare independentă, să poată să facă ce își dorește cu viața ei. Deciziile comune vor fi întotdeauna luate în doi, însă asta nu înseamnă că ea nu mai are viața privată. Ci din contră, are nevoie de spațiul propriu mai mult ca oricând.

4. O femeie puternică are nevoie ca un bărbat să fie suficient de bărbat pentru a își arăta vulnerabilitatea

Vulnerabilitatea este o calitate pe care puțini bărbați o afișează și asta deoarece cred că atunci când ești vulnerabil, ești slab. Însă nu este vorba despre așa ceva. O femeie puternică își dorește ca bărbatul de lângă ea să lase din când în când toate măștile jos și să fie vulnerabil, emotiv, să spună ce are pe suflet.

5. O femeie puternică trăiește intens viața

Ea își dorește un bărbat care are încredere deplină în el și să fie dispus să trăiască intens alături de ea. Fiecare zi este o nouă provocare, o nouă surpriză oferită de la viață și trebuie să profite de ea așa cum știe cel mai bine: să o trăiască cu adevărat.

6. O femeie puternică are nevoie de un bărbat sincer

Pentru ea sinceritatea este extrem de importantă. Nu accepta minciunile deoarece o relație adevărată nu se construiește în minciună.

7. O femeie puternică iubește necondiționat

În momentul în care inima ei simte că merită să investească în această relație, va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra iubire. Unii bărbați nu pot face față unor sentimente atât de profunde pentru că nu cred că merită atât de multă dragoste.

8. O femeie puternică îți va arăta cine ești cu adevărat

Ea îți va arăta defectele și te va convinge să le accepți. Unii bărbați preferă să păstreze aceste "probleme" în interior și să nu vorbească niciodată despre ele (mai ales să le afișeze).

Femeia puternică nu are timp de jocuri. Așadar, dacă îți dorești să ai parte de cea mai frumoasă iubire din viața ta, îndrăznește să te îndrăgostești de o femeie puternică.

sursa: https://www.kudika.ro/

Ce vrem noi, femeile?

Vă place Isabel Allende? Eu o ador. Este minunată, în toate scrierile sale.

"Decenii la rând m-am gândit la mama ca la o victimă, dar am învățat că definiția victimei se referă la cineva care e lipsit de control și putere asupra propriilor circumstanțe, și nu cred că era cazul ei."

(Isabel Allende: Ce vrem noi, femeile? - ed. Humanitas)

Disperată, vulnerabilă și incorsetată - este imaginea pe care, din exterior, o putem avea despre foarte multe femei pe care le cunoaștem: prietene, colege de serviciu, vecine. Știm că se află în relații abuzive, oricat s-ar feri și oricât și-ar scuza și apăra abuzatorii care, în ochii lumii, în afara locuinței lor, sunt oameni liniștiți, civilizați, politicoși (vezi crimele din ultimele zile, din țară - asta spun vecinii despre cei care și-au ucis soțiile: "erau oameni liniștiți").

Însă realitatea este că aceste femei pe care le cunoaștem nu știu cum să își exercite controlul asupra propriei vieți.

Și, tot realitatea, confirmă că în loc să învețe să își controleze propria viață și să își aducă singure la îndeplinire propriile nevoi, preferă sa își "educe" partenerii, să îi pună pe "calea cea bună", să facă un copil și încă unul - doar-doar asta îl va face pe partener să se schimbe.

Preferă sa controleze ce nu pot controla, în loc să învețe cum să controleze foarte riguros ceea ce pot controla: propria viata, propriile decizii, propriile trairi, propriile prioritati.

Este, în mare, jocul societății. O societate în care femeia - nu doar cea de la sat, ci și cea de la oraș, femeia cu posibilități financiare peste medie - nu își pune întrebări despre ea, ci încă acceptă ceea ce se imaginează despre ea de către partener și de către această patologizantă societate, în marea sa majoritate.

A nu ști să controlezi, ca femeie, ceea ce poți controla este doar o parte de (posibil) adevăr.

Cealaltă parte este legată de faptul că tot ce nu știi, poți învăța.

Între aceste două părți de adevăr, însă... există lipsa de interes pentru propria viață, comoditatea, resemnarea, trucurile, repetarea comportamentelor pe care femeile din preajmă le au (mame, prietene, surori). Invizibil, tiparul merge mai departe.

Tot în acest interval dintre cele două părți ale acestui adevăr există jocul de-a victima și agresorul - în aceeași femeie. Iar acest joc pervers jucat, din păcate, de multe femei, nu are cum să aducă echilibru, liniște, iubire. Acest tipar murdărește și mai mult terenul relațiilor de cuplu, indicând un grad foarte ridicat de imaturitate psihologică și relațională.

Pentru că a face pe victima nu înseamnă și a fi victimă.

Așa încât, e simplu - dacă vrei să nu ajungi în relații toxice, disfuncționale, abuzive, cu violență domestică, atunci singura opțiune pe care o ai este să înveți informații corecte despre relații, relaționare, comunicare, comportament, autonomie emoțională și economică, tulburări de personalitate, de comportament - și nu numai.

Viața are altă vibrație și are alt iz când trăiești în afara abuzului, când pe lista ta de opțiuni nu există abuzul psihologic, verbal, fizic, sexual, economic sau spiritual.

Pentru că da, abuzul e o opțiune - o poți avea sau o poți respinge. Este alegerea ta.

În societatea traumatizanta în care trăim, fiecare femeie și fiecare bărbat trebuie să își dorească să învețe acest lux de a refuza orice comportament abuziv, indiferent cât de banal ar fi - și nu doar în relațiile de cuplu, ci în toate relațiile: cu propriii părinți, cu propriii copii, cu prietenii, cu vecinii, cu colegii, cu șefii, cu clienții, cu persoane cunoscute online, etc.

Sigur, când societății îi curge abuzul prin sânge și orice refuz primit se lasă cu conflict, abuzul devine o normalitate. A fi victimă este normalitatea. A fi abuzator e o normalitatea. Cu foarte puține excepții, asta îți propun cei din jur - să îi lași cu placere să intre cu bocancii în viața ta. 

Adevărul gol-goluț.

Dacă taci, îți va fi bine - asta ni se induce, de când suntem mici. Eu te încurajez să îți faci auzit glasul, nu să taci și să reprimi. Viața nu este despre asta.

Nu este ușor să nu faci ce fac și alte femei pe care le cunoști sau pe care nu le cunoști - știu.

Dar dacă nu îți mai surâde să faci pe victima sau sa fii victima, cu adevarat, și te-ai hotărât să înveți cum să elimini abuzul din viața ta, cum să trăiești în afara abuzului, atunci alta varianta nu ai decât să faci următorii pași: învățare, integrare, învățare, integrare, învățare, integrare.

Și tot așa, până îți refaci paradigma de viață, îți însănătoșesti instinctele și gândirea, îți formezi instincte, reflexe și abilități sănătoase în locul celor de supraviețuire, îți manifești cu ușurință granițele în toate situațiile și în toate relațiile, și faci loc lucrurilor frumoase în viața ta.

Așa că nu mai bâjbâi în hățișul internetului și nu mai aștepta să pice de sus ceva - hai să înveți alături de mine despre toate aceste lucruri pe care familia, școala și societatea le consideră neimportante, neprioritare.

În loc să mergi cu turma, ocupă-te de tine așa cum tocmai familia, școala și societatea nu vor să te ocupi. Mai citește o dată: NU VOR. Dar nu ar trebui să fii tu cea care vrea?

de Mona Georgescu https://www.facebook.com/MonaGeorgescuPage

Atenție, dragi femei!

Dacă vrei să ai o relație de cuplu sănătoasă la toate nivelurile este necesar în primul rând să fii tu o femeie sănătoasă la nivel emoțional, mental, psihic. Este necesar să treci dincolo de nivelul la care crezi că cele mai importante lucruri la un bărbat sunt aspectul său fizic, mărimea portofelului și cât de bun e la pat. Este necesar să înțelegi că sunt alte lucruri importante, dincolo de sex și bani, care fac ca o relație să fie sănătoasă și armonioasă. Doar femeile imature își fac alegerile relaționale după astfel de criterii.

Este necesar să te lămurești dacă ai de-a face cu un bărbat de onoare, cu caracter, un bărbat responsabil, un bărbat care își dorește o relație serioasă, un bărbat care este capabil să-ți fie fidel.

Dacă tu nu ai ajuns încă la nivelul la care ai în vedere astfel de criterii când e vorba de relația cu un bărbat, atunci te anunț că nu ești pregătită pentru o relație, că ție nu-ți trebuie un bărbat, ci îți trebuie un terapeut care să te ajute să-ți vindeci traumele.

Lămurește-te întâi cine ești și ce vrei, devino tu o femeie sănătoasă și abia apoi caută-ți un partener, fiindcă deocamdată standardele tale sunt foarte joase și alegerile pe care le faci în baza acelor standarde o să te conducă iar și iar către relații disfuncționale/ toxice. 

(RC Blakes)

Când iubirea se întâmplă!

Cel mai mare şi mai frumos cadou pe care ni-l dăruieşte viaţa nu-i făcut din ceva material, nu-i o limuzină, nu-i un cont ameţitor în bancă, nu-i nimic ce poate fi pipăit, mirosit sau gustat cu simţurile fizice. Cadoul fascinant al vieţii e însăşi starea de ...a iubi. A iubi tu, a simţi tu acel tumult, acea forţă misterioasă care-ţi acaparează gandurile, te înalţă, te face să simţi că zbori, te face să vezi lumea scăldată în frumuseţe, să ierţi, să canţi, să te joci şi să vezi jocul vieţii de la un alt nivel al conştiinţei; acesta-i cadoul extraordinar al existenţei, e cadoul pe care ar trebui să-l îngrijim ca pe-o floare rară. Să iubeşti tu, asta-i substanţa, savoarea şi fantasticul vieţii. E starea sublimă, pe care ar trebui s-o preţuim mai mult, s-o protejăm, s-o alintăm în clipa în care se întamplă, căci asta-i esenţa iubirii; se întamplă, apare, se iveşte...În acea clipă a apariţiei ar trebui să ştim că-i în noi, chiar atunci, acel cadou ce nu ne e dat pentru totdeauna şi ceea ce nu-i pentru totdeauna, ceea ce vine de la sine şi pleacă de la sine într-o zi, fără să ştim cum şi de ce vine, cum şi de ce pleacă, are nevoie să fie îngrijit cum se cuvine. Iubirea pe care o simţim trebuie tratată cu gingăşie, cu rugăciune de mulţumire şi cu înţelepciunea celui care înţelege natura ei trecătoare şi vrea s-o trăiască în mod conştient, gustându-i frumuseţea ameţitoare. Nu iubirea altora ne alină, chiar dacă noi ne autohipnotizăm, crezând în această himeră. Dragostea altora contează, bunăvoinţa şi răspunsul tandru al celuilalt e un ingredient al bucuriei existenţei, dar nimic, absolut nimic nu poate fi la fel de frumos precum este să simţi tu însuţi iubirea. Să simţi că iubeşti e un fel în care pare că eşti aruncat dintr-o dată în sus, la înălţimile ameţitoare ale trăirii umane, într-o stare de conştiinţă atât de înaltă, într-o stare de transcendenţă, în care toţi oamenii pot fi iubiţi şi toate lucrurile par mai frumoase tocmai pentru că tu vezi toate acestea cu ochelarii iubirii din tine. Măcar o dată în viaţă toate fiinţele transcend omenescul, obişnuitul şi iluziile minţii negative; cu toţii suntem atraşi să trăim într-o tainică şi fascinantă conexiune cu Sinele, cu divinul din noi, graţie întalnirii cu un altul. În acel moment, în acel ceas al iubirii am putea înţelege că tocmai primim darul vieţii noastre și, pentru că el este prezent, să-l desfacem cu grijă şi să-l hrănim cu înţelepciune. Noi trăim iubirea din noi mai mult inconştient, nu o cunoaştem ca pe-o floare rară şi de aceea, când ea vine, noi o tulburăm cu aşteptări exacerbate, cu frustrare, cu tensiune şi cu proiecţia părţilor întunecate din noi asupra celuilalt. Ne îngustăm singuri trăirea şi ne-o poluăm, o intoxicăm cu pretenţii, cu neînţelegere şi cu mânie, fără să ne dăm seama că aceea e floarea noastră, în noi, atunci, în acea clipă şi pentru că-i în noi nu depinde de altcineva. Celălalt poate să ne iubească sau nu, chiar nu are nici o importanţă, căci dacă noi iubim, şi un zâmbet sfârşeşte prin a se transforma într-un gest fascinant, într-un semn de iubire. Cel iubit poate fi bun sau rău, frumos sau urat, nu contează asta; contează doar trăirea din tine, care-ţi arată faţa frumoasă a acestei vieţi şi faptul că-n tine sunt ascunşi ochi de lumină, ochi care pot vedea aceeaşi lume de la înălţimea unei stări de conştiinţă extinsă. Această trăire trebuie conştientizată ca un dar excepţional în experienţa umană şi îngrijită ca atare, căci într-o zi este, pur şi simplu, în altă zi ne trezim că nu mai este. Când apare, iubirea aceasta e o trăire în tine şi în tine are nevoie să fie udată, întreţinută, îmbrăţişată şi alintată. Bucuria de a iubi e mai presus de toate câştigurile omeneşti; prin oricine ar veni, oricine ar fi stimulul, omul din afară care-o trezeşte în noi, important este s-o păstrăm ca pe jucăria cea mai frumoasă pe care viaţa ne-o dăruieşte uneori. Niciodată nu ştim când vine şi, mai ales, nu ştim dacă mai vine şi de aceea, dacă vine, să avem grijă de ea în mod conştient, căci conştienţa este, poate, ceea ce nu avem pentru a învăţa să trăim mereu ca şi cum am iubi mereu.

de Maria Timuc

Bradul de Crăciun

Sărbători binecuvântate să aveți, cu pace în suflet și în gânduri! 

Vă îmbrățișez cu iubire și lumină,

Daniela

Se ia un brad,

se agață în el

un gând curat,

o vorbă bună,

un salut,

o strângere de mână,

o-mbrățișare,

un surâs,

o bezea,

o tresărire,

o mirare…

Toate colorate,

strălucitoare,

frumos mirositoare.

Apoi se unesc cu lanțul

întâmplărilor fericite,

împletit dintr-un fir de înțelegere,

cu un altul de bunăvoință.

Astfel împodobit,

se caută un suflet

și odată găsit,

se ia bradul,

se sădește adânc, drept,

cu răsuflarea ținută,

cu vârful în sus,

spre-a nu uita niciodată

cât de lung e drumul spre cer.

de Nicu Alifantis

Oamenii adevărați sunt trimiși de Dumnezeu. Oamenii adevărați sunt soartă…

Poate că, Dumnezeu, te iubește foarte mult și va trimite în viața ta o persoană care să-ți ridice inima de jos, să o ia în mâini, să o încălzească și să ți-o dea înapoi întreagă.

Când vei întâlni această persoană rară, nu-ți va mai fi frică așa cum ți-a fost de toți ceilalți.

Lasă-ți sufletul liber, să zboare, ca un porumbel alb pe cerul pe care visai să trăiești.

Întinde mâna și îmbrățișează-l pe cel care îți va oferi cel mai frumos zâmbet al lui, cel mai sincer “Te iubesc” și cel mai cald „Ai grijă”.

El nu va veni la tine pentru a lua, ci pentru a da. Nu va sta în fața ta sau în spatele tău, ci lângă tine.

El nu va fi cu tine pentru că are nevoie de tine, ci pentru că vrea să-ți ofere toată dragostea necondiționată pe care o ascunde înăuntru. Nu îți va fi frică să visezi în jurul lui.

Cu el, îndoiala, nu îți va mai străpunge sufletul precum un ac. Va fi “aici”, va fi acolo, va fi peste tot, nu pentru că i te vei plânge lui, ci doar așa, pentru că așa va simți.

Pentru că sunt unii oameni care se autodepășesc, care își zdrobesc ego-ul și care sunt ca fundațiile, care sunt precum copacii, care sunt ca primăvara răcoroasă.

Poate că Dumnezeu te iubește foarte mult și îți trimite o astfel de persoană.

Dar trebuie ca și credința ta să fie înaltă, nu doar dorința. Așteaptă-te să-l întâlnești într-o zi. Nu totul intră în viața noastră în momentul în care ne dorim noi, ci atunci când trebuie.

Nu te apleca de singurătate, nu te împrăștia în îmbrățișări stupide și nu te oferi iubirilor ieftine. Fii transparentă, clară și sinceră. Și atunci va veni.

El te va deosebi și va veni la tine pentru totdeauna, pentru că vei fi ca nimeni alta.

Pentru că bărbații adevărați, nu stau cu cele care arată a femei frumoase, ci cu acele femei care devin frumoase atunci când iubesc cu adevărat.

sursa: https://www.chrisoliver.ro/

Uneori, în spatele celor mai înalte ziduri, se ascund cele mai rare suflete…

Există cetăți ridicate în jurul sufletelor.

Sunt oameni care ridică în jurul lor ziduri înalte, impenetrabile. Oameni înfășurați în sârmă ghimpată și linii electrice. Oameni care păstrează o distanță de siguranță față de toată lumea.

Poate că ți se par duri, inabordabili, poate că ți se par reci, rigizi. Poate că așa sunt, dar nu au fost întotdeauna așa.

Uneori, viața joacă jocuri ciudate.

Uneori, viața, te face să devii ceva ce nu ți-ai imaginat niciodată că vei deveni. Te face altceva, complet diferit față de ceea ce ți-ai putea imagina.

Uneori, inimile zdrobite trebuie să se îmbrace pentru a se proteja. Cei care au fost foarte răniți, se îmbracă invulnerabil pentru a-i putea ține departe pe cei care i-ar putea răni din nou.

Uneori, cele mai sensibile inimi, cele mai pure suflete, sunt nevoite să se îmbrace în haine care nu le convin, doar pentru a induce în eroare “dușmanul”.

Poate că nu este ușor de înțeles sau de simțit, pentru că sunt atât de îndepărtați. Poate că, într-o lectură grăbită, vei găsi aceste suflete ca fiind grele și neclintite. Dar dacă te uiți adânc în ochii lor, dacă te lasă să faci asta, s-ar putea să vezi toată durerea, frica și disperarea lor.

Poți vedea nevoia lor de a fi înțeleși, îmbrățișați și iubiți. Să fie iubiți profund, cu adevărat, puternic. Să fie iubiți fără rețineri, sincer, în esență.

Poate că nu sunt pregătiți să se angajeze într-o relație.

Poate că nu sunt gata să ofere. Poate că nici tu nu ești dispus să aștepți, să insiști și să înduri. Poate că îți va fi foarte greu să îi înțelegi și să îi poți simți.

Dar poate că merită, pentru că dacă acești oameni simt că sunt iubiți, dacă simt că nu sunt amenințați, dacă simt că simți pentru ei, te vor lăsa să vezi comorile pe care le ascund înăuntrul lor.

Aceste comori pe care le ascund adânc în suflet, aceste comori pe care cineva, cândva, a încercat să le fure, frângându-le inimile.

Poate, cu adevărul tău, vei reuși să le dărâmi zidurile.

Poate, căldura zâmbetului tău, va reuși să le topească apărările și, atunci, vei înțelege de ce și-au acoperit lumina sufletelor cu atâta furie. Atunci vei înțelege cât de rare și unice sunt aceste suflete. Vei înțelege, atunci când îți vor oferi iubirea lor cu generozitate.

sursa: https://www.chrisoliver.ro/

OARE CERI PREA MULT... SAU DOAR CERI PERSOANEI NEPOTRIVITE PENTRU TINE?

Nimic nu este mai rău decât să trăiești în minciună. Nimic nu este mai rău decât să încerci să găsești dragoste și fericire într-un loc în care există doar durere și haos.

Dacă dragostea doare... atunci nu este dragoste.

"Toată lumea spune că dragostea doare, dar acest lucru nu este adevărat. Singurătatea doare... Respingerea doare... Să pierzi pe cineva drag doare... Invidia doare... Toată lumea confundă aceste lucruri cu dragostea, însă în realitate dragostea este singurul lucru care acoperă toată durerea și poate face pe cineva să se simtă bine din nou. Dragostea este singurul lucru din această lume care nu doare." - Liam Neeson.

Există o diferență între un bărbat care te place și un bărbat care te apreciază.

Există o diferență între un bărbat care crede că poate găsi oricând o femeie la fel ca tine și un bărbat care crede că ești de neînlocuit.

Există o diferență între un bărbat care crede că ești sexy și un bărbat care crede că ești frumoasă.

Există o diferență între un bărbat care te place pentru corpul tău și un bărbat care te place pentru sufletul tău.

Există o diferență între un bărbat care vrea doar să se distreze și un bărbat care își dorește să petreacă timp de calitate alături de tine.

Există o diferență între un bărbat care vrea să fie cu tine doar pentru o perioadă de timp și un bărbat care dorește să te păstreze în viața lui pentru totdeauna.

Există o diferență între un bărbat care iubește ideea de a fi iubitul tău și un bărbat care este îndrăgostit de tine.

Există o diferență între un bărbat care îți arată că ține la tine doar atunci când îi ceri și un bărbat care îți arată clipă de clipă cât de mult însemni fără el (și fără că tu să îi ceri ceva).

Există o diferență între un bărbat care găsește scuze pentru a nu fi alături de tine și un bărbat pe care te poți baza în fiecare moment al vieții tale.

Ambii bărbați există. Ambii bărbați îndeplinesc o anumită nevoie, însă trebuie să te întrebi mai întâi ce cauți cu adevărat la o relație de iubire și, cel mai important, unde să găsești ceea ce cauți.

Trebuie să te întrebi dacă ceri prea mult sau doar ceri bărbatului greșit.

Învață să fii sinceră cu tine însăți dacă deja ești într-o relație și simți că nu ești pe aceeași lungime de undă cu partenerul de cuplu. Dacă ești cu cineva care nu te iubește așa cum vrei să fii iubită, de ce mai stai? Și dacă știi răspunsul și îți este frică să iei o decizie, trebuie doar să înveți să îți iei inima în dinți și să faci acea schimbare pentru că nimic nu este mai rău decât să trăiești în minciună. Nimic nu este mai rău decât să încerci să găsești dragoste și fericire într-un loc în care există doar durere și haos.

sursa: https://www.kudika.ro/

Un mesaj pentru femeile care suferă după bărbați care nu le merită!

În această postare mă regasesc acum, în acest moment! Tocmai am reușit să mă desprind dintr-o relație de scurtă durată, dar extrem de toxică! M-am lovit ca de un zid de indiferența unui om căruia i se părea firesc să se comporte astfel, și nici măcar nu realiza! Mulțumesc Doamne!

Te-ai despărțit de el. Poate că a fost decizia ta, atunci când ai simțit că nu mai poți să mergi alături de acest om. Poate că a fost decizia lui, atunci când a găsit o altă victimă în jocul său. Cert este că nu ai reușit să scoți această persoană din inima ta.

Aveai o mie de motive să faci acest lucru. S-a folosit de tine, sau a fost un indiferent. Îți vorbea urât, sau pur și simplu era absent în relația voastră. Erai rezerva perfectă pentru acest om, deși în sinea ta sperai ca lucrurile să se schimbe.

El nu te merita, însă nu puteai să spui aceste cuvinte inimii tale și ea să te creadă. Inima ta voia să reușiți împreună, voia să-i demonstrezi că are rost, să-l faci să vrea cu aceeași intensitate să trăiască în doi povestea.

Dar nu trebuie să suferi pentru o iluzie. Dacă acesta este procesul prin care te vei detașa emoțional de fostul, prea bine. Trăiește durerea și mergi mai departe, dar nu te bloca în trecut, atât timp cât acelei persoanei nici nu-i pasă.

Dacă ai nevoie de timp, oferă-ți timp. Dacă ai nevoie de argumente, descoperă toate argumentele posibile, sigur le vei găsi. Dar nu te forța să cauți răspunsuri acolo unde ele nici nu există. Nu iubi pentru doi oameni, nu lupta pentru doi oameni.

Întoarce-te cu fața către sufletul tău și găsește acolo lumină, motive pentru a merge mai departe, dorințe care îți aparțin. Găsește puterea să recunoști că nu e vorba despre iubire, nici despre recunoștință, nici despre dor.

Este doar o iluzie care se tot repetă în mintea ta

O poveste pe care ai construit-o, capabilă să înlocuiască realitatea, să te convingă că mai are rost, că nu ai pierdut în zadar atât de mult timp, alături de o un partener egoist. Este felul în care lași loc pentru „ce-ar fi dacă”…

Dar înțelege că nu poți să trăiești așa pentru totdeauna. Nu poți să suferi zile și ani, pentru a păstra acea firmitură de speranță. Suferința este doar în mintea ta. Stai de vorbă cu tine, găsește răspunsuri, caută drumul tău.

Vei descoperi în scurt timp cât de minunată este viață, fără acele gânduri toxice, fără acea dependență. Vei descoperi cât de frumos este să înveți să te iubești și să te respecți, să pui limite sănătoase, să nu cedezi.

În timp, vei descoperi și oameni sinceri, iubitori și buni. Dintre ei, unul se va apropia de sufletul tău, gata să iubească și să construiască. Vei trăi un moment de recunoștință, mulțumindu-ți că nu ai cedat.

Nu pasa propria fericire în mâinile unui străin, nu-ți lăsa sufletul lângă un indiferent, acolo nu vei găsi decât manipulare și jocuri ieftine. Caută liniștea, caută resurse pentru a avea și mai multă încredere în tine.

Sunt și bărbați demni, corecți, asumați, sunt și bărbați capabili să construiască o relație, să lupte pentru o iubire sinceră. Nu suferi de dragul unei iluzii, păstrează în tine iubirea, curajul, empatia pentru tot ce va urma.

© De Vorbă cu Tine

Dacă o femeie încetează să mai lupte pentru o relație, nu este pentru că a obosit, ci pentru că a înțeles că nu mai are pentru ce lupta…

Deși sunt considerate sensibile și fragile, de multe ori, în relațiile de iubire, femeile dau dovadă de mai multă tărie de caracter decât bărbații.

O femeie poate merge până în pânzele albe alături de omul pe care îl iubește și va lupta din greu pentru a menține vie dragostea într-o relație.

Dacă o femeie încetează să mai lupte pentru o relație, nu este pentru că a obosit, ci pentru că a înțeles că nu mai are pentru ce lupta.

Ea a înțeles că la baza certurilor și discuțiilor din cuplu se află mereu același motiv.

De multe ori, femeia, este înțeleasă greșit de către partenerul de cuplu atunci când îi reproșează acestuia că s-a schimbat.

Ea nu intenționează să-l determine să se schimbe, să îl transforme în ceea ce nu este, ci pur și simplu își dorește ca acesta să redevină ceea ce era cândva – bărbatul de care ea s-a îndrăgostit.

De cele mai multe ori, bărbații, fac tot ceea ce le stă în putință pentru a cuceri femeia dorită, însă nu același lucru îl putem spune și atunci când vine vorba despre a o păstra.

Ceea ce nu știu mulți bărbați, este faptul că o femeie are nevoie să fie cucerită tot timpul.

O femeie are nevoie să se simtă dorită, iubită, înțeleasă și apreciată. Și nu doar la începutul relației, ci tot timpul.

Dacă o femeie va renunța să mai lupte pentru relația ei, nu va mai există nicio relație.

O femeie va obosi ”să meargă pe sârmă” în încercarea de a menține echilibrul în cuplu și nu va mai găsi motiv care să justifice eforurile ei de a face să meargă ceva pentru care nu mai există interes decât din partea ei.

Va aduna în ea toate nemulțumirile, asemenea unui balon gata oricând să explodeze. Și va exploda. Însă nu așa cum te aștepți, cu certuri și reproșuri, ci în liniște. E explozie surdă dar nimicitoare.

Nimic nu o va mai putea aduce înapoi când va înțelege că motivele care au determinat-o să se îndragostească au fost doar minciuni. Iluzii și minciuni – atât a primit.

Cu recunoștință, pentru tot ceea ce a primit, va oferi din tot sufletul său muuultăăă indiferență, iar ca bonus – un spate întors.

În urma ei vor rămâne doar regrete și neputință. Scuzele și părerile de rău nu o vor aduce înapoi. Va ridica fruntea sus și cu spatele drept va păși către o nouă etapă a vieții ei – aceea în care tu nu mai exiști!

Are puterea și înțelepciunea de a-și construi din ruine o nouă viață.

Nu se va dezice de trecutul ei, pentru că datorită eșecurilor și dezamăgirilor ce i-au întunecat viața, acum își poate construi un viitor luminos.

Și-a învățat lecția plătind prețul naivității ei. A învățat pe pielea ei că unii oameni pot juca teatru foarte bine chiar dacă nu sunt actori.

sursa: https://www.chrisoliver.ro/

Asta îți dorești tu, să fii o aventură?

 

Nimic în lumea asta nu înlocuiește iubirea și îmbrățișările calde, pline de dragoste!

Poți avea o lume întreagă la picioare, dar acasă să nu te aștepte nimeni.

Poți fi cel mai frumos bărbat și cea mai dorită femeie, dar să nu ai lângă tine omul tău, potrivit pentru tine, pentru lumea și inima ta.

Poți avea bani, case, mașini, dar mereu vei căuta o îmbrățișare, un „Te iubesc” și un „Noapte bună!„.

Poți fi materialist, dar mai devreme sau mai târziu vei căuta iubirea. Vei dori să ai măcar o palmă care să-ți țină obrazul atunci când se face greu din cauza lacrimilor, a încercărilor, a suferinței.

Te poți crede cel mai puternic om, dar va veni ziua în care vei dori o simplă îmbrățișare.

E frumos să bei singur cafeaua. Dar e al naibii de plăcut să ți-o pregătească omul pe care îl iubești. Și, da, viața e dură, iubirea se consumă, toți am fost ca niște piese dintr-un puzzle pe care le-am adunat bucată cu bucată.

Toți am blestemat dragostea și ne-am promis că niciodată nu vom mai iubi. Însă, ne-am îndrăgostit din nou, pentru că nimic în lumea asta nu înlocuiește iubirea și îmbrățișările calde, pline de dragoste.

sursa: https://destainuirilemariei.com/

Iubirea egoistă implică limitarea celui iubit din teama de a nu-l pierde

Iubirea autentică implică posibilitatea de a-ți împlini potențialul, de „a crește”, a evolua, pe când iubirea egoistă implică limitarea celui iubit din teama de a nu-l pierde, din nevoia de a-l face să ne corespundă așteptărilor.

Ne subordonăm partenerul nevoilor, dorințelor și scopurilor noastre personale și ne supărăm, ne îmbufnăm, apelăm la șantaj emoțional sau manipulare dacă acesta eșuează în a ne satisface interesele egoiste.

Nu avem încredere în partener, dar nici în noi înșine, așa că facem tot posibilul să-l controlăm, să-i îngrădim libertatea, să-l determinăm să acționeze în așa fel, încât să ne simțim noi „în siguranță”.

De fapt nu ne simțim în siguranță pentru că avem anumite răni nevindecate, pentru că avem multe nevoi pe care ne așteptăm să ni le satisfacă partenerul, pentru că depindem de el sau de ea din punct de vedere afectiv, financiar sau de altă natură și ne sperie gândul că am putea rămâne pe cont propriu, însă nimeni nu poate să ne garanteze „siguranța” dacă noi nu suntem ancorați în noi înșine, dacă nu ne putem

baza pe noi înșine, dacă nu ne asumăm responsabilitatea asupra propriei bunăstări și împliniri.

Nesiguranța de sine, fragilitatea eului, lipsa de asumare, dependența stau la originea temerilor noastre care ajung să se manifeste deseori prin gelozie și posesivitate. Ne este teamă de singurătate, de a nu ne pierde investiția emoțională, ne este teamă de schimbare, de nou, de necunoscut.

Putem ajunge, așadar, să purtăm adevărate lupte cu partenerul nostru din teama de a nu ne pierde avantajele și pentru că dorim să ținem la distanță orice ne-ar putea amenința această siguranță iluzorie.

Relația de cuplu nu mai este acel spațiu unde să ne putem „desfășura” întreaga ființă, unde să simțim că suntem în aceeași echipă, ci devine o luptă din care niciunul nu iese cu adevărat învingător. Relațiile funcționale și armonioase presupun ca ambii parteneri să-și asume responsabilitatea asupre propriei vieți, să caute să se desăvârșească pe sine și să ofere din preaplinul lor celuilalt.

Dacă intrăm într-o relație cu așteptarea ca partenerul să ne salveze, ca partenerul să ne vindece temerile și rănile trecutului, cel mai probabil ne vom predispune la multă dezamăgire. Nimeni nu poate să ne salveze pentru că nimeni nu poate depune munca interioară în locul nostru. De noi depinde să fim bine. Da, o relație ne poate ajuta să ne vindecăm în sensul în care în interacțiunea cu celălalt ies la iveală multe aspecte și probleme de care, poate, nici măcar nu eram conștienți, însă tot noi suntem cei responsabili să soluționăm acele probleme, nimeni altcineva.

Caută, înainte de toate, să fii bine tu cu tine și, astfel, nu vei mai simți nevoia să-ți umpli anumite goluri

interioare cu atenția, afecțiunea sau iubirea cuiva din exterior, să faci ori să ceri ca celălalt să facă sacrificii și compromisuri; să îngrădești libertatea partenerului ori să accepți să-ți fie îngrădită libertatea, să încerci să îți schimbi partenerul ori să te schimbi tu pentru a nu pierde relația.

Cum ar arăta oare acel scenariu în care ai fi cu o persoană de care nu „ai nevoie”, însă alături de care ai simţi bucuria de a trăi și de a fi împreună și pe care ai iubi-o pur și simplu pentru ceea ce este ea?

Dr. Ursula Sandner

sursa: https://www.ursula-sandner.com/

IUBIND VEI ÎNVĂȚA SĂ IUBEȘTI

Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din ,,eul" nostru și să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe ,,cartoane" și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este Lumină care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naște îngeri. Iubirea ne face frumoși. Iubirea ne face sănătoși.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră, atunci știm că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viață, este răbdare și veșnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri și nici nu-mi doresc asta, căci i-aș știrbi din valoare. Iubirea nu se filosofează nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăiește clipă de clipă. Iubirea îți taie respirația, nu are logică și este foarte puternică, străbătând munți, mări, ani, istorie... Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într - o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire. Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește,nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu. Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubești?

Mă semnez cu un strop de iubire

sursa: Protosinghel Hrisostom Filipescu (Puține lacrimi, multă bucurie) 

Mărturisesc: nu știu să iubesc altfel.

Pentru că nu știu să iubesc altfel… trebuie să știi, că îți mărturisesc ceva.

Oamenii mereu m-au privit ciudat.

Poate pentru că mereu am fost “altfel” sau cum zic eu: contra curentului.

Am avut un singur moment în viață, care a durat prea mult, și în care am mers pe aceeași cărare pe care parcă înaintea mea a mers o turmă sălbatică. Am mers prin aceleași locuri prin care a mers cireada din jurul meu… și am greșit. Oamenii care încercau (vreau să cred că erau câțiva care încercau) să dirijeze ceea ce se întâmpla atunci cu mine și nu numai au fost prea puțini, sau poate prea slabi, sau poate prea prinși în propriile probleme. Cred.

Prea puțini pentru a-mi arăta lucruri; acele lucruri pe care trebuie oamenii să le arate altora… pentru a nu greși. Prea prinși de propriile probleme pentru a-mi arăta că la un moment dat am ajuns să fug în cercuri a naiba de perfecte de acel curent, de aceea cireadă… tocmai pe urmele acelei cirezi. Prea slabi pentru a-mi explica că a fost un moment în care eu am deviat puțin de la linia aia, bună și dreaptă, opusă acelor cercuri de care fugeam.

Sau poate că nu mi-au vorbit suficient de tare ca vorbele lor să mă lovească și să mă oprească cumva din fuga mea prostească în cercuri. Sau poate de vină am fost eu, pentru că nu am știut să le spun că mie de mic copil nu îmi place ca oamenii să vorbească tare, deoarece vorbele spuse tare, țipetele… mereu le simt ca pe niște pietre.

Poate tocmai de aceea acum, uneori, am tendința enervant de excesivă să vorbesc în șoaptă… chiar dacă uneori sunt șoapte în patru colțuri, cu multiplu înțeles și totodată par fără de sens pentru cei care nu știu cum să le asculte.

Ca să fiu sinceră, este obositor să fug. Mai ales atunci când simt și oarecum realizez că fug în cercuri, cercuri perfecte, obositor de perfecte, și pe care nu știu cum să le sparg sau rup uneori.

E ciudat că tu… tu îți dai seama de mine mereu. E ciudat de bine, dar pe mine, mă sperie să mi se zică de… acel eu. E ceva nou. Nimeni nu mi-a zis până la tine.

Nimeni nu a încercat să mă oprească. Nimeni nu a încercat să mă ajute să corectez acele mici aspecte care mă supără. Nimeni nu a încercat să mă ajute cu ceva. Nimeni nu a încercat nimic cu privire la mine, până la tine. Nimeni nu a vrut să mă ajute. Nimeni.

Toți s-au mulțumit să vadă, să privească și să judece fără drept de apel și fără cea mai mică intenție de a îndrepta ceva… cum eu…. fără să îmi doresc și luptând cu propriul suflet și propriile-mi gânduri… mă distrug și îmi zdrobesc întreaga ființă.

Acel eu mă sperie pentru că îmi aduce aminte de cineva apropiat mie, de când eram mic, de lucruri pe care eu mereu le-am evitat și am ferit pe toți cei din jur de ele. Acel eu… nu îmi face bine și nu știu cum să îți spun: cred că acel eu… e demonul meu… cu mult prea multe fețe.

Și mă doare. Mă doare.

Mă doare căci până la tine nimeni nu a încercat să îmi controleze demonul și să fie liniștea mea.

Îți mulțumesc pentru că mă privești și îmi vorbești mereu în același fel ciudat și unic care îmi pune liniște în suflet, în gânduri.

«Nu-i plac pe cei puternici – sunt incomozi»

Cei puternici știu să plece odată pentru totdeauna

Nu-i plac pe cei puternici – sunt incomozi. Ei nu pot fi controlați.

Se aud pe ei înșiși, știu ce merită și nu sunt gata să renunțe la asta.

Înăuntru au ancore cu care se țin ferm de dorința de a trăi fără murdărie și de a fi fericiți în ciuda tuturor.

Înăuntru au rădăcini puternice care nu pot fi smulse sau distruse. De asemenea, este imposibil să le distrugă principiile de fier, sentimentul de demnitate personală, moralitatea și încrederea în ei înşişi .

Cei puternici sunt capabili să reziste numai oricărui adevăr, loviturilor Soartei, torturii trădării și furtunii propriilor emoții.

Nu le este frică de durere, pentru că, după ce au supraviețuit războiului în propria inimă și au trecut prin iadul personal, au învățat să transforme rănile în înțelepciune și să se bucure de viață, păstrând frumusețea și tandrețea în inimile lor.

Cei puternici nu stau pe drumurile altora, nu fac comerţ cu fericirea, ei nu imploră pentru dragoste – dar dacă Dumnezeu le trimite acest sentiment, ei îl vor accepta ca pe un mare dar și n-o să-l trădeze niciodată pe omul pe care îl iubesc.

Ei trăiesc cinstit, acționează conform conștiinței lor, nu își etalează istoria, nu-i învață pe alții să trăiască, ci preferă să se aprofundeze și să se dezvolte.

Ei își poartă crucea fără să o pună pe umerii altora, sunt responsabili pentru ceea ce au spus și făcut, iar pentru eșecuri se învinuiesc doar pe sine, învățand din greșeli – este obișnuit ca cei puternici să tragă concluziile corecte în loc să le regrete.

Sunt foarte înțelepți – nu pot fi îndoiți sau impuși să facă ceva împotriva dorinței și voinței lor. Niciodată, în nicio circumstanță.

Și știu cum să plece. Cei puternici știu să plece odată pentru totdeauna. Nu le testați sentimentele, caracterul și răbdarea pentru putere – o să vă rupeți.

sursa: https://vmarkus.ro/

Dacă te face să-l aștepți, lasă-l să plece

Nu te mai minți!

Cel care te iubește își face timp pentru tine. Celelalte motive sunt scuze. Celui căruia îi pasă de ce ceea ce simți, îți va scrie un simplu mesaj, chiar dacă va avea o zi aglomerată. Bărbatul care va ține la tine cu adevărat nu te va lăsa să-l aștepți. Indiferent de circumstanțe, de oră, de timp îți va fi alături.

Bărbatul te dorește ori nu. Atât.

Bărbatul care te va dori în a lui viață îți va arăta acest fapt. El îți va oferi explicații atunci când va lipsi. El te va apela și îți va scrie „Bună dimineața” sau „Noapte bună”. Lui îi va păsa de părerile tale, de gândurile și emoțiile tale.

Iubire cu forța nu vei obține.

Nu-l obliga să te iubească și nici nu cerși iubire. Nu-l aștepta în nopțile târzii și nici nu lupta pentru un om care și-a ales altă cale. Nu-ți crea iluzii și nu nega adevărul. Lasă-l să plece, iar tu îndrăgostește-te de cel căruia îi pasă de tine, de sentimentele tale.

Lasă-l să plece.

Nu-l mai apela și nici nu te mai preface că-l crezi atunci când îți spune că a fost prea ocupat. Nu pierde timp pentru un om care nu te implică în viața lui. Nu te epuiza pentru cel care nu te iubește. Nu-ți consuma energia și nu te mai învinovăți. Acest capitol din a ta viață s-a încheiată, întoarce o altă pagină și continuă să iubești, să te bucuri de viață.

sursa:https://destainuirilemariei.com/

Relațiile-oglindă, iubirea ca reflexie

Suntem imperfecți prin însăși natura noastră umană. Dacă am fi perfecți, ne-am fi întotdeauna autosuficienti. Nu am mai avea nevoie unii de alții. Nu ne-am iubi, nu ne-am urî, nu am interacționa, nu am lega relații. Nu am conta unul pentru altul. Ar fi monoton. Și trist. Și cenușiu. Existăm însă în polaritate, în diversitate, în rău și bine, în diferențe, în contradicții, în relații, în tot ceea ce face natura umană să fie atât de specială și interesantă. Suntem imperfecți. Și diferiți. Ceea ce reprezintă un lucru pozitiv, minunat. Viu. Și colorat.

Evident că naștem în jurul nostru simpatii și antipatii. Uneori fără să vrem. Plăcem o anumită persoană. Ne repugnă o alta. Există adesea în jurul nostru persoane pe care le caracterizăm drept “nesuferite”, “imposibile”, “enervante”,” de neinteles”, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urîm, le evităm, le respingem. De ce? Din cauza că au anumite trăsături comportamentale sau de caracter care ne determină să îi catalogăm astfel. Pe de altă parte, există adesea în jurul nostru persoane pentru care simțim, încă de când le-am cunoscut, o atracție și o simpatie instantă. Chiar dacă ne rănesc sau ne greșesc, simpatia pentru aceste persoane va persista în timp.

Oricât de absurd, de nerealist sau respingător de adevărat ar părea, în personalitatea acestor oameni regăsim anumite trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le reprimăm sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți anumite aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizam sau nu dorim să le conștientizăm. Dezvoltăm deseori o atitudine negativă față de o persoană pentru că acea persoană reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă sau nu, de așteptările pe care le avem de la noi înșine. Ne alegem partenerul de viață și căutăm iubirea în funcție de aceste criterii. Pentru că suntem subiectivi în alegerile noastre…

Suntem de fapt o oglindă în care se reflectă ceilalți, spun psihologii. Ceilalți sunt o oglindă în care ne reflectăm la rândul nostru. Relații pe care le stabilim cu ceilalți reprezintă oglinda a ceea ce avem nevoie. Când ne uităm la ceilalți ne uităm într-o oglindă. Această oglindă ne arată realitatea proprie a necesităților și nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem în oglindă contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem. Acceptăm reflexia oglinzii. Alteori respingem. Fără să vedem prea obiectiv reflexia. De fapt, suntem cu toții oglinda cuiva. Atragem și respingem oameni. Iar oglinzile ne arată imperfecțiunea relațiilor noastre.

Putem folosi oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni ca pe o oglindă. Oglinda ne poate ajuta să identificăm acele aspecte care au nevoie de vindecare. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viață) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este de obicei un indiciu a ceea ce simți vizavi de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Atragem oglinzile în realitatea noastră pentru a ne arăta care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta și îmbunătăți la noi înșine. Acele aspecte ale personalității celuilalt sunt aspecte ale propriei personalități. Ele trebuie conștientizate, acceptate, integrate.

Se întâmplă însă să atragem și oameni cu trăsături total opuse nouă. Aceste persoane sunt reflexia sinelui pe care încercam să-l renegăm, să-l reducem la tăcere. Persoana care se află în fața oglinzii alimentează o anumită nevoie a personalității tale și îți procură ceea ce îți lipsește. Cu cât sentimentele de ură sau iubire față de o persoană sunt mai puternice și mai intense cu atât probabilitatea ca acea persoană să fie o reflexie puternică și fidelă de-a ta este mai mare.

Există și relații pozitive și relații negative. Există și oglinzi binefăcătoare și oglinzi distrugătoare. Cu toate că drumul lor e diferit și suferința cauzată de oglinda distrugătoare nu este deloc similară binefacerii dată de oglinda benefică, ambele duc în punctul cunoașterii de sine, al conștientizării nevoilor și al afirmării identității. Putem arunca o privire asupra relațiilor noastre cu ceilalți, fie ele pozitive sau negative, pentru a descoperi mai multe despre noi înșine. Putem face acest lucru aplicând oricând principiul oglinzii.

Avem nevoie de mult curaj și iubire de sine pentru a accepta oglinzile existente în interiorul relațiilor noastre de iubire. Avem nevoie de curaj pentru a ne accepta chiar și părțile de neacceptat (scuzați paradoxul), fără a le proiecta în ceilalți. “Persoanele cu care interacționăm sau persoanele care ne sunt parteneri de viață sunt întotdeauna oglinzi ce reflectă propriile convingeri. Simultan, suntem la rândul nostru oglinzi ce reflectă convingerile lor. Dacă ne uităm cinstit la relația noastră, putem vedea atât de multe despre felul în care i-am creat”.

Oamenii pe care îi iubim sau îi admirăm au anumite trăsături ale personalității lor care stârnesc aceste sentimente în noi. Ele există și în noi înșine. Poate nu dezvoltate într-un procent atât de mare, însă există. În mod inconștient suntem atrași de aceste persoane, considerând că, într-un fel, am putea căpăta acele trăsături pe care le admirăm la ei.

Dacă suntem în general caracterizați ca având o personalitate puternică și suntem atrași de de un partener sensibil și vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoaștere și de acceptare a propriei vulnerabilități. Dacă suntem în schimb sensibili și ne aflăm într-o relație cu o persoană puternică este foarte posibil să ne simțim victimizati, controlați, copleșiți de ei până vom putea la rândul nostru să ne conștientizam și să ne acceptăm puterea proprie.

Cu părțile ei negative și pozitive, lumea pe care o experimentăm este o proiecție a conștiintei noastre. Și cu ce te poate ajuta această teorie a oglinzilor? Te poate ajuta în a te accepta pe tine așa cum ești și în a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt. Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce face o persoană, poți ajunge să o urăști nu din cauza comportamentului său, ci a personalității sale. Accceptarea celor din jurul tău așa cum sunt îți poate aduce mai multă liniște și împăcare de sine. Îți poate aduce acceptarea de sine, în toată diversitatea, splendoarea și contradicția existentă în tine.

sursa: https://drumuricatretine.wordpress.com/