TRAIESTE ACUM !

Cea mai mare parte a suferintei umane nu este necesara, este autocreata, atata timp cat Mintea neobservata iti conduce viata.

Suferinta pe care o creezi acum este o forma de neacceptare, o forma de rezistenta inconstienta la ceea ce exista Aici si Acum.

La nivelul unui gand rezistenta aceasta este o forma de judecata. La nivel emotional rezistenta este o forma de negativitate.

Intensitatea suferintei depinde de rezistenta impotriva Momentului Prezent, iar aceasta, in interior, depinde de cat de mult te identifici cu Mintea ta.

Mintea tot timpul incearca sa nege Prezentul si sa scape de el. Cu alte cuvinte, cu cat te identifici mai mult cu Mintea ta cu atat suferi mai mult.

Sau o poti vedea si asa …

Cu cat poti onora si accepta total Momentul Prezent cu atat te eliberezi mai mult de suferinta si de mintea egotica.

De ce mintea neaga si rezista Momentului Prezent??

Pentru ca nu poate functiona si ramane in control fara Timp, care este Trecutul si Viitorul, si percepe eternul Aici si Acum ca o amenintare directa.

Mintea si Timpul sunt de fapt inseparabile.

Imaginati-va Pamantul lipsit de viata umana, locuit doar de plante si animale. Mai exista atunci Trecut si Viitor ? Putem vorbi atunci de Timp in vreun fel ? Intrebarea “cat e ceasul ?” sau “in ce zi suntem ?” – daca ar mai fi cineva acolo sa o puna – ar fi fara sens. Egoul stejarului ar fi amuzat de asemenea intrebare. “Cat e ceasul ?” – te-ar intreba el. “Desigur este acum ! Timpul este acum !” – ar raspunde el. “Ce altceva ar putea fi ?”

Da, avem nevoie de Minte si de Timp pentru a functiona in aceasta lume !

Dar vine un moment cand dialogul interior involuntar permanent ne ocupa toata viata si astfel apar disfunctia, durerea si suferinta.

Mintea, pentru a se asigura ca ramane in control, cauta in mod continuu sa ocupe Momentul Prezent cu Trecut si Viitor,

Si asa …

Vitalitatea si infinitul potential al Fiintei, care sunt inseparabile de Aici si Acum, sunt acoperite de Timp.

Adevarata ta natura este pusa in umbra de catre Minte.

Povara grea a Timpului a fost acumulata in mintea umana. Toti oamenii sufera din cauza acestei poveri si continua sa adauge la ea, cu fiecare clipa cu care ignora sau neaga pretiosul Moment Prezent, sau vad acest Moment Prezent ca un mijloc pentru a obtine un moment in Viitor – care exista doar in Minte, niciodata in Realitate.

Acumularea de Timp in Mintea Individuala si cea Colectiva contine de asemenea cantitati enorme de durere reziduala din Trecut.

Daca vrei sa nu mai creezi suferinta pentru tine si ceilalti, daca nu vrei sa mai adaugi durere la durerea reziduala din Trecut, atunci nu mai crea Timp sau, cel putin, nu crea mai mult Timp decat este necesar a te descurca cu aspectele practice ale vietii tale.

Cum sa te opresti sa mai creezi Timp ?

Realizeaza ca Momentul Prezent este tot ceea ce ai.

Fa din Aici si Acum obiectivul principal al vietii tale.

Locuieste in Prezent si fa vizite scurte in Trecut si Viitor, cand ai de a face cu aspecte practice cerute de situatiile concrete din viata ta.

Spune intotdeuna DA Momentului Prezent.

Ce poate fi mai inutil si nebunesc decat sa creezi rezistenta interioara la ceva ce deja exista. Ce poate fi mai nebunesc dacat sa te opui Vietii, care este Acum si numai Aici si Acum.

Daruieste-te catre ceea ce exiata. Spune DA Vietii ! si observa cum Viata incepe sa lucreze pentru tine, nu impotriva ta.

Momentul Prezent este uneori inacceptabil, neplacut chiar ingrozitor.

Este asa cum este !

Observa cum Mintea il eticheteaza, si cum acest proces de etichetare, acest proces de judecare, creeaza durere si nefericire. Urmarind mecanica Mintii, iesi in afara sabloanelor prin care ea creeaza rezistenta si ii poti apoi permite Momentului Prezent sa fie asa cum este. Acest algoritm psihologic o sa-ti dea gustul Libertatii Interioare fata de Conditiile Exterioare, a starii de Pace Interioara, apoi vezi ce se intampla.

Accepta Momentul Prezent si actioneaza daca este necesar sau posibil!!

de Eckhart Tolle

traducere editura foryou

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nectarie vindecătorul de boli şi nu numai...

O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând, şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Rugamu-ne ţie, Nectarie Sfinte, sârguieşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni, şi ne sprijineste pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu trece cu vederea pre noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai şi pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi luminat vieţuieşti întru împărăţia cea gătită sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi l-ai trecut cu vederea? Sau cui, întru dureri fiind, şi spre ajutorul tău alergând, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm întru ajutor. Auzit-am că trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări în noi credinţa în înviere. Auzit-am şi că din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu că binecuvântarea sfintelor tale moaşte să se răspândească în toată lumea. Ştim, o, alesule ierarhe, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai săvârşit, nou doctor fără de arginti aratându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere, pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dacă tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat a se întări în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Şi aceştia, fără să primească tămăduirea trupească, au primit tămăduirea sufletească şi i-au mulţumit Domnului că prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea largă a patimilor la calea cea îngustă a mântuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut şi pe noi a crede că la orice facere de bine eşti gata ajutător şi grabnic folositor şi sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredinţaţi că pe tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta şi noi credem că şi acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slabă este credinţa noastră, dar fiind scârbiţi şi păgubiţi, la tine alergăm cu credinţă şi cu lacrimi. Îngenunchind, rugamu-ne ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, să te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să lăudam şi să binecuvântăm şi să slăvim întru tot lăudatul şi prea puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Nota personală :

Rugaţi-vă cu credinţă către Sfântul Ierarh Nectarie şi veţi vedea minunile acestuia. Eu însămi le-am simţit, căci s-au adeverit.
Dacă reuşiţi sa vă gasiţi timp liber, vă recomand să urmăriţi documentarul de mai jos.

Cu iubire şi lumină,

Daniela

RUGĂCIUNE LA ZIUA NUMELUI

Binecuvântarea acestei sărbători să fie asupra caselor voastre ,asupra cugetelor şi inimilor voastre cu bucurii ,împliniri ...iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, să vă alinte cu minuni împlinite pe toţi care purtaţi binecuvântatele nume ,dar şi pe toţi cei cu inima curată mărturisitori unui Sfânt botez ,în numele Tatălui , al Fiului şi al Sfântului Duh .Amin!

♥ LA MULŢI ANI ! ♥

 

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea a-Ţi mulţumi cu vrednicie pentru viaţa ce mi-ai dat ? Tu m-ai scos din întunericul nefiinţei şi viaţa mea este un dar al bunătăţii Tale. Tu, care m-ai păzit pană acum, mă sprijineşte în necazuri şi întâmpină trebuinţele mele. Tu eşti cela ce priveghezi asupra mea, îndreptezi paşii mei în calea binelui şi mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale; când mă poticnesc, Tu mă sprijineşti; când cad, Tu mă ridici şi când păcătuiesc, Tu mă întorci şi-mi deschizi părinteştile Tale braţe. O, cât de multe sunt îndatoririle mele către Tine, pentru că mi-ai dat viaţa şi mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate şi îngrijire. Plin dar de vie recunoştinţă, Ţie îţi închin toate zilele vieţii mele şi mai ales aceasta zi de sărbătoare pentru mine, şi mă rog cu umilinţă ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieţii mele şi înţelepciunea Ta să mă povăţuiască totdeauna în calea binelui şi fericirii, pentru rugăciunile şi mijlocirile Sfântului Mihail si Gavril şi ale Preacuratei Maicii Tale. Amin!

 

(Mânăstirea Prislop)
 

Îţi mulţumesc, Arhanghele Mihail, pentru că mă ajuţi să mă ancorez în această lume. Îţi mulţumesc că mă ajuţi să aleg în viaţă calea minimei rezistenţe pe măsură ce mă apropii de împlinirea scopului meu. Îţi mulţumesc, Arhanghele Mihail.

Îţi mulţumesc, Arhanghele Gabriel, pentru că îmi reaminteşti să îmi exprim adevărul şi să-mi onorez necesităţile proprii. Te invoc ca să mă ajuţi să discern când este potrivit să iau cuvântul şi când e mai bine să ascult. Aleg acum să văd adevărul, să îmi exprim adevărul, să simt adevărul care este adevărat în fiecare zi a vieţii mele. Îţi mulţumesc, Arhanghele Gabriel.

 

Arsenie Boca - Cuvinte vii

“Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie. Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, aşa ţii împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.”
(Arsenie Boca)
 

Pentru Sufletul Tău !

Trăieşte frumos! Trăieşte cu dragoste!
 

 

Suflet frumos de femeie, îţi mulţumesc că exişti!

Sper că ai zâmbit în acest moment, iar dacă nu, atunci te invit să o faci acum! Chiar acum – ZÂMBEŞTE!

Eşti frumoasă, minunată şi valoroasă datorită faptului că exişti şi astfel ai un rol minunat de îndeplinit în această lume.

Iar acum, pentru început, prin acest articol eu vreau să-ţi fac o invitaţie la a trăi frumos , iar apoi te îndemn ca pe parcursul citirii acestuia să-ţi deschizi şi mai mult inima!

De-a lungul vremurilor, noi oamenii am pus milioane de alte aspecte ale vieţii pe primul plan. Dar în toate acestea , mulţi dintre noi am uitat ceva cu adevărat important. Am uitat să ne mai amintim că dincolo de toate, un singur aspect este cu adevărat important în această viaţa şi anume: Sufletul – trăirea în conformitate cu el, întoarcerea privirii noastre către el, ascultarea, simţirea lui.

De asemenea, spunem, facem poate multe lucruri, ritualuri, obiceiuri şi poate avem tot soiul de credinţe prin care afirmăm că totul este pentru sufletul nostru. Bineînţeles, că asta este perfect şi tot ceea ce aduce bucurie sufletului tău şi sufletelor celor din jurul tău este binevenit şi întotdeauna minunat.

Dar, totuşi nu ai simţit şi nu simţi uneori că oricâte ai face şi spune şi chiar crede, totuşi parcă lipseşte ceva, că totuşi nu simţi acea deplinătate?

Eu, una , consider că pentru împlinirea şi fericirea adevărată a sufletului există doar un singur lucru de făcut, iar restul derivă din asta: SĂ IUBEŞTI!

DRAGOSTEA ESTE RĂSPUNSUL! DRAGOSTEA ABSOLUTĂ ŞI NECONDIŢIONATĂ poate fi singurul ritual important şi real care aduce împlinire şi pace sufletească cu adevărat şi care te ajuta să-ţi îndeplineşti scopul şi menirea pe acest Pământ.

De fapt, cu siguranţă A IUBI este menirea tuturor aici. Iar odată cu dragostea, toate celelalte se vor alinia de la Sine.

Aşadar, iubeşte-te, iubeşte şi trăieşte armonios, trăieşte frumos! Trăieşte în dragoste, cu dragoste şi pentru dragoste.

Trimite iubirea şi binecuvântarea ta lumii şi întregului Univers şi fii deschisă să accepţi şi să primeşti dragoste în viaţa ta!

Aminteşte-ţi întotdeauna că TOTUL ESTE IUBIRE, DUMNEZEU ESTE IUBIRE, SUFLETUL ÎNSEAMNĂ IUBIRE!

Aceasta reprezintă fericirea adevărată a Sufletului Tău şi asta este tot ce poţi face pentru adevărata împlinire sufletească!

Te iubesc!

Cu dragoste pentru Sufletul Femeii,

Daniela

articol scris de Oana Richea

 

Despre daruri

„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce‑i al vostru.

Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat.

Pentru că, spuneţi‑mi, ce‑s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele?

Iar mâine, ce‑i va aduce ziua de mâine câinelui prevăzător foarte, ascunzând oasele în nisipul mişcător, în timp ce‑i urmează pe pelerini către oraşul sfânt?

Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi?

Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu‑i oare setea cea mai nestinsă?

Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.

Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul.

Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu‑i gol.

Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.

Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul acestora.

În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându‑şi virtuţile.

Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu.

Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere.

Iar pentru cei dornici să dea, a‑i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi.

Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi‑l refuzi?

O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într‑o zi,

Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.”

Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri.

Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.

Desigur, cel care‑şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră.

Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să‑şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.

Există oare merit mai mare decât acel ce stă în curajul şi încrederea de a primi milostenie?

Şi cine vă credeţi voi, pentru ca oamenii să‑şi sfâşâie pieptul şi să lepede orgoliul, ca să le puteţi vedea meritele şi mândria terfelită?

Luaţi aminte, ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei,

Pentru că, într‑adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia.

Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie.

Înălţaţi‑vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu‑i darurile ca pe nişte aripi,

Fiindcă, a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”

de KAHLIL GIBRAN
 

Intru buna alcatuire a Cerului si a Pamantului

Facerea (Geneza)

Capitolul 1

1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.

2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

3. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.

5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

6. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa.

7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.

8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

9. Şi a zis Dumnezeu: “Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. 

10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

11. Apoi a zis Dumnezeu: “Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa.

12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

14. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii.

15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.

16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.

17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,

18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

*******

Azi este duminica… nu spunem sa mergem la biserica, pentru ca fiecare stie unde sa IL gaseasca pe Dumnezeu si cum sa stea de vorba cu el ca de la fiu/fiica la Tata! Dar azi se oficiaza slujba Sfintei Liturghii si ne-am gandit sa va deslusim una din tainele si cheile ceresti care ne sunt date, daca stim sa le primim si nu privim Liturghia pe o adunare de oameni care repeta mecanic ce spune preotul in asteptarea predicii de final, sau ca pe un prilej de socializare.

Liturghia este alcatuita dintr-un sir neintrerupt de momente pe care sa le folosim ca pe o scara pentru a ne urca sufletul la cer, dar si de momente in care sa invatam sa ne rugam pentru ceea ce conteaza cu adevarat.Si credeti-ne ca nimic nu conteaza mai mult decat buna alcatuire a cerului si a pamantului care sa ne dea voie sa ne traim vietile, fara catastrofe si dezastre, fara incercari care pot lua vietile a milioane, daca nu a tot ce inseamna viata pe planeta! 

Asa ca dragi si drage… azi sa ne rugam pentru buna intocmire a cerului si a pamantului, pentru pace si pentru gandul cel bun cu care sa imbratisam intotdeauna VIATA!

astrosofia.ro 

Tu cu tine

O sa incep cu o afirmatie:

Ceea ce tu nu faci pentru tine nu va face nimeni altcineva pentru tine, pur si simplu va ramane nefacut.

Intelegi asta? Daca intelegi asta atunci ai o sansa reala de a face ceva pentru tine. E uimitor cum asteptam de la altii sa ne placa, sa ne aprecieze, sa ne iubeasca, sa ne respecte, sa ne rasfete, sa si sa si sa... dar de la noi nu asteptam nimic din aceste lucruri. Vrem sa primim intai si dupa aceea sa dam. Toti vrem asta. De ce? De frica ca daca dai in exterior ceva e posibil sa ramai sarac pentru ca nu ti se va intoarce. Si toti suntem asa preocupati de frica asta incat uitam sa vedem ca si daca am scapa de frica asta am avea o mare problema: noi chiar nu avem nimic de dat!!! NIMIC!!! Ce ai construit tu pe interior ce poti da? Frustrari? Frici? Durere? Ghinion, asta au construit si altii, nimeni nu are nevoie de asa ceva. Stii de ce relatiile nu functioneaza? Pentru ca nimeni nu are nimic de oferit, toti au ceva de luat. Si totul incepe cu tine. Cu fiecare fiinta care nu are ceva de oferit.

Tu vrei totul, nu? Mi se pare corect, nu e nimic gresit aici. Modul in care tu speri sa obtii acel totul e gresit, de aia nici nu ai obtinut ceva in viata asta. Poate o sa-mi spui ca ai bani, masina, casa, nevasta/sot, catel si purcel. Crezi ca reprezinta ceva? Esti fericit? In mod autentic fericit, clipa de clipa, pur si simplu explodezi de fericire si in jurul tau nimeni nu poate fi nefericit, atat de tare emiti fericirea din interior catre exterior? Daca nu, inseamna ca nu esti fericit. Iar daca nu ai fericire nici nu mai e cazul sa vorbim de iubire. Iar daca n-ai nici fericire nici iubire, crezi ca mai ai ceva? Poti avea totul in exterior, daca nu te ai pe tine nu ai nimic. Iar daca te ai pe tine, daca intr-adevar te ai pe tine, atunci ai totul si nimic nu va mai conta. Nu pentru ca iti vor lipsi, ci pentru ca pur si simplu va fi atat de evident cat de bogat esti tu pe interior incat exteriorul in comparatie cu tine va fi mereu sarac. Singurul mod in care s-ar mai putea completa ar fi printr-o persoana la fel ca tine, printr-o relatie unde amandoi dau si din tot ceea ce va dati unul altuia se poate naste si imbogati iubirea. Cum ajungi tu acolo? Lucrand tu cu tine.

Va trebui sa intelegi ca in mod fundamental tu esti perfect. In tine zace o divinitate care este perfecta. Este perfectiunea imperfectibila, atat de perfecta este. Nu i se poate adauga nimic pentru ca deja este totul, dar prin uitare i se poate lua. Aici te incadrezi tu. Ai uitat de tine, ai fost invatat cine esti si asa s-au nascut mastile tale. La nastere nu purtai nicio masca, erai tu cel autentic, de aia erai si asa fericit. Pe masura ce ti s-a spus cine esti au inceput sa apara mastile. Ai inceput sa joci roluri. Si ai jucat atat de multe incat nici nu mai stii sa recunosti originalul. Iar acum esti in punctul in care pentru fiecare circumstanta si fiecare om iti alegi o masca, iar daca nu ti se potriveste una deja existenta fabrici una noua. Iti imbogatesti mastile permanent. De aici si preocuparea femeilor de ce gandesc barbatii, si preocuparea barbatilor de ce vor femeile. Ca sa ne imbogatim mastile. Dar tu ce vrei de la tine? Unde iti este originalul? Problema cu mastile e ca nu exista nimic in spatele lor, sunt goale de continut, au numai fatada. Si pentru ca ai pierdut originalul si ai ramas cu mastile nu mai ai nimic de oferit. Si nici din exterior nu ti se poate da ceva pentru ca si ceilalti au facut la fel. Vestea buna este ca originalul este inca acolo, prafuit, pe fundul lazii de gunoi. Daca vei da mastile jos si gunoiul la o parte il vei regasi, te vei regasi pe tine. Mastile sunt atitudinile constiente pe care le imbraci. Gunoiul e tot ce s-a strans in subconstientul tau. Praful il reprezinta uitarea. Va trebui sa lucrezi la memorie, la constient si subconstient. Va trebui sa fi atent tu cu tine. Va trebui sa incepi sa-ti oferi tu tie. Nu, nu bunuri, circumstante si mai stiu eu ce, aici ma refer la iubire de sine, pretuire de sine, constientizarea faptului ca esti unic, divin, perfect, extraordinar, atentie orientata catre tine, respect pentru ceea ce esti. Nu poti iubi ceea ce nu esti, de asta ti-a fost atat de greu sa iubesti mastile. E timpul sa le dai jos. E timpul sa uiti de frici. E timpul sa te redescoperi tu pe tine. Nu poti face asta daca inca porti masti. Da-le jos! Ai curaj. Forta vine din interior, din ceea ce esti tu cu adevarat, din original, nu din masca pe care o porti. Masca e goala, lipsita de continut si e foarte usor de recunoscut, toti stim cum arata mastile. Originalele in schimb sunt rare, nu stim cum sa le tratam, ne impresioneaza fara sa stim de ce. Citim in ele tot ce noua ne lipseste: stabilitate, forta, divinitate, unicitate, iubire, respect, pretuire. De asta ne si atrag in mod irezistibil, fara sa depuna vreun pic de efort. Cand esti totul automat ai totul, lumea exterioara e o reflexie a lumii interioare. Cand porti masti nu esti nimic si nu ai nimic, vei beneficia numai de mastile celorlalti. De asta iti spun: da masca jos! Nu iti ofera nimic de valoare, numai iluzii. Fericirea si iubirea nu fac parte din iluzii, sunt autentice si cata vreme porti masti nu sunt pentru tine.

Incepe prin a fi atent la ce faci, ce gandesti si ce sentimente ai, si fata de ceilalti si mai ales fata de tine. Constientizeaza-ti mastile. Dupa aceea arunca-le! Nu poti arunca ceva ce nu stii ca ai, deci constientizarea e primul pas. Dezbraca-te de false atitudini, de ganduri contra ta, de conceptii false. Iesi din iluzie. 

O sa iti las un mesaj pe care mi l-am scris eu mie despre cine sunt ca sa intelegi cum ar trebui sa arate parerea unui tu original despre originalitatea sa:

Va trebui sa intelegi ca esti o fiinta superba, unica, nemaipomenita, extraordinara. Nimeni nu mai e ca tine. Nici nu ar putea fi pentru ca altfel nu ai mai fi unica. Intelegi ca esti unica? UNICA!!! Universul te-a facut perfecta. Si nu poti face o fiinta perfecta fara sa-i oferi sansa experimentarii propriei perfectiuni. Tot ce tu faci, alegerile tale, viata ta nu pot fi decat perfecte. Toate. Pentru ca interiorul se reflecta in exterior si TU ESTI PERFECTA!!! Nici sa vrei n-ai putea fi altfel, asta esti. Tot ce poti face este sa uiti temporar ca esti, dar tot iti vei aminti in final. Universul e aici ca sa-ti demonstreze din nou si din nou si mai ales cand uiti acest mic amanunt: ca ESTI PERFECTA!!! De ce ti-e asa de greu sa tii minte? Cum poti uita ceva atat de important? Probabil ai de lucrat la memorie pentru ca la perfectiune nu ai cum, esti perfectiunea imperfectibila. Intelegi? Nu ti se mai poate adauga nimic pentru ca deja esti totul. Dar poti prin uitare sa uiti ceva din ceea ce esti. Asa ca fa un exercitiu de memorie si aminteste-ti cat mai des acest lucru pana cand va deveni atat de natural sa-ti amintesti incat nu vei mai uita vreodata asta.

sursa aici

♥ CE TE DOARE? ♥

Când răneşti, cu cuvinte critice, judecăţi şi reproşuri, ce te doare, de fapt? Când îl priveşti pe celălalt cu superioritate şi infatuare, ce te doare? Când te superi şi întorci spatele celui pe care, de fapt, îl iubeşti, ce te doare? Când alegi să nu ierţi şi să ai dreptate, cine e cel care alege durerea? Când arăţi cu degetul spre cineva, susţinând că greşeşte, ce durere ascunzi? Când cerşeşti atenţie, manipulezi, controlezi, ce durere porţi cu tine? Când strigi, căutând vinovaţi cu disperare, ce te doare atât de rău? Când ceri confirmări, recunoaştere şi iubire, ce durere vrei să acoperi? Când nu spui adevărul, ce durere vrei să eviţi?
Cu toţii purtăm încă dureri în noi. Unii se uită la ele şi aleg să le vindece una câte una, alţii doar le acoperă. Unii sunt conştienţi de ei înşişi şi aleg să îmbrăţişeze atât partea luminoasă din ei, cât şi pe cea întunecată. Alţii continuă să se lupte în ei înşişi şi cu lumea şi se chinuie să pară perfecţi, neatinşi de durere şi întunecime.

Adevărul este că le avem pe toate în noi, absolut toate seminţele oricăror manifestări. Unele sunt în stare latentă, altele se manifestă. Unele sunt conştientizate, altele nu. Unele ne plac, altele nu.
Cu cât suntem mai angajaţi şi dispuşi să ne acceptăm în totalitate, să ne îmbrăţişăm durerea, să o vindecăm, cu atât mai puţin se vor manifesta acele părţi din noi care nu ne plac.
Sunt momente în care eşti tentat să judeci alegerile altora, să invidiezi, să critici, să reproşezi, să te superi, să manipulezi, să controlezi, să şantajezi, să te enervezi, să dai vină. Acestea sunt momentele în care durerea îşi caută o breşă să iasă, să se elibereze. Însă această cale este una reactivă, inconştientă, un fel de vulcan care erupe când nu te aştepţi. Acest gen de reacţii nu fac decât să trădeze o durere interioară nevindecată, o lipsă de acceptare, neiubire de sine.

Când arăţi cu degetul spre cineva, celelalte degete sunt îndreptate spre tine.

Problema ta nu e celălalt. Niciodată. Problemă ta e cu tine. Te doare neputinţa de a fi cine vrei să fii, te doare că te simţi neiubit şi neapreciat sau cine ştie ce altceva. Întotdeauna, chiar dacă aparent ai ceva cu cineva, problema ta e cu tine. Conflictul e cu tine. Pe tine nu te accepţi. Cu tine nu eşti de acord. În tine e lupta şi agresivitatea pe care încerci să le direcţionezi în afară. Şi câtă vreme nu eşti conştient de asta şi nu te abandonezi în durere, câtă vreme nu te uiţi în interior şi pretinzi că exteriorul este cauza suferinţei şi conflictelor tale, nu vei face decât să-ţi hrăneşti neputinţa şi durerea. Câtă vreme nu te respecţi pe tine, nu vei putea să-i respecţi pe alţii şi nici nu te poţi aştepta că ei să te respecte. Căci respectul nu se cere, nu se pretinde. Iubirea nu e ceva ce cumperi, pretinzi, negociezi.

 

Iubirea doar este. Şi e lăsată sau NU să se manifeste.

Când te vei hotărî să îţi iei privirea din afară, orice s-ar întâmpla, şi să o orientezi către tine, totul va deveni mult mai clar. Atunci chiar vei putea schimba ceva. Mai bine zis, chiar te vei putea accepta. Şi îi vei putea accepta mai uşor şi pe alţii.
Cu cât mai conştient vei fi de tine şi de ceea ce creezi în lumea ta, cu atât mai utile îţi vor fi toate experientele. Cu cât mai atent vei fi la răspunsurile din interior şi vei căuta propriul adevăr, cu atât mai multă încredere vei căpăta în drumul tău şi cu atât mai mult respect vei avea pentru drumul şi alegerile celorlalţi.
Fiecare are dreptul să-şi aleagă drumul şi experienţele. Nici mai bune şi nici mai rele ca ale tale. Pur şi simplu, fiecare îşi are procesul său de creştere aici. Acesta nu e bun sau rău. Este ceea ce are nevoie el, iar tu nu-l poţi înţelege cu adevărat niciodată, pentru că nu-i poţi trăi viaţa şi nu-i poţi avea toate experientele. De aceea, e atât de important să-ţi vezi de drumul tău, fără a invalida drumul altuia. Fii de acord sau nu, dar nu judeca. Căci nu ştii ce e bine şi ce e rău. Nu ştii nici pentru tine, de unde să ştii pentru alţii? Fiecare face ce poate mai bine. Toţi îşi doresc să fie cât pot de buni. La asta lucrează toţi oamenii, chiar dacă uneori nu pare. Nu asta îţi doreşti şi tu?

de Nicoleta Svarlefus

http://www.astrocafe.ro/blog/dezvoltare-personala/ce-te-doare/
 

Învaţă să trăieşti !

Experienţa te modelează. Lucrurile care se întâmplă în viaţa ta şi pe care le-ai trăit în trecut te-au făcut ceea ce eşti acum. Fiecare trăire a avut scopul ei. Te-a învârtit pe toate părţile şi te-a şlefuit ca pe un diamant. Te-a curăţat de impurităţi şi a încercat să-ţi scoată la suprafaţă strălucirea. Noi oamenii putem deveni în timp mai frumoşi sau mai urâţi. Depinde cum ne raportăm la ceea ce se întâmplă în viaţa noastră.

Dacă ai fost trădat, vei avea grijă în cine vei mai avea încredere a doua oară. Dacă nu vei învăţa să ai grijă, vei mai fi trădat încă o dată şi încă o dată. Asta până când înveţi să acorzi încrederea. E aşa ca în sport. Practici un exerciţiu până când ajungi să-l faci aproape de perfecţiune. Nu contează că muşchii dor, nu contează că simţi că nu mai poţi sau că nu mai ai aer. Continui. Cât te-ai simţit confortabil… aceea a fost doar încălzirea. Adevărata modelare, ceea ce trebuie să te schimbe începe abia după ce simţi că se lucrează. Schimbarea ta începe când se termină confortul tău. De aceea, cu cât înveţi mai repede, cu atât mai bine. Nu te plânge că doare, nu te plânge că e greu. E experienţa ta. Modelarea ta. Trăirea ta. Dacă vrei, poţi alege să te opreşti. Poţi alege să nu mai fii modelat. Numai că… vei rămâne în stadiul de acum. Nu vei mai creşte. Nu există posibilitatea să devii mai frumos. Rămâi aşa.

În viaţă, oamenii cei mai frumoşi sufleteşte sunt cei care au trecut prin multe. Sunt acei oameni peste care a bătut vântul, li s-a inundat viaţa şi de multe ori li s-au înecat corăbiile. Ei ştiu ce înseamnă să cazi şi să te ridici. Câteodată se spune “Nu lăsa necazul să te schimbe”. Ba lasă-l. Dacă tot treci prin el, lasă-l să te ajute. Lasă-l să te facă frumos. Să străluceşti. Şi tu străduieşte-te să înveţi. Nu pierde lacrimile, ci strânge-le cu folos. Dacă poţi, uită-te în ele pentru că acolo se reflectă imaginea ta. De fapt acesta este farmecul vieţii. Că înveţi. Atunci când te-ai lăsat purtat de val şi ai ajuns undeva prea departe, data viitoare înveţi să iei cu tine şi o ancoră. Când ai zburat prea sus şi coborârea e dureroasă, înveţi să rămâi cu picioarele pe pământ. Uită-te în jurul tău. Cei care au reuşit ceva cu adevărat, sunt cei care nu s-au temut să mai încerce încă o dată şi încă o dată. Au încercat de atâtea ori, încât le-a intrat în obicei. Nu s-au lăsat bătuţi. Începe de azi să priveşti diferit viaţa. Priveşte-o ca pe o provocare. Ia lucrurile bune şi frumoase din ea. Iar când o nouă experienţă apare la orizont, zâmbeşte şi spune un cald “bine ai venit”.

Sursa aici

 

Lumina din noi

“ Sunt oameni care au pe chip o lumină. De parcă Dumnezeu s-ar fi coborât în sufletele lor, iar lumina aceea impalpabilă, imaterială, n-ar mai putea fi pusă sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fără acea încrâncenare pe care o ghiceşti în privirea celor mai mulţi. Vorba e domoală, lipsită de patos, ei nu vor să convingă cu orice preţ. Ştiu că fiecare din noi putem să vedem lucrurile diferit. Ei nu vor să impună sau să se impună. Sunt umili, tăcuţi, gata să ofere mereu ceva din ei înşişi celorlalţi - o părticică din sufletul lor, o mâna de ajutor celor ce au nevoie. Sau pur şi simplu o privire blândă, o strângere de mâna, un cuvânt de încurajare. Sunt fericiţi că există şi că sunt parte din această lume, pe care o văd ca pe o încununare a creaţiei divine. Ei sunt "făcători de pace"- cearta, conflictul nu au loc în interiorul şi în exteriorul lor.

Sunt oameni care aduc în sufletele celorlalţi lumina. Ei nu sunt o categorie socială aparte. Există peste tot, neştiuţi, neobservaţi. Îi recunoşti după "dâra" pe care o lasă în urmă.

...Cum ar fi o lume în care toţi oamenii ar fi astfel? În care fiecare l-ar privi pe celălalt cu respect şi cu iubire, ca pe un adevărat frate? În care nu ar exista resentimente, ură, violenţă? În care fiecare ar încerca să-l înţeleagă pe celălalt şi să-l accepte, chiar diferit fiind? În care fiecare ar fi dispus să-i dea o mâna de ajutor celuilalt? Să-l trateze cel puţin ca pe un egal? Pe scurt, să-l iubească. Cum ar fi o asemenea lume? 

Dar... dacă n-am fi cu toţii atât de imperfecţi, atât de preocupaţi de propria noastră persoană, dacă am mai avea ochi şi pentru cei din jur, dacă n-am fi atât de duali, atât de buni şi de rai în acelaşi timp. Dacă am deveni mai conştienţi că nu totul se termină aici, pe acest pământ, că există un "dincolo" unde vom duce cu noi tot ce am "acumulat" aici - nu în plan material, însă. 

Poate... Într-o zi... Peste câteva mii de ani... O lume de copii, o lume de sfinţi... O lume în care sfinţenia nu va mai fi văzută ca o anomalie, în care fiecare va dori să facă ceva pentru binele general. Aspiraţia mai există încă în noi. Câţi n-am dori să redevenim o clipă copii, să mai gustăm o clipă din bucuria paradisului pierdut? Câţi n-am dori să trăim alături cu adevărat, să nu mai existe conflicte, războaie, într-o lume dominată de frumosul interior şi exterior? 

Frumuseţea vine din interior. Dacă vom reuşi să "acumulăm" în noi mai multă "bogăţie" de suflet, mai multă bucurie, mai multă pace, ea se va extinde şi în exteriorul nostru. Şi lumea întreaga va deveni o materializare a frumuseţii divine, o clipă din infinitul dumnezeirii.”

Pentru voi suflete îndumnezeite , care aduceţi lumina voastră în viaţa noastră… Vă iubesc atât de mult şi vă îmbrăţişez cu multă dragoste şi dor..

Daniela