“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi. Trebuie să citeşti:

 

Am decis să scriu această scrisoare în viitor pentru mine însămi, nu pentru că aş vrea astfel să amăgesc scleroza sau să împiedic demența. În acest sens nu cred că mă va ajuta. Dar, probabil, mă va salva de unele erori…

Deci, draga mea, atunci când vei fi bătrână…

1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irita acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă?

2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i.

3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-o bătrână ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.

4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.

5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!

6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.

7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltui pentru călătorii.

8. Nu te uita în oglindă și nu te machia într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.

9. Ai grijă de bărbatul tău, chiar dacă a devenit un bătrân neputincios, zbârcit şi morocănos. Nu uita că odată era tânăr, puternic și vesel. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânără, subțire şi frumoasă, iar acum doar el are nevoie de tine.

10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniacal știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?!

11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.

12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine.

Sursa: http://sevedetot.ro/

Cum recunoști mentalitatea de victimă?

"Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!"

 

Mentalitatea de victimă este, poate, cea mai defectuoasă dintre toate deoarece te împiedică să îți atingi obiectivele și te menține într-o stare de neajutorare, de neputință învățată. Credințele pe care ți le-ai format de-a lungul timpului și pe care continui să le întărești prin acțiunile tale sunt de multe ori contraproductive și, fără să îți dai seama, te ghidează către o autosabotare repetată.

Victima nu poate, este lipsită de putere și, chiar și atunci când are realizări, îi este greu să le susțină pe termen lung deoarece pentru ea totul trebuie să fie dificil, complicat, nedrept și chiar imposibil. Viața nu îi este în control, ba din contră, îi este împotrivă, iar rememorarea nedreptăților sau suferințelor din trecut o face să se zbată în gânduri de regret și neputință. Cu toții am avut probleme sau ne-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, însă acest lucru nu înseamnă că trecutul nostru a fost doar o nesfârșită dramă. Așa cum am avut parte de momente pozitive, am avut parte și de momente negative. Victima se focalizează în principal pe cele negative pentru a-și reconfirma credințele disfuncționale. Oamenii care își îmbrățișează puterea interioară sunt mult mai ancorați în prezent orientându-se spre viitor, iar victimele trăiesc mult mai mult în trecut, având percepția unui viitor scurtat sau limitat.

Victima crede că ceilalți oameni sunt de vină pentru felul în care se simte și arată viața ei - se simte persecutată, nedreptățită, neapreciată. De altfel, neasumarea responsabilității este caracteristica principală a acestei mentalități.

Persoanele cu o astfel de gândire consideră că nu pot face nimic ca să-și schimbe viața și că depind în totalitate de circumstanțe, noroc, soartă sau alți oameni, factori pe care și dau vina atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc. Au o viziune întunecată asupra existenței, exagerează gravitatea problemelor și, chiar și atunci când li se întâmplă lucruri pozitive, găsesc noi motive să se plângă sau să fie nemulțumiți.

Victima simte că nu poate face față situațiilor problematice sau vieții în general. Lumea este un loc înfricoșător, plin de pericole și oameni care caută dinadins să-i facă rău. Critica, fie ea și constructivă, este interpretată ca un atac personal, o devalorizare cumplită.

Și ce îi place victimei cel mai mult să facă? Să se victimizeze, să-și plângă de milă, să se devalorizeze, să se plângă altora cât de greu îi este și câte probleme are, să fie compătimită, ascultată, alinată. Însă nu vrea să caute soluții ori cel puțin să se gândească la ele. Dacă aduci în discuție această variantă sau refuzi să o mai compătimești (întărindu-i astfel neputința), cel mai probabil se va supăra, îți va reproșa că nu-ți pasă, că nu o înțelegi, te va face să te simți vinovat sau rușinat.

Plăcerea victimei este să fie compătimită, ajutată, să i se plângă de milă. Acest lucru este de fapt și principalul beneficiu secundar al acestui rol. Cei din jur se poartă cu mănuși, sunt mai rezervați în a te critica și chiar îți fac pe plac pentru a nu te supăra, iar tu simți că ar trebui să primești un tratament preferențial doar pentru că „suferi”, că „ți-e greu”, că „nu poți”. Cauți să fii ajutat, să-ți rezolve alții problemele, să-și asume alții responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.

De multe ori acest tipar de gândire și acțiune este unul inconștient care funcționează de ani și ani de zile, învârtindu-se în jurul aceluiași punct central: neasumarea puterii interioare. Persoana chiar crede că nu poate face nimic, că viața proprie nu este responsabilitatea sa ori că alți oameni sunt de vină. Problema este că, în momentul în care tu consideri că felul în care trăiești nu depinde de tine, nici nu poți face ceva pentru a schimba ceea ce te nemulțumește. Ești o victimă a circumstanțelor, o frunză în bătaia vântului. Conjunctura trebuie să se schimbe, oamenii trebuie să se schimbe ca să fii tu fericit. Nu vezi soluții sau nu acționezi pentru că ai impresia că oricum nu ai putea schimba nimic, că nu depinde de tine. Ai vrea „să ți se dea” și „să ți se facă”. Îi delegi pe alții cu propria bunăstare. Ești pasiv și îți este greu „să te ridici” atunci când „cazi” ori pur și simplu să faci să se întâmple ceea ce-ți dorești.

Victimele manipulează pentru a-i determina pe cei din jur să le facă pe plac, cel mai frecvent jucând cartea „săracul de mine”, inducându-le celorlalți sentimente de vinovăție și rușine. Dacă te afli într-o relație apropiată cu o astfel de persoană cel mai probabil te simți, de multe ori, folosit. Acest sentiment provine din faptul că victima simte că i se cuvine ca cel apropiat să îi satisfacă nevoile și dorințele.

Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol. Victima care își dă seama că există maniere diferite, benefice, funcționale de a-ți trăi viața, altele decât cele bazate pe autocompătimire și neputință, care conștientizează că ar fi posibil ca totuși problema să fie la ea, și nu la alții, realizează că are în propriile mâini soluția prin care își poate transforma viața - schimbarea propriilor credințe. De fapt, credințele tale te transformă într-o victimă, felul în care te raportezi la tine însuți și la viața ta. Nimeni nu are nimic cu tine. Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața.

Imaginează-ți o persoană care zi de zi își contemplă pasiv viața, care e nemulțumită de relația sa, de job-ul său, de felul în care arată sau de situația sa financiară. Care se simte din ce în ce mai împovărată, captivă în propria viață sau în propriul trup. Care își plânge de milă și care se plânge oricui este dispus să o asculte. Care dă vina pe alții și refuză să se gândească la soluții ori să le implementeze. Care își repetă de fiecare dată că ea nu poate, că nu a avut niciodată noroc, că soarta îi este potrivnică și cine știe ce alte nenorociri o mai așteaptă.

Și acum imaginează-ți o persoană în aceeași situație, care are același tip de probleme, însă care refuză să creadă că nu se poate face nimic. Care își repetă de fiecare dată că, oricât de greu ar fi pe moment să se lupte cu neajunsurile vieții sau cu propriile limitări, nimic nu o va opri să-și transforme viața, să facă pas cu pas schimbările dorite. Care se vizualizează în varianta sa ideală și care face orice îi stă în putință pentru a ajunge acolo. O persoană care își hrănește gândurile care îi dau putere și refuză să accepte în mintea și în jurul său toxicitatea.

Care crezi că este deznodământul în fiecare dintre aceste două cazuri? Orice călătorie începe cu primul pas și orice schimbare necesită, în primul rând, încrederea că vei putea să te descurci cu orice obstacole ți-ar apărea în cale. Nu este ușor să faci schimbări, dar satisfacția faptului că ai reușit să obții ce ți-ai propus te va face să te simți din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și din ce în ce mai puternic.

 

Totul pornește de la un „simplu” gând. Mai multe gânduri de același fel formează un tipar cognitiv, îți conturează credințele față de tine însuți, lume sau viață. Credințele îți dictează alegerile, iar alegerile și deciziile precum și acțiunile tale îți făuresc viața.

 

Fii conștient de ceea ce gândești, pune la îndoială credințele tale, întreabă-te dacă sunt sau nu adevărate, dacă îți sunt sau nu benefice. Schimbă ceea ce nu-ți mai folosește și ai încredere în faptul că poți să îți schimbi viața! Asumă-ți responsabilitatea pentru fiecare gând, trăire și acțiune și preia controlul asupra vieții tale!

 

Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!

sursa: https://www.ursula-sandner.com/

Gândești prea mult și trăiești prea puțin

Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.
 

Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!

 

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

Ca oricare alt om, sunt jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Sunt vulnerabilă, am slăbiciuni, defecte și uneori mai clachez. Obosesc și vreau să mă dau bătută sau chiar renunț definitiv atunci când într-adevăr nu mai pot. Mai cad și cred că nu am să mă ridic niciodată. Dar până la urmă nu așa facem toți? Asta nu înseamnă că suntem slabi, înseamnă că suntem oameni și e normal să obosim. Însă nu e normal să ne învinovățim pentru micile slăbiciuni. Toți le aveam, numai că unii le ascund mai bine.

Nu am reușit mereu să fiu puternică. Au fost momente în care am simțit că cedez și am cedat. Poate nu am arătat asta tuturor, poate sunt puțini aceia care știu ce a fost în sufletul meu în anumite momente, cât de obosită eram, dar nu am fost mereu puternică. Cine e? Nimeni nu poate lupta fără încetare, fără vreun răgaz. Nimeni nu poate rezista fără momente în care să își tragă sufletul și să se liniștească.

Spun toate astea pentru că mulți oameni se învinovățesc pentru momentele lor de slăbiciune. Și nu ar trebui. Cu toții le avem. Nu ai cum să fii o stană de piatră pe care nu o mișcă și nu o afectează nimic. Nu ai cum să lupți la nesfârșit fără să îți încarci bateriile… De suflet vorbesc.

Acum nu îmi mai e teamă să recunosc că am cedat de multe ori și că mai apoi m-am ambiționat și mai tare să reușesc. Nu îmi mai e teamă să recunosc că am slăbiciuni, dar le cunosc și e mai bine să știi care sunt punctele tale slabe pentru că te poți apăra mai ușor atunci când ceilalți încearcă să te rănească… Și cu siguranță vor încerca. Iar uneori obosesc. Dar iau o pauză, mă liniștesc și apoi merg mai departe. 

sursa: http://damadetrefla.com/
                              

Toată lumea gândește că știe ce înseamnă să fii fericit. Dar nu tot ce se gândește si ce se spune despre fericire este întru totul corect și exact.

 

Ce este fericirea permanentă?

Omul consideră că fericirea nu se poate permanentiza! El consideră că fericirea este de moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile, dar nu este permanentă. Dar de ce zice atunci: Sunt fericit? Pentru că nu știe ce este fericirea! Realitatea este următoarea: dacă nu-i permanentă, nu este fericire. Astfel, de cum vei avea o senzație ce îți permie să te bucuri un pic, să te destinzi un pic, să te simți mai bine…consideri că ești fericit, deși nu ai o idee clară a ceea ce înseamnă fericirea?! Și dacă nu știi ce înseamnă fericirea, de unde știi că ești fericit? Doar pentru că așa îți place ție să crezi?
Da, da: confunzi fericirea cu o senzație.

Fericirea este acea stare de conștiință, în care cunoști acel echilibru – moral, emoțional, spiritual – pe care nimeni și nimic nu-l tulbură, nu-l umbrește și nu-l perturbă. Asta nu poate dura un moment; ceea ce este mai important este faptul că fericirea este o stare de echilibru între toate elementele ființei umane: între gândire, emoții, voință, conștiință și corpul fizic.
Fericirea este o stare de conștiință. Este o stare a conștiinței pe care o poți provoca prin educație.

Să îți dau un exemplu. Au fost oameni în viața mea care mă iubeau și erau absolut convinși de această realitate. Eu, însă, nu eram atât de convins: voiam să văd cât timp va dura. Și n-a durat… Ba, mai mult chiar, adesea emoțiile pozitive s-au schimbat în contrariul lor: indiferență sau emoții negative. De ce? Pentru că oamenii nu știu cum se transformă lucrurile dintr-unul într-altul. Eu, însă, am studiat toate acestea. Atunci când cineva este foarte entuziast, și-mi arată că este gata să facă lucruri formidabile, eu reflectez. Cred, bineînțeles: pentru moment, pentru un anumit timp, da. Dar pentru mine ceea ce contează este să fie durabil. Ei bine, sunt oameni care nu se manifestă și nu epatează cu pozitivismul lor, dar la ei se găsește o dragoste care durează toată viața. Si iată cum, după aceea, eu sunt absolut convins. Pentru că este durabil. Acesta este criteriul.

Subiectivismul face ravagii…

Oamenii nu prea se cunosc aceste lucruri, pentru că oamenii nu au un criteriu. Așa se face că oamenii se pot înșela. Spre exemplu, un băiat este îndrăgostit de o fată. Ei bine, el îi vorbește și îi scrie entuziast, îi prezintă lucrurile cum că toată viata și în eternitate o va iubi etc. Iar biata fată, neavând criterii, îl crede și îl urmează. Dar, la un moment relația sucombă, căci el începe să se poarte urât. Și atunci se separă, se despart… De ce ? Pentru că nu au găsit criterii, legate de formele pe care le poate lua o relație, în lumea subiectivă.
Omul subiectiv nu are viziune de ansamblu, de aceea se înșeală fără încetare. Ar fi avut nevoie să învețe anumite lucruri, care-i lipsesc: ce înseamnă o relație, cum gândește un bărbat, cum gândește o femeie, cum se comunică. Dar micile plăceri, sunt mai importante, pentru omul subiectiv. În vreme ce educația, a, nu!, asta nu: este obositor, este plictisitor, este…

Si-acum, poți vedea aceasta în toate domeniile? Dar în toate domeniile! Această viziune este foarte importantă, pentru că ea joacă un rol în menținerea fericirii tale: te poate duce, în timp, la paradigme mult mai îndepărtate și mai dificil de înțeles, pentru ceilalți, dar nu și pentru tine.

Cei care iubesc, au o afinitate cu toți cei care iubesc; oamenii pozitivi au o afinitate pentru oamenii pozitivi. La fel se întâmplă în toate.

Fericirea înseamnă afinitate. Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison: de a face schimburi, de a înțelege, de a se uni, de a se amesteca. Adică: de a vibra împreună, de a avea atracție spre a putea fi împreună.

 

sursa: facebook

Portretul omului mișto

 

După cum vedeți, am preferat să scriu ‘mișto’, nu frumos! Iar motivul este simplu – frumusețea este relativă și îmbracă o plajă stufoasă de discuție.

Știu că ‘mișto’ poate zgâria anumite retine, știu că pare un termen golănesc, însă îmi asum acest cuvânt.

De la bun început, trebuie să vă spun că oamenii ăștia există, trăiesc printre noi, însă nu s-au născut așa, ci au devenit așa.

Iar dacă ar fi să îl creionăm pe omul mișto într-o frază, indiferent că vorbim despre un bărbat sau o femeie, am spune așa: omul mișto este cel care te atrage prin bunătate, prin dezvoltare și prin șarm.

Vedeți, am pus bunătatea ca primă caracteristică. Și e firesc, pentru că și un psihopat poate fi dezvoltat și șarmant Numai că dacă nu există bunătate, nu mai vorbim despre oameni mișto, ci despre manipulatori.

Okay, acum, că am pus lucrurile pe un oarecare făgaș logic, ar fi momentul să-l descriem puțin pe omul ăsta mișto.

Așadar, omul mișto arată așa:

1. Nu se plânge (nu-și plânge de milă)
Să nu înțelegeți că omul mișto nu are probleme. Are, ca orice alt om. Cu toate acestea, el reușește să facă din rahat bici, adică să vadă oportunități din orice sursă de nemulțumire. Și nu, omul mișto nu umblă tot timpul cu un zâmbet tâmp pe față, afișând o exaltare irațională, ci este prezent în propria viață și este orientat spre soluții, nu spre probleme, spre rezolvare, nu spre victimizare.

2. Ascultă
Omul mișto prețuiește conexiunea inter-umană, îi știe valoarea și este mereu curios atunci când intră în contact cu ceilalți. De aceea, de fiecare dată când vorbește cu cineva, el încearcă să vadă ce este viu și bun în acea persoană. Astfel, în prezența omului mișto, oricine va avea senzația că este auzit și văzut. Asta înseamnă conexiune reală…

3. Acționează
El știe că nu e suficient să-ți dorești sau să visezi. Nimeni nu-ți dă, nimic nu-ți pică din cer. Iar măria sa Universul acționează doar în favoarea celor care mizează pe acțiune.

4. Este responsabil
Omul mișto își analizează mereu propria contribuție la orice problemă apare în viața lui. Sigur, pare ușor să dai vina pe alții, însă omul mișto știe că asta nu-l va ajuta să evolueze. Drept urmare, de fiecare dată când apare o problemă, omul mișto se întreabă: care e rolul meu în povestea asta?

5. Are preocupări-resursă
Omul mișto știe că fericirea este un cumul de obiceiuri sănătoase. Drept urmare, el nu se închide în viața de cuplu, ci își păstrează vii o serie întreagă de activități care îi oferă sens: face sport, socializează, iese la degustări, la teatru, la film, citește, cunoaște oameni noi etc…
Astfel, dacă se întâmplă ca relația lui să nu mai meargă, el nu va rămâne niciodată descoperit, nu se va întreba niciodată: ce fac acum cu timpul ăsta apărut din senin?

6. Se informează
Nu de pe site-uri obscure, care prezintă traduceri dubioase ale unor pseudo-oamenii de știință ruși, ci din surse cât se poate de credibile. În plus, el are grijă de propriul sistem de valori și își cultivă abilitățile despre care știe că încă nu sunt la nivelul dorit.

7. Comunică
Un om mișto este convins de faptul că ceilalți nu au capacitatea de a ghici gânduri sau așteptări, deși asta ar rezolva majoritatea problemelor mondiale. Așa că, pornește la lucru și… comunică. Despre sine, despre ce dorește și ce nu, despre ce îl deranjează sau îi place, despre ce așteaptă și ce l-ar dezamăgi. Dar nu se oprește aici, ci se și adaptează la ce i se comunică pentru că, așa cum spuneam, știe sa asculte.

8. Ajută
Doar atunci când i se cere. Omul mișto nu este un salvator, ci este o persoană-resursă pentru ceilalți. Știe că ajutor nu înseamnă a face lucruri în locul celuilalt, pentru că asta nu ajută, ci dăunează. El respectă capacitatea fiecăruia de a fi autonom și se implică doar atunci când i se cere și după ce se convinge că celălalt ar putea beneficia în mod real de acest ajutor, ca resursă, nu ca formă de a-i întări incapacitatea asumată.

9. Își aduce contribuția
Omul mișto știe care este rolul său în lume și este conștiincios. Indiferent unde se află, găsește un mod de a-și aduce contribuția. Are un job care nu-i place sau nu i se potrivește? E perfect. Fie îl schimbă, fie găsește un sens în ceea ce face. Nimeni nu ajunge în locuri în care nu are un rol, oricare ar fi acela.

10. Iubește
Omul mișto iubește, pentru că știe cum să iubească. Omul mișto a aflat deja ce nu este iubirea, așa că nu va clasifica drept iubire: suferința, abuzul, controlul, gelozia, dependența, nemulțumirea, absența etc… Omul mișto se bucură de iubire în toate formele sale și nu-și pierde timpul cu iluziile legate de iubire. Asta îl face un om și mai mișto.

Tu cunoști un om mișto? În câte dintre caracteristicile astea te regăsești?

 

de Andrei Vulpescu

sursa: http://www.vulpescu.eu/

„Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni”

 

„Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie.

Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”

„În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.”

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

"Iubirea"... panaceu, drog sau fuga de responsabilitate?

 

Aud frecvent de la oameni ca isi doresc sa fie iubiti neconditionat, ca fara iubirea altcuiva viata nu are sens, ca fie ca nu au parte de iubire sau ca sufera din iubire, nu mai sunt interesati de nimic altceva s.a.m.d.

Nu este nimic gresit in a-ti dori sa fii iubit si sa iubesti, insa daca aceasta goana dupa iubire este scopul central al vietii tale, iar daca nu o obtii nu te mai intereseaza nimic, situatia devine prob...lematica.

De fapt, ce isi doresc oamenii? Sa primeasca atentie, afectiune, validare, sprijin, suport, siguranta, grija, sex, atasament, dependenta - aceasta este de fapt definita "iubirii" pe care o cauta ei. Isi doresc sa se simta la fel de lipsiti de griji si de rasfatati ca in copilarie sau isi doresc sa compenseze lipsa de iubire din copilarie prin atasamentul/dependenta de un alt adult.

Am observat ca persoanele care sunt avide de "iubire" sunt cele care se iubesc cel mai putin pe ele insele si isi doresc ca altcineva sa le iubeasca ca sa se simta bine - "Daca m-ar iubi si pe mine cineva, viata mea ar avea sens"...

Iubirea nu este un panaceu care rezolva orice problema din viata ta personala. Daca tu nu esti bine cu tine, daca nu stii sa ai grija de tine si sa-ti faci singur viata frumoasa, vei avea tendinta sa intri in relatii disfunctionale sau toxice care iti vor face mai mult rau decat bine.

Daca iti imaginezi ca fiind iubit de altcineva vei putea sa scapi de responsabilitatea asupra vietii tale, exista mari sanse ca pe termen lung sa ai si mai multe probleme de care sa fii nevoit sa te ocupi.

Iar daca doar atunci cand esti iubit te simti bine, iar in rest suferi... viata ta seamana cu cea a unui dependent de drog - ingerarea drogului te face sa te simti bine, iar in lipsa lui intri in sevraj.

Iubirea este o stare de a fi - este ceea ce emani tu din interiorul tau. Iubirea adevarata inseamna sa poti sa daruiesti din prea-plinul tau si nu sa cersesti de la altii ceea ce tie iti lipseste.

Iubeste-te pe tine si daruieste-le si celorlati din iubirea ta. Doar astfel vei avea o viata frumoasa, atat singur cat si alaturi de un partener, iar relatiile tale vor fi echilibrate si armonioase.

Iubirea altora incepe cu iubire de sine.

de dr. Ursula Sandner

Putere nu înseamnă cât poți să duci!

Puterea nu înseamnă cât pot să duci! Viața nu e un concurs cu premii.

Chiar nu îți face nimeni statuie pentru că te-ai cocoșat de la atâta cărat de probleme și greutăți ale vieții.

Ați văzut cum este prezentat un om puternic? De fiecare dată se spune: a trecut prin atâtea prin viață…

Eu vă propun să rescriem puțin ideea de putere/om puternic. Eu vă propun să spunem așa: a avut curajul să ceară ajutor!

Asta mi se pare mie adevărata putere: să ai curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai scăpat caii în miriște.

Să recunoști că ai dat peste o situație căreia nu prea ai idee cum poți să-i faci față și să ceri o părere externă, de la un specialist.

Asta nu înseamnă că ești slab sau nebun. Asta înseamnă că te cunoști bine și, de ce nu, poate și mai important, că îți vrei binele.

Abia asta mi se pare putere.

Însă nouă ne place să apreciem mai degrabă suferința și mai puțin echilibrul. Suferința este ofertantă – vai, ce viață a avut omul ăsta; nu aș vrea să fiu în pielea lui!

Dincolo, echilibrul trece deseori neobservat. Ba chiar poate fi plictisitor. Ca și fericirea.

Și totuși, la ce haos este acum în viețile noastre sociale, ajutorul este aproape o necesitate. Cam ca spălatul pe dinți. A devenit o chestiune de rutină, un soi de obicei. Ceea ce este foarte bine.

‘Să ceri ajutorul este întotdeauna un semn de putere’, spune Michelle Obama.

‘Inima și creierul meu sunt foarte importante pentru mine. Nu văd de ce nu aș cere ajutor pentru a le avea sănătoase, așa cum fac și cu dinții mei’, declară actrița Kerry Washington.

‘Nu este un semn de slăbiciune să spui – am nevoie de ajutor’, John Hamm.

‘Am pierdut mult timp evitând sentimentele. Acum nu mai am timp pentru asta’, Brad Pitt.

‘Nu ai de ce să suferi în tăcere și nu e o rușine să ceri ajutor’, Catherine Zeta Jones.

Sunt câteva declarații ale unor oameni puternici, oameni pe care îi admirăm pentru carierele lor dar care, la un moment dat, au avut, la rândul lor, anumite situații dificile.

Vedeți? Problemele nu țin cont de statut social sau de bogăție.

Așa că haideți să mai terminăm cu puterea asta asociată cu cisterne întregi de probleme și greutăți duse pe umeri și să spunem așa: uite, omul ăla o fost puternic pentru a știut să ceară ajutor și a făcut-o pentru că își dorește să fie fericit.

Cum va sună asta? Pentru mine sună a normalitate!

 

de Andrei Vulpescu

 

Vorbim mult, dar scriem și mai mult decât vorbim. Asta în ultima vreme, mai ales de când alegem să ne trimitem mesaje pe multitudinea de surse prin care, astăzi, ni le putem trimite.

 

Folosim, așadar, multe cuvinte, unele scrise abreviat, deh, să fim mai rapizi. Dar este totodată și ridicol fiindcă nu orice cuvânt poate fi abreviat, de fapt, puține au șansa asta. Și, dacă nu era suficient, folosim și acronime, majoritatea de proveniență străină, „că doar nu mai trăim pe vremea bunicii“. Acum, scriem BTW, FYI, OMG (cu variante picante) și așa mai departe. Interesante sunt și acronimele unor sudalme naționale, nu le reproduc, nu cred să fie om care să nu le știe. Măcar de la copiii săi mai mari. Aici, vă rog să „citiți“ un emoticon care-și arată dantura completă și perfectă.

Vorbim însă unii cu alții din ce în ce mai puțin. Aproape că nici nu mai știm ce să ne spunem. Când ne-ntâlnim, nu putem sta mai mult de două-trei minute fără să ne verificăm telefoanele. Nici nu mai e considerată lipsă de bun-simț să și răspunzi unor mesaje sau să dai câteva telefoane în timpul unei întâlniri față-n față cu altcineva.

Iar atunci când totuși vorbim, observăm că multe dintre „scurtăturile“ pe care le folosim în scris au forțat deja granița oralității și-au intrat în țara vorbei pe gură fără ca măcar noi să ne fi dat seama când s-a întâmplat trecerea frauduloasă a frontierei. Nu e deloc uimitor să nu mai râzi, ci doar să spui: „LOL“.

Însă „carnea“ comunicării nu stă niciodată în limbajul verbal, fie el scris, sau oral, ci în limbajele nonverbale – mimică, gestică – și în cel paraverbal, adică în tonurile pe care alegem să le folosim atunci când avem ceva de spus. Iar dacă pentru mimică și gestică avem nevoie să ne vedem, pentru tonuri e suficient doar să ne auzim. Deși când zâmbești modulezi altfel cuvintele, iar cel de la capătul firului – care fir? – reușește să-ți perceapă zâmbetul, el transmițându-se vocii tale.

Și iată că am ajuns la percepție fiindcă ea e cheia cetății înțelegerilor și neînțelegerilor noastre în comunicare. Dacă voi folosi un limbaj neutru, politicos, dar chipul meu va trăda nemulțumirea, la cel căruia îi vorbesc va ajunge doar nemulțumirea, în ciuda limbajului meu verbal. Dacă sunt un actor atât de bun încât chipul meu e la fel de neutru cum îmi sunt și cuvintele, dar tonul meu este unul de reproș, atunci la interlocutorul meu va ajunge numai reproșul.

Firește, la fel se-ntâmplă când dragul de un om sau chiar dragostea de el ajung la acel om în ciuda încercărilor noastre de a fi cât mai neutri posibil, pentru a nu ne da de gol, pentru a nu ne vulnerabiliza în fața unui om de care ne place sau de care suntem chiar îndrăgostiți.

Atenția noastră atunci când vrem să decodăm mesajul real într-o conversație e bine să nu se abată niciodată de la limbajele nonverbale și de la cel paraverbal fiindcă ele sunt cele care ne dezvăluie cu rapiditate ce se ascunde în spatele unor exprimări pe care, în grabă, le-am putea cataloga drept oarecare sau, invers, am putea fi înșelați de cuvinte frumoase, impresionante, însă false fiindcă nu sunt susținute de o privire care să le confirme, nici de gesturi și nici de ton. Și nu doar că nu sunt susținute, ba pot fi chiar lesne infirmate de limbajul corporal și de tonurile prefăcute.

 

sursa: https://www.educatieprivata.ro/nonverbal-paraverbal/

Mesajul care a făcut înconjurul lumii. Este atât de frumos încât toţi au crezut că este scris de Papa Francisc!

Acest mesaj atat de frumos care s-a viralizat pe internet i-a fost atribuit Papei Francisc, dar nu exista dovezi in acest sens caci pe paginile sociale ale Papei Francisc sau pe site-urile oficiale ale Vaticanului acesta nu este confirmat ca fiind scris de Papa insusi. Foarte probabil ca i-a fost atribuit in mod eronat, iar autorul real ramane anonim. Cu toate acestea, textul cunoscut si sub numele de “Reminder de la papa Francisc” este un text care merita luat in seama si supus atentiei de fiecare din noi, iar unele dintre cuvintele si ideile infatisate se pare ca i-ar apartine totusi Papei…

Nu mai pierdeti timpul!

Viata este atat de scurta si trece atat de repede, nici nu aveti idee. Nu va mai pierdeti timpul certandu-va cu ceilalti oameni, iubiti-i si acceptati-i asa cum sunt si ei va vor imbratisa la randul lor. Traieste-ti viata si lasa-i si pe ceilalti sa si-o traiasca pe a lor. Cu bunatate si calm, oferindu-ne bunatate si generozitate unii altora…

Nu va mai criticati corpurile atat de mult si nici nu mai visati la altele, schimonosindu-le pe ale voastre. Trupul este un dar de la Dumnezeu… sa imbatranesti este un proces firesc, este voia divina care ne striga inspre pamant. Nu iti mai face griji in privinta facturilor si nu iti mai pierde noptile si somnul de nelinistea lor. Esti o persoana onesta? Atunci ai incredere ca cineva acolo sus iti asigura spatele si are grija ca tu sa ai grija de tine. Fericirea noastra interioara nu vine din lucrurile materiale ale lumii.

Inconjoara-te de persoane care te fac fericit, stralucitor, care cred in tine… Nu stiu daca iti dai seama, dar atunci cand ai prieteni, frati si surori care te asculta, alaturi de care poti sa vorbesti orice, sa razi, sa canti, sa plangi, sa fii tu, esti un om cu adevarat bogat. Chiar daca faci o greseala, mergi mai departe. Si mai departe. Si mai departe. Pana cand iti gasesti propria fericire.

Nu inceta niciodata sa fii un parinte bun pentru copiii tai sau un copil bun pentru parintii tai. Timpul, dragostea si imbratisarile tale sunt cele mai bune daruri pe care le poti oferi cuiva. Jucati-va unii cu altii, stingeti televizoarele si vorbiti intre voi in familie. Descoperiti impreuna placerea artei, a literaturii, a jocului si faceti din fiecare duminica o zi de sarbatoare.

Si ce daca locuinta ta nu este in perfecta ordine? Conteaza atat de mult sa fie totul ca la carte cand vezi ce suflete frumoase cresc in ea? Nu mai incerca atat de mult sa cumperi bogatii si lucruri scumpe pentru casa ta, nu te mai ingrijora ca nu ai ce mostenire sa ii lasi familiei tale. Sa iti inveti copiii sa fie oameni este cea mai pretioasa comoara si avutie pe care o lasi in urma. Si fiecare persoana isi castiga existenta in parte, asa cum poate, asa ca in loc sa iti irosesti timpul facand bani, petrece-l mai mult alaturi de cei dragi.

In tinerete suntem precum un parau navalnic, la maturitate devenim rauri care curg liber si in graba, dar la batranete ne transformam in bazine cu apa lina. Bucura-te de viata, de lucrurile marunte. Calatoreste, descopera, bucura-te de drumurile pe care mergi, de locurile pe care le vezi, de micile placeri pe care ti-a fost dat sa le traiesti. Conteaza ca ai calatorit la clasa intai sau la economy? Nu este acelasi tarif cand ajungi in aceeasi destinatie?

Lasa-ti cainii sa se joace cu tine, nu mai pastra pentru musafiri vesela cea mai buna. Si ce daca se intampla sa spargi o farfurie sau un pahar? Asterne-ti pe masa cele mai frumoase vase pe care le ai si pe pat cele mai bune asternuturi. Nu mai pastra pentru zile speciale parfumul tau preferat, da-ti cu el ori de cate ori te intalnesti cu tine insuti. Poarta-ti hainele cele frumoase, pune-ti in picioare pantofii cei mai frumosi, surasul in care te simti un om frumos.

Si ce daca? De ce nu? De ce nu acum? De ce sa nu te rogi acum, de ce sa nu ierti acum, de ce sa nu suni acum o persoana pe care o iubesti? Asteptam Craciunul, duminicile, reuniunile de sarbatori, un inceput de an nou, asteptam sa avem bani, asteptam sa vina dragostea, asteptam ca totul sa fie perfect… si totusi… si totusi iata care este treaba… Nu exista ca totul sa fie perfect. Aici pe pamant fiintele umane nu pot atinge perfectiunea, tot ceea ce putem face aici este sa invatam. Asa ca acceptati cu inimile deschise aceasta provocare care se numeste viata si traiti-o acum.

Iubiti mai mult, iertati mai mult, imbratisati mai mult, iubiti mai intens si lasati restul sa vina de la sine. Iubiti pacea, strigati-o. Pacea poate lasa impresia ca este tacuta, dar nu este niciodata, ea este dinamica, proactiva. Cine a spus ca este usor pentru o fiinta umana? Ea nu cere sa se nasca, dar nici nu vrea sa moara.

Incetati sa mai fiti negativi si sa ii vorbiti pe ceilalti de rau. In loc sa ii puneti pe ceilalti jos, incercati sa va ridicati pe voi. Cand aveti ganduri negative, scapati repede de ele. Doar astfel va veti mentine sanatosi. Respectati natura, aveti grija de ea, nu o mai folositi in mod tiranic. Daca o iubiti, invatati sa o iubiti in mod frumos.

 

Si nu in ultimul rand, creati locuri de munca pentru cei tineri. Ei au un suflet atat de frumos. Lasati-i sa munceasca in mod demn si creativ. “Nu este suficient sa oferi cuiva mancare. Trebuie sa ii oferi si demnitate. Si demnitatea este cand poti aduce acasa mancare din propria munca”.

 

sursa: http://iubitoridefrumos.net/

Nu suntem diferiți!

 

Toți avem propriile noastre dezamăgiri. Cu toții avem propriile noastre speranțe.

Cu toții privim spre ziua de mâine așa cum privim spre un răsărit de soare. Căci de la un răsărit nu te aștepți decât la ceva bun.

Și tocmai asta este frumusețea. Cu toții ne dorim ceva mai bun Cu toții ne dorim ceva mai spectaculos decât am trăit până acum.

Cu toții ne dorim mister. Cu toții ne dorim pasiune. Cu toții ne dorim iubire.

Cu toții ne dorim atingeri. Cu toții ne dorim brațe care să ne strângă atunci când suntem nefericiți. Cu toții ne dorim priviri care să vadă în sufletul nostru atunci când simțim că nu mai putem să mergem înainte.

Și în tot acest drum pe care îl parcurgem prin viețile noastre așteptăm ca cineva să ne spună secretul… Așteptăm ca altcineva să ne arate o scurtătură către împlinire.

Așteptăm ca altcineva să ne arate o ușă prin care putem trece neobservați pentru a putea păcăli destinul. Numai că cel care a găsit o astfel de ușă a trecut deja dincolo de ea. Nu a mai avut răbdarea să ne aștepte și pe noi.

Ne poticnim, ne împiedicăm, plângem, ne ridicăm și mergem mai departe. Unde anume? Fiecare din noi își va găsi propriul răspuns.

Fiecare dintre noi își va găsi propriul adevăr. Și acest adevăr ne va arăta cine suntem cu adevărat. Altă cale nu există!

Atât de multe posibilități…

Atât de multe alegeri…

Atâtea feluri diferite de a ne trăi viața.

Atât de multe senzații ce pot fi experimentate. Atât de multe probleme care pot fi ocolite.

Atât de multe dezamăgiri…

Atât de multe persoane care nu au curajul să trăiască…

Atât de mulți oameni care încă așteaptă să găsească o ușă care i-ar putea ajuta să fenteze destinul.

Ce sentiment de neputință!

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Sunt o Femeie Puternică pentru că am curajul să și Plâng

 

Sunt o Femeie puternică pentru că am curaj să Plâng. Pentru că am curaj să-mi exprim Sentimentele si emotiile. Adevăratele sentimente si emotii. Pentru că am curajul să Spun exact ceea ce simt, într-un mod frumos, fără critică, reproş sau judecată. Pentru că am curajul să FIU eu, exact aşa cum sunt – veselă, dar şi tristă uneori, cu bune, dar şi cu “rele”.

Sunt o femeie puternică, pentru că am ales să NU mai port niciun fel de MASCĂ. Am ales să nu mai port Masca FALSĂ a femeii puternice. Masca femeii care e tot timpul cu zâmbetul pe buze chiar şi atunci când este tristă.

Masca femeii Atotputernice care poate si face orice singură. Masca femeii care nu are nevoie de nimeni şi nici de ajutor. Masca femeii căreia nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Masca femeii dure, indiferente şi reci.

Am ales să fiu EU, exact aşa cum sunt. Femeia extrem de sensibilă şi de profundă. Femeia veselă şi tristă. Femeia bună dar uneori şi “rea”. Femeia care-şi poartă cu mândrie zâmbetul pe buze, dar şi lacrimile pe obraz. Femeia care uneori oboseşte şi are nevoie de odihnă. De sprijin. De ajutor. Femeia care are nevoie de oameni minunaţi în jurul ei. Femeia care iubeşte cu inimă deschisă şi care îşi dă voie să fie iubită. Femeia empatică. Femeia caldă, blândă şi iubitoare!

Sunt o femeie puternică pentru că-mi dau voie să fiu şi “slabă”, vulnerabilă, fără a mă judeca şi a-mi impune să fiu puternică atunci când simt să fiu “slabă”. Pentru că-mi dau voie să fiu FEMEIE şi renunţ la a mai fi tot timpul numai “bărbată” .

Sunt o femeie puternică pentru că refuz să mai afişez masca femeii Fericite atunci când sufletul mi-e trist. Pentru că aleg să fiu Autentică. Pentru că aleg să fiu EU – exact aşa cum sunt şi simt!

 

de Camelia Șerban

sursa: https://cameliaserban.ro/

"Aaaa, păi tu nu mai ieși cu noi..."

Bineînțeles că în mintea unora am fițe de vedetă și alte aberații.

 

Adevărul este altul: nu-mi mai face plăcere să ies cu oameni absenți, care nu mai știu să trăiască în viața reală și care nu mai pot respira fără telefon, fără să verifice din 5 în 5 minute ce mai e pe facebook! Pentru că m-am săturat să fiu singură între prieteni.

Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, sper că nu, dar eu constat cu tristețe că se împuținează din ce în ce mai mult oamenii cu care pot ieși să ne bucurăm cu adevărat unii de alții. Parcă toți sunt obsedați de facebook! Nu au răbdare nici măcar să ajungă la o destinație, să-și descarce bagajele, că tre' să dea checkin... Nu se pot bucura de o masă, nu poți vorbi ceva cu ei, că auzi doar "stai să văd ce zic ăștia pe fb", "stai să postez poza asta", "hai să facem o poză"... sau îi vezi atenți la telefoane, ignorându-te. Rari mai sunt cei care știu să respecte interlocutorul și să-l privească atunci când acesta vorbește... și nu e plăcut să vorbești cu cineva atent la telefon!

Și atunci, de ce să mai ies cu asemenea persoane? Să pierd timpul și să observ cât de puțin contează prezența mea pentru ei? Eu n-am timp de irosit. Mai bine stau singură și citesc o carte sau mă uit la un film.

Am ajuns să-mi fie lehamite de apucăturile astea care denotă o lipsă gravă de bun simț, respect și considerație. Nu exagerez cu nimic, nu sunt negativă, asta este realitatea. M-am săturat să vorbesc cu nimeni, să mă simt penibil la masă în timp ce toată lumea stă cu ochii pe telefon de parcă am fi străini.

Știu, mulți nu vor recunoaște că au o obsesie pentru facebook, dar au o DEPENDENȚĂ GRAVĂ care, din păcate, îi va lăsa singuri. Așa cum te lasă singur patima alcoolului sau purtarea agresivă.

Regret că și copiii învață aceste proaste obiceiuri de la părinții lor, că nici ei nu mai știu să socializeze, să se joace, să se bucure, pur și simplu, de prezența cuiva și trăiesc doar pentru expunere socială.

Pentru unii totul e doar spectacol social, se laudă că au vizitat un loc, dar nu l-au văzut cu adevărat și nu s-au bucurat cu adevărat de el, deoarece le-a fost de ajuns să facă poze și apoi să stea cu ochii în telefon să posteze și să verifice reacțiie cunoscuților.

 Este foarte trist că nu ne mai acordăm șansa să ne cunoaștem cu adevărat... și ne grăbim să fim prieteni, să ne iubim, ca mai apoi, când realizăm că nu ne cunoaștem deloc să ne grăbim să ne despărțim. Păcat că nu ne mai suntem de ajuns și că tratăm relațiile cu multă superficialitate! Ne amăgim că nu suntem singuri, iar unii au ajuns să se mulțumească doar cu viața virtuală?!

Eu îmi reduc lumea la câțiva oameni cu care încă mai pot vorbi, cu care încă mai pot râde, de la care am ce învăța, cu care mă bucur de un petec de iarbă împărțind o pungă de pufuleți...

de Irina Binder

Eu te iubesc, ea nu te merită. Tu o iubești, tu nu mă meriți.

O combinație fatală, aș spune meschină și dureroasă. Inimii nu-i poți reproșa iubirea, altfel pierzi sensul vieții. Nici nu te poți arunca în brațele altuia, din răzbunare sau frustare, pentru că te rănești și te minți singură.

Iubești un om care iubește altă femeie. Iubești un om care nu merită iubirea ta. Și o faci chiar dacă lumea din jurul tău, prietenii, rudele, familia nu reușesc să te înțeleagă. Ajungi să te închizi într-o cameră, să aștepți un semn de la el, să-ți trăiești viața într-o eternă așteptare, crezând că într-o zi el va înțelege cât de mult îl iubești și câte ai face pentru el, pentru tine, pentru voi.

El trăiește povestea lui de dragoste, tu visezi la iubirea lui, la atingerile și îmbrățișările pe care astăzi o altă femeie le primește.

Femeie, chiar îți place să aștepți când ai putea avea ceva mai mult? Oare merită? Oare reprezintă fericirea ta? Oare la un moment dat nu te vei sătura de un om care nu vede cât ești de frumoasă, importantă și specială? Cât timp mai poți pierde așteptând ca el să te observe? Nu te doare să-l vezi fericit și împlinit lângă o femeie care nu ești tu?

Ia-o de la început, iubește și lasă-te iubită din nou. Nu poți aștepta prea mult pentru că viața este una singură și noi avem obligația, datoria și ocazia de a trăi fiecare clipă din plin. Nu ne putem milogi când vine vorba despre sentimente: nu-ți poți petrece ore, zile și luni privind cât este de fericit lângă o femeie care nu ești tu, în timp ce un alt bărbat probabil ar face orice pentru tine.

Ia o pauză, amintește-ți cine ești și mergi înainte. Întâlnim oameni pentru a învăța cât mai multe lecții de viață.

de Maria Cristiana Tudose
sursa: https://www.eusuntfemeie.com/

Cum să ieși dintr-o situație sau dintr-o relație abuzivă?

Nimeni nu are dreptul să abuzeze fizic sau moral alte ființe umane. Nimeni nu trebuie să suporte un tratament abuziv. Suntem, prin naștere, cu toții, egali unii cu alții și liberi. Suntem egali in fața legii și avem cu toții în aceeași masură dreptul la libertate și la fericire, cu condiția să nu atentăm la libertatea și la fericirea altei persoane. Nu contează averea, sexul, poziția socială, etnia, credința religioasă…

Dorința de dominare și de a prelua controlul asupra altei ființe umane prin violență psihică sau fizică este ceva anormal, pervers, în contradicție cu normele etice și religioase și bineînteles in contradicție cu sistemele legislative actuale.

În momentul în care realizezi sau bănuiești că ești victimă a unui abuz, nu este deloc indicat să lași lucrurile să continue tot așa. În general, o atitudine de acceptare și resemnare din partea victimei nu face decât să încurajeze agresorul. Rare, aș zice excepționale, sunt cazurile în care agresorul realizează el singur că ceea ce face nu e bine și în consecință să pună capăt de la sine violențelor fizice sau psihice.

Pe de altă parte, doar victima și numai ea poate să știe cât este dispusă să accepte și care sunt motivațiile ei pentru a rămâne sau nu într-o relație abuzivă. Deciziile nu le poate lua nimeni în locul ei. Dar, după cum am arătat într-un alt articol, consecințele abuzului, fie el fizic ori emoțional, pot fi foarte grave (nu doar rănile de pe corp ci și cele de pe suflet, atât pentru victimă cât și pentru copiii ei…).

Nu toate relațiile abuzive trebuie neapărat să se sfârșească printr-o ruptură definitivă sau printr-un divorț. Dar situația de abuz, adică faptul de a ne simți abuzate și victime, asta, în schimb trebuie cu orice preț să se sfârșească…

În continuare, câteva sfaturi, fără pretenția de a aduce soluții valabile 100% pentru orice situație… Sfaturi pe care fiecare să le adapteze la situația personală, ținând cont bineînțeles de tot ceea ce trăiește și de tot ceea ce simte.

– Ascultă-ți sufletul, cu luciditate. Dacă plângi prea des, dacă te simți prea des abătută, dacă simți că iubirea nu mai e fericire ci mai mult suferință : e semn că sufletul tău îți spune că ceva nu e în regulă. Ține cont de el. Iubește-ți aproapele, dar nu mai mult decât pe tine însuți. Dacă nu te iubești și pe tine, îți agresezi tu singură sufletul. Nu vei avea cum să fii fericită. Nu aștepta fericirea de la cineva din exterior. Ai dreptul la ea ca orice altă ființă, deci găsește curajul de a o (re)aduce în viața ta.

– Cere ajutor din exterior. Cel mai indicat este să te adresezi unui psiholog expert în acest domeniu, care va ști foarte bine să identifice situațiile de abuz și să facă un diagnostic clar. Te va putea ulterior orienta și consilia, de exemplu spre o terapie de cuplu (dacă se poate) sau spre alte structuri specializate cum sunt asociațiile de ajutor sau de adăpost (o listă cu aceste structuri o găsiți într-un post anterior)

– Nu te învinovăți pentru ceea ce se întâmplă. Înțelege că agresorul tău acționează în acest fel pentru că probabil (mai mult ca sigur, de fapt) a fost la rândul lui abuzat sau a crescut într-un mediu cu carențe afective. Nu zic că asta ar scuza un comportament abuziv din partea lui, nici vorbă. Dar încearcă să îți spui că el e violent pentru că în interiorul lui suferă inconștient. Agresivitatea vine din conflictul lui interior. Tu ai doar nenorocul de a te afla în preajma lui. Dacă partenerul tău acceptă să consulte un psiholog, pentru a-și trata acest conflict interior, șansele pentru cuplul vostru cresc simțitor. Dacă nu, nu va fi ușor…

– Nu intra în jocul agresorului. Nu îl provoca și nu răspunde provocărilor lui. Incearcă să îți menții calmul. Nu ridica vocea și nu îi răspune în același fel. Acționând așa, poți chiar evita în unele situații violențele fizice. Abține-te de la orice vorbă grea, jignitoare, acuzatoare. E greu să reziști sentimentelor de furie care apar în aceste momente, dar e bine să fii conștientă că răspunzând cu acceași monedă nu rezolvi nimic. Sub influența furiei nu putem gândi lucid. Mai bine lasă să treacă momentul. Ulterior, dacă va fi posibil, veți rediscuta problema la rece.

– Este preferabil, în momentele în care tensiunea verbală dintre voi crește, să vorbești pe un ton foarte calm, spunându-i că-l înțelegi. Și chiar să încerci să-l înțelegi. Asta nu înseamnă și că ești de acord sau că iei asupra ta totul. Dar, dacă te gândești, așa cum am zis mai sus, că el suferă în interiorul lui, că are un conflict interior nerezolvat, vei putea cu adevărat să înțelegi stările lui de furie. Ulterior, este indicat să discuți cu un psiholog, care îți va putea da sfaturi despre cum să reacționezi și cum să faci ca să rupi cercul vicios al abuzului emoțional.

– Este important, în situațiile în care abuzul este (încă) doar la stadiul psihic-emoțional, să te gândești foarte bine ce vrei să faci. Pune în balanță toți factorii, cei care te leagă dar și cei care te despart de agresor. Nu mai vorbesc aici de iubire pentru că în asemenea cazuri în general nu mai e vorba de iubire ci doar de o formă de atașament, sau dependență (financiară, afectivă etc). Ține cont de gravitatea și frecvența conflictelor, de efectul acestora asupra stării tale sufletești sau asupra copiilor când aceștia sunt prezenți în relație. Incă o dată o spun : ascultă-ți sufletul. Dacă el îți spune că ai fi mai fericită în afara acestei relații, urmează-l ! Ai curajul să lupți pentru independența ta financiară și până la urmă vei vedea că vei reuși. Pentru bani să nu rămâi niciodată, dar niciodată, într-o relație abuzivă.

– Dacă simți că există riscul să apară violențe fizice, e bine să-ți faci din timp un fel de plan de salvare : de exemplu la cine să apelezi în urgență, unde să te pui la adăpost, etc. Ar fi poate util să ai la îndemână un spray lacrimogen, sau să înveți din timp niște tehnici de autoapărare. Un plan de acest fel ar fi bine să fie discutat înainte cu o persoană specializată (psiholog, consilier etc.)

– În cazul în care conflictul degenerează în violențe fizice sau dacă agresorul e sub influența alcolului sau a drogurilor, e urgent să te pui la adăpost, să îți asiguri integritatea fizică. Cere rapid ajutor din exterior, de la rude, de la prieteni de nădejde, de la Poliție (care ar trebui să fie foarte promptă pentru solicitări de acest gen), de la Asociații de ajutor pentru victime.

– Dacă în urma agresiunii ai răni sau vânătăi pe corp (chiar dacă nu foarte grave), du-te la medic pentru ca acesta să te consulte și să îți dea un certificat constatator al leziunilor. Medicul e obligat să îți elibereze la cerere acest certificat. Păstrează-l bine. Cu acesta, în funcție de decizia pe care o iei, poți să mergi direct la Poliție să depui plângere penală. Dar după părerea mea e mai bine să consulți un avocat specializat în așa ceva. Asociațiile de ajutor pentru victime te pot orienta și ajuta in acest sens.

– În cazul violențelor fizice, o separare cel puțin temporară de agresor este în majoritatea cazurilor necesară. Nu ezita să ceri ajutorul rudelor sau persoanelor care îți pot oferi adăpost, și bineînțeles autorităților competente. Dacă intenționezi să te reîntorci la domiciliul comun, o mediere sau consiliere psihologică pentru ambii parteneri este mai mult decât necesară (obligatorie aș zice). E un semn bun dacă partenerul acceptă să fie ajutat de un psiholog și/sau de medic pentru a-și controla stările de furie (sau dependența de alcool, dacă e cazul).

- Dacă partenerul tău violent fizic nu vrea să realizeze răul pe care ți-l face, dacă refuză consilierea psihologică sau tratamentul medical (în cazul dependenței de alcool sau de droguri), viitorul relației voastre e cu mare probabilitate sortit eșecului. Să te intorci într-o relație cu un astfel de partener înseamnă să-ți pui viața in pericol.

Nu uita nici un moment că ai dreptul la viața ta cu tot ceea inseamnă ea: libertate, sănătate, securitate, iubire, respectarea valorilor morale în care crezi, într-un cuvânt dreptul la fericire.

Când acest drept îți este refuzat, ai și tu dreptul să spui NU unei relații care îți aduce suferință!

 

de Monica Berceanu

sursa: https://monicaberceanu.ro/

Nu sta intr-o relatie daca tot ce te leaga de o persoana sunt amintirile si nimic din prezent.

 

El si ea s-au intalnit, s-au indragostit nebuneste unul de celalalt si au inceput o frumoasa poveste de dragoste. La inceput totul era minunat, fluturasii zburdau nelinistiti, dorul durea fizic si viata avea sens doar in prezenta persoanei iubite.

Apoi timpul a trecut, focul s-a domolit, s-au obisnuit unul cu celalalt si au inceput sa-si observe unul altuia defectele. Dezamagiti pe de o parte ca "nu mai este ca la inceput" si pe de alta parte ca "nu esti asa cum mi-am imaginat", au inceput sa se certe, sa puna presiune unul pe altul ca sa schimbe, crezand ca astfel vor readuce inapoi flacara de la inceput. Dar, evident, nu aceasta este calea...

Anii au trecut, frustrarile si resentimentele s-au acumulat, prezenta celuilalt a devenit prilej de nemultumire si de iritare si astfel relatia a devenit un teatru de razboi, ajungandu-se la abuz psihic si fizic... iar apoi, la inevitabila despartire.

In trei fraze am descris realitatea din multe relatii pe care le vedem in jurul nostru. De ce ajungem aici?

In primul rand, confundam indragostirea cu iubirea. Pentru ca o relatie sa dureze este nevoie de mult mai mult decat de fluturasii de la inceput. Avem nevoie de compatibilitate la nivel de credinte, valori, stil de viata s.a.m.d. Avem nevoie sa ne cunoastem pe noi insine si sa stim ce fel de personalitate vrem langa noi pe termen lung.

In al doilea rand, trebuie sa intelegem ca atractia fizica si pasiunea sunt trecatoare, insa cel mai important lucru este sa-ti placa de cel de langa tine ca om: cum gandeste, cum se comporta, ce atitudine si ce aspiratii are in viata.

In al treilea rand, intelege ca nu poti sa schimbi pe nimeni. Chiar daca cineva iti face pe plac doar ca sa fie liniste, la un moment dat se va satura sa tot faca compromisuri pentru tine. Iar cand frustrarea se acumuleaza, resentimentele cresc si nu mai poate fi vorba de armonie si iubire...

In al patrulea rand, nu lua decizii pe termen lung sub imperiul emotiilor de moment. Atunci cand esti indragostit pasional de cineva este ca si cum ai fi drogat, dar efectul trece... Traieste-ti pasiunea, dar ai rabdare sa vezi ce ramane dupa ce aceasta trece.

Si, nu in ultimul rand, nu sta intr-o relatie daca tot ce te leaga de o persoana sunt amintirile si nimic din prezent. A fost frumos atunci, dar poate voi chiar nu sunteti compatibili ca si personalitate. Iesi din acea relatie inainte sa se transforme intr-o relatie toxica sau distructiva.

Da-ti o noua sansa insa, de data asta, alege cu inima dar mai ales cu mintea.

de Ursula Sandner

„Omul tău te va găsi, nu-ți face griji!”

 

Iată câteva gânduri sincere spuse de psihologul Mihail Litvak – despre oameni, dragoste și lucruri care contează cu adevărat.

Bărbatul și femeia se pot înțelege, important e să se iubească. Din păcate, prea des folosim cuvântul „dragoste” și înțelegem altceva. Întrebarea nu este „Avem pe cine iubi?”, dar „Oare știm noi să iubim cu adevărat?”

În dragoste nu există dramatism, poate fi durere. Ai acceptat dragostea mea – foarte bine, ne dezvoltăm împreună. Nu accepți – nimic nou, însă pe unul din noi îl va durea asta. O dragoste drogată este o boală. Să te vindeci poți doar încercând să te dezvolți.

Atunci când alegem partenerul, acesta trebuie să ne satisfacă anumite necesități. Atunci trebuie să vedem dacă e suficient de dezvoltat pentru asta. Dacă nu este, de ce să fii cu el? Trebuie să-ți cunoști și valoarea, abia atunci vei putea alege corect.

Dacă îți vei asculta inima, vei face o mare greșeală. Emoțiile nu-ți spun nimic. Omul emoțional este un om prost.

Să cunoști pe cineva în mediul online nu este bine. Nu ai cum să cunoști omul, acesta poate să-ți scrie orice. Cel mai bine faceți cunoștință atunci când faceți ceva împreună.

Pe bărbat și pe femeie îi apropie scopurile, interesele și viziunile comune. Apoi preferințele culinare comune. Apoi sexul. Apoi dorința de a mângâia omul. Totuși, trebuie să înțelegi că în orice moment omul de alături îți poate spune: „Nu te mai iubesc, plec!” Ce să faci atunci? Să-i urezi mult succes și să-i mulțumești pentru clipele în care a fost cu tine. Nu există ceva veșnic, totul se reface.

Trebuie în primul rând să trăiești pentru tine. Iubește-te pe tine. Ai grijă de ceea ce faci și cu ce te ocupi. Iar omul tău te va găsi, nu-ți face griji. Atunci când vei fi pregătită, te va vedea exact omul de care ai nevoie.

 

sursa: http://devorbacutine.eu/

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii

 

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.

Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli.

Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine!

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade!

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur!

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor!

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucură-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir!

de ieromonah Hrisostom Filipescu