joi, 20 septembrie 2018

Ar trebui să fim mai atenţi cui deschidem uşi spre suflet… Unii vor doar să facă dezastru acolo.

 
Ar trebui să fim mai atenţi cui deschidem uşi spre suflet… Unii vor doar să facă dezastru acolo. Nu foarte mulţi ştiu ce e aceea încredere. Foarte puţini ştiu să o câştige… Şi doar câţiva sunt capabili să n-o trădeze. Cea mai mare încredere trebuie să o ai întotdeauna în tine însăţi şi într-un moment de nebunie curată mai trebuie să ai destul curaj cât să o oferi cuiva care să nu-şi bată joc, deşi ar putea şi ar şti unde să lovească pentru a te durea cel mai tare.

Unor oameni le-aş spune pur şi simplu să plece, apoi le-aş trânti uşa în nas pentru că mi-au ajuns duhoarea de nesimţire pe care o emană, aerul de superioritate pe care au impresia că îl respiră şi altitudinea la care cred ei că se învârt, dar din punctul meu de vedere e o altitudine pe sub pământ. Aşa sunt unii, îi vezi de la distanţă că sunt oameni de nimic şi nu-i vrei sub nicio formă prin preajmă, dar te-ar găsi şi-n gaură de şarpe numai ca să-ţi facă zile negre şi să-ţi scoată peri albi.

Altora le-aş deschide de teamă, dar şi cu teamă. De teamă să nu pierd suflete de valoare din cauza unora pentru care aş da orice să plece, dar şi cu teamă să nu cumva să mă înşel şi să mă pricopsesc cu mai multe bătai de cap şi dureri de suflet.

Şi doar pentru unul simt că aş fi în stare să ies din cochilia mea de granit, aş fi în stare să mă expun unor greutăţi care le-ar putea întrece pe cele pe care le-am trăit până acum, aş fi stare să-mi permit să fiu eu însămi cu defecte şi calităţi, cu naivitate şi maturitate, cu slăbiciuni şi putere, cu tot şi cu nimic.

Dar de unde să ştiu eu sau altcineva pentru cine trebuie să risc totul ca să fiu fericită? De unde să ştiu în care clipă de nebunie am parte de norocul de a întâlni omul potrivit? De nicăieri pentru că nimeni nu mai oferă siguranţă, toţi te lasă cu întrebări, aşa că nu ai decât să le deschizi tuturor uşa sufletului, să-i laşi să intre, să distrugă sau să aibă grijă, apoi să aştepţi să plece sau să rămână, pentru că nu ai de unde să ştii…
 
Dar mă întreb, dacă ţi-aş închide uşa sufletului, ai vrea oare s-o dărâmi din temelii ca să mă poţi iubi?
 

marți, 18 septembrie 2018

Încearcă să fii sincer. Atunci când iubești. Atunci când greșești. Atunci când simți că vrei să mergi mai departe singur

 
Încearcă să fii sincer. Atunci când iubești. Atunci când greșești. Atunci când simți că vrei să mergi mai departe singur. Și atunci când simți nevoia să rezolvi problemele și să o ai pe ea alături de tine în continuare. Dar încearcă să fii sincer mereu pentru că sinceritatea a salvat multe relații. Minciuna nu prea a făcut asta. O relație care nu se bazează pe sinceritate, cel mai adesea, e un dezastru.

Tragedia cea mare a relațiilor pe care le trăim în ziua de azi nu este că ne mințim cu disperare încercând să ne demonstrăm nouă înșine cât suntem de pricepuți în a ascunde adevărul de oamenii care cred fiecare cuvânt pe care îl rostim. Tragedia e că nu ne dăm seama cât rău facem, câtă durere vor aduce la un moment dat minciunile noastre… Pentru că minciuna e o otravă care aduce durere în suflete, deși uneori credem că ea face bine.

Dragule, să știi că nu ești puternic sau inteligent dacă tu o minți, iar ea crede. Să știi că nu ești cu nimic mai presus de cei care au mințit înaintea ta și au suportat consecințele, la fel cum nu ești mai presus de cei care vor minți după tine. Dar ai fi mai presus de toți dacă ai recunoaște că ai greșit și că greșești la fel ca oricare al om. Ai fi puternic și chiar mai inteligent pentru că ai fi capabil să înțelegi că, dacă tu reușești să recunoști că ai greșit, poate, ea va fi capabilă să te ierte. Poate, ai fi mai bărbat. Uneori, doare mai tare să afli la final că ai fost mințită o lungă vreme, decât să vină cel drag acasă și să îți spună că a greșit, că știe că a greșit și că te-a rănit. Uneori, simplul fapt că a avut încredere să își recunoască imperfecțiunile și defectele, te face să înțelegi că însemni cu adevărat ceva pentru acel om. Noi refuzăm aproape întotdeauna să recunoaștem că suntem slabi sau că am greșit. Asta poate valora mai mult decât faptul că ai fost destul de slab încât să faci ceva ce ar aduce răni în sufletul său.

Încearcă să fii sincer. Atunci când iubești. Atunci când greșești. Atunci când simți că vrei să mergi mai departe singur. Și atunci când simți nevoia să rezolvi problemele și să o ai pe ea alături de tine în continuare. Dar încearcă să fii sincer mereu pentru că sinceritatea a salvat multe relații. Minciuna nu prea a făcut asta. O relație care nu se bazează pe sinceritate, cel mai adesea, e un dezastru. Și încearcă să fii sincer pentru că numai așa vei reuși să fii tu fericit, înainte de a-i face pe cei dragi fericiți. Dacă există cineva pe care nu îl vei putea minți niciodată, acela ești tu.

Și știi ce mai salvează, de foarte multe ori, relațiile? Să renunți la orgoliu. Așa că, dacă ai vreun telefon de dat, nu ezita să îl dai. Dacă trebuie să-ți ceri iertare, nu văd de ce nu ai face-o. Trebuie să faci un mic pas către fericire, apoi ea va alerga către tine!
 
sursa: http://damadetrefla.com/

joi, 13 septembrie 2018

Neurologii ne învață cum să fim mai fericiți – 9 sfaturi esențiale pentru orice persoană

 
Când te gândești la ceea ce vrei de la viață, fie că este vorba de bani, de faimă, de iubire, de succes sau de multe călătorii, totul se reduce, până la urmă, la fericire. Cu toții dorim să fim fericiți – un loc de muncă minunat, un iubit perfect și o vacanță de vis sunt doar câteva dintre mijloacele de a ajunge acolo.

De ce avem nevoie pentru a găsi fericirea în noi înșine și în viața noastră de zi cu zi, chiar dacă lucrurile nu sunt la fel de roz ca pe Facebook sau Instagram, așa cum ne place să-i facem pe oameni să creadă? Știința ne vine în ajutor și de această dată…

Știința fericirii

Neurocercetătorii își petrec o mare parte din carieră încercând să înțeleagă mai bine creierul nostru, centrul de control și comandă al fiecărui gând, al fiecărei mișcări sau senzații. Studiul depresiei a luat amploare în ultimii ani – se cercetează intens modul în care oamenii pot deveni mai fericiți.

Analizând centrele de recompense ale creierului, neurologii au descoperit câteva comportamente mici (aparent nesemnificative) pe care le puteți face în fiecare zi pentru a deveni mai fericit.

9 SFATURI ESENȚIALE PENTRU A FI MAI FERICIT

1. Discutați despre problemele și sentimentele dumneavoastră
Vorbind despre ceea ce te face să fii trist, îngrijorat, stresat sau speriat, fie că este un prieten, un membru al familiei sau un terapeut, ne ajută să trecem mai ușor prin problemele noastre și le face să pară mai mici. E cam și cum o greutate se ridicată de pe umerii noștri…

Acest simplu fapt eliberează serotonină și un neurotransmițător care vă ajută să vă simțiți mai bine. Vă veți simți ca și cum ați avea mai mult control asupra situației sau asupra problemei, în loc să vă simțiți neajutorat. Veți aborda cu mai multă ușurință problemele și momentele dificile.

 2. Rezolvați problemele câte una pe rând
Creierul nostru caută în mod constant soluții pentru fiecare problemă și pentru tot ceea ce vă îngrijorează. Oricine a petrecut o noapte furtunoasă, plină de îngrijorări, poate confirma acest lucru. Acumularea de probleme le poate face să pară copleșitoare. Mai mult decât atât, chiar și problemele mici vor părea de nerezolvat.

Soluția (după ce vorbim cu cineva) este să abordăm fiecare problemă pe rând, una câte una. De fiecare dată când luați o decizie bună, creierul se răsplătește cu neurotransmițătorii care calmează sistemul limbic (responsabil pentru gânduri și emoții) și vă lasă cu o viziune și cu o atitudine mai pozitivă. Sfatul nostru? Începeți cu rezolvarea problemelor mici, pentru a vă intra în ritm, și continuați până la cele mai mari.

3. Spuneți „mulțumesc” mai des
Studiile arată că oamenii care au mai multă recunoștință sunt mai fericiți. De fiecare dată când mulțumiți unei persoane, fie că este vorba de persoana care vă servește cafeaua de dimineață sau fie că este vorba de colegul de la IT, acel cuvânt de mulțumire pe care îl adresați vă ajută să vă concentrați asupra aspectelor pozitive ale vieții voastre.

Amintirile pozitive și dragi nouă promovează producția de serotonină în creier, care, după cum bine știm, ajută la înlocuirea anxietății și a iritabilității cu bucurie și optimism. Recunoștința și aprecierea gesturilor mici vă ajută să vă dezvoltați o viziune mai pozitivă asupra vieții de zi cu zi.

4. Învățați ceva nou în fiecare zi
De fiecare dată când înveți ceva nou, creierul se schimbă. Dobândirea de noi cunoștințe determină o adaptare permanentă la un mediu dinamic. Pe măsură ce creierul se schimbă și se dezvoltă, acesta se răsplătește cu o altă substanță chimică, cunoscută sub numele de dopamină, un neurotransmițător al fericirii.

Aceasta este substanța care este eliberată atunci când mâncați ceva delicios, atunci când faceți sex sau atunci când primiți un mesaj text de la o persoană apropiată. Învățarea continuă, pe lângă faptul că vă oferă noi cunoștințe și noi abilități, vă ajută să vă simțiți și mai fericiți și împliniți.

5. Dăruiți o mulțime de îmbrățișări
Oamenii sunt o specie sensibilă și atingerea fizică este extrem de importantă pentru bunăstarea noastră. Acest lucru poate fi observat doar prin urmărirea reacțiilor copiilor cărora li se oferă mai multă afecțiune și mai multe îmbrățișări.

Cercetări recente sugerează că atingerea și îmbrățișarea sunt atât de importante încât creierul nostru percepe lipsa de conexiune fizică în același mod în care percepe durerea fizică reală. Dacă vă simțiți deprimat sau unul dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastră simte acest lucru, încercați cu o îmbrățișare sinceră și caldă. Nici nu vă puteți imagina cât de mult contează…

6. Ieșiți puțin la soare
Un pic de soare contribuie, de asemenea, la creșterea sentimentelor de fericire, în mai multe moduri:

Vitamina D: de asemenea cunoscută și sub numele de vitamina fericirii, vitamina D joacă un rol important în producția de serotonină, care, după cum bine știți, vă ajută să vă simțiți mai fericiți; modul principal în care obținem vitamina D este prin sinteza acesteia în pielea noastră cu ajutorul razelor de soare.

Lumina soarelui crește și activitatea serotoninei din creier. Intensitatea luminii, într-o zi însorită, este de aproximativ 100 de ori mai mare decât lumina ambientală din biroul dumneavoastră; dacă vă simțiți demoralizat, stresat sau anxios, mergeți în aer liber pentru câteva minute și absorbiți câteva raze de soare; veți observa cum veți începe să vă relaxați…

7. Puneți-vă în mișcare
Cu toții suntem de acord că exercițiile fizice sunt bune pentru organismul nostru. Atunci când terminați un program de antrenament, creierul dumneavoastră este încărcat de endorfine, substanțe chimice cu un efect similar cu opiaceele. Endorfinele au capacitatea de a ameliora durerea, de a înfrumuseța starea de spirit și de a vă face să vă simți bine.

Fie că începeți un program de exerciții fizice sau faceți o plimbare rapidă în pauza de prânz, vă veți simți mai împlinit, mai puțin anxios și vă veți bucura de o atitudine mai fericită, mai pozitivă.

8. Odihniți-vă bine
Atunci când nu dormiți bine sau când somnul nu este odihnitor și suficient, nivelurile hormonului de stres numit cortizol devin din ce în ce mai mari. Insomniile și depresia merg mână în mână. Dacă sunteți stresat și aveți probleme cu somnul, veți fi obosit toată ziua, veți avea o putere de concentrare mai scăzută și veți obține mai puține lucruri, fapt ce va crește și mai mult nivelul de stres. Astfel, ciclul vicios continuă.

9. Concentrați-vă pe amintirile pozitive și pe evenimentele viitoare
Prin reflectarea asupra amintirilor pozitive, cele dragi nouă, precum distracția din vacanță sau activitățile din weekendul ce tocmai a trecut sau un lucru frumos pe care ți l-a spus partenerul, vei obține un nivelul crescut al serotoninei, fapt ce te va ajuta să devii mai fericit și mai pozitiv. De asemenea, un efect asemănător se produce în cazul anticipării evenimentelor bune care vor urma.

În loc de concluzie…
Nu spunem că o promovare, un câștig financiar, o medalie olimpică sau o cerere în căsătorie nu vă vor face mai fericiți, pentru că vă vor face! Doar că astfel de evenimente apar mai rar în viața noastră, nefiind la ordinea zilei… Anul are 365 sau 366 de zile – ar trebui să fim fericiți, sau măcar să încercăm să fim fericiți, în fiecare dintre aceste zile…

Toată lumea merită să fie fericită – ajutați-ne să răspândim bucuria prin distribuirea acestui articol prietenilor și familiei voastre!
 
 

marți, 11 septembrie 2018

Nu permiteți nimănui să vă umilească!


Vreți să fiți buni tot timpul, chiar și cine nu merită, dar ajungeți să vă simțiți de multe ori umiliți? Nu dați voie nimănui să vă folosească. Iată ce trebuie să faceți pentru a nu trece printr-o asemenea situație.
 
Nu vă subestimați!

Un prim pas pentru a nu fi umiliți de cei din jur este să nu vă subestimați niciodată. Iubiți-vă suficient de mult ca să aveți puterea să îl respingeți pe cel care considerat că nu e potrivit pentru viața dumneavoastră.
 
Nu vă comparați niciodată cu alte persoane!

E o greșeală care s-ar putea să vă coste! Fiți recunoscător pentru tot ceea ce aveți, indiferent cât de mici sau mari sunt realizările dumneavoastră. De când nu v-ați mai gândit la ce vă doriți? Nu doar partenerul e în măsură să o facă, ci și dumneavoastră. Doar așa veți reuși să faceți alegeri potrivite.
 
Învățați să spuneți nu!
 
Toată lumea s-a obișnuit să acționați atunci când sunteți rugați? E foarte important să nu încercați să-I mulțumiți pe toți și să învățați să spuneți nu. Dar și să nu mai fiți de acord cu lucruri pe care nu le meritați. Până la urmă, mai bine tăiați răul din fașă, decât să suferiți mai târziu. A face ceea ce vă doriți, din când în când, nu e nici o dovadă de egoism. Din contră, înseamnă că vă pasă de propria viață.

Nu vă mai faceți grijă cum gândește unul sau altul din jurul dumneavoastră. Fiți sinceri cu dumneavoastră!

Un articol de Felicia Iederă

luni, 10 septembrie 2018

Nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala

 
Barbatul este gradinarul casei – de el depinde cum arata gradina – plina de flori si parfumuri ametioare, sau plina de buruieni.

Femeia este floarea caminului! De ea depinde cum va mirosi in casa.

Barbatul si femeia – adica gradinarul si floarea – nu pot avea o relatie distructiva. Intre ei trebuie sa existe o armonie perfecta.

Daca echilibrul se strica, totul se duce de rapa, iar gradina, care pana mai ieri era plina de flori frumos mirositoare, se transforma intr-un desert.

Cred ca suntem cu totii de acord cu ideea ca nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Acest lucru e valabil si pentru barbati si pentru femei.

Nu am auzit in viata mea pe cineva spunand ca s-a saturat de atentie, apreciere, grija, vorbe bune, intelegere, ascultare, implicare, gesturi de iubire sau sex excelent.

Imi si imaginez cum ar arata un dialog:

– De ce te-ai despartit?

– Nu mai puteam frate, se umpluse paharul…

– Cum asa? Ce nu mergea?

– Nimic, totul era excelent…

– Umbla cu altii? Te insela?

– A nu, nici vorba. Ma respecta, ma iubea si sexul era incredibil, ca la inceput.

– Si atunci? Iti facea reprosuri, te batea la cap, avea toane?

– Nu frate, era super-misto. Era fericita alturi de mine, ma aprecia, era mandra de realizarile mele, iar seara, cand veneam de la munca, era extrem de iubitoare.

– Hm, jur ca nu inteleg… Avea vreo boala?

– Nu, era sanatoasa tun. Ne iubeam ca dementii.

– Si atunci, de ce ai plecat?

– Nu mai suportam atata bine!!!

Ati auzit vreodata asa ceva? Nici eu!

Concluzie – nimeni nu iese dintr-o relatie in care lucrurile functioneaza!

Lucrurile se strica atunci cand gradinarul si floarea incep sa nu se mai inteleaga. Iar asta se intampla aproape de fiecare data dupa ce dispare perioada hormonala, indragostirea.

Atunci incep problemele. Si mai funny este ca oamenii parca stiu dinainte ca relatia lor va ajunge intr-un soi de impas si de la bun inceput se multumesc cu putin, nu mai fac nimic pentru a pastra frumusetea sentimentelor lor.

Singuri ne sabotam! Nimeni nu o face mai bine ca noi!

Noi suntem cei care ne distrugem relatiile. Am vazut oameni casatoriti care nici macar nu se mai privesc in ochi; sotii care vorbesc urat despre sotii lor, soti care vorbesc urat despre sotiile lor… horror.

Iar cand ii intrebi – de ce mai stati impreuna? Multi invoca existenta copiilor, altii spun ca din comoditate, altii spun ‘si ce vrei sa fac? sa o iau de la capat?’… prea putini spun ‘pentru ca il/o iubesc’.

O fi atat de greu sa avem grija de relatiile noastre? Sa fim corecti, sa vorbim frumos, sa nu ne varsam nervii acumulati la munca pe umerii partenerului/ei, sa comunicam ceea ce simtim fara sa ajungem sa ne luam de gat, sa ne complimentam chiar si dupa 10 ani?

O fi atat de greu? Refuz sa cred!

Eu cred ca avem un pattern mental gresit – avem senzatia ca celalalt e o reduta ce trebuie cucerita si, ca orice cuceritor, dupa ce bagam steagul pe cea mai inalta cladire, ne indreptam atentia spre urmatoarea reduta.

Eu raman in continuare la parerea ca nu exista curve si spargatori/oare de relatii si casnicii.

Noi suntem teroristii propriilor relatii, noi suntem cei care ne punem cu zambetul pe buze vesta cu dinamita si aruncam in aer ceea ce am construit.

Nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Dar, pentru a fi functionala, intai trebuie sa ne dorim sa fie asa… Aici e marea problema! Chiar vrem?
 
de Andrei Vulpescu

joi, 6 septembrie 2018

Ce ai făcut azi diferit de ieri să-ți fie mai bine mâine?

 
Cu toții ne dorim schimbări majore în viață. Visăm cu ochii deschiși să ne trezim într-o dimineață și totul să fie diferit.

Ne dorim să luăm o pastilă minune și puf… suntem diferiți: alte obiceiuri, alte atitudini, altă personalitate.

Urmăm sute de cursuri de dezvoltare personală, citim zeci de cărți motivaționale și… stăm… și așteptăm minunea… să apară peste noapte o zână din povești cu bagheta ei magică și să ne transforme în ceea ce vrem.

Însă câți dintre noi sunt dispuși să facă ceva concret în direcția dorită? Câți suntem dispuși să ne schimbăm cu adevărat?

Toate experiențele prin care trecem ne produc schimbări în comportament, fie că vrem sau nu să acceptăm.

Unele le percepem, ne fac plăcere și suntem mândri de ele. Ne lăudăm în cele patru colțuri ale lumii cu rezultatele obținute. Și zâmbim cu toată ființa.

Altele nici măcar nu vrem să le recunoaștem, le negăm profund. De parcă ne-ar fi rușine cu ele. Sau chiar frică…

Însă peste ani, când ne uităm în urmă, realizăm că nu mai suntem cine am fost la început de drum. Vedem că timpul și-a pus amprenta peste noi irevocabil și iremediabil…

Înțelegem cât ne-am schimbat…

Vor fi zile în care te vei simți extraordinar, pe val. Toate vor merge din plin. Norișorii ți se aliniază și sunt de partea ta în tot ceea ce îți propui.
Profită de aceste perioade! Iubește-le și bucură-te de împlinirea ce o simți. Sunt acele momente în care simți în toți porii că faci ceva pentru tine.

Pentru că vor veni, inevitabil de altfel, și perioade când vei fi în cădere liberă. Când nimic din ce faci nu mai are sens sau logică.

Acestea sunt clipele în care este nevoie să te iubești mai mult pe tine însuți, să nu renunți la visul tău, la tine.

Simplu fapt că la finalul zilei ești viu și respiri e o victorie. Poate ți se pare mică, însă ea va face diferența majoră în viitor.

Nu te opri să faci pași mici, fie ei în stânga sau dreapta direcției în care crezi că ar trebui să mergi. Important este să nu te oprești.

Continuă chiar dacă ai căzut. Nu te abandona! Poți să o scoți la capăt în final.

Nu asculta fricile și limitările care te sabotează. Ascultă-ți inima! Intuiția te va ghida către acea luminiță de la capătul tunelului care îți este destinată doar ție.

Să lupți cu tine, cel vechi, cu obiceiurile care te storc de energie poate fi greu.

Să-ți accepți înfrângerile ca fiind parte din evoluția ta către ceva mai bun poate părea aproape imposibil.

Să-ți iubești cicatricile lăsate de experiențele prin care ai trecut ca să ajungi omul de care poți fi mândru azi este o bucurie.

Căci, da, adevărata schimbarea nu este ușoară. Cere muncă, implicare, voință și perseverență.

Schimbarea vine la pachet cu pierderea unor prieteni pe care îi considerai familia ta.

Schimbarea poate veni cu durere fizică și chiar boli… Ai încredere… continuă…

Să nu uităm că pentru a face curat într-o încăpere întâi faci mizerie, cauți să scoți ceea ce nu mai este de folos: regrete, frustrări, ură, gelozie.

Aerisești întreg organismul cu ceea ce îți dorești să devii și locul rămas liber îl umpli cu iubire, încredere, acceptare, iertare.

Nu te aștepta ca cei din jur să vadă efortul tău. Ei sunt preocupați cu propria lor viață, ca și tine.

Vei suferi și vei fi dezamăgit căutând aprobarea altora. Nu o fac cu rea intenție, o știi prea bine dacă stai să te gândești puțin.

Fă schimbarea pentru că așa decizi tu și simți că este cel mai bine pentru tine.

Nu accepta să te schimbi să fii acceptat de ceilalți. Asta ar fi un chin și cu prima ocazie vei reveni la vechile obiceiuri. Te vei încărca cu și mai multe frustrări, regrete, amărăciune.

Toate iau timp și muncă. Multă muncă cu tine însuți ca om.

Ești minunat cu fiecare decizie pe care o iei azi, diferită de ieri, pentru a-ți fi mai bine mâine!

sursa:
http://www.catchy.ro/

miercuri, 29 august 2018

Oricât de bun ai fi, oamenii tot îți vor căuta defecte.


Oricât de bun ai fi, oamenii tot îți vor căuta defecte. Iar atunci când nu vor găsi, le vor născoci. 

Întotdeauna vei deranja pe cineva, vei trezi o rană veche și vei atinge o coardă sensibilă. Pentru că unele persoane nu suportă să vadă un suflet mai bun ca al lor....

Totuși, fiecare om pe care îl ierți vindecă o parte din tine! Iertarea este medicamentul sufletului... Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Iertarea nu este o atitudine bruscă, rapidă. Iertarea este o călătorie profundă, un proces complex, un travaliu care durează... Puterea sfântă de a ierta este o putere dumnezeiască, căci El în nemărginita Sa iubire este cel dintâi care iartă, iartă și necontenit iartă… Iertarea zguduie ființa omului. Când cineva se așteaptă la pedeapsă și primește iertare, face ca să se umple cerul de sfinți.

Alegi să experimentezi această putere vindecătoare? 

Iartă! Iartă-te!

de Iermonah Hrisostom Filipescu

luni, 6 august 2018

Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii


Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii va fi mereu de vorbit. Astăzi vreau să fiu scurt şi concis, aşa că voi începe cu întrebarea pentru ce te-ai născut, pentru ce trăieşti, de ce munceşti, de ce îţi întemeiezi o familie ca, apoi să îmbătrâneşti, dacă nu iubeşti? Care este logica gândirii tale, oare cine ţi-a adormit minţile?

Universul funcţionează prin iubire, îţi vorbeşte despre iubire, este iubirea însăşi, Sursa tuturor lucrurilor ori fiinţelor care există. Iubirea este scopul şi destinaţia creaţiei aşa cum o cunoaştem.

Există oameni care sunt iubiţi în mod necondiţionat pur şi simplu pentru că există. Ei sunt iubiţi de familiile lor, de colegi și prieteni, şi nu sunt obligaţi să facă ceva ieşit din comun ca să obţină apreciere sau respect.

Eu sunt nevoit să readuc lumea pe linia ei de mers doar ca oamenii să îmi dea bună ziua. Oftez, totuşi nu mă plâng. Mi-am dobândit respectul și am primit iubirea. Eu îţi redau siguranţa. În viaţă tu nu încerca să înţelegi toţi oamenii, caută în schimb să îi accepţi, chiar dacă aceasta constă în a trăi separat de ei din cauza preferinţelor lor.

Am cunoscut oameni care au fost învăţaţi să trăiască cu frica în suflet, lor nu li s-a vorbit despre iubire și au înţeles că viaţa este deosebit de grea, că fiecare luptă pentru binele propriu, că nu mai există dragoste ori că împlinirea de sine constă în a îl înşela pe altul. Dar s-au păcălit ușor și au sfârşit prin puşcării.

Și totuşi, am întâlnit şi familii care şi-au educat copiii cu dragoste şi cu înţelepciune, demonstrându-le că viaţa este minunată chiar şi când e greu, că nu pot fi mai sus ca ceilalţi deoarece nu suntem toţi la fel și că prin colaborare se dobândeşte succesul, nu prin competiţie. Cei despre care îţi vorbesc sunt oameni cu caracter puternic, ei au devenit doctori, psihologi, scriitori, artişti, analişti, mediatori, fondatori de ONG-uri, iubitori de viaţă şi de tot ce ne oferă ea.

Dragostea este ca un glonţ care îţi străpunge pieptul în căutarea inimii. Ai rămas înmărmurit, te prăbuşeşti crezând că mai ai câteva secunde de trăit. Însă prin rană dragostea îţi curăţă sângele care a fost otrăvit. Este furia îngerilor!

 
Poveşti adevărate despre iubire

Eu, personal, cea mai mare parte din viaţă mi-am petrecut-o plângând pe interior, cu toate că în faţa oamenilor mă făceam că râd şi am ruginit. Astăzi zâmbesc în interior dar o fac discret, în aşa fel încât să nu îi rănesc pe ceilalţi cu fericirea mea.

Prima dată când o persoană necunoscută s-a purtat frumos cu mine, m-am întrebat nedumerit de ce o face? Trăiam experienţa însă nu reușeam să cred în ea. Eram curios de ce mă iubeşte, de ce îi este drag să stea în prezenţa mea? Nu am primit niciun răspuns, iar mai târziu am realizat că nu puneam întrebarea potrivită.

Întrebarea potrivită era, de ce majoritatea oamenilor care m-au cunoscut m-au urât? Eu nu le-am provocat rău, nici nu i-am deranjat în vreun fel, nici dacă aş fi intenţionat să o fac nu o puteam face, eram doar un copil. Şi atunci am înţeles.

Am înţeles că acolo de unde am venit guverna iubirea iar ceea ce nu era iubire nu avea autoritate, că eu nu puteam trăi experienţa de a nu fi iubit în sânul iubirii înseşi. Dar astăzi ştiu ce simte un om care nu este iubit, față de cel ce nu iubeşte şi invers. În lumea aceasta nu poţi tânji să fii iubit şi să fii iubit, dar poţi iubi pe oricine, oriunde, oricând și în mod necondiţionat, adică pe gratis.

Ai fi gata să renunţi la persoana iubită dacă ai şti că altă persoană o poate face cu adevărat fericită? Asta înseamnă să iubeşti cu inima, mintea vrea totul pentru ea. În viaţă bucură-te de tot dar, nu îţi lipi inima de nimic, de lucruri și de oameni, de trăiri sau nici măcar de tine. Aici totul este trecător, inclusiv trupul tău și mintea ta.

Despre iubire, îndemnuri şi idei

Există oameni care îşi trăiesc vieţile la parter, există oameni care trăiesc la etajul unu și oameni care trăiesc dar pe acoperişul lumii. În funcţie de felul cum iubesc, se plasează undeva. Acesta despre care îţi vorbesc e Automatismul prin care funcţionează mintea. Inima nu are nevoie de reguli.

Ai observat faptul că în prezenţa anumitor persoane te simţi încordat, iar tensiunea creşte odată cu secundele care trec parcă ar fi ore? Acestor tipuri de persoane nu le poţi vorbi despre iubire, despre pace sau frumos. Ele compară, condamnă, emit judecăţi de valoare, dispreţuiesc și desconsideră. Și totuşi nu ele se fac vinovate de suferinţa ta, tu eşti singurul responsabil pentru fericirea ta. Căci fericirea ta depinde doar de tine.

Nu te mai critica, nu te mai teroriza. Acceptă-te aşa cum eşti. Nu ai nevoie să fii altfel decât eşti. Iubește-te. Respectă-ţi corpul, mâncând sănătos, odihnindu-te la timp. La ce ţi-ar folosi bogăţiile lumii trăind ca pacient, într-un sanatoriu, ori ca un deţinut în penitenciar? Ce alinare îţi aduc toate proprietăţile când locuieşti de unul singur? Cui îi vorbeşti despre iubire, spunându-i te iubesc, noapte bună, la mulţi ani sau Crăciun fericit?

În urmă cu câteva zile am întâlnit un bătrân care s-a vindecat de cancer. După primele cinci minute de când ne-am cunoscut m-a întrebat râzând, cu o expresie luminată:

– Nu vrei o maşină? Fără bani. Eu nu mai conduc, copiii mei au maşinile lor.

Ahaaa, deci aceasta este starea de spirit. Dezvoltă-ţi o atitudine de învingător şi vei deveni unul. Simte liber!

Iubirea aleargă spre iubire aşa cum aleargă şcolarul de cărţile sale, şi aşa cum tot el se îndreaptă către şcoală încruntat, se desparte şi iubirea de iubire. (William Shakespeare)
 
de Alberto Bacoi
 

joi, 2 august 2018

Mesajul Juliei Roberts: Perfecțiunea este o boală a națiunii.

Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta.


“Perfecțiunea este o boală a națiunii. Ne acoperim fața cu tone de farduri. Ne injectam botox și ne înfometăm ca să avem formele perfecte. Încercam să ne reparam, însă nu poți sa repari ceea ce nu vezi. Sufletul este cel care are nevoie de operație estetică. Este timpul să luam atitudine”, a scris Julia Roberts.

Aceasta a adăugat: „Cum să te aștepți să te iubească cineva dacă tu nu te iubești? Trebuie sa fii fericit cu tine. Nu contează cum arăți pe dinafara, ci contează cum ești pe dinauntru. Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta. Vreau să ma accept așa cum sunt în realitate și vreau și voi să faceți la fel, vreau să vă acceptați așa cum sunteți, să vă iubiți așa cum sunteți”.

miercuri, 1 august 2018

Dacă iubirea te îmbolnăvește, oare ura te vindecă?

 
Dacă iubirea te îmbolnăvește, oare ura te vindecă sau îți oferă falsul refugiu care se transformă într-o închisoare al cărei prizonier ai devenit? Femeie, există și bărbați urâți, dar viața ți-a pus la dispoziție șansa de a ierta și a înainta în călătoria ta. Decizia este a ta. Spune-mi povestea ta dacă simți și poți. Începem!

Prima zi de august. Am deschis geamul, cerul e înorat, circulă un aer răcoros de octombrie. Am scris un articol insuportabil, așa cum rareori obișnuiesc să fac. Dacă obișnuiești să te folosești de oameni ca să ajungi la interesele mărunte pe care le ascunzi în spatele iubirii, mesajul nu e pentru tine, nu îl citi.

Oamenii nu pot fi trași la răspundere pentru faptele lor căci nu sunt conștienți pe deplin. Nu poți condamna un orb care mergând pe stradă se împiedică și cade iar în cădere lovește pe cineva. El este orb, nu vede, de aceea oamenii au avut nevoie de dragostea care îi însănătoșește. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fie precauți. E necesar.

Dragostea este singura care vindecă pe această planeta și cea mai eficientă armă a ei este iertarea. Dragostea este medicamentul. Ori, noi, atunci când ne îmbolnăvim, nu condamnăm medicamentul, care este dragostea, ba căutăm să identificăm ura care s-a așezat înăuntrul nostru și ne îmbolnăvește. Restul sunt povești absurde pentru copiii de toate vârstele.

Și nu din cauza faptului că iubești te doare. Nu dragostea te îmbolnăvește. Te doare din cauză că nu ți se răspunde înapoi pe măsura așteptărilor tale. Gelozia te doare, goliciunea care rămâne după moartea visurilor tale te ucide și pe tine. Faptul că te-ai înșelat în privința unui om te doare, când o persoană pe care te bazezi s-a folosit de tine te doare.

Dragostea este singura care te mângâie. Deoarece, cu toții își descarcă gunoiul în curtea ta, inclusiv tu atunci când te învinovățești pentru ceva sau când ceri prea mult de la tine în timp foarte scurt. Atunci nu urăști doar ceea ce te înconjoară, te urăști inclusiv pe tine iar ura te îmbolnăvește. Apoi, îmbătrânești prematur, te stingi ușor și începi să mori și nu știi.

Și totuși, distrugându-te te construiești. În felul acesta moare egoul în tine și ia naștere ființa care ești. Altfel, nu ai putea să experimentezi ca să crești, atunci ai fi venit pe Pământ ca să trăiești degeaba, atunci ți-ai fi consumat anii și energia degeaba. Dragostea curată nu poate fi prostită de nimeni și nu suferă niciodată.

Ura a stricat familii și i-a făcut pe oameni să alerge până au obosit. Mulți aleargă întreaga viață. Ei nu aleargă însă după bani sau după lucruri, prin intermediul banilor și al lucrurilor caută iubirea și atenția care nu se pot cumpăra!

Dacă într-o relație oferi totul dar nu primești ceea ce aștepți în schimb, iar, pentru asta urăști iubirea, ceea ce simți nu este iubire, este un târg. Oferi ceva în speranța că vei primi altceva dar astfel rămâi dezamăgit. Apoi, regretul te îmbolnăvește. Cu iubirea nu te uiți în spate, atunci când iubești necondiționat oferi și mergi mai departe.

Noi oamenii am dovedit că suntem campioni la îndoieli. Din acest motiv am creat altfel de iubire, pe lângă iubirea necondiționată, expresie care este un pleonasm prin definiție. Am creat iubirea promisiunilor, cea a jurămintelor și garanțiilor. Când viața nu se derulează în parametri tiparului ales, ne răzvrătim și ne îmbolnăvim.

În realitate, iubirea nu poate fi altfel decât necondiționată. Fiindcă, atunci când condiționezi iubirea tu ai schimbat direcția, ai sărit de pe linia ta și ai intrat în câmp ca boul. Atunci confunzi iubirea cu târgul și șantajul, pe viitor vei vrea să îți dezvolți afacerea. Vei căuta o femeie, două, trei ori zece dacă vrei și poți, când tu nu ai învățat să iubești nici măcar una. Dar goliciunea îți stârpește inima, de aceea te îmbolnăvești.

Frica te îmbolnăvește

Festivitățile și verighetele nu dovedesc faptul că iubești ori că ești iubită. Ele nu au nicio legătură cu ceea ce simți în interiorul tău. Aceste obiceiuri sunt practicate de oamenii care trăiesc în lumea aparentă, ei le fac de fațadă. Ele le oferă o scurtă senzație de satisfacție însă în scurt timp dispare tot sensul. Trăiești cu inima închisă lângă un om care nu își deschide inima în fața ta. Te căsătorești cu mintea de aceea te paște despărțirea.

Deschide-ți inima și nu trăi mărșăluind în rând cu gloata, îndrăznește. Oamenii sunt atât de fricoși încât vor spune despre tine că ești naiv atunci când vor vedea că te pregătești să iubești cu toată ființa ta. Vor considera că nu ești conștient de suferința în care s-ar putea transforma bucuria.

Ei te privesc cum traversezi podul mișcător al sentimentelor, crezând că nu ești conștient că te-ai putea îneca. Dar ei nu știu că tu ai horărât să îmbrățișezi viața în mod conștient, cu toate provocările ori riscurile. O viață petrecută pe uliță, privind cu râvnă la cum trăiesc ceilalți, nu este viață.

Căci, e absolut natural ca pe durata călătoriei să existe provocări și pericole. Altfel nu te-ai mai putea bucura când ajungi undeva. Dacă drumul iubirii ar fi lin nu ai mai pleca. Totuși viața te-a făcut să simți pe pielea ta cum trăiesc învingătorii.

sursa: https://vorbindcudumnezeu.com/
 

marți, 31 iulie 2018

Sunt unii oameni în jurul nostru care, prin atitudinea și comportamentul lor, ne fac rău sau ne fac să ne simțim rău.

 
Ei sunt acei oameni care îți spun:

- că nu poți, că ești prea visător și să revii cu picioarele pe pământ;

- cei care îți ignoră sentimentele, nu le pasă de ceea ce dorești tu;

- cei care așteaptă de la tine să faci așa cum doresc ei și ca să se asigure că le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea și șantajul emotional;

 - oamenii egoiști, care doar iau de la tine și nu îți dau nimic în schimb;

 - oamenii răutăcioși, bârfitori, agresivi, negativiști sau cei care sunt mereu "gică contra";

 - cei care pozează în victime neajutorate și îți cer să faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef să facă;

 - cei care nu-ți respectă granițele și limitele personale, îți încalcă teritoriul sau personalitatea - adică cei care nu te respectă;

 - oportuniștii care se folosesc de tine de câte ori au ocazia;

 - oamenii care te mint;

 - cei care îți înșeală încrederea repetat și cei care te trădează atunci când au ocazia;

 - oamenii care te invidiază sau le este ciudă pentru reușitele tale;

 - cei care pe față îți zâmbesc și îți spun că îți sunt prieteni, însă pe la spate te sabotează;

 - cei care îți dau sfaturi fără să le ceri, spunând să faci așa cum spun ei pentru că îți vor binele... deși lucrurile nu stau așa;

 - cei care îți spun că știu mai bine decât tine ce trebuie să faci tu cu viața ta;

 - cei care vin și îți spun ce au spus alțîi despre tine și apoi se bucură în secret când tu intri în conflict cu acea persoană;

 - cei care vor să te domine prin agresivitatea lor;

 - și lista poate continua;

Acești oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru că le permiți. Dacă tu nu le vei mai da ocazia să-ți facă rău și cu toții ar face asta, în timp ei vor fi nevoiți să-și revizuiască comportamentele și atitudinea pentru că altfel ar fi marginalizați.

Ca să facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respectă, nu îți sunt prieteni și nici nu îți vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei înșiși, nu și le cunosc sau nu și le acceptă, însă le aduc în relațiile lor interumane. Faptul că tu îi accepți în continuare în preajma ta, nu face decât să le întărească aceste comportamente și atitudini disfuncționale.

Indiferent care este natura relației tale cu o astfel de persoană - fie că îți este rudă, prieten, partener de cuplu, prieten din copilărie, coleg sau o persoană care a intrat recent în viața ta - cel mai bine pentru tine este să te distanțezi de ea.

Iubește-te și prețuiește-te suficient de mult încât să nu le mai permiți oamenilor să se poarte cu tine într-o manieră care îți face rău sau care te face să te simți rău - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odată ce înlături aceste persoane din viața ta, vei avea locuri libere pentru cei care merită cu adevărat să îți fie alături în această călătorie fascinantă - viața ta!
 
de dr. Ursula Sadner

marți, 24 iulie 2018

Citate impresionante despre viață oferite de Keanu Reeves!


Pentru că ne place de Keeanu Reeves, am adunat cele mai frumoase citate ale marelui actor. De citit și de dat mai departe:

“Eu nu pot face parte dintr-o lume în care bărbații își îmbracă soțiile ca pe niște femei ușuratice, ajutându-le să pună în evidență lucrurile care ar trebui prețuite. O lume în care nu mai există conceptul de onoare și demnitate și ai încredere în oameni doar atunci când spun “Promit!”….”

“Eu nu pot trăi fără iubire”

“Deschide ochii și bucură-te de tot ceea ce este frumos în jurul tău”

“Nici unul dintre noi nu pleacă de aici în viață, așa că vă rog să vă gândiți. Mâncați ce vă place. Umblați prin soare. Săriți în valurile marii. Spuneți adevărul din inima voastră. Fiți prostuți. Fiți buni. Fiți copii. Faceți lucruri ciudate. Iubiți. Iertați. Bucurați-vă de viață. Nu este timp pentru nimic altceva.”

“Dacă poți să faci o femeie să râdă, vei vedea cel mai frumos lucru pe care Dumnezeu l-a făcut pe Pământ.”

“Iubește-ți viața, chiar și atunci când treci prin perioade dificile”

“Nimeni nu știe că în urmă cu ceva timp, eu am suferit de depresie. Nu am spus nimic nimănui. M-am văzut nevoit să lupt singur ca să ies din acel loc. Persoana care mă ținea departe de fericire eram chiar eu. Fiecare zi contează, fiecare zi este prețioasă, așa că haideți să o tratăm ca atare.”

“Banii sunt ultimul lucru la care mă gândesc. Aș putea să trăiesc cu ceea ce am deja și în următoarele secole.”

 “Aleg calea mea! Îmi pare rău că nu am găsit aceeași înțelegere în oamenii pe care i-am iubit cel mai mult.”

“Ziua de mâine nu este garantată, haideți să o sărbătorim astăzi. Haideți să o trăim astăzi!”

“Durerea își schimbă forma, dar nu se termină niciodată.”

“Nu mai pot trăi în această lume în care conceptul geloziei este rușinos, iar modestia este văzută ca un dezavantaj… în care oamenii au uitat să fie sensibili și nu mai știu ce înseamnă iubire, căutând doar cea mai simplă opțiune pentru ei… O lume în care oamenii ajung să arunce toți banii pentru a își repara mașina la prima zgârietură, în care nu se economisește niciun ban, în care timpul nu mai contează.”

“ÎNTREAGA MEA VIAȚĂ VOI FI ÎNDRĂGOSTIT DE IUBIRE. Respir pentru iubire.”

sursa:kudika

vineri, 20 iulie 2018

Bucurați-vă...

 
Bucurați-vă de viață!

Bucurați-vă de lucruri simple!
 
Bucurați-vă de tăceri!
 
Bucurați-vă de pace!
 
Bucurați-vă de frumos!

Bucurați-vă în Dumnezeu!

La mulți și binecuvântați ani tuturor celor care poartă numele sfânt!

Cu iubire și lumină,
Daniela.

luni, 16 iulie 2018

Nu aștepta de la alții să te facă fericit, asumă-ți tu acest demers și astfel vei simți cât ești de puternic și întreg

 
Așteptăm prea multe de la relațiile noastre. Ne așteptăm ca alții să ne facă fericiți, să ne aducă bucuria de a trăi, să ne umple golurile interioare, să facă pentru noi tot ceea ce refuzăm să ne asumăm și îndeplinim de unii singuri.

Așteptăm ca alții să se lase pe ei pe locul secund pentru noi, să facă compromisuri și sacrificii în numele "iubirii" pe care spun că ne-o poartă.

Așteptăm ca alții să ne citească gândurile, să ne accepte necondiționat, să ne tolereze derapajele și greșelile fără ca noi să ne simțim responsabili pentru ele.

Ei bine, acest tip de relaționare este posibil doar între copilul mic și părinte până în momentul în care copilul își dezvoltă un aparat psihic autonom.

Nu este normal să ne așteptăm, adulți fiind, ca alți adulți să se raporteze în acest fel la noi. Fiecare om, ajuns la vârsta maturității biologice și psihice, este responsabil de sine însuși și de bunăstarea sa proprie. Nimeni nu a venit pe lume pentru a te face pe tine fericit cu prețul anulării de sine.

Când înțelegi și îți asumi propria-ți persoană și existență, îi eliberezi pe alții de așteptările nerealiste pe care le ai de la ei. Iar odată ce devii responsabil și iei povara aceasta de pe umerii altora, vei vedea că nu te vei mai simți atât de dezamăgit când ei nu fac ce vrei tu și nici nu te vei mai simți ca o victimă lipsită de putere, aflată la cheremul altora.

Nu aștepta de la alții să te facă fericit, asumă-ți tu acest demers și astfel vei simți cât ești de puternic și întreg.

de Ursula Sandner

vineri, 13 iulie 2018

Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…


Campania #NuEştiSingurPeLume luptă pentru dragostea adevărată. Pentru ca orice femeie să cunoască libertatea şi eliberarea. Avem nevoie să înţelegem cu toatele că nimeni nu are dreptul asupra vieţii noastre, şi alegerea partenerului înseamnă de fapt alegerea propriului viitor.

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!” Te va costa totul, draga mea…

                Uite de ce IUBIREA COSTĂ

1. Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2. Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3. Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

4. Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!
Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

de Monica Berceanu
 

joi, 12 iulie 2018

Cum poți crește încrederea în partener?

 
Încrederea este motorul oricărei relații! Nu dragostea! Să te îndrăgostești e ușor și, de multe ori, se întâmplă să te îndrăgostești de oameni care nu sunt demni de încredere. Rezultatul? Decepți suferință, tristețe!

Ce căutăm prima dată la un partener? Frumusețea fizică? Sigur, contează și aia! Simțul umorului? De acord, este important! Caracterul? Fără îndoială.

Studiile au demonstrat foarte clar faptul că atunci când îți place de o persoană, dar afli ‘nasoale’ despre ea, tendința este să nu o mai consideri atât de dezirabilă.

Întrebarea este: ce înseamnă caracter? Pe lângă purtări alese, nu cumva înseamnă să fie o persoană demnă de încredere? Atunci când ești singur/ă și îți cauți un nou partener, care este primul gând care-ți vine în minte? Ca partenerul/a cu pricina să nu te facă să suferi!

Ce înseamnă asta? Că este o persoană pe care te poți baza, că este o persoană onestă, o persoană care te va respecta, care va fi lângă tine, care nu te va înșela etc… După cum vedeți, cam orice relație are la bază încrederea! Dacă încredere nu e… lucrurile nu prea au cum să funcționeze. Sigur, e posibil să meargă o perioadă, însă nesiguranța aia te face să te urci pe pereți.

‘Când am analizat toate cercetările făcute în Statele Unite pe toate clasele sociale, pe fiecare grup etnic sau rasial, am realizat că problema încrederii/ trădării a fost principala lor problemă’, a declarat John Gottman – unul dintre cei mai respectați cercetători ai vieții de cuplu din lume.

Cu trădarea e simplu – este un eveniment critic ce poate apărea în viețile noastre, iar reacția noastră nu este întotdeauna foarte bună (mulți rămân grav avariați după o trădare).

Ce facem cu încrederea? Cum ne raportăm la ea? La ce ne gândim atunci când folosim acest termen? Gottman spune că la onestitate și dependență. Eu aș pune și siguranța! Suntem oameni și ne place siguranța. Nesiguranța ne excită la început însă, dacă o menții pe termen lung, riști să ajungi la balamuc.

Da, haideți să recunoaștem faptul că siguranța ne face bine. Ne dă voie să evoluăm, să creștem, să devenim ceea ce ne dorim să devenim. Cât despre cupluri, atunci când există încredere, ele sunt extrem de puternice, iar partenerii trec ușor peste momentele dificile. De ce fac asta? Pentru că știu că, orice s-ar întâmpla, ei sunt acolo… unul pentru celălalt!

Iată deci că încrederea este cea mai sexy calitate a unui partener! Sau, cum spune cercetătorul american: ‘încrederea suspendă frica!’

Ei bine, încrederea se construiește cu multă migală, însă este o construcție care merită. Ea nu se construiește neapărat cu lucruri și momente grandioase, ci mai degrabă cu momente mici.

Să ne imaginăm următorul tablou: ‘El vrea să vadă un meci pe care îl consideră important. Ce face? Își aduce lângă canapea câteva beri, semințe… se pune confortabil și se uită la tv. Pentru 90 de minute, timpul este suspendat pentru el. Ce face ea în tot acest timp? Nu există pentru el! Asta se întâmplă în foarte multe cupluri.

Acum gândiți-vă că pe parcursul unei săptămâni pot exista 2-3 meciuri. Ce simte ea? Abandon! Ei bine, aici intervine problema încrederii. Dacă el observă că iubita/soția este supărată, ce face? Cum acționează? O privește și spune: ‘mă piș, nu am chef de ifosele ei! Vreau să mă uit la meci și basta!’ Așa? Sau o întreabă: ‘iubire, ce se întâmplă? De ce ești supărată? Cum pot să te ajut?’

Să disecam puțin cele două situații:

 1. Atunci când el o ignoră și spune: ‘mi s-a luat de căcaturile ei de femeie’; îi arată că îl doare-n ... de ea, ceea ce înseamnă că încrederea ei este făcută scrum.

 2. Atunci când el o întreabă ce se întâmplă, ea se simte băgată în seamă, simte că se conectează cu iubitul ei și că el nu se gândește doar la ceea ce-l interesează pe el. Ăla este un moment în care încrederea acestui cuplu se poate consolida.

Și totul începe cu o întrebare simplă: ‘iubire, ce se întâmplă?’

Cu cât faci asta mai des, cu cât reușești să te conectezi cu partenerul/a mai mult, cu atât reușești să-ți consolidezi încrederea în cuplu. E doar o chestiune de conștientizare!
Conectarea chiar stă la baza încrederii dintre oameni.

Ce înseamnă această conectare?

Tot Gottman ne oferă răspunsul: ‘să pui preț pe emoții, să fii atent la emoțiile partenerului/ei; să accepți că întotdeauna există două puncte de vedere; să încerci să-ți înțelegi partenerul; să nu ai o atitudine defensivă și să răspunzi cu empatie’.

Iată cum ajungem la răspunsul la întrebare din titlu: cum poți crește încrederea în partener? Prin conectare constantă și prin bunătate! O fi greu?

sursa: http://www.vulpescu.eu/
 

marți, 3 iulie 2018

Unei mame...

 
Textul Unei fiice, publicat în cartea Insomnii, în care multe mame s-au regăsit, a generat controverse și frustrări în rândul unor fiice adolescente care se simt neînțelese, controlate,

Am fost acuzată că nu mă pot pune în locul lor, că sunt părtinitoare. De aceea astăzi voi scrie...

Draga mea mamă,

știu, mi-ai dăruit viața și îți sunt recunoscătoare, însă viața fiind un dar, nu îl revendica, nu-mi tot reproșa că m-ai adus pe lume.

Dacă mi-ai dat viață, atunci aceasta îmi aparține. Ai tot dreptul să-mi dai sfaturi, desigur că tu ai experiența vieții, știu și că dorești tot ce este mai bine pentru mine, însă nu-mi impune alegerile.

Nu face din mine un trofeu, nu face din mine scopul ambițiilor tale. Nu încerca să realizezi prin mine ceea ce nu ai reușit tu.

Chiar dacă m-ai educat frumos, este posibil ca sistemul nostru de valori să fie diferit. Eu aș vrea să trăiesc după bunul meu plac, nu după așteptările lumii. Te rog arată-mi că îți pasă mai mult de mine decât de părerea lumii și ai încredere că voi avea eu grijă de integritatea mea morală.

Nu mă mai trata ca pe o deșucheată doar pentru că mă îmbrac altfel decât consideri tu potrivit, nu interpreta libertatea ca pe o depravare...

Nu-mi subestima inteligența și te rog să accepți că anumite etape sunt necesare în evoluția unui copil. Dă-mi voie să și greșesc fiindcă anumite greșeli sunt tot etape necesare evoluției mele.

Când mă vezi abătută încearcă să mă mângâi, când am un eșec asupra căruia m-ai prevenit, te rog nu-mi pune sare pe răni cu acel “ți-am spus eu!"

Vorbește-mi ca și celei mai bune prietene, nu răstit ca unui dușman. Și te rog ca pe lângă critici și observații să mă și lauzi când merit, să îmi adresezi și cuvinte duioase și de încurajare, am mare nevoie de ele în lumea asta care atât de mult dezaprobă...

Nu mă mai compara cu alți copii, fiindcă nici eu nu te compar cu alte mame. Nu-mi mai aminti că alți copii, deși au mai puțin decât mine, învață mai bine, fiindcă nici eu nu te compar cu alți părinți care le oferă copiilor mai mult.

Nu-mi reaminti mereu cât de mult ai muncit și ai sacrificat pentru mine și nu mă mai face să mă simt vinovată pentru orice primesc și pentru durerile tale. Știu că nu îți este ușor și cu siguranță va veni ziua când voi înțelege pe propria piele tot ce trăiești tu acum. Însă te rog, lasă-mă să mai fiu copil, să mai fiu naivă, să greșesc, să visez aiurea, să-mi fac prieteni (poate nepotriviți, dar de la care să învăț cum să nu fiu), lasă-mă să mă bucur de adolescență, să nu am încă griji de oameni mari, să mă simt protejată și în siguranță, să mă bucur de acest "acasă" de care îmi va fi atât de dor cândva...

Fii cea mai bună prietenă a mea. Iar dacă uneori nu-ți spun totul, nu este pentru că te subestimez sau pentru că nu am încredere în tine, ci pentru că vreau să te menajez, să nu te încarc și mai mult, conștientă că orice durere a mea pentru tine ar fi un supliciu.

Chiar dacă nu-ți spun mereu sunt conștientă de eforturile și renunțările tale.

Mi-aș dori mult să nu te mai neglijezi. Să nu uiți că ești și femeie, nu doar mamă, că ai și drepturi, nu doar îndatoriri... Mi-ar plăcea să văd că îți oferi momente de relaxare, că te bucuri și tu, că te răsfeți, că îți permiți din când în când câte o zi în care să faci doar ce vrei și ce-ți place fără să te simți
vinovată.

Te rog iartă-mă pentru toate grijile, pentru toate emoțiile, pentru tot stresul care vine la pachet cu un copil. Iartă-mă pentru toate mulțumescurile pe care nu ți le-am spus, pentru toate momentele în care fără să vreau te-am făcut să crezi că nu te respect, că nu te prețuiesc.

Nu-ți pot promite că voi fi un copil perfect, dar mi-aș dori să fiu, să nu te dezamăgesc, să fii mândră de mine.

Tu pentru mine ești perfectă și inima care-mi bate în piept, bucată din inima ta, te va iubi cu fiecare bătaie a ei până la sfârșit. ❤️

 
de Irina Binder

luni, 2 iulie 2018

Ce ne face cu adevărat fericiți?

 
Din capul locului trebuie spus că fericirea nu este o iluzie sau ceva abstract. Așa credeam și eu, până când am început să pun lupa pe ea cu migală și curiozitate.

Unde greșeam? Nu știam să o definesc exact! În plus, nu mă cunoșteam, așa că aveam impresia că anumite lucruri mă vor face fericit… Mari dezamăgiri am mai trăit. Mai ales de la modelul dacă/atunci!

Ei bine, dacă vrem să vorbim despre fericire, mai ales în condițiile absenței informațiilor utile încă din perioada copilăriei, ar fi bine să încercăm să o definim în termeni cât mai clari.

Dacă mă întrebați pe mine, fericirea înseamnă să rezonezi cu propria viață! E cea mai scurtă definiție care îmi vine. Acum, dacă îmi permiteți să o desfac puțin, înseamnă echilibru – la interior! Pe toate cele 4 imperii, așa cum se spune: fizic, psihic, emoțional și spiritual.

Echilibru, nu norișori roz, așa cum greșit cred unii.

Ce ar mai însemna? Că ceea ce crezi, ceea ce simți și ceea ce faci se află în concordanță! Armonizare!

Bine, bine, dar ce trebuie să facem că să fim fericiți?- vă veți întreba.

Iată ce spune știința despre asta:

1. Să savurezi clipa
Adică să fii prezent în propria viață. Ați văzut câți oameni se duc la tot felul de evenimente, dar nu sunt acolo? Ei sunt prezenți doar fizic și atât. Sunt doar niște corpuri umblătoare. În rest, celelalte imperii nu sunt prezente. Ei nu pot savura momentul pentru că sunt într-o altă lume, cea online. Ia o pauză și bucură-te de nisip, de mare, de natură… conectează-te! Simte! Încearcă să simți clipa. Încearcă să o simți în toată ființa ta. Ce înseamnă asta? Reconectare cu tine și cu Universul. Mulți au pierdut conectarea asta și trăiesc ca niște zombie.

2. Recunoștința
Tu cui îi mulțumești pentru ceea ce ai? Te-ai gândit ca seara, când te întorci acasă, să-ți faci o trecere în revistă a zilei, să vezi câți oameni au participat la ziua ta? Ai mâncat? Le-ai mulțumit oamenilor care au pregătit prânzul tău? Măcar în gând? Nu? Fă-o! Ți-ai mulțumit ție pentru ceea ce ai făcut de-a lungul zilei? Nu? Fă-o! Așa înveți să rămâi prezent în viața ta și să vezi cine o impacteaza pozitiv și cine o impacteaza negativ. Rezultatul? Înveți să-ți cureți viața de ‘buruieni’.

3. Bunătatea
Asta este la-ndemâna oricui și nu doare. Știu că sunt oameni care cred că dacă ești bun… ești luat de prost. Greșit! Dacă ești bun… ești bun și atât! Cine nu știe să aprecieze asta e liber să-și vadă de drum. E simplu. Ia încearcă să ajuți alți oameni. Fă-o și apoi vezi cum te simți. Crede-mă, o astfel de experiență îți crește starea de bine până la 6 luni. Transformă bunătatea în obicei și vezi cum te vei simți pe termen lung…

4. Conexiunile sociale
Nu te închide în casă! Am mai scris asta. Cea mai mare greșeală pe care o fac persoanele care se îndrăgostesc este fix asta – dispar din social. Decid, practic, să se plictisească împreună. Iar creierul uman nu se simte prea bine atunci când îi restrângi ‘arealul’. Nu fă prostia asta. Socializarea este extrem de importantă în economia fericirii umane.

5. Calitatea relațiilor
Un alt aspect extrem de important. Ai stat vreodată să te gândești cu atenție ce fel de relații ai? Ce ai schimba? Nu? Fă-o! Vei afla lucruri interesante. Ce relații ai cu cei din familiei? Dar cu prietenii? Cu colegii? Cu oamenii, în general? Ești deschis spre oameni sau îi rejectezi? Ai încredere în ei sau nu? Fă aceste exerciții. Cunoaște-te!

6. Timpul
Mai precis, cum ți-l folosești. Îl folosești în avantajul tău sau împotriva ta? Ce faci cu timpul tău? Te-ai gândit? Nu? Fă-o! Gândește-te bine ce îți dorești și ce te oprește? Nu cumva modul în care alegi să-ți petreci timpul? Poți să schimbi ceva? Încearcă… E interesant ce afli atunci când începi să te cunoști în profunzime.

7. Controlul minții
Există foarte mulți oameni care cred că emoțiile îi conduc. Eronat. Frumos spunea cineva: emoțiile care credeți că vi se întâmplă sunt produsul vostru. Da, putem să ne controlăm și gândurile și emoțiile. Vrei să fii fericit/ă? Învață să-ți controlezi gândirea și emoțiile! Se numește auto-control.

8. Obiceiuri sănătoase
Fericirea este suma unor obiceiuri sănătoase! Ce intră aici? Cum gândești, ce simți, cât de mult te gândești la trecut, ce mănânci, ce bei, cum dormi (apropo, oamenii nefericiți nu prea dorm), cum te miști, ce citești etc… Te-ai gândit vreodată la obiceiurile tale? Fă-o! Fă-ți o radiografie! Vei afla lucruri foarte interesante

Vedeți, construcția fericirii este cât se poate de practică, de palpabilă. Nimic abstract. Sigur că fiecare punct în parte poate necesita o carte în sine. Important este să știm din ce este formată fericirea. Mai departe, fiecare om este liber să înceapă construcția propriei fericiri.

Eu voi fi aici și voi încerca să dezvolt fiecare componentă în parte.

Și încă ceva, foarte important: FERICIREA ESTE ÎN PRIMUL RÂND DECIZIE!
 
de Andrei Vulpescu

miercuri, 27 iunie 2018

“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi. Trebuie să citeşti:

 
Am decis să scriu această scrisoare în viitor pentru mine însămi, nu pentru că aş vrea astfel să amăgesc scleroza sau să împiedic demența. În acest sens nu cred că mă va ajuta. Dar, probabil, mă va salva de unele erori…

Deci, draga mea, atunci când vei fi bătrână…


1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irita acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă?

2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i.

3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-o bătrână ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.

4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.

5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!

6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.

7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltui pentru călătorii.

8. Nu te uita în oglindă și nu te machia într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.

9. Ai grijă de bărbatul tău, chiar dacă a devenit un bătrân neputincios, zbârcit şi morocănos. Nu uita că odată era tânăr, puternic și vesel. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânără, subțire şi frumoasă, iar acum doar el are nevoie de tine.

10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniacal știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?!

11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.

12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine.

Sursa: http://sevedetot.ro/

luni, 25 iunie 2018

Cum recunoști mentalitatea de victimă?

"Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!"
 
Mentalitatea de victimă este, poate, cea mai defectuoasă dintre toate deoarece te împiedică să îți atingi obiectivele și te menține într-o stare de neajutorare, de neputință învățată. Credințele pe care ți le-ai format de-a lungul timpului și pe care continui să le întărești prin acțiunile tale sunt de multe ori contraproductive și, fără să îți dai seama, te ghidează către o autosabotare repetată.

Victima nu poate, este lipsită de putere și, chiar și atunci când are realizări, îi este greu să le susțină pe termen lung deoarece pentru ea totul trebuie să fie dificil, complicat, nedrept și chiar imposibil. Viața nu îi este în control, ba din contră, îi este împotrivă, iar rememorarea nedreptăților sau suferințelor din trecut o face să se zbată în gânduri de regret și neputință. Cu toții am avut probleme sau ne-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, însă acest lucru nu înseamnă că trecutul nostru a fost doar o nesfârșită dramă. Așa cum am avut parte de momente pozitive, am avut parte și de momente negative. Victima se focalizează în principal pe cele negative pentru a-și reconfirma credințele disfuncționale. Oamenii care își îmbrățișează puterea interioară sunt mult mai ancorați în prezent orientându-se spre viitor, iar victimele trăiesc mult mai mult în trecut, având percepția unui viitor scurtat sau limitat.

Victima crede că ceilalți oameni sunt de vină pentru felul în care se simte și arată viața ei - se simte persecutată, nedreptățită, neapreciată. De altfel, neasumarea responsabilității este caracteristica principală a acestei mentalități.

Persoanele cu o astfel de gândire consideră că nu pot face nimic ca să-și schimbe viața și că depind în totalitate de circumstanțe, noroc, soartă sau alți oameni, factori pe care și dau vina atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc. Au o viziune întunecată asupra existenței, exagerează gravitatea problemelor și, chiar și atunci când li se întâmplă lucruri pozitive, găsesc noi motive să se plângă sau să fie nemulțumiți.

Victima simte că nu poate face față situațiilor problematice sau vieții în general. Lumea este un loc înfricoșător, plin de pericole și oameni care caută dinadins să-i facă rău. Critica, fie ea și constructivă, este interpretată ca un atac personal, o devalorizare cumplită.

Și ce îi place victimei cel mai mult să facă? Să se victimizeze, să-și plângă de milă, să se devalorizeze, să se plângă altora cât de greu îi este și câte probleme are, să fie compătimită, ascultată, alinată. Însă nu vrea să caute soluții ori cel puțin să se gândească la ele. Dacă aduci în discuție această variantă sau refuzi să o mai compătimești (întărindu-i astfel neputința), cel mai probabil se va supăra, îți va reproșa că nu-ți pasă, că nu o înțelegi, te va face să te simți vinovat sau rușinat.

Plăcerea victimei este să fie compătimită, ajutată, să i se plângă de milă. Acest lucru este de fapt și principalul beneficiu secundar al acestui rol. Cei din jur se poartă cu mănuși, sunt mai rezervați în a te critica și chiar îți fac pe plac pentru a nu te supăra, iar tu simți că ar trebui să primești un tratament preferențial doar pentru că „suferi”, că „ți-e greu”, că „nu poți”. Cauți să fii ajutat, să-ți rezolve alții problemele, să-și asume alții responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.

De multe ori acest tipar de gândire și acțiune este unul inconștient care funcționează de ani și ani de zile, învârtindu-se în jurul aceluiași punct central: neasumarea puterii interioare. Persoana chiar crede că nu poate face nimic, că viața proprie nu este responsabilitatea sa ori că alți oameni sunt de vină. Problema este că, în momentul în care tu consideri că felul în care trăiești nu depinde de tine, nici nu poți face ceva pentru a schimba ceea ce te nemulțumește. Ești o victimă a circumstanțelor, o frunză în bătaia vântului. Conjunctura trebuie să se schimbe, oamenii trebuie să se schimbe ca să fii tu fericit. Nu vezi soluții sau nu acționezi pentru că ai impresia că oricum nu ai putea schimba nimic, că nu depinde de tine. Ai vrea „să ți se dea” și „să ți se facă”. Îi delegi pe alții cu propria bunăstare. Ești pasiv și îți este greu „să te ridici” atunci când „cazi” ori pur și simplu să faci să se întâmple ceea ce-ți dorești.

Victimele manipulează pentru a-i determina pe cei din jur să le facă pe plac, cel mai frecvent jucând cartea „săracul de mine”, inducându-le celorlalți sentimente de vinovăție și rușine. Dacă te afli într-o relație apropiată cu o astfel de persoană cel mai probabil te simți, de multe ori, folosit. Acest sentiment provine din faptul că victima simte că i se cuvine ca cel apropiat să îi satisfacă nevoile și dorințele.

Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol. Victima care își dă seama că există maniere diferite, benefice, funcționale de a-ți trăi viața, altele decât cele bazate pe autocompătimire și neputință, care conștientizează că ar fi posibil ca totuși problema să fie la ea, și nu la alții, realizează că are în propriile mâini soluția prin care își poate transforma viața - schimbarea propriilor credințe. De fapt, credințele tale te transformă într-o victimă, felul în care te raportezi la tine însuți și la viața ta. Nimeni nu are nimic cu tine. Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața.

Imaginează-ți o persoană care zi de zi își contemplă pasiv viața, care e nemulțumită de relația sa, de job-ul său, de felul în care arată sau de situația sa financiară. Care se simte din ce în ce mai împovărată, captivă în propria viață sau în propriul trup. Care își plânge de milă și care se plânge oricui este dispus să o asculte. Care dă vina pe alții și refuză să se gândească la soluții ori să le implementeze. Care își repetă de fiecare dată că ea nu poate, că nu a avut niciodată noroc, că soarta îi este potrivnică și cine știe ce alte nenorociri o mai așteaptă.

Și acum imaginează-ți o persoană în aceeași situație, care are același tip de probleme, însă care refuză să creadă că nu se poate face nimic. Care își repetă de fiecare dată că, oricât de greu ar fi pe moment să se lupte cu neajunsurile vieții sau cu propriile limitări, nimic nu o va opri să-și transforme viața, să facă pas cu pas schimbările dorite. Care se vizualizează în varianta sa ideală și care face orice îi stă în putință pentru a ajunge acolo. O persoană care își hrănește gândurile care îi dau putere și refuză să accepte în mintea și în jurul său toxicitatea.

Care crezi că este deznodământul în fiecare dintre aceste două cazuri? Orice călătorie începe cu primul pas și orice schimbare necesită, în primul rând, încrederea că vei putea să te descurci cu orice obstacole ți-ar apărea în cale. Nu este ușor să faci schimbări, dar satisfacția faptului că ai reușit să obții ce ți-ai propus te va face să te simți din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și din ce în ce mai puternic.
 
Totul pornește de la un „simplu” gând. Mai multe gânduri de același fel formează un tipar cognitiv, îți conturează credințele față de tine însuți, lume sau viață. Credințele îți dictează alegerile, iar alegerile și deciziile precum și acțiunile tale îți făuresc viața.
 
Fii conștient de ceea ce gândești, pune la îndoială credințele tale, întreabă-te dacă sunt sau nu adevărate, dacă îți sunt sau nu benefice. Schimbă ceea ce nu-ți mai folosește și ai încredere în faptul că poți să îți schimbi viața! Asumă-ți responsabilitatea pentru fiecare gând, trăire și acțiune și preia controlul asupra vieții tale!
 
Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...