vineri, 29 martie 2019

Cu bucurie în suflet!


Învățăm să trăim cum putem, și reușim să trăim în final cum ne dorim, prin forțe proprii, prin visele pe care le punem în practică atunci când toți din jur spun că trebuie să nu faci așa, prin tot ceea ce simțim că putem face noi pentru noi.

Experimentăm apoi diferite stări, ne întâlnim cu diferite persoane, și ajungem la un moment dat să credem că toată lumea din jur este bună, pentru că așa ne place să vedem lucrurile. Însă fiecare om are propriul său ochi prin care vede și simte lucrurile chiar dacă nu recunoaște, și cel mai simplu este când aruncăm în brațele celuilalt povara noastră, deoarece mintea noastră creează iluzia că noi nu avem nici o vină.

De fapt, mi-am dat seama că nu trebuie să conving pe nimeni de adevărul meu, care este văzut și simțit de mine așa cum îl percep eu. Cum am putea oare să fim toți la fel, să simțim toți la fel?

Și uite așa cred că odată ce am avut puterea să merg mai departe indiferent de consecințele pe care mi le-am asumat, pot spune că drumul meu pînă aici a fost greu, cu denivelări, cu încercări, cu suișuri și coboriri, cu zile și momente în care credeam că totul a ajuns la final, însă peste toate acestea speranța și credința au fost cele care au izbăvit făcând din drumul meu unul frumos.

Mă simt de parcă m-aș plimba în picioarele goale prin iarbă, pe cărarea ce duce către orice îți dorești să visezi, și uite așa simt că ce urmează a se întâmpla va fi ALTFEL, DIVIN îmi vine ca și cuvânt în minte, și mă gândesc ce simte sufletul meu să spună despre acest cuvânt. Cu siguranță simte liniște, armonie, iubire, relaxare, reorganizare, puterea de a spune NU atunci când simți că nu poți sau e prea mult, puterea de a face ceea ce vrea sufletul tău nu ceea ce vor alții.

Am început articolul acesta zilele trecute, lăsându-l aici să stea și să aștepte parcă un nume și o finalitate. Nu mai grăbesc lucrurile așa cum făceam mai de mult (mai puțîn la muncă unde e alt univers cu altă dimensiune :)) so..) și aștept să se așeze așa cum trebuie.

Dacă am știut despre 2018 că va fi un an al schimbărilor radicale, al modificărilor majore și a luării unor hotărâri, așa știu despre 2019 că este DIVIN, pentru mine deja este!

„Cum ai descrie anul 2019?” fiind întrebată, aș răspunde într-o clipită:

„Well, având o formă mică, ușoară, albă, pufoasă, ca un fulg, ce încape în palma mea, la care mă uit de câte ori simt nevoia să îl am mai aproape de mine, divin, înălțător, plin de iubire și satisfacție pe toate planurile! Este primul an din viața mea pe care îl simt așa, așadar 2019 va fi anul MEU !”

Cu mulțumire și recunoștință pentru 2018, cu iubire și satisfacție pentru 2019!

sursa: facebook

luni, 11 martie 2019

Abuzul emoțional. Alege înțelept! Alege-te pe tine!

 
Abuzul emoţional este un tip de abuz psihologic mai greu de recunoscut decât alte tipuri de abuzuri, precum cel fizic, implicând mai multe tipuri de comportamente care se repetă și care afectează sănătatea psihică a victimei, stima de sine, încrederea în sine și în alții. Toate acestea se întâmplă treptat, în timp, astfel încât în primă fază persoana poate nici să nu-și dea seama de gravitatea situației, negând, minimalizând sau trecând cu vederea faptele abuzive. Întâlnim des situațiile în care victima îi găsește scuze abuzatorului sau preia asupra sa vina pentru ce se întâmplă, acestea reprezentând de fapt mecanisme de apărare prin care persoana reușește să facă față stresului, conflictelor interioare și exterioare.

Cum poți recunoaște abuzul emoțional? Acesta poate lua mai multe forme:

Violență verbală - insulte, înjurături, țipete, „glume” sarcastice - adică răutăți mascate sub formă de „glume”: „Ce te superi așa? A fost doar o glumă! Ești prea sensibil/ă”. Tachinările și sarcasmul reprezintă așadar alte forme de abuz cu atât mai mult cu cât partenerul tău știe că acestea te rănesc și îți lezează demnitatea. Certurile și scandalurile iscate din nimic, discuțiile fără sfârșit al căror singur scop este să îți inducă confuzie și să te facă să te simți prost reprezintă alte maniere prin care abuzatorul încearcă să te supună. Mesajul din spate este „dacă nu faci ca mine, ne vom certa din nou, te voi face să te simți vinovat din nou, te voi jigni din nou, voi face din nou o criză etc”.

Umilire și desconsiderare - agresorul spune și face în mod intenționat anumite lucruri pentru a te răni, nu numai în intimitate, dar și în public. Dorințele, nevoile, sugestiile și opiniile tale nu contează pentru el, acestea fiind ignorate sau criticate. Îți va spune că „ești prost”, „nu știi ce vorbești”, „nu ai dreptate”. Te va face să te îndoiești de tine, să crezi că numai părerile lui sunt cele „corecte” sau „bune”, iar în acest fel vei ajunge să crezi că ce gândești, ce simți și ce îți dorești sunt niște prostii insignifiante, ca și cum nu ai avea dreptul să gândești, să îți dorești sau să simți ceea ce simți. Vei deveni, astfel, mult mai ușor de manipulat, vei accepta mult mai ușor să te supui dorințelor și nevoilor sale egoiste, pentru că ceea ce contează este ca tu să fii la dispoziția lui, să-i satisfaci toate capriciile, altfel te va face să te simți vinovat, rușinat, egoist, ca și cum ai fi un monstru fără suflet.

Orice „greșeală” pe care o faci și orice „eșec” în a-i îndeplini așteptările nu vor fi trecute cu vederea, dimpotrivă, vor fi scoase în evidență pentru a-ți eroda și mai mult stima de sine. De multe ori te va trata ca pe un servitor, considerând că i se cuvine să răspunzi prompt solicitărilor sale. Într-o astfel de relație nu te vei simți egal partenerului tău și nici nu vei fi tratat ca atare, încercările tale de a lua atitudine fiind întâmpinate cu și mai multă agresivitate.

O altă dovadă a lipsei de respect, de înțelegere și de compasiune este reprezentată de indiferența cu care se raportează la anumite probleme de-ale tale. Poți să treci printr-o perioadă mai dificilă a vieții tale, poți să fii bolnav sau să te confrunți cu anumite dificultăți la locul de muncă, partenerului tău nu pare să-i pese. Mai interesat este de cum îl vor afecta pe el toate acestea. Dacă ești bolnav, grija lui majoră este îndreptată înspre banii pe care trebuie să-i cheltuiești sau înspre incapacitatea ta de a-ți desfășura activitățile zilnice sau casnice ca și până acum. Sentimentul este că nu poți conta pe el - tocmai în momentele în care ți-ai dori să fie acolo pentru tine, manifestă și mai mult cinism și nepăsare. Din punctul lui de vedere, problemele cu care tu te confrunți reprezintă obstacole în a-i fi lui alături, în a-l face pe el să se simtă bine. Cine ești tu și ce-ți dorești tu nu pare a conta prea mult pentru el, tu trebuie să fii acolo ca să-l susții și să-l slujești pe el.

Intimidare și amenințări - prin țipete, comportamente imprevizibile, agresive sau orice alt gen de comportament menit să provoace frică astfel încât să nu mai ai curajul să te aperi, să-și spui punctul de vedere.

Critică constantă și subminare - fie în mod direct, fie în mod aluziv prin remarci sarcastice, o persoană care este mereu criticată (pentru felul în care vorbește, în care arată sau se îmbracă, în care se poartă, relaționează cu alții etc), începe să-și pună la îndoială propriile capacități, să-și piardă încrederea în sine. Agresorul ridiculizează părerile și ideile tale, te face să crezi că tu ai o problemă, că ești prea sensibil dacă îți manifești nemulțumirile evident îndreptățite; se poate comporta foarte amabil și frumos după un episod în care s-a comportat abuziv pentru a te face să te îndoiești de gravitatea faptelor.

Manipulare și șantaj emoțional - prin șantaj emoțional te determină să crezi că tu ești vinovat pentru comportamentele lui, pentru felul în care se simte, pentru felul în care arată relația sau, în general, pentru orice nu este pe placul său. Aici putem vorbi despre amenințările cu sinuciderea „dacă te desparți de mine, mă sinucid” sau de situațiile în care se ajunge la amenințări precum „dacă divorțezi de mine îți iau copilul și nu o să-l mai vezi niciodată”.

De asemenea, șantaj emoțional este și atunci când îți spune „după câte am făcut eu pentru tine, trebuie să faci și tu asta pentru mine, îmi ești dator!” sau „eu nu pot să fac asta, fă-o tu în locul meu”, jucând cartea „neajutoratului” pentru a se sustrage responsabilităților, deși este perfect capabil, dar nu vrea să-și asume efortul. Face pe victima „dacă m-ai iubi cu adevărat / dacă ți-ar păsa, ai face asta pentru mine”, iar dacă se confruntă cu un refuz îți va spune că ești un om rău, crud, egoist ș.a.m.d. De cele mai multe ori nu va ezita să facă astfel de scene în public, tocmai pentru a te face să te simți și mai prost de față cu alți oameni. Îți va face reproșuri și va vorbi de față cu alte persoane despre probleme care vă privesc doar pe voi doi - „spălatul rufelor în public” este o chestiune neplăcută pentru oricine, dar lui nu-i pasă de acest lucru atât timp cât reușește astfel să obțină ce își propune. Bineînțeles, vina va pica asupra ta.

Alte maniere de manipulare sunt refuzul de a comunica și retragerea emoțională - a sta îmbufnat cu zilele pentru a-ți face partenerul să se simtă vinovat și să nu mai repete acel lucru care „te-a supărat”. Acest gen de comportament este unul extrem de toxic - dacă într-adevăr există ceva ce ne deranjează, varianta matură și sănătoasă este să comunicăm acest lucru partenerului pentru a vedea dacă putem ajunge la un consens, însă dacă nouă de fapt nu ne pasă de ceea ce își dorește partenerul nostru, ci doar vrem să ne satisfacă pretențiile egoiste, vom face tot posibilul să-l determinăm pe acesta să ne facă pe plac, chiar dacă asta înseamnă compromisuri și sacrificii din partea sa. Un partener care folosește retragerea emoțională ca instrument de manipulare va refuza să manifeste față de tine orice fel de afecțiune, îți va respinge îmbrățiășările, săruturile, va refuza sexul și va fi complet indiferent față de aceste nevoi ale tale. În mintea lui te pedepsește, dar cine mai știe pentru ce?

O altă manieră de manipulare este prin crearea unei legături de dependență - partenerul nu își dorește să fii independent, să ai un job, să-ți urmezi pasiunile sau visurile deoarece în acest fel nu te-ar mai putea controla și subjuga. Scopul este să te facă să crezi că nu ai de ales sau că nu ești capabil să-ți iei propriile decizii; vrea să te convingă că nu te-ai putea descurca fără el. Izolarea de cei din jur (prieteni, familie) devine astfel o manieră prin care abuzatorul întărește această dependență și vulnerabilizează victima.

Acuze și învinovățire - partenerul te acuză în mod frecvent că îl înșeli sau că flirtezi cu alte persoane, este gelos, posesiv, îți interzice să faci anumite lucruri, să vorbești cu anumite persoane ori să te îmbraci într-un fel anume; te învinovățește pentru ce nu este ok în viața lui „dacă îți dădeai mai mult silința…”, „din cauza ta nu am reușit să…”, „dacă m-ai fi susținut mai mult…”, „dacă nu ți-ai fi băgat nasul…”

Abuzatorul nu recunoaște că felul în care se comportă este greșit, dimpotrivă, dă vina pe tine pentru reacțiile și acțiunile sale „tu m-ai enervat!” „din cauza ta mă port așa” și, mai mult decât atât, pozează în victimă acuzându-te pe tine de abuz, tu ești cel cu probleme.

Control - comportamentele descrise mai sus reprezintă comportamente prin care abuzatorul încearcă să preia controlul asupra ta. Într-o relație abuzivă te simți controlat, fie într-o manieră indirectă, prin șantaj emoțional și manipulare, fie într-o manieră directă. După cum spuneam și mai sus, partenerul îți poate interzice să te îmbraci într-un fel anume, să ieși în oraș, să te vezi cu prietenii, să te ocupi de hobby-urile tale, îți poate cere parolele de Facebook, de e-mail, îți controlează telefonul, te suspectează și te acuză frecvent de infidelitate. Și, chiar dacă nu îți interzice direct toate aceste lucruri, deseori te regăsești în situația în care, înainte de a lua o decizie sau a face ceva, trebuie să-i ceri permisiunea, fapt ce înseamnă, în fond, același lucru. În loc de a te comporta precum un adult independent, ești ca un copil care nu poate face nimic fără permisiune.
 
Câteva considerații importante

Dacă ești victima abuzului emoțional, cel mai probabil te simți captiv în relația ta - ți-ai dori să se schimbe ceva, în multe momente ți-ai dori să lași totul, să ieși pe ușă și să nu te mai întorci niciodată, dar în același timp îți este teamă să pleci. Parcă nu mai vezi ieșirea. Suferi, te simți neînțeles, te întrebi ce poți să faci mai mult. Ai încercat tot posibilul să îndrepți lucrurile, să faci să fie bine, dar de fiecare dată apar aceleași probleme, de fiecare dată parcă o iei de la capăt.

Ai obosit făcând atâtea sacrificii și compromisuri și își spui „asta e ultimul lucru pe care îl mai fac”, „asta e ultima dată când îl/o mai iert”, până data viitoare când ești rănit din nou și ierți din nou. Până data viitoare când te simți vinovat, când îți este teamă să spui „nu”. De multe ori ai senzația că-ți pierzi mințile, că totul e doar în imaginația ta. Pentru că este greu să accepți că cel în care ai investit atât de mult, cel pentru care ai făcut atâtea sacrificii și compromisuri nu este omul bun și iubitor căruia să-i pese, alegi să distorsionezi realitatea în mintea ta - negi gravitatea situației, minimalizezi probemele, închizi ochii, cauți fel și fel de scuze și justificări. Te învinovățești pe tine. Este vina ta că partenerul tău îți vorbește urât, că te tratează cu lipsă de respect, este vina ta că face crize, că se enervează, că se supără. Lași și mai mult de la tine.

Vocea lui a ajuns să fie vocea ta. Te trezești spunându-ți că „ești un prost, un incapabil”, te simți un om nevaloros, ajungi să te simți un om urât și nedemn de a fi iubit. Îți este greu să crezi că în lumea asta există persoane care să te iubească și să te aprecieze așa cum ești, crezi că toate relațiile implică suferință și că oricum nu vei găsi pe cineva mai bun. Și cum să crezi că meriți pe cineva mai bun dacă tu nu te vezi un om valoros și capabil? Cum să crezi că iubirea nu înseamnă lipsă de respect, așteptări egoiste, pretenții, capricii, toane, șantaj emoțional, control, posesivitate și gelozie dacă asta ai experimentat până acum?

Dar cum ar fi, totuși, ca într-o zi să nu mai alegi să închizi ochii, să nu mai fugi din fața realității? Cum ar fi să crezi că un om care te iubește și te respectă nu îți va vorbi urât, nu te va jigni, nu-ți va impune să faci compromisuri și sacrificii pentru a-l sluji? Că nu te va descuraja, nu te va umili, nu-și va bate joc de dorințele și visurile tale? Nu te va intimida și nu te va amenința, nu te va face să stai cu el doar din frică?

Cum ar fi să conștientizezi cu adevărat că rolul tău în această lume nu este să fii la dispoziția partenerului tău, să-l faci pe el fericit, cu prețul nefericirii tale? Că ai dreptul să fii așa cum îți dorești și că persoanele care te iubesc nu vor încerca să te schimbe pentru a corespunde mai bine nevoilor lor.

Cum ar fi să începi să pui nevoile și dorințele tale pe primul plan? Cum ar fi să stabilești limite și granițe clare de interacțiune? Să nu-i mai permiți partenerului tău să te folosească? Cum crezi că ar arăta relația ta atunci? Oare ar mai exista această relație? Și cum ar fi să întâlnești un alt om, acel om care să fie așa cum îți dorești tu și să ai o relație în care să te simți cu adevărat „acasă”? Îți pare greu de crezut, nu?

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, trebuie, în primul rând, să se producă o schimbare la tine. Acceptă realitea așa cum este. Conștientizează, încetează să mai găsești scuze și justificări și deja ai făcut un mare pas înainte. Admite că nu ți-e chiar atât de bine precum pretinzi. Caută ajutor. Caută soluții. Nu ești singur pe lume și nici singurul care se confruntă cu așa ceva. Ia-ți puterea înapoi și adu-ți aminte de toate calitățile tale, de toate obstacolele pe care le-ai depășit, de adevăratul „tu”, acea persoană puternică și demnă care, dacă s-ar vedea pe sine așa cum este cu adevărat, nu ar mai accepta niciun fel de abuz, nu ar mai accepta să fie tratată cu lipsă de respect, nu ar mai accepta să facă figurație într-un film în care nu se mai regăsește.

Nu-ți poți „salva” partenerul, nu îl poți schimba, nu îl poți „repara”. Toată energia pe care ai investit-o în asta, investește-o de acum în tine. O persoană abuzivă este o persoană toxică ce alege în mod conștient și voluntar să se comporte așa. Nimic nu scuză un astfel de comportament - nici rănile sale din trecut, nici traumele sale, nici decepțiile și dezamăgirile sale. Nu ești responsabil de comportamentele și de atitudinea partenerului tău, nu ești colacul său de salvare ori sacul său de box. Adevărul este că indiferent cât ai încerca să-i faci pe plac, nu vei avea cum să-i controlezi acțiunile. Singurul lucru pe care îl poți controla este atitudinea ta. Poți controla doar felul în care tu răspunzi, felul în care tu te comporți. 
 
Alege înțelept! Alege-te pe tine!

de Dr. Ursula Sandner

marți, 26 februarie 2019

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează noua viață, ci alegerile și deciziile personale

 
Suntem înconjurați de „victime” care nu-și asumă responsabilitatea vieții lor și dau mereu vina pe alții, care caută (conștient sau inconștient) drama pentru că așa au observat că primesc atenția și suportul celor din jur, care prin neajutorarea lor învățată și autoîntreținută își justifică dependența de alții.

„Vezi ce mult sufăr? Trebuie să mă iubești!”

„Vezi cât de greu îmi este? Sunt o victimă, salvează-mă!”

„Vezi câte trebuie să îndur? Iar eu nu am nicio vină...”

Cu toții trecem prin greutăți prin viață, însă normal este ca un adult să își asume responsabilitatea și să găsească soluții la orice problemă. O victimă însă nu vrea să găsească rezolvarea, ci își dorește doar să primească milă și să fie validată în suferința ei. Dacă faci greșeala să îi oferi soluții, răspunsurile ei vor fi „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”...

Sunt convinsă că și tu cunoști astfel de persoane care se plâng mereu, care parcă au mereu câte o problemă pe care o exacerbează, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Dacă faci greșeala să le validezi statutul de victimă neajutorată, nu faci altceva decât să le întreții beneficiile secundare pe care le caută: atenție, sprijin emoțional și de altă natură, neasumare, lipsă de implicare în propria viață. Este necesar să înțelegi că lor chiar le place și obțin avantaje prin victimizare, iar tu, fiindu-le mereu alături, ești parte din problemă și nu din soluție deoarece ei vor continua să dea vina pe unii și să caute soluții la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a căuta și de a folosi puterea lor personală.

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează nouă viață, ci alegerile și deciziile personale. Ești o victimă doar dacă, prin gândurile, percepțiile, alegerile și deciziile tale, alegi să te vezi și să trăiești astfel.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 22 februarie 2019

Omul tău va fi doar al tău!

 
Nu îți pierde speranța, mai ales, nu în iubire. Pentru că nu iubirea e de vină, oamenii sunt. Nu iubirea dă greș, nu ea se pierde, noi greșim, noi ne pierdem, atât pe noi înșine cât și pe cei dragi. Și totuși nici în oameni nu trebuie să ne pierdem speranța pentru că nu toți sunt la fel. Poate că mulți rănesc, poate că mulți aleg să trăiască după alte principii, mai puțin nobile, poate că unii aleargă după cantitate, nu după calitate, dar asta nu înseamnă că nu există nimeni pentru tine, asta nu înseamnă că toți te vor dezamăgi.

Va trebui să înveți să fii puternică, va trebui să te descurci adesea singură și să îți vindeci rănile provocate de alții, va trebui să îți dai seama că ești un om minunat. Și poate toate astea te vor determina să fii mai rece sau doar mai selectivă, însă nu va conta pentru că omul tău te va aprecia și te va iubi exact așa cum ești. Va iubi chiar și acele părți care ție nu prea îți plac.

Omul tău va fi doar al tău. Te va găsi, chiar dacă vă veți pierde, chiar dacă vă veți evita, chiar dacă vă veți căuta mult și veți începe să vă pierdeți speranța. Omul tău va ști să te iubească, să te accepte, să te facă să îți dorești să fii mai bună. Și nu va pleca, oricât de greu ar fi, oricât ar încerca alții să vă despartă. El va rămâne lângă tine și te va face fericită.

Niciodată să nu îți pierzi speranța în iubire pentru că un sentiment atât de frumos nu dezamăgește niciodată. Doar oamenii dezamăgesc. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, va trebui să te împaci cu asta și să îi ierți. Într-un final vei fi fericită și îi vei uita pe toți cei care te-au rănit… Dar, mai ales, îi vei ierta. 
 

joi, 21 februarie 2019

Trebuie să înveţi să renunţi!


Uneori, trebuie să înveţi să renunţi la lucrurile neînsemnate, la oamenii povară, la situaţiile care nu îţi fac bine, care te trag în jos, care îţi distrug viaţa, pentru că numai astfel poţi să mergi mai departe, cu fruntea sus, încrezătoare în tine.

Trebuie să înveţi să depăşeşti obstacolele pe care chiar tu ţi le creezi.

Renunţă să te mai învinuieşti atunci când lucrurile nu merg aşa cum ai planificat. Când ştii că ai făcut tot ce era omeneşte posibil, când ştii că ai sacrificat zile şi nopţi, când ştii că ai investit emoţii şi, totuşi, aproape nimic nu a ieşit aşa cum ţi-ai imaginat, ce rost mai au învinuirile? Poate că nu era pentru tine, nu-ţi era sortit acest lucru sau…acest om. Închide definitiv uşa aceea, pune lacătul, dezbracă-te de haina deznădejdii şi abandoneaz-o în faţa uşii ferecate!

Se spune că dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, cu siguranţă îţi va deschide o fereastră. Eu cred cu tărie că aşa este, pentru că au fost câteva situaţii în viaţa mea când, deşi mi-au fost închise anumite uşi, mi-au fost deschise ferestre către colţuri de rai.

Renunţă la teama că vei fi judecată, criticată, bârfită. Chiar dacă ai fost cândva victima acestor săgeţi înveninate ale celor din jur. Învaţă că nu e bine să apleci urechea la gura lumii, pentru că orice ai face, oricum nu-i bine: ai greşit (nu-i bine!), ai reușit (nu-i bine!). Nu trebuie să-ţi justifici faptele în faţa altora, oricum gura lumii e slobodă și, orice ai face, nu poţi să îi mulțumeşti pe toți cei din jurul tău.

Nu-ţi mai dori să te iubească toată lumea, pentru că ştii şi tu foarte bine că aşa ceva este imposibil. Important este să te iubească cei pe care îi iubeşti şi tu.

Renunţă să-ţi mai compari viaţa cu a altora. A ta este perfectă aşa cum este, nu ai nevoie de mai mulţi şi de mai mult. Cât timp cei dragi sufletului tău îţi vor fi alături, vei fi cea mai norocoasă femeie din univers. Oamenii din viaţa ta trebuie să fie pe primul loc, nu lucrurile.

De azi, adună cât mai multe îmbrăţişări, săruturi, gânduri bune, nu obiecte inutile. De azi, strânge emoţii, ele sunt averea ta. Mai bine compară-te pe tine, cea de odinioară, cu tine, cea de acum. Compară ce ai fost cândva şi ce ai devenit…după ce ai învăţat lecţia renunţării.

de Dani Dumitrescu 

marți, 19 februarie 2019

Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor de mine!


Mi-e dor de mine, aşa cum ştiu că pot să fiu primăvara. Mi-e dor să renasc, să înfloresc, să fiu cea mai bună variantă a mea.

Mi-e dor să mă trezesc la viaţă, să ies din bârlogul casei mele, după o lungă hibernare, şi să fiu luată prin surprindere de parfumul discret al pomilor înfloriţi. Mi-e dor de valsul petalelor de cireş ce se desprind alene din corolă, sub adierea blândă a vântului.

Mi-e dor de culoare, de pastelurile graţioaselor flori din grădina mea.

Mi-e dor să mă înveşmântez cu razele delicate ale soarelului şi să mă dezbrac de gerul aspru al iernii.

Mi-e dor de tril şi de zumzet, mi-e dor de cântecul voios al primăverii. Mi-e dor de şoaptele pârâului ce se grăbeşte să dea la o parte crusta rece a iernii.

Mi-e dor de verdele crud al ierbii ce se revarsă dintr-odată peste munţi şi peste văi, izgonind timida zăpadă a ultimelor zile de iarnă.

Mi-e dor să-mi las sufletul să se dezgheţe şi să dau jos, rând pe rând, ca pe nişte cojoace incomode şi inutile, plictisul, apatia, pasivitatea, ce mă caracterizează iarna.

Mi-e dor să am un chef nebun de viaţă. Mi-e dor de mine şi de tine, primăvară!

joi, 7 februarie 2019

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:


- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner

luni, 4 februarie 2019

Singurătate în 2


Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu sau să fii chiar unul dintre acei oameni. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată!

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate.

de Iustina T. ©
momenteinviata.ro

marți, 29 ianuarie 2019

Monolog - Spre trecut

 
Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător în viață. Nicio venire, nicio plecare, nicio întâlnire, nicio despărțire. Nicio apropiere și nicio depărtare ulterioară. Toate se întâmplă pentru că așa trebuie, chiar dacă nu vrem să credem și ne răzvrătim cu vehemență împotriva acestei idei. Și suferim. În cele din urmă înțelegem că așa este în viață: oamenii vin și pleacă. Mai cred însă, cu la fel de multă tărie și altceva: că trebuie să plecăm cu aceeași grijă cu care am venit. Fără să lăsăm îndoieli în sufletul pe care hotărâm să îl părăsim. Unii oameni vor căuta cu anii o explicație acestor îndoieli presărate în sufletul lor uneori cu voie, alteori din nepăsare, luând, între timp, toată vina trecutului asupra lor. Ceea ce nu-i deloc corect.
Cu la fel de multă convingere cred însă și că viața nu îți ia defapt nimic din ceea ce este al tău. Niciodată. Când un om decide să plece, înseamnă ca locul lui nu era lângă tine. Câți alții te cunosc cu bunele si relele tale toate și nu pleacă nicăieri? Sunt oameni care vin pentru a rămâne indiferent de situație si oameni care caută pretexte pentru a pleca de lângă tine cât mai repede. Când oare vom învăța să îi prețuim pe cei dintâi la justa valoare în loc să ne risipim sufletul ca să înțelegem de ce nu ne-au vrut ceilalți, de ce pentru ei nu am fost la fel de buni, mă tot întreb în ultima vreme?

Recunosc că sunt omul trecutului mai mult decât al momentului prezent și că mă risipesc de bunăvoie punându-mi trecutul pe repeat. Nu pot nega ca-mi place să o fac. Mult. Chiar dacă știu că n-am ce mai căuta acolo. Însă trebuie să recunosc și că pe zi ce trece învăț și să îl las în urmă. Nu în aceeași măsură în care îl retrăiesc, dar reușesc. Trăiesc tot mai des aici si acum, alături de tot și toți cei care îl alcătuiesc atât de frumos. Și e bine!
 

miercuri, 16 ianuarie 2019

Trezește-te. Fă-ți o cafea, pune muzica preferată și fii un om fericit. Nu-ți trebuie lucruri complicate pentru o fericire sinceră!


Viața nu e complicată. Noi o complicăm cu prea multe dorințe fără sens și gânduri deșarte care nu duc la nimic bun. Credem în stereotipuri și de foarte multe ori dorim să fim ca altcineva, nu noi înșine. Nu suntem mulțumiți de ceea ce avem. Mereu supărați, mereu crispați și îngâmfați. Invidiem și dorim răul celor care o duc mai bine, fără să depunem efort, fără să luptăm pentru un viitor promițător.

Ne punem prea multe întrebări, nu ne materializăm visurile și ne lăsăm conduși de gloată. Criticăm viața altora și uităm de a noastră. Iubim pe cei care ne ignoră și îi ignorăm pe cei care ar face orice de dragul nostru.

Considerăm că fericirea constă în lucruri materiale. Muncim pe brânci, ne construim case și ne căsătorim din interes. Îmbrăcăm nuditatea trupului și lăsăm sufletul gol, nu-l hrănim cu cărți bune, cu fapte înălțătoare, Suntem oameni care zâmbesc doar în fotografii, iar adevărul e altul.

Suferim, suntem singuratici și neîmpliniți. Din simplu fapt că am uitat, că nu știm să facem ceea ce ne place, nu știm să punem preț pe lucruri simple.

Deschide ochii, privește în jurul tău, fă loc extraordinarului să pătrundă în inima ta. Bucură-te de tine, de ceea ce ai făcut, de ceea ce ai. Fericirea sinceră nu se ascunde după lucruri complicate, ea e în lucrurile care îți oferă plăcere, care te fac să fii tu, care te ajută să te simți împlinit și în pielea ta.

Ceea ce îți place îți va oferi încredere, creație. Contribuie la viața, la fericirea ta. Fă doar ceea ce dorești tu, nu ce-și doresc ceilalți. Fii tu oricând și oriunde. Trăiește-ți viața după cum simți.

Prețuiește clipa și momentul. Fii stăpân pe tine și pe sentimentele tale, nu lăsa pe străini să-ți dicteze viața. Fericirea e în lucruri mărunte.

vineri, 11 ianuarie 2019

Un șut în fund un pas înainte!


Atat in experienta mea de viata, cat si a oamenilor pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, aproape intotdeauna "un sut in fund este un pas inainte".

Spun ..."aproape intotdeauna" pentru ca mai sunt si acele cazuri in care o persoana ramane fixata cu privirea in trecut, pe usa care s-a inchis sau pe suferinta pe care o reitereaza clipa de clipa si nu pleaca in cautarea unui nou inceput, a unei noi oportunitati pentru sine insasi si pentru viata sa. Aici este vorba despre acele persoane nesigure, care nu au incredere in sine si care se ataseaza excesiv si devin dependente de orice - chiar si de ceva care nu le aduce neaparat bucuria si fericirea (pentru ca au impresia ca dependenta de ceva din exteriorul lor le da o anumita siguranta).

De exemplu, sunt oameni care au un job de care sunt profund nemultumiti, insa nu indraznesc sa caute altceva, iar atunci cand sunt concediati simt ca le pica cerul in cap si sunt disperati. Devin victime neputincioase, sunt paralizati de frica si ii auzi spunand "ce bine era la acel job"... Un alt exemplu este de o relatie disfunctionala, in care sotia se plange mereu de sotul ei, este vesnic nemultumita si nefericita alaturi de el, insa atunci cand el ia decizia sa divorteze, ea se prabuseste si il implora sa se razgandeasca...

Cat de bine ar fi si pentru persoanele din aceste doua exemple sa constientizeze ca este o binecuvantare ca au scapat de ceva ce nu le facea bine oricum si sa plece hotarati catre noi orizonturi?

Pentru ca da, atunci cand o usa se inchide, se deschide undeva o alta mult mai buna pentru tine si tu doar trebuie sa o cauti. Atunci cand iti este luat ceva, inseamna ca acel lucru nu era bun pentru tine si vei constientiza asta cu siguranta candva in viitor.

Priveste "sutul in fund" ca pe o modalitate prin care viata iti comunica ca nu mai vrea ca tu sa stai intr-o situatie mediocra, in zona de confort, ci ca isi doreste mai mult de la tine - pentru ca POTI!

Nu esti lasat sa lancezesti, sa te multumesti cu putin sau cu ceea ce nu iti mai foloseste... nu este asta oare o binecuvantare?

Accepta ca s-a terminat, multumeste vietii ca ti-a dat un impuls ca sa te trezesti si cauta-ti calea catre fericire si bucuria de a trai!

de Ursula Sandner

vineri, 4 ianuarie 2019

2019 Fericit!

 
Timpul... Același timp care pare că nu ne mai ajunge și pare că intră într-un sac, împuținându-se tot mai acut, cel pe care îl condamnăm pentru nefericire, nere...ușite, cel care primește reproșuri nenumărate atunci când ne ia cu nerușinare oamenii dragi, cel care trece prea repede scurtând momentele fericite și care atunci când aduce durere parcă stă pe loc. Timpul...cel care azi ne aduce o poală de zâmbete, iar mâine ne trage mișelește în brațele lungi ale unei tristeți amare, ce nu pare a avea un sfârșit prea curând, cel care schimbă oamenii uneori într-un mod atât de surprinzător! Tot el este cel care schimbă și anii. Cam asta a făcut și cu 2018, a fost tras în acel trecut al anilor și nu-l vom mai putea vedea decât prin intermediul celor trăite în decursul lui, pe care ni le lasă drept amintire.

2018... 

Mi-ai dat și tu câteva lecții serioase. Destul de dure, dacă mă întrebi. Mi-ai arătat din nou că oamenii nu se schimbă... Oricât mi-aș dori eu, oricât aș încerca eu să fac minuni. Nu pot face... Sunt la rândul meu doar un om, o mână de om, care nu se poate lupta cu încăpățânarea și deciziile pe care le iau oamenii referitor la propria viață. Și mai știu în același timp că oricât aș încerca să mă ascund, să-mi smulg durerea din suflet, nu voi reuși, îmi va păsa cât voi trăi, mă voi gândi la ei și voi plânge cu lacrimi știute doar de mine, și mă voi agăța de fiecare dată de ideea că poate acel "va fi bine" chiar există, și că miracolele nu sunt niște simple invenții. 

Am văzut că nici cele mai trainice prietenii nu sunt chiar așa trainice și că poți fi înlocuit foarte ușor fără prea multe explicații. Și am hotărât că așa cum am fost dată uitării și nu am fost căutată, la rândul meu voi păstra tăcerea. 

Mi-am văzut fricile devenite realitate... Astfel am ajuns la concluzia că într-adevăr de ce ți-e teamă, de aia nu scapi, din păcate. Și-am realizat că doi înseamnă mai mult decât ne putem imagina. Că o îmbrățișare înainte de culcare sau una în timpul nopții, dau viață unui suflet. Mă pot numi norocoasă la capitolul ăsta. Recunosc că Dumnezeu a adus soarele către mine exact când am avut mai mare nevoie, și se pare că va străluci în inima mea o viață.

2019...

Ție nu știu ce să-ți spun... Abia ai sosit, ești nou și n-am nici cea mai mică idee ce îmi vei aduce. Sper la bine! Din tot sufletul! Și dacă încă nu știi ce-mi lipsește, îți voi șopti eu curând... Poate adierea șoaptei mele ajunge la tine și ții cont.

Vouă vă doresc să aveți un an frumos, să fiți fericiți, să profitați de momentele de bucurie și să prețuiți oamenii buni din viața voastră! Faceți-vă TIMP! Pentru ceea ce contează cu adevărat!
La mulți ani, dragii mei! 💝🎆

de Georgiana R. ©️
sursa:
Pasaje din viaţă

luni, 31 decembrie 2018

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi!

Fericiți sau triști, îndrăgostiți sau indiferenți?


Când am trecut prin târg, am auzit că, la sfârșit de an, este vremea bilanțurilor și a planurilor de viitor. Se cântărește cu mare grijă tot ceea ce (ni) s-a întâmplat, bun și rău, se pun toate în balanță și se informează populația (sau doar rudele și prietenii, după caz) despre rezultatul obținut.

După care, cu aceeași responsabilitate, se vor face anunțuri publice despre ce își propune fiecare pentru Noul An. Se știe deja – e anul în care vom fi cu toții mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai înalți. Și, eventual, mai bogați. Dacă avem norocul să ne prindă miezul nopții cu niște bani în buzunar.

Și toate acestea se-ntâmplă pe fondul unei agitații nebune pentru că, nu-i așa?, e „noaptea dintre ani”, trebuie să ne distrăm, să avem pe masă tot felul de „mâncărici”, să aflăm ce vor face Gigel și Maricica de Revelion sau dacă Mitică a plecat în „țări de soare pline” – nu de alta, dar, dacă e ceva de invidiat, s-o știm și noi.

Dincolo de ironii și glume, este o perioadă dificilă. Poate nu în sine, ci prin ceea ce proiectăm asupra ei, prin așteptările pe care le avem, mai mult decât în oricare zi din an.
Când eram tristă din diferite (sau aceleași) motive în perioada dintre Crăciun și Revelion, mama nu înceta să-mi spună „tu poți să ai Revelionul tău în oricare altă zi din an – de ce te cramponezi de ăsta, cel al altora?” Târziu am priceput că avea perfectă dreptate. Și câte „revelioane” frumoase aveam de-a lungul unui an… Când oamenii erau gri sau cuprinși de banalitate. Iar eu, într-o lume de poveste.

De ce trebuie să facem bilanțuri pe 31 decembrie? De ce trebuie exact atunci să ne propunem totul? De ce „tragem” de noi nejustificat, în momente stabilite de alții?
De cele mai multe ori, am impresia că ne dorim permanent într-o cursă de 100 m garduri. Iar la 31 decembrie e linia de finish. Și totuși…

Nu știu câți dintre cititorii mei au făcut sau vor face bilanțuri ale anului ce se termină. Nici câți își propun lucruri mai mult sau mai puțin posibile pentru anul care vine. În același timp, nu știu nici câți vor dansa alături de prieteni sau iubiți în noaptea de Revelion și câți vor suspina singuri, acasă; câți vor fi cu persoana potrivită (și dorită) și câți vor face frumos pentru ca imaginea să fie salvată; câți vor râde și câți vor plânge la miezul nopții.

Și, mai ales, nu vreau să știu cum a fost anul care se termină. Sau cum va fi cel care începe. Și nu-mi propun nimic. Cel puțin, nu acum. Ce rost ar avea?! Pot s-o fac altă dată, în fiecare zi sau niciodată.

Poate și aceasta e o definiție a libertății – să nu faci ceea ce trebuie, după regulile nescrise, dar dure, ale oamenilor din jur. Să nu te intereseze ce cred ceilalți despre tine. Să știi să fii cu tine, analizând când vrei tu ce îți face bine și ce nu, ce îți propui (sau nu) pentru viitor.
Să te gândești că legea (unică?) pe care trebuie s-o respecți este, nu degeaba, cea impusă medicilor: Primum non nocere… În primul rând, să nu faci rău. În rest – lumea e a ta. Și a gândurilor tale. A libertății pe care TU o alegi.

*

Zilele trecute am auzit o nouă formulă de a face urări – „Revelion fericit!”. Mi s-a părut hilară, falsă și fără nicio semnificație, de fapt. Pentru că multă lume așteaptă însă niște urări la început de an, o să mă străduiesc să fac și eu una. Poate nu cea sperată, dar, vă asigur, una sinceră.

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi. Fericiți sau triști, bogați sau săraci, calzi sau rezervați, îndrăgostiți sau indiferenți.

La mulți ani!

de Odilia Rosianu

vineri, 7 decembrie 2018

Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să trăiești viața pe care ți-o dorești!

 
Tu simți că îți dorești ca viața ta să arate altfel decât acum. Știi că poți și meriți altceva sau mai mult. Te-ai săturat să trăiești ca să le faci altora pe plac, ai experimentat ipocrizia, compromisul și fățărnicia, ți-ai atins limita negării de sine și nu mai poți să continui așa cum ai făcut-o până acum.

Ești cuprins de neliniște, nu te mai bucuri de nimic, ți-a dispărut zâmbetul de pe chip, iar noaptea gândurile și frământările nu te lasă să te odihnești.

Oricât ai încerca să îți amorțești conștiința, ea mereu găsește o cale să se facă auzită.
Te zbați între dorința de a-ți schimba viața și teama de necunoscut, de nou și chiar de eșec.

În astfel de momente, cauți să stai de vorbă cu oamenii cei mai apropiați ție: familia, partenerul de cuplu, prieteni. Speri că ei te vor înțelege și te vor susține în ceee ce-ți dorești să faci. Însă, pe ei schimbarea ta îi sperie și este cumva normal-așa cum ție îți este teamă de nou, la fel le este și lor.

Schimbarea ta va presupune un efort de adaptare și din partea lor, iar oamenii sunt foarte rezistenți la schimbare și au tendința să se agațe de zona lor de confort (chiar dacă le este inconfortabilă).

De mici suntem învățați să stăm în banca noastră, să facem compromisuri ca să fie bine, să lăsăm de la noi ca să le facem altora pe plac. Aceste credințe le ai și tu în minte și le au și apropiații tăi. Astfel, sfaturile lor vor avea tendința să se bazeze pe aceste credințe, iar ele te vor ține pe loc. Poate chiar te vor determina să te răzgândești și să nu îți mai dorești nimic.

Dar conștiința ta, vocea sinelui tău autentic, nu poate să accepte asta fără consecințe. Când îți înăbuși chemarea interioară, devii trist, apatic și chiar depresiv. Bucuria de a trăi dispare și îți vei duce mai departe zilele având o existență banală.

Dar tu nu meriți asta. Simți că poți și că vrei mai mult. Așa că, haide, mobilizează-te! Nu mai asculta de nimeni, ci doar de ceea ce-ți dictează sinele tău. Fă pas cu pas schimbarea pe care ți-o dorești. Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să trăiești viața pe care ți-o dorești.

Da, unii oameni se vor declara răniți. Alții vor lupta cu tine și vor face tot ce le stă în putință ca să te țină pe loc. Oricât de mult te doare, ignoră-i și mergi pe calea ta pentru că în acest moment al vieții tale vei vedea cine te iubește cu adevărat și cine își dorește să facă parte din viața ta doar pentru interesele sale egoiste.

Astfel, prin schimbarea ta ai doar de câștigat: îți urmezi vocea interioară și vei menține lângă tine doar acei oameni care, cu adevărat, țin la tine și își doresc ca tu să fii fericit.

de Ursula Sandner

marți, 27 noiembrie 2018

Siguranța, după care aleargă majoritatea în viață, este o iluzie.

 
Este o iluzie să crezi ca ai un job "sigur" - orice se poate întâmpla, de la restructurări de... posturi, faliment, la concediere, este o iluzie să crezi că ai o căsnicie "sigură" - partenerul tău poate să aleagă o altă cale sau chiar să plece de pe acest pământ, este o iluzie să crezi că oamenii care te înconjoară acum vor fi tot timpul lângă tine, ș.a.m.d. pentru că, de fapt, tot ceea ce este în exteriorul tău este predispus schimbării.

Singurul lucru de care poți să fii sigur este că tu vei trăi în propria ta companie toată viața ta, că te vei baza pe propriile tale forțe până la sfârșit, că tu ai toate întrebările, răspunsurile și puterea de a trăi așa cum îți dorești.

Cea mai valoroasă și mai sigură investiție este cea pe care o faci în tine însuți, în dezvoltarea ta personală și profesională și în puterea ta personală.

Oamenii și situațiile din viața ta vin și pleacă, astfel că este bine să le trăiești din plin și să te bucuri de ele atât cât durează. În orice situație și în orice relație, oferă tot ce ai mai bun din tine, deoarece dăruind îți vei spori bucuria și împlinirea. Însă, nu te atașa și nu te agăța de nimeni și de nimic.

Fiecare om și fiecare întâmplare din viața ta te îmbogățesc, dacă reușești să le dai voie și să le valorifici la maxim. Însă, ține minte, că nu există siguranță și garanții în exteriorul tău, ci doar în tine însuți.

Bucură-te acum de viață, bucură-te acum de oamenii pe care îi întâlnești, bucură-te acum de întâmplările prin care te poartă viața, pentru că totul ți-a fost dat ca să cunoști, să înveți și să dobândești înțelepciunea necesară ca să mergi mai departe.

Viața este o călătorie în care peisajul se schimbă în permanență, iar singura constantă ești tu însuți - în continuă schimbare.

de Ursula Sandner

marți, 20 noiembrie 2018

Like-ul, ce armă redutabilă!

 
„Cum să-mi dau mai mare importanță pe Facebook și să primesc mai multe like-uri, cu alte cuvinte, mai multă atenție?” pare să fie întrebarea din spatele multor dintre postări. Cum să fac să arăt ce viață extraordinară am? Ce locuri vizitez, cu ce haine mă îmbrac, ce oameni mă înconjoară și, nu în ultimul rând, cât de bine arăt, gen „așa m-am trezit în această dimineață”, dar părul e perfect aranjat sau buclele sunt impecabile, iar machiajul desăvârșit?

Despre nevoia de validare, de confirmare, de socializare, fie ea și iluzorie, nu suntem niciunul străin, dar unii dintre noi efectiv strigă cu disperare după atenție și nici măcar nu își dau seama de asta. Sau poate că, dimpotrivă, o fac intenționat, convinși fiind că restul omenirii nu merită să fie privată de niciun detaliu, indiferent cât de anost sau intim, al vieții lor.

Trăim o vreme în care primează tot ce nu contează. În care imaginea e totul. Impresia pe care ceilalți o au despre tine fiind mai importantă – o, cu mult mai importantă! – decât adevărul în sine. Practic, nu mai interesează pe nimeni că realitatea este săracă, tristă și știrbă, dacă este spoită temeinic cu sclipici, astfel încât să transmită iluzia unor performanțe inexistente. O convenție rușinoasă, la care am aderat tacit, și pe care o urmăm orbește. Iar competiția este tot mai acerbă, în timp ce trofeul e mai gol decât un balon de săpun: „Like-ul”! Semnul că am fost văzuți și apreciați. Treapta către o mulțumire de sine iluzorie, treapta către o poziție pe care ne-o inventăm fără scrupule și-o plasăm în mintea celorlalți. Instrumentul pe care îl folosim, la rândul nostru, pentru a ne valida prietenii, fanii sau influencerii, atât cât interesul ne permite.

Despre ipocrizia în lumea virtuală în care trăim de ani buni s-a tot scris și subiectul nu este nici pe departe epuizat, chiar dacă aceasta tinde să devină indispensabilă într-un prezent al măștilor de carnaval, al costumelor de bufoni și al decorurilor de mucava pe care atât de mult le iubim, încât nu ezităm să le ridicăm la rang de filosofie de viață.

Incredibil cât de mult rău poate face un simbol nevinovat, nu credeți?

sursa:
https://www.catchy.ro/

marți, 13 noiembrie 2018

Frumosul nu se înțelege: se simte!

 
Dacă ai un suflet frumos, nu îl ține ascuns sub măști mediocre si incomode celor care vor să te privească. Ține-l la vedere! Afișează-te cu el! Să vadă lumea frumosul și, încercând să îl înțeleagă pe deplin, să rămână uimită.
 
Frumosul nu se înțelege: se simte!
 
Că după aceea, vor veni mulți viteji apăruți de nu știu unde, și vor încerca să îți umble hai hui prin suflet, unii să îl pipăie, alții să ți-l împrumute pentru câteva ocazii de impresie artistică, iar cei mai mulți dintre ei să îi afle cusurile si dedesubturile, pentru a-l putea mânji și denigra cu noroiul părerilor lor închipuite, e un lucru necesar si perfect normal. Așa se validează frumusețea. Prin urâțenia celor care o denigrează.
 
Tu ține-l la vedere, astfel încât soarele vieții să ți-l încălzească si să ți-l lumineze. Lasă-l să fie frumos în totalitate și nu doar parțial. Pentru toată lumea, nu numai pentru tine.
 
Frumusețea mustră neghiobia și prostia ochilor care o privesc urât. Cine nu îți simte frumusețea, nu are cum să îți înțeleagă viața, caracterul, educația și limitele, dar mai ales, potențialul.
 
Așa că, dacă ai un suflet frumos și bun, nu îl ține numai pentru tine! Dacă este cu adevărat frumos, atunci va fi în stare să primească pe toată lumea. Pe cei buni, pentru a-l admira și pe cei răi, pentru a-l denigra.
 
de Portretul Sufletului

marți, 6 noiembrie 2018

Sfaturi pentru a aduce fericirea in viata ta :


“Trăiește în fiecare zi ca și când ar fi ultima. Învață în fiecare zi ca și cum ai trăi pentru totdeauna” – Mahatma Gandhi

De foarte multe ori mi s-a spus că fericirea e o alegere. Din păcate, noi ne complicăm viața atât de mult, încât nu mai suntem capabili să aflăm ce este fericirea, chiar dacă aceasta se află sub nasul nostru.

În acest articol îți voi spune care sunt acele 10 lucruri pe care ar fi bine să le sacrifici în numele fericirii:

1. Încetează să îți mai faci griji pentru ce cred alți oameni despre tine

Da, știu, s-ar putea să ți se pară ciudat și nefolositor – până la urmă omul este un animal care nu vrea să fie ignorat. Însă să îți faci griji permanent pentru ce cred alții despre tine, înseamnă să pierzi timp și forțe. Să faci în așa mod ca cei din jur să vadă doar omul bun din tine, nu că este greu de realizat și aproape imposibil, dar nici nu are importanță. Și până la urmă, de ce ți-ar păsa de ce cred alții despre tine?

2. Încetează să le faci tuturor pe plac
Dacă totuși vrei să faci cuiva după plac, atunci să faci doar după placul tău. Dacă vrei proceda așa cum crezi că este corect, vrei atrage oamenii – nu pe oricine, ci pe cei care merită să fie alături de tine.

3. Nu bârfi

Să știi că cei care vorbesc cu tine despre cei din jur, vor vorbi cu mare plăcere cu cei din jur despre tine. Să dai crezare zvonurilor este ca și cum ai paria pe un cal pe care nimeni niciodată nu l-a văzut. Este naiv.

4. Încetează să îți mai faci griji

Energia noastră este consumată acolo unde ne sunt concentrate gândurile. Să îți faci griji – înseamnă să cheltuiești timp și energie pentru gândurile pe care nu ai vrea să le vezi materializate. Mai bine ai cheltui energia pe ceva cu adevărat important, ceea ce poți realiza cu propriile forțe.

5. Scapă de sentimentul de nesiguranță și lipsă de protecție

Atunci când ne luăm prea în serios, începem să gândim că cei din jurul nostru abia așteaptă ca să facem un pas greșit și să cădem. Ajunge! Pur și simplu fii tu însuți – și șterge de pe fața ta această mină plictisitoare. Nimeni nu te urmărește. În orice caz, nu atât de insistent.

6. Nu mai lua totul atât de aproape de inimă

Sincer vorbind, cea mai mare parte a oamenilor este ocupată cu evenimentele din propria viață, pentru a-și face griji pentru ceea ce faci tu. Acțiunile oamenilor din jurul nostru nu au nici o legătură cu noi și nu merită să reacționăm la ele.

7. Nu mai trăi în trecut
Toți au avut momente dificile în viață, nu suntem ideali, pentru că am făcut greșeli, indiferent de sfaturile părinților. Dacă nu ai ascultat atunci sfaturile părinților, de ce îți transformi acum viața într-un coșmar, repetând în cap cuvintele lor. Știi, chiar dacă ai făcut greșeli în trecut, fiecare dintre ele te-a făcut mai puternică acum.

8. Nu cheltui banii pe lucruri de care nu ai nevoie, încercând să-ți cumperi fericirea

Și chiar nu ai nevoie de aceste lucruri. Să cheltuiești banii pe lucruri care mai apoi se vor prăfui în casă – e doar o altă metodă de a-ți complica viața. Uneori, cu cât mai puțin avem, cu atât mai bine trăim.

9. Renunță la furie

Dacă vei continua să ții în sufletul tău furia, mai devreme sau mai târziu, asta va face o gaură în el și nu vei avea cu ce să o astupi. Renunță la furie. Odată și pentru totdeauna.

10. Renunță la ideea de a controla tot ce se întâmplă în jur

Controlul – e doar o iluzie. De fapt, lumea în care trăim nu poate fi controlată nici într-un fel. Și vei trăi mult mai ușor dacă vei înțelege și accepta acest lucru. Învață să renunți la ceea ce nu poate să fie alături de tine niciodată.

Sursa:
http://revistasufletului.net/

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Ce repede se face tîrziu în viață.


Poate că mai am timp, dar nu mai am răbdare cu cei care nu merită nimic din ceea ce sunt eu. Anii au trecut, am învățat lecții predate de oameni, nu de viață. Am ales să nu chiulesc de la ore și am primit toate testele posibile. De la unele am ieșit plîngînd neștiind încotro să o apuc, însă nu am disperat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oamenii…

Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învățat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii surprins decît să fii dezamăgit. Înțelept ar fi să nu ai așteptări. Să vezi cum, de la o vreme, nu mai tresari cînd sună telefonul. Ăsta e primul semn că ți se rupe-n paișpe.

Te vor întreba apoi fățarnic-grijuliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Parcă nu mai ești tu, te doare ceva?”, iar tu le vei răspunde țintindu-le fruntea cu o privire albastră, ” Oo, nu, abia acum nu mă mai doare nimic.”

Ca un călător flămînd și obosit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răspunsuri în ceea ce ai devenit. Nu te judeca prea aspru, dă-ți o șansă așa cum ai dat de zeci de ori altora. Ești și tu un suflet de om. Cine ți-a zis că trebuie să fii puternică și fericită, ți-a fost dușman. Nu trebuie nimic niciodată, dacă tu nu vrei. Puternice să fie tractoarele în brazdă, nu eu în viață. Eu sunt o inimă-putere și atît.

Copiii au crescut, din mers pricepi cum să-i lași să devină oameni. Deși te sui pe vîrfuri nu mai ajungi să-i cuprinzi de după umeri, ci îi cuprinzi de brîu și îți pui capul în dreptul inimii să îi auzi bătaia. Cînd erau micuți, erai și tu ca argintul viu. Zile și nopți de griji care nu se vor sfîrși atîta vreme cît te vei numi ”mamă”.

Mă uit la noi cum ne transformăm. Cine nu ar vrea glezne subțiri pînă la adînci bătrîneți? Cine nu și-ar dori să nu simtă niciodată ce-i poliartrita?

Fii cuminte și pricepe: dacă ai gușă, nu-ți vor crește aripi. Că nu ești pasăre, ești om. Tu poți crește în iubire, asta se va vedea pe chipul tău.

Ce repede se face tîrziu în viață. Și nu poți să zici că n-ai știut. Ce n-ai știut? Doar nu ți-a furat nimeni timpul cu oboroaca. Am verificat eu, tot 21 de zile au trecut pînă să iasă puii din găoacă.

Irosim timp cu nemiluita, ca niște copii prostuți stăm cu înghețata în mînă sub soarele arzător. Ca să nu se termine, nu mîncăm din ea, însă imediat vedem că ne-a rămas doar cornetul. Ce-a fost mai bun s-a scurs printre degete.

Acum e luni, acum e vineri. Știm doar să alergăm, încetucu nu mai merg decît bătrînii doar pentru că ei cunosc valoarea timpului. Cînd a murit bunica, mama plîngea sfîșietor și zicea încet lîngă sicriu: S-a dus mila mea, doar mama îmi zicea ”Mai odihnește-te, puică, mai trage-ți sufletul!”

Tic-tac, tic-tac, din clepsidră curge și cînd dormi, ființă. Nu te întrista, bucură-te că ți s-a dat și mulțumește.

Fii bun, nu știi niciodată cînd se stinge lumina. Fără lamentări inutile și mofturi, trăiește cuminte pînă în cea din urmă dimineață.




joi, 25 octombrie 2018

Când iubirea devine un supliciu...


Iubirea unora este de dorit până când te sufocă. Până când ajunge să te streseze, până când te obosește, până când te obligă să te justifici și să convingi mereu, până când te face să te simți vinovat că nu poți oferi mai mult. Până când îți fură liniștea. Până când te îngrădește și te face să nu te mai simți liber. Până când, în loc să te atragă, te gonește și te face să-ți dorești depărtarea și singurătatea.

Iubirea nu e posesivă, nu obligă, nu reproșează, nu revendică drepturi, nu e egoistă.

Iubirea pentru celălalt nu e despre tine, ci despre el. Despre binele lui, despre liniștea lui, despre fericirea lui. Despre ceea ce vrea el, despre ceea ce este el.

Iubirea nu se strigă în gura mare, ci se arată prin fapte mici, prin înțelegere, toleranță, răbdare, bunătate și lipsă de egoism...

de Irina Binder
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...