Iubeste-te si pretuieste-te suficient de mult incat sa nu le mai permiti oamenilor sa se poarte cu tine intr-o maniera care iti face rau sau care te face sa te simti rau - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Sunt unii oameni in jurul nostru care, prin atitudinea si comportamentul lor, ne fac rau sau ne fac sa ne simtim rau.

Ei sunt acei oameni care:
- iti spun ca nu poti, ca esti prea visator si sa revii cu picioarele pe pamant
- cei care iti ignora sentimentele, nu le pasa de ceea ce doresti tu
- cei care asteapta de la tine sa faci asa cum doresc ei si ca sa se asigure ca le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea si santajul emotional
- oamenii egoisti, care doar iau de la tine si nu iti dau nimic in schimb
- oamenii rautaciosi, barfitori, agresivi, negativisti sau cei care sunt mereu "gica contra"
- cei care pozeaza in victime neajutorate si iti cer sa faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef sa faca
- cei care nu-ti respecta granitele si limitele personale, iti incalca teritoriul sau personalitatea - adica cei care nu te respecta
- oportunistii care se folosesc de tine de cate ori au ocazia
- oamenii care te mint
- cei care iti insala increderea repetat si cei care te tradeaza atunci cand au ocazia
- oamenii care te invidiaza sau le este ciuda pentru reusitele tale
- cei care pe fata iti zambesc si iti spun ca iti sunt prieteni, insa pe la spate te saboteaza
- cei care iti dau sfaturi fara sa le ceri, spunand sa faci asa cum spun ei pentru ca iti vor binele... desi lucrurile nu stau asa
- cei care iti spun ca stiu mai bine decat tine ce trebuie sa faci tu cu viata ta
- cei care vin si iti spun ce au spus altii despre tine si apoi se bucura in secret cand tu intri in conflict cu acea persoana
- cei care vor sa te domine prin agresivitatea lor
- si lista poate continua...

Acesti oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru ca le permiti. Daca tu nu le vei mai da ocazia sa-ti faca rau si cu totii am face asta, in timp ei vor fi nevoiti sa-si revizuiasca comportamentele si atitudinea pentru ca altfel ar fi marginalizati.

Ca sa facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respecta, nu iti sunt prieteni si nici nu iti vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei insisi, nu si le cunosc sau nu si le accepta, insa le aduc in relatiile lor interumane. Faptul ca tu ii accepti in continuare in preajma ta, nu face decat sa le intareasca aceste comportamente si atitudini disfunctionale.

Indiferent care este natura relatiei tale cu o astfel de persoana - fie ca iti este ruda, prieten, partener de cuplu, prieten din copilarie, coleg sau o persoana care a intrat recent in viata ta - cel mai bine pentru tine este sa te distantezi de ea.

Iubeste-te si pretuieste-te suficient de mult incat sa nu le mai permiti oamenilor sa se poarte cu tine intr-o maniera care iti face rau sau care te face sa te simti rau - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odata ce inlaturi aceste persoane din viata ta, vei avea locuri libere pentru cei care merita cu adevarat sa iti fie alaturi in aceasta calatorie fascinanta - viata ta!

de Ursula Sandner

Cand ti-e frica sa nu pierzi, exact asta se intampla: PIERZI.

FRICA

 

Stii cum sunt prinse maimutele in Africa? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaină, intr -o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate .

Apoi vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect şi incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur ca maimuta isi poate scoate mana, in orice moment, dar pentru aceasta este nevoie sa dea drumul pietrei si s-o piarda. Frica de a pierde, o tine pe loc. Vanatorul se apropie şi baga maimuta in sac.

Te-ai gandit vreodata ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic, le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja? De dimineata cand te trezesti si te speli pe dinti (pentru a nu pierde zambetul ala din reclama), pana seara cand te arunci in pat, obosit, pentru a nu pierde somnul de frumusete, totul este o goana cu mainile stranse, pentru a pastra ceeea ce ai acumulat.

Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata. Ai castigat o masina la un concurs si, dintr-o data, nu mai poti dormi noaptea, de frica sa nu ti-o fure hotii. Paradoxul zilelor noastre este ca suntem din ce in ce mai ocupati sa strangem lucruri, fara sa observam ca, de fapt, suntem mai ocupati sa nu pierdem lucruri pe care nu le-am avut niciodata.

Uite-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea: care sunt lucrurile fara care n-as putea trai, daca ar disparea brusc?

Fac un pariu cu tine ca ai putea trai fericit fara laptop, telefon mobil crema de ras, crema de fata, pantofi de firma, sacou in dungulite, sistem audio 5.1, masina de spalat automata, cu cinczeci de programe, cuptor cu microunde, masina de servicu, masina de concediu, masina cu clima bizonica, remorca, 100 de perechi de sosete, 5 perechi de pantofi, aer conditionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic, internet, wow, counter-strike, mobila scumpa ... si pune tu inca 1000 de lucruri pe care le vezi ...

Alergi de dimineata pana seara, nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te inrobesc mai mult. Cu fiecare cutie care se aseaza pe dulapul tau, esti mai las si mai fricos. Mai plin de frica de a incerca sa simti, sa traiesti. Fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica, egala cu valoarea pe care i-o dai. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi.

Si cand ti-e frica sa nu pierzi, exact asta se intampla: PIERZI.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, sa faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul / iubita incepi sa devii prea disponibil, sa faci orice compromis si esti parasit.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti, stai prin spitale si trebuie s-o vinzi, ca sa poti sa te intretii.

Cineva imi povestea ca, in limba ebraica, nu exista verbul “a avea”, ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra ”.

Nu “AI ” nici unul dintre lucrurile pe care le “ai” Azi sunt la tine, maine nu mai sunt. Si, in timpul asta, tu traiesti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai.

Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut” joaca mai bine de obicei? Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu-ti pasa care e deznodamantul, conteaza doar ceea ce faci acum, aici. Nu mai conteaza cat risti. Nu mai conteaza ca oamenii se uita ciudat la tine, cand te manifesti altfel.

Esti liber cand scapi de frica de a pierde. Poti face asta, in 7 pasi:

1. Fa o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vietii si care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti doreai la un moment dat .

2. Arunca lista la gunoi. Listele nu rezolva problemele. Doar accentueaza frica .

3. Fa o lista cu lucrurile pe care ti-ai dori sa le faci, inainte sa mori.

4. Arunca si lista asta.

5. Uite-te in jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o luna si arunca-l intr-o cutie. Mai priveste in jur si ia-l pe al doilea. Vezi ce a ramas si ia-l pe ar treilea. Nu te opri, pana cand ai in imediata ta apropiere, doar lucrurile pe care le folosesti des. De preferat zi de zi, saptamana de saptamana. ( Cand m- am mutat unde stau acum, cu 3 luni in urma, aveam impresia ca sunt foarte multe lucruri de carat si adunat si o sa dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat cand le-am sortat. ) Ce sens are sa pastrezi perechea aia veche de ghete, pe care o ai de acum 5 ani, cand tocmai ti-ai luat alta, anul trecut? etc .

6. Traieste o zi fara telefon si internet. Pleaca la munte, la mare, oriunde si inchide tot ce inseamna aparat cu baterii sau fara. Gandeste-te apoi cat de liber te-ai simtit

7. Risca. Fa lucrul de care te temi cel mai mult. Daca ti-e frica sa nu pierzi autobuzul, mergi pe jos. Vei fi fericit.

sursa: internet

Ziua când trebuie să lași pe cineva în urma ta

Despărțirile sunt dureroase, chiar dacă inițiativa ar putea veni din partea ta. Doar că uneori această decizie e unicul lucru care poate fi în beneficiul tău. Fie că e o relație de dragoste sau una de prietenie, atât timp cât e toxică și te epuizează nu are cum să reziste în timp.

Mai devreme sau mai târziu frustrările interioare vor izbucni, tranformâdu-se în regrete și reproșuri. E o normalitate ca relațiile să treacă prin niște crize și neînțelegeri. Odată ce sunt depistate, discutate și rezolvate, episodul despărțirii poate fi depășit în favoarea relației în care sunteți implicați.

Desigur, ca o relație de orice tip să funcționeze din nou și să reînvie trebuie implicarea ambilor parteneri. „Repararea” relației se bazează pe răbdare, încredere, iubire, respect. Atunci când fundamentul relației se clatină și doar unul dintre parteneri ia inițiativa de a-l salva, este totul în zadar. În orice relație sunt doi oameni care trebuie să contribuie la întreținerea ei. În momentul în care celălalt cedează, dorința celuilat de a salva iubirea se transformă într-o luptă cu morile de vânt. Până la urmă, se alege cu sechele și dezamăgiri.

Atunci când te decizi la o separare, nu e o hotărâre ușoară, fiindcă nu lași în urma ta doar un om, ci și un bagaj de emoții și amintiri. În astfel de momente, deciziile se iau cu o minte liniștită, fără ca să fie influențat de sentimente negative. Mai întâi de toate trebuie să te întrebi de ce ai mai râmâne în acea relație.

Dacă răspunsul este legat de frica de singurătate sau frica de suferință, trebuie să te gândești la rece. Fiindcă, un astfel de răspuns dovedește faptul că relația nu este una sudată și este complicat să reziste în timp.

Despărțirile nu sunt legate doar de trădări, adulter sau divorț. Fiecare dintre noi poate pune punctul unei relații, chiar dacă am iubit sau ne-am simțit iubiți și apreciați lângă omul de alături. Există și motive vizibile care dau de înțeles că relația nu mai poate continua. Pentru menținerea unei relații este nevoie de mult mai mult, nu doar de promisiuni și cuvinte frumoase. Între timp se prea poate să nu te mai poți baza pe partener sau simți că ai nevoia de a fi singur.

De asemenea te poți pierde printre gânduri, dileme și să te întrebi „Cine ești? Ce-ți dorești cu adevărat?” sau din cauza oboselii, a rutinei nu mai poți ține o conversație sănătoasă cu partenerul, iar fiecare discuție duce spre certuri. În astfel de momente decizi să pleci. Ai tot dreptul. Tu ești stăpân pe viața ta și alegerile tale.

Când alegi să lași pe cineva în urma ta e de dorit să-i comunici că ai ales un alt drum. Discuția pe care o vei întreține trebuie să fie fără reproșuri și frustrări pe care le-ai adunat între timp. Este binevenit să vii cu argumente mature, să zici ceea ce te deranjează în raport cu relația și ce ai dori să schimbi.

Comunicarea este elixirul perfect pentru a salva prietenii și iubiri. Nimeni nu poate citi gândurile celui de alături, în schimb, fiecare poate corecta greșeli și poate reîntoarce un om din drumul său, datorită iubirii și a dorinței de a păstra relația pe care a construit-o într-o zi.

sursa: https://devorbacutine.eu/

Numai cineva care te descoperă cu adevărat te poate iubi sincer.

Nu încerc să fiu perfectă. Mă străduiesc să fiu reală, sinceră, să fiu eu însămi fără să îmi pese de părerile celorlalți. Și poate că nu mă vor iubi mulți, dar mă va iubi cine trebuie. Iar asta e mai important pentru că eu apreciez calitatea, nu cantitatea.
A fost o vreme în viața mea, ca în a multora dintre noi, în care am încercat să fiu pe placul tuturor, să mă schimb pentru ei, să fiu perfectă. Dar nu perfectă așa cum înțelegeam eu cuvântul, ci așa cum alții îl înțelegeau. Și ar fi trebuit să mă simt bine primind simpatii și aprecieri, nu? Ar fi trebuit să mă bucur că fac ceva pentru a fi… perfectă?! Ei bine asta nu s-a întâmplat pentru că simțeam tot mai mult că mă îndepărtez de mine însămi, de cine sunt de fapt, pentru a mă apropia de oameni care nici măcar nu mă voiau alături de ei pentru prea multă vreme. Eram doar cineva care la un moment dat a însemnat ceva, mai mult sau mai puțin, dar nu totul.

Și mi-am dat seama că nu asta vreau de la mine. Poate m-am maturizat sau poate doar am fost dezamăgită că nu era totul așa cum m-aș fi așteptat să fie. Dar am învățat că întotdeauna, în orice împrejurare, e bine să fiu eu însămi. Chiar dacă am unele defecte. Chiar dacă sunt lucruri pe care le-aș schimba și pe care încerc să le schimb la mine. Chiar dacă nu sunt perfectă. Și am învățat că trebuie să mă iubesc așa cum sunt și să mă arăt așa cum sunt dacă am pretenția să fiu iubită sincer.

Nu încerc să fiu perfectă. Mă străduiesc să fiu reală, sinceră, să fiu eu însămi fără să îmi pese de părerile celorlalți. Și poate că nu mă vor iubi mulți, dar mă va iubi cine trebuie. Iar asta e mai important pentru că eu apreciez calitatea, nu cantitatea. Numai cineva care te descoperă cu adevărat te poate iubi sincer. Și numai cineva care te iubește pentru ceea ce ești îți poate rămâne alături indiferent de situație, chiar și în cele mai grele și mai proaste zile.

sursa: damadetrefla.com 

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul

Critica, cicaleala, santajul emotional si manipularea pe care le face un partener intr-un cuplu, sub pretextul ca iti vrea binele, sunt de fapt expresia egoismului sau si a dorintei sale de control pe care vrea sa o exercite asupra ta.

Multi oameni intra in relatii cu gandul ca in timp vor schimba la partener anumite aspecte care nu le sunt pe plac. Au o anumita viziune personala despre cum ar trebui sa fie partenerul lor si, cum isi vad interesul propriu si doresc ca lor sa le fie bine, incep sa puna presiune asupra celuilalt. Reusesc sa induca sentimente de vinovatie si pe baza lor sa determine schimbarea pe care si-o doresc, iar daca nu reusesc se declara nefericiti si nedreptatiti.

Uitam mai mereu faptul ca alti oameni nu au venit pe lume ca sa ne faca noua pe plac, sa traiasca pentru noi, ci au propriul lor drum si propria lor viata. Daca suntem compatibili e perfect, daca nu... nu se poate face nimic.

Sa ii ceri celuilalt sa faca compromisuri pentru tine, sa traiasca in asa fel incat sa te simti tu bine, sa iti asigure tie confortul pe care nu reusesti sa ti-l asiguri singur - toate sunt manifestari ale egoismului si egocentrismului tau.

Oamenii nu sunt din plastilina, ci au propria lor personalitate, propriile lor motivatii, interese si obiective. Daca sunt compatibile cu ale tale, perfect. Daca nu... nimeni nu te obliga sa stai intr-o relatie daca nu iti place de partenerul tau. In loc sa pui presiune pe el pentru a-l determina sa fie asa cum vrei tu, mai bine te-ai focaliza pe evolutia ta personala, ai deveni autonom si ai intra in relatii doar cu acele persoane cu care rezonezi de la inceput.

Compromisurile pe care le face pentru tine un om, distrug iubirea si ridica ziduri intre voi, iar la un moment dat va veni si nota de plata. Nu poti sa-i ceri unui om sa tot renunte la sine si in acelasi timp sa fie fericit alaturi de tine.

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul - au aceleasi valori, aceeasi viziune asupra vietii si ale caror "defecte" sunt usor tolerabile de partenerul de cuplu.

de Ursula Sandner

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori.

 

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Câteodată suntem tentați să ne pierdem încrederea în oameni, în sentimentele și în cuvintele lor pentru că întâlnim atâția care doar ne amăgesc și ne oferă firimituri de sinceritate în tot ce fac și ce spun. Câteodată suntem tentați să spunem că nu mai avem nevoie de cineva care poate să ofere lucruri frumoase doar pe jumătate și dezamăgiri în porții mari.

Așa sunt majoritatea celor pe care îi întâlnim, își urmăresc interesele. Pentru unii suntem un mijloc către ceva, nu un scop în sine. Pentru alții suntem figuranți, nu personaje principale. Iar pentru anumiți oameni nu vom putea fi niciodată pe primul lor, doar pe unul mai îndepărtat, depinde mult de priorități.

Dar asta nu înseamnă că undeva nu există acel cineva care să îți ofere tot ce nu ți-au oferit ceilalți, care să îți înapoieze tot ce ți-au luat.

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Iar pentru un astfel de om merită să treci peste durerile și dorurile pe care ți le-au lăsat ceilalți în suflet. Nu vei regreta. Privește fiecare om care pleacă de lângă tine, indiferent dacă îți este prieten sau ceva mai mult de atât, ca pe o lecție și ca pe un pas pe care l-ai făcut pentru a fi mai aproape de acel cineva care va face toate astea să merite.

Ai încredere că va fi bine. Pentru că va fi. Vei întâlni fericirea și toată această tristețe nu va mai conta atunci. Va fi doar o amintire îndepărtată parcă dintr-o altă viață. 

 

sursa: http://damadetrefla.com/

Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu!

"Capul sus și zâmbetul pe buze"

Sunt momente în viață în care clacăm și simțim că avem nevoie de ajutor. De cele mai multe ori refuzăm să cerem acest ajutor, ne încăpățânăm să demonstrăm că suntem puternice și că nu ne lăsăm învinse, că putem trece peste orice, că putem depăși orice. Dar uneori ne dăm seama că avem nevoie de ajutor și acceptăm să îl cerem. Problema e că nu avem cui. Și, din păcate, se întâmplă să ni se întoarcă spatele atunci când credem că i-am cerut acest ajutor persoanei potrivite.

Deci…Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu! Toți au viețile lor, problemele lor, planurile lor. Cei mai mulți dintre ei îți vor întoarce spatele oricât de mult i-ai fi ajutat în trecut. Pentru că așa sunt unii. Le numără doar pe ale lor. Le pasă doar de ei și de binele propriu. Nu are rost să te superi, să te frămânți și să te macini. Așa e viața. Așa sunt oamenii. Și nu îi poți schimba, oricât de mult ai vrea asta câteodată.

Așa că zâmbește! Bucură-te de viață! Arată-le celor care nu au vrut să îți ofere ajutorul cerut sau necerut că te-ai descurcat și singură, că o vei mai face ori de câte ori va fi nevoie. Arată-le că tu ești puternică și nu te lași doborâtă ușor. Arată-le că ești mai mult decât au crezut ei și că mergi mai departe cu fruntea sus știind că ai reușit. Poate nu ți-a fost tocmai ușor, dar nu mai contează. Așa ai devenit puternică. Iar femeile puternice au o frumusețe aparte în suflet pe care o prețuiesc enorm aceia care o pot vedea. Nu sunt mulți acei oameni, dar nu cantitatea contează, ci calitatea lor. 

sursa: http://damadetrefla.com/

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați.

Sentimentele nu se duc din senin. Nu așa funcționează ele. Ne pleacă treptat, dar definitiv. Și nu putem da vina pe ele când de fapt doar noi suntem vinovați de asta. Pentru că nu am știut să avem grijă de ele, pentru că nu putut să păstrăm tot ce aveam, ce construisem.

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați. Putem încerca să ne sustragem de la această vină, dar în adâncul sufletului, cei care puteau face mai mult știu că nu au făcut-o. Cei care puteau schimba lucrurile poartă povara faptului că nu le-au schimbat.

Știi… Acel ,,Nu a fost să fie” e doar pe jumătate adevărat pentru că dacă faci totul ca lucrurile să meargă bine, ele chiar merg, dar în viață eforturile sunt răsplătite, nu scuzele. Uneori intervin oameni, fapte și lucruri care sunt independente de noi, dar dacă suntem hotărâți, le putem face față. Dacă nu suntem… Ne înfrâng.

Bineînțeles, cu condiția ca din partea celuilalt să ai tot sprijinul.

Dar nu poți spune că ai făcut tot ce se putea dacă nu ai fost sincer, dacă nu ți-a păsat până la capăt, dacă ai fost ignorant sau dacă uneori ai mai pus câte o cărămidă la zidul dintre voi doar din orgoliu, pentru că nu ai vrut să treci peste el.

Noi suntem singurii vinovați. Restul sunt scuze. De ce atâtea scuze? De ce nu mai multe fapte și dovezi? Prea mulți de ce, prea puține răspunsuri. Dar le vom afla cu timpul, atunci când va fi cazul, atunci când vom fi mai motivați să fim fericiți sau atunci când ne vom da seama că am pierdut prea mult și în special prea mult timp… degeaba. 

sursa: http://damadetrefla.com/

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri.

În viaţă poţi alege oamenii pe care îi laşi în sufletul tău, dar nu poţi alege dacă să te iubească sau îţi facă rău. Asta vor alege ei sau o vor face pur şi simplu fără să îşi dea seama că te vor răni. Nu poţi alege de cine te îndrăgosteşti şi nici cine se îndrăgosteşte de tine, însă poţi alege să fii un om minunat şi să le faci bine oamenilor din jur. Poţi alege să nu pui la suflet tot ce ţi se întâmplă şi să nu le dai voie oamenilor să te ţină pe loc.

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare face ce simte că trebuie să facă, de aceea nu ar trebui să aştepţi pe nimeni prea mult… De aceea nu ar trebui să suferi prea mult după cei care nu sunt destul de responsabili cu sufletul tău.

Şi fiecare lecţie învăţată aduce sine momente de fericire pe care nu le-ai fi trăit niciodată dacă nu ai fi învăţat tot ce trebuia să înveţi. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită.

Nu e nimic întâmplător. Viaţa ne scoate în cale oameni pe care îi iubim, pe unii dintre ei pentru a învăţa ceva, pe alţii pentru a avea un sprijin. Ne oferă lecţii pentru a ne învăţa că am pierdut sau pentru a ne determina să apreciem oamenii frumoşi pe care ni-i scoate în cale şi ni-i ascunde în suflet. Viaţa are metodele ei pentru a ne face să fim oameni frumoşi, responsabili şi iubitori. Trebuie doar să avem încredere că dezamăgirile pe care le trăim şi oamenii care ne rănesc, ne vor conduce într-o zi către acei oameni care vor rămâne. 

sursa: http://damadetrefla.com/ 

Fetei mele am să-i spun cândva: ,,Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat!

Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.”
Sunt lecții pe care nu le vei putea învăța nici singură, nici odată cu trecerea timpului. Vei avea nevoie de oameni ca să le înveți… Oameni care să te rănească, oameni care să te iubească și oameni care să te vindece. Unii te vor învăța că nu ai nevoie de nimeni pentru a fi fericită, alții îți vor demonstra că sufletului tău îi trebuie iubire.

Vei avea nevoie de un bărbat care să te înțeleagă, să te respecte, să te iubească și să îți fie alături.Vei avea nevoie de un bărbat care să te iubească și să te accepte pe de-a-ntregul pentru că, la fel ca oricare dintre noi, nu ești perfectă, ai defectele tale, temeri și slăbiciuni. Dar nu îți face griji, imperfecțiunea ta va fi perfectă pentru cineva care va fi capabil să vadă dincolo de defecte.

Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat! Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.

Dar să știi că nu va fi totul numai lapte și miere pentru că viața nu e atât de roz pe cât ne-am dori noi să fie. Vei fi nevoită să ierți, să treci cu vederea, să mângâi și să sprijini la rândul tău. Uneori vei dori să iei problemele celuilalt asupra ta și nu vei putea, iar asta ți se va părea mai greu decât problemele în sine.

Și, poate, bărbatul vieții tale nu își va face apariția atât de repede pecât te-ai aștepta, atunci când ai vrea tu să o facă. Poate,vei fi nevoită să-l cauți, să-l chemi, poate vei crede că trebuie să îl rogi să rămână atunci când vei fi părăsită, dar ai să vezi că toate se vor așeza când va fi timpul. Ai să vezi că bărbatul tău va fi doar al tău și nu va trebui să îl rogi să rămână,să îl chemi sau să îl cauți prea mult. Ai să vezi, draga mea, că vei fi foarte fericită, dar mai întâi de toate, va trebui să înveți cum să fii puternică atât pentru tine cât și pentru cei pe care îi iubești.

sursa: http://damadetrefla.com/

Ce înseamnă fericirea pentru tine?

Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur.

 

Este minunat sa ai capacitatea sa-i intelegi si sa-i ierti pe oamenii care ti-au gresit, insa nu si sa le permiti sa-ti faca rau in continuare.

 
Exista o idee preconceputa cum ca "trebuie sa acceptam, sa iertam si sa trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur pentru ca altfel vom ramane singuri."

Ei bine, nu este deloc asa. Nu ramai singur daca nu accepti abuzurile, minciuna, inselatoria, tradarea, ci doar faci loc in viata ta pentru alte persoane care te vor trata cu respect. Asta daca si tu te respecti suficient incat sa iti doresti asta.

Daca permiti sa fii tratat cu lipsa de consideratie, ii inveti pe oameni cum sa se raporteze la tine. Daca treci cu vederea, inseamna ca tacit accepti ceea ce s-a intamplat si asta indirect inseamna ca ii incurajezi sa faca la fel si in continuare. Ca doar tu ierti si treci mai departe. Asa stau lucrurile in relatii disfunctionale si abuzive.

Sigur ca nu trebuie sa devenim absurzi si la orice mica greseala sa inchidem usa. Insa in momentul in care minciuna, inselatoria, tradarea, abuzul etc. se repeta, este clar ca omul din fata ta iti arata cum este el de fapt si cum se raporteaza la tine. Iar daca observa ca tu accepti, va avea tendinta sa se comporte la fel in continuare - pentru ca asa este el si se exprima pe sine cu cine se poate si ii permite.

Oamenii autonomi si independenti nu au nevoie de nimeni. Binenteles ca isi doresc relatii interpersonale si sociale, insa nu cu oricine sau cu orice pret.

Mentalitatea aceasta "sa acceptam orice doar ca sa nu fim singuri" apartine oamenilor cu o structura de tip dependent. Deoarece ei nu isi asuma responsabilitatea propriei lor vieti si nu vor sa traiasca independent, vor accepta orice fel de relatii, indiferent cat de disfunctionale sau toxice sunt ele.

Cand vezi ca un om te raneste repetat, accepta ca asa este el. Insa depinde de tine daca il mai primesti in viata ta sau, cu regretele aferente, inchizi usa si mergi mai departe.

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur. Dar este responsabilitatea ta sa ii accepti langa tine doar pe acei oameni care te respecta si ii respecti.

de Ursula Sandner

Cum ajung oamenii să fie nefericiți și să trăiască în suferință?

1. Se casatoresc cu persoana nepotrivita si raman in relatii toxice si disfunctionale.

2. Cred ca totul in viata se reduce la cat de mult ai, asa ca isi petrec toata viata muncind doar ca sa acumuleze cat mai multe, uitand sa se bucure de ceea ce au si uitand ca nu iau nimic cu ei mai departe.

3. Asculta de gura lumii si traiesc la voia intamplarii, ca o frunza purtata de vant.

4. Au prieteni si oameni in jurul lor pe care nu-i plac, insa din teama de a nu ramane singuri, accepta oricate minciuni si tradari.

5. Clipele libere pe care le au le pierd facand lucruri lipsite de importanta si de orice valoare - se uita la televizor, acumuleaza diferite informatii care nu le folosesc de fapt la nimic.

6. Nu stiu sa dea un sens propriei lor vieti, asa ca isi imagineaza ca daca vor face copii, vor avea pentru ce sa traiasca. Iar apoi se sacrifica pentru copii si asteapta de la ei sa faca la fel.

7. Ii pun pe altii pe primul plan, deoarece li s-a spus ca nu e voie sa se gandeasca la ei insisi. Cred ca a te pune pe primul plan in viata ta inseamna egoism, insa neglijeaza faptul ca nu poti sa faci in mod autentic nimic pentru nimeni daca tu nu esti bine si nu ai grija de nevoile tale.

8. Nu au visuri, obiective, pasiuni sau hobby-uri, ci fac ce face toata lumea.

9. Nu isi investesc intelept timpul pe care il au, ci se gandesc doar cum sa piarda timpul cu distractii de moment. Nu citesc si nu cauta informatii de calitate si care sa ii ajute sa isi dezvolte orizonturile si sa isi schimbe viata.

10. Nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, ci gasesc scuze, justificari si vinovati in exterior pentru nefericirea lor.

11. Vor schimbare, insa fara sa depuna cel mai mic efort in directia asta.

12. Iau decizii si fac alegeri din frica, nu pentru ca isi urmeaza visurile si pasiunile.

13. Fac compromisuri, ca asa face toate lumea, iar apoi fac alt compromis ca sa gestioneze compromisul anterior si tot asa. Suma acestor compromisuri le defineste de fapt esecul.

14. Nu isi dezvolta inteligenta emotionala, asa ca au frecvent emotii negative: furie, frustrare, invidie, gelozie, ura, s.a.m.d.

15. Nu au incredere in ei si in propriile lor forte, ci asteapta intotdeauna ca un miracol sa le rezolve problemele.

16. Isi neglijeaza sanatatea, nu au grija de fizicul, psihicul si viata lor per ansamblu.
 

17. Se declara victime neputincioase si renunta la puterea lor personala. Ii barfesc si ii desconsidera pe cei care au succes, spunand ca sigur l-au dobandit prin mijloace necinstite.

18. Renunta la autenticitatea lor, isi pun masti si se comporta "asa cum trebuie", isi cultiva ipocrizia si fatarnicia, cu toate ca nici macar nu le plac oamenii cu care interactioneaza.

19. Nu cauta sa fie multumiti, bucurosi si fericiti, ci se focalizeaza pe tot ceea ce nu le place, insa fara sa miste un deget pentru a-si depasi conditia.

20. Uita ca viata este un dar al carei singur scop este fericirea, implinirea si mai ales evolutia.

Ursula Sandner

Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere.

Bărbatul care nu se simte apreciat este ca un leu în cușcă! Devine agitat, irascibil și visează la evadare sau, la polul opus, se închide în el, devine rece și distant și visează la evadare.

Vrei să ai un bărbat de care să te bucuri? Oferă-i apreciere!

Bărbații funcționează pe apreciere.
Aprecierea este vitală pentru ei. Aprecierea le dă aripi, îi ajută să mute munții din loc pentru tine dacă este cazul.

Încrederea are același efect. Încrederea îi oferă bărbatului puteri nebănuite.

Iar un bărbat care are lângă el o femeie care îi arată că are încredere în el și îl apreciază, se va da peste cap să fie bine. Asta în cazul în care nu te-ai combinat cu un psihopat!

Altfel, un bărbat care este ‘stropit’ zilnic cu încredere și apreciere înflorește, este un bărbat fericit, este un bărbat care nu va ezita să-ți arate iubirea lui.

Bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!

Bărbatul cicălit, ținut doar în reproșuri și nemulțumire, își va dori să-și ia lumea în cap!

Dacă e ceva ce urăște bărbatul pe lumea asta, ei bine, asta este cicăleala!

Oricât de calm ar fi, oricât de educat ar fi, atunci când vede că femeia de lângă el este etern nemulțumită… bărbatul o ia razna. Și, indiferent de cât de adânci sunt sentimentele lui pentru ea, el ajunge să se întrebe: ‘oare cu ce am greșit de m-am pricopsit cu pacostea asta pe cap?
Oare chiar merită să fiu luat la ciocane în halul ăsta?’

În momentul în care ajunge să-și pună întrebările astea, porțile lui sunt deja deschise pentru prima femeie care îi va arăta apreciere.

De altfel, cicălitoarele chiar nu înțeleg asta! Ele își fac rolul și atât!

Ba, mai mult, ai senzația că își doresc să fie părăsite. Ai senzația că te provoacă să fugi prin comportamentul lor.

E ca o programare a execuției.

Bărbații nu vor înțelege niciodată genul ăsta de comportament. Ei, în pragmatismul care îi caracterizează, vor lansa întrebări de genul: ‘dacă sunt atât de nașpa, ce mai cauți lângă mine?’, ‘ce vrei să demonstrezi cu ieșirile astea?’, ‘ce crezi că vei obține dacă mă vei călca în continuare pe cap și pe personalitate?’ etc…

Sigur, nu toți sunt atât de blânzi și răbdători. Unii, deși nu au nicio scuză, apelează la forță; un fapt regretabil.

În ultima vreme urmăresc cu atenție comentariile de pe Facebook. Foartă multă lume singură, foarte multă lume rănită.

Aparent, lumea asta caută iubirea, sunt oameni care îți spun fără ezitare faptul că sunt gata să ofere totul unui eventual partener… dacă îl găsesc!

Cumva, am senzația că nici măcar nu îl caută, ci așteaptă să pice din cer.

Eu chiar nu gust ideea potrivit căreia oamenii mișto sunt rari sau greu de găsit. Chiar nu cred!

Eu văd asta ca pe o alterare a lentilei prin care privești viața.

Am fost și eu acolo, am gândit și eu așa, iar atunci când am șters lentila… au apărut și oamenii ăia pe care îi căutăm. E simplu!

Știu că vor apărea femei care își cresc singure copiii sau bărbați care au fost înșelați etc… însă eu spun că se poate!

Trebuie să vrei!

Cât despre bărbați, dacă vrei să îi ai lângă tine, oferă-le apreciere și încredere. Sunt două chestiuni superioare sexului. Degeaba îi oferi sex, dacă nu îi oferi încredere și apreciere. Tot va pleca!

Iar dacă mergi pe ideea că bărbații nu merită asta, atunci apelează la cele două variante: 1. acceptă-ți soarta pe care ți-o creionezi singură sau 2. schimbă-ți orientarea sexuală!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/

Relațiile nu se amestecă!

Dacă am fi învățați de mici acest adevăr, lucrurile nu s-ar mai complica pe parcurs.

Dacă am învăța de mici acest adevăr, nu am mai ajunge la maturitate cu o ceață totală în domeniul relațional, nu am mai amesteca borcanele, generând probleme și nefericire.

Să vă explic un caz: o prietenă de pe Facebook, mi-a scris că se află într-un impas. Un coleg de muncă și mai tânăr, dar și mai sus ca ea în ierarhie, i-a mărturisit faptul că simte lucruri pentru ea!

Ea nu știe cum să procedeze, pentru că el este șef și căsătorit pe deasupra. Sigur, nici ea nu e singură, deci nici ea nu e disponibilă, însă susține că este dificil, pentru că nu știe cum să-i spună individului că nu se poate.

Okay, știu că va suna abrupt, știu că nu e singura în situația asta, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple: RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Ce vreau să spun cu asta?
Simplu – o relație romantică implică cuplu și sex, o relație de colegialitate implică cooperare, conlucrare și, de ce nu, apreciere. Astea două nu se întâlnesc și, cel mai important, nu se amestecă! În niciun fel!

Mai ales atunci când ambele persoane se află deja angrenate în relații romantice/ căsnicii.
E simplu!

Mai mult, orice relație ar trebui să aibă 3 scopuri clare: sănătate, moralitate și constructivitate!

Or într-o situație ca cea expusă de prietena mea virtuală, niciunul dintre cele 3 nu se poate regăsi. Într-o astfel de situație avem: nesănătos, imoral și distructiv. Ca să nu mai vorbim despre disfuncționalitate evidentă.

Drept urmare, i-am spus prietenei mele virtuale să traseze foarte clar limitele, indifierent că individul îi este șef sau nu. Și, foarte important, să țină minte în fiecare secundă faptul că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Relațiile romantice pot fi formate doar atunci când există teren și disponibilitate pentru așa ceva, doar atunci când cele 3 scopuri sunt viabile, adică: sănătos, moral și constructiv.
Atunci când în ecuație apar două persoane deja angrenate în relații, iar una nu își dorește în niciun fel vreo interacțiune de natură romantică, lucrurile sunt clare: NU ÎNSEAMNĂ NU!

Indiferent dacă cel care spune că simte lucruri înțelege asta sau nu!
Nu înseamnă NU. Altfel intri în zona de profund disfuncțional, iar lucrurile se pot complica îngrozitor.

Și nu, aici nu vorbesc despre o lume ideală. Aici vorbesc despre funcțional, deci sănătos, despre moral, deci corect și despre constructiv, deci despre sens.
Sunt 3 lucruri care nu ar trebui să ne dispară niciodată din minte atunci când interacționăm cu alți oameni, indiferent că sunt: familie, apropiați – prieteni, colegi etc sau cu noi înșine.

Cum îi spui?
Simplu: îmi pare rău, însă sunt o femeie măritată și un astfel de scenariu este imposibil. Drept urmare, îți propun să ne rezumăm la ceea ce există și este posibil, adică la o relație de colegialitate.

Foarte multă lume amestecă borcanele și lumile și generează un imens ghiveci relațional. Știu, se întâmplă.

Numai că, așa cum am spus și mai sus, dacă ții minte că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ, lucrurile devin limpezi și simple. Păreri?

de Andrei Vulpescu.

 

Gândește-te bine!

 

Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele?

Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?

Dar în sinea ta? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri?

Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme?

Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!

E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.

E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.

Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.

Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.

Bunurile trebuie să circule…

Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj…

Renunță la ceea ce nu mai folosești…

Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi…

Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.

Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri…

Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile…

Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții:

Că nu ai încredere în ziua de măine…

Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine…

De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.

Câteva sfaturi…

Dansează…. Ca și cum nu te-ar vedea nimeni,
Iubește… Ca și cum n-ai fost rănit niciodată,
Cântă… Ca și cum nu te-ar auzi nimeni,
Trăiește… Ca și cum raiul ar fi pământ.
Leapădă-te de tot ceea ce și-a pierdut strălucirea și culoarea…
Lasă noul să-ți intre în casă, și în tine!

* Autor necunoscut

N-am pierdut niciodată...

"N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu"

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele...

sursa:

Randuri printre Ganduri

Stai. Afară e Mai...

Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.

Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.

Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.

Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.

Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.

Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.

Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.

Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.

Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.

Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.

Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.

Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.

Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...

E mai şi în inima mea.

                                                         Din ce în ce mai Mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!

Împăcare, Binecuvântare și Lumină să vă fie Paștile, dragii mei!

Hristos a venit la poarta sufletelor noastre, ca să ne dăruiască Învierea. Să îi deschidem, şi să Îl lăsăm să facă lumină în noi - şi din noi! Căci trăim cu adevărat doar când ne călăuzim după Lumină. Îmbrăcați-vă inimile în straie curate și gândurile în țesături limpezi. Așezați-vă apoi sufletele în genunchi să-l cinstiți Învierea, să-I mulțumiți cu recunoștință și Iubire! În rest, iertați și iertați-vă, iubiți și iubiți-vă, bucurați și bucurați-vă! 

Și să rostim cu toții din inimă, într-un glas, Hristos a Înviat! 

Cu iubire și lumină,

Daniela