Într-o lume falsă și plină de măști, oamenii sinceri sunt o raritate. Când îi întâlnești și îi cunoști, prețuiește-i!

 

Sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţiile umane şi în relaţia cu Dumnezeu, fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, fiindcă adevărul este ceea ce ne uneşte pe noi oamenii şi ne face unici.

Sinceritatea înseamnă, gânduri şi fapte care să te reprezinte în totalitate, prin sinceritate om şi adevăr se întâlnesc. A fi sincer înseamnă în primul rând să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi.

Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se decoperă cu bune şi cu rele, care conştientizează că nu este perfect.

Un om sincer recunoaşte când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru acestea şi le asumă şi nu vrea să găsească ţapi ispăşitori pentru ele. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie.

Un om sincer este un om pe faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om care nu încearcă să pară fericit atunci când sufletul lui plânge din cauza unei tristeţi, a unei deziluzii, a unei pierderi, a unei dureri, care îşi lasă lacrimile să-i curgă şiroaie pe obraz, când simte că nu mai poate merge singur pe drumul vieţii.

Un om sincer este un om pe faţa căruia vezi însă şi bucuria pe care o are în suflet, când se simte iubit, când se simte acceptat şi cu bune şi cu rele, care se bucură când primeşte în dar un zâmbet o îmbrăţişare sinceră, care dăruieşte la rândul lui, celor din jur zâmbete şi îmbrăţişări sincere, care dăruieşte celor din jur iubirea lui sinceră, necondiţionată.

Omul sincer este un om cu pace în suflet un om care nu se teme că i se vor descoperi unele minciuni, unele vicleşuguri, este un om care nu are nimic urât de ascuns este un om care are conştiinţa curată care poate pune liniştit capul pe pernă, fiindcă ştie că prin faptele sale nu a pricinuit niciun rău nimănui.

Omul sincer mulţumeşte Bunului Dumnezeu din toată inima sa pentru talanţii cu care a fost înzestrat, mulţumeşte din inimă celor care l-au ajutat când a avut nevoie de sprijin.

Un om sincer îţi poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine şi ce nu-i place la tine şi va şti să îţi arate defectele fără să te jignească, fără să te umilească, fără să te facă să te simţi prost.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim întotdeauna sinceri şi curaţi cu inima, fiindcă Bunul Dumnezeu aceasta doreşte de la noi, o inimă sinceră şi curată, doreşte să iubim sincer şi curat pe El şi pe semeni. Un om sincer iubeşte cu toată puterea sa adevărul.

 

sursa: http://prafdestele.eu/

Lecția despărțirii

Uneori TREBUIE să-ți aduni curajul și să pleci. Câteodată este necesar să alegi să lași oameni în urmă. Viața îți predă până la urmă și lecția asta, indiferent dacă vrei sau nu: lecția despărțirii de cei fără de care ai crezut că nu ai putea trăi.

Viața te obligă în cele din urmă să interiorizezi acest adevăr, să integrezi în propria-ți ființă faptul că sunt oameni care de la un punct încolo nu mai au loc în viața ta, așa după cum nici tu nu mai începi într-a lor. Și asta pentru că ați trăit tot ce aveați de trăit împreună.

Când simți că unii oameni nu-ți mai fac bine prin prezența lor, pleacă. Înțelege că dacă nu o faci tu, oricum te va obliga viața să o faci până la urmă. Nu te agăța de aceste persoane. Cu cât te vei încăpățâna tu să-i ții mai aproape, cu atât mai tare se vor îndepărta ei. Așa TREBUIE să fie.

Am fost și eu în situația asta. M-am încăpățânat să-i țin alături, m-am agățat de oameni, am tolerat ceea ce altă dată mi s-ar fi părut inacceptabil doar ca ei să rămână. Pentru plecarea unora am petrecut mult timp învinovățindu-mă chiar, deoarece spusesem ori făcusem ceva anume. Apoi am înțeles că oamenii ne sunt atât oglinzi cât și lecții. Abia în acel moment vina a început să se estompeze și a făcut loc pentru lecție. Poate că însăși greseala mi-a fost lecția… Și apoi, oamenii „potriviți” vor gravita mereu în jurul tău într-un fel sau altul. Și tu, de asemenea, în jurul lor. Chiar dacă vă veți despărți în anumite circumstanțe, este sigur că vă veți și regăsi.

  

de Cristina Monica Găină, File din jurnalul Marielei,

sursa: https://filedinjurnalulmarieleiblog.wordpress.com/ 

Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi!

"Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta"

 

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit.

Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute.

Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp.

Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu.

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e aşa.

Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire.

Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat!

O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate să doară mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi.

Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi.

Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce.

Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura.

Astăzi greșesc eu și tu mă ierți.

Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi?

Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii.

A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

 

sursa: https://stiriactuale.net/

Trist se moare în singurătate

Moartea în singurătate a Cristinei Țopescu m-a durut și m-a pus pe gânduri.

Strângi mii de prieteni în jurul tău și mori singur. Te culci într-o seară, cine știe cu ce gând frumos pentru a doua zi, și nu te mai trezești. Trupul se răcește în patul ultimului somn, înțepenește, și în acest timp râuri fierbinți de like-uri continuă să se reverse în pagina de Facebook, pe chipul tău de rezervă, oferit tuturor.

S-au umplut rafturile amiciției virtuale până la refuz. 5.000 de nume stau ticsite în algoritmii paginii, alte mii sau zeci de mii de oameni, followers, risipiți în deșertul internetului, tresaltă când publici ceva, cu bucuria pescarului trezit din amorțeală de tremurul brusc al plutei pe luciul apei.

E o bucurie scurtă, tăiată repede cu un clic pe altă postare, a altcuiva, într-o goană continuă după mici bucurii. Scurte dușuri de emoții, nimic mai mult. Clic pe pagină, clic în creier. O secundă, doar o secundă, autorul și cititorul sunt legați cu un fir nevăzut, o vibrație. Apoi, din nou, prăpastia.

Cu mulți dintre ei te saluți pe messenger, schimbi câteva vorbe. Nu mai mult, căci dacă numai unul dintr-o mie te confiscă preț de câteva minute pe zi, deja nu mai ai viață personală, devii un funcționar al propriei imagini. Unul tot mai irascibil, mai morocănos, speriat de ușurința cu care îți poți pierde timpul. Viața, adică. Și oricum nu faci față. Nu ești pâine biblică, să te poți împărți la toți.

Le zicem prieteni „prietenilor” de pe net fiindcă nu ne dă limba română semnificantul potrivit. Dar relația e cu totul alta. Poate să fie de admirație, de respect reciproc, de apreciere, de simpatie sinceră și profundă, poate chiar mai mult de-atât, dar nu o prietenie adevărată. O prietenie adevărată nu se poate consuma decât în viața reală, unde e supusă la teste reale – și rezistă sau nu. Un om nu poate gestiona afectiv și mental mii de relații, de amiciții. Prietenii sunt numărați.

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă împrietenesc de-adevăratelea cu „prieteni” de pe net. Se petrece un fel de osmoză între virtual și real. Dar nici osmoza asta nu poate funcționa la nesfârșit, nu poți transfera în spațiul tău limitat infinitul internetului. Te vezi cu ei din când în când. Schimbi mesaje. Te interesează ce fac, te implici în planurile lor, îi sprijini, te sprijină. Primești și dai o vorbă bună – și asta înseamnă mult, căci de multe ori o încurajare, o îmbrățișare virtuală, un salut, pot fi salvatoare. Nu știi că spui doar o vorbă, dar poate contează cât o operație pe cord.

Nu construiesc aici imaginea unei vedete devorate de admiratori, urmăritori, prieteni, ci vreau doar să spun că notorietatea vine cu un cost pe care de la un moment dat nu ți-l mai poți permite. Și atunci trebuie să alegi invariabil viața ta privată.

Trebuie să te lepezi de iluzia că notorietatea e bună la ceva în viața ta de zi cu zi. Nu mănânci cu 10.000 de prieteni, chiar dacă postezi ceva inteligent în legătură cu prânzul tocmai pus pe masă, ci mănânci tu cu ai tăi, dacă nu cumva singur. Când dormi, dormi în intimitatea patului tău, ai visele tale, durerile tale, coșmarurile tale. Când te doare ceva, 10.000 de clicuri nu te vindecă. Și când mori, mori singur. În liniștea noului tău univers nu se mai aud clicurile.

Trăim un paradox: acela că suntem tot mai singuri cu cât suntem mai mulți. Și suntem tot mai îndepărtați, deși nu ne desparte decât un clic.

Însetați de recunoașterea „prietenilor” nevăzuți, uităm de prietenii reali, cei care vin la tine și se îmbată, care îți aduc portocale când te simți rău, cei care îți plimbă câinele, cei la care te duci cu ultima felie de chec, cei pentru care te împrumuți de la alții ca să-i scoți dintr-un necaz, cu care mergi la pescuit, cei pe care îi suni ca să le citești textul tocmai încheiat. Seduși de internet, care face ca totul să fie facil, uităm să mai trăim omenește. Ni se schimbă gustul vieții. Nu mai trăim, ci jucăm un rol. Și pe scenă, și în sală deopotrivă.

Nu vă mai indignați că o vedetă iubită, precum Cristina Țopescu, poate muri în singurătate, în mijlocul unei mulțimi nemărginite, fără ca nimeni să-i remarce absența două-trei săptămâni. Așa se întâmplă acum. Așa funcționează lucrurile. E o aberație devenită a naibii de normală.

Adunați-vă prietenii aproape. Oamenii în care bate și inima voastră. Oamenii care, când vă strânge de gât gheara depresiei, nu încep să vă certe, ci vin să vă ajute. Cei care vă înțeleg. Cei care vă acceptă și zgura, nu doar strălucirea. Toată iubirea și toată admirația declarate pe net nu fac cât o felie de măr adusă într-un șervețel, încălzită de strânsoarea pumnului, într-o seară insuportabilă.

Toate sentimentele frumoase care se exprimă altfel, prin clicuri, sunt doar substitute. Și sufletul omului, această mașinărie divină, nu funcționează cu înlocuitori.

Trist se moare în singurătate! Dar credeți că învață cineva ceva din asta?

Dacă într-o zi vă veți îngrijora de absența mea, intrați cu grijă în casă, vă rog, să nu-mi speriați pisica. Va fi ascunsă pe undeva, așteptând o mângâiere. Ca un om.

de Viorel Ilisoi

sursa: https://www.viorelilisoi.ro/

Fă o femeie fericită și o să vezi o femeie extrem de frumoasă!

Pentru că îi râde sufletul, iar inima îi arde ca soarele. 

Pentru că ochii îi devin stele, iar brațele ei devin cel mai frumos loc din lume.

Pentru că vorbele îi sunt miere, iar aerul din jurul ei are un miros deosebit.

Din aceste motive femeile fericite sunt cele mai frumoase.

Așadar, tu, cel căruia ea i-a încredințat inima riscând să și-o piardă, fă-o fericită. Nu fii una dintre lacrimile ei de tristețe, ci fii una de bucurie. Nu o compara niciodată cu o altă femeie; amintește-ți ce te-a făcut să o iubești așa cum este ea. Lasă-i demnitatea intactă și nu o jigni. Niciodată nu o jigni. Respect-o, căci respectul tău va fi liantul care vă va ține împreună mult timp. Nu încerca să-i controlezi viața și nici să-i îngrădești spiritul. Oferă-i libertatea de a fi ea însăși în preajma ta, nu o determina să devină o marionetă isterică străduindu-se să fie pe placul tău și la dispoziția ta oricând. Nu o face să se simtă folosită sau inutilă. Nu te va ierta niciodată pentru asta. Nu o lovi. Ea nu are forța ta și oricum nu te-ar lovi. Dar tu îi vei mutila sufletul, nu doar trupul.

Iubește-o, iar dacă nu o poți iubi, las-o să plece. Va suferi o vreme, apoi va regăsi în ea forța de a se dărui unui alt bărbat, unul care o poate iubi așa cum merită iubită. 

de Iustina Ţalea

sursa: http://momenteinviata.ro/

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante.

Fără lecţiile pe care le-am învăţat de voie sau de nevoie nu aş fi reuşit să fiu femeia de azi, responsabilă, înţeleaptă, grijulie şi sufletistă. Nu m-am lăsat doborâtă de oameni sau de rănile pe care mi le-au oferit. Am învăţat ce am putut şi am mers mai departe. Nu m-am schimbat din cauza suferinţelor şi a rănilor, nu în rău, ci am devenit o femeie mai bună.

Am devenit selectivă şi asta doar pentru că a fost o vreme când le dădeam tuturor voie să îmi păşească în suflet şi m-am ales numai cu tâlhari de sentimente, cu dezastru şi ruine prin gânduri şi trăiri. Nu are rost să dau oricui şansa să mă iubească dacă ştiu sigur că nu o va face. Îmi rezerv dreptul să fiu selectivă pentru că merit să fiu iubită.

Şi îmi place să cred că sunt frumoasă atunci când zâmbesc. Mi-au ajuns lacrimile vărsate în zadar. Mi-au ajuns privirile goale, triste şi fără speranţă. Era timpul să fiu frumoasă zâmbind. Era timpul să fiu un om frumos aşa cum nu fusesem niciodată.

M-am ambiţionat să fiu fericită pentru că ştiu că merit. Ştiu că merit să am alături de mine un bărbat care mă poate aprecia, respecta, iubi, asculta şi înţelege. Ştiu că merit tot ce am început să cer de la viaţă. Sunt exact aşa cum vreau să fiu, sunt eu însămi şi mă mulţumesc cu asta. Cel mai important e să fiu eu fericită şi mândră de omul ce sunt, alţii oricum nu vor aprecia mare lucru din ce voi face pentru ei.

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante. Sunt o femeie selectivă pentru că am lăsat cândva pe oricine să mă rănească. Sunt o femeie frumoasă pentru că zâmbesc şi nu mai las oricui ocazia să îmi şteargă zâmbetul de pe buze. Sunt o femeie ambiţioasă pentru că ştiu că merit mai mult şi fac tot posibilul să obţin. Sunt eu însămi. Mi-am dat seama că cei care vor să mă iubească o fac oricum fără să fie nevoie să mă străduiesc.

sursa: http://damadetrefla.com/

Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat.

Sunt oameni care, chiar si atunci cand vad realitatea cu multa claritate, aleg sa o ignore si continua sa se hraneasca cu iluzii si autoamagire.

Sunt oameni care cred ca daca indura umilinte, lipsa de respect, abuz psihic si/sau fizic, la un moment dat vor primi apreciere si iubire de la persoanele carora le-au permis sa se comporte astfel cu ele.

Sunt oameni care traiesc in captivitate, fiind supusi nevoilor si capriciilor celor din jur, de care sunt, in egala masura, dependenti.

Sunt oameni care se imbolnavesc psihic si fizic din cauza relatiilor si situatiilor pe care le accepta in viata lor, insa, cu toate ca viata le este in pericol, nu renunta.

De ce traiesc astfel? Din lipsa de stima, pretuire si respect de sine, din cauza modelelor disfunctionale pe care le-au vazut in jur si le copiaza, ajungand sa considere "normala" o astfel de existenta, din cauza mentalitatii defectuoase care le-a fost imprimata in copilarie si, mai ales, din cauza faptului ca nu au dobandit autonomia specifica unui adult.

Unii dintre oamenii pe care i-am descris mai sus se trezesc si isi dau seama ca nicio o fiinta nu merita sa traiasca astfel. Ei ajung sa inteleaga ca iubirea nu inseamna suferinta, stres, durere, ci bucurie si implinire. Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat. Si, foarte important, ei aleg sa renunte la sperante si la amagire si constientizeaza ca iubirea nu poate sa mai apara acolo unde a fost umilinta, abuz si lipsa de respect.

de dr Ursula Sandner

Cum ți se schimbă viața atunci când încetezi să mai ai așteptări!

 

Am încetat să mai aștept ceva de la viață… și în acea clipă m-am simțit ușurată. Înainte mă gândeam cum să trăiesc, iar acum pur și simplu am început să o fac.

Am încetat să mai aștept ceva partea altor oameni. Am încetat să mai aștept de la ei acțiuni în favoarea mea, că mă vor aprecia și vor avea o atitudine serioasă față de mine. Am încetat să aștept de la partenerul meu că va începe să mă înțeleagă și va face așa cum vreau eu…

Am încetat să mai visez la bani, am acceptat sumele pe care le am și am încetat să mă chinui cu întrebarea cum, în sfârșit, aș putea să-mi schimb radical situația financiară, pur și simplu am început să mă bucur pentru ceea ce aveam în buzunar.

Am încetat să aștept că cineva îmi va face următoarea zi fericită, conștietizând că fericirea vine din interior și nu depinde de circumstanțele din afară.

Am încetat pur și simplu să mă aștept la ceva… Mi s-a făcut indiferent ce se va întâmpla cu mine azi sau mâine, am început să trăiesc fiecare clipă spunându-mi că se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple și doar în cea mai prielnică ipostază. Și odată ce am lăsat lucrurile să meargă de la sine, am observat că viața mea a căpătat forme noi.

Viața mea a căpătat un sens:

– Am început să mă aud pe mine și să-mi realizez ideile care zăceau în neant din cauza ambițiilor mele și așteptărilor nefundate.

– Am început să solicit ceea ce-mi trebuia la anumit moment al vieții și am refuzat să mă gândesc la ceea ce-mi trebuia pentru a-mi afirma ego-ul.

– Am început să-mi ghidez viața și nu doar să reacționez la ceea ce se întâmpla cu mine.

– Am cunoscut persoane noi fără a mă întreba „de ce nu pot face cunoștință?”. Totul se întâmpla de la sine, fără efort din partea mea.

– Am devenit mai productivă.

– Am început să procur doar ceea de ce aveam nevoie în anumite perioade ale vieții, economisind banii pentru lucruri mai importante.

 

Viața mea s-a schimbat radical. Acum am început să observ darurile Lui Dumnezeu care se ascundeau în spatele sentimentului de nemulțumire, ambiție și lăcomie și care nu puteau fi primite din cauza dorinței accentuate a controlului, necesității de a ști cum totul se va întâmpla și a stăpânirii asupra acțiunilor și asupra propriei vieți.

sursa: https://psihologiadeazi.ro/ 

Cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa

La un moment dat am auzit o vorba foarte misto “cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa.” Mi se parea o tampenie. Eu vreau sa impart multe lucruri cu cei din jur…cel putin asta simteam pana acum ceva vreme in urma.

Realitatea este cu totul alta. Trebuie sa imparti cu cei din jur doar ceea ce consideri ca merita impartit si ceea ce iti permiti sa imparti. O mare parte din viata ta se imparte doar cu un om, intre patru pereti si cateva obiecte de mobilier. Imparti totul la doi si nu inmultesti cu doi cand unele lucruri scartaie in relatie. Totul se rezolva acolo. Intre voi. Stiu ca suntem cu totii o turma de oameni fericiti…pe Facebook si mai stiu ca ne dorim de multe ori sa ne strigam fericirea in gura mare…pe wall-uri in loc ca ea sa ne fie vazuta pe chip…insa trebuie sa gasim o granita. Daca vrem sa ne fie bine, daca vrem sa existe cat mai putine situatii delicate. Cu cat sunt implicati mai putini oameni in relatia voastra – preferabil doar voi doi – … cu atat relatia o sa fie mai sanatoasa. Mama imi spunea asa: cu cat iti expui mai putin sentimentele, trairile legate de realtie…cu atat ea (relatia) o sa fie mai buna, mai frumoasa, mai sanatoasa. Nu uitati: aveti grija de inima si de sufletul vostru si nu sa fiti siguri de un lucru extrem de important – iubirea este singura care din doi face unu.

“Daca am putea sa vorbim mai putin si sa facem mai mult, ar fi grozav.” Marcel Iures

de Andrei Vulpescu

Compatibilitatea este condiția principală pentru ca o relație, de orice fel, să poată funcționa.

Fie că este vorba de relații de prietenie, de cuplu, de familie și chiar la locul de muncă, fără compatibilitate nu se poate obține armonia în mod natural.

Compatibilitatea nu este ceva ce putem dobândi în mod artificial. Nici nu se poate negocia, fără să vorbim despre compromisuri - adică renunțare la sine sau sacrificii. Iar în momentul în care vorbim despre compromisuri, bucuria de a trăi dispare.

Cele mai multe conflicte dintre oameni au la bază lipsa de compatibilitate la nivel de credințe, dorințe, valori, obiceiuri, tradiții și viziune asupra vieții. Suntem asemănători în aspectul exterior, însă interiorul fiecăruia dintre noi este un univers în sine.

Sunt oameni cu care de la începutul interacțiunii simțim că vorbim aceeași limbă. Sunt situații și conjuncturi cu care rezonam și în care ne regăsim. De asemenea, sunt oameni și situații cu care nu avem nimic în comun și nici nu vom avea vreodată, așa că nu are niciun sens să ne chinuim.

Compatibilitatea sprijină evoluția, pe când lipsa ei generează probleme de diferite feluri.

Cunoaste-te pe tine însuți, observă-i pe cei din jur într-o manieră obiectivă, renunță la lupta inutilă de a-i schimba pe alții sau situațiile asupra cărora nu ai niciun control și trăiește în așa fel încât să îți rămâi mereu fidel ție însuți.

Dacă compatibilitate nu e, nimic nu e!

Cu cât mai repede înțelegem acest aspect, cu atât mai înțelept ne vom investi timpul și energia în oamenii și situațiile de viață potrivite pentru noi.

de dr. Ursula Sandner

Astăzi vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu

 

“Pentru că El m-a ridicat de fiecare dată când am căzut.

 
Pentru că El mi-a redat bucuria de a trăi când viața părea sumbră și neguroasă.

 
Pentru că El aranjează de fiecare dată lucrurile mai bine decât mă aștept.

 
Pentru că El mi-a dat tăria atunci când credeam că nu mai pot.

 
Pentru că El este axa și vectorul meu statornic ce mă ajută să nu mă abat.

 
Pentru că El îmi aduce oameni buni în cale, dar și întâlniri necesare.

 
Pentru că El își revarsă infinita Lui bunătate atunci când am cea mai mare nevoie de ea.

 
Pentru că El e alinarea și pacea mea.

 
Pentru că El îmi este alături când toți ceilalți dispar.

 
Pentru că atunci când fac un pas spre El, El vine și îi face pe restul pentru mine.

 
Pentru că tot ce fac eu iese obișnuit, iar tot ce fac prin El iese inspirat.

 
Pentru că viața mea capătă sens doar prin El și n-aș fi nimic fără El.”

 

sursa: http://randuripentrutine.eu/

 

 

Încetează să mai spui DA atunci când de fapt simți că vrei să spui NU.

 

Opreste-te din a mai face lucruri pe care nu iti doresti sa le faci. Sigur, in viata mai sunt si chestiuni neplacute de care este necesar sa ne ocupam, insa atunci cand compromisurile devin realitatea ta cotidiana este timpul sa te intrebi in ce directie te indrepti.

Loialitatea fata de tine insuti, fata de valorile, principiile si bunastarea ta psihica si vitala ar fi normal sa primeze mereu. Nu alti oameni, nu situatiile in care te afli impotriva vointei tale. Este firesc ca uneori sa faci si concesii, dar repet: nu iti face o obisnuinta din a te nega pe tine si dorintele tale.

Nu te lasa manipulat, santajat emotional, nu permite ca alti oameni sa iti distribuie un rol secundar in povestea vietii lor. Tu nu ai venit pe lume ca sa traiesti pentru ei, ci pentru tine. Asa ca ai dreptul (si chiar obligatia) sa te indepartezi de tot ceea ce nu rezoneaza cu tine, de oamenii care te seaca de energie si resurse, de situatiile care iti sunt defavorabile, de activitatile care nu te imbogatesc cu nimic, ci doar te fac sa pierzi timp pretios din viata ta.

A spune un NU ferm atunci cand vocea ta interioara iti cere asta este o dovada de verticalitate si de respect fata de propria ta fiinta.

Atunci cand in mod repetat spui DA, desi gandesti exact opusul, iti pierzi increderea si respectul de sine. Astfel, devii o fiinta fragila si vulnerabila, care va fi predispusa la si mai multe compromisuri si sacrificii. Te vei nega pe tine pentru ca nu stii ca meriti altceva, iar altii vor profita de slabiciunea ta.

In schimb, atunci cand printr-un NU hotarat trasezi limite si granite clare, vei deveni din ce in ce mai puternic si mai liber.

Capul plecat sau coloana vertebrala dreapta. Alegerea iti apartine!

de Ursula Sandner

Salvează acest text și citește-l ori de câte ori te sufoci de gânduri negative

 

Lasă timpul să răspundă la toate întrebările. Când începi să faci asta în locul lui, devii și mai confuz și mai dezamăgit. 

 
1. Viața este destul de complicată absolut pentru toată lumea.

Chiar și oameni foarte de succes și faimoși au aceleași probleme ca fiecare dintre noi.

Amintiți-vă – toți suferim în egală măsură. Singura diferență este: cineva se plânge constant și suferă, în timp ce cineva își ascunde durerea.

Dar doar pentru că viața este durere nu înseamnă că nu poate fi frumoasă în același timp. Chiar și când problemele și necazurile îți cad ca zăpada pe cap, poți fi totuși … fericit. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să schimbi perspectiva. Aruncă o privire diferită asupra a ceea ce ți s-a întâmplat.

Va fi mult mai ușor să trăiești dacă accepți adevărul comun, pe care, din anumite motive, toți îl uită: „În viață nu există succes și fericire fără căderi!” 

 

2. Toți ne dezamăgim în oameni

Când cel mai bun prieten trădează sau, fără explicații, iubitul și iubita te părăsește. În astfel de momente, inima se rupe de durere. Se pare că nu vei mai avea încredere în nimeni, , că nu vei avea nimic bun în viață.

Încearcă să vezi ce s-a întâmplat din cealaltă parte. Înțelege că oamenii care te dezamăgesc nu sunt decât lecții utile. Ei se întâlnesc pe calea vieții noastre cu scopul exclusiv de a ajuta să înțelegem ceva despre noi înșine și despre viață în general.

Cele mai dramatice schimbări din viața noastră apar după ce trăim dezamăgiri severe. Ele devin un impuls pentru creșterea noastră și ajută la luarea deciziilor corecte. 

 

3. Nu trebuie să îți schimbi trecutul

Adevărul dur al vieții: trecutul va rămâne pentru totdeauna așa cum a fost. Dar acest lucru nu înseamnă deloc că nu îți poți schimba viitorul! De ce trecutul ar trebui să ne predomine ani de zile, determinându-ne acțiunile de astăzi?

Faptul că te-ai prăbușit sau eșuat nu înseamnă că va fi întotdeauna așa și nici un alt mod. Noi înșine alegem scenariul nostru de viață. Prin urmare, îți poți schimba viața în orice moment – trebuie doar să existe o dorință.

Lasă trecutul în trecut și începe să lucrezi la viitorul tău, cu încrederea că totul va funcționa.
 

4. Cel mai rău lucru pe care îl putem face pentru noi înșine este să ne concentrăm pe presupuneri și speculații.

Acesta este un fel de „joc al minții” atunci când începem să ne gândim de ce cineva nu a spus salut sau nu a răspuns la mesaj sau nu ne-au promovat pentru un motiv.

În loc să efectuezi această activitate inutilă, învață să trăiești astăzi și să te bucuri de fiecare moment din ea. Nu analiza, ci doar trăiește.

Lasă timpul să răspundă la toate întrebările. Când începi să faci asta în locul lui, devii și mai confuz și mai dezamăgit.
 

5. Chiar și când îți pare că totul este atât de rău, fii recunoscător

Oricât de straniu sună. Începe ziua cu mulțumiri.

Pentru faptul că te-ai trezit, spre deosebire de mii de oameni de pe planetă pentru care soarele nu va mai răsări niciodată. Pentru că ești sănătos și poți merge cu propriile picioare. Pentru faptul că cei dragi și prietenii tăi sunt în viață și bine. Da, doar pentru viață! Până la urmă, este frumoasă!

Cel mai simplu și eficient mod de a scăpa de gândurile negative este de a mulțumi soarta pentru toate acele lucruri pe care le aveți. Și fă-o în fiecare zi!
 

6. „Toate odată” – se întâmplă doar în basme și telenovele ieftine. Unele lucruri necesită timp. Multe dintre ele luni lungi și chiar ani.

Faptul că nu ați reușit în aceeași secundă nu înseamnă că nu veți reuși niciodată. Răbdare și numai răbdare. Aceasta este formula fundamentală pentru succes și o abordare înțeleaptă a vieții.

Merită să înțelegeți că tot ceea ce aveți în minte, spre ce tinzi și visezi, se va realiza cu siguranță. Totul are timpul său.
 

7. Dacă nu ar fi noaptea, atunci nu am putea niciodată să admirăm stelele pe cer.

Zilele întunecate și înfricoșătoare se petrec în viața tuturor. Probleme la locul de muncă, despărțire de cei dragi, trădare … Poți enumera la nesfârșit.

Dar toate aceste teste ne fac doar mai puternici. Uneori trebuie să treci prin durere și disperare pentru a descoperi în tine ceea ce este ascuns adânc. Ceea ce ne va face o versiune mai bună a noastră.

Prin urmare, nu vă temeți de noapte. Până la urmă, după ea, trebuie să vină zorile. Și este frumos!
 

8. Oamenii cu care petrecem timpul ne influențează mult mai mult decât ne putem imagina.

Dacă te înconjoară oameni pozitivi, atunci ei te inspiră și pur și simplu nu mai este loc sau timp pentru gândurile negative. Dar oamenii negativi – sunt dăunători și distructivi. Criticile față de toată lumea și de toate – îți fură fericirea. Picătură cu picătură.

Prin urmare, există un singur sfat: fugiți de ei!
 

9. Ca să ai o viață fericită, o singură dorință nu este suficientă.

Schimbă-ți modul de a gândi și de a percepe lucrurile. Gândurile negative sunt ca buruienile. Vor crește la nesfârșit până când le „scoți” pe toate până la ultimul.
Prin urmare, gândește întotdeauna pozitiv. Alungă negativul și tot ceea ce te trage înapoi, te va împiedica să crești și să te dezvolți.

Gândește-te mereu la bine. Și va veni!

 

sursa: https://psihologiadeazi.ro/

Alege înțelept cu cine te însoțești!

Surprinzator de multi oameni accepta abuzul (emotional, verbal si chiar fizic) in relatiile lor, considerand ca este cumva "normal". Ei cred ca daca partenerul este nervos, este "normal" sa jigneasca, sa aduca injurii, sa faca o criza, sa sparga sau chiar sa loveasca. Asa este "iubirea", cu nabadai. Important este ca isi cere scuze dupa aceea si merg mai departe.

Prea multi oameni traiesc in certuri frecvente, consum de alcool care duce la agresivitate si accepta o astfel de viata pentru ca o considera "normala".

Nu, nu este normal sa traim in acest fel. Aceste scenarii inseamna abuz psihic (si fizic) si nu reprezinta normalitatea pentru oamenii civilizati. O astfel de viata duce la tulburari psihice, boli fizice si chiar moarte.

Daca nu stii ce inseamna abuz psihic din partea unui partener, iti redau mai jos o lista:

- posesivitate si control: "unde te duci, cu cine te intalnesti, cat stai, cand vii acasa, nu ai voie sa stai de vorba cu alti barbati/alte femei" - spuse pe un ton agresiv si amenintator

- gelozie morbida si acuze nefondate - iti cauta in telefon, face o criza la orice interactiune de-a ta cu o persoana de sex opus, te acuza fara temei

- simti nevoia sa il/o protejezi ca sa nu izbucneasca o cearta, ca si cum ai merge pe o gheata subtire

- te umileste, te critica, te devalorizeaza, te jigneste

- are nevoie de tot felul de dovezi ca il iubesti, de diferite asigurari si reasigurari

- te forteaza sa faci sex, chiar daca nu iti doresti asta

- te acuza ca din cauza ta este nefericit sau nervos

- te ameninta sau ameninta ca sparge ceva ori ca se sinucide daca nu faci ce vrea el/ea

- te manipuleaza sau te santajeaza emotional, incercand sa-ti induca sentimente de vinovatie

- isi schimba des dispozitia fara niciun motiv aparent, astfel ca este imprevizibil

- nu comunica, ci face crize

- este nesigur pe el/ea, are o stima de sine scazuta

- este invidios pe realizari tale si nu suporta sa ai mai mult succes decat el/ea

- consuma alcool sau droguri frecvent

- iti dai seama ca ai devenit si tu trist sau deprimat de cand esti in aceasta relatie

Relatiile pot sa ne desavarseasca fericirea sau pot sa ne intunece existenta, aducandu-ne boli psihice si fizice. Nu merita sa-ti sacrifici viata pentru o persoana care are nevoie de ajutor de specialitate... tu nu poti sa salvezi pe nimeni de sine insusi.

Alege intelept cu cine te insotesti!

de dr. Ursula Sandner

De ce eșuează relaţiile?

 

Sunt relaţii care, cu toate că partenerii sunt compatibili, au credinţe, mod de a privi viaţa și valori comune, ajung să se destrame. De ce se întâmplă asta? Am să-ţi enumăr câteva dintre motivele posibile pe care să le ai în vedere atunci când dorești să rămâi alături de persoana cu care simţi că te potrivești.

- Comunică asertiv (adică cu respect ridicat faţă de partenerul tău cât și faţă de tine însuţi), nu jigni, nu acuza, nu-l umili și nu-l devaloriza pe cel de lângă tine. Orice om își dorește să se simtă preţuit, respectat, valorizat și iubit de către partenerul său, iar când asta nu se întamplă este foarte greu să mai existe înţelegere și armonie în acel cuplu.

- Întâmpină-l cu bucurie atunci când vine acasă, zâmbește-i și oferă-i atenţia ta. Lasă tot ceea ce faci în acel moment și oferă-i o îmbrăţișare. Astfel, sentimentul de apartenenţă, de "acasă", îl va face pe partenerul tău să își dorească să vină acasă cu drag.

- Arată ca îţi pasă de el, de preocupările pe care le are și ascultă-l cu interes atunci când îţi vorbește despre jobul lui, despre ceea ce îl frământă sau despre ceea ce se petrece în viaţa lui din afara căminului. Fii întotdeauna alături de el atunci când are nevoie.

- Surprinde-ţi partenerul cu mici suprize, fii atent la ceea îi face plăcere și oferă-i acele lucruri.

- Petreceţi timp de calitate împreună, indiferent cât de ocupaţi sunteţi amândoi. O relaţie se construiește, nu există și nu continuă de la sine, ci are nevoie de participarea implicată a ambilor parteneri.

- Nu neglija relaţia fizică, pentru că ea este cea care contribuie la conexiunea intimă între parteneri.

- Nu-ţi obliga partenerul să facă lucruri pe care nu-și dorește să le facă, nu-l manipula și nu-l șantaja emoţional. El nu a venit pe lume ca să-ţi satisfacă ţie dorinţele și capriciile egoiste, așa că permite-i să-și exprime personalitatea în orice situaţie.

- O relaţie funcţională este o relaţie în care nu simţi nevoia să ai secrete faţă de partenerul tău, pentru că asta arată că nu poţi să fii tu însuţi în acea relaţie.

- Adu-ţi aminte că doar tu ești singurul responsabil de fericirea ta proprie, partenerul tău a venit în viaţa ta ca să ţi-o desavârșească, nu ca să-ţi umple golurile, să-ţi fie scut împotriva singurătăţii, plictiselii, să facă pentru tine ceea ce nu-ţi dorești tu să faci, să-ţi asigure siguranţa materială sau de altă natură. O astfel de relaţie este o relaţie "din interes", nu una autentică.

- Nu încerca să-l schimbi pe partenerul tău, ca să corespundă imaginii pe care tu ţi-ai format-o în mintea ta despre cum ar trebui să fie el; nu, nu știi tu mai bine ce este mai bine pentru el, ci doar îţi manifești neacceptarea și dorinţa de control. Poţi să-i comunici calm ce anume nu-ţi place la el, însă depinde doar de el dacă se schimbă sau nu. Dacă nu o face, tu ai de ales: fie îl accepţi așa cum este, fie îţi cauţi pe cineva care să-ţi corespundă.

de Dr. Ursula Sandner

Am învățat ca în viață trebuie să cred doar în mine și în Dumnezeu

V-ați întrebat vreodată în mâinile cui, conștient sau inconștient, v-ați lăsat viața? În mâinile partenerilor? În mâinile șefilor? Pe mâna soacrei sau pe mâna băncilor?

Ți-ai lăsat viața pe mâna copiilor? Pe mâna cui ți-ai lăsat viața, ăla are grijă de ea. Și el face cum se pricepe. Și cum a învățat și în funcție de propriile lui planuri.

Eu cred că dacă îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu, El are grijă de ea. Cum să-i ceri Bunuțului să aibă grijă de ceva ce nu e nici la tine nici la el, ceva la care singur ai renunțat? Eu i-am dat-o lui în grijă.

Iar de atunci, viața mea înflorește. Personal, profesional, fizic, emoțional, fiecare an e mai bun decât anteriorul, fiecare întâmplare e o lecție învățată, fiecare întâlnire are un rost. Atunci când îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu nu mai trebuie să stai cu ochii pe nimeni. Când mergi pe mâna Lui, e de ajuns să privești în sus.

Dumnezeu ne iubește și dorește să-Și arate dragostea față de noi. El dorește să aibă o relație personală cu noi, relație care depășește în profunzime simpla noastră căutare de Dumnezeu în situațiile de urgență sau când avem nevoie de ceva.

Îmi amintesc când Dumnezeu a vorbit inimii mele spunându-mi că dacă L-aș căuta tot timpul cu aceeași ardoare ca în momentele mele de disperare, nu m-aș afla în astfel de momente atât de des. Adevărul e că noi chiar suntem disperați după Dumnezeu tot timpul, fie că ne dăm sau nu seama de acest lucru.

Am realizat că, atunci când Îl ai pe Dumnezeu, ai tot ce îți trebuie! Totul se rezumă la a învăța să cauți fața lui Dumnezeu – cine este El, prezența Sa – și nu doar mâna Lui, sau ceea ce poate face El pentru tine.

sursa: http://randuripentrutine.eu/

Când te doare sufletul plângi, suferă, ţine capul sus şi mergi mai departe!

Ar trebui să faci ce simţi fără să îţi pese de ceea ce vor crede ceilalţi.

Ar trebui să faci ce simţi fără să te temi că te vor judeca.

Ar trebui să fii tu însăţi în orice împrejurare fără să te întrebi dacă vei nemulţi pe cineva fiind astfel.

Ar trebui să fii tu însăţi indiferent dacă ţi se vor adresa reproşuri sau dacă alţii se vor aştepta să fii altcineva sau în vreun alt fel.

Vor fi momente în care te va durea sufletul şi nu doar aşa, cât să poţi spune în continuare că eşti bine şi să pretinzi că eşti bine doar pentru a nu stârni curiozităţi sau presupuneri de toate felurile.

Vor fi momente în care te va durea sufletul şi nu vei dori să faci altceva decât să plângi, să suferi în linişte, să petreci timp cu propriul tău sufletul şi să încerci să găseşti motivaţia de care ai nevoie pentru a continua, deşi nu găseşti motive să mai crezi în oameni, în sinceritatea lor sau a sentimentelor lor.

Dar, draga mea… Când te doare sufletul plângi, suferă, ţine capul sus şi mergi mai departe pentru că tu eşti puternică şi meriţi mai mult. Meriţi să fii fericită! Când te doare sufletul nu ţine cont de nimeni. Nu le răspunde la întrebări. Spune-le doar că e o perioadă a vieţii care va trece şi după care vor urma unele mai bune.

Nu eşti datoare cu explicaţii. Nu eşti datoare cu nimic. Când te doare sufletul permite-ţi câteva clipe de odihnă în care să rămâi singură şi să te deschizi faţă de tine însăţi.

Ai nevoie să te odihneşti după atâtea căzături şi lovituri pe care le-ai primit de la oameni, de la viaţă, de la încrederea aceea pe care ei nu au ezitat să o sfărâme.

Ai nevoie să te odihneşti pentru că ai nevoie să îţi aminteşti cât de puternică eşti, cât de mult meriţi de la viaţă şi că trebuie să lupţi pentru ceea ce meriţi.

Ai nevoie să îţi dai seama că tu trebuie să fii fericită!

sursa: http://randuripentrutine.eu/

Când emani lumină – îi deranjezi pe cei care trăiesc în întuneric

„Dacă râsul este contagios, haideți să facem o epidemie”.

Probabil de mai multe ori ați fost în situația când pur și simplu străluciți de fericire, doriți să împărtășiți acest sentiment cu întreaga lume și ca răspuns – primiți doar priviri răutăciose și dezaprobare. De ce lumina ta interioară este atât de deranjantă pentru oamenii care trăiesc în întuneric?

Într-adevăr, acest lucru se întâmplă mereu. În viața noastră există oameni care sunt literalmente plini de lumină și luminează tot ce este în jur, iar cei care „trăiesc în întuneric” îi lovesc cu toxicitatea lor. Cel mai uimitor lucru este că aceste „lămpi” toxice apar exact în momentul în care suntem fericiți și vrem să „îmbrățișăm întreaga lume” – să împărtășim bucuria tuturor. 

„Invidia este de o mie de ori mai rea decât foamea, deoarece este foamea spirituală” – Miguel de Unamuno, filosof spaniol.

Într-adevăr, prietenii adevărați sunt cei care nu numai că își pun umărul în momente dificile și te susțin, dar și împărtășesc bucuria și fericirea cu tine.

Lumina și întunericul fac parte din natura umană. Cineva în suflet e plin de lumină, cineva de întuneric, adică de invidie și mânie. Problema este că trebuie să comunicăm cu acești „purtători ai întunericului” și, din păcate, să le spunem că ne otrăvesc „lumina”.

Cert este că unii oameni trebuie să ia lumina de la tine pentru a se simți mai bine, căci în sufletul lor trăiește răul iar în vene le curge invidia.

Dar dacă o persoană nu este în măsură să ne împărtășească fericirea, atunci ce facem lângă el? Să stingi lumina este foarte ușor, dar oare o vei putea aprinde din nou?

Când inimile noastre sunt pline de bucurie, ne grăbim să împărtășim cu cei pe care îi cunoaștem bine. Fiecare o face în felul său. Cineva scrie o postare pe o rețea de socializare, cineva sună și spune cele mai noi știri, alții scriu poezie … Există o mulțime de moduri, dar esența este aceeași – vrem să împărtășim bucuria cu cineva.

Dar lumina noastră este întâmpinată de întunericul fără speranță. Întunericul invidiei și al răului. Și lumina începe să se estompeze … Ca și cum cineva îi taie aripile în zbor. Emotiile se estompează, bucuria dispare undeva …

Dacă acest lucru se repetă cu prietenul sau persoana iubită – este timpul să vă gândiți la ceea ce faceți de fapt împreună. Fericirea este cu adevărat contagioasă, dar numai pentru cei care strălucesc și din interior.

Pentru „oamenii întunericului” bucuria altcuiva provoacă disconfort și agresivitate. Doar nu credeți că totul este în voi! Nimic personal! Reacția lor nesănătoasă este asociată exclusiv cu complexele lor.

Lumina ta ar trebui să strălucească și să lumineze această lume cu bine și bucurie. Iar oamenii care trăiesc în întuneric nu ar trebui să te încurce. Îndepărtează-te cu îndrăzneală de ei și continuă să te bucuri de viață!

 sursa: http://psihologiadeazi.ro/

Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

 

Cine suntem noi? Suntem oameni dăguți, frumoși, stilați și zâmbitori. Avem posibilitatea să ne răsfățăm, să obţinem tot ce dorim, nu ducem lipsă de nimic spre deosebire de celelalte generații din trecut. Dar, pe lângă toate acestea nu vedem esențialul, nu știm să ne bucurăm, să fim fericiți.

Noi suntem generația care mereu e pe fugă. Ne grăbim mereu, fugim undeva nici nu știm unde. Dorim multe, dar nu ne forţăm să obţinem nimic.

Credem că merităm totul și nu e obligatoriu să oferim. Ne plac aventurile și nebuniile, dar nu știm limitele, exagerăm și devenim niște suflete goale. Suntem convinși că avem tot dreptul să ne folosim de oameni și să nu le mulțumim pentru zilele în care au fost alături.

Aruncăm mâncarea, dar nu ne gândim la cei care ar da orice pentru o bucată de pâine. Chiulim de la ore, pentru că nu dorim să ne forțăm creierul, dar sunt o mulțime de copii care vor să învețe.

Irosim apa în zadar, dar în timpul ăsta sunt o mulțime de oameni care mor de sete. Nu ne vizităm mama, îi răspundem urât și nu realizăm faptul că este cineva care ar face orice ca să aibă o mamă.

Ne certăm, jignim și nici nu regretăm, nu ne cerem iertare pentru comportamentul nostru.

Cine suntem noi? Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

Avem oameni care ne iubesc, dar suntem atât de naivi și creduli încât ne lăsăm seduși de niște cuvinte spuse într-un club sau scrise pe o rețea de socializare. Nu știm să prețuim frumosul și grija celor care ne iubesc.

Credem că avem tot timpul din lume, dar nu știm ce va fi mâine cu noi, cu cei care au nevoie de atenția noastră. Privim intimitatea ca o plăcere carnală și tratăm pe unii doar ca niște corpuri vii, nimic mai mult.

Aceștia suntem noi. Noi, generația care a devenit oarbă la extraordinarul din jur și surdă la gândurile sincere. Noi, cei egoiști și orgolioși. Ce-ar fi dacă ne-am schimba spre bine începând de acum?

sursa: https://psihologiadeazi.ro/

Dumnezeu nu întârzie niciodată – totul se întâmplă așa cum trebuie

El doar trimite lucrurile potrivite la momentul potrivit… 

Nimeni nu poate sti daca prinde ziua urmatoare. Planurile lui Dumnezeu sunt cunoscute numai de El. De fapt, nu ne gandim cu adevarat la aceste probleme, deoarece suntem ocupati sa ne concentram pe propriile dorinte si pe calea pe care ne-am propus noi sa mergem.

Suntem atat de obs3dati de probleme, incat nici macar nu gasim cateva minute pe zi pentru a ne ruga. Avem senzatia ca singuri putem face fata tuturor problemelor.

Cine, daca nu tu, este stapanul vietii tale?

Aceasta este natura omului: cand totul este bine si clar in viata sa, uita de Dumnezeu. Inainte de a merge la culcare, urmareste pozele de pe retelele de socializare, citeste barfe despre vedete si politicieni, dar nu isi gaseste timp pentru cel mai important lucru, RUGACIUNEA.

Dar mai devreme sau mai tarziu tot ne amintim de rugaciune. Cand se intampla ceva pe neasteptate. Cand intelegi ca nu intelegi de fapt si nu stii nimic in viata asta.

O rafala de vant si te sufla in ocean, ca o barca din hartie. Unde sa navighezi, ce sa faci…

Atunci ne intoarcem la Dumnezeu. Il intrebam, solicitam sfaturi si ajutor. De regula, numai atunci cand apar probleme…

De exemplu, atunci cand ni se refuza un loc de munca pe care ni-l doream cu adevarat. Sau daca cei dragi sunt bolnavi. Pot exista multe situatii. Sunt unite de un singur lucru: nu stim ce sa facem in continuare.

Poate din anumite motive a trebuit sa refuzam propunerea, pe care am vrut sa o acceptam cu adevarat. Si acum ne simtim confuzati si plini de indoieli. Am actionat corect, vom regreta si ne vom pocai?

Acceptarea nu este in general o sarcina usoara. La urma urmei, numai cu timpul realizam ca totul se intampla asa cum trebuie.

Prin urmare, in loc sa ne plangem de ceea ce nu s-a materializat, mai bine acceptam si mergem mai departe. Nu va puteti imagina ce sentiment de libertate simtiti in acest moment!

O usurare incredibila, o energie extraordinara. Lumea intreaga este in fata voastra.

In loc sa te grabesti in ceva pentru care nu esti pregatit acum, este mai bine sa ai rabdare si sa ai incredere in Dumnezeu.

Graba si nerabdarea nu fac decat sa faca rau. Nu este mai bine sa te calmezi si sa vezi ce se intampla in continuare?

Ai observat ca oamenii cu adevarat maturi nu se zbat niciodata si nu se enerveaza cand nu obtin ceea ce isi doresc?

Sunt atat de calmi si increzatori, pentru ca inteleg ca Dumnezeu este foarte constient de toate dorintele si obiectivele lor. Nu conteaza cat de religiosi sunt sau cat de des merg la biserica.

Cu totii suntem la fel: cand planurile si proiectele se prabus3sc, incepem sa ne indoim de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu greseste niciodata.

El doar trimite lucrurile potrivite la momentul potrivit. Indiferent cum incercam sa „potrivim” evenimentele dorite – totul are timpul sau.

Acceptati acest adevar cu tot sufletul, cu toata inima. Totul va fi bine si totul se va realiza.

Acceptati faptul ca nu se va intampla nimic cu exactitatea de 100%, asa cum ati planificat si conceput. Incredeti-va intr-un plan perfect – Dumnezeu.

sursa: internet