miercuri, 30 iunie 2021

Cum vindeci lumea?

https://www.iubiresilumina.com/2021/06/cum-vindeci-lumea.html

• Vindeca-te pe tine mai intai!
Fa plimbari dese, bea multa apa, razi cu toata fiinta ta, mananca inghetata cand ti-e pofta, roaga-te si iubeste! Bucura-te de orice rasarit si apus, si de ploaia care iti strica planurile! Ai observat ce aer curat si proaspat se simte dupa ploaie? Fa tot ceea ce iti bucura sufletul pentru ca vindecarea de acolo incepe!

• Actioneaza! Da, lumea se schimba daca tu schimbi. Atitudinea de tipul: “ce pot face eu, un om neinsemnat fata de ce pot face cei care au puterea sa faca ceva” este doar lipsa ta de responsabilitate si implicare. Orice schimbare faci in viata ta, cat de mica, atrage dupa sine schimbarea mediului in care te afli. Totul este energie, si totul pleaca de la un gand. Si tu tot de la un gand ai aparut 

• Iarta! Te ierti mai intai pe tine pentru toate momentele in care altii ti-au spus ca nu meriti, ca nu esti suficient de bun, de frumos, de slab, de inalt, de inteligent, de capabil SI TU I-AI CREZUT! Ai crezut ca nu meriti sa fii iubit, ca nu meriti un loc de munca mai bun, ca nu meriti o viata fericita si ca nu poti! Sigur ca POTI! Porti in tine Scanteie Divina, cum sa nu POTI? Te ierti pe tine pentru ca le-ai dat lor puterea ta si apoi ii ierti si pe ei pentru tot ce ti-au spus. Nu au stiut mai mult si au vorbit din propriile lor rani, supurande. Din propria lor durere. Iarta-i si roaga-te pentru ei! Au atat de multa nevoie de iubire!

• Iubeste! Cu toata fiinta ta, cu toata naivitatea si inocenta unui copil! Care iubeste si pe mama, si pe tata , dar si buburuza care tocmai i-a aterizat in palma, si norii de pe cer care iau forme ciudate de fiecare data! Si zambeste! Mult, chiar daca la inceput o faci fortat. Forteaza-te sa zambesti pana cand nici nu iti vei mai da seama cand ai incetat sa te fortezi de fapt… Si zambetul a devenit parte din tine.

• Crede! Ai incredere in viata si in miracolul ei, in tine, in cel de langa tine. Ai tu mai mare incredere in cel de langa tine decat are el. Vei vedea cum va inflori! Si tu la fel, o data cu el. Crede in ziua de maine, crede in vise nebunesti, frumoase, luminoase! Tine minte: totul porneste de la un gand si de la credinta ca el este posibil. Miracolul nu este nimic altceva decat un gand sustinut cu energie si credinta. Si tu, esti tot un miracol. Sa nu uiti asta niciodata!

sursa: facebook

marți, 29 iunie 2021

Un om care te iubeste, nu te minte, nu te tradeaza, nu te trateaza cu lipsa de respect, nu te manipuleaza, nu se foloseste de tine, nu te umileste!

https://www.iubiresilumina.com/2021/06/un-om-care-te-iubeste-nu-te-minte-nu-te.html

Adevarul este de multe ori in fata ta, insa tu, din cauza autoamagirii, a iluziilor sau a minciunilor pe care continui sa ti le repeti cu speranta desarta ca poate printr-un miracol vor deveni realitate, continui sa suferi si sa investesti intr-o cauza pierduta.
 
Asta se intampla cel mai frecvent in relatiile de cuplu. El/ea este mintit/a, umilit/a, abuzat/a psihic si emotional, inselat/a, tradat/a, folosit/a, dar cu toate acestea continua sa spere ca intr-o zi va fi bine. Adica, dupa ce ti-a facut toate acestea, va ajunge sa te iubeasca si sa fiti fericiti. Serios, chiar asa gandesti?
 
Un om care "trece peste" cele de mai sus, nu este un om puternic, ci un om slab. Un om care accepta lipsa de respect si desconsiderarea nu este om intelegator sau bun, ci fragil si dependent. De asta este dispus sa se nege pe sine si propriile sale nevoi si dorinte, sa faca compromisuri peste compromisuri, sa se umileasca, sa cerseasca atentie sau sa se multumeasca cu firimituri. De fapt, primeste si se multumeste cu atat cat considera ca merita.
Un om care te iubeste, nu te minte, nu te tradeaza, nu te trateaza cu lipsa de respect, nu te manipuleaza, nu se foloseste de tine, nu te umileste. Insa, da, te va tine in preajma lui pentru ca poate sa obtina de la tine foarte multe pentru foarte putin. De ce te-ar scoate din viata sa atata timp cat poate sa se poarte cu tine oricum si tu accepti?
 
Iar cand un om a invatat ca poate se te trateze in felurile enumerate mai sus, nu te poate respecta si, clar, nici nu te poate iubi. Eventual, daca are constiinta si o urma de bun-simt, simte mila sau compasiune pentru tine. Dar asta nu este in niciun caz iubire.
 
Un om care se respecta pe sine, un om puternic din punct de vedere psihic si emotional nu se va multumi niciodata cu mai putin decat stie ca merita. Nu va investi in altii mai mult decat in sine insusi, mai ales atunci cand observa ca nu este respectat si pretuit.
 
Pune-te pe tine pe primul plan in viata ta, invata sa te iubesti, sa te respecti si sa te pretuiesti. Cand tu faci asta, inveti sa iti trasezi limite si granite clare si nu vei mai permite niciodata unui alt om sa te desconsidere. Iar daca o va face, vei pleca fara sa te uiti inapoi.
 
Ursula Sandner

luni, 14 iunie 2021

Viața dintr-un alt unghi


„Dacă am avea puterea să privim viața dintr-un alt unghi, cred că am fi altfel.

Am simți altfel, am cântări lucrurile altfel, am prețui mai mult și am plânge mai puțin. Am iubi mai adevărat și am ierta pe deplin pentru că vom înțelege că în viață nu se merită să ducem bolovani în spate. Am înțelege că nu este bine să clădim lucruri noi peste ruine până nu curățăm zona. Am înțelege că trebuie să plecăm de lângă oamenii care deja au ales să plece de lângă noi. Am prețui și dimineața de luni, nu doar pe cea de vineri. Am alege ce este de preț, nu ce răsare prima dată ochiului.

Dacă am avea puterea să privim viața dintr-un alt unghi, am vedea că nu e numai despre noi. Am învăța să râdem fără să punem mâinile la gură. Am rosti numai cuvinte care zidesc, nu care rănesc. Nu ne-am mai culca supărați. Ne-am strâmba mai des în poze și apoi am râde tare. Am fi poduri, nu capăt de linie. Am fi soare și lună, ca să luminăm și ziua și noaptea. Ne-am naște odată cu zorii. Am trăi mai frumos. Am scrie în inimile altora lucruri frumoase. Am vedea esențialul cu inima, nu cu ochii.

Dacă am avea puterea să privim viața dintr-un alt unghi, am fi oameni care simt, nu care aleg să fie statui. Am aduce viață, nu ațipire. Dragoste, nu ură. Vindecare, nu durere continuă.”
 
sursa: internet

luni, 17 mai 2021

O altfel de frumuseţe


Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.

Sigur că este admirabil să citezi din Biblie şi să dovedeşti şi frumuseţe interioară. Să ai acea înţelepciune şi putere de a le deschide ochii şi sufletul celoralţi. Să ai acel har de a transmite lumina şi de a face această lume mai bună. Dar sunt puţini aceia care pot demonstra acest fapt şi care sunt înzestraţi cu aptitudini deosebite. Cel mai important este să dovedim omenie. Un cuvânt de mare însemnătate pentru fiinţa umană şi univers.
 
Să vorbim despre o altfel de frumuseţe. Cea care se simte. Care care dă strălucire şi veridicitate frumuseţii exterioare. Cea fără de care s-ar stinge lumina. Iubirea pentru frumos înseamnă frumuseţea sufletului. Cine admiră frumuseţile exterioare preia lumina lor în interiorul său. Cine iubeşte arta, natura, oamenii şi pe Dumnezeu demonstrează că putem păstra în noi frumosul care ne înconjoară în cea mai profundă manieră. Şi ce înseamnă frumuseţea din adâncurile noastre? Înseamnă educaţie şi caracter, bunătate, iubire şi altruism. Tot ceea ce ne defineşte ca trăire şi emoţie. Dorinţa de a schimba lumea în bine fiind mereu în slujba frumosului.

Există atât de multe frumuseţi în acest univers încât, cu siguranţă, unele au rămas nedescoperite. Poate că închidem ochii în faţa unora din inconştienţă ori poate că întunericul ne izolează de frumos. Şi întotdeauna avem nevoie de frumos. Altfel nu există nici emoţie, nici sens, nici vindecare. Nu există nici cer, nici lumină, nici iubire. Şi în lipsa lor fiinţa umană se stinge şi rămâne doar un suflet schilodit condamnat la rătăcire în obscuritate. Cel mai important este ca frumosul să existe în noi. Doar aşa vom ocroti şi frumuseţile exterioare şi vom păstra echilibul acestui univers.

Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte, spunea memorabil Nicolae Iorga. Dacă toţi am asculta sfatul său, atunci pământul ar deveni un rai. Însă, din păcate, mulţi acţionează contra acestui învăţământ şi sfidează frumuseţile universale. Condamnă acest pământ la întuneric. Pentru ei nu există niciun leac să îi salveze de la rătăcire. Doar întoarcerea la frumos. Pe care o refuză, cu siguranţă, deoarece ignoranţa, nepăsarea, egoismul şi alte păcate îi orbesc. Mi-aş dori de la cei care nu acţionează în slujba frumosului nici să nu aducă prejudicii mediului în care trăiesc. Să nu acţioneze în mod negativ asupra naturii sau a altor frumuseţi. Atunci cred că ar fi mult mai bine pentru tot ce ne înconjoară. Sigur că ideal ar fi să dispară răutatea, mânia şi alte păcate care îngenunchiază fiinţa umană, însă acest fapt nu este posibil. Spunea un înţelept că nu îşi are rost credinţa într-o forţă supranaturală a răului pentru că omul oricum este o fiinţă care poate duce răul la exacerbare şi nici nu poate fi vorba de mai mult rău. Însă de mai mult bine este loc întotdeauna. Aşadar, să credem în bine şi frumos, să le păstrăm în noi şi să le eliberăm ori de câte ori este nevoie pentru a face această lume mai caldă şi mai frumoasă.

 sursa:  https://alexandram.ro/

marți, 4 mai 2021

Dumnezeu îndepărtează, vindecă, apoi înlocuiește. Trebuie numai să avem răbdare…


Trebuie să avem răbdare, pentru că Dumnezeu trăiește veșnic și lucrează pentru noi. Ne grăbim să vedem totul împlinit cât ai bate din palme, pentru că viața noastră se scurge rapid. Suntem aici doar pentru o scurtă vreme din veșnicie și apoi ce se întâmplă? Am terminat cu această viață.


Nimic nu este intamplator si chiar daca uneori este greu sa credem asta, viata ne-a dovedit de multe ori ca asta este. De cate ori nu ne-am intristat cand anumiti oameni au ales sa nu mai faca parte din viata noastra?

Am suferit, am plans, am chemat, am strigat dar pana la urma am invatat sa traim fara acei oameni sau, si mai important, am cunoscut alte suflete care ne-au vindecat si ne-au fost alaturi. Pentru ca nimeni nu pleaca fara ca altcineva sa vina…trebuie numai sa avem sufletul deschis si sa vedem cine bate la poarta lui.

Dar Dumnezeu lucrează în veșnicie și din această cauză s-ar putea să cerem ceva azi și să-l primim peste 30 de ani! În acest fel, ușor-ușor dobândim experiență și, în final, într-o zi, nu mai dorim și nu mai cerem nimic. Pentru că El știe ce, unde, dacă și când ne va da acel lucru. Așa că trebuie să rămânem liniștiți și să nu ne agităm.

Unii vor spune că suntem indiferenți, apatici, impasibili. Dar acest lucru nu este adevărat. Noi pur și simplu mergem în ritmul lui Dumnezeu și conform voii Sale. Acesta este motivul pentru care nu ne impacientăm.

Cu mulți ani în urmă, mă nelinișteam. Ce se va întâmpla? Cum voi face asta? Când voi merge acolo? Apoi, am avut mândria de a ști care va fi rezultatul muncii mele… Va fi criticată? Va fi aprobată? Eram îngrijorată și așteptam cu nerăbdare să aflu. Acum nu mai simt nimic de genul acesta! Pur și simplu stau liniștită și aștept să se facă voia Lui în viața mea – în fiecare zi.

În fiecare dimineață îmi pun semnătura în partea de jos a noii pagini – semnez „cec alb” pentru Domnul… 
 
Maica Gavrilia, asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014

miercuri, 28 aprilie 2021

Fiecare dintre noi vrem să fim îmbrățișați.


Fiecare dintre noi are nevoie de îmbrățișări calde și de un om care să ne iubească

Îmbrățișați în zile reci de toamnă sau noaptea târziu când insomniile dau târcoale în casa noastră. Îmbrățișați când ne este greu, când suntem obosiți și descurajați. Îmbrățișați în tăcere, fără ca să ni se dea întrebări, fără ca să fim judecați de scheletele din dulap pe care le ascundem cu mare grijă.

Dorim îmbrățișări care liniștesc și oferă curaj.

Dorim ca patul să nu ne mai fie gol. Iar casa să nu poarte doar mirosul nostru, ci și un parfum străin. Parfum halucinat de care vom depinde și-l vom căuta oriunde, pe care îl vom dori să facă parte din noi, să curgă prin al nostru sânge.

Dorim ca în timp ce pregătim cafeaua cineva să ne cuprindă pe la spate cu brațele sale calde și protectoare.

Dorim ca la ușă să stea și o altă pereche de papuci. Papuci care își așteaptă stăpânul. Dorim să fim așteptați și iubiți, chiar dacă suntem duri, dezamăgiți și prieteni cu singurătatea. Dorim un ceai și un film bun pe care să-l privim în timp ce suntem mângâiați.

Fiecare dintre noi are nevoie de îmbrățișări calde și de un om care să ne iubească.

Avem nevoie de cineva care să nu ne atribuie stereotipuri. Avem nevoie de înțelegere și încredere. Avem nevoie de un cuvânt bun și să fim iubiți adevărat, dar nu declarativ. Dorim să fim fericiți lângă cel de lângă noi și să zâmbim în fiecare zi, nu doar în fotografii.

sursa: https://destainuirilemariei.com/category/blog/

vineri, 16 aprilie 2021

Multumesc, Doamne, pentru puținul care e de fapt atât de mult!


Întotdeauna am mulțumit lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit de la El.

Pentru oportunitățile care s-au transformat în realizări.
Pentru visurile care au devenit realități.
Pentru alegerile care m-au condus la succes.

Ce nu am făcut până acum a fost să-i mulțumesc lui Dumnezeu și pentru eșecurile din viața mea, pentru încercările fără rezultat, pentru greutăți și obstacole, pentru cererile fără răspuns, pentru toate visurile iluzorii avute de-a lungul vieții.

El știe mai bine decât mine care-mi sunt nevoile. El are un plan pe care eu nu îl cunosc, dar asta nu mă împiedică să am încredere. El îmi vrea binele și asta înseamnă că uneori nu pot primi ceea ce-mi doresc pentru că nu ar fi bun pentru mine.

Îmi doresc să găsesc în mine puterea de a spune „Mulțumesc” atunci când mă aflu în preajma obstacolelor. Atunci când sunt pusă la pământ. Atunci când mă aflu la capătul puterilor. Atunci când sunt încercată. Îmi doresc să nu uit niciodată să mulțumesc și pentru ceea ce am și pentru ceea ce îmi lipsește și să am încredere că voi primi ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru mine.

Să mulțumești și să simți recunoștința în vremuri dificile este foarte greu. Să vezi binele când îți privești visurile făcute bucăți, să-ți păstrezi speranța când îți privești viața destrămându-se, să zâmbești când simți că nu mai poți, să mulțumești când nu ai primit nimic este incredibil de greu.

Dar cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu o fac în fiecare zi. Și tare mult îmi doresc să o fac și eu. Și mai cu seamă să o simt. Pentru că vorbele devin adevărate doar dacă pornesc din inimă.

sursa: https://randuripentrutine.eu/

marți, 13 aprilie 2021

Când e devreme şi când e târziu

 

Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.

Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată, spunea memorabil Octavian Paler. Să știi să orânduiești timpul înseamnă să nu transformi niciodată mai târziu în prea târziu. Dar când e timpul potrivit? Când e devreme şi când e târziu? Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Trebuie doar să le strângem cu răbdare şi înţelepciune. Să nu mai risipim clipele şi să le dăm şansa de a deveni amintiri de neuitat.

Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om. Există ceasuri care ne arată adevărata valoare a timpului. Ceasurile noastre lăuntrice. Ele măsoară numai trăirile noastre. Sentimentele şi emoţiile. Intensitatea cu care atingem fiecare clipă. Aceasta este măsura vieţii. Timpul se măsoară prin dragoste şi cunoaştere. Doar aşa putem învăţa să trăim. Dacă nu măsurăm timpul cu inima, atunci ne rezumăm la o simplă existenţă. Devreme şi târziu sunt doi termeni pe care doar inima noastră îi înţelege cu adevărat fiindcă numai lăuntric poţi realiza cum se scurge timpul. El nu are limite în adâncurile tale, însă are limite în faţa ta.
Nimic nu este mai de preţuit decât valoare zilei.
Goethe

Trecutul, prezentul şi viitorul sunt fragmente din viaţă în funcţie de cum ne raportăm la timp. Dacă el ar avea 3 fiice, acestea ar fi Ieri, Azi şi Mâine. Fiecare din noi acordă o importanţă mai mare uneia dintre ele. Mi-aş dori ca toţi să ne concentrăm asupra celei numite Azi. De ce? Pentru că Ieri a plecat şi acum a rămas doar o amintire. Frumoasă sau tristă. Ne-a lăsat doruri, regrete, înţelepciune şi bucurii. Şi trebuie să privim în urmă pentru a o revedea. Dar Azi este aici cu noi. Aceasta este singura pe care o putem îmbrăţişa. Ea stă în faţa noastră, ne priveşte şi cerşeşte atenţie. Cred că trebuie să îi dăm şansa să devină memorabilă. Iar când va pleca, precum Ieri, să lase şi mai multă bucurie în viaţa noastră. Mâine stă la distanţă de noi şi o privim cu speranţă, însă nu o putem atinge. În ochii ei strălucesc visele şi idealurile noastre, dar ea este şi nesiguranţă. Doar Azi înseamnă certitudine.

Toate trei sunt deosebit de importante pentru noi. Ieri este un capitol din viaţa noastră pe care nu-l mai putem rescrie, dar e parte din noi şi fără amintiri nu putem trăi. Azi este un capitol pe care îl putem scrie deosebit fiindcă Ieri ne-a învăţat unde şi cum am greşit. Mâine este un capitol care aşteaptă să fie scris, însă nu ne poate da nimeni nicio garanţie asupra sa. E bine să avem planuri, speranţe sau dorinţe, însă nu trebuie să uităm de Azi. Trebuie doar să o luăm în braţe şi să trăim cu intensitate. Dacă nu facem asta, e posibil ca Mâine să fie prea târziu. Timpul ne desparte, şansa ne uneşte.

Toate la timpul lor. Dar oare când este timpul lor? De multe ori nu mai avem răbdare şi riscăm. Ne aruncăm devreme pe drumuri pe care nu suntem încă pregătiţi să le exploatăm. Dar o facem pentru că suntem nerăbdători în faţa timpului. Pentru că vrem să grăbim bucuriile şi satisfacţiile vieţii ştiind că avem doar o singură viaţă. Şi nu e deloc greşit să rişti şi să lupţi pentru împlinire. Evident e vorba de un risc raţional şi de a cântări cu atenţie situaţia în care te afli. Mulţi riscă fiind inconştienţi de urmări şi atunci situaţia este destul de tristă.

Consider că e mai bine să rişti decât să rămâi un simplu spectator la trecerea timpului. Viaţa nu înseamnă să aştepţi împlinirea. Ea nu va veni odată cu răsăritul soarelui. Va veni în timp prin efortul şi lupta ta de a-ţi construi un drum luminos. Merită să riscăm, dar trebuie să o facem cu mare atenţie. Altfel, semnificaţia cunoscutului proverb Graba strică treaba ne va oferi o lecţie dură de viaţă. Uneori acest devreme îl putem repara. Mai târziu. Din nefericire, există şi situaţii când nu mai poate fi reparat. Atunci e prea târziu.

Câteodată realizăm că am trecut nepăsători prin timp. Că nu am avut curajul să iubim, să riscăm şi să profităm de clipa care ni s-a oferit. Că ne-am cheltuit timpul într-un mod trist. Că nu am cerut iertare anumitor persoane dragi, nu am iertat sau nu am luptat mai mult pentru ceea ce ne doream. Că vom strânge remuşcări în loc de amintiri frumoase şi că şansele au trecut şi nu vom mai avea ocazia să ne întâlnim cu ele. Atunci înseamnă că este târziu. Şi se nasc regretele. Ele privesc în urmă şi lasă o lacrimă să alunece pe obrazul serii. Timpul nu ne ascultă, însă la final ne pune întrebări. Iar când regretele stau în genunchi în faţa lui, atunci se lasă o tristeţe profundă peste fiinţa noastră. Atunci înţelegem dureroasa semnificaţie a termenului ireversibil. Aceasta defineşte timpul şi neputinţa noastră în faţa lui.

Când pierdem pentru totdeauna persoane dragi, atunci termenul târziu se îmbracă într-o suferinţă fără margini. Rememorăm clipele petrecute lângă cei care nu mai sunt şi tot ceea ce le-am oferit. Şi strângem la piept doar amintirile privind în urmă cu durere. Dar durerea devine şi mai puternică dacă avem regrete. Dacă ştim că puteam petrece mai mult timp alături de ei. Dacă simţim că puteam să le dăruim mai multă înţelegere şi iubire. Întotdeauna să profitaţi de clipele frumoase lângă cei dragi până nu e prea târziu. Acest prea târziu este cumplit de dureros. Nu amânaţi, nu speraţi că timpul ne aşteaptă sau se înduplecă de noi. Oferă mai mult timp celor dragi. Ştiu că timpul a devenit un lux astăzi, dar cei dragi merită să le dăruieşti ceva nepreţuit. Şi nu există alt dar nepreţuit aşa cum este timpul.


Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu, afirma Benjamin Franklin. Iată cum putem compara aici cei doi termeni care definesc timpul. Înţelepciunea este un rezultat al timpului. Al experienţelor pe care viaţa le scrie în noi. Şi de regulă ne întâlnim cu ea mai târziu decât ne-am fi dorit. Când suntem la răscruce şi nu ştim ce drum să alegem, medităm adesea: Unde eşti, tu, înţelepciune? Considerăm că îmbătrânim devreme deoarece timpul ne pare insuficient pentru a ne semna misiunea şi a ne trăi viaţa. Târziu este atunci când nu mai putem repara greşelile făcute şi nici recupera timpul care a trecut şi pe care poate nu am ştiut să îl preţuim. Târziu înseamnă căinţă şi suferinţă.

Trăieşte ca şi când răsăritul de soare pe care îl priveşti ar anunţa apusul vieţii. Profită de moment şi transformă-l într-o amintire memorabilă. Iubeşte mai mult. Din toată inima. Riscă, implică-te şi luptă pentru sentimentele tale până nu e prea târziu. Nu e niciodată devreme să fii fericit, dar cu siguranţă ajungi la un prag al timpului când e prea târziu.

Fiecare zi are aceeaşi durată, însă nu şi aceeaşi intensitate. Depinde de noi cum atingem fiecare clipă ca ea să aibă o strălucire aparte. Să nu fie devreme, dar, mai cu seamă să nu fie târziu. Cântăreşte cu mare atenţie clipele şi înţelege care este valoarea lor. Scrie o poveste deosebită cu cerneala timpului şi las-o să devină eternitate.

sursa: https://alexandram.ro/

 

vineri, 9 aprilie 2021

Ai încredere în mine când spun că Universul îți ascultă rugăciunile. Știe ce vrei și îți oferă ce îți trebuie. Poate că ceea ce îți dă el este diferit de ceea ce ceri tu, însă acceptă că el știe mai bine de ce ai nevoie.


Nu îți face griji cu privire la nimic, în schimb, roagă-te pentru tot. Spune-i Universului de ce ai nevoie și mulțumește-i pentru tot ce a făcut pentru tine.

Fii tare și curajoasă... nu-ți fie frică! Nu te descuraja pentru că lângă tine este tot timpul cineva, oriunde mergi.

Crede-mă când spun că Universul știe ce face. Chiar dacă ești confuză și nu știi cum vei găsi puterea de a te ridica de la pământ și a merge mai departe. Universul este alături de tine și îți va deschide mereu ușa. O ușă neașteptată. O ușă care te-ar putea duce în fața fericirii adevărate, o fericire pe care nu ți-ai imaginat-o niciodată. O ușă care pune capăt zilelor grele și îți arată luminiță de la capătul tunelului. Îți spune că poate acum viața este dificilă, însă în scurt timp lucrurile se vor schimba și vei putea fi din nou tu.

Ai încredere în mine când spun că Universul nu ia din viața ta lucruri fără să îți ofere la schimb ceva mai bun.

Universul știe când ceva a servit scopului său chiar dacă tu nu reușești să îl vezi. Universul știe când lucrurile ar trebui să se încheie chiar dacă tu nu ești pregătită pentru asta. Universul planifică ce urmează pentru tine deoarece știe că trebuie să apară o schimbare frumoasă în viața ta. Știe să te ajute să ajungi pe un drum mai bun care îți va aduce doar beneficii și o viață mai împlinită.

Ai încredere în mine când spun că Universul îți ascultă rugăciunile. Știe ce vrei și îți oferă ce îți trebuie. Poate că ceea ce îți dă el este diferit de ceea ce ceri tu, însă acceptă că el știe mai bine de ce ai nevoie. Atunci când ceri fericire din partea oamenilor pe care îi iubești, el îți va spune că aceștia nu sunt oamenii potriviți pentru tine. Când ceri pace, însă se întâmplă ceva în viața ta, acesta un semn de la Univers pentru a îți spune că viitorul tău va fi mai liniștit în altă parte. Când ceri iubire și primești durere, Universul îți spune că trebuie să faci o alegere mai bună. El îți dovedește că nu trebuie să iubești oamenii răi. Întotdeauna răspunde întrebărilor tale, trebuie doar să ai încredere în răspunsurile lui.

Crede-mă când îți spun că Universul te privește și are grijă de sufletul tău. Este posibil să îți fie dificil să înțelegi asta, însă el nu te va lăsa niciodată singură în întuneric. Chiar și pe timp de noapte, privește luna și vezi cât de frumos strălucește pentru tine - ea este ghidul tău în perioadele întunecate. Universul este pregătit să te ghideze și să te inspire... să aranjeze lucrurile astfel încât să îți poți schimba viața în mai bine. Ai doar încredere în el, pune-ți destinul în mâinile lui.

Ai încredere în mine când spun că Universul vrea să te bazezi pe el. Vrea să îți arate că unii oameni sunt imprevizibili și că își schimbă viața în fiecare secundă. Vrea să știi că nimic în viață nu este sigur. Vrea să știi că vor exista momente când va trebui să te bazezi doar pe tine și pe ce îți spune inima. Vrea să accepți momentele dificile și să înveți din ele astfel încât să mergi mai departe pe drumul pregătit pentru tine.

Ai încredere în mine când spun că Universul are întotdeauna un plan pentru tine... planul lui este să îți ofere tot ce este mai frumos în această lume.

 sursa: https://www.kudika.ro/

vineri, 19 martie 2021

Te voi iubi mereu


Mi-e cald, mi-e frig,
 
Mi-e dor,
 
Mănunchi de fior...
 
Revărsat
 
Ascuns
 
Apăsat 
 
Imposibil de Uitat...
 
Mi-e sufletul pătat...
 
Fragmentat...
 
Uneori sfărâmat. 
 
Nu! Tu n-ai plecat...
 
Nu vei putea...
 
Părăsi inima mea.
 
Si nu aș vrea!
 
Că-mi va fi dor...
 
Chinuitor,
 
De noi, de acel fior...
 
Mi-e prea bine..
 
Cu tine... în mine...
 
Suflet în suflet
 
Pe Pământ 
 
Două vieți clandestine.

de Smaranda Voiculescu

vineri, 12 martie 2021

Femeia cu lacrimi în glas

Acea femeie cu lacrimi în glas sunt eu, cea de acum!

Nu mai avea nicio expresie. Ochii îi erau goi, secați de lacrimi și fără viață în ei. Plânsese mult. Plânsese câteva nopți la rând, cu suspine și cu lacrimi mari, care i-au sărat obrajii, lăsând dâre de durere până sub bărbie.

Acum nu mai are lacrimi pe chip, căci s-au rostogolit toate și i s-au oprit în gât. Vocea îi e tremurândă și fără vlagă, iar zâmbetul ștrengar i-a dispărut. Nu și-l mai amintește nici ea și îi lipsește atât de mult...

Astăzi, după o zi atât de încărcată, a simțit nevoia să se privească în oglindă. Și-a privit pentru câteva minute goliciunea. Trupească și sufletească. Și-a îndepărtat cu grijă machiajul discret de azi dimineață și și-a dat jos și masca indiferenței. A așezat-o pe noptieră, cu gândul că mâine va trebui să o poarte din nou. Apoi și-a îmbrăcat pijamaua moale, cu parfum de iasomie și s-a cuibărit în patul rece, pe locul care avea deja forma corpului său. Se simțea obosită. Toate acele nopți în care a plâns până la epuizare și toate acele zile în care s-a străduit să mulțumească pe toată lumea și-au lăsat amprenta asupra ei. Chipul pare mai îmbătrânit, iar corpul pare al unei păpuși de lemn, mânuită de niște mâini invizibile. Pleoapele îi devin tot mai grele și adorme cu speranța că poate în vis își va regăsi bucuria de a trăi și de a iubi.

Acea femeie cu lacrimi în glas ești tu. Sunt eu. Iar în dimineața următoare, cine știe ce vom alege... poate că ne vom machia la fel de discret și ne vom pune încă o dată masca indiferenței, poate că vom renunța la masca aceasta și o vom purta pe cea a tăcerii sau nu vom mai purta nicio mască. Poate că vom trece grăbite pe lângă vitrina unui magazin și ne vom aminti să zâmbim în treacăt și poate că vocea nu o să ne mai fie spartă sau tremurândă, ci caldă și veselă.

de Iustina Ţalea
http://momenteinviata.ro/femeia-cu-lacrimi-in-glas/

luni, 8 martie 2021

Bărbaților, știu că nu se face primăvară doar cu o floare, dar ce-ar fi viața asta fără singura floare ce înflorește doar pentru ca lumea să poată merge mai departe?


Dacă limba femeii ar fi mai scurtă, zilele bărbatului ar fi mai lungi”, ziceam eu, odată, comentând proverbul de mai sus. Cred că nu este valabil în cazul unei femei adevărate și căreia îi pasă de cât de lungi sau scurte pot fi zilele bărbatului; se îngrijește de el, îl consideră partenerul ei egal și îi oferă toată liniștea necesară unei vieți în doi. Ei, mă rog, nu în toate cazurile! Femeii adevărate nu trebuie să-i spui tot timpul ce să facă, și-a învățat lecția... de încredere și de drum lung, chiar din momentul în care a înțeles care este rostul ei în viață! Nu așteaptă nimic de-a gata și are convingerea că și bărbatul de lângă ea trebuie să priceapă asta, el fiind bărbatul adevărat. Cum arată un bărbat adevărat? Păi, cred că fiecare femeie știe cum arată un bărbat adevărat! Bărbatul adevărat trebuie să fie cel alături de care nu le va fi rușine niciodată să iasă în lume, lor, femeilor! Priceput la toate, înțelept în familie și societate, ferm și constant în opiniile lui, demn în problemele de viață și de moarte, iubitor și atent cu jumătatea lui și cu ceilalți membrii ai familiei, iată doar câteva dintre calitățile bărbatului adevărat. Dacă se vor găsi mai des astfel de bărbați și femeile ar putea să fie mai multe....de casă! Ca și bărbații....de casă! A fi femeie de casă nu mai este chiar un deziderat, însă, un scop al femeilor moderne, dar ar putea ajunge o constatare liniștitoare pentru acele femei ce vor fi etichetate astfel că, de, să recunoaștem, bărbații respectă, încă, femeile de casă, chiar dacă ei nu sunt toți bărbați adevărați; cărui bărbat nu-i place ....femeia de casă de la care știi întotdeauna la ce să te aștepți! Sigur, prin femeie de casă nu trebuie să înțelegeți.....menajeră ci o persoană conștientă de valoarea ei alături de familie și care nu face ceea ce face....din obligație! Pentru o asemenea femeie cred că s-a inventat ”Ziua femeii” , sau, nu? Cadourile, băgați de seamă, ajung, în cea mai mare parte la cele care nu par a fi tocmai tipul femeilor de casă. Cum se întâmplă asta, nu mă întrebați, tocmai acum, de ziua femeii; poate și pentru că nici femeia nu mai este ce era odată, adică, cea care SE NAȘTE pentru alții nu pentru ea, cea care NAȘTE, și pentru alții, dar și pentru ea, și cea care nu mai vrea, și pe bună dreptate, să fie numai femeie de casă, respectând regula sensului în care merge, din păcate,.... PENTRU ALȚII NU PENTRU EA! Bărbaților, știu că nu se face primăvară doar cu o floare, dar ce-ar fi viața asta fără singura floare ce înflorește doar pentru ca lumea să poată merge mai departe?! Gândiți-vă la asta când vă întrebați, de ce este iar Ziua Femeii?! Este doar o zi pe an, în timp ce voi veți avea toate celelalte zile o femeie adevărată alături! Un anonim spunea ceva de genul, Domnul a creat mai întâi bărbatul ideal dar s-a dovedit a fi o schiță, doar, pentru o operă de artă, femeia! Ce ziceți?! 

La mulți ani, suratelor, să fiți iubite așa cum meritați!



joi, 25 februarie 2021

Scrisoare către tine, oriunde ai fi...

Și au trecut 4 luni de dor...


Sper că scrisoarea mea te găseşte bine, fiindcă eu chiar nu sunt deloc bine. Nu ştiu cum să fac faţă pierderii tale. Nu ştiu cum să vindec o rană care nu se vede. Nu ştiu cum să fiu „eu” fără tine. Nici nu mi-am putut imagina cât de pustie va fi lumea fără tine. După ce tu ai plecat, eu am rămas singură, izolată şi tristă.
Nu pot face nimic altceva decât să mă gândesc la viaţa noastră. Mi se spune că trebuie să te las în pace, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Nu pot şi nu vreau să renunţ la tine. Mă gândesc întruna că n-o să-ţi mai aud vocea spunându-mi „Bună dimineaţa”, că n-o să-ţi mai văd cana lângă a mea, că n-o să-ţi mai văd haina aruncată pe scaun. Mă gândesc întruna că acum nimeni nu va mai observa cum îmi rod unghiile când sunt stresată şi cum mă joc cu o şuviţă de păr când mă concentrez. N-am ştiut niciodată că sunt capabilă să iubesc atât de profund, atât de absolut şi atât de tare. Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns că m-ai făcut să realizez cât de capabilă sunt, dar, sinceră să fiu, n-o să pot umple niciodată vidul creat de moartea ta. Locul pe care tu l-ai avut în viaţa mea e acum pustiu şi m-ai lăsat cu o inimă frântă în mii de bucăţi. Nimeni nu poate înţelege cât de mult ne iubeam, câte planuri şi visuri aveam. Nimeni nu poate umple golul din sufletul meu, fiindcă nimeni altcineva nu va putea înţelege chestiile mărunte pe care tu le înţelegeai fără să ţi le spun. Şi nimeni nu merită să ocupe acel loc, fiindcă nimeni nu e... tu.
Nu voi înceta niciodată să te iubesc, să-mi fie dor de tine şi să te vreau înapoi. Te voi căuta în fiecare curcubeu şi-n fiecare stea de pe cerul nopţii. Ştiu că mă veghezi şi voi respira eu şi pentru tine. Vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine şi voi preţui până la moarte viaţa pe care am trăit-o împreună.
Sper ca, atunci când şi viaţa mea se va termina, tu să fii ultima mea imagine pe care o văd pe acest tărâm şi tot tu să fii primul suflet care mă întâmpină dincolo.

sursa: https://www.facebook.com/doliul

miercuri, 24 februarie 2021

Dacă vă iubiți...

"Iubirea nu are nevoie de zile speciale pentru a fi sărbătorită. Ea se simte în fiecare zi și la fiecare clipă. Iubește în fiecare zi ca și cum ar fi ultima pe care o petreci alături de persoana iubită, pentru că mâine poate fi, uneori, prea târziu!


„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.”
- Paul Ferrini


Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine, pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.

 
Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.
Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.
Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.
Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.
Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.
Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva.
Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea.
Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber.
Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.
Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină.
Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.

 
Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”. 


Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu. 


Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt. 


Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră. 


Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.
Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.
Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi… 

sursa: http://www.irinab.com/2014/02/daca-va-iubiti.html

luni, 22 februarie 2021

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate...

https://www.iubiresilumina.com/2021/02/cum-am-fost-noi-crescuti-si-invatati-ca.html

"Cum am fost noi crescuți și învățați că nimeni nu trebuie să știe ce e în sufletul nostru, că rufele se spală în familie, că dacă recunoști că nu te descurci, te faci de rușine…

Am învățat să ne prefacem de mici. Nu plânge, că ești urâtă când plângi. Ce dacă ți se rupe sufletul!?
Zâmbește, să vadă toată lumea cât de bine suntem, chiar dacă acasă ne omorâm între noi.
Am învățat de mici să dăm bine. Ca să ne placă lumea. Lume care nu e atentă la prefăcătoria noastră, că și ea se străduiește să dea bine, ca să credem noi că ea e perfectă.
Purtăm măștile noastre de perfecți, zâmbim mult.
– Ce faci?
– Bine, tu?
– Bine și eu.
– Super, ce noroc cu vremea asta frumoasă!
– Da…

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate...
Iar când ești perfect, nu ai cum să ceri ajutorul, nu ai pentru ce. Poți în schimb să ajuți pe alții, dacă ei, săracii, sunt "imperfecți" și îndrăznesc să ceară sprijin. Te oferi să îi ajuți, și te împovărezi și mai tare. Greu mai stă masca pe chipul tău.
Și știi ce se întâmplă când se întâlnesc două măști perfecte? Nu se întâmplă nimic. Cel mult un zgomot de plastic care atinge alt plastic, ca atunci când ciocnești două pahare de unică folosință. Nici o conexiune. Nici un schimb. Nimic.
Bucuria adevărată vine din relații. Care se nasc când oamenii se cunosc, când se văd așa cum sunt. Prietenie între măști nu există. Dacă vrei să vibreze viața în tine, trebuie să dai masca jos. Măcar cu unii oameni. Să te vadă. Așa cum ești. Imperfect/ă. În nevoie de ajutor. Abia când un om te ajută și tu te lași ajutat/ă, între voi se creează o conexiune. Ajutorul ne leagă, să-l cerem și să-l oferim. Mâinile întinse peste probleme creează rețeaua care ne face să ne simțim vii.
– Ce mai faci?
– Nu prea bine.
– Aoleu, de ce?
– Mă simt singură. Îmi e frică…
– Pot să te îmbrățișez?
E normal să îți fie frică. Tuturor ne e. Exact de aici vine puterea omului de se face bine, din curajul de a merge cu frica alături. Frica de judecată. De rușine.
Nu-i nimic. Le simți pe toate și mergi mai departe, nu cu o mască pe față, ci cu un om, alt om, un prieten, de mână.
Știi ce se întâmplă când dai masca jos? O vor da și ceilalți, pe rând. Pentru că se vor simți falși cu masca pe față.
Magic, nu?"

vineri, 5 februarie 2021

Nu știm să cerem ajutor pentru că am fost învățați să „dăm bine”. Dar binele vine din a te arăta așa cum ești!


Cum am fost noi crescuți și învățați că nimeni nu trebuie să știe ce e în sufletul nostru, că rufele se spală în familie, că dacă recunoști că nu te descurci, te faci de rușine…

Am învățat să ne prefacem de mici. Nu plânge, că ești urâtă când plângi. Ce dacă ți se rupe sufletul…

Zâmbește, să vadă toată lumea cât de bine suntem, chiar dacă acasă ne omorâm între noi.

Ți-a învinețit bărbatul ochiul? Zi că ai dat cu capul de clanță când te-ai aplecat să culegi florile pe care ți le-a adus.

Am învățat de mici să dăm bine. Ca să ne placă lumea. Lume care nu e atentă la prefăcătoria noastră, că și ea se străduiește să dea bine, ca să credem noi că ea e perfectă.

Purtăm măștile noastre de perfecți, zâmbim mult.

– Ce faci?

– Bine, tu?

– Bine și eu.

– Super, ce noroc cu vremea asta frumoasă!
– Da…

Suntem o nație de fericiți, de oameni care se descurcă cu toate, iar statisticile cum că am fi printre cele mai nefericite popoare din UE mint.

Iar când ești perfect, nu ai cum să ceri ajutorul, nu ai pentru ce. Poți în schimb să ajuți pe alții, dacă ei, săracii, sunt imperfecți și îndrăznesc să ceară sprijin. Te oferi să îi ajuți, și te împovărezi și mai tare. Greu mai stă masca pe chipul tău.

Și știi ce se întâmplă când se întâlnesc două măști perfecte? Nu se întâmplă nimic. Cel mult un zgomot de plastic care atinge alt plastic, ca atunci când ciocnești două pahare de unică folosință. Nici o conexiune. Nici un schimb. Nimic.

Bucuria adevărată vine din relații. Care se nasc când oamenii se cunosc, când se văd așa cum sunt. Prietenie între măști nu există. Dacă vrei să vibreze viața în tine, trebuie să dai masca jos. Măcar cu unii oameni. Să te vadă. Așa cum ești. Imperfectă. În nevoie de ajutor. Abia când un om te ajută și tu te lași ajutată, între voi se creează o conexiune. Când ești vulnerabilă și el apreciază asta ca pe un diamant. Și face și el la fel.

Ajutorul ne leagă, să-l cerem și să-l oferim. Mâinile întinse peste probleme creează rețeaua care ne face să ne simțim vii.

Cum faci să înveți să ceri ajutor?

Dai masca jos.
– Ce mai faci?
– Nu prea bine.
– Aoleu, de ce?
– Mă simt singură. Îmi e frică…
– Pot să te îmbrățișez?

E normal să îți fie frică. Tuturor ne e. Exact de aici vine puterea omului de se face bine, din curajul de a merge cu frica alături. Frica de judecată. De rușine. Nu-i nimic. Le simți pe toate și mergi mai departe, nu cu o mască pe față, ci cu un om, alt om, un prieten, de mână.

Știi ce se întâmplă când dai masca jos? O vor da și ceilalți, pe rând. Pentru că se vor simți falși cu masca pe față. Nu mai merge. E ca atunci când mergi la o petrecere cu pene pe cap și acolo vezi cât de bine se simt oamenii în pantaloni scurți. Îți dai penele jos, că te simți ridicol.

Am ținut anul ăsta un atelier de storytelling la o companie. Am avut agenda relaxată, am vorbit despre ce au vrut ei. La început, oamenii erau cu măștile la ei. Eu, fără. M-am învățat să trăiesc fără mască în ultimul deceniu, tot scriind despre mine și fiind mama copiilor mei (copiii detectează și sancționează imediat orice mască, iar eu nu vreau să fiu falsă cu copiii mei). Peste două ore, jumătate plângeau, restul râdeau. Măștile căzuseră. Oamenii vorbeau pe rând sau toți odată despre ei, cereau ajutor, și începuseră să și-l ofere unii altora. Magic, nu?

Așa cred eu că înveți să ceri ajutor. Dai masca jos. Te arăți așa cum ești, om, imperfect, cu dureri și frici. Toți le avem. Dacă ni le-am arăta toți, ne-am salva toți mult mai repede. Ajutorul va veni chiar și fără să rostești vorbele care să-l ceară. Vei primi putere din simpla conexiune care se va crea când ești sinceră și îți pui inima în palmele nesigure ale altui om.

Merită, promit!

Ce bine va fi pentru copiii noștri să-i învățăm să se accepte așa cum sunt, să nu se mintă, să nu-și facă măști, să vorbească deschis despre sine, să ceară ajutorul, să ofere ajutor, să nu mintă, să nu bârfească, să aprecieze sinceritatea altuia, să știe să o ofere necondiționat. Așa au șanse mai mari să fie adulți fericiți, cu relații bune. Și cel mai eficace mod de a îi învăța toate astea este să FIM așa. Să ne arătăm cum suntem. Și ajutorul va veni singur.

sursa: https://www.printesaurbana.ro/

miercuri, 3 februarie 2021

Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…

“Voi cei care va întoarceti acasa si dupa ce-ati închis usa spuneti “buna seara”, voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe usa tacînd!” Octavian Paler


-Maria, ce crezi ca doare cel mai mult in viata?


-Singuratatea, Alexandra….Singuratatea….Cred ca nimic pe lumea asta nu doare mai mult decat singuratatea. Nici un alt sentiment nu ni se cuibareste mai dureros in suflet, asa cum o face singuratatea. Iti trebuie mult curaj ca sa recunosti, nu in fata oamenilor, ci, in fata ta, ca esti singur.

Sunt fericita cand incepe saptamana, deoarece sunt intr-o permanenta agitatie si nu am timp sa ma gandesc la singuratate. Urasc week-end-urile, pentru ca, atunci, imi aduc dureros de des aminte de ea. Imi aduc aminte ca sunt la mii de kilometri de parintii mei, de locurile dragi, de oamenii dragi, atat de departe si, totusi, atat de aproape… Am obosit sa imi beau singura cafeaua duminica dimineata. Am obosit sa ma asez singura la masa. Am obosit sa-mi petrec timpul cu tot felul de nimicuri, doar pentru ca el sa treaca mai repede si sa inceapa o noua saptamana. In singuratate, timpul se transforma dintr-un prieten drag intr-un dusman de moarte… Cand stau si astept, am senzatia ca ceva se macina in mine, ca ceva moare in mine! Astepti un semn, un telefon, un gand, o minune, sau, poate… nimic!

Ca sa fiu sincera cu mine, cel mai mult ma doare singuratatea de sarbatori. De Paste, ma dor clopotele care bat si bucuria pe care fiecare o traieste in familie, alaturi de cei dragi. De Craciun, ma doare dansul fulgilor de nea, ma doare orasul impodobit, goana oamenilor dupa cadouri. Ma dor colindele de acasa si bradul impodobit. Ma doare noaptea de Anul Nou, cand toata lumea isi face urari,se ia in brate si se saruta sub vasc. Da! Singuratea doare cel mai mult de sarbatori! Cred ca,fiecare anotimp are singuratatea lui.Nu as putea spune, cu mana pe inima, care anotimp doare mai mult, care singuratate ne intristeaza mai mult. Sa fie oara primavara, atunci cand, totul renaste intr-o explozie de bucurie? Sa fie vara, atunci cand asculti cantecul pescarusilor si iti vine sa plangi, cu marea in brate, pentru ca iti simti fiinta sparta in mii de cioburi? Sa fie toamna, atunci cand iti simti sufletul asemenea unei frunze in bataia vantului? Sau…sa fie oare iarna, cand stai la gura sobei, iti faci bilantul vietii la sfarsit de an si vezi ca totul da cu minus?

Nicio singuratate nu seamana cu alta. Unii, o traiesc resemnati, fara nicio soapta. Altii o traiesc cu suspine si plans zgomotos. Am trait-o in ambele moduri. Acum, o traiesc amintindu-mi… Imi traiesc singuratatea printre amintiri, fotografii si regrete.

Exista doua tipuri de singuratate. Cea pe care o traiesti de unul singur si cea pe care o traiesti in doi. De multe ori m-am intrebat care dintre cele doua doare mai rau? Si mi-am dat singura raspunsul. Fiecare doare la fel de mult, in felul ei. Si totusi, singuratatea in doi doare mai mult. Cand doi oameni care, la inceput, s-au iubit, au impartit si bune si rele, si care ajung, la un moment dat sa stea in aceeasi casa, dar ca doi straini, lasa in suflet urme greu de sters. Cine sufera mai mult? Cel/cea care traiesti singuratatea la singular, sau cel/cea care traieste singuratatea la plural? Intrebare fara raspuns… Suferinta nu se poate masura cu un cantar. O simti si atat!

Nu este deloc usor, atunci cand singuratea se instaleaza in casa si in sufletul meu. Cand ea devine prietena mea, confidenta mea, cand ii pun intrebari si nu primesc niciun raspuns, cand imi spune buna dimineata, sau cand imi vegheaza somnul. In singuratate, ma simt ca un bunic cu povesti inutile. Nu imi sunt suficienta mie insumi. În singuratate, cateodata, pentru ca imi place sa stau de vorba cu mine, sa imi dau niste raspunsuri, sa ma regasesc, sau sa meditez asupra vietii si a oamenilor, imi este greu sa o accept, cu impacare, ca facand parte din destinul meu.

Cel mai mult ma doare singuratatea atunci cand mi se intampla ceva bun, ceva frumos si nu am cui sa impartasesc. Dar, undeva, cumva, ceva lipseste si doare… Da, domnule Paler, aveati mare dreptate atunci cand spuneati ca: ”singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal”.

Singuratatea, arma letala de distrugere in masa, o sinucidere lenta, dar sigura…Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…. Singuratate infinita… cand batranul lui Hemingway se ridica si pleaca… 

de Alexandra Mihai

marți, 29 decembrie 2020

Ce m-a învățat anul 2020?

Pe mine personal anul 2020 m-a trântit, la propriu, la pământ! Mi-am pierdut soțul și cu greu încerc să supraviețuiesc durerii și dorului fără margini pe care le simt prin toți porii ființei mele. Am însă credința în Dumnezeu că nu mă va părăsi niciodată la greu, ca de obicei, și că sufletul meu pereche care s-a dus în ceruri îmi va fi înger păzitor atât cât voi trăi. 

Pentru anul care vine, vă doresc sănătate și liniște sufletească, aveți grijă de voi și nu neglijați semnele pe care vi le dau în corp atunci când ceva nu funcționează bine.

La mulți ani! Cu iubire și lumină,

Daniela.
 

1. Niciodată "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Iar acesta e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla pentru că tot ce e neprevăzut e transformator şi revelator în cel mai bun sens cu putinţă. Nimic din ce poţi anticipa nu poate fi la fel de bun ca ceea ce se întâmplă pentru că acolo e lecţia şi eliberarea de care ai nevoie.

 
2. Nu te poți baza pe ce e în afara ta pentru că nu știi când totul poate să se dărâme: ai nevoie să construiești în interiorul tău tot ce vrei să fie în afara ta, ca atunci când lumea se sfârșește tu să ai din ce să o reconstruieşti. 


3. A fi indisponibil pentru ceilalţi înseamnă uneori să devii disponibil pentru tine. Nu poţi să fii tot timpul la dispoziţia celorlalți pentru ca mai apoi să cedezi sub tensiunea acumulată şi să îţi reverşi furia asupra lor. Cineva o să fie mereu nemulţumit de tine. Ce contează cu adevărat e ca acel "cineva" să nu fii tu.

 
4. Fiecare om o să-ţi ofere doar ceea ce este el. Şi ce crede el că meriți tu. Responsabilitatea este doar a ta să evaluezi ce simți, ce crezi, în adâncul ființei tale şi mai ales pe cine primeşti în viața ta. Nimeni nu poate gândi şi simți în locul tău: te poți baza doar pe simțirea şi gândirea ta, care dacă nu sunt intoxicate cu ură şi înverşunare te vor ghida perfect.

 
5. Uneori investeşti emoție, timp, viaţă în proiecte şi oameni care nu există cu adevărat. Ei sunt doar proiecția nevoilor tale de a vedea în ei ceva ce nu există. Chiar şi aşa nimic nu se pierde. Conştiința ta vede tot ce faci şi tot ce eşti, totul vine înapoi ca un bumerang: dar nu când vrei tu, ci când ai cea mai mare nevoie. Lasă timpul să facă treaba pe care tu nu o poți face, tu ocupă-te doar de ce ştii şi poți face azi.

 
6. Cei mai mari susţinători şi cei mai buni prieteni pot să fie complet nerecunoscători şi chiar să te urască, fără ca tu să fi făcut ceva diferit față de atunci când te iubeau. E cea mai bună veste să vezi exact cine era acolo doar de formă, dar de fapt nu exista nicio conexiune. Trebuie uneori să mergi mai departe fără anumiți oameni care erau cei mai importanţi. Dar e la fel de important să nu porți ranchiună, ca nu cumva să porţi în spate povara neiertării altcuiva şi să nu mergi prin viață senin la chip şi suflet.


7. Credința e mai puternică decât orice frică. Te scoate din toate nenorocirile, te susţine în procesul recuperării şi te transformă în tot ce ai visat vreodată să devii, dar poate încă nu ştii cum să fii. Resursele tale de energie sunt limitate şi trebuie direcţionate înspre activităţile, oamenii şi lucrurile care te ajută şi îţi sunt de folos. Tot ce hrăneşti cu grija sau indiferența, cu iubirea sau cu ura ta, creşte şi devine viaţa ta. 


8. Singurătatea e un dar preţios. Dar nu trebuie forţat. E atât de bine atunci când se sfârşeşte planeta, e stare de urgență şi tu ai pe cine să ţii de mână până la supermarket şi înapoi. Pe declaraţie să scrie motivul ieşirii iar în sufletul tău: iubire necondiționată. Fără întrebări, doar un răspuns: sunt lângă tine.

 
9. Nu trăieşti etern dar nu e nevoie dacă înveţi să te bucuri de momentul prezent. Nu avem nevoie de mai mult timp, doar să ne bucurăm de timpul pe care îl avem. Timp care se multiplică la infinit cand laşi la o parte orgoliul, prejudecăţile şi frica. 


10. Lipsa iubirii nu poate fi ascunsă sau înlocuită cu nimic altceva. Sufletul recunoaşte iubirea şi se îmbolnăveşte când i se serveşte altceva sub pretextul iubirii. O relație în armonie te construieşte, una în dezechilibru te distruge. Nu poți menține conexiuni toxice cu niciun om, indiferent de legătura de sânge sau de alt tip care vă leagă: dacă eşti pus în pericol, minţit şi abuzat trebuie să pleci. 


11. Viața nu e doar bună. Şi nu e doar rea. E cu "de toate". E haotică dar şi perfect ordonată. Dacă vei sta înmărmurit căutând victima ideală pentru problemele tale o să ratezi toate momentele frumoase. Optimistul nu este inconştient: el vede tot ce vede şi pesimistul, dar tocmai că lucrurile nu merg cum trebuie ştie să fie pozitiv ca să le rezolve. Dacă ceva merge bine îţi poţi permite să fii trist, dar dacă merge prost atunci ştii că e nevoie neapărată să fii bucuros, ca să poți să transformi totul în favoarea ta. Şi da, mereu există o cale. Pe care tu o faci. Dacă vrei să o vezi...

de Ana Maria Ducuță

vineri, 18 decembrie 2020

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură.


În "Cartea Neștiinței" avem următorul fragment: "Văd moartea și renașterea peste tot".
 
Mă uit la animalele mici și văd cât de scurtă le este viața. Cele mari trăiesc puțin mai mult. Mă uit la râuri. Știu că sunt în continuă schimbare și că într-un final vor muri. Văd vasele în care a fost odată apa. Chiar și munții se schimbă. Mă uit la vulcani. Pot să
erupă, să se racească, să rămână munți sau să repete la nesfârșit ciclul de explozii violente. Văd cum norii vin și se duc, vremea se schimbă și totul imbătraneste și în cele din urmă moare.
Mă uit la stele și mă întreb dacă și ele mor. Știu cum trec cometele, vin
si pleacă. Văd oameni născându-se, trecând prin viață și apoi murind."

Știu eu ce este cu adevărat moartea? Știu eu dacă rezistă cu adevărat ceva după moartea fiecărui lucru? Dar asta este tot ce nu știm? Nici pe departe!

Nu știu care va fi următorul care va muri și din ce cauză. Nu știu de ce moartea este timpurie pentru unii si târziie pentru altii. Nu imi pot prezice moartea, la fel cum nu pot să o influentez în vreun fel.

Nu pot controla moartea mea sau a celorlalți în niciun
loc, în nicio situație. Nici măcar ce atrage moartea într-un anumit moment.

Există oameni care găsesc puterea să trăiască mult timp cu o boală gravă, în timp ce alții care par puternici, mor subit. Accidentele pot avea loc oricând, se pot intâmpla oricui: boli, atacuri violente, dezastre naturale se întâmplă tot timpul.

Pot să știu eu ce mi se va întâmpla mie, ție sau oricui, când și cum? Nu, nu știu. Sau care este cel mai bun mod de a muri? Cum hotărăsc asta? E mai bine să mori pe front,cu simțurile treze dar cu inima plină de ură? Sau la batranete, când ți se scurge viata din trup? Este mai bine să mori cu sau fără suferință? Moartea în somn poate fi mai bună decât să fii complet conștient de momentul în care renunți la viață?

Nu pot decide cine trăiește și cine moare. Știu eu ce să încurajez sau să distrug în mine? Ce gânduri,emotii, idei, imagini sau senzații merită cu adevărat să fie hrănite și îngrijite și care ar trebui lipsite de energia minții mele? Uneori cred că știu, alteori nu.

Cele care au primit energia mea în copilărie și adolescență nu mai sunt relevante. Cu toate acestea, unele gânduri si sentimente trebuie protejate cu siguranță.

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură!
 
sursa: https://elenavasile.ro/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...