„Inimii nu-i poți dicta” – cea mai naivă scuză, atunci când o femeie alege să stea lângă cel care o agresează fizic și verbal, lângă cel care o manipulează psihic, lângă cel care nu-i permite să se dezvolte, să aibă un job, să plece la ai ei părinți, lângă cel care o înșală și o lovește.
În astfel de cazuri nu este vorba de iubire, ci este nevoie de ajutor din partea autorităților, a rudelor, a specialiștilor.
Însă, când femeia are după ea patru copii, o mulțime de frici, stereotipuri și nici un ajutor din partea cuiva. Ea rabdă și zice: „Inimii nu-i poți dicta”. Își crează iluzii și crede cu desăvârșire că un bărbat mai bun nu va găsi. Stând într-un cerc vicios și toxic, nu poate accepta altă realitate,nu acceptă faptul că nu toți oamenii sunt la fel și nici că ea ar merita mult mai mult.
De frică nu e ușor de scăpat, mai ales atunci când nimeni nu-ți oferă un umăr pe care să plângi, o mână de care să te agăți, o vorbă bună, un „Hai că tu poți”.
Nu e ușor să-ți iei lumea în cap și să pleci când de tine depind și alte guri, alte vieți. Iată, această femeie obosită, umilită, jignită și scuipată, alege să trăiască în frică și să-și creeze iluzii.
Doar că, se poate. Se poate de rupt aceste lațuri.
Se poate o nouă viață. Iar ca model o am pe mama mea. O femeie care a suportat agresivitatea și violența domestică. O femeie care și-a crescut copii singură. O femeie care într-o zi a lăsat frica de o parte, a lăsat stereotipurile și acel „Dacă” și a plecat să-și construiască totul de la zero. Mamei i-a reușit.
Îți va reuși și ție, cea care își ascunde vânătăile sub rochii lungi.
Cu drag, Mary!
